miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 384

Militarii Bazei 95 Aeriană, la Tabăra Internațională de Pregătire și Intervenție în caz de Dezastre de la Comănești

    Reprezentanți ai Bazei 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu” s-au alăturat celui de-al VIII-lea proiect de tradiție al Crucii Roșii din cadrul Taberei Internaționale de Pregătire și Intervenție în caz de Dezastre, desfășurată în zona de agrement Galion din orașul Comănești, județul Bacău.

    Sub deviza „Acționează ca și cum ceea ce faci ar face diferența”, această tabără a avut ca scop pregătirea voluntarilor Crucii Roșii pentru intervenții eficiente în situații de urgență și dezastre naturale. Personalul Bazei 95 Aeriană, având o vastă experiență în misiuni de sprijin al autorităților publice în astfel de situații, a adus o contribuție semnificativă la instruirea participanților.

    Militarii au prezentat voluntarilor modul de acțiune al elicopterelor și echipajelor medicale în caz de intervenție de urgență, explicând detaliat tehnicile de coordonare a zborurilor de salvare și procedurile pentru evacuarea persoanelor rănite din zonele greu accesibile. Demonstrațiile au subliniat importanța cooperării între echipajele aeriene și forțele de intervenție la sol, oferind participanților o imagine clară asupra complexității operațiunilor de salvare aeriană.

    Astfel de tabere contribuie la creșterea nivelului de pregătire al voluntarilor Crucii Roșii, ajutându-i să fie mereu gata să intervină în caz de urgență și să sprijine comunitățile locale în momentele critice. Participarea Bazei 95 Aeriană la acest proiect demonstrează încă o dată implicarea activă a Forțelor Aeriene Române în eforturile de protejare a cetățenilor și de intervenție rapidă în situații de criză.

    Această colaborare reprezintă un exemplu de excelență în cooperarea civil-militară, evidențiind devotamentul ambelor părți pentru siguranța și bunăstarea comunității.

    Accident Bârsănești: Un autovehicul fără frâne intră în gardul unei case

      Un incident rutier nefericit a avut loc în zona localității Bîrsănești, județul Bacău. Un autovehicul a pierdut controlul direcției după ce ar fi rămas fără frâne și a intrat în plin într-o stație de autobuz și apoi s-a oprit în gardul unei locuințe din apropiere.

      Din fericire, în urma accidentului nu s-au înregistrat victime, fiind raportate doar pagube materiale. Gardul casei a fost serios avariat, iar stația de autobuz a suferit de asemenea daune semnificative. Imagini de la fața locului arată mașina răsturnată peste gard, cu partea frontală complet distrusă, resturi metalice împrăștiate și semne vizibile ale impactului.

      Autoritățile locale au intervenit rapid pentru a securiza zona și pentru a preveni alte incidente.

      În prezent, poliția efectuează cercetări pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului și pentru a evalua circumstanțele care au dus la defectarea sistemului de frânare al autovehic

      Ungureni: slujbă de pomenire la mormintele Familiei Lecca, din Botești

        La Biserica „Sf. Gheorghe” din satul Botești (fost Dealu Mare) al comunei Ungureni a avut loc, sâmbătă, 17 august, o slujbă de pomenire a doi dintre ctitorii acestui locaș de cult: generalul Dimitrie G. Lecca și omul politic Iuniu Lecca. Evenimentul a fost organizat la cererea lui Dumitru Lecca – venerabil descendent al Familiei băcăuane Lecca (în care s-au numărat demnitari, militari cu importante grade, parlamentari, prefecți, primari, profesori sau magistrați), cunoscut ca unul dintre maeștrii sportului românesc și, în ultimii ani, stăruitor în refacerea tabloului public al istoricei sale familii, inclusiv prin restaurarea mormintelor din Dealu Mare ale înaintașilor săi și prin publicarea unor cărți de memorii ale familiei.

         

        Mormintele înaintașilor și ctitorilor bisericii din Botești se află chiar în incinta lăcașului de cult – ale generalului Dimitrie G. Lecca și Iuniu Lecca, al paharnicul George (Gheorghe) Lecca (biserica a fost ridicată de paharnicul Lecca și de soția lui și renovată ulterior de generalul Dimitrie Lecca și de omul politic Iuniu Lecca) și al Zoiței Vogorides (născută Negură, mormânt care a avut o piatră pusă inițial de colonelul Dimitrie Lecca, viitorul general, și de soția sa Rocsanda).

        Între cele tei morminte ale înaintașilor Familiei de boieri Lecca, cel mai vechi are circa 150 de ani. Mormintele fuseseră acoperite în vremea comunismului cu pământ, iar peste ele s-a turnat o podea de beton. Au fost localizate acum circa 75 de ani și semnalizate din nou prin pietre funerare corespunzătoare. Evenimentul a avut loc chiar în ziua în care biserica, renovată total, a fost resfințită de un sobor de preoți în frunte cu IPS Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, iar la sfințirea altarului în masa acestuia, într-un recipient special, Dumitru Lecca a depus el însuți documentele locașului.

         

        Astfel, slujba de pomenire, ținută de preotul paroh Alexandru Nistor, a avut loc chiar în fața pietrelor funerare aflate în biserică, iar la slujbă au venit, alături de Dumitru Lecca, profesorul și istoricul Vilică Munteanu, scriitorul Victor Munteanu, omul de afaceri Ioan Chiriac și familia de întreprinzători Vrânceanu, dar și Cosmin Alexandru Iancu – președinte al organizației Tineretului Național Liberal Bacău și consilier al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor.

        La finalul slujbei au fost evocate personalitățile ctitorilor bisericii și rolul jucat de membrii Familiei Lecca în istoria țării noastre, a zonei din care se trage și a orașului Bacău, prin scurte alocuțiuni ținute de Dumitru Lecca, de preotul paroh Alexandru Nistor și de prof. Vilică Munteanu.

         

        Comuna Ungureni s-a numit, cândva, „Comuna Lecca”, iar în Bacău a existat o stradă cu acest nume (acum Bulevardul „Alexandru cel Bun”). În satul Dealu Mare a existat o proprietate funciară a Familiei Lecca: pe o parte a acesteia s-a ridicat biserica, iar altă parte a fost donată pentru școală.

        În prezent, numele Lecca nu este dat nici măcar unei străzi din Bacău și nici în comuna Ungureni. „În opinia mea – ne spunea Dumitru Lecca în 2018 -, generalul Dimitrie Lecca a fost cea mai mare personalitate politică și militară a Bacăului. Dar nici nu se mai pomenește numele lui. El a fost omul care, fiind președintele Camerei Deputaților, a promovat ideea de regalitate în România. A fost și ministru de război în două mandate și a obținut gradul de general pe front.”

        „Human Nature” – O conexiune artistică între umanitate și natură la ZIDART

        Cea mai recentă lucrare din cadrul ediției actuale a ZIDART poartă numele „Human Nature” și reprezintă debutul artistului Vlad Niculescu din Londra în arta stradală din România. Această creație impresionantă surprinde esența unei întoarceri la rădăcinile umanității și reînnodarea legăturii cu natura, într-o lume din ce în ce mai dominată de haos și obiceiuri nesănătoase.

        Murala, care se întinde pe o suprafață de 65m², este amplasată pe str. Banca Națională, nr. 3B, și poate fi descrisă ca un tablou de o intensitate emoțională profundă. Figura centrală, o fată cu ochii pătrunzători, își ține inima în mâini, înconjurată de vegetație luxuriantă, flori, și un colibri. Fiecare element al compoziției simbolizează o idee puternică – întoarcerea la natura umană adevărată, eliberarea de ritmurile nebune ale vieții moderne și redescoperirea unui mod de viață mai sănătos și mai autentic.

        Mesajul acestei lucrări transcende frumusețea vizuală și ne îndeamnă să ne reconectăm cu mediul înconjurător. Ne aduce aminte că, prin îngrijirea și protejarea naturii, ne protejăm de fapt pe noi înșine. Spiritul comun de a păstra și de a revitaliza natura este o responsabilitate pe care toți ar trebui să o asumăm, iar această lucrare ne inspiră să cerem acțiuni concrete de la cei ce dețin puterea de a lua decizii esențiale pentru viitorul planetei și al vieții sub toate formele sale.

        „Human Nature” nu este doar o operă de artă stradală, ci un manifest vizual care ne îndeamnă să reflectăm la legătura noastră cu natura și la importanța de a trăi în armonie cu ea. Vlad Niculescu reușește, prin această lucrare, să aducă un suflu nou în peisajul urban al României și să reamintească trecătorilor că adevărata esență a umanității este inseparabilă de natura care ne înconjoară.

        Această creație merită văzută și trăită, pentru că ne oferă mai mult decât o simplă imagine – ne oferă o stare de conștientizare și o chemare la acțiune în sprijinul naturii. Nu ratați ocazia de a o vedea pe str. Banca Națională, nr. 3B, și de a lăsa mesajul său să vă inspire!

        Scriitor și muzeograf băcăuan la „Clubul de Vară de la Neculce” din Târgu Frumos

          Pe parcursul a trei zile, Liceul Teoretic „Ion Neculce” din Târgu Frumos a  propus  elevilor  o serie de activități pentru ocuparea timpului liber în mod util și plăcut. Astfel, pe 15 august,  în ziua a treia a activităților, sub titlul „Ziua Creativității” activitățile au avut drept scop  îmbogățirea experienței educaționale a elevilor, stimularea  creativității și oferirea unei perspective globale asupra diversității culturale și artistice. Invitata specială a zilei a fost Mihaela Băbușanu – scriitoare și expert de patrimoniu la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.

           

          Prin campania „Ziua Creativității” se urmărește îmbogățirea experienței educaționale a elevilor, stimularea creativității și oferirea unei perspective globale asupra diversității culturale și artistice. Cu acest prilej, s-au desfășurat cinci ateliere creative, fiecare evidențiind unul dintre cele cinci continente, prin activități interactive, folosind atât resurse tradiționale, cât și digitale. Astfel, elevii au fost, pe rând, exploratori culturali pentru o zi. Au avut loc jocuri de tip „treasure hunt”, au fost amenajate standuri culturale, fiecare stand fiind amplasat în locații cheie din oraș reprezentând un continent,  parte de creație, răspunsuri la întrebări etc Mascota acestei ediții a fost libelula, interpretată și ea din materiale reciclabile.

          Retrospectiv, prima zi a Clubului de Vară la Neculce s-a desfășurat sub titlul „Jocurile Olimpice de Vară – Campanie Antibullying”. Astfel, s-a dat start ediției clubului de vară cu o campanie specială menită să combată bullyingul și să promoveze respectul și colaborarea între elevi.

          Mihaela Băbușanu, prezentată elevilor de prof. coordonator Paula Vorniceanu și de Inspectorul Școlar General Adjunct Sergiu Enea, se află la a treia colaborare cu liceul din Târgu Frumos. Cu acest prilej, i-a fost înmânată și diploma de onoare pentru implicarea extraordinară în proiectul Clubul de Vară de la Neculce, „pentru deschiderea de porți către o lume a sensibilității încurajând tinerii să exploreze profunzimea culturii și să îmbrățișeze valorile care ne definesc ca oameni, pentru impactul semnificativ asupra comunității noastre și contribuția la formarea unei generații mai educate și mai deschise către frumos”.

          Tot cu acest prilej a expus tablouri de inspirație japoneză talentata elevă Mara Elenia Maxim, din clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău, prezentă pentru prima dată cu lucrări similare în evenimentul „Japonia departe-aproape de Bacău”, ediția de anul trecut.

           

          Mihaela Băbușanu: Toate colaborările mele cu Liceul «Ion Neculce» au fost memorabile, am descoperit aici oameni deosebiți, implicați, talentați, care construiesc, muncesc, se dedică se dăruiesc, oameni extrem de valoroși, așa încât colaborările noastre pe linie profesională au evoluat frumos și au dus, cum era de anticipat și firesc, inclusiv la conturarea unei  frumoase relații de prietenie. Am fost încântată și de inimoșii și talentații elevi ai liceului, care  de fiecare dată au pornit cu entuziasm în provocările cunoașterii și ale autodepășirii, care au evoluat în mod spectaculos de la ediție la ediție, de la an la an, pe toate palierele, dovedind un spirit de implicare deosebit.

           

          Aerostar- CSM Bacău 3-2 într-un joc de pregătire

          Cu două săptămâni înaintea începerii campionatului, divizionarele C Aerostar și CSM Bacău s-au aflat față în față într-un amical programat pe „Aerostar”. Câștig de cauză în testul de vineri au avut „aviatorii”, care s-au impus cu scorul de 3-2 (0-0).

          CSM Bacău, revenită din cantonamentul de la Dărmănești, a deschis scorul în min. 46, prin francezul Thomas Neewalay, gazdele au întors rezultatul grație reușitelor lui Padovei (min. 47) și Constantinescu (55), pentru ca după golul egalizator al lui Belciu, din min. 58, balanța să fie înclinată definitiv în favoarea Aerostarului, ca urmare a autogolului semnat de nigerianul Israel Adobunu.

          „Aviatorii” pregătiți de Mișu Ionescu și Andrei Vatră au mizat pe următoarea formulă de echipă: Tancău (min. 46 Ov. Mocanu)- Tilibașa (min. 48 T. Antohi), Prențu, Ganea (min. 48 Benchea), Bălășel- Catău (min. 70 Paveluc), Aieroaiei, Matei (min. 70 Necula), Telcean- N. Constantinescu, Padovei (min. 70 Huiban).

          De partea cealaltă, Andrei Întuneric și Claudiu Filip au început amicalul de pe „Aerostar” în formula: Frumuzache- Șt. Pavel, Adăscăliței, Popovici, Stroe- Botezatu, Banu- Gherasim, Belciu, Cristopher- T. Neewalay. Ulterior, au mai intrat: Moroșanu, Israel Adobunu, Șchiopu, Bălan, Lupu, Popa, Budău, Kolade și Iosub. De notat că Aerostar și CSM Bacău vor face parte din serii diferite în ediția de campionat a Ligii a III-a care va demara pe 31 august.

          Astfel, „CSMeii” au fost repartizați în Seria 1, alături de concitadina FC Bacău și de Șoimii Gura Humorului, ACS USV Iași, ACSM Ceahlăul Piatra Neamț 2, CSM Bucovina RădăuțiCS Știința Miroslava, ACS Șomuz Fălticeni, CSM Vaslui și AS FC Rapid Brodoc.

          În ceea ce o privește pe Aerostar, aceasta va evolua în Seria 2, alături de: CSM Adjud 1946, ACS Unirea Braniștea, CS Sporting Liești, CSM Râmnicu-Sărat, AFC 1919 Dacia Unirea Brăila, AFC Viitorul Onești, ACS Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe 2, ACS KSE Târgu-Secuiesc și ACS Voința Limpeziș.

          Festivalul național de teatru tânăr, I.D. Fest, a ajuns la cea de-a 25-a ediție

          Festivalul I.D. Fest este un proiect al asociației Ingenious Drama, ce reunește anual circa 90 de tineri organizatori din județul Bacău și 200 de tineri participanți la eveniment, din diverse orașe ale țării. Anul acesta vor participa în cadrul festivalului 12 trupe de teatru amator, împreună cu alți 6 participanți individuali la secțiunea „One Man/Woman Show”.

          Deschiderea festivalului are loc pe data de 19 august 2024 la Teatrul Bacovia, unde tinerii actori amatori, împreună cu publicul băcăuan, vor viziona spectacolul „Punk Rock” de la Teatrul Excelsior din București, în regia lui Vlad Cristache. Seara se va încheia cu un concert marca trupei The Kryptonite Sparks, la restaurantul Valhalla.

          Juriul de anul acesta, care va viziona și va analiza spectacolele trupelor din concurs, este format din: doamna Coca Bloos, membrul onorific al juriului, actriță de film, teatru și televiziune, președintele juriului, regizorul Horia Suru, doamna Isabela Neamțu, actriță a Teatrului C.I. Nottara din București și domnul Ștefan Lupu, actor și coregraf.

          Trupele participante la ediția cu numărul 25 sunt: Brainstorming, Victory of Art și Spiru Genius Acting din București, Amprente din Brașov, A.C.T., In The Spot, Nobody’s Group și Transparency din Bacău, treivirgulăpaișpe Buzău, DramaClub Botoșani, Gong Roman, respectiv Heavenly Hell Timișoara.

          Tinerii actori vor participa la ateliere de formare, esențiale pentru dezvoltarea lor personală și artistică. Acestea vor fi susținute de actori profesioniști și studenți licențiați la facultățile de teatru de renume din țară.

          Pe lângă atelierele de teatru, tinerii vor avea parte de masterclass-uri specializate, precum cele de dans susținute de Filip Stoica, ateliere pentru film cu Mihai Ionescu, scenografie cu Diana Nistor, improvizație cu actorul Ștefan Huluba, stand-up comedy cu Mădălina Mihai, masterclass de arta actorului cu conf.univ.dr Mihaela Sîrbu, respectiv masterclass-uri specializate pe muzică cu Sever Andrei.

          Pe lângă cele 12 spectacole de teatru tânăr, 6 one man/woman show-uri și spectacole invitate, Asociația Ingenious Drama organizează un proiect pilot „Ingenious Short Film Nights”, parte integrantă a Festivalului Național de Teatru Tânăr I.D. Fest. În cadrul acestuia vor fi proiectate scurtmetraje ale tinerilor studenți.

          În cadrul programului Științescu 2024, Teatrul Municipal Bacovia și Asociația Ingenious Drama vor desfășura proiectul „Primele întâlniri cu teatrul: Tur ghidat și ateliere de teatru pentru copii”, în perioada 20-22 august.

          Cultivând creativitatea și spiritul de inițiativă în rândul copiilor și adolescenților, contribuind astfel la formarea viitorului public băcăuan, porțile Teatrului Municipal Bacovia se vor deschide pentru acești tineri curioși, oferindu-le, prin tururi ghidate și prin ateliere de teatru, oportunitatea de a explora culisele, sălile și atelierele de producție ale teatrului.

          În cadrul acestei ediții aniversare, publicul băcăuan va avea acces la toate spectacolele invitate din cadrul festivalului, în limita locurilor disponibile.

          19 august

          20.00 „Punk Rock”, de Simon Stephens, regia Vlad Cristache, Teatrul Excelsior

          23.00 Concert The Kryptonite Sparks

          20 august

          20.00 „Fiul” de Florian Zeller, regia Bobi Pricop, Teatrul Regina Maria Oradea

          22.30 Ingenious Short Film Nights – proiecții de scurtmetraje studențești

          21 august

          20.00 „Auch!” de George F. Walker, regia George Zamfir, producție UNATC

          22.00 Ingenious Short Film Nights – proiecții de scurtmetraje studențești

          22 august

          20.00 – „Naufragiat! Fantasticele aventuri ale lui Louis Rougemont (povestite de el însuși) de Donald Margulies, regia Andrei Huțuleac – Teatrul Maria Filotti Brăila

          23 august

          21.00 „Altă oră de dans” Scuze, noi

          24 august

          21.00 Backstage Boy- Show de improvizație

          25 august

          21.00 „O poveste super fericită (Despre cum e să fii super trist)” de Jon Brittain, regia Horia Suru, Teatrul Municipal Bacovia

          Programul detaliat al festivalului va fi publicat pe site-ul evenimentului: id-fest.com, și pe paginile de Facebook și Instagram ale festivalului. Vă așteptăm la teatru!

          Poșta Română a început distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor

            Compania Națională ,,Poșta Română” a început, în această dimineață, distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toți beneficiarii din țară.

            10.000 de poștași au plecat pe teren încă de la primele ore ale dimineții pentru a înmâna documentele mult așteptate beneficiarilor. În următoarele două săptămâni, factorii poștali vor distribui toate cele aproximativ 4,6 milioane de documente, cu o medie de 500.000 de plicuri înmânate zilnic. Poștașii sunt liantul principal în acest proces, dovedind întotdeauna profesionalism în astfel de proiecte majore și punând mai presus de toate grija față de clienții noștri.

            Compania Națională „Poșta Română”, singura companie de curierat și servicii poștale din România care ajunge în toate colțurile țării, a luat toate măsurile necesare pentru ca deciziile de recalculare a pensiilor să ajungă la pensionari, conform angajamentului asumat față de beneficiarii săi.

            Vă reamintim că, în cazul în care titularul deciziei nu este la domiciliu în momentul vizitei factorului poștal, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceștia nu sunt acasă, beneficiarul poate ridica ulterior documentul personal de la oficiul poștal la care este arondat.

            Procesul de distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor se va încheia cel târziu la data de 30 august 2024.

            Camera de dormit a creșei fabricii „Partizanul”. Bacău, 1950

            Această imagine surprinde o scenă din interiorul unei creșe de la începutul anilor 1950, situată în orașul Bacău, la fabrica „Partizanul”. Este o fereastră către o epocă în care societatea românească trecea prin transformări profunde, iar grija pentru educația și sănătatea copiilor a devenit o parte esențială a politicilor de stat.

            Contextul social și istoric

            În anii 1950, România se afla în plin regim comunist, iar industrializarea accelerată devenea o prioritate națională. Fabrica „Partizanul” din Bacău, ca multe alte fabrici din țară, nu era doar un loc de muncă, ci și un centru social pentru comunitate. În acest context, creșele de fabrică au apărut ca soluții pentru a permite femeilor să lucreze în producție, în timp ce copiii lor erau îngrijiți în instituții specializate.

            Imaginea prezintă o cameră de dormit a acestei creșe, cu paturi aliniate ordonat, fiecare ocupat de un copil mic, îngrijit de personalul medical. Câteva asistente, îmbrăcate în halate albe, sunt așezate lângă paturi, vegheând somnul micuților. Decorul simplu al camerei reflectă standardele modeste ale epocii, însă sugerează și un sentiment de grijă colectivă.

            Rolul creșelor în societatea comunistă

            Creșele erau un pilon central în sprijinirea femeilor muncitoare, care constituiau o parte semnificativă a forței de muncă. În această perioadă, regimul promova egalitatea de gen și încuraja participarea activă a femeilor în industrie. Creșele, precum cea de la fabrica „Partizanul”, au devenit esențiale pentru a sprijini acest efort, oferind îngrijire de zi copiilor.

            Aceste instituții nu se limitau doar la supraveghere și odihnă; ele ofereau și îngrijire medicală, alimentație, și, în anumite cazuri, primele forme de educație. Părinții puteau lăsa copiii în siguranță pe durata zilei, știind că aceștia sunt supravegheați și îngrijiți de un personal calificat.

            Detalii din imagine

            Fotografia surprinde perfect atmosfera de disciplină și organizare tipică acestei perioade. Pe perete se pot observa fotografii cu lideri politici, ceea ce era obișnuit în toate instituțiile publice din acea vreme. Decorul camerei este simplu, iar paturile albe reflectă normele igienice stricte impuse în astfel de instituții.

            Copiii din imagine par a fi într-o stare de somn sau de odihnă, iar personalul medical este atent la nevoile lor. Fețele îngrijitoarelor denotă profesionalism și devotament, un alt aspect promovat intens de stat în acea perioadă.

             

            Piața imobiliară în județul Bacău: Tranzacții în creștere 

            Image by wirestock on Freepik

            Piața imobiliară din județul Bacău a înregistrat o dinamică semnificativă în primele cinci luni ale anului 2024, cu o creștere constantă atât în numărul tranzacțiilor, cât și în prețurile locuințelor. Datele recente arată o intensificare a activității în acest sector, fapt ce reflectă o creștere a interesului pentru achiziții de locuințe în județ, informează ListBlog.

            Creșterea tranzacțiilor imobiliare în 2024

            În perioada ianuarie-mai 2024, în județul Bacău s-au vândut 1.290 de unități individuale, comparativ cu 1.200 de unități tranzacționate în aceeași perioadă a anului 2023. Aceasta reprezintă o creștere de 7,5% a volumului tranzacțiilor, semnalând o revenire a pieței imobiliare locale, încurajată de cererea constantă pentru locuințe și de condițiile economice favorabile.

            Această creștere continuă un trend observat în ultimii ani, deși cu variații semnificative. De exemplu, cel mai mare volum de tranzacții din județul Bacău a fost înregistrat în 2021, cu un total de 4.042 de unități vândute. Comparativ, 2019 a fost anul cu cele mai puține tranzacții, doar 1.407 unități vândute. Această volatilitate poate fi atribuită schimbărilor economice și ajustărilor pieței în fața provocărilor locale și naționale.

            Fluctuații în livrările de locuințe din municipiul Bacău

            La nivelul municipiului Bacău, livrările de locuințe au cunoscut fluctuații notabile în ultimii ani. În 2022, au fost finalizate 110 unități locative, ceea ce reprezintă o creștere impresionantă de 90% față de 2021. Cu toate acestea, această cifră este semnificativ mai mică decât cea din 2020, când au fost livrate 551 de unități. Aceste fluctuații pot fi legate de diverse proiecte imobiliare care au fost amânate sau accelerate, dar și de schimbările în preferințele cumpărătorilor, care s-au adaptat la noile realități economice și la condițiile pieței.

            Creșterea prețurilor locuințelor

            Pe lângă creșterea numărului de tranzacții, piața imobiliară din Bacău a fost martora unei creșteri notabile a prețurilor. În prima jumătate a anului 2024, prețurile apartamentelor au ajuns la o medie de 930 de euro pe metru pătrat util, înregistrând o creștere de 19,3% față de aceeași perioadă a anului precedent. Această majorare subliniază faptul că cererea pentru locuințe rămâne ridicată, iar piața este într-o continuă expansiune, în ciuda provocărilor economice.

            Perspective și oportunități

            Cu tendințe de creștere atât în volumul tranzacțiilor, cât și în prețuri, județul Bacău se conturează ca o piață imobiliară dinamică și atractivă pentru dezvoltatori și investitori. Evoluțiile recente sugerează o revenire a pieței după perioadele de ajustare din trecut, oferind oportunități pentru proiecte noi și pentru diversificarea ofertei locative. Totodată, creșterea prețurilor indică un potențial interesant de profitabilitate pentru cei implicați în sectorul imobiliar.

             

            Zona ultracentrală

            Piața imobiliară din Bacău, în special în zona ultracentrală, a înregistrat o creștere constantă a prețurilor pentru apartamentele de vânzare în perioada 2022-2024. Conform datelor prezentate, prețurile cerute pentru diferite tipuri de apartamente (garsoniere, apartamente cu 2, 3 și 4 camere) au avut evoluții variate, cu o creștere semnificativă în special pentru apartamentele mai mari. Să analizăm mai detaliat aceste schimbări.

            Garsoniere

            Prețul mediu cerut pentru garsoniere în zona ultracentrală din Bacău a crescut treptat de la 32.000 € în semestrul 1 din 2022 la 35.000 € în semestrul 1 din 2024. Aceasta reprezintă o creștere de aproximativ 2,9% pe semestru și 2,9% pe an, semnalând o stabilitate a pieței pentru acest tip de locuință. Cererea pentru garsoniere, care sunt de obicei preferate de tinerii profesioniști sau studenți, se menține constantă, ceea ce contribuie la această evoluție moderată.

            Apartamente cu 2 camere

            Apartamentele cu 2 camere au înregistrat o creștere notabilă în această perioadă. De la un preț mediu de 45.000 € în semestrul 1 din 2022, acesta a ajuns la 52.000 € în semestrul 1 din 2024. Creșterea de 9,5% pe semestru și 10,6% pe an reflectă o cerere sporită pentru acest tip de apartament, care oferă un echilibru între confort și costuri. Acest tip de locuință este frecvent ales de familii mici sau de cupluri, ceea ce explică majorarea mai accentuată a prețurilor.

            Apartamente cu 3 camere

            În cazul apartamentelor cu 3 camere, prețul a crescut de la 54.000 € în semestrul 1 din 2022 la 58.000 € în semestrul 1 din 2024. Creșterea de 2,7% pe semestru și 2,7% pe an sugerează o cerere relativ stabilă pentru aceste locuințe, care sunt preferate de familiile mai numeroase. Deși creșterea nu este la fel de abruptă ca în cazul apartamentelor cu 2 camere, există totuși o tendință pozitivă.

            Apartamente cu 4 camere

            Cea mai semnificativă creștere a fost înregistrată la apartamentele cu 4 camere, unde prețul mediu a crescut de la 65.500 € în semestrul 1 din 2022 la 72.500 € în semestrul 1 din 2024. Aceasta reprezintă o creștere de 9,8% pe semestru și 9,8% pe an, evidențiind o cerere puternică pentru aceste tipuri de locuințe spațioase. Apartamentele cu 4 camere sunt de obicei preferate de familiile extinse sau de cei care caută un confort superior.

            Ce a primit Mihaela Cambei de la Ion Țiriac

            Mihaela Cambei, tânăra sportivă de 21 de ani care a adus României medalia de argint la Jocurile Olimpice din 2024, a fost surprinsă cu un cadou impresionant din partea miliardarului Ion Țiriac. Performanțele ei extraordinare pe scena internațională au atras nu doar admirația fanilor și colegilor, ci și o recompensă specială – o limuzină electrică de lux, IONIQ 5, în valoare de aproximativ 50.000 de euro, informează unupetrotus.ro.

            O performanță remarcabilă la Jocurile Olimpice 2024

            Mihaela Cambei a cucerit medalia de argint la haltere, în categoria de 49 de kilograme, la Jocurile Olimpice de la Paris. Această realizare spectaculoasă a fost punctul culminant al unei cariere construite cu multă muncă și dedicare. De asemenea, Mihaela a avut onoarea de a fi portdrapelul României la ceremonia de închidere, un simbol al recunoașterii valorii ei pentru sportul românesc.

            Un cadou neașteptat de la Ion Țiriac

            În ciuda faptului că nu deține încă un permis de conducere, Mihaela Cambei a primit cu bucurie vestea că Ion Țiriac, fostul tenismen și cunoscut om de afaceri, a decis să o recompenseze cu un autoturism electric IONIQ 5. Tânăra sportivă a mărturisit că este hotărâtă să păstreze mașina și că urmează să înceapă școala de șoferi.

            „Nu am permis de conducere. Mașina promisă de Ion Țiriac va sta la mine pentru că o să dau de permis. Îmi doresc să încep cursurile cât mai curând. A venit mai repede mașina decât mă așteptam,” a declarat Mihaela Cambei pentru AS.ro.

            Recompensele financiare pentru performanțele sportive

            Pe lângă bolidul de lux, vicecampioana olimpică va fi recompensată și de statul român. Pentru medalia de argint câștigată la Jocurile Olimpice, Mihaela Cambei va primi o sumă considerabilă de 100.000 de euro. Dacă ar fi obținut aurul, recompensa ar fi fost chiar mai mare, ajungând la 140.000 de euro.

            Mihaela a subliniat importanța acestor recompense financiare pentru sportivi, explicând că dedicarea totală pentru sport limitează accesul la alte oportunități profesionale.

            „Premiul de la stat înseamnă foarte mult, deoarece te ajută să te realizezi financiar ca sportiv. Făcând acest lucru toată viața, nu ai acces la alte posibilități de a învăța altceva în afară de sport. Cred că merităm această răsplată pentru anii de muncă și sacrificii,” a mai adăugat Cambei.

            O carieră în ascensiune și oportunități noi

            Succesul Mihaelei Cambei la Jocurile Olimpice din Paris nu este doar o victorie personală, ci și o sursă de inspirație pentru tinerii sportivi din România. Cu sprijinul statului și al susținătorilor precum Ion Țiriac, ea are acum oportunitatea de a-și continua ascensiunea în cariera sportivă și de a construi un viitor stabil, atât pe plan profesional, cât și personal.

            Pe măsură ce se pregătește să înceapă școala de șoferi și să își conducă noua mașină electrică, Mihaela Cambei rămâne concentrată pe obiectivele sale viitoare, fiind un exemplu de ambiție și determinare pentru toți cei care o urmăresc.

            Debutul Universității de Vară Izvoru Mureșului 2024: O pledoarie pentru identitate națională și solidaritate românească

              Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, în parteneriat cu Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni, Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (CESPE) prin Centrul European de Studii Covasna-Harghita, alături de Centrul de Cercetări și Studii Regionale din Târgu Mureș și cu binecuvântarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, organizează în perioada 15-20 august 2024 cea de-a XXI-a ediție a Universității de Vară Izvoru Mureșului, la Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului.

              Evenimentul a debutat oficial pe 15 august, la ora 15:30, prin rostirea cuvântului de binecuvântare al PS Andrei Moldovan, Episcopul Covasnei și Harghitei. În cadrul deschiderii, au luat cuvântul oficialitățile prezente, organizatorii și o parte dintre participanți, subliniind importanța acestei manifestări în inima României.

              Dragoș Burghelia, președintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, și cercetător CESPE, a declarat că organizarea acestui eveniment este o datorie morală față de marii români care au inițiat manifestări culturale în această regiune. „Edițiile Universității de Vară ne arată că lupta pentru neamul românesc este vie și va fi dusă mai departe. Forumul românilor este un factor activ care se asigură de respectarea Constituției pentru comunitatea românilor din această zonă. Noi nu dorim nimic mai mult decât respectarea legii”, a spus Burghelia.

              O problemă semnificativă, a subliniat președintele FCRCHM, este continuitatea presei în limba română, care devine din ce în ce mai greu de susținut din cauza dificultăților financiare. Totodată, organizatorii au trimis peste 120 de invitații către primari, prefecturi, parlamentari, ministere, premier și președinte, pentru a asigura deschiderea evenimentului către toți actorii decizionali.

              Avocatul Ioan Sabău-Pop a accentuat faptul că longevitatea acestui eveniment a fost dificilă din cauza provocărilor logistice și financiare. „Îmbrățișez pe toți care au suflarea românească în piepturile lor. Această lucrare este o reacție la slăbiciunea autorităților, care nu are grijă nici de românii din afara granițelor, nici de cei din Harghita, Covasna, Satu Mare sau Mureș”, a declarat avocatul.

              Dr. Ioan Lăcătușu, personalitate marcantă a românilor din interiorul arcului carpatic, a amintit de dificultățile financiare care au împiedicat organizarea evenimentului în cinci dintre edițiile anterioare. El a evidențiat că „este strigător la cer” cum manifestările românești sunt descurajate financiar, în timp ce cele antiromânești sunt masiv sprijinite.

              Vlad Cubreacov, președintele Asociației „Răsărit Românesc” și cercetător CESPE, a declarat că evenimentul se axează pe două mari idei: identitatea națională și solidaritatea românilor, oriunde s-ar afla ei. Basarabean la origine, Cubreacov a afirmat că singura rezolvare pentru problemele din Republica Moldova este reunirea cu România, subliniind că integrarea europeană fără unirea cu Țara Mamă este o „lozincă iluzorie”.

              Europarlamentarul Claudiu Târziu, liderul Partidului AUR în Parlamentul European, a vorbit despre lupta pentru valorile naționale împotriva forțelor antinaționale. El a comparat tăcerea statului român cu interesul manifestat de Ungaria pentru această zonă, exemplificând prin evenimentul de la Tușnad.

              Reprezentanți ai PNL și PMP, precum Teodor Dobrean și Daniel Corneanu, și-au exprimat speranța că autoritățile locale și centrale vor sprijini manifestările românești, subliniind importanța unității și a mobilizării naționale.

              Preotul Vasile Tămaș din Vâlcele, Covasna, a reamintit că Izvoru Mureșului este locul unde românii se reunesc, atât spiritual, cât și în memoria celor care au luptat pentru identitatea românească în această regiune. Totodată, el a subliniat nevoia de unitate în comunitatea românească, referindu-se la lipsa unui consilier român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe.

              Mihai Tîrnoveanu a vorbit despre importanța păstrării simbolurilor românești, menționând că cele 150 de cruci de lemn de la Valea Uzului încă stau în picioare. El a criticat prezența lui Viktor Orban la Tușnad, propunând chiar declararea premierului maghiar persona non grata, dacă mii de români vor susține această inițiativă.

              Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului a început sub auspiciile binecuvântării bisericii strămoșești și cu speranța că va aduce beneficii comunităților românești din țară și de pretutindeni.

              Militar din Bacău, condamnat la închisoare pentru furtul bijuteriilor dăruite fostei iubite. Femeia a murit a doua zi după incident

                Un plutonier major din Bacău a fost condamnat la închisoare pentru furtul bijuteriilor oferite cadou fostei sale iubite, și ea cadru militar. Incidentul a luat o turnură tragică, deoarece femeia a decedat a doua zi după furt, din cauze independente de acesta. Tribunalul Militar Iași l-a condamnat pe bărbat la patru ani de închisoare și l-a obligat să plătească 4.175 lei, valoarea bijuteriilor, către fiul minor al victimei, scrie Ziarul de Iași.

                Incidentul a avut loc în martie 2022, când militarul a intrat în apartamentul fostei sale iubite și a luat bijuteriile pe care le dăruise în timpul relației. Acesta a folosit o cheie potrivită pentru a intra în locuință și a luat doar bijuteriile care îi aparțineau inițial, în total 17 grame de aur, constând în trei inele, trei brățări și două perechi de cercei. Femeia a descoperit furtul abia a doua zi și a făcut o plângere la autorități, indicându-l pe fostul iubit drept vinovat.

                În aceeași zi, femeia a murit, însă anchetatorii militari au confirmat că decesul ei nu a avut legătură cu incidentul bijuteriilor. Cauza exactă a decesului nu a fost făcută publică, generând speculații în rândul cunoscuților, dar anchetatorii au subliniat că acesta a fost un eveniment independent de faptele comise de bărbat.

                Plutonierul major, care activase în cadrul unei unități militare din Bacău, avusese o relație amoroasă cu victima, relație care a început în octombrie 2020 și a durat doar trei luni. În timpul relației, militarul a divorțat de soția sa și a dăruit mai multe bijuterii fostei iubite. După despărțire, el a solicitat înapoi bijuteriile, însă femeia a refuzat, ceea ce l-a determinat să ia măsuri drastice.

                Procurorii militari au reușit să demonstreze vinovăția bărbatului prin probe clare, inclusiv amprentele sale găsite în camera cu bijuterii și mărturiile vecinilor care l-au văzut în blocul femeii în ziua dispariției bunurilor. Judecătorii Tribunalului Militar Iași l-au condamnat pentru furt calificat și i-au aplicat o pedeapsă de patru ani de închisoare.

                Speța se află acum pe rolul Curții Militare de Apel, unde bărbatul speră să obțină o reducere a pedepsei.

                Cazul continuă să fie urmărit îndeaproape, iar verdictul final al Curții Militare de Apel este așteptat cu interes.

                Monument al Eroilor ridicat și sfințit în satul Brătila – Helegiu

                În curtea Bisericii cu Hramul „Adormirea Maicii Domnului” din satul Brătila al comunei Helegiu a fost sfințit, joi, 15 august, chiar în ziua în care a fost prăznuită și sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului”, un Monument ridicat întru cinstirea memoriei Eroilor satului care au luptat în cele două războaie mondiale. La eveniment, alături de săteni și de preoții din comună, au venit și generalul (rtr) dr, Vasile Jenică Apostol, reprezentanții conducerii Filialei Județene Cultul Eroilor, primarul comunei Helegiu, Nicu-Ciprian Enea, viceprimarul Ion Măgdălina și măicuțe de la Schitului „Schimbarea la Față” din Poiana Cireșului (satul Deleni). 

                Slujba de sfințire a fost oficiată de șase preoți, între care și preotul Schitului „Schimbarea la Față”. Slujba a fost urmată de alocuțiuni susținute de generalul Vasile Jenică apostol, reputat istoric, de președintele Filialei Județene Cultul Eroilor – Dănuț Voicu și de preotul paroh Florin-Andrei Ioniță, în care au fost evocate importanța cinstirii permanente a memoriei celor care și-a dat viața pentru patrie și au fost amintit modul în care a fost ridicat monumentul din Brătila.

                La final, Filiala „Colonel Corneliu Chirieș” din Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” i-a conferit preotului paroh Florin-Andrei Ioniță o „Distincție de Recunoștință”, în semn de apreciere pentru efortul său, dar și al enoriașilor pe care îi păstorește, pentru ridicarea acestui monument. „Prin devotamentul și munca voastră – scrie pe această Distincție – ați adus un omagiu demn de memoria celor care și-au sacrificat viața pentru libertatea și demnitatea patriei noastre”. La Monument, Filiala Cultul Eroilor a depus și o jerbă de flori.

                 

                Monumentul din Brătila a fost ridicat cu sprijinul creștinilor din Parohia Brătila 1, în timpul pastorației preotului Florin-Andrei Ioniță, în anul 2023.

                Parohia Brătila I, unde în perioada 2004-2014 a slujit și actualul protoiereu de Onești, Nicolae Zaharia, este situată în vechiul sector administrativ Brătila de Jos. Aici a existat o biserică veche, construita din lemn și așezată pe o temelie de piatră, în stil moldovenesc, care data din anul 1824. Sectorul de sat Brătila de Jos era numit și Ciortea, și are 330 de familii.

                În curtea bisericii s-au mai construit o casă parohială și un așezământ social format din casa praznicală și capela.

                Satul Brătila a fost arondat comunei Helegiu în anul 1967.

                Ucrainizarea Republicii Moldova

                Evenimente politice și sociale recente conturează existența unui parcusr similar al Republicii Moldova cu Ucraina din perioada de dinaintea războiului.

                Unul dintre primele semne ale „ucrainizării” Republicii Moldova este reprezentat de derapajele politice constatate de OSCE la ultimele alegeri. Interzicerea unor formațiuni politice și a unor candidați pe baze discutabile a creat un precedent periculos pentru democrația moldovenească.

                Aceste măsuri amintesc de restricțiile politice din Ucraina înainte de război, când opoziția a fost în mod repetat marginalizată, iar vocile disidente au fost reduse la tăcere. Un astfel de context politic, în care puterea executivă abuzează de mecanismele legale pentru a-și întări controlul și a suprima opoziția, nu doar că subminează democrația, dar poate conduce la tensiuni sociale și la o creștere a polarizării politice. În Moldova, aceste acțiuni se reflectă în contestarea legitimității autorităților și în scăderea încrederii populației în instituțiile statului.

                Un alt aspect al „ucrainizării” este războiul economic total pe care autoritățile moldovenești îl poartă cu regiunile separatiste, Transnistria și Găgăuzia. Aceste regiuni autonome, cu propriile lor identități și interese, sunt văzute de Chișinău ca fiind entități care subminează unitatea națională și suveranitatea țării.

                Decizia Serviciului de Informații și Securitate al Moldovei (ISS) de a bloca accesul la site-urile Băncii Ruse Promsvyazbank a stârnit controverse semnificative, mai ales în contextul autonomiei găgăuze, unde această bancă oferă servicii esențiale pentru aproximativ 20.000 de locuitori. Acordul dintre Găgăuzia și Promsvyazbank a fost menit să faciliteze utilizarea sistemului de plăți Mir, permițând tranzacții transfrontaliere între țări, o soluție vitală pentru această regiune autonomă care are legături economice și culturale puternice cu Rusia.

                Măsurile economice punitive, precum blocarea accesului la anumite servicii bancare sau restricționarea tranzacțiilor financiare, sunt similare cu tacticile folosite de Ucraina împotriva regiunilor separatiste pro-ruse din Donbas înainte de escaladarea conflictului armat.

                Un alt element îngrijorător este crearea unui site similar cu „Mirotvoreț”-ul ucrainean, prin care sunt identificați așa-zișii „dușmani ai țării”. În Moldova, acest site pare să vizeze în mod direct politicienii din Opoziție, prezentându-i ca agenți ai serviciilor speciale ruse sau ca trădători naționali.

                Aceasta amintește de tacticile ucrainene, unde site-ul „Mirotvoreț” a fost folosit pentru a intimida și amenința persoanele considerate a fi împotriva regimului de la Kiev. Deși Securitatea moldovenească e foarte atentă să blocheze site-urile considerate periculoase, site-ul acesta a scăpat până acum, ceea ce face multa lumă să considere ca în spatele său se află autoritățile care au primit sprijin financiar extern pentru a „combate dezinformările”. Mai mult, premierul moldovean Dorin Recean a susținut crearea site-ului și consideră că, astfel, societatea moldovenească este „informată despre inamicii democrației”

                Deși Republica Moldova se declară stat neutru, colaborarea tot mai intensă cu forțele militare occidentale, în special NATO, ridică semne de întrebare. Rusia a transmis un semnal cum că nu va accepta ca aeronavele F-16 ucrainene să fie staționate pe teritoriul moldovenesc.

                Exercițiile militare cu forțe armate ale statelor NATO au devenit obișnuite în republică, iar acest lucru amintește de perioada premergătoare conflictului din Ucraina, când creșterea cooperării militare cu Occidentul a fost văzută ca o amenințare directă de către Rusia.

                În timp ce principiul suveranității unui stat îi conferă dreptul de a lua decizii în cadrul propriilor granițe (deși sârbii ar putea spune altceva), realitatea demonstrează că acest drept nu este absolut și că succesul implementării deciziilor depinde de consensul și sprijinul cetățenilor săi.

                Cazul Ucrainei, unde regiunile estice s-au răsculat împotriva guvernului central după luarea unor decizii controversate, arată că ignorarea voinței și nevoilor unei părți semnificative a populației poate duce la consecințe nedorite și chiar dezastruoase, inclusiv conflicte interne și destabilizare.

                Acțiune a jandarmilor băcăuani: Tânăr depistat cu substanțe interzise!

                  Marți după-amiază, jandarmii din Bacău au intervenit rapid într-o acțiune ce a avut loc în orașul Comănești. Trei tineri au atras atenția autorităților prin comportamentul lor suspect într-o zonă retrasă, stârnind suspiciuni. Jandarmii au decis să acționeze imediat pentru a clarifica situația.

                  Momentul decisiv a avut loc atunci când unul dintre tineri a încercat să ascundă un pliculeț de plastic transparent pe pervazul unui geam. În urma unei verificări amănunțite, suspiciunile s-au confirmat: pliculețul conținea o pulbere albă, susceptibilă a fi o substanță interzisă.

                  Confruntat cu dovezile, tânărul a recunoscut că pliculețul îi aparține și a declarat că substanțele erau destinate consumului propriu. Jandarmii băcăuani au confiscat pliculețul și au înaintat cazul către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu documentele necesare pentru continuarea anchetei.

                  Un grup de Judoka Veterani din cadrul SCM Bacău va fi prezent în premieră la Campionatul Național de Judo Veterani de la Sighișoara

                  La inițiativa Federației Române de Judo, în perioada 02 – 03 noiembrie 2024 va avea loc la Sighișoara, în sala Radu Voina, începând cu ora 09.00, Campionatul Național de Judo pentru Veterani. În cadrul acestui eveniment sunt așteptați sportivi pentru a intra încă o dată pe tatami, dar și grupuri de judoka veterani din toate colțurile țării.

                  Un astfel de grup, format din judoka veterani a fost recent înființat în cadrul SCM Bacău de către instructorul sportiv de judo, Vasile-Daniel Coclenci. Grupa este formată din foști sportivi de performanță, care își doresc întreținerea acestui stil de viață și continuarea disciplinei, pentru a putea da astfel un exemplu benefic generațiilor viitoare de tineri judoka sau tineri care vor să practice un sport benefic dezvoltării armonioase.

                  Veteranii de la Bacău, coordonați de către Daniel Coclenci vor concura pe categorii de vârstă și greutate, conform regulamentelor în vigoare (M1 – 30 de ani și până la M11 – 80+ ani). SCM Bacău se încadrează pentru competiția de la Sighișoara în grupele M1 – 30-34 ani, până la M6 – 55-59 ani.

                  Pentru lumea sportului Judo din Bacău este o premieră formarea acestui grup de veterani, iar sportivii își propun ca la competiția de la Sighișoara, precum și la cele care vor urma să vestească numele bun al sportului din orașul Bacău, să mențină activitățile sănătoase și să încurajeze tinerii în practicarea unui sport care să elimine sedentarismul din viețile lor.

                  Văz şi auz

                  De la Freud citire (sau de la Saussure)

                  „Acum înţeleg eu de ce Cătălin [Cîrnu] merge la Berlin: că rimează…” Remarca îi aparţine Danielei Petrican, prezentatoarea Matinalului de la Radio-România Actualităţi, şi îl are în vedere pe colegul ei de microfon, delegat în capitala Germaniei pentru a comenta finala de fotbal Spania – Anglia. Perechea altei finale (de cuvânt, în cazul nostru), -lin, aminteşte de tehnica „cuvântului din cuvânt”, teoretizată de un medic (Sigmund Freud) şi de un filozof al limbajului (Ferdinand de Saussure). Poate prima oară când am sesizat chemarea cuvintelor în ecou a fost în anii 1980: la un congres internaţional al criticilor literari care a avut loc la Praga, trimisul României a fost – bănuiţi! – Constantin Ciopraga, autorul lucrării „Personalitatea literaturii române” (Iaşi, Editura Junimea, 1973), apărută şi în limba franceză.

                  CUM E CORECT? Exigenţi cu ei înşişi, reporterii sportivi, dar şi membrii echipei României (cei peste o sută) au zăbovit uneori asupra propriei exprimări destinate publicului ascultător ori telespectator. Cineva (ne) întreabă: „Velodromuri sau velodroame?”, iar DOOM-ul răspunde că desinenţa corectă aici este -uri. Specialistul în tenis de masă a vorbit despre „poziţia în clasament a Charlottei [Lutz]”, ca apoi să strecoare şi sintagma „Colega lui Charlotte”, care cuprinde forma corectă de genitiv-dativ a numelor proprii terminate într-o secvenţă fonică nespecifică limbii române („Sora lui Carmen”, şi nu „Sora Carmenei”). Un olimpic de acum ceva ani a ezitat în faţa numelui ambarcaţiunii cu care a concurat cu succes: „Cârmuirea canoei cu stânga…” Nu avea motiv să fie indecis: e un substantiv feminin, cu forma articulată canoea şi pluralul canoe (după DOOM). Finala a trece la cazurile oblice (genitivul şi dativul) în terminaţia –ei. Băiatul nostru de aur, David Popovici, este întrebat cum i s-a părut publicul. „Electrizant!”, a răspuns înotătorul, după care, prudent, se declară nesigur: „Există cuvântul?” Da, există, numai că în DEX (2016) e definit laconic: „Care electrizează”, ceea ce ne obligă să mergem un rând mai sus, la verbul „a electriza”, şi să culegem de aici al doilea sens, figurat: „A produce asupra cuiva o impresie puternică şi bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima”. Originea franceză a ambelor cuvinte e la ea acasă în cazul concursului ţinut la Paris: „électriser”, respectiv „électrisant”.

                   

                  ERATĂ SPORTIVĂ.„Ea a reuşit /cincizeci, cincizeci şi patru/” (RRA). Era nevoie măcar de o prepoziţie: „cu /cincizeci, cincizeci şi patru/”, dacă nu şi de alte cuvinte de legătură. Din păcate, este o tendinţă generală în comentariile sportive de a elimina prepoziţiile. Fenomenul, numit de lingvişti deprepoziţionalizare, poate produce ambiguităţi sau chiar nonsensuri. • „A plecat de pe culoarul al patrălea/al optălea” (corect: /al patrulea/ şi /al optulea/). „Gimnastele românce” (corect: române; doar dacă folosim substantivul, româncele, nu mai avem datoria de a interpune consoana c). 

                  Alegerile din SUA. Ce spun sondajele?

                    Alegerile prezidențiale din SUA se conturează a fi extrem de tensionate și disputate, cu sondaje care reflectă o competiție strânsă între principalele figuri politice. Sondajele indică o situație surprinzătoare: Kamala Harris, candidatul democrat, îl depășește pe fostul președinte Donald Trump, candidatul republican, în intențiile de vot.

                    Potrivit unui agregat de sondaje realizat de The Hill, Harris are un ușor avantaj, cu 47,8% din intențiile de vot, în comparație cu 46,4% pentru Trump. Alte publicații, precum The Economist, subliniază un avans și mai clar pentru Harris, de 47,8% față de 45%. The New York Times prezintă o cursă strânsă, cu Harris la 48% și Trump la 47%, în timp ce sondajele CNBC oferă o altă perspectivă, indicând că Trump conduce cu 48% față de 46% pentru Harris.

                    Deși acest avantaj se află în marja de eroare statistică, el este indicativ pentru starea actuală a competiției. În ciuda diferențelor mici între procente, acest rezultat subliniază percepțiile schimbătoare ale publicului și natura volatilă a preferințelor electorale în SUA.

                    Totuși, sondajele la nivel național nu oferă o imagine completă a realității electorale din Statele Unite. Sistemul de vot electoral, care pune accent pe câștigarea statelor individuale, în special a celor cunoscute sub numele de „swing states” (state indecise), poate determina câștigătorul alegerilor chiar dacă un candidat are mai puține voturi la nivel național.

                    În acest context, Harris face progrese notabile în unele dintre cele mai importante state swing. Conform diverselor sondaje de la începutul lunii august, ea pare să câștige în Michigan și Wisconsin, state cruciale care au jucat un rol esențial în victoria lui Trump din 2016. În plus, The New York Times raportează că Harris conduce și în Pennsylvania, cu 50% față de 46% pentru Trump. Cu toate acestea, în Nevada și Georgia, Trump încă deține un avantaj, ceea ce demonstrează că lupta este departe de a fi decisă.

                    Unul dintre motivele principale pentru creșterea ratingului lui Harris este resentimentul anti-Trump în rândul unei părți a electoratului american. Odată cu retragerea lui Joe Biden din cursă, alegătorii democrați și-au regăsit entuziasmul în fața unui nou candidat, chiar dacă Harris nu avea inițial o popularitate considerabilă. Comparativ cu Trump, care are deja o bază solidă de susținători, dar și un număr semnificativ de critici pe care nu îi poate convinge, Harris beneficiază de o schimbare de percepție în rândul alegătorilor democrați.

                    Retragerea lui Biden din cursă a forțat Partidul Republican să își schimbe strategia. Criticile legate de vârsta înaintată a lui Biden, un element central al campaniei republicane, sunt acum mai puțin relevante, având în vedere că Trump însuși este în vârstă. În schimb, republicanii își pot orienta atacurile către politicile internaționale ale lui Harris, în special în contextul războiului din Ucraina.

                    Memoria Oituzului 2024: Leagăn de Legendă, Istorie și Eroism

                      Ieri, 15 august 2024, Valea Oituzului a vibrat din nou de recunoștință și solemnitate, aducând un omagiu celor care au scris cu sânge pagini de istorie. Într-o atmosferă încărcată de emoție, Baza 95 Aeriană, prin Muzica Militară a Garnizoanei Bacău și reprezentanți ai acesteia, a participat la ceremonia militară și religioasă desfășurată în Cimitirul Eroilor din comuna Oituz, închinată celor căzuți în Primul Război Mondial.

                      Oituzul, un loc unde istoria, legenda și eroismul se întrepătrund, rămâne un simbol etern al luptei pentru apărarea și întregirea neamului românesc. Faptele de vitejie din anii 1916-1918 sunt imortalizate pe pietrele monumentelor și crucilor, care marchează locul de odihnă al miilor de soldați care și-au dat viața pentru ca România să fie întreagă. Sub deviza nemuritoare a generalului Eremia Grigorescu, „Pe aici nu se trece!”, Valea Oituzului a fost martora unor lupte crâncene, decisive pentru soarta războiului, până în august 1917.

                      Ceremonia „Memoria Oituzului 2024” a fost organizată cu eforturile comune ale Primăriei Comunei Oituz, Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județeană „Col. Corneliu Chirieș” – Bacău, Garnizoanei Bacău, Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Protopopiatului Onești și Parohiei Ortodoxe Grozești – Oituz. Ajunsă la cea de-a XXVII-a ediție, această ceremonie reprezintă un punct central în calendarul evenimentelor dedicate eroilor neamului, evocând vitejia celor 18.600 de soldați înhumați în Cimitirul Eroilor de lângă Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Parohia Grozești – Oituz.

                      Aceste ceremonii nu sunt doar comemorări, ci adevărate pilde pentru generațiile viitoare. Ele ne amintesc că, cinstind trecutul și omagiindu-i eroii, ne clădim viitorul pe fundația sacrificiilor lor. „Memoria Oituzului 2024” este o reafirmare a recunoștinței noastre eterne față de cei care și-au sacrificat viața pe câmpurile de luptă, pentru ca România să rămână liberă și unită.

                      Recunoștință eternă eroilor neamului!

                      FOTO: Baza 95 Aeriană Bacău