Acasă Blog Pagina 3790

Elevii risca sa ramâna fara profesori la clasa. Catedre libere in scoli

    Desi mai sunt câteva zile pâna incepe scoala, in multe unitati de invatamânt din judet inca mai sunt catedre libere. Din evidentele Inspectoratului Scolar Judetean Bacau, 670 de locuri din sistem sunt in continuare neocupate de dascali.

    Si in acest an, scoala va incepe cu mari probleme pe ceea ce inseamna miscarea personalului didactic. Chiar daca Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bacau a organizat mai multe sedinte publice de repartizare pe post a profesorilor, nu toate catedrele au putut fi ocupate.

    Cel mai mare deficit se preconizeaza ca va fi la nivelul invatamântului prescolar (gradinite) si primar, unde sunt, in continuare, mai multe locuri libere decât solicitari. In prezent sunt neocupate 670 catedre, aproape jumatate complete (285). Cele mai multe sunt in scolile din mediul rural, in comune precum Ghimes – Faget, Parincea, Dealu Morii, Horgesti, Luizi Calugara, Magura, Sanduleni, Sascut, Brusturoasa, Filipeni, Glavanesti, Rachitoasa, Solont, Prajesti, Rosiori sau Oncesti.

    Si in Bacau mai sunt inca posturi libere in Colegiul Economic „Ion Ghica” (alimentatie publica), la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, Liceul cu Program Sportiv, Colegiu National „Ferdinand I” (fizica), Colegiul National „Vasile Alecsandri” (limba rromani), Colegiul National de Arta „George Apostu” (cele mai multe), dar si la scolile „Alecu Russo” sau „Octavian Voicu”, pe educatori.

    Cele mai multe catedre libere sunt:

    – pentru invatamântul prescolar (educatori) – 47
    – pentru invatamântul primar (invatator) – 91
    – educatie muzicala – 62
    – educatie plastica – 49
    – chimie – 25
    – fizica – 23
    – religie ortodoxa/catolica – 32
    – limba franceza – 18
    – limba engleza – 22
    – limbi materne – 53
    – educatie fizica si sport – 38

    „O noua sedinta de repartizare pe post sau catedra va avea loc pe 12 septembrie, la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, pentru candidatii care au obtinut cel putin nota 5 si care solicita angajare pe perioada determinata in baza concursului de Titularizare din 2011, in ordinea descrescatore a notelor. Dupa aceasta sedinta, posturile ramase libere vor fi repartizate pe o noua metodologie, care va fi facuta publica in urmatoarele zile.”
    prof. Ida Vlad, inspector scolar pentru managementul resurselor umane ISJ Bacau

    Pâna acum, de angajarile pe catedrele ramase libere dupa aceste sedinte publice se ocupau directorii de scoli care, in cazul candidatilor calificati, putea angaja personal pe sistemul de plata cu ora, iar in 60 de zile se organiza concurs cu angajare ulterioara pe perioada nedeterminata. In cazul personalului cu studii necorespunzatoare postului, concursul se organiza in 30 de zile. Si in aceste cazuri se aplicau angajarile pe perioada determinata si plata cu ora. Este insa posibil ca aceste reglementari sa se modifice.

    Pentru desfasurarea in bune conditii a orelor la clasa, catedrele libere vor fi ocupate, cel mai probabil, la fel ca si in anii trecuti, de profesori pensionari, de cei care au dorit completari de norma (dar fara a fi calificati) sau de cei care aleg plata cu ora.

    CASETA:
    Inspectoratul Scolar Bacau a scos la bataie anul acesta 1.923 de posturi didactice, din care 367 titularizabile si 1.556 netitularizabile. Pe o alta clasificare, 1.815 dintre acestea au fost vacante, iar 108, rezervate. Din acest total, doar 186 de profesori au ocupat posturi ca titulari in sistem. Asta in conditiile in care, an de an, ies din sistem, prin pensionare, in jur de 300 de dascali. Toti titulari si cu gradul maxim.

    Un razboi inutil

    Operatiunea “Protective Edge”, in urma careia au fost ucisi peste 2.000 de palestineni in Gaza, a fost declansata de un pretext fals, sustine un document israelian citat de New York Times.

    Conform documentului, rapirea si uciderea celor trei adolescenti israelieni a fost facuta, intr-adevar de persoane care aveau legaturi cu Hamas, insa nu a fost o operatiune comandata de aceasta organizatie.

    Conform investigatiilor autoritatilor israeliene, nu a fost descoperita nici o dovada ca liderii Hamas au planuit si ordonat rapirea adolescentilor, in ciuda faptului ca premierul Benjamin Netanyahu si alte persoane din conducerea Guvernului au declarat mereu ca rapirea si asasinarea celor trei a fost orchestrata de liderii Hamas.

    Investigatiile au mai relevat si faptul ca unul dintre adolescentii rapiti a reusit sa sune de pe celular la Politie, insa autoritatile au considerat telefonul o farsa si au ignorat apelul. Rezultatul a fost declansarea unei serii de violente.

    Dupa ce cadavrele celor trei au fost gasite, o grupare extremista israeliana a rapit un adolescent palestinian, pe care l-a ars de viu, lucru care i-a determinat pe luptatorii Hamas sa inceapa sa traga cu rachete spre teritoriile israeliene.

    Consecinta a fost bombardarea Fasiei Gaza de pe pamânt, din aer si de pe apa, determinând o intensificare a tirurilor cu rachete ale Hamas, ceea ce a dus, in final, la ofensiva terestra a armatei israeliene.

    Bombardarea Fâsiei Gaza a provocat peste 2.100 de morti, marea majoritate civili, determinând proteste in intreaga lume. A fost un masacru inutil generat de intentia autoritatilor israeliene de a pune piedici procesului de pace din zona.

    Netanyahu nu a facut un secret din faptul ca nu doreste o reconciliere cu palestinienii. Or, pretextul a fost prea bun ca sa fie ratat, dupa ce Hamas si Administratia Palestiniana ajunsesera la un acord pentru formarea unui Guvern.

    HIT Park Hemeius / Valoarea investitiilor a depasit valoarea proiectului

    Parc Industrial HIT Hemeius si-a rectificat bugetul de venituri si cheltuieli pe acest an. Astfel, fata de bugetul initial, societatea a propus cresterea veniturilor totale cu 29.270 de lei, bani obtinuti din refacturarea utilitatilor catre clientii parcului, din diferentele de curs valutar, precum si din facturarea penalitatilor de intârziere la incasarea creantelor obtinute in baza contractelor aflate in derulare.

    S-a solicitat, de asemenea, majorarea cu 29.270 lei a bugetului de cheltuieli, justificat de cresterea cheltuielilor de exploatare, mai exact, cu piesele de schimb (grup de pompare si intrerupatoare), intretinerea si reparatiile, amortizarea, comisioanele bancare, penalitatile si obtinerea certificatelor energetice.

    Adrian Iordache, directorul HIT Park, a prezentat documentatia in fata alesilor, societatea fiind subordonata Consiliului Judetean (CJ) Bacau, prilej cu care presedintele Dragos Benea a vrut sa stie câti angajati lucreaza, in prezent, in parcul industrial. „Acum are 660 de salariati, peste tinta prevazuta in proiect, de 500”, a explicat directorul HIT.

    „Pentru ca vin niste luni de toamna mai complicate, va rog ca in decembrie sa prezentati o informare completa privind spatiile inchiriate, veniturile obtinute si strategia pentru 2015-2010”, a cerut presedinte CJ Bacau. Adrian Iordache a explicat ca ar vrea sa extinda parcul deoarece exista cereri, dar nu mai are teren. El a mai precizat ca „valoarea investitiilor actuale depaseste suma investita initial in proiect”.

    Concret, s-au investit 7,28 de milioane de euro ca sa se realizeze acest parc industrial, iar acum doar valoarea constructiilor private, incluzând-o si pe cea apartinând Techno Stamp, care se afla in curs de executie, depaseste 8 milioane de euro. Daca adaugam echipamentele si utilajele, ajungem la 12 milioane de euro. Dragos Benea a amintit despre faptul ca „din 2004, HIT a fost mingea de ping-pong a multor politicieni (…).

    Eu si Adi Iordache am bagat capul in nisip si ne-am vazut de treaba.” Din fericire, HIT Park are o evolutie ascendenta, caci „acolo se face productie, nu call center”, a mai spus, in final, presedintele CJ Bacau.

    Reduceri la abonamente si bilete CFR pentru elevi si studenti

    Apropierea momentului inceperii noului an scolar i-au bagat in priza pe elevii si studentii care face naveta. Astfel, incepând cu aceasta data, acestia trebuie sa-si innoiasca abonamentele de calatorie. In cazul celor care utilizeaza trenul, CFR Calatori le recomanda elevilor si studentilor sa îsi achizitioneze din timp biletele/abonamentele dorite pentru a calatori spre/dinspre locul în care învata.

    Potrivit regulamentelor CFR, elevii din clasele 0 -12 beneficiaza, în baza carnetului de elev sau a adeverintei pentru clasa pregatitoare, de o reducere de 50% la cumpararea unui bilet de tren Regio si de o reducere cuprinsa între 20%-30% la cumpararea unui bilet de tren InterRegio. „Elevii care folosesc zilnic trenul pentru a merge la scoala pot achizitiona abonamente lunare care le permit sa calatoreasca cu 75% reducere la trenurile Regio.

    Reducerile sunt valabile pentru calatoriile la clasa a doua”, se arata intr-un comunicat de presa al companiei de cale ferata. In plus, studentii la zi din învatamântul de stat sau privat acreditat beneficiaza, în baza legitimatiei de student „reducere la transport”, de o reducere de 50% pentru un numar nelimitat de calatorii cu trenurile Regio.

    În baza carnetului de cupoane, studentii pot efectua 24 de calatorii cu trenurile InterRegio, în decursul unui an, cu o reducere de 50%. Studentii care folosesc zilnic trenul pentru a merge la facultate pot achizitiona abonamente lunare care le permit sa calatoreasca cu 75% reducere la trenurile Regio. Reducerile sunt valabile pentru calatoriile la clasa a doua.

    Pentru abonamente valabile la trenurile InterRegio, elevii si studentii beneficiaza de o reducere de 50% prin abonametele din oferta de transport a companiei. „Toate aceste facilitati si oferte sunt puse la dispozitia opiniei publice de operatorul national de transport feroviar de calatori SNTFC CFR Calatori”, a precizat Oana Brânzan, purtatorul de cuvânt al companiei de cale ferata.

    De exemplu, un elev sau student plateste doar 78,75 lei pe un abonament lunar Regio, clasa a-II-a pe ruta Adjud – Bacau – Adjud, în loc de 304,5 lei cât ar costa calatoriile la pret întreg timp de 21 de zile lucratoare pe luna. Daca traseul parcurs scade sub limita de 40 de km., dar nu mai putin de 40 de km., elevul sau studentul va plati 73,50 de lei pe abonament, iar daca traseul este intre 31 si 40 de km, pretul va fi de 57,75 de lei.

    „De retinut ca, pâna la data de 12 octombrie 2014 inclusiv, elevii vor beneficia de reduceri în baza carnetului de elev vizat pentru anul scolar trecut sau a adeverintei eliberata de unitatea de învatamânt de apartenenta.”
    Gheorghe Popoeag, seful garii Bacau

    Pâna la data de 31 octombrie inclusiv, studentii pot calatori în baza legitimatiei de student pentru reducere la transport vizata pentru anul universitar 2013-2014.

    Alesii intra sub lupa „Cetatenilor Activi”

      Asociatia „Romanian Youth Movement for Democracy” (RYMD), in colaborare cu Asociatia „Un Zâmbet” Bacau, lanseaza astazi, joi, 11 septembrie, de la ora 12.30, proiectul „Cetateni Activi pentru Bacau”, finantat din Fondul ONG in România.

      In cadrul conferintei va avea loc prezentarea proiectului si a website-ului www.bacaulactiv.ro, prin intermediul caruia va fi urmarita informarea bacauanilor cu privire la activitatea alesilor locali, judeteni si a parlamentarilor de Bacau.

      Vor fi utilizate criterii ca eficienta, propunerile legislative/proiectele de hotarâre sau interventiile in plen, luarile de cuvânt etc. Lansarea va avea loc la Hotelul „Dumbrava” si va beneficia de prezenta unor consilieri locali si judeteni.

      Teatrul Municipal Bacovia. Un spectacol de divertisment

      Am avut senzatia, la deschiderea de stagiune a teatrului nostru, ca vacanta nu s-a sfârsit, pentru ca „Valentine’s Day în familie” este genul de spectacol de divertisment, de vacanta. E o senzatie placuta, presupunând o stare destinsa, voie buna, chef de distractie.

      Iar de distrat, te poti distra în fel si chip, asta depinde de o multime de lucruri. Când merg la teatru, însa, am pretentia unui tip de divertisment superior, asteptând sa vad o productie în genul comic (fie ea doar un simplu vodevil, o farsa, o comedie bulevardiera) bine scrisa, cu mestesug. Pusa în scena cu fantezie, cu verva spirituala. si nu pot spune ca asta am vazut la „Valentine’s Day în familie”, un text de Sergiu Vâlcu, prezentat în premiera absoluta la Teatrul Bacovia.

      Textul mi se pare destul de subtirel, iar montarea semnata de Adrian Gazdaru una care nu iese cu nimic din comun. Adica este genul de spectacol de serviciu, de stagiuni estivale, de deplasari cu ceva usor, amuzant, fara mari probleme. Am aflat, parcurgând caietul-program, ca Sergiu Vâlcu este scriitor, având, la baza, o formatie de sociolog.

      Ceea ce înseamna ca observa cu ochiul unui profesionist o multime de stari de lucruri din societatea contemporana, de situatii, tipuri de relatii între oameni, etc. Astfel, obsesia personajelor din piesa la care ne referim este legata de bani, de situatia materiala, pragmatismul fiind zeul absolut al acestor timpuri. Si capatuirea, parvenitismul, cel politic fiind caricaturizat de Sergiu Vâlcu prin personajul Magda Popescu, o femeiusca frivola si ridicola, care se viseaza senatoare.

      E o lume marunta în piesa, cu doua familii, Popescu si Vasilescu, vecini de palier. Cu pensionari, având mici placeri vinovate?- domnul citeste revista Playboy, doamna e cam sugativa, tragând rapid câteo dusca din sticlele aflate întra-un barulet tinut sub cheie, fiul lor are un butic din care-i întretine pe toti, în primul rând pe nevasta lui închipuita, care-i cere s-o faca senatoare si pe fiica razgâiata, cu mintea de pasarica, având gândul doar la maritis. Nu am sa mai insist asupra textului, spunând doar ca autorul a introdus un cutremur în piesuta, ca s-o mai dinamizeze, altminteri ea fiind cam statica.

      Voi spune apoi ca pe scena se aud multe expresii curente din folclorul urban, bancuri, ziceri haioase care circula frecvent, asa încât textul pare, la un moment dat, o colectie de astfel de „perle” cunoscute, inventivitatea, originalitatea autorului la nivel de replica fiind dezamagitoare.

      Actorii din distributie îsi fac însa constiincios datoria, si chiar sunt bine pusi în valoare, Adrian Gazdaru, actor el însusi, stiind ce sa faca la acest capitol. Viorel Baltag revine pe scena, si acesta e un lucru bun (notiunea de pensie fiind un nonsens pentru actorii valizi), dând dovada de disponibilitate în registrul comic, Marlene Duduman se descurca onorabil, la fel Nela Zare si Alina Simionescu. Bogdan Buzdugan e în rol, în timp ce soata lui din piesa, „senatoarea”, este exact portretizata de Corina Goranda. Niste aparitii haioase (dar niste personaje inconsistente) au chipurile lui Dumitru Rusu, Bogdan Matei si Valentin Braniste.

      În scenografia lui Gelu Rîsca (o sufragerie obisnuita), spectacolul „Valentine’Day în familie” este unul de divertisment usor, care poate avea succes la public, ceea ce, totusi, e cam putin pentru o deschidere de stagiune.

      Incepe distribuirea cardului national de sanatate

        Documentul electronic va ajunge in casele bacauanilor prin factorii postali

        Dupa indelungi discutii, dupa norme si legi aparute si apoi anulate, in sfârsit vom intra cu totii in posesia cardului national de sanatate, document ce ne va ajuta sa accesam serviciile medicale. Acesta va fi distribuit asiguratilor, gratuit, prin posta, iar in cazul in care titularul nu va fi gasit la domiciliu de doua ori, actul va fi returnat Casei Judetene de Asigurari de Sanatate.

        Pentru distribuirea acestor carduri, Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) a incheiat cu Compania Nationala Româna un contract de servicii de peste 11 miliarde de lei, pentru ca toti asiguratii din Bacau sa intre in posesia acestor documente. Vor primi carduri de asigurat toti bacauanii care au implinit vârsta de 18 ani. Pe card sunt vizualizate numele si prenumele asiguratului, codul unic de identificare in sistemul national de asigurari de sanatate, numarul de identificare a cardului si data expirarii (5 ani de la emitere).

        Activitatea de distribuire va incepe efectiv pe 24 septembrie. Pentru Bacau, Imprimeria Româna a tiparit 407.829 de carduri. Pentru a putea fi accesate, furnizorii de servicii medicale sunt obligati sa-si achizitioneze cititoare de card, cu preturi intre 60 si 250 de lei. Pentru persoanele care vor implini de acum incolo vârsta de 18 ani si vor avea calitatea de asigurat, se va continua procesul de tiparire si distribuire.

        Cardul National de Sanatate reprezinta modalitatea ca pacientul sa fie indentificat ca asigurat in Sistemul national al asigurarilor de sanatate pentru a putea primi servicii medicale si, implicit, sa fie certificat fiecare act medical. Pentru a fi functional, cardul trebuie activat intr-un sistem specializat conectat la DES (Dosarul electronic de sanatate).

        „Trebuie sa se inteleaga ca, incepând cu luna ianuarie 2015, cardul de sanatate va fi singura modalitate de accesare a serviciilor medicale si farmaceutice, cu exceptia serviciilor de urgenta. Fara prezentarea acestui card, asiguratul va plati prestatia medicala. In caz de pierdere sau disfunctionalitate a cardului, putem emite o adeverinta de inlocuire, care este valabila doar 30 de zile, pâna la emiterea unui card nou.”
        Dan Stoica, director contractari CJAS Bacau

        „Posta Româna are ca termen de distribuire a acestor carduri finele anului. Cardurile vor fi primite la domiciliu cu recomandata si semnatura de primire. Daca destinatarul nu este gasit la domiciliu de doua ori, cardul va sta in oficiul postal inca 10 zile calendaristice, iar apoi va fi predat Casei de Sanatate. Cardul poate fi predat si unui membru din familie, daca acesta are acelasi domiciliu.”
        Octavian Radulescu, director Posta Româna, filiala Bacau

        Sa vina Steaua! Sau mai degraba nu!

        Fotbal/ Daca va cadea cu unul din granzii Ligii I, iar meciul va fi programat in nocturna, Sport Clubul nu va juca acasa in „saisprezecimile” Cupei

        Fara victorie in campionatul ligii secunde, Sport Club Bacau si-a scos pârleala in Cupa României. Cu vârf si indesat! Marti, in faza a V-a a Cupei, Sport Club a surclasat cu 5-0 in deplasare divizionara C Aerostar, spre marea satisfactie a antrenorului Viorel Tanase, al carui post ramâne, insa, in continuare, sub semnul intrebarii.

        Un nou pas gresit in campionat, in meciul de sâmbata, de la Dorohoi i-ar putea fi fatal lui Tanase. Numai sa aiba si cine sa-l demita pe Tanase deoarece postul de presedinte al gruparii ras-finantate de Consiliul Local Bacau este ocupat in continuare de Liviu Goian, care nu-si poate exercita din plin atributiunile deoarece se afla in stare de arest preventiv.

        Marti e tragerea

        Indiferent de rezultatul meciului cu FCM Dorohoi, atentia bacauanilor va fi atintita in continuare asupra Cupei României. Si asta pentru ca marti, 16 septembrie, va avea loc tragerea la sorti care va decide adversara Sport Clubului din „saisprezecimile” competitiei ce se vor desfasura pe parcursul a trei zile, 23, 24 si 25 septembrie si care vor consemna si intrarea in cursa a formatiilor din Liga I.

        In mod cert, in saisprezecimile de finala, Hurdubei si compania vor intâlni o prim divizionara. Majoritatea microbistilor si-ar dori un meci tare cu Steaua, Dinamo, Petrolul sau CFR Cluj, insa o astfel de adversara ar putea face ca partida sa nu se desfasoare in Bacau!

        Cu nocturna in spinare

        Concret, divizionarele B vor fi programate sa joace acasa, in cazul SC-ului, pe „Letea”. Dar in situatia in care partida respectiva va face obiectul televizarii, iar postul TV respectiv va hotari sa o transmita in nocturna, sansele ca Sport Club sa joace acasa sunt nule.

        Cu exceptia cazului in care sefii din Primarie, incepând cu interimarul Vasile Tescaru, continuând cu vicele Radu Ababei si cu directorul Gabriel Stanica Lupu si incheiind cu fantoma suspendatului Romeo Stavarache nu se vor da de trei ori peste cap si vor muta in timp record instalatia de nocturna de pe „Municipal” pe „Letea”. Le-a iesit cu scaunele si cu bancile de rezerva transformate in masa presei, de ce nu ar face-o si cu nocturna?

        Surpriza Unirea Jucu

        Rezultatele complete inregistrate in faza a V-a a Cupei: Aerostar – Sport Club Bacau 0-5, Cetatea Târgu-Neamt – Rapid CFR Suceava 0-1, Viitorul Axintele – Unirea Slobozia 6-4, dupa penalty-uri (2-2 dupa 90 de minute, 3-3 dupa 120 minute), Gloria Buzau – CF Braila 0-1, FC Stefanesti – ACS Berceni 2-3, Fortuna Câmpina – Unirea Târlungeni 3-0, FC Voluntari – CS Mioveni 1-2, Chindia Târgoviste – Academica Arges 2-1, FC Olt – CSM Râmnicu-Vâlcea 3-5, dupa penalty-uri (1-1 dupa 120 de minute), FC Caransebes- Metalul Resita 9-9 dupa penalty-uri (1-1 dupa 120 minute), Soimii Pâncota – Poli Timisoara 3-2, Unirea Jucu – Olimpia Satu Mare 6-5 dupa penalty-uri (2-2 dupa 120 minute), Ariesul Turda- FC Bihor 0-1 dupa prelungiri (0-0 dupa 90 minute), Farul Constanta – Sageata Navodari 1-3 dupa prelungiri (1-1 dupa 90 minute).

        Comcereal Bacau a redevenit societate de tip inchis

        Actionarii societatii Comcereal Bacau, au aprobat retragerea (delistarea) de la tranzactionare a titlurilor acesteia la Bursa de Valori Bucuresti si transformarea în societate de tip închis. Actionarii au analizat un raport întocmit de un expert autorizat, pe baza caruia au stabilit pretul pe actiune care urmeaza a fie achitat în cazul retragerii actionarilor si procedurile de retragere a celor care nu sunt de acord cu delistarea.

        Astfel, pretul actiunii, la retragerea actionarilor, este de 0,35 de lei. Actionarii au stabilit si procedura de retragere din societate: cererile de retragere, autentificate sau certificate de un notar public, pot fi depuse doar in perioada 3 decembrie – 6 ianuarie si trebuie insotite de copie dupa actul de identitate, cu specimen de semnatura, si de dovada detinerii de actiuni (certificate de actionar in original sau extras de cont din registrul actionarilor).

        Cererile pot fi depuse la sediul societatii sau la cel al consultantului autorizat, societatea RVM Consult Bacau. Plata contravalorii actiunilor se va face in termen de maxim 15 zile. Formularele de retragere pot fi solicitate de la societate sau pe mail. Aceste hotarâri luate de Adunarea Generala a Actionarilor se resfrâng asupra actionarilor inregistrati in registrul actionarilor la data de 3 decembrie 2014. Valoarea titlurilor Comcereal a crescut, din luna aprilie, de la 0,06 lei pe unitate, la un leu.

        Aceste tituri au fost tranzactionate ultima oara pe 29 august, la pretul de un leu/titlu, variatia de pret fiind de peste 28% fata de tranzactia precedenta. Principalii actionari ai Comcereal sunt Grupul Agricola Bacau, prin compania Salbac, cu 50,3% din actiuni, si Romconstructor Bacau, cu 10,6% din actiuni. Celelalte titluri, respectiv 39%, sunt detinute de alti actionari. Comcereal Bacau se ocupa de comertul cu ridicata al cerealelor, semintelor, furajelor si tutunului neprelucrat. Anul trecut, a inregistrat o cifra de afaceri de 16,7 milioane de lei si un profit de 7.719 lei.

        “Ponderea tranzactiilor cu actiuni Comcereal pe Bursa era nerelevanta, or sunt niste costuri generate de listarea companiei. Dar mergem mai departe cu programul de dezvoltare a firmei. Deja dam o noua fata activelor ei. Avem baze de receptie in Bacau, Sascut, Buhusi, Filipesti, Podu Turcului, Parincea, Secuieni si Racaciuni. In ultimul timp, a crescut ponderea operatiunilor de preluare de cereale, iar compania are o buna reputatie de piata, asigura conditii bune de preluare si pastrare si preda marfa la timp.”
        Grigore Horoi, presedintele Grupului Agricola, actionar majoritar la Comcereal

        Fotbal juniori / Record de echipe in Bacau

        La finalul acestei saptamâni se da startul campionatelor de juniori C, D si E ale judetului Bacau. Numarul echipelor inscrise in aceste competitii este unul record: 33!

        „Daca includem si cele sase formatii de la A1, care vor juca un campionat tur-retur cu repetitie, avem nu mai putin de 39 de echipe de juniori. Este cea mai mare bucurie pe care o traiesc de când am fost investit in functia de presedinte a Asociatiei Judetene de Fotbal”, a declarat Cristi Sava, seful forului judetean.
        Iata si componenta campionatelor de juniori C, D si E.

        Campionatul de juniori C si D

        Seria I (Seria Trotus): CSS Onesti, CSM Moinesti, AS Ghimes, Athletic Comanesti, Trotusul Onesti, Vulturul Magiresti, Magura Târgu-Ocna, UZU Darmanesti, Gloria Zemes.

        Seria a II-a (Seria Bacau): Sport Club Bacau, LPS Bacau 1, LPS Bacau 2, Aerostar, Geen Club, Viva Activ Buhusi, FCM Bacau, Condorul Lilieci, Sport Club 2, Viitorul, AS Nicolae Balcescu.

        Campionatul de Juniori E

        Seria I (Seria Trotus): CSM Moinesti, Olimpia Junior Onesti, Athletic Comanesti, Trotusul Onesti 1, Trotusul Onesti 2, Sportul Onesti, CSS Onesti.

        Seria a II-a (Seria Bacau): Sport Club, Aerostar, Viva Buhusi, Sporting Bacau 1, Sporting Bacau 2, FCM Bacau, LPS Bacau.

        ,,Traim, dupa emigrare, doar prin amintirile celorlalti!”

          Absolventi ai clasei a XII-a A, promotia 1974, s-au reintâlnit la liceul din Buhusi cu fosti profesori, cu minunatele amintiri ale adolescentei. Seful de promotie, dr. Elena David, de astazi, a gestionat excelent o revedere centrata pe prezenta dirigintelui, Izu Inghel – sosit din Israel, cu minunata sa familie – cel ramas in constiinta comunitatii buhusene ca un profesionist de exceptie. Emigrat in 1985, Profesorul-diriginte a spus: ,,Traim, dupa emigrare, doar prin amintirile celorlalti! In Israel, dupa examenul de bacalaureat, absolventii te uita. Aici este impresionanta caldura sufleteasca pe care o simtim mereu.”

          …Covor rosu, flori, pâine si sare, cocarde, albume, pliante, diplome aniversare, brelocuri personalizate, imbratisari, fosti profesori: Mihai Vasiliu, Camelia Dima, Teodor Rosca, Gheorghe Beleuz, Stela Dumitroaia… S-a fiintat cu lacrima în cumpana. Vorbele dirigintelui, ale liceenilor/profesorilor de ieri si de astazi i-au aruncat pe toti intr-un fericit univers al adolescentei, al tineretii. Uneori, timpul pare ireversibil… Glasul Dirigintelui suna, si astazi tot protector, atunci când ,,striga” (din memorie…) catalogul: Cercel(David) Elena. Eugen Popu, Costel Turcu, Gabi Macovei, Nicoleta Cozma, Ionel Vamanu, Emil Balaceanu, Dumitru Arhip, Cristi Macovei… Nicoleta Cozma a venit tocmai din Slovacia, pentru aceasta intâlnire…

          Un moment de reculegere pentru cei trecuţi în eternitate… Este citita o emotionanta epistola a prof. Iosif Balter, din Isreal… Povestea unui coleg pe care clasa si dirigintele l-au salvat de la exmatriculare, alte poveşti… Amintiri, amintiri, amintiri… Cineva le spune ca, si prin minunatele lor risipiri de suflet care fac sa ramâna vie amintirea şcolii, au intrat in legenda liceului buhusean, in legendele comunitatii… Fotografii, fotografii, fotografii, plecarea la o pensiune din Hangu, acolo unde Ceahlaul te priveste atât de aproape, incât poi uita, fie si numai pentru câteva clipe, chiar si de faptul ca ticalosul Timp este ireversibil…

          In aceasi zi s-au revazut absolventi si profesori ai clasei a a XII-a B, promotia 1974, dar si absolventi si profesori ai promotiei 1984, carora tot Inghel Izu le-a fost diriginte… E o minune faptul ca, într-o lume atât de ravasita de hachitele fiecarei clipe, unii oameni mai au timp si pentru Suflet…

          Ioan Maric: De la lume adunate…

          Ioan Maric surprinde din nou amatorii si iubitorii artei naive cu un album, care cuprinde lucrari din ultima perioada a creatiei sale, o parte dintre ele fiind prezentate sau premiate la diferite saloane de specialitate.

          Este al cincilea album al cunoscutului artist bacauan, tiparit in conditii grafice de exceptie la aceeasi tipografie –Vicovia.

          De data aceasta, Prefata este semnata de dr. Lacramioara Stratulat, director general al Complexului Muzeal National Moldova Iasi, care, in discursul sau, face o “radiografie” a creatiei artistice a pictorului Maric, recent câstigator al Trofeului si Premiului “Vasile Pogor”, manifestare internationala organizata la Iasi, sub genericul “Disponibilitati creative in lume”.

          “Universul lui Maric e viu, cald si dinamic, iar acest lucru il transmite si paleta cromatica folosita. Universul lui Maric este colorat, este coerent dar comic si destul de aglomerat, de parca satul lui Ioan Maric ar umple intreg universul cu oamenii sai. Ioan Maric este sufletul satului românesc transformat in culoare, fiind cel mai adesea numit «Creanga al picturii naive românesti»”, scrie Lacramioara Stratulat.

          Deoarece, spune Badita Maric, albumul va avea o “distributie universala”, Prefata beneficiaza de traduceri in limbile engleza (Oana Jugariu) si franceza (Simona Vintila).

          Generos, profesorul Maric include in albumul “De la lume adunate…” si lucrari ale elevilor sai de la Scoala de Arte si Meserii Bacau, Dorina Blanaru, Mihaela Damian si Emilian – Cristinel Tancau, insotite de scurte “istorii naive”.

          Cinci oferte pentru adapostul destinat „oamenilor strazii”

            Proiectul „Reabilitare imobil str. Milcov cu destinatia de centru de cazare temporara a persoanelor fara adapost din municipiul Bacau” derulat de Primaria Bacau a intrat in procedura de licitatie. Au fost depuse cinci oferte, comisia de evaluare urmând sa decida câstigatorul.

            Investitia face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU) depus la ADR N-E si este finantata prin Programul Operational Regional. Valoarea totala a proiectului este de 1.775.125,75 lei, din care 1.468.280,68 lei reprezinta asistenta nerambursabila, iar 306.845,07 lei contributia Primariei Bacau.

            Investitia consta in reabilitarea cladirii fostului Punct Termic 154 si a terenului aferent, situate in str. Milcov, nr. 9 E. Câstigatorul contractului de executie va realiza lucrari de arhitectura, consolidare, izolare, montare a instalatiilor, amenajari exterioare si dotarea integrala a centrului social.

            „Acest serviciu va contribui, pe plan local si regional, la scaderea costurilor cu spitalizarea persoanelor fara adapost in regim hotelier, la cresterea calitatii vietii beneficiarilor prin oferirea alternativei de a se reintegra social”, arata Ionut Tomescu, purtator de cuvânt in cadrul Primariei Bacau.

            In acest centru, „oamenii strazii” vor beneficia de servicii care sa previna deteriorarea sanatatii prin afectiunile generate sau agravate de faptul ca nu au locuinta: degeraturi, TBC, hepatita, scabie, pediculoza etc.

            De asemenea, prin eliminarea focarelor de infectie pe care le genereaza, de obicei, persoanele fara adapost care nu beneficiaza de conditii de igiena va fi imbunatatita calitatea mediului.

            Lions Club Moldova: gong final in Tabăra de diabet

              Presedintele George Braescu, medicii si copiii din Tabara de diabet 2014

              Clopotul traditional, insemn al presedintelui in exercitiu al Lions Club Moldova Bacau, a fost batut, miercuri seara (10 septembrie) din nou. De aceasta data, insa, semnalul a fost dat pentru inchiderea celei de a 22-a editie a Taberei Nationale de Diabet, organizata anual pentru copii imunodependenti. In acest an, de programul exceptional al taberei au beneficiat 16 copii din mai multe judete ale tarii si din Bacau.

              Inchiderea Taberei de diabet este, in fiecare an, un moment special in viata clubului bacauan. La festivitate au fost si ieri, alaturi de membrii clubului, de personalul medical care a asigurat permanenta in tabara, sponsorii acestei actiuni si multi dintre prietenii Lions Club Moldova.

              A fost un prilej potrivit pentru fi reiterat rolul taberei, acela de a educa si mai mult copiii imunodependenti pentru a intelege foarte bine ce li se intâmpla dupa ce au constatat o tulburare de metabolism pe care medicii o numesc diabet, ce trebuie sa faca pentru a trece peste aceasta si, mai ales, pentru a invata cum sa se comporte in viata in astfel de caz.

              Timp de opt zile, pe parcursul unui program dens, dar recreativ, au primit noi cunostinte de la medicul Gabriela Fetecau, asistenta Lidia Gârleanu si psihologii Angela Lacatusu si Ovidiu Baleanu.

              Astfel, la finalul inchiderii festive a taberei, copiii au incântat asistenta cu un minispectacol, in fapt o dezbatere ad-hoc asupra notiunii de diabet, pentru care s-au impartit in doua echipe: una pro si alta contra opiniilor formulate. Tot ce au spus a fost o frumoasa demonstratie a maturitatii de care dau dovada, la vârste atât de fragede, vizavi de felul cum isi inteleg problemele carora trebuie sa le faca fata toata viata.

              Presedintele in exercitiu al Lions Club Moldova, George Braescu, a inmânat, la final, diplome de excelenta tuturor celor care au sprijinit organizarea taberei.

              „Satelitul” joaca la zero

              Handbal masculin/ Divizia A

              Stiinta Municipal Dedeman II Bacau joaca la zero. Ca la whist. Numai ca in cazul de fata vorbim de handbal. Concret, „satelitul” vice-campioanei României la handbal masculin va pierde cu 10-0 toate meciurile campionatului Diviziei A care va porni la drum duminica, 15 septembrie. Indiferent de rezultatul din teren! Motivul?

              Regulamentul Diviziei A pentru sezonul 2014-2015 permite utilizarea a maximum doi juniori nascuti intre 1996 si 1999 cu dubla legitimare. Ori, grosul lotului antrenat de Bogdan Voica este format din zece handbalisti cu dubla legitimare de la vice-campioana de juniori II CS Stiinta Municipal: Rusu, Suciu, Hantaru, Ionescu, Oancea, Dobos, Atanasoaie, Cernat, Broasca si Dima. Efectivul e completat cu cinci seniori care au evoluat si anul trecut (Bobeica, Rata, Moisa, Lita si Cotinghiu), dar si cu jucatori de la prima echipa care nu vor prinde lotul condus de Mateo Garralda.

              Faptul ca Stiinta MD II va pierde toate meciurile de campionat cu 10-0 reprezinta un risc asumat. Si, totodata, o politica inteleapta dusa de conducerea clubului. Si asta pentru ca obiectivul Stiintei Municipal Dedeman la nivel de „satelit” nu il constituie rezultatele, ci cresterea jucatorilor, care sa fie gata oricând sa faca pasul catre prima echipa, asa cum s-a intâmplat cu Vartic sau Erhan.

              Merita semnalat si faptul ca rezultatele Stiintei MD II ar fi fost, oricum, sterse cu buretele la finalul campionatului, conform unei prevederi regulamentare, care decide anularea tuturor rezultatelor inregistrate de echipele satelit inscrise in Divizia A. Duminica, in prima etapa de campionat, Stiinta MD II va evolua in deplasare, contra celor de la CSM Ploiesti.

              Marti, bacauanii au efectuat o ultima repetitie, invingând pe teren propriu cu 38-21 (20-14) una din colegele de serie, CSU Galati. Antrenorul Bogdan Voica a utilizat urmatoarea garnitura: Bobeica- Rata (9 goluri), Moisa (8), Cotinghiu (7), Atanasoaei (5), Oancea (4), Hantaru (2), Lita (2), Ionescu (1), Dobos, Dragan.

              Cutremur in zona seismica Vrancea

                Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 grade pe scara Richter s-a produs miercuri seară, la ora locală 22,45 (19,45 UTC), în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).

                Cutremurul a avut loc la o adâncime de 107 kilometri, iar cele mai apropiate localități de epicentru au fost Covasna (39 km), Râmnicu Sărat (48 km), Focșani (52 km), Târgu Secuiesc (52 km) și Buzău (58 km).

                Cel mai mare cutremur din acest an s-a înregistrat pe 29 martie și a avut o magnitudine de 5 grade pe scara Richter.

                AGERPRES

                Campionatul de dresaj al câinilor de serviciu

                  În ziua de 09 septembrie a.c., la nivelul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Alexandru cel Bun’ Bacău, s-a organizat și desfășurat campionatul de dresaj al câinilor de serviciu, faza pe unitate, ediția a noua, cu participarea internă a subofițerilor care au în dotare câini de serviciu.

                  Campionatul de dresaj reprezintă un prilej de testare și evaluare a stadiului de pregătire specifică, atât a câinilor de serviciu aflați în dotarea unității noastre, cât și a conductorilor acestora.

                  Concursul s-a derulat pe doua secțiuni: dresaj general și dresaj de specializare, la concurs participând șase echipe chinotehnice.

                  În plus, câinii de însoțire — intervenție și urmărire au făcut demonstrații de apărare, atac și de prelucrare urmă cu miros uman, iar cei specializați în depistarea explozibililor au căutat, după miros, substanțele ascunse în clădiri, autoturisme și în colete.

                  În urma derulării acestei competiții locul I — calificativul excelent — a fost obținut de câinele de serviciu ‘Odeg’, categoria prelucrare urmă, care a obținut nota 9,70, condus de către plt. maj. Oțetea Mihai Dragoș.

                  Subofițerul va participa în luna octombrie la concursul național organizat de către Biroul Coordonare Activități Sportive din cadrul Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, cu sprijinul Centrului Chinologic Sibiu.

                  La categoria patrulare — intervenție în urma derulării concursului, locul I — calificativul foarte bun — a fost obținut de câinele de serviciu ‘Mipa’, condus de plt. maj. Vasilaș Mihai, cu nota 9,55;

                  Pe locul II — calificativul foarte bun — cu nota 9,37, a urmat câinele de serviciu ,,Obiza’, o femelă din rasa ciobănesc malinois, în vârstă de 3 ani, condusă de plt. adj. Urdă Constantin;

                  Locul III a fost ocupat de către plt. maj. Rafailă Gheorghe cu cainele ‘Olexa’, cu nota 9,15;

                  Ultimul loc la categoria patrulare — intervenție i-a revenit plt. Costin Stefan cu câinele de serviciu ‘Ieza’, în urma probelor de concurs la cele două secțiuni, acesta a obținut nota 8.80;

                  La categoria detectare explozivi, a participat plt. maj. Baciu Florin cu câinele de serviciu ‘Oloda’, obținând nota 8.35;

                  După epuizarea probelor de concurs, activitățile au continuat în poligonul de antrenament al câinilor de serviciu, cu susținerea unei demonstrații de dresaj al câinilor de serviciu, oferită celor prezenți de către echipele canine care au participat la concurs.

                  Momentul, pe deplin apreciat de către participanți, a fost urmat de festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a noua ediție a acestui concurs, întregul eveniment fiind încheiat cu defluirea echipelor canine participante cu satisfacția lucrului bine realizat, dar și cu emoțiile și trăirile inerente atmosferei competiționale.

                  I-a vandut bicicleta cu 25 de lei

                    În urma investigatiilor efectuate politistii din cadrul Postului de Poliţie Săuceşti l-au depistat pe Cristi S., de 20 de ani, din comuna, care la data de 07.09.2014, profitand de neatentia unui minor de 14 ani, i-a sustras bicicleta acestuia de pe malul râului Bistriţa, după care a vândut-o unui tanar de 17 ani din Bacău contra sumei de 25 de lei.

                    În cauză se efectueaza cercetari pentru savarsirea infractiunii de furt.

                    Cronica rutiera

                      • La data de 09.09.2014, in jurul orei 11:20, pe D.N. 2- E85, in interiorul localitatii Bogdan Voda, politistii l-au depistat pe Adrian D., de 35 de ani, din Bacau, in timp ce conducea un autoturism avand dreptul de a conduce suspendat.

                      In cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de catre o persoana care care acest drept suspendat.

                      • La data de 09.09.2014, in jurul orelor 17.45 o patrula de politie din cadrul Politiei Orasului Buhusi, in timp ce executa serviciul de control si supraveghere al traficului rutier pe DJ 156 G din satul Buda, comuna Blagesti a oprit un moped, neinregistrat, condus de Vasile A., de 46 de ani din satul Buda, care se deplasa pe directia de mers sat Buda – DN 15 fara a avea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul.

                      In cauza a fost intocmit dosar penal sub aspectul savarsiri infractiuni de conducerea unui vehicul neinregistrat pe drumurile publice si fara a poseda permis de conducere.

                      Masina rasturnata la Magura

                        La data de 09.09.2014, in jurul orei 19:00, pe D.N. 11, in afara localitatii Magura, in timp ce Florentin C., de 25 de ani, din Onesti, conducea un autoturism pe sensul Onesti- Bacau, pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum, a pierdut controlul asupra directiei de mers, a parasit partea carosabila si s-a rasturnat in santul din dreapta a directiei de mers, revenind ulterior pe carosabil.

                        In urma evenimentului a rezultat vatamarea corporala usoara a pasagerei Maria M., de 20 de ani, din comuna Manastirea Casin, care a fost transportata la Spitalul Judetean Bacau pentru ingrijiri medicale.

                        Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ si i-au fost recoltate probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei.

                        In cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa.

                        ULTIMELE ȘTIRI