Acasă Blog Pagina 4916

Un buhusean a „spart” tiparele bacalaureatului

    Buhuseanul Mures Stanescu a „spart” tiparele bacalaureatului. De cand era inca mic, parintii sai, Ileana si Hristache, isi doreau sa finalizeze cursurile liceului, ceea ce, pentru etnia sa de romi-badanari ar fi fost o premiera. Si premiera a fost consemnata la ultimul bacalaureat…
    Prof. Gheorghe Mazilu, dirigintele lui Mures la clasele V-VIII, zice. „Tatal, mama si fratii lui l-au sustinut mereu. Toata lumea a vazut ca este un copil istet”. Mures adauga: „Chiar mi-a placut la scoala. Pana prin clasa a VII-a am luat premii si mentiuni. Da, bacalaureatul a fost unul dintre visele mele. Este adevarat ca sunt primul din etnia mea care obtin acest examen”. Mures a „adoptat” suta la suta moda „nemteasca”: in tinuta si comportament. „Am participat, mic fiind, in parc , la adunarile acelea de judecata ale etniei mele. Era interesant. S-au dat si sentinte, acestea au fost respectate. Era vorba mai ales despre cazurile in care fetele nu respectau angajamentele de maritis, au divortat. Apoi m-am detasat de toate acestea”. Si tata, Hristache, vicepresedinte la Partida Romilor, spune: „Nu ma mai amestec in problemele de stabor, de…” Este fericit: „Ne pare bine pentru Mures. Il vom sustine mereu. Acum va pleca la facultate. Da, Mures nu s-a casatorit de mic, asa cum era obiceiul, si nu este exclus sa se casatoreasca si cu o romanca. E alegerea lui. Daca o sa-si dea copiii, fetele, mai ales, la scoala? Da, o sa si le dea. Asa cred”. Mures este trup si suflet langa familia sa: „Ne ocupam, prin traditie, de cresterea si vanzarea cailor. Este o meserie. Un cal obisnuit face 2.000-3.000 de euro, dar vindem si cai cu 5.000 de euro”. Cu privire la unele traditii ale etniei sale are unele semne de intrebare: „La 12-13 ani, fetele se marita, traiesc in concubinaj. Daca fetele mele vor face asta? Cine stie ce vremuri vor fi… Simt ca mentalitatea mea este alta. Nu as accepta ca sa nu faca scoala copiii mei. Scoala m-a schimbat”. La liceul buhusean i-a trecut de vreo doua ori „glontul” pe la ureche: „M-am inteles minunat cu toti colegii. Toate prietenele mele au fost… romance. De fapt, si eu sunt roman. Pe parcurs, spre sfarsit, am crezut ca nu voi termina. Mi s-a parut ca un profesor are ceva cu mine. Dar am terminat”. Bacalaureatul? „Ce bacalaureat! Unii s-au mirat ca am luat bacalaureatul. Sincer, la ce grozavie de bacalaureat a fost, m-am cam mirat si eu, la un moment dat. M-au intrebat unii: «Fii sincer! N-ai dat drumul la cocosei?» Ce cocosei, domnule? Acesta a fost bacalaureat de cocosei? Un singur profesor, care ma intelegea foarte bine, m-a intrebat, in gluma, in timpul scolii, cum arata cocoseii. I-am spus ca ii voi duce unul, ca sa-l vada, dar nu i-am mai dus. Pur si simplu am uitat amandoi despre povestea asta”. Viitorul? „Vreau sa urmez Dreptul. Zilele acestea ma voi inscrie. Vreau sa ajung avocat. Si pentru ca toata familia m-a sprijinit, asa voi face si eu cu toti copiii mei, cu toata familia mea”, a mai spus Mures.
    Ion Fercu

    Campanie pentru prevenirea pornografiei pe internet


      Politistii i-au pus in garda pe elevii internauti

      Petreci mult timp pe internet, ai cont pe paginile de socializare si zeci de prieteni doar in lumea virtuala? Ai grija totusi cui dai accept. Politistii spun ca in spatele unui profil frumos se poate ascunde un traficant de carne vie. Pentru a preveni astfel de fapte, ofiterii merg din scoala in scoala si poarta discutii cu elevii. La sfarsitul acestei saptamani a venit randul elevilor de la Colegiul National „Vasile Alecsandri” din Bacau.

      Potrivit unui sondaj realizat de Institutul de Cercetare si Prevenire a Criminalitatii din cadrul Politiei Romane pe un esantion de 903 elevi din 50 de unitati de invatamant din tara, 70% dintre ei au declarat ca acceseaza cel putin o data pe zi internetul, 86% dintre cei care intra pe internet frecventeaza site-urile de socializare, 70% au spus ca au intalnit intamplator pe internet mesaje indecente sau pornografice, iar 25% au recunoscut ca au oferit pe internet date personale despre ei si membrii familiilor precum si fotografii. Nimic mai gresit, spun politistii care pentru prevenirea victimizarii copiilor au inceput o campanie de prevenire in scolile din judetul Bacau. Ieri au ajuns in Colegiul National „Vasile Alecsandri” din Bacau. Oamenii legii le-au vorbit copiilor de clasa a IX-a cat de usor pot sa cada in capcana unor traficati de carne vie daca accepta sa se imprietenesca cu oricine. „Actiunea face parte din campania de prevenire «Tu cui dai accept?». Este vorba despre o campanie de prevenire a pornografiei pe internet care isi propune constientizarea tinerilor cu privire la problemele pe care le pot avea atunci cand navigheaza in lumea virtuala”, a declarat inspectorul Gabriel Stefanescu, coordonatorul Compartimentului de Prevenire din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau.

      Adolescentii, lasati non-stop pe net

      Elevii au recunoscut ca nu trece o zi fara sa acceseze internetul, 99% dintre ei au calculatorul instalat in camera lor si nu au program stabilit de parinti. „Eu stau cam doua ore pe zi pe internet, dar nu accept in lista mea pe oricine. Daca nu cunosc persoana nu dau accept”, a spus Bogdan Danila, elev. Specialistii ii sfatuiesc pe copii sa nu furnizeze parola de e-mail altor persoane, sa nu se intalneasca cu indivizi pe care i-au cunoscut pe internet fara sa anunte parintii si sa evite postarea pe internet a fotografiilor care-i surprind in ipostaze indecente. La randul lor parintii au obligatia de a-si supraveghea copiii atunci cand petrec timpul in fata calculatorului si este de preferat ca acesta sa fie amplasat intr-o camera deschisa pentru a-i putea tine sub observatie.
      Geta Panaite

      Presa lui Stavarache, ridiculizata de seful PSD Bacau

        Viorel Hrebenciuc, lectie de jurnalism cu ciracii platiti de primar cu bani publici

        Parlamentarul a ridiculizat, in cadrul unei conferinte de presa, prestatia jalnica a presei afiliate intereselor PNL Bacau. Liderul social-democrat a aratat ca materialele propagandistice publicate in oficiosul PNL – Ziarul de Bacau – n-ar fi lecturate nici pe internet si ca jurnalistii care lucreaza sub steagul liberal au uitat, cu totul, de bunele maniere.

        Viorel Hrebenciuc a clarificat, in maniera personala, situatia in care se afla USL Bacau, precum si nesfarsitul joc politic de-a soarecele si pisica promovat de Romeo Stavarache, seful organizatiei judetene a PNL. Social-democratul a precizat ca Stavarache nu-i este adversar politic si ca nenumaratele scrisori si comunicate remise presei de seful PNL Bacau sunt rodul unei minti care nu poate mai mult.
        In acest sens, Hrebenciuc s-a referit la ultimul comunicat PNL publicat in ziarul de casa al primarului Stavarache.
        “Va dau povestea ultimei declaratii a domnului Stavarache. In ziua respectiva, pe la ora 12.00, ma suna purtatorul de cuvant al partidului, domnul Moldovan, foarte revoltat. Zice: «Ce se intampla la Bacau? Iar a dat Stavarache o declaratie». Eu nu citisem declaratia, inca. Am vorbit cu Dragos (n.r. – Dragos Benea, seful CJ Bacau) care era foarte suparat pe acea declaratie. I-am explicat ca nu trebuie sa ripostam, ca avem un protocol la nivel national. Am stat calm pana am citit declaratia. Am apucat s-o citesc in ziarul Ziarul de Bacau, am vazut ca a fost vizualizata de vreo 540 si ceva de oameni. Nu m-a speriat cifra de 548 de vizualizari, va spun sincer am pornit de la acest lucru. In municipiul Bacau sunt peste 100.000 de alegatori. Cei 548 de oameni care nu ma vor vota, daca voi candida la municipiu, pentru ca a scris domnul Stavarache un comunicat in ziarul Ziarul de Bacau chiar nu ma deranjeaza prea mult. Uitati-va la vizualizari ca articolul exista. Daca a ajuns la 800 inseamna ca deja devine o problema grava, existentiala, pentru mine”, a declarat, ironic, Hrebenciuc.

        “Atat il duce mintea pe Stavarache”

        Pesedistul a atacat si problema asa-zisului grup mafiot existent in Bacau si conturat in jurul actualei conduceri a organizatiei PSD. Hrebenciuc a catalogat drept o fantasma campania orchestrata de Stavarache prin intermediul presei partizane. “Ca sa raspund la mafiotismele de care vorbeste domnia sa (n.r. – Romeo Stavarache). Eu pe domnul Sechelariu nu l-am vazut din anul 2004. Nu ca nu l-am vazut, nu am mai vorbit vreodata cu domnia sa. Am 7 ani de zile de cand nu am vorbit cu domnul Sechelariu. Fantasmele pe care le are Stavarache in legatura cu Sechelariu sau cu mine sunt problema domniei sale, nu sunt problemele mele. Domnia sa este primar de 7 ani la municipiul Bacau, va raspunde in fata alegatorilor municipiului Bacau pentru ce a facut sau ce n-a facut. Se bate cu Sechelariu, nu trebuie sa ma implice pe mine. Ca atat il duce mintea, este problema sa, nu este a mea”, a afirmat pesedistul.

        “Daca eram vinovat nu ma ierta nimeni”

        In final, seful PSD Bacau a ironizat intrebarile puse de reporterii 1 TV, televiziunea de casa a lui Stavarache. Hrebenciuc a declarat ca jurnalistii PNL Bacau au uitat de deontologia de presa si ca, in temeiul unor comenzi politice, pornesc de la prejudecata ca oameni de afaceri precum Corneliu Iacobov sau Dumitru Sechelariu ar fi vinovati in fata legii. “In acesti 7 ani de zile, daca eram vinovat cu ceva nu ma ierta nimeni. De asta sa fiti convins. Sunt adeptul ca justitia sa-si spuna cuvantul. Haideti sa avem rabdare sa se termine procesele celor doi. Dupa cum ati vazut, in diferite stadii au si fost achitati, de justitia lui Basescu nu de alta justitie. Asa ca rugamintea mea fierbinte ar fi sa va uitati foarte atent la ce li se reproseaza acestor oameni si ce se intampla astazi, in comparatie cu ce li se reproseaza lor. Daca ma uit la Sechelariu, daca nu ma insel, procesul este in legatura cu terenul pe care este facut kartodromul. Vad ca a fost achitat de justitie, nu s-a intamplat altceva. Iacobov, intr-o prima instanta, a fost achitat. Acuma de 11 luni de zile n-a primit motivatia pentru pedeapsa la care a fost supus. Nu vi se pare ciudat lucrul asta, dupa atatia ani de zile? Va rog sa nu porniti apriori, sa-i considerati vinovati pe acesti oameni. Analizati mai atent situatia lor, va rog din tot sufletul”, a conchis seful PSD Bacau.
        Victor Ponta a anuntat, cu ocazia vizitei in Bacau, ca cei doi candidati pe care USL va miza la alegerile locale de anul viitor sunt Dragos Benea si Romeo Stavarache.
        Lucian Bogdanel

        Se deschide Centrul „Alexandra” din Onesti

          Luni, 17 octombrie, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DASPC) Bacau si Fundatia “SERA” Romania vor inaugura Centrul de servicii “Alexandra” din Onesti, destinat copiilor cu dizabilitati. Proiectul este rezultatul unui parteneriat intre fundatiile SERA si Hope and Homes for Children (HHC). Evenimentul va incepe la ora 12 cu un program artistic sustinut de copiii care beneficiaza de protectie si va continua cu o slujba de sfintire a unitatii. Tot luni vor fi inaugurate doua case de tip familial in care vor fi ocrotiti copiii cu handicap care nu pot fi integrati in familie. Reabilitarea cladirii, amenajarea si dotarea integrala a centrului, precum si constructia celor doua case au costat, in total, 705.000 de euro, suma suportata de Fundatia SERA. HHC s-a angajat ca va construi alte trei casute de tip familial. Noul complex, format din Centrul de recuperare si cinci casute de tip familial, va inlocui centrul rezidential, care urmeaza sa fie inchis. (S. Patrascanu)

          Bacauanii vor avea avion spre Catania

            Incepand din primavara, de pe Aeroportul Bacau se va putea zbura direct spre Catania si retur. Blue Air, companie de smart flying, lanseaza o noua destinatie pentru 2012, dupa alte trei cu plecare din Bacau (spre Bruxelles, Dublin si Londra), patru cu plecare din Bucuresti si una din Sibiu. Cursa Bacau – Catania si retur se va opera in perioada 25 martie – 27 octombrie 2012. Zborurile sunt disponibile in zilele de marti, joi si sambata. Biletele pot fi rezervate pe www.blueairweb.com, prin Call Center la 1499 sau la agentiile partenere. (Silvia P.)

            SARATA: Festivalul national de folclor si traditii populare

              Timp de doua zile, in comuna Sarata va fi sarbatoare. Aici se organizeaza pe 15 si 16 octombrie un Festival al toamnei de folclor si traditii populare. Sambata este dedicata Zilei recoltei, in care va fi prezentata o expozitie de produse agricole romanesti, cu vanzare. In paralel se va desfasura un spectacol de folclor cu protagonisti locali si invitatii din Republica Moldova si un concurs pe teme muzicale de folclor si obiceiuri populare. Duminica, 16 octombrie, va fi Festivalul de Folclor si Traditii Populare, care va debuta la ora 13.30 cu o parada a portului popular prin centrul comunei. (R. Neagu)

              Campanie de prevenire a cancerului

                Directia de Sanatate Publica deruleaza incepand cu 15 octombrie si pana la finalul lunii noiembrie campania "Cancerul poate fi prevenit!". Intr-o prima etapa, Ministerul Sanatatii isi propune sa informeze populatia cu privire la aceasta maladie, de prea multe ori necrutatoare. In a doua etapa, se intentioneaza introducerea screening-urilor gratuite pentru trei tipuri de cancer: de san, de col uterin si colorectal.
                Medicii specialisti accentueaza in acest sens importanta examenelor clinice periodice, care cresc sansele de supravietuire si a unui stil de viata sanatos, care presupune o alimentatie variata si sanatoasa, activitate fizica regulata, mentinerea unei greutati normale, eliminarea exceselor de alcool, tutun. Cel mai important si util sfat este insa o vizita medicala cel putin o data pe an la medicul de familie sau la specialist. (A. Gavrila)

                Festivalul – Concurs International „Avangarda XXII”

                In perioada 13-15 octombrie 2011 se desfasoara Festivalul-Concurs International de Creatie Literara “Avangarda XXII”, editia a X-a, organizat de Fundatia Culturala “Georgeta si Mircea Cancicov”, in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean, Centrul de Cultura “George Apostu”, Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, Filarmonica “Mihail Jora” si mai multe licee si colegii din Bacau. Vineri, invitatii la Festival au participat la un colocviu itinerat “Rolul scriitorului in formarea spiritualitatii de maine” prin scolile bacauane, iar de la ora 16 are loc deschiderea Salonului cartii “Avangarda XXII”, editia 2011, la Centrul de Cultura “George Apostu”, la care vor participa autori ale caror carti au fost lansate in 2010. Sambata, 15 octombrie, in prima parte a zilei, participantii din tara si strainatate vor vizita mai multe muzee din municipiul Bacau, iar de la ora 12, la Catedrala “Sfantul Nicolae” se va desfasura colocviul “Poezia si rugaciunea la frontierele cunoasterii”, urmat de un concert de muzica liturgica. Apogeul Festivalului va fi la ora 17, la Sala ATENEU, unde vor fi decernate Premiile anuale ale Fundatiei pentru Literatura, Stiinta si Arta, dar si Premiile Festivalului, festivitate urmata de un spectacol de muzica si poezie. (G. Baltatescu)

                Ploaia amana din nou parada cailor de rasa

                  Parada cailor de rasa din centrul orasului, amanata deja o data de organizatorii Zilelor Bacaului se va desfasura la o data anuntata ulterior. Motivul il reprezinta prognoza meteo care anunta temperaturi scazute si ploi in acest weekend. Cu toate acestea, crosul "Zilele Bacaului" se va tine duminica, de la ora 10, startul fiind programat de la statuia lui Stefan cel Mare. Actiunea este organizata in colaborare cu Directia Judeteana pentru Tineret si Sport Bacau. (A. Gavrila)

                  In memoriam – Duhovnicul lemnului

                  Daca veti ajunge vreodata pe strada Cremenea din Bacau si veti reusi sa intrati in blocul 14, va veti da seama repede ca la apartamentul nr. 1 locuieste ori un amator de sculptura in lemn, ori chiar un creator de arta de acest tip. A doua ipoteza se confirma: Alexandru Hutanu, locatarul, este unul dintre cei mai cunoscuti artisti din Moldova si din tara, creatorul scolii de sculptura ornamentala in municipiul si judetul Bacau. Am avut bucuria sa intru de cateva ori in casa magistrului, dus de fiecare data de un fluid care porneste de la intrare: avizierul pentru locatari, rama usii, iar in interior oglinda, servanta, vitrinele, scaunele din lemn masiv, usile de la camere, pana si paturile sunt ornamentate de mana sa.
                  „Artist al artei decorative in lemn“ (Gh. Patrar), staruitor pana cand „Pasarea de lemn se face mire/ Sub dalta sa“ (Ioan Ghelu-Destelnica), „mesterul de mesteri“ (Mandica Mardare) Al. Hutanu s-a detasat prin doua coordonate: una pedagogica si alta artistica. Profesionist desavarsit, nu a avut vanitatea de a-si inalta un soclu de unde sa ne priveasca trufas. Ca un vrednic propovaduitor al cuvantului crestin, si-a adunat in timp iubitori ai frumosului doritori nu doar de a-l admira, ci si de a-l produce. Nume ca Ion Tabacaru (in Italia), Mihai Popa (la Clubul Elevilor Bacau), Vasile Iscu-Lacatusu (la Moinesti) sunt deja argumente ale priceperii „baditei Alexandru“ de a trece harul cu care l-a inzestrat Cel-de-Sus catre tineri. La randul lor, acestia au iesit in lume ca artisti formati, cu expozitii, ateliere in aer liber, lucrari teoretice ori aplicative etc.
                  Al. Hutanu avea rarul privilegiu de a vorbi cu fibra lemnului, chiar si vie. Se apropia de copac si incepea sa-l descante. Odata pus la pamant, il descosea acolo mai departe, il ciocanea cu degetul, il masura si-l cantarea pana se preschimba, in imaginatia-i, intr-o piesa de arta. L-am intrebat daca este de acord cu vorba celebra ca sculptorul nu face altceva decat sa dea deoparte dintr-un bloc de piatra ceea ce e de prisos. Da, a crezut in asta si si-a cultivat starea cautatorilor de nenascute capodopere, cerand ajutor de la Cel-de-Sus. Poate cea mai mare parte a operei sale are substanta religioasa. Catapetesme, strane arhieresti, jilturi imparatesti, diverse ornamente de la bisericile ortodoxe din Bacau („Sfantul Nicolae“, „Invierea Domnului“, „Buna Vestire“ si „Precista“), Craiova, Sighetul Marmatiei, Husi, Onesti, Roman, Sighisoara, Ceahlau, Bodesti (Neamt), Sihastria s.a. probeaza maiestria mainilor sale. A scris si doua (din trei proiectate) carti, la Editura „Trinitas“ a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei: „Arta executarii mobilierului Bisericii Ortodoxe Romane“ (2006) si „Arta ornamentarii mobilierului bisericesc“ (2009), a doua in colaborare cu fiul sau, Ionel Hutanu, disparut dureros, la putin peste 50 de ani.
                  Din 8 oct. 2011, ora 9, Al. Hutanu nu mai este. Bucovineanul aproape nonagenar (n. 1923) si-a dorit pana in ultima clipa sa onoreze promisiunile: „Tare-as vrea sa fac macar proiectul pentru lucrarea de la biserica din Cudalbi (Gologanu, jud. Galati). (I se dusese vestea de cand sculptase biserica mare si paraclisul de la Vladimiresti. Cele patru maicute prezente la inmormantare au laudat si acum lucrarea din 1989.) „Adu-mi ce trebuie“, i-a spus cu fermitate bunei sale sotii, de pe patul de spital. A primit imediat gentuta cu planseta, compasul, guma si creioanele. A apucat sa traga cateva linii. Acasa, la sfarsit de septembrie, a reluat lucrul, fara spor insa. Simtea ca nu poate lasa o improvizatie drept proiect. „Opera de la biserica noastra („Sf. Nicolae“) este unicat in tara si poate in lume“, a exclamat parintele Busuioc marti, 11 octombrie, inainte de a porni cortegiul spre Cimitirul Central.
                  Sa zicem odata cu Cornel Galben, care in 1982 ii dedica „Baditei Hutanu“ un nelinistitor poem-autograf: „Viata e facuta din speranta,/ tot urcand pe culme ca sa te cobori,/ haina prea de pret sau zdreanta/ ce-o arunci in tarna, ca sa mori“ (in „Cartea de onoare“ a Scolii Populare de Arta din Bacau).
                  Ioan Danila

                  P.S.: Duminica, la ora 9.30, si joi, la 9.45, TV Bacau va difuza in reluare interviul cu Al. Hutanu din 27 februarie 2011.

                  Conferinta extraordinara a arhitectilor

                    Vineri, la Sala ATENEU, a avut loc Conferinta Extraordinara Teritoriala a Filialei Bacau – Neamt a Ordinului Arhitectilor din Romania, prilejuita de implinirea a 10 ani de la reinfiintarea Ordinului Arhitectilor, printr-o lege organica care reglementeza exercitarea profesiei de arhitect.
                    Cu ocazia Conferintei a fost prezentat Raportul Ordinului pentru ultimul an de activitate, s-a organizat, in premiera, si o expozitie – concurs cu proiectele finalizate din ultimii cinci ani ale arhitectilor din cele doua judete. Juriul, format din cunoscuti arhitecti din tara si din cele doua judete, presedinte fiind Nicolae Munteanu, vicepresedinte al Uniunii Arhitectilor din Romania, a acordat premii pentru cele patru sectiuni ale expozitiei, Constructii sub 1000 de mp, peste 1000 de mp, arhitectura de interior, restaurare constructii. Printre premianti s-au aflat prestigiosi arhitecti din Bacau si Neamt, cum ar fi Constantin Amaiei, cu doua premii si un Premiu Special al juriului, Gelu Tudorache, cu doua premii, Razvan Fodor, Catalin Ghervan, Laurentiu Dumitrescu etc. Lista completa a premiantilor si alte amanunte puteti citi in cotidianul DESTEPTAREA de luni, 17 octombrie 2011. Cu aceeasi ocazie au fost desemnati delegatii la Conferinta Nationala a Ordinului Arhitectilor. (G. Baltatescu)

                    „Educatie altfel” la Universitatea „George Bacovia”

                      La Universitatea "George Bacovia" din Bacau, pe 14 octombrie, incepand cu ora 14.30, s-a dat oficial startul proiectului intitulat "Educatia altfel", ce se vrea o noua viziune asupra sistemului romanesc de invatamant. Proiectul apartine Asociatiei IntegrEd din Bacau si a primit finantare de la Comisia Europeana prin programul Tineret in Actiune. Realizat in colaborare cu alte 14 ONG-uri din intreaga tara, proiectul are ca obiectiv tinta principal intensificarea dialogului si cooperarii intre domeniile educatiei formale si non-formale, prin promovarea in sistemul romanesc de invatamant a metodelor de invatare activa si experientiala din mediul ONG. "In acest sens, proiectul reuneste un numar de 50 de iubitori de educatie nonformala, tineri, factorii de decizie din sfera educatiei, ONG-isti, profesori, reprezentanti ai comunitatii locale, precum si alti actori ai sistemului romanesc de invatamant, pentru ca impreuna, printr-o colaborare eficienta si in urma unor serii de activitati ce vor avea loc simultan in 10 orase din tara, sa se ajunga la identificarea celor mai potrivite solutii pentru asigurarea calitatii in invatamantul din Romania", a declarat Victor Catalin Toma, coordonator de proiect. (R. Neagu)

                      Elevi „europeni” la Inspectoratul Scolar din Bacau

                        Elevii "europeni" si-au dat intalnire vineri, 14 octombrie, de la ora 14.00, la sediul Inspectoratului Scolar Judetean, unde a fost organziata activitatea "Elevii europeni au cuvantul". A fost un schimb de bune practici intre elevii care au beneficiat de mobilitati (burse/stagii de lucru si schimburi de experienta) in diferite tari europene, in anul scolar precedent. A fost un dialog viu, interesant si efervescent, la care au fost invitate sa participe scolile care au primit in acest an finantare europeana Comenius, in proiect de educatie. Luni, 17 octombrie, de la ora 11.00, in prezenta autoritatilor locale, a profesorilor si elevilor, tot in sala de conferinta a ISJ Bacau, va avea loc lansarea oficiala proiectului Comenius Regio: "Bacau-Ravenna: Confluente artistice si interculturale". (R. Neagu)

                        Scandal la Sectia de Primiri Urgente a Spitalului de Pediatrie

                          Un barbat din Bacau a facut scandal, in aceasta dimineata, la Sectia de Primiri Urgente a Spitalului de Pediatrie. Asistentele medicale au sunat la Politie, iar Constantin D. (56 ani) a fost sanctionat de agenti cu 1.000 de lei pentru tulburarea ordinii si linistii publice. (G. Panaite)

                          Sebastian Lazaroiu: USL nu se va regasi pe buletinele de vot din 2012

                            "USL este o alianta slabita, nu mai are foarte mult suflu", a declarat la RFI sociologul Sebastian Lazaroiu, fost ministru al Muncii si fost consilier prezidential. In opinia lui Lazaroiu, PSD si PNL vor candida separat la alegerile parlamentare de anul viitor. Sebastian Lazaroiu nu da prea multe sanse Uniunii Social Liberale, chiar daca USL conduce in sondajele de opinie. "Cred ca USL este deja o alianta slabita, nu mai are foarte mult suflu. A inceput sa fie deja macinata de diverse conflicte interne", a declarat sociologul.
                            Sursa: HotNews.ro

                            Bacaul are trei reprezentanti la emisiunea-concurs „Vocea Romaniei”

                            Alexandra Craescu, Andrei Ciobanu si Irina Tanase, absolventi ai Colegiului de Arta "George Apostu", au promovat in faza a doua a concursului "Vocea Romaniei" difuzat de Pro TV. Cea de-a treia editie a show-ului "Vocea Romaniei" a intregit echipele celor patru "antrenori" – Smiley, Loredana, Horia si Marius – cu trei bacauani. Andrei Ciobanu a ales sa mearga mai departe alaturi de echipa coordonata de Marius Moga, Alexandra Craescu – in cea a Loredanei Groza, iar Irina Tanase – la Horia Brenciu.
                            Andrei Ciobanu a inceput sa cante in clasa a IX-a, cand a intrat la Liceul de Arta "George Apostu" din Bacau. A participat si a castigat numeroase premii si festivaluri, fiind apreciat pentru timbrul si calitatile sale vocale. Talentul l-a mostenit de la mama lui care canta in corul Catedralei Romano-Catolice "Ss. Petru si Paul" din Bacau.
                            Alexandra Craescu (22 ani) provine dintr-o familie care nu a avut legatura cu muzica, mama fiind infirmiera si tatal sondor. Talentul i-a fost descoperit la gradinita, de educatoarea ei. Prima oara a urcat pe scena la varsta de 10 ani, la Zilele Orasului Moinesti, fiind trimisa de invatatoarea ei ca reprezentant al Clubului Elevilor. Alexandra a absolvit de curand cursurile Facultatii Spiru Haret – Pedagogie Muzicala. Are o trupa de cover-uri, face parte din grupul de backing vocals al lui Stefan Banica si de curand colaboreaza la Teatrul de Opereta.
                            Irina Tanase (24 de ani) a invatat sa cante la pian acum 14 ani. A facut apoi cursuri de canto classic, jazz si muzica usoara. A terminat Conservatorul din Iasi, iar acum a finalizat Masterul la UNMB. Talentul muzical l-a mostenit de la tatal ei, care este pianist.
                            Sursa: Adevarul.ro

                            Raliul Moldovei, la start: Vineri si sambata, Bacaul va gazdui ultima etapa a Campionatului National

                            Miza mare

                            In acest weekend, Bacaul tine capul de afis al automobilismului sportiv din Romania. Vineri si sambata se desfasoara prima editie a Raliului Moldovei, eveniment care pune punct sezonului 2011 al campionatului national de profil. Ultima etapa este una cu miza maxima, in joc aflandu-se titlul de campion. Dupa trei stagiuni in care laurii au revenit unor piloti din strainatate, locul I va fi revendicat acum de un reprezentant al Romaniei, in "pole position" aflandu-se liderul clasamentului general, Valentin Porcisteanu.

                            Calcule

                            "Nu putem pierde titlul decat in conditiile in care contracandidatul nostru direct, Bogdan Marisca va castiga etapa, iar noi terminam mai jos de locul 7 sau abandonam. Speram ca totul sa curga insa in favoarea noastra", a declarat Porcisteanu, care mai are nevoie de cinci puncte pentru a lua campionatul. La start va fi prezent si campionul ultimelor doua editii, maghiarul Gergo Szabo, care completeaza galeria pilotilor de prima mana din Raliul Moldovei: Titi Aur, Dan Gartofan, Claudiu David sau Victor Ponta.

                            Spectacol

                            In lupta pentru castigarea primei editii a Raliului Moldovei se inscrie si Claudiu David, care a avut aprecieri elogioase la adresa traseelor de concurs din etapa bacauana. "Chietrosu este una din cele mai frumoase probe de macadam din Romania, pe care as asemana-o cu un traseu din Raliul Noii Zeelande, din cadrul Campionatului Mondial", a spus David, care asteapta cu interes si SuperSpeciala gazduita de circuitul "Selena Motor Sport": "Sunt convins ca foarte multi pasionati de automobilism vor veni sa se bucure de spectacolul de pe acest circuit".

                            Public numeros

                            Forelighterul Raliului Moldovei este pilotul bacauan Doru Sechelariu, care va deschide practic evenimentul automobilistic ce va capta atentia a catorva mii de fani veniti din toate colturile tarii. Startul se va da in centrul orasului, vineri, la ora 14.00, primele doua probe din totalul de 13 urmand sa se desfasoare pe sectiunile Chietrosu (9 kilometri) si Hemeius (8 km). Punctul de atractie al zilei este reprezentat de Proba Super-Speciala de pe circuitul "Selena Motor Sport", care va incepe in jurul orei 16.00.

                            Zi plina

                            Cursele de sambata vor incepe la ora 8.40 si se vor derula pe sectiunile Chietrosu, Hemeius si Trebes. "Spectatorii trebuie sa stie ca trebuie sa fie prezenti cu o ora inainte de startul probelor si sa asiste la curse doar din locurile special amenajate", a declarat presedintele ACS Rally Spirit, Adrian Raspopa, care are dubla calitate de organizator si concurent al Raliului Moldovei. Runda bacauana a Campionatului National se va incheia sambata, cu SuperSpeciala programata in centrul orasului la ora 17.00, festivitatea de premiere urmand sa aiba loc la ora 21.30.
                            Dana Popa
                            Dan Sion

                            Automobilism: Raliul Moldovei, la start

                            Vineri si sâmbata, Bacaul va gazdui ultima etapa a Campionatului National

                            Miza mare

                            In acest week-end, Bacaul tine capul de afis al automobilismului sportiv din România. Vineri si sâmbata se desfasoara prima editie a Raliului Moldovei, eveniment care pune punct sezonului 2011 al campionatului national de profil. Ultima etapa este una cu miza maxima, in joc aflându-se titlul de campion. Dupa trei stagiuni in care laurii au revenit unor piloti din strainatate, locul I va fi revendicat acum de un reprezentant al României, in "pole position" aflându-se liderul clasamentului general, Valentin Porcisteanu.

                            Calcule

                            "Nu putem pierde titlul decât in conditiile in care contracandidatul nostru direct, Bogdan Marisca va câstiga etapa, iar noi terminam mai jos de locul 7 sau abandonam. Speram ca totul sa curga insa in favoarea noastra", a declarat Porcisteanu, care mai are nevoie de cinci puncte pentru a lua campionatul. La start va fi prezent si campionul ultimelor doua editii, maghiarul Gergo Szabo, care completeaza galeria pilotilor de prima mâna din Raliul Moldovei: Titi Aur, Dan Gârtofan, Claudiu David sau Victor Ponta.

                            Spectacol

                            In lupta pentru câstigarea primei editii a Raliului Moldovei se inscrie si Claudiu David, care a avut aprecieri elogioase la adresa traseelor de concurs din etapa bacauana. "Chietrosu este una din cele mai frumoase probe de macadam din România, pe care as asemana-o cu un traseu din Raliul Noii Zeelande, din cadrul Campionatului Mondial", a spus David, care asteapta cu interes si SuperSpeciala gazduita de circuitul "Selena Motor Sport": "Sunt convins ca foarte multi pasionati de automobilism vor veni sa se bucure de spectacolul de pe acest circuit".

                            Public numeros

                            Forelighterul Raliului Moldovei este pilotul bacauan Doru Sechelariu, care va deschide practic evenimentul automobilistic ce va capta atentia a câtorva mii de fani veniti din toate colturile tarii. Startul se va da in centrul orasului, vineri, la ora 14.00, primele doua probe din totalul de 13 urmând sa se desfasoare pe sectiunile Chietrosu (9 kilometri) si Hemeius (8 km). Punctul de atractie al zilei este reprezentat de Proba Super-Speciala de pe circuitul "Selena Motor Sport", care va incepe in jurul orei 16.00.

                            Zi plina

                            Cursele de sâmbata vor incepe la ora 8.40 si se vor derula pe sectiunile Chietrosu, Hemeius si Trebes. "Spectatorii trebuie sa stie ca trebuie sa fie prezenti cu o ora inainte de startul probelor si sa asiste la curse doar din locurile special amenajate", a declarat presedintele ACS Rally Spirit, Adrian Raspopa, care are dubla calitate de organizator si concurent al Raliului Moldovei. Runda bacauana a Campionatului National se va incheia sâmbata, cu SuperSpeciala programata in centrul orasului la ora 17.00, festivitatea de premiere urmând sa aiba loc la ora 21.30.
                            Dana Popa
                            Dan Sion

                            Fotbal, Liga a II-a: O noua deplasare

                            Viitorul Constanta – FCM Bacau (sâmbata, ora 11.00)

                            Pretendenta la promovare

                            FCM Bacau se pregateste pentru cea mai dificila deplasare de pâna acum. Sâmbata, in runda a noua a ligii secunde, "galben-albastrii" vor evolua pe terenul formatiei patronate de Gheorghe Hagi, Viitorul Constanta, una din principalele pretendente la promovarea in primul esalon. "Sunt buni, dar nu imbatabili. Au pierdut meciuri si vor mai pierde. Speram sa se impiedice si contra noastra", a spus antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru despre adversarii de sâmbata.

                            Vor revansa

                            Tehnicianul bacauan spera ca echipa sa izbuteasca pe Litoral ce nu a reusit runda trecuta, la Braila: sa ia cel putin un punct. "Baietii sunt motivati si dornici de a se revansa dupa ce au pierdut in ultima etapa in prelungiri", a declarat Poenaru, care si-a deplasat echipa pe malul marii inca de miercuri. Cantonati la Neptun, bacauanii au repetat programul dinaintea jocului câstigat cu Callatis, la Mangalia, in speranta ca si rezultatul va fi unul asemanator.

                            Probleme de lot

                            Impotriva Viitorului, "galben-albastrii" nu vor putea conta pe intreg efectivul. Lozneanu este suspendat si, dupa toate probabilitatile, locul sau in centrul apararii va fi luat de Bursuc. Apostu si Eudean sunt si ei absenti, ca urmare a unor probleme medicale mai vechi, in timp ce Mihalachioie figureaza ca incert. Bacauanii l-au recuperat, in schimb, pe Eugen Baciu, care va indeplini rolul de cursor intre linia mediana si aparare.

                            Cunostinta veche

                            Nici Viitorul nu se prezinta cu garnitura completa la jocul de sâmbata. Eliminat in meciul pierdut cu 1-0 contra Iasiului, capitanul Larie se afla in stare de suspendare, urmând sa fie inlocuit in aparare de un ex-bacauan: francezul Nicolas Vajou. Partida ce se va desfasura pe stadionul "Orasenesc" din Ovidiu va fi arbitrata de: Marian Florin Constantin (Popesti-Leordeni – Ilfov) – Liviu Ciubotariu (Galati), Cristian Marius Marchidanu (Braila).

                            Dan Sion

                            Programul etapei a IX-a
                            – Sâmbata, 15 octombrie: Dunarea Galati – Dinamo II Bucuresti, Sageata Navodari – Delta Tulcea, Victoria Branesti – Gloria Buzau, Astra II Giurgiu – Callatis Mangalia, Viitorul Constanta – FCM Bacau (ora 11.00), CF Braila – Farul Constanta (ora 12.00), CS Otopeni – CSMS Iasi (ora 13.00);
                            – Duminica, 16 octombrie: FC Botosani – FC Snagov (12.00). (D.P.)

                            Handbal masculin / Liga Nationala: Punct si de la capat


                            Stiinta MD Bacau – Dinamo (sâmbata, ora 18.00, Sala Sporturilor)

                            Invinsi pe terenul vicecampioanei HC Odorhei, "studentii" revin in fata propriilor suporteri in incercarea de a reinnoda sirul celor cinci victorii consecutive inregistrate la startul sezonului. La trei zile dupa deplasarea de la Odorhei, Stiinta Municipal Dedeman joaca acasa intr-un duel pe care clasamentul il recomanda drept unul extrem de disputat. La Sala Sporturilor vine in vizita revelatia acestei stagiuni, Dinamo Municipal Calarasi, o formatie care ameninta pozitia de vicelider a echipei pregatite de Eliodor Voica. Cine câstiga va termina prima jumatate a turului pe locul secund.
                            Celelalte meciuri: vineri, 14 octombrie: Pandurii Târgu Jiu – "U" Cluj (18.30, Digi Sport); duminica: Universitatea Bucovina Suceava – CSM Bucuresti, HCM Constanta – CS Caras Severin, CSM Ploiesti – Potaissa Turda (11.00), CSM Satu Mare – Steaua (16.00); meciul Poli Timisoara – HC Odorhei se va desfasura pe 9 noiembrie.
                            Dana Popa

                             
                             

                            ULTIMELE ȘTIRI