duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 495

Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

    Compania Naţională ,,Poşta Română” a început astăzi distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor de Paște. Astfel, au fost luate toate măsurile necesare pentru ca distribuirea drepturilor sociale (pensii) să fie realizată în cel mai scurt timp.

    ”Printr-un efort conjugat al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului Finanțelor, Casei Naționale de Pensii, cât și al partenerilor noștri din domeniul bancar, pensiile aferente lunii mai vor fi distribuite în avans de către poștași, începând de astăzi. Ne dorim să le putem aduce această mulțumire clienților noștri, pensionari, de a avea pensiile cât mai devreme, ca să se poată bucura, așa cum este normal, de sărbătorile de Paște în liniște, alături de familie și cei dragi” a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale ”Poșta Română”.

    Managementul Poștei Române le mulțumește salariaților care își îndeplinesc atribuțiile cu profesionalism și devotament, punând mai presus de toate grija față de oameni, în special față de pensionari.

    Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin mandat poştal, este virată către Compania Naţională ,,Poşta Română” suma de 1.961.165 mii lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 339.359 mii lei din bugetul de stat, iar către băncile comerciale suma de 6.346.977 mii lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 683.898 mii lei din bugetul de stat.

     

    Suma totală necesară pentru plata în avans a pensiilor se ridică la 9.331.399 mii de lei.
    Compania Națională ,,Poşta Română” este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acţiuni).

    De 162 de ani, Compania Națională “Poșta Română” se reinventează permanent, într-o Românie în care durata medie de viață a companiilor nu depășește 10 ani, conform cifrelor oficiale. Ne modernizăm, investim în digitalizare, în tehnologie și în parteneriate strategice și astăzi, mai mult ca niciodată, suntem puternic orientați către client. Ne-am făcut un scop în sine nu doar din a face performanță, ci și din a nu lăsa în urmă niciun român.

    Cât costă meditațiile copiilor. Cât vor plăti părinții pentru un meditator la matematică în 2024

      În ziua de azi, presiunea academică asupra celor mici este una destul de mare, mai ales atunci când vorbim despre competiția admiterii la liceu sau chiar la facultate. Aceste competiții devin din ce în ce mai intense pe măsură ce trec anii, de aceea și tendința apariției unui număr din ce în ce mai mare de servicii de meditații a crescut semnificativ în ultimii ani.

      În special dacă vorbim despre materii precum matematica, numărul de copii care merg la meditații este unul în creștere de la an la an.

      Situația actuală a meditațiilor pentru copii în România

      Materia matematică este așadar una dintre cele mai căutate materii pentru meditații, ținând cont de dificultatea acestei materii. Părinții sunt așadar și din ce în ce mai dispuși să-și sprijine copiii în obținerea celor mai bune rezultate, meditațiile devenind o soluție în acest sens.

      Acesta este și motivul pentru care din ce în ce mai multe anunțuri pentru meditații la matematică apar pe site-uri precum BUKI. Aici părinții au șansa de a intra în contact cu profesorii care sunt dispuși să-i ajute pe cei mici să facă față examenelor grele din viața lor.

      Competiția acerbă este unul dintre motivele creșterii acestei cereri de meditații. Mulți părinți își doresc ca pentru a le crește șansele celor mici să intre la liceul sau la facultatea dorită, să le ofere acestora posibilitatea de a merge la meditații. În acest fel, ei vor avea șanse mai mari de a intra exact acolo unde își doresc.

      Costurile meditațiilor în 2024

      În ceea ce privește costurile meditațiilor din România, acestea pot varia destul de mult. Prețul ține cont dacă meditațiile sunt individuale sau sunt în grup. Prețul depinde mult și de regiune, precum și de experiența profesorului care face meditațiile respective.

      Meditațiile la matematică pentru gimnaziu individuale sunt de:

      • 100 lei pentru minigrup
      • 120 lei individuale.

      Meditațiile pentru bacalaureat sunt mai scumpe, acestea ajungând să fie: 

      • 140 individuale
      • 120 lei în minigrup.

      Pe BUKI este foarte ușor să găsiți profesorul potrivit pentru copilul vostru și să alegeți cea mai bună opțiune pentru început. În cazul materiei matematică, prețurile pornesc de la:

      • 78 RON pe oră pentru 8 ore
      • 73 RON pe oră pentru 12 ore
      • până la 58 RON pentru 96 de ore.

      Platforma este avantajoasă, că mai oferă și o lecție gratuită în funcție de pachetul ales, iar în același timp meditațiile pot fi reprogramate în funcție de nevoi.

      Factorii care influențează costul meditațiilor

      Sunt mai mulți factori care influențează prețul meditațiilor în mod semnificativ. Unul dintre factorii care ar putea influența acest preț îl reprezintă calificarea meditatorului. De asemenea, durata ședințelor, precum și cererea pe o anumită zonă pot influența destul de mult costurile acestor meditații.

      Trebuie să țineți cont așadar că meditatorii cu o experiență vastă și o reputație solidă vor percepe tarife mai mari, de aceea dacă apelați la aceștia, prețurile sunt de cele mai multe ori mai ridicate.

      Perspective pentru părinți în luarea deciziilor

      În primul rând, părinții trebuie să-și stabilească un buget cu privire la meditații. Acest buget trebuie investit în aceste meditații, iar evaluarea eficacității meditațiilor este un alt lucru la care părinții trebuie să fie atenți.

      Părinții trebuie să se uite cu atenție atât la costuri, cât și la calitatea serviciilor oferite, precum și la progresul pe care copiii lor îl au în materiile pentru care părinții solicită meditații.

      Concluzie

      Meditațiile sunt foarte importante în ziua de azi, mai ales că elevii au de-a face cu presiuni din ce în ce mai mari din punct de vedere academic. Părinții trebuie așadar să găsească un echilibru între costurile meditațiilor, dar și beneficiile pe care acestea le aduc copiilor.

      Jandarmii din Bacău se pregătesc intens pentru asigurarea ordinii publice

        La solicitarea Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău, în perioada 24 – 26 aprilie a.c., 146 de jandarmi din cadrul detașamentelor mobile de jandarmi s-au reunit pentru o sesiune de pregătire intensivă la sediul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi din Gheorgheni.

        Această activitate de formare profesională continuă a fost coordonată în conformitate cu un plan tematic elaborat în comun cu unitatea beneficiară. Obiectivul principal al sesiunii a fost uniformizarea procedurilor și a formelor de acțiune specifice utilizate de către detașamentele de jandarmi în misiunile lor de asigurare și restabilire a ordinii publice.

        Scopul profund al acestei activități a fost să antreneze detașamentele mobile de jandarmi pentru a acționa unitar, în conformitate cu legea și eficient în fața amenințărilor ce pot apărea în sfera ordinii publice. Această pregătire a fost esențială pentru dezvoltarea capacității operaționale și pentru a asigura că aceste detașamente sunt pregătite să îndeplinească cu profesionalism și competență misiunile și sarcinile de serviciu ce li se pot atribui.

        Începe Primăvara Slăniceană!

          Iată că sosirea primăverii aduce un suflu nou în binecunoscuta și îndrăgita stațiune, Slănic-Moldova. Este și momentul care marchează, atât renașterea naturii, cât și a speranței, a poftei de viață și a motivației pentru proiectele care se prefigurează în viitorul fiecăruia dintre noi.

          Cu această ocazie, în stațiunea de la poalele Nemirei, va avea loc, în perioada 27 aprilie – 1 mai, în premieră, evenimentul ,,Primăvară Slăniceană”, un festival de muzică și trăire spirituală românească, cu participarea unor artiști originari din Slănic-Moldova.
          Program
          Sâmbătă, 27 aprilie, ora 19.00, Biserica Catolică ,,Adormirea Maicii Domnului”, Slănic-Moldova

          Concert extraordinar susținut de soprana Maria Miler și tenorul George Coman, cu acompaniamentul Corului și Orchestrei ,,Harmonia Christi” din Timișoara, dirijor și solist vocal, Iustin Călin

          Duminică, 28 aprilie, ora 16.00, Foișorul de Muzică din Parcul Central al stațiunii
          Concert extraordinar susținut de soprana Maria Miler și tenorul George Coman, cu acompaniamentul Corului și Orchestrei ,,Harmonia Christi” din Timișoara, dirijor și solist vocal, Iustin Călin

          Marți, 30 aprilie, ora 20.00, Biserica Catolică ,,Sfânta Ana”, cartierul Cireșoaia, Slănic-Moldova

          Concert extraordinar susținut de soprana Maria Miler și tenorul George Coman, cu acompaniamentul Corului și Orchestrei ,,Harmonia Christi”, dirijor și solist vocal, Iustin Călin

          Miercuri, 1 mai, ora 16.00, Foișorul de Muzică din Parcul Central al stațiunii
          Spectacol susținut de Ansamblul Folcloric ,,Cireșica” din Slănic-Moldova, Maria Miler și Minodora Dediș.

          Evenimentul este organizat de Primăria orașului-stațiune Slănic-Moldova. Intrarea este liberă.
          Romulus-Dan BUSNEA

          Demonstrații de descarcerare susținute de pompierii din cadrul Detașamentului Onești

            În această săptămână, pompierii băcăuani au fost gazde pentru sute de elevi din instituțiile de învățământ din județ, în contextul programului educațional “Școala Altfel”.

            Pentru a le oferi celor mici o învățare experiențială, colegii noștri din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești au susținut demonstrații de descarcerare în cazul accidentelor rutiere, au organizat trasee aplicative specifice adaptate particularității vârstei participanților și, nu în cele din urmă, au prezentat tehnica și echipamentele utilizate în misiuni.

            Prin intermediul acestor activități s-a urmărit familiarizarea elevilor cu specificul misiunilor executate de pompieri, precum și dezvoltarea și perfecționarea unor comportamente preventive în rândul acestora.

            Trupa Savage Crew din Bacău cucerește Românii au Talent

            FOTO: ProTV

            Trupa Savage Crew din Bacău a reușit să își facă simțită prezența în inimile publicului și ale juraților la emisiunea Românii au Talent. Combinând pasiunea pentru dans cu unitatea și dedicarea, cei 15 membri cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani au demonstrat că talentul și energia lor sunt demne de apreciere la cel mai înalt nivel.

            Conform ProTV, deși echipa s-a format acum aproximativ 2 ani, fiecare membru aduce cu sine o experiență vastă în domeniul dansului. Unitatea este un principiu fundamental pentru Savage Crew, care crede că „dacă unul greșește, atunci toți greșesc”. Această solidaritate îi ajută să se susțină reciproc și să formeze o legătură strânsă, considerându-se mai mult decât o echipă – o familie.

            Prima lor realizare majoră a venit la Campionatul Național de Streetdance, unde au obținut locul 4, demonstrând talentul și dedicarea lor în fața unei competiții acerbe.

            Dorința lor de a se exprima și de a experimenta noi provocări i-a îndemnat să se înscrie la Românii au talent. În cazul în care ar câștiga premiul cel mare, echipa ar investi banii în îmbunătățirea sălii de dans, în echipamente și ar reprezenta un sprijin important în realizarea visului lor de a participa la competiții internaționale.

            Andi Moisescu a remarcat: „Mi-a plăcut că am văzut de foarte multe ori un sincron foarte bine executat. Asta mi se pare că este cel mai important atunci când vezi un grup mare. Mi-a plăcut și că, de data asta, băieții nu au căzut. Am apreciat.”

            Bobonete a adăugat: „Eu mi-am închipuit tot numărul că sunteți niște chirurgi care au luat-o razna în sala de operații. Mi-a plăcut! Bravo!”

            Savage Crew continuă să impresioneze publicul și juriul cu energia și pasiunea lor, demonstrând că prin unitate și devotament, orice vis poate deveni realitate.

             

            Mentori, modele, discipoli

            Asimilări, nu delimitări conceptuale

            Instituţia care se ocupă de bunul mers al şcolii băcăuane din perspectivă instituţională, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” (director, Mariana Ifrim), a organizat în ziua de 18 aprilie Conferința Națională „Mentorat și transfer de competențe pentru promovarea ritmului individual de învățare”, în colaborare cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău – Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău, Liceul cu Program Sportiv „Nadia Comăneci” Onești, parteneri fiind casele corpului didactic Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Constanța, Dolj, Hunedoara, Iaşi, Mureș, Neamț, Prahova şi Vaslui. Beneficiari au fost cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, mentori din bazele de practică pedagogică (BPP), elevi și studenți aflați în procesul de formare inițială.

            O primă concluzie după prezentarea de comunicări în cele două secțiuni („Transfer de competențe în activitatea didactică” şi „Rolul și provocările contemporane ale mentoratului didactic”) a fost că noţiunile de mentor şi model se întrepătrund şi că beneficiarii direcţi: elevii şi studenţii au nevoie de exemple umane şi ştiinţifice pentru a-şi construi personalitatea.

            Limba română, în viziunea unui umanist…

            L-am avut în vedere pe Nicolae Manolescu, care în anul 2016, din acelaşi punct (Aula „Vasile Alecsandri” a Universității cu acelaşi nume), primind titlul de Doctor honoris causa al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, avertiza că dacă nu vom avea grijă de limba română, aceasta va fi ameninţată cu dispariţia.

            … şi a unui matematician

            Este vorba despre Solomon Marcus, care la acelaşi microfon, în urmă cu un deceniu, a conferenţiat despre „rănile deschise” ale şcolii noastre, una dintre ele fiind drama limbii române, aflată sub asediul anglicismelor. Tema este prezentată, printre altele, de Cassian Maria Spiridon în recenta apariţie de la Editura Junimea „Solomon Marcus şi limba perfectă”.

            De la vârf, la bază

            Pasul l-a făcut conf. univ. dr. habil. Liliana Mâţă, de la D.P.P.D. Bacău, care şi-a amintit de lecţia de diplomă pe care a susţinut-o în anul final de la Liceul Pedagogic „Ștefan cel Mare”. A ales să aplice calea ştiinţifică de predare a limbii române la grădiniţă şi clasa I: metoda fonetică, analitico-sintetică. „După ce m-am jucat cu cei mici câteva minute – a relatat universitarul de azi –, am decupat din convorbirea cu ei o propoziţie-ţintă, de acolo un cuvânt-ţintă, o silabă-ţintă şi un sunet-ţintă, pe care l-am descris integral, după care am refăcut întregul, de la sunet la enunţ. A fost o bucurie intelectuală pentru subiecţi, dar şi pentru mine.”

            Temă de cercetare

            Lansăm aici şi o provocare pentru un viitor doctorand: să treacă CEAPDOFERT-ul (cele zece evenimente ale unei lecţii) de la lecţia de comunicare de noi cunoştinţe la celelalte tipuri de lecţie (cu exemple, desigur).

            Cursuri susținute de profesori de la Universitatea „Angel Kanchev”, Ruse, Bulgaria la Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău

              În perioada 24 – 26 aprilie 2024, Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit o delegaţie de la Universitatea „Angel Kanchev”, Ruse, Bulgaria.

              Delegația a fost formată din Prof. dr. ing. Dr.h.c. Nikoly Mihailov , Prof. dr. ing. Boris Ivanov Evstatiev, Prof. dr. ing. Nikolay Petkov Valov, cadre didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică,  Electronică și Automatizare.

              Aceștia au susținut o serie de prelegeri și aplicații practice în domeniul dezvoltării tehnologiilor privind energia regenerabilă, adresate studenților masteranzi de la programul de masterat Echipamente și tehnologii moderne în energetică.

              „Ne bucurăm să fim la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și să le împărtășim studenților din experiența noastră. Avem un parteneriat de lungă durată cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

              Colaborarea noastră include schimburi de studenți și profesori, organizarea de manifestări științifice și proiecte realizate în comun.

              Apreciem colaborarea cu echipa coordonată de Prof.univ.dr.ing.Dr.h.c. Valentin Nedeff și colectivul Facultății de Inginerie”, a declarat Prof. dr. ing. Dr.h.c. Nikoly Mihailov.

              Gara Bacău, în timpul războiului

              În timp ce Europa era cuprinsă de furia războiului, o scenă aparent obișnuită de la Gara Bacău capta privirile și inimile celor care o priveau.

              Într-o zi înnourată, soldați cu cartușiere la centură patrulau printre călători, amintindu-ne că războiul își făcuse deja prezența simțită și în acele locuri de aparență liniștită.

              Pe peron, un amestec de oameni, majoritatea țărani, așteptau trenul cu priviri îngrijorate sau obosite, cu speranța sau teama lipindu-li-se de fiecare rând de riduri de pe chipuri.

              În această imagine, banalul și extraordinarul se întâlnesc într-o armonie tensionată, iar gara devine o scenă vie a istoriei în mișcare.

              Propuneri legislative pentru pensionari: Transformarea cupoanelor CFR și a biletelor neutilizate în bani sau tichete de alimente

                Două propuneri legislative aduse în discuție în Parlament promit să aducă schimbări semnificative în modul în care pensionarii beneficiază de facilități și compensații. Una dintre aceste propuneri vizează transformarea cupoanelor CFR neutilizate de către pensionari în bani sau tichete pentru alimente, oferindu-le astfel mai multă flexibilitate și opțiuni în utilizarea beneficiilor lor.

                Conform Legii nr. 147/2000, pensionarii beneficiază de o reducere de 50% la călătoriile cu calea ferată, iar cupoanele de transport urmează să fie distribuite de către reprezentanții Caselor de Pensii Județene. Totodată, soțul sau soția pensionarului pot beneficia de facilitățile de călătorie, în funcție de circumstanțe, cu respectarea numărului total de călătorii la care are dreptul titularul.

                Pentru a beneficia de aceste facilități, pensionarii trebuie să prezinte propriul act de identitate și talonul special de călătorie al titularului la controlul legitimațiilor de călătorie. În plus, pentru călătoriile cu trenul, este necesară achitarea a 50% din tariful de transport pentru trenurile regio sau interregio, clasa a 2-a, în plus față de talonul special de călătorie. În cazul solicitării locului rezervat, se va achita integral tichetul de rezervare.

                Pe lângă facilitățile de transport, există și propuneri legislative care vizează transformarea biletelor neutilizate în bani sau tichete pentru alimente. O inițiativă în acest sens propune acordarea unei compensații în bani pentru pensionarii care nu utilizează cele 6 călătorii reduse la trenul de persoane clasa a II-a la care au dreptul conform legii.

                Aceste propuneri legislative reflectă eforturile de a veni în întâmpinarea nevoilor și cerințelor pensionarilor, oferindu-le mai multe opțiuni și beneficii flexibile pentru a-și gestiona mai eficient resursele și a-și îmbunătăți calitatea vieții în anii de pensie.

                Ministerul Afacerilor Interne aduce bucurie la Paștele Copiilor

                  În cadrul Paștelui Copiilor – evenimentul cu cea mai amplă vânătoare de ouă din România – Ministerul Afacerilor Interne a adus bucurie și entuziasm în inimile celor mici!

                  Această sărbătoare specială a fost dedicată în întregime copiilor, iar autoritățile au pregătit o serie de surprize și activități pentru a încânta micuții participanți. Jandarmii și colegii lor patrupezi au fost în prim-plan, oferind demonstrații captivante de dresaj canin, care au fascinat publicul prezent.

                  Evenimentul a inclus și o expoziție impresionantă de tehnică și materiale din dotare specifică și montană, oferind participanților ocazia de a se familiariza cu echipamentele folosite în misiunile de salvare și intervenție. Un punct de informare a fost disponibil pentru cei dornici să afle mai multe despre activitățile și responsabilitățile Ministerului Afacerilor Interne.

                  Autospecialele din dotare au fost prezente în număr mare, fiind expuse pentru a fi admirate de copii și de toți cei prezenți la eveniment.

                  În plus față de aceste momente speciale, micuții s-au putut bucura de surprize dulci și de alte cadouri pregătite cu grijă pentru ei. Paștele Copiilor a reprezentat un prilej de bucurie și de comunitate, în care autoritățile și cetățenii s-au unit pentru a sărbători într-un mod memorabil.

                  Master de arta și știința producerii vinului la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău

                  Image by wavebreakmedia_micro on Freepik

                  Începând cu anul universitar 2024-2025, Facultatea de Inginerie va școlariza studenți la două noi programe de master: Enologie, somelierie și ecoturism  și, respectiv, Managementul securității și sănătății în muncă.

                  Cele două programe noi de studii, aprobate prin Hotărâre de Guvern, oferă absolvenților de studii universitare de licență, din orice domeniu posibilitatea de a se forma în noi specializări, solicitate de piața muncii.

                  Conform Strategiei de dezvoltare inteligentă a Regiunii Nord-Est, aceste noi programe răspund cerințelor angajatorilor și oferă noi premise pentru menținerea tinerilor în regiune. Programele sunt în concordanță și cu prioritățile Comisiei Europene privind mediul, dezvoltarea durabilă și economia circulară.

                  Masterul de Enologie, somelierie și ecoturism în domeniul Ingineria produselor alimentare este un program de studii realizat în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Chișinău, Republica Moldova. 

                  Enologia este știința și arta producției vinului. Ea implică studiul proceselor chimice și biologice implicate în fermentația strugurilor și învechirea vinului, precum și tehnici de producție a vinului și gestionarea viței de vie.

                  Enologia se ocupă de toate aspectele legate de producția vinului, inclusiv selecția soiurilor de struguri, tehnologiile de fermentație, îmbuteliere, îmbătrânire și aspecte comerciale. Este o disciplină complexă care combină știința cu arta pentru a produce vinuri de calitate superioară.

                  Somelieria este arta și știința servirii vinului și a altor băuturi alcoolice în restaurante, hoteluri și alte locuri de consum. Un somelier este un expert în vinuri care are cunoștințe vaste despre vinuri, inclusiv despre regiuni viticole, soiuri de struguri, tehnici de producție și îmbinare cu mâncarea.

                  Rolul unui somelier poate include selectarea vinurilor pentru un meniu, consilierea clienților în alegerea vinului potrivit pentru gustul lor și pentru mâncarea comandată, precum și gestionarea stocului și a aspectelor operaționale legate de vin.

                  Masterul de Managementul securității și sănătății în muncă se adresează domeniului Inginerie industrială.

                  Managementul securității și sănătății în muncă (SSM) este un domeniu care se ocupă de gestionarea și promovarea siguranței și sănătății angajaților în locul de muncă. Scopul principal al SSM este prevenirea accidentelor și a bolilor profesionale prin identificarea și reducerea riscurilor asociate activităților desfășurate în cadrul unei organizații.

                  Managementul SSM este esențial pentru a asigura un mediu de lucru sigur și sănătos pentru angajați, contribuind astfel la îmbunătățirea performanței organizaționale și reducerea costurilor asociate accidentelor și bolilor profesionale.

                  Inspectoratul de poliţie Judeţean Bacău a suplimentat efectivele care vor fi prezente în stradă în această perioadă

                    Peste 400 de poliţişti se vor afla în stradă, în județul Bacău, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii oricăror evenimente negative, cu prilejul Floriilor de cult Ortodox.             

                    Poliţiştii băcăuani vor acţiona suplimentar faţă de cei care se află în dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, numărul patrulelor fiind suplimentat mai ales în apropierea lăcașurilor de cult și în alte zone aglomerate. Efectivele de ordine publică vor fi prezente la activitățile religioase de amploare. 

                    Astfel, în perioada 26-28 aprilie a.c., peste 800 de poliţişti, de la ordine publică, structurile de poliţie rutieră, polițiști de investigații criminale şi poliţişti de la alte structuri şi rezerve de intervenţie, se vor afla în stradă, în dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică, precum şi în proximitatea lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători.

                    Pentru menținerea ordinii și siguranței publice se vor organiza zilnic patrule de siguranță publică, atât pedestre cât și auto. 

                    Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice. 

                    Polițiștii rutieri sunt la datorie și acționează pe principalele drumuri naționale din județul Bacău pentru prevenirea victimizării prin accidente de circulație. Participanţii la trafic sunt sfătuiţi să adopte o manieră de condus preventivă, să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.

                    Conducătorii auto sunt sfătuiţi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic, chiar dacă se află în localităţi sau în afara lor. Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare! Respectaţi ceilalţi participanţi la trafic, indiferent dacă sunt pietoni sau conduc biciclete, mopede, motociclete! 

                    În caz de nevoie, apelaţi 112!

                    Turist în județul Bacău: Mănăstirea „Pogorârea Sfântului Duh”, sat Cotumba, comuna Agăș

                    Mănăstirea „Pogorârea Sfântului Duh” este situată în satul Cotumba, la 2 km NV de comuna Agăș (județul Bacău), spre inima Munţilor Ciucului, la altitudinea de 800 m, pe malul râului Glodeț.

                    Este unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din zona Bacăului, dar şi din Moldova. Localizată în apropierea pasului Ghimeș, care făcea legătura cu Ardealul, mănăstirea Cotumba era gândită de către domnitorii moldoveni ca loc de popas al negustorilor și al călătorilor. Această realitate istorică este confirmată de numele comunei în care se află mănăstirea. Denumirea comunei provenie de la cuvântul turcesc „aga”- persoană însărcinată cu strângerea vămii. La 1, 5 km de mănăstire se află Vârful ,,Cotumba” (1. 252 m, Munții Ciucului), cel mai înalt din zonă.

                    Schitul Cotumba, cuprindea Biserica „Sf. Treime”, care a fost ridicată în sec. XVIII, din lemn. În locul ei, în 1766, a fost ridicată o alta, de zid, de vornicul Grigorie Crupenschi. După 1864, în urma secularizării averilor mănăstirești, schitul a fost desfiinţat. În timpul Primului Război Mondial, biserica a fost distrusă şi reclădită în 1929. Acum i s-a schimbat hamul din „Sf. Treime” în „Pogorârea Sf. Duh”. După 1948, Schitul Cotumba, devenit mănăstire, s-a desfiinţat, fiind deservit de Parohia Cotumba. În 1994 s-a reînfiinţat Mănăstirea Cotumba, ca mănăstire cu obște de maici, nucleul acesteia fiind adus de la Mănăstirea Brâncoveni, județul Olt. Cu timpul au fost construite câteva chilii, o gospodărie anexă și un mic paraclis, iar în mijlocul mănăstirii a fost ridicată o biserică măreață, în stil ștefanian, cu hramul ,,Sfânta Treime”.

                    Povestea bisericii-mamă a mănăstirii, cel mai mic locaş din Moldova este una inedită: ,,Mică, în strai de var alb, cu pălăria de draniţă a acoperişului aşezată în cea mai bună rânduială, seamănă cu o căsuţă a bunicilor. Numai turnul de deasupra pridvoraşului îţi aminteşte că te afli în faţa unui locaş, uluitor, ce-i drept, prin dimensiuni. După toate socotelile, cel mai mic din Moldova. 10 metri lungime şi 2 metri şi-un pic lăţime, numai atâta spaţiu le-a fost de-ajuns călugărilor de demult ca să-şi înalţe bisericuţa. În pridvor, doar doi oameni încap, în pronaos aşijderea. Naosul seamănă cu o cutiuţă a timpului. Catapeteasma, mică, e o splendoare şi ca pictură, şi ca ornamentică, trădând harul şi dibăcia celor care vor fi lucrat-o. Catapeteasma aceasta nu este cea care a aparţinut bisericii, însă şi aceasta e foarte veche, cu o pictură foarte valoroasă. Altarul are şi el o particularitate, fiind, din acest punct de vedere, unic în Moldova: Sfânta Masă este introdusă într-o firidă din perete. Altfel, interiorul, pe de-a-ntregul, e o miniatură, mărturisind smerenia înaintaşilor, dar şi râvna şi dragostea obştii de azi a mănăstirii, care a restaurat bisericuţa în cele mai mici detalii, redându-i chip luminos şi curat, înzdrăvenindu-i cămăşuiala groasă a zidurilor şi primenind-o cu bun gust şi cu infinită delicateţe. Înveşmântată în buna purtare de grijă a maicilor, mică biserică, primeşte întreaga obşte în braţele sale, la ceas de rugăciune, căci şi acum tot aici se ţin slujbele, după rânduială” (articolul ,,Cotumba, mănăstirea din brațele Cerului”, semnat de Otilia Bălinișteanu, ziarul ,,Lumina”).

                    Acces mănăstire: Pe DN12A, care leagă Comăneștiul de Miercurea-Ciuc, pe un drum de țară din satul Cotumba, după vreo cinci kilometri se ajunge la Mănăstirea Cotumba; Contact: Telefon: 0234 382 385, mobil: 0768 197 844.

                    Romulus-Dan BUSNEA

                     

                    Rubrică realizată în colaborare cu Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău  

                    Expoziția de oracole, generată în Bacău, a fost vernisată și la Ploiești

                    Expoziția „100 de ani de istorie reflectată în oracole și caiete de amintiri”, concepută şi vernisată pentru prima dată, acum trei ani, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, din Bacău, în parteneriat cu Asociația Muzeul Jucăriilor, din București, a fost itinerată și a poposi, zilele trecute și în Ploiești.

                    Evenimentul a avut loc prin parteneriatul dintre Complexul muzeal băcăuan, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și Asociația Muzeul Jucăriilor.

                    Expoziția, care cuprinde oracole, caiete de amintiri din intervalul 1880-1980 și obiecte școlare care fac parte din colecția particulară Cristian și Mihail Dumitru de la Asociația Muzeul Jucăriilor a fost vernisată, în Ploiești, miercuri, 24 aprilie, și va putea fi vizitată până în luna iunie.

                    „Vernisajul de la Ploiești – spune curatoarea expoziției prezentată și în Bacău, Mihaela Băbușanu – a fost unul de succes iar noi ne exprimăm speranța ca această expoziție să reprezinte doar începutul unei fructuoase colaborări.

                    Prin aceste colaborări cu diferite instituții sau organizații, privind derularea unor proiecte culturale (inclusiv sub forma unor expoziții temporare), Complexul Muzeal «Iulian Antonescu» țintește către noi formule de parteneriat, continuând în același timp relațiile mai vechi ori prefigurând altele în viitor.”

                    Derby pe „Letea”

                    Sâmbătă, în play-off-ul Seriei 1 din Liga a III-a, se va desfășura etapa cu numărul 5. Baza sportivă „Constantin Anghelache” de pe Letea va găzdui derby-ul dintre CSM Bacău și Bucovina Rădăuți. A doua clasată contra liderei. Indiferent de rezultat, Bucovina își va menține șefia, dar o victorie a „CSMeilor” lui Cristi Popovici ar ascuți lupta la vârf, miza fiind evitarea unei semifinale din barajul de promovare contra super-favoritei Metalul Buzău, lidera play-off-ului din Seria 2. În celălalt joc al rundei, FC Bacău se va deplasa la Miroslava. „Alb-roșii” lui Costel Enache sunt campionii pragmatismului, dovadă și golaverajul 2-1 după 360 de minute din play-off și, mai mult ca sigur, că vor face o figură frumoasă și în fieful Științei Miroslava.

                    Seria 1/ Play-off

                    Programul etapei a cincea/ Sâmbătă, 27 aprilie, ora 17.00: Știința Miroslava- FC Bacău, CSM Bacău- Bucovina Rădăuți.

                    Clasament: 1) Bucovina Rădăuți 38p., 2) CSM Bacău 34p., 3) Știința Miroslava 32p., 4) FC Bacău 29p.

                    Seria 1/ Play-out

                    Programul etapei a cincea/ Sâmbătă, 27 aprilie, ora 17.00: Rapid Brodoc- Șomuz Fălticeni. CSM Vaslui și Aerostar stau.

                    Clasament: 1) CSM Vaslui 28p., 2) Șomuz Fălticeni 24p., 3) Aerostar Bacău 18p., 4) Rapid Brodoc 14p.

                    Seria 5/ Play-out

                    Programul etapei a cincea/ Vineri, 26 aprilie, ora 17.00: Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2- SR Municipal Brașov. Sâmbătă ,27 aprilie, ora 17.00: Viitorul Curița- KSE Târgu-Secuiesc, Ciucaș Târlungeni- AFC Odorheiu Secuiesc.

                    Clasament: 1) AFC Odorheiu Secuiesc 38p., 2) Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2- 25p., 3) Viitorul Curița 23p. (golaveraj 7-4), 4) KSE Târgu-Secuiesc  23p. (gol. 5-4), 5) Ciucaș Târlungeni 14p., 6) SR Municipal Brașov 10p.

                    Concert de promenadă în Duminica Floriilor

                    Duminică, 28 aprilie, începând cu ora 18:00, în fața Casei de Cultură din Municipiul Bacău, Muzica Militară va fi sub bagheta căpitanului Valeriu Balan, invitând comunitatea să sărbătorească împreună Duminica Floriilor.

                    Concertul este un prilej de întâlnire și de bucurie pentru toți iubitorii de muzică, indiferent de vârstă sau preferințe. Într-o lume în care cuvintele sunt uneori insuficiente, muzica reprezintă un limbaj universal care aduce împreună sufletele și împărtășește emoții și trăiri.

                    Muzica Militară va încânta publicul cu piese din diverse genuri, de la marșuri militare și muzică clasică, până la melodii populare și colinde de sezon. Fie că vă bucurați de sunetele tradiționale sau căutați ceva nou și inedit, concertul va oferi o experiență muzicală de neuitat.

                    Evenimentul marchează și sărbătoarea Duminicii Floriilor, aducând împreună comunitatea pentru a sărbători primăvara și renașterea naturii într-un cadru festiv și plin de culoare.

                    Organizatorii îi invită pe toți locuitorii și vizitatorii din Bacău să se alăture acestui moment de sărbătoare și să se bucure de frumusețea muzicii într-o seară de primăvară.

                    Așadar, nu ratați concertul de promenadă al Muzicii Militare a Garnizoanei Bacău, unde „cuvintele sunt de prisos, iar muzica vorbește”. O seară de emoție și bucurie vă așteaptă!

                    Echipa de fotbal feminin a Colegiului Tehnic din Moinești triumfă la etapa județeană și se clasează onorabil la etapa regională

                    Echipa reprezentativă de fotbal feminin a Colegiului Tehnic „Gr. Cobălcescu” din Moinești a obținut un succes remarcabil în cadrul competițiilor școlare. La etapa județeană desfășurată la L. P. S. Bacău pe data de 4 aprilie 2024, echipa a cucerit locul I, asigurându-și astfel calificarea la etapa regională.

                    Pe 19 aprilie 2024, fetele au participat la etapa regională găzduită de L.P.S. Suceava, unde au avut o prestație notabilă, obținând un loc onorabil în competiție.

                    Managerii și profesorii coordonatori ai echipei, Ștefan Ovidiu Adrian și Soroceanu Paul, au fost la fel de implicați și dedicați ca și jucătoarele în pregătirea și susținerea lor pe parcursul competițiilor.

                    Colegiul Tehnic „Gr. Cobălcescu” Moinești și întreaga comunitate își felicită echipa de fotbal feminin pentru performanțele deosebite și le mulțumește profesorilor coordonatori pentru eforturile lor în formarea și îndrumarea tinerelor talente sportive.

                    Înșelăciune online: Un individ din Comănești a luat un telefon de 1500 de euro și nu l-a mai plătit

                      Un bărbat în vârstă de 31 de ani din comuna suceveană Șcheia a căzut victimă unei înșelăciuni, după ce a fost contactat de un presupus cumpărător din Comănești, județul Bacău. Incidentul a fost reclamat joi autorităților de către victimă, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru înșelăciune, scrie newsbucovina.ro.

                      Potrivit plângerii, în luna februarie 2024, bărbatul din Șcheia a postat un anunț pe OLX pentru vânzarea unui telefon mobil Iphone 15 Pro Natural, la prețul de 7.000 de lei. Ulterior, el a fost contactat telefonic de către un individ care s-a prezentat drept cumpărător și a oferit 1500 de euro pentru telefon. Acesta a trimis și o fotografie cu o carte de identitate, aparent aparținând unui locuitor din Comănești.

                      Cei doi au stabilit să se întâlnească în Șcheia, iar o cunoștință a presupusului cumpărător urma să ridice telefonul dintr-o parcare de restaurant. Vânzătorul trebuia să primească suma convenită prin transfer bancar.

                      În ciuda aparentei tranzacții, după ce telefonul a fost predat, vânzătorul nu a primit niciodată suma convenită în contul său bancar. Încercările de contactare a cumpărătorului au eșuat, iar bărbatul din Șcheia s-a văzut nevoit să se adreseze autorităților pentru a reclama înșelăciunea.

                      În urma plângerii, poliția a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de „înșelăciune”. Cercetările sunt în desfășurare pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor implicate în această escrocherie online.

                      Dispozitive de ochire pe timp de noapte, depistate și ridicate de polițiști

                      La data de 24 aprilie a.c, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 47 de ani, din localitate, care deţinea în vederea comercializării un dispozitiv de vedere care permite ochirea pe timp de noapte, cu adaptor pentru lunete şi sistem de prindere pe arme, obiect destinat armelor letale, interzis la deţinere.

                        În urma verificărilor, polițiștii au identificat la domiciliul celui în cauză încă un dispozitiv de vedere care permite ochirea pe timp de noapte, tip termoviziune cu adaptor pentru lunetă. Tototdată, s-a procedat la efectuarea unui control privind modul de păstrare şi asigurare a securităţii armelor şi muniţiilor, ocazie cu care în compartimentul destinat armelor au fost identificate 11 cartușe.

                        Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

                        De asemenea, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale pentru nerespectarea modului de păstrare şi asigurare a securităţii armelor şi muniţiilor, fiind aplicată şi măsura complementară de anulare a autorizării pentru a deţine, purta şi folosi arme.
                      Cele două dispozitive de ochire pe timp de noapte au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.