Interviu cu Stefan Apostol, fotbalist la FCM Bacau

– Fane, primul meci din returul campionatului Diviziei C, o victorie, ceea ce inseamna ca FCM ramane pe primul loc si are sansele intacte pentru indeplinirea obiectivului. Cum s-a vazut meciul cu FCM Onesti din teren?
– Meciul cu echipa din Onesti s-a jucat doar o repriza, a fost o partida atipica. Responsabilii echipei nu au fost pregatiti pentru acel meci, au venit fara un act de indentitate pentru doi jucatori, au intrat pe teren in noua oameni, apoi alti trei au parasit terenul accidentati, meciul fiind intrerupt. Noi am tratat meciul foarte serios, mai mult decat atat, inainte de a incepe partida am adunat baietii si le-am spus ca trebuie sa ne facem meciul mai usor, iar pentru asta trebuie sa dam goluri.
Spre bucuria noastra, am marcat foarte repede primele goluri, apoi meciul s-a jucat numai la o singura poarta. Nu sunt mari bucurii de la acel meci, sunt trei puncte, puncte importante, deoarece noi am spus de la inceput ca lupta noastra este cu noi insine si atat timp cat noi tratam toate meciurile cu seriozitate, sunt con­vins ca nu vom avea probleme in atingerea obiectivului nostru, al echipei, al clubului, al finantatorului, care se termina cu ultimul meci: promovarea in Divizia B, acolo unde trebuia sa fim, insa cele intamplate in campionatul trecut, neprogramarea echipei doua etape, a facut sa incepem noul campionat in Divizia C. Nu este vina jucatorilor din actualul lot, nici a antrenorilor, avem o echipa noua, tanara, cu dorinta de afirmare.
– Care sunt atuurile FCM-ului in acest retur?
– Valoarea individuala a multor jucatori, valoarea echipei, seriozitatea, asezarea in teren, imbinarea experientei cu tineretea, cu entuziasmul, valoarea antrenorului, a intregii echipe care coordoneaza si sprijina acest lot. Mai avem de lucru la omogenitate, insa aceasta se castiga pe parcurs, jucand, antrenandu-ne zilnic, repetand sche­mele de joc specifice formatiei noastre, dar si in functie de echipele pe care le mai avem ca adversare in perioada urmatoare. Omogenitatea este o cerinta, tindem spre ea, poate vom vorbi in campionatul urmator mai mult despre acest lucru. Si sa nu uit de conditiile oferite, conditiile pe care le are echipa, care sunt la nivelul Ligii I in multe privinte: cazare, masa, cantonament, deplasari, echipament, vestiar. Pentru noi este foarte important, se observa peste tot, in fiecare etapa a activitatii noastre, preocuparea presedintelui de onoare al clubului, domnul Dumitru Sechelariu. Si sa nu credeti ca fac aceasta apreciere din complezenta, efectiv ii simtim permanent prezenta alaturi de noi. Cu­noaste fiecare jucator, posibilitatile fie­caruia, nevoile unei echipe care are ca obiectiv promovarea in Divizia B.
– Care este cuvantul de ordine al antrenorului, al conducerii clubului acum, la inceput de retur?
– Cand am pornit la drum, in vara anului trecut, cuvantul de ordine a fost seriozitate, pregatire, efort, promovare. Nu a fost, iata doar un cuvant, chiar daca ele se pot subsuma ideii pe care ati adus-o in discutie. Fara seriozitate din partea tuturor, in procesul de pregatire, de instruire, in abordarea fiecarui meci nu poti sa te gandesti la obiective mari. La o echipa sunt foarte multe necunoscute, insa ele trebuie rezolvate ca orice ecuatie. Spectatorul vede o echipa pe teren, insa in spatele ei sunt poate la fel de multi oameni care muncesc pentru ca 11 sau 22 sa fie pregatiti sa inceapa o noua partida.
– Ce spune capitanul echipei, ce va spuneti voi cand iesiti pe gazon inaintea unei partide?
– Ceea ce este caracteristic la noi, si simt ca a cuprins tot lotul, este dorinta de promovare, sa aratam bacauanilor ca suntem echipa lor, echipa care a adus cele mai mari satisfactii fanilor, oamenilor iubitori de fotbal, orasului. Echipa asta a dus numele Bacaului in tara, in Balcani, in Europa. Eu imi doresc sa ajungem iar acolo unde am fost. Ma in­trebati ce vorbim, ce ne spunem la ie­sirea pe gazon. Nu ne spunem multe, ne privim si stim fiecare ce avem de facut.
– Stefan Apostol ce superstitii are inainte de a intra pe teren, unii nu se uita in oglinda, altii isi leaga intr-un anume fel sireturile, altii isi saruta amuletele…
– Nu calc tusa cand intru pe teren. Pa­sesc cu dreptul si sar tusa. Nu va pot da o explicatie, cum nu v-ar putea da niciun alt jucator de ce face un anumit lucru inainte de meci. Se intampla, pur si simplu. Fiecare are credinta ca daca procedeaza in acest fel ii poarta noroc, va avea un meci bun etc. Suntem oameni.
– Am vrut sa-ti adresez aceasta intrebare cu mult inainte, insa am ramas cucerit de explicatiile tale. Fane, tinerii domina vestiarul, gazonul la pregatiri si la meciuri, mai tii pasul cu ei?
– Da. Tin pasul cu ei, pe multi ii depasesc. Daca dau timpul inapoi, daca ma uit peste umar, gasesc si raspunsul la intrebarea dumneavoastra: viata mea a fost una organizata, eu aproape 90 la suta din timp l-am dedicat sportului, fotbalului. Chiar viata familiei a fost subsumata, organizata pe marea mea pasiune, pe viata mea de jucator de fotbal. Nu sunt egoist, nu sunt egocentrist, insa aceste lucruri le-am discutat, le-am analizat atunci cand ne-am casatorit. Sunt in minoritate acasa, am doua fetite, sotia, eu nu votez, insa am reusit sa ma fac inteles ca fotbalul este viata mea, insa in acelasi timp respect si vointa, dorintele celor de langa mine.
– Esti unul dintre cei mai titrati jucatori de la FCM, ai inceput aici, ai jucat la Rapid, la Vaslui, in Cipru, mereu te-ai intors in Bacau. Care sunt resorturile acestei iubiri?
– Eu nu sunt bacauan, sunt nascut la Pascani. De la 11 ani am venit la Liceul Sportiv, am invatat fotbal, am debutat, mi-am asezat aici numele, entitatea. Cu siguranta ma leaga foarte multe de Bacau. Am plecat fizic acolo unde m-a dus cariera, contractele, insa sufletul mi-a ramas aici, am jucat ani multi sub culorile FCM. Am plecat in Cipru, un alt fotbal, o alta experienta, alta mentalitate, am revenit in Bacau si am impartasit colegilor, prietenilor ce am invatat acolo, aveam deja primul copil si m-am intors in tara. Stiti ca sotia a fost singura la nastere? Este un fapt din viata unui fotbalist. Am fost la Rapid, nu regret, o echipa mare la care fiecare fotbalist viseaza. In 2000-2001, FCM a retrogradat, domnul Sechelariu a pus bazele unei noi echipe, dupa ce a cumparat locul de la Baia Mare si am pornit la un drum care se oprea in Liga Campionilor. In 2001-2004, Bacaul a avut cea mai buna echipa, una puternica, jucatori buni, talentati, antrenori de valoare, insa ceva nu a mers pana la capat, am terminat pe locul cinci in 2002, insa puteam lejer sa terminam pe locul III. Eram o echipa de top. Oriunde am fost am invatat ceva, de la jucatori, de la antrenori. Este, daca vreti, ca prima dragoste: nu se uita niciodata. Anul trecut m-am intors pentru a pune umarul, puterea mea de munca, experienta mea, la formarea unei noi echipe care sa se ridice din propria cenusa si sa zboare spre locul unde a cunoscut gloria si aprecierile oricarui adversar de pe teren. Eu sunt jucatorul care mi-am pus sufletul pe tava, am ajuns aici printr-o nenorocita conjunctura, ducem lupte fratricide ca urmare a unor orgolii, a unor lupte care nu au nicio legatura cu sportul. Bacaul a avut si va avea in urmatorii ani o echipa in Liga I, noi avem tot ce ne trebuie, avem jucatori talentati, baza materiala, conducere, antrenori, finantatori pentru a obtine performanta.
– Cand a avut loc debutul lui Stefan Apostol in fotbalul mare?
– Cu multi ani in urma, la un meci cu Rapidul, jucam in deplasare. Am fost invinsi cu 1-0. Antrenor era Costica Stefanescu, iar secund Grigore Sichitiu. Era in 1992, parca. Am terminat Liceul Sportiv, am jucat la juniori, la tineret, nici nu implinisem 18 ani si am fost promovat la echipa mare.
– Mai tii minte echipa de atunci?
– Nu-i mai tin minte pe toti, insa imi amintesc de nea Nicu Alexa, Profir, Motroc, nea Gica Burleanu, fratii Scala, Ionescu, Postolache, Gireada, o generatie buna, jucatori buni, cunoscuti. Imi amintesc ca eu cu Pavaluta alergam de mancam jar, nu ne putea opri nimeni. Eu toata viata am fost jucator de banda dreapta. Pe acest post iti trebuie rezistenta, un bun control al balonului, sa sustii atacul, sa te repliezi rapid, sa gandesti fazele, sa centrezi. Din 16 in 16 nu trebuie sa te bata nimeni.
– Esti un jucator cerebral, intuitiv? Care sunt calitatile care te-au sus­tinut, care l-au facut remarcat pe jucatorul Apostol?
– La modul cel mai corect, eu mi-am stiut lungul nasului, am fost si sunt un jucator muncitor, mi-am completat anumite dezavantaje fizice prin daruire, vointa, munca. Eu cred ca modul meu de a aborda un meci poate fi un indemn si pentru cei mai tineri. Incerc sa le insuflu dorinta de a se pregati continuu, sa nu faca rabat de la efort, in fotbalul modern se pune accent pe viteza, forta, tehnica. Sa incerci sa construiesti mental faza pana la capat. Daca nu alergi poti sa fii oricine pe lumea asta, doar cu talent nu poti sa faci mare lucru. Nu scot talentul din ecuatie, insa doar cu talentul neacoperit cu munca nu poti sta mult in teren. Multi dintre jucatorii nostri uita acest lucru, cred ca daca fac trei driblinguri sunt cei mai mari fotbalisti.
– Care este sau care a fost fotbalistul tau preferat?
– In copilaria mea l-am iubit si am incercat sa-i urmez exemplul lui Lothar Mathaus, jucatorul de la Bayern Munchen, capitanul echipei multi ani. Un jucator tehnic, cerebral, riguros, dispus la un efort mare.
– In cariera unui fotbalist se in­tampla si lucruri mai putin placute, o accidentare, o iesire din forma, probleme familiale, cu alcoolul. Cum le-ai depasit, stiu ca ai avut si un accident care te-a tinut multe luni departe de gazon.
– Eu nu am avut probleme cu alcoolul, nici familiale. Prin ’94 am avut o fractura de rotula, la un meci de verificare la Focsani, era ultimul inainte de a in­cepe returul campionatului. Ghinion, nesansa, asa a fost sa fie. Medicul mi-a recomandat sase luni de imobilizare cu ghips, ceea ce pentru un fotbalist este foarte greu. Eu am scos ghipsul dupa trei luni, nu am facut o recuperare completa si peri­oa­da de imobilizare s-a prelungit. M-au luat in armata, am facut-o la zi, la Tg. Neamt. Eu m-am dus in armata cu o punga de un leu, strictul necesar, ma gandeam ca a doua zi ies din unitate pentru fotbal, insa nu am avut norocul acela. Dupa o sap­tamana a venit tata si mi-a adus valiza. Trei luni nu am iesit din unitate. A fost groaznic pentru mine, imi intrase in cap sa dezertez.
– Te-ai casatorit si te-ai facut baiat cuminte…
– Am cunoscut-o pe actuala sotie prin ’95, in perioada armatei, este tot din Pascani, ne-am stabilit in Bacau, au trecut anii, avem un apartament, doi copii minunati, doua fete, una de cinci ani si jumatate, alta de doi ani si trei luni, ne facem o casuta, am o familie reusita, suntem fericiti.
– Ce ai facut cu primii bani cas­tigati din fotbal? Astazi prima achizitie a unui fotbalist este o masina.
– Nu, eu nu am prins perioada bogata a fotbalului. Si acum, daca dau timpul inapoi, eu simt ca am dat mai mult fotbalului decat am primit. Nu am castigat foarte multi bani din fotbal, insa nu-mi cer osanda.
– Acum esti si antrenor. Cum se vede fotbalul, echipa, de pe banca?
– Da, am facut pasul catre antrenorat, cu siguranta viitorul meu tot in fotbal va fi. O spun acum in premiera, mi-am dat trei ani pentru a vedea daca am sau nu am calitatile unui bun antrenor, daca am «apucaturi» de antrenor, cum se spune. Ma pregatesc, vreau sa-mi iau licenta pro. Este o meserie foarte grea, pe cat de frumoasa este cea de fotbalist, pe care o consider cea mai frumoasa de pe planeta, faci ceea ce-ti place, ai faima, recunostinta, glorie, mai esti si platit pe deasupra, ce-ti mai poti dori. Antrenoratul este altceva. Sunt antrenor acum la selectionata judetului Bacau, jucatori cu varsta de 16 ani, angrenata intr-o competitie a FRF. Eu sunt jucator in primul rand, insa nea Ghita Poenaru are sprijinul meu total, sunt tot timpul cu jucatorii, sunt privilegiat, ma pot initia, invat multe din tainele antrenoratului. Sunt, daca vreti, mana dreapta a antrenorului. Cand privesti din afara pare usor, insa este o viata destul de incarcata.
– Cu cine stai in camera in cantonament, ce faci in timpul cat stai «sechestrat»? Aud ca unii citesc Dostoievski, altii Kant.
– Depinde de echipa, de antrenori. Am avut antrenori care ne sugerau sa stam in camera cu colegul de linie, acum stai cu cine vrei. Acum stau cu Codreanu. Eu studiez pentru examenul de licenta, acasa nu mai am timp. Colegii joaca rummy, biliard, table, citesc etc.
– Am vazut ca unii antrenori din Anglia, din Germania sunt impotriva cantonamentului.
– Am citit, am auzit, insa trebuie sa ne raportam la tara, la profilul fotbalistului roman. Daca nu-l duci in cantonament, isi gaseste el altceva de facut si vine la meci direct de la bar. Nu generalizez, insa se pare ca ceva adevar exista. Este un sport colectiv, de echipa si toti trebuie sa fie in plenitudinea fortelor, in forma fizica cea mai buna la ora meciului. Domnul Poenaru a zis recent, in turul campionatului, dupa un meci castigat cu 2-0, o victorie, insa dupa un meci urat: nu poti sa pui via acum si la toamna vrei sa faci vin. V-am spus, avem o echipa noua, multi au plecat, au venit tineri. Ei trebuie crescuti, integrati in echipa, in angrenajul dorit de antrenor.
– Joci fotbal, antrenezi, esti familist convins, cu ce te mai ocupi in rest?
– Nu exista niciun rest. Nu am hobby-uri, aloc timp pentru familie, pentru copii, eu nu amestec fotbalul cu familia. Este important pentru mine. Sunt fericit ca am o sotie care imi intelege alegerea, meseria, accepta sa mai stea si singura. Eu o respect pentru ceea ce face, si face extraordinar de multe in locul meu, ea ma respecta pe mine. Doresc tuturor sa aiba o familie cum o am eu. Imi doresc sanatate pentru toti, sa traim fericiti si sa imbatranesc frumos alaturi de sotie. In putinul timp pe care il petrecem impreuna fur energie de la ele si ma hranesc cu ea. Vreau sa fac ce este mai bun pentru familie. Pentru ce plec de acasa, pentru ce muncesc? Viata de fotbalist este scurta si putini au si bani, si glorie. Eu nu le am pe toate, nu, sunt un om realist, bine ancorat in societate.
– Ce se intampla in vestiar cand intra Fane Apostol?
– Imi place sa cred ca baietii ma respecta, imi apreciaza munca pe care am facut-o si pe care o fac acum. Ma consider prietenul lor, ii consider ca si fratii mei, acesta este rolul meu, sa incerc sa-i adun aproape si sa ne facem parcursul, sa ne indeplinim obiectivul. Pe mine bacauanii ma cunosc ca un jucator care a pus totul in slujba fotbalului si ei pot invata cate ceva de la mine. Eu tin mult ca vestiarul sa ne reprezinte, sa fie unul educat, optimist. Pentru mine, la inceput fotbalul a fost o mica nebunie, eu am fugit de-acasa ca sa invat fotbal, acum sunt convins ca am luat decizia cea mai buna. Am fost sustinut foarte mult de fratele meu si de cumnata mea, financiar si moral. Ma duc acasa cu drag, imi iubesc foarte mult parintii, sa le dea Dumnezeu sanatate, sa-i tina mai mult in viata.
– Domnule fotbalist-antrenor, nu am vorbit nimic despre spectatori, fanii echipei, cei care va sustin moralul, sunt alaturi de voi.
– Nu am vorbit si e bine sa o facem. Sunt mai putini acum, insa sunt convins ca vor reveni in tribune asa cum erau in 2001-2004. Noi vom face tot ce putem sa-i multumim, sa-i aducem alaturi de noi. Tribuna te face mare, tribuna te da jos de pe soclu. Avem nevoie de ei la fiecare meci. Atata timp cat echipa va avea stabilitate si va avea sustinere, va ajunge o echipa foarte buna, pentru ca are tineri talentati, dornici de afirmare, care tin la culorile FCM-ului si sunt sigur ca ne vom indeplini ceea ce ne-am propus cand am venit vara trecuta aici. Echipa Bacaului este FCM, fara sa ating obiectivele si orgoliile altor echipe.
– Fane, s-a incheiat repriza, suntem in prelungiri. Care a fost antrenorul pe care l-ai apreciat cel mai mult in cariera ta si pentru ce?
– Domnule, eu nu am pus inainte niciodata functia, ele se pot schimba, mai presus este omul. Calitatea umana a fost pentru mine primordiala, de aceea de departe, pentru mine, domnul Poenaru a fost si este omul pe care il apreciez, pe care l-am simtit aproape.
– Te duci la biserica, va duceti cu echipa? Esti credincios?
– Ma duc, am mai fost si cu echipa, cu echipele la care am jucat. Am fost la manastiri, mai vin si preotii la noi, la club. Eu fac o deosebire intre biserica si credinta, credinta este in inima, in suflet, este o problema intima a mea, o legatura personala cu Dumnezeu, biserica este o institutie. Intru in cimitir, duc o floare la mormantul doctorului Bora, care ne-a ingrijit atatia ani, aprind o lumanare pentru vii si pentru morti. Eu nu spun niciodata Doamne ajuta! Eu spun: Doamne, iarta-ma si da-mi putere! Este o relatie a mea cu EL, nu vreau sa-L fortez, cu ce sa ma ajute, daca eu nu ma pregatesc, nu sunt un om bun, nu-mi respect familia si parintii? EL este Adevarul.
Gheorghe Baltatescu

Alte articole