A treia editie a Memorialului "Viorel Grigore" a fost poate cea mai frumoasa de pâna acum. "Ne bucuram ca numarul echipelor inscrise creste de la un an la altul. A fost un spectacol baschetbalistic inedit, mai ales in concursul de aruncari libere", a subliniat prof. Izabela Valentina Tutu, coordonatorul proiectului. La competitie au participat elevi din cinci licee bacauane, coordonati de profesorii Gabriela Papi (CN Pedagogic "Stefan cel Mare"), Elena Orzata si Ciprian Nita (Colegiul "Henri Coanda"), Iulian Vrinceanu (Grupul Scolar de Ecologie si Protectia Mediului "Grigore Antipa"), Valentina Munteanu (Colegiul Tehnic "Anghel Saligny") si Doru Leonte (CN "Gheorghe Vranceanu"). Concursul a cuprins doua sectiuni (aruncari libere la cos si baschet 2×2), premiile constând in cupe, diplome, bani si o masa festiva pentru toti participantii. "Relevanta proiectului rezulta din necesitatea tinerilor liceeni care studiaza disciplina baschet de a concura intr-un mediu competitiv, pentru a-si afirma calitatile dobândite in timpul orelor de educatie fizica si motivarea autoritatilor locale in vederea sustinerii unei sectii de baschet in cadrul oricarui club sportiv", a mai spus Izabela Tutu, care a transmis multumiri pentru sprijinul acordat Primariei si Consiliului Local al Municipiului Bacau. Memorialul a fost organizat de Asociatia Sportiva "Viorel Grigore" a Colegiului National Pedagogic "Stefan cel Mare" Bacau. Rezultate:
Feminin, sectiunea aruncari
– clasa a IX-a: 1. Irina Pruteanu (CN "Gh. Vranceanu"), 2. Maria Vieriu (CN "Stefan cel Mare"), 3. Andreea Buza (CT "A. Saligny");
– clasa a X-a: 1. Carolina Rotaru ("H. Coanda"), 2. Ingrid Miclaus ("Gh. Vranceanu"), 3. Larisa Demsa (CN "Stefan cel Mare");
– clasa a XI-a: 1. Bianca Tabacaru (CN "Stefan cel Mare"), 2. Andreea Popa ("Gh. Vranceanu"), 3. Ana Curca ("G. Antipa");
– clasa a XII-a: 1. Alexandra Brinzac (CN "Gh. Vranceanu"), 2. Madalina Silvia Mares (CN "Stefan cel Mare"), 3. Diana Dobrovat ("G. Antipa");
Feminin, sectiunea "baschet 2×2": 1. Alexandra Brinzac / Andreea Popa (CN "Gh. Vranceanu"), 2. Madalina Vieriu / Bianca Tabacaru (CN "Stefan cel Mare"), 3. Irina Chiriac / Carolina Rotaru ("H. Coanda);
Masculin, sectiunea aruncari
– clasa a IX-a: 1. Vlad Roman ("A. Saligny"), 2. Andrei Manea ("Gh. Vranceanu"), 3. Silviu Pricope (CN "Stefan cel Mare");
– clasa a X-a: 1. Alexander Badilo ("A. Saligny"), 2. Valentin Usurelu ("H. Coanda"), 3. Radu Scripnic ("G. Antipa");
– clasa a XI-a: 1. Bogdan Rusu ("Gh. Vranceanu"), 2. Cristian Iftinchi ("G. Antipa"), 3. Codrin Vitovschi ("Stefan cel Mare");
– clasa a XII-a: 1. Iulian Baltaret ("Gh. Vranceanu"), 2. Alexandru Zavate ("H. Coanda"), 3. Cosmin Maciuca ("G. Antipa");
Masculin, sectiunea "baschet 2×2": 1. Doru Nitu / Iulian Baltaret ("Gh. Vranceanu"), 2. Alexandru Zavate / Vlad Grecea ("H. Coanda"), 3. Cristian Frunza / Alexander Badilo ("A. Saligny"). (D.P.)
Baschet / Memorialul „Viorel Grigore”: Editie plina
Dans sportiv / Cupa „Fly Dance”: Locuri bune
Reprezentantii clubului Adamas au dansat in weekend la Suceava, pentru a obtine cele mai bune locuri la cupa "Fly Dance". Perechea Marian Haidau / Elena Tanasa a fost dublu laureata la clasa E, categoria 16-35 ani, cei doi bacauani impunându-se la sectiunea "Latino" si ocupând locul secund la "Standard". Pe cea mai inalta treapta a podiumului au mai urcat Adrian Florea / Ioana Geosanu, la clasa H (12-13 ani). Alti copii indrumati de antrenorul Romeo Tanasa au obtinut rezultatele: 5: Popovici Vlad / Dragomir Monica (clasa D, 14-15 ani), 6. Vlad Popovici / Monica Dragomir (OB, 12-15, Latino), 7. Vladut Bacoiu / Bianca Ciuche (OB, 12-15, Latino), 7. Vladut Bacoiu / Bianca Ciuche (E, 12-13). In concursul precompetitional, rezervat incepatorilor, bacauanii au avut urmatoarele evolutii:
– fete solo 10-11: 4. Beatrice Ursan, 5. Maria Renchez, 7. Maria Lungu;
– fete solo 12-13: 2. Grazziela Barbuta;
– perechi 2 dansuri 10-11: 4. Daniel Serban – Beatrice Ursan;
– perechi 3 dansuri 10-11: 3. Gabriel Chiper / Maria Renchez, 4. Daniel Serban / Beatrice Ursan; 7. Eros Bercaru / Maria Lungu;
– perechi 3 dansuri 12-13: 3. Andrei Ceunas / Ioana Apetre. (D.P.)
Atletism: In Japonia
Ionut Enache (CSM Onesti) a fost convocat la lotul national de atletism al României pentru a face parte din echipa ce va participa la un concurs de ekiden, programat in localitatea japoneza Chiba. Printre "tricolori" se regasesc nume consacrate precum Cristinel Irimia, Elena Mirela Lavric, Maria Magdalena Luca si Constantina Duta Tomescu (campioana olimpica la maraton). La startul competitiei de pe 23 noiembrie se vor afla sportivi din Australia, Brazilia, Canada, China, Etiopia, Suedia, Rusia, România, Japonia, Marea Britanie si SUA. Cursa se alearga pe distanta clasica a unui maraton, pentru fiecare echipa concurând câte 3 barbati si 3 femei, alternativ. (Ion Moraru)
Vaccin antigripal insuficient: Sute de pacienti se bat pe cate 15 doze
Medicii de familie au primit doar cateva doze de vaccin antigripal de fiecare, desi au pe liste sute de pacienti care ar avea dreptul la imunizare gratuita. Pacientii bat in zadar drumul pana la cabinete pentru a fi vaccinati. Dozele primite de la Directia de Sanatate Publica nu ajung decat pentru cativa norocosi. Ceilalti sunt nevoiti sa cumpere vaccinul din farmacii sau sa astepte dozele gratuite pe care le-a promis Ministerul Sanatatii pentru campania nationala de imunizare.
Medicii de familie nu fac nici pe departe fata cererii de vaccin antigripal din partea pacientilor pe care ii au in evidenta. Desi multi dintre acestia au dreptul la imunizare gratuita, nu sunt vaccinati in cabinetele de medicina de familie. Motivul il reprezinta faptul ca Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau a repartizat un numar foarte redus de doze de vaccin antigripal fiecarui cabinet. „Am primit doar 15 doze de vaccin, ne-a declarat dr. Marilena Caliman, medic de familie din Bacau. Pe lista mea de asigurati sunt 700 de pacienti cu boli cronice. Toti ar fi avut dreptul la imunizare gratuita. Nici nu avea rost sa stabilesc prioritati. Pur si simplu i-am vaccinat pe primii care au intrat in cabinet in ziua in care am primit vaccinul.” Amintirea numeroaselor cazuri de gripa de anul trecut si virulenta bolilor respiratorii din aceasta toamna pledeaza pentru imunizare. Bacauanii solicita medicilor de familie vaccinul, dar acestia nu le pot spune decat ca asteapta urmatoarea transa pe care o vor primi de la DSP. La aceasta institutie, reprezentanta Ministerului Sanatatii in teritoriu, nu se cunoaste inca data la care se vor primi dozele necesare. „Am distribuit medicilor de familie si unitatilor cu adulti si copii institutionalizati dozele de vaccin pe care le-am achizitionat, ne-a declarat Anda Dumitrescu, purtator de cuvant al DSP Bacau. Au prioritate la imunizare persoanele de peste 65 de ani care au boli cronice, in special cardiovasculare, respiratorii si metabolice, precum si gravidele.” Dozele din aceasta prima transa au fost cumparate direct de DSP, care a primit in acest scop 70.000 de lei de la MS. Banii au ajuns pentru 6.400 de doze. La medici si in untatile de ocrotire au ajuns mai putin de 6.000, deoarece 500 de doze s-au pastrat in depozitul DSP pentru situatii de urgenta. „Restul cantitatii necesare in campania de imunizare gratuita o vom distribui atunci cand o vom primi de la minister”, a completat purtatorul de cuvant al DSP. Ministerul a anuntat ca va achizitiona un milion de doze de vaccin antigripal. Nu a precizat insa cand vor ajunge acestea in cabinetele medicilor de familie. Bacauanii care decid sa nu mai astepte imunizarea gratuita trebuie sa scoata din buzunar in jur de 30 de lei pentru o doza comercializata in farmacii. In contextul epidemiologic actual, medicii recomanda vaccinarea ca fiind cea mai sigura masura de protectie impotriva gripei. (D. Mincu)
Retete medicale decontate abia dupa un an
Farmaciile din judetul Bacau aflate in relatie contractuala cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) au in asteptare pentru decontare retete eliberate in urma cu un an. Conducerea CJAS spune ca, in aceasta luna, farmacistii isi vor primi banii pentru medicamentele compensate eliberate pacientilor in luna decembrie 2010. „Ar trebui sa terminam luna aceasta decontarea retetelor din acea perioada, ne-a declarat Viorica Draganuta, director general al CJAS Bacau. Termenul legal de decontare este, in cazul retetelor compensate pentru boli obisnuite, de 180 de zile, la care se adauga cele 30 de zile reprezentand perioada de raportare.” CJAS a depasit cu mult termenul legal, care este oricum in defavoarea farmaciilor. Din acest motiv, partenerii contractuali ai CJAS au dificultati in plata facturilor si in aprovizionarea cu medicamente. „In functie de ce bani vom primi la rectificarea bugetara anuntata deja, vom mai face plati catre farmacii”, a dat asigurari directorul CJAS. Ministrul Sanatatii a anuntat ca intentioneaza sa reduca in 2012 termenele de decontare, astfel incat banii pentru retetele compensate onorate sa ajunga mai repede la farmacii. (D. Mincu)
Sindicalistii bacauani din Educatie protesteaza in capitala
Chiar daca au obtinut mai multe promisiuni de la oficiali, sindicalistii din Invatamant nu inceteaza protestele. A venit si randul profesorilor bacauani sa mearga in capitala, la un miting de protest. "S-a facut un calendar al protestelor. Pana acum au fost la miting sindicatele din 16 judete. Urmam noi si judetul Neamt. Miercuri, pe 23 noiembrie, vom fi in capitala", explicat Iulian Oprisan, vicepresedintele Sindicatului Liber din Invatamant, filiala Bacau. Vor pleca in Bucuresti 20 de membri SLI, toti lideri de sindicat in unitatile scolare bacauane, care in ziua de miercuri nu au ore si pot astfel lipsi din scoala. "Nu stim ce va fi dupa. Ss-a vorbit si de greva generala, dar noi profitam de faptul ca 2012 este an electoral si in general, in astfel de cazuri, ni se mai da cate ceva. Revendicarile noastre sunt multe, dar speram sa obtinem macar promisiunea ca ni se vor da acei bani, pe drepturile salariale castigate de peste 90 la suta din membri SLI in instanta", a mai spus Oprisan. De la Bucuresti sunt semnale ca ministrul Educatiei si cel al Muncii a promis si cresteri stimulatoare pentru debutantii din sistemul de invatamant, dar si un spor de excelelnta pentru cei cu performante. "Pana nu vedem rezultatele nu putem sa ne oprim. Cerem respectarea legii, nu mai mult, si alocarea a 6 la suta din PIB doar Educatiei. Daca nu, va fi si greva generala, dar mai intai trebuie parcursi toti pasii de proteste, apoi vor fi negocieri si discutii cu cei care ne conduc. Nu ne pronuntam inca pentru ce va fi in viitor. Si oricum decizia finala apartine celor de la varf si numai dupa ce se organizeaza o sedinta a Consiliului National al Federatiei", a conchis vicepresedintele SLI Bacau. Profesorii mai cer ca salariile sa revina la valoarea de dinainte de scaderea cu 25 la suta, o mai buna plasare a cadrelor didactice in grila de salarizare, dar si alocare consistenta de fonduri pentru finalizarea investitiilor in infrastructura scolara. (R. Neagu)
Alegeri la Colegiul Medicilor Bacau
Medicii din judetul Bacau sunt invitati sa aleaga, in perioada 24-26 noiembrie, conducerea organizatiei lor profesionale locale. Tot acum vor fi desemnati reprezentantii medicilor bacauani in Adunarea Generala a Colegiului Medicilor din Romania (CMR). Pentru Consiliul Judetean al Colegiului Medicilor (CM) Bacau si-au depus candidatura 29 de medici, pentru Adunarea Generala a CMR, 22, iar pentru comisia de cenzori a CM, 2. Nu toti doctorii bacauani isi vor putea exercita dreptul la vot. 20 dintre acestia au interzis la urne, deoarece nu si-au platit cotizatia de membri ai CM. Restantele sunt intre 400 si 2025 lei. (D.M.)
Asfaltare doar la strada mare
Mare parte din strada Vasile Alecsandri a trecut in aceasta toamna printr-un nou proces de reabilitare. Mare parte, pentru ca o ultima portiune de strada care duce spre sediul PNL Bacau a fost uitata. In plus, diferentele de nivel intre noul si vechiul strat de asfalt se simt mai ales la buzunarele soferilor.
In goana marii asfaltari derulate de Primaria Bacau in toamna acestui an, unele proiecte au ramas nefinalizate. Un exemplu este strada Vasile Alecsandri, care a ramas nemodernizata pe portiunea de la intersectia cu strada Razboieni pana la sediul PNL Bacau. Ceea ce ii supara insa pe soferi este diferenta de nivel intre vechiul si noul strat de asfalt care este destul de mare si se simte de fiecare data cand tranziteaza straduta. "Nu este normal. Banuiesc ca o sa le faca. Nu ar trebui sa fie asa, dar suntem in Romania", a spus Catalin Sandu. "Totusi ar trebui sa fie la acelasi nivel, uniform. De o bucata de vreme asa se face la noi, lucruri mai bune nu vor sa se faca. Au ei interes pentru ei si un total dezinteres pentru noi, soferii", a spus si Dionisie Puiu. Pe de alta parte, "peste tot prin tara este asa. Se stie ca asa se lucreaza", ne-a spus si Ionut Popovici.
Daca autoritatile vor cere continuarea lucrarilor si pe ultima suta de metri ramasa din strada Vasile Alecsandri nu se stie. Cert este ca nu trebuie sa fie soferii cei care platesc pentru astfel de neconcordante. Si chiar daca au un strat de asfalt proaspat, ei le reamintesc constructorilor ca nici un drum nu este finalizat fara ca si gurile de canal sa fie aduse la nivel. Aceasta pentru ca pe multe artere modernizate, canalele au ramas ingropate, fiind o permanenta capcana. (A. Gavrila)
Final de „telenovela” pe strada Lupeni
Lucrarile de asfaltare pe strada Lupeni s-au finalizat. Desi cele 108 familii care locuiesc acolo asteapta de 3 ani de zile sa intre in randul lumii cu utilitati si asfalt, abia in luna mai a acestui an s-a dat ordinul de incepere a lucrarilor, cu un termen ambitios, jumatatea lunii iunie. Dupa 15 iunie, constructorul a cerut alte 14 zile, motivand ca vremea ploioasa nu a permis asfaltarea. In fine, la ultima vizita a reporterilor Trustului Media Desteptarea in zona, 21 septembrie, constructorul recunostea ca investitia in zona nu este prioritara, dar totusi, "in doua saptamani putem turna, daca si vremea tine cu noi", spunea Iulian Cretu, reprezentantul firmei de constructii. S-ar parea ca cele doua saptamani s-au prelungit, astfel ca abia acum strada Lupeni este gata. Lucrarile au costat 1,75 de milioane de lei. (Andreea G.)
„Libertatea o pretuiesti abia atunci cand nu o mai ai”
Viseaza la ziua liberarii
Sunt vorbele unei tinere care a ajuns dupa gratii pentru talharie. Acum regreta ce a facut si nu se gandeste decat la copilul ei care este nevoit sa creasca fara mama. Se aud doar la telefon, insa stie ca doar vocea ei nu-i este de-ajuns pentru a simti ca are nu doar tata, ci si o mama.
„Am intrat intr-un anturaj care in final m-a adus aici, in inchisoare. Eram prea tanara ca sa-mi dau seama de ceea ce fac”, asa isi incepe povestea Cristina Coman (22 de ani), din Barlad, acum detinuta in Penitenciarul din Bacau. A primit o condamnare de trei ani si sapte luni pentru talharie si pana acum a ispasit doar o treime din pedeapsa. Dupa gratii, zilele trec ingrozitor de greu, marturisesc cei care au ajuns in aceasta situatie, dar mai spun ca au tot timpul din lume sa se gandeasca la greselile pe care le-au facut si sa-si faca planuri de viitor, in care usile ferecate sa nu mai aiba loc. „A fost o greseala a tineretii. Eram intr-un club cu o prietena si tot acolo a venit si o tipa care ii era rivala. Au iesit afara si fata asta care era cu mine i-a smuls de la gat lantul de aur, cerceii si telefonul. A venit la mine si mi-a spus sa le ducem la amanet. Nu aveam de unde sa stiu ca acolo sunt camere de supraveghere. Ne-au prins imediat si nu am mai avut ce face. Am fost arestata si de un an de zile sunt inchisa”, povesteste Cristina.
„Ma gandesc la copilul meu”
A lasat acasa o fetita de trei anisori pe care o vede cum creste doar din fotografii si ii da sfaturi numai prin telefon. Regreta situatia in care a ajuns si spune ca abia acum stie ce inseamna sa pretuiesti libertatea. „Cand esti liber nu stii sa apreciezi acest lucru. Ti se pare ceva firesc. Cand ajungi aici iti dai seama de ceea ce ai pierdut. Cand am auzit ca voi fi inchisa am facut o criza. Doua saptamani am stat in perfuzii. Acum nu pot spune ca m-am obisnuit cu ideea, dar am depasit socul acela. Am grija sa ma gandesc la ce voi face cand o sa ies pe poarta inchisorii, cum o sa arate fetita mea si familia mea”, mai spune tanara.
Isi aranjeaza colegele de celula
Pentru ca a terminat o scoala de arte si meserii cu specializarea estetica, coafura – manichiura – pedichiura, Cristina Coman se ocupa de infrumusetarea colegelor de camera. „Imi place mai mult sa vopsesc si sa aranjez parul. Ma gandesc tot mai serios sa ma inscriu la un curs de hair-stylist cand o sa ies de aici si sa-mi fac meseria mea. Am o diploma si o instruire care ma poate ajuta sa castig decent si sa fiu langa copilul meu atunci cand are nevoie de mine”, a mai spus Cristina. Si ca timpul sa treaca si mai repede s-a inscris pe lista pentru a participa la activitatile ce se pregatesc pentru sarbatorile de iarna. Sarbatori pe care, si in acest an, le va petrece departe de cei dragi.
Geta Panaite
HURUIESTI: Sute de ajutoare sociale taiate, din cauza unei adeverinte
Peste 100 de familii din comuna Huruiesti nu vor mai beneficia de ajutor social in aceasta luna, desi sunt foarte necajite si, prin urmare, indreptatite sa-l ia. Conducerea primariei a suspendat plata ajutorului pentru luna octombrie la nu mai putin de 117 familii nevoiase. “Am intrebat la Primaria Huruiesti de ce s-a decis acest lucru si mi s-a raspuns ca oamenii in cauza nu au efectuat orele de munca in folosul comunitatii, ne-a spus Cristina Ciobanu, directorul Agentiei Judetene de Prestatii Sociale (AJPS). Este cel putin ciudat de ce sunt atatea cazuri de suspendare a platii intr-o comuna si intr-o singura luna. E cu atat mai surprinzator, cu cat in tot judetul sunt 210 suspendari, din care 117 sunt numai la Huruiesti.” Ioan Zabrautanu, primarul comunei Huruiesti, arata ca doar doi dintre cei 117 beneficiari carora le-au fost suspendate drepturile de plata nu au efectuat orele de munca. "Ceilalti au dosarele incomplete, afirma edilul. Nu au adus adeverinta de la agentia de forta de munca de la Podu Turcului din cauza ca nu au avut bani de drum." In plus, oamenii sustin ca pierd si ziua de munca. "Venitul minim garantat difera de la un beneficiar la altul, in functie de situatia economica a familiei si de numarul membrilor, declara Ioan Zabrautanu. Unii primesc 200 de lei, altii doar 15 lei. Pentru acesti bani, pierd 50 de lei, transportul si ziua de munca." Prin urmare, renunta la drepturile prevazute in Legea 416. Din pacate, acestia sunt tocmai cei mai saraci dintre locuitori. Cum se apropie iarna, va fi din ce in ce mai greu sa gaseasca de lucru cu ziua, asa ca e posibil sa se razgandeasca: "Daca vor aduce adeverinta ca se afla in evidenta agentiei de forta de munca, imediat ii vom repune in plata", declara edilul comunei Huruiesti. Pana in acest an, persoanele apte de munca, beneficiare de ajutor social, trebuiau sa prezinte trimestrial adeverinta care sa ateste ca sunt in evidenta Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau. Din 2011, ele trebuie sa se deplaseze lunar la cea mai apropiata unitate a AJOFM Bacau, lucru care costa, pentru a lua adeverinta. Aceasta are drept consecinta si cresterea volumului de munca al AJOFM Bacau si al punctelor de lucru ale ei din teritoriu. Acestea sunt in Onesti, Moinesti, Buhusi, Tirgu Ocna, Racaciuni si Podu Turcului si fiecare dintre ele are doar un angajat. El are de rezolvat multe alte sarcini de serviciu, astfel ca, prin rotatie, o data pe luna se deplaseaza la punctele de lucru cate un functionar de la AJOFM pentru a elibera adeverintele. Pe langa faptul ca trebuie sa mearga la punctul de lucru din zona in care locuieste, beneficiarul de ajutor social, apt de munca, trebuie sa respecte si o zi anume pentru a lua adeverinta. Acesta este un impediment, dar, evident, cel mai mare este acela ca trebuie sa dea bani pentru a se deplasa la punctul de lucru al AJOFM Bacau. Or, unele familii nu primesc ca ajutor social nici macar cat dau pe autobuz. (Silvia P. & Elena T.)
Buhusenii sunt pregatiti pentru zapada
De-o luna de zile, pe SEAP este asteptata derularea licitatiei pentru efectuarea lucrarilor de deszapezire în orasul Buhusi. „Dar, zice primarul Ionel Turcea, chiar daca maine ar ninge, avem solutii de rezerva pentru deszapezire”. Deszapezirea va fi realizata cu prioritate pe arterele principale si, acolo unde va fi nevoie, prin dispozitia edililor, si pe arterele secundare. Ca si în anii anteriori, firma care va realiza acest serviciu va fi platita în functie de natura si durata lucrarilor. Pentru ca si Criza… monitorizeaza totul, aceste lucrari vor fi evaluate cu exigenta. „Anul trecut, mai spune primarul, n-au fost probleme cu deszapezirea. Credem ca si în acest an vor fi asigurate servicii de calitate.” (I. Fercu)
A inceput „Studentiada 2011”
Festivalul "Studentiada 2011" a debutat la Universitatea "Vasile Alecsandri". Programul este incarcat, fiecare zi din aceasta saptamana fiind dedicata unor activitati specifice. Manifestarile au inceput inca de la primele ore ale zilei de ieri, 21 noiembrie, Ziua dedicata Culturii. "Este cel mai mare festival studentesc, care este sarbatorit si la noi in Bacau, dar si in alte centre universitare din tara. Deja am deschis targurile de hand-made si de tablouri, in toata saptamana vor fi activitati specifice, dar si surprize, iar tot cu aceasta ocazie, voluntar, studentii vor dona si sange. Speram sa avem un feed-back pozitiv. Acum doi ani, pentru ca anul trecut nu am organizat acest eveniment, am avut peste 2.500 de participanti. Speram ca si acum sa fie cel putin tot atatia studenti care se vor bucura de aceasta sarbatoare", ne-a declarat Mihai Cosmin Belciu, presedinte Liga Studenteasca. Prima zi a inceput cu deschiderea oficiala a manifestarilor in Aula "Vasile Alecsandri" si a continuat cu o conferinta intitulata "Eu studentul", pentru ca spre seara sa aiba loc "Seara multiculturala studenteasca", unde s-au intalnit, pentru a-si impartasi propria experienta de viata, studentii beneficiari de burse Erasmus, cei din Republica Moldova sau din alte tari straine, care studiaza in universitatea noastra, alaturi de colegii lor bacauani.
Un an, pauza
Festivalul studentilor a revenit in forta, dupa o pauza de doi ani. "Anul trecut, «Studentiada» nu s-a desfasurat nici la nivel national, deoarece, pe fondul crizei economice, Guvernul a «taiat» orice finantare. In schimb am organizat in luna mai o saptamana dedicata voluntariatului. Incercam insa ca de anul acesta sa tinem traditia in continuare. Sunt multe surprize pentru toti si poate punctul culminant al acestui festival va fi «Balul Bobocilor» de miercuri, 23 noiembrie, de la Casa de Cultura, unde a fost invitata sa cante live trupa Hi-Q", ne-a precizat si Vladut Ioan Nutu, prim-vicepresedinte Liga Studenteasca. 22 noiembrie e Ziua Educatiei (care va fi marcata prin simpozionul "Fii tu", un flash-mob si o Gala a voluntariatului), iar a 23 noiembrie, Ziua Voluntariatului. "Studentiada 2011" va continua joi 24 noiembrie cu Ziua Informatiei , vineri 25 noiembrie, cu Ziua Ecologiei, iar sambata va fi Ziua Sportului, cand sunt programate campionate sportive de fotbal, handbal, tenis de masa, baschet, biliard, volei, table, sah si rummy. Ultima zi de manifestari, duminica – 27 noiembrie, este dedicata Sanatatii.
Roxana Neagu
Ceata cu miros de amoniac
Mai multi cetateni au solicitat luni, 21 noiembrie, interventia comisarilor de Agentia de Mediu si Garda de Mediu in zona de sud a orasului, unde s-a constatat un miros intepator de amoniac. "Ceata a favorizat concentrarea la sol a amoniacului", a explicat Titi Secara, seful Garzii de Mediu Bacau. Masuratorile Agentiei de Mediu au indicat depasiri ale valorii limita impuse de autorizatia de mediu (in conditii de calm atmosferic), de 0,30 mg/mc in trei puncte diferite din municipiu. Astfel pe Calea Republicii, in doua puncte, s-au inregistrat valori de 0,61 si 0,41 mg/mc, in timp ce pe strada Nicu Enea, concentratia era de 0,33 mg/mc. "Noi vom face astazi verificarile care se impun si vom lua in calcul si aceste masuratori. In functie de rezultate, vom lua masurile care se impun, dar vorbim si despre o sanctiune contraventionala", a mai spus seful Garzii de Mediu Bacau. De la inceputul anului, societatea Amurco a fost amendata de trei ori pentru astfel de episoade, valoarea totala a sanctiunilor ajungand la 100.000 de lei. (A. Gavrila)
Politia locala isi cere drepturile salariale castigate in instanta
Scandal la Politia Locala din Bacau. Politistii locali acuza institutia ca nu le-a virat sumele retinute ilegal din drepturile materiale acordate in plus peste salariu timp de aproape trei ani. Curtea de Conturi a stabilit ca s-au oprit nejustificat impozitul si contributia la sanatate si a dispus restituirea banilor. Oamenii au castigat in instanta acest drept la finele anului trecut si spun ca nu au primit niciun leu nici pana in ziua de astazi.
Politistii locali dau in clocot. Agentii sunt foc si para de cand au aflat ca ceilalti salariati din subordinea Primariei Bacau si-au primit drepturile salariale restante, iar in contul lor nu a ajuns nici macar un ban. Este vorba despre impozitul si contributia la sanatate retinute in mod nejustificat, dupa cum a reesit in urma unui control al Curtii de Conturi, din drepturile materiale acordate peste salariu timp de aproape trei ani. „Sunt acei bani pe care i-am primit in plus la salariu in anii 2007, 2008 si 2009. Vorbim de 600 de lei brut la functionarii publici si 400 de lei la personalul contractual. Curtea de Conturi a spus ca au retinut ilegal bani din aceste sume si ca trebuie sa-i dea inapoi. Noi am aflat ca ceilalti angajati din primarie si-au luat banii, iar la noi nu a ajuns nimic. Suntem in aceasta situatie mai bine de 300 de persoane, actualii angajati, dar si cei care au plecat prin restructurare”, spune un politist local care nu a vrut sa-si decline identitatea pentru a nu avea probleme la serviciu. Oamenii vor sa stie de ce lor nu li s-a virat nicio suma de bani.
Contabila este in concendiu
Oficialii institutiei spun ca situatia se va rezolva, dar ca in momentul de fata nu pot oferi prea multe informatii pentru ca persoana care se ocupa de contabilitate este in concediu medical. „Exista reclamatii cu privire la acest subiect si in cadrul institutiei noastre. Fiind vorba de o problema ce tine de contabilitate, aceasta urmeaza sa fie solutionata in momentul in care contabilul sef va reveni din concediul medical. Va pot spune cu precizie ca oamenii isi vor primi drepturile cuvenite prin lege”, a spus Florin Podoleanu, purtatorul de cuvant al Politiei Locale Bacau. La finele anului 2009, circa 270 de angajati ai Politiei Locale au deschis actiune in instanta pentru recuperarea sumelor retinute. Au dat atunci in judecata Primaria Bacau si Politia Locala Bacau, iar magistratii de la tribunal au decis in octombrie 2010 restituirea banilor catre angajati. Agentii, incadrati ca functionari publici, spun ca au de recuperat in jur de 4.000 de lei de fiecare, bani ce vor trebui alocati esalonat.
Geta Panaite
Poluare „ingropata” la ferma avicola din Traian
Amenda a fost blocata in instanta
Un grup de locuitori din Traian, care se invecineaza cu ferma avicola a SC YOUR FRIEND SRL, reclama "o problema care afecteaza mediul inconjurator" si propria lor sanatate. Oamenii sustin ca, in iulie si august, societatea a transportat cantitati foarte mari de deseuri biologice provenite de la abatorul din Prajesti "pe care apoi le-a ingropat in incinta fermei din Traian." Ceea ce ii nemultumeste, ca vecini ai fermei, este faptul ca "resturile de origine biologica depozitate se afla deja in stare de putrefactie cand sunt transportate, producand un miros extrem de puternic si persistent." In timpul transportarii deseurilor biologice "se scurg pe sosea fluide rezultate din procesul de alterare". Cetatenii mai arata ca au sesizat in nenumarate randuri institutiile de mediu, dar acestea nu au luat masuri. Petentii sustin ca sunt afectati direct de activitatea abatorului si a fermei si vor sa traga un semnal de alarma.
"Au spalat strada si s-a rezolvat"
Ferma de pasari se afla intre Traian si Prajesti, iar abatorul, in Prajesti. Georgeta Esanu, primarul comunei Traian, arata ca "probleme cu mirosul din ferma au fost mereu, mai ales vara", insa oamenii au reclamat la Garda de Mediu, nu la primarie. "Stiu ca a fost o problema mai serioasa anul acesta, dar angajatii fermei au spalat strada si s-a rezolvat", declara edilul. Eugen Antica, edilul comunei Prajesti, afirma ca oamenii au dreptate sa vorbeasca despre poluare: "Asa este, iese apa cu sange si se duce in Siret. M-au chemat oamenii si mi-au aratat." In ianuarie, cand trebuie innoita autorizatia de functionare, va cere avize de la "Apele Romane" si de la ARPM Bacau, avize "care sa ateste, pe baza masuratorilor, ca indicatorii sunt in parametrii normali."
"Sa moara capra vecinului"
Atwan Faraj, administratorul societatii, arata ca acuzatiile sunt neintemeiate: lichidele se duc in canalizare, firma are statie de epurare, deci apa care ajunge in Siret este curata. Cat priveste matele, "acestea sunt preluate de Protan, care are masini speciale, sigilate", afirma patronul, si nu se scurge nimic pe sosea. In viitorul apropiat, va fi si mai bine: "Noi avem un sistem semiautomatizat, nu e automatizat, dar il vom moderniza. Avem un proiect depus la FEADR si avem punctaj bun. Sper ca vom obtine finantare." Patronul declara ca societatea nu a poluat, in vara asta, nici aerul, nici apa si ca reclamantii sunt manati de o singura dorinta: "Sa moara si capra vecinului."
Doar promisiuni de conformare
"Societatea a mai primit sanctiuni pentru astfel de neconformitati si de fiecare data au existat promisiuni ca nu se mai intampla. Probleme ar putea aparea daca ei nu duc deseurile acolo unde ar trebui, adica la Protan", a explicat seful Garzii de Mediu, Titi Secara. Acesta sustine si ca nemultumirile oamenilor nu au ajuns la institutia sa. Pe de alta parte, potrivit reprezentantilor Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului (ARPM) Bacau, in Autorizatia Integrata de Mediu "operatorul avea niste obligatii de realizat si pe care nu le-a indeplinit, printre care si gestionarea deseurilor generate de ferma. In acest moment suntem in litigiu cu societatea care a cerut in instanta suspendarea executarii planului de actiuni", a explicat Maria Ionos, purtator de cuvant al ARPM Bacau. Printr-o decizie a Tribunalului Bacau se suspenda temporar executarea planului de actiuni stabilit prin autorizatie. "Daca sentinta va fi in favoarea ARPM Bacau vom decide anularea actului de reglementare si incetarea activitatii. Pana la emiterea sentintei, societatea isi desfasoara activitatea", a mai spus Ionos.
Andreea Gavrila
Silvia Patrascanu
Mamele prefera concediu in loc de mai multi bani
Nu se intorc la lucru
Foarte putine mame se intorc la serviciu inainte de terminarea concediului de crestere a copilului. Le convine mai mult sa se ingrijeasca ele de copil decat sa plateasca o bona. Cele care revin in activitate mai repede beneficiaza de un stimulent de insertie de 500 de lei.
Numarul parintilor care au adus pe lume un copil in acest an si au optat pentru a-si relua activitatea inainte de termen nu este spectaculos, pe cat se astepta. Si aceasta in ciuda faptului ca de la 1 ianuarie 2011, parintii, care se intorc la lucru mai devreme decat au dreptul sa stea in concediu de crestere a copilului (adus pe lume anul acesta), primesc un stimulent de insertie de 500 lei. Acesta se acorda in plus la salariul care li se cuvine. Cei care au renuntat la concediu pentru cresterea copilului anul trecut, potrivit vechilor reglementari, beneficiaza de 100 de lei si sunt in numar de 219 persoane. Asadar, mamele care au nascut anul acesta si au renuntat dupa cateva luni la concediu iau un stimulent mai mare cu 400 lei. Dar, surprinzator, nu le tenteaza. "Este un numar destul de mic, marea majoritatea a mamelor preferand sa stea acasa cu copilul, decat sa-l duca la o cresa ori sa-si ia o bona, ne-a spus Cristina Ciobanu, directorul Agentiei Judetene de Prestatii Sociale (AJPS) Bacau. Avem numai 24 de beneficiari ai stimulentului de insertie de 500 de lei si numarul lor nu tinde sa creasca."
Majoritatea, indemnizatie minima
In prezent, nu mai putin de 4.574 parinti au indemnizatie de crestere a copilului. Dar aproape doua treimi nu iau decat 600 lei, veniturile impozabile realizate de ei in ultimele 12 luni inainte de nasterea copilului fiind mici. Doar 1.800 de parinti primesc intre 601 lei si 3.400 lei, indemnizatia maxima. Dar este posibil ca de anul viitor cuantumul indemnizatiei sa se modifice, in plus sau in minus. Modul de calcul al indemnizatiei pentru cresterea copilului se va schimba incepand cu anul viitor. Potrivit unui proiect de act normativ, aceasta prestatie sociala nu va mai fi raportata la media veniturilor impozabile pe ultimele 12 luni, ci la indicatorul social de referinta (ISR). Acesta este in prezent in cuantum de 500 de lei. Acelasi proiect precizeaza ca indemnizatia pentru cresterea copiilor nascuti inainte de 31 decembrie 2010 va fi de minimum 1,2 ISR si maximum 6,8 ISR. Deocamdata, rezulta ca va fi de 600 lei-3.400 lei. Stimulentul va fi de 0,2 ISR, adica de 100 lei, in prezent. Pentru copiii adusi pe lume incepand cu data de 1 ianuarie 2011, indemnizatia se va acorda tot in doua variante. Parintii care au ales sa-si ia concediu pentru un an vor primi si ei intre 1,2 si 6,8 ISR (600-3.400 lei). Cei care se intorc la lucru mai devreme de un an vor beneficia de un stimulent de insertie de 1 ISR (500 lei). Cei care opteaza pentru concediu de doi ani vor primi 1,2-2,4 ISR (600-1.200 lei). Raportat la indicatorul social de referinta, din prezent, s-ar deduce faptul ca nici indemnizatia pentru cresterea copilului nascut dupa 1 ianuarie 2011 nu se modifica. Aceasta, deocamdata, deoarece nu se stie daca pentru anul viitor indicatorul social de referinta ramane acelasi. Nu se mentioneaza nicaieri in proiectul de act normativ daca indicatorul social de referinta se mentine in acelasi cuantum in 2012.
Elena Tintaru
Sistemul care sifoneaza, la nesfarsit, banii bacauanilor: Branpis, capusa care a supt de bani sistemul de termoficare
O firma „minune” din Bacau paraziteaza sistemul public de termoficare de mai bine de doi ani de zile. Implicatiile contractelor de milioane de euro dobandite de SC Branpis SRL se pierd in negura unor relatii politice subterane. In doar doi ani – 2009 si 2010 – SRL-ul a incheiat nu mai putin de 685 de contracte (!) cu CET Bacau, in valoarea de peste 6 milioane de lei (fara TVA). Puzderia de contracte a vizat remedierea unor avarii aparute in reteaua de termoficare secundara. In acelasi interval de timp, societatea s-a ales cu mai multe contracte, in valoarea de alte milioane bune de lei, vizand modernizarea retelelor de termoficare aferente unor puncte termice (PT) din municipiul Bacau.
Citeste si: TROC POLITIC PE NOROIUL DE LA ROBINETE
In februarie 2009, Branpis incheia un acord-cadru cu CET SA Bacau, valabil 3 ani de zile (pana in 2012). Intelegerea viza remedierea de catre Branpis SRL a avariilor aparute in reteaua de termoficare secundara. Acordul-cadru, incheiat la 5 ianuarie 2009, preciza o valoare financiara limita, privitoare la cantitatea de lucrari pe care Branpis putea sa o faca in sistemul public de termoficare. Astfel, limita prevazuta in intelegere se cifra la putin peste 1 milion de lei.
Practic, in fiecare din cei 3 ani de zile – perioada de valabilitate a acordului-cadru – Branpis se obliga sa factureze reparatii si interventii la reteaua de termoficare secundara in suma de maxim 1 milion de lei pe an.
Acord-cadru de sifonat bani publici
Limita stipulata in acordul cadru incheiat in 2009 n-a fost respectata niciodata. Ba, mai mult, SRL-ul amintit s-a intrecut pe sine incheind – in 2009 si 2010, primii doi ani de functionare ai acordului-cadru – nu mai putin de 685 de contracte cu CET Bacau (!), in valoare de peste 6 milioane lei (fara TVA). Cele peste 680 de intelegeri au fost asimilate de conducerea CET drept „contracte subsecvente” acordului-cadru parafat de Branpis si CET in 2009.
Conform anuntului-erata nr. 17423 din 29 ianuarie 2010, pe parcursul lui 2009, CET a incheiat 407 contracte subsecvente in valoare totala de 3.644.218 lei (fara TVA). Limita de 1 milion de lei a fost depasita, prin urmare, de 3,6 ori.
| Contracte subsecvente 2009 | Contracte subsecvente 2010 |
Un calcul simplu arata ca Branpis a operat, in fiecare luna a lui 2009, peste 30 de lucrari – de diferite dimensiuni si costuri – in reteaua secundara. In realitate, contractele defalcate pe luni au variat in functie de activitatea CET, societatea de termoficare livrand caldura si apa calda cu precadere in perioada anotimpului rece. Astfel, conform anuntului-erata amintit, numai in noiembrie 2009 CET a incheiat 54 de contracte cu Branpis, in suma de peste 507.000 lei (fara TVA). Relatia CET-Branpis s-a dovedit, insa, extrem de rentabila si in anotimpul cald. In mai 2009, de exemplu, cele doua parti au incheiat 37 de contracte cu valoare totala de peste 455.000 lei.
100.000 de dolari pe luna
2009 a fost, prin urmare, un an productiv pentru Branpis. In fiecare luna, in conturile societatii au intrat – in temeiul acordului cadru nr. 3793 din 5 ianuarie 2009 – peste 303.000 lei, adica 100.000 de dolari. Sutele de contracte incheiate au fost motivate de conducerea CET prin necesitatea asigurarii continuitatii in furnizarea agentului termic catre populatia municipiului Bacau.
In 2010, apetitul Branpis s-a redus, insa si asa limita de 1 milion de lei prevazuta in acordul-cadru incheiat cu CET a fost depasita de 2,3 ori. Astfel, pe parcursul anului trecut societatea de termoficare a incheiat un numar de 278 contracte subsecvente in valoare totala de 2.386.512 lei (fara TVA). Conform anuntului-erata nr. 21577 din 3 februarie 2011, numai in luna octombrie 2010, CET a incheiat 61 de contracte cu Branpis, in suma de peste 472.000 lei (fara TVA). Pe principiul „iarna nu-i ca vara”, Branpis a castigat bani frumosi si in anotimpul cald. In mai, societatea a derulat 6 contracte cu CET, in valoare de peste 118.000 lei. Motivatia formulata de conducerea CET in anuntul-erata amintit a fost aceeasi: asigurarea furnizarii agentului termic catre populatia bransata la sistemul public de termoficare.
Contracte-fluviu si in 2011
Sarabanda contractelor subsecvente a continuat, insa, si in 2011, an in care Branpis a parafat 75 de intelegeri cu CET. Acesta este numarul oficial de contracte subsecvente acordului-cadru, asa cum a fost evidentiat de siturile de achizitii publice. Numai in august, de pilda, Branpis a derulat 12 contracte cu CET, vizand reparatii la retelele termice aferente PT 96, PT 152, PT 61, PT 43 etc. Bilantul pe 2011 al contractelor va fi dat publicitatii, cel mai probabil, in primele luni ale anului viitor, moment in care se va putea evalua „rodnicia” anului in curs.
Minune de milioane
Potrivit documentelor de inmatriculare la Registrul Comertului, Branpis nu dispune de niciun punct de lucru, in conditiile in care are peste 30 de angajati, mai ales muncitori. Cu toate acestea, firma a realizat, in 2009, o cifra de afaceri de 3,96 milioane lei (cu 39 de angajati). Desi cifra de afaceri pe 2009 a fost de aproape 1 milion de euro, Branpis a realizat profit zero in acel an. In 2010, SRL-ul a „explodat”, realizand o cifra de afaceri de 14,95 milioane lei, de aproape 4 ori mai mare ca in 2009, dar cu 36 de muncitori. Profitul aferent cifrei de afaceri de aproape 15 milioane lei a fost infim, doar 67.973 lei.
Cresterea cifrei de afaceri poate fi explicata si prin multitudinea de contracte obtinute de Branpis de la Primaria Bacau. Acestea vizeaza modernizarea infrastructurii termice aferente mai multor PT-uri din muncipiul Bacau. Astfel, la finele lui 2009, societatea a castigat 4 contracte de modernizare a retelelor termice aferente PT 7 (valoare: 1.751.407 lei – fara TVA); PT 13 (valoare: 1.981.852 lei – fara TVA); PT 69 (valoare: 1.194.386 lei – fara TVA); respectiv PT 31 (valoare: 3.610.922 lei – fara TVA). Toate contractele au fost obtinute cu Branpis in postura de lider al unei asociatii formate din societati precum Multiservice sau Segama, cea din urma patronata de vicepresedintele municipalei PNL, Liviu Goian.
Citeste si: LICITATIA DE LA CET, PE MASA JUDECATORILOR
Cine e in spatele SRL-ului
Activitatea Branpis e guvernata de multiple interese politice subterane. Pana recent, intre asociatii SRL-ului s-a aflat si Razvan Gaina, managerul Companiei Regionale de Apa Bacau (CRAB). Acesta a ales sa se retraga, insa o buna perioada de timp dupa iesirea sa din randul asociatilor sediul social al Branpis a ramas la adresa str. Bacovia, nr. 44A (vila lui Gaina). Pe 30 august 2011, Branpis si-a schimbat si sediul social, cartierul general fiind stabilit pe strada Energiei, nr. 45.Dan Brindusoiu (foto), detinator a 50 la suta din partile sociale ale Branpis, este un apropiat al lui Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Bacau. Sotia lui Brindusoiu e incadrata in functia de consilier in cadrul Cabinetului Presedintelui CJ Bacau. In plus, Brindusoiu si Gaina sunt asociati, alaturi de sotia lui Benea – Adriana Nistor – in cadrul societatii Trevi SRL, firma care detine restaurantul Amarante din Bacau. Trevi SRL este administrata de Brindusoiu si de Florinela Gaina, sotia lui Razvan Gaina, fostul asociat al lui Brindusoiu in Branpis. Din ecuatie nu puteau lipsi prietenii liberali care „patroneaza” CET Bacau. Deloc intamplator, in contractele privind modernizarea retelelor de la punctele termice din Bacau apare si societatea Segama, ce apartine fruntasului penelist Goian.
STUDIU DE CAZ: Modernizarea PT 69 sau cum se sifoneaza banul public
Lucrarile privind modernizarea retelei termice de la PT 69 (str. Garii) sunt elocvente pentru modul in care opereaza sistemul de sifonare a banului public constituit in jurul Branpis SRL. La sfarsitul lui 2009, asociatia Branpis-Multiservice-Segama obtinea de la Primaria Bacau un contract in suma de 1.194.386 lei (fara TVA), vizand reabilitarea retelelor termice secundare aferente PT 69. Potrivit anuntului de participare nr. 80236 din 16 iunie 2009, traseul tevilor de termoficare de la PT 69 avea o lungime de 1210 metri. Desi reteaua de la PT 69 a fost data spre modernizare, numai in 2011 – in baza acordului-cadru semnat cu CET in 2009 – Branpis SRL a derulat doua contracte de „reparatii”: unul in ianuarie (in suma de peste 18.000 lei – fara TVA); celalalt in martie (in suma de 3800 lei). La o retea teoretic „modernizata”, Branpis a intervenit – prin urmare – cu lucrari de „reparatii”.
Citeste si: TEVILE DE TERMOFICARE "PAPA" ZECI DE MILIOANE DE EURO
Colac peste pupaza, in octombrie, asocierea de firme condusa de Branpis, s-a ales cu un contract de lucrari suplimentare in suma de peste 480.000 lei (fara TVA), vizand reabilitarea „retelelor termice secundare de la PT 69”. Motivul incredintarii contractului de lucrari suplimentare este de-a dreptul aberant. Potrivit anuntului de atribuire nr. 116710 din 20 octombrie 2011, lucrarile suplimentare au fost cauzate de necesitatea de a „suplimenta” cantitatea de teava pe motiv ca „pe anumite portiuni din traseul retelei termice au fost revendicate si retrocedate terenuri” (!!!). Contractele vizand modernizarea retelei de la PT 69, oferite consortiului condus de Branpis, se ridica la suma de peste 1.674.000 lei (fara TVA). In 2009, Primaria Bacau estimase ca modernizarea retelei termice de la PT 69 va costa 1.654.730 lei (fara TVA), cu 20.000 de lei mai putin decat valoarea la zi a lucrarilor de reabilitare. Lucrurile nu se opresc aici. Branpis a castigat si contractul vizand racordarea companiei Aerostar la sistemul public de termoficare. Contractul a fost incredintat de Primaria Bacau si are o valoare apreciabila: 2.398.000 lei (fara TVA).
Milionarii pe bani publici s-au vazut la Pro TV
USL a decis declansarea procedurii de suspendare a presedintelui Traian Basescu
Liderii USL au anun?at, luni, c? declan?eaz? procedura de suspendare din func?ie a pre?edintelui Traian B?sescu. "Convingerea e c?, f?când acest demers, suntem în asentimentul ?i avem sus?inerea unei majorit??i a cet??enilor români", a spus Antonescu. USL începe ac?iunile de suspendare a pre?edintelui Traian B?sescu, a anun?at luni co-pre?edintele USL Crin Antonescu. "Încerc?m s? evit?m înc? un an de grav? dizolvare a statului de drept.Discu?iile despre câte ?anse sunt, au rolul ?i rostul lor, numai c? în politic?, din punctul nostru de vedere, nu po?i s? ac?ionezi , s? spui, s? faci doar ce e garantat imediat intr-o anumit? conjunctur? de un num?r de voturi. Convingerea e c?, f?cand acest demers, suntem în asentimentul ?i avem sustinerea unei majoritati a cetatenilor români. Toate lucrurile vor urma calea constitu?ional?, la cap?tul demersului vom avea un vot in Parlament ?i vom respecta rezultatul votului. Dar nu putem subsuma toate ini?iativele, actele politice, unei majoritati de moment, care e una artificial? în raport cu voin?a electoratului exprimat? în 2008", a declarat Antonescu.
Sursa: Realitatea.net
AntiCARTEL: Petrom, Rompetrol, LukOil risca o amenda de sute de milioane de euro
Benzinarii români au decis, la unison, scoaterea unui sortiment de benzin? de pe pia??. Vorbeau între ei pe internet, iar Consiliul Concuren?ei le-a g?sit mail-urile. Amenda probabil? este de 4-5% din cifra lor de afaceri cumulat?. Benzinarii români au realizat, în 2009, o în?elegere de tip cartel prin care au decis în comun scoaterea de pe pia?? a sortimentului de benzin? Eco Premium ?i risc? o amend? de pân? la 5% din cifra de afaceri realizat? pe anul 2010 de la Consiliul Concuren?ei, au declarat, pentru MONEY.RO, surse oficiale din pia??. Liderii pie?ei Petrom, Rompetrol ?i LukOil au realizat, cumulat, o cifr? de afaceri de 5,64 miliarde de euro în 2010 astfel încât doar aceste trei companii pot primi o mega-amend? de 282 de milioane de euro.
Sursa: Money.ro






