sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 4230

„Asociatiile sunt stat in stat”

    Primaria Bacau a tras un semnal de alarma dupa ce a constatat ca in multe asociatii de proprietari nu se respecta legea. Cei responsabili de aceasta situatie ar trebui sanctionati chiar de … primarie. De teama proceselor, administratia locala nu aplica amenzi. Cu alte cuvinte, incalca legea. La fel ca sefii din asociatii.

    Pâna la sfârstul lunii martie, toate asociatiile de proprietari ar fi trebuit sa organizeze adunarile generale. Potrivit evidentei de la Primaria Bacau, mai putin de 1% din asociatii au reusit sa indeplineasca aceasta obligatie in primul trimestru. Pentru neconvocarea adunarilor, alesii locatarilor ar fi trebuit sanctionati, nu oricum, ci cu amenda de la 500 la 3000 de lei (Legea 230/2007). „Le dam avertisment celor de la asociatii, a declarat Cristina Bardasu, de la Biroul pentru asociatii de proprietari din Primaria Bacau, la ultima intâlnire cu Liga judeteana a asociatiilor de proprietari. Asociatiile au fost infiintate de proprietari si nu sunt in subordinea Consiliului Local Bacau. Am remarcat si delasarea totala a proprietarilor, dezinteresul fata de problemele din asociatii, slaba participare la adunarile generale.” Inca de la aparitia Legii 230/2007, reprezentantii Primariei Bacau declarau ca li s-au oferit pârghiile pentru a face ordine in asociatii. Dupa mai bine de 5 ani, se pare ca pârghiile s-au intepenit la simple avertismente pe care alesii locatarilor le ignora. In aceste conditii, singurii care pot schimba lucrurile sunt tot proprietarii. Prin vot, acestia ii pot inlocui pe alesii care nu si-au indeplinit atributiile. Conditia esentiala este sa participe la adunarea generala. Iar daca presedintii si comitetul executiv nu-si fac datoria si nu organizeaza adunarile generale, o pot face chiar locatarii. Exista solutia adunarii generale extraordinare, care poate fi convocata de cel putin 20% din proprietarii membri ai asociatiei. Legea 230/2007 mai ofera o alternativa proprietarilor nemultumiti de reprezentantii lor: incheierea unui contract cu o firma specializata in administrarea imobilelor.

    „Prin Legea 230 se pot aplica amenzi, dar nu in orice conditii. S-a vazut ca acolo unde s-au mai dat sanctiuni s-a impartit suma pe locatari. Noi am facut demersuri pentru modificarea Legii 230. Primaria ar trebui sa aiba rol de coordonare si informare.”

    Vasile Maxim, vicepresedinte al Ligii judetene a asociatiilor de proprietari

     

    In general, in cazul controalelor se merge pe avertimente, aceasta pentru ca amenzile sunt aproape toate contestate in instanta, din cauza unei legislatii deficitare. Asociatiile de proprietari se considera stat in stat, motiv pentru care refuza pâna si controalele venite din partea primariei.”

     Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau.

     

    “Pentru neîndeplinirea atributiilor ce le revin, membrii comitetului executiv, inclusiv presedintele asociatiei de proprietari, raspund personal sau în solidar, dupa caz, în fata legii si a proprietarilor pentru daunele si prejudiciile cauzate proprietarilor în mod deliberat.”

    Legea 230/2007

     

    „Constatarea contraventiilor prevazute de prezenta lege, facuta la sesizarea oricarei persoane interesate, precum si aplicarea sanctiunilor corespunzatoare se fac de catre persoanele imputernicite de Inspectoratul de Stat in Constructii si de Ministerul Internelor si Reformei Administrative, de primari sau de imputernicitii acestora.”

    Legea 230/2007

     

    „Pentru activitatea de administrare care include activitati de administrare tehnica, de contabilitate si casierie, asociatia de proprietari poate angaja fie persoane fizice atestate pentru functia de administrator de imobile, fie poate încheia contract de administrare cu persoane juridice specializate si autorizate.”

    Legea 230/2007

     

    Doina Mincu

    Andreea Gavrila

    Retrocedarile arunca oamenii in strada

      Familia Pruteanu a locuit timp de 30 de ani la aceeasi adresa, pe strada Vasile Alecsandri 85. Locuinta a apartinut Primariei Bacau, insa acum, impreuna cu terenul aferent a fost retrocedata proprietarilor de drept. Prin urmare, contractul in baza caruia familia locuia aici a fost reziliat, iar oamenii au ramas acum pe drumuri. Acestia recunosc ca nu au fost intotdeauna cu plata chiriei la zi, insa acum se straduiesc sa-si achite datoriile acumulate in timp. Au primit in schimb promisiunea ca nu vor fi lasati sa doarma sub cerul liber. „Am avut datorii de 6.000 de lei. Am platit chiria. Mi-a zis primarul sa achit chiria, sa nu fiu rau-platnica si ma va ajuta sa nu ramân pe drumuri. Mi-a zis daca gasesc o locuinta a statului, sa ma mut acolo. Acum am fost evacuati, casa a fost retrocedata, iar contractul a fost reziliat. Unde sa ma duc?”, spunea ieri, cu lacrimi in ochi, in fata primariei, Cristina Pruteanu. Aceasta era insotita de fratele sau, Vasile Pruteanu, care are si el copii. In plus, cel mai mic este un nepotel de un an si jumatate. „Casa cade peste noi, este degradata, nu se mai poate locui in ea. Am trei copii care merg la scoala. Unde sa ma duc? Azi (n.r. ieri) l-am vazut pe primar, dar nu a stat de vorba cu noi. Am facut nenumarate cereri ca sa intru in audienta, dar nu am avut succes”, a povestit si Vasile Pruteanu, aratând un manunchi de numere de inregistrare pentru a intra in audienta.

      Locatarii au gasit si o solutie temporara. Au nevoie insa de aprobarea primariei pentru a intra in legalitate. „Am gasit o locuinta, am intrat in ea. Era focar de infectie, am facut curatenie acolo, am scos tot si ne-am mutat ca sa avem unde sa stam totusi. Poate macar aici sa primim un act”, a mai spus Cristina Pruteanu. Locuinta este pe strada Razboieni. Familia Pruteanu a depus dosar pentru locuinta in 2005. In 2006, a fost aprobat, dar nu a primit si repartitie. Din pacate, cu atâtia copii mici, adultii nu mai pot astepta inca sapte ani un raspuns. Nici pâna la inchiderea editiei, oamenii nu intrasera sa discute cu vreun oficial din Primaria Bacau. Acestia nu au raspuns nici solicitarilor noastre

      La Primaria Bacau sunt depuse circa 4.000 de dosare pentru locuinte ANL si alte 2.000 pentru locuinte sociale. Ca sa raspunda cererilor, Primaria a dus câteva sedii de asociatii de proprietari in foste puncte termice, dar nici asa nu a fost suficient.

       

      O noua generatie „de aur”

        Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacau si-a sarbatorit din nou absolventii printr-un curs festiv de mare amploare. Au fost felicitati de catre profesorii lor si invitatii speciali, cei 1.369 de studenti care au terminat ciclul de licenta, dar si absolventii programelor de master (459) si de doctorat (19). Dupa traditionala de acum defilare prin oras, studentii, profesorii universitari, conducerea universitatii, dar si colaboratorii, alaturi de oficialitatile locale si judetene invitate la acest eveniment, au deschis manifestarea la Sala Sporturilor din Bacau, devenita imediat neincapatoare. Emotionati de eveniment, siguri pe fortele proprii, dar mai putin increzatori pe viitor in ceea ce priveste sansele lor de integrare pe piata muncii, tinerii absolventi s-au bucurat si au trait cu intensitate una dintre cele mai importante etape din viata lor. Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacau a implinit in acest an 52 de ani de invatamânt superior bacaunan. Institutia are cinci facultati – Facultatea de Inginerie, Facultatea de Litere, Facultatea de Stiinte, Facultatea de Stiinte Economice si Facultatea de Stiinte ale Miscarii, Sportului si Sanatatii, alaturi de Departamentul pentru Pregatirea Personalului Didactic, precum si cursuri de master si programe doctorat. Cursul festiv al absolventilor a deschis seria manifestarilor culturale si stiintifice care vor avea loc in aceata saptamâna in Universitatea „Vasile Alecsandri”.

        „Este a 50-a promotie a universitatii noastre, o numim noi «promotia de aur». Suntem alaturi de 1.846 de absolventi ai programelor de licenta, master si doctorat”

        prof.univ.dr.ing. Valentin Nedeff – rectorul Univ. „V.Alecsandri” Bacau

        Dans de societate sau batuta taraneasca?

        N-a mers. Nici nu va merge, cum n-a mers nici PSD-PDL. USL are crampe stomacale, sufera de vertijuri, rau de inaltime, a dat strechea in cei doi semnatari ai Uniunii – Sorin Rosca Stanescu. Injectii cu smoala mai face si Nicolaescu, iar responsabil cu sarea pe rana a fost desemnat socrul mic, tatal Dacianei. De buba neagra sufera si Fenechiu, clientul presedintelui Basescu, omul cu insectarul pe post de dosare. Sunte de fund face si Mariana Câmpeanu, care reclama ca este, la minister, pe post de somer, nu o intreaba nimeni cu privire la politica sociala a Guvernului. Chitoiu de la Finante s-a pierdut in maruntis, Vosganian pare pierdut in hatisul unor privatizari pe care nu le mai poate controla. Liberalii, dupa modelul sefului lor sunt mai vocali, mai slobozi la limba, cum sta bine unora cu democratia supta cu biberonul. Subiectul Rosca Stanescu este doar o perdea de fum, focul vine de la bani, de la putere, de la imparteala ministerelor, care s-au latit ca pata de ulei sub masina. S-a creat senzatia, unii mai catolici spun ca este certitudine, ca se cânta dupa ureche, ca lautarii in bâlci, lipseste acel cap limpede care sa dirijeze aceasta orchestra eterogena, formata mai degraba din haulitori, nu din profesionisti. Totul pare o improvizatie, singurele masuri, care insa si-au pierdut efectul, au fost cele de natura sociala, mai dam la salariu, mai punem la pensie, marim ajutoarele sociale, dam, dam, dam si cu stânga – mai ales -, dam si cu dreapta. Nu-i rau, numai ca sacul – daca-i sac! – are si fund, de turnat nu mai toarna nimeni malai. Pentru malai este nevoie de gândire, de munca, de initiativa liberala, de consistenta literei L din Uniune. Social democratii tin coada sus, dupa obiceiul caprei vecinului, ei au venit cu tolba plina in USL, cu voturi, adica, ei i-au facut oameni si pe colegii din alianta, inclusiv pe conservatori. Totul pare la suprafata un dans in doi patimas, numai ca tara are nevoie de o Batuta draceasca, sa sara colbul de pe dosarele coruptilor, sa sara scântei din economie, din laboratoarele si institutele de cercetare, sa facem din investitii Miss România. Dar nu, noi facem politica, la politica ne pricepem, noi jucam rolul mironositelor, al vacarului suparat pe sat, ca nu-i laudat duminica la biserica.

        Vlase a condus delegatia României la NATO

          Marele Ducat al Luxemburgului a gazduit la acest sfârsit de saptamâna sesiunea de primavara a Adunarii Parlamentare a NATO la care au participat circa 300 de parlamentari din cele 28 de tari membre NATO din America de Nord si Europa, precum si delegati din tarile partenere si observatori. Discutiile au vizat probleme actuale de securitate transatlantice: viitorul Afganistanului dupa incidentele petrecute, politicile necesare pentru a maximiza potentialul de aparare al NATO, precum si problemele aparute in Africa de Nord si Orientul Mijlociu. Seful delegatiei, deputatul de Bacau Gabriel Vlase, a sustinut amendamentele si rapoartele de lucru. Acesta a primit votul plenului comun al Parlamentului in luna februarie pentru a ocupa aceasta functie. Vlase a fost si in trecut membru al acestei delegatii.

          Dans Sportiv: Cupa Adamas, o reusita

          Week-end-ul recent incheiat, Bacaul a fost capitala dansului sportiv. Sala Sporturilor a gazduit cea de-a doua editie a Cupei Adamas, competitie organizata de clubul sportiv de dans sportiv cu acelasi nume. Manifestarea a debutat vineri, la Teatrul „Bacovia”, cu concursul pe formatii. In fata unei asistente numeroase si entuziaste, mai multe grupuri de dansatori de mai multe stiluri s-au intrecut intr-un spectacol extrem de reusit. Sâmbata si duminica, dansaorii sportivi au intrat in concurs pe mai multe clase si categorii de vârsta. „Suntem foarte multumiti de rezultatele acestui concurs si de aprecierile primite in plan organizatoric, atât din partea arbitrilor si a oficialilor Federatiei Române de Dans Sportiv, cât si din partea sportivilor si a parintilor acestora. Multumim tuturor celor care ne-au fost alaturi in realizarea acestui eveniment, sponsorilor si partenerilor nostri”, a declarat Romeo Tanasa, presedintele Clubului de Dans Sportiv Adamas Bacau. La singura competitie de dans sportiv inclusa in calendarul sportiv al Bacaului pe 2013 au participat aproximativ 800 de sportivi reprezentând 12 orase. Partenerul media al evenimentului a fost Trustul Media Desteptarea. Urmatoarea competitie din circuitul federatiei de specialitate va avea loc week-end-ul urmator, la Buzau, unde se va desfasura Cupa „Happy Dance”.s

          Iata rezultatele obtinute de gazdele de la Clubul de Dans Sportiv Adamas la competitia bacauana

          Clasa Hobby 16-35 ani: 1) Tudor Gabriel Florea- Dana Marinela Postolache, 2) Vlad Popa – Diana Porcescu, 3) Florin Stefanescu – Adriana Mitrea.

          Clasa E 12-13 ani: 1) Lucas Gabriel Tutuianu – Denisa Scripcaru.

          Clasa E 14-15 ani: 3) Stefan Miron- Bianca Ciuche.

          Clasa E 16-17 ani Standard: 3) Marian Haidau- Elena Tanasa.

          Clasa E 16-35 Latino: 4) Marian Haidau- Elena Tanasa, 5) Marius Nuca- Ramona Sardaru.

          Clasa D 14-15 ani: 5) Andrian Florea – Ioana Geosanu.

          Clasa D 16-18 Standard: 1) Vlad Popovici – Bianca Arseni.

          Clasa D 16-18 Latino: 2) Vlad Popovici – Bianca Arseni.

          Open Basic 4 dansuri 6-11 Latino: 4) Matteo Ipate – Mara Tarniceru.

          Open Basic 14-15 Latino: 6) Andrian Florea- Ioana Geosanu

          Tir cu arcul/ Cupa Europeana: Debut incurajator

          Saptamâna trecuta, la Ljubljana, in Slovenia, s-a desfasurat Cupa Europeana la tir cu arcul pentru juniori si cadeti. La competitie au participat 250 de sportivi din 26 de tari, România fiind reprezentata de doua arcase legitimate la CSM 2010 Bacau: Maria Vlad si Adina Mihalache. In conditiile in care Cupa Europeana a fost rezervata sportivilor cu vârste cuprinse intre 15 si 17 ani, cele doua bacauance au fost mezinele competitiei. Maria Vlad (15 ani) s-a clasat in final pe locul 17, in timp ce Adina Mihalache (14 ani) s-a pozitionat a 33-a. In calificari, Maria a tras 1222 de puncte, ocupând locul 29, iar Adina a totalizat 1208 puncte, care au plasat-o a 32-a. Cele doua bacauance au intâlnit in primul tur reprezentatntele Cehiei. Adina Mihalache a pierdut meciul la o diferenta de numai un punct, in timp ce Maria Vlad s-a calificat in faza urmatoare, unde a dat peste campioana Rusiei, o sportiva in vârsta de 17 ani. Plusul de experienta al rusoaicei a facut diferenta, insa Maria s-a consolat cu faptul ca a fost eliminata de cea care, in final, avea sa cucereasca medalia de argint la Cupa Europeana de la Ljubljana.

          „Consider ca participarea noastra, ca si tara, la aceasta prima competitie europeana, a fost una reusita, cu o linie de clasament buna. Chiar daca au concurat in conditii meteo neprielnice, cu temperaturi scazute, de circa 8 grade, vânt si ploaie, fetele noastre nu au coborât sub nivelul punctajului pe care-l realizeaza in mod constant. Ele au pierdut meciurile cu un decalaj minim, lucru care poate fi depasit prin munca sustinuta la antrenamente si un echipament pe masura necesitatilor”, a declarat antrenoarea bacauana Geanina Ivu-Vlad, care a adaugat: „Ne asteapta o perioada grea, deoarece Adina si Maria sunt in clasa a opta si urmeaza sa sustina examenul de evaluare in luna iunie. In paralel cu programul scolar, sportivele noastre isi continua antrenamentele intr-un ritm sustinut deoarece vor sa ridice stacheta la urmatoarea etapa de Cupa Europeana, ce va avea loc in Bucuresti, in perioada 15-20 iulie”. Etapa de Cupa Europeana de la Ljubljana a fost câstigata de Ucraina, urmata in clasamentul final de Rusia si Italia.

          Jandarmii au adunat gunoiul turistilor din Slanic Moldova

            La sfârsitul saptamânii trecute, jandarmii de la Postul de Jandarmi Slanic Moldova le-au dat o mâna de ajutor elevilor de la Scoala Nationala de Pregatire a Agentilor de Penitenciare Tg. Ocna si lucrarilor de la Primaria Slanic, angrenati intr-o actiune de ecologizare. „Actiunea, desfasurata pe baza de voluntariat, a vizat albia râului Slanic si zona imediat apropiata, dar si traseele turistice marcate, acest areal natural fiind cel mai afectat în urma trecerii turistilor prin zona. Au fost strânse deseurile menajere si gunoaiele aruncate necorespunzator”, a declarat mr. Sebastian Cretu, purtatorul de cuvânt al IJJ Bacau. In acelasi timp au fost distruse si vetrele de foc gasite, pentru ca turistii sa se obisnuiasca cu Legea picnicului si sa faca gratar doar in locurile special amenajate de autoritatile locale.

            Si-a atacat fratele cu o coasa

              Un barbat de 32 de ani, din comuna Margineni, a ajuns la spital cu o plaga taiata la nivelul bratului, dupa ce fratele sau l-a lovit cu o coasa. Cei doi s-au luat la cearta in timp ce taiau iarba de pe marginea santului. Victima a ramas internata si in functie de constatarile medicului legist si a numarului de zile de ingrijiri medicale se va face incadrarea juridica a faptei.

              Cal accidentat mortal

                S-a intâmplat pe DN-11A, in localitatea Stefan cel Mare. Cristian V. (36 ani) in timp ce se deplasa regulamentar pe drum, s-a trezit cu un cal pe carosabil si nu a mai putut evita impactul. Din nefericire, animalul a murit in urma accidentului, conducatorul auto fiind si el transportat la spital cu leziuni usoare. Politistii au ajuns la fata locului si fac cercetari pentru identificare proprietarului animalului care trebuie tras la raspundere pentru ca l-a lasat nesupravegheat.

                Vânator prins la braconaj

                  Politistii de la Arme Explozivi Substante Periculoase au prins, zilele trecute, un barbat de 52 de ani, din Bârsanesti, detinator legal de arma, care iesise la vânatoare in fondul din localitate, insa fara autorizatie. Omul pusese tinta pe mistreti si caprioare, insa in bataia pustii i-au aparut politistii care l-au luat la intrebari. Arma si munitia i-au fost confiscate si acum este cercetat penal pentru braconaj la vânatoare.

                  Accident cu patru raniti in municipiul Bacau

                    Evenimentul rutier a avut loc duminica seara. Alexandru S. (19 ani), din Bucuresti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Republicii, din Bacau, la intersectia cu Strada Aviatorilor nu a respectat rosul de la semafor si a intrat în coliziune cu o alta masina. In urma impactului, patru persoane au ajuns la spital. Au primit ingrijiri medicale, dar nu a fost nevoie sa ramâna internate. Politistii de la Rutiera fac cercetari pentru infractiunea de vatamare din culpa.

                    Resuscitat dupa electrocutare

                      Un bacauan de 35 de ani a scapat ca prin minune de moarte dupa ce s-a electrocutat. P.A. a ajuns la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau in stop cardiorespirator. A fos resuscitat cu succes. Pacientul se afla acum sub tratament si supraveghere medicala in sectia Chirurgie.

                      Sase mii de vizitatori la „Noaptea Muzeelor”

                        Rezultatele actiunilor de sâmbata, 18 mai, i-au luat prin surprindere pe organizatori. In «Ziua Internationala a Muzeelor» si in continuare, in «Noaptea Muzeelor», cele patru obiective ale Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau au avut 2.898 vizitatori, acesta constituind recordul de vizitatori de la inceputul acestui program international. „Interesul deosebit manifestat de publicul vizitator ne obliga, ne indreptateste si ne ambitioneaza ca pentru editia de anul viitor sa dezvoltam si alte proiecte expozitionale si cultural-artistice inedite” arata Mariana Popa, director. Si Complexul Muzeal de Stiintele Naturii a fost luat cu asaltat. Astfel, Observatorul Astronomic a fost vizitat de 1.204 de persoane, Vivariul, de 57, iar Muzeul „Ion Borcea”, de 1.742. In total, au participat la activitati sau au vizitat expozitiile, 3.003 persoane. „Au fost mult mai multi decât ne asteptam, arata Gabriela Gurau, director. In 2012, la «Noaptea Muzeelor», au fost doar 300 de vizitatori la Observator si 350 la muzeu. Anul acesta, ne-a ajutat si vremea, si faptul ca 18 mai a cazut sâmbata, dar a contat foarte mult si mediatizarea!”

                        Stela Popescu si Alexandru Arsinel lanseaza Revista Revistelor in Bacau

                          Nu-i vorba de o revista, este vorba de un spectacol extraordinar al Teatrului de Revista “Constantin Tanase” din Bucuresti, condus de Alexandru Arsinel, cu cele mai reusite momente artistice selectate de-a lungul anilor din repertoriul teatrului bucurestean. Protagonisti sunt indragitii actori Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Vasile Moraru, Nae Lazarescu, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Alexandru Lulescu, dar si Adrian Enache, Cristian Simion, Radu Ghencea, Ana Maria Floroni, Ana Maria Donosa, Nae Alexandru. Regia este semnata de Bitu Falticineanu. Spectacolul va avea loc joi, 23 mai, ora 20, la Teatrul de Vara “Radu Beligan” din Bacau.

                          Proiect al elevilor pentru elevi

                            Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPECA) Bacau desfasoara pâna pe 21 iunie proiectul „Pot sa traiesc si fara”, in colaborare si la initiativa elevilor de la Colegiul Economic. Scopul pe care initiatorii proiectului este implicarea unui numar de 50 de elevi din clasele IX-XII in informarea elevilor din Colegiul Economic ”Ion Ghica” cu privire la efectele nocive ale consumului de substante psihoactive. Cei 50 de elevi selectati de Consiliul Scolar al Elevilor de la Colegiul Economic vor participa la training-uri de formare in domeniul antidrog si voluntariat sustinute de reprezentantii CPECA Bacau. Acesti tineri vor transmite, apoi, colegilor din liceu informatiile primite cu ajutorul metodelor de lucru peer-to-peer si non-formale.

                            Scumpiri modeste in luna aprilie

                              Preturile de consum ale populatiei au crescut in luna aprilie cu doar 0,11%, dar rata anuala a inflatiei a urcat de la 5,25% in martie la 5,29% in aprilie, având in vedere ca preturile au avansat nesemnificativ in luna aprilie 2012, potrivit datelor Institutului National de Statistica. Scumpiri au avut loc la tutun, citrice si cartofi. Cresterea medie a preturilor pe total, in ultimele 12 luni (mai 2012 – aprilie 2013) fata de precedentele 12 luni (mai 2011 – aprilie 2012) este 4,4%.

                              In pietele din Bacau cartofii se vând cu 1,5 lei kilogramul, legaturile de verdeturi si salata sunt 1 leu, in timp ce la citrice preturile sunt din ce in ce mai mari, de la 3-4 lei kilogramul de portocale, 5 lei cel de grapefruit, 10 lei strugurii si 5 lei bananele.

                              Podium cu latiniste si la Arpino

                                Elevii români au urcat pe podium la cea de-a XXXIII-a editie a Olimpiadei internationale de limba si literatura latina Certamen Ciceronianum Arpinas care s-a desfasurat in perioada 10 – 12 mai, la Arpino (Italia). Ileana-Gabriela Popescu, eleva in clasa a XI-a la Colegiul National ”Alexandru Lahovari” din Rm.Vâlcea a obtinut premiul al III-lea, in editia din acest an la care au participat 193 de concurenti, elevi de liceu in ani terminali, din peste 15 tari europene. Bacaul a fost reprezentat in lotul României de Oana Bujor (clasa a XI-a) si Alexandra Georgiana Virlan (clasa a XII-a), ambele de la Colegiul National ”Gh.Vranceanu” (prof. Florentina Neculau), alaturi de Bianca Elena Radu (clasa a XI-a/Colegiul National ”B. P. Hasdeu” din Buzau, prof. Eugenia Hristache) si premianta locului III. Concursul a presupus traducerea si comentarea unui pasaj extras din opera lui Cicero, care poate avea caracter oratoric sau filosofic, cu accent pe moral-politica, pe filosofia culturii sau a istoriei.

                                Conferinta Internationala de Stiinte Aplicate la Universitatea „Vasile Alecsandri”

                                  Departamentul de Inginerie Chimica si Alimentara a Facultatii de Inginerie, din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau, in colaborare cu Primaria Municipiului Bacau, a organizat week-endul trecut a VII-a editie a Conferintei Internationale de Stiinte Aplicate – Chimie si Inginerie Chimica – CISA 2013. Evenimentul face parte dintr-un ciclu de manifestari stiintifice organizate de Departamentul de Inginerie Chimica si Alimentara din cadrul Universitatii “Vasile Alecsandri”  din  Bacau, care a debutat in anul 2007. Lucrarile conferintei s-au desfasurat pe mai multe sectiuni si vor fi publicate in volumul conferintei. La aceasta manifestare s-au inscris, cu lucrari, peste 100 de cadre didactice universitare si cercetatori, atât din România, cât si din strainatate. Colaboratorii traditionali din tara, care au participat la aceasta manifestare, reprezinta centre universitare si de cercetare din Bucuresti, Iasi, Galati, Timisoara, Brasov, Sibiu si Constanta. La CISA 2013 au participat cu lucrari si cercetatori din strainatate: Moldova, Franta, Germania, Spania, Armenia, Camerun si Canada. Evenimentul a reunit sub aceeasi cupola specialisti de marca din domeniu, cadre didactice prestigioase, specialisti si cercetatori, care prin activitatea lor de cercetare, productie si  diseminare, urmaresc acelasi scop de imbunatatire a calitatii vietii.

                                  Se impart bani in Consiliul Local Onesti

                                    Azi 20 mai, la Onesti va avea loc o sedinta a Consiliului Local. Aprobarea modului de utilizare a creditului in suma de 14.967.129  lei, a finantarii unor manifestari artistice in zilele  1-2 iunie 2013 si a Concursului National de Handbal „Cupa Onesti”- editia a XVII-a vor fi principalele puncte care vor constitui dezbaterile cele mai aprinse. Pe ordinea de zi se mai afla aprobarea cotizatiei pentru anul 2013 la patrimoniul „Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru Salubrizare Bacau”,  a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate in  Onesti si a Regulamentului pentru detinerea, cresterea animalelor domenstice si a pasarilor de curte pe raza municipiului. De asemenea, consilierii onesteni vor modifica o hotarâre luata anterior privind aprobarea Programului de acordare a ajutoarelor de urgenta, vor analiza concesionarea si inchirierea unor terenuri si completarea inventarului domeniului  public al municipiului.