Acasă Blog Pagina 4109

Doi pietoni accidentati pe Podul Serbanesti

    Doi pietoni au fost accidentati in aceasta dimineata pe Podul Serbanesti din Bacau.

    La data de 14.11.2013, in jurul orelor 08.40, T. Ștefan, de 59 ani, din județul Brașov, în timp ce conducea o autoutilitară pe Bulevardul Unirii din Bacău, cu direcția de deplasare spre Roman, dupa ce a trecut de podul peste râul Bistrița, a surprins și accidentat pe B. Eordache, de 45 ani și R. Ionel, de 57 ani, ambii din Bacău, care s-au angajat neregulamentar în traversarea străzii.

    Victimele au fost transportate la Spitalul Județean Bacău unde au primit îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezulatatul a fost negativ. De asemenea, cele două victime au fost testate cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0.08 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru B. Eordache și 0.07 mg/l alcool pur in aerul expirat pentru R. Ionel.

    In cauză se efectueaza cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    Cabinete inghesuite si pacienti revoltati

      Policlinica Spitalului Judetean a intrat intr-un amplu proces de modernizare.

      Ambulatoriul de specialitate – adulti a Spitalului Judetean de Urgenta s-a transformat intr-un adevarat santier. Aripa stânga a fost inchisa, toate cabinetele care functionau acolo au fost mutate si inghesuite in fosta sectie de Baleno-fizioterapie, aglomeratia persista, pacientii sunt bulvesati. Asa se va lucra in policlinica timp de 18 luni cât se va derula intregul proces de modernizare.

      Policlinica Spitalului Judetean de Urgenta Bacau va fi complet renovata. Printr-un amplu program Regio, derulat de Consiliul Judetean, intreaga cladire va fi reabilitata si modernizata. Pentru ca lucrarile au inceput deja, conducerea spitalului a izolat deja santierul si a luat masurile ce se impun pentru continuarea activitatii medicale.

      Astfel, sectia de Balneo-fizioterapie BFT a fost mutata complet la Casa Judeteana de Sanatate (la demisol), iar restul cabinetelor din ambulatoriu – ortopedie, cardiologie, oftalmologie, diabet, medicina interna, chirurgie etc au fost transferate provizoriu in sectia BFT de la parterul spitalului. Cum spatiul este insuficient, multe cabinete au fost inghesuite, s-au regândit circuitele functionale, s-au mai spart pereti, s-au tras conducte noi de apa, s-au facut unele improvizatii pentru a nu fi afectate serviciile medicale. Pacientii sunt si ei bulversati si se plâng de lipsa spatiului in zonele de asteptare din fata cabinetelor. Tot acest calvar va dura cel putin 18 luni, perioada de implementare a proiectului de reabilitare al Ambulatoriului de specialitate Adulti.

      Investitie de 3,7 milioane de euro

      Intr-o conferinta de presa, organizata miercuri de Consiliul Judetean, a fost prezentat si proiectul de reabilitare si modernizare al amulatoriului de specialitate (Corp A) ce va fi realizat din bani europeni, prin Programul Operational Regional, cu o valoare de 3,7 milioane de euro. Va fi realizat un termosistem de izolatie integrat la parter si etajele 1 si 2, inclusiv cu schimbarea tâmplariei, salile de consultatii si spatii pentru investigatiile paraclinice vor fi recompartimentate, se vor realiza noi finisaje interioare, se inlocuiesc instalatiile sanitare, electrice si de incalzire.

      In plus, la parter vor exista si spatii sociale pentru servicii publice nemedicale prin modernizarea curtilor interioare, iar pentru persoanele cu dizabilitati fizice se va monta un elevator (pentru acces in cladire) si un lift de acces spre etajul 1. In final, vor fi montate si aparate noi, aflate deja in proprietatea spitalului, pentru oftalmologie – un biomicroscop cu aplanometru, un spirometru pentru explorari functionale si trei ecografe Doppler color pentru neurologie, medicina interna si gastroenterologie. Contractul de modernizare si reabilitare a Ambulatoriului de specialitate Adulti a fost câstigat, prin licitatie publica, de aceeasi firma care a reabilitat si Maternitatea Bacau, respectiv SC Conextrust Bacau.

      „Este o etapa din viata unei investitii importante pentru intreg judetul Bacau. Usor nu va fi, dar speram ca pâna in iunie 2015 sa se finalizeze lucrarile. Modernizam un obiectiv extrem de important, având in vedere ca anual in acest ambulatoriu sunt consultati si tratati peste 300.000 de pacienti.”
      Dragos Benea, presedinte Consiliul Judetean Bacau

      „Povestea a inceput in 2008 când am vizitat un ambulatoriu de specialitate la un spital din Eindhoven. Atunci am creionat posibilitatea de modernizare a policlinicii Spitalului Judetean de Urgenta Bacau. Este o idee curajoasa, o lucrare ampla, moderna.”
      Dan Stoica, manager Spitalul Judetean de Urgenta Bacau

      Târgul saptamânal Oituz, varianta la mall-urile de fite

        Lume pestrita in târgul saptamanal din comuna Oituz. De la primele ore ale diminetii, zona freamata de oameni, fie ca sunt vânzatori, cumparatori sau simpli curiosi. Initial, ai spune ca târgul arata la fel ca orice alt târg, insa, odata ce ai intrat in vorba cu oamenii, realizezi ca lucrurile stau cu totul altfel. In primul rând, oferta variata se adreseaza oamenilor de rând, din popor, de la tara, care nu emit pretentii.

        Shaorma de la mall este inlocuita cu succes de micii fierbinti si cârnatii aburinzi, stropiti din plin cu o bere rece, in loc de cola. Imbracaminte si incaltaminte se gasesc din plin, pentru toate gusturile si nevoile.

        Aici, cu maxim 100 de lei, te poti imbraca lejer pentru iarna, incepând de la cizme/ghete si pâna la geci sau cojoace. Ce-i drept, pe majoritatea le gasesti la mâna a doua, insa pe nimeni nu deranjeaza acest aspect.

        Fascinatia forfotei

        Oamenii au notiunea banului muncit si câstigat cu greu, drept pentru care nu pun pret pe ultimele aparitii in materie de moda. Pentru ei este suficient sa stie ca isi pot cumpara o pereche de pantaloni la 10 lei sau trei articole de imbracaminte la 25 de lei. Daca mai adaugi o geaca sau un cojocel la 20 de lei si o pereche de ghete sau cizme, la acelasi pret, tinuta de iarna este ca si asigurata.

        Pâna la cei 100 de lei stabiliti ca buget pentru cumparaturi, mai cumpara un hanorac sau un polar, un set de ciorapi, o caciula sau o pereche de manusi. Când se intâlnesc cu prietenii in târg si schima câte o vorba au curajul sa spuna ca si-au cumparat haine de la mall. Privit cu ochiul unui strain, atmosfera din târgul saptamânal Oituz pare a fi desprinsa dintr-un roman scris de Rebreanu sau Sadoveanu.

        Forfota aceea creata in jurul tarabelor sau a gramezilor cu haine te fascineaza. Daca te opresti pentru o clipa in loc si ii asculti pe oameni, ai impresia ca te-ai intors in timp. Graiul dulce moldovenesc se amesteca pe alocuri cu cel unguresc. Insa, indiferent de limba pe care o vorbesc, oamenii au foarte mult bun simt si stiu cum sa-si atraga clientii. Ofertele strigate te indeamna sa mergi in directia de unde sunt lansate, pentru orice marfa este loc de negociere.

        Sute de bacauani, datori vânduti la bancile cooperatiste din cauza crizei

        In cei cinci ani de criza, problema creditelor neperformate s-a extins si la nivelul celorlalte institutii de credit, altele decât bancile. Astfel, sistemul bancilor cooperatiste, catre care s-a indreptat, de regula, populatia mai putin bogata a României, inregistreaza intârzieri la rate din ce in ce mai mari. Lucrurile au inceput sa se resimta inca din primul an de criza, accentuându-se mai ales dupa aplicarea masurilor luate de guvernarile Boc.

        Banca Cooperatista Economcoop Bacau este una dintre institutiile care se cofrunta cu acest fenomen. Astfel, institutia a incheiat anii 2009 si 2010 cu pierderi semnificative. Situatia este pusa mai ales pe seama starii financiare precare a clientilor persoane fizice, la care se adauga somajul care a atins o mare parte a angajatilor in aceasta perioada de criza.

        “Foarte multi membri nu au mai putut sa achite ratele, tocmai pentru ca si-au pierdut locurile de munca. Pâna si cei care au plecat la munca in afara tarii, sperând ca astfel vor iesi din impas, nu mai pot sa achite ratele lunare”
        Stelian Bejan, director Economcoop Bacau

        Astfel, din soldul total de 16 milioane de lei al plasamentelelor, institutia inregistreaza intârzieri de mai mult de sase luni totalizând circa 400.000 de lei. De altfel, din cele circa 3.400 de imprumuturi acordate membrilor cooperatori, la 270 se inregistreaza restante de pâna la 180 de zile.

        Cei mai multi rau-platnici sunt din mediul urban, mai ales bugetari care in perioada 2010 s-au vazut cu salariile serios taiate de guvernarile Boc. Pentru a recupera din datorii, institutia a recurs la formele clasice de avertizare (adrese, telefoane, avertizari scrise, inclusiv a girantilor etc), In final, daca aceste metode nu dau rewzultate, se recurge la executarea silita prin executorii judecatoresti. Pâna in prezent, la Economcoop Bacau s-au acumulat aproape 120 de dosare (pe numele membrilor cooperatori din judetele Bacau si Neamt). Institutia are de recuperat peste 267.000 de lei (peste 2,6 miliarde de lei vechi) de la rau-platnici.

        Bancile cooperatiste au o istorie in spatiul românesc, care dateaza din 1851, când a aparut prima banca populara din Ardeal. Bancile cooperatiste sunt institutii de credit constituite ca asociatii autonome de persoane fizice, unite voluntar, in scopul indeplinirii nevoilor si aspiratiilor lor comune de ordin economic, social si cultural. Ele functioneaza mai ales pe principiul intr-ajutorarii membrilor cooperatori (conform OUG 99/2006). Cu câteva exceptii, cooperativele de credit pot desfasura majoritatea activitatilor pe care le poate derula orice alta institutie de credit. Prin urmare, cooperativele de credit pot atrage depozite sau alte fonduri rambursabile de la membrii acestora, precum si de la persoane fizice, juridice etc, insa doar la un nivel maxim de 25 la suta din activele bancilor cooperatiste.

        Politisti, jandarmi si pompieri pe podium la Campionatul National de Judo al MAI

        Politistii, pompierii si jandarmii bacauani care au participat recent la Campionatul National de Judo organizat de Ministerul Afacerilor Interne la Rm. Vâlcea au venit acasa invingatori. Agentul sef principal Mihai Gosav, din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau, a obtinut medalia de aur la categoria 100 kg, fiind primul titlu de campion la Judo, cele mai multe rezultate de exceptie ale politistului sportiv fiind la Unifight.

        Si inspectorul principal Dragos Cruceanu a iesit campion la categoria 73 de kg iar agentul sef adjunct Vasile Coclenci a ocupat locul III la 100 de kg. Si jandarmi au fost bine reprezentati.

        Manuela Bârzu a obtinut locul I la categoria A70kg iar pompierul Sorin Tasca, locul III la 90 de kg. La aceasta competitie au fost 86 de concurenti de la toate structurile MAI. Dupa acest concurs, Mihai Gosav se pregateste sa mearga la Abu –Dhabi la Campionatul Mondial Grand- Masters.

        Podul Margineni se va redeschide dupa 1 decembrie

          Miercuri au inceput lucrarile de asfaltare a Podului Margineni, ultima etapa importanta dianaintea redarii in folosinta. Primarul Romeo Stavarache, impreuna cu Viorel Rusu, patronul firmei constructoare Conextrust, au vizitat santierul si au apreciat ca podul ar putea fi dat in folosinta dupa 1 decembrie, daca vremea va permite continuarea lucrarilor in acelasi ritm ca si pâna acum. Asfaltarea a inceput din sensul dinspre Moinesti spre Bacau, iar din celalalt sens se realizeaza hidroizolatia. Imediat dupa asfaltare urmeaza montarea corpurilor de iluminat.

          Tot miercuri, muncitorii indepartau ultimele cofraje de sub platforma podului sI conturau trotuarele. “Lucrarile sunt efectuate in proportie de 90%. Nu numai ca suntem in grafic, dar avem si un avans de doua luni si jumatate. Constructorul a lucrat foarte bine si, daca vremea va fi buna, speram sa putem circula pe pod dupa 1 decembrie”, a declarat primarul Romeo Stavarache.

          Prin realizarea podului, locuitorii din zonele de nord-vest ale Bacaului, dinspre Hemeiusi si Margineni, vor scurta drumul pâna in oras cu pâna la zece kilometri si vor face astfel si o economie importanta de combustibil. Realizarea Podului Margineni este cea mai importanta etapa din modernizarea intregii Cai Moinesti, ce va mai presupune refacerea caii de rulare, precum si refacerea podului de peste pârâul Trebes.

          Artizanii muraturilor

          Trebuie sa-ti închizi robinetul de la glandele salivare, daca zilele acestea ai drum prin localitatea bucovineana Milisauti, cu treburi sau doar ca turist. Locul este tot mai frecventat de bacauani, chiar daca distanta nu este de neglijat, circa 180 km. Locul este vestit deja pentru produsele agricole, pentru varza, ceapa si cartofii ieftini si de calitate, dar mai ales pentru muraturile puse in toate combinatiile de gusturi si culori posibile.

          Aproape toata localitatea e o expozitie cu vânzare a muraturilor si a tot felul de alte conserve apetisante, care au dus faima locului în toata tara. La aproape fiecare poarta sunt scoase la drum rafturi cu castraveti murati, gogonele, muraturi asortate decorate cu morcov si conopida, castraveti cu sfecla rosie, gogosari cu conopida sau umpluti cu ghebe, ardei grasi umpluti cu varza, ardei iuti, fructe la conserve, varza tocata, moare de varza, toate pregatite dupa retete doar de ei stiute. De pe marginea drumului te mai imbie miere de albine, munti de cartofi, ceapa, varza proaspata etc.

          Dupa ce se pritocesc in butoate mari mari cât casa, din lemn de stejar, la buza carora ajungi cu scara, sau mai mici si scufundate in bazine cu saramura, muraturile se scot la vânzare in borcane de unul, trei sau cinci kilograme, la preturi intre 20-30 lei. Acestea sunt pentru tranzactii rapide, la marginea soselei, pentru momit soferii, care nu întârzie sa opreasca si sa se înfrupte macar de pofta, daca nu chiar sa se aprovizioneze pentru iarna sau sa dea comanda pentru când or crede ca le trebuie bunatatile pe masa.

          Oamenii

          Daca opresti doar ca la expozitie, nesigur ca vrei sa cumperi intr-adevar, inima iti da ghes macar sa lauzi produsele gazdei, asa ca ii spui un banal: “Arata foarte apetisant muraturile dumneavoastra”. Replica femeii e ferma, desi spusa pe ton cuminte: “Daca doar le laudati, sa stiti ca nu îmi tine de foame”.

          Un reprezentant al gospodarilor din Milisauti isi vinde produsele si in Piata Centrala din Bacau. Este vorba despre Andrei Danielet, care are cantonate in Piata câteva butoaie cu varza sau catraveti murati. Prin rotatie, câtiva membri ai familiei sale vin si vând. Când unul e aici, ceilalti ramân la munca, acasa, mai ales acum, toamna, când se strâng si se pun la iernat roadele câmpului. Familia Danielet a gasit vad la Bacau, unde vinde fara intrerupere de cel putin vreo sase-sapte ani. Produsele bucovinene de la Milisauti au ajuns insa si au cautare in cele mai indepartate colturi ale tarii, de la Timisoara, la Bucuresti si Constanta.

          Incepe Concursul national de matematica – fizica „Vranceanu – Procopiu”

            Colegiul National „Ferdinand I” va gazdui o noua editie, a XV-a, a Concursului national de matematica – fizica „Vranceanu – Procopiu”, ce va avea loc in perioada 15-17 noiembrie. „Participa câte patru elevi din fiecare judet.

            Asteptam peste 100 de concurenti, asa cum a fost in fiecare an”, a explicat prof. Otilia Iftimescu, director adjunct. Concursul este cuprins in Calendarul concursurilor scolare pentru anul 2013, fiind finantat de catre Ministerul Educatiei Nationale si Primaria Municipiului Bacau.

            In cadrul concursului sunt organizate doua probe scrise diferite. Prima proba consta in doua probleme de matematica si doua probleme de fizica din programa de liceu aferentă clasei candidatului. A doua probă, optionala, este destinata pregatirii pentru accederea in lotul largit de fizica sau matematica.

            Atât la matematica, cât si la fizica, programa de concurs cuprinde si materia anilor scolari anteriori (exceptie face clasa a IX-a). Festivitatea de deschidere va avea loc vineri, 15 noiembrie, in amfiteatrul CN „Ferdinand I”, la care vor participa reprezentanti ai ministerului, profesori de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iasi, reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean Bacau, profesori de matematica, de fizica, personalitati bacauane.

            Probele de concurs se vor desfasura sâmbata, 16 noiembrie, iar duminica, 17 noiembrie va avea loc festivitatea de premiere, incepând cu ora 10.00.

            International Students Day la Casa Corpului Didactic

              Centrul „American Corner Bacau” a participat la cel mai mare Târg International Virtual al Educatiei, desfasurat cu ocazia Zilei Internationale a Studentilor. In acest sens, a organizat o activitate la care s-au prezentat elevi de la Colegiul „Mihai Eminescu” Bacau, coordonati de prof. Ana-Maria Andrioaie, ce au asistat la webinar-ul „Discover US Higher Education”, sustinut de Jonathan Lembright (reprezentant al EducationUSA), au intrat in contact cu reprezentanti ai universitatilor americane, au desfasurat vizite virtuale in institutii educationale de prestigiu si au putut accesa o serie de resurse educationale.

              „Este pentru prima data când organizam o astfel de activitate si când participam la un eveniment online de o asemenea amploare internationala. Cei 40 de liceeni prezenti au lucrat pe mai multe grupe, dar si individual, reusind astfel sa acopere o gama larga de activitati”
              Oana – Liliana Jianu, coordonator Centrul „American Corner Bacau”

              Evenimentul virtual a reunit participanti din intreaga lume, care au avut ocazia sa interactioneze cu profesori si studenti din peste 100 de universitati americane de top. „Activitatea se inscrie in preocuparea noastra constanta de a informa liceenii bacauani, referitor la sistemul educational american si la posibilitatile de accesare a burselor de studiu”, a declarat si Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic Bacau.

              Rataciti in infern

              Guvernul nu mai are bani. Nu spun vreo noutate, cum noutate nu este nici afirmatia ca Executivul, instalat in Palatul Victoria cu o majoritate ce frizeaza votul unanim, nu a reusit sa propuna natiunii un program viabil, serios si consolidat cu fonduri pentru urmatorii ani. De altfel nici nu cred ca a avut in intentie acest lucru, important, poate prea important a fost descalecarea de pe calul alb al celor de la PDL (va aduceti aminte imaginile reluate cu obstinatie ale Elenei Udrea calare pe un asemenea cal).

              Guvernul initial a fost facut harcea parcea de Basescu, ANI, DNA si Curtea Constitutionala, USL fiind incapabila sa numeasca ministri fara pata, interesele subterne fiind mai presus decât interesul national, ba unii se potrivesc cu functia ca nuca in perete. Degringolada, luptele interne, puternica presiune din teritoriu si din strada, fuga investorilor straini si strategici, incapacitatea de a stimula productia interna, strangularea investitiilor, au condus, evident, la organizarea unor “atentate” la buzunarul contribuabilului: marirea taxelor, inventarea (spune presedintele) a unora noi, cresterea impozitelor, masuri care, spun guvernantii, vor duce la atragere de bani la buget.

              Nu a fost suficient, premierul a convins alianta sa dea frâu liber administratiilor locale pentru liberalizarea taxelor locale, pentru ca sunt slabe sperante de a li se loca bani mai multi de la centru. Daca nu pui, nu adaugi, nu ai de unde lua. Cel mai probabil, anul viitor ca fi activat acordul cu FMI, fiind transformat din “centura de siguranta” in funie pentru par, de la buget fiind alocati bani doar pentru sapun.

              Ce vor face primariile, consiliile judetene? Cele mai multe se vor prevala de recenta hotarâre de guvern, majorând unele taxe, care nu apeleaza la aceasta modalitate, cum este si Primaria Bacau, conform ultimei declaratii a primarului Romeo Stavarache, nu au alta sansa, pentru a-si respecta programele electorale, decât sa accelereze atragerea de fonduri europene, varianta optima, sau sa-si reconsidere temporal unele proiecte, apelând la intelegerea populatiei.

              Un stat care isi construiste proiectele economice, sociale, de educatie si instruire doar pe banii populatiei, este un stat mort, iar daca si administratiile locale procedeaza identic, avem un atentat reusit la siguranta si sanatatea unei natiuni.

              Nu ne-am vândut tara. Ne-au luat-o cu japca!

              Dupa ani buni de zile incep sa iasa la lumina informatii. De la satele retrocedate prin proceduri discutabile, paduri date unor falsi mostenitori pâna la case ajunse in posesia unor clanuri de interlopi prin metode mafiote.

              Incetul cu incetul, prin complicitatea unor magistrati si prin tacerea unor functionari ai statului, tara a inceput sa fie vânduta bucata cu bucata. Iar in acest joc al jefuirii au intrat, toti.

              Rromi, calugari, mostenitori de mâna a saptea, judecatori, procurori, functionari din primarii sau din alte institutii. Te intrebi ce au pazit pâna acum institutiile care, in alte spete sar repede cu inregistrari telefonice ale unor politicieni care se injura unul pe altul. Cum a fost posibil ca ani de zile, de exemplu, un clan de interlopi din Timisoara sa puna mâna pe aproape 150 de imobile, intre care si un spital, fara ca vreo autoritate sa se sesizeze ca proprietarii acestora sunt fortati sa vânda sub pretul pietii prin metode mafiote?

              Ca s-a infiintat o comisie parlamentara care sa analizeze problema retrocedarilor este bine dar asta nu ajuta cu nimic.

              In cazul proprietatilor luate cu japca, statul ii apara pe proprietari. Când, insa, pe terenurile agricole intra abuziv salariatii unor firme de prospectiuni care detoneaza incarcaturi explozive, pentru a depista daca sunt sau nu gaze de sist, acelasi stat se face ca nu vede.

              Lupte greco-romane / Invitatie din Ucraina

              Bacaul va avea doi reprezentanti la puternicul turneu international de lupte greco-romane ce se va desfasura de vineri si pâna duminica, in Ucraina, la Muckcev. Cei doi luptatori bacauani care vor concura in Ucraina sunt Lorenzo Botez si Antonio Botez, ambii legitimati la AS Lupte, club infiintat in acest an.

              „Este un Memorial de prima mâna rezervat copiilor 1 si 2 si la care si-au anuntat participarea, pe lânga gazdele din Ucraina, cluburi din Rusia, Polonia si Slovenia. Ne bucura faptul ca figuram pe lista invitatilor.

              De altfel, era si de asteptat sa se intâmple acest lucru deoarece, pe unde am fost, mereu i-am batut pe ucrainieni. In mod cert, ei vor dori sa-si ia revansa, dar nu credem ca o vor si obtine”, a declarat antrenorul AS Lupte Bacau, Marius Botez

              Fotbal, Liga a IV-a: Care da mai multe

              Etapa a 13-a nu a adus modificari la vârful ierarhiei Ligii a IV-a. Primele doua clasate, Sport Club II si FCM Dinamo Onesti s-au intrecut, din nou, in ceea ce priveste numarul de goluri marcate.

              Astfel, lidera a trecut cu 4-0 de formatia de pe locul 3, AS Siretu, in timp ce onestenii au surclasat cu 5-0 pe CS Dofteana. Celelalte rezultate: AS Nicolae Balcescu – Athletic Comanesti 1-0, AS Magura Casin – AS Condorii 0-2, AS Negri – UZU Darmanesti 1-7, Fl. Rosie Sascut – Vointa Oituz 1-3, AS Târgu-Ocna – Soimii Helegiu 0-1, Vointa Gârleni – Gloria Zemes 3-1. AS Filipesti a stat.

              Programul etapei viitoare (16 noiembrie): Gloria Zemes – FCM Dinamo Onesti, Vointa Oituz – AS Negri, UZU Darmanesti – Vointa Gârleni, AS Condorii – Fl. Rosie Sascut, Athletic Comanesti – Magura Casin, AS Filipesti – AS Nicolae Balcescu, CS Dofteana – AS Tg. Ocna, Soimii Helegiu – Sport Club II, AS Siretu sta.

              Clasament
              1 Sport Club II 12 11 1 0 47-11 34p.
              2 FCM Din. Onesti 11 10 1 0 85-5 31p.
              3 AS Siretu 13 9 1 3 32-13 28p.
              4 AS Condorii 12 7 1 4 22-26 22p.
              5 AS N. Balcescu 13 7 1 5 20-26 22p.
              6 UZU Darmanesti 12 6 3 3 29-16 21p.
              7 Vointa Gârleni 12 7 0 5 20-25 21p.
              8 AS Filipesti 12 6 1 5 33-26 19p.
              9 Vointa Oituz 12 5 2 5 33-19 17p.
              10 Gloria Zemes 12 5 2 5 28-27 17p.
              11 Soimii Helegiu 12 5 1 6 24-28 16p.
              12 CS Dofteana 11 3 1 7 19-33 10p.
              13 AS Tg. Ocna 12 3 0 9 22-42 9p.
              14 Fl. Rosie Sascut 13 2 2 9 22-58 8p.
              15 Magura Casin 12 2 1 9 23-44 7p.
              16 AS Negri 11 2 1 8 22-45 7p.
              17 Athl. Comanesti 12 2 1 9 14-51 7p.

              Din 2035, femeile vor iesi la pensie la 65 de ani

                Femeile care acum au sub 42 de ani ar putea sa iasa la pensie la vârsta de 65 de ani, ca si barbatii. Vehiculata prin vara, aceasta idee a fost concretizata deja de catre conducerea Ministerului Muncii intr-un proiect de lege, care a fost afisat pe site-ul www.mmuncii.ro si se afla in dezbatere publica.

                Potrivit proiectului de act normativ, alineatul 1 al articolului 53 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice se va modifica si va avea urmatorul cuprins: „Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru femei cât si pentru barbati. Atingerea acestei vârste se realizeaza prin cresterea vârstelor standarde de pensionare, conform esalonarii prevazute in anexa 5”.

                Conform acestei anexe, care face parte din proiectul de lege, din ianuarie 2030 si pâna in ianuarie 2035, vârsta de pensionare a femeilor va creste gradual (cu 1 luna la fiecare 3 luni) de la 63 ani la 65 ani. Primul esalon de femei care vor iesi la pensie la 65 ani vor fi cele nascute in ianuarie 1971, care vor fi pensionate in ianuarie 2035. In motivarea modificarii legii, conducerea Ministerului Muncii vine cu argumentul ca „egalizarea vârstei de pensionare pentru femei si barbati se circumscrie recomandarilor de tara ale Comisiei Europene, transmise României, in contextul unei societati cu o populatie imbatrânita, care afecteaza sustenabilitatea financiara a sistemului de pensii publice”.

                Altfel spus, presiunea pe bugetul asigurarilor sociale de stat, destinat platii pensiilor, este foarte mare si acest fond nu mai poate suporta o crestere semnificativa a numarului de pensionari. Dar, si Legea 263/2010 are, in primul rând, aceasta menire, adica sa incetineasca ritmul pensionarilor, prin cresterea graduala a vârstei de pensionare si a stagiului de cotizare. Pâna in 2030, sistemul de majorare a vârstei pentru femei se mentine cel care este prevazut in anexa 5 la Legea 263/2010, adica, la fel, se va adauga câte 1 luna la fiecare 3 luni. In perioada ianuarie 2011-ianuarie 2015 vârsta standard de pensionare a femeilor va urca de la 59 la 60 ani. Dupa aceea se va continua cresterea graduala de la 60 la 63 ani, pâna in 2030.

                Pâna in 2015 si stagiul minim de cotizare (vechimea in munca) va creste de la 13 la 15 ani, atât pentru barbati cât si pentru femei. Cât priveste stagiul complet de cotizare, din 2015 barbatii vor trebui sa aiba 35 de ani vechime in munca. Femeile vor trebui sa atinga aceasta vechime in 2030. Din ianuarie 2015, pentru barbati, ianuarie 2030, pentru femei, vechimea va ramâne constanta, respectiv la 35 ani. Tot din ianuarie 2015, pentru barbati, si vârsta de pensionare va ramâne neschimbata, adica de 65 ani, indiferent de luna si anul nasterii.

                In prezent, respectiv luna noiembrie 2013, pot iesi la pensie de limita de vârsta barbatii nascuti in martie 1949. Ei trebuie sa aiba o vechime de cel putin 14 ani si 4 luni. Vechimea completa prevazuta de lege acum este de 34 ani si 4 luni. Referitor la femei, in aceasta luna se pot pensiona pentru limita de vârsta cele nascute in martie 1954, daca au un stagiu minim de 14 ani si 4 luni. Pentru ele stagiul complet de cotizare este de 29 ani si 4 luni.

                Silvestru Dogaru a fost numit in fruntea PNTCD Bacau

                  Filiala bacauana a Partidului National Taranesc Crestin Democrat (PNTCD) are de câteva zile un nou lider, in persoana lui Silvestru Dogaru, numit de conducerea centrala a partidului.

                  Concomitent, el este si lider al Initiativei România Liberala, fundatie lansata la Bacau la finele lunii septembrie, cu scopul de a-i reuni pe liberalii indepartati din structurile PNL de actuala conducere a partidului si de a reaseza principiile liberalismului pe locul firesc, dupa cum spun membrii Initiativei.

                  Si in cazul PNTCD, liderul local Silvestru Dogaru isi propune reunirea taranistilor mai vechi sau mai noi si, practic, reinvierea filialei bacauane, aflata de câtiva ani in stare de inactivitate.

                  Noua conducere are ca obiectiv câstigarea increderii a 10 procente din electoratul bacauan.

                  A fost desemnat câștigătorul licitației pentru construcția șoselei de centură a municipiului Bacău

                    Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a desemnat compania turcă Eko Insaat Ve Tic AS câștigătoare a procedurii de licitație pentru construcția variantei de ocolire a municipiului Bacău.

                    “Aceasta este o veste pe care așteptăm de foarte multă vreme și, în sfârșit, avem certitudinea că șoseaua de centură va fi construită. Consider că demersurile pe care le-am făcut pentru comunitatea noastră, atât la Bruxelles, cât și la București, nu au fost zadarnice. Dincolo de confortul pe care-l vom resimți în mod direct, această investiție de peste 100 de milioane de euro se va regăsi și în economia locală, în primul rând prin crearea de noi locuri de muncă“, a declarat Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău.

                    Șoseaua de centură va avea o lungime de 30,2 kilometri, va cuprinde un pod și 14 podețe, iar de-a lungul ei vor fi amenajate două spații de parcare de lungă durată. Valoarea lucrărilor este de 393.881.398 lei, exclusiv TVA (488.412.933,52 lei, TVA inclus).

                    “Este o investiţie care a prins viaţă în timpul Guvernului USL, condus de premierul Victor Ponta. De acest proiect s-au preocupat îndeaproape 4 persoane: premierul Victor Ponta, ministrul Dan Şova , primarul Romeo Stavarache şi Dragoş Benea. Sper că în următoarele 10 zile să nu avem contestaţii.

                    Un lucru însă este sigur: este un proiect ireversibil, lucrările vor începe , în cel mai rău caz, în primăvara anului viitor, iar la demararea lor, vor fi prezenţi şi premierul Victor Ponta, şi ministrul Dan Şova.

                    Noi, autorităţile locale, vom fi alături de acest proiect în continuare, în toate etapele care urmează să le parcurgă. Este cea mai bună veste din activitatea mea de preşedinte de Consiliu Judeţean. În sfârşit, începem să ne ţinem de cuvânt cu promisiunile făcute în localele din iunie 2012“.
                    Dragoș Benea, președintele CJ Bacău

                    Sursele de finanțare sunt Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul de stat. Șoseaua de centură va face parte din autostrada spre Suceava, coridorul Paneuropean IX ce va lega sudul de nordul Europei

                    Decenta, eleganta si diversitate la „Miss & Mister” Boboc – Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”

                      Concursul „Miss &Mister” Colegiul Tehnic „Gh.Asachi” din Onesti s-a dovedit a fi unul de „show” adevarat. Prin diversitatea si frumusetea momentelor artistice prezentate, sala Casei de Cultura a Sindicatelor din Onesti a devenit un adevarat vulcan, in care s-au facut auzite incurajarile.

                      In plus, acest concurs a adus nou conlucrarea formatiilor artistice de la mai multe scoli si colegii, pe scena urcând cu mult succes elevi de la Scoala Gimnaziala Caiuti, dar si de la Colegiul Tehnic „Petru Poni” si de la Clubul Elevilor din municipiu.

                      Proba tinutei de zi a dat deschiderea acestui concurs, în care s-au înscris un numar record de concurenti – 16. Au prezentat Laura Ababei si Robert Spânu. Din spectacol nu au lipsit parodiile, dansul, fanteziile coregrafice cu… impuscaturi, iar surpriza „probei talentelor” a adus-o concurenta Alexandra Vintila, care a interpretat o melodie greceasca, intr-o autentica tinuta vestimentara din vechea Elada.

                      Seara concursului a devenit una de poveste la prezentarea concurentilor in proba tinutei de seara. In final, deciziile juriului (condus de directorul colegiului, prof. Mihai Ursachi) au fost primite de public cu mult entuziasm.

                      In unanimitate s-a decis ca Alexandra Vintila si Vlad Guruita sa primeasca rânvitele titluri de Miss si Mister Boboc ai Colegiului Tehnic „Gh.Asachi” 2013. Concursul a fost organizat de prof.ec.Mihaela Predoiu si de clasa a XII a B 2.

                      “Moneta” – jocul de-a guvernatorul BNR

                      Bacauanii care vor sa devina pentru scurt timp guvernator al Bancii Nationale a României (BNR) pot intra in jocul “Moneta”, lansat pe pagina de internet a institutiei. Prin acest joc, oricine poate afla cum e sa fii in pielea guvernatorului atunci când trebuie luate deciziile de politica monetara, luptându-se cu inflatia.

                      De altfel, chiar inainte de a incepe jocul, suntem anuntati ca “Exercitiul de politica monetara “Moneta”, realizat de Banca Naţionala a României, este un instrument interactiv online care completeaza gama de proiecte educationale derulate de catre BNR”. Mai departe, primim felicitari pentru numirea in functia de Guvernator al BNR pentru un mandat de cinci ani. “Pe parcursul acestei perioade, aveti ca obiectiv principal mentinerea inflatiei in jurul valorii de 2,5 la suta”, te avertizeaza jocul.

                      Astfel, din postura de incepator, intermediar sau avansat, poti incerca sa descâlcesti itele incurcate ale politicii monetare, astfel incât, la final, sa ramâi in confortabilul fotoliu de Guvernator al Bancii Centrale. Simulatorul simplificat da posibilitatea jucatorului sa seteze dobânda de politica monetara, intr-o lume in care cartelurile petrolistilor cresc preturile sau Europa intra in criza.

                      BNR ii invita pe curiosi sa afle dintr-un joc de pe site-ul institutiei, aplicatie similara cu cele oferite de alte banci centrale.

                      Buhusi are populatia de-acum aproape jumatate de secol

                        Evolutia demografica a orasului Buhusi este foarte interesanta. In 1930, de pilda, târgul numara 8. 650 de locuitori, iar dupa razboi, in 1948, avea 8.198. In 1956, populatia crescuse la 12. 382, pentru ca in 1966 orasul sa aiba 15. 341 de locuitori.

                        Politica lui Ceausescu a determinat o veritabila explozie demografica, orasul numarând 20 148 de locuitori in 1977. Optimismul generat de anul 1989 a condus la un spor natural al populatiei. In 1992, existau 21. 621 de locuitori.

                        Treptat, dupa evenimentul numit oficial Revolutie, evolutia demografica va cocheta cu alunecarea vijelioasa pe tobogan: 18.746 de locuitori in 2002 si 14. 562 in 2013… Practic, numarul populatiei a revenit la nivelul anului 1960…

                        Daca va continua actualul trend al ratei natalitatii, daca exodul tinerilor catre strainatate va continua, inscriptia de pe monumentul eroilor din centrul orasului – „Populatia comunei Buhusi, recunoscatoare” – va deveni, destul de repede, de actualitate…

                        Minor de la o scoala speciala, gasit de jandarmi prin oras

                          În ziua de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, jandarmii din cadrul unei patrule de ordine şi siguranţă publică din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, în timpul executării serviciului în zona centrală a oraşului, au identificat un minor de 14 ani care le-a declarat jandarmilor că aşteaptă pe fratele său pentru a pleca în altă localitate.

                          Jandarmii l-au identificat pe minorul în cauză şi au constatat faptul că în urmă cu o zi, acesta a părăsit fără încuviinţare Şcoala Gimnazială Specială Maria Montessori din municipiul Bacău.

                          Minorul a fost condus la sediul instituţiei şi predat profesorului educator.

                          ULTIMELE ȘTIRI