miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1563

Fotbal: FC Dinamo Bacău- Bradu Borca la barajul de promovare în Liga a III-a

Tragere la sorți accesibilă pentru campioana Bacăului care va întâlni pe 16 mai, acasă și pe 23 mai, în deplasare, o echipă nemțeană măcinată de probleme financiare.

Din toamnă, Bacăul ar putea avea trei echipe în campionatul Liga a III-a. După Aerostar și CSM Bacău, pe orbita eșalonului trei se pregătește să intre și FC Dinamo Bacău. Campioană județeană în premieră după finala câștigată cu Viitorul Curița, FC Dinamo Bacău și-a adjudecat miercuri, cu 6-5, la penalty-uri (2-2 după 120 de minute de joc) pre-barajul disputat la Odorheiu-Secuiesc, cu Academia de Fotbal Viitorul Cluj, iar la „barajul” pentru promovarea/ menținerea va avea o adversară relativ accesibilă: gruparea nemțeană Bradu Borca. Conform tragerii la sorți derulată joi, la sediul FRF, prima manșă a barajului este programată duminică, 16 mai, de la ora 18.00, pe terenul dinamoviștilor băcăuani, în timp ce returul se va derula pe 23 mai, la Borca, de la 17.30. Asta în cazul în care Bradu Borca se va prezenta la „baraj”, voci autorizate vehiculând varianta unui forfait al nemțenilor din motive de ordin financiar. De altfel, Bradu, care are două nume ilustre în lot- ieșeanul Marius Onofraș și fostul fundaș central al Timișoarei, Adrian Ilie- a încheiat Seria 1 a Ligii a III-a în genunchi, ocupând penultimul loc, cu doar nouă puncte. În ultimele patru etape, Bradu Borca a înregistrat tot atâtea înfrângeri și un golaveraj de 1-12.

„Ne concentrăm pe ce avem noi de făcut, nu pe ce fac sau nu fac adversarii noștri. Ne dorim foarte mult promovarea în Liga a III-a, iar pentru asta pregătim cât mai bine meciurile de baraj”, a declarat președintele grupării băcăuane înființate în urmă cu doar trei ani, Remus Pozînărea, care face demersuri ca prima manșă a „barajului” să aibă loc pe stadionul „Aerostar”.

Alternativa ar fi terenul „Siretul” din Săucești. Principala grijă a dinamoviștilor băcăuani este recuperarea fizică după masacrantul pre-baraj cu Viitorul Cluj în care au revenit de la 0-1 și 1-2 în timpul regulamentar și de la 0-2 și 1-3 la penalty-uri.

„A fost un meci foarte solicitant, în care tăria noastră de caracter și plusul de experiență și-au spus cuvântul. Întotdeauna știm să ne unim la greu, iar asta s-a văzut și miercuri”, a declarat Andrei Întuneric, care a mizat pe formula: Petrache (46 Iosub)- Pavel, Patriche, Senteș, Luncanu- Brăescu, Matei, Pușcașu (min. 109 Juncu)- Bucur (min. 58 Zarzu), Furtună, Tofan.

Pentru băcăuani au marcat în timpul regulamentar Patriche și Brăescu (11 m). De notat faptul că Iosub a apărat două penalty-uri, că Tofan, Patriche, Furtună și Juncu au transformat loviturile de la 11 metri, iar Brăescu și Senteș le-au ratat și că Luncanu a fost eliminat și nu va evolua contra Bradului Borca. La „baraj” vor mai absenta Boghian și Panainte, dar va reintra, în schimb, în echipă, Bogdan Lupu.

Un exercițiu NATO a speriat locuitorii Comăneștiului

FOTO: Forțele pentru Operații Speciale Române

Populația orașului Comănești a fost speriată, în aceste zile, de o serie de explozii, împușcături și de zborul unor elicoptere și avioane militare. Locuitorii povestesc faptul ca au văzut formații de elicoptere de luptă pe cerul orașului dar și dârele luminoase ale unor presupuse proiectile, „ca la artificii”.

Conform primarului din localitate, pâna pe 14 mai, la Comănești se desfășoară un exercițiu militar la care participă personal și tehnică aparținând Ministerului Apărării Naționale din România și din statele partenere NATO sau a coalițiilor din care România este membră.

În activitate sunt angrenați peste 200 de militari, aproximativ 20 de mijloace tehnice, care execută acțiuni specifice.
Pe timpul exercițiului se executa deplasări de trupe și tehnică, atât pe timp de zi cât și pe timpul nopții, se folosesc mijloace de marcare a focului și se execută zboruri cu aeronave militare.

Biroul de presă al MApN a confirmat pentru Deșteptarea desfășurarea acestui exercițiu în cadrul aplicației DACIA 21 LIVEX și precizează că nu s-a folosit muniție de lupta, acele „artificii” văzute de locuitori fiind contramăsurile pe care le folosesc elicopterele și avioanele militare pentru a deruta rachetele inamice și care nu sunt periculoase.

Conform MApN, România găzduiește, începând cu 3 mai, un contingent integrat de militari aparținând Forțelor Terestre, Forțelor Aeriene și Forțelor Navale ale Statelor Unite ale Americii, în cadrul unui exercițiu dedicat forțelor pentru operații speciale (FOS).

Trojan Footprint 21 este organizat de Comandamentul pentru Operații Speciale în Europa (SOCEUR) și urmărește antrenarea în comun și consolidarea interoperabilității.

La exercițiile comune, combinate, desfășurate în zonele de antrenament din România și din Europa, vor participa aliați și parteneri NATO: Bulgaria, Germania, Georgia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Spania, Ucraina și Marea Britanie, precizează ambasada SUA.

Săptămâna egalității de șanse în Bacău. Și povești de succes!

    Pe 8 mai 2021 s-au marcat 6 ani de la adoptarea Legii nr.23/2015 pentru declararea zilei de 8 mai că Ziua egalității de șanse între femei și bărbați în România. În acest context, la nivel local, Comisia Județeană pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați Bacău, prin președintele acesteia, Teodor Agachi, directorul executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Bacău, și în parteneriat cu Instituția Prefectului Județului Bacău a adus în atenția societății civile importanta asigurării echilibrului între viața profesionala și cea privată, revalorizarea rolului femeii în diverse domenii vizibile și mai puțin vizibile având în vedere faptul că ele sunt principalele furnizoare de grijă și îngrijire în familie, precum și a participării echilibrate a femeilor și bărbaților la decizie. Aceste trei direcții de acțiune asumate în cadrul vieții sociale/familiale/profesionale/educative/economice/politice vor construi o comunitate durabilă, echitabilă, dreaptă în cadrul căreia atât femeia, cât și bărbatul își vor consolida participarea activă atât pe plan professional, cât și familial.

    Astfel, în data de 12 mai 2021, în cadrul ședinței Comisiei județene pentru egalitate de șanse între femei și bărbați Bacău s-au prezentat modele de femei de succes ale comunității noastre: doctor Drăghici Geta Daniela- medic primar ginecolog la Maternitatea Bacău, consilier județean Anca Ergamin, prof. Huțuțui Luminița directorul Școlii „Mihai Drăgan”, dr.Taga Aurelia – medic șef Secția Recuperare pediatrică a Spitalului Județean de Urgență Bacău, Achihăi Gabriela – președinte FSC Bacău, Gina Plantoș – vicepreședinte Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Zirnea Sorina – vicepreședinte al Organizației de femei din cadrul Blocului National Sindical, Oprișan Polixenia – președinta Comisiei de Femei din partea CNSLR-FRĂȚIA FIL Bacău.

    • Prof. Huțuțui Luminița directorul Școlii „Mihai Drăgan”: „Acum 25 de ani perseverența și dorința de a-mi contura visul impregnat în conștiința mea încă din perioada copilăriei se împlinea. Amintirea unei studente în ziua absolvirii, îmi este statornicită în suflet și în biblioteca unde mi s-au conturat primii pași în universul literar, căci atunci visul meu de a ajunge profesor de limba și literatura română prindea contur, fiind palpabil, un pas creionat pe scena carierei mele în educație. Țesătura generală a unei cariere de succes, împletită tocmai de această amintire a zilei în care visul meu a trecut granițele unei simple promisiuni în care balanța dintre provocări și dezamăgiri își punea amprenta asupra mea. Întotdeauna am creionat conceptul de succes a fi nucleul în jurul căruia atomii, precum: încrederea, munca, perseverența, talentul, empatia și implicarea își guvernează existența, fiecare clipă fiind ridicatăla rang de artă, iar- carpe diem- devenind prelungirea acestei idei ample.

    Concept sau doar un element pur la care acced? Contemporaneitatea în care mi se concentrează întreaga carieră a fost presărată de provocări care m-au făcut să privesc succesul din altă perspectivă. Dacă acum 25 de ani succesul a însemnat un vis trecut de granițele dorințelor, acum acesta prinde alt contur, dezvoltându-mă și făcându-mă să fructific din plin experiența de profesor, devenind directorul unei instituții școlare care investește la rându-i în resursa umană. Succesul este un concept individualizat, tocmai de aceea  privit  din punctul de vedere al carierei este  o transformare a viziunii asupra managementului clasei în cea a  managementuluiunei instituții școlare.Empatia și perseverența în muncă au schițatceea ce sunt astazi. Cum găsim echilibrul în muncă?Cum găsim bucuria de a da valoare calităților pe care le-am primit? Cum devenim surse de inspirație pentru cei din jur? Empatizăm cu oamenii cu care venim în contact zilnic? Cum echilibrăm, noi ca femei, cariera cu viața de familie? Trebuie să minimalizăm vreuna dintre ele pentru a avea multumirea unui lucru bine facut? Consider că se poate găsi esența echilibrului, între  carieră și contextul în care profesez și  viața de familie și nevoile acesteia cu multă voință și dragoste.

    Cu titlu de exemplu, în contextul  pandemiei, ultimul  an a fost cel al provocărilor extreme, în care deciziile au fost dificil de luat. În acest sens, echilibrul atât în viața familiei mele, cât și în cadrul instituției pe care o conduc a fost extrem de important. Sunt mamă a trei copii, de la clasa întâi până la anul al III- lea de Facultate, precum și director al uneia dintre cele mai mari școli din județul Bacău. Soluțiile care au facilitat situațiile neplăcute, de cele mai multe ori spontan apărute, au fost ancorate în gestionarea eficientă, coordonarea minuțioasăși planificarea în amănunt a resurselor de care dispuneam în acel moment, prielnice sau nu situației. Au fost zile când a trebuit să gestionez situații dificile, atât în rândul profesorilor, cât și în rândul elevilor. De exemplu, situații de sănătate care ar fi pus în dificultate prezența colegilor mei în spațiul școlii pentru desfășurarea orelor, anxietate,  oferirea ajutorului pentru gestionarea platformei on-line a școlii,  astfel încât activitatea didactică să se desfăsoare în condiții optime.M-am confruntat împreună cu colegii mei,  aproape zilnic cu nevoile a peste 1750 de elevi, precum și ale părinților acestora care la rândul lor au fost prinși în vâltoarea anului dificil. Am apreciat munca și implicarea colegilor proactivi,  am simțit că am în jurul meu echipa, am putut aprecia modul în care ne-am armonizat soluțiile și m-am implicat să mă asigur că fiecare profesor știe și poate asigura gestionarea problemelor la nivel de clasă.  De altfel, cei care mă cunosc știu că  nu voi putea rezona niciodată cu atitutini care ar pune în dificulate respectul față de această profesie, lipsa de empatie față de elevi și de nevoile acestora, lipsa unei relații cu părinții, precum,  ș ipregătirea incompletă profesională. Atât pentru absolventa de odinioară, cât și pentru profesorul de astăzi, succesul a fost completat de suportul real al familiei, acestea neexcluzându-se în niciun context.

    În drumul lung și plin de experiențe care m-au șlefuit  în carieră, familia a fost refugiul meu la sfârșitul zilei, cea care mi-a dat suport emoțional necondiționat, dragoste, apreciere, acolo, gasindu-mi inspirația de fiecare dată. Și  cariera, și familia sunt importante, acestea neexcluzându-se, ci completându-se și necesitând timp si energie pentru a le dezvolta. Conchizând, succesul nu este un concept inventat, o definiție asemenea unui pat a lui Procust, ci este rațiune și simțire și o alură a omului pe care fiecare o modelează în funcție de visul său asemenea unui sculptor făuritor de chip.”

    • Prof. Anca Egarmin, consilier județean: „Ana-Maria Egarmin este numele meu… Anca, așa cum mă știu cei din jur, prieteni, colegi și nu numai. Sunt profesor de limba și literatura română la Colegiul Național «Gh Vrănceanu» Bacău și, după alegerile locale din septembrie 2020, dețin și funcția de consilier județean. Nu aș spune spre norocul meu, dar, recunosc, îndrăznesc să spun spre mulțumirea mea, am cunoscut, într-o formă sau alta, succesul… Dacă spun asta, înseamnă că e unul meritat și că toți pașii pe care i-am făcut prin studiile mele, prin dedicarea în lăuntrul profesiei de dascăl, prin interacțiunea cu cei din jur au fost constructivi. Provin dintr-o familie modestă din Bacău, dar cu principii de viață solide…

    Îmi amintesc replica repetată de tatăl meu: «Dacă înveți, o faci pentru tine! Pentru a-ți fi mai bine ție, nu altcuiva…». Se pare că aceste vorbe părintești s-au transferat într-un principiu pe care îl repet mereu elevilor mei, dar și fiului meu: «În viață nu faci ce vrei, faci ce trebuie!» Apropo, am doi copii magici, așa cum le spun eu: o fetiță de 14 ani, care este un copil cu nevoi speciale, păpușa casei în fond… Și un băiețel de 9 ani, isteț nevoie mare… Sunt multe momente în care realizez că, doar având sprijinul moral al soțului meu și, bineînțeles, pe cel concret, pentru organizarea bună a treburilor din casă, pentru asigurarea celor necesare pentru  copii nostru, pentru împlinirea programului extrașcolar al fiului nostru, am putut trece peste greutăți, alocând timp suplimentar provocărilor profesionale, civice și, în ultimul timp, chiar politice.

    Sunt o tipă ambițioasă, un Capricorn, în fond… După absolvirea liceului pedagogic, am urmat Facultatea de litere, specializarea română-engleză. În anul 2000 am luat concursul de titularizare în învățământ în București, apoi, transferându-mă în Bacău, am profesat 2 ani la Liceul de Chimie, apoi, din 2003, la Colegiul Național «Gh. Vrănceanu». Din 2016 până în 2020 , am fost inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău. De toate aceste etape îmi amintesc cu drag, pentru că, cred eu, ele presupun ceea ce este cel mai important în relațiile sociale: comunicarea, șansa de a oferi sprijin copiilor, oamenilor, de a oferi un zâmbet atunci când poți să o faci… Nu a fost tot timpul ușor…

    Somnul adesea insuficient, graba continuă din viața mea, stresul, frica de a nu greși în momente esențiale au fost adevărate provocări, adevărate teste, care însă nu m-au condus la a renunța… Ajutorul dat mie de familia mea, faptul că am conștientizat că, în viață, indiferent de neajunsuri, greutăți, nemulțumiri, nu este decât o directie: «Înainte!», cu certitudine, m-a ajutat… Indiferent de situație  în mod sigur, spun asta, voi spune asta, voi striga asta: sunt tot eu, Anca Egarmin.”

    • Dr.Taga Aurelia – medic șef Secția Recuperare pediatrică a Spitalului Județean de Urgență Bacău: „Vă mulțumesc pentru interesul manifestat în cadrul acțiunii de celebrare a zilei de 8 Mai, Ziua egalității de șanse între femei și bărbați.În ceea ce privește parcursul meu profesional, vă comunic că am absolvit Liceul «George Bacovia» (azi, Colegiul Național „Ferdinand I”), urmând un profil real de matematică-fizică. În cel de-al treilea an de liceu am decis să dau admitere la medicină. Am reușit să fiu admisă la Facultatea de Pediatrie (Iași), iar în anul 1985 am devenit medic pediatru. Ulterior, am fost repartizată guvernamental pentru cei trei ani de stagiatură în cadrul Spitalului Județean Bacău.

    După multiple examene și specializări, mi-am îndeplinit cu succes obiectivul de a deveni medic primar pediatru. Simultan, am urmat și cursuri de management sanitar, cursuri pe care le-am susținut atât în țară (Iași și București), cât și în străinatate (Rennes, 1994). Privind în urmă, mărturisesc că nu a fost un lucru ușor, pentru că, între timp, mi-am întemeiat o familie, devenind fericita mamă a unui băiat. Cursurile de specializare din centrele universitare m-au ținut departe de cei dragi lungi perioade de timp. În toată perioada activității mele profesionale, am îndeplinit și funcții de conducere: director Leagănul nr. 1 Bacău, manager Spitalul de Pediatrie Bacău, director medical Spitalul Județean de Urgență Bacău, șef secție Recuperare Pediatrică. Mereu mi-am dorit mai mult.

    Din acest motiv m-am implicat inclusiv în activitatea politică. Am considerat că activitatea medicală constituie un atuu pentru că permite un contact zilnic cu oamenii. Acest lucru mi-a permis să cunosc multe din problemele societății și de aceea, am considerat că am datoria să mă implic dincolo de activitatea medicală. Toate aceste activități profesionale solicită o foarte bună gestionare a timpului între activitatea profesională și cea familială. În același timp, soțul meu și-a urmat propria carieră, ocupând funcții de conducere care, de asemenea, i-au solicitat timp și energie. Cu toate aceastea, am reușit să depășim aceste dificultăți împreună, susținându-ne unul pe celălalt astfel încât viața familială să urmeze aceeași dezvoltare sănătoasă. Se spune că echilibrul este ușor de atins, însă este greu de menținut. Cred că această învățătură poate fi aplicată și în viața de familie. Buna înțelegere, încrederea și respectul reciproc, sunt atributele care ne-au permis, atât mie, cât și soțului meu, să ne dezvoltăm profesional și în același timp, să menținem un echilibru emoțional sănătos în familie. Nu există nicio formulă secretă; reușita constă în aplicarea acestei «rețețe» în mod consistent pentru o perioadă lungă de timp.

    Din păcate, nu toți oamenii înțeleg acest aspect pentru că își doresc rezultate imediate și nu sunt dispuși la compromisuri în beneficiul «echipei». În cariera mea profesională, consider că mi-a fost mai ușor decât în alte domenii. Aceasta pentru că medicii pediatri sunt, în majoritatea lor, femei. De cealaltă parte, în funcțiile de conducere, bărbații sunt majoritari. A fost greu să răzbat în această zonă, însă nu o privesc ca pe o misiune imposibilă. Prin muncă, implicare și determinare, de cele mai multe ori, am reușit. Au fost momente dificile, atunci când mi-aduc aminte că eram pe punctul de a renunța. Dar am mers mai departe, chiar dacă a fost nevoie de efort suplimentar și de așteptare a momentului potrivit. Cred că oricine, indiferent de gen, dacă reușește să depună efort în mod consistent și să fie perservent(ă) pentru o  perioadă suficientă de timp, VA REUȘI!”

    • Geta Daniela- medic primar ginecolog la Maternitatea Bacău: „Am îndrăgit de mic copil visul de a fi medic, de a avea grijă de cei din jur. În jocurile copilăriei păpușile erau distribuite aproape întotdeauna în rolul pacienților iar eu întruchipam medicului răbdător si priceput care le alina suferințele. Din păcate, la vârsta de 16 ani îmi pierd mama în urma unei afecțiuni necruțătoare. Avea doar 39 de ani si mult prea multe de povestit fetelor ei. Trăind în direct atât suferința cât și neputința de a schimba ceva m-am ambiționat sa îmi urmez visul. Am înțeles atunci că a fi medic înseamnă să îți tratezi pacienții ca pe membrii propriei familii, să îi îngrijești ca pe niște persoane foarte dragi. Liniștea și siguranța oferită de familie au contribuit enorm pentru echilibrul vieții mele. Aici m-am simțit permanent iubită, valorizată și încurajată să continui. Cei 25 de ani de căsnicie au fost încununați de cei trei copii minunați care ne sunt prieteni și sursă continuă de satisfacții. Nu aș fi putut performa ca medic dacă familia nu mi-ar fi fost în permanență aproape. Cred cu tărie că circumstanțele vieții sunt doar oportunități de a evolua. În zilele noastre nu este neapărat ușor dar este posibil ca prin muncă, curaj și determinare să trăiești viața pe care ți-o dorești.”

    Concluzia care se desprinde din prezentarea acestor modele de succes: nu este un tipar de urmat al succesului, ci prin parteneriatul din cadrul familiei, prin susținere, prin simțire, prin dăruire și multă muncă se pot bucura de succes în carieră atât femeile, cât și bărbații. Evoluția unei societăți democratice, europene tinde spre realizarea unei participări echilibrate a femeilor și bărbaților la decizie.

     

    Se deschide „Grădina Senzorială”

      Începând de vineri 14 mai 2021, „Grădina Senzorială” din curtea Muzeului de Ştiinţele Naturii Bacău, va fi deschisă pentru publicul interesat, ca parte turului complet de vizitare. Este un proiect implementat în anii 2020-2021 şi finanţat de Consiliul Judeţean Bacău.

      Accesul vizitatorilor se va face restricţionat, conform reglementărilor în vigoare pe perioada stării de alertă, dat fiind contextul generat de prezenţa virusului Sars Cov 02. Pentru a avea acces, persoanele trebuie aibă temperatura sub 37,3 grade, să poarte mască pe toată perioada prezenţei la Muzeul de Ştiinţele Naturii Bacău.

      Grădina Senzorială oferă vizitatorilor ocazia de a admira o colecţie de plante ornamentale care cuprinde cca. 150 de taxoni, care îmbogăţesc colecţiile de plante vii ale Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău. Grădina reprezintă un loc destinat învăţării dar şi relaxării deopotrivă prin diversitatea şi modul de expunere a unor specii de plante cu valoare ornamentală. Aşadar, rolul grădinii senzoriale este de a te relaxa și încânta, iar acest lucru se poate întâmpla doar prin stimularea simțurilor.

      Curtea muzeului s-a transformat într-o Grădină senzorială, care oferă vizitatorilor ocazia de a admira specii care să le încânte simţurile. Cei ce ne vor păşi pragul, vor avea ocazia să-şi testeze simţul mirosului în preajma rondului cu plante aromatice. Simţul auzului, simţul tactil dar şi simţul văzului vor fi încântate de prezenţa mai multor module interactive dar şi de prezenţa rondurilor cu plante vii dedicate fiecăruia dintre simţurile vizate. De asemenea a fost amenajată o alee senzorială, spaţiu unde vizitatorii pot să testeze anumite materiale provenite din natură, dar şi din mediul antropic. Proiectul a vizat şi construirea unui gard care să creeze un context prietenos pentru vizitatorii noştri.

      Grădina muzeului dispune acum de spaţii dedicate expoziţiilor în aer liber, acestea fiind necesare mai ales în contextul existent, când activităţile în spaţii închise au fost restricţionate.

      Doi tineri din Bacău, care ar fi furat mașini și le-ar fi folosit în jafuri, au fost ridicați de mascați

      Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi şi Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Ciurea au identificat un tânăr de 23 de ani, bănuit de comiterea infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

      Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în noaptea de 15 spre 16 aprilie a.c., acesta ar fi sustras un autoturism parcat în curtea unui imobil din comuna Ciurea, care ar fi fost lăsat descuiat şi având cheia în interior.

      De asemenea, tânărul ar fi condus autoturismul pe drumurile publice.

      În cadrul dosarului penal, la data de 7 mai a.c. poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Bacău, în urma cărora au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă.

      În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore.

      Ulterior tânărul a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţă care a dispus faţă de acesta măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

      Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Iaşi.

      În urma continuării cercetărilor, au fost identificaţi şi reţinuţi pentru 24 de ore alţi doi tineri, respectiv primul de 25 de ani cercetat pentru complicitate la tentativă la furt calificat, complicitate la furt calificat, tentativă la furt calificat şi furt calificat, iar cel de-al doilea de 38 de ani, cercetat pentru tăinuire.

      Vin ploile!

        Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de vreme instabilă, valabilă până vineri seara la nivelul întregii ţări.

        Conform prognozei de specialitate, în intervalul 13 mai, ora 10:00 – 14 mai, ora 21:00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină.

        Aceste fenomene se vor semnala, joi (13 mai), îndeosebi în sudul, vestul, nord-vestul şi local în centrul teritoriului, iar vineri (14 mai) cu precădere în jumătatea de nord a ţării.

        De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25 – 35 l/mp.

        Pescuit recreativ – Ce să faci pentru a avea mai mult succes la pescuit?

        Uneori, când mergi la pescuit, activitatea peștilor este scăzută și probabil te întrebi ce se întâmplă. Este posibil ca obiceiurile alimentare ale peștilor să se schimbe pe parcursul zilei, mai ales din cauza factorilor atmosferici. De exemplu, schimbările de presiune pot fi un factor negativ ce afectează pescuitul. Vremea, starea apei, condițiile de mediu se pot schimba în orice moment al zilei și astfel, activitatea peștilor va fi și ea una diferită.

        Iată câteva sfaturi pentru a-ți mări șansele de a avea o zi bună la pescuit:

        Alegerea locului de pescuit

        Cunoașterea locului de pescuit, sau a ecosistemului, este un mare avantaj pentru pescuitul pe lac din barcă, dar și pentru cel de pe mal. Pentru a avea o experiență frumoasă la pescuit este important de știut ce specii de pești sunt în iaz sau în lac.

        Alegerea locului de pescuit depinde în totalitate și de timp, condiții meteorologice și anotimp. Pescarii cu experiență au obiceiul să țină cont de toate aceste aspecte, deoarece ei doresc calitate în activitățile lor de pescuit. Când își planifică o astfel de călătorie, ei analizează foarte bine posibilitățile cele mai bune de pescuit.

        Verifică vremea

        Pentru a avea succes la prinderea peștilor, verifică înainte de toate condițiile meteorologice, pentru a fi sigur că vremea va fi bună pentru pescuit. Nivelul de activitate al peștilor se modifică odată cu apariția unui front rece, la modificările presiunii atmosferice și la intensificarea vântului. Când presiunea scade, peștii au tendința de a fi mai activi.

        Activitatea peștilor este influențată și de temperatura apei, de aceea, atunci când este înnourat afară sau plouă, peștii au obiceiul să se ascundă pe fundul apei, sau printre plantele acvatice.

        Vântul mai puternic poate complica uneori condițiile de pescuit, iar uneori activează peștele. Se spune că atunci când este vânt afară și apar valuri, apa devine tulbure, iar multe specii de pești încep să caute hrana.

        Echipamentul de pescuit

        Echipamentul de pescuit se alege în funcție de tehnica aplicată și speciile de pești pe care vrei să le prinzi. De exemplu, în cazul pescuitului la crap se alege un echipament cât mai bun, în funcție de posibilități și buget. La asta se adaugă și preferința pentru un anumit producător sau brand, ceea ce va influența alegerea articolelor de pescuit. Mulineta pentru pescuitul la crap ar trebui să fie una echipată cu baitrunner (care este o invenție ce facilitează foarte mult acest tip de pescuit).

        Pentru pescuitul la șalău, unii pescari recomandă produsele DAM, care sunt create pentru pescuitul la răpitori. Acești producători au investit și în mulinete de calitate și în lansete de top.

        Echipamentul de pescuit la răpitori se alege în funcție de comportamentul peștelui țintă și de particularitățile lui de hrănire Există lansete și mulinete variate care diferă și prin caracteristici și prin clasa de năluci de pescuit, talia peștilor, profilul și adâncimea apei. Una dintre cele mai populare în prezent este tehnica de pescuit la spinning care folosește momeli artificiale.

        Senzori pentru pescuitul din barcă

        Mulți pescari, cu sau fără experiență, folosesc diferite modele de senzori de pescuit, pentru că aceste echipamente facilitează capturarea de pește somn și crap, indiferent dacă pescuiesc de pe mal sau din barcă. Acești senzori sunt proiectați special pentru a indica mușcătura peștelui, oricât de sensibilă ar fi asta.

        În prezent, în țara noastră există foarte mulți români care practică pescuitul drept activitate de agrement și ca oportunitate de relaxare și ameliorare a stresului. Ei vor să-și petreacă timpul liber în natură, să simtă beneficiile oferite de aceasta și de aceea chiar investesc bani pentru a avea echipamente profesionale ce îmbunătățesc calitatea în pescuit.

        Sondajele de opinie arată că 4 din 5 pescari ar dori să pescuiască mai mult decât reușesc în prezent.

        Gripa aviară pândește pe la granița Bacăului

          Riscul gripei aviare planează, din nou, asupra gospodăriilor crescătorilor de păsări. Astfel, din cauza apariției virusului H5N8 în anumite zone din țară, s-a decis adoptarea unor noi măsuri restrictive și la nivelul județului.

          Pentru o perioadă de 30 de zile, s-a decis suspendarea organizării și desfășurării comerțului ambulant cu păsări, dar și activităților comerciale cu păsări vii (de la puii de o zi, până la păsările de reformă) pentru toate speciile de păsări. Comercializarea va fi efectuată doar de către fermele comerciale autorizate, cu păsări a căror stare de sănătate este atestată”, au precizat reprezentanții Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău. O astfel de avertizare mai fusese emisă și în urmă cu câteva luni, când virusul a fost semnalat în Polonia. De data aceasta, influența aviară (AI), o boală virală extrem de contagioasă, a fost identificată la o fermă din județul Mureș. Însă, cele mai recente informări indică răspândirea virusului și în localități din județul vecin, Harghita.

          Controale, cu polițiștii, în trafic și nu numai

          În aceste condiții, inspectorii DSV vor verifica, în teren, respectarea acestor măsuri, prin controale organizate, în comun, cu polițiștii, inclusiv în trafic, la transporturile de păsări vii. Veterinarii cer să fie sprijiniți atât de fermierii din industria avicolă, cât și de cetățeni, „pentru aplicarea măsurilor de biosecuritate și respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorități, pentru a împiedica răspândirea gripei aviare pe teritoriul țării și a evita pagubele economice enorme generate de această boală”. ANSVSA monitorizează, în permanență, statusul de sănătate al păsărilor domestice și  al celor sălbatice (rezervorul natural de virus), astfel încât pe piaţă să ajungă doar produse provenite de la animale sănătoase și, implicit, să protejeze industria avicolă din țară. În acest sens, ANSVSA colaborează permanent cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, cu Colegiul Medicilor Veterinari din România și cu asociațiile ornitologice”, ne-au încredințat veterinarii băcăuani.

          Virusul păgubos

          Reaminitim că, la începutul anilor 2000, gripa aviară a făcut ravagii în toată țara. În plus, la recentul episod înregistrat inclusiv la marginea Bacăului, sute de păsări au fost sacrificate de veterinari. Pe de altă parte, la la începutul anului 2017 echipa tehnică a DSV Bacău, coordonată de dr. Liviu Niky Vrabie, a fost menţionată în Raportul ştiinţific al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentelor pentru modul în care a gestionat Influenţa Aviară la acel moment.

          ANAF: Fără impozit pentru proprietarii care au scăzut chiriile, pe fondul pandemiei

          Proprietarii de imobile care, anul trecut, au redus cu cel puțin 30% chiriile din contracte (raportat la valoarea aplicată în luna februarie 2020, dinaintea izbucnirii pandemiei) nu vor plăti impozite la stat. Este vorba doar despre acea parte din chirie care a fost redusă de proprietar, care nu va trebui trecută în declarația de venituri și, prin urmare, nu se va plăti impozit pe venit. Prevederea este inclusă în Legea nr. 62/2020.

          „Veniturile din cedarea folosinței bunurilor neimpozabile, în condițiile Legii 62/2020, nu se declară în formularul 212 – Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. În ceea ce privește completarea formularului în cazul contribuabililor care, în anul 2020, au realizat atât venituri impozabile, cât și venituri neimpozabile, precizăm că, în venitul brut din cedarea folosinței bunurilor, se cuprind numai veniturile impozabile”, au transmis reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală – ANAF.

          Anul trecut, Parlamentul a adoptat Legea nr. 62/2020, care conținea un mecanism pentru amânarea chiriilor, altul decât cel dat, anterior, de Guvern. Mai exact, cei care întâmpinau probleme în achitarea chiriilor aveau posibilitatea să ceară Fiscului să le plătească în locul lor, datoria către bugetul statului urmând a fi acoperită de contribuabil, până la finalul anului. Până la urmă, acest mecanism nu s-a mai putut aplica. Reamintim că data limită până la care trebuie declarate inclusiv veniturile din chirii este 25 mai.

          Dr. Oana Secară: „Nici vaccinul și nici testul negativ NU garantează că persoana nu este bolnavă sau transmițătoare de virus”

          Dr. Oana Secară, medic oneștean, președinte al CA de la Spitalul Județean Bacău, a intrat în atenția presei prin declarațiile sale care au contrazis tezele oficiale referitoare la Coronavirus. Pentru declarațiile sale, prefectul de Bacău a sugerat că ar trebui demisă. Mulți alții, însă, îi admiră curajul de a vorbi deschis despre o problemă medicală transformată de autorități în dogmă.

          „TOATĂ POPULAȚIA va avea contact cu virusul mai devreme sau mai târziu

          – Sunteți unul dintre puținii medici care contrazic teza oficială cu privire la Coronavirus. Ce v-a făcut să ieșiți din rând, să criticați modul de acțiune al autorităților?

          – Atitudinea mea nu are legatură cu o critică la adresa unor persoane sau partide politice aflate în poziția de decizie. Chiar aș putea spune că sunt una dintre persoanele care doresc, în mod sincer, ca factorii de decizie să facă cele mai bune politici de sănătate, politici care să fie gândite și fundamentate în prealabil de către medici. De aceea sunt tranșantă și spun direct ceea ce consider că este greșit din punct de vedere medical. Ceea ce m-a facut să afirm că deciziile luate începând cu luna iulie 2020 au fost eronate, a fost ADEVĂRUL MEDICAL ignorat sau eludat în mod sistematic.

          În primele 2-3 luni de la debutul contextului epidemiologic, nu aveam informații direct de la pacienții noștri. Aveam doar niște date provenite din diverse surse, evident neserioase, dintr-un mediu din care frecvent parvin dezinformări, care de multe ori frizau ridicolul și nu puteau fi luate în considerare de profesioniști. Așadar, am presupus că autoritățile erau sub presiunea necunoscutului și au luat măsuri în exces, având însă, pentru ele, o explicație plauzibilă și o intenție bună. Dar din momentul în care am început să avem sub observație pacienți confirmați, am înțeles relativ repede cum stau lucrurile legat de această viroză:

          1. Am înțeles cum se transmite (adică verigă cu verigă, de la persoanele cele mai apropiate, în spații mici, închise, relativ lipsite de curenți de aer, în care se concentrează particulele virale, iar persoanele nu se protejează);
          2. Am înțeles cum NU se transmite (adică NU se transmite în spații deschise, și NU se transmite în spații în care cubajul și respectiv aerisirea nu permit concentrarea suficientă a particulelor virale în aerul respirat);
          3. Am înțeles de ce NU se poate OPRI transmiterea indiferent de măsurile restrictive aplicate (pentru că virusul mereu va fi contractat de la cei apropiați, de care nu ne ferim niciodată);
          4. Am înțeles că TOATĂ POPULAȚIA va avea contact cu virusul mai devreme sau mai târziu (contact cunoscut sau necunoscut), indiferent dacă va manifesta sau nu o formă simptomatică de boală, indiferent dacă acest contact va fi confirmat sau nu printr-un test pozitiv, indiferent dacă va fi acum sau peste două sezoane. Am înțeles că este o boală care NU poate fi eradicată;
          5. Am înțeles că ÎNCETINIREA transmiterii prin măsuri restrictive este posibilă într-o măsură relativ redusă și ARE UN PREȚ URIAȘ, având un impact devasatator asupra economiei, învățământului și, în general, asupra tuturor sectoarele de activitate ale societății, inclusiv asupra sănătății (și aici referirea este la tratarea celorlalte afecțiuni);
          6. Am înțeles că nu se poate ca un singur spital dintr-un județ să se ocupe de acești pacienți, pentru ca apoi să ne plângem că suntem depășiți de numărul de pacienți și să continuăm cu restricțiile pe motiv că nu dorim să aglomerăm acest unic spital din județ. Am înțeles că nu este corectă împărțirea în spitale COVID și NONCOVID și că toate spitalele și toți medicii trebuie să se implice, să își facă datoria față de pacienți, indiferent de testul pozitiv sau negativ (cu circuite corespunzătoare, cu proceduri și echipamente de protecție);
          7. Am înțeles că statisticile bazate pe persoane asimptomatice NU ne ajută în previziuni și politici de sănătate, că nu este corect să declarăm focare, epidemii și pandemii pe baza asimptomaticilor (pe aceștia putem cel mult să îi izolăm o perioadă, de preferință maxim o săptămână);
          8. Am înțeles că certificatele de deces NU trebuie completate conform unei legi copiate din legislația altor state, ci conform deontologiei medicale și că numai medicul curant poate decide care a fost cauza decesului unui pacient. În consecință trebuie oprită supraraportarea;
          9. Am înțeles că testul RT- PCR este o metodă indirectă și că, fiind bazat pe amplificări succesive, are o marjă de eroare semnificativă, motiv pentru care nu ne putem baza doar pe el pentru a considera că cineva este bolnav. În consecință, am ajuns din nou la concluzia veche de când lumea în medicină: trebuie să coroborăm datele clinice cu cele de laborator și cu cele epidemiologice atunci când punem un diagnostic;

          În final am analizat mortalitatea în această afecțiune și am constatat că decesele sunt undeva între 3 – 4 la 1000. Adică 997 sau 996 de pacienți  din 1000 se vindecă. Și, odată ce am înțeles toate aceste lucruri, mă așteptam și încă mă aștept, mai ales în contextul dezescaladării actuale și al sezonului cald, ca autoritățile să facă gestul intrării în normalitate. Acest demers este imperios necesar, știind că va trebui să gestionăm ulterior și manifestările endemice, adică virusul nu va dispărea.

          „Imunitatea dobândită prin boală este net superioară celei dobândite prin vaccin

          – Ce anume reproșați autorităților în ceea ce privește intervenția împotriva COVID?

          – Practic, ceea ce fac eu este să trag un semnal de alarmă cu privire la aceste adevăruri medicale eludate sau ignorate, fapt care duce la politici de sănătate ineficiente, pe de o parte, și dezastruoase pe alte planuri, pe de altă parte. Adică, în rezumat, în loc de reproșuri, folosesc doar argumente tehnice și deloc emoționale prin care doresc să conving autoritățile că trebuie să ia în calcul realitățile incontestabile și să se replieze înainte de a fi prea târziu.

          1. Explic de ce este deja ceasul al doisprezecelea în ceea ce privește renunțarea la măsurile restrictive fără sens și eficiență, dar distructive pe alte planuri.
          2. Explic de ce este lipsită de sens noua măsură a segregării populației pe principiul pașaportului verde. Nici vaccinul și nici testul negativ NU garantează că persoana nu este bolnavă sau transmițătoare de virus. Pe de altă parte, lipsa anticorpilor NU arată că persoana este lipsită de imunitate la boală. Dovada trecerii prin boală nu poate fi adusă de cei care au avut boala dar nu s-au testat, iar aceștia sunt cel puțin de 4 ori mai mulți decât cei care au fost înregistrați în platforma de confirmați. Prin urmare această măsură este un act de discriminare fără bază științifică.
          3. De asemenea, explic de ce o lege a vaccinării obligatorii care a trecut de Senat NU poate trece de Camera Deputaților, pentru că nu are argumente științifice la bază (deoarece vaccinații fac boala și o transmit, deci se protejează doar pe sine, nu și societatea; nu asigură oprirea fenomenului morbid, ci, cel mult se protejează pe ei de forme grave de boală – dacă acest lucru va fi dovedit la proba timpului). Vaccinarea trebuie să fie deci o decizie personală după o analiză avantaje-dezavantaje făcută cu medicul curant/de familie.
          4. Explic la ce ne putem aștepta când folosim tehnica ARNm pentru prevenție, trec în revistă date pe care le avem, dar și date pe care încă le așteptăm pe termen mediu și lung. Explic faptul că există studii care dovedesc diferite aspecte legate de riscuri și beneficii, pentru că vaccinul este încă în studiu clinic. Atrag atenția că reacțiile adverse imediate postvaccinale sunt subraportate și, de asemenea, numărul vaccinaților care fac boala între doze sau după a doua doză este subevaluat. Or, un studiu clinic serios nu se face astfel. Faptul că vorbesc de posibilitatea revers transcrierii ARNm prin activitatea retrotranspozonilor LINE1 nu este de blamat, pentru că acestea sunt studii mult anterioare crizei, așadar dezinteresate. Deci trebuie luată în considerare posibilitatea modificării genomului uman, imunodeficiența, chiar dacă probabilitatea este mică, precum și bolile autoimune și neurodegenerative pe termen mediu și lung.
          5. Mai spun că în ceea ce privește un vaccin care va fi autorizat abia în 2023, strategia corecta NU implică nici publicitatea, nici alte maniere de promovare, ci analiza atentă a fiecărui caz în parte, cu particularitățile sale, cu consult și investigații paraclinice prealabile acolo unde se impune și abia apoi, impreuna cu medicul curant/medicul de familie, să se ia de către pacient decizia cu privire la vaccinare. Să punem în balanță faptul că încă nu cunoaștem efectele adverse pe termen mediu și lung, cu beneficiile raportate strict la persoana în cauză.
          6. Explic de ce imunitatea dobândită prin boală este de lungă durată, dacă virusul nu se modifică esențial (și că organismul îl va recunoaște întotdeauna și va beneficia chiar de mecanisme de apărare încrucișate, în cazul în care virusul dezvoltă, după mai multe variante antigenice, o nouă tulpină). Explic de ce imunitatea dobândită prin boală este net superioară celei dobândite prin vaccin. Explic de ce titrul de anticorpi nu este esențial în cazul persoanelor care au trecut prin boală, pentru că sistemul imun recunoaște virusul și în termen scurt (neglijabil) secretă toți anticorpii necesari (deci nu au timp simptomele grave să apară).
          7. Explic de ce nu are rost vaccinarea în masă a tinerilor și copiiilor. Chiar vaccinați fiind, tot vor face boala și o vor transmite. Deci NU oprim transmiterea. Această categorie populatională, oricum, este cea care dezvoltă forme ușoare de boală, deci nici argumentul evitării formelor critice nu stă în picioare. Atunci, de ce ne-am asuma riscul unor reacții adverse pe termen mediu și lung, reacții pe care nu le cunoaștem încă, dacă nu avem beneficii? Una este o boală autoimună, ca efect advers postvaccinal pe termen mediu, la o persoană de 85 de ani, care va trebui să suporte acest neajuns 10 ani. Dar se salvează de o formă critică de viroză, poate. Alta este însă să dezvolte cineva o astfel de boală la 15 ani , când poate in față mai sunt 80 de ani de viață. Așa trebuie gândită vaccinarea.

          „Toate vaccinurile contra virusurilor ARN versatile au fost o dezamăgire”

          – Din punct de vedere medical aceste praguri stabilite de autorități – 1, 3, 7 la mie pentru impunerea unor restricții au vreo justificare? Cum au fost alese aceste cifre?

          – Pragurile utilizate pentru introducerea măsurilor restrictive sunt probabil, ca și alte strategii, copiate din politici de sănătate străine. Dar se vede clar că au fost utilizate numai pentru introducerea măsurilor și nu au fost luate în calcul la relaxarea acestora. Ceea ce este arbitrar și nejustificat, desigur.

          – Ați simțit că declarațiile dvs. vă provoacă neplăceri?

          – E adevărat că în spațiul public au existat o serie de exprimări nepotrivite cu privire la spusele mele, dar nu există argument valid medical care să contrazică ceea ce spun. Ceea ce spun eu nu sunt postulate de ultimă oră, ci vechi adevăruri medicale. S-a spus, de exemplu: „Cum poate să spună că virusul gripal se aseamănă cu noul coronavirus?” Evident, eu nu am făcut referire la glicoproteinele din structura noului coronavirus, ci la faptul că ambele sunt virusuri de tip ARN și versatile. De aceea, vaccinurile nu pot ține pasul cu variantele antigenice, iar în perspectivă, cu tulpinile care pot apărea. Nu s-a reușit niciodată acest lucru. Toate vaccinurile contra virusurilor ARN versatile au fost o dezamăgire. În plus, este mai ușor de anticipat comportamentul și evoluția în timp a virozei, urmărind evoluția gripei, care are tot transmitere respiratorie. Vom înțelege de ce nu va dispărea acest virus și de ce manifestările epidemice vor fi urmate de manifestări endemice, ca în cazul gripei. Sezonier. Trebuie să ne schimbăm, pe cale de consecință, abordarea, pentru că vor mai exista cazuri în diferite sezoane.

          „Împărțirea spitalelor în COVID și NONCOVID a fost o greșeală”

          – Noi am calculat pe baza datelor statistice că, anul trecut, la fiecare mort declarat de COVID i-au corespuns alți doi decedați care au murit deoarece nu au primit tratamentul necesar din cauza restricțiilor și a închiderii spitalelor pentru pacienții non-covid. Considerați că acest calcul este corect?

          – Nu mă pot pronunța cu precizie asupra calculului 2 la 1, dar ceea ce vă pot spune sigur este că panica indusă în societate cu privire la viroză a afectat parțial și cadrele sanitare. Au existat, în mod clar, pacienți cu afecțiuni serioase cărora li s-au temporizat anumite tipuri de tratamente pe motiv că erau pozitivi, sau pacienți care nu erau primiți de către spitale NONCOVID fiindcă nu erau în teritoriul arondat lor. Deci această împărțire a spitalelor s-a dovedit o greșeală. De asemenea, cadrele sanitare trebuiau încurajate să lucreze cu acești pacienți, nu să se propage panica în spațiul public prin televiziuni și radio. Să li se spună mereu că virusul NU se transmite așa cum s-a spus la început.

          „Restricțiile impuse nu sunt justificate”

          La nivelul actual al îmbolnăvirilor din județ – în jur de 1 la mie, circa 150 de bolnavi în spitale – mai sunt justificate restricțiile (portul măștii în aer liber, circulația interzisă după ora 22, închiderea magazinelor mai devreme)?

          – Nici la nivelul actual al ratei incidenței cumulate, nici la nivele mai mari nu s-au justificat aceste măsuri. Niciodată. Fiindcă măsurile trebuie corelate cu MODUL DE TRANSMITERE A VIRUSULUI.  Virusul NU se transmite decât de la persoane foarte apropiate, cu care petrecem mult timp în spații închise, mici, și de care, evident, nu ne protejăm. Nu în spații deschise, nu mergând seara la magazin, nu circulând noaptea pe străzi.

          Volei/ CN Divizia Junioare: Mădălina Airoaie (CSȘ Bacău): „Ar fi superb să-mi închei junioratul cu o altă medalie”

          Un tricou galben, de campioană, o medalie de aur, prinsă cu un șnur tricolor și un zâmbet larg, așa, cum îl poți avea doar la 12 ani. Imaginea bucuriei de atunci capătă tușe nostalgice azi, când bați spre 19 ani și te pregătești să pui punct junioratului. Când au trecut, oare, șase ani? Și când au trecut too-ooți anii de când ai intrat, pentru prima oară în sală, pentru a te apuca de volei? Chiar, Mădă, când au trecut? Mădălina Airoaie zâmbește. Nu e zâmbetul larg din mai 2015, când sărbătorea, cu CSȘ Bacău, titlul de campioană națională la mini-volei, dar în surâsul de azi încap toate. Și anii care au trecut, și titlul din 2015, și cooptarea, alături de colega și prietena Iulia Matanie în echipa mare a Științei, și meciurile în A1, și debutul în cupele europene (ba chiar într-o semifinală de Cupă CEV) și, last but not least, calificarea cu CSȘ Bacău, la turneul final al Diviziei Junioare ce va avea loc săptămâna viitoare.

          -Mădă, având în vedere că anul acesta vei încheia perioada de juniorat, este clar că turneul final de săptămâna viitoare este ultimul la care participi. Mai știi și al câtelea este sau le-ai pierdut numărul?

          -Marile bucurii nu le poți uita niciodată. Iar fiecare calificare din cele șase – pentru că totalul lor este șase – a fost o bucurie deosebită pentru mine.

          -Dintre cele șase bucurii, care a fost însă cea mai mare?

          -Prima, cea în care am câștigat titlul de campioană națională la mini-volei. S-a dovedit ceva cu totul și cu totul special, o experiență unică. Îmi amintesc că a fost un amalgam de emoții: era primul titlul cucerit de voleiul juvenil băcăuan după o pauză de 25 de ani, jucam acasă, iar în finala cu Lugojul am revenit de la 0-2 la 3-2. Ce putea fi mai frumos?

          -De la prima calificare, soldată cu titlul din 2015 la aceasta din urmă, obținută weekend-ul trecut, tot acasă, în urma turneului semifinal. Spune-mi, te rog, emoțiile au fost la fel de mari?

          -Emoții e puțin spus. Concret, noi ne-am antrenat în această formulă de echipă doar două săptămâni. Fiind timpul într-atât de scurt, temerile erau mari, iar stresul s-a simțit. Din fericire, am reușit să arătăm ca o echipă care poate să ajungă la turneul final.

          -Chiar, cum ați reușit să vă armonizați, mai ales că în echipă sunt multe jucătoare mult mai mici ca vârstă? Cum le-ai simțit pe colegele tale?

          -Foarte motivate și foarte conștiincioase. Am simțit că vor să demonstreze că merită șansa care le-a fost oferită, de a juca la un nivel superior de vârstă și, mai mult, de a face față cu succes. Asta a contat foarte mult.

          -Având în vedere media de vârstă scăzută a echipei voastre, este natural să ne gândim că, la turneul final, CSȘ Bacău nu figurează printre favorite. Totuși…

          -Totuși, speranța moare ultima. Știm că e greu, anticipăm că vom întâlni echipe cu un plus de experiență și suntem conștiente că avem șanse reduse, mai ales că timpul rămas până la turneul final e unul scurt, dar vom face totul pentru a răsturna calculele. Noi ne dorim foarte mult! Personal, ar fi superb să-mi închei junioratul cu o altă medalie.

          -Cui ai dedica-o?

          -Tuturor celor care m-au susținut și nu sunt puțini: lista e lungă. Cert că aici intră cu siguranță toți antrenorii mei – domnul Florin Grapă, domnul Dumitru Matanie, domnul Traian Șnel – celor care au crezut în mine și, în mod necondiționat, părinților mei.

          -Hai să vorbim puțin și despre sezonul avut cu Știința. Un sezon atipic, bazat doar pe turnee, condiționat de pandemie și încheiat cu un loc neobișnuit pentru echipa băcăuană: 8.

          -Pentru mine a fost o experiență foarte importantă. Am jucat, am fost conectată la tot ce înseamnă Divizia A1 chiar și când nu am intrat pe teren și am încercat să învăț cât mai mult. Cu turneele nu a fost o problemă deoarece la juniori evoluăm doar în regim de turnee. Cât privește pandemia, chiar dacă sună ciudat, să știți că mi-a oferit un ajutor important. Spun asta în sensul că, venind după două accidentări foarte apăsătoare – ruptura ligamentelor încrucișate la ambii genunchi – am putut să mă recuperez ca la carte în pandemie. Totul fiind blocat, nu a fost nevoie să grăbesc lucrurile. Altfel, probabil că aș fi forțat pentru a ține pasul cu colegele mele, iar în cazul unor astfel de accidentări, graba strică treaba. Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă și nu simt niciun fel de disconfort la genunchi.

          -Pe final de interviu, hai să ne imaginăm că suntem în mai 2022. Cum ți-ar plăcea să prezinți anul care a trecut?

          -Mi-ar plăcea să spun că a fost un an în care am jucat cu regularitate la Știința, că nu am avut probleme de sănătate și că, dacă întorc capul, îmi amintesc cu mare plăcere de ultimul turneu final din cariera mea de junioară.

          10 luni, răgaz, de la Fisc: Contribuabilii pot cere ștergerea dobânzilor și penalităților fiscale, până la anul

          Până la 31 ianuarie 2022, contribuabilii băcăuani – persoane fizice și juridice – pot beneficia de ștergerea dobânzilor și penalităților, aferente obligațiilor fiscale mai vechi, neachitate. Este vorba despre acele datorii restante la data de 31 martie 2020. Una dintre condiții este ca respectivul contribuabil să plătească integral debitele principale. Astfel, toate obligațiile principale restante se sting prin orice metodă (plată, compensare, etc.), până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor. La fel și accesoriile aferente, scadente între 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare. În plus, contribuabilul trebuie să aibă depuse toate declarațiile fiscale, conform vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare. Toate aceste condiții sunt cumulative.

          Termenul de depunere a cererii de anulare a accesoriilor este 31 ianuarie 2022. Potrivit Administrației Județene a Finanțelor Publice Bacău, instituția înregistrează arierate de aproximativ 430 milioane de lei. Circa 400 de milioane de lei sunt debite care aparțin firmelor, iar 30 de milioane persoanelor fizice. Până în prezent, aproape 200 de agenți economici figurează cu circa 90 de milioane de lei, sume restante amânate în vederea scutirii.

          Zilele Centrului de Cultură „George Apostu” (13-14 mai 2021)

            Programul Zilele Centrului de Cultură „George Apostu” va fi, și în acest an, asezonat cu viguroase incursiuni în domeniul artelor spectacolului, al literaturii și al artelor plastice. Paleta activităților este, ca de obicei, deosebit de diversificată, acestea având menirea de a satisface cele mai exigente criterii calitative privind organizarea spectacolelor de teatru, a expozițiilor de artă plastică, dar și a inovatoarelor prezentări de carte.

            Manifestările din cadrul proiectului se vor desfășura după următorul program:

            Joi, 13 mai: ora 18.00, Teatrul Municipal „Bacovia” – PROVOCĂRI COLOCVIALE: „Despre Forugh Farrokhzad și sfârșitul Șahnameh-ului”, cu prof. dr. Gheorghe Iorga; Spectacolul cărţii: 7 SCRISORI CU AUTOAPRINDERE, după volumul „Nu există culoare dincolo de negru. Scrisori cu autoaprindere”, de Forugh Farrokhzād, Editura Tracus Arte, 2021, traducere din limba persană, cuvânt-înainte și note de Gheorghe Iorga. Spectacolul îi va avea ca protagoniști pe: Ali Asghar Rahimi, compozitor și instrumentalist, Iran; Eliza Noemi Judeu, actor la Teatrul Municipal „Bacovia”; Gabriel Scalschi, dansator, masterand la Universitatea de Arte „George Enescu”, Iași. Scenariul și regia: Gheorghe Geo Popa.

            Spectacolul se va derula cu respectarea strictă a normelor în vigoare privind starea de alertă, prin urmare, locurile sunt limitate. Biletele sunt disponibile pe platformele myticket.ro, entertix.ro și la sediul Centrului de Cultură „George Apostu” – Bacău, str. Crângului, nr. 18.

            În cazul anulării evenimentului, valoarea biletelor va fi restituită.

            Vineri, 14 mai: ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu” – „Muzica sferelor” – Expozitie  transdisciplinară, Cristian Ungureanu, Iași; Lansarea Albumului de artă „MUZICA SFERELOR”, Cristian Ungureanu; Lansarea Revistei „VITRALIU”, nr. 54.

            Programul Zilele Centrului de Cultură „George Apostu” va debuta în ziua de joi, 13 mai 2021, la Teatrul Municipal „Bacovia”, cu o formulă unică de invitație la lectură, ce include prelegerea „Despre Forugh Farrokhzad și sfârșitul Șahnameh-ului”, susținută de reputatul scriitor, eseist, comparatist și traducător Gheorghe Iorga. Prelegerea va fi urmată de producția teatrală „7 SCRISORI CU AUTOAPRINDERE”, într-un inedit format de dialog al artelor, ce îmbină cuvântul scris, jocul scenic, cuvântul rostit și armonia sunetelor. Spectacolul „7 SCRISORI CU AUTOAPRINDERE” deschide o poartă spre marea literatură persană, prin volumul „Nu există culoare dincolo de negru. Scrisori cu autoaprindere”, de Forugh Farrokhzād.

            Cea de-a doua zi a programului va aduce în prim-plan Expoziția transdisciplinară „Muzica sferelor”, un produs cultural unic în spațiul artelor plastice din România și din U.E., rod al strădaniei temerare a conf. univ. dr. Cristian Ungureanu de a dezvălui profilul ascuns, geometria secretă și simbolică a unora dintre cele mai cunoscute capodopere din istoria artei europene. Expoziția va fi prezentată de prof. univ. dr. Petru Bejan și de prof. univ. dr. Neculai Eugen Seghedin, prorector la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.

            În cadrul acestui proiect, Centrul de Cultură „George Apostu” a editat Albumul de artă „Muzica sferelor” semnat de Cristian Ungureanu, prorector al Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași. Completând în mod fericit expoziția transdisciplinară, albumul reprezintă o remarcabilă punere în valoare a operei sale, dar și o cale de încurajare a creației artistice contemporane, privită ca o importantă resursă pentru viitor.

            Cristian Ungureanu s-a născut în anul 1972 în Iași. După ce a studiat Pictura la fosta Academie de Arte „George Enescu” din Iași (1990-1996), se stabilește în Italia unde realizează mai multe expoziții la Bologna, Veneția și Verona. După șapte ani  de cercetare și creație artistică în Europa Occidentală (1996-2003), revine în România, devenind cadru didactic la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”. În anul 2010 a susținut teza de doctorat „Dialog dintre sferă și cub. [Geometria secretă a picturii europene]” la Universitatea Națională de Artă din București (2010). În prezent, Cristian Ungureanu este prorector al Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași și, din anul 2016, conducător de doctorat la IOSUD – UNAGE Iași. Membru al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare (CIRET) din Paris, Cristian Ungureanu a publicat mai multe cărți și articole despre teoria artei. A susținut numeroase prelegeri în calitate de participant la congrese și conferințe naționale și internaționale și a participat la peste 30 de expoziții personale și de grup în Italia, Franța, Federația Rusă, Turcia și România. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și colaborează cu Galeria de Artă „Dana” din Iași.

            Noul număr al revistei „Vitraliu” își propune să păstreze un conținut tematic aniversar, conturat în jurul unor personalități și momente care au marcat istoria modernă și contemporană a României: 150 de ani de la naștere lui Nicolae Iorga (1871–1940) și a lui Garabet Ibrăileanu (1871–1936). Totodată, un generos spațiu editorial este consacrat fenomenului cultural intern și internațional, în toată diversitatea sa: istorie, literatură, muzică, dans, teatru, filosofie, sociologie, religie ș.a.

            Zilele Centrului „George Apostu” se derulează în colaborare cu Teatrul Municipal „Bacovia”, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași și Centrul Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare din Paris.

            Sponsorul celei de-a XXVI-a ediții a Zilelor Centrului „George Apostu” este EVERGENT Investments.

            Pentru anul 2021, programul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub genericul „IDENTITATE ȘI DIVERSITATE – FERESTRE DESCHISE”.

            Titularizare 2021. Prin prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile se suspendă susținerea inspecțiilor speciale la clasă și a probelor practice pentru candidații la concursul național. ATENȚIE! Au început înscrierile

            Guvernul a adoptat o hotărâre de guvern pentru prelungirea cu o lună a stării de alertă începând cu 13 mai. Acest anunț are implicații pentru cadrele didactice care susțin anul acesta concursul național de Titularizare, potrivit metodologiei de mobilitate. Concret, dacă starea de alertă continuă până pe 12 iunie 2020, în această perioadă, conform Articolului 80 din secţiunea a 7-a – „Organizarea şi desfăşurarea concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2”, se suspendă susținerea inspecțiilor speciale la clasă și a probelor practice.

            În aceste condiții, se va susține doar proba scrisă a concursului național de angajare în învățământ, Titularizare 2021, programată să aibă loc pe 21 iulie 2021, la o săptămână după examenul de Definitivat 2021, programat pe 14 iulie.

            ATENȚIE! Înregistrarea dosarelor de înscriere a candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2021, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere are loc în perioada 11-17 mai 2021, potrivit calendarului. Programul de înregistrare sau depunere este publicat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean.

            Și lista posturilor titularizabile a fost publicată de Ministerul Educației pe site-ul dedicat titularizare.edu.ro, luni seara, la ora 22:00, cu doar câteva ore înainte de startul înscrierilor. Este vorba despre posturile pe care candidează profesorii care vor să încheie un contract pe perioadă nedeterminată în sistemul de învățământ. Pe lângă acestea, au fost scoate la concurs și posturile disponibile pentru o perioadă determinată.

            Pe perioadă nedeterminată – post titularizabil – județul Bacău are în acest an 160 de locuri. Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau online, organizate de către inspectoratul școlar.

            Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza, profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 la examenul scris. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 la proba scrisă. Însă nu toți profesorii care iau note peste 7 la titularizare se și angajează, automat; concurența pe post face ca cel cu nota cea mai mare să devină titular.

             

            Dionisie nu stă, dar cugetă

            * – Domnule Dionisie, cum credeți că se va rezolva problema spinoasă a segregării vaccinați/nevaccinati?

            – Problema va fi rezolvată de mâna invizibilă.

            – Ce mâna invizibilă?

            – Aia proorocită de Adam Smith.

            – Adică?

            – Adică piața o să vadă că nu există cerere deoarece numărul consumatorilor vaccinați este prea mic pentru oferta agregată. Și va încerca să restabilească echilibrul. Ori prin creșterea prețurilor, pentru a compensa ce se pierde prin scăderea cererii, ori prin creșterea numărului de consumatori, comercianții câștigând prin volum. Și cum nu poți vaccina un popor întreg peste noapte… vine mâna invizibilă și reglează problema…

            * Dionisie a tras cu urechea și a are concluziile: „Vara asta, masca nu va mai fi obligatorie la ski, dar Guvernul insistă s-o purtați când faceți baie în mare…”

            * Teatrul Naţional din București se redeschide cu un spectacol la care au voie să participe doar vaccinații. Se va juca piesa „Dineu cu proști”. Și nu este o glumă. Nu-mi dau seama dacă Ion Caramitru bagă șopârle sau așa i-a sugerat fiul lui…

            * – Domnule Dionisie, ce părere aveți de faptul că atât de mulți cetățeni se îngrămădesc să se vaccineze?

            – Unde ați văzut aceste mulțimi de cetățeni?

            – La televizor.

            – Înseamnă că au intrat în panică.

            – Cine, cetățenii?

            – Nu, domnișoară, autoritățile…

            * «În perioada 27 decembrie 2020 – 25 aprilie 2021, la un număr de 349 persoane (1.6% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin) a survenit decesul. Dintre acestea, 292 (83.7%) erau vaccinate cu Pfizer, 31 (8.9%) cu Moderna și 26 (7.4%) cu Astra Zeneca. […] În perioada 27 decembrie 2020 – 25 aprilie 2021, la un număr de 57 persoane (1.5% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după dministrarea celei de a două doze de vaccin) a survenit decesul. Dintre acestea, 54 (94.7%) erau vaccinate cu Pfizer, iar 3 (5.3%) cu Moderna. […] Niciunul din decese nu s-a datorat vaccinării.» De la INSP. E clar că nici un deces nu s-a datorat vaccinului, au dreptate aici. Pentru că în limba română decesul poate fi «cauzat de», nu «datorat»…

            Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Egal de final

            Prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău a încheiat cu o remiză campionatul Ligii Zimbrilor: 28-28 (14-18) cu CSM București. Meciul de marți seara, din etapa a 30-a, avea doar o importanță de ordin statistic, rezultatul său neinfluențând poziția de clasament a celor două echipe. Astfel, CSM București era sigură de locul 4, în timp ce „CSMeii” băcăuani nu mai puteau părăsi poziția a 11-a, care duce la barajul pentru menținerea/ promovarea în Liga Zimbrilor.

            La remiza cu CSM București (al 12-lea rezultat util din cele 18 meciuri disputate sezonul acesta sub comanda lui Sandu Iacob) , CSM Bacău a evoluat în formula: Rusu, Saldatsenka, Tamaș- Crnoglavac 6 goluri, G. Bujor 6, Sretenovic 6, Coric 4, Rotaru 3, Capotă 1, M. Bujor 1, Stănică 1, Huta, Tîrzioru, Iordachi, Brăescu.  Titlul de campioană în ediția 2020-2021 a revenit, din nou, celor de la Dinamo București. La polul opus al clasamentului, Magum Botoșani, CSM Reșița și CSM Făgăraș au retrogradat direct, în timp ce ocupantele locurilor 11 și 12, CSM Bacău, respectiv CSU din Suceava vor participa la baraj, alături de U Cluj și CSU Pitești.

            Puneți laserul pe ei!

            Povestea celui mai puternic laser din Europa – cum este numită lucrarea făcută în ultimii ani în România, la Măgurele, cu bani europeni – revine în actualitate așa cum ne-am fi așteptat mai puțin. Am crezut că am dat lovitura cu așa realizare, că putem ridica din nou capul în fața lumii măcar pe acest motiv. Dar Europa ne plesnește peste ochi! În Europa a fost constituit un consorțiu european care urma să includă și laserul de la noi, dar și alte două lasere, din Cehia și Ungaria, numit Extreme Light Infrastructure – Research Infrastructure Consortium (ELI-EIRC). Dar România a fost exclusă dintre fondatorii lui.

            Cum se întâmplă deseori pe la noi, despre o asemenea poveste aflăm abia acum, la început de mai, deși povestea făcea furori încă de la începutul anului prin lume. Ba chiar mai demult, pentru că s-a întârziat ani întregi cu finalizarea proiectului. Și mai aflăm, cu stupoare, că de excluderea din ELI-EIRC vinovații ar fi tot de pe la noi, deși unii privesc chiorâș spre Franța, care, se spune, ar brodi un asemenea joc, să tragă spuza pe turta ei.

            Cam acum un an m-am întâlnit, aici, în Bacău, cu un om pe care unii îl mai numesc și „părintele laserului de la Măgurele”, Vergilius Petrus Corpaci. Specialistul spunea că laserul în discuție ar fi, totuși, cel mai puternic din lume, iar puterea lui ar fi a zecea parte din cea a Soarelui. Dar a mai spus ceva: că părinții laserului sunt, de fapt, românii înșiși. În 1968, când au intrat rușii în Praga, erau gata-gata să intre și la noi. Pericolul era real, iar pe Prut erau deja concentrate divizii de tancuri sovietice. Ei bine, noi atunci aveam, în armată, două lasere primitive, pe mașini Molotov. Trupele noastre au fost acolo la locul potrivit, chiar când rușii voiau să atace cu vreo 11 tancuri. Era noaptea, la ora 1,32, când s-au folosit cele două lasere, iar turelele tancurilor au fost retezate, ceea ce i-a oprit pe ruși.

            Mă gândesc, acum, la talentul pe care l-am dovedit în domeniu încă de atunci. Dar și la ce ar fi dacă am pune din nou laserul pe vinovați, pe cei din povestea care tocmai face furori. Iar vinovații reali se pare că sunt mai ales prin curtea noastră.

            Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău și ADIB: „Viziteu vrea să ia CRAB pe persoană fizică, în dauna celor 89 de localități asociate în ADIB”

            Președintele Consiliului Județean și al Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară Bacău (ADIB) explică, în exclusivitate pentru cotidianul Deșteptarea, dedesubturile conflictului administrativ iscat cu privire la consiliul de administrație al Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB). Ivancea denunță o încercare a primarului Viziteu de acaparare „pe persoană fizică” a companiei, în dauna celor 89 de UAT-uri asociate în ADIB. Șeful CJ semnalează, de asemenea, că acțiunile nesăbuite ale edilului pot pune în pericol finanțarea europeană de aprox. 500 milioane euro, accesată de ADIB prin contractul semnat în decembrie 2020.

            – Ați ieșit public în această săptămână denunțând șicanele politice pe care primarul Stanciu-Viziteu le derulează în relație cu consiliul de administrație al operatorului CRAB, exemplificând prin mesajele primite de la acesta. În replică, edilul a invocat un audit „independent” vizavi de activitatea operatorului de utilități și că acest consiliu de administrație ar fi revocat. Despre ce audit este vorba?

            – Îmi pare rău să observ că nimeni nu l-a înștiințat pe primar că punctul său de vedere nu e izvor de drept și nici literă de lege. A declarat că din punctul său de vedere consiliul de administrație al CRAB este revocat. Este punctul său de vedere, și atât. Are valoarea juridică a unei păreri sau opinii. Oricine poate avea o părere.

            În altă ordine de idei, auditul de care se prevalează nu indică nicăieri că la CRAB ar fi un CA neperformant sau că administratorilor companiei li se poate imputa ceva. Dl. Viziteu denaturează realitatea – că la asta se pricepe – folosind prin omisiune și trunchiere diverse date din așa-numitul audit, astfel încât să servească demersurilor sale mai mult sau mai puțin ortodoxe, ca să folosesc un eufemism.

            Să nu uităm că un audit va conține, întotdeauna, concluziile dorite de cel care plătește acest audit – cine dă banii, pune muzica. Auditul e comandat de primar. Dar chiar și așa, acest document nu impută nimic CA-ului și administratorilor CRAB, care se află sub mandat încă din 2019, trecând printr-o procedură de selecție riguroasă organizată de ADIB și de consultantul independent contractat de asociație.

            Sigur că sunt lucruri de îmbunătățit în privința activității CRAB, măsuri de implementat și eventuale schimbări de făcut, însă ele trebuie să aibă la bază legea și un plan bine articulat, nu interese obscure, cu obiective de altă factură decât asigurarea stabilității și rezilienței acestui operator. De exemplu, cu obiectivul punerii pe funcții a unor favoriți/apropiați, dacă se poate chiar de la USR.

            – Totodată, primarul a făcut afirmația că CA-ul de la CRAB ar fi neperformant..

            – Am observat că edilul excelează în afirmații, păreri, puncte de vedere etc. CA-ul de la CRAB este atât de neperformant cât poate fi un CA care, împreună cu managementul CRAB și conducerea ADIB a construit o aplicație de 500 milioane euro, fonduri europene, pentru investiții în apa și canalizarea a 41 de localități din județ – municipii, orașe, comune.

            În decembrie 2020, am semnat – în calitate de președinte al ADIB, care este și autoritatea tutelară a CRAB – contractul de finanțare, la Ministerul Fondurilor Europene. Deci acest CA este atât de neperformant, încât a avut un rol determinant în semnarea celui mai mare contract de finanțare nerambursabilă din istoria județului.

            Pentru corecta informare a opiniei publice, vreau să subliniez că la această dată CRAB este singurul operator din Moldova care decontează fonduri prin contractul de finanțare POIM, pentru lucrările avute în derulare. Repet, nu mai există un operator de utilități la nivelul regiunii care să deconteze fonduri din POIM, să reținem acest aspect.

            De asemenea, aplicația POIM depusă de ADIB și implementată de CRAB este a treia în țară, ca valoare, între cele 22 de aplicații depuse până în prezent. Deci, cu atât mai relevant este efortul celor implicați în acest demers.

            Pe de altă parte, nu pot să nu remarc că dl. Viziteu e ultima persoană care poate emite judecăți de valoare în raport de activitatea consiliului de administrație de la CRAB. Mă întreb, desigur retoric, care mai poate fi autoritatea sa, atâta vreme cât și în cadrul propriului său cabinet a făcut angajări, cu indicii temeinice de nelegalitate, a unor persoane fără pregătirea necesară pentru ocuparea respectivelor funcții?

            Iată că transparența și legalitatea mult clamate de dl. primar nu se regăsesc tocmai în preajma dânsului. Așa că, îl invit pe dl. Viziteu ca – înainte de a emite judecăți – să vadă bârna din ochiul său, nu presupusul pai din ochiul altora. E campion la dat sfaturi și lecții de principialitate altora, dar care devin facultative când vine vorba să le respecte chiar el.

            – Care este, atunci, miza reală a acestei stări conflictuale cusute cu ață albă? Ce se urmărește de fapt?

            – Obiectivul meu, am spus-o și în campanie și la semnarea contractului de finanțare, este implementarea acestor investiții de 500 milioane euro și rezolvarea problemei apei în Bacău, respectiv în comunitățile care vor beneficia de investiții prin această aplicație POIM. Acesta este obiectivul meu, nu târguiala pe sinecuri în consilii de administrație.

            Sunt președintele ADIB, iar această asociație de dezvoltare este autoritatea tutelară a CRAB – subliniez, nu o persoană, ci o asociație alcătuită din reprezentanții celor 89 de unități administrativ-teritoriale din județ, membre asociate în ADIB, fie ele municipii, orașe, comune.

            Primarul Bacăului urmărește să transforme CRAB în jucăria sa și vrea ca acest operator – care deservește tot județul – să fie la cheremul unei singure persoane, la bunul său plac, iar deciziile să nu se ia transparent și la vedere în ADIB, ci pe la colțuri sub influența sfetnicilor săi, care nu au nicio răspundere legală. De altfel, dl. primar nu a avut în vedere eficientizarea activității CRAB și realizarea de investiții, ci doar preluarea pe persoană fizică și influențarea directă a operatorului regional, în dauna celorlalți 89 de membri ai ADIB. Dacă scopul urmărit ar fi fost, cu adevărat, eficientizarea CRAB, vă asigur că nu am fi avut în spațiul public o discuție despre CA-ul companiei.

            Or, legea spune clar că un operator de acest fel nu poate fi luat pe persoană fizică, nu poate fi instrumentul cuiva, tocmai de aceea există și această asociație ADIB care, repet, e autoritatea tutelară a CRAB și reunește interesele a 89 de UAT-uri, nu a unei singure persoane. Mai mult decât atât, chiar contractul de finanțare pe care l-am semnat prevede regula „controlului similar”, respectiv faptul că niciunul dintre asociați nu poate acționa discreționar. Inclusiv Consiliul Județean se subordonează acestui principiu.

            În plus, acționar în CRAB nu e persoana primarului, ci Consiliul Local Bacău, for deliberativ care trebuie și va avea un cuvânt de spus, de acum înainte, în mandatarea reprezentantului în ADIB. Domnul primar confundă reprezentarea de drept, cu mandatarea privind exercitarea votului – sunt două lucruri distincte. Este păcat că un om tânăr judecă după o măsură strâmbă și politicianistă, care mie îmi amintește de anii 90, nu de secolul 21 în care ne aflăm.

            – Ați făcut afirmația că șicanele privitoare la CRAB pot pune în pericol finanțarea europeană și pot conduce la suspendarea plăților…

            – Contractul de finanțare pe care l-am semnat în decembrie 2020 precizează foarte clar situația în care Autoritatea de Management (AM) a POIM poate suspenda plățile în cazul în care sesizează că, la nivelul CRAB sau al ADIB, structura de administrare și reprezentare se modifică nelegal, prin manopere de felul celei ticluite de primar. Scrie în contract, negru pe alb. Discutăm pe acte și prevederi contractuale, nu pe păreri sau opinii. Or, ceea ce edilul face este să proiecteze CRAB într-o criză de administrare și reprezentare, situație în care AM poate dispune suspendarea plăților, în virtutea clauzei contractuale de care am vorbit. Va suporta primarul, din buzunarul său, posibila suspendare a acestor plăți și blocarea finanțării europene nerambursabile?

             

             

            Am redeschis Grădina de Vară a hotelului EMD !!!

            Vă așteptăm în număr cât mai mare să va bucurați alături de familie și prieteni, într-un cadru plăcut și relaxant, de cea mai modernă și retrasă terasă din Bacău.

            Este destinația perfectă pentru a savura cafeaua de dimineața , pentru a te înfruptă din nenumăratele bucate proaspăt alese, atât din bucătăria tradițională românească cât și din cea internațională, iar pe seară să te bucuri savurând un vin din renumitele crame românești alături de prietenii tăi.

            Siguranța clienților și a angajaților este prioritatea noastră! Aplicăm toate măsurile de igienă, dezinfecție și prevenție necesare așa că fii responsabil și ai grijă de ține și de cei din jur!

            Începe ziua perfect,cu o vizită la terasă !

            Fotbal: FC Dinamo Bacău, calificată la penalty-uri!

            Campioana județului la fotbal, FC Dinamo Bacău s-a calificat la barajul de promovare/ menținere în Liga a III-a după ce miercuri seara a câștigat pre-barajul cu Academia de Fotbal Viitorul Cluj. Ca și în finala pentru titlul județean, contra Viitorului Curița, dinamoviștii băcăuani au trebuit să treacă prin emoțiile loviturilor de la 11 metri. Și încă ce emoții!

            În timpul celor 90 de minute ale pre-barajul derulat pe teren neutru, la Odorheiu-Secuiesc, clujenii au condus cu 1-0 și 2-1, dar echipa antrenată de Andrei Întuneric a revenit de fiecare dată, egalând mai întâi prin Patriche și apoi grație penalty-ului transformat în min. 69 de Brăescu. Cum la finalul timpului regulamentar scorul a fost egal, 2-2, s-a trecut la prelungiri, însă aici niciuna dintre echipe nu a reușit să se desprindă. Prin urmare, s-a recurs la loviturile de departajare, unde FC Dinamo Bacău a reușit să revină incredibil de la 0-2 și 1-3, impunându-se în final cu 4-3! O victorie mare, cu 6-5 per total pentru băcăuani care merg astfel la barajul din 16-23 mai.

            La câte dificultăți ne-a fost dat să înfruntăm și la ce caracter au arătat băieții noștri, echipa aceasta chiar merită să promoveze în Liga a III-a. Ne bucurăm pentru superba victorie și așteptăm cu încredere tragerea la sorți”, a declarat președintele FC Dinamo Bacău, Remus Pozînărea la finalul pre-barajului de miercuri seara.