Acasă Blog Pagina 5169

Fotbal, Liga a lll-a: O noua deplasare?

FCM Bacau va decide azi unde va juca amicalul de vineri cu CSM Pascani

Rocada

Vineri, FCM Bacau va sustine cel de-al saselea joc de verificare din aceasta pauza competitionala. Adversara se stie – colega de serie, CSM Pascani -, nu insa si locul de desfasurare al intâlnirii. Programat initial pe terenul "galben-albastrilor", amicalul s-ar putea juca pâna la urma la Pascani. Motivul? Lipsa unei suprafete de joc acceptabile in Bacau.

Prioritate

"Mâine (n.r. azi) vom stabili unde se va juca acest meci", a declarat antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru, care nu se arata deranjat de eventualitate unei noi deplasari (a cincea din aceasta iarna) a echipei sale: "Nu unde jucam este important. Ceea ce ne intereseaza este sa avem un teren cât mai bun".

Inca doua

Astazi este zi de amicale pentru celelalte doua divizionare C bacauane. Sport Club va bifa primul sau joc de pregatire din inter-sezon, intâlnind pe CS Panciu intr-un meci programat pe stadionul "Lucretiu Avram", cel mai probabil de la ora 11.00. Aerostarul, in schimb, va evolua in compania Mesagerului, de la ora 15.30, pe terenul de la unitatea militara.
D. Sion
Foto: Gelu Cracana

Strigat disperat din Aviatori: „Atentie! Cad tigle!”

    Agitatie si nemultumiri pe strada Aviatori. Locatarii sunt disperati fiindca blocurile in care locuiesc se degradeaza cu fiecare zi care trece. De câtiva ani li se promite ca acoperisurile vor fi reparate. Timpul se scurge peste promisiuni, tigla veche zboara de pe blocuri, capriorii sunt tot mai putrezi. Primaria nu s-a tinut de cuvânt, dar nici conducerea asociatiei nu s-a zbatut pentru a include imobilele in programul de reabilitare. Din acest motiv, locatarii sunt decisi sa paraseasca asociatia de proprietari.

    Blocurile de caramida din cartierul Aviatori au peste 50 de ani vechime. Daca zidurile se tin inca bine, nu acelasi lucru se poate spune despre acoperisurile din tigla. Acestea sunt intr-o stare deplorabila. Proprietarii apartamentelor sunt, in general, pensionari cu venituri prea mici pentru a suporta lucrari ample de reparatie. Acestia si-au pus sperantele in programul de reabilitare termica si in promisiunile primarului Stavarache care dadea, intr-o interventie televizata de pe 12 iunie 2008, asigurari ca, pâna in toamna acelui an, toate acoperisurile din Aviatori vor fi reabilitate. Au trecut mai bine de doi ani de la termenul indicat de edilul sef al orasului, dar acoperisurile sunt tot mai degradate. Locatarii s-au saturat de infiltratii si mucegai si cer insistent sa fie ajutati. In cartier au fost reabilitate doar câteva blocuri din Asociatia de proprietari 51. Asociatia vecina, cu numarul 34, a ramas codasa, spre nemultumirea membrilor ei. Zeci de locatari vor sa paraseasca aceasta asociatie, insa conducerea ei le pune bete in roate.

    Le intoarce spatele

    A trecut aproape un an de când locatarii au facut primele demersuri pentru a se desprinde din Asociatia de proprietari 34 si a se muta in Asociatia de proprietari 51. “Presedintele refuza, pur si simplu, sa ne dea fisele, ne-a declarat Maria Chirita. Sunt foarte multe nereguli in aceasta asociatie. Am cerut si sprijinul biroului de specialitate din primarie, dar la ultima adunare generala noi nu am fost ascultati, fiind sprijinita tot conducerea.” Locatarii ii reproseaza presedintelui comportamentul necivilizat si lipsa de implicare in rezolvarea problemelor lor. Acestia sustin ca nu s-au facut la timp demersurile pentru includerea blocurilor in programul de reabilitare termica. Nici macar o cerere simpla a locatarilor, cum ar fi curatarea pomilor de pe spatiul verde, nu gaseste rezolvare la asociatia de proprietari. Presedintele Asociatiei de proprietari 34 a refuzat sa discute cu locatarii si cu reporterii Trustului Media “Desteptarea”.

    Afise in loc de reparatii

    In timp ce conducerea asociatiei ii trateaza cu dispret pe locatari, iar de promisiunile administratiei locale s-a ales praful, acoperisurile se darâma. Locatarii se tem de o nenorocire. Au pus afise pentru a atrage atentia asupra tiglelor care cad de pe acoperisuri, insa copiii le ignora si se joaca pe lânga blocuri. De câteva luni a inceput sa se desprinda si tencuiala. “Avem apartamentele distruse, ne-a declarat Gheorghe Carabula. Ma costa o groaza de bani reparatiile si zugravitul. Si mobila mi-a fost afectata de apa care a curs din pod in casa la mine. Cu ani in urma am dat 12 milioane si am pus tigla pe bloc, dar acum nu mai pot. Deja este afectata si fatada blocului.” Imobilele arata ca dupa bombardament. Cu fiecare zi, situatia se agraveaza, dar apelurile disperate ale contribuabililor din aceasta zona a Bacaului ramân fara raspuns.
    Doina Mincu

    Nemultumire in randul notarilor publici

      Expertize de 4 miliarde de lei vechi

      Notarii vor o noua grila. Cea data publicitatii la inceputul acestui an nu este in concordanta cu realitatea, spun ei. Legea prevede insa ca astfel de evaluari estimative se pot face o singura data pe an.

      Notarii vor o noua expertiza. La inceputul acestui an, a fost facuta publica noua grila notariala pentru anul 2011. Valorile extrem de mici au creat valuri de nemultumiri in rândurile notarilor bacauani. Nimeni nu stie insa cum s-a ajuns in aceasta situatie. “Am inceput deja sa facem o noua expertiza. Avem trei experti care se ocupa de acest lucru. Cred ca noua expertiza va fi scoasa in acest an”, ne-a declarat Stefan Isache, presedintele Camerei Notarilor Publici Bacau. Exista insa o problema. O astfel de experiza nu se poate face decât o singura data in decursul unui an. In acelasi timp, costurile pe care le implica sunt extrem de mari. Si asta pentru ca, spun specialistii in domeniu, volumul de munca este foarte mare.

      4 expertize, 4 miliarde

      Expertiza stabileste practic valoarea de circulatie a terenurilor si cladirilor dintr-o anumita zona. “In cazul nostru, fiind vorba de doua judete, Neamt si Bacau, avem de facut 4 expertize: doua pentru terenuri si doua pentru constructii. Numai o singura expertiza costa 1 miliard de lei vechi. Deci, noi trebuie sa platim 4 miliarde. Este drept ca lucrarea este foarte laborioasa, dar costurile sunt uriase”, a mai spus presedintele Camerei Notarilor Publici Bacau. Grila realizata de catre experti reprezinta criteriul dupa care sunt calculate taxele pe care proprietarii sunt obligati sa le plateasca la stat conform Codului Fiscal. Iar specialistii in domeniu spun ca valorile rezultate pentru acest an sunt cauzate de o modificare in metodologia de calcul folosita.

      Valori scazute

      Un alt dezavantaj, spun notarii, este acela ca legea nu permite sa se efectueze expertize de caz. Singurele acceptate sunt cele generale. “Noi nu am mai facut astfel de expertize din anul 2006. Si ma tem ca acestea nu vor fi mai mici”, a mai spus Stefan Isache. “Aceasta grila nu va influenta preturile pentru ca sunt alti factori care determina acest lucru: cererea si oferta”. In ultimii ani, valorile au scazut, in special la constructii. Este vorba despre apartamente, case, hale industriale ori grajdurile fostelor CAP-uri. La ultimile doua valorile au fost reduse la jumatate. De asemenea, in fiecare an, aceste valori se diminueaza prin hotarârea directa a camerei Notarilor Publici. “Aceasta noua grila ne afecteaza numai in anumite situatii si pentru anumite categorii de terenuri. Sunt câteva in cartierul Izvoare, in zona aeroportului si in Serbanesti. Numai aici valoarea ar putea scadea. In rest…nimic”, a concluzionat Stefan Isache, presedintele Camerei Notarilor Publici Bacau.
      Alexandra Zaharia

      Fermierii incearca sa fenteze statul

      Teledetectia creeaza probleme

      Supradeclararea suprafetelor este principala problema in ceea ce priveste acordarea subventiilor pe suprafata. In dorinta de a obtine cât mai multi bani, fermierii declara suprafete mai mari decât cele pe care le au in realitate. Asa se explica faptul ca multi dintre ei au… “picat” la teledetectie.

      Fermierii bacauani vor sa obtina cât mai multi bani din subventiile acordate pentru suprafetele de teren pe care le au in proprietate. Dar riscurile sunt mari. Astfel, cei care nu trec de testul de teledetectie nu intra in procedura de autorizare si esantionare. In aceasta situatie sunt 300 de proprietari de terenuri. Alti 27.500 au primit autorizatie, iar dintre acestia, 17.000 au deja banii in conturi. “Incepând cu data de 1 martie intram in campania de primire a cererilor pe suprafata. Toti fermierii trebuie sa-si identifice corect parcelele in blocurile fizice unde le au, sa nu minta, sa nu supradeclare, pentru ca vor avea probleme. Cea mai mare problema de când a inceput primirea cererilor este supradeclararea parcelelor”, a afirmat Ioan Melinte, directorul APIA Bacau. In perioada imediat urmatoare vor fi autorizati si ceilalti fermieri care indeplinesc toate conditiile impuse, iar pâna pe 20 februarie isi vor putea lua banii.

      Conditii dure

      De asemenea, pâna pe data de 15 februarie se primesc si cererile de subventie la bovinele nefavorizate. “Pâna acum am primit 1.604 cereri pentru 4.500 de capete”, a mai spus Ioan Melinte. Si aici exista insa câteva conditii care trebuie indeplinite. Astfel, toti fermierii care pâna la data de 30 octombrie 2010 nu si-au platit datoriile catre bugetul local sau bugetul de stat aferente anului 2009 sunt exclusi de la plata. In acest sens, au fost trimise adrese in teritoriu. Primariile sunt cele care elibereaza adeverintele pentru cei care si-au platit aceste obligatii pâna la finele lunii octombrie 2010. “Avem fermieri care vin si contesta. Ii vom verifica si cei care au fost corecti isi vor primi, cu siguranta, banii”, a mai spus directorul APIA Bacau.
      Alexandra Zaharia

      Discutii aprinse pentru protectia mediului

      Problema societatii Amurco este din nou in atentia autoritatilor locale si a bacauanilor. Si de aceasta data, eliberarea unei autorizatii de mediu pentru combinatul de ingrasaminte chimice a iscat numeroase discutii. Ba mai mult, unii dintre cei prezenti la intâlnire au parasit sala. Este vorba despre reprezentantii Ziarului de Bacau.

      Reprezentantii Agentiei pentru Protectia Mediului Bacau, ai Garzii de Mediu, Directia Apelor Siret, ai Consiliului Judetean, Primariei Bacau si primariilor comunelor limitrofe, ai Directiei de Sanatate Publica s-au intâlnit cu delegatii societatii civile, in fapt un grup de initiativa care doreste inchiderea, cel putin pentru moment, a societatii Amurco. “Convocarea de astazi (n.r. – ieri) deschide un sir de evenimente care se vor face sub egida Prefecturii si pe care le voi coordona in mod direct. In ultima perioada au venit multe semnale spre noi care afecteaza viata cetatenilor din municipiul Bacau”, a declarat Constantin Scripat, prefectul judetului. Astfel, el a ridicat problema apei potabile, a sportului si culturii locale, dar si a zonelor de agrement. Discutiile nu au evoluat insa asa cum s-ar fi asteptat cei prezentI si au luat o cu totul alta turnura. Prezentarea acestor probleme, alaturi de cea a societatii Amurco, a nemultumit o parte din audienta. Este vorba despre reprezentantii Ziarului de Bacau, care au parasit sala. Dezbaterile au continuat.

      Amurco, o problema sociala

      Societatea Amurco are in prezent 685 de angajati. Deci, pe lânga o problema de mediu, combinatul de ingrasaminte chimice este si o problema sociala. “In perioada 2007-2009 s-au investit la Amurco, pe linie de mediu, 10 milioane de euro. Investitiile au fost facute conform normelor europene in vigoare. Este usor sa spui:inchidem si rezolvam problema. Amurco este si o problema sociala”, a declarat Mihai Neculai, director general SC Amurco. Discutiile sunt departe de finalizare. In momentul de fata, societatea Amurco este in plin proces de reautorizare, dupa ce vechea autorizatie de mediu a expirat la data de 31 decembrie 2010.
      Alexandra Zaharia

      Medici someri

        Absolventii nu-si gasesc locul in sistemul sanitar

        In judetul Bacau ar mai fi nevoie de cel putin 30 de medici de familie pentru ca reteaua de medicina primara sa fie acoperita la limita de jos a normativului. Localitatile deficitare sunt, asa cum era de asteptat, in mediul rural: Asau, Balcani, Berzunti, Buhoci, Dofteana, Itesti, Livezi, Magiresti, Motoseni, Oituz, Orbeni, Podu Turcului, Poduri, Rachitoasa, Solont, Stanisesti, Tirgu Trotus si Ungureni. In unele dintre aceste comune mai este nevoie de un medic de familie, in altele, chiar de doi. Ministerul Sanatatii a transmis Directiei de Sanatate Publica (DSP) sarcina de a colabora cu autoritatile locale pentru completarea retelei. Primariile ar trebui sa puna la dispozitia noilor medici cel putin un spatiu care sa indeplineasca normele pentru infiintarea unui cabinet si o locuinta de serviciu. Corespondenta nu s-a soldat deocamdata cu vreo angajare. In timp ce pacientii sunt ‚inghesuiti” chiar si câte 4-5000 pe lista unui singur medic de familie, absolventii de facultate iau ajutor de somaj. „De la inceputul acestui an au venit doi tineri medici pentru a le da o negatie, care sa ateste ca nu le putem oferi loc de munca, ne-a declarat Adam Jofa, sef al compartimentului de resurse umane de la DSP Bacau. Li s-a cerut acest document pentru a putea fi inclusi in evidenta la somaj.” Atitudinea primarilor si a consiliilor locale fata de ideea angajarii unor noi medici este diferita. Unii, este cazul comunei Asau, sunt multumiti cu situatia actuala si nu vor un medic nou, desi numarul populatiei ar impune inca un post. Altii, cum ar fi Oituz, resping ideea, fiindca, asa cum justifica in adresa trimisa la DSP, nu au spatiu pentru cabinet. Nici in comuna Ungureni nu s-a gasit o locatie pentru cabinet. „La vara vom muta primaria intr-un sediu nou, spune primarul Vasile Bibire, iar in vechiul sediu vom putea amenaja atât un cabinet, cât si o locuinta pentru inca un doctor.” Primarul din Rachitoasa ar fi „bucuros sa mai vina un medic, fiindca avem 4900 de locuitori si este necesar. Nu avem insa spatiu pentru el.” Medicii de familie ar avea posibilitatea sa lucreze la serviciile de ambulanta, insa posturile se scot foarte rar la concurs. In aceste conditii, nu este de mirare ca ii intâlnim prin farmacii si spitale impartind „atentii” din partea firmelor de medicamente pe care le reprezinta.
        Doina Mincu

        Olimpicii nationali ai Bacaului

          Cei mai buni dintre cei buni

          Bacaul are si in acest an olimpici la ”Nationale”. 17 elevi care studiaza in diferite colegii din judet s-au intors acasa cu binemeritate premii si mentiuni, la olimpiadele nationale de Fizica, Limba engleza, Chimie, Italiana si Spaniola. Mai mult, doi dintre olimpicii nationali ai Bacaului au fost calificati si in loturile largite ale olimpiadelor internationale.

          In perioada vacantei intersemestriale s-au desfasurat olimpiadele nationale la Fizica (Arad, 30 ianuarie – 4 februarie), Limba engleza (Iasi, 31 ianuarie – 4 februarie), Chimie (Timisoara, 30 ianuarie – 5 februarie), Limbi romanice – Italiana si Spaniola (Craiova, 1-5 februarie), la care elevii bacauani au obtinut rezultate remarcabile. “Rezultatele obtinute de elevii bacauani au fost foarte bune. S-au intors acasa cu trei premii I, doua premii speciale, 9 mentiuni si 4 mentiuni speciale. In plus, doi dintre elevi s-au calificat si in lotul largit al Olimpiadelor Internationale de Fizica si Chimie”, a explicat inspector scolar Isabela Adam. Pe partea de limbi romanice, au candidat din judetul Bacau 5 elevi pe italiana si un elev la spaniola, la cele doua probe – scris si oral. “Si aici Bruno Andreas Mariut, elev in clasa a XII-a la Colegiul Sportiv «Nadia Comaneci» Onesti, a obtinut premiul I la proba orala de limba italiana, iar Federica Genito, eleva la acelasi colegiu, in clasa a X-a, a obtinut mentiune. Ambii elevi sunt pregatiti de prof. Lucia Iachim”, a precizat si inspector pe specialitate limbi romanice, Irene Florescu. In perioada urmatoare vor fi organizate olimpiadele judetene la Astronomie, Geografie, Informatica, Limba Româna, Istorie, Matematica, Educatie Civica si Olimpiada de Stiinte pentru Juniori.

          Elevii care au obtinut premii la Olimpiada Nationala de Fizica sunt:
          – Vlad Popa (clasa a VIII-a) – CN ”Ferdinand I” Bacau (prof. Nicoleta Vascan) – MENTIUNE
          – Laura Huzum (clasa a IX-a) – CN ”Dimitrie Cantemir” Onesti (prof. Marian Tutunea) – MENTIUNE
          – Alexandru Mocanu (clasa a IX-a) – CN ”Ferdinand I” Bacau (prof. Dragos Florescu) – MENTIUNE
          – Ioan Bleahu (clasa a X-a) – CN ”Grigore Moisil” Onesti (prof. Valentin Sorta) – MENTIUNE
          – Ioana Plesca (clasa a XI-a) – CN ”Gh.Vranceanu” (prof. Florin Curbat) – MENTIUNE
          – Mara Bruma (clasa a XI-a) – CN ”Dimitrie Cantemir” Onesti (prof. Marian Tutunea) – MENTIUNE si calificare lot largit la Internationala

          Rezultatele obtinute de elevii bacauani la Olimpiada Nationala de Chimie sunt:
          – Diana Bildigau (clasa a VIII-a) – Scoala 7 Comanesti (prof. Marlena Dolis) – MENTIUNE SPECIALA
          – Marius Stoian (clasa a IX-a) – CN ”Gh. Vranceanu” (prof. Mariana Rosenschein) – MENTIUNE
          – Teodora Costea (clasa a IX-a) – CN ”Gh. Vranceanu” (prof. Stela Onica) – MENTIUNE SPECIALA
          – Ioana Simionescu (clasa a X-a) – CN ”Gh. Vranceanu” (prof. Stela Onica) – MENTIUNE SPECIALA
          – Alina Boghici (clasa a X-a) – CN ”Grigore Moisil” (prof. Anicuta Nica) – MENTIUNE SPECIALA
          – Catalin Anghel (clasa a XI-a) – CN ”Gh. Vranceanu” (prof. Mariana Rosenschein)- MENTIUNE
          – Alexandru Grozavu (clasa a XII-a) – CN ”Gr. Moisil” (prof. Anicuta Nica) – MENTIUNE si calificare la lotul largit la Internationala

          Elevii care au obtinut premii la Olimpiada Nationala de Limba Engleza sunt:
          – Bianca Marin (clasa a X-a) de la Colegiul Sportiv ”Nadia Comaneci” Onesti –, pregatita de prof. Mirela Palimariu – Premiul I special – pentru cel mai bun eseu si Premiul special al Consiliului Britanic (de sustinere gratuita a unui examen Cambridge)
          – Raluca Andrei (clasa a XI-a) de la Colegiul National ”Gh. Vranceanu” Bacau – pregatita de profesorii Anca Rafiroiu si Diana Popa – Premiul I special pentru cel mai bun discurs si Premiul special al Consiliului Britanic (de sustinere gratuita a unui examen Cambridge)

          Roxana Neagu

          Detectivi in halate albe

          Medicii si asistentii de la psihiatrie, specialisti in investigatii

          Sectiile de psihiatrie ale spitalelor din judet sunt un refugiu pentru tot mai multe cazuri sociale. Pe lânga problemele de sanatate, pacientii au si alte dificultati: au ramas pe drumuri, sunt respinsi de familie sau nu au acte de identitate. Oameni care nu exista pentru cei de un sânge cu ei sau pentru societate sunt vii in amintirea celor care i-au ingrijit in spital.

          „Astfel de cazuri au fost mereu, dar acum sunt parca mai multe ca niciodata, ne-a declarat Stelian Radu, asistent de 30 de ani in sectia de psihiatrie a Spitalului Judetean de Urgenta. Trebuie sa facem o munca de detectivi pentru a le afla numele , de unde vin, ce rude au.” Desi nu sunt obligati prin fisa postului sa faca investigatii, medicii si asistentii nu-i pot arunca in strada pe necunoscuti. In sectiile de psihiatrie, durata de spitalizare ar trebui sa fie doar de câteva zile. Sunt, insa, pacienti internati de luni bune sau chiar ani (mai ales in sectia spitalului din Buhusi). „Aceasta este una dintre consecintele desfiintarii caminelor-spital, crede as. Stelian Radu. A fost un curent in Europa in anii ’90, care la noi a ajuns mai târziu. Italienii, de exemplu, si-au dat seama ca a fost o decizie gresita si le-au reinfiintat. Noi nu invatam din experienta altora. Tinem sa experimentam greselile pe pielea noastra.” Rezolvarea problemelor sociale a cazut in sarcina spitalelor, iar costurile sunt o povara pentru bugetul acestora.

          „Ruda” de nevoie

          Un caz pe care nu-l poate uita asistentul „veteran” de la Psihiatrie este cel al Mariei, o fosta profesoara. Aceasta locuia intr-o garsoniera, dar mergea zi de zi pe locul casei in care traise zeci de ani si care fusese demolata. Si-a pierdut mintile si a ajuns la Psihiatrie. Stelian Radu s-a chinuit sa-i obtina un loc la caminul de batrâni. Intr-un Ajun de Craciun, a fost sunat de la azil. Batrâna murise. A inmormântat-o si i-a facut pomenirile. Rudele nu au dat vreun semn de viata. Si-au amintit doar de garsoniera batrânei si au pus mâna pe ea.

          Internat… pe banca

          In acest moment sunt internati in sectia de psihiatrie a SJU 5 pacienti ai nimanui. „Fiecare are povestea lui, spune dr. Carmen Covrig, sefa sectiei. Cu fiecare trebuie sa vorbesti si sa te comporti altfel. Ii cunoastem de acum. Am un pacient pe care il stiu de când lucrez in spital, din anii ’90. Este schizofren, a stat prin Ungaria, a fost si inchis 2-3 ani pe acolo. De atunci nu suporta ideea de a fi inchis undeva.” Barbatul vine in sectie, accepta ingrijirile, dar daca i se spune ca se completeaza fisa de internare, pleaca. Vara trecuta a dormit noapte de noapte pe o banca, in fata sectiei.

          Câte povesti, atâtea dureri

          Necunoscutii sunt o adevarata provocare pentru personal. Femei sau barbati, sunt adusi cu ambulanta sau vin pe picioarele lor. Unii nu stiu sau nu vor sa spuna cum se numesc. Altii simuleaza simptome exagerate pentru un pat si o farfurie de mâncare. In colaborare cu asistentul social al spitalului, Lili Zaider, personalul din sectie incepe munca de detectiv. In decembrie anul trecut, a fost gasit dormind in strada, la -18 grade Celsius, „Sile”. Toate rudele lui se numeau Ion si spunea ca e din „Cut”, ceea ce a dus cautarile pe o pista gresita, spre Sascut. Intâmplator au aflat ca in Neamt este o locatitate Cut. Politistii de acolo l-au recunoscut dupa semnalmente, iar familia a venit sa-l ia. Pentru un alt barbat s-au rascolit toate bazele de date: nu aparea in evidentele politiei, nu avea asigurare medicala, nu exista. Era din Botosani, tinut clandestin, din mila, la un camin, fara acte, fara dosar. Barbatul calatorea frecvent si simula accidente de circulatie pentru a fi internat si a capata un pat si hrana.

          Renegati de cei apropiati

          Un alt pacient, care traise multi ani in centrul de la Racaciuni, ajunsese om bun la toate prin sat. A fost gasit inghetat intr-un sant. Luni de zile i-a fost cautata familia. La final, din cele doua surori, niciuna nu a vrut sa-l ia acasa. O bolnava de 45 de ani sta din iulie 2010 in sectie. Femeia are un fiu jandarm, care o reneaga. Medicii au incercat sa-l convinga sa-si ingrijeasca mama, au apelat si la superiorii lui, dar fara folos. O pacienta din Calarasi vine de ani de zile sa-si viziteze sora la Margineni, numai ca aceasta este moarta de mult. Femeia ajunge mereu la Psihiatrie. Medicii sau asistentii iau legatura cu rudele din Calarasi, o urca in trec,ii platesc biletul si spera sa nu o revada. Dupa cel mult doua luni, femeia le bate iar la usa.

          Citati la CEDO

          Gesturile caritabile sunt ceva obisnuit pentru personalul de la psihiatrie. Nu de putine ori le dau bolnavilor bani de drum, platesc taxele actele de identitate, le aduc de acasa haine si mâncare. Uneori, rasplata este… neasteptata. O pacienta cu schizofrenie, obisnuita a sectiei, s-a bucurat de toata bunavointa personalului. Dr. Andreia Gociu o imbraca din cap pâna in picioare, o ajuta cu tot de avea nevoie. Intr-o zi, medicul s-a trezit citat la CEDO. Pacienta s-a plâns ca a fost tinuta cu forta in spital, ca a ramas fara casa si cere despagubiri de 1 milion de euro. Dr. Gociu nu-i poarta pica si este convinsa ca in spatele femeii se afla cineva cu intentii murdare. „Argumentatia din dosar este prea bine formulata, ca de un specialist”, ne-a spus dr. Gociu. „Aceasta pacienta ne-a dat activitatea peste cap o saptamâna, ne-a declarat dr. Covrig. Am fost nevoiti sa raspundem solicitarile instantei, o data si inca o data, sa facem copii dupa toate fisele si dupa tot felul de alte documente.” Specialistii din sectiile de psihiatrie cred ca, in conditiile adâncirii saraciei si ale incidentei tot mai crescute a psihozelor, statul ar trebui sa gaseasca rapid solutii pentru a degreva sectiile din spitalele de acuti. Dintre sugestiile pentru guvernanti ale specialistilor din sectia de psihiatrie a SJU amintim doar doua: infiintarea unor sectii pentru bolile psihice cronice si amenajarea unor locuinte protejate pentru pacientii care, sub supravegherea unor asistenti sociali, pot fi integrati in comunitate.

          Doina Mincu

          Dragoste cu nabadai intre Hrebenciuc si Stavarache

            Stavarache si Benea, candidati comuni la Primaria Bacau si Consiliul Judetean din partea Uniunii Social-Liberale

            Constrânsi de constituirea Uniunii Social-Liberale, cei doi lideri sunt obligati sa colaboreze politic in judetul Bacau. In timp ce Stavarache a decretat ca nu va accepta pe listele electorale "acolitii lui Hrebenciuc", seful PSD Bacau sustine ca "Stavarache va fi candidatul Uniunii la primaria municipiului Bacau". Pentru localele din 2012, USL va prezenta – cel mai probabil – doi candidati comuni: Stavarache la Primarie, Dragos Benea la presedintia Consiliului Judetean. In ultima jumatate de an, liderii bacauani ai PSD si PNL s-au batut in declaratii care de care mai belicoase. In cele din urma au sfârsit impreuna.

            Hrebenciuc (PSD) si Stavarache (PNL), liderii bacauani ai celor doua partide fondatoare a Uniunii Social-Liberale (USL), sunt – in aceste zile – actorii principali ai unui schimb de replici ce dezvaluie modul in care USL va functiona in judetul Bacau. La nivel declarativ, primarul bacauan sustine ca nu vrea sa colaboreze cu PSD, insa in ultimul an a dezvoltat o alianta informala cu presedintele CJ Bacau, Dragos Benea, vicepresedinte al PSD Bacau si unul dintre liderii judetenei social-democrate. Alianta se intemeiaza pe doua contracte cu fonduri europene, in valoare de peste 130 de milioane euro, ce urmeaza a fi incredintate in 2011 si care vizeaza realizarea de investitii in infrastructura de utilitati si salubrizare a judetului.
            "In principiu, domnul Stavarache va fi candidatul Uniunii la primaria municipiului Bacau, lucru cu care sunt de acord, iar domnul Dragos Benea va fi candidatul Uniunii la presedintia CJ. De altfel, atât domnul Stavarache cât si domnul Dragos Benea conduc detasat in sondaje, având oricum prima sansa", a declarat Hrebenciuc in cadrul unui interviu publicat de de Hotnews. El a dat asigurari ca USL este formata "pentru a participa la alegerile locale si parlamentare din 2012". Hrebenciuc i-a intins o mâna colegului de alianta Stavarache, incercând sa mai spele din imaginea "sifonata" pe care municipiul Bacau o are in tara. "Chiar daca perioada prin care trece Bacaul este mai putin fasta, aceasta nu se datoreaza neaparat celor care conduc Bacaul astazi", a afirmat seful PSD Bacau.

            Afirmatii belicoase

            Concesiile facute de Hrebenciuc nu se "pupa" defel cu declaratiile aparent razboinice date publicitatii de liderul PNL Bacau. Romeo Stavarache a declarat sâmbata ca respecta decizia PNL la nivel central, insa nu-si doreste o alianta cu Hrebenciuc in Bacau. "Nu voi preda niciodata Bacaul mafiei lui Hrebenciuc", a spus edilul bacauan, care a adaugat ca nu vede functionala o candidatura comuna din partea USL la alegerile din 2012. "Niciunul din oamenii lui Hrebenciuc nu va fi pe liste. Nu voi accepta ca acolitii lui Hrebenciuc sa ajunga pe liste alaturi de noi", a afirmat Stavarache intr-o declaratie retinuta de oficiosul local al PNL.

            Baletul declaratiilor intre PSD si PNL

            In ultima jumatate de an, intre liderii bacauani ai PSD si PNL s-au consumat mai multe schimburi de replici care de care mai acide. In august 2010, la o luna dupa conferinta judeteana de alegeri a PSD, Hrebenciuc – reconfirmat in functia de presedinte al organizatiei – declara ca pesedistii au in "plan" câstigarea municipiului Bacau. "Nu vreau sa mai ajung in faza in care trebuie sa ne bazam pe votul din teritoriu. Nu mai vreau sa repetam episodul de la localele din 2008, când Benea a câstigat la o diferenta de doar 9000 de voturi. Municipiul Bacau nu este un bastion liberal", afirma Hrebenciuc. La inceputul lui decembrie 2010, Dragos Benea, seful CJ si vicepresedinte al PSD Bacau, aprecia ca cele doua partide se afla intr-o situatie ciudata. "Eu clamez, pe de o parte, alianta cu PNL la nivel judetean si, intr-adevar, liderul organizatiei judetene a PSD este intr-un fel sau altul obiectul unor astfel de campanii. Va fi si mai frustrant daca vom incheia o astfel de alianta la nivel judetean si va continua aceasta campanie de denigrare. Va trebui si Romeo Stavarache sa inteleaga ca presedintele organizatiei PSD Bacau este Viorel Hrebenciuc", declara Benea cu referire la campaniile negative duse de primarul Bacaului impotriva lui Hrebenciuc.
            La sfârsitul lui decembrie, intr-un interviu acordat cotidianului Desteptarea, seful PSD Bacau afirma ca "nu trebuie sa ne mire faptul ca in perioada urmatoare o sa stam de vorba cu cei de la PNL" si ca "in momentul in care o astfel de alianta (n.r. – PSD – PNL) se prefigureaza la nivel central, suntem automat obligati sa facem o asemenea alianta si la nivel local".
            Acolada declaratiilor politice a fost inchisa, insa, de Stavarache care s-a erijat intr-un gardian al Bacaului, in contextul crearii, la nivel central, a USL.

            In pat cu "dusmanul"

            Conform Protocolului incheiat intre liderii centrali ai PSD si PNL, deciziile luate in conducerea USL sunt valabile pentru toate organizatiile si toti membrii partidelor componente, lucru recunoscut de Hrebenciuc, dar si de Stavarache. Mai mult, documentul interzice atacurile intre colegii de "Uniune". "Alianta va functiona pentru ca este mai presus de vointa domnului Stavarache sau a mea. Este o alianta la nivel national cu obligativitatea, conform protocolului, de a functiona si in teritoriu", a mai declarat Hrebenciuc pentru Hotnews.
            Cotidianul Desteptarea a dezvaluit inca din toamna lui 2010 culisele intelegerilor subterane dintre Stavarache si PSD, intelegeri care au transformat CL Bacau intr-un for marioneta aflat la dispozitia edilului sef. Cele doua partide – PSD si PNL – si-au plantat oameni la sefia Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Bacau (ADIB), respectiv a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru Salubrizare (ADIS), in conducerea Companiei Regionale de Apa Bacau (CRAB), la CET Bacau, la Art Bacau SRL, societate care administreaza Teatrul de Vara, un imobil inca nefunctional, respectiv la SC Centrul de Afaceri si Expozitii SA, firma ce administreaza viitorul "incubator" de afaceri nasit de municipalitate.

            Lucian Bogdanel

            Bondor a demisionat

            Protocolul care a stat la baza constituirii USL prevede ca odata cu intrarea in vigoare a intelegerii, in termen de 30 de zile, pedelistii care ocupa functii in structurile deliberative locale (consilii judetene sau locale) trebuie inlocuiti. Potrivit sefului PDL Bacau, Gabriel Berca, vicepresedintele CJ – Silviu Bondor – ar fi demisionat deja din functie. Berca a mai spus ca parafarea aliantei PSD – PNL inseamna disparitia liberalilor ca partid politic. Parlamentarul pedelist a comentat ironic declaratiile primarului Stavarache, apreciind ca daca Stavarache vrea sa demonstreze ca nu pune Bacaul pe tava lui Hrebenciuc sa vina in PDL. "Il asteptam in PDL, daca tot sustine ca este anti-PSD si anti-Hrebenciuc. Daca are demnitate, si eu cred ca nu are aceasta demnitate, se retrage din alianta. Uniunea Stavarache – Hrebenciuc functioneaza insa la Bacau. A spus-o chiar Hrebenciuc", a comentat Berca.

            Se inchid 28 de scoli

              Reforma in educatie mai loveste o data

              Inspectoratul Scolar Judetean Bacau pregateste o noua lovitura. Din anul scolar viitor, reteaua de invatamânt va suferi noi modificari. Unele decizii vor fi duse la extrem, in sensul ca o parte din scoli si gradinite isi vor inchide efectiv portile si vor pune lacatul pe usa. Masurile sunt luate in urma unei ample analize care a avut la baza numarul minim de elevi, infrastructura din mediul rural si desfiintarea invatamântului simultan.

              Noua Lege a Educatiei, publicata in Monitorul Oficial luna trecuta si care intra in vigoare de mâine, 9 februarie, impune noi conditii in functionarea scolilor si gradinitelor. “In primul rând dorim sa terminam odata cu invatamântul simultan, care inca se mai practica in multe scoli din mediul rural. In al doilea rând, vom merge pe comasari de clase, urmare a noilor prevederi legale care au schimbat structura formatiunilor de studiu pe grupe si clase, dar si conditiile de functionare a unitatilor cu personalitate juridica. Se vor inchide si scoli, se vor desfiinta functii de directori, se va modifica si statutul unitatilor de invatamânt”, a explicat prof. Florin Lazar, inspector scolar general.

              Scoli inchise si modificari de statut

              Astfel, 9 unitati scolare isi vor pierde statutul de personalitate juridica. Toate sunt din mediul urban (Bacau si Moinesti). Alte 28 de structuri din reteaua scolara se vor inchide. Este vorba despre 17 scoli cu clasele I-IV, 10 gradinite si o scoala cu clasele I-VIII. Motivul inchiderii este acelasi ca si anul trecut: neincadrarea in numarul minim de elevi si lipsa investitiilor. Cele mai afectate vor fi comunele Ardeoani, Beresti-Bistrita, Caiuti, Dofteana, Gura Vaii, Huruiesti, Ghimes-Faget, Plopana, Izvoru Berheciului, Margineni, Scorteni, Secuieni, Rachitoasa, dar si localitatile Buhusi si Darmanesti. „Scolile care vor fi inchise vor intra in conservare. Oricum, toate aceste decizii au fost luate la cererea primarilor si numai cu acordul autoritatilor locale”, a mai spus Lazar. Toate aceste modificari au fost inaintate catre Ministerul Educatiei spre aprobare si vor intra in vigoare incepând cu anul scolar 2011-2012. Anul acesta s-au inchis 62 de scoli, 56 de unitati de invatamânt si-au pierdut statutul de personalitate juridica, iar trei au fuzionat cu alte unitati scolare. In prezent, reteaua scolara a judetului Bacau este formata din 200 de unitati cu personalitate juridica si inca 738 de structuri.

              Unitati care isi pierd statutul de personalitate juridica:
              – Gradinita „Florita” Bacau
              – Gradinita „Spiru Haret” Bacau
              – Gradinita cu program prelungit 21 Bacau
              – Gradinita cu program prelungit 12 Bacau
              – Gradinita cu program prelungit 27 Bacau
              – Gradinita cu program prelungit 30 Bacau
              – Gradinita cu program prelungit 31 Bacau
              – Gradinita cu program normal 8 Bacau
              – Gradinita cu program normal 8 Moinesti

              Conform legii, in sistemul de invatamânt, unitatile scolare au personalitate juridica daca se organizeaza si functioneaza dupa caz, astfel:
              – minimum 300 de elevi (in cazul scolilor)
              – minimum 150 de prescolari si anteprescolari (in cazul creselor si gradinitelor)
              – minimum 100 de elevi si/sau prescolari (in cazul unitatilor de invatamânt special)

              In invatamântul preuniversitar, grupele/clasele se organizeaza astfel:
              – educatia anteprescolara – grupa intre 5 si 9 copii
              – invatamânt prescolar – grupa intre 10 si 20 de prescolari
              – invatamânt primar – clasa intre 12 si 25 de elevi
              – invatamânt gimnazial – clasa intre 12 si 30 de elevi
              – invatamânt liceal – clasa intre 15 si 30 de elevi
              – invatamânt postliceal – clasa intre 15 si 30 de elevi
              – invatamânt special – clasa intre 10 si 12 elevi

              Roxana Neagu

              Un tanar are nevoie de sprijinul semenilor

                Un onestean, Cosmin Acatrini, trece printr-o perioada foarte grea, in care are nevoie de sprijinul semenilor. Durerea este si mai mare cu cât singurul decor pe care il vede este cel al peretilor albi din spitale. Marturisirea sa este cutremuratoare: „Am 27 de ani si pâna acum patru luni am dus o viata normala. Sunt din Onesti, am absolvit Colegiul National «Grigore Moisil» si Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative Bucuresti – Facultatea de Comunicatii si Relatii Publice. In urma cu 4 luni lucram ca instructor auto alaturi de tatal meu, Puiu Acatrini si am facut o infectie in gât. Nu parea nimic grav dar a continuat insa cu dureri groaznice, care ma impiedicau sa manânc. De la Spitalul Municipal Onesti am fost trimis la Spitalul Judetean Bacau iar dupa doua luni de tratament acolo am ajuns la Iasi. Cu toate ca infectia s-a vindecat, am ramas cu probleme la inghitit. Abia acum, la Spitalul Universitar din Bucuresti medicii au descoperit problema si au pus diagnosticul: «Fistula Esotraheala». Infectia mi-a distrus tesuturile moi, traheea si esofagul, creând astfel o comunicare de 13 milimetri, din cauza careia nu ma mai pot alimenta iar tot ceea ce inghit ajunge in plamâni. Am suferit o prima operatie de urgenta la Spitalul Universitar din Bucuresti, ce a constat in introducerea a doua tuburi, unul in stomac si unul in intestine, pentru a ma putea alimenta o perioada. Urmeaza o operatie complicata pentru care ma zbat sa ajung la Ierusalim, la Clinica «Hadassan Medical Center», deoarece in România riscurile ar fi enorme din cauza lipsei de aparatura performanta. Efectuarea acestei operatii si tratamentul pre-operator si post-operator presupune costuri de peste 50.000 de euro. Acum nu pot sa inghit nimic si ma hranesc printr-un furtun. Am mare nevoie de ajutor si nu dispun de suma de bani necesara pentru operatie, situatia fiind foarte urgenta, cu fiecare zi pot face alte infectii din cauza modului in care ma alimentez”.
                Pentru Cosmin Acatrini au fost deschise la Sucursala 1055 a Bancii Transilvania din Onesti conturile: RO 82 BTRL 0550 1201 R 47896 XX (pentru lei) si RO 57 BTRL 0550 4201 R 47896 XX (pentru euro).
                Ion Moraru

                O perspectiva originala asupra istoriei filosofiei dreptului

                Repere în istoria filosofiei dreptului (Editura Wolters Kluwer, România), ultima aparitie editoriala a universitarului Stefan Munteanu, „este o invitatie (…) catre dezbaterile aprinse si catre marii gânditori care au influentat cercetarile în domeniul filosofiei dreptului”, dupa cum marturiseste autorul însusi. Spirit interdisciplinar, cu elevata vocatie polemica, aruncând fericite punti între universul filosofic si cel al dreptului, filosoful-jurist evidentiaza, prin originalele reflectii, noi orizonturi ale cugetarii unor gânditori precum Socrate, Platon, Aristotel, Hugo Grotius, Immanuel Kant, Hegel sau John Rawls. Socrate este aplaudat pentru realizarea distinctiei clare dintre „legile unei justitii divine si legile statului”, dar si pentru faptul ca „prin atitudinea sa teoretica si practica a provocat o adeziune în favoarea dreptului, o legitimare a încercarilor de a întemeia pe cale rationala” autoritatea regulilor de drept. Platon, deschizator de drum „catre adevar si dreptate”, este aparat în fata lui Karl Popper, cel care afirma despre acesta: „Niciodata nu si-a rostit cineva mai raspicat ostilitatea fata de individ. Iar aceasta ura este adânc înradacinata în dualismul fundamental al lui Platon; acesta ura individul si libertatea sa, asa cum ura vanitatea experientelor particulare”… Distinctia dintre dreptul natural si dreptul pozitiv este apreciata ca fiind vedeta discursului lui Aristotel, cel care apreciaza ca „a înfaptui acte drepte înseamna a respecta dispozitiile legale care prescriu un mod de viata în conformitate cu virtutea”. Lui Hugo Grotius, „întemeietorul scolii moderne a dreptului natural”, ca rationalitate a naturii, îi este relevata vocatia filosofica de teoretician al dreptului si contributia sa la separarea dreptului divin de dreptul de stat. Interesante sunt si deosebirile pe care autorul le sesizeaza între conceptia acestuia despre contractul social si cea a lui J.J. Rousseau. Tulburatoarele conotatii kantiene ale imperativului categoric devin sprijin pentru întelegerea dreptului ca totalitate a „conditiilor conform carora liberul arbitru al unui om se poate uni cu liberul arbitru al altui om, conform unei legi universale a libertatii”. Cu Hegel sunt sintetizate principiile filosofiei dreptului, conceptul de libertate, raportul dintre vointa, libertate si drept, dar si meritul sistemului de drept hegelian care vizeaza „recunoasterea mutuala între indivizi” (…) si „încorporarea moralitatii”. John Rawls, filosof al moralei, politicii si justitiei, îi ofera autorului posibilitatea de a decripta esenta principiilor „dreptatii ca impartialitate”, un adevarat pariu al contemporaneitatii. Un capitol special, Recenzii si însemnari, ne prilejuieste fericite întâlniri cu Rudolf von Ihering (lupta pentru justitie), Hans Kelsen (filosofia juridica), Max Weber (etica protestanta si capitalismul rational modern), John Stuart Mill (principiile libertatii) si K.R. Popper (dusmanii societatii deschise). Texte de referinta selectate foarte inspirat din Platon („Republica”), Aristotel („Etica nicomahica”), Hegel (Principiile filosofiei dreptului”), si Mircea Djuvara („Filosofia dreptului”) invita la reflectie si completeaza grozav tabloul unei perspective cuceritoare si originale pe care Stefan Munteanu o deschide asupra istoriei filosofiei dreptului.
                Ion Fercu

                Volei feminin / Challenge Cup: Nu e loc de iluzii

                Igtisadchi Baku – Stiinta Bacau (azi, ora 16.00 / in tur 3-0)

                Favorite certe

                Se incepe de la 3-0. Si, probabil, se va sfârsi la fel. Cu Igtisadchi Baku in prim-plan. Victorioasa in meciul tur de la Bacau, echipa azera are toate sansele de a transa in favoarea sa si returul cu Stiinta, de pe teren propriu. De altfel, calificarea in sferturile de finala ale Cupei Challenge nu reprezinta decât o etapa de tranzit pentru echipa belgianului De Brandt, care tinteste câstigarea trofeului.

                Singurul regret

                Stiinta nu isi face iluzii ca ar putea intoarce rezultatul in Azerbaidjan. "Formatia din Baku porneste categoric ca favorita. Asta nu inseamna ca noi mergem sa ne predam. Vom incerca sa jucam cât mai bine", a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, care regreta si acum faptul ca formatia sa a ratat la mustata primele doua seturi din mansa de pe teren propriu: "Am fi meritat sa luam macar un set".

                Fara menajamente

                Desi sâmbata e programat derby-ul cu Unic, la Piatra Neamt, Florin Grapa nu isi va menaja jucatoarele de baza in returul cu Igtisadchi. Astazi, la Baku, Stiinta va evolua in formula completa. Singurul semn de intrebarea vizeaza titularizarea Roxanei Iosef, inca nerefacuta complet dupa accidentarea la glezna. In cazul in care Iosef va ramâne pe tusa, bacauancele ar putea apela la "experimentul" reusit contra Craiovei: Lupu ca "universal" si Anca Bunea "secunda".

                Formatii probabile
                Igtisadchi Baku: Kathleen Weiss, Tayyba Haneef-Park, Alice Bloom, Ivana Milos, Maria Isabel Fernandez, Rikka Lehtonen, Yuko Sano- libero
                Stiinta Bacau: Viktoria Polischiuk, Ramona Elisei, Anca Bunea, Mihaela Herlea, Georgiana Fales, Tatiana Lupu, Nicoleta Manu – libero.

                Dan Sion

                .
                Challenge Cup, afacere azera?
                Pe lânga Igtisadchi Baku, Azerbaidjanul ar putea numara inca doua echipe calificate in sferturile de finala ale Cupei Challenge: Azerrail Baku si Lokomitiv Baku. Azerrail este ca si calificata in "sferturi" dupa victoria cu 3-0 reusita pe terenul ucrainiencelor de la Khimik Yuzhny Odesa, in timp ce Lokomotiv incepe returul din deplasare cu Apollon Limassol la adapostul succesului de acasa cu scorul de 3-0. Interesant este ca cele trei formatii din Baku (toate alcatuite in marea lor majoritate din straniere de top) se pot regasi in semifinale. Asta in conditiile in care imperecherea din "sferturi" nu prevede nicio confruntare… fratricida. Iata programul meciurilor retur din optimile de finala ale competitiei:
                Astazi: Igtisadchi Baku (Azerbaidjan) – Stiinta Bacau (România), in tur 3-0; Dauphines Charleroi (Belgia)- Kralovo Pole Brno (Cehia), in tur 1-3; Apollon Limassol (Cipru) – Lokomotiv Baku (Azerbaidjan), in tur 0-3; Azerrail Baku (Azerbaidjan) – Khimik Yuzhny Odesa (Ucraina), in tur 3-0 .
                Mâine: Schweriner SC (Germania) – VDK Gent (Belgia), in tur 3-0; Oxdidoc Palma de Mallorca (Spania) – Slavia Bratislava (Slovacia), in tur 2-3; Uralochka Ekaterinburg (Rusia) – Asterix Kieldrecht (Belgia), in tur 2-3.
                Poimâine: LP Salo (Finlanda) – Kanti Schaffhausen (Elvetia), in tur 0-3. (D.S.)

                Fotbal, Liga a lll-a: Sport Club intra in febra amicalelor

                Primul test

                Revenita din cantonamentul de la Darmanesti, divizionara C Sport Club Bacau va intra din aceasta saptamâna in febra partidelor de verificare. Primul test este programat mâine, impotriva colegei de serie, CS Panciu. Jocul se va desfasura pe stadionul "Lucretiu Avram" si va incepe, cel mai probabil, la ora 11.00, gazdele avansând ca varianta de rezerva ora 14.00.

                Inca trei

                Confruntarea cu CS Panciu va fi urmata in aceasta saptamâna de alte trei meciuri de pregatire. Joi, de la ora 14.00, Sport Club va intâlni divizionara D CSM Moinesti, pentru ca sâmbata, managerul bacauanilor, Ciprian Panait sa-si imparta lotul in doua in vederea amicalului de dimineata, in compania Aerostarului, respectiv a testului programat dupa-amiaza cu Sport Club 2.

                Cine pleaca?

                Saptamâna aceasta, Ciprian Panait va decide la cine va renunta din lotul de 23 avut in pregatiri la Darmanesti. La capitolul achizitii, singura certitudine este Gafita (ex Petrolul), sanse mari de a fi pastrati având insa si cei patru jucatori cooptati de la Otelul ll Galati. Lista acestora din urma s-ar putea ingrosa dupa amicalul pe care SC il va sustine pe 19 ianuarie cu Otelul ll. (D.S.)

                Atletism / Memorial „Dorin Melinte”: Podiumuri pline

                Din cele 39 de probe la care s-a dat startul in Memorialul "Dorin Melinte", atletii bacauani s-au evidentiat in mai mult de jumatate. 22 de podiumuri au prezente de la cluburile locale (CSS, SCM, Stiinta, CSM Onesti), din care doua sunt in totalitate bacauane. Editia 2011 a Memorialului "Dorin Melinte", concurs pentru juniori I, II si III, a reunit la start peste 350 de sportivi de la 40 de cluburi din toata tara. Competitia s-a desfasurat sâmbata si duminica, la Sala de Atletism, in organizarea Directiei Judetene pentru Sport si Tineret, fiind al treilea concurs gazduit in Bacau in acest an.
                Podiumurile atletilor bacauani:
                – 60 m (f): 1. Ana Alungoaie (CA Roman, 8.00), 2. Elena Lupu (CSS Bacau, 8.26), 3. Alexandra Nita (Ceahlaul, 8.29);
                – 400 m (f): 1. Iuliana Chelaru (LPS Suceava, 59.73), 2. Alina Ailioaiei (LPS Vaslui, 63.17), 3. Corina Platon (LPS Vaslui, 64.11), 4. Ana Maria Botez (SCM Bacau, 65.18);
                – 1.500 m (f): 1. Iuliana Leonte (LPS Vaslui, 4:42.51), 2. Petronela Simiuc (SCM Bacau, 4:42.83), 3. Magdalena Mosneagu (LPS Vaslui, 4:46.48);
                – 4×200 m (f): 1. LPS Suceava (1:54.07), 2. CSS Bacau (1:57.34, Diana Volf, Raluca Berendea, Maria Petroiu, Ioana Bruma), 3. Ceahlaul P. Neamt (2:00.88);
                – prajina (f): 1. Emilia Bulai (SCM Bacau, 2.90), 2. Dana Constandache (CSS Tecuci, 2.60), 3. Ana Maria Botez (SCM Bacau, 2.40);
                – greutate (f): 1. Elena Asmarandei (CA Roman, 10.91), 2. Diana Bursuc (SCM Bacau, 10.53), 3. Lenuta Buruiana (LPS P. Neamt, 10.46);
                – greutate 3 kg (f): 1. Oana Pintilie (Ceahlaul, 9.76 m), 2. Maria Munteanu (CSS Bacau, 8.43 m), 3. Bianca Closca (Ceahlaul, 8.26 m);
                – 60 m (m): 1. Marian Coti (LPS Brasov, 7.11), 2. Andrei Frumuz (Stiinta Bacau, 7.25), 3. Alexandru Saigiu (CSS Tecuci, 7.36), 4. Andrei Melnicescu (CSS Bacau, 7.41);
                – 300 m (m): 1. Cosmin Trofin (CSS Sf Gheorghe, 39.01), 2. Traian Snel (CSS Bacau, 41.54), 3. Vladut Iacob (CSS Bacau, 41.61);
                – 400 m (m): 1. Vlad Vrânceanu (SCM Bacau, 52.95), 2. Stefan Vâlcu (CSS Sf Gheorghe, 53.15), 3. Alexandru Lucanu (Stiinta Bacau, 53.23), 4. Bogdan Padureanu (CSS Bacau, 53.35);
                – greutate 5 kg (m): 1. Flavius Câmpean (CSS Medias, 11.80), 2. George Tisescu (CSS Bacau, 10.72), 3. Mihai Câmpeanu (Sc. 3 Adjud, 10.41);
                – greutate 4 kg (m): 1. Norbert Kopan (CSS Medias, 11.57), 2. Alexandru Barsan (CSS Medias, 10.22), 3. Adalbert Matyasi (CSS Medias, 8.99), 4. Florin Dabija (CSS Bacau, 8.96);
                – 200 m (f): 1. Andreea Cucosel (LPS Suceava, 27.30), 2. Elena Lupu (CSS Bacau, 28.51), 3. Diana Bogos (LPS Vaslui, 28.68);
                – 3.000 m mars (f): 1. Mihaela Puscasu (CSM Onesti, 17:13.70), 2. Elisabeta Sima (LPS Suceava, 17:59.90);
                – 5.000 m mars (f): 1. Alexandra Aichimoaei (CSM Onesti, 25:58.90);
                – 800 m: 1. Iuliana Chelaru (LPS Suceava, 2:14.10), 2. Iuliana Leonte (LPS Vaslui, 2:15.56), 3. Petronela Simiuc (SCM Bacau, 2:17.47);
                – 60 m garduri, copii (f): 1. Diana Volf (CSS Bacau, 11.12), 2. Georgiana Anitei (CSS Bacau, 11.54), 3. Ana Savu (LPS Roman, 13.73);
                – inaltime (f): 1. Andra Cojocaru (CSS Bacau, 1.60 m), 2. Anca Tocila (CSS Bacau, 1.55), 3. Ana Burca (CSS Bacau, 1.45), 4. Ioana Popa (CSS Bacau, 1.35);
                – lungime (f): 1. Ioana Harbu (CSS Bacau, 4.48), 2. Madalina Gafencu (LPS Suceava, 4.32), 3. Maria Mart (CS Roman, 3.53);
                – 200 m (m): 1. Alexandru Lucanu (Stiinta Bacau, 23.43), 2. Andrei Frumuz (Stiinta Bacau, 23.56), 3. Vlad Vrânceanu (SCM Bacau, 24.10);
                – 60 m garduri, juniori II (m): 1. Ion Dima (SCM Bacau, 8.90), 2. Alin Lovin (CSS Galati, 8.92), 3. Vlad Dulcescu (Unirea Focsani, 9.07);
                – 60 m garduri, juniori III (m): 1. Stefan Bordei (CSS Bacau, 9.43);
                – 4×400 m (m): 1. CSS Bacau (3:40.67, Marcel Hârstioaga, Ovidiu Pusca, Ioan Dabija, Bogdan Padureanu), 2. Cl. Moldovenesc (3:47.54), 3. CSS Medias (4:10.41);
                – lungime (m): 1. Andrei Melnicescu (CSS Bacau, 6.10); 2. Cristian Staicu (Unirea Focsani, 5.80), 3. Andrei Petrasuc (Cl. Moldovenesc (5.79).

                Dana Popa

                Scurtu, invingatoare la Grand Prix

                In paralel cu Memorialul "Dorin Melinte", la Bucuresti a avut loc a doua etapa din Grand Prix-ul national indoor pentru seniori, tineret si juniori I. Proba de prajina a fost câstigata de Lavinia Scurtu (SCM Bacau), care a ridicat stacheta personala la 3.72 m, fiind urmata de Meda Vlad (CSM Calarasi, 3.40) si Ana Maria Antonenco (CSM Calarasi, 3.00). La 60 m garduri, juniori I, Vlad Costras (Stiinta) s-a clasat al V-lea. (D.P.)

                Transportatorii, din ce in ce mai nemultumiti

                Activitatea societatilor de transport este serios amenintata de lipsa unor masuri coerente de stimulare. Ajutorul autoritatilor locale si judetene este mai mult decât necesar. In caz contrar, firmele isi vor inceta activitatea ori vor pleca in tarile vecine.

                Transportatorii vor masuri care sa-i ajute in desfasurarea activitatii. Aceasta a fost concluzia la care au ajuns in urma intâlnirii pe care acestia au avut-o cu reprezentantii Camerei de Comert si Industrie Bacau. Delegatii celor 9 transportatori prezenti la intâlnire au mai afirmat ca ca situatia lor este din ce in ce mai dificila. Daca nu vor fi ajutati, vor fi obligati sa puna in aplicare unele masuri extreme. Una dintre acestea este aceea a mutarii firmelor in tara vecina, Bulgaria. Pâna acum, nu mai putin de 2.000 de firme au „fugit” din tara. „Aceasta intâlnire a fost organizata in baza prevederilor Legii Camerelor de Comert si Industrie, privind consultarea comunitatii de afaceri si reprezentarea intereselor agentilor economici in relatiile cu autoritatile si institutiile Statului. Trebuie sa se intâmple ceva si in acest domeniu. Daca din punct de vedere financiar lucrurile stau prost pentru firma, aceasta va pleca, cu siguranta, in Bulgaria”, ne-a declarat Mihai Tulbure, directorul CCI Bacau.

                Taxe mari, rezultate „zero”

                Nemultumirile au venit una dupa alta. Unii transportatori au spus ca platesc taxa de drum, dar conditiile de trafic nu se schimba deloc. Altii au spus ca vor finalizarea de urgenta a infrastructurii de transport, pentru orice tip de transport. „Având in vedere ca sunt foarte multi disponibilizati, trebuie create facilitati pentru angajare. Daca taxele pe forta de munca vor fi reduse, situatia se va schimba: vor creste angajarile, se va reduce somajul, va scadea munca la negru”, a mai spus directorul CCI Bacau. La aceasta intâlnire au participat agenti economici din judetul Bacau care activeaza in transporturi si domeniile integrate acestora. Si de aceasta data s-a cerut ajutorul autoritatilor locale si judetene pentru sprijinirea activitatii firmelor din domeniu. Concluziile acestor intâlniri vor fi discutate in viitoarele Comisii de Dialog Social.
                Alexandra Zaharia

                Toporasi, strada gheturilor si noroaielor

                  Cei care locuiesc pe strada Toporasi, deocamdata, se tem de gheata care se intinde de la un capat la celalalt. Când se va dezgheta, vor trebui sa schimbe ghetele antiderapante cu cizme de cauciuc. Imediat ce da caldura strada este cuprinsa de mocirla. Conducerea Primariei Bacau promite de cel putin doi ani sa reabiliteze aceasta strada.

                  In timp ce marea majoritate a bacauanilor isi doresc sa vina caldura, locuitorii de pe o strada din cartierul Izvoare se roaga la Dumnezeu sa mai tina gerul. Oamenii se gândesc cu teama ca odata cu dezghetul va reveni si calvarul lor. Strada Toporasi, pe care locuiesc, contrazice total numele de floare gingasa pe care il are. Deocamdata, inca arata bine. De la un capat la altul este acoperita de o gheata groasa, in care s-au transformat baltile intinse si adânci, formate de dinainte de a veni gerul. Cât timp inca mai staruie frigul, locuitorii de pe aceasta strada stau cu frica in suflet sa nu alunece si sa-si rupa vreo mâna ori vreun picior. Dar se gândesc si cu groaza ca zilele calde sunt aproape si vor topi in curând gheata. Atunci vor avea si mai mari necazuri. De ani de zile din primavara si pâna cade prima zapada mai groasa locuitorii strazii inoata prin noroaie. “Daca se dezgheata nu mai poti merge pe aici, ne-a spus Vasile I. Masinile se impotmolesc, oamenii trebuie sa le impinga ca sa le scoata in partea cealalta. Este nenorocire!” Strada nu are canalizare si nici nu este asfaltata sau macar acoperita cu un strat de prundis. Locuitorii ei spun ca si conducta de apa este veche si adesea se sparge. Atunci la robinet curge si câte trei ore numai mâl. In 16 octombrie 2008, intr-o emisiune televizata, primarul municipiului Bacau, Romeo Stavarache, promitea ca va avea in vedere si strada Toporasi si ca aceasta va fi prinsa in programul de investitii al primariei pentru a fi reabilitata. Intrebat in direct de catre o telespectatoare când va moderniza si aceasta strada, primarul Romeo Stavarache i-a raspuns: “Se asfalteaza si strada Toporasi. Daca s-au asfaltat toate de acolo, mai este o strada, o facem, doamna, si pe aceasta! Stiu problema si pâna in 2009, stiu eu, undeva, la mijlocul anului, e gata”. Suntem in februarie 2011 si strada Toporasi este si mai degradata decât a fost la vremea promisiunilor lansate de catre primul edil al Bacaului. Si aceasta in ciuda numeroaselor demersuri facute la primarie de catre locuitorii ei. Reactia administratiei locale la doleanta lor a fost doar praf in ochi. “Au venit cu o masina mica, un greder, sa niveleze, de ochii lumii, ne-a spus unul dintre locuitorii strazii. Ce sa faca cu el, ca mergea pe deasupra! Le-am spus, domnule, consumati motorina degeaba. Au zis ca asa au dispozitie. In rest, nu au facut nimic”. Si, totusi, oamenii mai spera ca in primavara vor incepe lucrarile de reabilitare si pe strada lor. Ei mai vor ca trecerea pietonala de pe artera principala, din dreptul strazii lor, sa fie semaforizata, pentru ca traficul rutier este foarte intens si exista permanent pericol de accidente.
                  Elena Tintaru

                  Profesorii universitari, pensionati la 65 de ani

                    Profesorii trecuti de 65 de ani vor putea ramâne în universitati doar pe baza contractelor de colaboratori, urmând sa fie salariati prin plata cu ora. Legea Educatiei cere pensionarea lor dupa aceasta vârsta. Spre deosebire de alte categorii profesionale, profesorii universitari pensionati pot cumula salariul cu pensia.

                    Profesorii universitari trebuie sa plece acasa, dupa vârsta de 65 de ani. Asta precizeaza noua Lege a Educatiei, la art. 289. Conform prevederilor legale profesorii care au implinit 65 de ani trebuie pensionati imediat, chiar si în timpul anului universitar. Ulterior, senatul universitar poate aproba, in baza criteriilor de performanta profesionale si a situatiei financiare, continuarea activitatii cadrului didactic sau de cercetare dupa pensionare, in baza unui contract de colaborare, pe o perioada determinata de un an, cu posibilitate de prelungire, fara limita de vârsta. Dupa pensionare, profesorii universitari sunt platiti in regim de plata cu ora.

                    Fara doctorate dupa 70 de ani

                    Legea mai prevede ca dupa vârsta de 65 de ani, profesorul universitar nu mai poate ocupa functii de conducere sau administrative, la orice nivel. Mandatele celor care detin aceste functii inceteaza de drept in momentul in care au implinit vârsta de pensionare. Fac exceptie de la aceste reglementari functiile de membru al Consiliului de Administratie al universitatilor particulare. In plus, pensionarii cadre didactice si de cercetare din universitati pot conduce doctoratele in desfasurare la data pensionarii, dar numai pâna la implinirea vârstei de 70 de ani. Dupa implinirea vârstei de 65 de ani, acestia pot conduce studenti-doctoranzi numai in regim de cotutela cu un cadru didactic, care nu implineste vârsta de pensionare pe toata durata desfasurarii doctoratului respectiv.

                    Facilitati

                    Spre deosebire de alte categorii profesionale, in invatamânt insa regimul juridic al cumulului salariului cu pensia nu se aplica acelor profesori pensionari (art. 289, alin. 5). In plus, personalul didactic pensionat din invatamânt beneficiaza si de asistenta medicala, de acces la casele de odihna si la bazele de tratament (art. 284).
                    Roxana Neagu

                    “Este bine ca s-a lasat si aceasta portita, care era valabila si in vechea lege. Cea prin care Senatul aproba continuarea, prin colaborare. Oricum, noi in acest an avem doar un singur profesor in aceasta situatie. Mai problematic este insa ca nu se mai accepta ca profesorii peste 70 de ani sa conduca doctoratele. Acolo o sa avem de lucru, pentru ca trebuie sa formam din timp alti indrumatori.”
                    prof.univ.dr.ing. Valentin Nedeff, rectorul Universitatii “Vasile Alecsandri” Bacau

                    “Eu sunt de parere ca aceste prevederi sunt binevenite. Am sustinut si sutin in continuare noua Lege a Educatiei. Corpul didactic are nevoie si de forte tinere. Nu e nicio tragedie. Daca e profesor bun, poate ramâne in sistem.”
                    prof.univ. Liviu Drugus – Universitatea ”George Bacovia” Bacau

                    Stavarache calca in picioare protocolul PSD – PNL

                      Mereu pe invers. Declaratii belicoase ale primarului la adresa colegilor de alianta

                      Liberalii bacauani nu vor sa colaboreze, in plan local, cu pesedistii. Vineri, cu o zi inainte de constituirea, in Capitala, a Uniunii Social-Liberale (USL), biroul permanent al PNL Bacau a mandatat conducerea filialei sa nu se prezinte la eveniment. Surse apropiate organizatiei sustin ca seful PNL Bacau, Romeo Stavarache, nu vrea sa ofere PSD-ului functia de viceprimar, in contextul infiintarii USL. Mai mult, Stavarache a aratat ca nu-si doreste functia de vicepresedinte al CJ Bacau pentru PNL, aceasta urmând a fi ocupata, cel mai probabil, de un consilier judetean din partea PC. Sâmbata, edilul bacauan a declarat pentru Mediafax ca nu vrea sa ofere Bacaul pe tava „mafiei lui Hrebenciuc”. Alianta trâmbitata in acest week-end la Bucuresti porneste cu stângul in judetul Bacau.

                      Constituirea Uniunii Social-Liberale il pune in dificultate pe liderul PNL Bacau care, cu un an inainte de alegerile locale, se vede nevoit sa accepte ca PSD nu mai este dusmanul sau de moarte, ci aliatul sau de incredere. Mai mult, conjunctura lansarii la apa a USL il obliga pe Stavarache sa ofere noilor sai aliati – social-democratii bacauani – un semn de buna-credinta: functia de viceprimar.

                      Fara Hrebenciuc

                      Reunita in conclav vineri dupa-amiaza, conducerea PNL Bacau a decretat ca nu se pune problema unei colaborari politice cu PSD si cu liderul acestuia, Viorel Hrebenciuc. Surse apropiate organizatiei au dezvaluit pentru cotidianul Desteptarea ca sefii filialei au fost mandatati sa nu participe la constituirea USL, la Bucuresti, si sa nu scoata la „vânzare” functia de viceprimar. Mai mult, penelistii s-au aratat neinteresati de functia de vicepresedinte al CJ, despre care Dragos Benea, seful institutiei, afirma ca ar putea reveni PNL in contextul formarii unei aliante intre cele doua partide aflate in Opozitie. Penelistii, in schimb, s-au declarat multumiti de constituirea si functionarea USL in plan central, apreciind ca in judetul Bacau nu poate fi vorba despre o colaborare politica intre PNL si PSD.

                      A incalcat protocolul

                      Intr-o iesire publica la televiziunea de casa, 1 TV, Stavarache a declarat ca nu e dispus sa se alieze cu Hrebenciuc, incercând – de o maniera neconvingatoare – sa salveze aparentele. Afirmatiile au fost facute joi, cu o zi inainte de intrunirea biroului permanent al PNL Bacau. Sâmbata, intr-o declaratie data unei agentii nationale de stiri, Stavarache a reiterat afirmatia, decretând ca respecta vointa partidului, insa nu va „preda Bacaul (…) mafiei lui Hrebenciuc”.
                      Declaratia primarului contravine insa protocolului agreat de liderii PSD si PNL. Acesta stipuleaza ca „deciziile Aliantei sunt obligatorii pentru toti membrii si toate organizatiile partidelor semnatare” si ca „atacurile publice impotriva unor colegi sau a unui partid din Alianta nu sunt permise”.
                      „Suntem de acord cu alianta in plan central, dar nu si in Bacau. Declaratiile lui Stavarache au fost facute inainte de intrarea in vigoare a protocolului. Oricum, in protocol sanctiunile sunt ca si inexistente”, a afirmat un membru al biroului permanent al PNL Bacau. Cu alte cuvinte, afirmatiile belicoase facute de Stavarache nu-l incrimineaza in niciun fel, chiar daca intre PSD si PNL functioneaza un protocol bine precizat.

                      Joc politic pe seama majoritatii PNL

                      Pentru inlocuirea viceprimarului din functie este necesar votul majoritatii consilierilor locali, potrivit prevederilor Legii 215 a administratiei publice locale. CL Bacau este controlat de PNL, care detine 12 portofolii din cele 23 posibile, fapt ce face improbabila schimbarea din functie a unuia din viceprimari, chiar si in contextul constituirii USL. Daca ar dori sa ofere un post de „vice” PSD-ului, Stavarache ar trebui sa promoveze, macar de ochii lumii, un astfel de proiect in CL, lucru de neimaginat deoarece majoritatea PNL va fi pusa in situatia ridicola de a vota impotriva initiativei sustinute chiar de liderul ei. Mai mult ca sigur, Stavarache nu se va arunca cu capul inainte intr-o astfel de aventura politica ce i-ar compromite definitiv aura si-asa depreciata de luptator anti-PSD.

                      Floroiu si Zaharia isi fac incalzirea… degeaba

                      De cealalta parte, social-democratii isi fac deja calcule cu privire la persoana care va fi desemnata sa ocupe functia de viceprimar. Doua nume sunt in „voga”: Ionel Floroiu, ales local sustinut se pare de presedintele CJ, Dragos Benea, respectiv Nicolae Zaharia, consilier ce se bucura de un suport larg in interiorul municipalei social-democrate. Surse din PSD au dezvaluit pentru cotidianul Desteptarea ca partidul va incerca sa obtina functia de viceprimar invocând prevederile aliantei PSD – PNL. Aceleasi surse au precizat ca niciunul din ceilalti 4 consilieri locali pesedisti nu-si doreste functia de viceprimar si ca partidul considera ca protocolul semnat la Bucuresti trebuie sa devina litera de lege si in Bacau. „Mâine daca ar trebui sa avem un viceprimar, acesta evident ar trebui ales dintre consilierii locali. Floroiu si Zaharia isi doresc. Ceilalti patru nu-si doresc. Ultima decizie apartine insa presedintelui Hrebenciuc. Important e sa obtinem aceasta functie”, a declarat un apropiat al conducerii municipalei PSD.

                      Prea putini ca sa fie indeajuns

                      Pe de alta parte, PSD se afla intr-o postura nefericita din punctul de vedere al numarului de alesi locali. Daca ar dori sa-si impuna un viceprimar, in virtutea aliantei cu PNL, social-democratii pot lua in calcul o prevedere a Legii 215 care precizeaza ca propunerea de schimbare din functie a viceprimarului poate fi formulata fie de primar, fie de o treime din numarul consilierilor alesi. PSD detine doar 6 portofolii de consilier local, numar mai mic decât treimea necesara (8 consilieri) pentru a propune inlocuirea „vicelui”. Nici daca vor, pesedistii nu ar putea initia procedura de schimbare din functie. Ei ar mai avea nevoie de cel putin doua semnaturi in plus din partea consilierilor PDL sau PNL.

                      Alianta Benea – Stavarache, in coma?

                      Iesirile anti-Hrebenciuc nu sunt o noutate in cazul lui Stavarache. In 2009, cu prilejul campaniei electorale pentru turul 2 al prezidentialelor, edilul bacauan a declarat ca-l sprijina pe Geoana, candidatul PSD la sefia statului, insa nu face campanie alaturi de Hrebenciuc. In ultimul an, primarul Bacaului si seful CJ Bacau, Dragos Benea (PSD), au instituit in plan administrativ o alianta informala menita a promova proiecte cu finantare europeana. Intelegerea, asa cum a dezvaluit cotidianul Desteptarea, este intemeiata, de fapt, pe doua contracte in suma de peste 130 de milioane de euro ce urmeaza a fi incredintate in cursul acestui an. Ele vizeaza realizarea de investitii cu fonduri europene in infrastructura de utilitati a judetului, respectiv in salubrizare. Declaratiile lui Stavarache si distantarea de PSD pot conduce la nominalizarea unui candidat liberal la sefia CJ, in 2012, fapt ce ar incalca protocolul semnat sâmbata la Bucuresti si care prevede ca USL va avea candidati comuni la presedintia consiliilor judetene si primariile municipiilor de resedinta.
                      Lucian Bogdanel

                      „Cine ma mai angajeaza la varsta mea?”

                        Drama somerilor cu parul alb

                        Cei mai multi dintre somerii aflati la o vârsta inaintata se plâng ca nu-si gasesc un loc de munca. La vârsta de 55 de ani, o somera afirma ca si-a cautat serviciu, dar de fiecare data demersul ei s-a incheiat cu promisiunea neonorata niciodata: "Va mai sunam noi". Altii sunt, insa, optimisti si hotarâti sa-si gaseasca o slujba, chiar daca ar fi sa se reprofileze.

                        Când se vad ca ramân fara pâinea zilei de mâine, dupa ce au muncit zeci de ani, cele mai multe persoane traiesc o adevarata drama. Majoritatea reusesc pâna la urma sa reia lupta pentru supravietuire, dar sunt si cazuri care ori nu vor ori nu mai au puterea sa o ia de la capat. Maria C. are 55 de ani. Si-a povestit necazul fara nicio retinere, dar nu a vrut sa-si dezvaluie intreaga identitate, jenata de postura in care se afla. A terminat liceul economic in 1974 si imediat dupa absolvire a fost repartizata ca lucrator comercial la un magazin de produse industriale. "Am terminat contabilitatea, insa, m-au dat sa lucrez ca vânzator, la stat, ne povesteste Maria C. Dar era un loc de munca sigur, iar salariul era salariu. Nu se compara cu perioada de dupa ’90. Din 1996, când unitatea unde lucram s-a privatizat, am fost platita doar cu salariul minim. Daca imi luam o cizma ori o haina se duceau toti banii." Dar, chiar si asa, era mai mult decât ajutorul de somaj. Maria C. a fost concediata in vara anului trecut. Dupa 34 de ani de munca, femeia primeste un ajutor de somaj de 400 de lei. "M-a darâmat vestea ca voi fi data afara din serviciu, mai declara femeia. Va dati seama, dupa zeci de ani de munca, sa te trezesti ca ramâi pe drumuri, nu este usor. Am ajuns sa nu-mi pot rezolva aproape nimic cu banii pe care ii iau. Daca nu ar avea sotul meu o pensie mai mare, am fi muritori de foame. Avem doi copii mari, unul de 33 de ani si altul de 30 de ani. I-am tinut la facultate, sunt asezati la casa lor. Sigur, ar avea nevoie de ajutorul nostru, dar de unde sa le dam?!"

                        "Nopti intregi nu dormeam"

                        Dupa câtiva zeci de ani de munca si Gheorghe Cihoreanu a fost tras pe linia moarta. Are 49 de ani. A lucrat ca tâmplar timp de 29 de ani. In noiembrie 2009 a ramas fara loc de munca. Vestea ca va fi dat in somaj a venit intr-un moment cum nu se putea mai rau. "Chiar atunci mi-a decedat mama, iar cu sase luni inainte imi murise tata, ne relateaza Gheorghe Cihoreanu. Tot atunci sotia mea, care a plecat in 2005 la munca in Italia, m-a anuntat ca divorteaza. O perioada mi-a fost foarte greu. Nici nu vreau sa-mi amintesc. Nopti intregi nu dormeam. Stateam si ma gândeam ce fac, incotro sa o iau. De atunci am tensiunea mare si probleme cu inima." Barbatul are, impreuna cu fosta sotie, un baiat de 24 de ani si o fata de 20 de ani. Baiatul s-a dus si el la scurt timp la mama lui in Italia. Si-a gasit de lucru acolo si nu s-a mai intors in tara. Fata a ramas cu tatal ei si a stat câtiva ani cu el, dupa care a plecat si ea in Italia. "Eu munceam, nu puteam sa o supraveghez si am cam scapat-o din mâna. Mai bine ca s-a dus la mama ei. Face acolo o scoala pentru secretare. Baiatul munceste din greu, nu mai merge treaba nici acolo. Câstiga putin, are rata la masina, plateste chirie pentru casa de 400 de euro. Nu apelez la el, pentru ca nu are de unde sa-mi mai dea si mie. Trebuie sa ma descurc cu ajutorul de somaj." De un an traieste dintr-o indemnizatie de somaj de 446 lei, de care mai beneficiaza doar in aceasta luna. Barbatul spune ca toti banii lui se duc pe intretinere, gaze naturale, lumina si telefon. De mâncare nu-i ramâne mai nimic. Dar noroc ca are ceva pamânt la tara pe care il cultiva si mai munceste si la o familie prietena, tot la câmp. Asa isi asigura de-ale gurii.

                        "Ma duc la tara, macar mâncarea sa mi-o câstig"

                        Cei doi vad diferit perspectiva in ce-i priveste. Maria C. s-a resemnat. Nu-si mai cauta de lucru pentru ca pe la firmele la care a fost, subtil, i s-a dat de inteles ca nu are nicio sansa. "Oriunde te duci te intreaba de vârsta, se plânge Maria C. Multi nici nu-mi mai pun intrebarea pentru ca vad pe fata mea vârsta. De la toti am iesit din birou cu promisiunea «Va mai sunam noi». Si cu asta s-a incheiat interviul si sansa mea de a-mi gasi acolo un loc de munca. In loc sa ia un om serios, cu vechime, le trebuie numai fete cu fusta scurta. Dar nu se gândesc ca le baga mâna in bani pâna la umar si ii lasa apoi cu buzele umflate." I-am sugerat ca ar putea tine acasa contabilitatea la câteva firme. Femeia ne-a marturisit, insa, ca, deoarece nu a profesat aceasta meserie, este total depasita de cerintele ei actuale. Nici sa se reprofileze nu mai poate fi vorba: "In ce sa ma reprofilez la vârsta mea? Ochii ma lasa, ce sa fac? Sa incurc un om care s-ar oferi, poate, sa ma angajeze? Dupa terminarea indemnizatiei de somaj, trag nadejde sa ies la pensie". Gheorghe Cihoreanu mai are multi ani pâna la pensie. Cu toate acestea este optimist. "Imi caut de treaba, ne-a declarat. Incerc si colo, si colo, pâna nu te zbati, nu gasesti. Eu sunt tâmplar, dar am lucrat si in constructii. Ma pricep la lucrari interioare. Dar pâna in primavara nimeni nu te angajeaza. Pâna atunci ma duc la tara. Mai muncesc pe la unul, pe la altul. Macar mâncarea sa mi-o câstig. Si, in primavara, sigur o sa ma angajeze cineva. Stiu sa lucrez si tâmplarie din asta, moderna. Ma pot adapta usor la ce se cere acum."
                        Elena Tintaru

                        ULTIMELE ȘTIRI