luni, 12 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 5118

Salarii marite pentru profesori. Doar pe hartie

    Cadrele didactice au câstigat in instanta plata drepturilor salariale.

    Aproape 90 la suta dintre cadrele didactice din sistemul de invatamânt bacauan au dat în judecata consiliile locale pentru a primi majorarile salariale cu 50 la suta, conform Legii 221/2008. Majoritatea lor au deja in mâna sentinte favorabile ale instantelor prin hotarâri definitive si irevocabile. De cealalta parte, primariile din judet recunosc aceste hotarâri, dar spun ca vor da banii doar când ii vor si avea. In judetul Bacau sunt 7.719 de cadre didactice.

    Instanta a hotarât: “obliga pârâtul la calcului si la plata diferentelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 221/2008, reprezentând diferenta dintre drepturilor salarile efectiv incasate si cele cuvenite reclamantilor, in conformitate cu prevederile legale, incepând cu data de 01.11.2008 si pâna la 31.12.2009, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de infractie pâna la data efectiva a platii, in functie de perioada lucrata de reclamant. Obliga pârâtul (consiliul local, n.r.) sa asigure sumele necesare acestor plati. Hotarârea este definitiva si executorie”. Asa arata sutele de hotarâri judecatoresti primite de cadrele didactice din intreg judetul care au dat in judecata consiliile locale prin care si-au cerut drepturile salariale prevazute de lege. Totul in baza legii invatamântului (art.167) care arata ca primarul este ordonator principal de credite, iar directorul unitatii de invatamânt este ordonator tertiar. Actiunea a fost inaintata de Sindicatul Liber din Invatamânt (SLI) – filiala Bacau.

    Diferente de 80 pâna la 150 de milioane lei vechi

    “Sunt 239 de astfel de dosare. Pentru majoritatea lor avem deja hotarâri definitive, iar altele sunt inca pe rol. Legea a fost de partea noastra, de aceea si instanta ne-a dat câstig de cauza. Trebuie recalulate imediat aceste drepturi. Vorbim de diferente salariale si de 80 de milioane lei vechi/ persoana, dar sunt cadre didactice care au de primit si 150 de milioane”, a explicat Manole Chiriac, lider SLI Bacau. Demersurile sunt incepute de sindicalisti inca din lunile august-septembrie 2009. Mai mult, odata câstigate aceste procese, drepturile salariale marite intra in vigoare si pentru anul 2010, conform Lg. 330/2009 care prevede ca salarizarea in sistemul de invatamânt incepând cu 1 ianuarie 2010 este aceeasi cu cea de la 31 decembrie 2009. “Practic, in acest fel, noile drepturi salariale câstigate in instanta sunt aceleasi si pentru anul in curs. Pentru acest lucru vom face noi actiuni in instanta pentru a obliga pe toti, de la directori si contabili, pâna la primari, sa recalculeze si da acorde salariile corecte. Altfel nu este nici legal si nici moral”, mai spune Chiriac.

    Dusi cu “zaharelul” din ordonante in ordonante

    De la nivel central, explicatiile au fost tot timpul contradictorii. A aparut mai intâi OUG 71/2009, prin care se stabilea ca aceste dreptru vor fi platite esalonat, in transe de 34 la suta din valoarea hotarârii judecatoresti devenita titlu executoriu, în 2010, 2011 si 2012. “Nu s-a aplicat”, arata liderul de sindicat. A fost emisa apoi o alta Ordonanta de Urgenta 18/2010, prin care plata sumelor prevazute prin aceste hotarâri judecatoresti se va realiza esalonat în 2011, 2012 si 2013. “Si aceasta ordonata a cazut, pentru ca intre timp a fost emisa alta”, continua Manole Chiriac. Este vorba de OUG 45/2010, care arata ca plata de va face abia din 2012 pâna in 2014. “Ce sa mai credem?, se mai intreaba reprezentantul profesorilor. Oricum, cu totii suntem decisi sa mergem pâna la capat.” Esalonarea la plata a fost argumentata de guvernanti, si in acest caz, prin fondurile limitate si riscul depasirii deficitului bugetar.

    Oricum primariile nu au bani

    Edilii sustin ca se afla intre ciocan si nicovala, majorarea salariilor cadrelor didactice depinzând mai mult de factori externi decât de vointa primarilor sau a CL. “Daca e hotarâre judecatoreasca, nu avem ce face, suntem obligati sa o punem in aplicare, declara Guta Stiuca, edilul din Parincea. Deocamdata nu avem bani. Ne-au luat 25 la suta din buget acum doua luni, când au dispus reducerea cheltuielilor. Când vom avea le vom da. Poate in 2011.” Pentru unele primarii, ar insemna un efort urias, chiar daca plata s-ar face esalonat. De exemplu, fondul de salarii pe o luna al cadrelor didactice din Secuieni este de 500 de milioane de lei vechi, iar suma de restituit pe 12 luni ar fi de 3 miliarde. Edilii nu sunt impotriva aplicarii hotarârilor judecatoresti, cu atât mai putin impotriva drepturilor cadrelor didactice, dar arata ca e putin probabil sa le poata satisface cerintele. “Si daca au câstigat in instanta ce? Eu nu am bani sa platesc facturile, de unde sa mai iau bani pentru profesori? Nu e vorba de rea-vointa, ci de saracie. Pe de alta parte, Directia de Finante Publice ne-a avertizat ca nu cumva sa facem aceste plati. Deocamdata nici nu avem de unde”, afirma Margareta Luncanu, primarita din Secuieni.

    In peste 30 de astfel de litigii este implicat si Consiliul Local Bacau, in actiuni inainte de SLI Bacau. Acestora li se adauga si altele deschise in nume propriu de catre profesorii bacauani. Toate procesele sunt in legatura cu punerea in aplicare a Legii 221 referitoare la majorarea salariilor incepând cu luna octombrie 2008. Pentru ca scolile nu au venituri proprii, legal, ar trebui ca orice activitate financiar-contabila sa se desfasoare in baza unor contracte incheiate intre parti, respectiv directorul de scoala si consiliul local. “Aceste contracte-cadru lipsesc insa cu desavârsire. De aceea si pentru Bacau, dar si pentru toate situatiile din judet ne-am indreptat impotriva principalilor ordonatori de credite, primaria si consiliul local”, a mai explicat liderul SLI Bacau. “Primaria nu are niciun fel de culpa in situatiile de acest gen, ea nefiind decât un intermediar intre scoli si centrele bugetare, pe de o parte, si bugetul de stat, pe de alta parte. Culpa trebuie cautata la cei care intocmesc statele de plata!”, a declarat Ionut Tomescu, purtatorul de cuvânt al Primariei Municipiului Bacau.

    Edilii raspund penal

    Alti primari merg pe decizia instantei: “Refuzul de a pune in aplicare o hotarâre judecatoreasca reprezinta caz penal, arata Vasile Rata, edilul comunei Balcani. Nu putem sa o ignoram. E criza si nu ne convine, dar suntem obligati sa le dam acesti bani.” Unii vor plati, altii spun ca vor astepta executarea silita. Viorel Ilie, primarul municipiului Moinesti, arata ca situatia e foarte complicata. “Când vom avea hotarârea judecatoreasca definitiva si irevocabila o vom pune in aplicare, arata Viorel Ilie. Banii va trebui sa-i bugetam intâi. Una dintre institutiile care aproba bugetul este Directia de Finante Publice, iar aceasta ne-a atentionat deja asupra incadrarii in buget. Noi suntem prinsi la mijloc.” E adevarat, neaplicarea hotarârii judecatoresti se sanctioneaza penal, dar “si pentru neincadrarea in chetuielile bugetare, conform OG 64, raspunde penal ordonatorul de credite.” Prin urmare, primaria va trebui sa prinda aceste cheltuieli in bugetul pe 2011, iar bugetul sa fie aprobat de CL, apoi de DGFP. Si nu e tot: va trebui ca hotarârile CL de constituire a bugetului pe 2011 sa nu fie atacate de prefect in contencios, ceea ce e putin probabil deoarece Institutia Prefectului reprezinta Guvernul in teritoriu si asigura respectarea legilor. Or decizia de a nu majora salariile, ca si cea privind reducerea cheltuielilor, apartine Guvernului.
    Roxana Neagu
    Silvia Patrascanu

    “Peste tot ne lovim de directori, contabili si Inspectoratul Scolar. Nu este corect ca fiecare sa dea o interpretare proprie acestor hotarâri si, in fiecare caz, in mod diferit.”
    Manole Chiriac, lider SLI Bacau

    “Prin aceste hotarâri câstigate de noi, pe transe de vechime si alte drepturi, pe zona noastra ar trebui incasate sume enorme care se ridica la 13.116.455 lei noi.”
    prof. Victor Ciochina, lider de sindicat zona Onesti

    Scoli monitorizate

      Inspectoratul Scolar cauta solutii pentru absolventii de a XII-a

      Inspectorii scolari cauta solutii pentru rezultatele slabe obtinute in unele licee bacauane la examenul maturitatii. Pentru acest lucru ei au instituit mai multe inspectii tematice, iar acolo unde au fost semnalate anumite puncte slabe, se revine in control.

      Echipe mixte ale Inspectoratului Scolar Judetean Bacau au efectuat inspectii tematice in toate liceele bacauane. Scopul principal a fost cel de analiza a rezultatelor scolare, dar mai ales al celor obtinute la examenul de bacalaureat 2010. “Grupul tinta l-a constituit unitatile scolare care au avut un procent de promovabilitate sub media judeteana de 72 la suta la cele doua sesiuni ale examenului maturitatii”, a explicat prof. Cristian Cuciac, inspector scolar general adjunct. Au fost astfel controlate, printre altele, Colegiul “Letea” (cu promovabilitate de numai 25 la suta), Colegiul Tehnic “A. Saligny” (51,7 la suta), Grupul Scolar “Gr. Antipa”, Colegiul Tehnic “D. Mangeron”, Colegiul Tehnic de Telecomunicatii “N.V. Karpen”, Grupul Scolar Agricol Hemeius, Grupul Scolar “Al. Vlahuta” Podu Turcului si Grup Scolar “J.M. Elias” Sascut.

      Puncte slabe

      S-a stabilit ca in majoritatea liceelor directorii au realizat o centralizare a datelor cu privire la rezultatele obtinute de elevi la Bacalaureat si au inclus in raportul de activitate o analiza a acestora. In unele unitati de invatamânt s-a constatat insa ca rezultatele slabe obtinute la acest examen de catre elevi nu a fost o prioritate pentru manageri si nici nu au fost discutate in consiliile profesorale. “Incercam acum sa reanalizam totul, astfel incât anul viitor sa nu mai avem aceleasi probleme. Tocmai de aceea, in liceele in care am gasit aceste punte slabe vom reveni in control si, impreuna cu directorii, vom stabili ce masuri putem lua”, a mai spus Cuciac.

      Doar 1 din 3 elevi au promovat Bac-ul 2010

      In sesiunea din vara, promovabilitatea inainte de contestatii la examenul de bacalaureat a fost de doar 70,14 la suta. 1.400 de elevi au incheiat cu medii sub 5, iar doi candidati au fost eliminati pentru tentativa de frauda. In urma solutionarii contestatiilor, procentul de promovabilitate a crescut cu 2 la suta. In sesiunea din toamna a fost un alt dezastru. Din 1.866 de candidati inscrisi, doar 23 la suta au reusit sa promoveze examenul. 604 de elevi, din cei 1.274 de care au fost declarati respinsi, au depus contestatii. Numai in 124 dintre aceste cazuri au fost modificate notele in favoarea elevului.
      Roxana Neagu

      La multi ani, Romania!

        La multi ani, România! Pe 1 Decembrie 2010 s-au implinit 92 de ani de la Marea Unire. Istoricii spun ca anul 1918 reprezinta in istoria poporului român anul triumfului idealului national, anul incununarii victorioase a unui lung sir de lupte si sacrificii umane pentru faurirea statului national unitar. Bacauanii nu mai sarabatoresc de mult cu mare fast aceasta zi. Ieri, in Cimitirul Eroilor din strada Constantei a avut loc un ceremonial militar, precedat de unul religios. Cântecele patriotice au rasunat cu putere in linistea cimitirului. Nici frigul necrutator si nici fulgii de zapada nu au reusit sa-i alunge pe cei prezenti la actiune. Rând pe rând, reprezentantii autoritatilor locale si judetene, sefi ai unor institutii deconcentrate ale statului, veterani de razboi, militari, politicieni au depus coroane si jerbe de flori. Manifestarea de la Cimitirul Eroilor s-a incheiat cu o scurta defilare. De aici, activitatile dedicate zilei de 1 Decembrie s-au mutat in piateta din fata Palatului Administrativ. S-a recitat, s-a cântat, s-a incins chiar si o hora. Si de aceasta data manifestarea s-a incheiat cu o parada militara a angajatilor MAI. Cei mai multi dintre bacauani au preferat insa sa se bucure de ziua libera si de caldura din apartamente. Agitatia si efervescenta de alta data aproape ca a disparut. 1 Decembrie s-a transformat intr-o zi oarecare.
        A. Zaharia

        Ziua Nationala la Buhusi

        La monumental eroilor din centrul orasului Buhusi au fost depuse coroane si jerbe de flori, din partea Consiliului Local, Asociatiei Veteranilor de Razboi, dar si din partea principalelor firme si institutii. Reprezentantii autoritatilor locale s-au întâlnit apoi cu veteranii de razboi. La Colegiul „Ion Borcea”, coordonati de prof. Monica Puscasu si prof. Ana Maria Dolgos, elevii au organizat, timp de doua zile, în colaborare cu asociatiile Renasterea si Prolyceum, expozitii de desene, dezbateri, sesiuni de comunicari stiintifice care au avut ca tema istoricul act al Unirii de la 1 Decembrie si Ziua Nationala a României. Am retinut câteva titluri din expozitia de desene tematice: „Întregitorii”, „Eroii necontestati”, „Sunt mândra ca m-am nascut românca”, dar si unele întrebari ale adolescentilor: „Cum ar privi eroii lui 1 Decembrie 1918 inflatia de eroi a lui Decembrie 1989?”, „Ce obligatii mai are cercetarea istorica româneasca fata de 1 Decembrie 1918?” , „Traim la fel, de Ziua Nationala, precum americanii sau francezii?”, „De ce nu ce nu se molipsesc politicienii de astazi de spiritul de responsabilitate al actorilor Unirii de la 1918?”…
        Activitati specifice au fost organizate si la Scoala „Mihai Eminescu” Buhusi, coordonatori fiind prof. Oana Malinici si prof. Tinca Vârlan. (I.F.)

        Secretarul Popovici, porumbelul voiajor din Primaria Bacau

          Din deplasare-n deplasare

          In ultimul an, secretarul municipiului – Ovidiu Popovici – a efectuat 10 deplasari in "interes de serviciu". Practic, Popovici a "evoluat" in deplasare in fiecare luna, in intervalul ianuarie – octombrie.

          Secretarul municipiului, Ovidiu Popovici, s-a deplasat in ultimul an de 44 milioane de lei vechi. Functionarul a avut 10 deplasari in interes de serviciu, in perioada ianuarie – octombrie 2010. Practic, secretarul a avut deplasari in tara in fiecare luna a anului, costul fiecarui "voiaj" ridicându-se la peste 100 de euro (4,4 milioane lei vechi). Asta, in conditiile in care salariul mediu in Primaria Bacau este de 580 RON (5,8 milioane lei vechi).

          "Avem intâlniri cu asociatia"

          Popovici si-a motivat deplasarile din ultimul an prin faptul ca a fost nevoit sa participe la intrunirile unei asociatii a secretarilor de unitati administrativ-teritoriale. El a precizat ca in spatele fiecarei deplasari s-ar afla documente justificative. "Eu zic ca aproape toate deplasarile sunt intâlniri de lucru cu secretarii. Periodic au loc astfel de intâlniri de lucru, mai ales atunci când apar acte normative sau proiecte care au impact asupra administratiei locale. Mai ales ca asociatia noastra are rol consultativ. Se asteapta tot timpul avizul nostru", a spus Popovici.

          Merge sa invete de la alte primarii

          Secretarul a mai spus ca pentru fiecare deplasare efectuata detine documente justificative si ca in general e interesat de modul de organizare a primariilor pe care le viziteaza. Popovici s-a aratat, totusi, contrariat de interesul jurnalistilor fata de "voiajele" sale. "Când am tot felul de deplasari ma duc sa vad cum sunt organizate primariile. Timisoara, Pitesti sau Oradea au o organizare extraordinara. Ii si avantajeaza baza materiala. Ei nu au condica, au pontaj electronic de exemplu. Sunt poli de administratie in tara", a apreciat secretarul.
          Daca unele dintre primariile importante din tara au sisteme electronice de inregistrare a prezentei la munca, municipalitatea bacauana si-a dotat angajatii cu cartele magnetice. "Sistemul pe cartele de la noi e ca sa urmarim cine iese din primarie in timpul lucrului", a explicat Ovidiu Popovici.

          Cu punga de aur

          In urma cu un an, numele secretarului s-a regasit in scandalul de coruptie "Aur pentru functionarii din Primaria Bacau". Popovici, alaturi de alti doi functionari au facut parte dintr-un dosar insturmentat de procurorii DNA, vizând acordarea unor foloase necuvenite de catre afaceristi bacauani in vederea solutionarii favorabile a unor litigii privind mai multe terenuri din Bacau. La data respectiva, cotidianul Desteptarea a dezvaluit ca Ovidiu Popovici a stat timp de trei zile cu o punga de bijuterii in birou. Secretarul s-a aparat, declarând ca nu a avut cunostinta de continutul pungii. Ulterior, tot Desteptarea a dezvaluit ca pentru a scapa basma curata functionarii Primariei au ales sa faca "blat" cu organele de ancheta penala si sa-i dea in primire pe afaceristii implicati in caz. Instanta a retinut, la momentul octombrie 2009, ca intre functionari si anchetatori s-a consumat un "troc efectiv" vizând absolvirea de orice responsabilitate a lucratorilor din Primarie si "infundarea" afaceristilor. „Din actele si lucrarile dosarului, instanta concluzioneaza ca in prezenta cauza nu se urmareste aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei sub toate aspectele de fapt si de drept, ci efectiv s-a facut un troc al functionarilor Primariei cu organele de cercetare penala din care in schimbul declaratiilor lor sa fie angajata raspunderea penala doar a celor 2 inculpati (n.r. – afaceristii)”, se arata in Incheierea pronuntata de judecatorii Tribunalului Bacau pe 22 octombrie 2009.

          Om cu stare

          Potrivit declaratiei de avere, Ovidiu Popovici este unul dintre cei mai avuti functionari din Primaria Bacau. Ba chiar nu pare sa fi fost lovit de criza economica prin care trece tara. Popovici detine, prin intermediul sotiei, o vila in comuna Traian, dobândit prin cumparare in 2007, precum si un apartament situat in municipiul Bacau. Sotii Popovici detin active financiare de invidiat. Acestia au conturi de zeci de mii de euro si sute de mii de lei noi la mai multe banci, dar si plasamente si pachete de actiuni la diferite societati comerciale cotate la Bursa. In 2009, Popovici a incasat din Primarie o leafa totala de 547 de milioane lei vechi.
          Lucian Bogdanel

          Karting: Ultima provocare

          "Cupa Campionilor”

          Denis Marcu se pregateste de finalul sezonului. Ultima provocare a pilotului asistat tehnic de Selena Motor Sport Bacau se numeste “Cupa Campionilor”, competitie care se va desfasura in acest weekend, pe circuitul spaniol de la Vendrell, din apropiere de Barcelona. La Vendrell, Marcu se va reintâlni cu o parte dintre adversarii pe care i-a invins in repetate rânduri in 2010.

          Vis mai vechi

          Incununat cu titlul de campion al lumii la clasa Mini dupa triumful din WSK Master Series, caruia i-a urmat succesul in Cupa Natiunilor WSK, Denis Marcu vrea sa se impuna si in “Cupa Campionilor”. “Chiar daca e o competitie mai putin importanta decât cele din circuitul WSK, Cupa Campionilor reprezinta un vis mai vechi de al meu”, a marturisit sportivul in vârsta de 12 ani.

          Alta situatie

          Printr-o victorie in Cupa Campionilor, Denis Marcu vrea sa-si imbogateasca formidabilul palmares din acest an si, totodata, sa razbune ghinionul avut in editia trecuta a competitiei de la Vendrell. In decembrie 2009, pilotul român a fost foarte aproape de o clasare fruntasa, insa a ratat podiumul din cauza unor incidente. “De data aceasta, situatia va fi cu totul alta”, a dat asigurari directorul sportiv al Selenei Motor Sport, Vladimir Bortov.

          Dan Sion

          Fotbal / Juniori: Petrecere de campioni

          Selectionata judetului Bacau a sarbatorit câstigarea Seriei l a CN under 16

          Semifinale?

          Reprezentativa de fotbal sub 16 ani a Bacaului a incheiat anul ca o adevata campioana: cu o petrecere. Banchetul, organizat marti seara, la cantina “Aerostar” de catre Asociatia Judeteana de Fotbal a premiat astfel succesul juniorilor bacauani in prima parte a Campionatului National U16. Invingatori ai Seriei l, care ii incununeaza cu titlul de campioni ai Moldovei, elevii lui Stefan Apostol si Cornel Codreanu spera sa confirme si in sezonul de primavara. “Poate ca atunci vom organiza un banchet pentru a sarbatori o clasare intre primele patru echipe ale tarii”, a punctat Cristi Sava, presedintele AJF, for care coordoneaza activitatea selectionatei bacauane.

          Grup unit

          La banchetul de marti, juniorii bacauani au mai jucat odata cele zece etape de campionat. Alaturi de antrenorii Stefan Apostol si Cornel Codreanu, dar si de tehnicianul Giani Florian, cel care a pus bazele selectionatei judetene, tinerii fotbalisti au rememorat parcursul lor foarte bun din aceasta toamna. “La inceput, stiind ce adversare avem, nu ne gândeam ca ne vom impune atât de categoric. Rezultatele au venit ca urmare a muncii, dar si a faptului ca am alcatuit, intr-un timp relative scurt, un grup foarte unit. Vrem sa o tinem tot asa si, de ce nu?, sa jucam chiar finala campionatului”, a punctat mijlocasul FCM Bacau si al selectionatei judetene, Claudiu Filip.

          Tricolori

          Fantezistul Aerostarului si unul dintre cei mai buni jucatori de banda ai României la categoria sa de vârsta, Ramon Gheorghe a indicat reprezentativa Iasiului drept cea mai dificila adversara intâlnita in Seria l: “Cu echipa ieseana ne vom reintâlni, aproape sigur, si in prima vara. Ne dorim sa avem din nou câstig de cauza deoarece avem nevoie de continuitate in rezultate”. Convocat la nationala U16 a României, alaturi de Ramon Gheor ghe si de Alin Tupala, fundasul dreapta al CSM Moinesti, Daniel Filip si-a manifestat speranta ca va ramâne in planurile selectionerilor: “Am fost onorat de aceasta convocare si sper ca evolutiile mele sa ma mentina in circuitul echipei nationale”.

          Etapa

          Antrenorul selectionatei judetului Bacau, Stefan Apostol s-a declarat satisfacut pentru rezultatele din aceasta toamna, dar, realist, a marturisit ca exista si aspecte care trebuie imbunatatite. “Aflându-ne la un banchet de final de sezon in care sarbatorim acest titlu de campioni ai Moldovei, nu are rost sa scot in evidenta acum ceea ce a functionat mai putin. Per total, sunt multumit de evolutia baietilor, dar, asa cum le-am spus si lor, acest parcurs bun nu este decât o etapa din drumul pe care il avem de parcurs impreuna”, a sintetizat Apostol. (Dan Sion)

          „Fotbalist de cartier”: „Milcov”, pe locul 1

          Editia a patra a competitiei “Fotbalist de cartier”, organizata de Asociatia Judeteana de Fotbal si rezervata amatorilor a fost câstigata de echipa “Milcov”. Derulata pe parcursul a doua luni, intrecerea s-a desfasurat pe “Baza Nautica” si a inregistrat urmatoarele rezultate:
          Etapa l: Oituz – Izvoare 1-0, Calea Bârladului – Calea Romanului 3-3, Milcov – Aramesti 5-3.
          Etapa a ll-a: Aramesti – Calea Romanului 2-0, Calea Bârladului – Izvoare 1-0, Milcov – Oituz 3-0.
          Etapa a lll-a: Aramesti – Calea Bârladului 2-1, Calea Romanului – Oituz 1-2, Milcov – Izvoare 3-1.
          Etapa a lV-a: Izvoare – Aramesti 0-2, Oituz – Calea Bârladului 1-1, Calea Romanului – Milcov 2-2.
          Etapa a V-a: Calea Romanului – Izvoare 1-1, Aramesti – Oituz 6-3, Calea Bârladului – Milcov 1-3.
          Clasament: 1) Milcov 13p., 2) Aramesti 12p., 3) Oituz 7p., 4) Calea Bârladului 5p., 5) Calea Romanului 3p., 6) Izvoare 1p. (Dan S.)

          Handbal masculin: Arbitri retrogradati

          Brigada care a condus si macelarit meciul Stiinta MD Bacau – Dinamo (25-28), disputat pe 24 noiembrie, a intrat sub lupa Comisiei Centrale a Arbitrilor. In sedinta din aceasta saptamâna, dupa vizionarea inregistrarii video a jocului, cuplul Dinu-Serbu (Bucuresti) a fost penalizat pe doua planuri. Cei doi au primit patru etape de suspendare, fiind totodata retrogradati din calitatea de arbitri candidati la lotul de Liga Nationala la statutul de arbitri divizionari pe parcursul sezonului 2010-2011. (D.P.)

          Autoritatile locale au un mod ciudat de a-si recunoaste greselile

            Autoritatile locale si-au recunoscut greseala! Prin proiectul de hotarâre privind trecerea din domeniul public in domeniul privat al municipiului Bacau a unui bun imobil “Pod peste pârâul Trebes“, in scopul scoaterii din functiune, demolare, casare si valorificarea acestuia in conditiile legii, aflat pe ordinea de zi a ultimei sedinte a Consiliului Local, municipalitatea recunoaste practic ca interventia in acea zona este mai mult decât necesara. Din nefericire ea a fost luata la mult timp dupa producerea inundatiilor din cartierul CFR din acest an.

            Efectele inundatiilor din cartierul CFR ar fi fost mult diminuate daca Primaria ar fi continuat finantarea unor lucrari privind mutarea conductelor de utilitati ce traverseaza albia pârâului Negel. In ciuda faptului ca un proiect de acest gen a fost demarat prin intermediul Companiei de Apa Bacau, municipalitatea a sistat finantarea. Astfel, râul a creat nenumarate probleme locuitorilor din cartierul CFR. Mai mult decât atât, a fost blocata si derularea unui proiect de regularizare a albiei parâului, proiect realizat de catre Directia Apelor Siret. In ciuda numeroaselor adrese facute catre primaria Municipiului Bacau cu privire la necesitatea finalizarii lucrarilor, edilii locali au ramas impasibili. “Aceste orgolii puteau duce si la alte nenorociri, pentru ca pâna acum mai puteam avea parte si de alte inundatii. Dar daca acest lucru se facea imediat dupa inundatii era ca o recunoastere a vinovatiei, care oricum este probata si dovedita”, ne-a declarat Constantin Scripat, prefectul judetului Bacau.

            Culpa mascata intr-un nou proiect

            Dar cum nimeni nu-si recunoaste de bunavoie culpa, aceasta investitie mai mult decât necesara este mascata sub proiectul denumit “Modernizare Calea Moinesti”. Proiectul este depus spre finantare de Municipiul Bacau in cadrul programului Operational Regional 2007-2013, Axa Prioritara 1, “Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor – poli urbani de crestere”. Aici, este specificat faptul ca “In urma intocmirii studiului hidrologic reiese ca debitul…nu poate fi tranzitat de podul existent. Se impune executia unui nou pod”. Lucru care de altfel se stia inca din anul 2005. Mai mult decât atât. in luna decembrie 2008, Regia Autonoma de Gospodarire Comunala Bacau (actuala Companie de Apa) a incheiat un contract cu societatea Rom-Gan Construct SRL in vederea realizarii supratraversarii pârâului Negel cu conducte de apa si canalizare. Costul lucrarilor a fost evaluat la aproximativ 150.000 de euro. In ciuda faptului ca nu existau suficienti bani, lucrarile au fost incepute. Dar, dupa emiterea primelor facturi, RAGC a refuzat plata acestora. "A fost vorba de rea-vointa. Lucrarea a fost prinsa in bugetul primariei pe 2009 cu suma de 4,8 miliarde lei vechi. Ea costa 6,44 miliarde, dar noi am acceptat sa lucram pentru ca din calculele noastre reiesea ca suma de 4,8 miliarde acopera cea mai mare parte a proiectului. La un moment dat, am observat ca nu vor sa ne faca plati, desi aveau bani pentru asta. Am facut mai multe adrese si notificari catre RAGC, dar nu am mai primit niciun ban. In cele din urma am decis sa-i dau in judecata", a declarat reprezentantul constructorului la vremea respectiva. Astfel, stoparea lucrarilor de supratraversare cu conducte a Negelului a blocat sI regularizarea albiei pârâului. Podetul de beton trebuia dezafectat iar digul de protecttie din zona trebuia consolidat. Rezultatul nepasarii autoritatilor locale a fost o adevarata tragedie: zeci de case aflate in apropierea Trebesului si Negelului au fost inundate.

            Dovada casarii bunului este conditia de incheiere a contractului de finantare

            Acum, in vederea incheierii contractului de finantare pentru acest proiect, primaria este nevoita sa “faca dovada casarii acestui bun pâna la sfârsitul lunii noiembrie 2010”. Asa ca, in ultima sedinta a Consiliului Local Bacau din data de 30 noiembrie, acest proiect de hotarâre a fost adoptat fara niciun fel de discutii. Podul peste pârâul Trebes are urmatoarele caracteristici: lungime 18 metri, latime 9 metri si un trotuar cu o latime de 1 metru. De asemenea, amenajarea albiei trebuie sa se faca cu 50 de metri in amonte si 30 de metri in aval.

            Masurile trebuiau luate inca din 2005

            Faptul ca situatia din acest an se poate repeta oricând, i-a determinat pe multi dintre sinistrati sa actionize in judecata primaria Bacau. Dar orgoliile primeaza in fata intereselor bacauanilor. “Noi l-am chemat in fata Comitetului pentru Situatii de Urgenta pe domnul primar Romeo Stavarache. Am convocat chiar si o sedinta extraordinara pentru a lamuri niste aspecte. A refuzat de fiecare data. Acum se pare ca a acceptat dialogul si a dispus luarea unor masuri care trebuiau luate inca din anul 2005”, a mai declarat prefectul Constantin Scripat. Dupa dezastrul din comuna Margineni cauzat de revarsarile de apa, Primaria Bacau a sustinut ca nu are nicio vina. Reprezentantii Directiei Apelor Siret au spus insa ca, daca lucrarile de supratraversare cu conducte a albiei Negelului ar fi fost continuate, pagubele cauzate de inundatii ar fi fost mai mici. Acum, dupa demolarea podului, sumele incasate din valorificarea bunului casat si dezmembrat vor fi facute venit la bugetul local, dupa deducerea tuturor cheltuielilor efectuate pentru indeplinirea procedurilor de valorificare. De asemenea, avizul de gospodarire a apelor isi mentine valabilitatea pe toata durata de executie a lucrarilor, daca executia acestora a inceput in cel mult 24 de luni de la data emiterii avizului si daca au fost respectate prevederile inscrise in aviz. In caz contrar acesta isi pierde valabilitatea.
            Alexandra Zaharia

            Mitzura Arghezi, cetatean de onoare

              Mitzura Arghezi este cetatean de onoare al Bacaului. Hotarârea a fost votata in ultima sedinta a Consiliului Local. Potrivit expunerii de motive care a insotit proiectul de hotarâre, urmasa lui Arghezi ar putea deveni un adevarat reper cultural pentru tinerele generatii.

              Multa agitatie in ultima sedinta a Consiliului Local Bacau. Dar asta numai pentru un singur proiect de hotarâre: inmânarea titlului de cetatean de onoare al municipiului, Mitzurei Arghezi. Cât despre restul proiectelor supuse aprobarii… consilierii le-au votat la norma. Osanalele au venit una dupa alta. De asemenea, Mitzura Arghezi a venit cu un adevarat alai. Nimeni nu si-a pus problema ca acest proiect de hotarâre sa nu fie aprobat de catre Consiliul Local. Adica, au venit “la sigur”. Iata cum a caracterizat-oTatiana Negurici, profesor documentarist, pe Mitzura Arghezi: “Absolventa a Institutului de Teatru si Film “I.L. Caragiale” Bucuresti, cu un doctorat in teatrologie, Mitzura Arghezi s-a dovedit prin realul talent actoricesc, una dintre personalitatile Teatrului National din Bucuresti. Ea a transfigurat artistic diverse personaje din piese românesti si universale care i-au adus pretuirea publicului iubitor de teatru”. Iar laudele la adresa Mitzurei Arghezi nu s-au oprit aici. Pe de o parte este de inteles zelul artistului in a lauda una sau alta dintre actiunile intreprise de catre autoritatile locale pentru ca trebuie sa supravietuiasca. Dar poate ca tocmai acea latura artistica prezenta in ei ii determina sa vada numai partea buna a lucrurilor. “Doamna Mitzura Arghezi poarta aceasta povara sublima a unui nume care innobileaza cultura si fiinta noastra nationala”, a spus Calistrat Costin. Vadit emotionat de solemnitatea momentului, pictorul Ilie Boca a afirmat ca “acest oras in care vietuim si pe care vrem sa-l facem cât mai frumos este bine sa cheme spre el cât mai multe valori, sa le puna in evidenta si sa incerce sa se mândreasca cu ele”.

              Primarul a chiulit

              Primarul Romeo Stavarache a absentat de la aceasta intâlnire a alesilor locali. Printre “meritele” Mitzurei Arghezi se numara si dezvelirea unui bust al poetului in municipiul Bacau. “Va multumesc foarte mult pentru onoarea pe care mi-ati facut-o de a ma accepta in sânul dumneavoastra ca un cetatean bun. Pentru ca eu gândesc ca voi fi un bun cetatean, chiar daca pâna acum am venit in Bacau fara vreun scop anume, doar pentru a-l vizita. Dar, de aici au pornit si o serie de personalitati ale culturii românesti”, a declarat Mitzura Arghezi. Mitzura Arghezi are 86 de ani. A jucat in peste 100 de piese de teatru si in 17 filme. In motivarea semnata de catre primarul Romeo Stavarache se mentiona si faptul ca Mitzura Arghezi s-ar putea transforma intr-un adevarat reper cultural pentru tinerele generatii. „In conditiile in care traim timpuri in care adevaratele valori materiale si spirituale au intrat intr-un con de umbra, iar modelele pentru tineri au alta dimensiune decât cea culturala, consideram demersul nostru o buna oportunitate pentru intregirea patrimoniului cultural al Bacaului si pentru imbogatirea sfatului cetatii cu inca o figura prestigioasa”.
              Alexandra Zaharia

              Bani sub asteptari in Sanatate

                Putini pentru noiembrie, deloc pentru decembrie

                Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate a primit, in sfârsit, rectificarea bugetara pentru asistenta medicala. Suma acordata este mai mica decât cea solicitata de conducerea Casei. Furnizorii de servicii medicale nu vor primi toti banii de care au nevoie. In cazul spitalelor, de exemplu, cele mai mari au pierdut in favoarea celor mai mici, care nu si-ar putea altfel plati salariatii.

                De doua luni, sistemul sanitar public bacauan functioneaza la cota de avarie. Spitalele nu aveau bani pentru plata salariilor sau a facturilor de la furnizorii de medicamente, materiale sanitare sau utilitati. Asiguratii care au nevoie de proteze si orteze erau trecuti pe lista de asteptare. In laboratoare nu se mai faceau programari pentru analize medicale. Zilele acestea, Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) imparte furnizorilor de servicii medicale suma primita la rectificarea bugetara. Rectificarea atât de asteptata a adus judetului Bacau 17.037.000 lei. Cea mai mare parte a acestei sume este rezervata asistentei medicale spitalicesti- 14,5 milioane lei. Desi pare o suma enorma, aceasta nu reuseste sa acopere valoarea serviciilor efectuate de furnizori. Din acest motiv, spitalele mari vor primi in jur de 85% din suma care ar fi trebuit sa li se aloce. Diferenta se va regasi in conturile spitalelelor mai mici, care altfel nu si-ar putea plati angajatii si continua activitatea. Ultima rectificare bugetara din acest an a adus diverse sume si altor tipuri de asistenta medicala: medicina de familie – 580.000 lei, specialitati clinice – 107.000 lei, specialitati paraclinice – 347.000 lei; urgenta prespitaliceasca si transport sanitar 140.000 lei; dispozitive medicale – 900.000 lei; servicii de reabilitare si recuperare – 383.000 lei; ingrijiri la domiciliu – 16.000 lei. “Au fost alocate prin rectificare sume aferente trimestrului IV din acest an, ne-a declarat Viorica Draganuta, director general CJAS Bacau. Mare parte din acestea le vom contracta pentru noiembrie. Serviciile acordate in decembrie se vor raporta in ianuarie.” In timp ce laboratoarele de analize, de exemplu, ar trebui sa raspunda fara probleme solicitarilor din partea asiguratilor, la eliberarea deciziilor pentru dispozitive medicale se lucreaza cu o lista de prioritati. La aceasta rectificare, farmaciile nu primesc niciun leu. Pentru decontarea retetelor compensate, CJAS a primit in urma cu doua saptamâni 7 milioane lei. Tot atunci, s-au alocat 800.000 lei pentru tratamentul bolnavilor de cancer.
                Doina Mincu

                Consilierii locali ii sfideaza pe bacauani

                  33 de puncte pe ordinea de zi si 20 de consilieri prezenti. Nepasare, conversatii interminabile la telefonul mobil. Asa a aratat ultima sedinta a Consiliului Local Bacau. Sfidarea manifestata de catre alesii bacauanilor pare a nu avea limite.

                  Exceptând primul punct de pe ordinea de zi, acela in care Mitzurei Arghezi i s-a conferit titlul de “cetatean de onoare” al municipiului Bacau, totul s-a votat pe banda rulanta. Mai mult decât atât, degringolada din sala a depasi orice limita a bunului simt. Proiectele de hotarâre au fost citite unul dupa altul, presedintele de sedinta verifica avizul de legalitate, din sala se mai auzea din când in când câte un “aviz favorabil”. Nimeni nu s-a obosit sa ridice mâna nici atunci când se striga “pentru”, nici atunci când se striga “impotriva”, ori “se abtine cineva?”. Toata lumea isi rezolva cu totul alte probleme decât cele pentru care erau prezenti la sedinta. Vorbitul la telefonul mobil ori studierea prelungita a cheii de la masina s-au transformat intr-un adevarat sport local. Indolenta a atins cote maxime. Unele proiecte s-au votat “la secret”. Sau cel putin asa ar fi trebuit. Dar cum telefonul mobil este fascinant pentru unii, hârtiuta de vot era pasata la colegul. Sa voteze acesta. Cât despre consilierul cu pricina, Mircea Fechet, acest lucru parea sa-l multumeasca in totalitate. Poate ca isi citea mail-ul sau concepea vreun proiect de hotarâre care sa vina in ajutorul bacauanilor. Nimeni nu stie. Nici colegul “solicitat” nu parea deranjat de situatia creata. Când “colaboratorul” a plecat…s-a apelat la urmatorul consilier vecin. Ciudat mod de a reprezenta bacauanii. Si mai ciudate au fost reactiile consilierilor. Chicotelile si atitudinea de “baieti de cartier” nu sunt tocmai demne de un politician, spunem noi. Viceprimarul Municipiului Bacau, Dragos Luchian, s-a facut ca nu vede aceasta stare de fapt. “Nu am observat sa se fi intâmplat asa ceva. Dar daca ma intrebati, cu siguranta ca dumneavoastra ati vazut. Vom analiza situatia si vom lua o decizie in acest sens, in functie de prejudiciul creat. Nu va pot spune acum daca hotarârile respective vor fi sau nu anulate”, ne-a declarat acesta. Cât despre laptop-urile pe care le au in dotare consilierii…Nici urma de acestea. Scopul pentru care au fost achizitionate a fost unul precis: usurarea muncii de consilier si eliminarea corvoadei de a cara uriasele mape de sedinta din trecut. Dar, pe masa era un singur calculator. Atunci stam si ne intrebam cum pot oare vota daca nu au in fata nici macar ordinea de zi. Dar gândul la petrecerile de Sf. Andrei i-a scos repede din sala pe consilieri. Si oricum…nimeni nu prea mai are chef de munca acum, in pragul sarbatorilor de iarna. Ciudat insa cum nimeni nu uita sa-si ridice indemnizatiile de sedinta.
                  Alexandra Zaharia

                  Cele mai multe primarii nu au finalizat situatia ajutoarelor de incalzire

                    Desi a trecut mai bine de o luna de când a fost demarata strângerea dosarelor pentru acordarea ajutorului de incalzire pe baza de lemne, carbune sau combustibil lichid, un numar extrem de mic de primarii a finalizat aceasta actiune si au trimis situatia cu beneficiarii la Agentia Judeteana de Prestatii Sociale (AJPS). Pâna ieri, doar 17 primarii din cele 93 au depus la AJPS lista cu familiile carora le-au aprobat cererea pentru ajutorul de incalzire cu lemne. Este vorba despre primariile Birsanesti, Buhusi, Colonesti, Cotofanesti, Damienesti, Hemeius, Izvoru Berheciului, Nicolae Balcescu, Pirjol, Plopana, Podu Turcului, Prajesti, Racaciuni, Racova, Sarata, Secuieni si Urechesti. La rândul ei, primaria Letea Veche a inaintat AJPS lista cu familiile care vor beneficia de ajutor de incalzire cu gaze. Pentru a avea certitudinea ca vor primi banii luna viitoare, primariile trebuie sa depuna la AJPS listele pâna in data de 5 decembrie. Dupa aceasta data, pe baza listelor si a sumelor calculate de catre fiecare primarie Agentia de Prestati Sociale va solicita finantarea de la Ministerul Muncii. Faptul ca nici un sfert din primarii nu au reusit sa incheie strângerea dosarelor si emiterea dispozitiei de acordare a ajutorului de incalzire are o explicatie, totusi. La stabilirea dreptului, incepând din acest an, se tine cont de mult mai multe criterii, nu numai de cel privind veniturile familiei in cauza. Astfel, familia care are mai mult de 3 bovine, 5 porci, 20 oi sau capre ori peste 15 familii de albine, precum si detinatorii de autoturisme cu capacitate cilindrica mai mare de 1.600 cmc, de depozite bancare ce depasesc 3.000 lei sau terenuri mai mari de 1.000 mp sunt exclusi de la ajutor. Sunt eliminate si familiile care au utilaje de prelucrat lemnul, precum gaterul, drujba etc., actionate hidraulic, mecanic sau electric ori echipamente de prelucrare agricola (presa de ulei, moara de cereale s.a.). Dar si cele care detin in afara de locuinta alte cladiri sau alte spatii locative ori terenuri, in jur, care trec de 1.000 mp, in zona urbana, si 2.000 mp, in rural, nu vor avea dreptul la aceasta prestatie sociala. Platile vor fi sistate si in cazul in care familiile detin suprafete mari de vii, livezi, gradini etc. Aceasta inseamna ca solicitantul trebuie sa completeze mult mai multe rubrici in cerere iar primaria sa analizeze cu atentie toate raspunsurile inainte de a emite dispozitia de plata. Si tot de anul acesta ajutorul de incalzire cu lemne se achita integral o singura data pentru toate cele cinci luni de iarna. Prin urmare este vorba despre o suma mai mare de bani care pentru cei sarmani reprezinta un cadou insemnat acum, in preajma Sarbatorilor de Iarna. Pentru iarna 2010-2011 ajutorul de incalzire pe baza de lemne, carbune sau combustibil lichid este pentru fiecare luna de iarna de 16 lei, 20 lei, 26 lei, 30 lei, 34 lei, 39 lei, 44 lei, 48 lei si 54 lei, in functie de venitul familiei, raportat la toti membrii ei. Asadar, familiile cu venitul cel mai mic vor trebui sa primeasca pe cele cinci luni de iarna 270 lei, suma care le va ajuta sa simta cât de cât si ele Craciunul. Aceasta, daca primariile se vor grabi sa depuna la AJPS situatia cu dosarele aprobate.
                    Elena Tintaru

                    Luminite de miliarde

                      In ultimii ani, Primaria a cumparat de 3 ori ornamente de Craciun

                      In ultimii trei ani, municipalitatea bacauana a achizitionat instalatii ornamentale pentru Sarbatorile de Iarna in suma de peste 4 miliarde lei vechi. Practic, in fiecare an edilii au angajat sume importante din bugetul local pentru achizitionarea de siruri, tuburi si turturi luminosi. In 2010, Primaria a cheltuit aproximativ 200.000 RON (2 miliarde lei vechi) pentru cumpararea de noi ornamente. Anul trecut, aceeasi edili au cumparat instalatii ornamentale de peste 1,5 miliarde lei vechi.

                      Edilii au alocat in acest an suma de 2 miliarde lei vechi pentru realizarea ornamentelor luminoase de sarbatori. Din acesti bani a fost achizitionata partea luminoasa. Ornarea municipiului a inceput acum o luna de zile. “Am inceput din timp pentru ca anul acesta lucram cu mai putini oameni. Dupa ce anul acesta au fost disponibilizati 120 de salariati din cadrul Directiei, acum avem doar 40 de angajati antrenati in aceste activitati”, a declarat Viorica Marcu, seful Directiei Servicii Publice (DSP) din Primarie.
                      Anul acesta bradul de Craciun va fi aprins pe data de 6 decembrie. Si daca punctele de interes maxim vor fi finalizate, nu acelasi lucru se va intâmpla si cu o parte a strazilor din oras. In cartiere, pregatirile vor continua si dupa data de 6 decembrie. De asemenea, tot dupa cum am fost obisnuiti in ultimii ani, nu vom avea parte de brazi naturali, ci numai de cei realizati pe structura metalica. “Anul acesta, bradul din fata casei de Cultura va fi unul surpriza. Culorire predominante ale ornamentelor vor fi rosu, auriu si alb”, a mai spus Marcu. Ornamentele sunt gândite si create de catre lucratori din cadrul DSP.

                      Instalatii de 4 miliarde in ultimii ani

                      Incepând cu 2008, municipalitatea a achizitionat mai multe ornamente si instalatii luminoase pentru decorarea orasului cu prilejul Sarbatorilor de Iarna. Astfel, pe 26 noiembrie 2008, municipalitatea incredinta firmei Vasion SRL un contract de peste 324 de milioane lei vechi vizând cumpararea de “materiale suport pentru figurine si ornamente luminoase”. Societatea apartine lui Gica Vlasie, afacerist liberal care – prin intermediul societatii Gepex – a pus mâna pe Strandul Tineretului din Bacau, in suprafata de 3,4 hectare.
                      In noiembrie 2009, municipalitatea a achizitionat 1000 de corpuri de iluminat de la firma Direct Office, in suma de peste 4,4 miliarde lei vechi. Aceeasi societate a furnizat materiale ornamentale pentru impodobirea orasului in valoare de peste 1,5 miliarde lei vechi.
                      Ornamentele din acest an au fost achizitionate de la societatea Elsaco din Botosani, la pretul de peste 1 miliard lei vechi (102.000 RON).

                      Lasere si artificii de criza

                      In ultimii doi ani, edilii au sfidat, pur si simplu, criza economica. Doar asa se explica faptul ca s-au cheltuit din bugetul local peste 2,5 miliarde lei vechi cu organizarea unor concerte de musica populara, asezonate cu jocuri de artificii si lasere. In 2009, municipalitatea a cheltuit 980 de milioane lei vechi pentru organizarea unui “bâlci” de revelion. Anul acesta, in pofida acutizarii crizei, suma pusa la bataie de Primarie se ridica la 1,6 miliarde. Banii vor fi folositi la organizarea unui show de lasere si artificii, precum si la tocmirea unor interpreti de muzica populara care urmeaza sa concerteze in noaptea de revelion.
                      Alexandra Zaharia
                      Lucian Bogdanel

                      Volei feminin / Program de foc

                      Stiinta se pregateste de cinci meciuri in doar 15 zile

                      Campionat si CEV

                      Finalul de stagiune se anunta extrem de solicitant pentru voleibalistele Stiintei Bacau. Intr-un interval de doua saptamâni, elevele lui Florin Grapa au de disputat nu mai putin de cinci meciuri: trei in campionat si doua in Cupa Cev. Daca adaugam si deplasarea din Germania, pentru returul european cu campioana Rote Raben Vilsbiburg, avem cadrul complet al unui program de foc.

                      Derby-ul, la mijloc

                      Turul de forta al Stiintei incepe sâmbata, cu un joc pe terenul nou promovatei ProVolei Botosani, in etapa a noua a Diviziei A1. Miercurea viitoare, pe 8 decembrie, studentele vor juca acasa, cu Vilsbiburg, in turul "saisprezecimilor" Cupei Cev, pentru ca dupa trei zile sa sustina super-derby-ul cu lidera campionatului, Tomis Constanta. Pe 15 decembrie e programat returul de la Vilsbiburg, iar pe 19, Stiinta incheie anul si turul de campionat la Lugoj, contra CSM-ului.

                      Antrenamente intense

                      "Intr-adevar, se anunta o perioada destul de dificila, insa vrem sa scoatem cât mai mult din aceste meciuri", a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa. Tehnicianul bacauan a profitat de pauza de campionat cauzata de retragerea din competitie a Penicilinei Iasi, pentru a intensifica volumul antrenamentelor echipei sale. "Trebuie sa fim pregatiti cât mai bine din punct de vedere fizic", a punctat Grapa.
                      Dan Sion

                      Handbal masculin / Cupa Challenge: Cu o debutanta

                      Sortii pentru optimile Cupei Challenge le-au fost favorabili handbalistilor bacauani. La a treia prezenta in primavara europeana, Stiinta MD va intâlni echipa muntenegreana HC Rudar, aflata la primul sezon international. "Studentii" vor avea si avantajul terenului propriu in retur.

                      Primavara vine din Muntenegru. La tragerea la sorti pentru meciurile din optimile Cupei Challenge, desfasurata ieri la Viena, Stiinta MD Bacau a fost a patra echipa extrasa din urne, imediat dupa HC Rudar. "Studentii" vor avea astfel parte de o dubla mansa accesibila cu un pas inainte de egalarea precedentelor doua performante internationale, incheiate la limita in sferturile de finala.

                      Duble victorii

                      HC Rudar este debutanta in cupele europene si a trecut in "16"-imi, cu doua victorii (34-24 si 26-19), de conationala sa Budvanska Rivijera. "A fost o tragere la sorti buna, am evitat echipe mai puternice", considera Gabriel Armanu, antrenorul unei grupari care si-a asigurat a treia prezenta consecutiva in primavara europeana eliminând formatia belgiana Initia Hasselt (33-25, 31-29).

                      Au eliminat liderul

                      In campionatul muntenegrean, dupa sase etape, HC Rudar ocupa locul al patrulea din sapte participante, cu o linie de clasament alcatuita din trei succese si trei infrângeri. Lider neinvins este chiar Budvanska Rivijera, pe care Rudar a scos-o din Challenge Cup de Rudar. "Este o situatie care ridica un semn de intrebare si ne face sa fim atenti", a subliniat Gabriel Armanu.

                      Prima optiune?

                      O necunoscuta pe plan international, HC Rudar are in componenta numai jucatori muntenegreni, ceea ce ofera o serie de indicii in perspectiva dublei confruntari din optimi. "Sunt un popor de luptatori si nu renunta niciodata", ii caracterizeaza Gabriel Armanu, completând ca "ne asteptam la un forcing din partea lor la inceput de meci. Sunt artagosi si este stilul lor sa puna presiune in primele minute atât in teren, cât si din tribune. Daca vom trece peste aceste momente, putem sa luam o optiune importanta la calificare inca din tur".

                      Returul, acasa

                      Optimismul "studentilor" se bazeaza si pe programarea meciurilor cu HC Rudar, capitol la care sortii le-au zâmbit de asemenea. "Conteaza foarte mult ca vom juca al doilea meci acasa, fiinca avem un public minunat", a subliniat Gabriel Armanu. Primul joc se va desfasura pe 19/20 februarie, in Muntenegru, in timp ce returul va avea loc in Bacau o saptamâna mai târziu. O dubla accesibila pe care Stiinta Municipal Dedeman o abordeaza ca pe un nou pas pe drumul spre indeplinirea unui vis: finala Challenge Cup.
                      Dana Popa

                      Lupte greco-romane: Bronz in Cupa

                      Cupa României pentru juniori a tras cortina peste sezonul national 2010. La Arad, SCM Bacau si-a completat bilantul cu doua medalii de bronz. Pe treapta a treia a podiumului au urcat Alexandru Anton (categoria 60 kg) si Robert Cretu (120 kg), in timp ce Andrei Mândru (CSS) a ocupat pozitia a V-a la 50 kg.

                      Aproape de bronz

                      Foarte aproape de medalie s-a mai aflat Beniamin Ojog. Dupa ce a cedat greu in fata viitorului campion, dupa un meci in care si-a dominat adversarul in cea mai mare parte a timpului, Ojog a cedat nefericit in recalificari. Aici, in compania unui aradean, bacauanul a condus cu 7-0, pentru a sfârsi insa invins prin tus! "Lipsa de experienta si-a spus cuvântul. Putea lua medalie, dar nu a obtinut nimic", a explicat antrenorul Ion Butucaru.

                      De verificare

                      Palmaresul delegatiei bacauana a avut de suferit in conditiile in care nu s-a putut miza nici pe marele favorit Marian Lupu, nevoit sa declare forfait dupa ce a suferit o intindere inaintea competitiei. "Sincer sa fiu, nu sunt foarte multumit de rezultate. Cupa României a fost totusi o competitie la care ne-am dus sa ne verificam", a completat Ion Butucaru, având in plan in continuare participarea la alte câteva concursuri de verificare.

                      De viitor

                      Un turneu de pregatire se va desfasura si in Bacau, pe 18 decembrie: Memorialul "Mircea Croitoru". Intre timp, luptele bacauane se mai pot mândri pe final de an cu opt locuri I cucerite de copii, in urma un weekend. Claudiu Pal (38 kg), Alexandru Solomon (35 kg), Lorenzo Botez (38 kg), Marian Paduraru (42 kg), Razvan Bitere (+73 kg) si Nicu Cioplea (73 kg), alaturi de Sergiu Rusu si Benone Lupu, au atras privirile specialistilor si formeaza o generatie promitatoare (n. 1996, 1997, 1998) pe drumul spre marea performanta. (Dana P.)

                      Spectacol de suflet pentru Centrul „Daniel”

                        Centrul “Daniel” al Asociatiei de Sprijin pentru Copiii cu Handicap Neuromotor (ASCHN) Bacau a organizat, ieri, a II-a editie a spectacolului caritabil “Si la mine vreau sa vina Mos Craciun”. A.S.C.H.N. Bacau a fost infiintata in septembrie 1990. Timp de trei ani, membrii asociatiei au urmat cursuri de instruire pentru parinti realizate de catre specialisti ai Universitatii Pedagogice din Gotheborg, Suedia. Abia in 1993, cu sprjinul Asociatiei Espoiroumanie din Elvetia, Asociatiei Diaconia din Suedia si DSP Bacau a fost deschis Centrul “Daniel”, primul centru de recuperare din tara. In prezent, circa o suta de copii beneficiaza anual de kinetoterapie, reflexoterapie, psihodiagnoza, logopedie, terapie cognitiva, terapie ocupationala, artterapie, consiliere de grup, initiere PC. Tinerii cu dizabilitati care si-au incheiat studiile sunt pregatiti sa intre pe piata muncii. Actiunea de la Teatrul “Bacovia” a fost posibila gratie unor parteneri si sponsori care au sprijinit Centrul “Daniel” cu materiale publicitare, dulciuri, servicii, spatiul necesar desfasurarii spectacolului, precum si organizarea proriu-zisa a spectacolului. Astfel, pe scena au urcat, spre incântarea invitatilor, elevii Liceului de Arta “George Apostu”, care au cântat colide, muzica pop si au dansat, cei noua copii ai Fundatiei Teatrale “Neghinita”, care au prezentat un miniconcert de muzica pop, si membrii Clubului de dans sportiv “Dance Energy”. Din dragoste pentru copiii cu dizabilitati, actorul Adrian Gazdaru a jucat rolul prezentatorului. “Am organizat aceasta gala având doua obiective: sa strângem fonduri pentru copiii care frecventeaza Centrul «Daniel» si sa marcam 3 decembrie, care e Ziua Internationala a Persoanelor cu Handicap”, a marturisit Marioara Popa, presedinta ASCHN Bacau. In holul teatrului, invitatii au avut supriza sa descopere o expozitie cu obiecte confectionate de copiii cu handicap: mici picturi, bratari, peretare, traistute, tablouri din ipsos, felicitari, podoabe de pom etc. Cei care au cumparat un obiect decorativ au primit biletul de intrare la spectacolul caritabil. Invitatii au avut sansa sa participe la o tombola cu premii, acestea fiind asigurate, de asemenea, de prietenii fundatiei: tratamente de infrumusetare in saloane de specialitate, accesul in spatiile de joaca din mall-uri, zece bilete au oferit tunsori realizate in saloane de lux, iar alte trei, cine romantice in trei restaurante diferite. Evenimentul organizat de Centrul “Daniel” s-a desfasurat sub deviza “Deschide ochii, deschide-ti inima!”
                        Silvia Patrascanu

                        Ruga pentru viata unei profesoare

                          O denumire medicala savanta iti poate distruge intr-o clipa toate planurile, visele, viata. Eugenia Daniela Raducea a primit aceasta lovitura, dar, invatata cu greutatile, a crezut ca va invinge si de aceasta data orice obstacol de dragul fiicei ei. Numai ca, atunci când sansa la viata se masoara in bani, vointa si dragostea de mama nu sunt de ajuns. Profesor de limba româna in Tirgu Ocna, Eugenia Daniela Raducea a fost diagnosticata cu neurinom acustic sau Schwanom vestibular. Pe intelesul larg, o tumora pe creier. A suferit o interventie chirurgicala la un spital din Capitala. Medicii si-au dat seama la RMN-ul de control, de dupa operatie, ca este mai complicat decât credeau. Mai exact, o tumora rara, probabilitatea aparitiei ei fiind de 1 la 130.000 de cazuri. “Am citit despre boala mea, am vazut oameni murind lânga mine in spital dupa ce au fost operati si nu am avut curaj sa ma internez intr-un spital din tara.” Un medic german a spus insa ca interventia este “dificila dar nu imposibila”. Se poate realiza la o clinica din Hanovra. Eugenia Daniela Raducea a avut programare la aceasta clinica, dar costurile estimate la 50.000 euro ii depasesc puterea financiara. Isi creste singura fiica, eleva in clasa a XI-a, si traiesc dintr-o pensie de boala de 600 de lei. Din decembrie 2007, când a fost diagnosticata, pâna in august 2010 nu a cerut sprijinul nimanui. A sperat ca se va descurca singura, dar nu a reusit sa se prezinte la clinica din Hanovra la data stabilita. Interventia a fost reprogramata, insa timpul nu este de partea bolnavei. Evolutia tumorei se reflecta in starea tot mai grava a pacientei. Nu stie daca va rezista pâna pe 10 ianuarie 2011 sau daca va avea banii care ii pot reda viata. Traieste stabilindu-si termene scurte. Unul dintre acestea este 13 decembrie, ziua in care fiica ei va implini 18 ani. “Vreau sa-i fiu alaturi. Am ramas singura de la 28 de ani, cu un copil de un an. Am renuntat la postul de preparator universitar in Iasi, pentru a fi alaturi de ea, in Tirgu Ocna.” Nu regreta: a crescut un copil minunat si generatii de elevi care nu o pot uita. O dovedesc mesajele de incurajare de pe blogul sau si campaniile de strângere de fonduri: apeluri umanitare, concerte, emisiuni TV. S-au adunat, cu mult efort, aproape 10.000 de euro. Prea putin pentru costul interventiei! “Fac un apel la cadrele didactice, la fostii nostri colegi din promotia 1983 a Liceului Pedagogic sa o salvam pe Daniela Raducea sau Bura, dupa cum si-o amintesc, probabil, cei cu care am impartit anii de liceu, cu toate emotiile, bucuriile si micile suparari ale vârstei”, ne-a spus Daniela Rusu (Vasioiu), fosta colega.
                          Doina Mincu

                          „Imi cereti sa va spun un gând de-al meu? Vreau sa traiesc viata pe care nu am trait-o. Ani de zile nu am stiut altceva decât casa-liceu-casa. Vreau sa-mi vad fiica la 18 ani si, daca imi ajuta Dumnezeu, mai departe.”
                          Eugenia Daniela Raducea

                          Mesaj de incurajare:
                          „Sunt paralizata de uimire. In toti anii acestia n-am stiut nimic de dumneavoastra, dar n-a trecut o zi in care sa nu ma urmareasca modelul profesorului serios, riguros, perseverent, doct care sunteti. N-am scris un rând cu creta la tabla, n-am vorbit despre o lectie elevilor mei fara sa am in minte tinuta dvs. academica si care innobila un biet liceu de târg provincial… Ce lumina poate fi mai puternica decât aceea pe care ati lasat-o in mintea si in sufletul unor tineri? Fie ca ea sa se intoarca acolo de unde a izvorât cu forta sufletului bun care s-a «,risipit».”
                          O fosta eleva, profesor de limba româna in Bucuresti

                          Codul IBAN al contului umanitar in RON, deschis la BCR Tg. Ocna, pe numele Raducea Eugenia Daniela: RO16RNCB0031013990570006
                          Codul IBAN al contului umanitar in EURO, deschis la BCR Tg.Ocna, titular Raducea Eugenia Daniela: RO86RNCB0031013990570007

                          Biserica din Ludasi a pastrat istoria in icoane

                          Asezari de jumatate de mileniu

                          Satenii cred ca “Sfintii Voievozi”, biserica de lemn din Ludasi, are in jur de 500 de ani. Cel mai vechi inscris dateaza, insa, din 1824. Preotii din zona vor sa adune informatii si sa infiinteze un centru spiritual, care sa pastreze istoria acestor locuri.

                          Unii dintre satenii din Ludasi-Balcani sustin ca bisericuta din lemn a fost ridicata pe la 1500, perioada in care a luat fiinta asezarea. “Eu stiu ca a fost construita când s-au stabilit stramosii nostri in Ludasi, arata Ioan Hagima, 70 de ani. Aici au locuit intâi, apoi s-au raspândit in Frumoasa si Balcani.” Preotul Adrian Cioineag, parohul comunitatii, arata ca e posibil ca asezamântul sa fi fost construit in alta parte si mutat in Ludasi, asa cum s-a intâmplat cu biserica din Cucuieti-Solont, care a fost adusa din “Dealul Crucii”. “Documentatia e foarte saraca, am incercat sa aflu mai multe, dar e destul de greu, marturiseste parintele. Am gasit insemnari care arata ca satul s-a numit intâi Basestii de Sus, pentru a-l deosebi de Basestii de Jos, apoi Gura Ludascului. Lud, in slava, inseamna gâsca. E posibil sa vina de la faptul ca aici, datorita numeroaselor pâraie, oamenii cresteau gâste. Ludasc mai poate insemna si om cu «mintea simpla», de gâsca, fiind derivat tot din «lud», la fel ca zalud.” Pe la 1770, din Gura Ludascului, satul a ajuns sa se numeasca Ludasi. “Vreau sa merg la Mânastirea Bogdana, unde sunt pastrate multe icoane vechi si de unde am putea afla multe lucruri”, arata preotul. Biserica de lemn din Ludasi are un clopot adus din imperiul austro-ungar, in 1824, o icoana valoroasa, “Sf. Haralambie si Modest”, din 1876, si iconostasul original, tot din 1876. “Cred ca la Mânastirea Bogdana am putea gasi icoana «Soborul Sfintilor Mihail si Gavril», despre care am gasit insemnari si care e la fel de veche”, spune parintele Cioineag.

                          Legende despre secui si nasterea “ludascului”

                          Biserica de lemn din Ludasi a fost renovata in 1956. Cei care au vrut sa o intareasca au acoperit vechile grinzi de lemn cu scândurele, iar pe acestea le-au vopsit in gri. Se crede ca sub acest invelis protector se afla bârnele originale. De altfel, biserica avea, la inceput, jumatate din suprafata actuala. La renovare, a fost prelungita si s-a construit clopotnita actuala. Se stie ca, pe la 1517, secuii au dat foc la case si biserici, prin urmare, “Sfintii Voievozi” nu poate fi anterioara acestei perioade. Au incercat sa afle mai multe despre trecutul zonei prof. Vasile Tepes, care a predat la Scoala Frumoasa, si regretatul Constantin Marian, profesor la Scoala Tarâta. Din pacate, informatiile sunt destul de confuze. “Ne-am pus in gând, noi, preotii din zona, sa infiintam un centru cultural. Vom incerca sa strângem date privind trecutul acestor biserici si sa le prezentam publicului”, afirma Adrian Cioineag. “In Balcani, mai sunt doua biserici vechi, arata Vasile Rata, primarul comunei. E vorba de Biserica de lemn «Sfântul Nicolae» din Marginea, construita în 1789, si Biserica din zidarie de piatra si caramida «Nasterea Sfântului Ioan Botezatorul» Schitu Frumoasa, din 1812.” Centrul spiritual ar functiona prin efortul preotilor din Balcani, Pârjol, Ardeoani, Solont. “E o zona care are un istoric bogat, care ar fi pacat sa se piarda, sustine parintele Adrian Cioineag. Trebuie descoperit, acum, cât inca mai gasim izvoare, valorificat si transmis mai departe.”
                          Silvia Patrascanu