vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1544

Liceenii de la Vrănceanu au făcut curat in Gherăiești

    Vineri, 4 iunie, elevii clasei a XI-a G, de la Colegiul Național “Gheorghe Vrănceanu” din Bacău, însoțiți de domnul profesor de geografie Dragoș Dorneanu și de domnul director Marian Popa au desfășurat o lecție “altfel”, o activitate de ecologizare, în cadrul căreia și-au valorificat din plin cunoștințele de geografie, dând dovadă și de simț civic, oferind o mână de ajutor în comunitate.

    Aceștia au strâns deșeurile menajere lăsate de izbeliște în zona Gherăiești- Lunca Bistriței, ele fiind colectate ulterior de Centrul Regional de Ecologizare Bacău. Astfel, tinerii ne-au demonstrat că schimbarea trebuie să înceapă de la noi înșine, căci, după cum a spus criticul literar francez Albert Thibaudet: “A exista, pentru o ființă conștientă, înseamnă a se schimba. A se schimba înseamnă a se maturiza. A se maturiza înseamnă a se crea infinit pe sine însuși”.

    Această activitate este una dedicată Zilei Mondiale a Mediului, sărbătorită anual pe 5 iunie, cu ocazia căreia, acești elevi, au ales, așadar, să se reîntoarcă spre natură, spre origini, spre ceea ce avem mai frumos și ar trebui să protejăm, spre moștenirea pe care dorim să o lăsăm generațiilor viitoare, o lume mai bună, mai curată, mai verde.

    Lucrări de apărare împotriva inundațiilor în comuna Ghimeș-Făget

      Foto: Cosmin Muscalu

      Administrația Bazinală de Apă Siret a demarat lucrările de apărare împotriva inundațiilor în comuna Ghimeș-Făget. Lucrările fac parte dintr-un proiect mai amplu, care vizează amenajarea râului Trotuș și a afluenților săi în zonele cele mai expuse riscului.

      În cadrul acestei etape se urmărește diminuarea riscului la inundații într-un punct critic de pe râul Trotuș, în zona confluenței cu pârâul Aldămaș. Se execută lucrări atât pe râul Trotuș, cât și pe pârâul Aldămaș, pe ambele maluri și constau în:

      ✅ Apărări de mal cu gabioane pentru oprirea eroziunilor de mal și protejarea gospodăriilor riverane;
      ✅ Praguri de fund pentru stabilizarea talvegului;
      ✅ Recalibrarea albiei minore pentru mărirea capacității sale de transport și tranzitarea în siguranță a debitelor.

      Bazinul superior al râului Trotuș este caracterizat prin viituri rapide, cu efecte însemnate. Cauzele principale pentru producerea inundațiilor constau în: configurația văilor, aportul adus de scurgerile de pe versanți, capacitatea mică de transport a albiilor minore, precum și despăduririle necontrolate. Cantitățile de precipitații au valori anuale cuprinse între 600 l/mp și 800-900 l/mp pe vârfurile mai înalte; în formarea viiturilor, cele mai importante sunt cantitățile de precipitații căzute în 24 de ore, care în zona respectivă pot atinge și depăși 160 l/mp.

      În urma realizării lucrărilor de amenajare a albiei este asigurată stabilizarea albiei și a malurilor, iar riscul de inundare a zonelor riverane este redus semnificativ. Cel mai important, investiția are ca rezultat îmbunătățirea calității vieții populației și dezvoltarea economică și turistică a zonei.

      Valoarea lucrărilor este de 5,5 milioane de lei fără T.V.A., fonduri de la bugetul de stat.

      Întrunire între autoritățile locale și reprezentanții CNAIR pe tema Autostrăzii A 13

        Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, împreună cu vicepreședintele Gelu Panfil, a participat la o ședință tehnică de lucru cu reprezentanții C.N.A.I.R., unitățile avizatoare și primarii U.A.T.-urilor pe al căror teritoriu va trece autostrada A13, pentru stabilirea traseului optim al acestui proiect de infrastructură vital pentru regiunea Moldovei.

        La acest moment s-a finalizat analiza multicriterială, iar Consiliul Județean și U.A.T.-urile se implică astfel încât eventualele impedimente în elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic să fie preîntâmpinate.

        „Obiectivul nostru este să scurtăm semnificativ timpul alocat procedurilor birocratice”, a spus Valentin Ivancea.

        „Subliniez că traseul propus pentru A13 nu traversează, în județul Bacău, zone de protecție sau situl Natura 2000. Acest lucru demonstrează fiabilitatea proiectului, spre deosebire de celelalte variante de autostrăzi vehiculate pentru zona Moldovei. Concret, A13 are un impact nesemnificativ asupra mediului”, a mai precizat acesta.

        Președintele CJ a solicitat C.N.A.I.R. să comunice stadiul proiectului pentru evitarea oricărui echivoc, iar reprezentanții acesteia au dat asigurări că se respectă graficul asumat prin contract.

        „Timpul va demonstra că A13 este un proiect matur, finanțabil și mai ușor de realizat decât alte proiecte din P.N.R.R. Reiterez faptul că principală problemă în implementarea acestui obiectiv de infastructură va fi finanțarea și nu capacitatea administrativă, deja dovedită în Bacău. Experiența acumulată în urma construirii şoselei de centură a Bacăului ne va ajuta să anticipăm eventualele probleme legate de elaborarea documentației necesare și execuția acestei autostrăzi”, a încheiat Valetin Ivancea.

        Accident cu două victime la Motoșeni

          Poliția în acțiune

          La data de 03 iunie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Motoşeni au efectuat cercetări pentru stabilirea producerii unui eveniment rutier în urma căruia două persoane au necesitat îngrijiri medicale.

          La faţa locului s-a stabilit că un tânăr de 20 ani, din comuna Motoşeni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 243 B, pe raza comunei Motoşeni, având direcţia de deplasare dinspre localitatea Stănişeşti către Motoşeni, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a intra în interiorul curţii unei societăţi comerciale, moment în care a fost acroşat din spate de o autoutilitară condusă, pe aceeaşi rută, de un bărbat de 38 ani, din judeţul Vaslui.

          În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 38 ani precum şi a pasagerului autoutilitarei, aceştia fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, în ambele cazuri.

          Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

          Tânăr reținut după ce a spart geamurile unor autoturisme

            La data de 3 iunie a.c, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au identificat şi reţinut un tânăr de 25 ani, bănuit de comiterea infracţiunii de tentativă la furt calificat.

            Urmare a două sesizări primite de poliţişti în noaptea de 2 spre 3 iunie a.c., cu privire la faptul că la două autoturisme a fost spart geamul portierei dreapta faţă, poliţiştii au efectuat activităţi specifice şi au reuşit identificarea şi depistarea unui tânăr de 25 ani, din Bacău, bănuit de comiterea faptelor.

            Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

            I-a spart cauciucurile de la mașină

              La data de 3 iunie a.c., polițiștii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Oneşti au identificat un bărbat de 50 ani, bănuit de comiterea infracţiunii de distrugere.

              În fapt, la data de 21 mai a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie de 45 ani, din Oneşti, despre distrugerea unui autoturism prin înţeparea cauciucurilor de către persoane necunoscute.

              Poliţiştii au efectuat activităţi specifice şi au reuşit identificarea unui bărbat de 50 ani, din Oneşti, bănuit de comiterea faptei. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

              Acțiune pentru disciplinarea bicicliștilor, căruțașilor și pietonilor

                În perioada de 02-03 iunie a.c. s-au desfăşurat activităţi specifice, pe raza municipiilor/oraşelor judeţului Bacău şi în zonele de pe raza de competenţă în care au fost înregistrate evenimente rutiere produse pe fondul nerespectării de către pietoni, biciclişti sau cărtuţaşi a normelor privind circulaţia pe drumurile publice.

                Obiectivul principal al acţiunii a fost impunerea respectării normelor rutiere de către pietoni, bicicliști și căruțași, urmărindu-se, totodată şi sancţionarea celorlalţi participanţi la trafic, depistaţi că se abat de la respectarea prevederilor legale.

                Astfel, atât pe drumurile naționale, cât și în municipii și localități din mediu rural, polițiștii băcăuani au organizat mai multe filtre rutiere, cu scopul de a atrage atenția participanților la trafic, în special bicicliștilor, căruţaşilor şi pietonilor cu privire la comportamentul în trafic, astfel încât să se reducă numărul accidentelor rutiere.

                În cadrul acţiunii, în cele două zile au fost aplicate 586 de sancţiuni contravenţionale.
                Pentru nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor pe drumurile publice au fost sancționate 30 de persoane. Au fost depistaţi cu nereguli 51 de căruţaşi și 75 de pietoni indisciplinaţi.

                Şi conducătorii auto au fost în vizorul poliţiştilor, fiind aplicate 402 sancţiuni contravenţionale.

                De asemenea, au fost reţinute 44 permise de conducere şi au fost retrase 33 certificate de înmatriculare.

                Polițiștii reamintesc persoanelor care se deplasează cu bicicleta:

                Echipați-vă corespunzător și respectați regulile de circulație atât pentru siguranța dumneavoastră cât și a celorlalți participanți la trafic!

                Nu circulați cu bicicleta dacă vă aflați sub influența băuturilor alcoolice.

                Este necesar ca bicicleta să aibă în dotare un dispozitiv de frânare eficace, cu sistem adecvat, funcțional, de direcție și cu sistem de avertizare sonoră.

                De asemenea, bicicleta trebuie să fie echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în față, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare.

                Totodată, trebuie dotată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu.

                Pentru un plus de siguranță, le recomandăm bicicliștilor să poarte cască de protecție omologată, iar, în mod obligatoriu, pentru a putea fi observați de ceilalți participanți la trafic, să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante mai ales pe timp de vreme rea sau pe timpul nopții.

                Totodată, înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceți viteza, asigurați-vă temeinic și acordați prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic.

                Asigurați-vă temeinic înainte de efectuarea oricărei manevre în trafic.

                Circulați cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul.

                Când circulați pe bicicletă, nu traversați strada pe trecerile pentru pietoni!

                Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcție cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.

                Nu transportați și nu tractați orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulația celorlalți participanți la trafic.

                Primari, polițiști și preoți, încearcă, sub conducerea Prefecturii, să convingă sătenii din comunele fără cazuri de COVID să se vaccineze

                  Subprefectul Narcis Jitaru a continuat campania de informare privind procesul de vaccinare în Agăş, Asău, Brusturoasa, Ghimeş-Faget, Palanca

                  Joi, 3 iunie, subprefectul Narcis Jitaru, s-a aflat în comunele Agăş, Asău, Brusturoasa, Ghimeș-Făget, Palanca, alături de primari, șefii Poliției Locale, Poliției Rurale, preoți, medici și asistenți medico-sociali, directori de şcoli, pentru a aduce în atenţie importanţa unei informări corecte a populaţiei privind procesul de vaccinare și accesibilitatea acestuia, precum și cu privire la rolul vaccinului în creșterea gradului de siguranță sanitară, protecție și, implicit, revenirea la o viață normală în comunitate.

                  Astfel, cu sprijinul primarilor din cele 5 comune, s-au desfăşurat întâlniri de lucru cu factorii importanţi ai comunităţilor rurale și s-a fixat ca o prioritate organizarea unor campanii de vaccinare cu echipe mobile pentru a ajnge mai aproape de persoanele netransportabile, aflate în zone îndepărtate și care doresc să se vaccineze.

                  Toate cele cinci comune – Agăş, Asău, Brusturoasa, Ghimeș-Făget, Palanca – figurează în documentele Direcției pentru Sănătate Publică Bacău cu zero cazuri de COVID.

                  Dealtfel, doar 25 din cele 94 de Unități Administrativ Teritoriale din județ mai înregistrează cazuri de bolnavi, cea mai mare rată de incidență fiind în comuna Filipeni: 0,016 la sută.

                  Ieri, în județul Bacău au fost înregistrate doar 2 cazuri noi, numărul bolnavilor internați în spitale fiind de numai 34.

                  Rata de incidență la nivelul județului a ajuns la 0,011 la sută.

                  O zi care nu se uită niciodată

                    Baloane, vuvuzele, și toate culorile curcubeului asortate în ținutele impecabile s-au regăsit purtate de elevii celor 8 clase care se pregatesc de examenul maturității, absolvenți ai Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Bacău.

                    Cursul festiv a fost organizat vineri, începând cu ora 12.00, în spațiul generos oferit de Teatrul de Vară „Radu Beligan”. Sala a fost plină, în limitele impuse de pandemie.

                    Organizatorii, director Adriana Măcincă și Gabriel Lungu, profesor de educație muzicală, și-au făcut foarte bine temele, pentru o prezentare memorabilă. Partea solemnă, Gaudeamus, Imnul colegiului, discursurile și diplomele acordate olimpicilor – mulți la număr, premierea elevilor cu calificative mari de pe primele locuri, de la clasele umane și reale, toate diferențiate de programe artistice susținute de elevi, s-au succedat pe duarata a mai bine de două ore.

                    Înființat în anul 1921 ca „Școala Secundară de fete”, de-a lungul timpului, denumirea i s-a schimbat de mai multe ori, astfel: „Liceul de fete” (1936), „Liceul teoretic de fete”(1940), „Liceul Mixt Nr. 2”(1954), Liceul teoretic „Vasile Alecsandri”(1969), Liceul de științele naturii „Vasile Alecsandri”(1977), iar în final, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”(2001).

                    Alma-Justina Mihalache-Pătrășcan, Șef de promoție, onorată cu cheia simbolică a succesului – rămâne în istoria Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, ca lider al promoției 2017-2021. Ioan Bîșcă

                    100 de ani de învățământ economic băcăuan: Colegiul Ghica își prezintă oferta educațională

                    Suita de manifestări dedicate împlinirii a 100 de ani de învățământ economic băcăuan a continuat și astăzi. În Parcul 1 Decembrie 1918 (Catedralei), acolo unde există expusă o impresionantă expoziție foto în care sunt surprinse momente din istoria centenară a Colegiului Economic „Ion Ghica” Bacău, au venit mai multe foste cadre didactice ale liceului, foști directori și absolvenți dar și actuale cadre didactice și elevi.

                    Profitând de această întâlnire, o clasa de a XII-a din promoția 2021, care a avut cursul festiv la sediul colegiului, au venit pentru fotografii în Parcul 1 Decembrie 1918 iar Ștefan Lazăr, elev în clasa a XI-a B a susținut un recital cu piese muzicale celebre interpretate la saxofon. Cu acest prilej Colegiul Economic „Ion Ghica” își prezintă și oferta educațională, activitate ce se va derula și mâine dar și duminică în intervalul orar 12.00-16.00.

                    „Sunt niște emoții care ne încearcă, chiar dacă din acești 100 de ani noi am stat în liceul acesta numai 4 ani. Suntem parte din istoria lui și părerea mea, că fiecare absolvent și viitor absolvent trebuie să încerce pe cât posibil să cinstească această unitate de învățământ. Așa cum este pentru toți elevii, perioada liceului este cea mai frumoasă și încărcată de amintiri. A fost perioada care ne-a pregătit pentru viață, atunci când am început să dăm piept cu realitatea. Am avut parte de multe întâmplări haioase, care au rămas amintiri plăcute și îmi amintesc cu plăcere de perioada majoratelor, petreceri care se țineau acasă și aveau un aer aparte. ”
                    Adrian Roșca, absolvent promoția 1997

                    „Sunt foarte fericită că am reușit să ajung la acest eveniment. Eu am terminat liceul acum 40 de ani, ceea ce înseamnă două vieți, ca să spun așa, ale celor care sunt absolvenți astăzi. Cu ani în urmă m-am mai întâlnit cu foștii colegi, când am organizat întâlnirea de 10 ani, după care, eu fiind șefa de clasă, cum era atunci, am zis că organizez la 20, la 25 de ani și tot așa, și nu am mai reușit. Nici acum la 40 de ani nu pot organiza pentru că este pandemia asta. Ăsta este un regret al meu, că nu am reușit să mă întâlnesc organizat cu colegii. Mă bucur că îmi văd foștii profesori care au pus temelia existenței mele de astăzi. Mă înclin în fața lor. Sunt foarte mândră cu sunt absolventă a acestui liceu, un liceu în care se muncea foarte mult și presupun că și astăzi se muncește la fel de tare. De aici au ieșit oameni cu calități deosebite, nu numai profesional vorbind. Recomand cu toată căldura și toată încrederea acest liceu.”
                    Aristița Rotilă, absolventă promoția 1981, conf. Univ. Dr. La Facultatea de Științe Economice a Universității „Vasile Alecsandri” Bacău

                    6 lucruri de care trebuie să ții cont când te apuci de sudură

                    Dacă ești începător, utilizarea aparatului de sudură poate fi intimidantă și totodată, foarte periculoasă. Totuși, cu perseverență, atenție și efort, dar și cu echipamentul și instrumentele potrivite, poți deveni suficient de priceput pentru a putea aborda orice proiect.

                    Iată câteva lucruri esențiale de care trebuie ții cont când te apuci de sudură.

                    Ia toate măsurile de siguranță necesare

                    Măsurile de siguranță nu sunt deloc opționale atunci când folosești un aparat de sudură. Vei avea nevoie de mănuși de protecție, cască și ochelari de sudură și chiar și de o jachetă rezistență la foc.

                    Căștile de sudură au evoluat mult în ultimii ani și poți și modele noi care se întunecă automat la pornirea aparatului de sudură și care îți oferă vizibilitate excelentă.

                    De asemenea, când sudezi, trebuie ai o ventilație adecvată sau folosești un sistem de extragere a fumului. Nu suda niciodată în apropierea materialelor inflamabile și alege o locație în care scânteile nu vor atinge nimic.

                    Sudarea cu sârmă

                    Este o tehnologie care folosește o bobină de sârmă alimentată printr-un pistol. Alimentarea constantă reduce necesitatea opririlor și pornirilor și crește eficiența procedeului, făcându-l ușor de folosit de începători. De asemenea, este rapid, economic și ideal pentru a suda tablă subțire.

                    Sudarea cu sârmă poate fi cu gaz inert (MIG) sau cu flux. Prima se bazează pe fluxul constant de gaz de protecție care înlătura riscul de contaminare a sudurii și nu se poate utiliza în aer liber. Cea de a doua se bazează pe folosirea unei sârme speciale și se poate folosi pentru lucrări în aer liber.

                    Sudarea cu stick(SMAW)

                    Este metodă potrivită pentru reparațiile rapide și cel mai des folosită de începători. Așa cum sugerează și numele, această folosește un electrod și nu mai necesită alimentatorul cu sârmă. Este mai lentă decât metodă MIG, dar mult mai eficientă dacă se lucrează cu metale murdare sau ruginite. Nu se poate folosi, însă, la sudarea tablelor.

                    Sudarea TIG (gaz inert de tungsten)

                    Este o metodă folosită în lucrările în care sudură trebuie arate cât mai bine, cum ar fi cele de arhitectură sau reparațiile auto. Este eficientă pentru sudarea metalelor subțiri și a tablelor. Utilizarea acestei tehnologii necesită experiență și nu se recomandă începătorilor.

                    Alege un instrument cu o interfață prietenoasă și ușor de folosit

                    Pentru un începător poate fi dificil seteze parametrii de sudare, de aceea, dacă ești la primii pași în acest domeniu, caută un aparat de sudură cu o interfață cât mai prietenoasă și mai ușor de utilizat. Această ar trebui asigure o serie de presetari și tu trebuiască doar alegi grosimea, tipul de material pe care urmează îl sudezi și consumabilul folosit – sârmă sau electrod.

                    Dacă este o mașină bună, va știi automat la ce tensiune de intrare ești conectat și va ajusta setările în consecință.

                    Alege consumabilele în funcție de materialul pe care îl sudezi

                    Consumabilele și tehnologiile de sudare vor funcționa mai bine pentru anumite materiale și mai rău pentru altele. De exemplu, poți folosi tehnologia MIG pentru sudarea aluminiului, dar vei obține rezultate mult mai buine folosind un pistol cu bobină.

                    Caută informații despre aparatul de sudură pe care vrei îl achiziționezi și alege-l în funcție de proiectele pe care vrei le realizezi.

                    VIDEO: Poetul băcăuan Ovidiu Genaru a primit premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 2020 pentru cartea de poezie

                    Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2020, alcătuit din: Răzvan Voncu (preşedinte), Daniel Cristea-Enache, Gabriela Gheorghișor, Ioan Holban, Mircea Mihăieș, Angelo Mitchievici și Vasile Spiridon (membri), a decernat Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2020.

                    Cartea de poezie

                    Ovidiu Genaru, Cartea lui Mircea. Canal, Editura Junimea

                    Cartea de proză

                    Andreea Răsuceanu, Vântul, duhul, suflarea, Editura Polirom

                    Cartea de critică, eseu şi istorie literară

                    Mircea Anghelescu, Literatura în context, Editura Spandugino

                    Cartea de teatru

                    Nu s-a acordat

                    Cartea de debut

                    Ema Stere, Copiii lui Marcel, Editura Polirom

                    Cartea pentru copii şi tineret

                    Nu s-a acordat

                    Cartea de traduceri din literatura universală

                    ex aequo

                    Roddy Doyle, Zâmbește, traducere din limba engleză de Irina Horea, Editura Humanitas

                    Fiction

                    Barbara Cassin, Vocabularul european al filosofiilor, traducere și adăugiri la ediția în limba română coordonate de Anca Vasiliu și Alexander Baumgarten, Editura Polirom

                    Premiul Special

                    Laszlo Alexandru, Lectura lui Dante, Editura Cartier Ioan T. Morar, Fake News în Epoca de Aur. Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă, Editura Polirom

                    Premiul Național

                    Gabriel Chifu

                    Literatura în limba maternă și literatura în limbile minorităților naționale

                    Comisia pentru Minorități, compusă din Markó Béla (președinte), Dagmar Maria Anoca, Slavomir Gvozdenovici, Ivan Kovaci, Fekete Vince (membri), a decernat Premiile Uniunii Scriitorilor din România – literatura în limba maternă și literatura în limbile minorităților naționale:

                    Scriitori / Cărţi în limba maghiară:

                    KARÁCSONYI ZSOLT: Függőleges állat • Titlu în limba română: Animal vertical (poezii), Editura Erdélyi Híradó – Fundaţia Szépirodalmi Figyelö, Cluj-Napoca – Budapesta

                    Scriitori / Cărţi în limba slovacă:

                    IVAN MIROSLAV AMBRUŠ, Zastavenia v kráse • Titlu în limba română: Popasuri întru frumos (poezii) • Editura Ivan Krasko, Nădlac

                    Debut / Literatura în limbile minorităților naționale

                    SZÉKELY ÖRS: Ostinato, poezii. Editura FISZ, Budapesta

                    În cadrul Galei Premiilor Uniunii Scriitorilor din România a fost acordat și Premiul ARIEL (Asociația Revistelor, Imprimeriilor și Editurilor Literare) pentru cea mai bună revistă literară și pentru cea mai bună carte. Juriul alcătuit din Nicolae Manolescu (Președinte), Mihai Zamfir și Daniel Cristea-Enache a desemnat laureații:

                    Premiul pentru cea mai bună revistă literară:

                    SCRIPTOR (Lucian Vasiliu)

                    Premiul pentru cea mai bună carte:

                    Cristian Pătrășconiu, pentru următoarele volume apărute la Editura Universității de Vest: Comunismul de apoi; De taină; Marea Unire. Prima sută; Treizeci, anii de după

                    Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2020 a fost organizată în colaborare cu Consiliul Județean Constanța (Președinte: Mihai Lupu). Decernarea premiilor a avut loc pe 2 iunie 2021, la Melody Gold Ballroom, Mamaia.

                    Atenție, turiști! Începe forfota pe aeroportul din Bacău

                      Din iunie, avioanele Blue Air și Wizz Air își reiau cursele spre Anglia și Irlanda. În plus, Italia și-a deschis și ea granițele, iubitorilor de pizza și prosecco. Tot de luna asta, din Bacău, se poate zbura și spre Atena, Larnaca sau Antalya.

                      Veștile bune continuă să vină dinspre Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău. Astfel, din această lună, călătorii din județ, dar și din zonele învecinate (Neamț, Vaslui, Vrancea, Galați, Harghita etc) care vor alege să zboare spre Anglia și Irlanda, au la dispoziție curse operate de Blue Air și Wizz Air cu o frecvență zilnică, chiar și câte două zboruri, în zilele de luni, miercuri, joi, vineri și duminică. Tot către și din Anglia, reapare o destinație foarte solicitată în anii anteriori, respectiv Liverpool. În plus, Dublin (Irlanda) își mărește numărul de zboruri (marți, joi, sâmbătă și duminică), cel mai probabil urmare a lipsei restricțiilor de călătorie.

                      Italia, pe harta „verde” a călătoriilor

                      Totodată, după ce Italia a trecut pe „verde”, în privința infecțiilor cu noul coronavirus, se reiau și zborurile către peninsulă. Astfel, pasagerii interesați au curse, aproape zilnic, atât către Roma, Bergamo, Torino, cât și, mai nou, destinația Catania. Totodată, pentru lunile iulie și august, operatorii aerieni analizează posibilitatea reluării zborurilor și către alte destinații solicitate de băcăuani, cum ar fi Bologna. Totodată, Spania, Germania, Belgia, Franța sunt alte state care, la fel, își deschis granițele pentru turiștii care vor să călătorească spre aceste destinații. Mai exact, în orarul de vară, au apărut zborurile pentru Madrid și Barcelona, alături de Munchen – Memmingen, deocamdată, și Bruxelles, cu frecvență mărită, respectiv luni, marți – 29 iunie, miercuri, vineri, sâmbătă -19, 26 iunie. Orarul din această lună include și zboruri spre Paris, pe 12 și 19 iunie.

                      Zborurile turistice – nișă, în dezvoltare, la Aeroportul Bacău

                      Mai notăm și că, încă din prima săptămână a lunii iunie, au apărut și două destinații comerciale de pasageri, cu un interes puternic pentru zona turistică. Astfel, în premieră de pe Aeroportul Bacău, se operează zboruri spre Atena Grecia, dar și spre Larnaca, Cipru. Reamintim că, în lunile aprilie și mai, de pe aeroportul băcăuan, au fost făcute curse spre stațiunea Hurghada din Egipt. De reținut că, până pe 22 august, au fost sistate zborurile către Egipt, măsură luată la cerința operatorilor din turism care au arătat un interes scăzut pentru această zonă turistică, din cauza temperaturilor ridicate din țara africană. Prin urmare, din august până în noiembrie, avioanele îi vor putea duce pe pasageri către Egipt și înapoi. În schimb, din 10 iunie până pe 16 septembrie, revin charterele de vacanță către Antalya, Turcia.

                      Verificați, permanent, noutățile privind călătoriile

                      În contextul destul de instabil privind evoluția pendemiei de Covid – 19, administrația aeroportului băcăuan recomandă pasagerilor să urmărească, în permanență, informările transmise de autoritățile române și de către cele ale țărilor de destinație. Asta întrucât, în funcție de incidența infectărilor cu noul coronavirus și de eventualele măsuri de restricții care ar putea fi impuse de statele unde se află destinațiile accesate, condițiile de zbor pot suferi schimbări. De altfel, și operatorul aerian, împreună cu agențiile de turism vor anunța, din timp, eventualele modificări suferite de graficul de zbor.

                      Misiunile jandarmilor băcăuani în luna mai

                        În luna mai a.c., efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău au executat misiuni de menţinere sau de asigurare a ordinii publice atât în sistem integrat, în cooperare cu poliţişti, cât și prin echipaje independente de jandarmi, acționând pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravenţională, precum şi pentru limitarea răspândirii coronavirusului SARS-Cov2.

                        În această perioadă, jandarmii au aplicat 600 de sancţiuni contravenționale în valoare totală de peste 118000 de lei, din care 259 au vizat fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, iar 224 nerespectarea normelor de protecție sanitară. De asemenea, 83 de persoane au fost sancționate pentru încălcarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura, 12 sancțiuni au fost aplicate pentru contravenții silvice și 22 sanctiuni au urmărit alte genuri de fapte de natură contravențională.

                        În ceea ce privește faptele de natură penală, jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală în cazul a 14 infracţiuni constatate independent, iar pe timpul acțiunilor desfăşurate în cooperare cu efective din cadrul I.P.J. Bacău, jandarmii au acordat sprijin la constatarea unui număr de 30 de infracţiuni.

                        Recomandăm cetățenilor să solicite în cel mai scurt timp intervenția instituțiilor cu atribuții în acest domeniu prin apelarea numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau, atunci când este posibil, prin sesizarea directă a celei mai apropiate patrule de ordine și siguranță publică, în vederea luării măsurilor ce se impun.

                        VIDEO: O ursoaică și cei trei pui într-o pădure de la Târgu Ocna

                          Direcția Silvică Bacău a postat imagini foarte frumoase cu o ursoaică cu trei pui într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Târgu Ocna din cadrul Direcției Silvice Bacău.

                          România are una dintre cele mai dezvoltate populații de urs din Uniunea Europeană, la noi în țară urșii având habitatul în zona munților Carpați, în pădurile întinse și liniștite de munte și cele dese din zonele deluroase.

                          Ursoaicele sunt afectuoase, devotate și protectoare cu puii lor, încercând prin toate mijloacele să-și protejeze puii.

                          Romsilva – Direcția Silvică Bacău administrează, prin intermediul celor 14 de ocoale silvice, peste 167 de mii de hectare păduri de stat.

                          Persoanele cu handicap accentuat și grav din municipiul Bacău vor primi pachete de igienă și alimente

                            În urma redistribuirii produselor care au fost alocate județului nostru, au rămas 330 de pachete de igienă și peste 600 de pachete de alimente.

                            Directorul Direcției de Asistență Socială Bacău, Carmen Vasluianu, va face demersurile pentru ca instituția pe care o conduce să preia în cursul săptămânii viitoare pachetele și să stabilească modalitatea prin care acestea vor ajunge, cât mai repede, la beneficiari.

                            Pachetul alimentar conține produse de primă necesitate, conserve, iar pachetul de igienă, produse pentru îngrijirea personală, atât pentru copii, cât și pentru adulți, săpun și detergent.

                            Într-o primă fază, au primit aceste produse persoanele titulare ale dreptului la venit minim garantat, familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, persoanele aflate în situații critice temporar.

                            „Cred că aceste pachete de produse ajung la persoane care au cu adevărat nevoie de ele. Suntem datori să ajutăm acolo unde putem, iar această măsură de redistribuire este la îndemâna instituției noastre, de aceea nu am dorit să așteptăm mai mult decât era necesar”, a declarat prefectul Leonard Bulai.

                            VIDEO: Comuna Sărata, amendată de Garda de Mediu

                              Garda de Mediu Bacău a sancționat comuna Sărata cu o amenda in valoare de 40.000 lei pentru gunoaiele depozitate pe un câmp în zona satului Bălțata. Primăria comunei a fost obligată să ecologizeze întreaga zonă afectată de deseuri.

                              Prima eclipsă de Soare din anul 2021 – 10 iunie

                                În Bacău, eclipsa va începe la ora 13.43, va atinge maximul la ora 1406 iar sfârșitul eclipsei va fi la ora 14.29.

                                Cu această ocazie, dacă cerul va fi senin, Complexul Muzeal de Științele Naturii “Ion Borcea” Bacău, invită publicul la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” joi 10.06.2021, între orele 1330 – 1500 pentru a observa desfășurarea evenimentului.

                                Eclipsele de Soare se produc atunci când cele trei corpuri cerești, Pământul, Luna (aflată în faza de Lună nouă) și Soarele, sunt aliniate. În funcție de gradul de acoperire a discului Soarelui de către umbra Lunii, acestea pot fi totale, parțiale sau inelare.

                                Eclipsa de Soare din 10 iunie 2021 este una inelară, deoarece Luna fiind la o distanță mai mare de Pământ decât media, respectiv 404234 km, discul Lunii nu este îndeajuns de mare încât să acopere complet discul Soarelui. Faza maximă a eclipsei (când va fi văzută ca o eclipsă inelară), va fi vizibilă în nordul Canadei, Groenlanda și Rusia. Faza parțială a eclipsei va putea fi văzută în nordul Americii de Nord, Europei și Asiei.

                                Pe 10 iunie 2021, din jumătatea de nord a României se va putea vedea o eclipsă parțială de Soare, cu acoperire foarte mică a Soarelui de către Lună. Pe teritoriul României, eclipsa începe mai devreme în vestul și nord-vestul țării pentru că aceea este direcția din care vine umbra Lunii pe glob.

                                În Bacău, faza parțială a eclipsei va avea magnitudinea maximă de 0.04, Soarele fiind acoperit în proporție de 0,4%. Începutul eclipsei va avea loc la ora 13.43, maximul la ora 1406 iar sfârșitul eclipsei la ora 14.29.

                                Atenție!!! Nu încercați să vedeți eclipsa folosind metode improvizate, ci numai cu filtre solare speciale!

                                Accesul vizitatorilor, pentru a participa la observații, se va face restricționat, conform reglementărilor în vigoare pe perioada stării de alertă, dat fiind contextul generat de prezența virusului Sars Cov 02. Pentru a avea acces, persoanele trebuie să aibă temperatura sub 37,3 grade, să poarte mască pe toată perioada prezenței în clădirea Observatorului Astronomic și să atingă cât mai puține suprafețe.

                                Zilele mediului moineștean, la a zecea ediție

                                  Devenită tradiție, sărbătoarea ZILELOR MEDIULUI MOINEȘTEAN 2021 aflată la cea de a zecea ediție, a ajuns astăzi la final!

                                  Pe parcursul a 10 zile au avut loc acțiuni care confirmă interesul dar si talentul și calitățile artistice ale voluntarilor și ecoprichindeilor, dragostea de natură și tot ce reprezintă mediul înconjurător ! Felicitări destoinicelor cadre didactice care îi educă și care au derulat cu succes în parteneriat cu autoritatea locală moineșteană campania” UN PUI DE OM , UN PUI DE POM” –Adoptă un copac
                                  2021, Ziua Copilului si Ziua Mondiala a Mediului, transpuse în adopția simbolică a unor arbori, spectacole cu muzică folk și ușoară, cântece si dansuri populare, bună dispoziție și veselie.

                                  „La mulți ani copiilor si părinților mulțumită cărora ne-am putut bucura astăzi de astfel de eveniment dedicat mediului, vă suntem
                                  recunoscători! Va multumim pentru prezenta dumneavoastra stimati reprezentanti ai Garzii de Mediu si Agentiei de Mediu, comisar sef
                                  Daniel Ciorcila si Maria Ionos!

                                  Proiectele noastre va sunt dedicate! A fost un spectacol care marchează, sperăm cu toții, începutul întoarcerii la normalitate! Va asteptam la urmatoarele evenimente pentru a ne de ceea ce copiii comunității moineștene ne dăruiesc cu generozitate!”a declarat primarul municipiului Moinești, jr. Valentin Vieru de pe scena Centrului Cultural, scenă pe care a urcat împreună cu viceprimarul ing. Bogdan Legănuș.

                                  Asocierea, o șansă pentru micii producători agricoli

                                  Fermierii băcăuani care produc legume și fructe ar putea să-și rezolve problema desfacerii, înscriindu-se într-o cooperativă agricolă. În județ, sunt doar 35 de cooperative agricole sau asociații de producători. Din păcate, sunt puține astfel de asocieri care au reușit să fie acceptate de lanțurile de magazine de la noi.

                                  Potrivit Direcției pentru Agricultura Județeană (DAJ) Bacău, în tot județul, sunt înregistrate 37 de cooperative agricole sau asociații, dintre care sunt active 32, diferența de 5 fiind desființate. Din păcate, aproape niciuna dintre organizațiile fermierilor nu a reușit să penetreze piața deținută de marii retaileri, zonă unde este concentrată o mare parte a comerțului de alimente din țară.

                                  Situația poate fi explicată fie de neîncrederea fermierilor în parteneriatele cu marile lanțuri de magazine (generată mai ales de prețurile mici de achiziție oferite de retaileri), fie de incapacitatea asociațiilor de a asigura un flux mulțumitor și constant de marfă. În plus, un alt neajuns este și lipsa dotărilor (mijloace de transport, utilaje de răcire sau păstrare la rece, spații de depozitare etc).

                                  Mere și miere

                                  Un exemplu norocos este al renumitului brand local „Mere de Itești” care, de câțiva ani buni, este prezent pe rafturile marilor lanțuri de magazine: Carrefour, Auchan, Mega Image, Lidl etc. „Mai există și Cooperativa Agricolă «Stupinele Bistriței» din Pădureni, comuna Dămienești. Din câte știm, este prima astfel de cooperativă din zona Moldovei, înființată pe segmentul producerii mierii. Doar că acest grup de producători își valorifică marfa, în mare parte, pe platformele de comerț online, gen eMag, dar și prin intermediul a două firme de distribuție, dar nu se știe exact dacă produsele ajung și pe rafturile marilor retaileri”, au explicat reprezentanții Direcției Agricole Bacău.

                                  Mai trebuie spus că Grupul de Acțiune Locală (GAL) Valea Trotușului inițiase, în urmă cu doi ani, o acțiune de promovare, în rândul fermierilor, a necesității înființării și dezvoltării formelor asociative. În urma acestui proiect, s-a reușit crearea a circa 17 de cooperative sau asociații în județele Bacău și Vaslui. De aici încolo, este interesul fermierilor de a găsi soluții pentru desfacerea la scară largă a producțiilor.

                                  Soluții, la alții

                                  O variantă ar putea fi, de exemplu, Cooperativa Agricolă „Țara Mea”, înființată în 2014, în bazinul legumicol din județul Olt. Aceasta a devenit, ulterior, cooperativă agricolă integrată, în scopul de a crea lanţul scurt tehnologic şi comercial în favoarea membrilor cooperativei, dar şi a consumatorilor români. În prezent, asociația s-a dezvoltat la nivel național, reușind să reunească, sub o singură umbrelă, sute de producători agricoli din 10 județe. Partea cea mai bună este că, de 5 ani, cooperativa a încheiat un parteneriat cu lanțul de magazine „Kaufland”, reușind, astfel, să valorifice o mare parte din producțiile membrilor. „Parteneriatul cu Kaufland presupune foarte multe avantaje: piaţă mare de desfacere, comercializarea unor cantităţi mari optimizând fluxul tehnologic și logistic, promovarea brand-ului şi a produselor în mass-media, în magazine sau la diverse alte evenimente organizate de Kaufland, evenimente menite să încurajeze consumul produselor autohtone”, este mesajul transmis de reprezentanții cooperativei.

                                  Cert este că programul se va desfăşura din mai şi până în luna octombrie 2021, cu posibilitatea de a fi extins pe termen mai lung. În această perioadă, până la peste 90% produse agricole româneşti – legume şi fructe – ajung pe rafturile marelui lanț de magazine. Pentru a fi acceptați în acest program, producătorii trebuie să dețină certificatul Global G.A.P. (o condiție prealabilă pentru exportul de fructe și legume proaspete în țările Uniunii Europene) sau să fie în curs de obţinere a certificării.

                                  În plus, aceștia trebuie să dispună de suficiente cant ităţi de fructe şi legume, cât şi o capacitate de prelucrare sau ambalare a produselor. De asemenea, producătorii agricoli asociați sau individuali trebuie să dețină utilaje de răcire sau pre-răcire a produselor, mijloace de transport pentru a livra marfa depozitelor centrale şi spații de stocare adecvate, dacă este necesar.