joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 433

Fetiță de nici doi ani, salvată de jandarmi după ce a căzut în râul Tazlău

Doi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au devenit eroii zilei după ce au salvat o fetiță de nici doi ani, care nu mai respira după ce a căzut cu mama și ceilalți frățiori în apa râului Tazlău. Mama a intrat în apă să-i salveze pe cei doi băieți, dar a alunecat și a căzut cu cea mică în apă. Au reușit să iasă cu toții din apă, dar din păcate fetița nu mai respira.

Incidentul a avut loc în această după-amiază, în cartierul Slobozia, pe râul Tazlău, în apropierea podului de pe strada Victoriei din municipiul Onești.

Florin și Cătălin, jandarmii care au intervenit, se aflau în patrulare când au observat-o pe mama, care abia ieșea din apă. Aceștia au auzit strigăte la un moment dat, așa că au mers să vadă ce se întâmplă.

O mamă încerca să își salveze fetița ce nu mai respira.

Florin a intervenit rapid și a aplicat manevre de resuscitare până când micuța și-a revenit și a început să respire. Acesta a luat-o în brațe pe copilă și a alergat cu ea până la ambulanță.

Cătălin și-a sprijinit colegul, a vorbit cu operatorul 112 și a oferit toate detaliile necesare privind locația și modalitatea de a ajunge cât mai repede ambulanța.

Până la sosirea echipajului medical, fetița a mai avut nevoie de manevre de resuscitare.
Ulterior, fetița a fost preluată de un echipaj SAJ și transportată la UPU Onești pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Sărituri în apă/ Red Bull Cliff Diving World Series: Costa Popovici (CSM Bacău), învingător în Italia!

 

Deși accidentat, elevul lui Adrian Gavriliu și-a adjudecat duminică, la Polignano a Mare, a treia etapă a competiției

Super-reușită pentru campionul sezonului tecut din Red Bull Cliff Diving World Series, Constantin Popovici. Săritorul în apă de la CSM Bacău și-a adjudecat, duminică, a treia etapă stagională a competiției, derulată în Italia, la Polignano a Mare. Deși accidentat serios runda precedentă, desfășurată în Statele Unite, la Boston, Costa a decis să se prezinte la etapa italiană din acest weekend.

„Era un risc mare, în condițiile în care Costa Popovici nu era refăcut, iar această stagiune este presărată cu accidente, dovadă și problemele pe care le are Cătălin Preda. Totuși, respectându-și statutul, Costa a hotârât să concureze, să încerce imposibilul, reușind până la urmă… imposibilul. Am schimbat lista de sărituri, iar duminică, în finală, Costa s-a impus cu o săritură pe care nu o mai repetase de cinci ani, dar pe care a executat-o excelent, lucru care certifică, o dată în plus, valoarea sa”, a punctat antrenorul lui Constantin Popovici, Adrian Gavriliu.

Costa Popovici a început concursul cu o notă de 6, care l-a plasat inițial pe poziția a opta, după care CSMeul” nostru a crescut, atât ca note, cât și ca locuri în clasament, suita de sărituri notate cu 9 permițându-i să dea lovitura și să-și adjudece runda de la Polignano a Mare. Aceasta este a doua etapă din cele trei de până acum ale ediției 2024 din Red Bull Cliff Diving Workd Series care-l găsește pe Popovici câștigător, băcăuanul triumfând și în întrecerea de debut, găzduită în primăvară, la Atena, în Grecia.

Următoarea rundă a Red Bull Cliff Diving World Series va avea loc pe 10 august, în Norvegia, la Oslo.

 

Fotbal/ Liga a III-a: Andrei Întuneric, noul antrenor al CSM Bacău!

Divizionara C CSM Bacău își schimbă antrenorul în vederea noului sezon competițional. În locul lui Cristi Popovici, al cărui contract este scadent pe 1 iulie, la cârma „CSMeilor” va fi instalat Andrei Întuneric.

În vârstă de 35 de ani, Întuneric le-a mai antrenat, printre altele, pe FC Dinamo Bacău, ACS Gauss, Aerostar U19 și CSM Ajdud 1946.

„Vin la CSM cu gândul de a construi ceva trainic pentru Bacău. Îmi propun să găsim un nucleu de jucători pe care să ne bazăm un timp mai indelugat și în jurul căruia să aducem cât mai mulți copii băcăuani și, totodată, îmi doresc ca, prin jocul și rezultatele echipei, să aducem cât mai mulți spectatori la stadion”, a declarat noul tehnician care, până la 15 iulie, atunci când se va reuni CSM Bacău, va dispune și de un „secund” și de un preparator fizic.

De notat că lotul CSM Bacău va fi reconfigurat în această vară, în condițiile în care o bună parte din jucători au decis să nu mai continue alături de formația băcăuană aflată sub tutela municipalității.

România înregistrează cea mai mare rată a inflației din UE, conform Eurostat

    Conform datelor publicate de Eurostat, Biroul de Statistică al Uniunii Europene, România a înregistrat cea mai mare rată anuală a inflației din Uniunea Europeană în luna mai 2024, atingând valoarea de 5.8%. Aceasta se situează considerabil peste media UE de 2.7%, care a crescut ușor față de luna aprilie, când era de 2.6%. În comparație, rata anuală a inflației în zona euro a fost de 2.6% în luna mai, față de 2.4% în aprilie.

    Printre statele membre UE, cele mai scăzute rate anuale ale inflației au fost înregistrate în Letonia (0.0%), Finlanda (0.4%) și Italia (0.8%). În contrast, după România, cele mai mari rate ale inflației au fost raportate în Belgia (4.9%) și Croația (4.3%).

    Comparativ cu luna aprilie, inflația anuală a scăzut în unsprezece state membre, a rămas stabilă în două și a crescut în paisprezece. În zona euro, cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației a venit din partea serviciilor (+1.83 puncte procentuale), urmate de alimente, alcool și tutun (+0.51 pp), bunuri industriale neenergetice (+0.18 pp) și energie (+0.04 pp).

    Identitatea lingvistică – temă de cercetare băcăuană

    Subiect al facultăţii de profil

    Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit ceremonia de susţinere publică a tezei de abilitare în Științe umaniste, domeniul Filologie, de către conf. univ. dr. Luminiţa Drugă, de la Facultatea de Litere, directoarea Departamentului de limba şi literatura română şi ştiinţe ale comunicării. Tema din titlu a fost concretizată prin referirea la practicile socioculturale, onomastice și culinare „privite atât diacronic, cât și în sincronie, ceea ce o încadrează unui domeniu interdisciplinar amplu”. Preocupările dnei profesoare sunt consecutive obţinerii, în anul 2004, a titlului de doctor în domeniul Filologie, cu teza „Studiu lingvistic asupra Cazaniei mitropolitului Varlaam”, coordonată de prof. univ. dr. Vasile Arvinte, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Ulterior, candidata la titlul de doctor habilitat a iniţiat şi finalizat, la nivelul Facultăţii băcăuane, o serie de acţiuni menite a consolida statutul filologiei şi a deschide instituţia către centre de cercetare din ţară şi din străinătate.

    Veghe ştiinţifică de necontestat

    Comisia numită de Ministerul Educaţiei a fost alcătuită din universitarii Adrian Chircu (Cluj-Napoca), Rodica Nagy (Suceava) şi Oliviu Felecan (Baia Mare), specialişti redutabili în domeniile de referinţă numite de candidată. Adrian Chircu, de pildă, de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, este primul filolog care a susţinut, în 2012, teza de abilitare, cu tema „Perspective sincronice, diacronice, diatopice şi romanice asupra limbii române”.

    Suporturi de conţinut

    Luminiţa Drugă şi-a întemeiat opţiunea pentru titlul postdoctoral pe elemente durabile: susţinerea de cursuri şi seminare din sfera limbii române contemporane, a istoriei limbii române, a filologiei comparate a limbilor romanice etc., la care s-au adăugat discipline specializate, ca limbaje prin literatură, patrimoniul și identitatea culturală etc. Apartenenţa la anumite organisme ştiinţifice (Asociaţia Română de Studii Semiotice, Societatea de Ştiinţe Filologice din România, filiala Bacău, Asociația de Ştiinţe Etnologice din România i-a dat „posibilitatea de a interacţiona cu cei mai buni specialişti din domeniile de interes ştiinţific”, după propria mărturie. Evident, sunt de menţionat aici lucrările de autor ori coautor apărute în România sau în străinătate, ca şi participările la evenimente ştiinţifice naţionale şi internaţionale.

    Perspective asumate

    Disertaţia s-a încheiat cu numirea domeniilor pentru care a demarat sau urmează să demareze proiecte de cercetare: onomastică, antroponimie și toponimie, dialectologie, limba română normativă, antropologie culturală ş.a. Comisia a aprobat în unanimitate întreaga pledoarie.

    Un studiu de caz

    Teza de abilitare conţine şi o analiză toponimică: numele satului Pluton, din comuna Pipirig, judeţul Neamţ, motivat de localnici prin referire la Cel de-al Doilea Război Mondial. De fapt, s-a produs o metateză de la cuvântul plotun, o varietate de cerb, „cuvântul fiind un arhaism pătruns în limba românilor pe filieră slavă, însă dispărut între timp din vorbirea curentă, după cum și animalul a ajuns la extincție în zilele noastre. Ultimul exemplar de plotun a fost ucis în anul 1978 (adevarul.ro/stiri-locale/galati/enigmaticul-plotun-animalulul-legendar-care-a-1868644.html)”.

    Duminica I după Rusalii

    Nimic mai firesc decât ca în prima săptămână după Rusalii – imediat după postul Sfinților Petru și Pavel, a celor doi apostoli diferiți, dar chemați de către Mîntuitorul Hristos să vestească aceeași Evanghelie a iubirii milostive și a mântuirii lumii – să celebrăm sfințenia și pe sfinți, pentru a ne aminti de ipostazele în care Duhul cel Sfânt se furișează în viețile noastre, corectându-ne traiectoria Împărăției, spre a ne aduce vii la picioarele Crucii. Suntem într-o duminică în care deslușim faptul că Biserica prețuiește pe tot omul-lumină care hrănește și se hrănește întru Adevăr. O zi a casnicilor și a prietenilor lui Dumnezeu, a oamenilor-magnet de suflet, via dovadă a prezenței și lucrării Duhului Sfânt în lume.
    Ortodoxia este bun simț, raționalitate și căutarea sfințeniei prin smerenie și comuniune. A acelei stări de plinătate, care se fundamentează pe sfintenia lui Dumnezeu. El este Cel care ne dă puterea de a deveni sfinti, iar această putere este harul Duhului Sfant. Greșit este faptul a crede că sfintenia ar ține doar de trecut. Există sfinți și astazi printre noi. Se zice despre Sfântul Antonie cel Mare că, spre sfârșitul vieții, când ajunsese la o viețuire de toți recunoscută, a înălțat din smerenie o întrebare către Cer: „Oare există, în acest deșert, cineva mai bun decât mine?”. Dumnezeu i-a trimis un înger care l-a povățuit așa: „Du-te în Alexandria și primul om pe care-l vei întâlni să știi că este mai bun decât tine!”. Și sfântul a mers în oraș și a găsit un curelar. A început să-l întrebe despre a sa viață. După multe ezitări, presat de rugămințile ascetului, acesta i-a mărturisit: „Nu fac nimic deosebit. Mă scol dimineața, îmi spun rugăciunea și trec la lucru. La amiază îmi fac rugăciunea, mănânc împreună cu familia și mulțumim toți lui Dumnezeu. Seara, nu mă culc fără gândul la Cer. Mă port bine cu soția și am grijă de copii, să aibă cele trebuincioase. Nu iau mai mult decât mi se cuvine, nu fac rău nimănui. Atât!” Ascetul s-a luminat. Pentru cinste, liniște, necârtire și smerenie, cizmarul se ridicase duhovnicește deasupra nevoințelor sale.
    Duminica aceasta ne obligă să ne reevaluăm vocațiile și chemările. Și să ne reangajăm în devenirea noastră de oameni- fericire. De dragul nostru, dar și al sfinților, frații noștri în Hristos!

    Inspector scolar,
    pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

    .

    Pompierii militari salvează un câine căzut într-o râpă la Itești

    În cursul zilei de ieri, 28 iunie a.c., pompierii militari au fost solicitați să intervină de urgență în comuna Itești, județul Bacău, pentru a salva un câine căzut într-o râpă de aproximativ 10 metri adâncime. Incidentul a atras atenția locuitorilor din zonă, care au observat patrupedul în dificultate și au alertat autoritățile.

    La scurt timp după apel, un echipaj de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău s-a deplasat la locul indicat.

    Intervenția a fost realizată cu ajutorul accesoriilor din dotare, în special a cordiței de salvare. Pompierii au acționat cu profesionalism și precizie, asigurându-se că animalul nu suferă răni suplimentare în timpul extragerii. După câteva minute tensionate, câinele a fost scos în siguranță din râpă.

    Patrupedul, deși speriat, nu prezenta răni vizibile și a fost imediat predat stăpânului său, care a rămas profund recunoscător pentru promptitudinea și eficiența echipajului de pompieri.

    Intervențiile de acest gen nu sunt rare pentru pompieri, aceștia fiind solicitați frecvent să intervină în situații similare. Pregătirea continuă și dotările moderne le permit să acționeze eficient în diverse scenarii, asigurând astfel siguranța comunităților pe care le deservesc.

    O pacienta a decedat la intrarea în Spitalul Buhuși. Rudele au atacat personalul medical care a încercat să intervină

      Consiliul de Administrație al Spitalului ”Prof. Dr. Aduard Apetrei” din Buhuși a făcut publice detalii cu privire la tragicul incident din începutul lunii, în care o pacientă a decedat la intrarea în unitatea medicală.

      Conform comunicatului, în noaptea de 3 iunie 2024, la ora 00:30, un incident tragic s-a petrecut în apropierea spitalului din Buhuși, județul Bacău, soldat cu decesul unei femei cunoscute cu multiple afecțiuni cronice. Evenimentul a generat controverse și tensiuni, motiv pentru care o analiză detaliată a fost efectuată pentru a clarifica circumstanțele și reacțiile implicate.

      Pacienta, identificată ca Ț.E., a fost adusă la spital de un membru al familiei după ce aceștia au solicitat ajutorul serviciului de ambulanță prin apelul de urgență 112. Cu toate acestea, în loc să aștepte sosirea ambulanței, familia a decis să transporte pacienta pe cont propriu, pe brațe, către unitatea de primiri urgențe (CPU).

      Ajungând la aproximativ un metru de intrarea în curtea spitalului, pacienta a fost lăsată pe trotuar, iar membrii familiei au strigat după ajutor. În mai puțin de un minut, conform imaginilor de pe camerele de supraveghere, un paznic și o asistentă medicală din CPU au ajuns la fața locului pentru a oferi primul ajutor. Însă, echipa medicală a fost întâmpinată cu agresivitate verbală și fizică. Asistenta a fost lovită de mai multe ori, ochelarii și halatul fiindu-i rupți.

      În următoarele două minute, un asistent medical și un șofer de ambulanță, care aduseseră o altă pacientă cu infarct miocardic la CPU, au intervenit și ei pentru a acorda ajutor. Aceștia au fost, de asemenea, agresați verbal și fizic de către aparținători. Reacția violentă a familiei a îngreunat semnificativ eforturile personalului medical de a transporta pacienta în CPU.

      Când pacienta a fost adusă în sfârșit în CPU, starea ei era critică: prezenta midriază fixă, tensiune arterială nedetectabilă și linie izoelectrică pe EKG. Personalul medical a inițiat imediat protocolul de resuscitare, însă fără succes. Conform reglementărilor legale, familia și poliția orașului Buhuși au fost informate despre decesul pacientei. Poliția a dispus acțiunile legale necesare în conformitate cu articolul 24 al normelor de aplicare a Legii nr. 104/2003.

      Investigațiile ulterioare, care au inclus revizuirea înregistrărilor video și colectarea notelor informative de la agentul de pază, medicul de gardă și asistenta medicală din CPU, au arătat că personalul medical și de suport a acționat în conformitate cu legislația sanitară, protocoalele medicale și procedurile interne. Intervenția promptă și adecvată a echipei medicale a fost însă împiedicată de reacția agresivă a aparținătorilor.

      Născut în Bacău, generalul (rtr.) Octavian Leru împlinește 103 ani

      Sediul Ministerului Apărării Naționale (MApN) a fost ieri gazda unei sărbători emoționante: aniversarea celor 103 ani de viață ai veteranului de război, general (rtr.) Octavian Leru. Evenimentul a fost marcat de prezența distinsului general în retragere, care ne-a onorat cu prezența sa și ne-a împărtășit povești inestimabile din perioada războiului.

      Octavian Leru, născut la Bacău, a trăit o viață plină de curaj și devotament față de țară. Fiind copil de ofițer, a urmat cariera tatălui său și a absolvit Școala Militară de Ofițeri de Artilerie de la Pitești în iulie 1943, în mijlocul celui de-Al Doilea Război Mondial. A luptat pe ambele fronturi, Est și Vest, și a încheiat conflagrația în Cehoslovacia, aproape de Praga. Deviza sa, „Pentru nimic în lume nu renunț”, a reflectat perfect determinarea și spiritul său neînfricat în acei ani tulburi.

      „Sunt un fost ofițer care și-a făcut datoria, și-a iubit țara, dovadă fiind faptele și lucrurile pe care le-am executat în timpul războiului. Îmi plac cinstea, corectitudinea și, în special, fiind militar, iubirea de țară. Ca orice om de vârsta mea, nu doresc altceva decât sănătate și prosperitate pentru cei care mă urmează. În viață e bine să faci ce îți place. Să înveți și iar să înveți!” a declarat veteranul, oferind câteva sfaturi valoroase pentru generațiile de astăzi.

      După război, Octavian Leru a absolvit cursurile Facultății de Construcții din București și a avut o carieră remarcabilă în domeniul proiectării și construirii de clădiri militare și civile. Printre realizările sale notabile se numără hotelurile Mara din Baia Mare și Yalta din Mamaia, Farul din Constanța, complexul Cotroceni, magazinul Unirea și numeroase alte construcții de pe Valea Jiului.

      Evenimentul de la MApN a fost marcat de o atmosferă solemnă și plină de recunoștință, în care poveștile de pe front ale generalului au captivat și inspirat pe toți cei prezenți. La final, aplauzele îndelungi au reflectat respectul și aprecierea pentru curajul și devotamentul său neclintit.

      „A fost o onoare să-l avem din nou alături de noi pe domnul general Octavian Leru. Îi dorim mulți ani fericiți și sănătate, alături de cei dragi!”, au transmis reprezentanții MApN.

      Peste 50 de cabinete de medicină de familie din Județul Bacău vor fi modernizate prin finanțările PNRR

        Ministerul Sănătății a anunțat modernizarea a 52 de cabinete de medicină de familie din județul Bacău, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Această inițiativă urmărește îmbunătățirea condițiilor și a calității serviciilor medicale pentru pacienții din regiune.

        Proiectul include două componente principale:

        Renovări: Cabinetele vor beneficia de îmbunătățiri și reparații esențiale, menite să ofere pacienților condiții optime de primire și tratament.
        Echipamente moderne: Vor fi achiziționate aparate medicale de ultimă generație, necesare pentru a asigura servicii medicale de înaltă calitate.
        Investițiile totale în aceste modernizări depășesc suma de 4 milioane de lei. Acest demers face parte dintr-un efort mai amplu de modernizare și digitalizare a infrastructurii de sănătate din România, având ca obiectiv facilitarea accesului la servicii de calitate pentru toți cetățenii.

        Această inițiativă vine în sprijinul comunităților locale, asigurându-le accesul la îngrijiri medicale eficiente și moderne, contribuind astfel la îmbunătățirea stării de sănătate a populației din județul Bacău.

        Alexandru Tomescu a fermecat publicul din Ghimeș cu acordurile lui Bach

        Turneul Internațional Stradivarius a adus magia muzicii clasice în inima Ghimeșului, județul Bacău, aseară. Într-o atmosferă de reverență și emoție, vioara Stradivarius a lui Alexandru Tomescu a răsunat în biserica Romano-Catolică din localitate, fermecând publicul cu un recital de excepție de aproape două ore.

        În această a 17-a ediție a turneului, Alexandru Tomescu și celebra sa vioară au pornit într-o călătorie muzicală prin 16 localități din România, aducând în fiecare loc compozițiile nemuritoare ale lui Johann Sebastian Bach. Concertul de la Ghimeș a fost un moment special, cu biserica transformată într-o sală de concert de cel mai înalt nivel, informează ProTV.

        „A fost un maraton nu doar pentru mine, ci și pentru public. A fost o atmosferă de sală de concert de cel mai înalt nivel aici și mă bucur foarte mult că am putut împărtăși cu atâția oameni dragi muzica pe care o iubesc,” a declarat Alexandru Tomescu, reflectând asupra serii memorabile.

        Pentru aproape două ore, spectatori veniți din toată zona Moldovei au fost vrăjiți de virtuozitatea interpretării. „A fost o călătorie în interiorul meu. Îmi place foarte mult Bach și e prima dată când ascult sonatele în interpretare de vioară. A fost extraordinar și greu de exprimat, dar o călătorie interioară,” a mărturisit unul dintre spectatori, încă sub influența emoțiilor.

        Un alt participant, pasionat de vioară, a remarcat unicitatea fiecărei interpretări a lui Tomescu: „De fiecare dată interpretează diferit. Dar mă interesează în mod direct, deoarece și eu studiez vioara. Deci e foarte interesant mereu.”

        Un meloman prezent la eveniment a adăugat: „Știam ceva de Bach, că transmite un mesaj dincolo de ceea ce suntem noi, ceva ce vine de la Dumnezeu. N-am văzut până acum un Stradivarius live și mă bucur că am fost în seara asta aici.”

        Damian Pal, unul dintre organizatori, a exprimat bucuria comunității locale de a-l avea din nou pe Alexandru Tomescu la Ghimeș: „Suntem tare bucuroși că pentru a cincea oară Alexandru Tomescu ne calcă pragul la Ghimeș. Muzica apasă niște butoane în noi, ca pe un panou de comandă, și asta este fascinant.”

        Aplaudat îndelung la final, concertul lui Alexandru Tomescu la Ghimeș a fost nu doar o demonstrație de virtuozitate, ci și o reamintire a puterii transformative a muzicii clasice, care unește și înalță sufletele celor care o ascultă.

        Percheziții la Onești după spargeri la magazine de bijuterii din Oradea și Arad

          În noaptea de 14 spre 15 mai 2024, polițiștii din Arad au intervenit prompt după ce au fost informați despre un furt dintr-un magazin de bijuterii situat în municipiu. Incidentul a declanșat o anchetă amplă și complexă, coordonată de o echipă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale (SIC), Poliția Municipiului Arad, Serviciul Criminalistic și alți specialiști.

          După analiza probelor și derularea investigațiilor, polițiștii au emis patru mandate de percheziție domiciliară. Două dintre acestea au fost executate în Onești, județul Bacău, iar celelalte două în Oradea, județul Bihor. Perchezițiile au avut loc cu sprijinul polițiștilor SIC din județele Bacău și Bihor, rezultând în descoperirea și confiscarea unor obiecte semnificative pentru caz.

          Din cele patru locații percheziționate, autoritățile au ridicat aproximativ 60.000 de lei, articole pirotehnice, bijuterii ce par a fi confecționate din metal prețios, precum și diverse obiecte vestimentare. Acestea din urmă sunt suspectate a fi fost utilizate în furturile din cele două magazine de bijuterii din Arad și Oradea.

          La data de 27 iunie, doi bărbați, în vârstă de 50 și 51 de ani, au fost aduși pentru audieri din Oradea și Onești, fiind ulterior reținuți. Aceștia sunt principalii suspecți în comiterea furturilor investigate. A doua zi, pe 28 iunie, Judecătoria Oradea a dispus arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile, sub acuzația de furt calificat.

          Construcția Pasarelei Letea (Podul de la Narcisa)

          Pasarela Letea din Bacău este un simbol al evoluției infrastructurii urbane, reflectând încercările și eșecurile autorităților locale de a crea soluții eficiente pentru mobilitatea pietonilor. Fotografia ilustrează stadiul inițial al pasarelei, care a inclus scări laterale pentru a permite pietonilor să traverseze calea ferată în siguranță.

          La momentul construcției sale, Pasarela Letea era o inovație pentru Bacău. Autoritățile au prevăzut scări laterale care permiteau pietonilor să urce pe pasarelă și să traverseze liniile de cale ferată fără riscul de a fi loviți de trenuri. Această amenajare avea scopul de a separa traficul pietonal de cel feroviar, oferind un mod sigur și rapid de traversare.

          Cu toate acestea, în ciuda intențiilor bune, scările laterale au fost utilizate foarte rar de către locuitori. Pietonii continuau să traverseze calea ferată la nivelul solului, ignorând scările construite pentru siguranța lor. Motivele pentru această alegere au variat de la comoditate până la lipsa de educație privind riscurile implicate.

          În cele din urmă, autoritățile au decis să demoleze scările laterale, deoarece nu aduceau beneficiul scontat.
          Autoritățile au construit un pasaj subteran în încercarea de a oferi o alternativă mai atractivă și mai sigură pentru traversarea căii ferate. Pasajul subteran era conceput pentru a proteja pietonii de traficul feroviar și pentru a facilita traversarea în orice condiții meteorologice.

          În ciuda construcției pasajului subteran, acesta nu a fost utilizat conform așteptărilor. Locuitorii au continuat să ignore infrastructura destinată siguranței lor, preferând să traverseze calea ferată direct. Acest comportament a dus la numeroase accidente, unele dintre ele soldându-se cu pierderi de vieți omenești.

          Motivațiile pentru evitarea pasajului subteran au inclus factori precum percepția de nesiguranță în pasajele subterane, lipsa de întreținere adecvată a infrastructurii, sau pur și simplu obișnuința de a traversa la nivelul solului.

          Un pictor al levitaţiei – Mihai Nechita-Burculeţ

          M-au surprins dintotdeauna, în creaţia artistului târgocnean, efectele provocate de aşezarea obiectelor într-o stare de imponderabilitate: fructe, instrumente diverse, detalii din universul animat ori inanimat ignoră legea gravitaţiei şi se apropie de mediul personal-individual al privitorului. Acesta din urmă se descoperă stăpân pe o lume altminteri naturală, acceptând jocul de-a proprietatea la care îl supune artistul.

          Astfel de gânduri m-au năpădit luni, 24 iunie, însoţindu-l pe ultimul drum pe pictorul levitaţiei, dar păstrând în minte imagini ale picturilor sale, multe dintre acestea tratând subiecte religioase.

          De la profesoara de muzică Georgeta Nechita-Burculeţ, soţia (fiica prezbiterei şi memorialistei Laetitia Leonte), şi de la preotul Vasile Panţâru, parohul Bisericii „Buna Vestire – Răducanu” din Târgu Ocna, am aflat datele unui posibil CV. Aşadar, Mihai s-a născut la 5 febr. 1949 în comuna ieşeană Sârca şi a trecut la cele veşnice la 21 iun. 2024. A absolvit Facultatea de Arte Plastice din Iaşi şi Institutul „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia muzeologie. A predat desenul (dar şi istoria artelor şi istoria religiilor) la şcoala din Târgu Trotuş, la Clubul Copiilor Slănic-Moldova, iar din 1990, la Colegiul Naţional „Costache Negri” Târgu Ocna. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1994, a luat parte la expoziţii UAP anuale, judeţene, interjudeţene sau de grup încă din 1976, la Iaşi, Bacău, Chişinău, Bucureşti, Oneşti, Dumbrăveni, Piatra-Neamţ, Târgu Mureş ş.a.

          Expoziţii personale a deschis la Iaşi (1976, 1977), Oneşti (1979, 1983, 1985, 1996), Târgu Ocna (febr. 2024, Centrul Cultural „Ion Talianu”), Bacău (1987), Cluj-Napoca (1988), Ploieşti (1989), Franţa (1991), Germania (1996), Olanda ş.a. A expus la întâlniri naţionale şi internaţionale („Saloanele Moldovei” şi Bienala „Lascăr Vorel” Piatra-Neamţ), iar lucrări ale sale se află în colecţii muzeale din Bacău (Muzeul de Artă), Cluj-Napoca (Universitatea „Babeş-Bolyai”), Bucureşti (Cercul Militar Naţional) sau particulare, din Franţa, Germania, Israel, Turcia, Canada, SUA, Noua Zeelandă, România.

          Viorel Savin îl găseşte „un valoros pictor postmodern” şi notează câteva titluri din tablourile lui Mihai Nechita-Burculeţ: „Heruvimul lui Rafael”, „Lăptăreasa”, „Cimpoiul”, „Mama”, „Calm”, „Micul clovn”, „Pâinica”, „Femeia cu pălărie”, „Foc”, „Pasăre”, „Autoportret la 80 de ani”. Aurel Stanciu l-a plasat între artiştii care „tac şi fac”, Anda Păun a transmis mesajul de rămas-bun al Primăriei oraşului Târgu Ocna, iar primarul Ionică Câdă, pe cel al administraţiei comunei Măgireşti. Gabriel Fornica-Livada a rememorat prezenţele pictorului pe simezele ocazionale ale Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” Oneşti, iar eu am mulţumit public pentru generozitatea lui Mihai Nechita-Burculeţ: a dăruit viitoarei Case-Muzeu „Vasile Alecsandri” din Bacău portretele lui George Bacovia şi Vasile Alecsandri. Nu numai pentru aceasta merită ca Mihai să ajungă, aşa cum scria pe o jerbă, „într-un colţişor de rai”

          Fotbal/ Euro 2024: Dorin Goian știe cum poate trece România de Olanda

          Fostul fundaș central al FCM Bacău a parafat unica victorie a „tricolorilor” în fața „Portocalei Mecanice”: 1-0 în octombrie 2007, în preminariile Campionatului European. Revenit din Germania, unde a asistat la partidele României cu Belgia și Slovacia, Goe estimează la 40 la sută șansele noastre de calificare în „sferturi”, dar consideră că, printr-o organizare foarte bună și o defensivă la înălțime, naționala lui Edi Iordănescu poate avea câștig de cauză marți seara, la Munchen, în fața batavilor. Ex-internaționalul mizează pe un gol decisiv înscris de Denis Drăguș

          „Suntem în minutul 71 al partidei de la Constanța, dintre România și Olanda, iar scorul este în continuare 0-0. Cristi Chivu execută o lovitură liberă, Codrea trimite cu capul, portarul Stekelenburg are o intervenție fantastică, dar Dorin Goian, pe fază, reia din careul mic cu latul și…. Goooool! E gooool!”. Așa s-a scris istoria singurei victorii obținute de România în dauna Olandei. Era octombrie 2007, iar reușita lui Goian permitea „tricolorilor” să se impună în fața batavilor în preliminariile Campionatului European 2008. În total, România și Olanda s-au întâlnit de 14 ori. Prima dată, în urmă cu o sută de ani, la Turneul de Olimpic de la Paris, atunci când „Portocala” s-a impus la scor de tenis: 6-0. De atunci, cele două reprezentative s-au mai aflat față în față în alte 13 rânduri. De nouă ori s-au impus olandezii, trei jocuri s-au încheiat la egalitate, iar ai noștrii au avut câștig de cauză o singură dată: la acel 1-0 din toamna lui 2007. Marți, 2 iulie, de la ora 19.00, România și Olanda se vor înfrunta o dată în plus. De data aceasta la Munchen, în optimile de finală ale Euro 2024. Iar Dorin Goian, omul care a parafat singura noastră victorie în disputele cu batavii, așteaptă, în sfârșit, să… predea ștafeta, astfel încât România să triumfe la fel ca în urmă cu 14 ani și să acceadă în sferturile de finală ale turneului final, așa cum a mai făcut-o acum 24 de ani.

          -Goe, din momentul în care s-a aflat că România va întâlni Olanda în „optimi”, cam câți jurnaliști te-au sunat pentru un remember al victoriei din 2007?

          -Oho! Dar să știi că nu au fost numai jurnaliști! O mulțime de cunoscuți m-au apelat sau mi-au trimis mesaje legate de acea victorie- singura de altfel din palmaresul întâlnirilor directe cu Olanda- pe care noi am obținut-o în 2007, prin golul înscris de mine. Sincer, nici nu am apucat să răspund la toate mesajele, mai ales că de-abia am revenit din Germania, unde am asistat la meciurile noastre cu Belgia și Slovacia.

          -Până să vorbim de actualul turneu final din Germania, hai să mai rămânem puțin la acel succes din 2007. Când ai revăzut ultima dată golul înscris în poarta lui Stekelenburg?

          -Îți spun imediat: în octombrie anul trecut. Se împlineau 13 ani și a fost un repost care mi-a parvenit în privat. M-a luat cu fiori când l-am revăzut pentru că, îți dai seama, e o amintire superbă.

          -Este cel mai important gol din cariera ta?

          -Da, cu siguranță. Nu însă și cel mai frumos. Cel mai frumos a fost un „stâng” de pe la 25-30 de metri în vinclu, pe vremea când activam la Asteras Tripolis. Ca importanță, însă, cel contra Olandei este în top, mai ales că el a contribuit la calificarea noastră la Euro 2008.

          -Apropo de Euro 2008. A fost mai mare bucuria victoriei din preliminarii contra Olandei, victorie care v-a permis să ajungeți la turneul final sau înfrângerea din grupele turneului final suferită în fața aceleiași echipe, înfrângere care v-a împiedicat să accedeți în „optimi”?

          -A fost mai mare bucuria victoriei, fără niciun fel de dubiu. Dar să știi că și înfrângerea de la turneul final ne-a durut foarte mult. Eu nu am jucat la acel meci cu Olanda, fiind suspendat. Țin minte că s-au scris tot felul de bazaconii, că olandezii au vrut să ne lase să câștigăm, dar noi nu am putut… Repet, bazaconii. A existat însă o mare frustrare pentru simțeam că s-ar fi putut mai mult, chiar dacă făceam parte dintr-o grupă infernală, cu Olanda, Franța și Italia. Dacă Adi Mutu nu ar fi ratat acel penalty cu Italia, am fi avut două puncte în plus și altfel ar fi stat lucrurile.

          „Bravo, Gogule!”

          – O paranteză legată de Mutu. Și de goluri importante. În martie 2011, în weekendul în care Adi Mutu înscria ultimul său gol pentru Fiorentina într-un 2-2 cu Roma, tu aduceai victoria lui Palermo împotriva liderei din Serie A, AC Milan.

          -O, da! Gol foarte important, chiar dacă n-a fost spectaculos. Uite, dacă tot am deschis cufărul cu amintiri, să-ți povestesc o chestie interesantă de la acea victorie a lui Palermo. Milan, ai zis bine, era pe primul loc, cu cinci puncte avans în fața lui Inter. Meciul nostru s-a jucat într-o sâmbătă. În vestiar, când mi-am deschis telefonul, mă sună Chivu, care era în cantonament cu Inter pentru că ei jucau a doua zi. Mamă, ce urale din partea celor de la Inter pentru că, prin golul meu, ținusem Milanul pe loc și astfel distanța se putea reduce la numai trei puncte, plus că urma la scurt timp și derby-ul milanez. „Bravo Gogule! Grazie, Gogule!” am auzit în momentul în care m-a sunat Chivu. Și încă una! Tot legată de un gol important, unul care a dat o reconfigurare carierei mele: cel marcat pentru FCM Bacău contra Stelei, într-un 2-2 plin de suspans în turul ediției 2004-2005. Cred că acel gol a contribuit și încă mult la transferul meu la Steaua, chiar în iarna care a urmat.

          -Din iarna lui 2005 să ajungem la vara fierbinte a lui 2024. Te-ai întors vineri din Germania, unde ai asistat la meciurile României cu Belgia și Slovacia. Cum ai trăit calificarea noastră, ba încă de pe primul loc în grupă?

          -Cu emoție, cu bucurie și cu mândrie. Naționala asta ne face să fim mândri. Îmi place foarte mult compartimentul defensiv. Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu, plus Niță în poartă au făcut o treabă foarte bună. Chiar și cu Belgia, contra unor individualități de top precum De Bruyne, Doku sau Lukaku, eu zic că ne-am descurcat onorabil pe faza defensivă. De altfel, în meciul de marți, cu Olanda, eu îmi pun mari speranțe în apărare. Dacă ne vom apăra bine, dacă vom impresiona din nou prin organizare și dacă vom avea și o doză de șansă, eu cred că putem învinge Olanda. Bineînțeles, adversarii pornesc favoriți, dar consider că suntem acolo. Estimez la 40 la sută șansele noastre de victorie, un procentaj deloc mic atunci când întâlnești Olanda.

          -Chiar, cum ți se pare Olanda? Ar fi fost de preferat, oare, să întâlnim Slovenia? Slovenia, la care joacă încă unul din foștii tăi colegi de la Palermo, știi la cine mă refer, nu?

          -Sigur că da, vorbești de Ilicic! Drept să-ți spun, nu am urmărit cu atenție nici toate meciurile Olandei și nici pe cele ale Sloveniei, așa că aș vorbi aiurea dacă aș încerca să fac o paralelă între cele două. Pot spune că Olanda de azi este inferioară celei de pe vremea mea- Doamne, ce jucători aveau atunci: Van Nistelrooy, Van der Vart, Babel, Seedorf, van Bommel, Robben, mai intra și Huntelaar- dar rămâne o forță. Olanda este Olanda adică un adversar de calibru, contra trebuie să faci un meci perfect pentru a te impune. Și eu cred că putem face un astfel de meci, mai ales că traversăm un moment foarte favorabil.

          Mizează pe Drăguș

          -Cui ți-ar plăcea să predai ștafeta? Cine ai vrea să fie autorul golului victorios contra Olandei, așa cum ai fost tu în 2007?

          -Mi-aș dori să marcheze Denis Drăguș. Îmi place foarte mult. Face un efort fantastic, se demarcă bine, știe să creeze culoare și are execuții de calitate. Mizez pe el.

          -Ai stat opt zile în Germania pe perioada meciurilor din grupe. Toată lumea vorbește de atmosfera pe care o fac fanii noștri.

          -Am fost nu doar pe stadion, ci și în Fan Zone și în piețe. Este ceva incredibil, e o nebunie frumoasă care dă un vibe extraordinar, pe care jucătorii îl simt. A spus-o și Pușcaș după partida cu Slovacia. Entuziasmul acesta al fanilor te încarcă foarte mult și te poate purta departe.

          -Nu te bate gândul să revii marți în Germania, pentru jocul cu Olanda?

          -Gândul m-ar bate el, deși oboseala își cam spune cuvântul în condițiile în care de-abia m-am întors din Germania. Problema este că nu se mai găsesc bilete. E o adevărată nebunie. Iar asta spune foarte multe despre ce a reușit naționala noastră, Generația de Suflet cum a denumit-o inspirat selecționerul Edi Iordănescu.

          -Dacă nu ajungi la Munchen, unde și cu cine vei vedea meciul de marți?

          -Mai mult ca sigur că la o terasă, cu prietenii. Strigând din răsputeri: hai Româniaaa!

          Lansare de carte la Biblioteca Județeană: Nietzsche – sihastrul din noi

          Vineri, 28 iunie, de la ora 18.00, în ultimă zi a manifestărilor din cadrul Zilele Bibliotecii Județene „Costache Sturdza” Bacău, a avut loc, la sediul bibliotecii, Sala Multimedia, lansarea volumului de critică și eseuri filosofice: „Nietzsche-sihastrul din noi”, Editura Academiei Române 2024, de Ion Fercu, poet, romancier, eseist, gazetar, membru al USR, laureat cu Premiul Academiei Române, pentru volumul „Prin subteranele dostoievskiene”.

          Au participat scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, editori, profesori, ziariști, studenți, un public fidel al bibliotecii.

          Moderator, ca de altfel al tuturor activităților din cele două zile, a fost Adrian Jicu, director al prestigioasei instituții băcăuane de cultura. Au prezentat cartea, Marius Manta – scriitor, critic literar, redactor al revistei Ateneu, Carmen Mihalache – scriitor, director al revistei Ateneu, Petre Isachi, profesor, scriitor, critic literar. Cartea, un adevărat eveniment editorial, este apreciat ca un eseu enciclopedic, structurat în trei mai capitole-teme:

          Prejudecățile, infern și provocare, Prăbușiri și iviri de lumi, Supraomul versus cyborg, astfel discursul, au spus cei trei vorbitori, este întemeiat și susținut de o bibliografie ce străbate milenii, cu autori socotiți părinți și întemeietori de sisteme și idei filosofice, din domenii că metafizica, mitologia, religia, psihologia, literatura, istoria și hermeneutica.

          „Prin vocea acestui <<Hamlet al filosofiei, suntem invitați la un ospăț metafizic în orizonturile voinței de putere, nihilismului, eternei reîntoarceri a aceluiași supraomului, dreptății, adevărului și viitorului speciei umane”, după cum se menționează pe coperta a IV-a a volumului.

          VIDEO: Bacăul anilor ’70-’80

          Descoperiți farmecul anilor ’70 și ’80 din Bacău printr-un montaj video unic, bazat pe imagini filmate pe peliculă de 8 mm și difuzat de Cineclic. Aceste filmulețe rare, recuperate dintr-un târg de vechituri, ar proveni din colecția personală a unui doctor băcăuan pasionat de sport, oferindu-ne o privire nostalgică asupra orașului și a vieții de altădată. Pe lânga imaginile din Bacău, pot fi văzute și imagini din alte localități, unde cel care a filmat și-a petrecut concediile.

          Sfinții Petru și Paul

          Biserica ne invită să celebrăm la data de 29 iunie sfințenia a doi mari apostoli: Petru și Paul, care au întărit mărturia credinței lor prin vărsarea sângelui, murind ca martiri. Aceasta este una dintre cele mai vechi sărbători prezente în calendarul roman, fiind atestată încă din secolul al IV-lea.
          În Roma Antică, ziua de 29 iunie era dedicată fondatorilor acestei cetăți: Romulus și Remus. După ce a început să se dezvolte creștinismul, celebrarea păgână a fost înlocuită cu sărbătoarea care îi amintește până astăzi pe noii fondatori ai Romei: sfinții apostoli Petru și Paul.
          Deși nu au fost uciși în aceeași zi și nici în același fel, martiriul sfinților Petru și Paul ne arată legătura strânsă a acestor doi apostoli cu viața și moartea lui Isus Cristos.
          Sfântul Petru a murit cel dintâi, fiind răstignit pe o cruce cu capul în jos, iar sfântul Paul a fost mai apoi decapitat. Amândoi au murit asemenea lui Cristos, pentru că au trăit o viață asemănătoare, crescând din zi în zi în prietenia lui.
          Și pe noi Dumnezeu ne cheamă să devenim prietenii săi, și pentru aceasta el ne transformă viața. În tradiția iudaică, atunci când Dumnezeu chema pe cineva la o misiune, îi dădea un nume nou.
          Simon – pescarul, este numit Chefa, piatră, stânca de temelie, pentru că el reprezintă Biserica stabilă, biserica apostolică, cea care dăinuie până astăzi.
          Saul este transformat în Paul și reprezintă Biserica în mișcare, Biserica în misiune, care duce veste bună la toată făptura.
          Și noi, la Botez am primit numele de creștin și, o dată cu acest nume, o nouă misiune: de a fi martori ai vieții noi în Cristos.
          Ce putem învăța noi astăzi de la cei doi apostoli, Petru și Paul? Să ne trăim viața iubindu-l pe Isus. Prin modelul celor doi apostoli, Isus vrea să ne facă să înțelegem că păcatul nostru, trădările și infidelitățile noastre, nu sunt mai puternice decât milostivirea sa. Isus vine mereu la noi oferindu-ne iubirea sa și cerându-ne iubire.
          Un imn al Bisericii dedicat acestei sărbători spune că „a primit cheile Bisericii mâna lui Petru trădătorul, și maestrul Evangheliei a devenit Paul persecutorul”.
          Isus a ales un trădător și un persecutor pentru a face din ei doi dintre cei mai mari Apostoli și coloanele Bisericii sale.
          Exemplul lor ne îndeamnă să înțelegem că în misiunea pe care Domnul ne-o încredințează, nu calitățile noastre sunt cele mai importante, ci harul său. Nu contează atât ceea ce știm să fim sau să facem noi, ci mai ales ceea ce este și ceea ce face Cristos însuși în viața noastră.

          Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău

          Un pompier s-a aruncat în canalul de fugă pentru a salva o persoană de la înec

          Astăzi, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au fost solicitați să intervină rapid în municipiul Bacău, în zona barajului Bistrița, pentru a salva o persoană aflată în pericol de înec. Apelul de urgență a mobilizat imediat o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o barcă.

          La sosirea echipajelor, s-a constatat că persoana în pericol se afla la o distanță de aproximativ 3 metri de malul canalului colector al râului Bistrița. Unul dintre pompieri, demonstrând curaj și promptitudine, s-a aruncat în apă pentru a salva persoana, în timp ce colegii săi l-au asigurat cu echipamentul adecvat. Intervenția a fost un succes, persoana fiind adusă în siguranță la mal.

          Recomandări pentru Siguranța la Scăldat

          În contextul acestui incident, pompierii reamintesc cetățenilor importanța respectării măsurilor de siguranță la scăldat. Tragediile de acest tip se produc adesea din cauze precum lipsa abilităților de înot, curenții puternici sau schimbările bruște ale nivelului apei. Pentru a evita astfel de incidente, este esențial să se respecte următoarele recomandări:

          1. Frequentați locurile special amenajate pentru înot și scăldat: Aceste locuri sunt dotate cu măsuri de siguranță și sunt supravegheate de personal calificat.
          2. Evitați scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă nesigure: Malurile abrupte, curenții puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante și obstacole subacvatice pot reprezenta pericole majore.
          3. Nu intrați singuri în apă: Este important să aveți întotdeauna alte persoane în apropiere, mai ales dacă nu sunteți un înotător experimentat.
          4. Supravegheați permanent copiii: Atunci când sunt în apă sau în apropierea acesteia, copiii trebuie să fie supravegheați continuu, inclusiv în piscinele mici achiziționate pentru uzul lor.
          5. Utilizați echipamentele de siguranță: Copiii trebuie să folosească colaci de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile sub atenta supraveghere a unui adult.