Acasă Blog Pagina 3831

Evadam, in curând, de pe Terra?

De-o vreme, scârbit fiind de toti politicienii lumii, pe care nu-i intereseaza pacea si bunastarea noastra, ci satisfacerea orgoliilor lor primitive, ma bate gândul sa plec aiurea, pe alta planeta. Chiar am inceput sa cred ca exista viata pe alte planete. Si nu doar viata, ci chiar si fiinte inteligente.

Mai intâi, speranta evadarii de pe Terra mi-a fost incurajata de gluma aceea care spunea ca dovada suprema a faptului ca exista fiinte inteligente in afara Pamântului este ca acestea nu au incercat sa ne contacteze. Apoi, speranta evadarii mi-a fost intretinuta de oamenii de stiinta, care aduc mereu dovezi ale existentei vietii pe alte planete.

Posibila mea evadare ar mai depinde de un amanunt: as vrea ca niciun politician sa nu infesteze moral noul habitat extraterestru. Ce-ar fi sa-i lasam pe Terra, doar pe ei? Sa fure unii de la altii, sa se voteze intre ei, sa se idolatrizeze si sa se bombardeze reciproc, sa…

Cercetatorii de la N.A.S.A. spun, conform Daily Mail, ca in urmatorii 20 de ani vor descoperi urme extraterestre de viata, dar ca acestea se vor afla, cel mai probabil, in afara Sistemului Solar. Cu prilejul unei discutii publice organizate recent la Washington, specialisti ai N.A.S.A. au prezentat programul de cautare a vietii extraterestre in Univers, prin intermediul unor telescoape actuale si viitoare.

Charles Bolden, actual director al N.A.S.A., fost astronaut, a spus in acest context: ,,M-as aventura sa spun ca (…) mai multi dintre colegii mei prezenti astazi aici sunt de parere ca este improbabil ca in vastitatea nelimitata a Universului oamenii sa fie singuri”. Sara Seager, profesor de fizica si stiinte la Massachusetts Institute of Technology, este foarte optimista:,,Cândva, in viitorul apropiat, oamenii vor putea sa arate o stea si sa spuna: <>”.

N.A.S.A. spera sa lanseze cu succes, in 2017, Transiting Exoplanet Surveying Satellite (Tess), iar in 2018 telescopul spatial James Weeb. La inceputul deceniului urmator va fi lansat Wide Field Infrared Survey Telescope – Astrophysics Focused Telescope Assets. Deja, telescopul spatial Kepler a descoperit mai multe exoplanete interesante, inclusiv planeta Kepler 296-f, supranumita ,,Super-Terra”, care este de doua ori mai mare decât planeta noastra, se afla in zona locuibila din jurul stelei sale, ceea ce permite existenta apei in stare lichida pe suprafata ei.

Savantii rusi se afla tot in prima linie a optimismului si explorarilor. Potrivit agentiei Interfax, Andrei Finkelstein, om de stiiinta, a declarat ca ,,exista viata pe restul planetelor si vom vedea acest lucru cam in 20 de ani”. Astronomul rus sustine ca 10 la suta dintre planetele cunoscute sunt asemanatoare Pamântului. In aceste conditii, pe aceste planete pot exista forme de viata, iar extraterestrii ar fi asemanatori noua. Cu doua mâini, doua picioare, cap…

Andrei Finkelstein a facut aceasta declaratie in cadrul simpozionului ,,The Search For Extraterrestrial Intelligence”, de la Sankt Petersburg, unde a mai afirmat ca nu are niciun dubiu privind existenta unor forme diferite de viata in intregul Univers. O concluzie asemanatoare a fost formulata si de savantul american Richard B. Hoover, in The Journal of Cosmology. El scrie ca intr-un meteorit au fost descoperite microfosile de extraterestru.

Savantii americani sunt atât de optimisti, incât doi dintre ei, potrivit celor de la Huffington Post, s-au prezentat in primavara acestui an in Congresul american, solicitând: ,,Dati-ne bani in continuare (pentru cercetare, n.n., I.F), pentru ca sigur exista extraterestri!”

Singurii care au asezat batista pe tambalul optimismului sunt cercetatorii chinezi de la Universitatea Tsinghua din Beijing, cei care spun, potrivit Live Science, ca a gasi indicii ale existentei formelor de viata pe alte planete din jurul unor stele indepartate ar putea fi mult mai greu decât isi imaginau pâna acum savantii.

Caracteristicile acestor stele, argumenteaza ei, sunt diferite de cele ale Soarelui nostru si trebuie sa se tina seama de aceasta realitate, inainte de a face presupuneri prea optimiste.

Evadam, totusi, , in curând, de pe Terra? Daca da, nu uitati: fara politicieni, va rog!

Dupa gripa aviara si cea porcina, vine Ebola?

Chiar ma intrebam când o sa apara „next big thing” in materie de panica indusa de Big Pharma. Valurile de stahanovism farmaceutic produse de gripa aviara si de cea porcina au trecut cam de mult si profiturile facute exploatând panica au fost cheltuite.

Nu e ciudat, oare, ca nimic din ceea ce ne amenintau concernele farmaceutice, in colaborare cu politicienii, nu s-a intâmplat? Nu doar ca n-a murit nimeni, in tara, din cauza gripei aviare sau a celei porcine, dar epidemiile proorocite n-au mai avut loc. Desigur, asta numai pentru ca s-au cheltuit sume imense pentru prevenire. Bineinteles…

Zilele acestea, presa vuieste din cauza imbolnavirilor de Ebola, din Africa. Inca nu s-a atins nivelul de panica preconizat, dar se munceste din greu pentru asta. De la inceputul anului, Ebola a ucis 800 de persoane si cazurile se inmultesc.

Totusi, nu atât de dramatic. Virusul Ebola nu se imprastie prin aer, ci prin fluide corporale; ca urmare, pentru a se transmite, este necesar un contact direct. Panica, insa, e in crestere, chiar daca, de exemplu, malaria a ucis de la inceputul anului 300.000 de persoane, iar TBC-ul, 600.000, numai in Africa.

Se aude ca SUA trateaza pacientii sai cu un ser secret pe care nu vrea, insa, sa-l trimita si in Africa.

Mai mult, exista opinii care sustin ca marile companii farmaceutice nu au creat un vaccin si un tratament pentru Ebola, deoarece virusul afecteaza, in prezent, doar africanii si, prin urmare, nu se intrevede un profit.

Profesorul John Ashton, presedintele UK Faculty of Public Health, o organizatie care reuneste specialistii in sanatate publica din Marea Britanie, face o paralela intre Ebola si HIV, sustinând ca tratamentul pentru SIDA a fost creat abia atunci când boala a inceput sa afecteze si lumea occidentala.

„Atentia noastra trebuie sa fie indreptata spre mediile mizere si sarace, acolo unde se dezvolta epidemiile si pe esecurile conducerilor politice si ale serviciilor de sanatate de a reactiona eficient”, a spus el.

Bricolaje / Când divele nebune îşi publică jurnalele

Ieri dimineaţă, la ieşirea din blocul meu, mă opreşte un domn în vârstă, cu pălărie, mărunţel de statură, şi mi se adresează cu: Ştiţi ce vă rog… Vai de mine, îmi zic în mintea mea, cine ştie ce-mi cere, ce vrea, şi eu mă grăbesc spre redacţie, am o listă întreagă de lucruri de rezolvat.

Pentru că, de obicei, în astfel de cazuri, când te opreşte pe stradă un necunoscut, nu auzi decât lucruri neplăcute, trebuie să o recunoaşteţi. Dar micuţul domn continuă: „Ştiţi ce vă rog, să nu îmbătrâniţi niciodată, că-i tare greu.”

Am râs şi am răsuflat uşurată. Carevasăzică era vorba despre un bătrânel simpatic, şugubăţ, care a vrut să-mi spună ceva plăcut, vesel, pe un ton aparent serios. Şi, aşa micuţ cum era, parcă nici nu era real, parcă era un gnom coborât dintr-o poveste. Ei, dar noroc că mai există şi astfel de oameni pe lumea asta, că de acrituri şi de neciopliţi nu ducem deloc lipsă.

Nici de bârfitori, pentru că se zice, pe drept cuvânt, că „bârfa-i un motor social plin de supape şi de ambreiaje, dar fără frână”. Bună imagine, sugestivă. Apropo de motor, cuvânt care se aude pe platourile de filmare. Tocmai a apărut o nouă carte având ca subiect lumea Hollywood-ului, scrisă de o fostă vedetă care are limba ascuţită rău de tot, otrăvită. O viperă, nu alta. Venerabila doamnă, pentru că are peste 80 de ani, se numeşte Joan Rivers, iar cartea ei se intitulează Diary of a mad diva , un titlu al naibii de comercial.

Cine deschide jurnalul acesta îşi pune mâinile în cap sau râde de se ţine de burtă. Voi spicui, spre deliciul celor cu simţul umorului, câteva mostre de ziceri à la Joan Rivers. Despre Taylor Swift: Când te desparţi de nouă oameni în nouă luni, poate ar trebui să faci un duş. Spun asta ca o bunică iubitoare. O spun cu afecţiune. Excelent jucată chestia cu bunica iubitoare, cu afecţiunea! Păi, ce, te pui cu o actriţă de comedie care ştie o groază de trucuri, are simţul umorului, şi, în plus, mânuieşte bine şi condeiul, având un spirit de observaţie, un ochi de temut.

Dar cel mai rău o înţeapă pe biata Jennifer Aniston, şi aşa lovită de soartă (după durerosul divorţ de frumuşelul Brad Pitt), executând-o cu maximă cruzime, trimiţând-o într-un ridicol total, mortal: Jen a fost înşelată şi părăsită de mai toţi bărbaţii de la Hollywood, dar tot e şocată de fiecare dată când i se întâmplă iar şi iar…

Iar pe graţioasa Sienna Miller o încondeiază fără pic de menajamente: E foarte greu să-i cumperi un cadou, fiindcă ce-i mai poţi lua unei femei care a avut orice…bărbat?! Şi tot la aceleaşi năravuri şi moravuri o prinde în gheare şi o pictează pe delicata eroină din „Twilight”, dar nu îi suge sângele, ci o dărâmă cu totul: Multe vedete fac un singur lucru bine.

Cea mai mare păcăleală vine de la Kristen Stewart, care a primit o întreagă carieră la schimb pentru că a ştiut să se joace cu testiculell unui regizor. E dată dracului bunicuţa asta cu gură de lup! Sfâşie totul, îşi bagă adânc colţii în mult mai tinerele ei colege de breaslă, declarând, nu fără dreptate, următoarele: „Eu am reuşit în viaţă având curajul să spun ceea ce gândesc toţi ceilalţi”.

O sansa pentru autostrazile Bacaului

    Bacaul si intreaga zona a Moldovei ar putea avea, in sfârsit, o sansa reala de iesire in lumea larga prin intermediul autostrazilor, ceea ce aduce dezvoltare, dupa ani intregi de promisiuni neonorate ale diversilor guvernanti.

    Astfel, Uniunea Europeana intentioneaza sa faca un „cadou” domeniului de transporturi din România, adica in jur de 4,8 miliarde de euro pentru autostrazi.

    La un pret mediu de 6 milioane euro pe kilometrul de autostrada, cu cât se construieste în România, înseamna ca în preajma lui 2020 România ar trebui sa aiba 800 de kilometri de autostrada construiti doar cu banii UE. Alti peste un miliard de euro vor fi directionati spre alte sosele, cai ferate si cai navigabile. Sumele sunt prevazute in Acordul de Parteneriat adoptat ieri de Comisia Europeana.

    Bacaul este situat pe doua autostrazi ce urmeaza sa se construiasca, una spre Brasov si cealalta de la Ploiesti la granita de nord, la Vama Siret. In ultimele saptamâni, s-a zvonit despre renuntarea la autostrada Bacau-Brasov si transformarea rutei in drum expres.

    Românismul, în exemplaritatea lui

    Se poate sluji în mai multe chipuri conceptul din titlu: utile ne sunt studiile pe această temă tipărite în ţară sau în afara ei, oportune sunt intervenţiile imediate în cazul periclitării adevărurilor din cuprinsul termenului, viabile sunt faptele fiecăruia dintre cetăţenii acestei ţări, menite să-i crească prestigiul între noi înşine şi în faţa altor seminţii.

    Victor Crăciun a ales o cale temerară sau, după unii, radicală: în ziua de 25 decembrie 1989, la Bucureşti, a reîntemeiat Liga Culturală Română, având drept fundament tradiţia marilor corifei ai istoriei naţionale, iar ca suport teoretic, lucrarea „Liga Culturală şi Unirea Transilvaniei cu România“, de Vasile Netea şi C. Gh. Marinescu (Iaşi, „Junimea“, 1978).

    „În condiţiile în care din 1990 tentaţia deschiderii de firme lucrative a biruit, Victor Crăciun a ales o cale de… câştig moral, mult mai valoros“, s-a spus la festivitatea consacrată aniversării a opt decenii de viaţă, pusă în slujba românismului (Iaşi, 3 aug. 2014). Şi-a binemeritat fotoliul de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe şi apoi rolul de diriguitor al Congresului Spiritualităţii Româneşti.

    Despre acestea şi despre multe altele, cel puţin la fel de plăcute, s-a vorbit cam trei ceasuri, în Sala rondă a Casei Universitarilor din Iaşi, unde Universitatea „Apollonia“ şi Departamentul Moldova al Ligii Culturale Române ne-au invitat să-l sărbătorim pe Victor Crăciun (n. 16 iul. 1934, Chişinău), „rob şi tocmai de aceea stăpân al culturii“, cum fericit l-a etichetat Vasile Burlui, moderatorul întâlnirii. Şi-a ales un strălucit fanion – Mihai Eminescu -, „ale cărui drumuri le-a continuat de unde le-a lăsat G. Călinescu“ (Mihai Cimpoi), devenind şi un „Mesia al culturii din Basarabia“ (Ion Dediu).

    Îl caracterizează trei e-uri (bune, am preciza noi): „elan, entuziasm, energie“ (C. Gh. Marinescu). Cu o temeinică pregătire la preparandia lui Ţichindeal de la Arad, a promovat constant limba română“ (D. Nica). Câtă vreme a slujit Catedra de literatura română la Institutul Pedagogic de 3 Ani din Bacău, a configurat un model profesional, împreună cu Traian Cantemir, dar şi cu Constantin Călin, mai nou.
    I s-au făcut şi recomandări: să lupte în continuare pentru drepturile românilor din Basarabia, Bucovina şi – de ce nu? – din Transilvania.

    Încurajat de aceasta, i-am transmis şi eu o sugestie, după ce recitisem articolul său „Eminesciană“, publicat în „Ateneu“ (iunie 1969, p. 17), la 80 de ani de eternitate eminesciană: să reia propunerea de a se înfiinţa un institut de cercetări eminesciene, adică mai mult decât ceea ce Pompiliu Constantinescu cerea în 1940 – o Catedră Eminescu. „Va fi împlinirea unei datorii fireşti pe care o avem faţă de Luceafăr, o consolidare definitivă a intrării sale în nemoarte.“

    „Nu există loc pe unde a trecut – sau se bănuieşte că a trecut – Eminescu să nu-l fi bătut cu pasul“, ne-a spus în cuvântul final. „În lume mai sunt 13 milioane de români, de care mă ocup fără bani, în vreme ce România e greu de condus cu bani“, a mai subliniat, mărturisindu-şi/-ne: „Sunt un om fericit. Toată viaţa am făcut ce am crezut că este bine să fac“.

    S-a propus şi o sintagmă unificatoare: uomo universale, spre care s-au orientat intervenţiile sau mesajele celorlalţi invitaţi – Catinca Agache, Andrei Dumbrăveanu, Pompiliu Comşa, Ionel Pintilii, Vasile Vaida, Mihai Maxim, Boris Crăciun, Petru Butuc, Constantin Cloşcă, Vasile Filip, Areta Moşu, Horia Zilieru (prin telefon), Viorel Enea, Ştefanache Spulber.

    Pentru detalii, oferim titlurile celor două lucrări lansate cu acest prilej: „Eminescu regăsit“ şi „Victor Crăciun la 80 de ani – Timp şi Răstimp“.

    La Valea Budului: Tabara Nationala de Arta „George Apostu“ – XIV

    64 de elevi de la liceele de arta din Iasi („Octav Bancila“), Piatra-Neamt („Victor Brauner“), Târgu-Mures, dar si de la colegii („Stefan cel Mare“ Hârlau, „Vasile Alecsandri“ si „Gr. Antipa“ Bacau), precum si studenti ai Universitatii de Arte „George Enescu“ si ai Institutului de Arhitectura, ambele din Iasi, se afla de doua zile la Valea Budului, în Centrul de Agrement, pentru cea de-a XIV-a editie a taberei asteptate cu interes un an de zile.

    Îi însotesc elevi de la scolile bacauane „Al. I. Cuza“, „N. Iorga“ si „Domnita Maria“, totul sub coordonarea inimosului profesor Aurel Stanciu. Am asistat la o festivitate de deschidere cu trimiteri punctuale atât din partea directorului Taberei, cât si a presedintelui juriului, Miruna Hasegan. Egida actualei editii este „Comunicare, creatie, autoevaluare“, iar un orizont apropiat este concursul de ex-libris „Anul Brâncoveanu“, organizat de Biblioteca Municipala din Onesti.

    Elevii au primit materiale, reviste („Ateneu“), spatiu, mai putin idei. Ba o tema tot li s-a sugerat, ca si anul trecut: Casa Alecsandri din Bacau, pentru care le-am pus la dispozitie imaginile din 1909, 1990 si 2013 ale mult râvnitului muzeu. (În prima seara, DJ-ul Emanoil Serban, de la Teatrul „Bacovia“, a premiat un elev care a numit trei case memoriale din Bacau – „G. Bacovia“, „N. Enea“ si… „V. Alecsandri“.)

    Duminica, la ora 17, vom asista la festivitatea de închidere, cu expozitia de rigoare, si la un foc de tabara… etajat. Revenim.

    Minunea potolirii furtunii

    Evanghelia din duminica a noua după Rusalii ne înfățișează o minune ce ne dovedește biruinţa covârşitoare a lui Hristos asupra firii.
    Era după slăvita minune a înmulţirii pâinilor. Seara, când ucenicii porniseră pe mare cu corabia, apele erau liniştite, dar stârnindu-se vântul, valurile s-au ridicat uriaşe, corabia se clătina mânată încolo şi încoace iar ucenicii erau îngroziţi. Pe când ucenicii se dau de ceasul morţii, deodată le apare Hristos umblând pe apă.
    Cum a urcat Domnul în corabie, vântul a stat. La această nouă mare minune ucenicii nu se mai miră și este prima oară când toţi Îl mărturisesc pe Iisus Fiul lui Dumnezeu. Asemenea furtuni şi încercări ne sunt date şi nouă spre a le trce în viaţa noastră de zi cu zi.
    Una din suferinţele des întâlnite este că aproape nu există casă sau familie unde părinţii să nu se plângă de copiii lor că sunt neascultători, răi şi obraznici, făcându-le mari greutăţi. În altă parte lipseşte pacea dintre soţi: certuri, bătăi, despărţiri. În altă parte, furtuna morţii s-a abătut şi a smuls pe unul dintre soţi, rămânând celălalt în haină de doliu. Pricina tuturor relelor este, aşa cum se ştie, păcatul şi depărtarea de Dumnezeu, căderea omului în necredinţă. De aceea îngăduie Dumnezeu să vină asupra noastră vânturi potrivnice iar marea acestei vieţi să se înfurie şi să loveasca greu corabia vieţii noastre pentru ca noi, să strigăm la El, să-L căutăm pe El, să ne rugăm Lui strigând ca şi Sf. Apostol Petru: „Doamne, scapă-ne, ca pierim!”.
    Viaţa noastră este o corabie prinsă de furtună în mijlocul mării. Dacă trăim o viaţă cu Domnul, dacă suntem împăcaţi cu El prin trăirea noastră faţă de legea Lui, venind la Biserică, spovedindu-ne şi împărtăşindu-ne, nu avem de ce să ne temem în toate furtunile vieţii acesteia, căci apare Stăpânul nostru, scăparea noastră şi se face lumină în întunericul nopţii. Când vine vreme rea în viaţa ta, strigă la Dumnezeu, că se iveşte Mântuitorul tău şi-ţi spune şi ţie ca lui Petru: ” Nu te teme, nu te înspăimânta, că Eu sunt cu tine şi te scap.
    În Evanghelie vedem dimensiunea umilirii omului prin păcat, prin neascultare, prin abandonarea lui ca fiinţă suverană. Această dimensiune a degenerării duce pâna în fundul oceanului, al universului, până în pământ. Acolo ajunge omul: în pământul pe care el trebuia să-l stăpânească şi să-l crească până la Dumnezeu. Pământul îl striveşte în dedesubtul lui.
    Tot în această Evanghelie descoperim direcţia efortului nostru : direcţia slavei, mutaţia de la cele materiale la cele spirituale. Nu vom învinge universul material decât prin urcuș duhovnicesc, prin spiritualizare. Unde se face, cum se face această mutaţie a omului de la cele umilitoare la condiţia lui de fiinţă de excelenţă, suverană de împărat al făpturii? Este o singură cale: unirea plenară cu Hristos.
    Să-L rugăm pe Dumnezeu şi noi, ca şi ucenicii Săi, să călătorească cu noi pe marea aceasta a vieţii tulburată cu fel de fel de ispite şi necazuri. Să departeze El toate vânturile cele potrivnice. Să-L rugam pe Domnul nostru, Iisus Hristos să ne întărească credinţa, să ne înveţe cum să ne rugăm, să ne dea lacrimi de pocăinţă ca să ne închinăm şi noi cu Apostolii, zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu! Tu eşti Mântuitorul şi Salvatorul lumii! Mântuieşte-ne să nu pierim, că după Tine suspină toată făptura !

    Pr. Liviu Burlacu
    Centrul “Izvorul Tămăduirii”-Bacău

    Povestea unui colt de rai (II)

      Belvedere, parapetul si locul de popas

      In editia trecuta a rubricii, incercam o introspectie in activitatea recent infiintatului Serviciu Public Judetean pentru Promovarea Turismului si Coordonarea Activitatii SALVAMONT Bacau, aflat sub coordonarea directorului Romil Botezatu.

      Enumeram progresele facute si dorinta de implicare.

      Nouazeci la suta din activitatea echipei Salvamont, condusa de alpinstul Gheorghe Cosa, se desfasoara in zona statiunii Slanic-Moldova. Muntii Nemira si proaspat omologata pârtie de schi cu telescaun se doresc a fi un pol de atractie pentru turisti, un proiect menit a revigora statiunea. Din pacate, in ultimele doua decenii, tot am fost amagiti cu proiecte cu rezultat gen: ,,pe afara-i vopsit gardul… inauntru-i leopardul”, care a facut el ce-a facut si a ,,ingropat” finantarea.

      O analiza la rece, privind perspectivele pe care le are statiunea, in contextul in care investitiile privind un alt proiect pilot, demarat in urma cu doi ani, stagneaza, nu o sa aflam niciodata de la un politician. Se dorea atunci ca Slanic-Moldova sa devina primul oras verde din România, independent energetic. Prin acordul de cooperare incheiat intre statiune si localitatea Reuth din Germania, era luata in calcul constructia unei Centrale geotermice, a unor instalatii de biogaz si de energie eoliana.

      1 August Ziua Nationala a Salvamontului Romanesc
      1 August Ziua Nationala a Salvamontului Rmanesc

      Localitatea germana produce, intradevar, si astazi, de opt ori mai multa ,,energie verde decât poate consuma. Un prim pas s-a facut. Iluminatul cu panouri solare a izvoarelor din statiune. Urmeaza ceilalti. Statiunea arata mult mai bine decât in urma cu zece ani. Parcul este superb, insa, strazile adiacente suspina dupa un strat de asfalt. Sa nu uitam ca zona are un potential ridicat in ceea ce priveste piscicultura, dar mai ales vânatoarea. Fauna este bogata in trofee de vulpi, mistreti si ursi. Cocosul de munte traieste si el aici, pe un areal destul de intins, la poalele Nemirei.

      ,,Raiul” exista. De ce sa-l punem la colt?!

      Idei de promovare

      Am fost curios sa aflu cum vede slaniceanul Romulus-Valentin-Dan Busnea viitorul statiunii, tinând cont ca este poate ce-a mai documentata persoana privind istoria acestor locuri.

      Autograf pentru Nadia
      Autograf pentru Nadia

      Stam de vorba asezati la umbra, pe o banca din curtea Scolii nr 1. In fata, putin spre stânga, in spatele Complexului Cerdac, se deschide perspectiva telescaunului si a pârtiei de ski, care se intinde de-a lungul unui kilometru si jumatate, prin padure, pe panta de nord a versantului. Discutam despre ideile de promovare a zonei. Imi place ca pune suflet in ceea ce spune, si se simte ca ii pasa de cele ce se intâmpla aici.

      ,,Trebuie facute schimbari. Avem o structura care nu este valorificata, dar si un agrement care nu exista. Pentru sezonul de vara, nu avem o piscina in aer liber, o zona de picnic, nu mai zic de campare. Avem doar o sala de sport. Izvoarele minerale incep sa se degradeze. La unele lipsesc placutele care sa indice compozitia apelor.

      Ar trebui refacuta si analiza chimica a acestora, pentru o informare cât mai corecta privind compozitia lor. Din pacate, mofetele sunt in stadiu de conservare. In sensul unei colaborari directe cu serviciul public, am avea posibilitatea sa editam un buletin informativ, care sa arate mai mult decât ca un pliant, macar in perioadele de sezon.

      Impreuna cu Hagi
      Impreuna cu Hagi

      Acesta sa contina informatii reale, actuale, despre oportunitatile din statiune, harti detaliate ale traseelor turistice si, de ce nu, oferte ale proprietarilor de hoteluri si pensiuni din zona. Nu s-a mai organizat demult un forum pe tema turismului balnear, un schimb de experienta. Sunt si acestea modalitati prin care sa ne facem cunoscuti.

      Cladirea Cazinoului fiind in litigiu, nu avem o sala unde sa organizam o prezentare, o expozitie, un concert. Aici, va trebui gasita o forma de colaborare cu noul proprietar. Ideal ar fi daca ar reveni la destinatia initiala, asa cum a fost proiectata la sfârsitul secolului nouasprezece. Trebuie stimulat turismul cultural si cel ecumenic.

      Avem manastiri, biserici, cimitire vechi. Pot fi puse in valoare, daca sunt integrate intr-un circuit. La nivel de Consiliu Judetean, stiu ca exista un proiect pentru construirea unui parc de distractii in statiune si a unei pârtii de sanius. Insa, pâna la accesarea fondurilor, mai avem de asteptat. Prin deschiderea pârtiei putem organiza si noi un festival al Slanicului, gen Serbarile zapezii, pe lânga cel anual de folclor.”

      Vorbeste repede. Il opresc ca sa pot nota tot ce a spus. Se vede ca le are pe toate cumva, orânduite in minte si nu cautate ad-hoc. Semn ca problema il framânta si atitudinea nu este de circumstanta. Il rog sa continue.

      ,,Exista acest trenulet care plimba turistii prin statiune, o idee foarte buna a domnului Ioan Munteanu. Dar, avem si localnici care, pastrând traditia, pot pune la dispozitia turistilor, in spiritul ecologic, calesti sau sanii trase de cai, pentru promenada. Idei sunt. Acest serviciu public va trebui sprijinit, pentru ca se intinde pe tot judetul. Nu trebuie uitat Moinestiul, Târgu Ocna si celelalte localitati care au ceva de prezentat.”

      Dan Busnea nu este un visator. Economist de profesie, in domeniul turismului, jurnalist, autor a numeroase articole ce descriu viata locuitorilor si frumusetile acestei zone, crede cu tarie ca ,,omul sfinteste locul”.

      ,,Ma bucur ca micii intreprinzatori, care au avut curajul sa investeasca fara niciun fel de garantie, in urma cu zece ani, in Slanic-Moldova, au devenit intre timp buni manageri, ridicând calitatea serviciilor prestate aici.” Mosteneste spiritul parintilor care l-au invatat sa-si respecte si sa-si pretuiasca semenii. De aici poate si interesul de a studia impactul pe care l-a avut Casa Regala in promovarea statiunilor balneoclimaterice. Din 2009, publică şi pe blogul Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, la rubrica ,,Atitudini”, materiale de larg interes, care atrag atentia. De aici incepe o colaborare ce se doreste a avea ca rezultat, tiparirea volumului aflat in lucru: „Un principe pentru România”.

      Intrarea  spre partia de ski
      Intrarea spre partia de ski

      Dan Busnea scoate de sub amprenta tiparului, in urma cu un an, editia a doua, revazuta si adaugita, a volumului monografic ,,Povestea unui colt de rai Slanic-Moldova”. In cele patru sute cincizeci de pagini, unele bogat ilustrate, gasim atât date documentare, cât si povesti despre personalitatile care au trecut si au poposit pe aceste meleaguri.

      La salonul de carte alaturi de Principele Radu
      La salonul de carte alaturi de Principele Radu

      Poate nu atât de popularizat cât ar fi trebuit, tiparit intr-o editie limitata, volumul reprezinta, pentru turistul venit la odihna sau la cura, un adevarat ghid de vacanta. Merita citit.

      Popas la Belvedere

      In editia trecuta, când enumeram cele trei trasee in curs de finalizare pentru omologare, scriam despre necesitatea amenajarii unui parapet de protectie, pe traseul marcat cu punct rosu, Slanic-Moldova – Stânca Cerbului – Punct Belvedere.

      Punctul rosu inseamna ca turistul trebuie sa se intoarca pe acelasi traseu pe care a venit. Baietii s-au miscat repede. Pe lânga montarea balustradelor, au amenajat si un loc de popas, cu masa si banci. Tot in colaborare cu jandarmii montan, la sfârsitul lunii, salvamontistii vor sprijini realizarea unui proiect initiat la nivel de tara, privind Aria Carpatilor. O reactualizare si o punere in valoare a traseelor montane din România.

      Romulus- Dan- Valentin Busnea
      Romulus- Dan- Valentin Busnea

      Ideea apartine Oganizatiei Nationale Cercetasii României. In paralel cu celelalte activitati specifice, va continua marcarea altor trei trasee, cu pornire din statiune, pentru a fi omologate. Spre Salatruc, Saua Nemirei si Muntele Cleja. SI, pentru ca data de intâi august a fost aleasa Ziua Nationala a Salvamontului Românesc, le urez salvamontistilor nostri La multi ani! si sa aiba parte de cât mai putine evenimente.

      Sa fie, oare, anul cel bun?

      Volei masculin/ Stiinta si-a intarit lotul si ataca promovarea in Divizia A1

      Sezon nou, echipa nou. Si un obiectiv ceva mai vechi: revenirea in prima liga. Voleibalistii Stiintei Bacau si-au primenit lotul in aceasta vara in speranta ca mutarile efectuate ii vor ajuta sa atace promovarea in Divizia A1.

      „Echipa noastra se afla intr-un proces de reconstructie. Am adus jucatori si inca mai vrem sa aducem”, a declarat antrenorul studentilor, Cornel Paduraru, care nu a ascuns obiectivul echipei: clasarea pe unul din cele doua locuri in Seria de Est, care ar permite Stiintei sa participe la turneul de calificare.

      In editia 2014-2015, programata sa inceapa pe data de 18 octombrie, jocul bacauanilor va fi coordonat de fostul nemtean Radu Petrescu, alternativa numindu-se Bogdan Nemes, junior venit de la CSS Baia Mare. Ca universal va evolua un alt baimarean, Vlad Negrean, care va avea misiunea de a-l inlocui pe Marciu, in timp ce in ofensiva se va miza pe atacurile „secundului” Bogdan Nan. Component al nationalei de juniori a României, Nan va face pereche in atac cu celalalt international de juniori al Stiintei, Andrei Saracutu.

      Un semn de intrebare il vizeaza pe Roberto Lazar. „Veteranul” Stiintei isi imparte aproape tot timpul intre serviciu si familie, dar conducerea gruparii bacauane il vrea, in continuare, si la echipa. „Nu am renuntat la ideea de a-l avea si in sezonul viitor pe Roberto la echipa Pentru aceasta, e nevoie sa se pregateasca, insa, din pacate, timpul sau este bine dramuit. Noi speram, totusi, sa-l convingem sa-si continue cariera sportiva”, a precizat Paduraru, care si-ar mai dori si un centru: „In felul acesta, l-am putea utiliza pe Gal si ca tragator secund”.

      In privinta plecarilor, cea mai importanta este cea a lui Laurentiu Marciu, care a revenit la Craiova. Totodata, Stiinta s-a despartit de Dan Florea, plecat si el in Liga I, la Simleul Silvaniei si de Vlad Farcas, o alta posibila separare fiind cea de Victor Lazar.

      Pâna la jumatatea lunii septembrie, divizionara A2 nu va sustine niciun meci de verificare, concentrându-se pe antrenamente. „Vrem sa ne pregatim cât mai bine, astfel inct sa atacam sezonul in forta. Speram si in sprijinul Consiliului Local deoarece nu este suficient sa ne dorim promovarea, ci sa avem si certitudinea ca, daca o vom realiza, vom beneficia de mijloacele necesare permanentei in Divizia A1”, a concluzionat Paduraru.

      Politistii locali de la sate ar putea contribui la reducerea infractiunilor

        Unele zone rurale din judetul Bacau ies in evidenta prin numarul mare de infractiuni, situatie ce vine sa concureze cu cea dintr-un oras. Pentru a vedea la fata locului ce probleme sunt, conducerea Inspectoratului de Politie Judetean Bacau si cea a Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica (ATOP) au mers in prima parte a acestui an in doua comune, dar si la Onesti, unde au stat de vorba cu oamenii pentru a le afla nemultumirile si a gasi solutii pentru rezolvarea acestora.

        „Am mers la Sectiile de Politie Rurala Onesti, Racaciuni si Buhoci. Am discutat cu autoritatiile, cu cetatenii din zona. Multe comune nu au infiintat Politia Locala si ne-ar fi de mare ajutor ca politistii nostri sa aiba in sprijin politisti locali. Sunt localitati care nu au nici macar paznic, desi primariile sunt obligate sa asigure paza. Nu exista iluminat public.

        Localnicii vor patrule de noapte, sa fie politistul tot timpul in mijlocul lor, mai ales acolo unde sunt case izolate, in catune”, a declarat chestorul de politie Vasile Oprisan, inspector sef la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau.

        Multe infractiuni si in mediul rural

        Potrivit raportului ATOP privind eficienta politiei in judetul Bacau, in primele sase luni ale acestui an, cele mai multe infractiuni au fost sesizate la Sectia Rurala Moinesti (489 de fapte), urmata de Sectia Rurala Racaciuni (484), de Sectia Podu Turcului (442) si Sectia Rurala Bacau (403).

        Sefii politiei vor ca si autoritatile locale sa contribuie la reducerea faptelor de natura penala in comunitatile lor. S-au gasit comune unde barurile erau deschise pâna la 4.00 sau 5.00 dimineata si dupa ce consumau bauturi alcoolice in exces, clientii ieseau pe strada si se luau la bataie.

        „Le-am cerut sa stabileasca un program ceva mai redus pentru ca numai asa puteam preveni comiterea unor infractiuni cu violenta”, a mai spus chestorul Oprisan.

        La Dofteana, politistii locali au si pistoale

        Unii primari de comune au luat in serios institutia Politiei Locale si, la câtiva ani de la aparitia legii pentru infiintarea acestora, se mândresc cu un serviciu bine organizat pe care angajatii Ministerului Afacerilor Interne se pot baza la orice ora.

        Este cazul comunei Dofteana, unde Politia Locala este, probabil, cea mai bine organizata din zona si poate din tot judetul. Pâna acum au fost angajati 5 politisti. Schema prevede un numar dublu, dar trebuie sa existe si finantare pe post pentru a se face angajari.

        Cei existenti pâna acum au la dispozitie masina de serviciu, dotata cu girofar, si trei pistoale cu bile de cauciuc. Acestia patruleaza singuri sau in echipa mixta cu cei de la postul din localitate.

        „Am dat anunt sa angajam doi politisti locali. Cei care au fost, si-au dat demisia atunci când au plecat toti angajatii din primarie. Acum aproape toate posturile s-au completat si vrem sa angajam si politisti. De vreo sase luni nu mai avem si sunt probleme prin comuna de rezolvat.”
        Eugen Antica, primar comuna Prajesti.

        „Se lucreaza in doua schimburi. Unii de la 8.00 la 16.00 si altii de la 16.00 la 24.00. De la ora 19.00 patruleaza impreuna cu politistii de la post. Noi credem ca sunt eficienti din moment ce oamenii vin, reclama si le solicita interventia pentru a rezolva diferite probleme”, a declarat Ion Bujor, primarul comunei Dofteana. Agentii locali de aici pot aplica sanctiuni potrivit legii Politiei Locale, dar si in baza unor hotarâri de Consiliu Local.

        Asadar, satenii pot fi amendati daca isi lasa carutele in fata institutiilor publice, daca stationeaza sau opresc in locuri interzise. De asemenea, politistii din comuna pot trage pe dreapta masinile care depasesc tonajul, pentru ca asta inseamna ca le distruge drumurile din localitate, carutele sau autovehicule care transporta material lemnos. In aceasta perioada au anuntat angajari de politisti locali si primariile Prajesti si Agas.

        „Prevenirea conteaza foarte mult. As vrea sa mai angajez inca un politist. Acesta trebuie sa aiba permis de conducere ca sa poata patrula si ma gândesc ca la anul sa le cumpar si un ATV pentru ca sunt zone unde nu se poate ajunge cu masina. Comuna este mare, sunt si catune, si noi ne dorim sa scadem infractionalitatea. Am vorbit si pentru infiintarea unei sectii de jandarmi.”
        Ion Bujor, primar comuna Dofteana.

        Cum se umfla facturile la incalzire

        * o treime din lungimea canalelor termice prezinta infiltratii de apa, care conduc la pierderi de caldura ce se regasesc in facturi, alaturi de costurile de reparatii

        Vechimea retelei de transport si distributie a agentului termic conduce la pierderi masive de agent termic, care sunt transpuse in costuri suplimentare ce trebuie acoperite de consumatori.

        Un studiu realizat de o asociere de firme din Cluj, destinat asistentei pentru retehnologizarea termica a Bacaului, arata ca serviciul de termoficare de la noi a devenit mult prea costisitor, comparativ cu alte tehnologii de furnizare a agentului termic, in special, centralele de apartament.

        O opinie care, insa, contrazice optimismul edililor, ce spera sa ii convinga pe bacauani sa renunte la propriile centrale si sa revina la sistemul centralizat.

        Astfel, strategia de termoficare de pâna in anul 2033 prevede atragerea in sistemul CET a circa 20.000 de apartamente „evadate” in anii din urma, o cifra prea optimista, dupa cum considera chiar un fost director al CET Bacau, Vasile Dragusanu.

        „Concomitent, stadiul precar al retelelor de distributie a condus la o crestere a numarului de interventii pentru reparatii. Detectarea zonei de interventie este dificila, iar aceste interventii au, in general, o durata destul de mare, ceea ce mareste gradul de disconfort al consumatorului.

        Lipsa furnizarii agentului termic pe perioada interventiei si numarul mare de interventii au impact negativ asupra confortului termic al consumatorului, ceea ce conduce la decizia de debransare”, se arata in studiu. Concret, din cele 60.000 de apartamente din Bacau racordate la reteaua centralizata la inceputul anilor 90, acum au mai ramas circa 18.000, adica mai putin de o treime.

        Studiul mai arata ca pierderile din retele sunt datorate, in primul rând, vechimii retelei de distributie a agentului termic.

        „Circa 30% din lungimea canalelor termice prezinta infiltratii de apa, care conduc la pierderi de caldura prin transfer catre mediul exterior, la fenomene de coroziune exterioara si la distrugerea izolatiei exterioare”, se arata in document.

        Numarul mare de interventii asupra retelei are impact major asupra sigurantei furnizarii agentului termic. Totodata, costurile suplimentare se regasesc, intr-un fel sau altul, in costul suportat de catre consumatorul final, care, in ultima iarna, a fost nevoit sa achite facturi de multe sute de lei pentru un agent termic din care a consumat doar o parte.

        Luna plina la perigeu

        Complexul Muzeal de Stiintele Naturii „Ion Borcea” – Bacau, subunitatea Observatorul Astronomic „Victor Anestin” organizeaza duminica, 10 august 2014, observatii astronomice ale unui eveniment denumit Luna plina la perigeu. Orbita Lunii nu este circulara, ci eliptica, punctul de pe orbita cel mai apropiat de Pamânt fiind numit perigeu, iar cel mai îndepartat, apogeu.

        Pe 10 august, Luna Plina producându-se în apropierea perigeului, vom putea observa o Luna Plina putin mai mare si mai stralucitoare decât de obicei.

        În conditiile unui cer senin, Luna Plina va putea fi observata în detaliu, prin instrumentele astronomice din dotarea Observatorului Astronomic „Victor Anestin”, situat pe strada I. G. Destelnica, nr. 8. Observatiile astronomice vor începe la ora 21:30.

        Programul Observatorului Astronomic „Victor Anestin” este marti – duminica, 8,00 -16,00. Luni, este inchis.

        Calatoria mea în România: o experienta umanitara

          De curând, am avut ocazia sa calatoresc în România pentru un schimb de experienta la Centrul „Daniel”, institutie dedicata îngrijirii copiilor cu tulburari neurologice, aflat in orasul Bacau. Colaborarea a început acum un an, cu ocazia vizitei unei delegatii de specialisti de la acest asezamânt la Passarelle, scoala noastra din Lavigny, Vaud.

          Atunci i-am cunoscut pe colegii mei români, care au avut prilejul sa vada pe viu practicile noastre. Am considerat acest prim contact drept foarte prietenesc si util. Prin luna aprilie, am primit un apel telefonic de la d-na Argelia Lerderman, presedinta Asociatiei Espoir Roumanie, care avusese initiativa de a invita delegatia din Bacau sa vina în Elvetia. Ea m-a întrebat daca nu as vrea sa merg în România, sa vizitez Centrul Daniel si sa vorbesc cu oamenii de acolo. Am discutat cu doamna Deborah Galmiche, directoarea mea, si m-am grabit sa accept invitatia.

          …Si iata-ma pregatita pentru o excursie de 12 ore, care ma va duce la Geneva, la Zurich, la Bucuresti si, în cele din urma, dupa o calatorie de cinci ore cu trenul, in Bacau. Aici, am fost primita cu multa caldura de catre Mariana Popa, Director al Centrului „Daniel” si de doamna Ledermann care deja sosise cu câteva zile înainte. M-au asteptat cu o masa calda, la ora… 23:00.

          Bun venit în România!
          Spre surpriza mea, am aflat ca nu voi face o prezentare de o zi, asa cum era prevazut initial, ci de doua zile. Din fericire, îmi plac provocarile! În prima zi, am vizitat diferite centre de sprijin pentru copiii cu dizabilitati fizice sau mentale din judetul Bacau.

          Am avut, de asemenea, ocazia de a-l întâlni pe domnul Sorin Brasoveanu, directorul general al Directiei pentru protectia minorilor din Bacau, si pe doamna Gabriela Achihai, presedinta Fundatiei de Sprijin Comunitar. Ei mi-au relatat despre eforturile care se fac pentru ca persoanele defavorizate, copiii si adolescentii cu probleme sociale sa aiba acces la îngrijire medicala si la programe de educatie.

          Peste tot pe unde am fost, am ramas impresionata de modul responsabil în care se implica personalul de îngrijire si cum sunt rezolvate cazuri grave cu mijloace si resurse, de cele mai multe ori, destul de precare. In urmatoarele doua zile, am avut ocazia sa prezint unei asistente de psihologi si logopezi bacauani institutia unde lucrez, Scoala Passarelle din Lavigny, si sa descriu în detaliu activitatea mea cu copiii de acolo.

          A fost, de fapt, un dialog continuu, profesional si foarte amical. Un coleg român m-a întrebat daca nu cumva m-am suparat ca a vorbit despre lipsurile si greutatile lor, si atunci mi-am seama cât de important este acest schimb de experienta. Dimpotriva, am fost încântata sa constat interesul si abnegatia lor pentru aceasta munca extraordinara si pentru metodele noastre de lucru, admiratia lor pentru mijloacele puse în aplicare pentru a ajuta oamenii care au nevoie.

          În cele din urma, pentru mine, acest seminar de lucru a fost o experienta plina de satisfactii. Cu atât mai mult cu cât a urmat o serie de vizite la diferite obiective culturale, care au culminat cu vizita la Manastirea Neamt, capodopera arhitecturala a secolului al XIV-lea si loc de pelerinaj pentru crestinii ortodocsi din toata Europa de Est. Si cum sa se încheie mai frumos acest periplu moldav decât cu o masa copioasa într-un han traditional, însotita de muzica tiganeasca?

          Si apoi, a urmat întoarcerea cu trenul în Elvetia, visând cu ochii deschisi ore în sir, amintirile înca atât de proaspete. Si framântarile mele, care, sigur vor capata un raspuns: cum i-as putea ajuta pe acesti oameni atât de devotati pentru binele semenilor lor?
          Povestea nu este, probabil, decât începutul …

          Fabrice Rocha da Silva, Passarelle – Elvetia

          Fabrice Rocha da Silva, 30 de ani. Lucrez de cinci ani ca terapeut logoped la Scoala Gateway la Passarelle, din Lavigny, Vaud, Elvetia.
          Este o institutie de specialitate pentru o suta de copii si adolescenti între 5-18 ani, care nu pot merge la scoala regulat, deorece au probleme de învatare sau probleme de comportament. Ca logoped, m-am specializat in tulburari de limbaj, oral si scris.

          Aerostar va juca la Panciu

          Fotbal/ Cupa României Timisoreana

          Federatia Româna de Fotbal a dat publicitatii lista celor 18 jocuri din faza a treia a Cupei României Timisoreana.

          Conform imperecherii geografice, Aerostar Bacau va intâlni in acest tur gruparea vrânceana, Young Stars Panciu.

          Meciul va avea loc la Panciu, miercuri, 13 august, de la ora 17.00. In tururile precedente, Panciu a trecut cu 4-0 de CSM Moinesti si cu 2-0 de Otelul II Galati, in timp ce Aerostar le-a eliminat pe Vitis Suletea cu 5-1 si pe FCM Dinamo Onesti cu 1-0.

          Cinci milioane de euro pentru utilaje si hale

          Prima sesiune de depunere a cererilor din perioada de programare 2014 – 2020 pe Masura 1.2.1 s-a incheiat, iar Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a tras linie si a facut bilantul. La nivel national, au fost depuse 580 de cereri in valoare totala nerambursabila de peste 106,8 milioane de euro pentru finantarea investitiilor de modernizare a exploatatiilor.

          Dintre cele 580 de proiecte, 211 reprezinta investitii pentru fermele de familie, având o valoare nerambursabila de 9,2 milioane de euro.

          Restul de 369 de proiecte, cu o valoare nerambursabila de peste 97,5 milioane de euro, sunt investitii in modernizarea exploatatiilor agricole. Dintre proiectele pentru fermele de familie, majoritatea, mai exact 194, sunt cereri de infiintare sau modernizare a fermelor vegetale, 17 cereri de finantare fiind pentru fermele de animale.

          „In judetul Bacau, au fost depuse 12 proiecte in valoare totala de 4.963.984 euro, ajutorul public nerambursabil fiind de 1.685.060 de euro”, arata Andrei Seto, directorul OJFIR Bacau.

          Dintre acestea, majoritatea au ca obiectiv achizitia de utilaje, dar exista si un proiect care vizeaza executarea unor lucrari de constructii montaj. E vorba despre investitia cu cea mai mare valoare – 2.514.456 de euro -, suma ce urmeaza a fi folosita pentru construirea a opt hale intr-o ferma de pui.

          „Aceasta a fost prima sesiune de depunere on-line a cererilor pe Masura 1.2.1, ceea ce va scurta foarte mult atât perioada de evaluare a proiectelor, cât si perioada de contractare.”
          Andrei Seto, director OJFIR Bacau

          Puterile adverse ale lumii

          Sfânta Evanghelie propusă pentru duminica a XIX-a de peste an are un parcurs foarte dramatic. Ne-am putea prezenta această relatare ca scenele unui adevărat film.
          Este noapte… Isus se roagă singur, pe munte, în timp ce ucenicii sunt pe lac, într-o barcă „lovită de valuri”. La un moment dat vine Isus spre ei „mergând pe mare”. Ucenicii se înspăimântă, Isus îi linişteşte, Petru vrea să-i meargă în întâmpinare pe apă, dar simte că se scufundă… Strigă după ajutor, Isus îl prinde de mână şi-i reproşează puţina lui credinţă. Vântul încetează, iar cei care sunt în barcă, exclamă: „Tu eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!”.
          Ca şi în duminica trecută, şi astăzi, Evanghelia ne pune în faţa unei realităţi extraordinare, impresionante în ceea ce priveşte comportamentul lui Isus. Şi, de asemenea, şi astăzi suntem provocaţi de Evanghelie să reacţionăm în faţa acestei relatări, culegând din ea sensul profund, dincolo de orice tentaţie de scepticism incredul sau de superficialitate emotivă.
          De fapt, interesul relatării nu se epuizează în dramaticul situaţiilor şi evenimentelor relatate; el se concentrează mai ales în mesajul care este implicit şi ascuns în aceste evenimente, şi pe care trebuie să-l descoperim dincolo de realitatea simplă a faptelor povestite.
          Această pagină din Evanghelia după sfântul Matei este simultan „relatare” a ceea ce s-a întâmplat în acea noapte pe lac, şi „simbol” al situaţiilor mai generale care îi privesc şi pe cititorii şi auditorii Evangheliei.
          Barca lovită de valuri este barca lui Petru, adică aceea de pe timpul în care stătea Petru şi ceilalţi ucenici, dar şi Biserica, cea care încontinuu, în toate timpurile, se confruntă cu puterile adverse ale lumii; acele puteri adverse care se manifestă uneori explicit prin persecuţie, dar care pot lua şi aspectul instrumentalizării, rău-înţelegerii şi non-consideraţiei.
          Teama şi dubiile ucenicilor şi a lui Petru sunt temerile şi dubiile creştinilor din toate timpurile. Biserica a fost şi va fi mereu o comunitate de credincioşi, dar în acelaşi timp aceşti credincioşi sunt întotdeauna – când mai mulţi, când mai puţini – „oameni cu puţină credinţă”, aşa cum, de fapt, suntem un pic noi toţi.
          Şi în tot timpul „navigării” sale prin noaptea istoriei, Biserica se află întotdeauna într-o situaţie unde pare că Domnul este absent, într-o situaţie unde pare că lucrurile lumii merg înainte, înaintează fără Cristos şi fără Evanghelie, în timp ce, în realitate, Domnul este întotdeauna prezent, chiar dacă într-un mod ascuns şi misterios, şi, de fapt, întreaga istorie a omenirii şi a lumii este situată sub semnul Paştelui, adică al morţii şi învierii lui Cristos.
          Întotdeauna, pe tot parcursul vieţii pământeşti, fragilitatea puţinătăţii noastre de credinţă este chemată să se depăşească încontinuu prin strigătul rugăciunii care îl invocă pe Cristos mântuitorul, pentru a găsi în el sprijin şi încredere în orice încercare şi dificultate, deoarece aventura credinţei creştine nu poate fi gândită şi trăită ca o liniştită croazieră de vacanţă.

          Pr. Iulian Robu, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău

          APIA Bacau da adeverinte pentru credite

          Centrul Judetean Bacau al APIA elibereaza, incepând de joi, 7 august, adeverinte pentru beneficiarii schemei de plata pe suprafata care vor sa acceseze credite pentru finantarea activitatilor curente.

          Imprumuturile sunt garantate de Fondul National de Garantare a Creditului pentru IMM si Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN si se pot obtine doar de la bancile cu care APIA a incheiat conventii.

          Adeverinta atesta faptul ca agricultorul a depus cererea de plata pe suprafata pentru 2014, ca au fost finalizate controalele si verificarile administrative asupra cererii, precum si suprafata pentru care a beneficiat de subventia acordata de APIA.

          Jandarmi bacauani „detasati” in alte judete

            Efective de la Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau au asigurat masurile specifice de ordine si siguranta
            publica in Roman, unde s-a desfasurat „Bâlciul anual”.

            Pe timpul desfasurarii acestei misiuni, jandarmii din cadrul unitatii au constatat 40 de fapte cu caracter contraventional (comercializarea de bunuri fara documente de provenienta, tulburarea ordinii publice, proferarea de injurii si expresii jignitoare), valoarea totala a amenzilor fiind de peste 7.000 lei.

            Misiunile de asigurare a ordinii si linistii publice la nivelul Gruparii de Jandarmi Mobila Bacau vor continua si in perioada urmatoare, dar la Tecuci, intre 9 si 15 august. Tot acum, pe 10 august, se vor deplasa si in Iasi, pentru a asigura masurile de ordine la un meci de fotbal.

            Premergator si pe timpul desfasurarii acestei partide de fotbal, jandarmii bacauani vor desfasura si activitati specifice de prevenire a violentei cu ocazia jocurilor si competitiilor sportive, activitati incluse in proiectul „Jandarmeria pe intelesul tuturor”.

            A crescut numarul copiilor neglijati

              Copiii neglijati grav de parinti, parasiti sau abuzati sunt preluati de serviciile sociale in regim de urgenta. Desi nivelul de trai, dar si accesul la informatii a crescut, numarul copiilor care intra „in sistem” nu scade. „Se constata o crestere a numarului de copii neglijati, victime ale violentei familiale sau abandonati de familie”, arata Sorin Brasoveanu, directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC).

              La 31 decembrie 2013, numarul copiilor cu vârsta de 0-2 ani ocrotiti la asistenti maternali profesionisti (AMP) era de 587, pentru ca dupa sase luni, mai exact la 30 iunie, sa fie de 606. In centrele rezidentiale, numarul asistatilor minori a crescut de la 417 la 420, cei preluati fiind copii cu hidrocefalie si spina bifida.

              „De aceea, ne-am stabilit doua prioritati importante: sa intarim capacitatea administratiei publice locale de a gestiona problemele sociale si de a preveni agravarea situatiei familiilor aflate deja in dificultate si sa finalizam inchiderea centrelor mari pentru a crea servicii alternative”, declara directorul DGASPC Bacau. La ora asta, singurul centru mare ramas in functiune e „Henri Coanda” de la URA.

              Acesta ocroteste 80 de beneficiari, intre care sunt si 22 de perechi de frati. Copiii vor fi evaluati individual, solutiile urmând sa fie, de asemenea, individuale: reintegrarea in familia naturala sau largita, ocrotirea la AMP, plasament in alta familie sau in centre apartinând unor ONG-uri.

              Bacaul ar putea deveni „judet pilot”

              Intarirea capacitatii primariilor de a interveni se face prin dezvoltarea de „servicii comunitare integrate”. E un lucru stiut de multa vreme, intrebarea e de ce nu s-a facut pâna acum? Din cauza ca, desi exista cadrul legal, nu exista personal, afirma Sorin Brasoveanu: „Nu exista asistenti medicali comunitari, nu exista mediatori scolari, nu exista asistenti sociali!”

              E vorba de a respecta trei drepturi fundamentale ale copiilor: dreptul la viata si sanatate, la familie si la educatie. Un alt instrument de prevenire ar fi „consiliile comunitare consultative”, dar nici acestea nu functioneaza. Asadar, care e solutia?

              „Am discutat cu Ministerul Muncii si cu UNICEF despre posibilitatea implementarii unui proiect pilot privind pachetul minim de servicii sociale care, daca ar exista, ar preveni separarea copilului de familie si eventualele cazuri de neglijare sau abuzare. Urmeaza ca proiectul sa fie implementat intr-un judet si noi speram ca acesta sa fie judetul Bacau”, a declarat Sorin Brasoveanu.

              El se va intâlni, saptamâna viitoare, cu Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF in România, ceea ce ar putea fi de bun augur pentru DGASPC, mai bine-zis pentru copiii aflati in dificultate, care ar beneficia de acest proiect.

              Unde evadam in week-end?

              Vineri:

              Antonia va concerta, in aceasta seara, in „Club Marinarul”. Dj Yoshi va da startul petrecerii la ora 23.00.

              „The Stage” organizeaza „Summer Slam Dunk”, de la ora 21.00.

              „Police Pub” va asteapta sa petreceti o seara româneasca alaturi de Formatia Relevance, de la ora 22.00.

              „Valhalla Pub” continua seria concertelor „Big Bang Bands” cu trupa This Cover Band. Spectacolul incepe la ora 22.00, iar un billet costa 15 lei.

              „Pub S” va invita la o seara Metal, de la ora 22.00. Petrecaretii pot câstiga prin tragere la sorti invitatii la „Rockstadt” si Extreme Fest. Intrarea este libera.

              Danezu va cânta in „Club LM”, de la ora 23.00. Un bilet costa 10 lei.

              Amatorii de karaoke sunt asteptati la „Maya Cafe”, sa cânte alaturi de Dj Cip. Pentru rezervari puteti suna la 0742423210.

              Sâmbata:

              „Pub S” organizeaza „Discoteca de altadata”, de la ora 22.00. Intrarea este libera.

              „Club LM” sarbatoreste 11 ani de la deschidere. Dj Myreel si Dj Robyn se vor ocupa cu mentinerea bunei dispozitii. Un bilet costa 10 lei.

              „Siminca’s Fun House” va asteapta in fiecare seara, de joi pâna duminica, sa va distrati alaturi de Formatia Siminica si Dj Apostol. Rezervari se pot face la numarul: 0755751245.

              Cinefilii bacauani pot urmari, in acest weekend, in premiera, la „Cinema City”, urmatoarele productii:

              Cum sa evadezi de pe Pamânt

              Regia: Cal Brunker Gen: Animatie, Aventuri, Comedie
              Cu: Brendan Fraser, Rob Corddry, Jessica Alba, Sarah Jessica Parker
              Pe planeta Baab, Sorch Supernova, astronaut, este un erou national pentru populatia de extraterestri cu chip albastru. Maestru al misiunilor spectaculoase de salvare, Scorch reuseste sa faca fapte de un curaj nemaivazut cu ajutorul tacut al fratelui sau tocilar, Gary, sef peste controlul misiunilor de la BASA. Când sefa cea mare de la BASA, Lena, îi informeaza pe cei doi frati ca s-a primit un SOS de pe o planeta faimos de periculoasa, Scorch nu ia în seama avertizarile lui Gary si porneste de îndata într-o noua misiune care se anunta palpitanta.

              Gardienii galaxiei

              Regia: James Gunn Gen: Actiune, Aventuri, SF
              Cu: Chris Pratt, Zoe Saldana, Dave Bautista, Bradley Cooper, Vin Diesel
              Aventurierul Peter Quill se trezeste tinta unei periculoase urmariri dupa ce fura un glob cu puteri misterioase. Încercarea de a dejuca planurile lui Ronan, un raufacator ce ameninta soarta întregului univers, îl face pe Peter sa formeze o echipa cu invincibilul Drax Distrugatorul, cu mortala Gamora, cu Groot, un umanoid cu forma de copac, si cu ratonul Rocket. Dar când Peter descopera adevarata putere a globului si posibila amenintare pe care acesta o reprezinta la adresa galaxiei este clar ca urmeaza o lupta pe viata si pe moarte pentru a salva lumea asa cum o stim.

              Madalina Gheta

              ULTIMELE ȘTIRI