Acasă Blog Pagina 5288

Karting / Campionatul Europei de Sud-Est: Denis Marcu ramane lider


Confirmare

Etapa a doua a Campionatului Europei de Sud-Est la karting, desfasurata duminica, pe circuitul de la Bucuresti, a confirmat faptul ca principalul favorit la clasa Mini ramâne campionul de anul trecut, Denis Marcu. Pilotul asistat din punct de vedere tehnic de Selena Motor Sport Bacau si-a consolidat pozitia de lider al clasamentului general, câstigând runda bucuresteana, dupa ce se impusese si in etapa de debut a campionatului, derulata la Salonic, in Grecia.

Unu si doi

La Bucuresti, Denis Marcu a câstigat prima cursa si a incheiat-o pe a doua pe locul secund, in spatele fostului sau coleg de la Selena Motor Sport, Petrut Florescu. "Evolutia lui Denis a fost buna, chiar daca el nu si-a adjudecat ambele manse", a comentat directorul sportiv al Selenei Motor Sport, Vladimir Bortov, care s-a declarat satisfacut si de comportarea Alexandrei Marinescu, sportiva clasata pe locul 8 dintr-un total de 16 participanti.

Urmeaza Italia

Urmatoarea etapa a Campionatului Europei de Sud-Est este programata pe 25 iulie, la Plovdiv, in Bulgaria. Pâna atunci, insa, pilotii nu vor sta degeaba, masurându-si fortele in campionatul intern si in alte competitii internationale. La finalul acestei saptamâni va avea loc, pe kartodromul de la Muro Leccese, cea de-a treia runda a Open Masters-ului Italian, la care va participa si Denis Marcu, clasat pe locul 5 in clasamentul general al competitiei.

D. Sion

Concursuri interne

Pe plan national, tenismenii de la cluburile bacauane participa la doua turnee in aceasta perioada, incepute la Focsani si Busteni.
La trofeul Trofeul Eurotenis Head, Petru Berdila (foto, SCM) s-a calificat in semifinalele categoriei 10 ani dupa 6-2, 6-1 cu Serban Mirica si 6-1, 6-1 Carp Carare (Iasi). Ceilalti bacauani au trecut de primul tur, dar s-au oprit in sferturi. Rares Serban (SCM) l-a invins cu 6-0, 6-0 pe Andrei Tintaru (Onesti), dupa care a cedat cu 3-6, 0-6 la Teodor Foia (Iasi); Bogdan Manole (SCM) a câstigat cu 6-2, 6-0 la Daniel Bulgaru (Galati), fiind eliminat de Alexandru Ledatu (Galati), 2-6, 6-4, 3-6; Alexandru Luchian (SCM) s-a impus cu 6-1, 6-0 in fata lui Stefan Scurtu (Onesti), dupa care a pierdut cu 0-6, 1-6 la Antonio Costache.
La 12 ani, Stefan Draghici (SCM) l-a invins cu 6-2, 6-0 pe Dan Jirca (Galati), iar apoi a cedat cu 1-6, 0-6 la Andrei Ricnea (Galati). Un parcurs similar a avut, la 14 ani, Sabin Saveluc (SCM): victorie cu 6-0, 6-1 la Alexandru Cristea (Focsani), infrângere cu 1-6, 1-6 la Radu Popa (Galati). In schimb, la 14 ani, Tudor Diaconu (CSS Bacau) s-a calificat in semifinale dupa 6-1, 7-5 cu Cristian Cosma (Focsani). Tot in semifinale sunt trei fete la 14 ani: Alina Munteanu (SCM, 6-0, 6-3 cu Alexandra Filip), Ana Maria Grigore (CSS, 3-6, 7-6, 6-3 cu Roxana Sisu, Steaua) si Luana Stanciu (SCM, 6-4, 6-0 cu Ioana Porcos, TC Bistrita).
La 12 ani feminin, Teodora Munteanu (SCM) a fost invinsa cu 4-6, 3-6 de Alina Roata (Galati). La 16 ani, in turneu 1-6, Madalin Dumbrava (SCM) a cedat in primul joc, 3-6, 2-6 la Dan Crapcenco. Tot la 16 ani, Ioana Dumitrasc (TC Bistrita) a câstigat cu 6-2, 7-6 la Ana Maria Leonte (Galati) si s-a calificat in turneul 1-4, in timp ce Bianca Iorga (SCM) a pierdut cu 1-6, 0-6 la Irina Preotescu (Steaua).
La Cupa Alexandros de la Busteni, Ema Sechelariu (Bacau) s-a calificat in semifinalele grupei 14 ani dupa 6-2, 6-4 cu Ilinca Ioanitescu (Ploiesti). Programul turneului a fost decalat din cauza ploii, iar Mara Sechelariu va juca in aceasta dimineata pentru sferturi cu Gabriela Davidescu (Ploiesti). (D.P.)

Fotbal, Liga a II-a: Ionel anti-Fanel

In meciul cu Botosaniul, antrenorul Bacaului, Gheorghe Poenaru i l-a incredintat pe Fane Apostol lui Ionel Mihalachioaie. Cei doi adversari directi sunt vecini de scara!

17 ani diferenta

Miercurea trecuta, FCM Bacau a pus punct seriei celor patru infrângeri consecutive, obtinând o remiza (1-1) pe terenul Botosaniului. Golurile au fost inscrise de Gabi Boghian si Ionut Radu, insa cheia jocului a fost la mijloc, in duelul dintre Stefan Apostol si Ionel Mihalachioaie. Juniorul Bacaului a avut o prestatie excelenta, anihilându-si complet adversarul direct. Nu i-a pasat nici faptul ca Apostol e cu 17 ani mai in vârsta decât el, nici ca ii este vecin de scara!

"Il urmaresti si in tribuna"

"Stiam ca Fane face tot jocul Botosaniului si mai stiam ca Ionel e singurul care il poate anihila. Am contat pe ambitia si disciplina tactica a jucatorului meu si, desigur, pe viteza si capacitatea sa de efort", a explicat Poenaru mutarea facuta. Indicatiile individuale ale antrenorului puteau umple un ghid TV, insa esenta isi gaseste loc in doua rânduri: "Te tii dupa Apostol si daca se urca in tribuna. Daca apuca sa paseze, e jale!".

Copie in miniatura

La capatul unui meci in care nu s-a urcat in tribuna, dar nici nu a fost lasat sa paseze decisiv, Fane Apostol a fost primul care a laudat prestatia adversarului sau: "Intr-adevar, Ionel a avut o evolutie buna. Când ma uit la el, parca ma vad pe mine in tinerete. Daca va ramâne la fel de serios, ar putea avea o cariera frumoasa". Mihalachioaie a primit cuvinte de lauda si din partea unui alt adversar, Cornel Codreanu, cu care a fost coleg de camera, la FCM Bacau. "Bravo, tata, se vede ca ai avut profesor bun", i-a spus, mai in gluma, mai in serios, Codreanu.

Felicitat de Belodedici

Pentru Ionel Mihalachioaie, partida cu FC Botosani a fost cea de-a patra disputata intr-un interval de numai noua zile! Cu o saptamâna mai devreme, fundasul "galben-albastrilor" participase cu nationala under 19 la Turneul de Elita din Ungaria, valabil pentru calificarea la Campionatul European. Desi bilantul "tricolorilor" mici a fost lamentabil (trei jocuri, tot atâtea infrângeri), randamentul lui Mihalachioaie a fost unul bun, jucatorul fiind felicitat atât de antrenorul sau, Cristi Sava, cât si de Miodrag Belodedici.

Aminitire de gips

Partida cu Botosaniul i-a lasat lui Mihalachioaie si o amintire mai putin placuta: o accidentare la tendon, care l-a pus in gips. " Cred, totusi, ca nu e nimic grav, mai ales ca am plecat de la stadion pe picioarele mele", spune fotbalistul bacauan, care spera ca astazi sa renunte la bandajul gipsat: "Nici nu ma gândesc ca sâmbata, cu Dinamo ll, sa nu fiu pe teren. Bineinteles, daca si antrenorul crede ca merit sa joc". Dupa evolutia de la Botosani, locul lui Ionel Mihalachioaie in echipa e ca si asigurat. Si nu doar din postura de junior.

Dan Sion

Coltul tinerelor talente: In numele Bacaului

O viitoare campioana cu o poveste frumoasa. Cu parintii fosti atleti de performanta, Andreea Stefania Dospin bate la portile consacrarii in natatie. La Cupa Bistritei, sportiva care va implini 11 ani pe 15 septembrie a luat numai medalii de aur. "Ma multumeste faptul ca vom merge la «nationale» cu timpi care ne apropie de podium", a remarcat antrenoarea Sanda Stefanescu. Andreea Stefania Dospin a cucerit doua medalii si la "nationalele" de anul trecut, iar acum se pregateste pentru cele de la Braila, unde "vreau aur la toate probele", spune hotarâta inotatoarea legitimata la SCM Bacau. Eleva in clasa a IV-a D la scoala "Miron Costin", Stefania Dospin impaca bine scoala cu sportul si spune ca "pot sa fac mai multe lucruri". Puncte forte? "Imi place stilul liber, la care ma descurc bine, si spatele, la care cred ca voi deveni o adevarata campioana. Visul meu este sa ajung cât mai sus, sa-mi fac un nume in acest sport, sa ma cunoasca o lume intreaga si sa duc Bacaul pe primul loc in tara si la nivel mondial". (D.P.)

Inot / Cupa Bistritei: Multi castigatori locali

Sportivii legitimati la cluburile bacauane (SCM, LPS, Nautica) au cucerit majoritatea trofeelor de la Cupa Bistritei, competitie aflata la prima editie si organizata de Directia pentru Sport a Judetului Bacau, in colaborare cu Nautica. Bazinul de Inot a fost plin, cu peste 220 de participanti sustinuti din tribune de familii, antrenori si prieteni. "Este primul concurs de acest gen pe care il organizam si speram ca toata lumea sa fie multumita", a spus Georgel Cojocaru, directorul DSJ-ului. "Concursul a fost unul de nivel mediu. Nu putem spune ca a fost foarte mare fiindca am avut numai 10 cluburi participante, in timp ce la un campionat national vin peste 30. In schimb, la nivelul Moldovei, a fost o competitie foarte puternica, la care au concurat cam toate cluburile de profil", a completat Ovidiu Galeru (Nautica).
Rezultate:
50 m liber:
Masculin
• 2000: 1. Daniel Grosu (SCM Bacau, 32.26), 2. Alexandru Hariga (SCM, 33.38), 3. Alexandru Bodnar (Suceava, 35.68);
• 1999: 1. Pavel Sava (SCM, 34.00), 2. Matei Talpau (SCM, 34.56), 3. Bogdan Magureanu (TC Bucuresti, 35.15);
• 1998: 1. Daniel Glod (LPS Bacau, 31.32), 2. Tiberiu Gheorghita (Braila, 32.41), 3. Dragos Velescu (Nautica Bacau, 33.31);
• 1997: 1. Cristi Birgu (SCM, 31.30), 2. Claudiu Nohai (P. Neamt, 31.64), 3. Paul Mita (P. Neamt, 33.13);
• 2002: 1. Mihai Popa (TC Bucuresti, 38.10), 2. Eduard Lucaci (SCM, 41.02), 3. Sebastian Croitor (Suceava, 41.74);
• 2001: 1. Rares Druga (SCM, 35.72), 2. Alexandru Pojoreanu (SCM, 36.13), 3. Andrei Mocanu (SCM, 36.46);
• stafeta 4×50 (2000): 1. SCM Bacau 3 (2:20.19), 2. SCM Bacau 2 (2:28.07), 3. Suceava (2:30.18);
• stafeta 4×50 (1999): 1. SCM Bacau (2:25.07), 2. TC Bucuresti (2:34.75), 3. Suceava (2:37.22);
• stafeta 4×50 (1998): 1. LPS Bacau (2:12.66), 2. Suceava (2:19.06), 3. P. Neamt (2:26.74);
• stafeta 4×50 (1997): 1. P. Neamt (2:21.86), 2. Nautica (2:24.40);

Feminin
• 2000: 1. Alexandra Rânzescu (SCM, 33.71), 2. Margareta Chilianu (SCM, 34.28), 3. Iustina Pascu (P. Neamt, 35.82);
• 1999: 1. Stefania Dospin (SCM, 32.08), 2. Bianca Morari (Suceava, 35.12), 3. Catrinel Visan (P. Neamt, 36.50);
• 1998: 1. Ioana Paval (Suceava, 32.45), 2. Lisa Munteanu (Suceava, 33.73), 3. Giulia Hargas (P. Neamt, 34.39);
• 1997: 1. Cristina Coteanu (LPS Bacau, 30.95), 2. Bianca Ivacson (P. Neamt, 31.40), 3. Andra Tanasa (P. Neamt, 32.45);
• 2002: 1. Delia Zaharia (SCM, 43.69), 2. Bianca Gheorghita (SCM, 45.84), 3. Maria Lupu (TC Bucuresti, 46.63);
• 2001: 1. Georgiana Cojocaru (SCM, 35.97), 2. Ioana Urda (P. Neamt, 40.06), 3. Iris Pintilie (Braila, 40.19);
• stafeta 4×50 (2000): 1. SCM Bacau (2:27.92), 2. SCM Bacau 3 (2:32.35), 3. P. Neamt (2:34.73);
• stafeta 4×50 (1999): 1. P. Neamt (2:35.07), 2. Suceava (2:35.36), 3. SCM Bacau (2:35.99);
• stafeta 4×50 (1997): 1. LPS Bacau (2:11.87), 2. P. Neamt (2:20.56);

50 m bras
Masculin
• 2000: 1. Calin Craciun (Nautica Bacau, 46.79), 2. Alexandru Hariga (SCM, 46.87), 3. Ricardo Atomei (P. Neamt, 47.73);
• 1999: 1. Teodor Marchitan (Suceava, 42.59), 2. Silviu Birleanu (SCM, 43.64), 3. Pavel Sava (SCM, 44.68);
• 1998: 1. Florin Dobos (P. Neamt, 43.30), 2. Tudor Maxim (Suceava, 44.89), 3. Cristian Ilco (TC Bucuresti, 45.86);
• 1997: 1. Cristi Birgu (SCM, 39.88), 2. Paul Mita (P. Neamt, 45.88), 3. Claudiu Nohai (P. Neamt, 46.37);
• 2002: 1. Andrei Popa (TC Bucuresti, 52.56), 2. Alessandro Maxim (SCM Bacau, 53.13), 3. Sebastian Croitor (Suceava, 54.43);
• 2001: 1. Alexandru Cociorva (SCM, 48.26), 2. Andrei Doaga (SCM, 49.58), 3. Alexandru Hâncu (Bucuresti, 49.95);

Feminin
• 2000: 1. Georgiana Teodorescu (TC Bucuresti, 44.13), 2. Alexandra Razescu (SCM, 44.94), 3. Edeea Ionascu (SCM, 44.96);
• 1999: 1. Stefania Dospin (SCM, 41.30), 2. Cosmina Ungureanu (Suceava, 47.07), 3. Catrinel Visan (P. Neamt, 48.73);
• 1998: 1. Ioana Paval (Suceava, 44.42), 2. Diana Dungeanu (Suceava, 44.48), 3. Miruna Parasca (Suceava, 46.88);
• 1997: 1. Cristina Coteanu (LPS Bacau, 43.91), 2. Mihaela Dobârceanu (LPS, 43.96), Andra Tanasa (P. Neamt, 44.88);
• 2002: 1. Delia Zaharia (SCM, 54.83), 2. Ana Maria Lupu (TC Bucuresti, 57.28), 3. Ilinca Turta (SCM, 1:01.82);
• 2001: 1. Patricia Iftimie (SCM, 49.92), 2. Antonia Nitu (Suceava, 50.48), 3. Elena Belu (TC Bucuresti, 51.25);

50 m spate
Masculin
• 2002: 1. Mihai Popa (TC Bucuresti, 42.19), 2. Daniel Botez (Nautica, 44.61), 3. Alexandru Hriscu (LPS Bacau, 46.44);
• 2001: 1. Rares Druga (SCM Bacau, 38.84), 2. Alexandru Pojoreanu (SCM, 41.79), 3. Rares Zorila (Nautica, 42.39);
• 2000: 1. Daniel Grosu (SCM, 38.42), 2. Alexandru Hariga (SCM, 39.12), 3. Andrei Butnaru (SCM, 40.98);
• 1999: 1. Pavel Sava (SCM, 37.90), 2. Matei Talpau (SCM, 38.68), 3. Teodor Marchitan (Suceava, 38.88);
• 1998: 1. Daniel Glod (LPS Bacau, 36.06), 2. Florin Dobos (P. Neamt, 37.88), 3. Mihai Gheorghita (Braila, 38.08);
• 1997: 1. Claudiu Nohai (P. Neamt, 36.97), 2. Paul Mita (P. Neamt, 38.91), 3. Razvan Rotariu (Nautica, 46.08);
• stafeta 4×50 (2002): 1. SCM Bacau 3 (3:13.26), 2. Nautica (3:35.92), 3. LPS Bacau (3:39.06);
• stafeta 4×50 (2001): 1. SCM Bacau 3 (2:32.08), 2. SCM Bacau 4 (2:37.21), 3. TC Bucuresti (2:46.96);

Feminin
• 2002: 1. Delia Zaharia (SCM Bacau, 46.54), 2. Ana Maria Lupu (TC Bucuresti, 50.00), 3. Maria Sapcaliu (Bucuresti, 51.79);
• 2001: 1. Georgiana Cojocaru (SCM, 41.44), 2. Iris Pintilie (Braila, 43.22), 3. Patricia Iftimie (SCM, 45.91);
• 2000: 1. Alexandra Rânzescu (SCM, 38.11), 2. Margareta Chilianu (SCM, 40.56), 3. Giulia Rusu (SCM, 40.98);
• 1999: 1. Stefania Dospin (SCM, 38.00), 2. Catrinel Visan (P. Neamt, 40.49), 3. Bianca Morari (Suceava, 41.93);
• 1998: 1. Diana Tofan (P. Neamt, 37.93), 2. Andreea Ivanov (P. Neamt, 39.76), 3. Diana Dungeanu (Suceava, 40.68);
• 1997: 1. Bianca Ivacson (P. Neamt, 38.46), 2. Madalina Coteanu (LPS Bacau, 38.70), 3. Mihaela Dobârceanu (LPS, 41.28);
• stafeta 4×50 (2002): 1. SCM Bacau (3:25.15);
• stafeta 4×50 (2001): 1. TC Bucuresti (3:03.92), 2. SCM Bacau 3 (3:06.37)

50 m fluture
Masculin
• 2000: 1. Rares Druga (SCM Bacau, 39.12), 2. Alexandru Hariga (SCM, 40.77), 3. Rares Zorila (Nautica, 40.89);
• 1999: 1. Bogdan Magureanu (TC Bucuresti, 35.90), 2. Matei Talpau (SCM, 37.59), 3. Silviu Birleanu (SCM, 40.45);
• 1998: 1. Tiberiu Gheorghita (Braila, 34.55), 2. Florin Dobos (P. Neamt, 37.46), 3. Daniel Glod (LPS Bacau, 38.11);
• 1997: 1. Paul Mita (P. Neamt, 34.64), 2. Claudiu Nohai (P. Neamt, 36.30), 3. Razvan Rotariu (Nautica, 48.29);

Feminin
• 2000: 1. Alexandra Rânzescu (SCM, 35.64), 2. Margareta Chilianu (SCM, 38.42), 3. Giorgiana Cojocaru (SCM, 40.21);
• 1999: 1. Stefania Dospin (SCM, 39.82), 2. Ana Maria Balis (SCM, 40.07), 3. Cristina Grigoriu (TC Bucuresti, 40.26);
• 1998: 1. Diana Tofan (P. Neamt, 37.40), 2. Lisa Munteanu (Suceava, 39.20), 3. Andreea Ivanov (P. Neamt, 41.43);
• 1997: 1. Cristina Coteanu (LPS Bacau, 34.47), 2. Bianca Ivacson (P. Neamt, 34.92), 3. Mihaela Dobârceanu (LPS, 35.08);

Mixt
Masculin
• stafeta 4×50 (2001): 1. SCM Bacau 4 (2:58.46), 2. TC Bucuresti (3:06.12), 3. SCM Bacau 2 (3:18.46);
• stafeta 4×50 (2000): 1. SCM Bacau 3 (2:43.60), 2. SCM Bacau 2 (2:48.62), 3. Suceava (3:00.12);
• stafeta 4×50 (1999): 1. SCM Bacau 2, 2. TC Bucuresti, 3. Piatra Neamt
• stafeta 4×50 (1998): 1. Suceava (2:46.76), 2. LPS Bacau (3:07.16), 3. P. Neamt (3:14.76);
• stafeta 4×50 (1997): 1. P. Neamt (2:33.07), 2. Nautica (2:48.54);

Feminin
• stafeta 4×50 (2001): 1. SCM Bacau 3 (3:18.57), 2. TC Bucuresti (3:22.00);
• stafeta 4×50 (2002): 1. SCM Bacau 4 (3:50.18);
• stafeta 4×50 (2000): 1. SCM Bacau 2 (SCM, 2:44.81), 2. SCM Bacau 3 (2:53.78), 3. P. Neamt (2:57.72);
• stafeta 4×50 (1999): 1. TC Bucuresti (2:47.06), 2. SCM Bacau 1 (2:49.28), 3. P. Neamt (2:56.34);
• stafeta 4×50 (1997): 1. P. Neamt (2:41.07), 2. LPS Bacau (3:02.35).

CLASAMENT PE ECHIPE
• 1997: 1. Piatra Neamt (25 p.), 2. LPS Bacau (15 p.), 3. SCM Bacau (6), 4. Nautica (2);
• 1998: 1-2. Piatra Neamt (17), Suceava (17), 3. LPS (6);
• 1999: 1. SCM Bacau (29), 2. Suceava (10), 3. TC Bucuresti (5);
• 2000: 1. SCM Bacau (35), 2. Piatra Neamt (5), 3-4. TC Bucuresti (3), Nautica (3);
• 2001: 1. SCM Bacau (21), 2. Braila (3), 3. Suceava, Piatra Neamt, Nautica (2);
• 2002: 1. SCM Bacau (19), 2. TC Bucuresti (12), 3-4. Suceava (2), Nautica (2)

Dana Popa

Tenis / Clasamente FRT: In topuri

Tenismenii bacauani de la grupele mici de vârsta se mentin pe pozitiile din topul clasamentelor nationale. O serie de modificari semnificative au aparut la categoriile juniorilor mari si la seniori. La o luna si jumatate de la precedentele ierarhii interne, noile clasamente ale Federatiei Române de Tenis se prezinta cu urmatoarele pozitii ocupate de sportivii de la cluburile bacauane (intre paranteze sunt trecute locurile anterioare):
• 10 ani feminin: 7 (7). Mara Sechelariu (SCM Bacau), 45 (41). Ilinca Eftimiu (CSM Onesti);
• 10 ani masculin: 11 (11). Petru Berdila (SCM Bacau), 76 (65). Rares Serban (SCM), 78 (78). Alexandru Luchian (SCM), 85 (84). Cristian Enache (Tema Sport Onesti), 89 (69). Stefan Scurtu (CSM Onesti), 95 (85). Patriciu Balint (SCM Bacau), 98 (96). Razvan Lazar (TC Onesti), 101 (105). Bogdan Manole (SCM), 133 (125). Tudor Popica (TC Bistrita);
• 12 ani feminin: 119. Teodora Munteanu (SCM Bacau), 121 (110). Mara Sechelariu (SCM), 140 (97). Alexandra Serban (SCM), 147 (135). Ilinca Litcanu (TC Bistrita);
• 12 ani masculin: 10 (10). Alexandru Manole (SCM Bacau), 60 (52). Stefan Casuneanu (ASTC Onesti), 70 (63). George Coman (CSM Onesti), 93 (89). Stefan Costea (SCM), 94 (105). Petru Berdila (SCM), 97 (92). Andrei Serbanescu (SCM), 103 (84). Roberto Sorodoc (ASTC Onesti), 126 (116). Vlad Draghici (TC Bistrita), 141 (126). Valentin Hirjanu (CSM Onesti), 193 (178). Stefan Grosu (CSM Onesti), 212 (195). Radu Mistreanu (Tema Onesti);
• 14 ani feminin: 17 (18). Ioana Sascau (CSM Onesti), 22 (16). Bianca Iorga (SCM Bacau), 31 (24). Luana Stanciu (SCM Bacau), 45 (45). Alina Munteanu (SCM), 81 (75). Ioana Porcos (TC Bistrita), 92 (86). Ema Sechelariu (SCM), 118 (112). Karina Constantin (CSS Bacau), 125 (144). Andreea Ciceu (TC Bistrita), 127 (118). Ana Maria Grigore (CSS), 140 (133). Carolina Cupcea (Tema Onesti), 151 (143). Malina Coman (CSS);
• 14 ani masculin: 32 (30). Tudor Burghelea (SCM Bacau), 45 (40). Tudor Diaconu (CSS Bacau), 48 (44). Matei Avram (SCM), 100 (103). Sabin Saveluc (SCM), 103 (94). Madalin Stanciu (CSM Onesti), 106 (98). Radu Melinte (CSM Onesti), 119 (114). Alexandru Pal (SCM), 128 (121). Razvan Balanescu (CSS), 148 (139). Alin Balanescu (CSS), 160 (150). Vlad Colceru (TC Comanesti), 172 (162). Alexandru Dimulescu (TC Bistrita), 177 (165). Razvan Vamanu (SCM), 193 (174). Alexandru Manole (SCM Bacau);
• 16 ani feminin: 42 (43). Ioana Dumitrasc (TC Bistrita), 50 (36). Ilinca Bercaru (CSM Onesti), 63 (60). Bristena Stefanescu (SCM Bacau), 96 (97). Ioana Sascau (CSM Onesti), 111 (112). Bianca Iorga (SCM), 139 (135). Alina Munteanu (SCM);
• 16 ani masculin: 8 (12). Vlad Murad (SCM Bacau), 45 (38). Madalin Dumbrava (SCM), 83 (82). Stefan Vasilache (SCM), 113. Matei Avram (SCM), 138 (129). Tudor Burghelea (SCM), 156 (106). Mihnea Mocanu (Tema Onesti), 157 (149). Alexandru Iancu (SCM),
• 18 ani feminin: 9 (10). Ilinca Bercaru (CSM Onesti), 16 (9). Raluca Mâta (SCM Bacau), 18 (18). Georgiana Patrasc (SCM), 44 (36). Raluca Pavel (SCM);
• 18 ani masculin: 4 (8). Teodor Marin (SCM Bacau), 5 (3). Sebastian Ionescu (SCM-Venus Braila), 7 (3). Dragos Ignat (SCM Bacau), 13 (14). Sebastian Erimicioiu (SCM), 20 (21). Serban Rotariu (SCM), 40 (38). Cosmin Bârdan (SCM), 63 (46). Mihai Ciocan (SCM), 95 (72). Marian Mocanu (SCM), 106 (100). Vlad Murad (SCM);
• Senioare: 41 (41). Raluca Mâta (SCM Bacau), 45 (47). Georgiana Patrasc (SCM), 54 (59). Beatrice Paduraru (SCM), 66 (66). Raluca Pavel (SCM);
• Senori: 42 (51). Teodor Marin (SCM), 48 (52). Sebastian Erimicioiu (SCM), 57 (44). Gabriel Ciuntea (SCM Bacau), 68 (104). Sebastian Ionescu (SCM), 86 (102). Mihai Ciocan (SCM), 89 (88). Dragos Ignat (SCM), 123 (134). Serban Rotariu (SCM). (D.P.)

Un triunghi de succes

    “Zilele portilor deschise” la Scoala “Octavian Voicu” au debutat anul acesta având in centrul atentiei triunghiul scoala – familie – comunitate. Pe lânga activatile demonstrative de la orele de curs, organizatorii au pus la cale si o dezbatere pe o tema de actualitate: violenta in scoala si consumul de droguri care a avut loc vineri. “Aceasta activitate face parte dintr-un program mai amplu de manifestari prin care ne dorim sa ii informam si sa ii prevenim pe elevii nostri cu privire la consumul de droguri si violenta in scoala. Din fericire, scoala noastra nu s-a confruntat cu situatii grave, dar este bine sa prevenim”, a explicat prof. Domnica Hodea, directorul unitatii scolare. Discutiile au pornit de la o sceneta inspirata de o situatie reala, care demonstreaza cât de raspândit este fenomenul violentei. La dezbaterea moderata de coordonatorul pe programe si proiecte scolare, prof. Adriana Vrabie, au participat elevii de clasa a VII-a si a VIII-a, dar si liceeni de la Colegiul “Henri Coanda”, insotiti de directorul adjunct, prof. Gabriela Comandasu. Reprezentantul Centrului Antidrog Bacau, Marta Butnaru, a incercat sa le explice elevilor care sunt riscurile la care se expun consumând droguri sau substante halucinogene. In programul manifestarii sunt incluse lansari de proiecte educationale interdisciplinare, colocvii literare si lansarea unui volum de poezii a lui Stefan Dincescu.

    Andreea Lupascu

    Curs festiv pentru 266 de filologi

      Absolventii Facultatii de Litere din cadrul Universitatii “Vasile Alecsandri”, promotia 2010, s-au reunit pentru ultima oara in cadru oficial, la cursul festiv. Sala Ateneu a fost neincapatoare pentru familie, rude si toti cei dragi care au venit sa ii felicite pe studenti. Manifestarea a stat sub semnul jocului de litere si cuvinte, cum altfel pentru o facultate de profil. Decanul, prof.univ.dr. Adriana Romedea, i-a incurajat pe studenti sa priveasca spre viitor cu optimism si sa pastreze bucuria acestui moment. “Pastrati un orizont larg, incercati sa priviti comunitatea in care traiti intr-un mod detasat si veti avea o alta perspectiva. Veti gasi solutii la multe probleme. Indrazniti sa visati!”, le-a spus decanul studentilor in debutul intâlnirii. Dincolo de discursuri si urari, studentii au intretinut atmosfera amintindu-si acum cu placere si de partea mai putin distractiva a facultatii si anume sesiunea, restantele si toate emotiile prin care au trecut. Promotia 2010 a Facultatii de Litere numara 266 de absolventi, care au incheiat ciclul de licenta, masterat universitar sau masterat postuniversitar. Acestia provin de la specializari precum limba si literatura româna in combinatie cu o limba straina, limbi straine, comunicare si relatii publice si istorie.
      Andreea Lupascu

      Medicii de familie se tem pentru banii lor

        Medicii de familie incep sa aiba emotii si se tem ca nu-si vor primi la timp banii pentru munca depusa in luna aprilie. Desi ar fi trebuit sa-si raporteze activitatea in prima saptamâna a acestei luni, nici pâna la aceasta ora nu au reusit sa transmita datele in format electronic. De vina este programul informatic SIUI.

        In prima saptamâna a fiecarei luni, medicii de familie trebuie sa transmita la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate datele despre activitatea desfasurata in luna precedenta. Raportarea se face prin programul SIUI (Sistemul Informatic Unic Integrat), insa acesta nu a fost adaptat normelor de aplicare a contractului cadru de acordare a asistentei medicale in acest an. Programul este impus de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si se utilizeaza in toate judetele. “Raportarea este in ceata luna asta, ne-a declarat dr. George Coneac, medic de familie. Suntem la jumatatea anului, iar programul face asemenea necazuri. Nu a tinut pasul cu schimbarile. Ne pune in situatie dificila. Trebuia inghetat contractul de anul trecut, fiindca nu le aducea doctorilor atâtia bani incât sa fie dezavantajos pentru tara.”

        “Daca va merge tot asa, poate la anul medicii de familie isi vor gasi alt partener de contract. Nu este obligatoriu sa incheiem contracte cu casele judetene de asigurari de sanatate. Acum suntem bine organizati si ne vom gândi la o solutie.”
        Dr. George Coneac, medic de familie

        “Ar fi trebuit sa incheiem raportarea pe 7 mai, pentru ca la CJAS sa se termine calculele pâna pe 20 si sa primim banii,a explicat dr. Marilena Caliman, presedinte al Filialei Bacau a Patronatului National al Medicilor de Familie. Nu este vina Casei Bacau. Nu functioneaza tocmai programul care trebuie sa calculeze suma pe care o are de primit fiecare doctor. SIUI nu discerne nici intre serviciile care intra in per capita si cele care se platesc separat.” Medicii dau ca exemplu situatia unui virtual pacient cronic. Daca acesta a fost vazut de medicul de familie intr-o luna si a primit reteta, când mai vine o data pentru o afectiune cronica nu mai este acceptat de SIUI. Medicul ajunge sa faca munca voluntara, ba chiar sa i se impute prescriptiile.

        Harababura de la inceput

        De altfel, de la introducerea lui, SIUI a creat probleme. La inceputul acestui an, Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie le-a centralizat si le-a depus la CNAS. Medicii din judetul Bacau au semnalat ca, in mediu rural, unde nu exista medic scolar, vaccinarile la elevii aflati pe listele altui medic decât cel din comuna nu sunt platite. Alti medici au sesizat ca pacientii vaccinati impotriva gripei si a virusului HPV au fost transferati informatic pe listele altor medici. “Nou-nascutii apar pe listele medicilor dupa mai multe luni de la luarea in evidenta”, a mai spus dr. Caliman. De pe liste dispar asiguratii care au implinit 18 ani si sunt inca elevi sau studentii. Pe de alta parte, asiguratii decedati ramân pe listele medicilor multe luni dupa ce se prezinta acte doveditoare. Dupa un timp, medicului ii sunt imputati banii, desi nu a fost vina sa. Medicii spun ca ani de zile au raportat activitatea pe un program foarte bun, creat la CJAS Bacau. Acesta a fost insa inlocuit de SIUI, care le face zile fripte.

        Doina Mincu

        Elevii si studentii bacauani pot invata in SUA

          Comisia Fulbright, prin intermediul Centrului “American Corner” Bacau si-a popularizat oferta de burse pentru studii in Statele Unite ale Americii. Publicul vizat a fost constituit din elevii de la Colegiile “Gheorghe Vranceanu” si “Ferdinand I”, dar si studentii Facultatii de Litere. Pe parcursul workshop-urilor ei au aflat pentru ce burse pot opta, daca pot obtine finantare si cum, care sunt criteriile de admitere si cum se face alegerea intre diverse universitati.
          “Argumentul principal pentru a studia in State este calitatea superioara a programelor universitare, probata de faptul ca, in mod constant, universitatile americane se afla in topurile institutiilor de invatamânt superioare in primele 20 din lume”, a declarat Mihaela Arsene, directorul Centrului Educational Fulbright, Bucuresti. Din datele institutiei, exista si in acest moment elevi sau studenti bacauani aflati la studii in S.U.A. In total, 3.000 de români invata peste ocean. Aceste date sunt incurajatoare pentru cei care indraznesc sa se viseze studenti in Statele Unite.

          Profilul candidatului ideal – greu de atins

          Cei care adera la o bursa Fulbright trebuie sa stie ca au de trecut un examen sofisticat, iar foaia matricola si media generala a anilor de facultate din România atârna si ele greu în ochii comisiei de evaluare. Elevii trebuie sa aiba, pe lânga rezultate academice deosebite si activitati extracuriculare care sa dovedeasca implicarea lor in comunitate, in timp ce studentii care doresc sa isi continue studiile superioare trebuie sa arate viziunea pe care au si cum s-au canalizat pe domeniul de studiu. Dupa incheierea studiilor, bursierii pot reveni in tara, unde ii asteapta salarii frumoase. Programul de burse Fulbright este sponsorizat în proportie de 70 la suta de Guvernul Statelor Unite, iar Guvernul României contribuie si el cu 30 la suta. Mai multe detalii despre oportunitati si toti pasii care trebuie urmati se gasesc pe site-ul www.fulbright.ro.

          Andreea Lupascu

          Se dubleaza pretul la gigacalorie

          Printre masurile anuntate pentru reducerea cheltuielilor bugetare se numara si eliminarea subventiilor la incalzire. Sunt vizate atât ajutoarele de caldura, cât si subventia acordata de la buget pentru producerea gigacaloriei in sistem centralizat. Prin urmare, bacauanii vor plati mult mai scump gigacaloria produsa de CET. In plus, mii de familii nu vor mai primi ajutor de caldura. Datoriile asociatiilor de proprietari ar putea ajunge la cele mai inalte cote de pâna acum.

          Administratorii se asteapta ca in lunile urmatoare sa scada drastic incasarile. Cei care duc de ani buni in spate facturile, pensionarii, nu vor mai avea puterea sa plateasca luna de luna intretinerea. Un efect negativ va avea si scaderea salariilor in sistemul bugetar. “Va fi vai si-amar de capul nostru, ne-a declarat Silvia Macovei, administrator la Asociatia de proprietari 42A. Nu cred ca vom mai putea plati facturile de la furnizori. Deja sunt debite, dar dupa reducerile care se anunta, oamenii se vor gândi mai intâi sa aiba ce pune pe masa.” Pentru locatarii blocurilor, ajutorul de caldura era o gura de oxigen care le permitea sa treaca peste facturile enorme de la CET sau de la furnizorul de gaze. “In sezonul rece, noiembrie-martie, doar datorita acestor ajutoare reuseam sa acoperim o parte din factura de la CET, ne-a declarat Adriana Coman, administratorul Asociatiei Bucegi 163. Daca dispar aceste ajutoare, va fi cumplit. In aceasta zona predomina somajul. Oamenii au copii in intretinere, asa ca soldurile vor fi tot mai mari.”

          Saracia sufla prin buzunare si casierii

          In programul de reducere a cheltuielilor se inscrie si eliminarea subventiei pentru producerea gigacaloriei in sistem centralizat. La acest moment, bacauanii platesc 148,6 lei/gigacalorie, diferenta de la acest tarif local la costul real de productie fiind acoperita de la bugetul local si cel de stat. “Va fi dezastru, ne-a spus Elena Lichi, administratorla Asociatia de proprietari Narciselor 57. Nu vad cum isi vor mai permite locatarii sa-si incalzeasca apartamentul sau sa utilizeze apa calda.” Desi salariile si pensiile ar putea fi reduse de la 1 iunie, in asociatiile de proprietari bate deja vântul saraciei. In multe dintre ele, in aceasta perioada se incaseaza abia câteva sute de lei pe zi. Aceasta, in conditiile in care numai datoriile catre CET depasesc 28 de milioane de lei.
          Doina Mincu

          La Asociatia de proprietari Narciselor 57, din 224 de apartamente, 122 au primit in iarna trecuta ajutor de caldura. In Asociatia 42 A, sunt 363 de apartamente. Din acestea, 166 au primit ajutor de caldura. In Asociatia Bucegi 163, 55 din cele 140 de apartamente deservite de CET au avut ajutor de caldura in sezonul rece 2009-2010.

          Pretul platit de consumatori pentru gigacaloria produsa de CET este de 148,6 lei. Daca ar fi eliminate subventiile, bacauanii ar plati 272,15 lei/gigacalorie, acesta fiind pretul de producere, transport, distributie si furnizare a energiei termice aprobat de autoritati. “Acesta este cel mai mic din zona Moldovei, comparativ cu alti operatori similari”, ne-a declarat Sorin Adrian Capat, directorul general al CET. Pentru anul 2010, CET Bacau ar trebui sa primeasca de la bugetul de stat o subventie de 10.752.829 lei, iar de la bugetul local, 7.100.000 lei.

          Karting: La Bucuresti, pentru Europa

          Trei etape

          Duminica, la o saptamana dupa ce a gazduit etapa a doua a Campionatului National de karting, Bucurestiul isi va deschide portile si pentru cea de-a doua runda a Campionatului Europei de Sud-Est. Spre deosebire de anii trecuti, competitia include in actualul sezon doar trei runde, urmatoarele curse urmand sa se desfasoare pe 25 iulie, in Bulgaria. Campionatul sud-est european va avea ca apendice Cupa Balcanica, programata la finalul lunii octombrie, in Turcia.

          Mini-max

          Selena Motor Sport Bacau mizeaza pe doi piloti, ambii inscrisi la clasa Mini: Denis Marcu si Alexandra Marinescu. Primul este laureatul editiei 2009 a Campionatului Europei de Sud-Est si, totodata, castigatorul, cu maximum de puncte al primei etape, derulata luna trecuta, pe circuitul de la Salonic, in Grecia. Aflata la sezonul de debut, Alexandra Marinescu a concurat si ea la Salonic, unde a a depasit asteptarile, clasandu-se in primii zece piloti.

          Obiective diferite

          "Este clar ca astept de la Denis un parcurs fara greseala. Asta inseamna o noua pozitionare pe locul intai, cu ambele curse castigate", a declarat directorul sportiv al Selenei Motor Sport, Vladimir Bortov. "In ceea ce o priveste pe Alexandra, ea trebuie sa urce treapta cu treapta si sa se foloseasca de toate aceste competitii pentru a-si imbogati experienta", a adaugat Bortov.

          Dan Sion

          Inot la Cupa Bistritei

          Peste 200 de copii, cu varste cuprinse intre 8 si 13 ani, si-au anuntat participarea la prima editie a Cupei Bistritei. Bazinul de Inot va fi plin in weekend, cu participanti din Suceava, Piatra Neamt, Braila, Bucuresti si de la cele trei cluburi locale: SCM, LPS, Nautica.
          Competitia va cuprinde probe individuale de 50 m, dar si doua stiluri de stafeta. "Fiind un concurs «de casa», fiindca nu vorbim de un campionat national, pot spune ca este unul dintre cele mai mari din zona Moldovei", considera Ovidiu Galeru, coordonatul clubului Nautica (organizator al competitiei alaturi de Directia pentru Sport a Judetului Bacau). Premiantii vor fi recompensati prin medalii si diplome, iar cele mai bune echipe de la fiecare categorie de varsta vor primi o cupa. Concurentii vor avea de asemenea tricouri inscriptionate cu detaliile evenimentului. Cupa Bistritei va reprezenta si un criteriu de triere in vederea Campionatelor Nationale de copii rezervate grupelor 10 ani (12-13 iunie, Arad) si 11-13 ani (1-4 iulie, Braila).
          Primul concurs de inot organizat in acest an in Bacau se va desfasura sambata (in doua reuniuni, de la orele 10.00 si 17.30) si duminica (ora 10.00).

          Dana Popa

          Saful

          E aiurea de tot: la vreme de weekend, dupa ce-ati batut, a bucurie, multe matanii pentru c-ati scapat, pentru cateva zile, de vizionat moaca safului, iaca vin, si eu, si va propun sa meditati chiar la el in acest repaus saptamanal. Pentru a cugeta mai savant, va propun cateva lecturi grozave… Cititi, de pilda, Concediaza-ti seful!, cartea lui Stefan Murgeanu (Editura Meteor Press/Meteor Business, 2008). Veti afla, pas cu pas, cum puteti obtine un job de succes, saful pe care il meritati si salariul care vi se cuvine. Nu faceti insa precum Lefter Popescu, eroul lui Caragiale, din Doua loturi, nu dati cu tifla, inainte de vreme, safului actual, pentru ca s-ar putea sa nu scapati de el. Saful e ca scaiul… Ca solutie de rezerva, daca vreti musai sa scapati de saf, cititi Fii propriul tau sef, carte semnata, la Editura Curtea Veche, de Burke Hedges, un occidental mintos care va invata cum sa puneti pe roate o firma si sa fiti propriul dumneavoastra satrap (saf, scuzati!). Aveti insa grija! Daca reusiti sa va incropiti firma, nu va uitati prea des in oglinda, in situatia in care nu v-ati lecuit de pasiunea anti-saf. S-ar putea sa ajungeti sa va urati. Dupa cum stiti, intotdeauna sunt bune solutiile de rezerva. Daca nu reusiti, totusi, sa scapati nici asa de cosmar, nu mai aveti decat solutia de a convietui cu saful. Asta e! Nu va indemn sa priviti la emisiunile de pe Discovery, care trateaza problematica supravietuirii in jungla, ci sa cititi alte carti care o sa va ajute sa va acomodati, cat de cat, cu Infernul (m-am saturat sa tot zic saf). Shaun Belding a publicat, la Polirom, volumul Cum sa faci fata unui sef dificil. Aruncati-va putin ochii peste cuprinsul cartii: „Primul pas: cum sa citesti gandurile sefului • Reeduca-l • Ignora-l • Asigura-l ca nu reprezinti o amenintare • Exprima clar opiniile • Preia controlul • Tacticile josnice ale sefului si contracararea lor • Arata-i ce poti”. Ca si cum inventia aceasta neinspirata numita saf n-ar fi suficienta, este posibil ca la slujba sa aveti si tot felul de colegi care va fac zile fripte. Daca-i asa, Roberta Cava va ofera, la editura Curtea Veche, lucrarea Comunicarea cu oamenii dificili. Cum sa ne purtam cu clientii rauvoitori, sefii autoritari si colegii nesuferiti. Dupa lectura, daca reusiti sa respectati sfaturile, veti avea impresia ca locul dumneavoastra de munca este un Rai. Asta numai daca, bineinteles, va face Raiul cu ochiul. Unii se simt in Iad precum pestele in apa.
          Iubiti Cetitori, stiti cat de mult va respect. Tocmai de aceea va rog mult ca ultima lectura pe care v-o recomand sa nu cumva sa vi se rataceasca pe birou, la slujba, in ochii de soacra ai safului. Ea are un titlu care-ti poate aduce concedierea urgenta: Cum sa lucrezi cu un idiot. Americanul John Hoover, omul care a scris-o, vorbeste despre: saful cel bun, saful care se crede Dumnezeu, saful de tip Machiavelli, saful masochist, saful sadic, saful paranoic, saful de tip amic, saful idiot. Daca saful dumneavoastra e mai ceva decat safii amintiti de catre yankeul Hoover, zau ca nu mai am ce lecturi a va mai recomanda. Va las sa va duceti crucea singuri. Istoria are nevoie si de martiri.

          Ion Fercu

          Parlamentari europeni pentru un weekend

            Traim intr-o tara in care politicul joaca un rol foarte important. E in mintea tuturor, e in viata tuturor, fie ca ne place sau nu. Zi de zi auzim la televizor, prin ziare aceleasi noi mesaje vechi si cand totul pare a stagna, noua, tinerilor, ce ne ramane de facut? Sa ne uitam cum altii ne conduc viata sau sa incercam sa facem ceva?
            Evident ca am ales a doua optiune si astfel ne-am facut bagajele si am plecat la Sesiunea Regionala Moldova I a Parlamentului European al Tinerilor (EYP). EYP-ul este o organizatie internationala sustinuta de Uniunea Europeana in cadrul careia tinerii se aduna nu doar pentru a gasi solutii la problemele societatii contemporane, dar si pentru a aduce mai aproape culturi diferite (caci pana la urma sloganul UE ramane ”Unitate in diversitate”). Romani, suedezi, polonezi, cu totii ne-am intalnit, ne-am imprietenit, am dezbatut si la final am propus rezolutii pentru problemele desemnate, care vor ajunge chiar in mainile europarlamentarilor adevarati.
            Grupul nostru a fost format din 11 “vranceni” (elevi ai C.N. ”Gh. Vranceanu”), toti unul si unul. Pot spune ca am ajuns sa ne cunoastem mai bine, dar ce e si mai important e faptul ca am invatat sa lucram ca o echipa; si acest lucru nu s-ar fi putut intampla fara cei doi hairperson (coordonatori de grup), Paul, un englezo-polonez (dupa cum s-a descris) si Andrei, care, desi sucevean, cred ca este cel putin 10 la suta si bacauan. Ei au fost cei care au pus pe masa regulile jocului si au stat pana la ore tarzii din noapte pentru a termina rezolutia. Pe de alta parte, noi am fost jucatorii, cei care au alergat, au luptat si au invins. Aflati in postura de parlamentari europeni, pe umerii nostri statea dezvoltarea regionala a Romaniei. Trebuia sa gasim solutii pentru a stimula consumul de produse romanesti si cred ca, in mare parte, am reusit, deoarece rezolutia noastra a trecut cu foarte multe voturi pro.
            Pe langa activitatile intelectuale, o parte importanta a sesiunii a constituit-o si promovarea zonei din care provenim. Astfel, am fost nevoiti sa ne transformam in tineri ambasadori ai Bacaului si sa le dovedim celorlalti cu ce traditii ne mandrim, de la port, mancare si pana la dansuri populare. A fost un succes total ce s-a finalizat prin aclamatiile publicului, 70 de oameni scandand Bacau. Cum sesiunea s-a tinut in Oglinzi, judetul Neamt, trebuie sa multumim firmei Dragoliv pentru sponsorizarea integrala a transportului.
            Cu bune, cu rele, cele 3 zile pe care le-am petrecut la Oglinzi sunt sigura ca vor ramane in mintea tuturor membrilor comitetului bacauan: Aron Roxana, Botezatu Vanina, Cosa Adrian, Dinu Loredana, Dospinescu Giuliano, Grigoras Crina, Marcociu Andreea, Popa Miruna, Racovita Claudiu, Terinte George si povestitoarea aici de fata.

            Stingaciu Geanina

            Crestinii bacauani au sarbatorit Inaltarea

              Crestinii au sarbatorit ieri „Inaltarea Domnului”. In Bacau, mii de credinciosi au participat la liturghii. Cei mai multi crestini ortodocsi s-au strans la ora 9.30, la Catedrala „Inaltarea Domnului”, loc in care PS Episcop Ioachim Bacauanul, impreuna cu un sobor de preoti, a oficiat slujba religioasa. Bacauanii au primit binecuvantarea inaltului ierarh, care le-a vorbit despre momentul in care Iisus Hristos s-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in prezenta apostolilor Sai. „Liturghia Inaltarii este o reinaltare a sufletelor noastre catre Dumnezeu. Ne rugam sa primim har la acest important moment”, a spus PS Ioachim Bacauanul.
              Credinciosii romano-catolici au venit in numar mare la Biserica Sfintii Petru si Paul din Bacau, incepand cu ora 10.30. Trei preoti au oficiat liturghia. Decanul romano-catolicilor bacauani, de la Parohia Sfantul Nicolae, ne-a declarat: ”Inaltarea este o sarbatoare foarte mare. Mantuitorul ne cheama la rugaciune, pentru a ne trimite un ajutor, pe Duhul Sfant. Mai sunt cateva zile pana la Rusalii. Toate acestea intregesc importanta si semnificatia acestei sarbatori a Inaltarii Domnului Cristos”, ne-a spus preotul decan Isidor Dasca.
              Pentru crestini, sarbatoarea „Inaltarii Domnului” reprezinta una din cele mai importante sarbatori din an. Dupa 40 de zile de la Inviere, Iisus s-a inaltat la cer de pe Muntele Maslinilor, in prezenta ucenicilor.

              Depuneri de coroane de Ziua Eroilor

              “Ziua Eroilor” a fost serbata ieri, in Bacau, in toate lacasurile de cult. La Cimitirul Central, de la ora 12.00, a avut loc o ceremonie de depunere de coroane. Administratia locala, dar si reprezentantii institutiilor descentralizate, ai asociatiilor veteranilor de razboi au depus coroane si flori la “Monumentul Eroilor”. A fost intonat imnul national, iar pentru eroii neamului, care s-au jertfit pentru patrie, s-a tinut un moment de reculegere.

              Mircea Merticariu

              Radioterapia este pe cale de a fi inchisa

                Panica printre bolnavii de cancer

                Bolnavii de cancer care sunt programati in lunile urmatoare la radioterapie (cobaltoterapie) in Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau risca sa fie amanati ori trimisi la alte unitati medicale din tara pentru a fi supusi tratamentului. Ingrijorata ca trebuie sa mearga la alt spital cu mama ei, fiica unei bolnave ne-a sesizat: "Mama mea a fost programata cu mai mult timp in urma la tratament pe la sfarsitul lunii iunie, ne-a spus E.M. Zilele acestea am fost la sectia de Radioterapie a spitalului pentru a ma interesa daca ramane valabila programarea. Dar personalul sanitar mi-a spus, si el ingrijorat, ca s-ar putea ca sectia sa fie inchisa, pentru ca ii expira autorizatia si, sigur, alta nu i se va mai da. Ce sa fac cu mama, unde sa ma duc cu ea?" Temerea a fost confirmata de catre conducerea spitalului. "Autorizatia expira la 31 iulie si nu va mai fi reinnoita, daca nu vom indeplini niste conditii, a precizat dr. Mihaela Popescu, manager al SJU Bacau, din data de 15 decembrie 2009. Trebuie sa inlocuim sursa de cobalt, pentru ca nu corespunde normelor sanitare, cu un alt aparat, performant. Acest lucru trebuia gandit si demarat cu mult timp in urma. Credem ca pacientii sunt in panica, dar noi nu stam degeaba. Facem tot ce se poate, impreuna cu conducerea Consiliului Judetean, pentru a aduce un alt aparat cat mai repede." Chiar daca vor fi gasite fondurile necesare pentru achizitionarea aparatului, punerea lui in functiune va mai dura. Inainte de aceasta va trebui dezactivata actuala sursa de cobalt, ceea ce implica o multime de operatiuni si formalitati de indeplinit. Astfel ca, mai mult ca sigur, o perioada pacientii vor trebui reorientati spre alte centre de radioterapie din tara.

                Aparatul actual, piesa de muzeu

                In conditiile actuale, reautorizarea sectiei este exclusa pentru ca aparatul pe care il are este foarte vechi iar sursa lui de cobalt e aproape epuizata. Fascicolul ei de raze gama are un debit mult mai mic fata de cat ar trebui sa aiba. Din aceasta cauza, pentru a primi doza de tratament necesara, bolnavul trebuie sa stea mult mai mult timp intins pe masa. Cu un aparat modern, tratamentul se face in 1-2 minute. Cu cel din SJU Bacau, care este piesa de muzeu, fiind din anii ’70, tratamentul dureaza 15-30 minute. Cu ani in urma a fost promovat un proiect de constructie a unei noi cladiri in care sa functioneze atat Oncologia cat si Radioterapia. Totodata, in proiect a fost prinsa si dotarea cu aparatura performanta. Dar pentru acest proiect inca nu a fost gasita sursa de finantare.

                Elena Tintaru

                Centru pentru copiii necajiti: A doua casa

                  Este ora pranzului. In cladirea Primariei Colonesti este agitatie. Angajatii Centrului de zi pentru copii minori se pregatesc parca pentru musafiri. In bucatarie fierb oalele. Bucatareasa Irina Huluba a pregatit o ciorba si prajeste pestele. In sala centrului, scaunele, mesele si jucariile sunt asezate intr-o ordine perfecta. Peretii sunt vopsiti in culori vesele, au desene si afise. Televizorul abia asteapta sa fie pornit pe “desene”. “In cateva minute trebuie sa soseasca si copiii, ne spune Liliana Marzac, educator. Microbuzul ii ia de la scoala si ii aduce aici. La sfarsitul programului, in jur de ora patru, copiii sunt dusi la casele lor.”Au fost alesi cei mai necajiti copii din comuna, din familii destramate sau cu grave probleme financiare. “Unii nu au parinti, altii duceau o viata dezordonata, ne-a spus si asistentul social Elena Butnariuc. Chiar si acum, dupa ce pleaca de aici, unii se duc in carciuma, cu tata, unde stau pana la zece noaptea. A doua zi sunt obositi. De limbajul pe care il invata acolo, ce sa mai zicem…”.

                  Ingrijiti, educati si iubiti

                  Sala de zi se umple de copii. Trec pe langa noi si nu este unul care sa nu spuna “Hristos a inviat!”. Musafirii ii intimideaza. Isi pun ghiozdanelele pe scaune si raman in picioare. Zambesc rusinati. Au tot venit oameni pe aici, dar nu prea au vazut microfoane si camere de luat vederi. Unii dintre ei nu au iesit niciodata din sat. Sunt cazuri disperate. Copii cu parinti plecati aiurea, lasati in grija celui mai mare dintre ei. Copii parasiti de mama batuta crunt de tata. Copii care cresc impreuna cu ambii parinti, betivi si neputinciosi. Aici mananca, ba mai primesc si pachetel pentru seara. Aici li se face dus, le sunt spalate hainutele, sunt ajutati la lectii, mangaiati si iubiti. “Iarna veneau cu papucii rupti si hainele ude, isi aminteste Liliana Marzac. De doi ani, o firma le aduce incaltaminte de Craciun. Am mai primit si donatii de la Crucea Rosie.” Printre copilasi sunt si cativa din Satul Nou, un catun rupt de realitate.

                  Proiect pentru Satu Nou

                  Centrul deschis printr-un proiect Phare, in colaborare cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, a costat 56.000 de euro. Prin proiect, s-a asigurat finantarea timp de 6 luni, dupa care a trecut in administrare locala. Primaria Colonesti cheltuieste anual 90.000 de lei pentru el. Si copiii din Satu Nou vor beneficia de un centru de zi. Cel putin aceasta este speranta primarului Valentin Marzac. A depus pe 31 martie, anul acesta, un proiect cu finantare europeana in valoare de 350.000 de euro. Centrul ar urma sa aiba peste 3.000 de metri patrati si sa asigure si servicii sociale. Totodata, acolo isi va gasi locul si un cabinet medical modern pentru consultatii.

                  Doina Mincu
                  Andreea Lupascu

                  Nemultumiri la FCM Bacau

                  Consiliul Local a virat catre club doar doua miliarde de lei vechi din cele cinci promise pentru majorarea de capital, iar jucatorii nu si-au primit decat o parte din banii promisi.

                  Zicala potrivita

                  Se stie ca banii nu aduc fericirea. Mai ales cand sunt putini si, pe deasupra, impartiti in mod inegal. Ziua de ieri a adus bani putini si nemultumiri mari la FCM Bacau. Din cele 5 miliarde de lei vechi aprobate de Consiliul Local ca majorare de capital pentru SC FCM Bacau SA, in contul clubului nu au ajuns decat doua. In aceste conditii, fotbalistii bacauani nu si-au primit decat o parte din banii promisi, iar unii dintre ei au plecat acasa fara a vedea vreun leu!

                  Promisiuni neonorate

                  Neplatiti din ianuarie, jucatorii au fost asigurati inca de saptamana trecuta ca isi vor primi doua prime restante din 2009, salariile pe februarie si rata de contract aferenta aceleiasi luni. Miercuri, in ziua meciului de la Botosani, discursul conducerii s-a schimbat: cade varianta primelor restante, dar raman in picioare salariile si contractele din februarie. Ieri, a venit un nou soc care a starnit valva in vestiarul "galben-albastrilor": contractul pe februarie nu a fost achitat integral.

                  "Pentru tine nu sunt bani"

                  Cei mai nemultumiti au fost "veteranii" Manea, Campeanu, Spiridon si Dobos. Primii doi nu au luat niciun ban din contract. "Mi s-a spus ca pentru mine nu sunt bani", a declarat Manea, care este banuit de conducere ca s-a dat accidentat la jocurile cu Farul si FC Botosani. "La fel mi s-a zis si mie, dupa care am fost anuntat ca pot sa imi incasez 25 la suta din contractul pe februarie. Nici nu am mai ridicat banii; poate ii iau alti jucatori care au nevoie de ei", a dezvaluit Spiridon.

                  O masina de vanzare

                  Intr-o situatie aparte se afla unul dintre cei mai buni jucatori din acest sezon, Marius Dobos. Exclus din lot pentru ca a refuzat sa intre in cantonament inaintea partidei cu Farul, Dobos a fost instiintat ca trebuie sa aduca bani de acasa! "Nu numai ca nu am incasat vreun leu, dar mi s-a comunicat ca voi primi si o amenda. E strigator la cer. Nu am cerut decat ceea ce mi se cuvine", a declarat Dobos, care a adaugat: "Am rate, facturi, tatal imi este bolnav, are nevoie de medicamente; ce sa fac? Nu-mi ramane decat sa-mi vand masina".

                  Teama de amenda

                  Manea, Campeanu, Spiridon si Dobos nu au fost singurii suparati. Sageti catre conducerea clubului si a actionarului majoritar, Consiliul Local, au aruncat si cei care si-au primit o parte din contracte. "Ne mint pe fata, ne prostesc, ne amana cu lunile si apoi ne cearta ca nu avem rezultate. Nu le pasa de noi. In felul acesta nu se poate face performanta", a rabufnit unul dintre jucatori, care a cerut insa sa nu i se faca public numele: "Poate ma aleg si eu cu vreo amenda".

                  Nu meritau?

                  Presedintele FCM Bacau, Relu Damian considera ca "nemultumiti sunt doar cei care nu isi meritau banii. Am decis, printre altele, sa nu platesc jucatori care nu au evoluat la ultimele doua partide, cu Farul si FC Botosani. In plus, au existat si datorii la terti". Oficialul bacauan spera ca pana la finalul saptamanii viitoare, cand e programat meciul cu Dinamo ll, Consiliul Local sa-si respecte promisiunile si sa vireze restul de bani. Ca ei nu vor aduce fericirea, asta e sigur. Barem sa aduca linistea!

                  Dan Sion

                  Municipalitatea ar putea plati stalpii pe care-i va prelua de la E.ON

                    Alti bani, alta distractie

                    Primaria Bacau ar putea fi nevoita sa plateasca cei 2500 de stalpi pe care va trebui sa-i preia de la E.ON, odata cu infiintarea Serviciului de iluminat public si, ulterior, scoaterea lui la licitatie. Pozitia furnizorului de energie electrica este intransigenta. Reprezentantii acestuia au declarat pentru cotidianul Desteptarea ca stalpii nu pot trece la Primarie fara o "justa si prealabila despagubire", valoarea acesteia urmand a fi negociata in saptamanile urmatoare.

                    Edilii vor trebui sa plateasca stalpii pe care municipalitatea bacauana urmeaza sa-i preia de la furnizorul de electricitate E.ON. Odata cu infiintarea Serviciului de iluminat public, aproximativ 2500 de stalpi din municipiul Bacau vor trece din proprietatea E.ON in patrimoniul Primariei, urmand ca dupa elaborarea unui caiet de sarcini, municipalitatea sa scoata la licitatie serviciul nou-creat.

                    Vor bani, nu vorbe

                    Reprezentantii E.ON sunt insa transanti. Acestia afirma ca Primaria va trebui sa plateasca pentru fiecare stalp preluat din proprietatea furnizorului de energie electrica. Sorin Munteanu, angajat in cadrul Departamentului Comunicare al E.ON Romania, a afirmat ca Primaria va putea prelua stalpii dupa o justa si prealabila despagubire, in conformitate cu prevederile legale. "Potrivit legii, sistemele de iluminat aflate in proprietatea unor persoane juridice de drept privat, vor fi transferate – cu justa despagubire – autoritatilor administratiei publice locale, la cererea acestora. Compania isi reafirma intreaga disponibilitate pentru predarea, in cel mai scurt timp cu putinta, a sistemului de iluminat public, insa acest lucru nu a putut fi facut in absenta unei solicitari oficiale din partea Primariei", a declarat Munteanu. El a mai spus ca dupa solicitarea municipalitatii bacauane, cele doua parti vor trece la negocierea conditiilor de vanzare – cumparare a instalatiilor de iluminat public, urmand ca aceasta sa fie urmata de semnarea unui contract intre Primarie si E.ON.

                    "Nu avem de unde"

                    De cealalta parte, reprezentantii municipalitatii bacauane spun ca nu au bani pentru a acoperi cererile financiare ale E.ON. Viceprimarul Dragos Luchian a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca saptamana viitoare va avea loc o prima runda de negocieri intre cele doua parti. "Am avut deja o intalnire. Urmeaza sa mergem la Iasi la discutii cu conducerea E.ON. Nu cred ca vom plati pentru acesti stalpi. In primul rand, nu avem sumele necesare pentru a acoperi aceste cheltuieli", a afirmat Luchian.

                    Caiet de sarcini supus aprobarii in mai

                    Toader Otetea, seful Serviciului retele din Primaria Bacau, a invinovatit furnizorul de electricitate ca forteaza mana municipalitatii bacauane, in incercarea de a se alege cu mai multi bani decat valoreaza stalpii din oras. Otetea a declarat ca in sedinta ordinara din mai a Consiliului Local alesii vor aproba caietul de sarcini privind scoaterea la licitatie a Serviciului de iluminat. "Am inteles ca sefii de la Iasi ai E.ON ne asteapta la discutii. Trebuie gasita o solutie. Nu putem cumpara stalpi invechiti, degradati. Infrastructura este degradata. Eu sper ca cei de la E.ON sa inteleaga acest lucru. Trebuie vazut daca in contabilitatea lor stalpii mai au vreo valoare. Ei ne cam forteaza mana, dar trebuie sa negociem", a opinat Otetea.

                    Lucian Bogdanel

                    ULTIMELE ȘTIRI