Lions Club „Moldova” a deschis, luni, „Tabara pentru copiii cu diabet”, aflata la a XVII-a editie si gazduita de Centrul International de Cultura „G. Apostu”. Proiectul e realizat in parteneriat cu o organizatie prietena, Lions Club Sf. Gheorghe. „Anul acesta, de tabara vor beneficia zece copii insulino-dependenti, 5 fete si 5 baieti, cu varste intre 10 si 16 ani, din judetul Bacau si din Bucuresti, declara Sorin Brasoveanu, presedintele Lions Club Moldova. Programul taberei cuprinde activitati instructive si de divertisment, multe dintre ele fiind suprize”. Luni, copiii au fost cazati, le-a fost prezentat centrul, au luat masa si au fost ajutati sa se cunoasca intre ei. Tabara va dura zece zile. Programul acestei mici vacante cuprinde vizite la pista de karting a Clubului Selena Motor Sport, in „Oratoriul” din cartierul Stefan cel Mare, mai exact, in atelierele de olarit si pictura ale acestuia, activitati ludice in Parcul Cancicov si pe Insula de Agrement, o excursie la P. Neamt, in parcul de distractii, si alta la Slanic Moldova. Vor avea multe activitati si in tabara: un curs de filatelie, care se va incheia cu o premiere, ore de dans, operare PC si de „confectii etno”, in care vor face masti si podoabe. Inainte de fiecare masa, copiilor li se va masura glicemia. De altfel, scopul principal al acestei tabere este unul educativ. „Incercam sa-i invatam pe copiii insulino-dependenti managementul bolii. In cazul lor, alimentatia si stilul de viata sunt mai importante decat orice altceva”, arata Ovidiu Balen, director coordonator al taberei. Vacanta se va incheia cu un foc de tabara la Valea Budului si o serbare.
Silvia Patrascanu
„Leii” au deschis tabara pentru copii cu diabet
Nopti negre in sudul orasului: Parcari cufundate in bezna
De aproximativ o saptamana, iluminatul public in zona mai multor blocuri de pe strada Henri Coanda (in zona de sud a Bacaului) nu mai functioneaza. In spatele blocului 7, unde se afla si o parcare, trecatorii sunt nevoiti sa se descurce prin bezna, in conditiile in care „relieful” este destul de dificil. Situatia a fost adusa in atentia redactiei Trustului Media „Desteptarea” de cativa locuitori din cartier, iar verificarile au confirmat-o. Dupa ora 22, nu mai exista niciun bec care sa functioneze, iar intunericul este deplin. Cei care vin dinspre Calea Republicii trebuie sa urce si sa coboare un mic deal, pe care se afla si o cale ferata dezafectata, iar lipsa oricarei surse de lumina nu este de natura a le usura „misiunea”. „De saptamana trecuta nu mai ard becurile aici. Cred ca ar trebui sa faca Primaria ceva, sa fi observat un inspector sau ce au ei, si sa ia masuri. Seara se mai joaca si copii pe-aici, mi-e si frica sa-mi mai las baiatul sa mai stea seara, cum mai statea cand era lumina”, a declarat unul dintre locuitorii din zona. Nici proprietarii de masini nu sunt multumiti de faptul ca iluminatul public nu mai functioneaza. Ei spun ca este vorba de cel putin 3-4 becuri care nu mai functioneaza si care acopereau o zona cu tot atatea blocuri de cate 3-4 scari. In zona se afla si un loc de joaca amplasat in curtea Directiei Generale pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului, insa, cum copiii din centrele speciale sunt scosi la joaca numai in timpul diminetii si al zilei, nimeni de la aceasta institutie nu s-a plans pana acum de bezna in care ramane zona amintita, dupa lasarea intunericului. Si parcarea din spatele blocului 7, unde sunt in fiecare noapte 10-12 masini, ramane cufundata in bezna odata cu lasarea intunericului, in conditiile in care si asa zona nu se bucura de foarte multa atentie din partea politistilor, desi o sectie are sediul pe strada Condorilor, in apropiere. Luni, reprezentantii Primariei nu cunosteau situatia, insa au promis ca vor oferi un raspuns locuitorilor din zona. „Am informat serviciul specializat, sesizarea este in lucru si vom oferi un raspuns de indata ce il vom avea. Daca situatia se confirma, vom lua toate masurile necesare pentru a remedia deficientele”, a precizat Ionut Tomescu, purtatorul de cuvant al Primariei. Vom reveni.
Codrin Pop
Onestiul ramane doua zile fara apa
Municipiul Onesti va ramane fara apa potabila marti si miercuri, din cauza unor lucrari efectuate de catre ApaServ Bacau. De altfel, in ultimele trei luni lipsa apei in municipiul de pe Trotus a ajuns sa fie o constanta simtita de catre toti locuitorii urbei. Totusi, marti, onestenii vor avea apa la robinete, cu program. Dimineata, intre orele 4.00-8.00 si dupa-amiaza, intre orele 18.00-20.00, Onestiul se va alimenta cu apa din rezerva statiei Cuciur. De miercuri, se va relua furnizarea acestui serviciu in functie de umplerea sistemului de aductiune de la Valea Uzului si sosirea apei in statia de tratare Cuciur. (D.L.)
Incasarile la bugetul local revin pe linia de plutire
Ritmul incasarilor la bugetul local cunoaste un reviriment relativ dupa primul semestru al anului in curs. Pe fond de criza, in primele trei luni ale anului pusculita municipalitatii era cu 10 la suta mai goala decat in 2008, pe acelasi interval de timp, insa odata cu venirea anotimpului estival bacauanii par a fi mai constiinciosi cu plata impozitelor si taxelor. Cresterea ritmului de colectare a darilor nu e spectaculoasa, dar seceta e mare iar municipalitatea, prin vocea purtatorului ei de cuvant afirma ca lucrurile au intrat pe un fagas normal. In primele sase luni in bugetul local au intrat 14,7 milioane de lei, colectati de la persoane fizice, respectiv aproape 18 milioane de lei, taxe platite de agentii economici care isi desfasoara activitatea in municipiu. Totalul incasarilor atinge suma de 32,7 milioane de lei, fata de numai 31 de milioane cate s-au incasat in aceeasi perioada a anului trecut. „Colectarea s-a eficientizat pe orizontala, pe fondul mentinerii taxelor locale la un nivel scazut pentru al cincilea an consecutiv. Cifrele arata ca am avut o abordare corecta in politica de impozitare locala. In plus, incasarile mari venite din zona agentilor economici arata ca investitiile locale in reabilitarea de strazi sau blocuri tin firmele bacauane in priza”, a spus Ionut Tomescu. (L.B.)
A inceput demolarea gradinitei vechi din Magura
Localnici din Magura, ajutati de echipe de muncitori, au inceput de luni demolarea vechii cladiri a gradinitei de la Scoala aEmil Braescu”, aflata intr-o stare avansata de degradare. Decizia de demolare a cladirii a fost luata de toti factorii locali responsabili, care s-au intrunit in urma cu doua saptamani in cadrul unui aGrup de Actiune Locala” GAL. Comuna Magura spera la construirea unei alte gradinite, cu ajutorul fondurilor europene pe FEADR, in cadrul unui proiect integrat (strazi, canalizare, apa, terenuri de sport, gradinita) in valoare de 2,5 milioane de euro. aExista un proiect integrat, in valoare de 2,5 milioane de euro in care este mentionata si construirea unui nou sediu pentru gradinita. Ne bucuram ca s-a facut acest pas, pentru a face loc noii constructii”, ne-a precizat Mariana Dumenco, directorul Scolii aEmil Braescu” din Magura. La actiunea de demolare au fost mobilizati atat voluntari, cat si muncitori, care au venit la indrumarea preotului paroh Florin Grigoras. O mana de ajutor a dat si primarul Alexandru Palade impreuna cu unii consilieri locali. aAu participat mai multi voluntari dar si muncitori specializati. Ma bucur ca la Magura exista o comunitate unita”,a a spus Florin Grigoras, preot paroh la Biserica Sf. Ioan Evanghelistul.
Mircea Merticariu
Amintiri din prezent
Intalnire emotionanta la Universitatea Bacau. Promotia 1973,a a Facultatii de matematica a imbracat pentru cateva ore hainele de student. Chiar daca bancile nu mai sunt cele din 1973, chiar daca chipurile sunt usor obosite de viata, chiar daca unii dintre fostii profesorii au plecat dintre vii sau chiar daca
s-au schimbat regimurile politice, prietenia sudata in anii comunismului luminat a rezistat pentru promotia 1973 a Facultatii de matematica din cadrul Universitatii Bacau. Periodic fostii studenti se reintalnesc pentru a depana amintiri sau pentru a vedea ce au mai facut in prezent, pentru a se intalni cu profesorii lor, pentru a comenta probleme din invatamant – pentru ca majoritatea dintre ei sunt cadre didactice si directori de unitati de invatamant. aIn numele colegilor mei vreau sa va multumesc pentru ca in anii de la absolvirea facultatii ati demonstrat ca la Bacau s-a creat, consolidat si dezvoltat o puternica scoala de matematica. Va multumesc ca in tumultul sinuos al vietii v-ati reamintit de oamenii care s-au straduit sa va calauzeasca pasii in viata”, a spus la intalnire profesorul aprofesorilor” de geometrie, Victor Blanuta. O personalitate care s-a impus din generatia 73 este actualul director al Colegiului National aVasile Alecsandri”, Vasile Cautis, un lider inca din timpul studentiei. Caile incurcate ale vietii l-au obligat sa faca multe lucruri: aLa repartitie, in comuna Urechesti, din judetul nostru, in loc de matematica, eu am predat muzica, desen, biologie, iar sotia mea, Claudia, tot absolventa de matematica a predat agricultura, biologie si lucru manual. Apoi drumul vietii ne-a dus prin alte scoli din judet”, isi aminteste fostul senator Cautis. Ca de obicei, fostii studenti, acum respectabile personalitati in invatamantul romanesc au plecat la un restaurant din oras pentru a ciocni un pahar in cinstea profesorilor.
Gabriel Pop
Colaps la bloc: Datoriile lasa sute de apartamente fara utilitati
Tot mai multi bacauani raman fara apa rece si gaze din cauza datoriilor pe care le au la furnizorii de utilitati. Facturile de la Compania de Apa si E-ON Gaz, care au fost mereu o prioritate in asociatii, depasesc frecvent termenul scadent. Din cauza sistemului cu instalatii la comun, bunii platnici sufera cot la cot cu restantierii.
Blocul 135, de pe strada Bucegi, este debransat de la reteaua de gaze de 2 saptamani si risca sa ramana si fara apa rece. Unul dintre locatari are datorii de 37.000 de lei la intretinere. Din cauza lui si a altor cativa, trag ponoasele toti. aGatim la resou,a ne-a declarat Aurica Boureanu. Noi suntem la zi cu plata. Trebuie gasita o solutie sa fie debransati cei care nu platesc. Din cauza lor va trebui sa dam o gramada de bani pentru curentul electric”. Blocurile din Asociatia 133, de pe strada Aprodu Purice, au fost de curand rebransate, dupa o sistare a gazelor de aproape trei saptamani. aAm gatit la o vecina, ne-a declarat Maria Benea. A fost numai scandal la asociatie din cauza datoriilor. Vecinii care sunt cu plata la zi erau foarte nervosi. Administratorul s-a imbolnavit si a intrat in concediu medical”.
Zile intregi fara un leu incasat
Administratorii asociatiilor de proprietari spun ca aseceta” la incasari ca acum nu a fost niciodata. aInainte reuseam sa acoperim facturile la gaze si apa, ne-a declarat Adriana Coman, administratorul asociatiei din care face parte blocul 135 Bucegi. Lasam CET-ul la urma. Acum achit pe rand si ne rebranseaza cate o scara. Cand raman fara utilitati, restantierii fac rost de bani ca prin minune”. Mizand pe aceasta reactie, Elena Lichi, administratorul asociatiei vecine, va cere furnizorilor sa sisteze utilitatile. aJoi, de exemplu, nu am taiat nicio chitanta. Nu se poate asa. Riscam sa ramana toata asociatia fara apa si gaze. Mai bine debransam scarile cu datorii”. Locatarii din blocul 135 Bucegi cer masuri mai radicale. aSa li se taie tevile din casa celor care nu platesc. Daca raman fara apa, curent si gaze, ori platesc, ori pleaca din bloc”, ne-a declarat Vasile Ichim.
Unii sunt clienti vechi
O retrospectiva asupra perioadei care s-a scurs de la inceputul anului arata ca Asociatiile de proprietari 122 (str. 9 Mai, bl.80), „Aprodu Purice 116” (Aprodu Purice, bl.15), „Primaverii 100” (Alunului, bl.6), 78 A (9 Mai, bl.78), „111 Bistrita Lac” , 122 A (9 Mai, bl.80) etc. se regasesc in mod constant printre cele somate de catre Compania de Apa sa-si plateasca datoriile fata de ea, dupa care ajung sa li se dea ultimatum. „In ultima perioada nici nu am mai avut nevoie sa facem efectiv sistarea, declara Petrus Radulescu, directorul executiv al Companiei de Apa. Asociatiile si locatarii datornici gasesc, pana la urma, banii ca sa plateasca inainte de a expira termenul ultimativ. Si aceasta deoarece stiu ca noi suntem fermi in a pune in practica masura de oprire a furnizarii apei”. Multe dintre asociatiile de proprietari cer stabilirea unui termen legal de plata mai generos decat cel de acum, care este de 45 de zile de la emiterea facturii. Conducerea Companiei de Apa afirma, insa, ca acest termen este reglementat prin lege si, in consecinta, nu poate sa-l modifice.
Doina Mincu
Elena Tintaru
Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
Pentru crestinii ortodocsi, luni, 15 iunie, incepe postul Sfintilor Petru si Pavel. Timp de aproape doua saptamani, pana pe 29 iunie, credinciosii vor trebui sa fie mai cumpatati cu mancarea si mai grijulii cu sufletul lor. Despre vechimea acestui post exista marturii inca din veacul al IV-lea, cand Sfintii Parinti il numeau postul de vara, sau al Cinzecimii. Initial, postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel era tinut numai in lumea calugarilor, dar mai tarziu s-a extins si la credinciosii din lume. (G.Pop)
Rubrica saptamanala despre piata de capital: Evolutiile bursiere au confirmat asteptarile
Dupa cum am anticipat in ultimile doua articole, cresterile globale ale pietelor bursiere, incepute in martie 2009, nu au mai continuat in acelasi ritm cu care ne obisnuisem. Pentru a exemplifica acest fenomen voi aminti cazul indicelui german DAX, pe care l-am si analizat mai detaliat, dealtfel. Astfel, la nivelul saptamanii precedente, valoarea de inchidere pentru DAX a fost chiar sub cea de deschidere, cu alte cuvinte a fost o saptamana rosie. Diferenta dintre cele doua valori a fost insa extrem de mica, ceea ce imi permite sa aproximez alumanarea” saptamanala a indicelui DAX ca fiind un Doji (formatiune care arata, asa cum am explicat anterior, incertitudine).
Cei mai urmariti indici din SUA: Dow Jones si S&P 500 au avut aceleasi volatilitati reduse, ca si DAX, in cazul lor insa mica variatie inregistrata la nivel saptamanal a fost pozitiva. Toate aceste evolutii ma determina sa imi mentin prognoza unei mai probabile scaderi pentru perioada urmatoare, chiar daca cel putin la ora actuala optimismul se pare ca predomina printre investitori. Argumentul fundamental cu care imi sustin teza este acela ca in perioada ultimilor cresteri accelerate nu s-a intamplat nimic spectaculos la nivelul economiei globale, de natura a semnala un adevarat punct de inflexiune in evolutia crizei. Este adevarat ca din ce in ce mai multe voci sustin faptul ca ace a fost mai greu a trecut”, insa marea majoritate a expertilor nu intrevad o redresare economica inainte de 2010. Argumentul tehnic care imi intareste ipoteza unor viitoare corectii, este acela ca o formatiune tip adouble bottom” -graficul are in acest caz forma unui W -, este intalnita extrem de frecvent la finele unor mari trenduri descrescatoare. Pentru a fi mai explicit, acum suntem in etapa unui aV” atat pentru indicii analizati, cat si pentru BET sau BET-FI. Desigur ca exista trei variante pentru evolutiile viitoare pe termen scurt: a) continuarea cresterilor, asadar conturarea mai buna a aV”-ului, b) o perioada de relativa stagnare, care este cunoscuta ca aevolutie in range” si c) viitoare scaderi.
Personal consider ca cele trei variante enuntate anterior sunt ordonate incepand cu cea care are probabilitatea cea mai mica, probabilitatea cea mai mare fiind pentru viitoare corectii. Desigur ca in acest caz se pune problema amplorii acestor asteptate scaderi, iar opinia mea este ca minimele atinse la finele lui februarie – inceputul lui martie nu vor fi depasite, ceea ce ar crea premizele pentru formarea deja amintitului aW”.
Nu vreau sa inchei aceste consideratii fara sa reamintesc un citat extrem de sugestiv: apietele pot sa ramana irationale mai mult timp decat tu esti solvabil”. Nu trebuie asadar nicicand pierdut din vedere faptul ca evolutia cea mai probabila, oricat ar fi ea de rationala, nu este deloc obligatoriu sa se produca exact conform asteptarilor, aintocmai si la timp”. Este vorba aici si de azgomotul” care de cele mai multe ori este cu atat mai suparator, cu cat predictiile se fac pe baza analizarii evolutiilor pe intervale mai mici de timp. Astfel, in cazul concret al viitoarelor scaderi anticipate de mine, nu recomand nicidecum un pariu total in acest sens, de exemplu deschiderea unor prea numeroase pozitii short DESIF2 sau DESIF5. Graficele respectivelor instrumente arata, ca si in cazul activelor suport, o aceeasi perioada de consolidare. Asadar majoritatea investitorilor sunt deocamdata in asteptarea unei viitoare directii mai clare a pietei, nefiind exclusa nici varianta – desi mai putin probabila, in opinia mea -, a unor noi cresteri. Iata de ce este recomandabila prudenta si in cazul unor anticipate scaderi: chiar daca arational” ar fi ca acestea sa se produca, deocamdata nu exista semnale suficiente in acest sens, iar o actiune intempestiva ar putea duce inclusiv la insolvabilitate, asa cum ne avertizeaza citatul amintit.
Pentru a ilustra airationalitatea” pietelor voi reaminti cazul recent al cresterilor indicilor nord-americani inregistrate luni 1 iunie, exact dupa anuntul falimentului General Motors. Desigur ca s-au gasit analisti care sa vina cu numeroase explicatii ale acestui fapt, inclusiv aceea ca investitorii au considerat declararea falimentului GM drept un semn pozitiv, o confirmare a functionarii unor mecanisme fundamentale ale economiei de piata. Personal sunt de parere ca ziua de 1 iunie a constituit inca un exemplu de irationalitate, sau mai bine zis de evolutie contrara unor asteptari rezonabile ale majoritatii investitorilor. Tocmai pentru ca exista numeroase astfel de cazuri, s-au dezvoltat si teorii sofisticate de tip acontrarian investing”, ideea fundamentala fiind aceea de a fi cu un pas inaintea multimii, si a anticipa viitoarele mari miscari ale pietei.
Oarecum in acelasi spirit este si demersul meu din ultimele articole, prin care am semnalat slabirea trendului ascendent si posibile viitoare corectii. Diferenta majora de abordare este aceea ca eu prefer o abordare mai conservatoare, care sa nu implice riscuri majore. Astfel, doar simpla detectare a unei slabiri in trendul ascendent pe un instrument nu trebuie sa implice, asa precum am precizat anterior, deschiderea masiva a unor pozitii short pe instrumentul respectiv, ci doar sa aridice nivelul de alerta” al investitorului, in asteptarea unor vitoare confirmari cat mai clare ale anticipatei schimbari de trend.
Unul dintre cele mai cunoscute proverbe bursiere spune: atrend is your friend” (tendinta iti este prieten), iar o varianta poate mai sugestiva indeamna clar: astay with the trend”. Exista si o completare interesanta: atrend is your friend until it ends”, adica nu trebuie pierdut din vedere nicicand faptul ca un trend, oricat de solid, are un final. Ramane asadar sa vedem daca actuala evolutie laterala este doar o pauza in trendul crescator inceput in martie sau suntem chiar la finalul sau, in asteptarea formarii acelui aW” care ne-ar da sperante pentru viitoare noi cresteri, chiar mai indelungate.
Autorul poate fi contactat pe email: alexandru.finaru@intercapital.ro, sau la tel 0748-54.82.67.
Alexandru Finaru
Rezultatul europarlamentarelor in judet: PSD stagneaza, PD-L si PNL in ascensiune
La o saptamana de la europarlamentare, partidele au tras linie si si-au facut calculele cu precizie. Dinamica celor trei mari partide de la nivelul judetului era previzibila: desi pe primul loc, PSD stagneaza la 30-31 la suta, PD-L a reusit sa egaleze an premiera scorul national, an timp ce PNL a iesit din urne cu 7 procente peste media nationala anregistrata de partid. PRM, EBa si masivul absenteism electoral sunt ansa vedetele date la iveala de aafacerea” europarlamentarelor.
Cei 20 de ani de apatronaj” politic al judetului ancep sa se vada la PSD. Rezultatul obtinut de organizatie la europarlamentare e elocvent si reprezinta o radiografie corecta a eroziunii care bantuie partidul ancepand cu alegerile locale din vara lui 2008, cand liberalul Ionel Palar s-a apropiat periculos de mult de Dragos Benea an lupta pentru sefia Consiliului Judetean. Social-democratii bacauani au obtinut pe 7 iunie aproape 32 la suta din voturile valabil exprimate pe judet, sosind an marja electorala nationala a partidului (31,07 la suta). La nivelul Moldovei, regiune care a capatat an timp aura de fief electoral arosu”, PSD Bacau se claseaza, prin rezultatul obtinut, pe penultimul loc fiind depasita net de procentele astronomice obtinute de organizatiile din Vrancea (48,47 la suta), Galati (42,44 la suta), respectiv Vaslui (45,80 la suta), dar si de organizatiile din Neamt sau Botosani. Pesedistii bacauani nu au progresat semnificativ nici fata de scorul obtinut la europarlamentarele din noiembrie 2007. Atunci, organizatia bacauana a obtinut 30 la suta din voturi, sosind cu mai bine de 7 puncte procentuale peste media nationala foarte scazuta a partidului de la acea runda de alegeri (putin peste 22 la suta). De remarcat, ca o constanta electorala ca, luate ampreuna, PSD si PC au obtinut un scor mai slab cu aproximativ 2 la suta decat la europarlamentarele din 2007, cand cele doua partide au intrat separat an cursa electorala. Cu o organizatie municipala an pioneze, PSD n-ar trebui sa-si mai permita luxul de a privi pasiv la viitor.
La PD-L nu se mai taie capete
Democrat-liberalii bacauani au scapat cu fata curata de examenul euroalegerilor. Sub amenintarea ghilotinei lui Gheorghe Flutur, acestia au egalat, ca niciodata pana acum, scorul national obtinut de partid. Pedelistii s-au ales cu 29,15 la suta din voturi (fata de scorul national de 29,71 la suta). Ei au fost ansa depasiti net de organizatiile din Suceava, Botosani si Neamt, cele trei judete din nordul regiunii alcatuind un bazin electoral pedelist devenit certitudine. Bonusul euroalegerilor a venit pe filiera Elena Basescu, democrat-liberalii bacauani obtinand pentru odrasla prezidentiala, aproape din nimic, 4,7 la suta din totalul voturilor valabil exprimate. Pentru a antelege mai bine dimensiunea votului captat de EBa e suficient sa spunem ca cele aproximativ 6400 de voturi adunate de aceasta an judet le egaleaza practic pe cele obtinute de PSD la nivelul municipiului de resedinta. Trendul national s-a mentinut si an judetul Bacau, unde PD-L a reusit sa atina aproape” de PSD si, an plus, sa iasa onorabil din afacerea candidaturii Elenei Basescu. Mai mult, democrat-liberalii si-au reconfirmat vocatia de partid urban, obtinand cel mai mare numar de voturi an municipiul Bacau, aproximativ 7600 de voturi.
Municipiul, enclava liberala
an cazul liberalilor, cifrele vorbesc de la sine, PNL Bacau obtinand un rezultat mai mare cu aproape 7 la suta decat scorul national al partidului (21 la suta pe judet, fata de 14, 5 la suta pe tara). Desi au pierdut la mustata municipiul, penelistii se pot consola cu ideea ca reprezinta una dintre putinele organizatii liberale puternice an plan national. Daca la europarlamentarele din 2007 PRM nu facea baremul electoral, euroalegerile din 7 iunie au consemnat un puternic reviriment al partidului lui Vadim Tudor. an judet, Romania Mare a obtinut 9,1 la suta din voturi, depasind cu 0,5 la suta media nationala a partidului (8,65 la suta).
Lucian Bogdanel
„Ingeri si demoni” la Klass Dance
Clubul Klass Dance din cadrul Fundatiei Brancoveanu a organizat un spectacol de exceptie la Teatrul Bacovia. Copiii de la toate sectiile clubului, condusi cu pricepere si daruire de coregrafii Deea Mariciuc, Ani si Gabi Brancoveanu au prezentat spectatorilor o piesa muzicala intitulata, eminescian, aIngeri si demoni”. Spectacolul a cuprins doua parti. Daca in prima parte au dansat copiii din grupele de initiere, in cea de a doua parte, care da si titlul acestui spectacol, au dansat copiii de la cele doua grupe de performanta. Motivatia acestui tip de spectacol ne-a explica Gabi Brancoveanu: aAsa cum ingerii, ca izvoare ale binelui, erau adorati si invocati pentru protectie si aparare, tot asa demonii au fost considerati raspunzatori pentru toate relele din lume. Oamenii le-au dat nume, chipuri si functii precise in ierarhia raului. In viziunea noastra, privind conceptul acestui spectacol, ingerii simbolizeaza copiii cu puritatea lor in lupta metaforica cu maturizarea”. Coregrafia dansurilor s-a combinat fericit cu piesele muzicale ale lui Michael Jackson, dovada stand aplauzele primite de copii la sfarsitul spectacolului. aVorbind despre proiectele pe care le avem pentru vara aceasta, va pot spune ca saptamana viitoare vom pleca in cantonament timp de o saptamana la Valea Budului, iar in data de 11 iulie vom avea un spectacol la Focsani, unde vom fi cu siguranta la inaltime”, ne-a spus Carmen Silitra, presedinta Fundatiei Brancoveanu si presedinta de onoare a Clubului Klass Dance.
G. Pop
120 ani de la trecerea in eternitate a lui Mihai Eminescu
Ultimul medic cu care a discutat Eminescu, an ultima lui noapte, a fost doctorul Sutzu, caruia i-a relatat ca-l doare tot corpul. La ziua a fost gasit decedat de cateva ore, probabil cauza directa a mortii fiind o embolie. A fost dus la Spitalul Brancovenesc, deoarece pe strada Plantelor unde era spitalizat nu exista morga, la stabilimentul de alienati al profesorului Sutzu. Creierul lui a cantarit 1.400 grame si a fost uitat pe pervazul unei ferestre. Eminescu a fost depus la morga Spitalului Brancovenesc. A doua zi, pe 16 iunie, la ora 17, s-a oficiat slujba. La ora 17.30, pe ultimul sau drum, Eminescu, care-si dorise sa moara la marginea marii, calatorea pe un car mortuar simplu, pe strada Sf. Gheorghe din Bucuresti, bulevardul Academiei, Universitate, apoi Calea Victoriei, strada Carol, Calea Rahovei si an final Cimitirul Bellu. Ultima cuvantare a fost a doctorului Neagoe, considerat un bun prieten al marelui disparut. Peste pamantul ravasit s-au aruncat crengi de tei anflorit, ramuri si flori. Corul metropolitan venit la cimitir, a interpretat „Mai am un singur dor”. Toata presa, chiar ziarele criticate aspru de Eminescu, au scris randuri emotionante. Cheltuielile de anmormatare le-a suportat statul, plus T. Maiorescu, M. Kogalniceanu, L. Catargiu si altii.
Eminescu si Bacaul
Desi moldovean, Eminescu nu a avut tangente cu meleagurile bacauane. Se spune ca atunci cand a fost revizor scolar, a vizitat o serie de scoli din judetul noastru. an judetul Bacau avem cinci busturi cu marele poet – an Parcul Cancicov, la Liceul Eminescu, la Onesti, Slanic Moldova si Lipova. an ultima localitate se afla chiar un monument destinat marelui om de cultura. De altfel, prima denumire a Parcului Central a purtat numele poetului. Tot an judetul nostru, trei strazi poarta numele poetului, la fel ca fostul Liceu Sanitar din Bacau. Amintim ca an trecutul cultural al judetului a existat chiar un cenaclu cu numele poetului. Si un lucru interesant: an comuna Izvorul Berheciului, traieste un cetatean botezat Eminescu!
Dintre sute de catarge…
Luni, 15 iunie, de la ora 10.00, la statuia lui Mihai Eminescu din Parcul „G.M. Cancicov”, are loc premierea participantilor la editia a XVI-a a Concursului judetean de creatie literara si reviste scolare „Dintre sute de catarge”. Urmarind sa mentina viu contactul cu opera lui Eminescu si, an acelasi timp, sa cultive creativitatea, concursul se adreseaza elevilor din anvatamantul primar, gimnazial si liceal, cuprinzand doua sectiuni: creatie literara si reviste scolare. La aceasta editie, au participat 240 de elevi si au intrat an competitie 30 de reviste scolare. Organizatorii: inspector scolar pentru anvatamantul primar – Adina Albu, inspectori de specialitate limba si literatura romana – prof. Ancuta Constantinescu si prof. Mioara Cecilia Stoian, inspector scolar – prof. Gh. Iorga, ampreuna cu alte cadre didactice au editat cel de-al doilea numar al revistei „Dintre sute de catarge”, care cuprinde creatii ale elevilor premiati. Adina Albu, inspector scolar pentru anvatamantul primar, precizeaza: „Concursul, al carui initiator a fost regretatul E. Budau, este unul de traditie an fiecare an, pe 15 iunie, al sarbatorim pe M. Eminescu, ancurajandu-i, an acelasi timp, pe cei care au talent”. (Gabriel Pop)
Distributia pe orizontala va costa 2000 de miliarde
Primaria Bacau si CET vor trece la a faza a II-a a proiectului privind distributia pe orizontala a agentului termic. Scopul acestei investitii este sa reduca pierderile cu 25 la suta si consumul de energie cu 14 la suta, ceea ce va avantaja atat furnizorul cat si pe cetateni, care vor primi facturi mai mici. In plus, sistemul permite debransarea individuala, ceea ce inseamna ca numarul rau-platinicilor va scadea. In prima etapa au fost efectuate studii de fezabilitate pentru 228 scari de bloc, iar in etapa a II-a vor fi prinse in proiect 2784 scari. Hotararea privind indicatorii tehnici ai lucrarii au fost aprobati in sedinta extraordinara a CL Bacau, pe iunie, de toti consilierii. Investitia presupune achizitionarea de conducte si echipamente, precum si montarea acestora si va costa 49.189.436,8 euro (la cursul de 4,28 lei), ceea ce inseamna 211.514.578,3 lei noi sau 2115 miliarde de lei vechi. (Silvia Patrascanu)
Virusul H1N1 pune pe jar „deconcentratele”
Dupa ce OMS a anuntat ca pandemia de gripa A („gripa porcina”) a atins gradul VI, cel mai ridicat, Prefectura Bacau a luat legatura cu toate primariile din judet si le-a transmis sarcini privind prevenirea raspandirii bolii. Primele masuri a fost luat inca de acum o luna si s-au adresat comitetelor locale pentru situatii de urgenta (CLSU). „Au fost distribuite circa 15.000 de afise care contineau informatii privind simptomele gripei A si regulile de igiena pe care trebuie sa le respecte populatia, a declarat prefectul Dorian Pocovnicu. Primarii au primit sarcina sa le afiseze in locurile cele mai frecventate si mai vizibile”. Dupa ridicarea gradului pandemiei de la V la VI, Prefectura Bacau a trimis circulare tuturor primarilor privind obligatia de a informa si constientiza populatia cu privire raspandirea virusului H1N1. „Am facut si niste scenarii mai sumbre, iar in baza acestora am intocmit un aplan de continuitatea care prevede organizarea activitatii in institutii cu doar jumatate din personalul actual”, arata prefectul. Planul pleaca de la presupunerea „sinistra” ca, in opt saptamani, jumatate din populatie ar muri, asadar toate institutiile ar trebui sa functioneze cu jumatate din numarul angajatilor. Ipoteza prezinta un risc de 0,01 la suta sa devina realitate, asadar „nu trebuie sa intram in panica, sustine Dorian Pocovnicu. E doar un scenariu, cel mai sumbru posibil”. Au sarcina sa-si faca, saptamana viitoare, acest plan „sumbru” institutiile deconcentrate – DSP, ISJ, DSV, ITM, DSA, DMPS, AJOFM, APM, DGFP, vama, spitalele, politia, jandarmeria, primariile, prefectura – dar si prestatorii de servicii publice: Transelectrica, E-ON, Distrigaz etc. (Silvia Patrascanu)
Elevii din Magura au fost premiati
Duminica, 14 iunie, la scolile din Magura s-au desfasurat festivitatile de premiere si serbarile de sfarsit de an scolar. Cadrele didactice, parintii, dar si autoritatile locale au fost alaturi de elevi, pentru a le recompensa prin diplome, carti si premii in bani eforturile ultimului an scolar. Irina Mihalache este noua sefa de promotie de la Scoala „Emil Braescu” din Magura. Alaturi de absolventa ciclului gimnazial, alti sapte elevi cu merite deosebite au fost premiati cu 100 de lei, bani dati de Primarie, cu acordul Consiliului Local Magura. „Suntem bucurosi ca autoritatile locale sunt alaturi de noi si prin aceasta modalitate, in premiera la nivel local. Mergem pe principiul promovarii, sustinerii si incurajarii elevilor, cu scopul de a-si dezvolta si descoperi aptitudini si abilitati”, ne-a precizat Mariana Dumenco, directorul Scolii „Emil Braescu” si a Scolii Nr. 2 din Magura. In timpul vacantei scolare, la Magura vor avea loc cursuri de vara, in care se va face initierea in utilizarea calculatorului pentru incepatori, dans modern si pictura. Ideea scolii de vara a prins contur la intalnirea Grupului Local Magura, care a avut loc cu doua saptamani inainte. (Mircea Merticariu)
La Slanic Moldova, s-a deschis stagiunea folclorica estivala
Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bacau in parteneriat cu Primaria si Casa de Cultura Slanic Moldova au deschis, o noua editie a „Stagiunii folclorice estivale”. Perioada de desfasurare este intre 14 iunie – 13 septembrie. Anul acesta este a doua editie, prima bucurandu-se de un succes deosebit in randul turistilor. Spectacolele sunt sustinute de catre grupurile folclorice, solisti vocali si instrumentisti, formatii de dansuri populare ale asezamintelor culturale din judetul Bacau remarcate la Festivalul Judetean de Folclor de anul trecut. „Acest gen de spectacole sunt foarte bune pentru statiunea noastra. Pentru ca anul trecut, programele au avut multa trecere pe langa vizitatorii statiunii, care pot urmari spectacole de buna calitate si… gratis, am hotarat sa continuam si in acest an stagiunea folclorica”, ne-a declarat Andrei Serban, primarul din Slanic Moldova. In fiecare duminica in parcul din statiune vor evolua, dupa un program stabilit de organizatori, formatii artistice din: Palanca, Solont – Cucuieti, Gaiceana, Podu Turcului, Gioseni, Sascut (Sascut Sat si Pancesti), Sarata, Bacau. Stagiunea a fost deschisa duminica, de catre „Fetele din Cucuieti”, comuna Solont. Turistii pot admira originalitatea repertoriului precum si costumele nationale specifice fiecarei zone etnofolclorice a judetului Bacau. (G. Pop)
Asociatia Betania va primi sprijin local
Asociatia Betania deruleaza, in Bacau, mai multe proiecte de asistenta sociala, fiind licentiata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC). In 2004, Betania si CL Bacau au incheiat patru contracte de acordare de servicii sociale, care prevedeau contributia financiara a fiecarei parti. Aceste contracte au incetat in decembrie 2008. Asociatia Betania beneficiaza de finantare in baza Legii 350/2005 pentru doua dintre proiecte, „Centrul Lalelelor” destinat copiilor abuzati si neglijati si Centrul de Integrare a Tinerilor (CIT). Centrul „Delfinul” pentru copiii cu autism si Centrul de zi pentru copilul cu handicap au nevoie, pentru a-si continua activitatea, de sprijinul autoritatilor. Solicitarea asociatiei a fost analizata in ultima sedinta a CL Bacau. Alesii au aprobat in unanimitate incheierea a doua noi contracte cu Betania. In cazul Centrului de Zi, primaria va acoperi 18 la suta din cheltuieli, mai exact, va da 103.700 lei, iar Betania, diferenta: 474.325 lei. La Centrul „Delfinul”, CL Bacau va participa cu 66.300 lei (19,4 la suta din bugetul pe 2009 al proiectului), iar Asociatia Betania, cu 276.053 lei. (S.P.)
Rocada in CL: Ambrozie in locul lui Floroiu. Daca vrea partidul
Claudiu Ambrozie (PSD) ar putea sa-i ia locul in Consiliul Local colegului sau de partid, Ionel Floroiu, dupa ce acesta a fost instalat la conducerea Garzii de Mediu. Posibila inlocuire in CL a lui Floroiu tine insa de decizia pe care o va lua partidul in acest sens, functia detinuta de social-democrat in conducerea Garzii de Mediu nefiind incompatibila cu cea de ales local. „Eu nu sunt functionar public, prin urmare nu ma aflu in stare de incompatibilitate cu calitatea de consilier local. Functia de manager al Garzii de Mediu imi permite sa-mi mentin mandatul in CL. Daca partidul va cere inlocuirea mea ma voi supune deciziei”, a afirmat proaspatul sef al Garzii de Mediu. Contactat telefonic, Claudiu Ambrozie a declarat ca desi se afla pe lista de consilieri PSD, partidul urmeaza sa decida care va fi viitorul sau politic. „Cei de la partid au ultimul cuvant. Sunt pe lista consilierilor locali insa partidul va decide”, a spus Ambrozie. Numirile la varful institutiilor deconcentrate din administratia locala au decimat lista alesilor locali pesedisti. Pe rand au fost inlocuiti in CL Dorian Pocovnicu, ajuns prefect, cu medicul Svetlana Zaharia, respectiv Cosmin Necula, ajuns consilier de stat la cabinetul vicepremierului Dan Nica, cu Costel Dunava. (L.B.)
Automobilism / Formula BMW Europa: Una rece, una calda
Pilotul bacauan Doru Sechelariu a reusit o cursa buna in cea de-a patra etapa a Formulei BMW Europa, terminand pe pozitia a noua.
Misiune dificila pentru Doru Sechelariu in cea de-a treia cursa din Formula BMW Europa disputata duminica dimineata pe circuitul de la Zandvoort. Pilotul bacauan a plecat de pe pozitia a 13-a pe grila de start, in spatele danezului Michael Christiansen, locul secund in clasamentul general. Inceputul cursei i-a fost unul favorabil, bacauanul urcand trei pozitii. Din pacate, in urmatoarele tururi, Sechelariu a cedat cateva locuri, revenindu-si pe finalul cursei, cand a reusit cel mai bun tur al sau. In final, pilotul lui Fisichella Motorsport a terminat pe pozitia a 16-a. Cursa a treia de la Zandvoort a fost castigata de brazilianul Luiz Felipe Nasr, urmat de olandezul Robert Frijns si de spaniolul Daniel Juncadella.
Dupa-amiaza, Doru Sechelariu a luat startul in cea de-a patra cursa. De data aceasta a plecat de pe pozitia a 15-a. A plecat bine si, dupa doua tururi, a urcat un loc. Pilotul bacauan a continuat ascensiunea, ajungand pe pozitia a 11-a dupa trei tururi. In turul 4, pe pista si-a facut aparitia safety-car, situatie care l-a gasit pe Doru Sechelariu in pozitia a zecea. Pana la final, pilotul bacauan a mai urcat un loc, terminand pe pozitia a 9-a. Cursa a fost castigata de englezul Jack Harvey, care a reusit sa-l depaseasca in ultimul tur pe brazilianul Luiz Felipe Nasr. Pe pozitia a treia a terminat spaniolul Daniel Juncadella.
Urmatoarea etapa din Formula BMW Europa se va disputa pe circuitul de la Silverstone (Marea Britanie), pe 19-21 iunie, in deschiderea Marelui Premiu din Formula 1.
Dan Alexandrescu
Cu fruntea sus: FC Snagov – FCM Bacau 2-2 (2-0)
Galben-albastrii au luat in serios jocul de la Snagov, ultimul din acest campionat, chiar daca nu avea nicio miza pentru pozitia lor in clasament. A rezultat un meci disputat, in care au revenit de la 0-2, egaland prin golurile lui Spiridon si Vraciu.






