Scoala cu Clasele I-VIII “Ion Creanga” Bacau a publicat, sub editura Casei Corpului Didactic, prima revista a unitatii de invatamant, coordonata de prof. Daniela Petrescu, director adjunct. Intitulata „SIC” – initialele scolii, revista prezinta intreg colectivul de cadre didactice, obiectivele, proiectele, programele educationale derulate, rezultatele obtinute in decursul anilor si structura unitatii de invatamant. Prima editie a publicatiei a fost lansata la inceputul acestei luni cu ocazia “Zilelor scolii”, cand institutia scolara a implinit 18 ani de la infiintare. “Deschidem cu bucurie paginile primului numar al revistei «SIC». Ne regasim in ea, elevi si profesori, intr-o incercare frumoasa de a ne intelege preocuparile, de a ne apropia interesele, de a ne gasi modele. Aceasta revista se dovedeste a fi o lectie noua de educatie”, a declarat prof. Florentina Vieru, directorul scolii. In primul numar al publicatiei au scris cu drag, invatatori si profesori din unitatea de invatamant, psihologul scolar de la Cabinetul de asistenta psihopedagogica, dar si presedintele Comitetului de parinti, fosti si actuali elevi. (R. Neagu)
Adolescenti in coma alcoolica
Duminica a fost o zi extrem de agitata pentru personalul medico-sanitar care a fost de garda in Spitalul de Pediatrie. Pe langa cazurile obisnuite, medicii s-au confruntat si cu alte trei de intoxicatie voluntara cu alcool. Spre seara la Compartimentul de Primiri Urgente al spitalului au fost adusi trei elevi care se aflau in stare avansata de ebrietate. "Erau la limita dintre coma vigila (treaza – n.n.) si coma de gradul unu, ne-a declarat dr. Aurelia Taga, managerul spitalului. Din fericire, in urma tratamentului si-au revenit. Important este, insa, sa nu se mai repete. La varsta adolescentei, consumul de alcool poate afecta ficatul mult mai grav, dar si sistemul nervos." Primul care a ajuns la spital dupa ce a baut pana nu a mai stiut de el este un adolescent de 16 ani din Sascut, dar care invata la unul din liceele din Bacau. Alt pacient are 17 ani si este din Bacau, iar cel de-al treilea are numai 14 ani, locuieste in Buhusi si este elev la una din scolile din acest oras. Toti le-au declarat medicilor ca sunt la prima lor experienta de acest gen si ca va fi si ultima.
Elena Tintaru
Atletism / Cupa Europei de Aruncari Lungi: Un centimetru diferenta
La doua saptamâni dupa ce a cucerit titlurile nationale rezervate seniorilor si tineretului, cu o aruncare de 67.37 m, Bianca Perie si-a trecut in palmares si un succes international. Atleta de la SCM Bacau a câstigat proba de ciocan la Cupa Europei, unde si-a imbunatatit precedentul rezultat intern cu un centimetru.
Pe puncte
La Sofia (Bulgaria), Bianca Perie a validat o singura aruncare din cele cinci incercari disponibile, ocupând locul I cu 67.38 m. Sportiva bacauana a acumulat astfel 1051 puncte, cele mai multe din totalul de 3470 cu care echipa U23 a României s-a clasat a V-a in ierarhia generala. La bilant a contribuit si Alexandra Iancu (CSM Onesti), cu 745 puncte luate prin locul 11 la disc (42.20 m).
La vârf
In concursul masculin de tineret, România a terminat pe 6. Alexandru Craescu (SCM Bacau) a ocupat pozitia a 10-a la sulita (63.75 m), intr-o proba in care Fatih Avan s-a impus cu personal-best si un nou record al Turciei: 80.10 m. Intrecerea U23 pe echipe a fost adjudecata de Ucraina, in timp ce la feminin s-a impus Ungaria.
Record mondial
Cupa Europei s-a evidentiat si printr-un nou record mondial la juniori, la sulita. Sirmais Zigismunds (Letonia) a reusit sa arunce 84.47 m, doborând stacheta stabilita de Andreas Torkildsen (Norvegia) in 2001 (83.87 m). In Bulgaria, România a iesit in evidenta prin Bianca Perie, fosta cvadrupla campioana mondiala la junioare realizând cea mai buna performanta a delegatiei "tricolore". (Dana P.)
Sarituri in apa / CN seniori: Start bun
Campionatele Nationale pentru seniori au deschis sezonul intern la sarituri in apa. Un sezon pe care SCM Bacau l-a inceput cu bine, acumulând 14 medalii prin trei reprezentanti. Dupa concursul de la Bucuresti, juniorii isi vor desemna liderii noului an in Bacau (15-17 aprilie).
Constanta
Principala performera a SCM-ului a fost junioara Mara Aiacoboae, care a cucerit trei titluri (trambulina 3 m, platforma si sincron platforma – alaturi de stelista Corina Popovici). In completarea triplei de aur a venit o "dubla" de bronz, la trambulina 1m si sincron trambulina 3 m. Eleva Mihaelei Neagu a prezentat evolutii constante, in nota in care a obisnuit sa se impuna la nivel inalt.
Experienta
Cornel Ardeleanu a avut de partea lui experienta. Una bogata, prin care s-a plasat pe locul al II-lea in cele trei probe individuale (trambulina 1m, trambulina 3m, platforma 10 m). In plus, "Mowgli" a urcat pe prima treapta a podiumului la cele doua sincroane (trambulina 3 m si platforma), realizate cu liderul si reprezentantul Stelei, Constantin Popovici.
Inovatie
Cu ochii pe argint a stat totodata Catalin Cozma, juniorul bacauan care la fiecare proba s-a aflat pe 2 pâna la ultima saritura. A lasat insa argintul pentru bronz fiindca a incercat o serie de executii noi, pe care le-a ratat. "Speram sa preia stacheta la Cornel Ardeleanu si sa duca mai departe traditia", a subliniat antrenorul Adrian Gavriliu. Cozma a cucerit doua medalii de argint (la sincron) si doua de bronz (trambulina 1m si 3m), in timp ce la platforma a terminat al IV-lea. (Dana P.)
Karting: Cu peripetii
Victoria clara pe care Denis Marcu a obtinut-o la Trofeul "Andrea Margutti" nu a fost lipsita de emotii
Primul trofeu cucerit in 2011 are o istorie aparte. Desi a dominat ostilitatile in prefinala si finala, Denis Marcu a trecut totusi prin emotii serioase. Motivul: o serie de accidente. Pilotul Selenei Motor Sport nu a fost implicat in niciun incident de cursa, insa a trebuit sa fie extrem de atent pentru a trece cu bine linia de finish.
Periculos
"In urma accidentelor din pluton s-a varsat benzina pe pista. In aceste conditii, pentru Denis a fost periculos fiindca, aflat la conducerea cursei, nu stia la ce sa se astepte. El era deschizator de drum pentru ceilalti", a povestit directorul sportiv al Selenei Motor Sport, Vladimir Bortov. Peripetiile au avut totusi final fericit, concretizat prin câstigarea Trofeului "Andrea Margutti".
Pe acelasi circuit
"Sunt bucuros pentru rezultat si sper sa continui pe aceeasi linie", a declarat Denis Marcu, pilot pentru care succesul inregistrat pe pista italiana "7 Laghi" a reprezentat totodata un exercitiu de top in vederea urmatoarei etape din WSK Master Series. Runda a doua din campionatul mondial de karting se va desfasura pe acelasi circuit, la finalul acestei saptamâni.
Repetitie utila
"Denis Marcu a câstigat un trofeu important si, totodata, am facut o repetitie utila pentru WSK", considera Vladimir Bortov, având in vedere faptul ca Trofeul "Andrea Margutti" a fost un concurs de elita. Cu participare record. La start: 213 de concurenti, câte 55 acceptati la fiecare clasa, reprezentând 33 de tari.
Judo / Cupa Martisorul: Reusita traditionala
Participare numeroasa, atmosfera impecabila, concurs puternic. 370 de sportivi de la 26 de cluburi au luptat la editia a XXXIII-a a Cupei Martisorul, turneu international de judo organizat de catre Directia Judeteana pentru Sport si Tineret, impreuna cu Palatul Copiilor (prof. Aurel Chelariu). Competitia s-a adresat categoriilor U9, U11 si U13, reunind la start sportivi din România si din Republica Moldova.
Premiera
Traditionalul turneu de primavara s-a bucurat in acest an si de o noutate. "Pentru prima data, diplomele s-au scos direct pe imprimanta. Este un pas inainte pentru sportivi si pentru organizatori. S-a eliminat scrierea diplomelor cu carioca sau cu pixul, situatie care ar fi incetinit lucrurile", a subliniat prof. Aurel Chelariu, implicat in organizarea Cupei Martisorul inca de la editia inaugurala.
Medalii
Palatul Copiilor Bacau a avut in competitie 59 de reprezentanti, cucerind 23 de medalii individuale si trei in concursul pe echipe. "Multumesc tuturor parintilor si copiilor care au participat la turneu, dar s-au implicat si in organizare, incepând cu transportul, asezarea si strângerea spatiilor de lupta", a subliniat prof. Aurel Chelariu. Primii patru clasati la fiecare categorie de vârsta si greutate au primit diplome si medalii, iar echipele de podium au fost recompensate cu cupe.
U9 (2003-2004)
Clasament pe echipe: 1. Palatul Copiilor Bacau, 2. CSS Unirea Iasi, 3. Sc. Sportiva Balti (R. Moldova);
Rezultate individuale:
- locul I: Stefan Moisei (-42 kg si +42 kg);
- locul al II-lea: Cristian Mihai (30 kg), Stefan Serban (38 kg);
- locul al III-lea: Alexandru Protopopescu (20 kg), Ludovic Kocsis (20 kg), Darius Feldes (27 kg).
U11 (2001-2002)
Clasament pe echipe: 1. CSS Unirea Iasi, 2. LPS-CSS Focsani, 3. Palatul Copiilor Bacau;
Rezultate individuale:
- locul al II-lea: Mihnea Jâtca (30 kg), Stefan Moisei (42 kg);
- locul al III-lea: Ianis Pravat (24 kg), Stefan Cremene (27 kg), Dragos Prosie (34 kg), Robert Ciocoiu (38 kg), Stefan Cristian (46 kg si 50 kg), Andrei Ursu (+50 kg).
U13 (1999-2000)
Clasament pe echipe: 1. CS Miercurea Ciuc, 2. LPS-CSS Focsani, 3. Palatul Copiilor Bacau
Rezultate individuale:
- locul I: Codrin Nedita (46 kg si 50 kg);
- locul al II-lea: Alexandru Burca (42 kg si 46 kg);
- locul al III-lea: Antonio Herciu (27 kg), Cosmin Tamba (38 kg), Ionut Puscasu (42 kg).
Descopera Romania asa cum este cu adevarat
Un grup de elevi din orasul olandez Emmen, de la "Carmel College", se afla in aceasta saptamana in vizita la partenerii lor de la Colegiile Nationale "Ferdinand I" si "Gheorghe Vranceanu". Printr-un proiect initiat anul trecut de cadrele didactice de la CN "Ferdinand I", intitulat sugestiv "Punti peste diferente", se doreste schimbarea opiniei pe care europenii o au despre tara noastra. Metoda aleasa: schimburi de experienta directe, dincolo de stereotipuri si scandalurile internationale in care a fost implicata tara noastra. "Scopul nostru este sa schimbam imaginea tarii noastre, sa dovedim ca suntem cetateni europeni, sa le oferim elevilor nostri posibilitatea de a cunoaste alte culturi. Incercam sa le impartasim partenerilor din proiect elemente din cultura noastra si sa ne cunoasca tara dincolo de stereotipuri, direct in mijlocul elevilor de la colegiile din oras, de care suntem mandri", a explicat profesorul de engleza Adriana Ambrozie, de la CN "Ferdinand I". Prima oprire a delegatiei olandeze a fost la Institutia Prefectului, unde elevii au primit date istorice despre orasul Bacau, direct de la prefectul Constantin Scripat. "Trebuie sa recunoastem ca traim intr-una din cele mai sarace regiuni din Uniunea Europeana, dar ne dorim sa depasim acest statut. Bacaul are potential turistic, economic, dorim o deschidere catre toate tarile europene si nu numai. Am demonstrat ca suntem un popor inteligent, determinat, motiv pentru care veti intalni romani peste tot", a explicat Constantin Scripat. Acesta a amintit in acelasi timp de contributia lui Andre Muit, directorul Asociatiei Betania, si el de origine olandeza, care a devenit in timp unul dintre cei mai importanti membri ai comunitatii noastre.
Prima imagine: cainii comunitari
Invitati sa adreseze intrebari prefectului, unul dintre elevii olandezi a fost curios de ce sunt atat de multi caini comunitari in oras. "Ar trebui sa spun ca bacauanii iubesc animalele", a fost prima reactie a prefectului. "Este o problema nationala. Exista deja un proiect legislativ care ar trebui sa ne ajute sa rezolvam aceasta problema in curand. Sper totusi ca nu aceasta este singura impresie cu care veti pleca din Bacau, iar cand veti reveni cainii comunitari sa fie o raritate", a completat Constantin Scripat. Printre altele, elevii au apreciat in primul rand ospitalitatea gazdelor si bucataria traditionala romaneasca si au recunoscut faptul ca aveau anumite idei preconcepute despre tara noastra. "Se gandeau ca Romania este o tara foarte saraca, o tara care inca mai poarta amprenta comunismului. Acum au vazut ca exista si o alta latura, ca Romania a intrat in Uniunea Europeana si face eforturi pentru a tine pasul cu alte tari europene. Cred ca sunt interesati sa revina, mai ales pentru ca au legat prietenii si au inceput sa cunoasca unii din cultura altora", a explicat Janita Schutter, profesor de geografie la "Carmel College". Pana la sfarsitul saptamanii, elevii vor vizita judetul Bacau si nu numai. Prima vizita din cadrul proiectului a avut loc in Olanda, in martie 2010.
Andreea Gavrila
Arte martiale: Argint si bronz
Doi elevi ai Scolii Nationale de Pregatire a Agentilor de Penitenciare (SNPAP) Tg. Ocna, Ionut Cristian Mihalache si Adrian Stefanita Diaconu, practicanti de Taekwondo WTF, au obtinut performante deosebite la Campionatul National de Seniori, editia a XIV-a, ce s-a desfasurat pe 19 martie la Brasov. În calitate de sportivi legitimati ai Federatiei Române de Taekwondo WTF, detinatori ai gradului GUP 4 (Centura albastra), cei doi au urcat pe podium. Adrian Diaconu a obtinut medalia de argint la categoria seriori – 80 kg, iar colegul sau, Cristian Mihalache, medalia de bronz, la categoria seriori – 74 kg. Sportivii au avut o prestanta remarcabila atât în timpul competitiei, prin rezultatele obtinute, cât si în procesul de pregatire de specialitate în cadrul scolii, constituind exemple pozitive pentru colegi si generatiile de elevi ce vor urma cursurile acestei institutii de învatamânt. ”Elevii s-au antrenat la Sectia nou înfiintata de Taekwondo – SNPAP SSILUM, sub îndrumarea agent sef de penitenciare Florinel Silochi, în calitate de profesor – antrenor de autoaparare în cadrul Catedrei de Instructia Tragerii si Pregatire Fizica a scolii, tehnician cu experienta al Federatiei Române de Taekwondo WTF si coordonator sectiunea Hoshinsul (autoaparare) la nivel national, detinator al centurii negre 3 Dan – Taekwondo WTF”, a declarat comisar de penitenciare Vasile Scutaru, directorul SNPAP Tg.Ocna. Stilul de arte martiale Taekwondo WTF îmbina mai multe elemente precum rezistenta fizica si psihica, forta, mobilitate, autocontrol, precizie, facând parte din familia sporturilor olimpice ce a luat o amploare deosebita în ultima vreme la nivel mondial.
Roxana Neagu
Sinistratii din comuna Zemes vor sa li se faca dreptate
Rezultatul anchetei efectuate de catre specialistii Universitatii de Petrol si Gaze Ploiesti nu-i multumeste pe sinistratii din comuna Zemes. Printr-o scrisoare deschisa, acestia acuza compania de petrol din zona pentru evenimentul petrecut in luna decembrie 2010. Atunci, in urma unei explozii produse intr-o locuinta a izbucnit un incendiu, care a schimbat radical viata a 9 familii.
Pentru a stabili cu exactitatea cum s-a produs explozia din 8 decembrie 2010 din comuna Zemes, autoritatile au solicitat ajutorul unor specialisti ai Universitatii de Petrol si Gaze Ploiesti. In urma anchetei desfasurate de catre acestia, rezultatul indica faptul ca acumularea de gaze s-a produs pe cale naturala, din cauza alunecarilor de teren din anii ’70 – ‘92, care au avut loc in zona cu pricina. Aceasta explicatie ii nemultumeste total pe sinistratii care au ramas fara case, dupa ce s-a luat decizia ca ei sa fie stramutati. Asta pentru ca, in opinia lor, singurul vinovat de producerea evenimentului este compania de petrol din zona. S-a stabilit ca in comuna, in locul in care s-a produs explozia, exista o punga de gaze care ar putea sari in aer oricand si de aceea locuintele celor 9 familii, nu mai pot fi locuite. Unul dintre sinistrati, Maria Darlau, a decis sa-si faca dreptate singura, asa ca a adresat Trustului Media Desteptarea o scrisoare deschisa in care precizeaza: “Mentionez faptul ca zona in care locuim este una petroliera, iar titularul de acord petrolier este OMV Petrom. Dupa analizele efectuate de UPG Ploiesti nu este specificata o cauza precisa a emanatiilor de gaze, facandu-se referire la coloanele de sonda rupte si ramase cu posibilitatea de a deversa zacamant in strat. Va aduc la cunostinta faptul ca in urma alunecarilor de teren din 1992, Petrom a pierdut 47 de conducte care au fost acoperite de alunecare, la nici una nu s-au efectuat lucrari de protejare intrucat zona nu este stabila. Sotul meu a depus o petitie la primaria Zemes, unde s-a cerut inca de atunci stramutare, intrucat exista un viitor pericol de emanatii de gaze, dar nu s-a primit nici un raspuns”.
Urmariti de blestem
Familia Dirlau a mai trecut prin astfel de momente cu multi ani in urma. Romeo Dirlau (41 de ani), fiul Mariei, spune ca in anul 1979 cand a fost ridicata prima sonda in zona in care locuiau au avut loc alunecari de teren iar casa lor a fost aproape distrusa. Atunci au primit teren in alta locatie, exact in cea care acum e afectata de explozia din decembrie 2010. Aici si-au construit din nou o casa tip P+1. Ghinionul insa i-a urmarit. “In 1992 au fost din nou alunecari de teren. Atunci tata avea 51 de ani. Am cerut stramutarea. Nu ni s-a aprobat”, a explicat Romeo. Acum au ramas pentru a doua oara fara nimic.
Ramasi fara nimic
Sunt 9 familii in aceasta situatie. In total, 27 de sinistrati. Fiecare are povestea lui, fiecare incearca sa o ia de la capat, sa duca o viata normala. Sunt femei, barbati, copii, care acum locuiesc intr-un adapost oferit de primarie. Stau cu totii intr-un imobil, construit pe baza sportiva din centrul comunei Zemes. Au fiecare camerele lor, au caldura, apa calda, un acoperis deasupra capului. Dar nu mai au casa. Cu totii si-au incropit cum au putut o mica gospodarie in noul adapost. Si-au adus din casele lor televizoare, frigidere, mobila, paturi, saltele, covoare, vesela, oale, aragazuri. Au crezut ca e doar o solutie temporara. Dar intre timp au primit vestea ca trebuie sa fie stramutati.
Roxana Neagu
Fotbal / Liga a IV-a „Umbro”: Scorul etapei, la Onesti
Rezultatele etapei a XVIII-a: AS Mondosport – AS Siretu 4-1, Vointa Gârleni – CS Dofteana 3-0, FCM II Onesti – CSM Moinesti 1-7, CS Caiuti – Biruinta Bacau 1-0, AS Filipesti – AS V. Oituz 4-0, Athletic Comanesti – Sport Club II Bacau 1-1, AS Negri – AS Tg. Ocna 5-0, Aerostar II Bacau – CS Consart 4-1, AS N. Balcescu – CS UZU Darmanesti 1-0.
Etapa urmatoare (26 martie): Vointa Oituz, AS N. Balcescu, Uzu Darmanesti – CS Caiuti, Biruinta – Athletic, Consart – AS Filipesti, CS Dofteana – Mondosport, AS Siretu – Aerostar II, CSM Moinesti – V. Gârleni, AS Tg Ocna – FCM Onesti, SC II – AS Negri. (D.P.)
Clasament
1. Mondosport 22 16 3 3 73-23 51
2. Sport Club II 20 15 1 4 55-21 46
3. CS Caiuti 21 13 5 3 44-18 44
4. CSM Moinesti 21 13 3 5 45-23 42
5. Aerostar II 22 13 2 7 42-26 41
6. Biruinta Bacau 22 12 3 7 45-24 39
7. AS N. Balcescu 21 11 4 6 52-34 37
8. CS Consart 22 11 2 9 62-40 35
9. AS Filipesti 22 10 3 9 53-46 33
10. AS Tg Ocna 22 9 3 10 38-54 30
11. FCM II Onesti 21 8 4 9 41-40 28
12. Uzu Darmanesti 22 6 5 11 35-42 23
13. AS Negri 21 7 2 12 42-57 23
14. CS Dofteana 21 6 3 12 28-68 21
15. Athletic 22 4 5 13 41-61 17
16. Vointa Gârleni 21 5 2 14 26-72 17
17. Vointa Oituz 21 3 5 13 22-46 14
18. AS Siretu 20 1 3 16 20-69 6
Semne timide de revenire a economiei
Anul 2010 a inceput mai optimist, cel putin pe hartie, pentru intreprinzatorii care au decis sa isi infiinteze propria firma. Astfel, comparativ cu anul trecut, in primele doua luni ale lui 2011, s-au inmatriculat 508 firme, in timp ce in aceeasi perioada a lui 2010 erau inscrise 462 de noi societati. "Mediul de afaceri s-a mai dezghetat, iar oamenii au din nou curaj", a explicat Ghiorghita Patrichi, director la Oficiul Registrului Comertului Bacau (ORC). Dintre acestea, cele mai multe sunt srl-uri si intreprinderi individuale. Judetul Bacau avea, la sfarsitul primei luni din an, 20.742 de firme inregistrate in Registrul Comertului dintre care 7.570 erau persoane fizice autorizate si 13.172 de persoane juridice. Tot de la inceputul anului, au intrat in procedura falimentului 25 de firme si alte aproximativ 300 au fost radiate.
Cereri pentru firmele debutante
Ordonanta de Urgenta a Guvernului 6/2011 pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprizatorii tineri a aparut in Monitorul Oficial la mijlocul lunii februarie. Desi ajutorul oferit de stat este de doar 10.000 de euro, 36 de tineri bacauani cu varste pana in 35 de ani au facut un drum la ORC si si-au deschis o firma. "Tinerii au venit pregatiti cu toate documentele, mai ales ca este vorba de aceleasi acte care sunt necesare pentru infiintarea unui SRL obisnuit. Singura diferenta este ca nu achita taxele aferente deschiderii unei firme", a mai spus Patrichi. Dintre acestia, 14 si-au deschis societatea in februarie, iar 22 de la inceputul lunii martie. Prin acest program persoanele care au cel mult 35 de ani si vor sa inceapa o afacere pot beneficia de alocatie financiara nerambursabila de pana la 10.000 de euro de la stat, garantii guvernamentale de cel mult 80.000 de euro si vor fi scutiti de la plata contributiilor de asigurari sociale pentru cel mult patru salariati. O conditie este ca tanarul intreprinzator sa angajeze cu contract de munca pe durata nedeterminata si sa mentina in activitate cel putin doi salariati (din momentul obtinerii facilitatilor). In acelasi timp, microintreprinderea apartinand intreprinzatorului debutant, trebuie sa reinvesteasca anual cel putin 50% din profitul realizat in anul fiscal precedent. Calitatea de microintreprindere se pierde la trei ani de la data inregistrarii firmei, daca societatea nu mai indeplineste conditiile ordonantei; la 45 de zile lucratoare de la data scadentei unei obligatii fiscale neindeplinite sau la data depunerii situatiei financiare, daca cifra de afaceri pe anul in curs a atins echivalentul in lei al sumei de 500.000 euro.
Andreea Gavrila
Minodora Cliveti, pregatita sa-i ia locul lui Severin
Minodora Cliveti (PSD) i-ar putea lua locul in Parlamentul European (PE) lui Adrian Severin, daca acesta va demisiona din functia de europarlamentar. Numele lui Severin, alaturi de alti doi europarlamentari, unul austriac, celalalt sloven, apare intr-un scandal de coruptie dat la iveala de jurnalisti britanici. Actionand sub acoperire, acestia au promis sume de ordinul zecilor de mii de euro celor trei membri ai PE in schimbul promovarii unor amendamente legale. Alegerile europarlamentare au avut loc pe 7 iunie 2009, iar mandatul parlamentarilor trimisi de Romania la Bruxelles este de 5 ani, finalizandu-se in 2014. "Ideea este ca votul a fost pe lista si daca se intampla intra in Parlament urmatorii de pe lista. Eu nu ma pregatesc pentru nimic. Nu e un prilej de bucurie. Domnul Severin este cel care va trebui sa-si rezolve problemele. Eu sunt pregatita, ca de aia am candidat pe lista la europarlamentare. Nu ma bucur de raul altuia. Ramane de vazut ce se va intampla", a spus Cliveti.
Liderul socialistilor europeni din PE, Martin Schulz, a anuntat ieri la Bruxelles ca asteapta ca Severin sa-si prezinte demisia. "Sunt surprins si socat de ceea ce s-a intamplat. Ca si in viata, si in politica sunt personalitati slabe care incalca regulile", a declarat Schulz. Dupa izbucnirea scandalului de coruptie, alti doi europarlamentari – Ernest Strasser (Austria) si Zoran Thaler (Slovenia) si-au prezentat demisiile din PE.
Daca va ajunge europarlamentar, Minodora Cliveti va fi primul bacauan care ocupa aceasta functie de la intrarea Romaniei in Uniunea Europeana.
Lucian Bogdanel
Sarbatoare francofona la Colegiul „Alecsandri”
Colegiul National “Vasile Alecsandri” a sarbatorit, prin cantec, dans si poezie, Ziua Francofoniei. Aniversata in fiecare an pe 20 martie, Ziua Internationala a Francofoniei este un eveniment dedicat limbii franceze, ca vector pentru multilingvism. Sarbatoarea francofona din acest an este dedicata tinerilor din toate tarile si de pe toate continentele.
In holul mare al Colegiului National “Vasile Alecsandri” Bacau, elevi si profesori au sarbatorit cu mare fast Ziua Francofoniei, aniversata in fiecare an pe 20 martie. S-au organizat dansuri, s-au recitat poezii si s-a cantat in limba franceza, ca semn al promovarii solidaritatii si cooperarii intre statele francofone. Tara noastra celebreaza acest eveniment, alaturi de ceilalti 74 membri si observatori ai Organizatiei Internationale a Francofoniei printr-o serie de manifestari culturale, artistice si educationale, activitati care au fost organizate si la Colegiul National “Vasile Alecsandri” Bacau. “Ca in fiecare an, colegiul nostru desfasoara activitati legale de Ziua Francofoniei, o sarbatoare a Frantei, o manifestare dedicata acestei zile, care noi o sarbatorim acum pe 21 martie”, a declarat prof. de limba franceza Irina Pistol, cadru didactic la CN “V. Alecsandri” Bacau. Programul, la care au participat impreuna elevi si profesori, a fost unul interactiv. De organizare s-a ocupat in mod special Catedra de limba franceza a colegiului. A fost un spectacol cu si pentru tineri, mai ales ca sarbatoarea francofona din acest an este dedicata tinerilor din toate tarile si de pe toate continentele. “Este o traditie ca noi sa sarbatorim aceasta zi. Si la radio-ul scolii s-a difuzat numai muzica francofona. Pentru ca francofonia nu inseamna numai Franta, ci si toate valorile culturale transmise prin intermediul limbii franceze”, a explicat si sef Catedra limba franceza, prof. Georgeta Marinescu. Activitatile tuturor tinerilor francofoni care contribuie la stabilitatea si prosperitatea tarilor, sunt direct legate de insasi esenta principiilor care stau la baza Francofoniei, promovand respectul drepturilor omului, democratia si statul de drept. De altfel, in 2011, sarbatorirea Francofoniei sta sub semnul urmarilor Sommet-ului de la Montreux, care a definit liniile de forta ale dezvoltarii sale viitoare cu scopul de a aprofunda reforma Organizatiei Internationale a Francofoniei. Astazi si noi suntem actori importanti al Francofoniei institutionalizate. inca din 1993, de la aderarea noastra la familia francofona, ca membru cu drepturi depline, Romania s-a angajat activ in promovarea si indeplinirea obiectivelor acesteia, mai ales pe plan national si regional, ceea ce i-a adus statutul de “stat – far” al Francofoniei pentru Europa Centrala si de Est.
Roxana Neagu
Fatade renovate cu forta
Urgent, obligatoriu, pe credit sau gratuit
Guvernul a aprobat in sedinta de duminica seara un proiect de lege privind cresterea calitatii arhitectural-ambientale a cladirilor si l-a trimis spre dezbatere si aprobare, in regim de urgenta, la Parlamentul Romaniei. Legea instituie obligativitatea pentru proprietarii de apartamente sau de imobile sa asigure reabilitarea fatadelor. Daca insa acestia nu au bani, primariile sunt obligate sa faca lucrarile din bugetul local.
Potrivit proiectului de lege, proprietarii de locuinte vor putea accesa un credit garantat de stat, prin care sa-si poata finanta lucrarile de reabilitare a fatadelor. Proprietarii ar urma sa returneze banii in cinci ani.
Legea da posibilitatea autoritatilor publice locale sa intervina impotriva vointei proprietarului si sa reabiliteze fatada pe cheltuiala primariei, urmand sa recupereze datoria de la proprietar. "Noua legislatie are si parti bune si parti rele. Din punct de vedere estetic, urbanistic este o reglementare buna, dar financiar vorbind nu cred ca este oportuna pentru puterea financiara a populatiei. Bugetul local ar putea suporta aceste costuri, dar daca se pune problema de recuperare a banilor de la proprietari, nu cred ca vom reusi", a declarat Dragos Luchian, viceprimarul municipiului Bacau. In plus, intr-o prima faza, primariile sunt obligate sa inventarieze toate cladirile care necesita reabilitarea fatadelor si sa stabileasca ce imobile au prioritate la reabilitare. Proprietarii au la dispozitie 30 de zile de instiintarea primariei sa decida daca vor reabilita fatadele sau nu.
Gratis pentru anumite categorii
Aceeasi lege prevede ca in situatia in care proprietarii cladirii demonstreaza ca au un venit mediu net lunar pe membru de familie sub castigul salarial mediu net lunar pe economie, cheltuielile sa fie preluate in totalitate de catre primarie, fara sa se ceara returnarea acestora. Cladirile monument istoric urmeaza sa fie reabilitate pe banii Ministerului Dezvoltarii. “Este cam mare diferenta de la obligativitate la gratuitate, crede Dan Cristian Cibotariu, presedintele Asociatiei de proprietari 67. Este cam greu pentru proprietari sa realizeze reabilitarea, fiindca unii dintre ei nu reusesc nici sa-si plateasca intretinerea. Astea sunt legi scrise cu piciorul stang. Cat despre posibilitatea ca primariile sa intervina in proprietatea privata cu bani de la bugetul local, nu mi se pare corect. Aceste fonduri ar trebui sa aiba alta utilizare. Avem unde investi banii publici, nu in fatade.” Alti bacauani cred ca administratia locala ar trebui sa fie interesata in aspectul orasului, deci si al cladirilor, insa trebuie delimitata proprietatea publica de cea privata. “Aceasta prevedere are si o tenta electorala, crede Alexandru Diaconu. Nimic nu este gratuit. Am trecut prin tot felul de experiente de acest tip si probabil ca vor mai fi unii care sa cada in capcana.”
Andreea Gavrila
Doina Mincu
Amendat pentru un buletin… valabil
Un bacauan s-a trezit ca este amendat de politie pentru ca are buletinul expirat, desi, de fapt, e scris negru pe alb ca omul are documentul valabil pana la sfarsitul vietii. Confuzia nu este numai a lui, ci a mai multor bacauani aflati intre o legislatie valabila pana in 2005 si o alta dupa 2005.
Bacauanul Constantin Foamete a primit recent in cutia postala un proces verbal datat in 7 martie, din care rezulta ca a fost amendat cu suma de 40 de lei de agentii de la Sectia 2 de Politie, pentru faptul ca documentul sau de identitate este expirat. Omul a ramas contrariat la vederea amenzii, mai ales ca in buletin nu este specificata data de expirare, semn ca acesta nu trebuie sa il reinnoiasca.
"M-am trezit cu amenda in posta. Am fost la buletine si ei mi-au zis ca e valabil toata viata si nu trebuie sa il schimb. De ce sa platesc amenda atunci?", ne-a spus bacauanul. Documentul a fost eliberat de Serviciul Public de Evidenta a Persoanelor in mai 1997, cand omul avea 44 de ani. Potrivit legislatiei in vigoare la acel moment, documentul sau urma sa fie valabil pentru toata viata.
Prins intre doua legi
Se pare ca situatia lui Constantin Foamete nu este singulara in Bacau. "Pe legislatia valabila inainte de 2005, persoanele cu varsta de peste 44 de ani primeau un document de identitate valabil toata viata. Ulterior, la modificarile din 2005, aceasta situatie se aplica pentru cei care au peste 55 de ani. In mod automat, la introducerea datelor in sistemul informatic, buletinul acestuia a primit o valabilitate de zece ani, in loc de una permanenta asa cum este inscris in document", a explicat Ioan Prisecaru, comisarul sef al serviciului.
Cum baza de date este comuna institutiilor, a fost usor pentru agentii de politie sa il gaseasca pe Constantin Foamete si sa il amendeze pentru faptul ca are buletinul expirat. In plus, in fiecare an se actualizeaza o lista cu persoanele care au carti de identitate expirate. "Solutia ar fi ca sa conteste amenda pentru ca are sanse sa obtina anularea ei. Ii sugerez totodata sa isi schimbe buletinul pentru a evita situatii de acest tip", a mai spus Ioan Prisecaru. Acesta a adaugat ca exista nenumarate adrese facute la nivel central pentru a remedia astfel de situatii si a corecta informatiile din baza de date.
Andreea Gavrila
Pomana la intretinere cu scandal
Subventionat suta la suta si nu prea
Locatarii care au semnat conventii cu CET Bacau, furnizorul de agent termic in sistem centralizat, au avut parte de surprize neplacute cand s-au uitat pe tabelele de intretinere. Desi se asteptau ca primaria sa le subventioneze caldura integral, asa cum s-a anuntat initial, au mai scos bani din buzunar. Chiar si asa, proprietarii apartamentelor bransate la CET au scapat ieftin din iarna, spre deosebire de vecinii lor cu centrala termica proprie.
In sezonul rece 2010-2011, incalzirea in blocuri a stat sub semnul harababurii, al pomenii de la bugetul local si al discriminarii de care Primaria Bacau s-a facut vinovata fata proprietarii apartamentelor care nu sunt deservite de CET.
Pentru a-si tine in viata societatea de termoficare, o sursa inepuizabila de venituri pentru firmele apropiate administratiei locale, Consiliul Local Bacau a subventionat incalzirea apartamentelor bransate la CET. Li s-a impus, in schimb, sa incheie o conventie individuala cu societatea de termoficare, un act aditional la contractul dntre aceasta si asociatiile de proprietari. Daca initial acestia au fost anuntati triumfator ca nu vor scoate niciun leu din buzunar pentru caldura, cand au ajuns la asociatiile de proprietari au vazut ca lucrurile nu stau chiar asa. “CET-ul a zis ca nu vor avea nimic de platit la caldura si locatarii au crezut, ne-a declarat Viorica Gavrilut, administratorul Asociatiei de proprietari 47. Nu s-au mai uitat la repartitoare si au consumat cata caldura au avut nevoie. Cand s-a facut repartitia pe apartamente, am vazut ca este un plafon la caldura. Oamenilor nu le-a convenit, dar trebuie sa plateasca.”
La subventionarea caldurii sunt limite impuse de o ordonanta de urgenta a guvernului. Astfel, pentru o camera, consumul maxim stabilit este de 1,01 gigacalorii, pentru doua – 1,49 gigacalorii, pentru trei – 1,94 gigacalorii, iar pentru patru – 2,74 gigacalorii. Consumul teoretic se inmulteste cu un pret din care se scade subventia nationala. Rezulta astfel un pret de 179,97 lei/gigacalorie.
Vecinii au ajuns dusmani
Sefii asociatiilor de proprietari au fost toata iarna la mijloc, intre locatarii infuriati, primarie si CET. “Nu mai stim cum sa-i impacam pe toti, ne-a declarat Iuliana Chiriac, presedintele Asociatiei de proprietari Calugareni Nord. Cei care au centrala termica individuala au facut scandal ca sunt pusi la plata pentru tevile comune din apartamente, in timp ce vecinii lor ramasi la CET au caldura subventionata. Am facut sedinta in asociatie, am renuntat la serviciile firmelor de repartitoare si am facut noi impartirea facturii.” S-a decis ca proprietarii apartamentelor debransate sa nu mai plateasca nimic pentru caldura de la CET. Aceasta decizie i-a suparat pe cei ramasi in sistemul centralizat. “Ne-au reclamat cei ramasi la CET, care oricum aveau caldura subventionata, ca nu-i punem la plata pe cei cu centrala.” Asa cum era de asteptat, a intervenit primaria, prin angajatii din biroul pentru asociatii de proprietari. Acestia au pus doar gaz pe foc, fiindca problema nu este nici acum rezolvata. Harababura se regaseste in toate asociatiile de proprietari care au doua sisteme de incalzire: centralizat si individual.
„Ne-a innebunit primaria cu pomana asta. Numai in Bacau este asa ceva. Vor vedea cei care au incheiat conventii cu CET-ul ce se va intampla daca vor dori sa se debranseze. Credem ca li se vor cere inapoi banii dati de primarie pentru caldura.”
Iuliana Chiriac, presedinte Asociatia de proprietari Calugareni Nord
Primaria Bacau subventioneaza caldura pentru aproximativ 8.000 de locuinte din cele 20.000 bransate la CET. Mii de proprietari au refuzat pomana de teama ca, semnand conventia, se vor lega pentru totdeauna de CET.Doina Mincu
Primaria n-are acte pentru imobilele pe care le detine
NU STIU CE AU IN PROPRIETATE
Desi Legea cadastrului obliga unitatile administrativ-teritoriale sa realizeze carti funciare pentru imobilele ce apartin domeniului public sau privat, municipalitatea bacauana intampina mari lipsuri la acest capitol. Pentru majoritatea bunurilor pe care le detine (cladiri, terenuri etc.), municipalitatea nu are documente din care sa reiasa statutul de proprietar al respectivelor imobile. Situatia creata le-a permis in ultimii ani edililor sa instrumenteze diferite "combinatii" cu terenuri, pe filiera domeniul public – domeniul privat, sau chiar abuzuri administrative in dauna unor persoane private.
Patrimoniul municipalitatii este incert din punct de vedere juridic. In pofida nenumaratelor inventarieri ale domeniului public si privat al Bacaului, edilii nu cunosc cu exactitate care sunt bunurile aflate in proprietatea municipiului. Cauza o reprezinta faptul ca Primaria nu detine carti funciare pentru imobilele aflate in domeniul public sau privat, desi Legea cadastrului o obliga sa-si "puna" in ordine documentatia de profil. Situatia creata pare lipsita de importanta, insa – in realitate – confuzia generata de lipsa de documentatii cadastrale la zi, precum si tolerarea acestei stari de fapt, au permis edililor sa faca nenumarate jonglerii imobiliare pe palierul "domeniu public – domeniu privat".
Legea este limpede
Legea 7/1996, care reglementeaza organizarea cadastrului si publicitatii imobiliare, precizeaza ca unitatile administrativ teritoriale – primarii si consilii judetene – sunt obligate sa elaboreze "carti funciare speciale" in care sa fie inregistrate bunurile aflate in domeniul public sau privat. Conform Articolului 46, "imobilele ce apartin domeniului public si domeniului privat al unitatii administrativ – teritoriale se vor inscrie in carti funciare speciale ale unitatii administrativ-teritoriale pe care sunt situate". Aceeasi Lege prevede si modul in care un drept de proprietate poate fi opozabil tertilor, respectiv poate face obiectul unor tranzactii: vanzari, cumparari, schimburi etc.
Articolul 26 din legea citata precizeaza, cu exactitate, situatiile singulare in care un drept de proprietate poate face obiectul unor tranzactii fara a fi inscris in cartea funciara. "Dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale sunt opozabile fata de terti, fara inscrierea in cartea funciara, cand provin din succesiune, accesiune, vanzare silita si uzucapiune", se arata in articolul citat. Practic, pentru orice teren aflat in patrimoniul municipalitatii si propus unui schimb, de exemplu, edilii erau obligati de lege sa elaboreze cartea funciara a imobilului.
Ce se intampla in realitate?
Municipalitatea nu detine carti funciare decat pentru cateva imobile aflate in patrimoniu (depozitul ecologic, blocuri ANL scoase la vanzare etc). Restul inregistrarilor privind imobilele prinse in inventarele realizate anual de catre Directia de Patrimoniu, in conformitate cu prevederile legale, pot contine omisiuni grave.
"Va pot spune doar atat: blocurile ANL pe care le-am scos la vanzare sunt intabulate. Au carte funciara. La altceva nu pot sa va spun, dar la blocurile ANL cu siguranta avem carti funciare", a declarat Gavril Pircu, seful Directiei de Patrimoniu din subordinea municipalitatii. Acesta a lasat de inteles ca doar o infima parte a imobilelor prinse in inventarul domeniului public/privat beneficiaza de documentatie cadastrala la zi.
Pircu este, insa, contrazis de viceprimarul Dragos Luchian care a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca foarte putine imobile au ramas fara carti funciare.
"N-as putea sa spun acuma care este proportia intre imobilele cu carte funciara si fara. Sunt putine care nu au carte funciara. In orice caz, e o munca grea, nu e chiar asa de simplu. Operatiunea va tine ani de zile. In general mai avem de acoperit zonele periferice, acolo avem probleme", a apreciat viceprimarul.
Situatie intretinuta deliberat
Confuzia cauzata de lipsa documentelor de proprietate pentru imobilele aflate in patrimoniul municipiului a fost pe placul edililor. In ultimele luni, itele imobiliare ale municipalitatii s-au incurcat in doua cazuri a caror aparitie in paginile cotidianului Desteptarea atesta faptul ca "dezordinea" din inventarul domeniului public/privat al municipiului este intretinuta in mod deliberat. Astfel, la inceputul acestui an, in sedinta CL din 19 ianuarie, consilierii locali au aprobat un schimb de terenuri intre municipalitate si o societate imobiliara. Pentru terenul oferit la schimb, situat la iesirea din Autogara Bacau spre strada Vadu Bistritei, municipalitatea nu avea niciun act de proprietate la data aprobarii de catre CL a schimbului de terenuri. Mai mult, contextul creat in jurul schimbului de terenuri a lasat Autogara fara iesire catre arterele rutiere majore din zona, edilii retrocedand terenul ce asigura calea de acces dinspre Autogara spre Bulevardul Unirii.
Intr-o situatie aparent similara se afla si constructia strapungerii Mihai Viteazu – 9 Mai. Aceasta este blocata de mai multe luni in instanta, principala cauza fiind ca municipalitatea nu a efectuate exproprierile care s-ar fi impus inainte de a da startul lucrarilor. Astfel, santierul s-a intersectat cu o proprietate privata de peste 150 de metri patrati. Loghin Achilov, consilier in cadrul Serviciului de restituire a proprietatilor din subordinea municipalitatii, recunostea intr-o declaratie data Desteptarii ca pentru zona respectiva Primaria nu avea o evidenta cadastrala. "Probabil ca nu era intocmita documentatia cadastrala si din cauza asta nu se stia ca pot fi proprietati acolo", aprecia Achilov in urma cu o saptamana.
"Intabulam cand avem nevoie"
Reprezentantii Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) Bacau sustin ca municipalitatea nu detine carti funciare pentru bunurile pe care le are in proprietate. Liviu Miroseanu, directorul OCPI Bacau, afirma ca de-a lungul timpului lipsa documentatiei cadastrale a dus la erori administrative comice. "Se poate intampla ca un cetatean sa-si intabuleze o proprietate si Primaria sa constate ca imobilul figureaza in domeniul public. Ei nu au facute intabulari. Exista un inventar al domeniului public si privat, insa nu sunt suficiente. In inventar se spune adresa, suprafata si o scurta descriere a imobilului. El nu este localizat cu exactitate in spatiu", a afirmat Miroseanu.
De cealalta parte, Loghin Achilov a declarat ca Primaria a intocmit documentatia cadastrala si a facut carti funciare doar cand a avut nevoie.
"Imobilele se intabuleaza doar in momentul in care este nevoie sa se faca ceva cu ele, de regula schimburi. In momentul in care se trece prin CL actiunea, facem carte funciara. Daca CL respinge actiunea de schimb, de exemplu? Orice documentatie cadastrala este platita. Nu intabulam decat cand este o necesitate", a opinat Achilov.
"Este o problema"
Potrivit reprezentantilor Guvernului in teritoriu, unitatile administrativ-teritoriale se confrunta cu grave probleme de cadastru. Subprefectul Gelu Dascalu a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca exista numeroase comune in judetul Bacau care nu dispun inca de documente de proprietate.
"In principiu, in fiecare an primariile au obligatia de a realiza inventarierea domeniului public si privat. Avem in judet localitati intregi unde nu exista incheieri de carte funciara, nu au acte de proprietate, nu au formele facute pentru intabulare. E o problema pe Moldova mai ales. Noi si azi avem probleme cu retrocedarile. Va dati seama ce probleme sunt pe domeniul public si privat: se identifica un teren, nu se identifica, si asa mai departe", a apreciat subprefectul Dascalu.
Confuzie propice abuzurilor administrative
De-a lungul timpului, carentele existente in inventarul domeniului public si privat al municipiului au fost instrumentate de conducerea Primariei in sensul promovarii unor abuzuri administrative incalificabile. In ianuarie 2007 secretarul municipiului, Ovidiu Popovici, decreta ca livada Fructex (n.r. – situata la iesirea inspre Saucesti) se afla in domeniul privat al municipiului Bacau. Ulterior, edilii au promovat o hotarare prin care in livada urma sa fie construit un spital municipal. "Terenul apartine domeniului privat al municipiului si modul in care domnul Rati (n.r. – Viorel Rati, patronul Fructex) a intrat in posesia acestui teren va face obiectul unei anchete pe care o va initia Serviciul de Cadastru al Primariei Bacau", declara Popovici. La 4 ani de la declaratiile belicoase ale secretarului, livada Fructex a facut obiectul unei retrocedari, dupa ce urmasii proprietarului german – familia Schmidsfelden – au castigat in instanta, definitiv si irevocabil, cele 50 de hectare pe care se intinde livada. Anterior, aceasta a apartinut Agentiei Domeniilor Statului care a dat in administrare livada catre Asociatia Pomicola PAS Bacau, reprezentata legal de Viorel Rati. La randul sau PAS Pomicola a concesionat pe 49 de ani livada. Aceasta nu s-a aflat niciodata in patrimoniul municipiului Bacau, insa detaliul nu i-a impiedicat pe edili sa hartuiasca societatea care a concesionat livada: cele 50 de hectare au fost prinse in noul Plan Urbanistic General pe post de "parc" al Bacaului si mai apoi ca spatiu verde.
Intr-o situatie asemanatoare s-au aflat alte doua obiective private ale Bacaului: gradinita Letea si terenul de la Transport Public. Ambele au fost intabulate de proprietari privati – fabrica de hartie Letea, respectiv SC Transport Public SA. Carentele de documentatie cadastrala, precum si o eroare comisa de un fost angajat al Primariei au facut ca gradinita Letea sa apara in domeniul public al municipiului, desi imobilul apartinea fabricii de hartie, fiind construita din fondurile acesteia. Omisiunea a fost speculata de administratia Stavarache care a inceput o "cruciada" judiciara impotriva Letea SA. Dupa un litigiu de 5 ani, instanta a dat castig de cauza proprietarului de drept.
Similar, terenul de la Transport Public este revendicat in instanta de municipalitate, fara ca aceasta sa-l fi detinut sau sa fi avut, vreodata, documente de proprietate in acest sens. Imobilul a intrat in proprietatea Transport Public la privatizarea societatii in 2002 – 2003.
Lucian Bogdanel
Crima misterioasa la Filipeni
Un barbat in varsta de 53 de ani, Mihail S., din comuna Filipeni, sat Brad, a fost gasit fara suflare, intr-o balta de sange, chiar in fata casei sale. Cei care au descoperit grozavia au fost vecinii, care au anuntat si Politia. Capul victimei era zdrobit, probabil cu o bata, aceasta fiind gasita la locul faptei, aproape de cadavrul barbatului. Au ajuns acolo imediat politisti, judiciaristi si criminalisti, impreuna cu procurorul de caz. “Am deschis deja o ancheta. Fapta este incadrata la moarte suspecta. Efectuam cercetari pentru a stabili cu exactitate imprejurarile in care s-a produs evenimentul si cine se face vinovat. Avem deja un cerc de suspecti”, a declarat procuror Gheorghe Herciu, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau. Corpul neinsufletit a fost transporat la morga pentru efectuarea necropsiei. Mihail S. era casatorit, avea doua fete la facultate, iar sotia, plecata la munca in strainatate. Ducea o viata ordonata, dupa cum spun chiar localnicii, si era gestionar la un magazin din sat. Cel care se va face vinovat de aceasta crima va ajunge in fata instantelor, sub acuzatia de omor deosebit de grav, fapta pedepsita cu ani grei de inchisoare. (R. Neagu)
Senatorul bacauan Vasile Nistor se retrage din PDL
Senatorul Vasile Nistor a anuntat ca se retrage din PDL si ca va activa ca independent, motivul principal fiind ca nu mai poate duce "povara politica a acestei guvernari care a facut foarte mult rau romanilor", el aratand, pe de alta parte, ca premierul Boc este promotorul restructurarii economiei.
El mentioneaza, de asemenea, situatii precum "votul fraudulos" la Legea pensiilor.
"Dupa o lunga perioada de analiza a scenei politice romanesti in general si a situatiei existente in Partidul Democrat Liberal in mod special, am decis astazi ca este momentul sa ma retrag din PDL si sa activez in continuare in calitate de senator independent. Principalul motiv al deciziei mele este dat de faptul ca nu mai pot sa duc povara politica a acestei guvernari care a facut foarte mult rau romanilor".
Citeste mai mult
Irina, in grija lui Irinel Columbeanu pana la decizia definitiva a divortului
Irina ramane in grija lui Irinel Columbeanu pana la decizia definitiva privind divortul si incredintarea copilului, Tribunalul Bucuresti respingand, luni, cererea Monicai Columbeanu de suspendare a deciziei Judecatoriei Buftea.
Monica Columbeanu a cerut, luni, la Tribunalul Bucuresti, care judeca recursul sau fata de solutia din 28 februarie a Judecatoriei Buftea prin care Irina i-a fost incredintata temporar lui Irinel Columbeanu, suspendarea acestei decizii pana la pronuntarea unei sentinte definitive privind divortul.
Instanta Tribunalului Bucuresti a respins cererea Monicai Columbeanu, astfel ca Irina ramane in continuare in grija lui Irinel Columbeanu.
In cazul cererii Monicai Columbeanu de suspendare a efectelor deciziei Judecatoriei Buftea, Irinel Columbeanu a spus instantei ca, in opinia sa, "un copil nu are ce cauta sub acelasi acoperis cu o persoans cu moravuri usoare".
Citeste mai mult






