duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 4426

Volei feminin / Divizia A1: „Studentele” au avantajul terenului propriu

Stiinta Bacau – SCMU Craiova (sambata, ora 17.00, Sala Sporturilor)

Saptamana plina pentru vicecampioanele Romaniei. Dupa ce au trecut cu brio de prima deplasare a sezonului, desfasurata sambata trecuta la Pitesti, „studentele” bifeaza de-acum jocuri in serie in fata propriilor suporteri. Joi seara, elevele lui Florin Grapa au infruntat pe CSM Sibiu, pentru ca in weekend sa primeasca vizita Craiovei. Ambele partide sunt de „incalzire” inaintea derby-ului cu Tomis Constanta, programat in Bacau la inceputul lunii viitoare.

Tur inversat

Partida de aseara cu CSM Sibiu s-a jucat in devans din etapa IV-a. Meciul ar fi trebuit sa aiba loc la Sibiu pe 27 octombrie, dar adversarele au solicitat inversarea turului cu retur in ceea ce priveste locul de desfasurare. Echipa bacauana a acceptat si si-a trecut in cont o victorie care-i consolideaza pozitia de lider. Scor final: 3-0, pe seturi 25-22, 25-15, 25-18.

Din nou la fileu

Dupa mai putin de 48 de ore, „studentele” vor reveni la fileu in Sala Sporturilor. Sambata, 20 octombrie, cu incepere de la ora 17.00, elevele lui Florin Grapa vor primi vizita unui alt adversar din zona de mijloc a clasamentului, SCMU Craiova. O etapa in care Stiinta Bacau isi poate continua seria jocurilor fara set pierdut, pentru a pregati apoi in liniste derby-ul de pe 3 noiembrie cu Tomis Constanta, in care vizeaza de asemenea sa-si valorifice avantajul terenului propriu.

Sah: Sperante de promovare

Zece echipe au participat, la sfarsitul saptamanii trecute, la etapa de la Slanic Moldova din Campionatul National de Sah, Divizia B. Fara sa aiba un club de profil, Bacaul a fost totusi reprezentat la aceasta competitie de cinci sportivi care au evoluat sub culorile CMS Speranta Focsani. Revenit in tara din Italia, Aurelian Ciobanu a inceput demersurile pentru infiintarea unui club bacauan, iar intre timp i-a selectionat pe cei mai buni practicanti ai sahului din municipiu pentru a forma o echipa care sa readuca Bacaul in prima divizie in viitorul apropiat. La Slanic Moldova au concurat Aurelian Ciobanu (maestru al sportului), Catalin Oancea (candidat de maestru), juniorul Daniel Scripcaru (candidat de maestru), Alexandru Lupu (categoria I) si Corneliu Iorga (categoria I), care au ocupat locul al VI-lea intr-o serie castigata de Ariadna Suceava. Aceasta echipa a obtinut astfel promovarea in Divizia A.
Urmatoarea actiune a sahistilor bacauani este programata la finalul acestei luni. In calendar: cea de-a treia editie a Cupei Gresu, o localitate de langa Focsani in care, incepand cu 25 octombrie, se va desfasura un turneu international.

Ajutoarele de caldura, la mana consilierilor

    Consiliul Local al municipiului Bacau discuta in sedinta extraordinara vineri, 19 octombrie, de la ora 12.00, patru proiecte de hotarare. Principalul punct de interes este legat de ajutorul pentru incalzirea locuintelor familiilor si persoanelor singure care sunt clienti ai CET. Alte proiecte vizeaza incheierea unui parteneriat intre Primarie si Prefectura pentru organizarea unor evenimente culturale in perioada octombrie-decembrie, participarea Primariei ca partener la Jubileul de 20 de ani al Actiunii Catolice „Sf. Iosif”.

    Batran omorat intr-un accident la Traian

      Inca o tragedie pe drumurile din judet. Un batran de 83 de ani, din comuna Traian, a murit in urma unui accident de circulatie petrecut joi dimineata, pe drumul national 2 F. Vasile P. se deplasa pe marginea drumului cand a fost acrosat de o autoutilitara la volanul careia se afla un tanar de 21 de ani. In urma impactului pietonul a murit pe loc. Politistii de la Rutiera au mers la fata locului unde au facut cercetari si au deschis un dosar pentrul infractiunea de ucidere din culpa.

      Portofel cu bani gasit intr-un magazin

        O femeie din municipiul Bacau i-a surprins pe politisti dupa ce i-a abordat ca sa predea un portofel cu bani pe care il gasise intr-un centru comercial. In el erau documente, carduri de credit si suma de 261 de lei. Oamenii legii au constatat ca apartin unei tinere de 20 de ani, din Roman, pe care au reusit sa o contacteze telefonic si i-au predat portofelul.

        Crima Organizata a descins la petrolistii din Bacau

          Actiune de amploare a politistilor de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate si a procurorilor DIICOT din Iasi. Ieri dimineata acestia au descins la petrolistii din Bacau, Iasi, Prahova, Bistrita Nasaud si Constanta de unde au ridicat mai multe documente. Anchetatorii vorbesc despre destructurarea unui grup infractional organizat, din care ar face parte 35 de persoane, si care actionau in judetele Iasi si Bacau, fiind specializate in contrabanda cu produse petroliere, evaziune fiscala si spalare de bani. In total s-au facut 56 de perchezitii domiciliare si la sediile societatilor detinute de suspecti. „Membrii gruparii au obtinut beneficii financiare substantiale, utilizand un numar de 32 de societati comerciale pentru efectuarea de operatiuni ilegale cu produse petroliere. Astfel, ca mod de operare, învinuitii au derulat operatiuni de import din Bielorusia în Romania de produse petroliere accizabile, respectiv motorina, declarate vamal de catre importator ca fiind combustibil pentru încalzit, în scopul sustragerii de la plata accizelor si taxelor vamale datorate statului. Liderii gruparii, prin intermediul a sapte societati comerciale din municipiile Bacau, Iasi si Bucuresti, au procedat la comercializarea fara documente legale a importante cantitati de motorina, aceste societati înregistrand achizitii si respectiv livrari fictive de combustibil lichid usor si motorina, de la si catre firme tip «fantoma»”, se arata in comunicatul DIICOT. Prin aceste firme s-au adus in tara aproape 3.500 de tone de motorina, prejudiciul adus statului prin neplata taxelor aferente fiind estimat de anchetatori la 1,5 milioane de euro. La sediul DIICOT Iasi au fost dusi la audieri peste 30 de suspecti, printre care si bacauani.

          Salbe muzicale la Ateneul bacauan

            Evenimente au loc mereu la Sala „Ateneu” a Filarmonicii bacauane, dar concertul de joi, 18 octombrie, este unul cu totul special, deoarece în sala se va afla compozitoarea lucrarii „Salbe” – monodrama pentru soprana si orchestra de camera -, Felicia Donceanu. Nascuta în Bacau la 28 ianuarie 1931, discipola a maestrului Mihail Jora la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucuresti, detinatoare a unor premii de compozitie în tara si în Germania, autoare a nenumarate lucrari muzicale din cele mai diverse genuri, Felicia Donceanu ne propune, în prima auditie la „Ateneu”, o lucrare trista, scrisa în memoria maestrului Jora, al carui nume îl poarta cu mândrie Filarmonica noastra.
            Solista în aceste minunate pagini este soprana Cristina Radu, solista a Operei din Brasov. În concertul dirijat de maestrul Ovidiu Balan, vor fi solisti Petrea Gâsca în Nocturna pentru corn si orchestra de Gheorghe Paunescu, Edith Ioja în Concertul pentru pian si orchestra în Sol Major, KV 453 de W.A. Mozart, si Horia Maxim, care va interpreta Burlesca pentru pian si orchestra de Richard Strauss.
            Finalul saptamânii muzicale aduce pe scena Filarmonicii spectacolul „Nu se poate cu de toate” al lui Tudor Gheorghe si un concert de jazz contemporan al formatiei din Amsterdam DUMITRIO, cu George Dumitriu, Mattia Magatelli si Kristijan Krajncan.

            Bacauanii n-au dat navala la mediatori

              De la 1 octombrie medierea ar fi trebuit sa fie un subiect cunoscut de cei care au ajuns în instanta din diferite motive. De la aceasta data, acestia trebuie sa urmeaze o sedinta de informare, sa aiba habar de aceasta alternativa la procesul public din sala de judecata. Mediatorii din Bacau spun însa ca nu au niciun feed-back în acest sens.

              Din aceasta luna mediatorii bacauani ar trebui sa fie la fel de cautati ca si avocatii de catre bacauanii care au un proces sau au de gând sa deschida o actiune în instanta. Legea medierii prevede ca de la 1 octombrie sa se mearga la o sedinta de informare, o sedinta în care sa afle ce înseamna medierea, cum se deruleaza si care sunt avantajele acestei variante. Specialistii din Bacau, care s-au pregatiti pentru a stinge conflictele în afara salilor de judecata spun ca justitiabilii nu au dat navala la cabinetele lor. „Nu. Nu avem mai multe solicitari decât pâna acum. Medierea este o procedura extraordinara daca va fi apreciata la modul serios de catre magistrati. Publicul nu este suficient informat sau aproape deloc despre aceasta alternativa”, explica Adrian Ionescu, mediator autorizat. Si se pare ca va fi destul de greu sa-l convingi pe nea Vasile care se uraste de moarte cu vecinul sau pentru un petec de pamânt sa renunte la cearta de la judecatorie pentru o sedinta calma de mediere. „Sunt atâtia care spun ne ducem la tribunal si ce-o da legea. Litigiile care au ca mobil razbunarea, sicanarea vecinului, a unei institutii nu vor ajunge la mediere pentru ca ei vor sa-si faca zile fripte unii altora”, mai spune Ionescu.

              Acorduri de mediere standardizate

              Când vine vorba despre persoanele juridice, lucrurile se schimba. Calea medierii pare o varianta mult mai plauzibila si mai avantajoasa, daca tinem cont de faptul ca la mijloc este vorba de bani. O actiune în instanta pentru recuperarea unor sume de bani poate dura si doi ani de zile, având în vedere încarcatura de la instante, iar la mediere totul se poate termina în câteva sedinte. Acestea sunt si cele mai grele cazue pentru ca trebuie sa se tina cont de multe aspecte pentru ca acordul sa fie unul aplicabil si sa nu poata fi încalcat ulterior de niciuna dintre parti. Pentru ca aceste acorduri sa fie ulterior si recunoscute si avizate de catre instanta de judecata printr-o sentinta, mediatorul Adrian Ionescu crede ca ar trebui ca acestea sa fie unul standardizat. Acordul trebuie sa raspunda la mai multe întrebari, astfel încât judecatorului sa-i fie usor sa se pronunte. Un lucru esential este ca partile sa fie sincere. „Eu am militat pentru standardizarea acestui acord de mediere pentru ca nu toti mediatorii au terminat Facultatea de Drept. Nu este obligatoriu sa ai o astfel de specializare. Din cauza unei redactari incomplete poate avea surpriza ca în instanta judecatorul sa nu-i recunoasca acordul si astfel omul pierde si timp si bani la mediator si nu-si rezolva problema”, mai spune Ionescu. Daca judecatorul nu recunoaste acordul de mediere atunci conflictul se va judeca în instanta. De asemenea, se mai vrea ca acel acord de mediere sa devina executoriu în momentul în care partea nu-si respecta angajamentele luate.

              PERCHEZITII LA CONTRABANDISTI CU MOTORINA DIN BACAU

                56 de percheziţii domiciliare şi la sediile unor societăţi au loc, joi dimineaţă, în judeţele Iaşi, Bacău, Prahova, Bistriţa-Năsăud şi Constanţa. Sunt vizate persoane care comercializau ilegal produse petroliere, 35 de persoane urmând a fi duse la audieri. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi si BCCO Bacău, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 35 de persoane, ce acţiona pe raza judeţelor Iaşi si Bacău, specializat în infracţiuni de contrabandă cu produse petroliere, evaziune fiscală şi spălare de bani. Vom reveni cu amanunte.

                Un politist a refuzat mita 1.000 de euro

                  Un agent din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau a refuzat suma de 1.000 de euro oferita ca spaga de catre un barbat care avea de ispasit o pedeapsa cu inchisoarea. Acesta a sesizat Directia Generala Anticoruptie – Serviciul Judetean Bacau care a pus la cale un flagrant, in colaborare cu Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau. Potrivit anchetatorilor, politistul a fost contactat telefonic de catre condamnatul aflat in Spania si care i-a propus ca in schimbul tergiversarii punerii in aplicare a mandatului de executare sa-i trimita o suma de bani prin intermediul surorii si a tatalui sau . Era vorba de 1.000 de euro lunar, pâna in decembrie, când el spera sa intre in vigoare o lege dupa proiectul de eliberare din puscarii a detinutilor cu pedepse mai mici de 6 ani, initiat de unii parlamentari. “Ulterior, cei doi intermediari au insistat sa-i remita agentului sume de bani cu titlu de mita, dar acesta i-a respins. Banii proveneau de la condamnat si fusesera trimisi prin sistemul de transfer bancar, special pentru acest lucru.
                  Ca urmare a actiunii de prindere în flagrantul, cele doua persoane au fost retinute, urmând ca astazi sa fie prezentate instantei, cu propunere de arestare preventiva”, se arata intr-un comunicat de presa remis de DGA.
                  V.G. fusese condamnat la 1 an si 8 luni de închisoare, de Judecatoria Medgidia, pentru infractiuni la regimul circulatiei rutiere.

                  Burse in Germania pentru anul universitar 2013/2014

                    Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) ofera pentru anul universitar 2013/2014 burse la scoli de vara/cursuri de limba, pentru studii de masterat si stagii de cercetare in universitatile din Germania. Se poate aplica si in limba engleza, data limita fiind 15 noiembrie. Sunt oferite stagii de cercetare pentru doctoranzi / tineri cercetatori intr-o universitate sau un institut de cercetare, stagii de cercetare pentru profesori universitari / cercetatori, dar si stagii de lucru pentru profesori universitari din domeniile arta si arhitectura. DAAD reinvita la burse si pe fostii bursieri care au beneficiat de o bursa mai mare de 10 luni. Eligibili pentru cursurile de vara sunt studentii de la programele de licenta (anul II, III si IV) sau cei de la masterat din anul I, data limita pentru a aplica fiind 30 noiembrie.

                    Oaspeti americani la CCD Bacau

                      Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau organizeza in colaborare cu Ambasada S.U.A. la Bucuresti, la Centrul „American Corner Bacau”, azi, 18 octombrie, cu incepere de la ora 14.00, seminarul „Cu totii respiram acelasi aer. Tuberculoza in România”. Invitati speciali sunt Jonathan Stillo, antropolog american, profesor universitar si expert in tuberculoza, cu o experienta de zece ani de cercetare in domeniu si Lindsey Plumley, consilier economic la Ambasada S.U.A. din Bucuresti, care are statut de diplomat. Jonathan Stillo va sustine o prelegere cu privire la realitatile acestei boli in România si modul in care ea ii poate afecta pe tineri, iar Lindsey Plumley va informa publicul despre programele educationale pentru sanatate, initiate de Ambasada S.U.A. din România. Cele doua prezentari vor fi urmate de o sesiune de intrebari si raspunsuri. „La inceput de an scolar, reluam seria seminariilor sustinute de specialisti americani cu o activitate vizând educatia pentru sanatate. Prezentarea se adreseaza elevilor de liceu, considerându-se ca acestia sunt mai usor de sensibilizat si constientizat, cu privire la problematica pusa in discutie, fiind deci capabili sa raspândeasca informatiile primite, in comunitatile din care provin”, ne-a declarat Oana-Liliana Jianu, coordonatoarea Centrului „American Corner Bacau”. La activitate vor participa elevi de la Colegiul „Mihai Eminescu” Bacau, coordonati de prof. Ana Maria Andrioaie, director adjunct. „In virtutea parteneriatului dintre CCD Bacau si Ambasada SUA, ne face placere sa promovam noi proiecte, care presupun desfasurarea in lunile urmatoare a unor serii de conferinte si seminarii, care vor avea tematici diferite, de maxima actualitate, cum este si aceasta”, ne-a precizat si prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacau.

                      Fara apa rece pe mai multe strazi

                        Astazi, locuitorii de pe strazile Bradului, Nordului, Tipografilor, Depoului si Mioritei nu vor avea apa rece intre orele 9-16. Compania Regionala de Apa Bacau anunta ca in zona va efectua lucrari la reteaua de distributie. In urma interventiei ar putea aparea fenomenul de turbiditate a apei. Din acest motiv, consumatorii sunt sfatuiti sa isi faca provizii de apa.

                        Compartiment nou la Spitalul Moinesti

                          Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti va avea in structura sa un compartiment de recuperare cardiovasculara. Pe cele 12 paturi vor fi internati pacientii care au fost supusi in clinici universitare unor interventii cardiovasculare sau de chirurgie interventionala (montare de stent, de exemplu). „Infiintarea acestui compartiment era o necesitate, ne-a declarat dr. Adrian Cotârlet, managerul spitalului. Ideea s-a nascut in urma discutiilor pe care le-am avut cu prof.dr. Tinica, seful Clinicii Cardiovasculare Iasi. Mi-a spus ca bolnavii trebuie sa ramâna mai mult timp sub supraveghere medicala dupa interventii, dar nu-i pot tine din cauza ca specificul sectiei este de acuti.” Odata cu infiintarea acestui compartiment in spitalul moinestean, pacientii din judetul Bacau vor parasi mai repede clinica in care au fost operati si se vor interna pentru recuperare mai aproape de casa. Internarea se va face pe baca recomandarii din partea medicului cardiolog sau de chirurgie interventionala. Spitalul are echipa medicala completa pentru acest compartiment (3 medici cardiologi, 3 psihologi, 2 medici cu specialitatea recuperare medicala si balneofizioterapie si un profesor de cultura fizica medicala), iar dotarea este deja asigurata aproape integral. In zilele urmatoare, compartimentul va fi supus procedurii de acreditare de catre Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, urmând sa fie incheiat si contractul de finantare.

                          Stavarache, bun de plata

                            ANRMAP îl arde la buzunare pe baronul Bacaului

                            Licitatiile pe banda rulanta, fara a avea acoperire în buget, suplimentarile de lucrari cât pentru cinci judete i-au venit de hac primarului Romeo Stavarache si acolitilor sai. În cele din urma institutiile statului i-au tras o palma edilului care a confundat Primaria si Bacaul cu mosia proprie. Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice a sanctionat Primaria Bacau cu o amenda de 750 milioane lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul achizitiilor publice în ceea ce priveste doua obiectice de investitii. Si cum amenzile primite de municipalitate nu au acoperire în bugetul local, Stavarache, în calitatea lui de ordonator principal de credite, Leonard Padureanu ca administrator public si viceprimarul Dragos Luchian, acum cunoscut candidat pentru un fotoliu caldut de senator în Parlamentul României, drept persoana careia primarul i-a delegat competentele, vor trebui sa puna mâna de la mâna sa achite contravaloarea sanctiunii.
                            O eventuala plata a amenzii din banii publici ai comunitatii ar trebui sa atraga dupa sine un control din partea Curtii de Conturi, chiar daca acolo mare sef este un fost apropiat în ale politicii, respectiv Ioan Aron Popa. Controlul efectuat de ANRMAP la finele lunii mai 2012 pentru perioada martie 2010 – martie 2011 a demonstrat ca pentru actuala administratie locala legea nu conteaza, iar achizitiile publice se dau pe ochi frumosi sau pe baza de interese personale si de grup. De altfel nu mai este o noutate pentru nimeni faptul ca de la preluarea primului mandat de primar de catre Romeo Stavarache si pâna în prezent prietenii, sponsorii si acolitii au beneficiat de contracte grase platite de la bugetul local.

                            Precedentul de la mediu

                            Nu mai este o necunoscuta nici macar pentru cel mai înrait sustinator al administratiei Stavarache ca o alta institutie a statului, respectiv Ministerul Mediului, prin Autoritatea de Management, a scos la iveala nerespectarea legislatiei referitoare la gestionarea fondurilor europene. Concret, la finele lunii februarie, Primaria Bacau a fost depistata ca a atribuit, fara organizarea unei licitatii prealabile, un contract suplimentar de lucrari pentru modernizarea punctului termic nr. 69 de pe strada Garii, beneficiarul contractului fiind un consortiu de firme condus de capusa Branpis – societate abonata la banul public în ceea ce priveste retelele de alimentare cu apa din Bacau. Numai ca reprezentantii ministerului s-au prins de facatura atribuirii lucrarilor prin procedura de negociere, fara publicarea prealabila a unui anunt de participare, fapt pentru care Stavarache va trebui din nou sa plateasca si asta chiar daca primarul a depus actiune în instanta pentru a scapa de problema.

                            USL si-a lansat barca la apa

                              A inceput batalia pentru Parlament!

                              O mie de bacauani, membri ai PSD sau simpatizanti ai acestui partid, au plecat miercuri dimineata spre Bucuresti, cu autocarele, ca sa participe la lansarea candidatilor pentru parlamentarele din 9 decembrie. Culoarea oficiala a USL este albul, dar a PSD e rosul, asadar, fiecare delegat a avut o esarfa, o jacheta sau alt simbol de culoare rosie. Lansarea potentialilor parlamentari a inceput la ora 18, pe Arena Nationala. „Candidatii sunt stabiliti, nu exista conflicte, nu exista secrete! Toti au fost votati in Comitetul Executiv si vor fi anuntati, astazi, public”, declara ieri, la 12, Bogdan Seto, purtatorul de cuvânt al judetenei PSD. Daca numele de pe lista social-democratilor erau certe inca din ziua precedenta, la ACD Bacau inca se imprastiau alice. In ziua lansarii, nu se stia daca in Colegiul 7 va candida Constantin Avram sau Ionel Palar. Primul declara ca el va reprezenta USL in acest colegiu, in timp ce liberalii sustineau viceversa. Liderul PC Bacau afirma, in septembrie, ca vrea Colegiul 7 sau nimic. „Nu m-am razgândit. Eu am zis ca voi candida in Colegiul 7 pentru ca in alt colegiu candidez degeaba. Aici avem structuri, sunt om al locului si am sanse sa obtin peste 50 la suta”, a repetat Constantin Avram, ieri. Nici in privinta Colegiilor nr. 3 si 5, lucrurile nu erau clare. Surse din ACD au afirmat ca in primul colegiu va fi lansat la apa Mircea Fechet, iar in al doilea, Lucian Ciubotariu, desi erau vehiculate si alte nume, mai exact al prefectului judetului, Claudiu Serban, si al vicepresedintelui CJ, Claudiu Nastasa. Mircea Fechet se va bate cu Gabriel Berca, presedintele PDL Bacau, iar consilierul judetean Lucian Ciubotariu cu deputatul Mihai Banu, care a intrat liberal in acest mandat si il incheie ca deputat PDL.

                              Scripat contra Iancu

                              PSD Bacau ii arunca in lupta pe Cosmin Necula – CD 2, Lucian Sova – CD 4 si mai vechii deputati Iulian Iancu, Viorel Hrebenciuc si Gabriel Vlase, care isi pastreaza colegiile din mandatul 2008-2012. De data asta, sarcina lor va fi mai grea deoarece rivalii lor sunt persoane cu o notorietate cel putin egala: Constantin Scripat, fost prefect al judetului si fost viceprimar al municipiului Bacau, ex-primarul Cosmin Curelea, un ins bataios si vocal, Petrica Mihaila, consilier judetean de vreo trei mandate, foarte prezent in zona Tatarasti-Corbasca, asadar, foarte cunoscut electoratului. Social-democratii nu au fost chiar asa de secretosi ca liberalii, poate si pentru ca disciplina de partid functioneaza si nimeni nu misca in front, deci nu au razboaie de ascuns. La Senat, numele lansate pe piata sunt Dragos Luchian, viceprimar de Bacau, candidat in CS 1, Vasile Nistor, senator in functie din partea PC dupa demisia din PD-L, Dan Tataru, PSD, si Damian Draghici, artist, propus de la Bucuresti pentru Colegiul 4, pe motiv ca va comunica bine cu minoritarii din zona Buhusi. Colegiul 4 a fost câstigat in mandatul trecut de Elena Mitrea. Senatoarea ar fi vrut sa candideze si a doua oara deoarece dorea sa-si finalizeze proiectele, dar a fost „sfatuita” sa renunte din cauza trecutului. Damian Draghici se va bate pentru voturi cu Tudorita Lungu, fost director, subprefect si prefect al judetului. Cum protagonistii sunt cunoscuti, chiar daca pâna pe 30 octombrie se mai poate umbla la liste, chiar daca, oficial, campania incepe pe 9 noiembrie, putem sa ne asteptam, incepând de astazi, la tot felul de dezvaluiri, marturisiri sau amenintari. Batalia a inceput!
                              Silvia Patrascanu

                              Candidatii USL
                              Camera Deputatilor
                              Colegiul 1 – Nicu Marcu
                              Colegiul 2 – Cosmin Necula
                              Colegiul 3 – Mircea Fechet
                              Colegiul 4 – Lucian Sova
                              Colegiul 5 – Lucian Ciubotariu
                              Colegiul 6 – Ionel Palar
                              Colegiul 7 – Constantin Avram
                              Colegiul 8 – Iulian Iancu
                              Colegiul 9 – Viorel Hrebenciuc
                              Colegiul 10 – Gabi Vlase
                              Senat
                              Colegiul 1- Dragos Luchian
                              Colegiul 2 – Vasile Nistor
                              Colegiul 3 – Dan Tataru
                              Colegiul 4 – Damian Draghici

                              Candidatii ARD
                              Camera Deputatilor
                              Colegiul 1 – Mircea Sprianu
                              Colegiul 2 – Adrian Popescu
                              Colegiul 3 – Gabriel Berca
                              Colegiul 4 – Eugen Burca
                              Colegiul 5 – Mihai Banu
                              Colegiul 6 – Valerian Vreme
                              Colegiul 7 – Iulian Busuioc
                              Colegiul 8 – Constantin Scripat
                              Colegiul 9 – Cosmin Curelea
                              Colegiul 10 – Petrica Mihaila.
                              Senat
                              Colegiul 1 – Constantin Draganuta
                              Colegiul 2 – Ion Marian
                              Colegiul 3 – Mihai Rusu
                              Colegiul 4 – Tudorita Lungu

                              Trei copii dorm sub cerul liber

                                Aruncati in drum

                                O familie cu trei copii din Bacau a fost evacuata din locuinta. Usa a fost sigilata, iar toata agoniseala lor a ajuns sub cerul liber. Ca si alti bacauani, si aceasta familie asteapta sa i se repartizeze de la primarie locuinta pentru care au dosar aprobat. Deocamdata, 5 oameni au ramas fara acoperis deasupra capului si se intreaba unde sa se duca.

                                Un morman de lucruri, trei copii tristi, doi parinti inlacrimati si o usa sigilata. Aceasta este privelistea care ne-a intâmpinat pe strada Vasile Alecsandri numarul 85. Pâna acum, aici a locuit familia Pruteanu. Capul familiei a crescut in casa nationalizata de la aceasta adresa, dar contractul a fost pe numele parintilor sai. Acum câtiva ani, Vasile Pruteanu si familia lui s-au mutat in camerele de la etaj, fiindca parterul a fost distrus de un incendiu. Stiau ca locuinta este revendicata de proprietar si ca vor fi nevoiti sa o paraseasca. Au depus un dosar la Primaria Bacau, pentru a primi o locuinta sociala. Acesta este aprobat de 6 ani, dar repartitia nu a venit inca. Au aparut, in schimb, cei care i-au evacuat.

                                Ignorati ani intregi

                                „Am fost nevoiti sa ne mutam la etaj, dupa ce a ars parterul, povesteste Vasile Pruteanu. In camerele de sus, contractul a fost pe numele cumnatului meu, dar el a plecat. Am fost la primarie, am povestit de s-a intâmplat si in ce situatie suntem. Mi s-a spus sa ne mutam sus si se va rezolva cumva.” Familia Pruteanu a depus dosar pentru locuinta in 2005. In 2006, a fost aprobat. „Am vazut ca nu primim repartitie am tot incercat sa intru in audienta la primar, la viceprimar. Niciunul nu a vrut sa stea de vorba cu mine. De atâtea ori am fost in primarie degeaba!” La inceputul acestei luni au fost instiintati cu privire la evacuare. Nu au unde se duce. Saltelele, vasele de bucatarie, aparatura electrocasnica, hainele si rechizitele copiilor sunt in curte.

                                Rugaminte cu lacrimi in ochi

                                Copiii stau pe o stiva de lemne si asteapta ca parintii sa rezolve problema. La rândul lor, adultii spera intr-un ajutor de la primarie. „Sa-si faca de la primarie mila de copiii mei, se roaga cu lacrimi in ochi Nadia Pruteanu. Am doi copii elevi. Cum sa-i trimit la scoala? Am un copil mic. Cum sa dormim afara, in frig? Unde o vrea primaria, acolo sa ne dea o camera, ceva.” Familia Pruteanu este unul dintre multele cazuri sociale disperate din Bacau. Oameni care abia isi duc traiul de la o zi la alta si care nu-si pot cumpara un apartament sau o casa. Ei pot spera doar sa se inghesuie undeva, intr-o locuinta sociala. Din pacate, nici macar atât nu primesc. Cui ii pasa ca trei copii isi vor petrece noaptea afara, inveliti in folii de plastic, intrebându-se de ce nu au si ei o casa?

                                „Intr-adevar, exista un dosar inregistrat la Primaria Bacau pe acest nume pentru o locuinta sociala. Urmeaza ca o comisie sa analizeze si eventual sa aprobe dosarul in functie de punctajul obtinut”, a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau.

                                Teste pentru elevii de la clasa pregatitoare

                                  Toti copiii din clasa pregatitoare vor fi evaluati. Ministerul Educatiei a elaborat deja metodologia privind aceasta activitate, iar inspectoratele scolare le vor monitoriza permanent. Evaluarea o va face profesorul invatator care preda la clasa.

                                  Si micutii care au intrat in acest an la clasa pregatitoare vor fi evaluati. Ministerul Educatiei a elaborat o metodologie de intocmire, completare si valorificare a acestei evaluari. Procesul de evaluare a elevilor din clasa pregatitoare se desfasoara pe tot parcursul anului scolar si se finalizeaza in luna mai prin completarea unui Raport de evaluare. Acesta este un document-tip in care se consemneaza nivelul dezvoltarii fizice, socio-emotionale, cognitive, a limbajului si a comunicarii, precum si al dezvoltarii capacitatilor si aptitudinilor de invatare. In Bacau, profesorii au realizat deja o serie de evaluari initiale la acest nivel. „Inca de când a inceput scoala noi am facut aceste evaluari initiale pentru a sti pe parcurs cum sa lucram cu ei. Urmarim asimilarea a cât mai multe cunostinte din partea lor, dar si aplicabilitatea lor in practica. Evolutia lor va fi urmarita pe tot parcusul anului scolar pentru a fi cât mai pregatiti atunci când vor intra in clasa I”, ne-a declarat prof. invatator Oana Fuioaga, de la Scoala „Al.I. Cuza”.

                                  Raport de evaluare, la finalul clasei

                                  Evaluarea are ca scop identificarea competentelor specifice dobândite de elevii aflati la finalul clasei pregatitoare, prevazute in programele scolare in vigoare. Raportul de evaluare la finalul clasei pregatitoare este structurat pe mai multe urmatoarele sectiuni: – date de identificare ale elevului, domenii de dezvoltare, capacitatea de invatare, aprecieri si recomandari. Completarea raportului de evaluare se realizeaza la finalul clasei pregatitoare, de catre fiecare cadru didactic, in urma consultarii si in colaborare, dupa caz, cu profesorul psihopedagog, profesorul psiholog scolar, profesorul logoped, consilierul scolar, medicul scolar, alti profesori ai clasei, parintii si reprezentantii legali. „Noi am realizat acele evaluari initiale, fie pe teste concepute de noi, fie pe cele publicate in cartile de specialitate. In ceea ce priveste evaluarea elevului pe intregul an scolar, aceasta se va face treptat. Noi evaluam continuu elevul pe teste initiale, sumative si finale, iar pentru acest lucru folosim un auxiliar aprobat de Ministerul Educatiei”, a a explicat si prof. pentru invatamântul primar Matiana Vrajmasu.

                                  Caracter confidential

                                  Cadrul didactic care preda la clasa va completa raportul de evaluare urmarind modelul stabilit de Centrul National de Evaluare si Examinare, dar si instructiunile din Ghidul de completare. Dascalul va sigura completarea raportului in format electronic, utilizând platforma informatica dedicata. Un exemplar al raportului de evaluare va fi tiparit, semnat de cadrul didactic si predat directorului unitatii de invatamânt. Acesta din urma va pastra in arhiva unitatii de invatamânt aceste rapoarte pe toata perioada de scolarizare a elevului. Raportul poate fi consultat de conducerea unitatii de invatamânt, de cadrele didactice care predau la clasa, precum si de reprezentanti ai Inspectoratului Scolar, in vederea monitorizarii si analizei nivelului de atingere a competentelor in conformitate cu programele scolare. Continutul raportului de evaluare are insa caracter confidential, in sensul ca rezultatele individuale obtinute de elevi nu pot fi facute publice.

                                  Intâlniri admirabile la Muzeul de Arta

                                    „Carte cu Ilie Boca”

                                    Muzeul de Arta din Bacau a gazduit, ieri, o lansare de carte si o expozitie de pictura, reunite intr-un singur eveniment. De altfel, volumul „Carte cu Ilie Boca” semnat de Carmen Mihalache este simbioza a doua sensibilitati: un critic de arta si un pictor, care calatoresc in timp, sub semnul iubirii pentru bine si frumos. Putem sa le spunem convorbiri, dar si recuperari. Este un dar pe care autoarea il face bacauanilor, cristalizând intr-o carte experientele artistului Ilie Boca.

                                    Holul Muzeului de Arta a devenit neincapator, ieri, incepând cu ora 16, pentru multimea celor care soseau grupuri-grupuri ca sa participe la lansarea volumului „Carte cu Ilie Boca”, apartinând criticului Carmen Mihalache. La eveniment au participat pictori, poeti, prozatori, istorici, profesori si jurnalisti. Invitat special, criticul literar Constantin Calin, care a prezentat „Cartea cu Ilie Boca” si a vorbit despre aceasta intâlnire artistica. Lucrarea este „un obiect frumos”, cum spune chiar autoarea, „o carte-album” ce cuprinde, alaturi de convorbirile cu Ilie Boca, texte si poezii despre artist sau dedicate lui, reproduceri color ale picturilor sale si multe fotografii. Carmen Mihalache a lansat o invitatie pentru lectura, apoi a continuat: „Este o carte facuta cu un mare artist, un mare pictor, Ilie Boca, si este o carte despre Ilie Boca. Am spus cu Ilie Boca pentru ca in prima parte este un dialog amplu despre devenirea artistului, despre parcursul si destinul lui de creator, apoi este o antologie de texte despre creatia sa. Am selectat unii dintre cei mai mari critici de arta plastica si scriitori, prieteni ai lui Ilie Boca. Si va mai spun un lucru la fel de simplu: am crescut, am trait inconjurata de carti, ele m-au format, dar in acelasi timp m-au format, m-au modelat sau remodelat intâlnirile admirabile, intâlnirile de exceptie cu niste oameni deosebiti. Unul dintre acestia este Ilie Boca. Asadar, cartea mea cu Ilie Boca este un dar, este o ofranda, este un omagiu adus unui mare artist care, din fericire, este contemporan cu noi.”

                                    Vine o vârsta când marturisesti…

                                    A fost o idee minunata ca lansarea cartii despre Ilie Boca sa aiba loc simultan cu vernisajul persoanlei Ilie Boca, pictorul fiind nevoit sa faca noi marturisiri. Aceste dialoguri sunt firesti, sustine pictorul, caci vine „un moment in viata când ajungi la o anumita vârsta si incepi sa te marturisesti, sa spui despre trecutele zile, sa-ti amintesti cum au fost si sa-ti spui parerile despre arta, pentru ca ai acumulat si o anumita experienta. Sunt raspunsuri despre arta, despre viata care a trecut, despre ceea ce s-a intâmplat cu noi.” Cartea salveaza de la uitare si ne daruieste noua, neinitiatilor, „experientele unui artist traitor in provincie”, cum se autodefineste, cu modestie, Ilie Boca. Evenimentul a fost un prilej de bucuroasa intâlnire intre prieteni, o intâmplare calda si luminoasa, cum sunt putine in ultima vreme. Sentimentul de bine si frumos a sporit prin gratia micilor artisti ai Colegiul National „George Apostu”, care au sustinut un recital muzical, astfel incât putem spune ca manifestarea a fost o adevarata sarbatoare a artelor.

                                    Primaria prinsa-n lat!

                                      Daca mai exista cineva care sa nege abaterile de la legalitate ale actualei administratii locale, iata ca o institutie serioasa si credibila a statului vine sa le confirme. Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice, care nu poate fi banuita ca face vreun joc politic sau de alta factura, comunica oficial ca Primaria Bacau a incalcat legea si este sanctionata cu trei sferturi de miliard de lei amenda. Si pentru ca orice suspiciune sa fie alungata definitiv, trebuie sa readucem aminte ca vicepresedintele Autoritatii este bacauanul Mircea Fechet. Acesta a fost promovat in functie chiar de primarul Romeo Stavarache, dupa o cariera in Primaria si Consiliul Local Bacau legata exclusiv de mandatele actualului primar. Fara a ne ascunde dupa deget, stim cu totii ca numirea lui Fechet intr-o asemenea functie a fost facuta pentru a-i folosi lui Stavarache drept scut de aparare in fata unor cercetari mai atente privind achizitiile publice in municipiul Bacau. Si totusi, iata ca nici macar trimiterea prea tânarului emul liberal intr-o pozitie cheie nu a impiedicat actiunea ferma a Autoritatii. Cum despre o eventuala tradare a lui Mircea Fechet nu credem ca este vorba, inseamna ca intr-adevar DESTEPTAREA a publicat informatii reale despre incalcarile legii petrecute in ultimii opt ani la Primaria Bacau, in favoarea unor firme cu vizibile legaturi in reteaua liberala locala. Firesc ar fi ca dupa aceasta amenda sa urmeze cercetari ale altor institutii ale statului, obligate sa desire ghemul adunat in acesti ani in jurul primarului si al grupului sau politic. Nu ne indoim ca macar o parte dintre constatarile Autoritatii sunt puncte de plecare pentru alte dosare, la fel de grave si de consistente, la fel ca faptele ce urmeaza a fi anchetate.