joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 438

Bilanțul salvatorilor băcăuani din minivacanța de Rusalii

    În intervalul 21-25 iunie anul curent, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, salvării persoanelor din medii ostile vieții și acordării primului ajutor calificat au intervenit la 112 evenimente înregistrate la nivel județean.

    În intervalul de referință, subunitățile de intervenție au acționat pentru lichidarea a 10 incendii, au desfășurat cinci misiuni pentru asistența persoanelor, au intervenit într-o misiune pentru descarcerare și au gestionat alte 23 de intervenții în sprijinul comunităților. De asemenea, echipajele SMURD au acționat în 57 de cazuri.

    Totodată, în această perioadă, echipajele de intervenție au executat patrule la lăcașele de cult de rit ortodox din zona de competență a inspectoratului, cu preponderenta unde s-a preconizat aflux mare de persoane, în vederea reducerii timpului de răspuns în cazul producerii unor situații de urgenta.

    În ceea ce privește cauzele generatoare de incendii, cele mai frecvente cauze înregistrate în perioada menționată sunt instalațiile electrice defecte, respectiv patru astfel de situații și focul deschis în spații deschise, în trei cazuri.

    Pe linie preventivă, inspectorii de prevenire din cadrul instituției noastre au executat opt controale la unitățile de turism și alimentație publică și la amenajări în aer liber.

    În urma acestor acțiuni au fost identificate 20 deficiențe, sancționate contravențional astfel: 20 avertismente și 5 amenzi în cuantum de 13500 lei.

    În continuare instituția noastră va acorda o prioritate imperativă gestionării situațiilor de urgență și va manifesta un interes permanent acțiunilor de protecție civilă.

    Solicităm cetățenilor să manifeste un comportament preventiv și să anunțe orice eveniment care poate pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112!

    Sărbătoarea Hramul Bacăului 2024: Trei zile de distracție și muzică live

    În perioada 28-30 iunie 2024, Parcul Catedralei din Bacău va găzdui sărbătoarea anuală „Hramul Bacăului”. Evenimentul promite să aducă împreună locuitorii și vizitatorii orașului pentru trei zile pline de muzică live, distracție și surprize.

    Evenimentul va include concerte ale unor artiști cunoscuți, precum Cristi Dules, Andrei Ciobanu, Minodora, Viorica Macovei, și trupa La Maxim. În plus, trupa Enigma, Minodora Dediș și George Cojocărescu vor oferi momente muzicale speciale care vor încânta publicul prezent.

    Pe lângă muzica live, participanții vor putea savura diverse preparate oferite de standurile de street food și se vor putea bucura de un parc de distracții plin de activități pentru toate vârstele. Organizatorii promit și alte surprize care vor completa atmosfera de sărbătoare.

    Nu ratați acest eveniment special care celebrează spiritul comunității și tradițiile locale, oferind în același timp o ocazie de neuitat pentru toți cei prezenți.

    Festivalul Național de Coregrafie și Folclor „Petre Vlase” revine în Bacău pentru ediția a II-a

    Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Bacău va fi, pentru două zile, centrul tradițiilor și culturii românești, găzduind cea de-a doua ediție a Festivalului Național de Coregrafie și Folclor „Petre Vlase”. Evenimentul va avea loc pe 26 și 27 iunie 2024, începând cu ora 17:00.

    Festivalul, organizat sub egida Consiliului Județean Bacău și a Primăriei Municipiului Bacău, promite să fie un spectacol grandios, reunind ansambluri folclorice de renume din întreaga țară.

    Programul Festivalului:

    Miercuri, 26 iunie 2024:

    • Ansamblul Folcloric Profesionist „Cununa Carpaților” – București
      • Manager: Petre Dan Alexandru
      • Coordonator Artistic: Ștefan Osepiuc
      • Dirijor: Văduț Simulescu
      • Soliști: Dan Ionescu, Gheorghiță Nicolae
    • Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” – Sibiu
      • Manager: Silvia Macrea
      • Coregraf: Silvia Macrea
      • Asistent coregraf: Alessa Sas
      • Dirijor: Radu Dinescu
      • Soliști: Alina Bică, Robert Târnăveanu, Adrian Neamțu, Traian Stoiță
    • Ansamblul Profesionist „Banatul” – Timiș
      • Manager: Liliana Laichici
      • Coregrafi: Brândușa și Nicolae Stănescu
      • Dirijor: Sebastian Roșca
      • Soliști: Liliana Laichici, Grupul Crăițele: Andreea Chisăliță, Oana Stanca, Luminița Șafta

    Joi, 27 iunie 2024:

    • Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul” – Bacău
      • Manager: Liliana Maria Vlase
      • Coregrafi: Gheorghe Vlase și Robert Costrovanu
      • Dirijor: Victor Coman
      • Soliști: Paula Florescu, Georgiana Păduraru, Grigoraș Cofan
    • Ansamblul Profesionist „Baladele Deltei” – Tulcea
      • Manager: Aurelian Croitoru
      • Coregraf: Cătălin Tănăsăiciu
      • Dirijor: Aurelian Croitoru
      • Soliști: Georgeta Nichifor, Costel Atanasof, Laura Mocăniță, Laura Feraru
    • Ansamblul Național „Transilvania” – Baia Mare
      • Manager: Iuliana Maria Dragoș
      • Coregrafi: Daniel Botă și Lavinia Pașca
      • Dirijor: Eduard Albina
      • Soliști: Andreea Ghițiu, Larisa Uița, Paul Mărincaș

    Accesul la Eveniment:

    Intrarea se va face pe baza invitației nominale, care poate fi ridicată de la sediul ansamblului, situat pe Strada Ion Ghelu – Destelnica, nr. 6A, de luni până vineri, între orele 10:00 și 15:00.

    Festivalul „Petre Vlase” este o oportunitate extraordinară de a celebra și de a promova bogăția culturală a României, aducând împreună artiști și ansambluri de prestigiu într-un spectacol de neuitat. Nu ratați ocazia de a vă bucura de tradițiile autentice și de folclorul românesc într-un cadru festiv și plin de culoare.

    10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii

      Anamaria Vaida

      Insula Iubirii, cel mai fierbinte reality show al verii, revine pe 15 iulie cu un nou sezon, difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la 20.30, la Antena 1 şi aduce în atenţia telespectatorilor noi ispite gata să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor.

      Pornind de la premisa #cineiubeştenulasă, cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au decis să se supună celui mai dur test al relaţiei, în cel de-al optulea sezon Insula Iubirii, pornind într-o călătorie unică, plină de provocări şi tentaţii. Timp de 21 de zile, în cele două resorturi exclusiviste din Phuket, câte 10 ispite le vor fi alături în permanenţă celor care vor trebui să decidă dacă lasă loc tentaţiei să le distrugă relaţia, la Insula Iubirii.

      Anca Zetoiu

      Anca Zoţoiu, 39 de ani, instructor cycling şi make-up artist, a fost căsătorită timp de 15 ani, iar relaţia ei s-a încheiat cu o mare dezamăgire. Soţul a înşelat-o chiar cu naşa lor de cununie, iar din acel moment a decis să nu mai aibă încredere în oameni şi să devină o femeie independentă. Vine la Insula Iubirii cu dorinţa de a ajuta femeile care sunt în situaţii similare cu cea prin care a trecut ea să vadă realitatea înainte de a fi prea târziu.

       

      Maria Tebies

      Maria Tebieş, 26 de ani, medic rezident, s-a născut în Canada, iar la 17 ani a venit în România, ca să studieze medicina. Este singură de mai bine de 4 ani şi deşi spune că iese zilnic la întâlniri, perechea ei se lasă aşteptată. Nu exclude varianta de a pleca împreună cu cineva de la Insula Iubirii, mai ales că vede acest reality show ca pe o experienţă inedită şi o şansă de a-şi pune în evidenţă sex-appealul.

      Tina Ulmeanu

      Florentina Ulmeanu (Tina), 29 de ani, make-up artist şi model, este o femeie directă şi fără inhibiţii, imprevizibilă şi dornică să fie în centrul atenţiei. În relaţiile cu bărbaţii, îi place să fie stăpână pe situaţie, îi place jocul seducţiei, aşa că se consideră absolut potrivită în rolul de ispită.

      Ioana Zamfir

      Ioana Zamfir, 31 de ani, pictoriţă şi instructor de fitness, are o poveste de viaţă deosebită. La 6 ani, a fost trimisă de părinţi la Oneşti, la centrul de gimnastică. Când a realizat că gimnastica nu este chemarea ei în viaţă şi nici relaţia cu părinţii nu era una prea bună, Ioana s-a ataşat de un bărbat de 34 de ani. Relaţia lor a durat vreme de 15 ani, o perioadă foarte complicată pentru Ioana, care a înţeles că viaţa poate fi şi altfel şi de atunci a început să zâmbească din nou. Ioana crede că povestea ei poate inspira persoane care au avut parte de experienţe similare.

      Loredana Martin

      Loredana Martin, 36 de ani, manager, lucrează în unul dintre cele mai exclusiviste cluburi cu circuit închis din lume, unde a avut ocazia să interacţioneze cu celebrităţi internaţionale şi antreprenori de succes. A simţit dintotdeauna că poate să îşi depăşească condiţia, aceea de fată modestă de la ţară, aşa că după liceu a plecat la Londra, unde a studiat managementul. Consideră că Insula Iubirii îi poate oferi şansa să iasă din rutină şi să experimenteze lucruri pe care nu a putut să le facă în trecut.

      Flori Olar

      Flori Olar, 26 de ani, ospătăriţă şi make-up artist, locuieşte la Londra şi lucrează într-un club exclusivist de acolo. În paralel este şi model fitness, dar şi câştigătoare a 3 medalii de aur la un concurs de Bikini Fitness.

      Madalina Maricut

      Mădălina Maricuţ, 25 de ani, lucrează ca inginer constructor şi spune că a întâmpinat multe dificultăţi în acest domeniu al bărbaţilor, din cazua faptului că este o femeie frumoasă. A cochetat mereu cu partea artistică, făcând parte în trecut dintr-o trupă de dans. A suferit mai multe eşecuri în dragoste, toate acestea făcând-o un pic mai acidă în ceea ce îi priveşte. Mădălina urmăreşte emisiunea încă de la primul sezon şi mereu şi-a dorit să facă parte din ea, mai ales că de-a lungul timpului a „suflat” de mai multe ori partenerii fetelor din anturajul său.

      Diandra Moga

      Diandra Moga, 27 de ani, antreprenoare, are propriul brand de haine. A avut o relaţie de lungă durată cu un bărbat foarte gelos, care nu ȋi permitea să fie așa cum este ea și a fost și ȋnșelată de mai multe ori, ajungând astfel la concluzia că ȋi este mai bine singură și independentă. Fire destul de emotivă, spune că a ales să vină la Insula Iubirii tocmai pentru a depăși această barieră emoţională.

      Larisa Martan

      Larisa Mârtan, 24 de ani, dansatoare, provine dintr-o familie dezbinată și a trăit ȋntreaga viaţă cu teama de abandon. Și ȋn propriile relaţii a avut parte de asta, fiind părăsită de iubit chiar când era ȋnsărcinată. Cea mai mare pasiune a ei este dansul și de aceea a ales să facă din el o meserie. Consideră că Insula Iubirii ȋi poate oferi șansa de a se ȋndrăgosti din nou.

      Anamaria Vaida

      Alături de cele nouă ispite feminine revine pe Insula Iubirii și Anamaria Vaida, 36 de ani, tehnician gene şi animatoare, care spune că experienţa sezonului şase al reality show-ului a schimbat-o mult ȋn bine. Este mult mai sigură pe ea și mai ȋndrăzneaţă și a ȋnvăţat că atunci când vrei să atingi un ţel trebuie să lupţi pentru el, indiferent de părerile altora. După participarea sa ȋn emisiune a experimentat o relaţie tumultoasă, dar care s-a ȋncheiat cu un gust amar. Este ȋntr-un moment al vieţii ȋn care se simte liberă și puternică, știe cum să se raporteze la băieţii din cupluri și consideră că poate arăta adevărul din relaţiile lor.

      Ce concluzii vor trage noii concurenţi după experienţa de 21 de zile departe unul de celălalt, dar aproape de ispite #deneoprit, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou sezon Insula Iubirii, începând din 15 iulie, în fiecare luni, marţi şi miercuri, la Antena 1. Două resorturi exclusiviste din Phuket, cea mai mare insulă din Thailanda, îi vor găzdui pe cei care vor trebui să decidă dacă lasă loc tentaţiei să le distrugă relaţia, la Insula Iubirii.

      Sărbătoarea Sânzienelor, o zi cu iz de poveste la Castelul ,,Ghika” din Dofteana

      În arealul atât de pitoresc al Castelului ,,Ghika”, din comuna Dofteana – Bacău, a avut loc, duminică, 23 iunie, cea de-a patra ediție a evenimentului ,,Dansul Ielelor”, singurul din România care se desfășoară pe domeniul unui castel și care precede Sărbătoarea Sânzienelor, din ziua de 24 iunie.

      Evenimentul a fost organizat de Asociația ,,Simfonia Florilor” din Bacău, al cărei președinte-fondator este Lucia Pădurariu, organizator de evenimente culturale, unul dintre cei mai reprezentativi exponenți ai culturii și tradițiilor românești.

      Răcoarea castelului și a pădurii care îl înconjoară, a transformat o zi caniculară, într-una extrem de plăcută pentru petrecerea unor clipe de neuitat, într-o atmosferă magică, de poveste…

      Un program bogat și bine structurat a fost pe placul celor peste 100 de participanți, care au putut admira ansamblul castelului, într-un tur ghidat de călăuza Sorin-Gabriel Ailenei, profesor, teolog, dar și somelier, după care aceștia au interacționat cu personajele implicate în această frumoasă și unică poveste, cea a sânzienelor, zânele bune din familia ielelor.

      Astfel, vizitatorii și turiștii aflați în zonă au avut ocazia de a cunoaște tradițiile acestei sărbători românești: au văzut hora ielelor, șezătorile de la Brusturoasa și Palanca (coordonate de promotorul cultural Liliana Atomulesei) și s-au implicat în realizarea unor obiecte tradiționale, în cadrul atelierelor de coronițe și bijuterii artizanale, în timp ce mai tinerele fete, dar și cele nemăritate, au împletit cununi din flori de sânziene. Atât ielele cât și sânzienele se spune că apar cu precădere noaptea și dansează în horă la lumina lunii, în locuri ceva mai retrase precum poieni, iazuri sau răscruci de drumuri; iar în noaptea de 23 spre 24 iunie, fetele își pun sub pernă flori de sânziene, în speranța că-și vor găsi alesul.

      Ia românească tradițională, care reprezintă identitatea noastră culturală a fost vedeta evenimentului, iar în interiorul castelului a fost organizată și o inedită expoziție de costume populare, pusă la dispoziție de către artista plastică și istoricul de artă, Raluca Partenie, printre cele mai valoroase exponate numărându-se un costum boieresc de Muscel, de la 1880, aflat și acum, într-o stare impecabilă.

      Momentele muzicale au fost oferite de naista Teodora Albu, solista Claudia Vasilache, UnDj Radu Gaitan, ca și de Cvartetul ,,Consonanțe” al Filarmonicii ,,Mihail Jora” din Bacău, care a acompaniat și dansatoarele de la  Colegiul Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău, prinse în hora ielelor (coordonate de coregrafa Ada Babias), pe fondul atât de expresiv al Rapsodiilor Române, compuse de George Enescu.

      Nu a lipsit din program nici momentul de teatru, intitulat ,,Povestea sânzienelor” (după conceptul ,,Teatru la Castel” al Luciei Pădurariu), susținut într-unul dintre saloanele castelului, de aceiași bravi elevi ai colegiului băcăuan, în regia Simonei Nica, actriță a Teatrului Municipal ,,Bacovia” din Bacău. Și ca un făcut, momentul a fost acompaniat de sunetul vântului și al ploii dezlănțuite parcă de duhurile sânzienelor. Și chiar dacă a apărut și o întrerupere a curentului electric, spectatorii au asigurat continuitatea piesei, cu luminițele de la propriile telefoane!

      Cu ocazia acestui eveniment, cei prezenți și-au putut răsfăța papilele gustative, cu aromă de plăcinte tradiționale (Chef Alina-Elena Petreanu), cu limonadă și socată, dar și cu vinuri nobile și bune, de pe plaiurile însorite ale Vrancei, cuprinse în povestea somelierului, Sorin-Gabriel Ailenei.

      ,,Sperăm ca prin organizarea unor astfel de evenimente să valorificăm și să promovăm tradițiile și obiceiurile românești, să cultivăm dragostea și respectul pentru valorile umane și valorile de patrimoniu local și național”, a spus Lucia Pădurariu, unul dintre conceptele sale puse în practică atât la Castelul ,,Ghika” din Dofteana, cât și la Palatul ,,Ghika” din Comănești, fiind cel intitulat ,,Mondenitate și sociabilitate în fostele saloane boierești din România”.

      Organizator: Asociația ,,Simfonia Florilor” Bacău și Rendez-Vous cu flori – atelier de creație florală by Lucia Pădurariu
      Sponsori oficiali: Caparol CM Trust Arhidesign Bacău, S C Helmert SRL Bacău, Tipografia ,,Elena” din Bacău, Centrul Medical ,,FILoptic” Bacău, Dimitriu Ciprian

      Parteneri: Cvartetul ,,Consonanțe” al Filarmonicii ,,Mihail Jora” Bacău, Colegiul Național de Artă ,,George Apostu” Bacău, Teodora Albu, Simona Nica, Ada Babias, Chef Alina-Elena Petreanu, UnDj Radu Gaitan, Liliana Atomulesei, MiisiMii, Raluca Partenie, Ancuța Stanciu Atelier, Flori Bon Atelier, Ion Vieru, Pixel Tulips, Atelierul de obiecte Bacău, Oanart Paintings, Luminița Anca Franț

      Parteneri media: Pro TV, Antena 3, Deșteptarea, Pixel Tulips, EveryOneTV-Media Bacău, LumiArt Photography, Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău.

      Romulus-Dan BUSNEA

       

       

       

       

      Prieten nedezminţit al copiilor – Spiridon Vangheli

        Prozatorul pentru cei mici, poetul şi traducătorul, cel ce împarte ziua de naştere (14 iunie 1932, Grinăuţi, judeţul Bălţi) cu Vasile Alecsandri (14.06.1818, Bacău) rămâne, din 21 iunie 2024, o amintire durabilă în memoria iubitorilor de literatură pentru copii. Şi nu doar pentru conaţionali, ci şi pentru vorbitorii de engleză, franceză, japoneză, rusă, italiană, arabă etc., limbi în care i-a fost tradusă opera. Acum 50 de ani, scrierile sale au primit Diploma de onoare internaţională „Hans Christian Andersen”, personajele create fiind şi eroi naţionali precum Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos, alături de Ştefan cel Mare ori Mihai Eminescu. Dar vedeta istorisirilor mult gustate de copii este Guguţă, un fel de Nică al „Amintirilor” lui Ion Creangă („De la Bădiţa din Humuleşti, la Bădiţa din Chişinău”, de Olguţa Caia). Din 1967 şi cel puţin trei decenii s-a auzit în Basarabia şi mai târziu la noi despre „Isprăvile lui Guguţă” (1967), cel devenit chiar şi „căpitan de corabie” (1979). „Măria Sa Guguţă” (1989) a biruit definitiv timpul în „Tatăl lui Guguţă când era mic” (1999). Părintele-i literar a fost găsit drept „un ostaş al culturii noastre” (Nicolae Dabija), pentru reuşita de a fi creat „un univers numit Guguţă” (Grigore Vieru), cu „un spirit poetic autentic” (Ion Ciocanu).

        Spiridon Vangheli a fost în egală măsură un pedagog de mare clasă. Cu Grigore Vieru a scris în 1970 primul abecedar cu grafie latină, iar creaţiile sale epice sunt pe potriva înţelegerii şi pasiunii şcolarilor mici, care izbutesc fără efort să acceseze universul prins în pagină de carte şi să-l prelucreze atât cât este nevoie pentru un învăţăcel de această vârstă. În primii ani ai secolului XXI, puseserăm la cale o colaborare editorială. Tocmai scosesem, cu Ioan Surdu, prin concurs naţional, un abecedar şi un manual de limba şi literatura română pentru clasa a II-a (Editura All, 2000, respectiv 2001), în care incluseserăm o adaptare după „Învăţătorul copiilor”, de Nicolae Dabija. Discuţia de atunci cu Spiridon Vangheli (petrecută în apartamentul meu, din Bacău) a devenit un interviu audio despre rostul scrierilor pentru cei mici, despre răspunderea învăţătorului şi a educatoarei şi fără îndoială despre bucăţile literare pe care le-a propus a fi prinse în manualul pentru clasa a III-a, pe care îl pregăteam cu Ioan Surdu, şi într-o posibilă antologie de texte pentru lectura suplimentară. Ulterior am contactat un elev basarabean de la Liceul de Artă din  Bacău, care ne-a prezentat într-un timp scurt schiţe ale unui Guguţă simpatic cu celebra-i cuşmă. A urmat însă o experienţă tristă din hăţişul proiectelor editoriale, care ne-a retezat aripile şi ne-a obligat la resemnare. Sper să găsesc cât mai repede răgazul necesar pentru a transcrie acel interviu. Bogăţia de idei şi focul interior al celui ce îl şi vedea pe Guguţă în programele şcolare din România ne obligă măcar la o plăcută întâlnire cu un scriitor de prim rang.

        Ioan Dănilă

        A cumpărat 5 apartamente într-un bloc dar dezvoltatorul i-a cerut bani și pe locurile de parcare. Acum tot blocul este scos la licitație

        FOTO: https://eebuyersagent.com.au/

        Un scandal izbucnit între un dezvoltator imobiliar din Iași și un afacerist din Bacău a dus la scoaterea la licitație a unui bloc situat pe strada Smârdan, în Iași. Dezvoltatorul, care a construit blocul, a vândut cinci apartamente afaceristului pentru suma de 350.000 de euro. Tensiunile au apărut atunci când dezvoltatorul a solicitat cumpărătorului să achiziționeze și locurile de parcare aferente apartamentelor.

        Conform bzi.ro, afaceristul a refuzat să plătească pentru locurile de parcare, cerând ca acestea să fie incluse gratuit. În urma acestui refuz, el a apelat la executorii judecătorești pentru a-și recupera banii, solicitând acum suma de 500.000 de euro, în loc de cei 350.000 de euro achitați inițial. Dezvoltatorul susține că apartamentele nu includeau locuri de parcare și că legal nu putea să le vândă fără plata acestora.

        În urma acestui conflict, întregul bloc a fost scos la licitație de către executorii judecătorești. Dezvoltatorul afirmă că a încercat să ajungă la un consens, propunând diverse soluții pentru a rambursa banii, însă afaceristul a refuzat orice compromis, cerând banii înapoi imediat.

        Blocul, evaluat la 24 de milioane de lei, este acum disponibil pentru vânzare la această valoare. Executorii judecătorești au fixat această sumă pe baza unui raport de evaluare, iar imobilul se vinde liber de sarcini. Licitația publică pentru blocul situat pe strada Smârdan va avea loc pe 3 iulie 2024.

        Scandalul continuă să provoace probleme dezvoltatorului, care susține că situația i-a afectat capacitatea de a vinde alte apartamente din bloc, în ciuda eforturilor sale de a rezolva problema pe cale amiabilă. Afaceristul din Bacău nu a oferit niciun comentariu oficial privind acest conflict.

        Această situație reflectă dificultățile întâlnite în tranzacțiile imobiliare și importanța clarității contractuale în ceea ce privește facilitățile suplimentare, cum ar fi locurile de parcare, pentru a evita astfel de dispute legale și financiare.

        Bacău: Doar 8 noi societăți comerciale cu participare străină înregistrate în martie 2024

        În luna martie 2024, județul Bacău a înregistrat un număr de 8 noi societăți comerciale cu participare străină, reprezentând 1,35% din totalul înregistrărilor la nivel național. Acest rezultat plasează județul pe locul 10 în ierarhia județelor din România.

        Pe primele locuri în acest clasament se situează Municipiul București, cu o pondere covârșitoare de 50,59%, urmat de județele Ilfov (8,80%), Constanța (4,57%) și Bihor (4,40%).

        Regiunea de Nord-Est, din care face parte și județul Bacău, a contribuit cu 6,43% la numărul total al societăților comerciale cu participare străină la capital. În această regiune, județul Iași a înregistrat cele mai multe înmatriculări, cu 18 noi societăți, ceea ce reprezintă 47,37% din totalul regiunii.

        Valoarea totală a capitalului social subscris de cele 8 societăți înmatriculate în județul Bacău în luna martie a fost de 7,3 mii lei (RON), echivalentul a 34,11% din capitalul regiunii de Nord-Est și 0,04% din totalul național.

        La nivel național, ierarhia pe baza capitalului social subscris este dominată de Municipiul București (95,83%), urmat de județele Timiș (1,97%), Covasna (0,50%) și Cluj (0,42%).

        Aceste date evidențiază dinamismul și atractivitatea județului Bacău pentru investițiile străine, în contextul unei competiții intense între județele din România pentru atragerea de capital și dezvoltarea economică.

        Într-un singur deceniu, județul Bacău a rămas fără vaci, porci și oi. Radiografia unui dezastru zootehnic

        Județul Bacău a experimentat schimbări semnificative în structura efectivelor de animale în ultimul deceniu. Scăderea constantă a bovinelor, ovinelor și caprinelor, fluctuațiile efectivelor de porcine și creșterea generală a efectivelor de păsări indică o reorientare posibilă a fermierilor spre avicultură și o diminuare a interesului pentru alte categorii de animale.

        Mai jos este prezentat un tabel detaliat și o analiză pentru fiecare categorie (Sursa datelor: DJS Bacău).

        An Bovine Porcine Ovine și caprine Păsări (mii capete)
        2014 67.818 54.222 613.810 3.741,4
        2015 64.030 67.996 555.494 3.978,6
        2016 65.806 69.228 529.408 3.698,3
        2017 64.229 71.181 605.845 3.816,9
        2018 54.200 68.328 504.548 3.834,9
        2019 53.210 70.530 550.430 3.878,5
        2020 45.561 55.282 553.926 3.994,0
        2021 40.223 58.981 571.705 5.042,2
        2022 38.014 61.794 556.083 3.809,3
        2023 37.218 50.680 504.285 3.207,8
        2024 36.477 46.186 438.453 4.199,9

        Analiza evoluției pe categorii

        Bovine

        Efectivele de bovine au înregistrat o scădere semnificativă în perioada analizată. De la 67.818 capete în 2014, numărul bovinelor a scăzut treptat până la 36.477 capete în 2024. Scăderea majoră s-a produs între 2017 și 2018, când numărul bovinelor a scăzut cu 10.029 capete.

        Porcine

        Efectivele de porcine au prezentat o evoluție fluctuantă. În 2014, erau înregistrate 54.222 capete, numărul acestora crescând până la 71.181 capete în 2017. Ulterior, efectivele de porcine au scăzut, ajungând la 46.186 capete în 2024. O scădere semnificativă a avut loc între 2022 și 2023, cu o reducere de 11.114 capete.

        Ovine și caprine

        Categoria ovine și caprine a avut o evoluție variabilă. În 2014, numărul acestora era de 613.810 capete, scăzând la 529.408 capete în 2016. După o creștere semnificativă în 2017 la 605.845 capete, efectivele au scăzut drastic până la 438.453 capete în 2024, cea mai mare scădere fiind între 2023 și 2024, cu 65.832 capete.

        Păsări

        Efectivele de păsări au avut o evoluție în general ascendentă, cu o excepție notabilă între 2021 și 2022 când numărul a scăzut de la 5.042,2 mii capete la 3.809,3 mii capete. De la 3.741,4 mii capete în 2014, efectivele au crescut la 4.199,9 mii capete în 2024, marcând o creștere generală în această perioadă.

        Se observă că în timpul „pandemiei” au fost înregistrate schimbări semnificative, dar acestea nu explică totul. Pentru a putea explica dezastrul din zootehnia băcăuană, trebuie să ne gândim la mizeria pricinuită de modul în care statul a intervenit în cazul pestei porcine africane și interdicțiile care au fost impuse. Măsurile drastice și, uneori, ineficiente au dus la sacrificarea în masă a porcinelor, afectând grav fermierii locali și economia rurală.

        În plus, inexistența fabricilor de procesare a laptelui a avut un impact semnificativ. Fără infrastructura necesară pentru procesarea laptelui, fermierii se confruntă cu dificultăți majore în valorificarea producției lor, ceea ce duce la pierderi economice și descurajarea continuării activităților agricole.

        Schimbările în economia rurală au contribuit și ele la această situație dezastruoasă. Zeci de mii de țărani au emigrat în Occident în căutarea unor condiții de viață și de muncă mai bune, lăsând satele și gospodăriile agricole fără forță de muncă. În absența păstorilor și a lucrătorilor calificați, nu mai are cine să păzească oile, iar lâna, odată un produs valoros, este acum aruncată pentru că nu există cerere pe piață.

        Ziua IEI serbată la Parohia Lăloaia

          În ziua de 24 iunie, când calendarul popular marchează Sânzienele sau Drăgaica, iar cel ortodox celebrează Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, enoriașii Parohiei Nașterea Maicii Domnului din Lăloaia – Comănești au sărbătorit cu mândrie ZIUA IEI. Această tradiție, ajunsă la al patrulea an consecutiv, a transformat ziua de azi într-o celebrare a principalului element al portului tradițional femeiesc: ia.

          Cei prezenți la slujbă au venit îmbrăcați în ii, aducând astfel un omagiu strămoșilor și tradițiilor românești. Atmosfera a fost animată de corul de copii al bisericii, care a susținut un mic concert emoționant. Prin cântecul lor, copiii au transmis un mesaj puternic despre importanța păstrării și promovării moștenirii culturale: „Şi atunci când eşti departe de sat şi neamul tău, Să spui cu demnitate român voi fi mereu”.

          Românii, singurii urmași direcți ai dacilor de odinioară, demonstrează moștenirea lor prin obiceiuri, grai și, mai ales, prin portul tradițional. Acest lucru este confirmat nu doar de noi, ci și de cronicari, istorici și geografi antici. Columna lui Traian și numeroase alte mărturii istorice atestă continuitatea și autenticitatea portului nostru tradițional, pe care îl simțim cu mândrie în fiecare zi.

          Ia a devenit, în perioada contemporană, un simbol național. Reginele României, Elisabeta și Maria, alături de aristocrația feminină a timpului, au purtat cu mândrie costumul popular în diverse ocazii, apreciind finețea materialelor, armonia cromatică și croiul pieselor, toate fiind țesute, croite și brodate manual. În anii 1930, ia a devenit o „modă” chiar la Paris, datorită eforturilor unor românce de viță nobilă. De atunci, ia a rămas în memoria colectivă ca o reprezentare frumoasă, colorată și fină a românismului pentru eternitate.

          Prin aceste evenimente și tradiții, comunitatea Parohiei Lăloaia continuă să păstreze vie moștenirea culturală și spirituală a neamului românesc, transmițând-o cu mândrie generațiilor viitoare.

          „Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie”

          În timp ce lumea lenevește după alegeri sau urmărește cu sufletul la gură meciurile de la Campionatul European, situația politică mondială devine tot mai tensionată. Nervozitatea palpabilă în spațiul euro-atlantic a fost amplificată de recentele vizite ale președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord și Vietnam, fiecare cu implicații majore și distincte pentru geopolitică.

          În Vietnam, Rusia a reușit să-și consolideze poziția prin încheierea unor contracte economice, punând Statele Unite într-o poziție incomodă. Americanii au încercat să transforme Vietnamul într-un aliat strategic împotriva Chinei, dar Rusia a preluat inițiativa economică, complicând planurile Washingtonului. Aceste mișcări arată că Moscova nu doar că răspunde la presiunile externe, dar și își extinde influența în regiuni critice.

          În contrast, vizita lui Putin în Coreea de Nord a avut consecințe mai grave pe plan militar. Acordul de cooperare și sprijin reciproc semnat între Phenian și Moscova prevede că un atac asupra uneia dintre cele două țări va fi considerat un atac asupra celeilalte. Mai mult, posibilitatea livrării de rachete hipersonice către Coreea de Nord reprezintă o amenințare majoră pentru forțele navale americane din Marea Galbenă, Marea Japoniei și chiar Marea Chinei de Sud. Aceasta mișcare poate fi văzută ca un sah-mat strategic împotriva prezenței militare a SUA în Asia de Sud-Est.

          Turneul asiatic al lui Putin a fost urmat de două atacuri teroriste semnificative: unul cu rachete cu dispersie asupra unei plaje din Crimeea și unul clasic în Daghestan. Semnătura occidentală asupra acestor atacuri este evidentă, generând apeluri publice în Rusia pentru represalii împotriva țintelor occidentale. O astfel de escaladare a conflictului ar putea include doborârea dronelor americane care navighează în Marea Neagră, suspectate că ar coordona atacurile ucrainene.

          Occidentul pare să încerce să provoace Rusia să facă primul pas într-o escaladare majoră a conflictului. Astfel, ar putea justifica o intervenție mai amplă. Așadar, nu este o chestiune de „dacă” războiul din Ucraina se va extinde, ci „când”. Speculațiile sugerează că luna iulie ar fi momentul oportun pentru o astfel de escaladare, fiind suficient de departe de alegerile americane pentru a evita complicații politice interne în SUA.

          România, aflată într-o poziție strategică crucială, ar putea fi inevitabil implicată în acest conflict. Resursele noastre sunt limitate, dar poziția noastră geografică ne face un punct de interes major pentru Occident. Este foarte probabil ca România să fie forțată să intre în război, având în vedere dificultatea autorităților noastre de a se opune presiunilor internaționale.

          Ne așteaptă vremuri dificile, în care tensiunile globale vor avea un impact direct asupra regiunii noastre. Pandemia recentă, în comparație cu ceea ce urmează, ar putea părea o glumă.

          Urmează vremuri dificile, în comparație cu care „pandemia” va părea o glumă.

          Accident la Răcăciuni. Un autocar cu 38 de copii a ieșit de pe drum

          În cursul acestei zile, pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Răcăciuni, sat Răcăciuni, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunța faptul că un autocar a ieșit în afara părții carosabile.

          La locul accidentului au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, un ATPVM cu medic și asistent, două ambulanțe SAJ și o autospecială de primă intervenție și comandă.

          În urma recunoașterii finale, în accident au fost implicați 12 adulți și 38 de copii.

          Dintre persoanele implicate în accident, patru persoane au fost evaluate la locul evenimentului, de echipajele SAJ.

          Nu au fost persoane transportate la spital.

          La locul indicat, se afla un alt autocare care urmează să preia călătorii, în vederea continuării deplasării.

          Vasile Botomei a depus plângere penală împotriva membrilor CSAT pentru transferul sistemului Patriot în Ucraina

            Locotenent aviație în rezervă Vasile Botomei, doctor în drept, a înaintat o plângere penală împotriva membrilor Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Plângerea, formulată în data de 23 iunie 2024, îi acuză pe membrii CSAT de comiterea infracțiunii de înaltă trădare națională. În centrul acestei acuzații se află decizia CSAT din 20 iunie 2024, care vizează donarea către Ucraina a unui sistem de rachete Patriot, în valoare de 1 miliard de euro, decizie considerată de Botomei ca diminuând capacitățile de apărare ale României.

            Botomei argumentează că CSAT nu avea mandatul legal necesar pentru a aproba o astfel de donație, acțiunea fiind realizată fără o lege de delegare și într-un context care ar putea implica România într-un conflict armat. În plângerea sa, Botomei solicită identificarea nominală a membrilor care au aprobat această hotărâre și demararea cercetărilor penale împotriva acestora.

            Plângerea se bazează pe mai multe probe, inclusiv hotărârea CSAT din 20 iunie 2024 și documentele care au stat la baza aprobării acesteia. Printre acuzați se numără președintele României, președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților, ministrul Apărării Naționale, ministrul de Interne, ministrul Justiției, ministrul Economiei, ministrul de Externe, ministrul Finanțelor Publice, directorii SRI și SIE, șeful Statului Major al Apărării, consilierii prezidențiali și alți membri ai CSAT.

            Documentul menționează că, în cazul în care procurorul general al României nu va demara cercetarea penală, Botomei va sesiza direct Parchetul General. El subliniază că această acțiune constituie un exercițiu de responsabilitate morală și profesională, având în vedere pregătirea sa ca ofițer de rezervă și doctor în drept.

            Această plângere aduce în prim-plan dezbateri importante legate de atribuțiile CSAT, legalitatea deciziilor luate și impactul acestora asupra securității naționale a României. Rămâne de văzut cum vor evolua investigațiile și ce consecințe legale vor avea aceste acuzații.

            Tudor Margasoiu (CSM Bacău), campion național la 2000 m obstacole

            Niciun obstacol nu l-a putut opri pe Tudor Mihai Margasoiu din drumul către titlul de campion național. Și obstacole au fost. Ce-i drept, specifice probei.

            Weekendul trecut, atletul antrenat de Carmina Gorgan la CSM Bacău s-a impus în proba de 2000 metri obstacole masculin cu ocazia Campionatelor Naționale Under 18 desfășurate la București.

            Tudor a cucerit aurul cu timpul de 6”16,67 minute, fiind urmat de Andrei Ionuț Mihai (LPS Botoșani), cu timpul de 6”17, 92 și de Alexandru Florin Șerban (CSȘ Caracl, CSM Slatina), cu 6”26,16.

            Reușita lui Tudor Margasoiu nu a fost singura trecută în contul CSM Bacău. Astfel, Delia Aștefănoaie (sportivă antrenată de Teodora Jercălău) s-a laureat campioană națională la 400 m garduri, în timp ce ștafeta feminină de 4×250 compusă din aceeași Delia Aștefănoaie, Diana Aștefănoaie, Carina Cojan (toate trei antrenate de Teodora Jercălău) și Mihaela Munteanu (antrenată de Carmina Gorgan) a cucerit medalia de bronz.

            Junioara Ioana Cociorbă (SCM Bacău), bronz la senioare

            Competiția și medalia pentru judoka SCM Bacău Ioana Cociorbă. După titlul de campioană națională U18, cel de vice-campioană U21 și cele două medalii cucerite la Balcaniada U18 derulată recent la Podgorica, în Muntenegru (bronz la individual și argint cu echipa României), sportiva antrenată de Constantin Manole și-a trecut în palmares un nou podium.

            De această dată, în cadrul Cupei României de Seniori desfășurată la finalul săptămânii trecute, la Satu Mare. Deși junioară 2, Ioana a  avut priză la podiumul senioarelor, cucerind bronzul la +78 kg.

            „O felicit pe Ioana Cociorbă pentru comportarea meritorie la întrecerea senioarelor și îi doresc mult succes la viitoarele competiții naționale și internaționale”, a declarat antrenorul SCM Bacău, Constantin Manole.

             

            Sportul Onești a ratat promovarea în Liga a III-a

            În 2024, ca în 2022. Pentru a doua oară în istoria sa, Sportul Onești a ratat promovarea în Liga a III-a.

            La fel ca în urmă cu doi ani, gruparea de pe Trotuș a pierdut barajul de promovare. De data aceasta, în fața Ceahlăului II Piatra Neamț.

            Învinsă cu 0-3 în manșa tur, de la Piatra Neamț, echipa antrenată de Costel Munteanu a obținut doar o victorie de palmares duminică, în returul desfășurat la Onești, scor 2-1.

            Astfel, Sportul Onești rămâne în Liga a IV-a, ratând șansa de a fi cea de-a cincea divizionară C a județului, alături de Aerostar, FC Bacău, CSM Bacău și Viitorul Curița. Ceahlăul II, în schimb, va fi unica reprezentantă a Neamțului în ediția 2024-2025 a eșalonului trei ce va porni la drum în luna august.

            140 de ani de la inaugurarea Gării Târgu-Ocna

            foto: Cătălin Pavel

            Pe 24 iunie 2024, se împlinesc 140 de ani de la inaugurarea Gării Târgu-Ocna, o construcție monumentală proiectată de celebrul inginer român Anghel Saligny. Aceasta gară a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării economice și sociale a regiunii, fiind un punct central în infrastructura feroviară din România.

            Istoria Gării Târgu-Ocna

            Gara Târgu-Ocna a fost inițial concepută ca stație terminus pentru linia ferată dintre Adjud și Târgu-Ocna, cu mai multe proiecte propuse încă din anii anteriori. Proiectul final a fost unul de anvergură, încadrat în categoria „gărilor de imitație”, caracterizat prin elemente decorative elaborate, cum ar fi bosajele, ancadramentele și cornișele. Clădirea gării a fost predominant placată cu cărămidă, un procedeu care avea să devină foarte răspândit în deceniile următoare.

            Până în 1899, Gara Târgu-Ocna a avut statutul de cap de linie, servind ca punct final al rutei feroviare, până la prelungirea liniei către Comănești și Ghimeș.

            Teledinamicul de la Târgu Ocna

            Anghel Saligny nu s-a limitat doar la proiectarea gării, ci a realizat și primul funicular din România, cunoscut sub numele de „Teledinamicul de la Târgu Ocna”, inaugurat în februarie 1885. Acest funicular a funcționat timp de 11 ani, transportând sarea de la magaziile salinei Târgu Ocna până la Halta CFR Salina. În octombrie 1896, acesta a fost înlocuit de o linie de cale ferată industrială, care prelua aceeași funcție.

            Dezvoltări ulterioare

            Construcția tunelului de la „Cireșoaia” între anii 1897 și 1898 a permis prelungirea liniei ferate până la Comănești și ulterior până la Ghimeș. Aceste lucrări au fost coordonate de un alt inginer de renume, Elie Radu, contribuind astfel la extinderea și modernizarea rețelei feroviare din zonă.

            Rolul Gării Târgu-Ocna în Dezvoltarea Regională

            De-a lungul timpului, Gara Târgu-Ocna a jucat un rol crucial în dezvoltarea economică a regiunii. Pe Valea Trotușului, gara a facilitat transportul lemnului din pădurile Măgurii, păcurii din Moinești și Lucăcești, cerealelor, fructelor și vitelor, asigurând un flux constant de mărfuri și resurse esențiale pentru comunitățile locale.

            În prezent, Halta Saline funcționează doar ca stație de călători, însă moștenirea sa rămâne un testament al importanței istorice și economice a Gării Târgu-Ocna.

            La 140 de ani de la inaugurarea sa, Gara Târgu-Ocna rămâne un simbol al ingeniozității și dedicației inginerilor români, precum Anghel Saligny și Elie Radu. De la primele zile de funcționare ca stație terminus, până la extinderea rețelei feroviare și contribuțiile economice semnificative, gara continuă să fie un punct de referință în istoria infrastructurii feroviare din România. Această aniversare marchează nu doar un moment de reflecție asupra trecutului, ci și o celebrare a progresului și inovației în domeniul ingineriei și transporturilor.

            Alecsandri, cel botezat

            În dimineața zilei de 22 iunie, la Biserica Precista din Bacău (monument istoric ridicat în vremea lui Ștefan cel Mare de fiul său Alexandru și sfințit la 1 ianuarie 1491), ne-am adunat studenți ai Universității Vasile Alecsandri, împreună cu dl conf. univ. dr. Ioan Dănilă, preoți și alți invitați, pentru a celebra 206 ani de la încreștinarea poetului și omului politic Vasile Alecsandri (născut la 14 iunie 1818, în Bacău). Am ajuns cu un sfert academic mai devreme, aşa că am putut face o mică repetiţie pentru partea muzicală a evenimentului: am stabilit solistul (Daria Iliuţă, absolventă a profilului pedagogic la Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” Bacău, care ne-a explicat cât de serioasă a fost proba aptitudinilor muzicale la admitere) şi… acompaniamentul (ceilalţi trebuia să repetăm, ca refren, ultimele două versuri din fiecare strofă). Dl profesor ne-a dat tuturor un fluturaş cu textul poeziei „Bardul de la Mircești”, de Carol Scrob, care începe cu o parte arhicunoscută: „De la Dunăre, la Sena, / Din Carpaţi, la Pirinei, / Ginta nobilă latină / Adună poeţii ei”. Am fost elevi conştiincioşi şi ne-a rămas timp pentru a ne prezenta. Un domn, Dragomir Istrate, l-a întrebat scurt pe dl profesor dacă îşi aminteşte cum s-au cunoscut, în 1990. „E imposibil să uit, dar mai bine povestiţi dv.” Aşa am aflat că în anul centenarului trecerii în eternitate a lui Vasile Alecsandri, pe faţada casei acestuia, din Bacău, trebuia aşezată o placă de marmură cu un text eplicativ. „Eu a continuat dl respectiv tocmai ieşeam din clădirea care era sediul Grădiniţei Nr. 16, cu fetiţa de mână (acum e medic în Bucureşti), când îl văd pe dl profesor cocoţat pe un scaun şi chinuindu-se să agaţe în patru piroane placa aceea, destul de mare. I-am dat imediat o mână de ajutor şi am reuşit să ducem treaba la capăt.” „Dacă nu avea acea placă-semn de identitate, construcţia ar fi fost demolată de o mie de ori!”, adaugă victorios, dar şi cu mâhnire veche, dl Ioan Dănilă, mulţumindu-i din nou făcătorului de bine, după 34 de ani. Dl Ioan Enăşoae, auzind că Andreea Anchidin e din Lipova, rememorează anii când era profesor în Valea Hogii, din aceeaşi comună.

            Dar gata cu vorbele! Sosesc preoţii (Constantin Tomozei, Adrian-Constantin Bârdan şi parohul Mihai Tomozei), care săvârşesc un serviciu religios dedicat lui Vasile Alecsandri şi familiei sale. A urmat un moment solemn: domnul profesor Ioan Dănilă a acordat Bisericii Precista medalia Marie G. Bogdan (1857-1937), fiica lui Vasile Alecsandri (1818-1890)”. Se cuvine a aminti că Maria Bogdan a fost singurul descendent al poetului şi că a fost înmormântată la Borzești, locul de naștere al voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. Dl Mircea-Constantin Jurebie a motivat printr-un catren prezenţa noastră de 22 iunie: La Precista, Prea Sfânta Biserică creştină, / Fusese botezat, sub falduri de lumină, / Un Rege-al poeziei: Vasile-Alecsandri! / Poeţii-l pomenesc când Domnului se-nchină! Andreea Anchidin, din anul al III-lea, a vorbit despre vizita sa în Polonia cu ocazia derulării unui proiect „Erasmus”, care i-a oferit prilejul de a cerceta aspecte mai puțin cunoscute despre numele de familie al Paulinei Lucasiewicz, soția de origine poloneză a poetului. Subiectul este tema lucrării ei de licenţă, coordonată, bineînţeles, de dl Ioan Dănilă.

            Finalul a fost marcat de momentul muzical plin de emoție, în care enoriașii din biserică, alături de preoți, profesori și de studentele prezente, au cântat la unison melodia pe versurile lui Carol Scrob. O voce aparte a fost a drei Teodora Plăeşu, preşedinta Asociaţiei Profesorilor de Religie „Sfânta Parascheva” din judeţul Bacău. Remus Lupuleasa ne-a făcut fotografii, iar dl profesor ne-a dat întâlnire în acelaşi loc, peste exact un an.

            Stud. Teodora Burz

            Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău

             

             

            Primăria Municipiului Onești anunță tratament de dezinsecție în perioada 26 iunie – 5 iulie

              Primăria Municipiului Onești informează cetățenii că în perioada 26 iunie – 5 iulie 2024 se va efectua un tratament cu insecticid pe domeniul public al municipiului, având ca scop combaterea țânțarilor, păianjenilor, căpușelor, puricilor și muștelor. Acțiunea va începe pe 26 iunie, la ora 23:00, și se va desfășura zilnic între orele 23:00 și 06:00.

              Zonele Vizate

              Tratamentul va fi aplicat în următoarele locații:

              1. Parcurile:
                • Parcul Municipal
                • Parcul Cașin
                • Parcul George Călinescu
                • Parcul Regina Maria
                • Parcul Nadia Comăneci
                • Parcul Mărășești
              2. Alte spații verzi:
                • Scuarul din fața Policlinicii Spitalului Municipal
                • Aleea Parcului
                • Spații verzi de pe strada Perchiului
                • Spații verzi de pe Bulevardul Oituz
                • Curtea Spitalului Municipal
                • Spațiul verde de pe faleza râului Cașin
                • Baza Sportivă Municipală
                • Terasele “Hotel Trotuș”
                • Scuarul Hotel Trotuș
                • Incintele G-ral Radu R. Rosetti 6-12
                • Spațiul verde din fața Primăriei și Bibliotecii
                • Incintele de pe Bulevardul Republicii – strada Muncii Aleea Plopului
                • Incintele de pe Bulevardul Oituz – strada Poștei strada Muncii
                • Incintele dintre strada G-ral R. Rosetti – Bulevardul Republicii strada Cașinului strada Tineretului
                • Incintele dintre Bulevardul Oituz – Aleea Liliacului
                • Incintele dintre Bulevardul Republicii – strada Păcii – Bulevardul Oituz
              3. Cartiere și alte zone:
                • Cartierul Mal
                • Cartierul Dalas
                • Cartierul TCR
                • Locul de joacă din Slobozia
                • Căminul pentru Persoane Vârstnice de pe strada 8 Martie
                • Spațiile verzi dintre blocurile de pe Calea Industriilor nr. 3
                • Strada Fântânele
                • Locurile de joacă din Cartierul Borzești

              Specificații și Precauții

              • Produse utilizate: Insecticide din grupa III și IV de toxicitate.
              • Condiții meteorologice: În cazul condițiilor meteorologice nefavorabile, activitățile de dezinsecție vor fi decalate. Zonele programate pentru zilele cu precipitații vor fi reprogramate după finalizarea lucrărilor din graficul inițial.

              Primăria Municipiului Onești solicită cetățenilor să ia în considerare aceste informații și să evite zonele unde se desfășoară tratamentele pentru a asigura o desfășurare eficientă și sigură a acestor activități.

              Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu”: Concert aniversar

                Joi, 27 iunie, la ora 19:00, Piața Tricolorului din Municipiul Bacău va fi locul de întâlnire al iubitorilor de muzică și istorie, cu ocazia unui eveniment deosebit: concertul aniversar susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Bacău. Sub bagheta talentatului căpitan Valeriu Balan, această seară promite să fie un omagiu adus celor 193 de ani de existență a Muzicilor Militare din România.

                Muzicile Militare au o tradiție îndelungată și prestigioasă în România, reprezentând un simbol al disciplinei, onoarei și culturii militare. De-a lungul anilor, aceste formații au acompaniat numeroase ceremonii oficiale, parade și evenimente culturale, fiind un element esențial al vieții militare și al comunității. Fiecare notă muzicală interpretată de acești muzicieni este o reflecție a devotamentului și profesionalismului lor.

                Concertul aniversar organizat de Baza 95 Aeriană în colaborare cu Muzica Militară a Garnizoanei Bacău este mai mult decât un simplu eveniment muzical. Este o celebrare a istoriei, o recunoaștere a valorii tradițiilor militare și o oportunitate de a aduce comunitatea împreună. Muzica, considerată limbajul universal al omenirii, va răsuna în Piața Tricolorului, unind suflete și aducând un omagiu celor care au servit și servesc patria.