marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 4817

Voluntarii, dependenti de „multumesc”

    "Voluntariatul este o poveste lunga!"

    Avem impresia, adesea, ca n-am progresat deloc in doua decenii de democratie. De fapt, societatea nu mai e aceeasi. Daca ne straduim sa ne amintim descoperim ca in multe domenii lucrurile s-au schimbat. Unul dintre acestea e voluntariatul. De la 3-4 englezi, cati paseau atunci intr-un camin-spital, am ajuns la sute de liceeni care fac voluntariat absolut dezinteresat. 2011 este, si pentru bacauani, Anul European al Voluntariatului.

    Voluntariatul este o activitate desfasurata in interesul comunitatii "din proprie initiativa" dar si "primul pas in cariera", o sansa de a-ti dezvolta personalitatea si, in acelasi timp, un fenomen cu radacini adanci in trecutul societatii umane. Voluntariatul poate fi privit ca filozofie, ca stil de viata, dar si ca un mijloc de a intelege viata. Imediat dupa Revolutie, Bacaul a avut noroc de prezenta unor voluntari straini, care au devenit modele in asistenta sociala. Intre primele institutii care au lucrat cu voluntari se afla Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau. La inceput au fost 3-4 voluntari, acum sunt peste 200. Numarul tinerilor interesati de ceea ce se intampla dincolo de gardul institutiilor de ocrotire a crescut treptat, la fel si dorinta lor de a-i ajuta in mod direct pe copiii abandonati. La ora asta, Centrul pentru persoane cu handicap "Condorul" este frecventat de 24 de voluntari care fac activitati socio-recreative si de ergoterapie cu asistatii, mai exact ii invata sa picteze, citesc impreuna poezii, confectioneaza obiecte decorative. In centrele rezidentiale din judet sunt 182 de voluntari: 3 in Centrul Rezidential (CR) "Pietricica" din Comanesti, 54 in Profamilia Bacau, 15 la CR "Henri Coanda", 34 la "Ghiocelul". In Centrul "Alexandra" vin 50 de voluntari de la liceele din Onesti, iar vara, 10 tineri din SUA si 13 din Anglia.

    "A inceput sa conteze la angajare!"

    Asociatia de Sprijin a Copiilor cu Handicap Neuromotor (ASCHN) Centrul "Daniel" are in medie 16 voluntari activi, 11 liceeni si 5 studenti, care se implica in acvitatile curente ale asociatiei, dar si in campaniile care preced diverse evenimente. "Avem voluntari care picteaza cani, confectioneaza margele, bratari si obiecte decorative pe care le vindem si strangem fonduri, arata Alina Popa, coordonator centru. Din septembrie, avem cativa voluntari care fac lectiile cu elevii care nu merg la «Scoala dupa scoala» din cauza ca parintii nu au bani sa acopere costurile. Se platesc 10 lei pe zi pentru cadrul didactic si 8 lei masa, deci 18 lei pe zi." Acesti copii vin la Centrul "Daniel", unde isi fac lectiile cu ajutorul liceenilor. ASCHN are doar 6 specialisti, de aceea prezenta voluntarilor e foarte importanta. "Din pacate, voluntariatul nu e privit ca o atributie de serviciu, arata Alina Popa. Eu imi stabilesc un program si dupa aceea aflu ca un voluntar nu a reusit sa ajunga din cauza ca s-a intamplat nu stiu ce! Aici mai avem de lucrat. Ori anunti din timp, ori gasesti un inlocuitor dintre colegi. Eu nu pot sa trimit acasa copilul, trebuie sa iau un specialist din alta activitate ca sa-l suplineasca pe voluntar. E nevoie de mai multa seriozitate." Unii studenti de la kinetoterapie au ales un copil si au lucrat pe caz timp de un an, altii au venit cu un buchet de flori si au cerut doar adeverinta. "Evident, i-am refuzat", declara Alina. Voluntariatul aduce beneficii nu doar comunitatii si asociatiilor, ci si voluntarilor. "Mai nou, elevii de liceu care solicita bursa obtin un punctaj mai bun daca au un contract de voluntariat, afirma Alina Popa. De asemenea, a inceput sa conteze si la angajare. Adeverinta arata ca tanarul care a fost voluntar s-a integrat in echipa sau nu, cum a lucrat, cat a fost de serios, de responsabil, daca s-a adaptat disciplinei."

    "Vin absolut dezinteresat"

    "Putem vorbi de voluntariat, in Bacau, cam din 2002, arata Andre Muit, presedintele Asociatiei de caritate romano-olandeza «Betania». La ora asta, avem 120 inregistrati, din care 70 sunt activi si se implica in activitatile zilnice." Liceenii ajuta asociatia in activitatile administrative, cum ar fi sortarea si distribuirea pliantelor, altii lucreaza direct cu beneficiarii serviciilor sociale sau in constructii. Nu se pune problema lipsei de seriozitate: "Cand se inscriu, sunt invitati la sediu si avem o discutie. Le explicam ce inseamna voluntariatul, ce asteptam de la ei, ce trebuie sa faca… Cei care sunt seriosi mai vin, care nu sunt, renunta", arata Andre Muit. Voluntarii sunt interesati mai ales de copiii cu autism de la Centrul "Delfinul", dar lucreaza si cu beneficiarii Centrului de Integrare a Tinerilor (CIT) si ai Centrului de Recuperare. De asemenea, participa la activitatile Biroului de sprijinire a familiilor aflate in situatii de criza. Unii liceeni vin zilnic, altii de 2-3 ori pe saptamana. Alaturi de tineri, la "Betania" fac voluntariat pensionarii din Amsterdam, cu ajutorul carora au fost construite Centrul Medical din Gaiceana si Centrul Multifunctional din Bacau. "Eu vreau sa adaug ceva la viata mea", marturisea unul dintre pensionarii olandezi, incercand sa explice prezenta sa in Bacau. Adultii din Bacau nu prea fac voluntariat, arata Andre Muit. "Avem unul singur, un profesor de informatica de la «Henri Coanda», care ne ajuta." In ultimii ani, s-au facut, totusi, progrese evidente: "Vin absolut dezinteresat si sunt mult mai implicati in problemele sociale ale comunitatii, sustine presedintele asociatiei, referindu-se la tineri. Au inteles ce inseamna voluntariatul si stiu exact ce se asteapta de la ei."

    Voluntari la "Neurologie" si la mall

    Colegiile "Gheorghe Vranceanu" si "Vasile Alecsandri" au cei mai multi voluntari activi in cadrul FSC Bacau. Urmeaza, apoi, colegiile "Ion Ghica", "Sf. Iosif" si "Stefan cel Mare". Fundatia are, in total, 170 de voluntari care participa la activitati cel putin 2-3 ore pe saptamana. Sunt si altii care vin sporadic, in campaniile de vara sau de sarbatori. In afara de 3-4 studenti, restul sunt liceeni din Bacau. Tinerii fac temele cu elevii din cartierul Tache, care frecventeaza Centrul "Mozaic", picteaza impreuna cu ei, merg in unitatile rezidentiale, se implica in serviciul de ingrijire la domiciliu, ajutandu-i pe asistati sa gateasca sau facand cumparaturi pentru ei. "Chiar in acest week-end am inceput campania de toamna, arata Ionut Chirita, purtator de cuvant al FSC. Voluntarii nostri fac curatenie generala in locuintele a zece batrani care nu se pot deplasa." De interesul liceenilor beneficiaza si pacientii sectiei Neurologie din SJU: tinerii ii hranesc cu lingurita, ii duc la baie, ii asculta depanandu-si amintirile si ii incurajeaza. "Voluntarii ne-au ajutat foarte mult si in organizarea diverselor campanii sau evenimente, cum au fost Saptamana Nationala a Voluntariatului, «Scolile de vara» organizate in comunele din estul judetului, ONGfest, campaniile de Paste si de Craciun, arata Ionut Chirita. Am avut standuri in mai multe centre comerciale, iar tinerii au vandut obiectele confectionate de copii si batrani." Faptul ca, astazi, elevii unor licee de elita nu se mai jeneaza, ca in urma cu 10 ani, sa stea la stand si sa vanda martisoare sau sa iasa la plimbare cu un copil cu handicap arata ca mentalitatile se schimba, ca ne miscam in directia Occidentului, ca prejudecatile nu ne-au imbolnavit iremediabil.

    "Lucrurile s-au schimbat in bine!"

    "Voluntariatul e o poveste lunga, afirma Sorin Brasoveanu, directorul DGASPC Bacau. Ne-am chinuit mult la inceput ca sa atragem voluntari. Pe atunci, voluntariatul era considerat echivalentul «muncii patriotice» si ne izbeam de o reticenta. Perceptia s-a schimbat gratie prezentei voluntarilor straini. Primii au venit in 1991-1992, din Marea Britanie, la Caminul Spital Ungureni, apoi au venit educatori, asistenti sociali si medicali din Elvetia, Franta, Olanda si Germania. Isi luau concediu de odihna o saptamana – doua si lucrau aici." Bacauanii nu prea se implicau in activitati sociale, preferand sa faca mici donatii sau sa duca alimente, nu sa-i ingrijeasca pe copiii cu handicap grav sau pe batranii paralizati. "Lucrurile s-au schimbat mult in bine, arata directorul DGASPC. E si meritul presei bacauane, care a mediatizat problemele cu care ne confruntam, activitatile copiilor din centre, care nu sunt mai putin talentati decat cei din familie, dar si prezenta voluntarilor straini. Chiar a lucrat la schimbarea mentalitatilor. Primele licee care au reactionat au fost «Vasile Alecsandri» si «Ferdinand I». Si profesorii s-au oferit sa faca meditatii cu copiii nostri. Exemplul lor a jucat un rol foarte important. Acum avem conventii incheiate cu aproape toate liceele din Bacau."

    "Simteam o bucurie speciala!"

    Adina Paduraru e dintre cei mai vechi si mai dedicati voluntari ai FSC. Acum e studenta in anul III la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice a Universitatii "Vasile Alecsandri" din Bacau, dar face voluntariat de cand era in liceu: "A inceput in momentul in care Gabi Magureanu a venit la «Gheorghe Vranceanu» si ne-a vorbit despre voluntariat, despre niste tabere si despre certificatul de voluntar. Dupa un timp am descoperit ca nu certificatul ma intereseaza. Devenisem dependenta de voluntariat, de aceste activitati, era un fel de drog. Aveam nevoie sa-mi spuna cineva multumesc, sa vad ca l-am ajutat. Va amintiti, cred, ca se spunea mereu despre «tinerii din ziua de azi» ca nu sunt buni de nimic. Era ceva special ca eu, o adolescenta, sa fac lucruri atat de importante pentru semenii mei." Adina s-a implicat in toate proiectele, dar cel mai mult a lucrat cu copiii. Cu toate astea, batranii de la "Neurologie" au impresionat-o cel mai mult: "Erau singuri si deprimati, chiar aveau nevoie de noi, aveau nevoie sa vorbeasca cineva cu ei si sa-i incurajeze, marturiseste Adina. Cand vedeam cat de mult s-a schimbat intr-o saptamana un pacient simteam o bucurie speciala. Cel care refuza sa manance se plimba acum pe holul spitalului. Mi se parea absolut incredibil."

    "Voluntariatul are, din punctul nostru de vedere, o dubla importanta, arata Ionut Chirita, FSC Bacau. In primul rand, voluntarii reprezinta o resursa umana extraordinara, care ne ajuta extrem de mult cu entuziasmul si dorinta lor de implicare. In al doilea rand, voluntariatul este important chiar pentru voluntari: este o foarte buna metoda educativa si le ofera un contact direct cu realitatile mai putin placute ale vietii, facandu-i mai responsabili si mai realisti."
    Silvia Patrascanu

    MESERIA de dascal NU mai ATRAGE pe nimeni: Profesorii FUG de catedra

      De la an la an, zeci, sute de profesori, abandoneaza catedra, in speranta ca vor gasi un loc de munca mai bine platit. Numai in acest an scolar, peste 100 de cadre didactice au cerut concedii fara plata sau concedii pentru studii, iar sase si-au dat demisia. Fata de anul scolar trecut, numarul cadrelor didactice din unitatile de invatamant bacauane este mai mic cu aproape 300.

      La Compartimentul pentru Managementul Resurselor Umane (MRU) a Inspectoratului Scolar Judetean Bacau s-au inregistrat nu mai putin de 100 de cereri pentru concedii fara plata si chiar demisii, din partea cadrelor didactice din sistemul de invatamant. “Este un numar asemanator cu cel de anul trecut”, a precizat prof. Teodora Craus, inspector scolar general adjunct. Cu alte cuvinte, 100 de profesori au plecat efectiv din sistem, invocand oficial “motive personale”. Neoficial, ei au ales sa munceasca in strainatate, in alte domenii decat cele pentru care sunt calificati, sau au preferat sa-si incerce norocul in tara, dar pe alte joburi. Sunt si cazuri in care s-a preferat chiar concediu fara plata pentru cresterea si educarea copilului, in conditiile in care un profesor cu gradul I ia acum, dupa reducerea de salariu, in jur de 1.200 lei pe luna. "Numai in acest an scolar am inregistrat 76 de cereri de concedii fara plata, pentru o perioada de un an, alte 16 cereri de concedii pentru studii, tot pentru o perioada de un an care se pot prelungi pana la trei ani intr-un interval de timp de 7 ani, iar in alte trei cazuri vorbim despre concedii platite pentru 6 luni, necesare pentru redactarea tezei de doctorat", ne-a declarat Ida Vlad, inspector MRU. In cazul celor 6 demisii, doua au prezentat faptul casi-au gasit de lucru in strainatate, mult mai bine platit. "In plus, este adevarat si faptul ca parte din aceste demisii provin din concediile fara plata din anul trecut", a mai spus Ida Vlad. In cazul celor care sunt in "fara plata", locul de la catedra ramane rezervat cat timp titularul este in concediu. Daca nu revine dupa aceasta perioada, postul este scos la concurs. De cealalta parte, cei care au ales demisia pot reveni in sistem numai dupa ce sustin examenul de concurs/titularizare pe post.

      Cu circa 300 mai putini

      Pe o alta analiza in cifre se observa ca fata de anul scolar trecut, acum sunt la catedra mai putini dascali. Astfel, daca in 2010 in sistem erau 7.719 de cadre didactice (din care 1.087 suplinitori), in acest an scolar 2011 – 2012, dupa finalizarea procesului de miscare a personalului didactic au ramas in sistem 7.485 de cadre didactice. Dintre acestia, doar 5.421 sunt titulare, 1.195 sunt suplinitori calificati, 148 – necalificati (nu au studii corespunzatoare postului).
      Roxana Neagu

      "Nu ne mai mira deloc acest fenomen. Sunt multe cazuri care au preferat sa ia calea strainatatii unde ca profesor esti platit foarte bine. Asta in cel mai fericit caz. Dar sunt si profesori care au plecat la munca de jos. In conditiile in care salariile ne sunt reduse cu 25 la suta, nu se mai dau gradatii si distinctii, iar drepturile noastre, pe care le-am castigat si in instanta, nu ne sunt respectate, o sa mai fie si alte miscari de acest gen. In tot sistemul este o singura stare de fapt: degringolada."
      Manole Chiriac, presedinte Sindicatul Liber din Invatamant Bacau

      Conform legii, orice cadru didactic care are cel putin 10 ani vechime, poate beneficia de 1 an concediu fara plata, cu blocarea postului, sau de concediul de studii, dar care nu este nici el platit.

      “Eu predau Educatie muzicala de sase ani, ca suplinitor. Dar as vrea sa renunt. Am terminat Relatii Economice Internationale si sper sa-mi gasesc un job in domeniu.”
      prof. Geanina Closca

      "Nu stiu ce sa spun. Eu am ales sa lucrez in invatamant pentru ca nu am unde sa ma duc. Am cautat peste tot. Predau Economia, dar daca imi gasesc altceva plec. Un debutant in sistem are un salariu de 800 de lei. E prea mult?”
      prof. Radu Alexa

      Dispare meseria de dascal?

      "I-am intrebat pe elevii de la clasa daca vor sa devina, in viitor, profesori sau nu si i-am rugat sa-si argumenteze raspunsul. Din pacate, nici macar unul nu a raspuns afirmativ la intrebare."diriginte

      "Nu am hotarat inca ce profesie vreau sa am, dar stiu ca voi alege ceva in functie de cati bani voi primi, nu in functie de ce mi-ar placea. Sub nicio forma nu voi opta pentru cariera de profesor. Nu vreau sa-mi spun numele pentru ca mi-e rusine de profesorii mei. Nu vreau sa creada ca nu le respect munca.“
      Adina, eleva, 17 ani

      Toamna se numara premiile la „Floarea de Colt”

        În urma concursului zonal din luna mai de la Iasi, campionii frumusetii din Moldova s-au întrecut luna aceasta la Bucuresti cu reprezentantii celorlalte zone ale tarii: Banat, Ardeal, Dobrogea si Oltenia. Cei care au reprezentat Bacaul si Moldova au adus acasa trei trofee, dintre care unul este locul III pe tara la cocuri, coafuri speciale si culori de par. Protagonistii sunt Luminita Chiribasa si echipa formata din Nicoleta Sendrea, Dana Nazaret, Mariana Ciolacu, Eliade Ciucur si Cristinel Serban.
        Frumoasele noastre modele care au ridicat obiectivele frumusetii la superlativ si de care suntem foarte mandri au fost admirate de toti specialistii din tara si de juriul national si international din comisia de jurizare.
        Clientele si clientii „Floarea de Colt” au un motiv în plus sa ne treaca pragul cu si mai multa încredere.
        „Floarea de Colt” – etalonul frumusetii în Bacau si chiar în Moldova – se regenereaza mereu cu generatii de absolventi ai propriei scoli, tineri dornici sa învete totul despre frumusete pentru fiecare domeniu în parte.
        La „Floarea de Colt”, toamna se numara premiile!
        CLIENTII „FLOAREA DE COLT” SUNT CEI MAI FRUMOSI!

        140 de familii taiate de la caldura

          Locuitorii din blocul 2 de pe strada Victor Babes vor sta in frig in aceasta iarna. Nu doar cei care au datorii la intretinere, ci si bunii platnici. Societatea furnizoare de agent termic a taiat ieri tevile de incalzire si apa calda pentru o datorie de peste 200.000 de lei. Majoritatea sumei este datorata de chiriasii Primariei Bacau.

          140 de familii din blocul 2 de pe strada Victor Babes vor indura temperaturile sub 0 grade din aceasta iarna. Dupa ce anul trecut au primit caldura abia la 1 decembrie, in acest an nu vor avea deloc caloriferele calde si nici apa calda. Lucratorii CET-ului au taiat tevile de alimentare cu agent termic de la intrarea in bloc, lasand in frig nu doar rau-platnicii care au datorii de mii de lei, ci si pe cei care sunt cu plata la zi. Cele mai mari datorii le au insa chiriasii din locuintele sociale ale Primariei Bacau. "Am cerut debransarea special la cele 7 camere ale Primariei. Nu s-a intervenit. Acum s-a luat masura definitiva pentru toti locatarii. Intr-adevar sunt si locatari buni platnici, din pensia mica pe care o au, pentru ca aici stau necajitii Bacaului. Ce se va intampla, nu stiu. Toate se varsa asupra locatarilor", a declarat Emil Roscan, presedintele Asociatiei 47.

          Nu e prima masura de acest tip

          Oamenii sunt descumpaniti. Se intreaba cum vor asigura conditii bune in special pentru copiii pe care ii au, mai ales ca nu sunt racordati la o conducta de gaze, ci folosesc butelii. Ei spun ca era corect ca numai datornicii sa fie taiati de la portia de caldura, nu si cei care se straduiesc sa fie cu plata la zi. Nu mai departe de luna septembrie, tot CET Bacau a sistat furnizarea apei calde la acelasi imobil, iar in luna mai Compania de Apa Bacau a intrerupt programul de furnizare a apei reci din aceleasi motive. "Cer Primariei sa intervina, sa le dea caldura, sa le esaloneze datoriile pe viitor, pentru ca asociatia efectiv nu are bani sa intretina acest bloc", a mai spus Emil Roscan. In acest imobil locuiesc 140 de familii in 104 camere. 7 apartin Primariei Bacau. Locatarii din aceste 7 locuinte datoreaza asociatiei 170.000 de lei, din totalul datoriei de 270.000 de lei, insa doar in 2 camere locuiesc persoane cu acte legale, "restul le-au ocupat abuziv", arata viceprimarul Roxana Mironescu. "Vom aproba un regulament de evacuari in baza caruia vom elibera locuintele respective, iar in privinta datoriei la CET se va face o negociere".

          Instalatii „praf”

          “Blocul 2 de pe strada Victor Babes a fost izolat din cauza ca are instalatia interioara degradata, a declarat Elena Cirnu, purtator de cuvant al CET Bacau. Agentul termic se pierde in subsolul blocului. Nu ne putem permite asta. Din cauza acestei probleme nu puteam furniza caldura nici la alte blocuri din zona si am primit plangeri din partea locatarilor care nu au nicio vina. Nu este corect sa sufere altii fiindca cei din blocul de pe Victor Babes nu-si repara instalatia.” S-a luat, asadar, decizia montarii unor vane care sa separe circuitul. In cazul in care locatarii din acest bloc vor repara instalatia de incalzire, ar fi simplu sa fie deschise vanele, iar caloriferele sa se incalzeasca. Chiar daca locatarii si-ar plati restantele catre CET, ceea ce este putin probabil, avand in vedere cuantumul acestora si resursele proprietarilor si ale chiriasilor, in lipsa unor investitii serioase in instalatia din subsolul imobilului si din locuinte, vanele abia montate de CET vor ramane inchise.
          Andreea Gavrila
          Doina Mincu

          VOX POPULI: Cum va veti incalzi in aceasta iarna?
          Radu Cocarlea: "Suntem disperati, majoritatea avem copii. Ar trebui sa taie tevile doar celor care nu platesc, nu si altora. Iesim toti in strada, ce vina avem?"
          Daniel Amarandei: "Nu s-a facut o separare, lasa fara caldura si pe cei care sunt la zi. Alternative ar fi cu curentul electric, dar apare mucegaiul pe perete, se imbolnavesc copii. Nu stiu cu ce ne vom incalzi, cu butelia, ca nu avem gaze".
          Carmelia Ivanciu: "Nici anul trecut nu am avut caldura. O sa pun o patura in geam si mai stau cu altele pe mine. Si eu am datorie 40 de milioane, dar cu ce sa achit dintr-un salariu de 570 de lei?"

          Bani pentru primariile portocalii. Bacaul, codas la „alocari”

            Luni, 17 octombrie, in Monitorul Oficial a fost publicata HG 1001 care aproba alocarea de fonduri administratiilor cu datorii. Toate comunele care au primit bani sunt conduse de primari PDL. Opozitia nu a primit niciun leu. Reactia PSD a fost prompta. Dragos Benea, presedintele CJ, a acuzat Puterea ca imparte fondurile pe criterii politice, iar pe parlamentarii PDL ca nu au facut nimic pentru judetul Bacau.

            Premierul Emil Boc anunta, in urma cu 2 saptamani, ca primariile cu datorii vor fi ajutate. S-a tinut de cuvant doar partial. Luni a fost publicata HG 1001, care aproba sumele destinate unitatilor administrativ-teritoriale, insa edilii Opozitiei nu au primit nimic. Toate comunele carora le-au fost alocate fonduri sunt conduse de primari ai PDL. Desi se astepta la asa ceva, PSD a sarit in sus. Marti, Dragos Benea, presedintele CJ, a anuntat ca va tine o conferinta de presa. Ieri, la intalnirea cu ziaristii, el a acuzat Puterea ca gestioneaza fondurile discretionar, fara sa tina seama de nivelul datoriilor sau de proiectele care sunt la un pas de finalizare. In baza HG 1001/2011, au beneficiat de alocari 28 de comune din judetul Bacau, suma totala fiind de 1.650.000 lei, adica 16,5 miliarde de lei vechi. Judetul Neamt a primit 35 de miliarde de lei vechi, iar Suceava, 31, adica dublu fata de judetul Bacau. In ordinea sumelor aprobate, urmeaza Botosani, care a primit peste 20 de miliarde, Vaslui cu 19 si Iasi cu 18 miliarde. "Sunt doua intrebari importante de adresat liderilor PDL din judetul Bacau si Guvernului Boc, a afirmat Dragos Benea. 1. Care au fost criteriile care au stat la baza elaborarii acestei hotarari de guvern? si 2, asta pentru parlamentarii PDL si conducerea PDL Bacau, cum a ajuns judetul Bacau sa fie pe locul 6 pe zona Moldovei la alocari, fie si discretionare, de la Guvern?" Motivul ca au fost alocati bani primariilor cu datorii este unul "pueril", a afirmat Dragos Benea, adaugand ca din 85 de primarii rurale, 82 au restante la utilitati, constructori, salarii, proiecte europene. In fruntea listei sunt CL Balcani, cu 50 de miliarde de lei vechi, Racaciuni, cu 35, Sanduleni – 20, Gaiceana – 10.

            "E o minima compensare"

            Liderii PDL acuzau, in 2010, ca PSD, care detine sefia CJ Bacau si administreaza bugetul judetului, nu a alocat fonduri primarilor democrat-liberali. Prin urmare, precizau ei, Guvernul a fost nevoit sa echilibreze situatia. Dragos Benea a anuntat, ieri, ca nu vrea sa mai auda "placa asta" si a precizat ca toate primariile PDL au primit bani. El a afirmat ca "la inceputul anului 2011, CJ a impartit banii tinand cont de suprafata comunei, de populatie locuitorilor si de banii primiti de la Guvern." Gabriel Berca, presedintele PDL, il contrazice: "E o minima compensare a prostiei facute de el si de Stavarache la inceputul anului, cand cei doi au luat decizia de a lasa fara bani comunele PDL. Sa lasi fara bani comuna Dofteana si sa dai de 3 ori mai multe fonduri unei comune de 1.400 de locuitori e o chestiune mizerabila. Benea nu reprezinta judetul Bacau, ci doar propriile interese de afaceri ingemanate cu cele ale lui Romeo Stavarache. Ei au stabilit ca localitatile PDL sa primeasca de 3 ori mai putini bani la inceputul anului. Le ajung 8 ani de cand nu fac nimic nici in municipiu, nici in judet. 2012 trebuie sa aduca schimbarea din functie a celor doi", a declarat senatorul Gabriel Berca, presedintele PDL Bacau. El a adaugat ca va cere conducerii CJ sa prezinte un raport privind investitiile in drumuri judetene efectuate in ultimii 8 ani, Berca amenintand chiar cu efectuarea unui audit guvernamental la Serviciul Public Judetean de Drumuri aflat in subordinea CJ Bacau.
            Din cele 28 comune bacauane, 23 au primit cate 50.000 de lei. Cinci depasesc acest plafon: Zemes, cu 80.000 de lei, Brusturoasa cu 90 de mii, Filipesti si Ghimes, carora li s-au alocat cate 100.000 de lei. Cel mai mult a primit comuna Poduri: 130.000 lei.
            Silvia Patrascanu

            Lucrarile la locurile de veci sunt in grafic

              Lucrarile de amenajare a noului cimitir Sarata II se afla in graficul stabilit initial cu constructorul. Noul cimitir se construiete in vecinatatea celui de la Sarata si va avea o capacitate de 13.000 de locuri, dispuse pe 9700 de metri patrati. Alaturi, se vor ridica o capela, un sediu administrativ si grupuri sanitare. Lucrarile se vor finaliza la mijlocul anului viitor si insumeaza 5,7 milioane de lei. (A. Gavrila)

              Disparut si declarat mort dupa sapte luni

                Familia unui barbat din comuna Birsanesti a primit o veste cumplita, zilele trecute. Adrian B. (41 de ani) pe care l-a dat disparut inca din luna martie a fost declarat mort de politie. Ofiterii care s-au ocupat de caz au stabilit ca semnalmentele acestuia se potrivesc cu cele ale unui barbat gasit inecat in Raul Trotus si care nu era identificat. (G. Panaite)

                Fetita moarta dupa ce i-a intrat cutitul in ochi

                  O fetita in varsta de 5 ani, din satul Poiana Negustorului, comuna Blagesti, a decedat ieri la un spital din Iasi, unde fusese transportata in stare grava dupa ce i s-a infipt un cutit in ochiul drept. Serviciul de Ambulanta a fost solicitat la acest caz marti. Ajuns la domiciliul fetitei, echipajul medical a constatat ca aceasta avea „un traumatism penetrant prin pleoapa superioara”, dupa cum ne-a declarat dr. Adrian Colibaba. „Cutitul ii provocase si un traumatism cranian.” Fetita a fost transportata la Spitalul Judetean de Urgenta, de unde a fost transferata la Clinica de Neurochirurgie Iasi. Pronosticul medicilor a fost de la inceput rezervat. In ciuda tuturor eforturilor, neurochirurgii ieseni nu au putut salva viata micutei paciente. "Ne-am autosesizat si am luat legatura cu autoritatile locale, declara Alina Iftode, purtator de cuvant al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau. Nu cunosteau acest caz si au plecat imediat pe teren. Urmeaza sa faca evaluarea familiei si a aspectelor care au condus la acest nefericit eveniment. Asteptam concluziile lor ca sa vedem daca se impune interventia specialistilor, adica a DGASPC Bacau, sau solutiile identificate de autoritatile locale sunt viabile." (D. Mincu & S. Patrascanu)

                  TENISMENII BACAUANI, CAMPIONI NATIONALI

                  SCM Bacau a castigat titlul national in campionatul pe echipe U-18. In meciul decisiv (dupa partidele de simplu scorul a fost 2-2, in confruntarea cu TC Bucuresti), perechea Teodor Marin – Stefan Vinti a trecut cu 7-6, 6-4 de Mihaita Damian – Tudor Sulea. In celelalte jocuri din turneul final, bacauanii au invins Olimpia Bucuresti cu 5-0 si Dinamo cu 4-1. Lotul de aur coordonat de antrenorul Mihai Ciuntea ii are in componenta pe Teodor Marin, Stefan Vinti, Sebastian Erimicioiu, Serban Rotariu, Vlad Murad si Tudor Burghelea. (D. Popa)

                  L-a lasat lat dupa ce l-a lovit cu bordura in cap

                    Sec?ia 1 Poli?ie Bac?u a fost sesizat? marti, în jurul orei 23, despre faptul c? pe strada Republicii din Bac?u are loc o alterca?ie între dou? persoane. Poli?i?tii s-au deplasat de urgen?? la fa?a locului ?i au g?sit întins pe trotuar un b?rbat de 42 de ani care a fost identificat în persoana lui Ioan B., agent de paz? la o societate din Bac?u, care se afla în timpul liber. Din cercet?ri poli?i?tii au stabilit c? între Ioan B. ?i Cristian S., de 35 de ani, care se aflau într-un bar de pe strada Republicii, s-a produs un conflict spontan generat de consumul b?uturilor alcoolice. Cei doi au ie?it în fa?a barului moment în care Cristian S. l-a lovit cu o bucat? de bordur? în zona capului pe Ioan B.
                    Poli?i?tii l-au imobilizat pe agresor, care a fost condus la sediul Poli?iei pentru cercet?ri. Totodat? la sediul Sec?iei de Poli?ie au fost conduse ?i audiate ?i alte persoane care au fost de fa?? în mometul producerii alterca?iei. Pentru imobilizarea agresorului poli?i?tii nu au folosit armamentul din dotare ?i nici bastoane din cauciuc. Victima a primit îngrijiri medicale la Spitalul Jude?ean Bac?u f?r? a fi necesar? internarea sa, iar pân? în prezent nu a depus plângere pentru infrac?iunea de lovire. Poli?i?tii au luat m?sura sanc?ion?rii contraven?ionale pentru tulburaea ordinii ?i lini?tii publice a persoanelor implicate în alterca?ie.

                    Magazinele virtuale din Bacau, pline de capcane

                    Timp de o saptamana comisarii din cadrul Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor au verificat amanuntit daca firmele care fac comert online respecta drepturile clientilor. Din judetul Bacau au fost luate in vizor 11 operatori economici care comercializeaza diverse produse si servicii prin intermediul internetului. Luate la bani marunti aproape toate firmele au fost prinse pe picior gresit, abaterile depistate la ele fiind mai mult sau mai putin grave. Unele nu ofereau toate datele de identificare a lor, altele nu au tradus in limba romana informatiile referitoare la produsele puse in vanzare. Destul de multe comercializau articole de imbracaminte pentru copii, fara denumirea si adresa importatorului si nu mentionau care este compozitia fibroasa a produsului. Nu au lipsit nici cazurile in care erau afisate doua preturi pentru acelasi produs si nu se arata care este, de fapt, cel practicat. Alti cativa operatori economici nu indicau clar perioada de 10 zile lucratoare in care consumatorul poate sa denunte unilateral contractul. Evident, abaterile constatate au fost posibile si deoarece multi consumatori nu-si cunosc drepturile. "Tocmai de aceea noi le recomandam consumatorilor ca la achizitionarea produselor in acest mod sa aiba in vedere verificarea cu seriozitate a site-ului si sa solicite informatii clare, a spus Toader Fratila, comisarul sef al Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor. Totodata, trebuie sa aiba in vedere ca la incheierea contractului sa fie mentionate in acesta cat mai explicit clauzele privind pretul produsului, cheltuielile pentru transportul lui, termenul de livrare si altele. Cumparatorul trebuie sa solicite si certificatele de conformitate, de calitate si de garantie. Nu in ultimul rand, sa ceara documentele fiscale pentru produsul achizitionat, pentru ca numai in baza acestora putem noi verifica o eventuala sesizare." Nu este pentru prima data cand Comisariatul Consumatorilor intreprinde un astfel de control. Ultimul la care ne referim a condus si la concluzia ca multe din firmele vechi au disparut si au aparut altele noi care fac comert online. Dar deficientele depistate de-a lungul timpului au ramas aceleasi. Neregulile identificate in urma ultimelor verificari au impus sanctionarea cu amenda a sase firme si avertizarea altor doua. Valoarea totala a amenzilor se ridica la 15.000 de lei. Potrivit legii, comerciantii care nu respecta drepturile consumatorilor de a fi informati complet cu privire la produsele puse in vanzare risca amenda intre 1.000 si 30.000 lei. (Elena T.)

                    Apa rece, la mana oricui: Seceta pe o intreaga scara de bloc

                      De doua zile o intreaga scara de bloc este lipsita de apa rece. Compania de Apa a stabilit ca o persoana necunoscuta a intervenit in caminul de apometru si a inchis robinetul, fara sa anunte pe nimeni. Mai mult, a defectat robinetul. Acesta va fi inlocuit astazi, dupa care va fi reluata furnizarea apei.

                      Bacauanii care locuiesc pe strada Miron Costin, scara C, s-au trezit luni dimineata ca la robinetele din apartamentele lor nu mai curge niciun strop de apa rece. Cei mai multi dintre ei nu s-au agitat cine stie ce. S-au resemnat si si-au facut proviziile necesare de apa, apeland pe la vecinii de la celelalte scari. Dar furnizarea apei nu a fost reluata nici dupa o zi si jumatate, lucru resimtit din plin mai ales de catre cei batrani si bolnavi, care nu se pot deplasa. Exasperat de situatie, pana la urma, un octogenar a inceput sa dea telefoane peste tot. "Am sunat si la primarie, si la RAGC (Compania de Apa – n.n.), dar nimeni nu a putut sa-mi spuna de ce s-a oprit si cand se va da drumul la apa, ni s-a plans Mircea Iosebica, str. Miron Costin, bl. 4, sc. C, ap. 9. Nimeni nu ia nicio masura. Eu am 81 de ani. Nu pot sa ma duc dupa apa. De doua zile nu am. Ce ma fac?"

                      Numai asociatia de proprietari nu stia

                      Blocul face parte din Asociatia de proprietari nr.56. Conducerea acesteia nu a aflat, insa, decat ieri, in jurul orei 13.00, despre problema locatarilor de la scara C. "Nu ne-a anuntat nimeni ca nu este apa la scara C, ne-a declarat Narcis Popescu, presedintele asociatiei. Au dat telefoane peste tot, numai la asociatie, nu." Sesizata de catre locatar si redactorii nostri, conducerea Companiei Regionale de Apa Bacau (CRAB) a trimis la fata locului o echipa pentru a stabili care este cauza lipsei de apa. Cert e ca nu a fost vorba despre nicio lucrare a companiei, in zona. "Cei de la companie au verificat si au gasit robinetul inchis in caminul de apometru. L-a inchis cineva, nu se stie cine, si nu l-a mai putut redeschide, pentru ca l-a defectat." Acest lucru a fost confirmat si de catre reprezentantul CRAB. "A fost rupt robinetul de la bransament, in cursul lucrarilor efectuate de unul din locatari. Am trimis deja o echipa care sa inlocuiasca robinetul. Este clar ca dupa aceasta sistare, apa va curge tulbure la robinete", a precizat din partea secretariatului CRAB, Mihaela Murar. Robinetul de la bransament va fi inlocuit astazi, insa, lucrarea necesita sistarea apei pentru toata asociatia, pana la finalizarea ei. (Elena T. & Andreea G.)

                      Lacul Bacau II va fi reumplut in noiembrie

                        Lucrarile de reparatie executate la canalele de aductiune si de fuga ale Lacului Bacau II se vor incheia in termenul stabilit impreuna cu Hidroelectrica. "Se va intruni comisia de receptie pana la termenul dat de noi pentru finalizarea lucrarilor. Va incepe ridicarea nivelului apei, care se va face treptat", a precizat ing. Nicolae Berindean, sef Serviciu Exploatare la Administratia Bazinala de Apa Siret. Reumplerea lacului se va face in maximum cinci zile, cu 50-70 cm in fiecare zi, pana la nivelul de 2,5 metri. Golirea lacului s-a facut la mijlocul lunii iunie si s-a lucrat la inlocuirea dalelor sparte, pentru a limita astfel pierderile de apa. O lucrare de asemenea amploare nu s-a efectuat niciodata si probabil cel putin in urmatorii cinci ani nu va mai fi nevoie de o alta interventie de mare anvergura, "decat daca vor aparea fisuri in alte puncte", a mai precizat Berindean. Dupa acest proces de reumplere, lacul va putea fi repopulat, la timp pentru sezonul rece. Cu aceasta ocazie, vor fi reconectati la sursa lor de apa pentru irigatii si fermierii din zona Letea Veche. (A.G.)

                        DURA LEX: Somerii nu mai pot fi recenzori

                          Somerii nu mai pot participa la Recensamantul Populatiei si al Locuintelor si sa isi pastreze in acelasi timp indemnizatia. O scapare din lege ii pune pe acestia in situatia de a alege intre castigul de scurta durata si ajutorul de somaj, desi ar fi fost o buna ocazie sa dea o mana de ajutor acestei actiuni administrative importante.
                          Initial, autoritatile locale au apelat la someri sa se implice in derularea recensamantului cu precizarea ca, in cele 15 zile de activitate, ajutorul de somaj se suspenda. Ba chiar saptamana trecuta, organizatorii vorbeau de o criza de recenzori si indemnau somerii sa se prezinte direct la instruiri pentru a se intruni numarul necesar. Lamuririle cu privire la posibilitatea desfasurarii acestei activitati de catre someri au venit insa abia la finele saptamanii trecute, cand instruirile erau deja la final. "Chiar daca somerii au manifestat interes pentru aceasta activitate, au avut de ales intre munca de recenzor si somaj. Este o scapare din lege si ar fi fost bine sa fie introdusa o exceptie mai ales ca este o actiune importanta, unde ar fi putut fi cooptati", a precizat Eugenia Harja, director al Directiei Judetene de Statistica Bacau. Pentru activitatea derulata de recenzori in cele 15 zile, plata este de 630 de lei net.

                          Legea-i lege

                          De cealalta parte, conducerea Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) declara ca nu poate proceda altfel, pentru ca “aceasta este legea”. Cu alte cuvinte, daca un somer alege sa desfasoare activitate de recenzor, pierde definitiv ajutorul de somaj. Si aceasta pentru ca nu mai are statutul de somer. “Ca recenzor va avea incheiata o conventie in baza Codului civil. Nu va avea contract de munca. Or, nu se incadreaza in niciuna din categoriile precizate in lege, care au dreptul la somaj. Aceasta interpretare o avem si de la Agentia Nationala de Forta de Munca”, ne-a spus Octavian Ticau, sef serviciu in cadrul AJOFM. Si, totusi, Guvernul ar fi putut da o derogare. Mai ales ca sunt o multime de absolventi din promotia 2010-2011 care nu si-au gasit un loc de munca si beneficiaza de o indemnizatie de somaj derizorie. In prezent, in judetul Bacau sunt 1.700 de absolventi someri, dintre care cu un nivel mediu de pregatire (liceu) sunt 2.516 someri, 179 au studii postliceale iar 911 au absolvit o facultate. Toti somerii absolventi beneficiaza de un ajutor de 250 lei. (A. Gavrila & E. Tintaru)

                          Google ataca Apple cu cel mai subtire si mai performant smartphone din lume – VIDEO

                            Motorola Mobility, companie achizi?ionat? de Google anul acesta cu 12,5 miliarde de dolari, a lansat Droid RAZR, cel mai sub?ire smartphone 4G din lume. Cei de la Motorola spun despre Droid RAZR c? este incredibil de sub?ire, smartphone-ul având o grosime de doar 7,1 mm, în timp ce Galaxy S II care se l?uda cu acest titlu pân? în prezent are 8,49 de mm.
                            Telefonul are un procesor de 1,2 GHz, camer? foto de 8 megapixeli care filmeaz? HD la 1080p, 1GB RAM ?i un ecran de 4,3 inch Super AMOLED. Sistemul de operare este Android Gingerbread. "Am vrut s? cre?m cel mai de?tept telefon de pe planet?, iar rezultatul este Droid RAZR, care este mai sub?ire, mai de?tept ?i mai performant decât orice telefon din lumea asta", a declarat Sanjay Jha, CEO al Motorola Mobility.
                            Droid RAZR este un telefon Google, la fel ca ?i Samsung Nexus Prime care va fi lansat ast?zi în Hong Kong, împreun? cu ultima versiune a sistemului de operare Android, Ice Cream Sandwich. Versiunea 4.0 a sistemului de operare Android va ataca direct noul iOS 5, lansat de Apple s?pt?mâna trecut?.
                            Sursa: Capital.ro


                            Judo / Cupa „Bucovina”, editia a X-a: Bilant bun

                            Sezon inceput cu dreptul. 20 de judoka de la Palatul Copiilor au participat cu succes la turneul international Cupa "Bucovina", concurs rezervat categoriilor U11, U13 si U20 desfasurat la Gura Humorului. "A fost o competitie puternica, la care au venit aproximativ 300 de sportivi de la 10 cluburi din România si trei din strainatate. Intrecerile au inceput la 10.00 si s-au terminat la 20.00", a detaliat prof. Aurel Chelariu. La start, echipe din Onesti, Iasi, Miercurea Ciuc, Roman, Focsani, Bistrita, Gura Humorului, Suceava, respectiv Ucraina (2) si Scoala Sportiva Chisinau (R. Moldova).

                            Rezultate

                            Echipa bacauana a ocupat locul al III-lea in clasamentul general, fiind devansata de LPS-CSS Focsani si câstigatorea turneului, CSS Gura Humorului. Ierarhia a fost stabilita in baza rezultatelor individuale, pentru Palatul Copiilor punctând:
                            – locul I: Rares Irimescu (46 kg, U11), Cosmin Tamba (42 kg, U13), Alex Burca (46 kg, U13), Codrin Nedita (55 kg, U13);
                            – locul al II-lea: Stefan Cremene (30 kg, U11), Stefan Moisei (42 kg, U11);
                            – locul al III-lea: Mihnea Jâtca (30 kg, U11), Robert Ciocoiu (38 kg, U11), Stefan Moisei (46 kg, U11, Ionut Puscasu (38 kg, U13), Madalin Busuioc (66 kg, U20).

                            Calendar

                            Ocupantii podiumului la fiecare categorie de vârsta si greutate au primit diplome, medalii si premii in bani, in timp ce primele cinci echipe au fost recompensate cu diplome si cupe. Concursul s-a desfasurat in Sala Polivalenta din Gura Humorului, fiind supervizat de arbitri desemnati de Federatie. "Am inceput sezonul cu bine si in continuare vom avea competitii aproape saptamâna de saptamâna pâna in decembrie", a mai spus Aurel Chelariu. Urmatorul concurs din agenda sportivilor de la Palatul Copiilor se va desfasura pe 22 octombrie la Onesti.
                            Dana Popa

                            Fotbal, Liga a II-a: „Galben-albastrii”, decimati

                            Inaintea partidei cu Otopeniul, FCM Bacau se confrunta cu mari probleme de efectiv

                            Absente

                            Sâmbata trecuta, FCM Bacau nu a pierdut doar partida cu Viitorul Constanta, ci si o serie de jucatori. "Suntem decimati inaintea meciului de duminica, impotriva Otopeniului", s-a plâns antrenorul Gheorghe Poenaru. Inventarul problemelor de efectiv se prezinta in felul urmator: Fane Apostol si Luncanu se afla in stare de suspendare, Apostu, Eudean si Baciu sunt accidentati, in timp ce Boghian este incert, acuzând dureri la genunchi.

                            Formula

                            Poenaru trage nadejde ca o parte dintre jucatorii accidentati sa fie recuperati pâna la confruntarea cu Otopeniul. "Faptul ca meciul se joaca duminica si nu sâmbata poate constitui un avantaj din acest punct de vedere. In cazul in care lista absentilor nu se va restrânge, ne va fi insa foarte greu sa aliniem o formula de echipa competitiva", a spus tehnicianul bacauan.

                            Bunica

                            De partea cealalta, CS Otopeni se va prezenta pe "Municipalul" bacauan cu un nou antrenor in persoana lui Romica Bunica. "Calaul" de acum câtiva ani al Stelei a semnat luni un angajament pe doua sezoane cu Otopeniul, care, dupa despartirea de Tudorel Dumitru, l-a avut pe banca la meciul câstigat contra Iasiului cu scorul de 2-0 pe interimarul Silviu Cristescu.
                            D. Sion

                            Volei feminin: Cu Sibiul in Cupa

                            "Sferturi"

                            Stiinta Bacau si-a aflat adversara din sferturile de finala ale Cupei României. Studentele se vor bate pentru accederea in Final Four-ul competitiei cu CSM Sibiu, echipa care a eliminat la set-averaj pe CSMU Craiova in faza precedenta a competitiei. In turneul de la Zalau, desfasurat la finalul saptamânii trecute, CSM Sibiu a trecut de CSMU Craiova dupa o victorie cu 3-0 si o infrângere la limita, cu scorul de 3-2.

                            Necunoscuta

                            Deocamdata, Federatia nu a stabilit datele la care vor avea loc confruntarile din "sferturile" Cupei. "Nu stim nici când, dar nici cum se vor juca meciurile; cel mai probabil va fi sistem tur-retur, pe terenul fiecarei echipe", a declarat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, care spera ca echipa sa sa faca din nou pasul catre turneul final al competitiei, programat pe teren neutru 9-10 mai 2012.

                            Debut

                            Pâna la partidele din Cupa României, bacauancele isi indreapta intreaga atentie catre startul campionatului. Sâmbata, in runda inaugurala a Diviziei A1, Stiinta va evolua pe terenul lui CSM Ecorec Bucuresti, pentru ca in etapa a doua, programata miercuri, 26 octombrie, sa primeasca vizita campioanei României, Tomis Constanta. Un debut de foc pentru Herlea si comp., in conditiile in care CSM Ecorec s-a intarit, iar Tomis ramâne una din principalele candidate la titlu.

                            Probleme

                            Studentele, care tocmai au revenit din Olanda, unde si-au trecut in palmares cel de-al cincilea titlu consecutiv de campioane mondiale inter-universitare, acuza o stare de oboseala, dar si anumite probleme de omogenitate. "Oboseala va fi eliminata destul de rapid, insa faptul ca ne-am pregatit o buna bucata de timp in formula incompleta, se simte", a spus antrenorul Grapa, facând referire la faptul ca Manu, Miclea si Sobo au fost plecate o perioada mai indelungata la lotul national.

                            D. Sion

                            In prima etapa de campionat, Stiinta va infrunta o adevarata "campioana a transferurilor": Atentie, fetelor!
                            Sâmbata, in prima etapa a campionatului Diviziei A1, Stiinta Bacau va avea in fata una dintre cele mai active formatii pe piata transferurilor in 2011: CSM Ecorec Bucuresti. In inter-sezon, gruparea din Capitala si-a schimbat complet fizionomia fata de stagiunea precedenta. Pe lânga fostele bacauance Roxana Iosef, Raluca Purice si Bianca Moldovan (via Chateau d’Ax Urbino), CSM Ecorec le-a incorporat pe Irina Radu (ex Dinamo), Anca Martin si Iulia Popova. Cireasa de pe tort o reprezinta insa transferul argentiniencei Emilce Fabiana Sosa (24 de ani, 1,80 m inaltime). Ultima data la Boca Juniors, Sosa joaca pe postul de centru si este capitanul nationalei Argentinei. "Suntem avizati ca CSM Bucuresti s-a intarit considerabil, insa eu cred ca putem câstiga meciul contra lor. E clar insa ca se anunta un joc dificil, de care pe care", a prefatat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, confruntarea de sâmbata, din Capitala. (D.S.)

                            Din nou pauza
                            Nici nu incepe bine, ca Divizia A1 la volei feminin se va opri din nou. Astfel, dupa etapa a doua, programata miercurea viitoare, campionatul va cunoaste un nou stop de mai bine de trei saptamâni din cauza programaului echipei nationale. In runda cu numarul trei, ce va avea loc pe 19 noiembrie, Stiinta va intâlni, in deplasare, pe Medicina Târgu-Mures. (D.S.)

                            Tenis / CN pe echipe U18: Joaca pentru titlu

                            Al doilea meci, a doua victorie realizata de tenismenii bacauani in turneul final al "nationalelor" de la Bucuresti. Dupa 5-0 in Olimpia Bucuresti, echipa SCM-ului s-a impus ieri in duelul cu Dinamo, scor 4-1. La simplu, toate meciurile au revenit bacauanilor: Teodor Marin – Teodor Apostu 6-2, 6-2, Sebastian Erimicioiu (foto) – Armand Baboian 6-2, 6-2, Serban Rotariu – Alexandru Cosman 6-2, 6-3, Stefan Vinti – Andras Szekely 7-6, 6-3. Dinamo a luat un punct la dublu, unde Apostu / Cosman i-au invins cu 4-6, 6-4, 6-3 pe Vlad Murad / Tudor Burghelea. Rezultatul cu Dinamo propulseaza SCM-ul in lupta pentru titlul national, "finala" turneului final fiind programata astazi in compania TC Bucuresti (care a trecut ieri de Olimpia cu 5-0). (Dana P.)

                            Handbal feminin / Divizia A: La ultima clasata

                            Spartac Bucuresti – Stiinta Bacau (miercuri, ora 18.00)

                            Calendarul aglomerat al "studentelor" continua cu al treilea meci in decurs de o saptamâna. Dupa ce miercurea trecuta au pierdut pe terenul Centrului National de Excelenta Râmnicu Vâlcea (25-31), iar in weekend au invins acasa pe Handbal Municipal Buzau (31-29), hanbdalistele bacauane pleaca din nou la drum. In etapa a VI-a din divizia secunda, echipa pregatita de Ion Arsene si Costel Oprea merge pe terenul "lanternei rosii" din Seria A, Spartac Bucuresti. In compania ultimei clasate, Stiinta Bacau vrea sa indeplineasca un obiectiv pe care l-a ratat in precedentele doua deplasari, si anume sa obtina victoria. Cu atât mai mult cu cât infrunta singura formatie din campionat care nu a acumulat niciun punct in acest sezon.
                            Celelalte meciuri de astazi: National Rm Vâlcea – HM Buzau, Rapid – Unirea Slobozia, Activ Ploiesti – HCF Piatra Neamt, "U" Stiinta Bucuresti – "U" Târgoviste, ACS Bucuresti – Terom Iasi. (D.P.)