Centrul Maternal, casa mamelor alungate sau fugite de acasa, adaposteste, opt femei si 11 copii. Toti au gasit aici un pat primitor, o farfurie cu mancare, dar mai ales o mangaiere si un sfat bun. Dupa ce isi vor face ordine in viata, cu sprijinul psihologului si al asistentilor, isi vor lua zborul pe cont propriu.
Un cuib al sperantei in care vin fiinte terorizate, alungate, respinse de soti sau de parinti, asta este “Centrul Maternal” de pe str. Vulturului. Unele s-au ascuns aici de frica, altele au fost primite pentru ca nu aveau unde sa plece din Maternitate. In acest moment, in centru sunt opt femei: Valeria, Lidia, Irina, Elena, Claudia, Cristina si doua Marii. Fiecare dintre ele are un trecut tenebros, care inseamna greseli, suferinta, singuratate. Totusi, cea mai napastuita e Valeria, care a ajuns, aici, batuta crunt si ingrozita ca intr-o zi ar putea fi ucisa de cel care ii este sot. De altfel, intreaga ei viata a fost un sir de dureri: “Mama a murit cand aveam 5 ani si m-a luat bunica, iar de la 14 ani, cat aveam cand bunica a murit, m-au crescut tata si sotia lui. Cand am terminat liceul, tata mi-a pus valiza in mana si mi-a spus ca trebuie sa-mi port singura de grija”,
povesteste Valeria. Si-a cautat o gazda, a muncit si a invatat. Dupa ce a terminat o scoala postliceala de psihologie si asistenta sociala s-a inscris la facultate, dar nu a mai reusit sa o termine. Atunci l-a cunoscut pe “el”, cel care avea sa-i devina sot. Din pacate, iubirea fara de margini, unica, irepetabila s-a transformat in cosmar. In primii ani, pleca mereu in strainatate si in perioadele de liniste Valeria isi refacea fortele. Acum, scandalul e aproape permanent. “Dupa o zi de calm, urmeaza totdeauna doua-trei de violente si batai. Viata mea e cosmar. Nu mai rezist”, spune femeia si incepe sa planga.
„Zice ca ii port ghinion”
Patru copii, trei baieti si o fata, tremurau alaturi de mama lor in fata crizelor de furie ale barbatului: “Se enerveaza din orice, striga, izbeste, arunca obiectele, apoi ma ia la bataie. Intr-o zi mi-a reprosat ca nu l-am trezit la cafea, altadata ca a pierdut la ruleta din cauza mea… Zice ca ii port ghinion…”, marturiseste femeia. Desi se teme de sotul ei, Valeria crede ca a venit timpul sa ia o decizie: “Vreau sa-mi cresc copiii in liniste. Voi divorta, voi cere incredintarea minorilor si voi solicita ordin de restrictie pentru el.” Alte tinere sunt adapostite aici din cauza ca parintii nu le pot ierta pacatul de a fi adus pe lume un copil din flori. Jena fata de vecini sau ingrijorarea ca vor avea de hranit o gura in plus sunt mai puternice decat iubirea pentru fiica si nepotel. Lidia, 29 de ani, a locuit in cartierul Izvoare, cu parintii. “Cand am ramas insarcinata, el a disparut, iar familia m-a alungat. De sase luni sunt aici. El stie ca am nascut, dar nu vine sa-si vada copilul.” A fost ajutata sa-si gaseasca un loc de munca, va strange bani de chirie si o va lua de la capat, alaturi de Stefania, care abia a implinit 7 luni. Pentru unele dintre aceste femei, viata a fost un lung sir de erori si de ghinioane. Au iubit, au nascut, au plans si iarasi au iubit. Au facut alegeri gresite, iar acum, la maturitate, nu au o profesie, nu au un acoperis deasupra capului, nici un sot care sa participe la cresterea copiilor. “Am o fetita care e infiata, un baiat de 11 ani, pe care il creste mama mea, o fetita de un an si jumatate, care e la Piatra Neamt, la cumatra mea, si baietelul acesta, care are o luna”, explica Claudia, care, la 34 de ani, pare complet ratacita.
La Maternitate a venit asistentul social
Exista, in centru, si mamici minore. Dupa ce povestea de dragoste s-a rispit ca fumul, s-au trezit in fata unei imense responsabilitati. Don Juan-ul frumos si destept a disparut, iar parintii le-au renegat. In loc de dragoste, flori si portocale, au primit, in Maternitate, vizita asistentului social. Aduse in centru, fetitele invata sa fie mame si sa infrunte viitorul. “Sunt invatate intai lucrurile elementare – cum sa-si tina copilul in brate, sa-l hraneasca, sa-l spele, pentru ca unele sunt atat de tinere incat nu stiu ce inseamna un copil, il trateaza ca pe un animal de companie, arata Alina Iftode, purtator de cuvant al DGASPC Bacau. Invata ca acel copil are nevoie de dragoste, are nevoie de parinti. Incercam prin consiliere psihologica, juridica si sociala sa pastram copilul in familie, macar alaturi de mama. Si tatii sunt chemati la consiliere, chiar daca exista conflicte intre parinti, atat impreuna cat si separat, pentru a vedea ce se mai poate recupera din ceea ce inseamna o familie.” De-a lungul timpului, multe mamici au trecut prin acest mic spital al sufletelor ranite. Unele s-au impacat cu sotul sau cu parintii si s-au intors acasa, altele au invatat o meserie si-au gasit o slujba si au pornit mai departe pe cont propriu. Cele sase-sapte luni petrecute in centru le-au permis sa mediteze la rostul lor si
le-au ajutat sa ia un start mai bun.
Silvia Patrascanu
