marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 4802

Talharul de la Universitatea Bacau a fost arestat

    Magistratii de la Tribunalul Bacau au emis pe numele lui George Birsan (26 de ani), zis "Joker", cel care a incercat sa o jefuiasca pe casiera Universitatii "Vasile Alecsandri", un mandat pentru 9 zile de arest preventiv. Individul intentiona sa fuga cu suma de 107 mii de lei, incasarile pe o zi ale institutiei de invatamant. Reamintim ca, luni dupa amiaza, acesta a intrat in unitate cu fata acoperita si a atact-o pe angajata cu un cutit de vanatoare. Nu a stiut ca fiecare pas ii este urmarit de politistii care i-au interceptat telefonul si au aflat de ce avea de gand sa faca. Anchetatorii au extins cercetarile si vor sa vada daca nu cumva acesta face parte dintr-o retea. (Geta P.)

    Accident grav la Ardeoani

      Graba unui sofer a bagat in spital o tanara de 32 de ani. Geolan L. (de 40 de ani), din comuna Poduri, in timp ce conducea o autoutilitara pe DN 2G, in afara localitatii Ardeoani, a intrat intr-o depasire riscanta si a ajuns pe contrasens unde a izbit in plin masina condusa regulamentar de David C. (59 de ani). In urma impactului, pasagera din autoutilitara a fost grav ranita si a fost nevoie de interventia pompierilor pentru a o scoate dintre fiarele contorsionate. Femeia a ramas internata in Spitalul Municipal Moinesti, iar soferul este cercetat penal pentru vatamare corporala din culpa. (Geta P.)

      Un detinut a murit in Spitalul Judetean

        Barbatul avea 70 de ani si suferea de cancer. A fost internat in spital pentru tratament de specialitate dar nu a rezistat bolii. Omul se numara printre cei mai varstnici detinuti din cadrul Penitenciarului Bacau si a ajuns dupa gratii dupa ce instanta l-a condamnat la 6 ani pentru infractiunea de inselaciune. "Stiu ca era internat si am fost informati ca a decedat", a declarat inspectorul Madalina Matasaru, purtatorul de cuvant al Penitenciarului Bacau. (Geta P.)

        Handbal masculin: Se da startul

        Luxemburg – România sau start in preliminariile "mondialului" din 2013. Miercuri (ora 20.30), "tricolorii" demareaza campania de calificare la turneul final gazduit de Spania. Din lotul coordonat de Vasile Stânga face parte si interul dreapta bacauan Cristian Ghita. Handbalistul Stiintei Municipal Dedeman, care va implini 21 de ani in aceasta luna, se afla la o noua provocare dupa ce in vara si-a facut debutul in reprezentativa de seniori cu prilejul ultimelor meciuri din preliminariile pentru Euro 2012. România a ratat prezenta la "europene", dar viseaza la CM 2013, primul pas din drumul spre Spania fiind programat astazi in Luxemburg. Returul se va desfasura pe 5 noiembrie, la Piatra Neamt. In ianuarie anul viitor, "tricolorii" vor mai intâlni selectionata Belarusului, prima clasata din aceasta grupa urmând sa joace in play-off-ul de vara viitoare.
        Cristian Ghita este golgheterul la zi al Ligii Nationale, iar la sfârsitul saptamânii trecute a marcat de opt ori in cele trei victorii (cu Ucraina, România B si Iordania) prin care România si-a adjudecat Trofeul Carpati, turneu de pregatire desfasurat la Piatra Neamt. (D.P.)

        Moldovean cercetat pentru contrabanda cu tigari

          Politistii de la Investigarea Fraudelor, in baza unui mandat emis de judecatori, au intrat in doua locuinte din Bacau unde au gasit peste 1.300 de pachete de tigari aduse din Republica Moldova. Ulterior, oamenii legii au aflat si a cui este marfa. "Detinatorul tigaretelor este Ilie P. (36 de ani), cetatean moldovean cu rezidenta in Romania. Tigarile au fost ridicate si predate Directiei Judetene pentru Accize si Operatiuni Vamale Bacau care urmeaza sa stabileasca prejudiciul cauzat bugetului de stat", a declarat insp. Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Cetateanul moldovean este cercetat penal pentru infractiunea de detinere de produse accizabile in afara antrepozitului fiscal. (Geta P.)

          Minifotbal: Reunire

          Campioana en-titre, România gazduieste la sfârsitul acestei saptamâni cea de-a doua editie a "europenelor" de minifotbal. Echipa reprezentativa se reuneste mâine la Tulcea, in lot fiind convocat si bacauanul Sorin Ghius (component al detinatoarei titlului in campionatul local, Grafit Soccer Invest). "Organizarea acestui eveniment de calibru european vine sa confirme faptul ca suntem pe drumul cel bun", considera Razvan Burleanu, presedintele Federatiei Române de Minifotbal. La turneul final de la Tulcea (5-6 noiembrie) vor veni sa lupte pentru trofeu selectionatele din Bulgaria, Republica Moldova, Cehia, Slovacia, Grecia si Cipru. (D.P.)

          Fotbal: Poe – 55

          Ziua de 1 noiembrie a fost una cu caracter aniversar pentru colectivul FCM Bacau. Antrenorul "galben-albastrilor", Gheorghe Poenaru a sarbatorit implinirea vârstei de 55 de ani, prilej cu care conducerea clubului, staff-ul administrativ, colaboratorii si jucatorii sai i-au adresat urari de sanatate, fericire si viata lunga. Fotbalistii FCM-ului i-au promis lui Poenaru un cadou si la sfârsitul saptamânii: victoria in jocul de campionat de duminica, impotriva Botosaniului. Redactia "Sport" a Trustului Media "Desteptarea" ii ureaza, la rândul sau, antrenorului Gheorghe Poenaru un sincer si calduros "La multi ani!".

          FURT de materiale RADIOACTIVE: 8 bare cu minereu de URANIU, sustrase din depozitul de la Stei

            Opt bare folosite la etalonarea mostrelor extrase din mina ?tei, jude?ul Bihor, ?i care con?in o concentra?ie de uraniu de maximum 3%, au fost furate s?pt?mâna trecut? din depozitul minei din ?tei. În total, barele con?in 73,5 kilograme de minereu de uraniu, ceea ce înseamn? practic sol combinat cu uraniu în concentra?ia men?ionat? mai sus. Poli?i?tii bihoreni au explicat c? aceste bare sunt vechi ?i nu prezint? niciun pericol. Reclama?ia a fost f?cut? de reprezentan?ii minei s?pt?mâna trecut?, când au sesizat c? barele au disp?rut. "Nu sunt periculoase, din cauza concentra?iei de uraniu foarte mici. Oricum, cine le-a furat nu are mijloacele tehnice s? extrag? aceast? cantitate de uraniu din bare. Pot fi periculoase pentru cei care le-au furat, dac? se expun prelungit la ele, a?a ne-au comunicat cei de la CNCAN", au declarat surse din Poli?ia Bihor.
            Poli?i?tii au mai multe ipoteze ?i suspec?i ?i nu exclud ca ho?ii s? fi furat barele f?r? s? ?tie ce sunt.
            Ini?ial, publica?ia ebihoreanul a anun?at c? o cantitate de 73 de kilograme de uraniu a fost furat? dintr-un depozit de materiale radioactive din localitatea bihorean? ?tei.
            Comisia Na?ional? pentru Controlul Activit??ilor Nucleare (CNCAN) a confirmat, într-un comunicat de pres?, c? dispari?ia barelor a fost sesizat? în ziua de 26 octombrie, la ora 15.14, de personalul de la Punctul de lucru – Sector ?tei, din cadrul Sectorului minier B?i?a Plai (fost Sucursala Bihor). Este vorba despre "8 surse echivalente de minereu de uraniu (8 ?evi cu lungimea de aproximativ 3,5 metri ?i diametrul de 2 inci, sudate la capete, con?inând în total cca. 73,5 kg minereu de uraniu). Sursele respective au fost utilizate în scopul verific?rii func?ion?rii corecte a unor instrumente de m?sur? de la Punctul de lucru Sector ?tei".
            Sursa: Gandul.info

            Fotbal, Liga a II-a: Acelasi Huiban, alt rezultat

            Dupa ce s-a specializat in goluri de 1-1, atacantul FCM Bacau spera intr-o reusita de trei puncte

            Schimba foaia

            Marcheaza Dragos Huiban? Se termina egal. Mai exact, 1-1. Asa a fost cu CS Otopeni, acum doua runde, la fel s-a intâmplat sâmbata trecuta, la Giurgiu, cu Astra II. "In cazul acesta, ar fi bine sa nu marchez etapa viitoare, contra Botosaniului, dar sa câstige echipa. Sau – de ce nu? – sa câstige si echipa, si sa dau si eu gol. Poate chiar golul de trei puncte", a declarat, mai in gluma, mai in serios, atacantul FCM Bacau, Dragos Huiban.

            Executie scurta

            Dupa un start cenusiu de sezon, Huiban s-a trezit ca din pumni. Intrat in minutul 70 al partidei cu Otopeniul, a gasit imediat drumul spre gol, reluând cu latul in plasa o centrare a lui Dobos: "Nu pot spune ca am simtit ca dau gol. Eram sigur insa ca voi putea schimba ceva". Titularizat la Giurgiu, fotbalistul de 21 de ani si-a trecut din nou numele pe lista marcatorilor. Un alt gol "de speculant", tot dintr-o centrare a lui Dobos, dar printr-o reluare cu coapsa, din careul mic. "A fost o executie scurta, pentru ca o preluare m-ar fi facut sa pierd timp", a explicat bacauanul.

            Incredere in sine

            Intrebarea "unde a fost Dragos Huiban pâna acum?" isi gaseste cu greu un raspuns. "Nici eu nu-mi explic ce s-a intâmplat cu mine. Când nu joci cu regularitate e greu sa atingi o anumita forma sportiva, insa important este ca, prin aceste doua goluri, mi-am recapatat increderea in mine. Sper sa o tin tot asa si sa-mi ajut echipa cât pot de mult", a spus fostul international de juniori.

            Patru, nu doua

            Cele doua goluri marcate de Huiban isi puteau gasi fiecare perechea. In jocul cu Viitorul Constanta, de acum trei etape, Dragos a ratat o ocazie incredibila, in secunda 30. Scapat singur cu portarul, s-a pierdut: "Cineva mi-a strigat sa pasez in fata portii si m-am blocat". Contra Astrei II, la 1-1, a fost foarte aproape de a puncta din nou: "A fost un sut prin surprindere si, ca sa glumesc putin, am fost si eu surprins de executie. Mi-a lipsit putin, dar sper sa ma revansez cât de curând. Poate chiar duminica". Dar nu pentru 1-1, OK?
            Dan Sion

            Karting: Podium de final

            Denis Marcu a incheiat pe locul 3 WSK Final Cup

            Concurenta acerba

            Campionul mondial Denis Marcu s-a clasat al treilea in ultima competitie majora a sezonului, WSK Final Cup, desfasurata la sfârsitul saptamânii trecute. Aflata la editia inaugurala, WSK Final Cup a reunit pe circuitul italian de la Ortona cei mai buni 200 de piloti de karting ai lumii. Dintre acestia, nu mai putin de 64 au luat startul la clasa la care concureaza si Denis Marcu, Mini.

            Penalizat in prefinala

            Dupa victoria din WSK Master Series, Marcu a fost foarte aproape de a se impune si in Final Cup. Pilotul Selenei Motor Sport Bacau a fost penalizat insa cu doua secunde in Prefinala B, pe care a câstigat-o detasat, fiind astfel nevoit sa inceapa finala, programata duminica, de pe pozitia a 12-a. Acest handicap nu a conditionat randamentul campionului român, autorul unei evolutii foarte bune in cursa de final.

            Tur de forta

            Gratie unui adevarat tur de forta, remarcat si de site-ul oficial al competitiei, Denis Marcu a recuperat o buna parte din terenul pierdut, ajungând pe pozitia a treia cu doua ture inainte de finis. Tot atunci, italianul Lorenzo Travisanutto l-a depasit pe liderul cursei, turcul Berkay Besler, astfel incât configuratia finala a podiumului a fost urmatoarea: 1) Travisanutto, 2) Besler, 3) Marcu.

            Capitol nou

            "Imi doream foarte mult sa câstig, insa, in conditiile date, e bun si locul 3", a spus Denis Marcu dupa cursa. "Pacat de acea penalizare deoarece Denis avea toate sansele sa-si completeze palmaresul si cu WSK Final Cup. Asta este; punem punct capitolului Mini si mergem mai departe", a declarat directorul sportiv al Selenei Motor Sport, Vladimir Bortov, facând referire la faptul ca, din sezonul viitor, elevul sau va concura in KF3.
            Dan Sion

            Handbal feminin / Junioare II: Punctaj maxim

            Traseu excelent in cel de-al doilea turneu de sala din campionatul national pentru junioare II. Pe teren propriu, handbalistele bacauane si-au câstigat toate meciurile. CSS-ul a deschis competitia cu o victorie in fata LPS Roman (24-22), pentru ca in aceeasi zi sa invinga liderul LPS Târgu Neamt (27-23). In continuare, echipa pregatita de Adriana Popa a trecut de LPS Piatra Neamt (18-16) si HC Buhusi (20-18). Celelalte rezultate inregistrate la Sala Orizont: LPS P. Neamt – HC Buhusi 17-18, LPS Roman – LPS P. Neamt 29-21, LPS P. Neamt – LPS Tg Neamt 20-33, HC Buhusi – LPS Roman 15-28, LPS Tg Neamt – HC Buhusi 28-22, LPS Roman – LPS Tg Neamt 30-29.
            Dupa doua turnee, Seria B este condusa de LPS Târgu Neamt (12 p.), urmata de LPS Roman si CSS Bacau (9 p.). Urmatorul turneu, ultimul din acest an, se va desfasura in perioada 9-11 decembrie. (D.P.)

            Fotbal, Liga a II-a: Cunostinta veche

            Duminica, FCM Bacau se va reintâlni cu fostul sau antrenor, Costel Orac, instalat pe banca tehnica a Botosaniului

            In ultimele sezoane, la meciurile cu FC Botosani, FCM Bacau a gasit mai mereu cunostinte vechi pe banca adversarei. Dupa Leo Grozavu si Giani Florian (in 2007-2008), Cristi Popovici (2008-2009) si Stefan Apostol (2009-2010), acum este rândul unui alt-ex bacauan sa stea pe banca Botosaniului la un joc contra "galben-albastrilor": Costel Orac. Acesta a fost investit in functia de antrenor al botosanenilor la sfârsitul saptamânii trecute, dupa infrângerea interna cu CSMS Iasi, ca inlocuitor al lui Marius Popescu. Orac isi va incepe lucrul la Botosani in cursul zilei de astazi, atunci când va conduce si primul antrenament al echipei, pentru ca duminica sa stea pe banca la primul joc oficial, tocmai impotriva Bacaului. Costel Orac a antrenat FCM-ul in doua rânduri: in perioada 1994-’95 si in campionatul 2007-2008. (D.S.)

            Atletism / Cupa Romaniei, cros: Doi castigatori

            Dubla victorie pentru reprezentantii CS Stiinta la Cupa României la cros, desfasurata la Baile Felix. Alexandru Nicolae Soare s-a impus la tineret, pe distanta de 8 km, iar Ioan Zaizan a câstigat categoria seniorilor intr-o cursa de 10 km. La competitia de sâmbata, care a reprezentat si un criteriu de selectie in lotul pentru Campionatul European de Cros, au participat 395 de atleti din 56 de cluburi. (D.P.)

            Minifotbal: A pierdut campioana

            Detinatoarea titlului, invinsa de o nou-promovata. Dupa trei ani fara greseala in campionatul judetean, Grafit a pierdut cu 5-6 in disputa cu Arena Club. Scorul final al "restantei" din etapa a VII-a a fost stabilit in ultimele secunde de Bogdan Negru, desemnat si jucatorul meciului.
            Rezultatele etapei a VIII-a: Dey Serbanesti – Mondo Sport 13-3 (jucatorul meciului: Bogdan Anton), Coriolan – Ultra Boys 5-5 (Ionut Vizitiu), Grafit – Lokomotiv Moscova 12-1 (Sorin Ghius), FC Spartanii – Stiinta 10-7 (Claudiu Andro), Spartak – Baumax 2-2 (Constantin Ciofu / Adrian Pruteanu), Sportul Studentesc – Gim Sport 2-8 (Adi Gondac). (D.P.)

            Clasament
            1. Ultra Boys 8 6 1 1 35-25 19
            2. Grafit 7 6 0 1 71-21 18
            3. FC Spartanii 7 6 0 1 46-29 18
            4. FC Coriolan 7 5 1 1 45-17 16
            5. Spartak 7 4 1 2 38-19 13
            6. Arena Club 6 4 0 2 30-20 12
            7. Gim Sport 5 3 1 1 32-19 10
            8. Dey Serbanesti 7 3 0 4 30-25 9
            9. Baumax 6 1 3 2 22-32 6
            10. Fair Play 6 1 1 4 29-46 4
            11. Sportul 7 1 1 5 18-46 4
            12. Lokomotiv 7 1 0 6 18-41 3
            13. Mondo Sport 8 1 0 7 29-79 3
            14. Stiinta 6 0 1 5 24-48 1

            Volei masculin / Divizia Cadeti: Victorie clara

            Succes incontestabil realizat de CSS Bacau in etapa a III-a din Divizia Cadeti. Pe teren propriu, echipa pregatita de Eusebiu Turcanu a defilat in fata CSS Galati, impunându-se cu un categoric 3:0 (25-7, 25-7, 25-15) intr-un meci in care au evoluat Costel Bichescu, Dan Bitire, Alexandru Popa, Andrei Saracutu, Ciprian Grigore, Codrin Cernov – Mihai Snel, plus rezervele Ciprian Prajisteanu, Horia Alexoae si Cosmin Pântea. In celelalte jocuri: LPS Suceava – Triumf Botosani 3:0 si LPS Piatra Neamt – CSS Râmnicu Sarat 3:1. Dupa trei etape, CSS Bacau si LPS Suceava conduc Seria A cu punctaj maxim si fara sa fi pierdut vreun set in acest sezon. Runda urmatoare (13 noiembrie): CSS Galati – CSS Râmnicu Sarat, Triumf Botosani – LPS Piatra Neamt, CSS Bacau – LPS Suceava. (D.P.)

            Fotbal / Liga a IV-a: Acelasi podium

            Rezultatele etapei a XIII-a: Flamura Rosie Sascut – Aerostar II Bacau 1-4, CS Caiuti – AS Filipesti 3-0, Siretul Bacau – Athletic Comanesti 3-2, AS Târgu Ocna – Consart Biruinta Bacau 2-3, AS Negri – Forestierul Agas 3-3, Vointa Oituz – Vointa Gârleni 4-2, Sport Club II Bacau – CS Dofteana 14-0, Sportul Racaciuni – UZU Darmanesti 1-0, AS Nicolae Balcescu – CSM Moinesti 2-6.
            Etapa urmatoare (5 noiembrie): Flamura Rosie Sascut – Vointa Gârleni, CSM Moinesti – Sportul Racaciuni, Forestierul Agas – AS Târgu Ocna, Consart Biruinta Bacau – AS Nicolae Balcescu, Athletic Comanesti – AS Negri, AS Filipesti – Siretul Bacau, Aerostar II – CS Caiuti, Uzu Darmanesti – Sport Club II Bacau, CS Dofteana – Vointa Oituz. (D.P.)

            Masuri dure pentru nedepunerea registrului de evidenta a salariatilor

            Agentii economici au mai avut la dispozitie ziua de ieri pentru a depune registrul general de evidenta a salariatilor, in varianta noua informatica REVISAL. Pentru ca multi au lasat onorarea acestei obligatii pe ultima suta de metri, conducerea Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Bacau a prelungit programul de lucru pana la ora 19.00, atat vineri, 28 octombrie, cat si ieri, 31 octombrie. Cei care nu au reusit sa se incadreze in termen, vor suporta consecinte deloc de neglijat. "Ei sunt in culpa, deoarece nu vor aparea in evidenta noastra cu niciun contract individual de munca, ne-a spus Cristian Cucuian, inspector-sef al ITM Bacau. Practic, se considera ca toti angajatii lor lucreaza fara forme legale. In acest caz, se poate aplica amenda prevazuta de lege pentru munca la «negru»." Conform Codului Muncii, pentru fiecare persoana depistata ca lucreaza fara contract individual de munca, angajatorul suporta o amenda de la 10.000 la 20.000 lei. Daca are peste 5 lucratori carora nu le-a facut contract, atunci risca amenda penala sau chiar pedeapsa cu inchisoarea. (Elena T.)

            Noiembrie aduce conturi goale in spitale

              Spitalele bacauane au urgenta nevoie de fonduri. Chiar daca reusesc sa isi continue activitatea, li se aduna in sertare facturile de la furnizori. Rectificarea bugetara, care ar trebui sa le asigure finantarea in ultima parte a anului, se lasa, insa asteptata. Spitalul Judetean de Urgenta Bacau (SJU), de exemplu, a acumulat intarzieri la plata de 19 milioane de lei. Peste 8 milioane este doar valoarea medicamentelor pentru tratamentul bolilor din programe nationale de sanatate (HIV/SIDA, oncologie), medicamente livrate de furnizori, dar neplatite de SJU. Recent s-a anuntat o rectificare bugetara pentru programele de sanatate, ceea ce inseamna ca SJU ar putea ramane cu restante de 11 milioane le furnizori. Din aceasta suma, 2,5 milioane o reprezinta valoarea facturilor care au depasit termenul scadent. Aprovizionarea ar putea fi sistata oricand din acest motiv. „Oricum, de pe 15 noiembrie nu vom mai avea buget”, atentioneaza Dan Stoica, managerul SJU. Rectificarea bugetara este asteptata cu sufletul la gura, insa de la CJAS singura declaratie obtinuta este „Asteptam vesti de la Casa Nationala”. Toate spitalele din judet sunt descoperite pe ultimele doua luni ale anului. Chiar si cele care s-au descurcat pana acum si nu au termene scadente nerespectate la plata facturilor, au nevoie de o infuzie de fonduri. "Suntem la zi cu plata facturilor la utilitati, la alimente, la materialele sanitare si la celelalte. La medicamente avem termen de sase luni, dar noi am reusit sa platim mai repede, la patru luni", ne-a spus dr. Aurelia Taga, managerul Spitalului de Pediatrie. La un asemenea spital, e adevarat ca sumele necesare pentru medicamente sunt mult mai mici decat la unul de adulti, dar bugetul pe care il are ii ajunge si deoarece a trebuit sa diminueze mult cheltuielile de personal. Pana la preluare, aceste cheltuieli reprezentau aproximativ 90 la suta din bugetul de la Casa de Sanatate, singura sursa de finantare. Acum, cu plata salariilor, a impozitelor si contributiilor sociale aferente, s-a ajuns la 70 la suta din bugetul alocat. (D. Mincu & E. Tintaru)

              Municipalitatea pluseaza cu 165 de locuri „eco”

                Pana la mijlocul lunii noiembrie se vor executa lucrari de amenajare a locurilor de parcare ecologice pe mai multe artere din oras. Este vorba despre strazile Hatman Berescu, Republicii 21, Decenbal 21, Neagoe Voda 1-5, Valea Alba 7, Marasesti 121 si Lalelelor 3-7. In total, se incearca amenajarea a circa 50 de locuri de parcare. (Andreea G.)

                Directia de Sanatate Publica Bacau incepe lupta cu gripa

                  Directia de Sanatate Publica Bacau primeste astazi 6.400 de doze de vaccin antigripal, achizitionate direct de institutia bacauana de la Institutul Cantacuzino, cu fonduri alocate de Ministerul Sanatatii (70.000 de lei). Aceasta este doar prima transa de vaccin din programul de imunizare din sezonul rece 2011-2012. „Trebuie sa mai primim si altele, a declarat dr. Marin Bustuc, director adjunct al DSP Bacau. Se pare ca ministerul a incheiat licitatia pentru aprovizionarea cu un milion de doze de vaccin antigripal. Imunizarea este recomandata in contextul epidemiologic actual.” Din cele 6.400 de doze, 5.000 vor fi repartizate medicilor de familie, in special celor care au pe lista de asigurati persoane institutionalizate. O alta categorie expusa riscului de imbolnavire o reprezinta personalul medical. DSP va pastra 400 de doze pentru cazurile de urgenta, in special pentru vaccinarea contactilor in cazul aparitiei cazurilor de gripa, astfel incat sa se evite izbucnirea unei epidemii. In urmatoarea etapa de imunizare sunt vizate persoanele cu varsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, in special boli respiratorii, cardiovasculare si metabolice. In timp ce campania de vaccinare demareaza timid si tarziu, Ministerul Sanatatii recomanda populatiei sa respecte cateva reguli de prevenire a imbolnavirii prin gripa: spalarea mainilor, evitarea contactului cu persoane care au simptome de boala respiratorie, a aglomeratiei si prezentarea la medic de la primele semne de boala. (D. Mincu)