joi, 1 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 4788

Daca simtiti miros de gaz, sunati la E.ON Gaz

    "Un simplu apel telefonic poate preveni aparitia unor evenimente grave", spun reprezentantii companiei E.ON Gaz care au remis un comunicat prin care ii roaga pe locatarii care simt miros de gaze intr-un imobil sau pe strada sa anunte imediat dispeceratul. Un lucrator va raspunde la numerele de telefon 0265/200928 (numar taxabil) sau 0800 800 928 (numar gratuit). Numerele de telefon vin si cu un set de recomandari daca simtim miros de gaz: sa stingem toate focurile, sa deschidem toate usile si ferestrele, sa nu manevram aparate electronice, sa nu aprindem lumina si in nici un caz sa nu verificam cu flacara instalatiile de gaze naturale. Dispeceratul E.On Gaz Distributie functioneaza in regim non-stop si asigura servicii de preluare a apelurilor si interventie pentru locuitori din peste 1.000 de localitati din cele 20 de judete pe care le are in competenta. (Andreea G.)

    Programul „Prima Casa” schiopateaza, dar merge inainte

    Autoritatile centrale au anuntat ca programul "Prima Casa" merge inainte si in 2012. Daca bancile au crezut la debutul "Prima Casa 4" ca acest program va fi gura de aer atat de necesara atat lor, cat si pietei imobiliare, cifrele le-au aratat contrariul. "Pentru noi programul a mers mai prost in 2011 decat in 2010. Scaderea este chiar de zece procente. Un motiv este ca preturile apartamentelor, ale caselor nu au scazut pe masura scaderii pietei in general. La asta se adauga scaderea puterii de cumparare, presiunea psihologica, disponibilizarile sau scaderile de salarii", a explicat Marius Savin, directorul sucursalei Bacau a unei unitati bancare. De cealalta parte, cei care activeaza in domeniul imobiliarelor sustin contrariul. Piata a scazut, si chiar a stagnat in ultimii doi ani. "Abia acum preturile arata adevarata valoare a locuintelor. Cred personal ca evaluarile de anul viitor vor arata chiar preturi mai mici cu cateva procente", spune presedintele Camerei Notarilor Publici Bacau, Stefan Isache. Chiar si asa, "ne asteptam la o usoara scadere si in 2012. Dar, decat deloc, este mai bine. Initiativa este buna, atractiva datorita costurilor reduse, de aceea vom ramane in program", a mai spus Marius Savin. Prima Casa 4 a venit cu o serie de modificari fata de precedentele editii. Cea mai importanta a fost faptul ca riscurile de neplata sunt impartite acum in mod egal intre banci si Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, motiv pentru care o parte din banci au si renuntat la a mai intra in program. In premiera, la actuala editie, au putut accesa credite persoanele cu varsta peste 35 de ani sau cele care detin deja o locuinta cu suprafata utila mai mica de 50 de metri patrati. Bilantul de pana acum al programului arata ca 51 la suta din credite au fost acordate pentru locuinte cu doua camere, iar un sfert pentru locuinte cu trei camere. Unitatile bancare care nu au intrat in program au gandit intre timp programe asemanatoare pentru clientii care nu vor sa accepte conditiile impuse de stat. (Andreea G.)

    Spitalele mai au nevoie de cel putin 35 de medici

      Deblocarea posturilor vacante din spitale pare sa nu mai fie chiar atat de departe, precum a fost pana acum. Conducerea Ministerului Sanatatii i-a solicitat autoritatii sanitare judetene sa-i transmita numarul de cadre medico-sanitare de care au nevoie, in plus fata de cel existent in prezent, spitalele. Conform situatiei inaintate ministerului de catre Directia de Sanatate Publica, managerii spitalelor au cerut deblocarea macar a 103 posturi, in total, dintre care 71 sunt unice. Toate cele 103 posturi sunt de stricta necesitate, din care 20 de medici si 32 de asistenti sunt unice. In momentul de fata, in unitatile medicale cu paturi mai trebuie angajati cel putin 35 de medici, 1 farmacist, 42 asistenti medicali, 24 personal auxiliar si un sofer de autosanitara. Numai in unitatile si compartimentele de primiri urgente se impune incadrarea a 3 medici, 12 asistenti, 9 infirmiere si un sofer de autosanitara. Aceasta "foame" de personal a spitalelor este urmarea faptului ca din 2009 este permisa o singura angajare la 7 posturi vacantate. (Elena T.)

      Burse mai mari pentru elevii din Republica Moldova

        Bursele oferite prin programul social "Bani de liceu" sunt diferite. Elevii straini care studiaza in scolile bacauane, respectiv cei din Republica Moldova, primesc mai multi bani. Sprijinul financiar se acorda elevilor care frecventeaza cursuri de zi la liceu, scoli de arta si meserii, scoli profesionale si care fac parte din familii a caror venituri sunt mici, care nu depasesc 150 de lei brut pe fiecare membru. Bursa este in cuantum de 180 lei lunar, pentru elevii romani, si de 283 lei/ luna, pentru elevii din Republica Moldova. Sumele sunt alocate de Ministerul Educatiei prin unitatile scolare, la care beneficiarii si-au depus dosarul. Inspectoratul Scolar Judetean Bacau a definitivat lista beneficiarilor programului social "Bani de liceu" din acest an scolar. In total sunt validati 5.094 de elevi. Dintre acestia, in jur de 300 sunt elevi din Republica Moldova. (R.N.)

        Aproape 200 de asistenti medicali au avansat in grad

          Examenul pentru obtinerea gradului principal, organizat, cu aprobarea Ministerului Sanatatii, pentru personalul sanitar de catre Directia de Sanatate Publica, s-a incheiat. Dupa comunicarea rezultatelor, nu a fost nicio contestatie, deoarece toti candidatii au obtinut nota de trecere, adica minimum 7.00. La concurs au participat 133 de asistenti generalisti, 33 de asistenti de farmacie, 3 de laborator si 2 de igiena. Cea mai mica nota acordata de catre comisia de examinare a fost 7,10 iar cea mai mare, 9,70. La concurs, care s-a desfasurat la Colegiul “Mihai Eminescu”, au participat asistenti care au cel putin 5 ani de experienta in specialitate. Ei urmeaza sa primeasca adeverinta de grad principal pana la sfarsitul acestui an. In baza adeverintei vor putea fi promovati si, astfel, sa castige la salariu. De regula, un astfel de concurs se organizeaza in fiecare an. In 2010, insa, conducerea Ministerului Sanatatii a decis sa nu aiba loc o astfel de competitie profesionala. (Elena T.)

          Standarde europene la fumat: Tigarile, un pericol mai mic

            Din 17 noiembrie nu vor mai fi acceptate pe piata decat tigarile cu tendinta redusa de aprindere. Cei care vor produce sau comercializa alt fel de tigari vor fi aspru sanctionati. Pachetele de tigari neconforme, gasite in stoc, vor fi confiscate si distruse.

            Producatorii si distribuitorii de tigari mai au la dispozitie o zi pentru a se conforma noilor reglementari privind calitatea tigarilor. Din data de 17 noiembrie ei nu mai au voie sa produca ori sa comercializeze decat tigari cu tendinta redusa de aprindere. Aceasta inseamna ca tigara trebuie sa se stinga de la sine cat mai repede, inainte de a ajunge la capat, in cazul in care a fost aprinsa si nu este fumata. Producatorii si comerciantii de tigari au avut la dispozitie peste noua luni de zile pentru a se adapta noilor cerinte, valabile in toata Uniunea Europeana. Asociatia de Standardizare din Romania a adoptat inca din data de 10 martie 2011 standardele comunitare. Bacauanii considera mai mult decat necesara o asemenea masura. “Fiecare poate sa fumeze, conditia este, insa, sa aiba in vedere pericolele pe care le prezinta acest consum pentru el si cei din jurul lui. Or, unii fumatori lasa ori arunca tigara aprinsa la voia intamplarii. Evident ca masura aceasta va duce la reducerea numarului incendiilor”, este de parere Lili Borosanu. Acest lucru este confirmat si de autoritatile implicate in transpunerea in practica a masurii amintite. “Noile reglementari au fost impuse de mai multe accidente nefericite care s-au intamplat ca urmare a faptului ca o tigara aprinsa si nefumata nu s-a stins imediat, a spus Toader Fratila, comisar-sef al Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Bacau. Actul normativ vine sa protejeze sanatatea consumatorilor si sa le asigure securitatea.”

            Sanctiuni dure pentru neconformitate

            Tigarile cu tendinta redusa de aprindere trebuie sa respecte cerintele impuse de standardele europene si sa fie conforme cu normele de securitate obligatorii. Acestea din urma sunt prevazute in Directiva 2001 pe 95 a Comunitatii Europene privind securitatea generala a produselor si sunt transpuse in legislatia nationala prin Legea 245 pe 2004. Punerea pe piata a tigaretelor care nu au tendinta redusa de aprindere va atrage dupa sine sanctionarea atat a producatorilor cat si a distribuitorilor. Noile reglementari prevad ca producatorii vor fi sanctionati pentru nerespectarea lor cu amenda cuprinsa intre 3.000 si 30.000 de lei. Pentru aceeasi abatere distribuitorii risca amenzi intre 700 si 7.000 de lei. Totodata, distribuitorii au obligatia sa participe, in limitele activitatilor lor respective, la monitorizarea securitatii produselor puse pe piata. Ei trebuie sa pastreze si sa furnizeze autoritatilor competente documentele pentru determinarea originii tigarilor. Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor va demara verificarea respectarii standardelor europene si a documentelor inca de maine, 17 noiembrie. Acolo unde va depista pachete de tigari neconforme le va confisca si distruge.
            Elena Tintaru

            BUHUSI: Gardul viu-minune si vandalii

              Edilii buhuseni au cumparat 1.300 de fire de gard viu-minune. Ei au fost impresionati nu doar de proprietatile plantei – crestere rapida (3 m în 2 ani), capacitate de umbrire excelenta, pretentii minime în privinta solului si a îngrijirii, proprietati antizgomot – ci si de pretul accesibil. Deja, plantarea gardului viu-minune a început. Mai sunt vreo 900 de fire care asteapta sa faca buna casa cu solul buhusean. Viceprimarul Vasile Zaharia spera ca acest gard-minune va produce, în sfarsit, o minune… civica: „Anul trecut am plantat 100 de mesteceni. O frumusete… Stiti cati mai sunt? Vreo zece… Vandalii si-au facut «datoria». Speram sa nu se întample asa ceva si cu gardul viu-minune”. Sperantele au cucerit si un orizont care vizeaza anul 2012, spune acelasi interlocutor: „Pentru primavara am fundamentat un proiect care vizeaza rasadirea a 15.000 de flori. Avem un proiect aparte si pentru nou-reabilitata strada Mihai Eminescu. Vrem ca aceasta strada sa devina o strada a trandafirilor. Am vazut ca unii cetateni au început sa planteze deja aceste flori. Se cuvine sa sprijinim si noi aceasta frumoasa initiativa”.
              Ion Fercu

              Sanse de angajare si pentru cativa someri cu studii superioare

              Surprinzator, desi sunt peste 13.000 de someri la nivelul judetului Bacau, este pentru a doua saptamana in care paleta de locuri de munca vacante se mentine la fel de diversa si la aceleasi dimensiuni. Si pentru zilele urmatoare sunt disponibile posturi nu numai pentru cei cu studii medii, ci si pentru cei care au absolvit o facultate. Acum, in evidenta Agentiei Locale pentru Ocuparea Fortei de Munca Bacau sunt 224 posturi libere. In sfera serviciilor se gasesc 13 locuri de agent vanzari, 4 de brutar, 5 de barman, 2 de gestionar, 5 de instalator instalatii sanitare, 4 de ingrijitor cladiri, 2 de incarcator-descarcator, 20 de operator vanzari prin telefon, 2 de peisagist, 2 de sofer camion si 3 de vanator. Cateva locuri de munca sunt si in constructii. Aici sunt libere 2 posturi de fierar-betonist, 5 de dulgher, 3 de electrician constructor, 5 de fierar betonist, 1 de maistru, 2 de mozaicar, 2 de pavator, 2 de sapator manual, 2 de tinichigiu, 4 de zidar si 5 de zugrav. In alte domenii de activitate se cauta 2 chesonieri, 3 electricieni echipamente electrice, 1 functionar economic, 2 lacatusi mecanici, 2 muncitori necalificati, 2 slefuitori-lacuitori, 3 sudori, 2 tamplari mecanici la frezat si gaurit, 11 tamplari universali, 5 tehnicieni retele de telecomunicatii si 10 vopsitori industriali. Firme de confectii imbracaminte continua si ele sa puna la dispozitia somerilor calificati in domeniu 70 de posturi de confectioner, 1 de maistru si 1 de mecanic. Pentru somerii cu studii superioare este cate un loc de expert in prevenirea si reducerea riscurilor tehnologice, inginer constructor, inginer mecanic, inginer energetician, inginer in industria alimentara, inginer in textile si medic de expertiza a capacitatii de munca. (Elena T.)

              Injunghiat pe la spate in strada

                Un barbat din satul Letcana, comuna Racova, a ajuns la spital dupa ce a fost injunghiat de un consatean. Cristian F. a avut o altercatie cu Catalin R. (44 de ani), in apropierea unui bar din localitate, iar acesta din urma a scos un cutit si i l-a infipt in spate. Victima a fost internata in spital pentru ingrijiri medicale si in functie de numarul de zile de spitalizare, autorul agresiuni va fi cercetat de anchetatori. (G.P.)

                Tatal beat, mama in Franta: Copiii nimanui!

                  Sase minori din satul Coteni au fost preluati, ieri, de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau. Toti sunt baieti si au cu varste intre 18 luni si 12 ani. Copiii isi purtau singuri de grija. Mama lor a plecat in Franta, la munca, iar tatal este un betiv notoriu.

                  Haine murdare, aruncate peste tot, multe sticle de bautura, golite, patru copii flamanzi, singuri, in frig si fum. Asta au gasit, ieri, angajatii Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau in casa lui Vasile M., din Coteni-Buhoci. Primaria Buhoci considera, insa, ca totul e bine, iar copii nu sunt in pericol. In urma cu doua saptamani, Serviciul de Ambulanta Bacau sesiza DGASPC ca sase copii din Coteni au nevoie de sprijin deoarece tatal lor a fost gasit in coma alcoolica, iar mama lipseste. Directia a luat legatura cu autorittile locale "pentru ca asa prevede legea", explica Alina Iftode, purtator de cuvant al DGASPC. Primaria a informat in scris, directia, ca mama e la cules ciuperci, iar tatal e bine, mersi, nu obisnuieste sa consume alcool, iar copiii, sase baieti cu varste intre 18 luni si 12 ani, sunt bine ingrijiti. "Este inadmisibil ce se intampla. E a doua sau a treia oara, in acest an, cand suntem dezinformati", arata Alina Iftode, precizand ca DGASPC colaboreaza foarte greu cu Primaria Buhoci.

                  Tata bea din cauza supararii

                  Nu au trecut decat doua saptamani si serviciile sociale au fost sesizate de un vecin ca Vasile M. e beat crita, iar copiii sunt singuri. Mai mult, barbatul isi batuse crunt mama, batrana fiind adusa la spital cu Salvarea. Asistentii sociali ai DGASPC i-au gasit acasa doar pe cei mici, primii doi fiind la scoala. "Baiatul de opt ani facuse focul si il legana pe picioare pe fratiorul lui de un an si jumatate, ca sa-l adoarma. Nu mancasera nimic toata ziua, in afara de o cana cu ceai si o bucata de paine uscata", arata Alina Iftode, adaugand ca acesti copii "se cresc unul pe altul". In casa era frig si dezordine. Reprezentantii DGASPC i-au preluat pe cei sase frati si i-au adus intr-un centru de plasament. Copiii sustin ca mama lor a plecat in Franta in urma cu o luna si jumatate si ca tatal lor bea "din cauza supararii". Isi fac singuri cartofi prajiti sau cartofi copti in rola, iar tatal lor, cate o oala cu bors, tot de cartofi. Chiar daca sunt aproape mereu flamanzi, baietii ar vrea sa se intoarca acasa, la Coteni, cat mai repede. In acest moment, sunt ocrotiti in regim de urgenta. Cinci din cei sase frati se afla in centrul rezidential "Ghiocelul", iar baietelul de un an si jumatate a fost incredintat unui asistent maternal profesionist. Vor ramane in grija DGASPC Bacau pana cand se va finaliza ancheta sociala si instanta va decide daca e necesar sa fie despartiti de familie.
                  Silvia Patrascanu

                  Strainii care au ales sa spuna Bacaului acasa

                    Peste 1.700 de imigranti

                    Si-au parasit tara de origine, pentru o perioada de timp limitata ori pentru toata viata si au ales sa traiasca in Bacau. Vorbim de strainii care apar in statisticile Serviciului pentru Imigrari al judetului nostru veniti din 78 de tari. Majoritatea sunt cetateni moldoveni, casatoriti aici, dar avem si din Yemen, Tanzania, Sri Lanka, Peru, Mexic, Kenya, Coasta de Fildes ori Cuba. Peste 120 dintre ei sunt studenti sau masteranzi la Universitatea „Vasile Alecsandri”.

                    Enrique, David, Samuel si Ruben sunt patru dintre cei peste 120 de studenti ai Universitatii "Vasile Alecsandri" din Bacau care au ales sa studieze aici ultimele luni de facultate. Vor sa obtina diploma de licenta in Romania si recunosc ca nu au auzit de Bacau pana in momentul in care au aflat ca au primit bursa. Enrique va sta in Bacau un an de zile. „Nu am ales eu orasul sau universitatea. Aceasta era varianta care mi s-a oferit si nu am spus nu”, a spus studentul spaniol. Si David a venit tot pentru a studia aici, dar recunoaste ca temperaturile de la noi ii cam dau ceva batai de cap. „Aici este mai frig si mai ales cand va veni ninsoarea, nu stiu cum va fi. E un pic trist, dar este frumos. In ceea ce priveste sistemul de invatamant exista asemanari, doar ca aici se pune mai mult accent pe exercitii si practica”, a spus David. Colegul sau, Samuel, nu stia nimic de orasul nostru, dar spune ca a cautat informatii pe internet inainte sa se urce in avion. Acum intoarce privirea dupa fetele frumoase, adora mancarea din Moldova si a invatat cateva cuvinte in limba romana.

                    Nu ar munci pe 200 de Euro

                    Ruben Fernandez este student la Inginerie Industriala in Spania si a venit cu bursa in Bacau mai mult ca sa fie alaturi de prietenul sau. Intrebat daca ar lucra in Romania dupa ce va obtine diploma de licenta, respectiv pe un salariu de 200 de Euro, Ruben nu s-a grabit sa refuze, insa a spus un NU categoric cand a aflat pe ce bani va trebui sa munceasca de dimineata pana seara. „Nu. Nu as lucra pe 200 de euro, aici, in Romania. La noi in tara voi fi platit mult mai bine ca inginer”, a adaugat Ruben.
                    Numai in acest an, la Universitatea “Vasile Alecsandri” s-au inscris 128 de studenti straini, majoritatea din Republica Moldova, pentru studii de licenta. La acestia se aduaga alti trei straini care vor urma cursuri de master, iar alti 16 sunt in anul pregatitor de studiu al limbii romane. 14 dintre ei sunt din India, unul din Maroc si unul din Emiratele Arabe.

                    Directorii si rectorii trebuie sa anunte strainii

                    In salile de curs se vorbeste, asadar, in mai multe limbi, dar oficialii de la Serviciul pentru Imigrari le vorbesc celor din conducerea institutiilor de invatamant pe limba lor si le solicita sa se puna la punct cu documentele strainilor. "As mai ruga pe aceasta cale factorii de decizie din institutiile de invatamant, pentru ca in aceasta perioada s-au cam finalizat procedurile de inscriere, se stie mai exact cine ramane sau nu la studii, si sa verifice existenta permisului de sedere sau cererea depusa la noi. Legea prevede sanctiuni si nu este de dorit pentru nimeni sa se ajunga la aplicarea de amenzi ", a declarat cms. Dumitru Tambris, seful Serviciului pentru Imigrari Bacau.

                    Din tari exotice, in Bacau

                    Cetatenii straini sunt in continuare atrasi de judetul nostru. Potrivit unei analize pusa la dispozitie de Serviciul pentru Imigrari Bacau, printre cei aproximativ 700.000 de bacauani s-au strecurat circa 1.760 de cetateni straini sau ai Uniunii Europene, care au ales sa traiasca, sa invete, sa lucreze sau sa-si dezvolte afaceri aici. Cei mai multi sunt din Republica Moldova si majoritatea au ramas la noi dupa ce s-au casatorit si si-au intemeiat o familie in tara noastra. "Numarul persoanelor din alte state este in crestere fata de perioada similara a anului trecut. Din cei circa 1.700 de cetateni aflati in evidenta noastra, 348 sunt la studii si sunt din 78 de tari. Asa cum era de asteptat predomina Republica Moldova, cu un numar de 782 de cetateni, urmata de Italia cu 240, Turcia cu 110. Avem si persoane venite din destinatii ceva mai exotice cum ar fi Tanzania, Kenya, Noua Zeeleanda, Mexic, Cuba, Chile ori Bolivia pentru diferite scopuri", a mai spus cms. Tambris.

                    S-a schimbat legislatia strainilor

                    Oficialii serviciului care le tine evidenta, le reamintesc ca legea strainilor s-a modificat recent si ca acum au obligatia sa anunte sederea mult mai devreme. Obligatii la fel de stricte au si cei care-i gazduiesc. "Ei sunt obligati sa anunte sederea in Bacau in trei zile de la sosire. Ca o noutate este faptul ca si cel care il gazduieste trebuie sa faca acelasi lucru tot in maxim trei zile de la data in care este primit in gazda" mai adauga Dumitru Tambris. Noua lege este acum ceva mai blanda cu cei care sunt depistati ca stau ilegal. Mai intai ei sunt poftiti sa paraseasca teritoriul tarii intr-un interval de doua saptamani, iar daca nu inteleg de vorba buna atunci sunt trimisi acasa cu forta. "Prima data emitem un act administrativ, o decizie de returnare pentru sedere ilegala si i se acorda un termen de 15 zile pentru a parasi tara. Cei care se afla in aceasta situatie beneficiaza de clementa legii, primesc o decizie de returnare si un termen pentru parasirea tarii mai relaxat pentru ei, decat in cazul in care il depistam noi", a mai spus cms. Tambris.

                    Cetatenii din Bangladesh gasiti la Barsanesti

                    Asadar, cei care se prezinta singuri la ghiseu si anunta ca au depasit termenul legal de sedere au la dispozitie 30 de zile pentru a parasi tara. In cazul in care sunt depistati de autoritati si nu respecta termenul impus pentru a pleca atunci se ia masura returnarii fortate care se poate face chiar si cu escorta. De la inceputul acestui an, ofiterii de la Imigrari Bacau au depistat pe raza judetului 46 de cetateni straini care sedeau ilegal. Majoritatea sunt cetateni din Republica Moldova, dar au fost si cetateni din Bangladesh, Irak, Algeria sau China. Cetatenii din Bangladesh, care au fost adusi in tara de un om de afaceri din Onesti pentru a munci la o ciupercarie si care erau cautati au fost gasiti. Oamenii legii au dat de trei dintre ei in locuinta unei batrane din Barsanesti si acum sunt in Bucuresti pentru ca au cerut azil politic. Alti doi au fost gasiti la Brasov. Acestia au fugit din apartamentul in care locuiau dupa ce pe fir au intrat procurorii de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Bacau.
                    Geta Panaite

                    „Cetatenii straini care ajung in Bacau in scop de afaceri, in vizita ori cu gandul sa se stabileasca aici au obligatia de a anunta sederea la Serviciul pentru Imigrari in termen de trei zile de la data sosirii. Cei care sunt prinsi ca stau illegal sunt returnati, daca este cazul si cu escorta.”
                    cms. Dumitru Tambris, seful Serviciului pentru Imigrari Bacau

                    Pedepse cu inchisoarea pentru comerciantii de vise

                      Putem pune punct afacerilor cu etnobotanice

                      Comerciantilor de etnobotanice li se pregateste sfarsitul. Aceasta pentru ca guvernantii au aprobat in sfarsit Legea privind combaterea operatiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Cei care ofera astfel de produse risca inchisoarea, iar autoritatile sunt dispuse sa ii ridice "cu tot fundatie", cel putin asta a anuntat in cadrul unei conferinte de presa, organizate ieri, prefectul Constantin Scripat.

                      In sfarsit, activitatea celor care comercializeaza produse etnobotanice devine sanctionabila chiar cu inchisoarea. In mod ironic, exact pe 13 noiembrie a intrat in vigoare Legea 194 din 2011 privind combaterea operatiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Odata intrata in vigoare legea, autoritatile nu mai au nici un motiv sa nu aplice sanctiunile cele mai dure. "Legea se refera imperativ la niste masuri pe care sa le luam. Nu mai mergem sa ii supraveghem, sa ne dam cu parerea, ii luam cu tot cu temelie si fundatie. Din momentul de fata avem cadru legislativ de a interveni, iar lupta devine egala", a declarat Constantin Scripat, prefect de Bacau.

                      Se inmultesc cu girul autoritatilor

                      Desi in perioada verii autoritatile au reusit sa inchida aproape toate magazinele din municipiu, din nefericire, alte afaceri au rasarit peste noapte. "In ultima perioada, spre surpriza noastra, de doua saptamani incoace au inceput sa apara, dar cu concursul Primariei Bacau deoarece le-a dat autorizatie de functionare. Aceasta nu o putem anula sau ridica. Poate fi anulata de cel care a emis-o sau de instanta. Acum nu mai avem ce astepta, indiferent de ce face Primaria sau instanta. Aceasta lege ne vine in ajutor si din momentul de fata discutam altfel cu cei care vor sa incalce legea, sa ne batjocoreasca tinerii pe la colturi, pe siteuri", a adaugat Scripat. Acesta a facut referinta si la cazul magazinului de langa Ateneu, pentru desfiintarea caruia a fost necesara interventia pe langa proprietarul spatiului. Si nici aceasta nu a fost de ajuns, drept dovada, dupa o scurta perioada in care magazinul nu a functionat, acum s-a redeschis.

                      Inchisoare pana la 20 de ani

                      Potrivit noului cadru legislativ, cei care comercializeaza astfel de substante la fel ca si cei care fac reclama sau ii impiedica pe oamenii legii in activitatea de control sunt pasibili nu doar de amenzi, ci si de inchisoare. "Toate operatiunile cu asemenea substante sunt sanctionate cu inchisoare. Pentru cei care comercializeaza fara autorizatie, pedepsele sunt de la 2 la 8 ani. Daca persoana care a consumat are nevoie de ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile, se prevede inchisoare de la 6 la 12 ani pentru cei de la care s-au procurat substantele. Legea este drastica, pe masura efectelor care se produc asupra tinerilor. Vom face controale la toate punctele unde avem informatii ca se face vanzare", a avertizat cms. sef Vasile Oprisan.
                      Cea mai dura sanctiune de aplica pentru cei care au cauzat prin activitatea lor decesul unei persoane. Acestia sunt pasibili de inchisoare de la 10 la 20 de ani. Efectele asupra consumatorilor sunt insa greu de indepartat. "Problema este numarul foarte mare de consumatori care ajung la Urgente. O alta problema este varsta acestor tineri. Majoritatea au 20 de ani si sunt numai cei care ajung la adulti. Ceilalti ajung la Pediatrie. Un al treilea semnal de alarma este ca sunt multi altii care nu declara ca au consumat, nu recunosc acest lucru si acestia nu sunt in statistici", a explicat dr. Elena Bilbor, medic-sef UPU Bacau.
                      Pana in acest moment autoritatile au identificat 7 puncte in municipiu de comercializare a produselor cu efect psihotrop. Majoritatea acestor magazine isi desfasoara activitatea discret, dar au program non-stop.

                      Sanctiunile prevazute de lege:
                      – comercializare fara a detine autorizatie: inchisoare de la 2 la 8 ani;
                      – daca persoana care a consumat substante psihoactive are nevoie de ingrijiri medicale de pana la 60 de zile: inchisoare de la 6 la 12 ani pentru cel care i-a furnizat produsul;
                      – daca persoana care a consumat substante psihoactive are nevoie de ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile: inchisoare de la 7 la 15 ani pentru cel care i-a furnizat produsul;
                      – daca persoana care a consumat substante psihoactive moare: inchisoare de la 10 la 20 de ani pentru cel care i-a furnizat produsul;
                      – impiedicarea autoritatilor de a efectua controale in timpul programului de lucru, in sedii si incinte: amenda sau inchisoare de la 6 luni la 3 ani;
                      – publicitatea oricaror produse pretinzand ca prin consum produc efecte psihoactive: inchisoare la 1 la 3 ani.

                      Potrivit statisticilor Directiei de Sanatate Publica, in primele 5 luni din 2010, la nivelul intregii tari, au fost inregistrate 206 cazuri de pacienti care au ajuns la spital cu efecte secundare de pe urma consumului de etnobotanice. Prin comparatie, in primele zece luni din acest an, in judetul Bacau, s-au inregistrat 55 astfel de cazuri.

                      Acum doua saptamani, patru tineri au ajuns pe mainile medicilor de la Urgente, dupa ce au cazut in strada dupa ce au consumat etnobotanice achizitionate de la un petshop.
                      Andreea Gavrila

                      Analizele, prea scumpe pentru bacauani

                        Cateva zeci de persoane si-au testat gratuit glicemia, colesterolul si trigliceridele in cadrul unei actiuni a Directiei de Sanatate Publica prin care a marcat Ziua de lupta impotriva diabetului, a bolilor pulmonare si fumatului. Medicii au recomandat celor prezenti sa duca un stil de viata sanatos, sa isi faca analizele anual si sa respecte tratamentele prescrise de medic. “Activitatea noastra marcheaza trei zile din calendarul Organizatiei Mondiale a Sanatatii care au loc in luna noiembrie: de lupta impotriva diabetului, bolilor pulomonare si ziua fara tutun. Am realizat un screening de depistare a bolilor obstructive pulmonare si un set de analize simple, a colesterolului, glicemiei, trigliceridelor si tensiunii arteriale. Scopul nostru este sa tragem un semnal de alarma cu privire la importanta prevenirii acestor boli”, a explicat dr. Cristina Matanie, coord. evaluarea si promovarea sanatatii
                        Oamenii s-au ingramadit sa isi faca analizele, mai ales ca, intr-un laborator specializat, fiecare din ele costa destul de mult pentru un buget stramtorat. “Imi fac analizele dupa cum recomanda medicul. Trebuie sa avem grija de sanatatea noastra pentru ca e scumpa si ii indemn si pe altii sa faca la fel”, a spus Iosefina Vlaicu. “Vreau sa vad si eu cum stau cu sanatatea. Sunt operat cu inima si am si diabet. Imi fac toate analizele mai ales ca am probleme”, a spus si Vasile Buliga. “Daca analizele nu ar fi asa de scumpe, nu ne-am ingramadi aici. Plus de asta, daca te duci la un laborator te programeaza sa le faci gratuit peste trei luni. In trei luni poti fi mort. In Romania este foarte greu sa fii bolnav. Pensiile sunt mici, medicamentele scumpe, trebuie sa tii regim, asadar este greu”, a spus si Constantin Taga.
                        In judetul Bacau, in primele 9 luni ale acestui an, in evidentele Cabinetului judetean de specialitate diabet si boli de nutritie s-au inregistrat 1.373 de cazuri noi de diabet zaharat, din care 11 la copii si diferenta la adulti.

                        Feriti-va de fumat si poluare!

                        In cadrul aceleiasi actiuni, doritorii au facut si spirometrii pentru a vedea gradul in care au fost afectati de anii de fumat, de lucrul intr-un mediu toxic sau de poluare. Potrivit medicilor, tratamentele in cazul bolilor pulmonare sunt pentru toata viata de aceea este importanta in special preventia. “Ar trebui ca fumatorii sa se lase de fumat, iar tinerii sa nu se apuce. Totodata, celor care lucreaza in mediu cu noxe profesionale le recomandam sa schimbe locul de munca. Tratamentul acestor boli cronice este pentru intreaga viata”, a explicat dr. Ioana Dinu, medic specialist pneumolog. Pentru cei care nu au apucat sa mearga la testarea de ieri, spirometriile se fac gratuit pana pe 25 noiembrie. “Aceasta campanie continua in cadrul laboratorului de explorari functionale de la Spitalul TBC unde toate persoanele care vor sa isi testeze functia pulmonara sunt asteptate. Spirometriile se fac gratuit si nu este nevoie de trimitere”, a mai spus dr. Dinu. In judetul Bacau, numarul bolnavilor cu afectiuni pulmonare cronice este in crestere. Daca in 2008 in evidente erau 9.072 pacienti, in 2010 numarul lor a ajuns la 9.927, iar in primele 9 luni din acest an a crescut la 10.051.
                        Andreea Gavrila

                        Tevile de termoficare „papa” zeci de milioane de euro: Cum au ajuns sa ne coste o avere ruginiturile din subsolul Bacaului

                          Modernizarea infrastructurii termice a municipiului Bacau tinde sa devina cel mai mare tun din istoria post-decembrista a urbei. Intre 2007 si 2011, de la faza studiului de fezabilitate la cea a proitectului tehnic, tevile ce alcatuiesc sistemul public de termoficare a Bacaului s-au "lungit" – in acte – cu zeci de kilometri. In bani, alungirea se traduce printr-o suma suplimentara de 15 milioane de euro, pe care municipalitatea bacauana urmeaza sa o suporte din propriul buget. Consiliul Local (CL) a aprobat, la mijlocul lui august, proiectul de hotarare vizand actualizarea devizului general si a indicatorilor tehnico-economici aferenti proiectului de retehnologizare a sistemului public de termoficare. La capatul "corectiilor" aplicate de edilii Bacaului se gasesc mai multe societati devenite, prin traditie, clientela politica ce-si duce veacul pe seama problemelor cu care se confrunta sistemul amintit.

                          Modernizarea retelei de tevi care alcatuiesc sistemul public de termoficare al Bacaului este una dintre cele mai mari afaceri cu bani publici derulata dupa Revolutie in municipiu. Costurile procesului de retehnologizare au suferit, in ultimii 4 ani, mai multe "rotunjiri", astfel incat reabilitarea infrastructurii de termoficare va costa municipalitatea bacauana o avere in toata regula.
                          In august 2011, in cadrul unei sedinte extraordinare a CL, alesii bacauanilor au aprobat un proiect de hotarare vizand actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai programului de modernizare amintit. Proiectul de hotarare a trecut neobservat, niciunul dintre consilieri neridicand obiectii fata de informatiile inscrise in documente.
                          Astfel, conform proiectului aprobat pe 12 august de CL Bacau, devizul general al obiectivului de investitii "retehnologizarea sistemului de termoficare" a fost actualizat cu suma de aproximativ 60 de milioane de lei, bani ce urmeaza a fi suportati din bugetul local. Cele aproximativ 15 milioane de euro in plus au reprezentat, la data respectiva, o "surpriza" pentru oficialii din Primaria Bacau. Leonard Padureanu, administratorul public al municipiului, declara la acel moment cotidianului Desteptarea ca majorarea cu aproape 15 milioane de euro a devizului general a fost cauzata de faptul ca reteaua termica ce urmeaza sa fie supusa reabilitarii se intersecteaza cu proprietati private. "E adevarat, costul e mai mare. Si pe noi ne-a surprins aceasta diferenta, dar au aparut mai multe probleme care nu erau prevazute in SF-ul initial. Reteaua termica se intersecteaza cu proprietati private, a trebuit sa gasim solutii de deviere”, afirma Padureanu. Proiectul initiat de primarul Romeo Stavarache si aprobat de CL preciza, in expunerea de motive, ca intre studiul de fezabilitate si proiectul tehnic au aparut mai multe neconcordante.
                          "Fata de situatia din studiul de fezabilitate, aprobat prin HCL nr. 307/03.09.2010, in urma elaborarii proiectelor tehnice pentru reabilitarea retelelor de distributie au aparut modificari ale lungimilor de retele, respectiv a volumului de lucrari", sta scris in expunerea de motive.

                          Jonglerii cu SF-uri

                          Primul studiu de fezabilitate vizand reabilitarea retelelor termice secundare din Bacau a fost facut de o societate din… Bucuresti – ATH Energ SRL, pentru CET SA Bacau. In vara lui 2007, prin HCL nr. 276 din 31 iulie, CL Bacau si-a insusit studiul de fezabilitate elaborat de ATH Energ. (FACSIMIL 1) Conform documentului, valoarea totala a proiectului de modernizare a infrastructurii termice secundare se cifra – la momentul 2007 – la suma de 150,2 milioane lei cu tot cu TVA.
                          Studiul elaborat de ATH Energ a suferit mai multe actualizari, cauzate de diferiti factori, debransarea masiva a populatiei de la sistemul public de termoficare fiind unul dintre cei mai importanti.
                          Incepand cu 2009-2010, pe fir a intrat o alta societate specializata in proiecte de mediu si agreata de Ministerul Mediului – Ramboll. In parteneriat cu Fichtner si Interdevelopment, Ramboll a realizat un alt studiu de fezabilitate – de aceasta data pentru Primaria Bacau, titularul proiectului de retehnologizare a infrastructurii termice a municipiului.
                          Studiul intocmit de consultantul Ramboll a preluat studiul de fezabilitate elaborat de ATH Energ, insa cu "mici" modificari. Valoarea investitiei se cifra, in 2010, la peste 234,25 milioane lei cu tot cu TVA, asa cum reiese din HCL nr. 307/2010 invocata de administratorul public al municipiului Leonard Padureanu. (FACSIMIL 2)
                          Dupa actualizarea din 2010, a urmat actualizarea din 2011 care a "ridicat" valoarea indicatorilor tehnico-economici pana la suma de 349,56 de milioane lei cu tot cu TVA (peste 80 de milioane de euro). (FACSIMIL 3)
                          Retele mai lungi cu 11 kilometri

                          Modul in care tevile din subsolul Bacaului s-au lungit de la etapa SF la cea PTh ramane unul din misterele inca neelucidate ale administratiei Stavarache. Potrivit proiectului aprobat de CL Bacau la mijlocul lui august, proiectul de reabilitare a retelelor termice secundare vizeaza modernizarea a 62.766 de metri de tevi, fata de 51.455 de metri cat fusesera stabiliti in 2010. Diferenta de peste 10 kilometri a fost explicata de reprezentantii Primariei Bacau prin faptul ca tevile se intersectau cu mai multe proprietati private. In termeni procentuali, intr-un singur an tevile afectate proiectului de modernizare a infrastructurii secundare s-au lungit cu peste 20 la suta. Costul afectat lungirii va trebui suportat din bugetul local, fiind un cost neeligibil pe proiectul european derulat de municipalitatea bacauana si CET.

                          Clauze de confidentialitate

                          Reprezentantii societatilor care au elaborat studiul de fezabilitate (ATH Energ), respectiv care au oferit asistenta tehnica Primariei Bacau (Ramboll) au refuzat sa ofere detalii privitoare la contractele derulate cu municipalitatea bacauana. Cristian Athanasovici, directorul ATH Energ, a declarat ca nu poate oferi detalii fiind constrans de o clauza de confidentialitate existenta in contract.
                          "Eu nu am ce relatii sa dau, absolut niciun fel de relatii. Contractul si ceea ce am facut este confidential, asa ca luati legatura cu beneficiarul. Sa va spuna dansii ce au facut si cum au facut. Am fost in laboratorul unei lucrari si atat. Mi-am incheiat misiunea", a afirmat Athanasovici. El a adaugat ca nu are nicio informatie cu privire la modul in care s-au "lungit" tevile din studiul de fezabilitate elaborat de ATH Energ.
                          De celalata parte, Daniela Cancescu, directorul general al Ramboll Romania SRL, a comunicat cu jurnalistii Desteptarii prin… secretara. Aceasta din urma a declarat ca nu poate oferi informatii cu privire la contractul de asistenta tehnica derulat in Bacau de Ramboll, datele fiind "confidentiale". "Noi avem o clauza in contract care nu ne permite sa luam legatura direct cu publicatiile. Daca doriti detalii privitor la acest proiect va puteti adresa direct la autoritatea contractanta – Ministerul Mediului. Avem o clauza in contract care nu ne permite sa dam detalii. Sunt proiecte finantate de Uniunea Europeana si avem o clauza in contract care nu ne permite acest lucru", a afirmat secretara directorului Ramboll.

                          Cine sunt beneficiarii "lungirii"?

                          CL Bacau a aprobat „actualizarea” de 15 milioane de euro imediat dupa finalizarea licitatiei privind construirea celui de-al doilea grup de cogenerare. Conform datelor oficiale, licitatia a fost adjudecata de consortiul Elsaco – Branpis – Kawasaki, singurul ramas in cursa dupa descalificarea altor 3 asocieri de firme care au venit cu oferte consistente. Reactualizarea cu 15 milioane de euro a devizului general privind retehnologizarea retelelor termice secundare are legatura cu obiectul de activitate a societatilor Elsaco si Branpis.
                          Cea din urma este o abonata a contractelor cu CET Bacau. In asociere cu Segama si Multiservice, Branpis si-a adjudecat contractele privind modernizarea mai multor retele aferente unor puncte termice din municipiul Bacau. Asocierea de firme are mai multe legaturi in mediul politic local, indeosebi in sferele de influenta ale PSD si PNL.

                          Sistemul de termoficare e varza

                          Sistemul public de termoficare mai deserveste aproximativ o treime din populatia municipiului Bacau. Aproape 70 la suta dintre bacauani beneficiaza de surse independente de caldura, indeosebi centrale de apartament.
                          Potrivit unui studiu recent publicat de Institutul pentru Politici Publice, pierderile din sistemul de termoficare al Bacaului ating 40 la suta. In realitate – sustin fostii manageri ai CET SA Bacau – pierderile se cifreaza la 50-55 la suta. Reteaua de termoficare cuprinde peste 300 de kilometri de tevi si conducte. Pe fondul masivei debransari a populatiei, sistemul a devenit o adevarata gaura neagra in buzunarele contribuabililor, in special a celor care desi platesc taxe consistente nu beneficiaza de serviciile indoielnice ale CET-ului.

                          Licitatie bomba

                          Pe 7 octombrie, Primaria Bacau a lansat un anunt de participare vizand incredintarea unui contract de modernizare a infrastructurii termice secundare. Estimat de edili la 112,46 milioane lei (fara TVA), contractul vizeaza reabilitarea retelelor de la 26 de puncte termice si centrale termice existente in municipiul Bacau. Lucrarile au fost impartite in 5 loturi distincte. Exprimat in euro, valoarea cu tot cu TVA a contractului amintit atinge 33 de milioane. O suma enorma.

                          Model imprumutat de la Spitalul Municipal

                          Cresterea costurilor pe ruta SF – PTh a mai fost experimentata de municipalitatea bacauana la un alt proiect – cel al Spitalului Municipal. Astfel, asa cum dezvaluia cotidianul Desteptarea intr-o ancheta publicata nu cu mult timp in urma (n.r. – “Spitalul Municipal, pacientul incurabil al administratiei Stavarache”), costul spitalului a crescut de la 149,2 milioane lei (in toamna lui 2007) la peste 190 de milioane lei (in toamna lui 2008). Diferenta de 10 milioane de euro a fost motivata de edili prin faptul ca la proiectul tehnic au iesit in prim-plan cheltuieli care nu fusesera prevazute in studiul de fezabilitate. Consortiul Integrine – ICCO – Philips si-a adjudecat contractul de construire si dotare a spitalului in 2007, dupa care valoarea proiectului a fost “actualizata” cu peste 40 de milioane de lei.
                          Lucian Bogdanel

                          Uniunea Europeana ia masuri dure impotriva pedofililor

                            Consiliul Afaceri Generale al UE a adoptat o directiv? care va sanc?iona abuzul sexual asupra copiilor, exploatarea sexual? a copiilor ?i pornografia infantil? în toat? Uniunea European?, armonizând aproximativ 20 de infrac?iuni din acest domeniu ?i stabilind praguri pentru pedepsele maxime, noteaz? Agerpres.
                            Noua directiv?, care va trebui transpus? în legisla?iile na?ionale în interval de doi ani, cuprinde prevederi de combatere a turismului sexual ?i a pornografiei infantile pe internet, se arat? într-un comunicat.
                            Directiva are de asemenea ca scop s? împiedice ca persoanele condamnate pentru pedofilie ?i care se mut? într-un alt stat membru s? poat? exercita activit??i profesionale care s? implice contacte cu minori.
                            Sursa: Realitatea.net

                            Fotbal, Liga a II-a: FCM Bacau isi cauta dreptatea in „cazul Baciu” la TAS

                            In ciuda deciziilor potrivnice dictate de comisiile Federatiei Romane de Fotbal, FCM Bacau nu renunta la demersul sau in cazul Eugen Baciu. Conducerea clubului bacauan este decisa sa-si caute dreptatea in litigiul cu Steaua Bucuresti la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. "Intocmim documentatia pentru TAS. Cred ca pana la finalul saptamanii toate actele vor fi incheiate, astfel incat ne vom putea adresa forului de la Lausanne", a declarat presedintele FCM Bacau, Daniel Scanteie (foto), care a adaugat: "Suntem convinsi ca dreptatea este de partea noastra, chiar daca Federatia a dat castig de cauza Stelei".

                            Actele sunt clare

                            Conform actului aditional al acordului de transfer al lui Eugen Baciu incheiat de FCM Bacau si Steaua Bucuresti in data de 30 august 2004, clubul bucurestean este obligat sa plateasca "galben-albastrilor" suma de 800.000 de euro. La acesti bani s-ar adauga si penalitatile aferente (de unu la suta pe zi) avand in vedere faptul ca suma initiala trebuia achitata pana la data de 1 august 2011. In ciuda faptului ca actele sunt cat se poate de clare in acest sens, Comisia Nationala pentru Solutionarea Litigiilor din cadrul FRF si, ulterior, Comisia de Recurs a Federatiei au decis ca Steaua nu datoreaza niciun ban FCM-ului.

                            Final de tur

                            In timp ce conducerea clubului isi concentreaza fortele pe frontul legislativ, jucatorii FCM Bacau isi indreapta toata atentia spre ultimele doua etape ale turului de campionat. Fara victorie in ultimele sase jocuri, "galben-albastrii" spera sa sparga gheata in partida de sambata, de pe teren propriu, contra formatiei de pe locul secund, Sageata Navodari. "Indiferent de problemele cu care ne confruntam, trebuie sa obtinem cat mai mult din aceste ultime doua jocuri, cu Sageata, de acasa, si cu Dunarea Galati, in deplasare. La final de tur, vom trage linie si vom vedea ce va urma", a precizat Scanteie.
                            Dan Sion

                            Judo CN Under 13: Au spart gheata

                            Cea de-a treia tentativa din acest sezon a fost cu succes pentru echipa de judo de la Palatul Copiilor. In cadrul Nationalelor Under 13 desfasurate in weekend-ul trecut, in Bacau, Palatul Copiilor si-a trecut in cont prima clasare pe podium la echipe din acest sezon, in tandem, cu CSS Unirea Iasi. Reunite sub titulatura Euro-Regiunea 1 (Moldova), cele doua grupari au obtinut medalia de bronz. "E un rezultat foarte bun pentru noi, mai ales ca tinteam o medalie in campionatul pe echipe", a declarat profesorul Aurel Chelariu, de la Palatul Copiilor. Euro-Regiunea 1 a contat pe sase bacauani (Antonio Herciu – 34 kg, Ionut Puscasu – 38 kg, Cosmin Tamba – 42 kg, Alexandru Burca – 46 kg, Codrin Nedita – 55 kg, Razvan Lupu + 55kg) si doi ieseni de la CSS Unirea Iasi: Alexandru Angheluta – 34 kg si Tudor Gherghel +55 kg. (D.S.)

                            Volei feminin: Stiinta Bacau se pregateste de reluarea campionatului

                            Cu Polischiuk refacuta si cu Sobo si Miclea revenite de la nationala, "studentele" sunt in formula completa

                            Vicecampioana Romaniei la volei feminin, Stiinta Bacau strange randurile. La orizont se afla partida de sambata, din etapa a treia a Diviziei A1, contra Medicinei Targu-Mures, din deplasare. Un joc pe care studentele il vor aborda in formula completa. Alexandra Sobo si Sabina Miclea au revenit ieri in Bacau dupa ce au participat cu reprezentativa Romaniei la turneul preolimpic de calificare din Rusia, iar Viktoria Polischiuk si Nicoleta Manu sunt recuperate dupa problemele medicale din ultima vreme. Polischiuk suferise o entorsa la glezna la derby-ul castigat contra campioanei Tomis, in timp ce libero-ul Stiintei acuzase dureri la genunchi care o impiedicasera sa onoreze convocarea la nationala.

                            S-ar fi lipsit de pauza

                            Partida de sambata, cu Medicina Targu-Mures, va fi prima dupa intreruperea de aproape o luna a campionatului Diviziei A1. "O pauza care in niciun caz nu ne-a prins bine. N-am putut lucra in formula completa si, in plus, cele doua jucatoare de la lot, Sobo si Miclea acuza o anumita stare de oboseala, inerenta, de altfel, intr-o asemenea situatie. Imi doresc ca toate aceste lucruri sa nu-si puna amprenta in mod negativ pe evolutia echipei in urmatoarele jocuri", a comentat antrenorul Stiintei, Florin Grapa, care a programat astazi doua sedinte de pregatire pentru elevele sale.

                            Brat la brat cu Unic

                            Dupa primele doua etape de campionat, Stiinta imparte fotoliul de lidera cu Unic Piatra Neamt. Ambele formatii sunt singurele care au adunat maximum de puncte, sase, locul al treilea fiind ocupat de Dinamo Bucuresti, cu 4 puncte in cont. Tintarul a avantajat insa Unicul, care a jucat cu doua formatii accesibile precum Arges Pitesti si CSM Lugoj, pentru ca in runda de la sfarsitul acestei saptamani sa intalneasca un alt adversar low-class: "lanterna rosie", Penicilina Iasi. Asta in timp ce bacauancele au avut de infruntat pe revelatia CSM Bucuresti si pe campioana Tomis Constanta. "Medicina face si ea parte din categoria formatiilor bune, dar sper sa ne continuam parcursul de pana acum", a punctat Grapa.

                            Grapa: "Comportare onorabila"

                            Antrenorul Stiintei Bacau si, totodata, fostul selectioner al Romaniei, Florin Grapa a apreciat drept pozitiva evolutia nationalei la turneul preolimpic de calificare desfasurat in Rusia, la Kaliningrad. Grapa considera ca, in ciuda faptului ca au pierdut finala cu Rusia si, implicit, au iesit din cursa pentru Londra 2012, "tricolorele" au incheiat turneul cu fruntea sus: "Cred ca fetele s-au comportat onorabil. Au castigat grupa, au trecut in semifinale de Belgia si, pentru a fi corecti, trebuie sa recunoastem ca o victorie impotriva rusoaicelor ar fi fost foarte greu de obtinut. Sa nu uitam ca Rusia este o adevarata forta".
                            Dan Sion

                            Handbal masculin, Divizia A: Victorie scontata

                            Liderul a bifat o victorie scontata pe terenul "lanternei rosii". In deplasare la Universitatea Targoviste, CSM Bacau s-a impus cu 36-30, dupa ce la pauza diferenta era de 20-17. Antrenorii Nicolai Gomeniuc si Sebastian Hagiu au rulat tot lotul, cu atat mai mult cu cat CSM-ul va mai sustine doua meciuri in aceasta saptamana. Joi de la ora 17.00, echipa bacauana va juca pe teren propriu cu Interhandball Bucuresti, pentru ca duminica sa evolueze tot acasa si sa primeasca vizita CSM Calarasi (ora 13.00). Celelalte rezultate din etapa a VIII-a a diviziei secunde: HC Vaslui – CSM Focsani 22-21, "U" Bucuresti – ASC Teleorman 32-25, Dinamo – CSU II Suceava 26-44, "U" Galati – Poli Iasi 27-25, LPS Piatra Neamt – CSM Calarasi 24-27. (D.P.)

                            Fotbal, Liga a IV-a: Primul esec stagional nu a demoralizat lidera CSM Moinesti

                            CSM Moinesti si-a vazut compromis unul din cele trei obiective fixate la startul sezonului. In etapa a 15-a a Ligii a IV-a, moinestenii au suferit prima infrangere stagionala, cedand cu scorul de 1-2 confruntarea sustinuta pe terenul celor de la Sport Club II. "La un moment dat trebuia sa vina si un astfel de rezultat, chiar daca ne propusesem sa incheiem campionatul neinvinsi", a declarat antrenorul liderei, Sorin Trofin.

                            Greu fara Darie

                            Tehnicianul moinestenilor explica esecul echipei sale prin accidentarea principalului realizator al echipei, Gabi Darie. "A suferit o leziune musculara in minutul 10 si a fost nevoit sa paraseasca terenul. Cu el in echipa, imi vine greu sa cred ca am fi pierdut acest meci", a spus Trofin, care are si un alt regret: "Ne-a batut o echipa inferioara noua. Mai degraba pierdeam la Balescu, decat contra celor de la Sport Club II".

                            Egalati la puncte

                            Infrangerea moinestenilor, coroborata cu succesul Caiutiului cu 3-0 impotriva Flacarii Rosii Sascut, a schimbat datele problemei la varful ierarhiei. CSM Moinesti a fost egalata la puncte de CS Caiuti, pastrand doar avantajul golaverajului: +59 fata de +41. Chiar si in aceste conditii, "gazarii" nu au de ce sa aiba prea multe batai de cap deoarece Caiutiul nu are drept de promovare.

                            Mai au de munca

                            "Sincer, nu-mi fac griji in ceea ce priveste promovarea. Sunt necajit doar ca nu am reusit sa ne mentinem avansul", a precizat Sorin Trofin, care gaseste, totusi, si un mic avantaj in infrangerea suferita week-end-ul trecut: "Ne arata ca mai avem mult de munca. O echipa trebuie sa invete si din infrangeri; in special cand este vorba de o formatie foarte tanara, asa cum este a noastra".

                            Spre 100 de goluri

                            Pentru CSM Moinesti, raman, astfel, in picioare, celelalte doua obiective: accederea in liga a treia si inscrierea a peste 100 de goluri. Cu 71 de goluri in nici jumatate de campionat, e putin probabil ca moinestenii sa nu-si faca norma in ceea ce priveste eficacitatea. Mai ales daca Trofin isi va recupera si golgeterul in timp util: "Sper ca accidentarea lui Darie sa nu fie una grava si sa pot conta pe serviciile sale chiar in meciul urmator, contra Oituzului".
                            Dan Sion