Acasă Blog Pagina 4477

Frigul pune pe drumuri ambulantele

    Vremea tot mai rece ii afecteaza pe pacientii cu boli cronice, in special cardiovasculare si respiratorii. „A crescut numarul solicitarilor pe care le primim pentru persoane care s-au decompensat din cauza expunerii la temperaturi scazute”, ne-a declarat dr. Adrian Colibaba, director medical al Serviciului Judetean de Ambulanta. Cei mai afectati sunt copiii si varstnicii. Medicii recomanda grija sporita in cazul persoanelor din aceste grupe cu risc de imbolnavire. In aceasta perioada trebuie evitate aglomeratiile, acestea fiind un mediu propice pentru contractarea unor boli respiratorii. Medicii mai pun accentul pe respectarea regulilor de igiena (spalarea frecventa a mainilor si folosirea batistelor in caz de tuse sau stranut), pe alimentatia bogata in vitamine si pe evitarea consumului de alcool. Nu trebuie neglijata nici importanta vaccinului antigripal, mai ales ca acesta se administreaza gratuit pentru persoanele din grupele de risc.

    11 permise de conducere retinute intr-o zi

      Politistii de la Rutiera au iesit in trafic, in cadrul unei actiuni organizata la nivel national si coordonata de catre Directia Rutiera. Scopul a fost de reducere a riscului rutier si au fost derulate activitati pentru prevenirea accidentelor rutiere cu urmari grave. Agentii aflati in strada au aplicat aproape 250 de sanctiuni contraventionale, in valoare de peste 36.000 de lei, din care 55 pentru viteza excesiva. In acelasi timp, s-au retinut si 9 certificate de inmatriculare si 11 permise de conducere.

      Descinderi in Bacau pentru prinderea traficantilor de tigari

        Marti dimineata, politistii de la Combaterea Crimei Organizate au descins la mai multe locatii din Bacau. Tinta lor au fost traficantii de tigari. Actiunea a fost coordonata de Serviciul Teritorial Botosani al DIICOT si in total s-au efectuat 98 de perchezitii in Botosani, Iasi, Suceava si municipiul Bucuresti. „In urma cercetarilor efectuate, in perioada 2011-2012 au fost identificate cinci grupari infractionale, cu anumite conexiuni intre ele, care au desfasurat in mod repetat, activitati de introducere in tara, in mod ilegal, de cantitati de tigari peste limita prevazuta de lege, activitati de colectare, detinere, transport, preluare, depozitare si vanzare a tigarilor de provenienta Ucraina si Republica Moldova, cunoscand ca acestea provin din contrabanda”, spun anchetatorii. Tigaretele erau disimulate in caroseria masinii sau in locasuri special amenajate de membrii gruparilor. Odata introdusa in tara, marfa era depozitata la domiciliile suspectilor si de unde se facea distributia catre puntele din orase. In Bacau, locatiile cunoscute pentru vanzarea tigarilor de contrabanda sunt Piata Sud si zona Zimbru, acolo unde traficantii de trag de maneca ca sa-ti vanda tigaretele la pret accesibil. Potrivit anchetatorilor, gruparea vizata de ei ar fi introdus in tara, in ultimii doi ani, peste 360.000 de pachete de tigari. In acest dosar sunt cercetate 92 de persoane, printre care si bacauani, pentru infractiuni de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infractional organizat si contrabanda.

        „O noapte furtunoasa”, pe scena de la „Bacovia”

          Iubitorii de teatru din Bacau au avut parte, luni seara, de o surpriza placuta. Pe scena Teatrului Municipal Bacovia s-a jucat piesa „O noapte furtunoasa”, de I.L. Caragiale, adusa in oras de actorii teatrului din Focsani. Din distributie a facut parte si bacauanca Alexandra Timofte, cunoscuta telespectatorilor din show-ul de televiziune Serviciul Roman de Comedie de la Pro TV.

          Actorii din Focsani au revenit pe scena Teatrului Municipal Bacovia. Luni seara au jucat piesa „O noapte furtunoasa” de I.L. Caragiale. Sala a fost plina, iar spectatorii au savurat prestatia artistilor, mai ales ca printre ei s-a aflat si bacauanca Alexandra Timofte. Actrita revine cu mare drag pe scena de acasa, ori de cate ori are ocazia. „Tinand cont ca este anul Caragiale, aceasta piesa s-a tot jucat si eu am avut placerea de a colabora cu teatrul din Focsani, fiind la a doua colaborare cu ei. Am intrat in acest spectacol inlocuind o alta actrita. Se joaca de foarte multi ani, e clasic, e frumos, e plin de energie, are un decor exact din vremea respectiva. Si costumele sunt de acolo, nu este absolut nimic schimbat. E o placere sa vin sa joc acasa”, a spus Alexandra Timofte, actrita. Piesa „O noapte furtunoasa”, in regia lui Catalin Naum, a fost jucata pentru prima data de actorii Teatrului „Maior Gheorghe Pastia” din Focsani in anul 1999 si dupa atatia ani reuseste sa aduca public numeros la acest spectacol. „O noapte furtunoasa nu este o comedie, in sensul ca nu este de ras. De fapt, situatiile au un anume comic special dar e vorba de o comedie asa cum se folosea termenul in vremea lui Caragiale, adica o intamplare. Daca e sa analizam fiecare personaj in parte, fiecare traieste o drama”, a spus Sorin Francu, directorul Teatrului Focsani. Din distributie au facut parte actorii Paula Grosu, Alexandra Timofte, Sorin Francu, Valentin Cotiga, Vlad Mihu, Adrian Radulescu si Mihai Cojocaru. Alexandra Timofte este cunoscuta si din show-ul de televiziune Serviciul Roman de Comedie de la PRO TV, iar acum si din Spitalul de dementa, de la acelasi post de televiziune. Actrita ne-a marturisit ca isi doreste sa revina in Bacau si cu spectacolul „O noapte furtunoasa – Viceversa” – o varianta moderna a piesei clasice si ca in paralel mai lucreaza si la alte proiecte. Recunoaste in schimb ca rolurile din comedii i se potrivesc cel mai bine.

          Furt de materiale electorale la Onesti si Huruiesti

            Politistii din Onesti au fost sesizati la data de 27.11.2012, în jurul orei 13.00, despre faptul ca au fost sustrase aproximativ 400 de pliante electorale de la doua persoane care le distribuiau în municipiul Onesti. Politistii au demarat imediat cercetarile si au stabilit ca doi cetateni de 20 si 21 de ani, în timp ce se deplasau pe strada Calea Marasesti, pentru distribuirea pliantelor electorale, au fost abordati de un barbat de 33 de ani, care se deplasa cu un autoturism si care s-a oferit sa îi transporte pe cei doi într-o alta zona a orasului. La scurt timp dupa ce acestia au urcat în autoturism conducatorul vehiculului le-a cerut sa coboare din masina fara a le permite sa-si ia pliantele. În cauza se efectueaza cercetari fata de barbatul de 33 de ani, sub aspectul savârsirii infractiunii de furt calificat. Politistii din comuna Huruiesti efectueaza cercetari sub aspectul savârsirii infractiunii de furt calificat, ca urmare a unei sesizari prin care se reclama faptul ca de pe raza localitatii Huruiesti a fost sustrase doua materiale electorale. Din cercetari s-a stabilit ca cele doua bannere, reclamate ca sustrase au fost montate pe stâlpii de energie electrica si au fost sustrase în noaptea de 25/26.11.2012. Cercetarile continua în vederea identificarii faptuitorilor si tragerii lor la raspundere.

            Deputatul PNL Ionel Palar a ramas dator la prostituate

              Printre clienții prostituatelor de lux conduse de soția lui Codruț Marta, alături de sportivi sau alte vedete, se numără și deputatul PNL de Bacău, Ionel Palăr. Procurorii DIICOT au descoperit că liberalul a beneficiat de serviciile sexuale ale unor fete din rețeaua Andreei Marta, potrivit postului B1Tv, care citează site-ul Sursa Zilei. Ba mai mult, se pare că deputatul a rămas și dator unei cliente, pentru că i-a plătit doar 250 de euro, în loc de 300 de euro, pentru serviciul prestat.

              Sursa: evz.ro

              Harry Tavitian, in concert la Sala Ateneu

                Marti, de la ora 18, Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacau gazduieste un eveniment cultural de marca: IT & JAZZ. Organizat de Uniunea Armenilor din Romania in parteneriat cu filarmonica bacauana, concertul de jazz il are ca protagonist pe Harry Tavitian, cel mai important jazzman roman contemporan. Intrarea este libera.

                Antonia si Vincenzo s-au despartit

                Antonia (23 de ani), una dintre cele mai bine cotate cântăreţe din România, a decis să se despartă de soţul ei Vincenzo Castellano. Cei doi au împreună o fetiţă, Maya, în vârstă de doi ani. Potrivit cancan.ro, Antonia este cea care a făcut pasul acesta, în urmă cu trei săptămâni, după ce soţul ei i-ar fi reproşat că stă foarte puţin acasă, din cauza solicitărilor dese pentru concerte. Totuşi, cei doi au decis să locuiască împreună, de dragul fetiţei lor. Soţul artistei a confirmat despărţirea, dar nu a vrut să comenteze mai mult.

                Sursa: Adevarul

                TVA la incasare – tema de discutie intre finantisti si contribuabili

                  In vederea asigurarii unui cadru fiscal propice redresarii intreprinderilor mici si mijlocii aflate in situatii dificile datorate crizei actuale si lipsei de lichiditati, pentru cresterea vitezei de circulatie a banilor in economie si colectarea mai eficienta a TVA, au fost introduse noi prevederi privind implementarea unui sistem de plata a TVA, la incasarea facturilor, ce va intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2013. Pentru a veni in sprijinul contribuabililor Ministerul Finantelor Publice a elaborat Ghidul privind aplicarea sistemului TVA la incasare. Ghidul reuneste intr-un singur document toate prevederile legale din Codul fiscal, din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, precum si din normele procedurale, necesare in cazul operatiunilor care intra sub incidenta sistemului TVA la incasare. „Având in vedere caracterul de noutate al acestor prevederi s-a considerat necesar sa fie luate masuri suplimentare pentru a aduce la cunostinta contribuabililor modul de aplicare a sistemului TVA la incasare. Astfel, specialistii din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Bacau vor asigura instruirea contribuabililor la Sala de Sedinte etaj II din cadrul institutiei noastre, de pe str. Dumbrava Rosie nr. 1-3, din 27 noiembrie, incepând cu ora 10.00”, a declarat Adrian Anghel, purtator de cuvânt DGFP Bacau. Persoanele vizate pentru participarea la aceste instruiri sunt toti contribuabilii interesati de aplicarea sistemului TVA la incasare.

                  Intâlnirile cu contribuabilii se vor desfasura in toate Administratiile Financiare din judetul Bacau dupa urmatorul program:
                  – 27 noiembrie Bacau
                  – 28 noiembrie Onesti
                  – 4 decembrie Bacau
                  – 5 decembrie Moinesti
                  – 11 decembrie Buhusi
                  – 12 decembrie Podu Turcului
                  Accesul contribuabililor este gratuit.

                  Fermieri amendati dupa miting

                    „Puterea incearca sa ne intimideze!”

                    Intre organizatiile de fermieri si Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, exista un conflict deschis, pe care negocierile repetate nu au reusit sa-l stinga. Purtator de stindard e bacauanul Laurentiu Baciu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din România (LAPAR). Dupa mitingul din Piata Victoriei, la care au participat circa 5.000 de agricultori si zootehnisti, asociatiile au decis ca vor continua sa se bata pentru obiectivele lor, dar vor amâna protestele pâna pe 9 decembrie: „Noi vom continua lupta dar asteptam sa treaca alegerile pentru ca acum vorbim cu surzii, arata Laurentiu Bacoi. Nu renuntam la lupta chiar daca liderii care au organizat mitingul din 7 noiembrie au fost sanctionati de catre jandarmi. E un abuz. Noi nu am avut nicio vina, nu am destabilizat nimic si am fost autorizati. Cu toate astea, Costel Caras, presedintele Holstein-Ro, a fost amendat cu 4.000 de lei, Claudiu Frâncu, liderul Asociatiei Crescatorilor de Taurine, cu 2.000 de lei si astept sa ma gaseasca si pe mine. Puterea incearca sa ne intimideze!” Fermierii au acuzat, dupa protest, ca jandarmii au impins gardul cu un metru pentru a-i provoca si apoi i-au bagat in duba, jandarmii au cerut probe, iar ministrul Agriculturii a afirmat ca „acea razmerita” din Piata Victoriei a fost „oarecum politizata”.

                    Liderul LAPAR asteapta alte controale

                    Tot dupa mitingul din 7 noiembrie, Laurentiu Baciu s-a trezit la ferma sa din Damienesti cu reprezentatii Corpului de Control din cadrul Ministerului Agriculturii, veniti sa verifice in teren modul in care se deruleaza un proiect european, finantat prin Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP). E vorba de un depozit de cereale cu trei module si o capacitate de 4.000 de tone. „Nu mi-a gasit nimic in neregula, arata liderul LAPAR. Au tot cautat nod in papura, s-au enervat ca nu gasesc nimic, s-au dus si la APDRP Iasi, unde au pus presiune pe angajati, dar nu era nimic in neregula. Controlul s-a incheiat, dar vor urma, probabil, altele. Trebuie sa gaseasca ceva, asta-i sarcina!” Conflictul dintre Laurentiu Baciu, liderul LAPAR, si Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, are la baza revendicarile fermierilor si insistenta cu care ing. Baciu cere indeplinirea lor. Intre acestea, cele mai importante sunt subventia la hectar de 220 de euro si subventia la bovine de 628 lei/cap, modificarea Codului Fiscal privind impozitarea utilajelor agricole, impozitul pe arenda si subventii, notificarea subventiei la motorina pentru 2013 si dreptul de preemptiune al românilor la cumpararea terenurilor.

                    Putini bacauani la rezidentiat

                      La examenul de rezidentiat care a avut loc pe 25 noiembrie au participat 24 de tineri medici, dentisti si farmacisti din judetul Bacau. Pentru sesiunea din aceasta toamna, la Directia de Sanatate Publica s-au depus 15 dosare pentru specialitati medicale, 8 pentru medicina dentara si 1 pentru farmacie. La nivel national, s-a inregistrat un numar de 5371 de candidati pe 3778 de locuri si posturi scoase la concurs (3558 pentru medicina, 250 pentru medicina dentara si 170 pentru farmacie). Acesta a fost al doilea an in care concursul s-a desfasurat descentralizat, în sase centre universitare din tara: Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca, Tg. Mures, Timisoara si Craiova. Ca o noutate, in aceasta sesiune s-au scos posturi la rezidentuat si pentru spitalele clinice si judetene, nu numai pentru spitalele mici, ca un element de sustinere a tinerilor medici pentru continuarea carierei în tara. De asemenea, numarul posturilor nu s-a mai stabilit numai pe criterii istorice, ci în functie de dinamica de personal din ultima perioada. Concursul s-a desfasurat sub forma de test-grila cu 200 de întrebari, pe o durată de 4 ore. Punctajul minim de promovare a reprezentat 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebari pentru fiecare domeniu. Ocuparea locurilor si a posturilor în specialitate se va face în ordinea punctajului de promovare obtinut.

                      Cruzime animalica: I-a omorât copilul in burta

                        Teribila fapta s-a petrecut in satul Valea Arini, comuna Magiresti. Victima a fost o tânara de 30 de ani, mama a doi copii si care se pregatea sa-l aduca pe lume pe cel de-al treilea, fiind insarcinata in luna a opta. Concubinul sau, Vasile C. (33 de ani), si-a pierdut cumpatul intr-una din zilele trecute si a inceput sa o loveasca fara mila. I-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele in burta, fara sa-i pese de sufletul pe care-l avea in pântec. A doua zi, Mihaela a avortat bebelusul mort si plina de sânge a fost transportata la Spitalul din Moinesti, acolo unde a fost internata de urgenta in Sectia de Anestezie si Terapie Intensiva. Avea mai multe coaste rupte si traumatisme. Medicii au stabilizat-o, dar se feresc sa faca prognosticuri, pentru ca nu stiu cum va evolua stare ei de sanatate. Imediat dupa cele intâmplate, agresorul a fugit de acasa si a fost prins abia ieri, intr-o padure de la marginea satului. Cel mai grav este faptul ca toate aceste scene violente, atât bataia, cât si avortul, s-au petrecut de fata cu cele doua fetite, una de 1 an si 9 luni si cealalta de 3 ani. Micutele au fost preluate in regim de urgenta si au stat pentru doua zile in grija unui asistent maternal, iar, ieri, au fost duse de catre asistentul social la bunica materna, care a acceptat sa le ia acasa. „Le vom duce la bunica lor. Familia era in evidenta asistentei sociale, pentru ca au mai fost conflicte intre ei. Am discutat cu fetitele. Ele sunt la o vârsta la care nu constientizeaza ce s-a intâmplat si nu cred ca le va afecta ceea ce au vazut”, ne-a spus Mihaela Bucurel, sefa Serviciului de Asistenta Sociala al Primariei Magiresti. Oamenii legii continua ancheta. „Politistii au intocmit dosar penal, urmând ca dupa examinarea medico-legala a victimei si efectuarea autopsiei cadavrului fatului, sa fie facuta încadrarea juridica a faptei”, a declarat insp. Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al IPJ Bacau. Cei doi concubini nu aveau un venit stabilit. Cresteau capre si mai faceau transport de lemne sau alte bunuri cu caruta.

                        Inca platim tribut birocratiei: Ingropati in hârtoage

                          Fie ca au nevoie de un cazier, ca vor sa depuna o plângere la Politie, ca au nevoie de tratament in strainatate si, poate, doresc chiar sa adopte un copil institutionalizat, bacauanii trebuie sa se adreseze institutiilor statului. In unele cazuri, traseul documentelor este, in mod justificat, mai lung, in altele, platim pur si simplu tribut birocratiei.

                          Pasii care se fac pentru a infia un copil

                          Primul lucru pe care trebuie sa-l faca familiile care vor sa infieze un copil este sa se adreseze Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau. Aici vor obtine informatii care vizeaza conditiile de fond ale adoptiei, obligatiile ce le revin, caracteristicile unui copil adoptabil, etapele procedurii si tot aici vor aduce „cererea de evaluare” in vederea obtinerii atestatului de adoptator/familie adoptatoare. Initierea procesului are loc numai dupa depunerea actelor solicitate si daca nu au fost identificate interdictii. Verificarea dosarului dureaza maximum 10 zile. Evaluarea dureaza 120 de zile si este un proces complex care vizeaza istoricul familiei, evolutia, dinamica si functionarea in timp, interactiunile din cadrul familiei si in comunitate, capacitatile parentale.

                          Evaluare pe toate fronturile

                          Sunt mai multe etape de parcurs de catre familia care doreste sa infieze un copil: a) evaluarea sociala, care cuprinde 6 intâlniri si e realizata de responsabilul de caz; b) evaluarea psihologica, realizata de psihologul desemnat ca membru al echipei de evaluare; c) pregatirea pentru asumarea in cunostinta de cauza a rolului de parinte, realizata de compartimentul de specialitate sau, dupa caz, de organismul privat autorizat. Evaluarea psihologica se realizeaza la sediul directiei, individual si in cuplu, una dintre cele 4 intâlniri obligatorii fiind destinata consilierii familiei in vederea asumarii in cunostinta de cauza a rolului de parinte. Intâlnirile se desfasoara intr-un spatiu special amenajat, iar durata unei intâlniri este de 45-50 minute. Pregatirea se desfasoara si prin organizarea de intâlniri in grup si este destinata dezvoltarii si evaluarii capacitatii de a raspunde nevoilor copilului adoptat.

                          E nevoie de „potrivire” teoretica si practica

                          Atestatul ca familie apta sa adopte un copil este eliberat de catre DGASPC si este valabil timp de un an. Urmeaza „potrivirea” dintre copil si familia adoptatoare, care e initata de Oficiul Român pentru Adoptii (ORA) si consta in identificarea si selectarea adoptatorului care, teoretic, corespunde cel mai bine nevoilor copilului. In procedura de selectie, ORA include, cu prioritate, rudele copilului pâna la gradul al IV-lea, persoana alaturi de care copilul a stat macar 6 luni, familiile care au adoptat frati ai copilului. Potrivirea practica presupune pregatirea copilului, a adoptatorului si a altor persoane de referinta pentru copil si organizarea de intâlniri intre copil si adoptator, in vederea acomodarii acestora. In maximum 5 zile de la intocmirea raportului de potrivire, DGASPC sesizeaza instanta judecatoreasca pentru incredintarea copilului in vederea adoptiei. Termenul pentru care s-a dispus incredintarea se calculeaza de la data mutarii efective a copilului la domiciliul adoptatorului pentru o perioada de 90 de zile, timp in care se urmareste evolutia copilului. Incuviintarea adoptiei interne se solicita cu 5 zile cel putin inainte expirarea celor 90 de zile. Dupa ramânerea definitiva a sentintei civile de incuviintare a adoptiei, este informat ORA. Monitorizarea postadoptie se realizeaza trimestrial, de catre DGASPC, timp de doi ani.

                          Interdictii la adoptie – Nu poate adopta:
                          • persoana care a fost condamnata definitiv pentru o infractiune contra persoanei sau contra familiei, savârsită cu intentie, precum si pentru infractiunea de trafic de persoane sau trafic si consum ilicit de droguri.
                          – persoana ori familia al carei copil beneficiaza de o masura de protectie speciala sau care este decazuta din drepturile parintesti.
                          – Interdictia se aplica si persoanelor care doresc sa adopte singure, ai caror soti sunt bolnavi psihic, au handicap mintal sau se gasesc in una dintre situatiile anterioare.

                          Documente care insotesc cererea de atestare la adoptie:
                          – sermisul de sedere, copie dupa actul de identitate; cartea de rezidenta permanenta, declaratie autentica pe proprie raspundere, cu privire la locuirea efectiva in România in ultimele 12 luni.
                          – copie legalizata dup certificatul de nastere, de casatorie si actul de divort;
                          – actul de proprietate a locuintei;
                          – declaratia din care sa rezulte ca solicitantul/solicitantii nu sunt decazuti din drepturile parintesti si ca nu au un copil in sistemul de protectie speciala;
                          – certificatul de cazier judiciar;
                          – adeverinte de venit
                          – certificat medical tip Ministerul Sanatatii, cu parafa si semnatura fiecarui medic, insotit de rezultatul evaluarii psihiatrice de la Institutul de Sanatate Mintala;
                          – copii dupa documentele de studii;
                          – doua caracterizari de la ultimul loc de munca pentru fiecare parinte;
                          – declaratia sotului care nu se asociaza la cererea de adoptie cu indicarea expresa a motivelor neasocierii;
                          – certificatul de cazier judiciar al persoanelor cu care locuiesc cu solicitantul;
                          – adeverinta medicala eliberata de medicul de familie privind starea de sanatate a celorlalte persoane cu care locuieste solicitantul

                          Silvia Patrascanu

                          La Finante, actele se elibereaza pe loc sau a doua zi

                          Eliberarea certificatului de atestare fiscala pentru persoane juridice

                          Certificatul de atestare fiscala este actul care se elibereaza la solicitarea oricarui contribuabil, pe baza datelor cuprinse in evidenta despre platitori, tinuta de organul fiscal competent, ce cuprinde creantele fiscale exigibile existente in sold in ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii, denumita luna de referinta, si neachitate de catre contribuabil pâna la data eliberarii acestuia.

                          Documente necesare: dosar cu sina, cerere tip (completata obligatoriu cu numarul de telefon fix real), copie carte identitate (buletin), imputernicire pentru delegat (daca nu se adreseaza direct administratorul societatii), copie Certificat inregistrare fiscala si timbru fiscal de 2 lei. Optional sunt cerute documente doveditoare a realitatii contabile (cum ar fi balanta de verificare semnata si stampilata). Contribuabilul se adresea la domiciliul fiscal, adica la Administratia Finantelor Publice, conform arondarii teritorilale.

                          Eliberarea certificatului de atestare fiscala pentru persoane fizice

                          Documente necesare: cerere tip (ce trebuie sa contina toate informatiile solicitate de formular – in cazul persoanelor fizice autorizate se va completa, de exemplu, atât codul numeric personal cât si codul de inregistrare fiscala) si timbru fiscal de 2 lei. Contribuabilul se adresea la domiciliul fiscal, adica la Administratia Finantelor Publice conform arondarii teritorilale.

                          „In ambele cazuri , pe certificatul de testare fiscala, termenul de solutionare este, conform legii, de maximum 5 zile lucratoare de la inregistrare, cu exceptia cazului in care nu au fost depuse de catre contribuabil declaratiile fiscale, caz in care termenul de eliberare a certificatului de atestare fiscala se poate prelungi cu perioada cuprinsa intre data transmiterii instiintarii si data depunerii declaratiilor fiscale sau data comunicarii deciziei de impunere din oficiu. Insa, in general, la administratiile noastre fiscale, eliberarea acestor acte se face pe loc sau a doua zi de la depunere.”
                          Adrian Anghel, purt.cuv. Directia Finantelor Publice Bacau

                          Cazierul fiscal si modalitatea de obtinere

                          Cazierul fiscal se emite de catre DGFP Bacau, prin adminsitratiile financiare. Documentul este necesar la infiintarea societatilor comerciale, la solicitarea inscrierii asociatiilor si fundatiilor in Registrul national, la autorizarea exercitarii unei activitati independente, la cesiunea de parti sociale sau a actiunilor, la numirea de noi reprezentanti legali, precum si la cooptarea de noi asociati/actionari cu prilejul efectuarii majorarii de capital social. Cazierul fiscal se elibereaza pe loc, dupa plata unei taxe aferente de 20 lei. Un cazier fiscal este valabil 30 de zile de la data emiterii si poate fi folosit numai in scopul pentru care a fost solicitat.

                          Cum se elibereaza adeverinta de venit

                          Adeverinta de venit atesta veniturile impozabile anuale realizate sau estimate, existente in evidenta fiscala, la data solicitarii, pe baza datelor declarate de persoanele fizice sau de platitorii de venituri. Pentru eliberarea acesteia, solicitantul trebuie sa depuna la ghiseul Administratiei fiscale de care apartine cererea de eliberare tip (se pune la dispozitie gratuit de catre organul fiscal) si taxa timbru de 2 lei. Eliberarea se face pe loc.

                          Roxana Neagu

                          Doua conditii de baza pentru E112

                          Unul dintre documentele cele mai importante eliberate de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) este formularul E 112, necesar tratamentului in strainatate, mai exact in statele membre ale Uniunii Europene. Pentru obtinerea formularului, trebuie indeplinite doua conditii. Prima dintre acestea este ca tratamentul solicitat sa se regaseasca in pachetul de servicii de baza de care beneficiaza asiguratii din sistemul asigurarilor sociale de sanatate in România. A doua conditie este ca tratamentul sa nu poata fi acordat in timp util pacientului, intârzierea punându-i in pericol starea de sanatate sau viata. Daca aceste conditii se indeplinesc, CJAS nu poate refuza eliberarea formularului. Asiguratii vor depune la registratura institutiei o cerere insotita de o copie dupa actul de identitate. De asemenea, se va prezenta dosarul medical al asiguratului, care trebuie sa contina documentele medicale, precum si recomandarea de tratament. Din dosar trebuie sa rezulte ca tratamentul nu poate fi asigurat in nicio unitate sanitara din România. Un alt document solicitat este confirmarea din partea unitatii sanitare din UE cu privire la disponibilitatea acesteia de a-i oferi asiguratului român servicii medicale in perioada specificata. Dosarul va fi analizat la CJAS. Formularul se elibereaza in doua exemplare: unul pentru asigurat, iar al doilea ramâne la CJAS. Ca regula generala, formularul se elibereaza inainte de plecarea pacientului in strainatate. In caz de forta majora (trebuie sa existe argumente serioase pentru a nu se elibera formularul), poate fi eliberat si dupa plecarea pacientului, cu conditia ca acesta sa nu fi platit deja serviciile acordate in strainatate. Decontarea tratamentului se face numai intre institutii (CJAS si unitatea sanitara din UE), pe baza de facturi.

                          Doina Mincu

                          Cum sesizezi Politia

                          Orice bacauan care vrea sa obtina o explicatie cu privire la o problema persoana sau de interes general se poate adresa Politiei cu o petitie. Aceasta apare sub patru forme. Este vorba despre cerere, reclamatie, sesizare si propunere. Acestea pot fi formulate în scris sau prin e-mail. Ca sa fie considerata valida si inregistrata, orice petitie trebuie sa fie semnata si sa contina datele complete de identificare a petentului. Sesizarile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petitionarului nu se iau in considerare si se claseaza. Institutia este obligata sa raspunda solicitarii în termen de 30 de zile de la înregistrarea ei, indiferent daca solutia este favorabila sau nefavorabila. În situatia în care aspectele sesizate prin petitie necesita o cercetare mai amanuntita, termenul poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.
                          Pentru cei care au fost agresati sau au fost victime unor alte fapte penale, plângerea se inregistreaza la sectia de politie sau postul de politie unde isi au domiciliul sau resedinta. Plângerea trebuie sa contina numele, prenumele, calitatea si domiciliul petitionarului, descrierea faptei care formeaza obiectul plângerii, indicarea faptuitorului, daca este cunoscut si a mijloacelor de proba. In cazul agresiunilor, plângerea trebuie sa fie insotita de certificatul medico-legal.

                          12 lei pentru un cazierul judiciar

                          Pentru a obtine un certificat de cazier judiciar, bacauanii trebuie sa se adreseze Serviciului de Caziere din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau (fostul sediu al Serviciului de Inmatriculari). Aici trebuie sa depuna personal o cerere tip, cu datele complete de stare civila si motivata, la ghiseele subunitatilor de politie de la locul de nastere, domiciliu/ resedinta însotita de actul de identitate, timbru fiscal în valoare de 2 lei si chitanta prin care se face dovada achitarii taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei. Plata celor doua taxe se fac la sediul serviciului, unde sunt ghisee special amenajate. Cazirul judiciar se elibereaza pe loc.

                          Geta Panaite

                          Cât de pregatiti sunt politistii bacauani?

                            Multi dintre agentii de politie de la Inspectoratul Judetean de Politie Bacau au urmat si o facultate, desi pentru functia pe care o detin nu este obligatoriu. Si la Politia Locala, mai multi politisti au facultate, iar unii dintre ei au urmat si cursuri de master.

                            Politistii bacauani au adunat mai multe diplome „decât prevede legea”. Pentru unii, absolvirea institutiilor de invatamânt din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor ar fi fost suficienta ca sa-si practice meseria, dar sunt multi dintre ei care nu s-au multumit cu atât. Potrivit oficialilor de la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau, o treime dintre agentii de politie au mers si la facultate dupa ce au terminat scoala de agenti, iar altii au vrut si au urmat chiar si cursuri de master. „Toti politistii din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau sunt absolventi de liceu, respectiv absolventi de studii superioare în cazul ofiterilor. Aproximativ 31% dintre agentii de politie sunt absolventi de studii superioare iar aproximativ 3,9% dintre agentii de politie au urmat si cursuri postuniversitare”, spune insp. Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al IPJ Bacau. Majoritatea celor care au urmat cursuri postuniveristare au optat catre cele de management, sperând ca atunci când vor ocupa o functie acest criteriu sa fie deja indeplinit. In ceea ce-i priveste pe ofiteri, aproape 66% dintre ei au cursuri postuniversitare. Pe lânga scolile absolvite pe cheltuiala proprie, acestia mai participa si la forme de pregatire profesionala prevazute de Ghidul carierei politistilor, cunostintele acumulate acolo ajutându-i apoi sa evolueze pe plan profesional si sa avanseze in functii. „Scolile pe care le fac le fac pentru ei. Nu sunt avansati in grad si nici nu au alte beneficii de pe urma lor. Ii ajuta, in schimb, la evaluarile de sfârsit de an”, a explicat cms. sef Vasile Oprisan, seful IPJ Bacau.

                            Politisti locali in banci

                            Si printre politistii locali sunt care au urmat cursurile unei facultati. In total sunt 34 de lucratori care au luat licenta, dar sunt si 15 care nu s-au oprit doar aici si s-au inscris si la master. Pe lânga acestea, cei care sunt in strada mai beneficiaza si de cursuri, cu o durata de 3 luni, la Scoala de Formare Initiala si Continua a Personalului Politiei de Frontiera din Iasi. Pâna acum 35 dintre ei au dobândit informatii noi de la colegii ieseni, iar de la anul, pâna in 2016, alti 53 vor merge la aceste cursuri in serii de câte 13-15 agenti. „Oamenii nostri au facut cursuri de pregatire in domeniul ordinii si linistii publice si in domeniul circulatiei rutiere dupa un model unitar intocmit de Inspectoratul General al Politiei Române. Acestea au fost necesare dupa infiintarea Politiei Locale”, a spus Relu Mardare, directorul PL Bacau. Pentru fiecare politist instruit, institutia a platit 2.000 de lei, la care s-au mai adaugat si cheltuielile cu transportul si diurna, o varianta mai ieftina decât cazarea.

                            Un bacauan pentru bacauani

                            Prietenii si adversarii politici o caracterizeaza simplu: o femeie serioasa, onesta, cinstita, puternica si cu suflet mare. Angela Bogea nu face compromisuri, nu „jongleaza” cu legea si cu sufletele oamenilor. Si-a petrecut cei mai multi ani din viata printre oameni si pentru oameni. Rând pe rând a ocupat functia de director de scoala, jurist la cel mai puternic sindicat din invatamânt, deputat, vicepresedinte de Consiliu Judetean, director de resurse umane. A decis sa revina in viata politica intr-un moment in care lucrurile au scapat de sub control. Legea nu mai este lege, oportunistii au luat locul specialistilor, infractorii au pus stapânire pe institutiile statului, averea natiunii a ajuns pe mâna neavenitilor. Candideaza in Bacau, in colegiul in care locuieste alaturi de cei dragi. Este de-a noastra, dintre noi, pentru noi.

                            Reporter: La un moment dat ati decis sa va retrageti din viata politica. Acum sunteti decisa mai mult ca oricând sa reveniti, alaturi de Partidiul Poporului, in arena politica.
                            Angela Bogea: Prin natura functiei pe care o detin in cadrul Consiliului Judetean a trebuit sa renunt la activitatea politica. Nu poti sa performezi concomitent si in politica si in administratie. Pentru mine a fost mai important sa lucrez pentru oameni si comunitate. In Colegiul 1 Bacau, colegiu in care locuiesc de peste 20 de ani, in anul 2008 a fost ales parlamentar Tudor Chiuariu, fost ministru PNL cu domiciliu in Iasi. Timp de patru ani, domnul cu pricina, cercetat de DNA, dat pe mâna justitiei dar protejat de cei din PNL si PSD, nu a venit niciodata in colegiu. Nimeni nu l-a oprit sa vina, la urma urmei Bacaul era in drumul lui spre Iasi. Nu are nici o scuza. Efectiv, nu l-a interesat soarta bacauanilor. Si-a vazut doar de afacerile sale necinstite pentru care va trebui sa raspunda in fata legii. Acum, istoria pare sa se repete. PSD si PNL vin cu un candidat din Craiova. Ma intreb si eu, pe buna dreptate, daca Chiuariu nu a nimerit Bacaul pe harta credeti ca reprezentantul USL va fi alaturi de bacauani, in mijlocul lor si pentru ei? Eu una, ma indoiesc. Câteodata imi spun ca bacauanul de la Narcisa, Aviatori, Cornisa sau Letea nu are norocul sa-si aleaga un reprezentat de-al lui. Pare un colegiu blestemat, igonorat in egala masura si de USL si de ARD.

                            Reporter: Aveti o bogata experienta politica, ati fost deputat de Bacau in perioada 2000-2004 stiti cu ce se manânca pâinea la Bucuresti, in Parlamentul României.
                            Angela Bogea: Am avut sansa sa fiu aleasa de bacauani ca deputat in legislatura 2000-2004 si sunt convinsa ca nu i-am dezamagit. Le multumesc din nou pentru increderea acordata. Am avut sansa sa activez intr-un Parlament alaturi de mari oameni de valoare, de buni specialisti,de mari juristi, profesori in drept. Am renuntat la ultimele luni de mandat si am acceptat sa lucrez la Consiliul Judetean pentru ca am considerat ca experienta mea profesionala este utila. Am pus umarul la realizarea unor proiecte de anvergura din sanatate, educatie, cultura, infrastructura si sunt mândra de acest lucru. Am urmarit atenta si viata politica din România si va spun sincer ca sunt dezamagita. In ultimii patru ani, amatorii au devenit profesionisti, hotii au fost spalati, evaluati si declarati cinstiti, prostanacii au ajuns doctori docenti, incultura a luat loc culturii, spiritul crestin a fost stins, principiile calcate in picioare iar Parlamentul pare a fi un loc de plimbare din penitenciar. Niciodata in istoria României, nicaieri in lume nu s-a inregistrat un numar asa de mare de parlamentari infractori intr-o singura legislatura. Când vezi asa ceva, pe buna dreptate te revolti si trebuie sa iei atitudine.

                            Reporter: Candidati din partea Partidului Poporului pentru un mandat de deputat. De ce PP-DD si nu PSD sau PDL, formatiuni politice care v-au „curtat” insistent in ultimii patru ani?
                            Angela Bogea: PDL, PSD, PNL, PC, UNPR si-au demonstrat „valoarea” in ultimii 23 de ani. Aceste partide sunt vinovate, in solitar, de situatia dezastruoasa in care am ajuns ca natie. Ne-au vândut pe bucatele si ne-au amanetat viitorul copiilor nostri bancherilor mondiali. Eu una nu mai am incredere in aceste formatiuni politice. Am decis sa fiu alaturi de echipa celor de la Partidul Poporului, partid tânar care nu a guvernat o singura zi România si care se prezinta in fata alegatorilor cu o oferta onesta si corecta. Decizia am luat-o dupa lungi discutii cu familia, prietenii si vecinii mei din cartierul Letea. Sunt onorata de increderea si sustinerea lor. Colegiul 1 Bacau este un colegiu greu, cu probleme vechi si ignorate de autoritati. Avem nevoie de un club la Aviatori pentru persoanele vârstnice, de locuri de joaca pentru copii in Cornisa si Aviatori, persoanele nedeplasabile au nevoie de consultatii medicale periodice la domiciliu, pensionarii merita si au dreptul sa primeasca retete gratuite indiferent de venit.
                            Daca bacauanii imi vor acorda increderea lor prin vot voi initia impreuna cu ceilalti colegi din PP-DD mai multe proiecte legislative cum ar fi: majorarea alocatiei de stat pentru copii, impozitarea progresiva a veniturilor, eliminarea taxei radio-tv, micsorarea pretului la energie electrica, neimpozitarea pensiilor, majorarea salariilor bugetarilor, verificarea modului de dobândire a averilor si confiscarea celor obtinute in mod ilicit. Este timpul sa spunem STOP coruptiei generalizate, STOP hotiei pe bani publici, STOP arogantei clasei politice. Este timpul sa spunem DA pentru cetatean, DA pentru o viata mai buna, DA pentru batrâneti linistite, DA pentru viitorul copiilor nostri.

                            Temele adevarate? Argumentele adevarate?

                              Sincer, am asteptat aceasta campanie electorala ca pe un moment al adevarului pentru români si pentru România. Am lasat deoparte tot ceea ce stiam despre politicieni, despre stilul pacatos si mizerabil al unora, despre indolenta altora si m-am obligat sa gândesc pozitiv pentru ca, nu-i asa, mereu trebuie sa avem speranta. Nu una vaga, utopica, ci speranta in sensul de incredere in capacitatea oamenilor care isi asuma responsabilitatea de a-mi cere sa-l votez. Asteptam cu mare interes idei despre cum se va aseza Bacaul in noua structura regionala care, sa nu uitam, va deveni realitate in mandatul parlamentarilor alesi pe 9 decembrie. Ce vom fi, cum vom fi, ce putem negocia pentru ca Bacaul sa nu ramâna de caruta in batalia Moldovei pentru banii europeni si pentru alocatiile bugetare? Dar parca nimanui nu-i pasa de Marele Joc , cu totii multumindu-se sa se balaceasca in balta statuta a unui provincialism derizoriu. Ieseanul Relu Fenechiu este anuntat ca ministru al Transposturilor si este usor de inchipuit incotro se va inclina balanta financiara a zonei. Ca sa glumim amar, Iasiul e mai aproape decât Suceva lui Flutur, unde s-au dus cei mai multi bani in ultimii patru ani, si poate ceva firimituri or sa cada si in desaga goala a Bacaului. Dar ce pretentie sa ai de la un candidat, culmea, de la USL, care spune cu seninatate de speriat ca Bacaul nu are nevoie de o centura ocolitoare in regim de autostrada de vreme ce pe la noi oricum nu o sa treaca vreodata o autostrada. Asemenea afirmatii te fac sa-ti doresti sa pleci in lumea larga, acolo unde politicenii nu gândesc cu masura mandatului lor, ci cu nevoile copiiilor si nepotilor. La fel de ingusti se dovedesc doritorii de dregatorie si când e vorba despre fondurile europene. In afara de un hei-rup penibil – o sa le atragem de-o sa le mearga fulgii si noua comisionul! – nimic concret nu am auzit. A, se balmajeste ceva de reabilitarea termica a blocurilor, desi in actuala criza europeana este foarte posibil ca fondurile pentru asemenea masura sa nu ajunga prea curând in Bacau. Dar la echipe de consultanti si scriitori de proiecte platiti de stat si pusi la dispozitia primarilor sau micilor intreprinzatori de ce nu s-a gândit nimeni? Si asa avem o droaie de inspectori guvernamentali care nu fac nimic pe bani frumosi, de ce sa nu-i inlocuim cu specialisti utili? La fel de sincer, dupa cât de mare a fost asteptarea acestei campanii, acum vreau sa treaca repede, convins ca si in urmatorii patru ani exercitiul de supravietuire individuala va fi obligatoriu in Bacau, ca peste tot in România. Silviu Brucan, respectul meu pentru realism si clarviziune!

                              Gimnastica / Diana Teodoru, bronz la Top Gym

                              Toamna stralucitoare pentru gimnasta legitimata la SCM Bacau, Diana Teodoru. Dupa titlul de vicecampioana la individual compus la Nationalele de junioare de la Deva si argintul pe echipe la Campionatul National de Maestri de la Onesti, sportiva pregatita de Cornel Agop si-a trecut in palmares si un bronz la turneul international de la Charleroi, Top Gym. La competitia desfasurata in Belgia, Diana Teodoru s-a calificat in finala de la sol si in cea de la paralele. Daca la sol a inregistrat o ratare care a privat-o de obtinerea unei medalii, in schimb la paralel, bacauanca a avut o evolutie foarte buna, cucerind medalia de bronz. „Lupta a fost una foarte strânsa, având in vedere ca la Charleroi s-au reunit copii de mare valoare din Anglia, Canada, Franta, Africa de Sud, Mexic, Germania, Olanda si Belgia. Rezultatul Dianei Teodoru este unul merituos si de bun augur in vederea competitiilor viitoare” a declarat coordonatorul sectiei de gimnastica a SCM Bacau, Cornel Agop. La Charleroi, Diana Teodoru a fost insotita de antrenoarea sa de club, Vasilica Agop, care a oficiat la Top Gym in calitate de arbitra internationala.

                              Volei feminin / Divizia A1: Deplasare facila pentru studente

                              „U Cluj” – Stiinta Bacau (marti, ora 16.00)

                              E un simplu antrenament. Pardon, un simplu meci de antrenament. Ce altceva ar putea fi pentru Stiinta confruntarea de astazi, de pe terenul Universitatii Cluj, din epilogul etapei a opta a Diviziei A1? Intre cele doua formatii se casca o prapastie mai mare decât cea pe care o propune clasamentul. In timp ce Stiinta este lidera detasata, cu sapte victorii din tot atâtea meciuri disputate, U Cluj ocupa penultimul loc, fara niciun succes in cont.

                              Seriozitate

                              Chiar daca diferenta de valoare dintre cele doua formatii este uriasa, antrenorul Stiintei, Florin Grapa, nu trateaza de sus meciul de azi. „E greu de crezut ca echipa din Cluj ne-ar putea propune probleme, insa asta nu inseamna ca trebuie sa jucam relaxat contra lui U. Ne asteapta in continuare meciuri dificile pe final de an, iar relatiile de joc inca nu sunt puse la punct. Iata inca un motiv pentru care trebuie sa evoluam serios la Cluj”, a spus Grapa, care a anuntat ca va miza pe formula de baza.

                              Derby de conjuctura

                              Primul dintre meciurile dificile despre care vorbeste antrenorul liderei este cel din runda urmatoare de campionat, cu Alba Blaj. Programat duminica, la solicitarea DigiSport, jocul dintre Stiinta si Alba s-ar putea constitui intr-un derby al etapei. Mai ales daca Dinamo nu ia toate punctele in disputa locala cu CSM. In aceasta situatie, Stiinta- Alba Blaj ar fi o confruntare intre primele doua clasate. Iar partida de azi, cu U Cluj, un ultim antrenament cu public inaintea unui derby de conjunctura.

                              Rezultatele inregistrate in etapa a opta
                              CSM Lugoj – CSM Sibiu 3-1, Tomis Constanta – CSM Lugoj 3-0, Medicina – Arges – Pitesti 3-0, Volei Alba Blaj – Unic Piatra Neamt 3-0. Dupa inchiderea editiei s-a jucat partida Dinamo – CSM Bucuresti.

                              Câinii le-au bagat in spital

                                O batrâna din zona Onesti a ajuns la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau dupa ce a fost muscata de un câine. La cei 88 de ani ai sai, Maria P. zace acum pe patul de spital cu fracturi la ambele brate. Din cauza gravitatii cazului, pacienta a fost transferata de la Spitalul Municipal Onesti la SJU. Tot aici este internata, cu rani pe bratul drept, si Maria A., de 59 de ani, din Gioseni. Ambelor paciente li s-au administrat vaccinurile antirabic si antitetanos.

                                9 incidente, la jumatatea campaniei electorale

                                  Dupa doua saptamâni de campanie, in judetul Bacau, s-au inregistrat 9 sesizari de incalcare a legii electorale, mare majoritate fiind in mediul rural. Probleme au fost in Corbasca, Sascut, Tamasi, Letea Veche, Poduri si Huruiesti, dar si in municipiul Bacau. Sesizarile au vizat nerespectarea locului de afisaj, disparitia sau distrugerea materialelor de campanie. In urma verificarilor s-au aplicat sase sanctiuni, dar s-au intocmit si patru dosare penale pentru infractiunea de furt calificat. „Totodata, în urma investigatiilor efectuate cu privire la distrugerea unor materiale de propaganda electorala, politistii au depistat doi suspecti de 18 ani, fata de care efectueaza cercetari sub aspectul savârsirii infractiunii de distrugere”, spun politistii.

                                  ULTIMELE ȘTIRI