E bine să ne reamintim, măcar din când în când, că teatrul nu este doar o clădire, o instituţie mai mult sau mai puţin prezentă în viaţa comunităţii, că el înseamnă oameni, pasiune, idei. Numai că unii dintre aceşti oameni s-au transformat în simpli funcţionari teatrali, dar nu ei ne interesează acum, ci ne interesează acei care vor să iasă din rând, să se rupă de zonă călduţă, convenţională, confortabilă.
Şi să îndrăznească altceva, un alt mod de exprimare. Unul dintre aceşti temerari este actorul Valentin Branişte, care ne-a invitat, recent, la un one man show, la Sala Studio a Teatrului Bacovia.
Înţeleg că este un parteneriat, aşadar, între iniţiativa sa privată şi teatru. Cum nu este deloc simplu să te apuci de teatru independent, astfel de forme de parteneriat sunt benefice, atât pentru cei implicaţi în proiect, cât şi pentru public, căruia i se oferă un alt gen de spectacole, de o altă factură decât cea tradiţională.
Iar publicul trebuie mereu recâştigat, e o lege a teatrului. Revenind la spectacolul lui Valentin Branişte, intitulat „London escort”, am să spun că el şi-a câştigat deja un public, unul preponderent tânăr, cu reacţii spontane, proaspete. Şi nici nu este de mirare, din moment ce textul, aparţinând tot actorului Branişte, care semnează însă Vali Bolat, este unul de strictă actualitate, atacând problema emigraţiei economice.
Care-i loveşte pe tineri, în primul rând, ei fiind una dintre cele mai defavorizate, la ora actuală, categorii sociale de la noi din ţară. Pe scurt, textul relatează povestea unui tânăr care şi-a dorit o viaţă normală, o soţie, un copil, un cămin, un rost pe lume, dar căruia aceste lucruri îi sunt inaccesibile, din cauza sărăciei, a crizei economice.
Ca mulţi alţi amărâţi, aflaţi la limita supravieţuirii, el face un împrumut la bancă, nu-şi poate achita ratele şi ajunge să fie executat silit. Nu găseşte altă soluţie decât să emigreze la Londra, unde, grăbit să adune banii datoraţi băncii, ajunge să presteze servicii de gigolo, de escortă, cunoscând toate treptele umilinţei, sordidului şi degradării. Mai rău, în urma unei nefaste întâmplări, e acuzat de crimă şi trimis în închisoare.
„London escort” e un text coerent, cu o scriitură secvenţială, cu scene scurte, alerte. Prin felul în care e conceput, prin ritm şi dinamică are o tăietură cinematografică, imprimată şi spectacolului. De remarcat este faptul că autorul nu alunecă în vulgaritate, deşi subiectul e cât se poate de hot. Iar limitele bunului simţ nu sunt forţate nici în interpretare. De altfel, spectacolul este interzis minorilor. Valentin Branişte, aflat foarte aproape de spectatori, în mijlocul lor, de fapt, aşa cum este configurată Sala Studio, joacă strâns, mulat pe diversitatea situaţiilor expuse, evitând apăsarea grosieră, cabotină.
Jocul său e suplu, convingător, autoironic, umorul negru e bine valorificat, cu măsură. Frumoase, sensibile, în text ca şi în spectacol, sunt dureroasele amintiri din spaţiul candorii, din îndepărtatul şi inocentul timp al copilăriei. Contrastul cu realitatea imundă, scabroasă, cinică, e dur, violent, revelator.
Monologul scris şi interpretat de Valentin Branişte, dincolo de relatarea păţaniilor unui gigolo la Londra, este un strigăt de revoltă, un protest la adresa unor triste realităţi sociale. Spectacolul „London escort” (la care au colaborat Cristian Jugaru – sunet şi Daniel Bibire- lumini) este, fără doar şi poate, o iniţiativă lăudabilă, izbutită, o experienţă care se cuvine a fi încurajată, susţinută în viitor.
