miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 389

AGORA SPEAKERS INTERNATIONAL în România

    În general, când vine vorba de vorbit în public (discurs public/public speaking), este populară ideea că există două categorii de oameni: 1.  Supercomunicatorii, vorbitorii înnăscuți, carismatici, care pot oricând, în orice context, să vorbească despre orice, fără trac. Ei sunt viitorii „oameni de vânzări” (politicieni, avocați, diplomați etc), care nu au nevoie de o școală specială pentru a învăța să vorbească. 2. Există ceilalți, cei cărora le fuge pământul de sub picioare când sunt ascultați la tablă, în fața clasei, când au un examen oral, de fapt, de fiecare dată când sunt invitați să exprime o idee și să o susțină. La prima vedere, așa este. Unii vorbesc ușor, alții greu sau deloc. și, desigur, granițele nu sunt definitiv și irevocabil trasate. Orice agent de vânzări de poate bloca într-o zi proastă, așa cum orice timid, impulsionat de vreo trăire intensă, poate ține un discurs fulminant și impresiona audiența până la lacrimi (sau hohote de râs).

    Întrebarea este: cum facem să mergem pe „aurita cale de mijloc”, să avem la dispoziție câteva trucuri/metode/unelte pe care să le folosim când trebuie să vorbim în public (și trebuie, mai întotdeauna). Oratoria are o istorie lungă, pe care nu o vom detalia aici, dar ne vom opri la o organizație , AGORA SPEAKERS INTERNATIONAL, agoraspeakers.org, fondată în 2016 de Alexander Hristov, și care numără deja 150 cluburi în peste 70 țări. Coincidența face ca 3 dintre cele 170 cluburi funcționeze în Bacău, România. Ele sunt legate de viața a două colegii din Bacău, Colegiul Național „Ferdinand I”, clubul AGORA MANIA fiind creat în 2019, iar cel de-al doilea la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” (DIGITAL ORATORY). În mod paradoxal, pandemia și limitările impuse de educația online au făcut ca activitatea acestor cluburi să înflorească. Ambele organizează, de câțiva ani, concursuri de discurs public cu jurii alcătuite din vorbitori nativi, cu experiență, creatori, la rândul lor, de cluburi care funcționează de zeci de ani în Indonezia, Africa de Sud sau Singapore.

    Întâlnirile Agora sunt ca un laborator de idei, unde oricine își dorește să-și dezvolte abilitățile de vorbire în limba engleză este binevenit. Sunt o combinație dinamică de joc de rol și discursuri pregătite și improvizate, unde fiecare participant primește feedback constructiv într-un mediu prietenos și colaborativ. Clubul Agora Speakers România se reunește săptămânal online, duminica la ora 11 a.m. pe Zoom, și adună vorbitori din întreagalume. Fiecaresesiune e un festival al diversității, cu subiecte care variază de la spre exemplu „Ce înseamnă Leadership” și „Educația: De la trebuie la îmi doresc” la „Rădăcinile noastre” și „Sporturi de vară”. Aceste întâlniri sunt o ocazie de a învăța, a te conecta cu ceilalți și a-ți îmbunătăți abilitățile de comunicare într-o atmosferă deschisă și plină de inspirație.

    August este luna de naștere a AGORA. Ca în fiecare an, începând cu 2019, sărbătorim acest lucru printr-o convenție, AGORACON, un eveniment online, care strânge laolaltă vorbitori renumiți, educatori, oameni de afaceri, terapeuți etc, care vorbesc în calitate de KEYNOTE SPEAKERS. De asemenea, este platforma de desfășurare a concursului de public speaking în limba engleză, AGORACON 24. în acest an, evenimentul este organizat în Bacău de un grup de elevi și profesori de la cele două colegii menționate mai sus: Gabriela Laslău (Ambasador Agora Speakers International pentru România, Diana Popa, Director educativ, Teodora Prisacaru, Matei Pătrașc, Teodora Cernat, Vladimir Dușelevici, Casandra Pavel, Alexandra Gurămultă, elevi la Colegiul Național „Ferdinand” și „Gh. Vrănceanu”) și se bucură de prezența fizică a lui Fred Jones, ambasador Agora Speakers International pentru Canada și Youth Ambassador.

    În zilele premergătoare Agoracon 24, ca o aplicație practică a modelului Agora, în perioada 15-23 august,  se va desfășura la Colegiul Național „Ferdinand I” Școala de Vară de Public Speaking (Public Speaking Summer School), cu activități și predare în limba engleză, care se va bucura de prezența tuturor celor de mai sus, acesta fiind un punct pe agenda lui Fred Jones, coordonator al cluburilor de tineret din întreaga lume. Detalii despre program puteți afla pe paginile de instagram și facebook ale Uniqube (https://www.facebook.com/uniqubebacau/) și AgoraCon Romania (https://www.instagram.com/agoracon_romania/). Cei care doresc să participe la PUBLIC SPEAKING SUMMER SCHOOL se pot inscrie pe linkul https://forms.gle/igFW8vXeFJofV3Yy5

     

    FC Bacău are o Academie… meserie!

    Start cu dreptul pentru echipele „alb-roșilor” în Liga de Tineret și în Liga Elitelor

    Weekendul trecut a marcat debutul FC Bacău în noul sezon din Liga de Tineret și Liga Elitelor. Un debut cu dreptul pentru echipele Academiei fondate de Cristian Ciocoiu în urmă cu fix un deceniu.

    La prima sa participare în Liga de Tineret, FC Bacău a remizat, 1-1, pe terenul Botoșaniului, în prima etapă a Seriei de Est. Runda viitoare, programată pe 18 august, băcăuanii antrenați de Costel Ilie vor primi vizita celor de la FCSB. Singura sincopă a FC Bacău în această rundă de debut s-a înregistrat în Liga Elitelor U17, acolo unde elevii lui Bogdan Cristeau au fost învinși cu 2-0 în deplasare de FC Botoșani, în Seria de Est. În rest, succese pe linie pentru „alb-roșii”.

    Astfel, în Liga U15 și U16, FC Bacău a dispus, acasă, cu 3-2, respectiv 4-1 de Gloria Buzău în Seria 1, în timp ce în Liga Elitelor U13 și U14, băcăuanii au învins, tot pe teren propriu, cu 3-0, respectiv… 32-0 Școala de Fotbal Oțelul Galați, cu precizarea că la aceste ultime două categorii de vârstă rezultatul are un caracter pur opțional.

    În fine, miercuri, 14 august, echipa de seniori a FC Bacău va susține primul joc oficial pe teren propriu în sezonul 2024-2025. De la ora 17.30, divizionara C antrenată de Costel Enache va primi vizita ultimei clasate din Liga a II-a, Ceahlăul Piatra Neamț, în turul trei al Cupei României. În turul precedent al Cupei, Oasenegre și compania s-au impus cu 3-1 în fieful concitadinei Aerostar.

    Atenție la ușile deschise: Vizita neobișnuită a patru ursuleți în Slănic Moldova

    În seara de ieri, în jurul orei 21:00, locuitorii unui bloc din Slănic Moldova au avut parte de o experiență neobișnuită și potențial periculoasă. Un grup de patru ursuleți, fără mama lor, a fost observat încercând să intre în scara blocului 3, situat în apropierea centrului orașului. Evenimentul a fost relatat de un martor care a reușit să alunge animalele înainte ca acestea să intre în clădire.

    Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar ursuleții au fost îndepărtați înainte de a provoca pagube sau a pune în pericol locuitorii.

    Acest eveniment trage un semnal de alarmă pentru toți cei care locuiesc la blocuri, dar și pentru ceilalți locuitori din Slănic Moldova. Ușile de la intrările în blocuri sunt adesea lăsate deschise, ceea ce poate reprezenta un risc major, mai ales în zonele unde prezența urșilor nu este neobișnuită.

    Vine Ursul!

    Într-o notă mai ușoară, dar nu mai puțin serioasă, martorul a ridicat o întrebare retorică: cei care locuiesc în blocuri și provin din mediul rural, lasă porțile caselor deschise pe timpul nopții? Dacă răspunsul este „nu”, atunci de ce să facem același lucru în oraș, mai ales când știm că pericolele pot apărea oricând, chiar și sub forma unor vizite neplanificate ale urșilor?

    Siguranța locuitorilor din Slănic Moldova depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Așadar, pentru a evita întâlniri neplăcute cu urșii sau alte animale sălbatice, este esențial să menținem ușile clădirilor închise și să fim vigilenți. Evenimentele de genul acesta ne amintesc că trăim într-un oraș situat aproape de natură, unde astfel de incidente pot avea loc, și că este datoria noastră să ne protejăm atât pe noi, cât și pe vecinii noștri.

    Incendiu la o autoutilitară încărcată cu porumb în Ardeoani

      Ardeoani, 12 august 2024 – În această dimineață, în jurul orei 10:40, un incendiu a izbucnit la o autoutilitară încărcată cu porumb în comuna Ardeoani, satul Ardeoani. La fața locului au intervenit prompt două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), însoțite de un echipaj format din șapte militari.

      Conform informațiilor transmise de autorități, incendiul a fost localizat rapid, însă vehiculul ardea deja în întregime la sosirea echipajelor. Din fericire, nu s-au înregistrat victime în urma incidentului. Eforturile pompierilor s-au concentrat inițial pe lichidarea incendiului, iar ulterior au fost luate măsuri complementare pentru a preveni reaprinderea focului și pentru a asigura siguranța zonei.

      Cauzele incendiului nu au fost încă stabilite, iar autoritățile vor continua investigațiile pentru a determina cum a izbucnit focul.

      Actualizare: Incendiul a fost lichidat complet, iar pompierii au finalizat intervenția în jurul orei 10:54. După finalizarea măsurilor complementare, zona a fost declarată sigură.

      Cum să te oprești din mâncatul compulsiv

      Image by wayhomestudio on Freepik

      Majoritatea dintre noi mâncăm ocazional peste măsură. Poate petreci o zi întreagă la mesele de sărbători, mănânci prea multe prăjituri sau mănânci floricele până te saturi la cinema.

      Dar pentru unii oameni, această indulgență ocazională se transformă într-o tulburare de alimentație compulsivă atunci când mâncatul excesiv pare scăpat de sub control și se întâmplă în mod regulat. Este cea mai comună tulburare de alimentație, chiar dacă se vorbește cel mai puțin despre ea și rămâne adesea neînțeleasă și stigmatizată.

      Este esențial să înțelegi că mâncatul compulsiv nu este doar despre exces, ci și despre o luptă profundă cu emoțiile și comportamentele alimentare care afectează fiecare aspect al vieții unei persoane.

      Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: “Tulburarea de mâncat compulsiv este caracterizată prin pierderea controlului asupra cantității de alimente ingerate, sentimentul că nu poți să te oprești, chiar și când ajungi să simți o stare de disconfort. Aceste episoade sunt adesea urmate de sentimente de vinovăție, rușine și stres, dar nu sunt urmate de comportamente de compensare. Cei care suferă de această tulburare se simt adesea jenați sau rușinați de episoadele de mâncat excesiv. De multe ori, încearcă să își restricționeze sau să își reducă drastic alimentația ca rezultat. Însă, acest lucru poate duce la dorințe și mai mari de a mânca și la un ciclu continuu de mâncat compulsiv.”

       

      Tulburările de alimentație compulsivă sunt diferite de alte tulburări de alimentație precum bulimia și anorexia. Anorexia apare atunci când oamenii își restricționează sever cantitatea de mâncare pe care o consumă, adesea până la punctul de înfometare. Cei care suferă de bulimie se îmbuibă cu mâncare, dar apoi o elimină rapid prin vărsături sau exerciții fizice excesive. O persoană cu o tulburare de alimentație compulsivă nu prezintă aceste comportamente extreme.

       

      Cine este cel mai expus riscului de a dezvolta o tulburare de alimentație compulsivă?

      Tulburarea de alimentație compulsivă este mai comună la femei decât la bărbați. Persoane de orice vârstă pot avea această tulburare, dar este cel mai frecvent întâlnită la persoanele tinere și de vârstă mijlocie. Vârsta medie la care apare pentru prima dată este de aproximativ 25 de ani. Poate afecta persoane subponderale, supraponderale sau cu greutate medie.

      Multe persoane cu o tulburare de alimentație compulsivă au o istorie lungă de diete. Au încercat și au eșuat în multe diete și pot avea o imagine corporală negativă ca rezultat. În timp ce țin dietă, își restricționează caloriile sau anumite alimente pentru o perioadă, dar apoi se întorc la vechiul mod de mânca. Este, de asemenea, mai comună la persoanele cu un nivel ridicat de stres în viața lor și care folosesc mâncarea pentru a acoperi emoțiile intense.

      Ce provoacă mâncatul compulsiv?

      Studiile efectuate până în prezent nu arată cu exactitate ce cauzează tulburarea de alimentație excesivă. Cercetătorii constată că tulburările de alimentație pot apărea din cauza unei combinații complexe de factori genetici, biologici, comportamentali, psihologici și sociali. Această combinație include gene specifice, biologia unei persoane, imaginea corpului și stima de sine, experiențe sociale, istoricul de sănătate a familiei și, uneori, alte boli de sănătate mintală.

      Studiile sugerează că persoanele cu tulburare de alimentație excesivă pot folosi supraalimentarea ca o modalitate de a face față furiei, tristeții, plictiselii, anxietății sau stresului.

       

      Cum știi dacă ai o tulburare de alimentație compulsivă?

      Tulburarea de alimentație compulsivă este caracterizată în principal de o apariție regulată a consumului de cantități mai mari de mâncare decât ar consuma majoritatea oamenilor în situații similare. Alte semne includ:

      • Senzația că nu poți controla comportamentul alimentar, de exemplu, nu te poți opri odată ce ai început să mănânci.
      • Consumul unor cantități mult mai mari de mâncare decât de obicei într-o perioadă scurtă de timp, cum ar fi două ore.
      • Mâncatul chiar și atunci când ești sătul sau nu îți este foame.
      • Mâncatul foarte rapid în timpul episoadelor de mâncat compulsiv.
      • Mâncatul până te simți inconfortabil de plin.
      • Mâncatul adesea singur sau în secret.
      • Sentimente de depresie, dezgust, rușine, vinovăție sau supărare legate de mâncat.

      Persoanele cu tulburări de alimentație compulsivă devin adesea experte în ascunderea comportamentelor lor alimentare. Pot nega că există o problemă sau mint în legătură cu cantitatea de mâncare pe care o consumă.

       

      Mâncatul compulsiv poate duce la obezitate, probleme articulare, boli de inimă, diabet de tip 2 și apnee în somn. Poate crește anxietatea, depresia și tulburările de consum de substanțe.

       

      Cum este tratată tulburarea de alimentație compulsivă?

      Depășirea oricărei tulburări de alimentație este o provocare, deoarece nu poți evita mâncarea sau situațiile sociale care includ mâncare.. Corpul tău are nevoie de mâncare pentru a supraviețui și a prospera. Totuși, recuperarea este posibilă și multe persoane reușesc să depășească complet mâncatul compulsiv.

      Tratamentul trebuie să abordeze emoțiile legate de mâncatul compulsiv, inclusiv rușinea și imaginea de sine negativă. Recidiva este probabilă până când aceste aspecte sunt abordate și, de obicei, este necesar ajutorul profesional. O combinație de terapie cognitiv-comportamentală și un program sănătos de viață poate ajuta o persoană să facă față declanșatorilor, imaginii corporale negative și depresiei. Terapia ajută la recâștigarea sentimentului de control asupra comportamentelor și îmbunătăți abilitățile de gestionare a stresului.

      Până ajungi la un specialist, iată câteva lucruri pe care le poți face imediat pentru a opri mâncatul compulsiv:

      Identifică declanșatorii emoționali: Încearcă să observi ce emoții sau situații declanșează mâncatul compulsiv. Notează-le într-un jurnal și urmărește frecvența apariției lor.

      Mănâncă conștient: Încearcă să mănânci mai încet, să savurezi fiecare mușcătură și să te concentrezi pe gustul și textura alimentelor. Acest lucru poate ajuta la reducerea impulsului de a mânca în exces.

       

      Planifică mesele și gustările: Stabilește un program regulat de mese și gustări și încearcă să te ții de el. Acest lucru poate ajuta la reducerea senzației de foame care poate duce la mâncatul compulsiv.

      Hidratează-te: Uneori, senzația de foame poate fi confundată cu setea. Asigură-te că bei suficientă apă pe parcursul zilei.

      Evită tentațiile: Încearcă să nu păstrezi alimente nesănătoase în casă sau la îndemână. Dacă nu ai acces la ele, va fi mai puțin probabil să le consumi compulsiv.

      Practică tehnici de relaxare: Tehnici precum meditația, respirația profundă sau yoga pot ajuta la reducerea stresului și anxietății, care sunt adesea declanșatori pentru mâncatul compulsiv.

      Fii activ fizic: Exercițiile fizice regulate pot ajuta la reducerea stresului și la îmbunătățirea stării generale de bine, ceea ce poate diminua dorința de a mânca compulsiv.

      Caută suport: Discută cu prietenii sau familia despre problema ta. Uneori, doar împărtășirea gândurilor și sentimentelor poate ajuta la reducerea comportamentului compulsiv.

      Setează obiective realiste: Nu te aștepta să îți schimbi comportamentul peste noapte. Stabilește obiective mici și realizabile și recompensează-te pentru progresul făcut.

      Evită dietele restrictive: Dietele foarte stricte pot crește dorința de a mânca compulsiv. Încearcă să ai o alimentație echilibrată și variată care să-ți ofere satisfacție și nutrienții necesari.

      Aceste sfaturi pot fi un bun punct de plecare, dar este important să găsești ce funcționează cel mai bine pentru tine și să nu te descurajezi dacă nu vezi rezultate imediate.

      “În cazul tulburării de alimentație compulsivă, atenția se concentrează adesea pe abordarea conexiunii comportamentale, emoționale și cognitive cu mâncarea înainte de orice altceva. Indiferent de tratamentul, terapia sau stilul de viață pe care îl alegi, deoarece va fi extrem de personalizat, este important este să găsești profesioniști care au experiență în tratarea tulburării de alimentație compulsivă”, concluzionează Angela Nuțu.

       

      Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și  Psihoterapeut.

      Incendiu de proporții la o gospodărie din comuna Măgura

        Sâmbătă, 10 august a.c., un incendiu devastator a izbucnit la o gospodărie din comuna Măgura, satul Măgura, mobilizând rapid forțele de intervenție ale Gărzii de Intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău. Apelul la SNUAU 112, care a anunțat incidentul, a declanșat o intervenție de urgență, la care au participat trei autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă, cu un efectiv de 15 pompieri militari.

        La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului a două locuințe situate în aceeași construcție, afectând o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Flăcările amenințau să se extindă rapid și la gospodăriile învecinate, ceea ce a necesitat o intervenție promptă și bine coordonată din partea pompierilor.

        Datorită eforturilor susținute ale echipajelor de intervenție, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, prevenindu-se astfel o catastrofă de și mai mari proporții. Din fericire, nu au fost raportate victime în urma incidentului, însă pagubele materiale sunt considerabile, afectând grav structura celor două locuințe.

        Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a incendiului o defecțiune a instalației electrice, ceea ce subliniază necesitatea întreținerii corespunzătoare și a verificării periodice a echipamentelor electrice pentru a preveni astfel de evenimente tragice.

        Incendiu la o casă de locuit din comuna Zemeș, lichidat de pompieri

          În dimineața zilei de 12 august a.c., pompierii militari au fost solicitați să intervină de urgență în comuna Zemeș, după ce un incendiu a izbucnit la o casă de locuit. Apelul la SNUAU 112 a mobilizat rapid echipele de intervenție, care s-au deplasat la locul incidentului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și cu o ambulanță SMURD.

          La sosirea echipelor, incendiul se manifesta intens, afectând atât casa de locuit, cât și anexele acesteia, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați. Pompierii au acționat prompt, reușind să lichideze incendiul în limitele găsite și să împiedice extinderea flăcărilor la alte clădiri sau bunuri din apropiere.

          Din fericire, nu au fost raportate victime în urma incendiului, însă pagubele materiale sunt considerabile. Conform cercetărilor preliminare efectuate de pompieri, cauza probabilă a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații închise, un gest neglijent care a dus la acest incident nefericit.

          Intervenția rapidă și eficientă a pompierilor a prevenit o tragedie de proporții, însă incidentul subliniază încă o dată importanța respectării măsurilor de siguranță la utilizarea focului deschis, mai ales în interiorul locuințelor sau în apropierea materialelor inflamabile.

          Autoritățile continuă să investigheze circumstanțele exacte ale producerii incendiului și să ofere sprijin locuitorilor afectați.

          VIDEO: Incendiu devastator la o gospodărie din satul Botești, comuna Ungureni

            În seara zilei de 11 august a.c., un incendiu de proporții a izbucnit la o gospodărie din comuna Ungureni, satul Botești, mobilizând de urgență echipele de intervenție ale pompierilor băcăuani. Incidentul a fost semnalat printr-un apel la SNUAU 112, care anunța producerea unui incendiu la o casă de locuit și anexele acesteia.

            La locul incidentului s-au deplasat rapid două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău. La sosirea echipelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, afectând o casă de locuit de tip P+1 și două anexe, pe o suprafață totală de aproximativ 200 de metri pătrați.

            Pentru a gestiona situația de urgență cât mai eficient, în sprijinul pompierilor militari au acționat și două autospeciale din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) Parincea și Ungureni. Intervenția s-a dovedit a fi complexă, iar pompierii au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite după aproximativ trei ore de luptă intensă cu flăcările.

            Cercetările efectuate ulterior de către pompieri au indicat drept cauză probabilă a incendiului jarul sau scânteile provenite de la un coș de fum deteriorat. Această situație subliniază din nou importanța întreținerii corespunzătoare a coșurilor de fum și a echipamentelor de încălzire pentru a preveni astfel de incidente tragice.

            Din fericire, nu au fost raportate victime, însă pagubele materiale sunt semnificative. Autoritățile continuă să investigheze circumstanțele exacte ale producerii incendiului și să ofere sprijin celor afectați.

            Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău: Activități Preventive și Recomandări pentru Siguranța Publică

              Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” din Bacău continuă seria activităților preventive și de informare destinate cetățenilor, punând accent pe modificările recente aduse Legii nr. 61 din 1991, referitoare la sancționarea faptelor ce contravin normelor de conviețuire socială, ordinii și liniștii publice. O atenție deosebită a fost acordată obligativității lucrătorilor comerciali de a verifica actele de identitate ale clienților, pentru a asigura respectarea legii în ceea ce privește vânzarea produselor alcoolice, energizante și a tutunului.

              În contextul desfășurării mai multor manifestări cultural-artistice în perioada următoare, jandarmii au transmis cetățenilor și o serie de recomandări pentru a participa în siguranță la evenimentele publice, care atrag un număr mare de persoane. Prin aceste acțiuni, Gruparea de Jandarmi Mobilă își reafirmă angajamentul de a proteja siguranța cetățenilor, subliniind importanța prevenirii faptelor antisociale și conștientizării riscurilor asociate.

              „Zi de zi, în orice misiune desfășurată, prioritatea noastră este siguranța cetățenilor. Pentru a realiza acest deziderat, acordăm o atenție deosebită prevenirii faptelor antisociale prin informarea tuturor cu privire la prevederile legale în vigoare, conștientizarea riscurilor la care se supun, precum și modurile de acțiune pentru evitarea oricărei situații în care ar putea fi în pericol”, au declarat reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.

              Aceste activități se înscriu în cadrul unui program amplu de prevenire desfășurat de la începutul anului, care a inclus aproximativ 200 de acțiuni. Printre acestea, se numără:

              • Prevenirea violenței în instituțiile de învățământ, în cadrul campaniei „Jandarmii alături de elevi!”
              • Prevenirea delicvenței juvenile, în cadrul programului „Adolescență fără delincvență!”
              • Prevenirea criminalității stradale, în cadrul campaniei „Împreună pentru siguranță!”
              • Prevenirea faptelor antisociale în timpul adunărilor publice, în cadrul campaniei „Spațiul public este al tuturor!”
              • Prevenirea faptelor antisociale pe timpul manifestărilor sportive, în cadrul programului „Invitație la Fair-Play!”.

              De asemenea, jandarmii au participat activ la campania de conștientizare a riscurilor asociate consumului de substanțe interzise în școli, intitulată „Spune NU!”, inițiată de Instituția Prefectului județului Bacău, în parteneriat cu alte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne.

              În final, reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău au transmis un mesaj de responsabilitate către cetățeni, asigurându-i că echipele de jandarmi sunt la datorie 24 de ore din 24, pentru a menține un climat optim de siguranță publică.

              S-a stins ultimul veteran de război din comuna Vultureni

              La sfârșitul săptămânii abia încheiate a fost condus pe ultimul drum unul dintre puținii veterani de război pe care județul Bacău îi mai are în viață: lt. col. (rtr) Ion Petria Bondaliciu, care pe 12 iulie abia împlinise venerabila vârstă de 102 ani. Înmormântarea a avut loc în cimitirul satului său natal, Medeleni (din comuna Vultureni).

              Dureros este că alături de familia îndoliată, de săteni și de prietenii și cunoscuții venerabilului veteran au fost numai militari ai Garnizoanei Bacău, care au asigurat ceremonialul prevăzut de lege, și numai președintele Filialei Județene Cultul Eroilor, Dănuț Voicu. Nimeni din partea autorităților locale și chiar din partea Filialei Bacău a Veteranilor de Război nu au venit la acest trist eveniment. Iar serviciul religios a fost asigurat de un sobor de trei preoți, în frunte cu preotul paroh Vasile Lichi.

              După slujba de înhumare despre personalitatea defunctului au vorbit Dănuț Voicu și preoții Vasile Lichi și Marcu Bondalici, care au adus un ultim omagiu ultimului veteran de război din comuna Vultureni.

              În comuna Vultureni – am aflat de la Dănuț Voicu – erau la un moment dat 152 de veterani de război, dintre care circa 11 purtau numele de familie Bondaliciu.

              Acum doi ani, la împlinirea a 100 de ani, l-am vizitat e venerabilul veteran chiar la el acasă și am fost alături de el și la biserica din sat, unde a fost sărbătorit și omagiat inclusiv de părintele protopop de Bacău, Eugen-Ciprian Ciuche, de preoți din localitățile învecinate, de militari din Garnizoana Bacău, dar și de reprezentanți ai Filialei Bacău a Asociației Naționale a Veteranilor de Război și ai Filialei Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor, dar și de primarul comunei Vultureni.

              Născut pe 12 iulie 1922 în satul Medeleni, veteranul, care a luptat cu Regimentul 5 Artilerie timp de trei ani pe Fronturile de Est și de Vest ale celui de Al Doilea Război Mondial, a fost înaintat în grad acum doi ani, la aniversarea sutei de ani de viață. Pe front a fost decorat, însă, cu medalia ,,Bărbăție și Credință” cu Spade, clasa a III-a.

              La aniversarea celor o sută de ani de viață a primit diplome aniversare, o icoană a Sfinților Petru și Pavel, dar și o carte de rugăciuni din partea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.I-au mai fost înmânate simboluri din partea Asociației Națională a Veteranilor de Război și Medalia comemorativă „Al Doilea Război Mondial 1041-1945”, o Diplomă aniversară și un drapel al patriei. De asemenea, primarul comunei i-a acordat o Diplomă aniversară și un premiu în bani, iar din Partea Garnizoanei Bacău veteranului i-au fost înmânat, de reprezentanții Unității de Artilerie a Forțelor Terestre, diplome de onoare și cadouri. La rândul său, Dănuț Voicu i-a oferit și el, atunci, o Diplomă aniversară.

              Dumnezeu să-l ierte și să-i odihnească în pace sufletul chinuit, omenește, de multe ori de încercările și grijile vieții!

              În imagini: aspecte de la înhumare și de la sărbătorirea la o sută de ani a veteranului.

               

               

              Pista de biciclete blochează accesul autocarelor la Sala Sporturilor din Bacău

              foto: Costin Alexandrescu

              Iubitorii de sport din Bacău sunt revoltați de o situație apărută recent în zona Sălii Sporturilor, unde o nouă pistă de biciclete a fost amenajată într-un mod care îngreunează considerabil accesul spectatorilor și al autocarelor la evenimentele sportive. Într-o scrisoare deschisă adresată primarului Lucian Daniel Stanciu Viziteu, aceștia solicită înlăturarea sau mutarea pistei, pe care o consideră o „lucrare de noaptea minții”.

              Pista de biciclete, recent construită, traversează chiar zona de acces către intrarea principală a Sălii Sporturilor, ceea ce face imposibilă sosirea autocarelor care transportă echipele sportive și delegațiile oficiale. În prima zi a Cupei Municipiului Bacău la handbal masculin, s-a ajuns la o blocare totală a circulației în condițiile în care sala a fost ocupată doar pe jumătate, fapt ce a stârnit nemulțumirea generală.

              „Domnule primar, vă rog să dați dovadă de responsabilitate și de respect față de iubitorii de sport din Bacău. Această pistă de biciclete nu doar că îngreunează accesul spectatorilor la meciuri, dar face imposibil accesul autocarelor către intrarea principală. Vă rugăm să luați măsuri urgente pentru mutarea pistei pe cealaltă parte a Sălii Sporturilor, unde nu există trafic auto”, se arată în mesajul transmis de Costin Alexandrescu, administratorul paginii Handbal Mania.

              Mai mult, autocarul echipei HC Buzău a fost nevoit să „escaladeze” pista de biciclete pentru a intra și a ieși din parcarea Sălii Sporturilor, o manevră periculoasă și total inadecvată pentru un vehicul de asemenea dimensiuni.

              Vineri, echipa a fost nevoită să aștepte aproximativ o jumătate de oră pentru a putea părăsi locația, fiind prinsă în blocajele de trafic create de restrângerea circulației pe o singură bandă din cauza noii piste de biciclete.

              Pista de biciclete, un proiect menit să promoveze mobilitatea alternativă, s-a dovedit a fi o adevărată piedică în calea desfășurării normale a evenimentelor sportive. Suporterii propun mutarea acesteia pe partea opusă a clădirii, unde impactul asupra circulației ar fi minim și nu ar afecta accesul autocarelor sau al spectatorilor.

               

              Zilele orașului Târgu-Ocna, la ediția a XXIII-a!

                 Orașul Târgu-Ocna se pregătește de sărbătoare, cu ocazia manifestărilor prilejuite de ,,Zilele orașului”, eveniment ajuns la cea de-a XXIII-a ediție și organizat de autoritățile locale, în perioada 15 – 18 august 2024. Iar locuitorii și vizitatorii orașului sunt invitați să se bucure de patru zile pline de activități culturale și artistice, care se vor desfășura în Parcul ,,Măgura”, după următorul program:

                Joi, 15 august, ora 16.00: Tradiționala ceremonie „Nunta de aur”, pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, va avea loc la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, după care vor urma momente lirice și artistice, la Centrul Balnear ,,Parc Măgura”, cu începere de la ora 19.30.

                Vineri, 16 august, ora 17.00: La Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din Parcul ,,Măgura”, va avea loc, lansarea cărții „Sub flamura eternității – Regimentul 27 Infanterie Bacău (1880-1946)”, semnată de profesorul și istoricul Corneliu Stoica și considerată „cea mai amplă și documentată carte scrisă vreodată despre evoluția structurilor militare din județul Bacău, din ultimele secole”. Seara va continua cu un program artistic divers, cu artiști locali și naționali: trupa ,,Harmonic”, Paula Florescu și Grupul folcloric „Tra-la-la Kids”, Emma Urban, Ștefania Pătru, Alina Ghibilic, Ansamblul etnofolcloric ,,Plăieșii” și artistul Doddy.

                Sâmbătă, 17 august, ora 17.00, pe scena din Parcul ,,Măgura” vor evolua Brândușa Cociș, Mihaela Iordache, Maria Șalaru, Ansamblul folcloric „Moineșteanca”, Lavinia Tudoreanu, Anelisse Rușinoiu, Anda Scutelnicu, Juno și Andrei Bănuță.

                Duminică, 18 august, ora 17.00, continuă programul artistic, cu alte nume sonore de artiști, precum Maria Apostu, Rodica Donea, Vlad Răzvan, George Cojocărescu, Jeasmine, Cristina AS XX și Edward Sanda, însoțiți de ansamblurile folclorice „Datini Trotușene” și ,,Vatra Satului” & ”Izvoraș cu apă rece”.

                Evenimentul va fi prezentat de Alina Ghibilic și Anda Scutelnicu, iar locația principală a evenimentelor va fi Parcul ,,Măgura”, unde organizatorii promit o ediție spectaculoasă, cu distracție pentru toate vârstele!

                Romulus-Dan BUSNEA

                 

                Libertatea de exprimare în era digitală

                Într-o eră în care rețelele sociale au devenit un pilon central al comunicării globale, libertatea de exprimare este testată în moduri fără precedent. Cazul lui Jordan Plain, un tânăr de 30 de ani din Marea Britanie, condamnat la opt luni de închisoare pentru că a imitat o maimuță în fața imigranților africani, aduce în prim-plan dilema complexă a echilibrului dintre libertatea de exprimare și protejarea comunităților de discursul urii. Acest incident, alături de valul de arestări și condamnări care au urmat în Marea Britanie, ridică întrebări esențiale despre limitele libertății de exprimare și despre modul în care guvernele gestionează aceste situații într-un peisaj social și politic tot mai polarizat.

                Marea Britanie, țara care a fost considerată mult timp leagănul democrației moderne, se confruntă acum cu provocări majore legate de gestionarea libertății de exprimare în contextul rețelelor sociale. Legea este clară: orice postare care incită la ură rasială sau religioasă, sau care răspândește informații false, poate atrage sancțiuni penale.
                Într-un an, peste 3.300 de persoane au fost condamnate în Marea Britanie din cauza meme-urilor și postărilor pe rețelele sociale, iar numărul arestărilor a depășit deja 700 de persoane, dintre care 302 au fost puse sub acuzare în legătură cu revoltele izbucnite după uciderea a trei fete în Southport. Aceste statistici demonstrează o reacție dură din partea autorităților, care consideră că menținerea ordinii sociale și protejarea cetățenilor de discursul urii sunt priorități absolute. Totuși, acest val de represiune digitală ridică întrebări despre proporționalitatea măsurilor și despre riscul de a crea un climat de teamă și autocenzură.

                Un aspect controversat al acestei situații este percepția că guvernul britanic aplică un dublu standard în ceea ce privește justiția. În timp ce persoanele care exprimă opinii considerate ofensatoare sau incitatoare pe rețelele sociale sunt pedepsite sever, faptele violente comise de anumite grupuri, inclusiv imigranți, par a fi tratate cu mai multă indulgență. Această percepție de inechitate generează frustrări și alimentează sentimentele de nedreptate în rândul populației, contribuind la polarizarea societății.

                Să ne amintim doar de acel infam 10 august de la noi, când rețelele de socializare erau pline de îndemnuri la violență și ură. Când se cerea să curgă sânge, se filmau și se distribuiau agresiuni contra forțelor de ordine, când lideri de opinie postau în voie îndemnuri la lapidarea celor care aveau alte opinii politice. Atunci, rețelele erau pline de mesaje care îndemnau la violență împotriva forțelor de ordine, iar cei care au instigat la astfel de acțiuni au fost, în cele din urmă, protejați și chiar sprijiniți de comunitatea internațională. În schimb, în Marea Britanie, unde violențele au fost asociate cu instigările online, autoritățile au adoptat o poziție mult mai dură.

                Întrebarea unde începe și unde se termină dreptul la libertatea de exprimare devine din ce în ce mai pertinentă în contextul contemporan, în care guvernele încearcă să echilibreze libertatea de exprimare cu nevoia de a menține ordinea publică și securitatea națională. Deși libertatea de opinie este protejată prin constituții și convenții internaționale, ea nu este absolută. Acest drept trebuie să fie exercitat într-un mod care nu încalcă drepturile altora, nu incită la violență și nu amenință siguranța națională.

                Evident, orice guvern va încerca să se protejeze acuzând protestatarii că sunt extremiști și că vocea lor trebuie amuțită, dar această tendință de a stigmatiza opoziția ridică semne de întrebare cu privire la limitele puterii guvernamentale și riscul de a aluneca într-o formă de dictatură. Într-un regim democratic, guvernele au datoria de a respecta și proteja libertatea de exprimare, chiar și atunci când aceasta este incomodă sau critică. Cu toate acestea, atunci când guvernele încearcă să reducă la tăcere vocile critice sub pretextul că acestea sunt extremiste, ele riscă să erodeze însăși esența democrației. Așadar, dictatura începe atunci când statul folosește forța legii pentru a suprima orice formă de opoziție, în loc să promoveze dialogul și dezbaterea deschisă.

                În plus, nu putem ignora problema dublei măsuri, un concept care subminează credibilitatea autorităților și a principiilor democratice. Dacă într-o țară precum România sau Venezuela, violența anti-sistem este tolerată sau chiar încurajată de forțele internaționale, dar în alte țări este aspru pedepsită, atunci se creează un precedent periculos. Acest dublu standard alimentează nemulțumirile și frustrarea în rândul cetățenilor, care percep guvernele și comunitatea internațională ca fiind ipocrite și partizane.

                Rezidența Tescani

                Constituindu-se după șapte ediții sub forma unui adevărat fenomen care așază în dialog limbajele artelor plastice, Tabăra Internațională de Creație Rezidența Tescani 2024, desfășurată între 2-8 august 2024, s-a bucurat și în acest an, după cum ne-a obișnuit deja, de o prezență aleasă. Astfel, la această agapă spirituală au fost prezenți Ilie Boca, Dioniș Pușcuță, Daniela Grapă, Mihai Damian, Sergiu Grapă, Suly Bornstein Wolff, Mihail Gavril, Luminița Radu, Ovidiu Ionescu, Florin Șuțu, Florentin Sîrbu, Lelia Rus Pîrvan, Mariana Constantinescu, Dumitru Macovei, Valeriu Șușnea, Ana Maria Ceară, Cristina Tudorache, Mihai Chiuaru, Sorin Otînjac, Elena Lupașcu, Gheorghe Lungu, Bianca Rotaru, Ovidiu Ungureanu, o desfășurare de forțe ce au avut-o drept curator pe Maria Bilașevschi, critic de artă. De asemenea, în cadrul Rezidenței Tescani au fost invitați Marius Manta (eseist, prezent pentru al doilea an), Gabriela Iștoc Sîrbu și Iulian Stoica, ultimii doi completând prin momente muzicale întregul excurs cultural.

                Tescani, același loc primitor, care topește într-o alchimie aparte mesajele celor prezenți, dând poate mărturia cea mai frumoasă că într-un cotidian adesea fără repere eficiente, se mai poate instaura dialogul viu, socratic, care să amintească de clasicul triptic frumos-bine-adevăr. Rămâne totodată locul unde liniile și culorile artistului plastic întâlnesc cuvântul, unde sunetele firești ale naturii intervin într-un soi de prezent continuu, aducând aminte, într-un peisaj deal-câmpie, de „rodul cel bun”, de corola de minuni, de unduirile tainice ale lucrărilor lui George Enescu, fremătând laolaltă – de-a lungul întregului domeniu – energii așezate în slujba gestului care zidește. Aflată în organizarea artistului vizual Ovidiu Ungureanu, Rezidența Tescani poate fi un model viabil pentru orice demers care intenționează să mizeze în actul creației pe autentic, pe schimbul de idei, pe o valorificare armonică a trecutului și prezentului, înlesnind introspecția, emoția, inspirația.

                Rezidența Tescani 2024 este în continuare documentată de echipa Chromatique, propunând implicit în viitorul nu tocmai îndepărtat materiale cu caracter de obligativitate pentru toți cei ce vor fi interesați de arta contemporană, dar în special de metamorfozele peisajului.

                ZIDART – Street Art Festival: „Sus să avem inimile” de KERO ZEN

                  Festivalul „ZIDART – Street Art Festival” continuă să îmbogățească peisajul urban cu lucrări de artă puternice și pline de semnificație. Una dintre piesele de rezistență ale acestui eveniment este muralul „Sus să avem inimile” realizat de KERO ZEN, o operă care captivează privitorul atât vizual, cât și filozofic.

                  Această lucrare, situată pe strada Ghioceilor, numărul 31, în Bacău, invită trecătorii să se angajeze într-o introspecție profundă. Muralul este un îndemn de a ne deschide mintea și de a coborî în inimă atunci când facem alegeri în viață, fie că sunt decizii electorale sau de altă natură.

                  Realizat într-un stil iconografic, pictura face referire la expresia „Nihil Sin Deo,” care se traduce din latină prin „Nimic fără Dumnezeu.” Acest lucru sugerează o nuanță spirituală, îndemnând la o conexiune mai profundă cu sinele interior și cu valorile personale.

                  Prin imaginile sale impresionante și simbolismul său profund, muralul lui KERO ZEN servește ca un îndemn blând de a lăsa inimile noastre să ne ghideze în deciziile pe care le luăm, asigurându-ne că acestea sunt făcute cu sinceritate și integritate. Lucrarea a devenit un punct de interes remarcabil în cadrul festivalului și un obiectiv semnificativ atât pentru localnici, cât și pentru vizitatori.

                  Karting/ CN FRK: Participare numeroasă la etapa băcăuană

                  140 de piloți reprezentând șase țări s-au întrecut în weekend, pe circuitul „Speed Park” din Bacău, în cea de-a patra etapă a Campionatului Național de karting FRK. Runda băcăuană a avut de toate: ploaie la sesiunile de antrenament, vreme caniculară în calificări și în cele două manșe finale de duminică, răsturnări de situație, abandonuri, decalări orare și starturi repetate.

                  Plus șase învingători cu maximum de puncte: Alexandru Leon Wolter la Senior Rotax, Alexandru Nechifor la Junior Rotax, Armin Ciorăscu la Micro Rotax, David Darie la Pufo, Nikita Botte la Mini 60 și Bogdan Cosma Cristofor la OKJ. Lista câștigătorilor de etapă a fost completată cu Kaloyan Gyoshev (la clasa Mini Rotax), Aris Oancea (Promo BB) și Milan Degeratu (KZ2 ), fiecare cu câte 45 de puncte.

                  Gazdele de la BRT și-au respectat statutul și au dat un „lider maximo” în persoana lui David Darie, la Pufo, clasă la care au punctat alți patru piloți ai grupării băcăuane: Andrei Rebenciuc, plasat pe locul 5, cu 20 puncte, Adam Diaconu, pe locul 6, cu 19 puncte și Nikita Borțov, pe 9, cu 14 puncte.

                  Fetele, în număr de 14, au apăsat, la rândul lor, puternic accelerația pe „Speed Park”, una din reprezentantele sexului frumos urcând pe podiumul de premiere: Sara Victoria Senchea, la Micro Rotax.

                  De notat și faptul că la cea mai fragedă categorie de concurs, Promo BB, și-a făcut debutul într-o etapă de campionat FRK Noah Brad, nepoțelul de șase ani al antrenoarei SCM Bacău, fosta campioană mondială și europeană la aruncarea ciocanului, Mihaela Melinte.

                  Noah, care este stabilit în Anglia împreună cu părinții săi, a ocupat locul 11, cu un total de 11 puncte. În fine, următoarea etapă a Campionatului Național FRK, penultima a sezonului, va avea loc tot în Bacău, în perioada 6-8 septembrie.

                  Rezultatele etapei a patra

                  Senior Rotax: 1) Alexandru Leon Wolter (Țuțuian Racing) 50p., 2) Pătru Mircea Marco (CS Sibiu Racing Team) 40p., 3) Istvan Dezso (7Motorsport) 32p.

                  Junior Rotax: 1) Alexandru Nechifor (JMS Performance), 2) Yotam Rozenberg (Toka Racing) 31p., 3) Edward Epuraș (ACS Praga Racing) 29p.

                  Mini Rotax: 1) Kaloyan Gyoshev (Gurkov Karting Sport) 45p., 2) Ciprian Ioniță (JMS Performance), 3) Teodor Popovici (Time Performance Team) 32p.

                  Micro Rotax: 1) Armin Ciorăscu (CSSK) 50p., 2) Andrei Dorin Bârsan (Roadrunner) 36p., 3) Sara Victoria Senchea (Țuțuian Racing) 33p.

                  Promo BB: 1) Aris Oancea (CSSK) 45p., 2) Adrian Radu Bogdan (7Motorsport) 38p., 3) Tudor Costin Pârvu (Gulstar Racing ) 32p.

                  Pufo: 1) David Darie (BRT) 50p., 2) Dominic Maniga (CSSK) 36p., 3) Adam Ioan Predescu (Formula K Ro) 35p.

                  Mini 60: 1) Nikita Botte (Novalux SRL) 50p., 2) Platon Kovtunenko (Borsch Racing) 36p., 3) Marc Moia (JMS Performance) 36p.

                  OKJ: 1) Bogdan Ștefan Cosma Cristofor (Gulstar Racing) 50p., 2) David Ștefan Minciună (ICS Racing) 40p., 3) Cristian Velciu (Gulstar Racing) 29p.

                  KZ2: 1) Milan Degeratu (JMS Performance ) 45p., 2) Darius Lucian Babaioana (Transkart Racing Club) 45p., 3) Eric Enache (JMS Performance) 27p.

                  Costa Popovici (CSM Bacău), pe podium la Oslo

                  În weekend, la Oslo (Norvegia) s-a derulat etapa a cincea din circuitul Red Bull Cliff Diving World Series. Derulată pe un vânt pătrunzător, runda norvegiană a bifat o nouă prezență pe podiumul competiției pentru săritorul în apă de la mare înălțime, Constantin Popovici.

                  Sportivul antrenat de Adrian Gavriliu la CSM Bacău s-a clasat al treilea, cu 387, 85 puncte, fiind întrecut doar de nord-americanul James Liechtenstein (415,80p.) și de britanicul Aidan Heslop (409, 20p.). Costa Popovici este al treilea și în ierarhia generală a Red Bull Cliff Diving, totalizând 71 puncte, cu două mai puțin decât Heslop și cu șapte în minus față de liderul Liechtenstein.

                  Câștigător al Red Bull Cliff Diving World Series sezonul trecut, Costa s-a aflat în actuala stagiune de patru ori pe podium în cele cinci etape desfășurate.

                  Sportivul CSM Bacău a câștigat runda de debut, de la Atena și pe cea cu numărul trei, din Itlaia, de la Polignano a Mare, a obținut argintul în Irlanda de Nord, iar acum, în Norvegia, s-a poziționat al treilea.

                  Singura întrecere în care Constantin Popovici nu s-a poziționat în primii trei high-diveri a fost cea din etapa a doua, desfășurată la Boston, în Statele Unite, în cadrul căreia campionul român a suferit o accidentare serioasă.

                  Din fericire, Costa a trecut peste problemele medicale ce păreau să-i compromită întreg sezonul, ultimele rezultate creditându-l cu șanse certe la o nouă reușită într-una dintre cele mai spectaculoase și urmărite competiții de natație din lume, Red Bull Cliff Diving World Series.

                  Următoarea etapă este programată pe 25 august, la Montreal, în Canada. Ultimele două runde se vor derula în toamnă: cea cu numărul șapte, în Antalya (Turcia), pe 29 septembrie și cea finală, la Sydney, în Australia, pe 10 noiembrie.