În partea de răsărit a Ierusalimului lângă Poarta Oilor, se găsea o scăldătoare în care mulţime de bolnavi se făceau sănătoşi, căci „un înger al Domnului se cobora în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, ori de ce boală era ţinut” (Ioan 1, 4). Apa aceasta primise puteri tămăduitoare; de minunea vindecării însă, nu se putea împărtăşi decât acela care intra primul după tulburarea ei. Aici zăcea de 38 de ani un slăbănog ce aştepta să se vindece… dar mereu altcineva i-o lua înainte… dar el nu-şi pierdea răbdarea. Minunată răbdarea sa! Răbdarea adevărată nu e o virtute pasivă, o capitulare, ci aşteptarea unei rezolvări, a unei izbăviri venite de undeva. Binecuvântat este omul care nu cleveteşte când se află în suferinţă ci cercetează cauzele suferinţei cu răbdare şi nădejde în Dumnezeu. Acest paralitic a petrecut ceea ce ar însemna un veac întreg pentru omul sănătos, zăcând în patul său şi împingând mai degrabă timpul înaintea lui decât să fie el împins de timp. Ce răbdare biruitoare avea acest om! Ce osteneli peste puterile omului ca să se târască până la scăldătoare atunci când îngerul Domnului tulbura apa! Ce nădejde neclintită în tămăduirea lui – de la zi la zi, de la an la an; dar şi de la deceniu la deceniu! Acest slăbănog, pe care ni-l înfăţişează Sf. Evanghelie de astăzi, ne pune în faţă suferinţa, păcatul şi singurătatea. Şi iată că răbdarea lui a fost răsplătită când, într-o zi, venind Mântuitorul şi văzându-l, I se făcu milă de el şi apropiindu-se, îi zise: „Vrei să fii sănătos?” Răspunsul veni clar şi convingător: „Doamne, n-am om să mă arunce în scăldătoare. Căci până să mă duc eu, altul se coboară”. Şi atunci Mântuitorul, nu i-a spus că nu e nevoie să-l mai arunce cineva în scăldătoare, ci i-a spus: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi”. Şi în clipa aceea, bolnavul s-a ridicat, şi-a luat patul şi a plecat. Precum boala grăbeşte moartea trupului, tot astfel păcatul grăbeşte moartea sufletului, moarte manifestată prin ură faţă de oameni şi necredinţă faţă de Dumnezeu. Să nu uităm că lumea de azi este asemenea unui mare spital, plin de bolnavi de tot felul: orbi, şchiopi, paralitici etc. Ceea ce este boala pentru trup, este păcatul pentru suflet…
Tulburarea mistică a apei se permanentizează în mod tainic, duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, pe altarele Bisericii în clipa solemnă şi sfântă a prefacerii elementelor euharistice de la Sf. Liturghie. Toţi slăbănogii trupeşti şi sufleteşti au astfel posibilitatea să se arunce în această Vitezda a Harului în care Duhul Sfânt se coboară, în chip tainic spre a-i vindeca. Aceasta să învăţăm din Sf. Evanghelie de astăzi şi să punem în practică această chemare sfântă făcută nouă de Domnul nostru Iisus Hristos prin Biserica Sa.
Din clipa aceea, probabil pentru totdeauna, îngerul lui Dumnezeu a încetat să coboare în Scăldătoarea Oilor şi să tulbure apa; că iată, Mesia se arătase, Domnul Îngerilor, care tămăduieşte fără nici un mijlocitor. În vreme ce oamenii se aflau sub Lege, fiind slujitori ai Legii, Domnul S-a folosit de slujitorii Lui. Dar acum că Harul s-a pogorât şi Legea a fost dată la o parte, atunci Domnul Însuşi se apropie de oameni, precum tatăl de fiii săi, si chiar El, cu mâinile Sale, le dăruieşte lor daruri în chip nemijlocit.
„Binecuvântat este omul care nu cleveteşte…”
Pr.Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău
