Interviu cu Atena Mariana Zara, bibliotecar la Biblioteca „Costache Sturdza“ Bacau
– Bibliotecar cu state vechi de serviciu si o bogata experienta. De cand dureaza aceasta pasiune?
– O sa va mire, insa aveam cinci ani cand am intrat pentru prima data intr-o biblioteca, undeva la tara, in Soars – Fagaras, satul mamei mele. Aveam si in casa foarte multe carti, mama era profesoara de germana, sasoaica. Tata este moldovean, de langa Bacau, mai precis de la Scorteni. Am locuit pe Leca, Dr. Aroneanu. Ziceam ca am intrat in biblioteca la cinci ani. M-au fascinat cartile, intotdeuna m-au fascinat, erau niste rafturi mari, inalte, iar cartile mici, stateau aliniate frumos pe toti peretii. Mama stia foste multe povesti, dar daca nu avea o carte in mana nu-mi placea s-o ascult. Am ramas o cititoare constanta, aveam permis la biblioteca judeteana, a scolii. Tot timpul vietii mi-a placut sa citesc, mai tarziu am lucrat in invatamant, am predat Limba si literatura romana, alte lecturi, alte exigente. Faceam naveta intr-o comuna si, la un moment dat, am primit o propunere sa lucrez la o biblioteca. Am acceptat, si iata-ma si astazi, dupa aproape 40 de ani, printre carti.
Drumul ascuns al cartii
– Exista o anume perceptie despre bibiliotecar: aceea de vanzator, ia cartea, na cartea.
– Drumul cartii intr-o biblioteca este destul de ascuns pentru un cititor. De la achizitie si pana la raft, o carte trece prin catalogare, biblia noastra este clasificarea zecimala, fiecare carte are o cota si dupa acea cota isi are locul ei la raft. Fara aceasta clasificare zecimala, ar fi un haos in biblioteci. Exista o intelegere internationala, in orice bibilioteca din lume intri, sistemul de clasificare este acelasi. Cota este o fractie, la numarator este clasa din care face parte cartea, iar la numitor este cheterizarea, litera si doua cifre, astfel ca eu stiu, Creanga este la C/25, Sadoveanu la S/12.
– Este la fel si la copii?
– Nu, la Sectia pentru copii este putin diferit. Noi am observat ca cei mici cauta des literatura SF si pentru a nu umbla prin rafturi, pe la clasa „literatura universala, la autorul respectiv“ le-am facut asa zise raioane, gasesc mai usor ce cauta.
– Astazi, copiii au acasa CD-uri, DVD-uri, cu povesti, cu filme, canale de desene animate, carti, vad ca sunt pline librariile. Mai vin copiii la biblioteca?
– Acum, cand noi vorbim, la deschiderea Salonului Cartii pentru copii, a 30-a editie, s-a inscris la sectia noastra cititorul cu numarul 11.500. Cum in acea perioada intrarea este gratuita, au venit mai multi copii, insa sa stiti, abonamentul pentru ei este foarte ieftin, este cinci lei pentru cinci ani, este un pret simbolic, care-si are rostul si semnificatia lui in relatia noastra. Copiii vin la biblioteca.
Cartea, ca si banul, trebuie sa circule
– Traversam o perioada mai putin fasta pentru carte, mai sunt bani pentru cartea noua?
– Am avut si avem bani pentru a cumpara carti noi, daca nu ai in biblioteca tot ce apare pe piata, tot ce apare valoros, nu-ti mai intra copilul in biblioteca, la fel si adultul. Mai sunt donatii de la ziare, din seriile acelea care se vand cu ziare. Noi avem o relatie specifica cu cititorul, pe formulare speciale, ei ne semnaleaza aparitia unei carti, a unei carti valoroase, iar noi o cumparam. Biblioteca a castigat un proiect european, Biblionet, prin care bibliotecile satesti sunt dotate cu 2-4 calculatoare, conectate la internet, prin intermediul carora acestea tin evidenta fondului de carte, tin legatura cu noi, cu lumea, cu cititorii.
– Vad zilnic aglomeratie, miscare prin biblioteca. Ce le mai ofera biblioteca, in afara de carti?
– Avem parteneriate cu mai multe scoli, din municipiu si din comunele apropiate, organizam la sediu sau in scoli tot felul de activitati, de la lansari de carte, pana la editare de reviste, concursuri tematice, si tot ce ne mai trece prin cap pentru a-l tine pe copil aproape de carte. Eu, impreuna cu elevii de la Scoala din Buhoci scoatem o revista, Zbor de fluture, suntem la al cincilea numar, este o revista cu lucrarile copiilor, desene, creatii literare, jocuri minunate. Alti colegi au alte initiative, suntem mereu „la raft“ in mijlocul copiilor, al adultilor. Cartea trebuie sa circule, sa fie citita, copiii trebuie sa stie sa citeasca o carte. O nemultumire a noastra, dar si a micilor cititori este lipsa revistelor pentru copii; pur si simplu au disparut de pe piata, anul acesta nu avem nimic nou din acest domeniu.
Scufita Rosie, copil al strazii
– Vorbim de povesti, de carti, de copii. Am vazut ca aveti o scurta emisiune la TV Bacau. Ce doriti de la ea, care este mesajul?
– Avem un parteneriat cu Trustul Media DESTEPTAREA, de care eu sunt foarte mandra si vreau sa va multumesc. Ce vreau? Este o poveste citita pe ecran, am dus, iata, cartea in casele copiilor, incerc sa duc copiii catre scriitorii noi, recunoscuti in alte tari, dar care in Romania au aparut dupa ’90. Sunt foarte multi si eu ii fac cunoscuti prin citirea timp de cinci minute a unei povesti, a unui fragment. Sa nu credeti ca noi avem cititori de doar cinci ani, pentru noi copii sunt pana dupa varsta de 15 ani. Sa revenim la emisiunea de la TV, o parte dintre copii mi-au spus ca ar fi mai bine ca povestea sa fie citita de un actor cunoscut, cum era odata Sivia Chicos la Radio, altii au spus sa facem scenete din povesti. Oricum, va spun deschis, ne-a crescut numarul de cititori la biblioteca dupa aceasta emisiune.
– Doamna Zara, am vazut carti de povesti in librarii, am ascultat pe DVD niste povesti aiuritoare, intoarse pe dos, Alba ca Zapada nu mai este alba, Scufita Rosie este un copil al strazii. Ce se intampla?
– Am vazut si noi, o parte le-am citit, insa nu incurajam asemenea lecturi. S-au reeditat multe carti si ce ma deranjeaza, sa zicem la Singur pe lume, sunt greselile de gramatica, de traducere, de tipar, ca devine inacceptabil pentru noi si pentru copii, este o carte pe care o citeste un copil care invata acum limba romana. Ce pretentii ai de la un copil, daca intr-o carte de o asemenea circulatie apar atatea greseli. Sunt povesti falsificate, povesti si basme cunoscute au devenit maculatura, de prost gust. Cum alegem cartile, va puteti intreba. Nu mai este ca inainte, cu comanda, acum mergem in librarii sau discutam cu editurile si alegem, e o munca in plus, ca sa vedeti ca munca noastra nu se opreste la raft, nu-i ca la magazin, prin simpla expunere a cartii faci educatie, selectezi oferta. S-au intors toate pe dos, valorile sunt amestecate cu non-valori, preturile au luat-o razna; cum este posibil ca o carte pentru copii, de povesti, de basme, sa coste 100-200 de lei?
Cititor la doi ani si jumatate
– Care este cea mai mare bucurie a unui bibliotecar, care au fost bucuriile dumneavoastra in 40 de ani de munca?
– Un bibliotecar la sectia pentru copii are multe bucurii, multe satisfactii. Cand vezi ca vine copilul si te ia de mana si te trage spre raft, sa cauti impreuna CEVA, el nu stie ce cauta, insa este dornic sa gaseasca o carte pe care sa o ia acasa, sa o rasfoiasca aici, este minunat, stii sigur ca acel copil va veni mereu la biblioteca. Un rol foarte important il au parintii, educatoarele, invatatoarele, profesorii care ar trebui sa-i indemne pe copii sa citeasca, sa intre in biblioteca. Copilul este un cititor deosebit, aparte, are alte cerinte fata de un adult, cu el trebuie sa te joci, sa-l inveti, sa-l duci unde vrei tu jucandu-te cu el. Cel mai mic cititor al meu are, nu o sa va vina sa credeti, 2 ani si 4 luni, Vladut il cheama, este o frumusete de copil, care vorbeste foarte bine si vrea numai carti cu masini. O parte le ia acasa, altele le „citeste“ aici. Uitati, am deja emotii cand va povestesc, insa nu voi uita niciodata un copil, eram in sediul vechi, in centru. Il cheama Arghir, era in clasa a V-a, atunci nu aveau liber in depozit, si la raft erau pentru unele carti putine exemplare. Baietelul acela citea foarte mult, foarte repede, m-am minunat de rapiditatea lui si atunci i-am dat cheia de la depozit si l-am lasat sa-si caute singur cartile. A terminat facultatea undeva in Anglia, lucreaza tot acolo, iar cand vine in Bacau nu exista, nu exista data sa nu vina la biblioteca si sa-mi aduca o floare. Sunt satisfactii, bucurii?
– A crescut, a scazut numarul cititorilor copii?
– A scazut. Insa sunt explicatii, a scazut numarul populatiei in municipiul Bacau. Asta ar fi o explicatie, si mai sunt si altele, poate scoala, interesul, familia… Daca in anii ‘90 eram asaltati, pur si simplu nu puteai sa te misti printre rafturi, astazi numarul lor a mai scazut. Insa mai este un indicator care ne da sperante, este vorba de frecventa zilnica, care nu scade sub 85. Actiunile noastre, parteneriatele, conferintele, lansarile de carte, colaborarea cu mass-media ne aduc mereu alti si alti cititori noi.
„Saruta-mi lacrima“
– Lucrati la Sectia de copii a Bibliotecii, cititi si stiti mii de povesti, de basme, toata viata ati fost alaturi de copii, aveti si dumneavoastra doua fete, insa cand a fost vorba de scris, v-ati apucat de poezie. Cum s-a intamplat?
– Este o pasiune mai veche, insa pur si simplu a adormit multi ani. Eu scriu mai de mult, am debutat la sapte ani in Revista Ateneu. Tot ce am scris inainte s-a prapadit cand ni s-a daramat casa de pe Dr. Aroneanu, aveam o casa frumosa, 12 camere, pamant, gradina. S-au pierdut multe, aveam jurnale, caiete de poezii, partituri. Scriu de trei ani, prima data am aparut intr-o culegere. Eu sunt si membra fondatoare a unei asociatii, cu sediul in Iasi, „Universul Prieteniei“ se numeste. Ne-am adunat noi acolo mai multe doamne singure, din toata tara, si presedinta Rodica Rodean ne-a pus la treaba si am publicat poezie si proza pe teme, anotimpurile a fost tema principala. „Primavara“ a fost volumul pe care l-am scos, a avut o critica buna, ne-am bucurat si, dupa aceea, prof. Ioan Danila m-a incurajat, m-a batut la cap, cum se spune, si a aparut volumul „Saruta-mi lacrima“, volum de autor. A urmat „Tarmuri paralele“, poezii in replica, scris impreuna cu prof. Leonid Iacob din Comanesti.
– Poezie cam trista in primul volum.
– Si in primul, si in urmatorul. Pe noi ne-a cam dezechilibrat, ne-a cam traznit moartea sotului. Sunt 11 ani de atunci, nici nu-mi vine sa cred. Am ramas singure si fetele mele s-au aruncat in munca, in invatat, cea mare, Ioana Catalina Bruma, secretar general al judetului, are o capacitate de munca, de studiu extraordinara, are mai multe masterate in drept si administratia de stat. Cea mai mica este sefa mea, Iulia Stefania Leteanu, sefa Sectiei Cartea de Arta si Copii la Biblioteca. Cand am terminat cu toate greutatile, cu toate problemele, fetele erau mari, atunci s-a intamplat, ne-am strans in noi, ne-am adunat noi trei si mergem inainte. Ele au plecat la casele lor, iar eu matur casa singura. De aici poezia, de aici asociatia, am reusit sa depasesc momentele grele. Scriu, comunic, ma informez, asa am scris ultimul volum de poezie, prin internet, nu vreau ca singuratatea sa-mi urle in cap.
– La final v-as intreba care sunt calitatile pe care trebuie sa le aiba un bibliotecar?
– Sa aiba o mare dragoste de carte. Ce inseamna acest lucru? Inseamna ca nu numai sa pretuiesti cartea, scriitorul, ceea ce apare intr-o carte, trebuie sa stii sa pretuiesti ce este bun intr-o carte, sa stii sa alegi valorile, sa nu pierzi valorile. Sa ai rabdare, intelegere, sa stii sa lucrezi cu cititorul, sa ai respect pentru el, discretie, tact, el nu vine la noi ca la alimentara, are nevoie de indrumare, de sfaturi, simte nevoia sa stea de vorba cu cineva, despre orice, chiar si probleme de familie. De aici vine urmatoarea calitate: nu poti recomanda o carte fara sa o fi citit, fara sa stii autorul, opera lui. Multi vin si nu stiu o anumita carte, el stie domeniul, copiii vor despre balauri, vampiri, adultii vor despre cutremure, despre ecologie, iubiri celebre, astronomie. Si atunci intra in rol bibliotecarul, in trei secunde ii pui in fata 5-10 titluri.
Gheorghe Baltatescu
