La Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau a avut loc repartitia medicilor care au promovat examenul de rezidentiat de pe 20 noiembrie. „La nivelul judetului Bacau s-au inscris pe post 16 medici, ocupandu-se 12 posturi, ne-a declarat Anda Dumitrescu, purtator de cuvant al DSP Bacau. La Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti s-au ocupat 9 posturi in specialitatile: ortopedie-traumatologie, dermatovenerologie, neurologie, gastroenterologie, pneumologie, cardiologie, pediatrie, psihiatrie si radiologie.” La Spitalul Orasenesc Buhusi au fost ocupate 2 posturi, in specialitatile obstetrica-ginecologie si cardiologie, iar la Sanatoriul Balnear Slanic Moldova, un post in specialitatea recuperare medicala si balneofizioterapie. Celelalte unitati publice cu paturi nu au scos la concurs posturi. Toti medicii au primit adeverinta cu repartitia catre unitatea medicala la care si-au ales postul, iar incadrarea ca medic rezident cu post se va face incepand cu data de 1 ianuarie 2012. Spitalele vor plati salariile rezidentilor, insa acestia se vor pregati in centrele universitare pe care si le vor alege. La finalul stagiului, sunt sanse ca unii dintre medici sa nu se intoarca in spitalul care i-a salarizat in perioada rezidentiatului, chiar daca incheie acum un contract cu angajatorul. Acesta este si unul dintre motivele pentru care spitalele nu se inghesuie sa scoata posturi la rezidentiat. Dintre cei 16 medici care au optat anul acesta pentru forma de rezidentiat pe loc si au depus dosarul la DSP Bacau, unul singur nu a obtinut punctajul minim de promovare a examenului. Alti 10 medici au ales rezidentiatul pe loc. (D. Mincu)
„Tango, monsieur?”, pe scena Teatrului Bacovia
Vineri, 2 decembrie, intre orele 17.30 si 19.30, Teatrul InDArt va invita la comedia “Tango, monsieur?”, de Aldo Lo Castro ce se va juca pe scena Teatrului Municipal Bacovia. Din distributie fac parte actorii: Silvia Gagu, Alecsandra Timofte, Adriana Gulutanu, Andreea Maletici, Alin Brancu, Catalin Stelian si Ciprian Niculae. Regia este semnata de Bogdan Gagu. Comedia adusa in fata publicului bacauan este in stilul pieselor bulevardiere franceze. Este o tragedie comica in care patru femei convocate la vila aceluiasi domn, in aceeasi zi si la aceeasi ora, se simt tradate in dragoste si se decid sa se razbune pe el, sufocandu-l cu dragostea lor. Pentru a afla cum se va termina aceasta poveste trebuie sa mergeti la spectacol. (Geta P.)
Clinica Stomdas, calitate europeana in stomatologie
Dupa 16 ani in care a fost prezent cu mult succes pe piata serviciilor stomatologice, Stomdas a reusit sa introduca un nou concept, cel al clinicii dentare. Situata pe strada Miron Costin, Clinica Stomdas a fost inaugurata ieri in prezenta a numerosi oaspeti. Investitia, realizata partial cu fonduri europene, a fost realizata cu scopul de a oferi bacauanilor si nu numai calitate la cel mai inalt nivel.
Stomdas Clinic si-a deschis ieri portile pentru primii sai vizitatori, cu ocazia inaugurarii sediului de pe strada Miron Costin, numarul 68. In locatia eleganta s-au reunit performanta, aparatura, materialele de ultima generatie si o echipa de profesionisti specializati pe toate ramurile stomatologiei. „Am reusit a realizam aceasta investitie inceputa acum 4 ani si finalizata in acest an, ne-a declarat Gabriel Dascalu, general manager al Stomdas Clinic. Pot sa spun ca aparatura pe care o avem in clinica este aparatura de ultima generatie. Avem toata gama de servicii stomatologice, oferite de medici profesionisti, cu multe competente.”
Investitie in performanta
In locatia moderna, care respecta toate normele europene in domeniu, exista cabinete de estetica dentara, implantologie, chirurgie buco-maxilo-faciala, ortodontie, pedodontie si stomatologie pediatrica, endodontie microscopica si laborator de tehnica dentara. Fiecare cabinet dispune de dotare la nivelul celei din clinicile de prestigiu din tara si chiar din Europa. Aceasta a fost achizitionata prin program finantat cu fonduri europene. Amenajarea cladirii s-a realizat din fonduri proprii ale investitorilor. Inca de la intrare, impresioneaza atmosfera relaxanta, care nu are nimic din solemnitatea rece a cabinetelor stomatologice clasice. Sala de asteptare pentru copii ofera un mediu vesel micutilor pacienti si inlatura orice teama.
Inovatie in asistenta stomatologica
Stomdas nu este o clinica medicala obisnuita. Conceptul pe care il promoveaza vine in intampinarea tuturor asteptarilor din partea pacientilor. „Pretentiile pacientilor romani, deci si cele ale pacientilor bacauani, sunt cele ale unui cetatean european, a explicat Olivia Ungureanu, director executiv Stomdas Clinic. Echipa noastra a inteles acest lucru, iar acum aceste pretentii sunt satisfacute in egala masura, dar la preturi mult mai mici.” Clinica Stomdas inoveaza domeniul asistentei stomatologice prin servicii de urgenta non-stop, prin colaborarea cu medici din tara si de peste hotare, prin conditiile de cazare oferite pacientilor din alte localitati sau din strainatate.
Doina Mincu
Bolile respiratorii, agravate de vreme
Fluctuatiile de temperatura si ceata din aceasta perioada au dat peste cap rezistenta pacientilor cu boli respiratorii cronice. Starea de sanatate a multora dintre acestia s-a agravat, chiar daca au respectat tratamentul. „Suntem aglomerati in aceste zile, ne-a declarat dr. Dragos Ungureanu, medic pneumolog la Spitalul de Pneumoftiziologie Bacau. Partea buna in aceasta situatie este ca bolnavii se adreseaza specialistilor, nu se feresc sa vina la consultatii.” Printre bolnavii care se adreseaza cabinetelor din Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Pneumoftiziologie se disting prin numar pacientii cu bronhopneumonie obstructiva cronica (BPOC). Aceasta afectiune este frecventa nu doar in Bacau. In Romania, 2 din 10 persoane sunt diagnosticate cu BPOC. Categoria cea mai predispusa la boala o reprezinta barbatii. Simptomele BPOC includ oboseala, dificultatea la respirare, lipsa rezistentei la efort, tusea, expectoratia si senzatia de sufocare. Testarile de spirometrie sunt singurele care pot stabili diagnosticul de BPOC. Un diagnostic pus cat mai devreme imbunatateste sansele pacientului la o viata normala. Urmarea unui tratament continuu inainte de o pierdere importanta a functiei pulmonare poate incetini evolutia bolii si poate creste calitatea vietii pacientilor. (D. Mincu)
10 lei in plus la ajutorul anual pentru veterani
Veteranii, vaduvele si accidentatii de razboi in afara serviciului ordonat care au suferit o infirmitate vor primi pentru 2011 un ajutor anual mai mare, dar nu cine stie ce. Guvernul Romaniei a decis sa le acorde anul acesta 160 de lei de persoana. Aceasta inseamna o crestere a ajutorului cu 10 lei fata de anul trecut. Ajutorul anual se da categoriilor de persoane amintite pentru acoperirea unei parti din costul chiriei, energiei electrice si energiei termice sau pentru nevoi casnice. Banii ar trebui sa ajunga la cei indreptatiti pana la sfarsitul acestui an. (Elena T.)
O zi „astrala”: 1 Decembrie, marcat de filiala Bacau a PRM
Membrii filialei locale a Partidului Romania Mare nu au lasat nemarcata Ziua Nationala. Acestia s-au reunit la sediul partidului unde au rememorat cele mai importante zile din istoria romanilor si in special lantul evenimentelor care au condus la Marea Unire din 1918. "Sarbatorim Ziua Nationala, importanta pentru istoria Romaniei in care trebuie sa spunem la tot romanul «La multi ani, romane! La multi ani, Romania!». Cu acest prilej am invitat un om de marca pentru a ne tine o adevarata lectie de istorie, pentru ca noi, intotdeauna, ne-am reunit in astfel de momente importante in istorie si cultura", a declarat Petru Cojan, presedintele PRM Bacau. "1 Decembrie domina floarea de sarbatori nationale, pentru ca la 1 decembrie, dupa un drum anevoios, pentru prima data in 1918 romanii s-au aflat in granitele aceleiasi tari. Trebuia sa ne unim pentru ca eram uniti din vremuri legendare, gratie limbii strabune, cum spun poetii. In 1918 au apus hotarele si toate provinciile au revenit la trupul mamei Romania", le-a explicat celor prezenti profesorul doctor in istorie Ioan Mitrea. Reprezentantii PRM au participat si la depunerea de coroane de la Cimitirul Eroilor de pe strada Constantei, aducand astfel un omagiu celor cazuti la datorie. In acest an se implinesc 93 de ani de la Marea Unire. (Andreea G.)
Niciun bilet la tratament in decembrie
In luna decembrie din judetul Bacau nu va pleca la tratament balnear cu bilet subventionat niciun pensionar ori asigurat in sistemul public de pensii. Cele 144 de bilete repartizate de Casa Nationala de Pensii Publice pentru seria a XVII-a, al carei sejur a inceput in 29 noiembrie, au fost ultimele pe acest an. Casa Judeteana de Pensii (CJP) nu va primi niciun bilet pentru decembrie, deoarece in aceasta luna hotelierii rezerva locurile pentru turistii care merg in statiuni sa-si petreaca Sarbatorile de Iarna. Asadar, pensionarii si asiguratii vor trebui sa mai astepte, si nu putin timp, pana ce vor obtine un bilet la tratament. Ca in fiecare an si in 2012 vreo trei luni CJP i se vor repartiza bilete doar in bazele de tratament care apartin Casei Nationale de Pensii. Pentru celelalte statiuni, costul si numarul biletelor urmeaza sa fie negociate la inceputul anului viitor cu firmele care detin bazele de cazare si de tratament. (Elena T.)
Buhusenilor le-a vibrat sufletul
La Buhusi, peste treizeci de institutii, firme, reprezentanti ai unor asociatii si partide politice au depus flori coroane de flori la Monumentul Eroilor din centrul orasului. Conform traditiei, primarul Ionel Turcea s-a intalnit si in acest an, dupa ceremonie, cu membri ai Asociatiei Veteranilor de Razboi. La Colegiul „Ion Borcea”, prof. Ana Maria Dolgos a gestionat o dezbatere care a vizat problematica evenimentului de la 1 Decembrie, in vreme ce Clubul „Neuron”, coordonat de prof. Carmen Zaharia, a sarbatorit Ziua Nationala prin munca, initiindu-i pe cei din Consiliul Reprezentativ al Elevilor in arta/tehnica elaborarii proiectelor. Scoala „Mihai Eminescu” a organizat concursuri cu tema istorica la clasele a IV-a si a VIII-a, dar si un spectacol din care n-au lipsit corul, dansurile populare, muzica patriotica. Ziua Nationala a fost sarbatorita si in celelalte institutii scolare, printr-o serie de activitati foarte atractive. Dincolo de realitatea cenusiului cotidian, buhusenilor chiar le-a vibrat sufletul. (Ion Fercu)
Mii de controale si actiuni ale Garzii Financiare
Comisarii Garzii Financiare au lucrat la foc continuu in primele 9 luni din acest an. Acestia au actionat pentru a combate evaziunea fiscala practicata de numeroase societati comerciale. 1997 de controale au avut aceasta tematica si 323 de societati au fost identificate ca prezentand risc fiscal in baza analizei indicatorilor financiari raportati. Comisarii au formulat 45 de sesizari penale si au dispus in total 19 masuri asiguratorii in cazul societatilor in care s-au identificat infractiuni financiar-fiscale. Totodata, in primele 9 luni din acest an, au fost identificate 15 firme fantoma care au fost declarate inactive si evidentiate la Oficiul Registrului Comertului. 101 au fost si actiunile pe linia verificarii agentilor economici care opereaza cu produse accizate, dar si cei care ocolesc legea, aducand produse de contrabanda. Pana la sfarsitul lunii septembrie, comisarii Garzii Financiare au avut 884 de actiuni in piete, centre comerciale, targuri, menite sa verifice respectarea normelor de comert sau daca exista acte de provenienta a marfurilor. Si datornicii la bugetul de stat au fost urmariti. 262 de controale au vizat identificarea societatilor care au datorii la stat. (Andreea G.)
Sfarsit tragic: A plonjat cu masina intr-un canal de irigatie
Un tanar din Tamasi a sfarsit intr-un teribil accident petrecut la iesirea din sat. A plonjat cu masina de pe pod in canalul de irigatie, iar cei care au intervenit au ajuns la concluzia ca cel mai probabil evenimentul s-a petrecut pe timpul noptii. Abia in zori, un trecator a observat autoturismul si a sunat la 112. Cand au ajuns echipajele de interventie, soferul, un tanar de 36 de ani, era decedat de cateva ore bune. Politistii de la Rutiera au deschis deja o ancheta pentru a stabili conditiile in care s-a petrecut accidentul si care a fost cauza. (Geta P.)
Neatentia costa: Si cu magazia arsa, si amendata
O femeie din satul Popoiu, comuna Palanca s-a ales cu o amenda de 500 de lei dupa ce pompierii chemati sa stinga un incendiu au stabilit ca nu si-a luat masurile necesare pentru prevenirea focului. Flacarile s-au iscat la o magazie din lemn si un sopron pe care le-au distrus pe o suprafata de 120 de mp. Cauza probabila a incendiului a fost o priza defecta si pentru asta proprietara a fost sanctionata. (Geta P.)
Aplicatie secreta care inregistreaza toate informatiile din smartphone-urile cu Android
Smartphone-urile cu sistem de operare Android se afl? în continua supraveghere a unui program spion care ?tie în fiecare moment ce face proprietarul telefonului ?i memoreaz? fiecare opera?ie a acestuia. Aceast? descoperire care ar trebui s? îi îngrozeasc? pe utilizatorii unui astfel de telefon a f?cut-o Trevor Eckhart, un tân?r dezvoltator de aplica?ii Android, noteaz? Daily Mail. Eckhart a descoperit c? programul spion se afl? instalat pe majoritatea telefoanelor inteligente care ruleaz? Android-ul ?i c? posesorilor acestor gadgeturi le este înregistrat? fiecare ap?sare de taste, fiecare parol?, fiecare mesaj text trimis ?i chiar localizarea geografic?. Programul a fost creat de c?tre compania Carrier IQ, care se autointituleaz? drept singura companie care ofer? date legate de utilizatorii operatorilor ?i produc?torilor de terminale mobile. Softul instalat în aceste sisteme de operare ar trebui s? înregistreze doar date generale anonime, îns? Eckhart a demonstrat cum programul celor de la Carrier IQ p?streaz? toate datele din smartphone-uri. Programul spion se interpune între utilizator ?i softul aplica?ilor ?i astfel, înregistreaz? orice tip de informa?ie, de la localizare, adrese de e-mail, mesaje text ?i chiar parole.
Sursa: Gandul.info
Ziua Nationala cu parade militare, lacrimi si bai de multime
De 1 Decembrie, la Alba Iulia s-au strâns aproximativ dou? mii de persoane. Politicienii au depus coroane cu flori. La Bucure?ti, parada militar? s-a încheiat dupa doua ore. Prezent la eveniment, la care au participat peste 7000 de bucuresteni, pre?edintele Traian B?sescu a fost cople?it de emo?ii. Dup? încheierea paradei, pre?edintele B?sescu a plecat de la tribuna oficial? c?tre ma?ina preziden?ial?. El s-a urcat în ma?in?, îns? dup? câ?iva metri autoturismul a oprit, iar pre?edintele a coborât ?i s-a îndreptat spre mul?ime. Pre?edintele B?sescu a dat mân? cu zeci de persoane. Au fost îns? ?i persoane care i-au adresat repro?uri, precum ?i unii care l-au huiduit. Dup? câteva minute, pre?edintele a urcat în ma?in?, îns? doar pentru a traversa Pia?a Arcului de Triumf ?i a coborî din nou pentru a da mâna cu oamenii. El a f?cut o nou? baie de mul?ime, dup? care s-a urcat în ma?in? ?i a plecat. Majoritatea cet??enilor i-au urat pre?edintelui "La mul?i ani!" ?i s?n?tate, iar ?eful statului a dat mâna cu to?i cei afla?i în primul rând în spatele gardurilor de protec?ie ?i i-a mângâiat pe cap pe copii. La un moment dat, o femeie i-a spus pre?edintelui: "La mul?i ani ?i s?n?tate!". Traian B?sescu: "Doamn?, La mul?i ani, s?n?tate ?i putere, c? dumneavoastr? v? e greu, nu mie". Oamenii prezen?i au spus c? a fost cea mai mare parad? de pân? acum.
Sursa: evz.ro
Fotbal / Europa League: Lazio a aterizat in Bacau
Nume mari, interes minor. Astfel poate fi sintetizata aterizarea italienilor de la Lazio Roma aseara, in jurul orei 18.00, pe aeroportul "George Enescu" din Bacau. Sositi cu un charter al companiei Carpatair, Klose si compania au fost intâmpinati de un grup de jurnalisti si de o mâna de suporteri. Plus o temperatura de doua grade peste zero. "Ne asteptam sa fie mai frig", a fost prima reactie a lazialilor, care s-au imbarcat intr-un autocar cu destinatia Piatra Neamt, acolo unde in aceasta seara vor intâlni pe FC Vaslui, in penultimul joc din grupele Europa League. Putinii microbisti prezenti la aeroport nu au ratat prilejul unei sesiuni foto cu Miroslav Klose, Hernanes, Djibrill Cisse sau Igli Tare, fostul international albanez si actualul coordonator tehnic al lui Lazio. Paradoxal, singurul care a strâmbat din nas, refuzând sa se fotografieze cu fanii, a fost un român: Stefan Radu! Acesta a raspuns in doi peri si uneia dintre reporterite, care il rugase sa transmita un mesaj românilor, de 1 Decembrie: "Si ce vreti sa le spun? La multi ani?". Antrenorul Edy Reja a anuntat ca pentru jocul din aceasta seara nu va menaja pe nimeni dintre titulari, cu exceptia, bineinteles, a accidentatilor Brocchi si Dias. "Mergem pe cartea atacului deoarece avem nevoie de victorie. Alte calcule nu-si au rostul", a declarat Reja, care va miza pe urmatorul "11": Marchetti- St. Radu, Biava, Diakite, Konko – Cana, Ledesma, Lulic – Hernanes- Cisse, Klose.
Dan Sion
Box / CN Universitare: Se decid castigatorii
Reprezentantii Bacaului au inchis si au deschis cu victorii rapide cea de-a doua zi a "universitarelor" organizate la Sala de Atletism. Campionul national de seniori Maike Cioaca s-a impus clar in meciul inaugural, iar noua achizitie Petru Ciobanu a incheiat ziua cu un succes la fel de categoric. De altfel, ultimele patru intâlniri programate ieri dupa-amiaza s-au terminat inainte de limita. In finalele de astazi si-au mai câstigat locul Catalin Paraschiveanu (CSM) si Irinel Olaru (SCM), completând tabloul pe care au intrat anterior Stefan Caslarov, Alexandru Cuciureanu si Mirel Jitaru. Astfel, toti pugilistii bacauani care au luat startul la "universitare" vor incrucisa manusile in galele finale. "Vrem sa incheiem anul cu bine, cu atât mai mult cu cât ultima competitie se desfasoara la noi acasa. In finale se anunta câteva meciuri foarte disputate, astfel incât publicul va putea urmari un spectacol deosebit", a subliniat antrenorul Relu Auras. Ultima reuniune din cadrul Campionatului National Universitar se va desfasura astazi, la Sala de Atletism, cu incepere de la ora 17.00.
Rezultatele inregistrate in reuniunea de ieri
– 56 kg: Maike Cioaca (CSM Bacau) b.inf.adv. r.2 Zoltan Fulop Csaba (Ring Târgu Mures)
– 56 kg: Ionut Baluta (Navodari) b.p. Catalin Dragomir (Slatina);
– 64 kg: Marcel Aradoaie (Dinamo) b.p. Ionut Borgovan (Bistrita);
– 64 kg: Irinel Olaru (SCM Bacau) b.p. Lorand Szabo (Ring Târgu Mures);
– 69 kg: Nicusor Tabla (Dinamo) b.inf.adv. r.1 Alin Popescu (Râmnicu Vâlcea);
– 69 kg: Catalin Paraschiveanu (CSM Bacau) b.p. Petru Bujorean (Falticeni);
– 75 kg: Ovidiu Grecu (Craiova) b.ab.r.1 Florin Petre (Bistrita);
– 75 kg: Vasile Petrut (Jiul) b. inf. r.1 Ionut Nicolae (Târgoviste);
– 81 kg: Giorginel Hau (Dinamo) b. inf. r. 1 Rares Cailean (Bistrita);
– 81 kg: Petru Ciobanu (CSM Bacau) b. ab. r.1 Andrei Lungu (Târgoviste).
Fotbal, Liga a II-a: Au intrat in vacanta
Jucatorii FCM Bacau au incheiat sezonul de toamna
Loc onorabil
Divizionara secunda FCM Bacau a pus punct sezonului de toamna. La patru zile dupa ultimul joc al turului de campionat, câstigat cu scorul de 1-0 pe terenul Dunarii Galati, bacauanii au incheiat si seria antrenamentelor. "Având in vedere locul din clasament, unul destul de onorabil pentru o noua promovata, cu un lot neexperimentat, cred ca meritam din plin vacanta", au comentat "galben-albastrii" la ultima sedinta de pregatire.
Zi onomastica
Initial, antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru intentionase sa-si cheme jucatorii si azi la teren. Având insa in vedere ca data de 1 decembrie constituie Ziua Nationala, tehnicianul a modificat programul, lasându-si elevii sa plece in vacanta cu o zi mai devreme. In asteptarea lui 1 Decembrie, "galben-albastrii" au sarbatorit si ieri, de Sfântul Andrei, nu mai putin de patru jucatori ai FCM-ului aniversându-si onomastica: Lozneanu, Intuneric, Lipovanu si Bursuc.
Program de mentinere
FCM Bacau va beneficia de o vacanta de peste cinci saptamâni, reluarea pregatirilor fiind fixata pe data de 9 ianuarie 2012. "Oricum, va fi o vacanta activa, fiecare jucator primind un program de pregatire care sa-i asigure mentinerea tonusului pe durata acestei pauze", a precizat antrenorul Bacaului, Gheorghe Poenaru. Returul ligii secunde este programat sa inceapa pe 3 martie.
Judo / CN U17: In echipa campioana
Doi reprezentanti ai Palatului Copiilor au facut parte din echipa care a câstigat campionatul national pentru cadeti, categoria sub 17 ani. Marian Morosanu a concurat la 60 kg, iar Madalin Busuioc a intrat pe tatami la 66 kg, cei doi sportivi pregatiti de Aurel Chelariu evoluând pentru CSM Baia Mare. La competitie au participat 12 echipe, podiumul fiind ocupat in ordine de clubul organizator, urmat de CS Muscel, respectiv Liberty Oradea si CSS Miercurea Ciuc. (D.P.)
Fotbal / Juniori U16: „Triunghiular” la Piatra Neamt
Reprezentativa sub 16 ani a judetului Bacau va participa astazi la un "triunghiular" la Piatra Neamt, intitulat "Cupa 1 Decembrie" si la care vor mai lua parte selectionatele similare ale judetelor Neamt si Vaslui. Partidele vor avea o durata de 40 de minute si se vor desfasura pe terenul sintetic al stadionului "Ceahlaul", cu incepere de la ora 13.00. "Vom juca fiecare cu fiecare. E o actiune foarte buna de pregatire, mai ales ca atât Vasluiul, cât si Neamtul alcatuiesc echipe redutabile", a declarat antrenorul juniorilor bacauani, Giani Florian. Dupa "triunghiular", lotul U16 Bacau va ramâne la Piatra Neamt pâna aproape de miezul noptii pentru a viziona partida dintre FC Vaslui si Lazio, din Europa League. "In ciuda orei târzii si a frigului, am decis ca nu putem rata o asemenea oportunitate. Sa-i vezi pe viu la lucru pe Cisse, Klose sau Hernanes face mai mult decât o suta de antrenamente", a explicat Giani Florian. (D.S.)
A facut o victima pe trecerea de pietoni si a fugit
Este isprava unui tanar din Bacau care s-a ales acum cu dosar penal pentru vatamare corporala din culpa si parasirea locului accidentului. Ovidiu C. (34 de ani) a ajuns in atentia politistilor dupa ce victima sa a depus o reclamatie la politie. Muguras N. (34 de ani) le-a spus agentilor de la Rutiera ca in timp ce traversa strada pe marcajul pietonal de pe Banca Nationala a fost acrosat de un autoturism al carui sofer si-a vazut de drum. In urma impactului, acesta s-a ales cu traumatism si un deget rupt de la piciorul drept. (Geta P.)
Cioata uitata, dale montate in bataie de joc
„Strazile Bacaului sunt o nesfarsta inspiratie pentru noi”, ne-a marturisit, cu fina ironie in glas, Ion Adumitroaie, locuitor al municipiului si neobosit observator al realitatii cotidiene. „Bunaoara acum stau in fata Scolii generale «Alexandru Ioan Cuza» si ma uit la cioata aceasta din poarta. Stiu ca aici a fost un copac. S-a rupt, a fost taiat, se intampla si asa ceva. De ce au lasat, insa, cioata asta care nu are niciun rost aici?” Asteptandu-si nepotelul sa iasa de la ore, pensionarul a compus versuri inspirate de aceasta situatie absurda. „Eu nu-mi pot explica de ce a fost lasata cioata asta aici. Poate are semnificatie istorica, m-am gandit, asa ca i-am atribuit eu un trecut: „Pe aceasta mandra cioata/ Statea Cuza cateodata/ Nu o scoateti, dragii mei/ Ca are istoria ei.” Daca aceasta strofa se vrea o gluma, trotuarul din zona este o bascalie a Primariei Bacau. Dupa cum ne-au sesizat si alti locuitori ai Bacaului, trecatori pe strada Oituz, in fata portii de la aceasta unitate de invatamant „dalele puse pe bani grei fac valuri-valuri”. Probabil ca muncitorii au preferat sa puna dalele peste „patul” de asfalt denivelat al trotuarului ca sa nu deranjeze… cioata. (D. Mincu)









