Un dicton, care cred că îi este atribuit lui Gide spune: alege-ţi duşmanii şi lasă-i pe prieteni să te aleagă. La mine lucrurile stau invers. Îmi place să-mi aleg prietenii, iar de duşmani nu-mi pasă, îi las în plata Domnului, nu-mi pierd timpul cu ei. Să şi-l piardă ei, dacă m-au ales. Eu nu-mi irosesc energia în adversităţi fără sens, pentru că eu nu sunt o fire conflictuală. Dimpotrivă, vreau să o investesc în ceva care-mi face bine, îmi aduce bucurie. Iar acel ceva este o prietenie artistică, una adevărată, concepută ca o aventură comună.
O prietenie bazată pe cunoaştere reciprocă, evaluare, exigenţă, afinităţi elective. O astfel de prietenie specială mă leagă, de multă vreme, de pictoriţa Carmen Poenaru, ea dorind să-i fiu alături, la multe dintre vernisajele ei, ca să vorbesc publicului. De fiecare dată foarte numeros, pentru că artista are fanii ei. Ştie că o înţeleg, că îi admir arta, că îi respect extraordinara dedicaţie şi putere de muncă.
Carmen este de neoprit, de nestăvilit când e bântuită de demonul creaţiei, când are o nouă idee, o nouă temă de expoziţie. Şi este o călătoare neobosită, plăcându-i să descopere mereu alte colţuri de lume, oameni şi lucruri noi. Am spus că, dacă ar fi să-i fac un cadou, i-aş căuta un covoraş zburător sau o pereche de sandale înaripate. Cea mai recentă călătorie a ei (de fapt au fost mai multe drumuri într-acolo) a avut drept destinaţie Balcicul.
Un Orient al României, un fel de Barbizon al pictorilor români din perioada interbelică, începând cu Satmary, Iser, Bunescu şi alţii. Cu ei, Carmen Poenaru poartă un dialog peste timp, ea transpunând acum pe pânză un Balcic care-i aparţine. Ceea ce a interesat-o, dincolo de farmecul şi exotismul acelui loc, unde Regina Maria şi-a găsit Paradisul iluzoriu, Cuibul liniştii, a fost şi valoarea lui de document al unei istorii trecute, plină de pasiune, de frumuseţe.
Balcicul are un ce al lui, greu de definit, atrăgând prin amestecul de culturi, dar, mai presus de toate, are o lumină aparte. Pe care Carmen Poenaru o surprinde, cu măiestrie, în minunatele sale peisaje pictate în diferite locuri şi momente ale zilei. Ceva din sufletul acelui Balcic cu străduţe şi case vechi, cu încântătoare portaluri, grădini, terase s-a strecurat în pânzele pictoriţei şi vor rămâne ca un preţios document dintr-un „Orient pierdut” al României.
În căutarea căruia a pornit Carmen Poenaru, investind pasiune a cunoaşterii şi mult talent. Din tot ce a văzut şi a trecut prin filtrul sensibilităţii ei, a desprins imagini din realitatea obiectivă, aducându-le pe pânză cu gândul de a le conserva. De aceea, expoziţia ei, de la Galeria Nouă a Filalei Bacău a U.A.P. are valoare şi de document. Mergeţi să vedeţi această expoziţie, care este un spectacol de culoare, de transparenţe, de subtile jocuri de lumină, pentru că o să vă încânte.
