Ajutorul de incalzire va putea fi retras mult mai usor, incepand din acest an. Normele de aplicare a Ordonantei 70/2011 care reglementeaza acest tip de ajutor, afisate, in proiect, pe site-ul Ministerului Muncii, prevad ca plata va fi incetata, daca doua persoane declara despre o familie beneficiara ca detine anumite bunuri sau are venituri care nu se mai incadreaza in criteriile de acordare. Mai exact, la definitivarea anchetei sociale efectuate de catre un reprezentant al primariei la domiciliul celui care a cerut ajutorul, se pot utiliza declaratiile de la cel putin doua persoane care cunosc situatia sociala si civila a solicitantului. Declaratia va fi semnata de cel care o da si de catre reprezentantul primariei. Totodata, normele stabilesc si bunurile mobile si imobile care conduc la excluderea de la plata ajutorului de incalzire. Cei care detin mai mult de o locuinta, o motocicleta, motoreta, scuter sau autoturism nu vor primi ajutor. Nici cei care au un tractor, combina de recoltat, presa de ulei ori moara nu vor avea acest drept. Chiar si o drujba reprezinta un motiv de excludere de la plata ajutorului. Familiile cu o bucata de teren mai mare, nu vor fi luate in calcul la stabilirea lui. Sunt excluse cele care au un teren construibil de 1.000 mp, in urban, sau 2.000 mp, in rural, ori daca au o suprafata arabila de 2 ha. Familiile cu peste 3 vaci, 5 porci, 20 de oi sau 15 stupi de albine nu vor avea nici ele dreptul la ajutor. Doar unul din toate aceste bunuri poate conduce la suspendarea ajutorului. (E. Tintaru)
Bustul lui Bacovia la Universitatea „George Bacovia”
Intr-o atmosfera destul de tensionata – motivele le vom prezenta intr-o alta editie -, sambata dimineata s-a desfasurat ceremonia de dezvelire a bustului poetului George Bacovia din fata Universitatii care-i poarta numele din Bacau. Dupa exact noua minute dupa ora zece (“programul a fost comunicat din timp invitatilor, ora zece era cea anuntata”, a precizat rectorul Dumitru Bontas) doi studenti au procedat la ridicarea esarfei de pe bust. Printr-o hotarare a Consiliului Local din luna aprilie 2011, a fost acceptata cererea Universitatii “George Bacovia”, dupa numeroase discutii si tergiversari, ca bustul lui Bacovia din curtea Colegiului “Ferdinand” (nu-si mai gasea justificarea, din moment ce Liceul “Bacovia” a capatat o alta denumire), opera a sculptoritei Maria Grigorescu Vasilovici, sa faca parte din patrimoniul universitatii, fiind asezat, dupa un proiect al arhitectului Constantin Amaiei (proiectantul intregului ansamblu ce inseamna noul edificiu al celei mai tinere institutii de invatamant superior din Bacau), chiar in fata intrarii principale in universitate. “Spre bucuria unora, spre tristeta si oful altora, iata ca, de ziua lui Bacovia, suntem impreuna, pentru a consemna ca in acest loc il putem vedea ca opera de arta pe patronul spiritual al universitatii noastre. Au fost mai multe variante de asezare a bustului, insa pentru stiinta tuturor terenul din fata Universitatii este revendicat, astfel ca am fost nevoiti sa-l amplasam chiar la intrare. A fost si varianta de a pune acest bust in interior, insa era mare pacat sa nu fie vizibil pentru toti cei care trec prin fata institutiei noastre”, a spus la deschiderea festivitatilor Dumitru Bontas, rectorul Universitatii. Au fost prezente oficialitati locale (nu am remarcat niciun reprezentant al Primariei Bacau), sefi ai unor institutii de cultura, scriitori, poeti, critici de arta, membri ai Uniunii Scriitorilor din Romania, sositi in Bacau cu ocazia manifestarilor dedicate poetului George Bacovia. Vom reveni cu amununte in editia de luni, 19 septembrie, a cotidianului Desteptarea. (G. Baltatescu)
FCM Bacau – FC Snagov se vede la TVR 3
Partida dintre FCM Bacau si FC Snagov, contand pentru etapa a V-a a ligii secunde de fotbal, se disputa pe Stadionul Municipal, sâmbata, de la ora 11.00. O veste buna pentru cei mai comozi, care nu se vor deplasa la stadion, cu toate ca intrarea este libera: meciul, un adevarat "derby al suferintei", este transmis in direct pe TVR 3.
Sanitas nu vede cu ochi buni trecerea Casei de Sanatate la Minister
Trecerea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) in subordinea Ministerului Sanatatii (MS) nu este vazuta cu ochi buni de sindicatul angajatilor din sistemul sanitar. „Banii asiguratilor vor fi controlati de minister si vor fi folositi in alta parte, nu in Sanatate, crede Aurel Cretu, liderul bacauan al Sanitas. Vor ajunge in bugetul consolidat al statului. In loc sa contribuie si statul la Sanatate, cum ar trebui, se va folosi de acesti bani. Nu este corect. Sper sa nu am dreptate. As fi incantat sa gresesc. Cea mai buna solutie ar fi fost sa fie subordonata CNAS parlamentului.” Nici dr. Catalin Andriescu, presedintele Asociatiei medicilor de familie Bacau, nu agreeaza noul sistem. „CNAS nici macar nu ar trebui condusa de un om (presedintele CNAS, n.r.), ci de un consortiu in care sa fie foarte bine reprezentanti pacientii, cei care contribuie la fondul de asigurari de sanatate. Ar fi trebuit sa se instituie un control asupra CNAS din partea parlamentului si a asiguratilor.” Recent, prin ordonanta de urgenta a fost modificata Legea 95/2006, in sensul ca MS va coordona CNAS pentru eficientizarea sistemului de asigurari de sanatate. Tot MS, ca autoritate nationala in domeniul sanatatii, va exercita controlul asupra sistemului de asigurari sociale de sanatate, din punct de vedere al aplicarii politicilor în domeniul sanitar aprobate de Guvernul Romaniei. CNAS va functiona in continuare pe baza statutului propriu, avizat de consiliul de administratie, dar cu avizul conform al MS si aprobat prin hotarare de guvern. Tot MS va aviza bugetul de venituri si cheltuieli, precum si propunerile de rectificare bugetara inainte de depunerea lor la Ministerul Finantelor. CNAS va da noului sau coordonator rapotul trimestrial si anual cu privire la serviciile medicale, medicamentele si dispozitivele medicale furnizate asiguratilor. (D. Mincu)
Bacaul se confrunta cu o criza de sange din grupele rare
Desi numarul donatorilor a crescut, Centrul Judetean de Transfuzie Sanguina are permanent nevoie de sange. "Cererea este mare si niciodata nu putem spune ca avem suficient, ne-a spus Silvia Ciurea, directorul centrului. Avem bolnavi internati si prin spitalele din tara si trebuie sa trimitem si pentru ei sange. Mai ales pentru cei care au fost supusi unei interventii cardiovasculare, celor operati de neoplasm sau cu transplant de organe. Acestia necesita mult sange." Din grupele sanguine frecvent intalnite, centrul de transfuzie are cantitati mai mari de sange, dar la cele rare asigura necesarul cu mare dificultate. In prezent, de exemplu, are nevoie urgent de sange din grupa B negativ. Un numar mic de persoane are aceasta grupa sanguina, iar donatori sunt si mai putini. In schimb, trebuie remarcat faptul ca la grupele obisnuite, numarul donatorilor a crescut. Acum se inregistreaza o medie de 30-40 pe zi fata de perioada anilor 2.000-2.005, cand abia ajungeau la 25. Remarcabil este si faptul ca acum, din ce in ce mai multe persoane care doneaza sange nu o fac pentru a primi o recompensa. Multe au refuzat sa ia tichetele de masa si abonamentul compensat 50 la suta pe mijloacele de transport in comun. (E. Tintaru)
Modele de teste pentru evaluarea initiala a elevilor
Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) a publicat pe internet modele de teste pentru evaluarea initiala a elevilor in anul scolar 2011-2012, conform ultimelor modificari aparute in programa scolara prin asa numita "foaie de parcurs". Prin acest proiect, incepand din acest an, aceasta "foaie de parcurs" isi propune sa asigure, incepand cu anul scolar 2011-2012, un instrument de diagnoza pentru orientarea actiunilor ulterioare ale cadrului didactic prin adecvarea la nevoile reale ale beneficiarului direct al sistemului educational – elevul. In acest scop, in unitatile din invatamantul preuniversitar se administreaza teste de evaluare initiala. In acest sens, Centrul National de Evaluare si Examinare a elaborat modele de teste pentru evaluarea initiala, insotite de baremele de evaluare si de notare, precum si de precizari referitoare la specificul testelor. Cadrele didactice elaboreaza si valideaza, la nivelul colectivului de catedra/comisie metodica, teste de evaluare initiala avand ca reper modelele postate. Pentru disciplinele/ modulele de pregatire profesionala la care exista continuitate in planul-cadru, evaluarea initiala se desfasoara la inceputul semestrului intai, fiind precedata de doua saptamani de recapitulare. In cazul celorlalte discipline, care se afla in primul an de studiu pentru elevi, evaluarea initiala se poate desfasura imediat dupa lectiile introductive. In acest caz, testul initial va evalua preponderent aptitudini, dar va cuprinde si itemi prin care se evalueaza competente formate anterior, dar care vor sprijini realizarea obiectivelor/ competentelor prevazute in programa. Rezultatele obtinute in urma evaluarii nu se trec in catalog, se comunica elevilor si parintilor/reprezentantului legal si nu se fac publice. Prin evaluarea initiala la clasele a II-a pana la a XII-a sau a XIII-a se stabileste un punct de referinta in vederea compararii cu rezultatele evaluarii nationale la clasa a VIII-a si a examenului de bacalaureat din anul 2012, precum si cu rezultatele evaluarilor sumative viitoare de la clasele a II-a, a IV-a si a VI-a, prevazute in Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011. (R. Neagu)
Fotbal / Liga a III-a: Etapa neagra
Echipele bacauane din Seria I a Ligii a III-a au pierdut in etapa a V-a, desfasurata vineri dupa-amiaza.
Sport Club Bacau a suferit a doua infrangere consecutiva, elevii lui Cristi Popovici fiind invinsi in deplasare la CSM Ramnicu Sarat cu 1-0 (Lungoci ’80). Pe teren propriu, Aerostar a cedat cu 2-0 (Ghiviziu ’10 – pen., V. St?nescu ’76) in fata liderului Rapid Suceava. Formatia suceveana a acumulat 13 puncte si s-a distantat la conducerea Seriei, celelalte locuri pe podium fiind ocupate de CSM Ramnicu Sarat si Ceahlaul II Piatra Neamt (cu cate 10 puncte). Sport Club Bacau imparte locurile 4-5 cu Petrotub Roman (9 puncte), in timp ce Aerostar a coborat pe 13 (cu 4 puncte). (D.P.)
Incep amenajarile in zona noului Mall
Strazile Alexandru cel Bun si Mircea Eliade vor trece in perioada urmatoare printr-o serie de cosmetizari. Astfel, investitorul care va ridica in apropiere de Insula de Agrement un nou mall, cel de-al patrulea din Bacau, va executa si lucrari de acces la parcarea subterana si la zona de aprovizionare. In plus, pe strada Mircea Eliade se va introduce o a treia banda de acces rapid la parcare. Pentru a face aceste lucrari, consilierii locali au aprobat in sedinta extraordinara acordarea dreptului de folosinta asupra celor 2.069 metri patrati necesari investitiei. "Se va face un sens giratoriu si vrem sa amenajam intersectia. Din discutiile cu investitorul, modernizarea se va face pe cheltuiala sa", a declarat edilul Bacaului, Romeo Stavarache. Pe strada Alexandru cel Bun va aparea, conform proiectului, si o statie de autobuz. Dupa finalizarea lucrarilor, societatea va dona investitia municipiului prin act autentic. In sedinta din 28 februarie, tot consilierii locali au aprobat planul urbanistic zonal necesar pentru demararea investitiei care presupune constructia imobilului pe cinci nivele. (A. Gavrila)
Amendat pentru un transport de cherestea pentru care nu avea documente legale
Un barbat de 37 de ani a fost sanctionat contraventional de catre politisti, cu o amend? in valoare de 500 de lei, dupa ce acestia l-au depistat in timp ce transporta cu o autoutilitara cantitatea de 2,5 mc cherestea rasinoase pentru care nu poseda documente de provenienta si transport. Cele 200 de bucati de cherestea, in lungime de 4 m fiecare, au fost ridicate in vederea confiscarii. (R. Neagu)
Casa de vacanta sparta de doi pustani
O casa de vacanta situata in comuna Girleni a fost sparta de hoti, iar politistii au stabilit ca faptuitorii sunt doi pusti de 13 si 14 ani, care au actionat impreuna cu un tanar de 19 ani. “Politistii au fost sesizati de un barbat de 50 de ani din Bacau despre faptul ca persoane necunoscute i-au sustras bunuri dintr-o casa de vacanta, situatea in comuna Gîrleni. S-a stabilit ca intre 11 si 13 septembrie persoane necunoscute au patruns prin efractie în interiorul locuintei si au sustras mai multe bunuri în valoare totala de 1.000 de lei”, a explicat insp. Narcisa Butnaru, ofiter de politie. În urma investigatiilor efectuate, a fost identificat Florin D., de 19 ani, precum si doi minori de 13 si 14 ani, care au recunoscut ca au patruns prin efractie în locuinta de vacanta de ude au luat o chitara si bauturi alcoolice. Prejudiciul a fost recuperat integral. Cei trei s-au ales cu dosar penal pentru de furt calificat. (R. Neagu)
S-a deschis Targul ONG-urilor
Caravana ONGFest a ajuns, vineri, in Bacau. Timp de trei zile, organizatiile neguvernamentale au sansa sa se prezinte si sa desfasoare actiuni menite sa atraga atentia bacauanilor si sa-i convinga sa se implice in viata comunitatii. Organizatorul targului este Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC), care are drept partener local Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC). Spre deosebire de editia trecuta, cand targul s-a desfasurat in Bucuresti, anul acesta ONGFest a fost transormat in caravana, pentru a implica cat mai multe organizatii. Saptamana aceasta, sunt programate actiuni in Bacau si Iasi. "Promovam proiectele ONG si incurajam oamenii sa se implice in proiectele lor prin voluntariat, donatii, economie sociala, prin directionarea a 2 la suta din impozit. Mesajul nostru este «Afla! Implica-te! Impartaseste!» Afla despre proiectele organizatiilor neguvernamentale, implica-te in ele si spune mai departe prietenilor, familiei, celor pe care ii cunosti", a declarat Vera Ularu, manager de proiect la FDSC. Gabriela Achihai, presedinte al FSC, a subliniat ca "organizatiile neguvernamentale au multe de spus, au multe de facut si au dobandit multa expertiza in domeniul in care activeaza. De altfel, ONG-urile reprezinta al treilea mare sector al societatii, alaturi de institutiile publice si de mediul de afaceri." Sunt implicate, in acest proiect, 400 de fundatii si asociatii. In Bacau, s-au inscris la ONGFest 25 de organizatii din diverse domenii: sport, muzica, dans, educatie, servicii sociale. Partea de spectacol se va desfasura, sambata, in Parcul Catedralei, de la ora 10. Asociatia "Oblio si prietenii" va sustine o demonstratie de karate, "Rom pentru Rom", o parada a modei cu haine din hartie, Asociatia "Sindrom Down", arte martiale, copiii FSC vor prezenta piese muzicale din folclorul international, "Caritas" va veni cu dansuri romanesti, iar Fundatia "Sf. Ioan Bosco", cu dansuri moderne si un spectacol pregatit de clowni. Seara, iubitorii de film vor avea intrare libera la "Buna, ce faci?", un film realizat de Alexandru Matei. In paralel cu activitatile artistice si sportive, ONGFest cuprinde si numeroase dezbateri. Vineri dimineata s-a discutat despre colaborarea fundatiilor cu institutiile publice, sambata vor fi abordate teme privind implicarea companiilor private in finantarea proiectelor sociale si relatia cu mass-media, iar duminica se va vorbi despre economia sociala, legislatie si politicile de ocupare destinate grupurilor defavorizate. Festivalul national al ONG-urilor este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial destinat Dezvoltarii Resurselor Umane "Investeste in oameni".
Silvia Patrascanu
Criza a transformat magazinele second-hand în afaceri de prima mână
O afacere profitabilă pe timp de criză pare a fi magazinul second-hand. În timp ce firme cunoscute de îmbrăcăminte își închid afacerile, magazinele second au invadat orașul. Vânzările au crescut simțitor, mai ales, odată cu începerea noului an școlar. Părinții fac o economie, patronii obțin profit.
Chiar și în perioade de reduceri de sezon, magazinele tradiționale sau mall-urile sunt pustii, pentru că băcăuanii aleg să cumpere, din ce în ce mai des, de la „second”. Părinții au de unde alege: marfa este variată și la prețuri diferite. Cu toate acestea, mulți se feresc să recunoască faptul că mai cumpără produse din aceste magazine. Alții susțin că nu ar cumpăra niciodată ceva de aici. „Calitativ am auzit că sunt bune, dar nu cumpăr. Eu și pe cele noi le spăl. Mă uit, dar mi-e rușine să intru. În schimb, am văzut și medici care cumpără”, ne-a spus Laura Savin. „Nu aș cumpăra, am o reținere, nu că mă dau banii afară din casă. Nu mă port după costume de firmă, dar nici acolo nu am ajuns. E o treabă bună pentru cei mai modești financiar”, este de părere Gheorghe Mihalache.
„Contează calitatea”
Pentru alți părinți însă contează, în special, calitatea hainelor și mai puțin de unde sunt achiziționate. „Chiar am cumpărat, dar arătau mai bine decât cele din magazine, cu material mai bun. Sunt haine care merită, dacă sunt de bună calitate. Te uiți și la preț, mai ales când ai doi copii de îmbrăcat”, ne-a spus Claudia Neculai, mamă. Iar opinia sa este împărtășită pe scară largă. O dovedesc statisticile. Potrivit ultimului sondaj al Asociației Naționale pentru Second-hand și Economate, realizat în rândul membrilor, vânzările în acest domeniu au crescut anul trecut în medie cu 31 la sută. În plus, și patronii și-au cosmetizat magazinele ca să arate cât mai cochet și să atragă astfel clienții.
Boxerii romani, acceptati la Mondiale!
Asocia?ia Interna?ional? de Box Amator a informat azi COSR c? îi accept? de pugili?tii români la Campionatele Mondiale de la Baku, care încep pe 22 septembrie. AIBA a motivat aceast? decizie prin colaborarea excelent? cu COSR, care a preluat, în ultima vreme, lotul na?ional de box. Sportivii tricolori nu vor putea îns? s? ia parte la competi?ie sub steagul românesc, federa?ia român? de box fiind dezafiliat? de la AIBA. Astfel, boxerii români vor participa la CM sub steagul AIBA. Nici un oficial al FR Box nu va fi acceptat la Mondialele din Azerbaijan, ci numai sportivii ?i antrenorii lor. ?eful delega?iei va fi Drago? T?taru de la COSR. FR Box a fost dezafiliat? de la AIBA pe 6 septembrie, deoarece românii nu au respectat cererea de a organiza alegeri pentru pre?edinte pîn? pe 31 august. Pre?edintele FR Box, Rudel Obreja, se afl? de mai mult timp în conflict cu conducerea AIBA, care îi cere demisia din func?ia de pre?edinte al FR Box. Obreja este suspendat de AIBA pe o perioad? de 5 ani.
Sursa: gsp.ro
Voleibalistele bacauance, victorioase in primul amical
Stiinta Bacau a debutat cu dreptul la turneul de verificare "Braila Volei Team Cup". Vineri dimineata, echipa pregatita de Florin Grapa a trecut cu 2-0 de nou promovata in prima liga CSU Arges Volei Pitesti. Meciurile se desfasoara pe sistemul cel mai bun din 3 seturi. (D. Sion)
Europa League le prieste: 4 puncte in deplasare
FC Vaslui si Rapid au pasit cu dreptul, in deplasare, in noul sezon al Europa League (faza grupelor) contra echipelor Lazio, respectiv Hapoel Tel-Aviv. Disputa de pe Olimpico s-a incheiat 2-2, dupa ce Vasluiul a condus cu 2-1 pe Lazio, iar Rapid a smuls toate cele 3 puncte de la israelieni, impunandu-se contra echipei Hapoel Tel-Aviv cu 1-0.
Fotbal, Liga a II-a: Condamnati la victorie
FCM Bacau – FC Snagov (sâmbata, ora 11.00, stadion "Municipal"/ intrarea libera)
Fara alternativa
E un meci de care pe care: locul 16 contra locului 14. Un adevarat "derby al suferintei", pe care FCM Bacau este condamnata sa-l câstige. Cu doar un punct in primele patru etape, "galben-albastrii" nu au loc de intors contra Snagovului. "Morti-copti, trebuie sa spargem gheata si sa obtinem prima victorie din acest inceput de campionat. Mizam si pe sprijinul publicului, care trebuie sa inteleaga ca traversam o perioada mai grea", a sunat adunarea capitanul gazdelor, Gabriel Boghian.
Pe atac
Inaintea jocului cu FC Snagov, bacauanii nu se confrunta cu probleme de efectiv. Stoperul Lozneanu a fost recuperat dupa accidentarea premergatoare partidei de la Buzau, contra Gloriei si, in cazul in care va fi titularizat, va face pereche cu Ursu in axul central al defensivei, urmând ca Eugen Baciu sa fie avansat in linia mediana. Ramâne de vazut ce solutii se vor gasi in atac in conditiile in care, in ultimele trei etape, Bacaul a mizat pe trei formule ofensive diferite.
La rezultat
"E un meci foarte important, având in vedere situatia din clasament. Am convingerea ca vom sti sa jucam si noi la rezultat, astfel incât sa parasim, in sfârsit, ultimul loc al clasamentului", a declarat antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru, care a adaugat: "O victorie in acest meci are aduce si un declic din punct de vedere psihologic pentru echipa mea".
Extra-comunitari
De partea cealalta, Snagovul se prezinta pe "Municipal" cu ultimele sale achizitii: brazilienii Adriano, Alex si Joabe si nigerianul Ibekwe. De altfel, utilizarea lor in meciul cu CSMS Iasi (scor 0-0) a fost contestata de adversari, care au solicitat victoria la masa verde, pe motiv ca a fost depasit numarul de extra-comunitari impus de regulament. Partida dintre FCM Bacau si FC Snagov va fi arbitrata de o brigada compusa din Marius Ion Marodin (Bucuresti), Valentin Cristea (Calarasi) si Costin Florescu (Bucuresti).
Dan Sion
Handbal masculin / Liga Nationala: Tot mai sus
"U" Cluj – Stiinta MD Bacau 31-37 (11-20)
Demonstratie de forta in prima deplasare a sezonului. Joi seara, "studentii" au scos un rezultat mare pe terenul Clujului, echipa care anul trecut le-a barat drumul spre un loc de cupa europeana. Formatia pregatita de Eliodor Voica a pus stapânire pe joc de la bun inceput, distantându-se la 8-1 in minutul 11. Gazdele au avut momentele lor bune in cea de-a doua treime a primei reprize si s-au apropiat la 6-10 (min. 20), dar Stiinta a fortat inaintea pauzei si s-a desprins din nou: 18-8 (min. 28). In cel de-al doilea mitan scorul a curs liniar, cu un avans de 8-11 goluri in favoarea bacauanilor pâna in min. 57 (36-26), dupa care gazdele au mai recuperat un pic. Cu cele doua puncte de la Cluj, Stiinta MD a reusit totodata sa urce o treapta pe podiumul clasamentului, impartind acum sefia Ligii Nationale cu campioana HCM Constanta.
Stiinta Municipal Dedeman: Laufceac, Tevzadze, Tamas – Ghita (8), M. Bondar (7), Rotaru (4), Kurylenko (4), Paunica (3), B. Voica (3), Dospinescu (3), Gurkovskiy (2), Iancu (1), Ramba (1), Grigoras (1).
Din nou acasa
Dupa deplasarea de la Cluj, "studentii" revin in fata propriilor suporteri la finalul primei saptamâni competitionale din sezonul 2011-2012. In etapa a III-a, Stiinta Municipal Dedeman primeste vizita nou-promovatei Potaissa Turda. Meciul se va desfasura duminica, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor. Jocul va fi urmat de un duel de divizie secunda, CSM Bacau – CSM Foscani (13.00), programat in runda inaugurala a sezonului 2011-2012.
Rezultatele etapei a II-a: Steaua – Dinamo 20-26, CSM Bucuresti – CSM Satu Mare 27-32, CSM Ploiesti – HCM Constanta 24-36, Pandurii Târgu Jiu – Poli Timisoara 25-21, Potaissa Turda – Univ. Bucovina Suceava 25-28, CS Caras Severin – HC Odorhei 25-24.
Etapa urmatoare (duminica, 18 septembrie): HC Odorhei – CSM Bucuresti, Dinamo – CS Caras Severin, "U" Suceava – Steaua, Stiinta MD Bacau – Potaissa Turda, Poli Timisoara – "U" Cluj, HCM Constanta – Pandurii Târgu Jiu, CSM Satu Mare – CSM Ploiesti.
Clasament
1. HCM Constanta 2 2 0 0 74-47 4
2. Stiinta Bacau 2 2 0 0 70-61 4
3. Dinamo 2 1 1 0 54-48 3
4. "U" Suceava 2 1 1 0 53-50 3
5. CSM Bucuresti 2 1 0 1 59-58 2
6. Pandurii Tg Jiu 2 1 0 1 55-54 2
7. HC Odorhei 2 1 0 1 52-51 2
8. CS Caras Severin 2 1 0 1 51-56 2
9. CSM Satu Mare 2 1 0 1 55-65 2
10. CSM Ploiesti 2 1 0 1 49-60 2
11. Potaissa Turda 2 0 1 1 53-56 1
12. "U" Cluj 2 0 1 1 56-62 1
13. Poli Timisoara 2 0 0 2 45-50 0
14. Steaua 2 0 0 2 46-54 0
Fotbal, Liga a II-a: Sedinta foto
Inaintea antrenamentului de ieri dimineata, jucatorii FCM Bacau au participat la o sedinta foto, in care si-au prezentat noile rânduri de echipament. "Un echipament a fost trimis de fostul nostru jucator, Florin Lovin, care a facut un gest foarte frumos, iar celalalt ne-a fost asigurat de un sponsor local, motiv pentru care vreau sa-i multumesc personal domnului Constantin Avram", a declarat antrenorul "galben-albastrilor", Gheorghe Poenaru. (D.S.)
Programul etapei a V-a
– vineri, 16 septembrie: Viitorul Constanta – Gloria Buzau (ora 17.00, Digi Sport);
– sâmbata, 17 septembrie: Sageata Navodari – CF Braila, Victoria Branesti – Dunarea Galati, Astra II – Dinamo II, FCM Bacau – FC Snagov, CSMS Iasi – Callatis Mangalia (ora 11.00), CS Otopeni – Delta Tulcea (ora 13.00);
– duminica, 18 septembrie: FC Botosani – Farul Constanta (ora 12.00). (D.P.)
Clasament
1. Viitorul Constanta 4 3 1 0 10-2 10 (+4)
2. Dinamo II 4 3 0 1 7-6 9 (+3)
3. Astra II Giurgiu 4 2 1 1 8-5 7 (+1)
4. CSMS Iasi 4 2 1 1 4-4 7 (+1)
5. Victoria Branesti 4 2 0 2 6-4 6 (0)
6. CF Braila 4 2 0 2 7-6 6 (0)
7. Delta Tulcea 4 2 0 2 5-5 6 (0)
8. Gloria Buzau 4 2 0 2 4-5 6 (0)
9. Dunarea Galati 4 2 0 2 6-8 6 (0)
10. FC Botosani 4 2 0 2 3-5 6 (0)
11. Sageata Navodari 4 1 2 1 5-5 5 (-1)
12. Farul Constanta 4 1 2 1 5-6 5 (-1)
13. CS Otopeni 4 1 1 2 6-6 4 (-2)
14. FC Snagov 4 1 1 2 2-7 4 (-2)
15. Callatis Mangalia 4 1 0 3 8-8 3 (-3)
16. FCM Bacau 4 0 1 3 2-6 1 (-5)
Volei feminin: Primele teste
Stiinta va participa in acest week-end la turneul "Braila Volei Team Cup"
Dupa o luna si jumatate de antrenamente, Stiinta Bacau isi incepe seria jocurilor de verificare in vederea noului sezon competitional. Primele teste vor avea loc astazi si mâine, cu ocazia turneului "Braila Volei Team Cup", organizat de formatia de liga secunda, CSU Comision Braila. Pe lânga gazdele de la Braila, bacauancele vor avea de infruntat pe: Unic Piatra Neamt, Penicilina Iasi, CSU Arges Volei Pitesti (toate echipe din prima liga) si CSU Galati, formatie care, desi a promovat in Divizia A1, va evolua in continuare in esalonul cadet din cauza problemelor financiare. "Vom juca trei partide vineri si alte doua in cursul zilei de sâmbata. E un ritm ceva mai intens, insa sunt convins ca ne vom adapta fara mari dificultati", a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, care a deplasat la Braila un lot de zece jucatoare. Printre acestea figureaza si "centrul" Alexandra Sobo, revenita din stagiul efectuat cu reprezentativa nationala. (D.S.)
Fotbal, Liga a III-a: Vine lidera
Aerostar – Rapid CFR Suceava. La o saptamâna dupa ce a remizat acasa in compania Focsaniului, Aerostar primeste vizita unui alt adversar cu pretentii: Rapid CFR Suceava. Invingatori in derby-ul cu Sport Club, sucevenii au preluat sefia clasamentului pe care spera sa o pastreze si dupa meciul de azi, chiar daca "aviatorii" au anuntat ca nu-si mai pot permita sa piarda puncte la <adevar>. "Stim ca intâlnim o formatie redutabila, dar statutul de lideri al sucevenilor ne motiveaza si mai mult", a declarat antrenorul gazdelor, Vali Cioanca. Pentru acest meci, trupa lui Gioni Andries si Vali Cioanca mizeaza pe efectivul complet, inclusiv Strungariu, care si-a ispasit etapa de suspendare.
Arbitri: Claudiu Stefanuti – Paul Tamas, Mihai Ungur (toti din Bistrita). (D.S.)
O noua deplasare: CSM Râmnicu-Sarat – Sport Club. Pentru Sport Club aceasta este a doua deplasare consecutiva pe terenul unei echipe bine cotate. Daca in urma cu o saptamâna, elevii lui Cristi Popovici au pierdut la Suceava, contra Rapidului, atât derby-ul etapei, cât si fotoliul de lideri, azi, la Râmnicu-Sarat, ei spera intr-o victorie care, in cel mai rau caz, sa-i mentina la un punct de primul loc. Sansele Sport Clubului de a se impune sunt destul de mari in conditiile in care râmnicenii sunt lei in deplasare (doua victorii din tot atâtea meciuri), dar mielusei acasa, unde au luat doar un punct din sase posibile. "Suntem obligati sa câstigam acest meci de la Râmnicu-Sarat, indiferent de situatie", a spus Cristi Popovici, care i-a recuperat pe Spiridon si Petrea.
Arbitri: Ionut Bogdan Anghelinei (Galati) – Lucian Dan Ilies, Constantin Mihai Cantemir (ambii din Brasov). (D.S.)
Toate meciurile din etapa a V-a se disputa vineri, 16 septembrie, cu incepere de la ora 17.00. Programul jocurilor este urmatorul: Aerostar Bacau – Rapid Suceava, ABC Stoicescu – Ceahlaul II Piatra Neamt, Poli Galati – Petrorub Roman, Cetatea Târgu Neamt – Otelul II Galati, CS Panciu – CSM Pascani, Sporting Suceava – FCM Dorohoi, CSM Râmnicu Sarat – Sport Club Bacau; CSM Focsani sta. (D.P.)
Clasament
1. Rapid Suceava 4 3 1 0 7-1 10 (+4)
2. Ceahlaul II 4 3 1 0 6-1 10 (+4)
3. Sport Club 4 3 0 1 8-3 9 (+3)
4. CSM Rm Sarat 4 2 1 1 4-2 7 (+1)
5. Petrotub 4 1 3 0 7-4 6 (0)
6. CSM Focsani 4 1 3 0 5-4 6 (0)
7. Sporting Suceava 4 1 2 1 5-6 5 (-1)
8. ABC Stoicescu 3 1 1 1 4-5 4 (-2)
9. Aerostar 4 1 1 2 4-6 4 (-2)
10. Cetatea Tg Neamt 3 1 1 1 3-5 4 (-2)
11. CSM Pascani 4 1 1 2 2-4 4 (-2)
12. FCM Dorohoi 4 1 0 3 3-6 3 (-3)
13. Otelul II 4 1 0 3 4-8 3 (-3)
14. CS Panciu 3 0 1 2 1-5 1 (-2)
15. Poli Galati 3 0 0 3 4-7 0 (-3)











