duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1379

„Visul Crăciunului”. Peste 100 de copii din Bărtășești vor primi cadouri de sărbători

Traversăm acea perioadă minunată din an când cu toții suntem prinși de magia sărbătorilor de iarnă, când sufletul ni se deschide și suntem mai predispuși să ne arătăm latura mai sensibilă și să îi ajutăm și pe cei mai puțin fericiți decât noi.

Suntem tot mai aproape de sărbătoarea Crăciunului iar copiii, plini de emoții, așteaptă vizita lui Moș Crăciun. Din păcate, sunt foarte mulți copii, mai ales cei din zonele rurale defavorizate, care doar au auzit de simpaticul bătrânel care împarte cadouri, dar la ei nu a ajuns niciodată.

Și în sufletele lor mici și curate spear că poate anul ăsta… Nu puțini sunt băcăuanii care auzit de poveștile unor copii nefericiți și au făcut tot ce au putut pentru a le alunga tristețea din ochi. S-au mobilizat, au făcut campanii de ajutorare, au strâns lucruri donate de alți băcăuani și le-au pregătit pentru a le duce micuților care le așteaptă cu sufletul la gură. Despre o astfel de campanie vom povesti astăzi, o campanie „botezată” „Visul Crăciunului” și care a fost inițiată de doi tineri băcăuani, Mara Giulia Gheorghiță, studentă la Iași, și Mateo Ipate, elev la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. Demersurile celor doi vor aduce o rază de fericire chiar de sărbători la peste 100 de copii din satul Bărtășești, comuna Ungureni.

Apelurile Marei și ale lui Mateo a avut un ecou foarte puternic în mediul online, muți concitadini alăturându-se campaniei lor, iar câțiva băcăuani stabiliți în străinătate le-au trimis bani pentru a cumpăra dulciuri pentru acești copii. Cum le-a venit idea și cum s-a derulat Campania „Visul Crăciunului”, ne-au povestit chiar cei doi:

„În luna octombrie am văzut un filmuleț cu copii neajutorați din Nepal și ne-am gândit că și în România sunt copii care au nevoie de ajutor. Imediat după ce am vizionat acel filmuleț am început și demersurile pentru acest proiect: scrierea planului, logo, căutarea unui sat. Am încercat să căutam inițial pe site-urile mai multor instituții importante din Bacău, însă nu am găsit o listă cu sate vulnerabile. Așa că am început să mergem chiar noi în căutarea unui sat.

Astfel am ajuns în comuna Ungureni. După ce am făcut o plimbare prin satele comunei am descoperit satul Bărtășești. Am făcut rost de numărul de telefon al preotului din acel sat, fiind singurul în măsură să adune toți copiii într-un loc. Copiii au început să scrie scrisori pentru Moș Crăciun și ne-au fost livrate nouă de către preot. Imediat după, am început să postăm scrisorile lor și am fost surprinși de numărul mare de persoane care au dorit să se implice și să fie Moș Crăciun pentru un copil.”

După prima zi de campanie, mai mult de jumătate dintre scrisori au fost adoptate iar peste alte două zile s-au „dat” și celelalte astfel că toți cei 115 copii din Bărtășești și-au găsit „moșul”. Expeditorii scrisorilor către Moș Crăciun au vârste cuprinse între 6 luni și 14 ani și majoritatea și-au dorit geci și ghete să poată trece peste iarnă. Toate cadourile vor fi încărcate în mașini și vor fi duse copiilor la Bărtășești pe 23 decembrie.

Zile mai bune pentru pasajul subteran de la gară

De doi ani, jumătate din pasajul subteran din zona gării Bacă este nefolosită. O șansă de a-i fi redată utilitatea apare odată cu un proiect de lege pregătit de Ministerul Transporturilor. Potrivit documentului, se dorește transferul la administrația locală a celeilalte jumătăți din pasajul CFR, în prezent, aflată în uz, fiind igienizată, chiar supravegheată video de Gara Bacău.

Mai exact, cei 616 metri pătrați (din totalul de 1.026 mp), aflați în proprietatea Gării din Bacău, se vor adăuga diferenței de 410 mp, impracticabilă, aflată în portofoliul Primăriei. De altfel, în ultimul mandat al fostului edil Stavarache, primăria ceruse Căilor Ferate Române porțiunea de pasaj, în vederea igienizării și reabilitării acestuia, solicitare aprobată abia după 3 ani de către șefii feroviarilor, și numai după ce Consiliul Local adoptase, în 2018, solicitarea de trecere a pasajului subteran din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Bacău. Mai mult, în trecut, fusese semnat și un parteneriat între primărie și un ONG, evident, pentru același scop, de reabilitare a pasajului. „Sperăm să putem transfera acest sector primăriei. Oricum, partea noastră de pasaj este igienizată periodic. Sunt montate și camere de supraveghere, dar ar trebui făcută o reparație capitală, pentru că, pe alocuri, mai sunt infiltrații de apă, când plouă puternic”, a precizat Gheorghe Popoeag, șeful gării Bacău.

Ferecat cu lacăte, de doi ani

Tunelul pietonal ar trebui să asigure legătura dintre zona Gării și strada Gheorghe Donici din cartierul CFR. Pasajul subteran trece pe sub clădirea gării, continuându-și traseul pe sub liniile de cale ferată, cu ieșire în cartierul vecin. În primăvara lui 2019, primăria a montat gratii de-o parte și de alta a jumătății pietonalului, ferecându-le cu lacăte. Prin urmare, accesul din gară sau din oraș spre Cartierul CFR se poate face doar pe pasarela șubredă. În aceste condiții, mulți dintre pasagerii prin gara Bacău preferă să sară gardurile dintre liniile de cale ferată, expunându-se riscului de a fi accidentați. Pe de altă parte, multă vreme, pasajul a fost raiul boschetarilor, fiind evitat de băcăuani, întrucât orice traversare devenea o aventură. Din păcate, cu excepția unor igienizări, pasajul subteran nu a beneficiat de prea multă atenție, mai ales segmentul ferecat, administrat de primărie, „obiectivul necesitând investiții de modernizare, monitorizare, securizare și iluminarea permanent care, la rândul ei, implică costuri considerabile”. De altfel, partea impracticabilă este despărțită de zona aparținând CFR de un panou, accesul în pasaj făcându-se numai de la peronul principal al stației spre strada Gheorghe Donici.

Agent electoral

Folosit mai mult ca agent electoral, mai ales în administrația Stavarache, pasajul a trecut prin evenimente care, în timp, l-au dus până la stadiul de a nu mai putea fi folosit în condiții sigure de igienă și siguranță … Astfel, în urma ploilor abundente, obiectivul a fost inundat, de două ori (2005 și 2010), afectându-i hidroizolația. Pentru repararea acestuia, s-a dispus închiderea liniilor, întrucât a fost necesară executarea unei săpături peste, dar și în pasajul subteran. Mai mult, în tunel au fost arse anvelope impregnate cu benzină, de către indivizi neidentificați niciodată, apoi pasajul a fost vandalizat, în mai multe rânduri, ceea ce a impus efectuarea de lucrări de reparații, însă doar cât să poată fi folosit, cât de cât, în condiții minime de igienă și siguranță. Starea tehnică actuală a tunelului impune alocarea, de urgență, a unor fonduri estimate la 17.600.000 lei, necesare demarării lucrărilor de renovare și reparații capitale”, se arată în nota de fundamentare  a proiectului de act normativ.

Soluții … deștepte și utile

Există opinii, din ce în ce mai multe, potrivit cărora eventuala readucere în circuitul civil a pasajului ar risca să devină inutilă, întrucât extrem de puțini băcăuani s-ar încumeta să folosească subtraversarea din zona blocurilor până în gară. Prin urmare, autoritățile ar trebui să conceapă soluții intelogente care să atragă populația, cum ar fi organizarea de expoziții de artă, amenajare unui spațiu de informare prin intermediul ecranelor smart sau de unități de alimentație publică, minicafenele, magazine cu cărți, suveniruri, florării, zone de repaos, inclusiv rampe destinate cărucioarelor și a bicicletelor. Chiar și platforme liftante pentru accesul persoanelor cu dizabilități. În mod evident, aceste soluții trebuie să prevadă, obligatoriu, pază permanentă, precum și montarea unui sistem de supraveghere video inteligent.

 

Blocaj la calea ferată – Niciun tren nu a circulat, în toată țara, ceferiștii oprind lucrul

Zeci de trenuri au fost oprite, ieri, de o grevă spontană a lucrătorilor de la calea ferată. Angajații CFR sunt nemulțumiți de amânarea pentru a „n”- a oară a Legii privind statutul personalului feroviar, document în baza căruia ar fi trebuitse stabilească o serie de drepturi ale salariaților din sistemul de cale ferată.

Protestul, girat de Federația Națională Feroviară „Mișcare Comercial Vagoane”,  a debutat la ora 8.00, dimineața, când angajații companiei de cale ferată au oprit lucrul, fapt ce a dus la sistarea circulației trenurilor pe toată regionala Iași, de care aparțin și feroviarii băcăuani. Mobilizarea a fost făcută cu o zi înainte, când sindicatele anunțau o astfel de acțiune de protest, dacă ministrul de resort nu le va comunica motivul adoptării unei noi prorogări a Legii statutului personalului feroviar, vinerea trecută, „noaptea, ca hoții”. „Este a doua prorogare a Legii statului personalului feroviar, normativ votat de Parlamentul României în septembrie, 2020, amânat până 1 aprilie 2021. Iar, acum, a fost publicată din nou, în Monitorul Oficial, o altă prelungire, de data asta până în 2023. Statut pe care noi îl așteptăm de foarte mult timp, pentru că este documentul în care sunt stipulate mai multe drepturi pe care, de altfel, noi le-am avut, la începutul anilor ’90, și pe care vrem să ni le recâștigăm. Este vorba în primul rând, de reducerea vârstei de pensionare, fără penalizare, de la 65 de ani, în prezent, la 55 de ani, pentru angajații implicați în siguranța circulației”, a declarat Ionel Guler, liderul interimar al  Sindicatului Liber Independent „Feroviarul” Bacău. Este vorba atât de impiegații de mișcare, șefii de stație sau operatorii, cât și de acarii, revizorii de linii, picherii, șefii de manevră, manevranții, angajații de la semnalizare-centralizare – blocare etc.

Personal îmbătrânit și epuizat

Zeci de ceferiști nemulțumiți s-au adunat, rând pe rând, pe peronul Gării Bacău, încă de la primele ore ale dimineții, unii venind chiar și de acasă, protestând pentru drepturile lor. Ceferiștii spun că, dacă ar fi intrat în vigoare normativul amintit, s-ar fi redus cu cinci ani de zile vârsta standard de pensionare, în cazul celor care lucrează în domeniul siguranței circulației. Mecanicii de locomotivă, mecanicii ajutori și mecanicii instructori puteau, astfel, ieși la pensie la minimum 50 de ani, dacă au o vechime în activitate de cel puțin 20 de ani. La celelalte categorii de salariați, cu responsabilități în siguranța circulației, vârsta minimă de pensionare este de 52 de ani. În plus, pensia de serviciu s-ar fi stabilit la valoarea de 80% din media veniturilor totale brute din ultimele 12 luni. De asemenea, și membrii de familie ai personalului feroviar ar fi beneficiat, în cazul decesului pensionarului, de o pensie de urmaș, stabilită în procent de 100% din pensia titularului, indiferent de numărul urmașilor. Guvernanții se tem că aplicarea legii statutului personalului feroviar va lăsa fără angajaţi cele trei companii feroviare de stat, CFR Infrastructură, CFR Marfă şi CFR Călători. Astfel, mulți dintre salariații companiilor de cale ferată ar putea să se pensioneze (cel puțin 30%), locurile lor neputând fi ocupate de alți specialiști, întrucât au dispărut unitățile de învățământ din domeniu. La nivel național, există o singură instituție publică de formare profesională în meseriile aflate în portofoliul CFR, respectiv Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară (CENAFER) (fostul Centrul de Perfecționare și Calificare a Personalului CFR), aflată în subordinea Ministerului Transporturilor. „Colegii noștri au murit înainte de vreme, la 50-52 de ani. Din urmă, nu mai vine nimeni, pentru că școlarizări nu s-au mai făcut. Iar, tineretul nu acceptă salariile astea de mizerie. Pentru 2.000 de lei, se duce și vinde la raft, undeva, la căldură, nu stă aici, printre fiare și unsoare, în frig și ploaie”, spune Florin Pântea, ceferist în Bacău.

„Prorogăm și noi activitatea, dacă ne-au prorogat Statutul feroviarilor”

Feroviarii reclamă și acel coeficient minim de ierarhizare -„K” -, prin care, dacă ar fi fost aplicat, s-ar fi ridicat salariile măcar la nivelul inflației. „Practic, în funcție de salariul minim brut pe economie, acest coeficient s-ar adăuga la drepturile salariale ale ceferiștilor, însă fără a depăși un anumit plafon”, a precizat liderul feroviarilor băcăuani. În cazul muncitorilor necalificați, acesta ar trebui să fie de 1,00, la cei calificați crescând la 1,50, pentru ca la personal administrativ şi la cel de specialitate, încadrat în funcţii pentru care condiţia de pregătire este școala profesională, să fie de 1,40. Mai departe, la cei cu studii liceale, coeficientul ar fi trebuit să fie de 1,40, ajungând la 1,45, în dreptul celor cu studii liceale și un curs de calificare. Această variabilă crește la 1,50, pentru angajații cu școala postliceală, la 1,60 –  pentru cei cu școala de maiștri, 1,80 ceferiștii cu studii superioare scurtă durată și 2,20, personalul cu studii superioare de lungă durată. Reținem că ultimele creșteri salariale la CFR au intervenit în 2019, an urmat de pandemie, când șefii feroviarilor au exclus orice majorare a retribuțiile, motivând că, „în pandemie, nu se negociază, totul de îngheață”. Astfel media salarială, în cazul unui impiegat de mișcare, este de 2.700 de lei. Însă, cei mai mulți dintre salariații CFR primesc salariul minim pe economie. „Of-urile sunt aceleași, la toți ceferiștii, fie că sunt de la «Mișcare – Comercial», de la «Călători» ori «Infrastructură». Am rămas în urmă, suntem de căruță, nu doar în privința banilor. Or, la noi, este foarte greu să lucrezi. Se spunea odată că suntem «Armata a doua», dar numai cu munca, nu și cu restul drepturilor”, spun sindicaliștii. Pe mulți protestatari i-am văzut îmbrăcați în straie de lucru, cu instrumentele din metal abandonate pe peron, zgribuliți, cu ochii injectați de nesomn și plini de unsoare. „Au prorogat statutul, acum, prorogăm și noi activitatea. Eu am 57 de ani și de multă vreme trebuia să ies la pensie, dar mereu stăm la cheremul guvernanților. La vârsta asta, mai poate sta cineva, la siguranța circulației, în ture de 12 ore, noaptea, ziua, pe frig, în ger, pe ploaie sau pe caniculă? Jumătate dintre noi suntem depășiți ca vârstă, vin oamenii în bastoane la muncă. Nu-i normal!”, spune Petre Sascău, ceferist cu state vechi.

Investițiile în calea ferată, apă de ploaie

Protestatarii mai cer și majorarea indemnizațiilor de Crăciun și de Paște, care, în prezent, sunt de 150 de lei, valoare blocată de mai bine de 7 ani, dar și acordarea primei de concediu. Însă, cel mai important, în opinia sindicaliștilor, sunt investițiile în tot ce înseamnă transporturi feroviare: de la infrastructură la confortul și siguranța călătorilor și a mărfurilor. De altfel, acesta este și motivul pentru care sute de kilometri de cale ferată sunt considerați periculoși, în timp ce pe căile ferate abundă restricțiile de viteză, pe mii de kilometri, în cele mai multe cazuri, viteza de deplasare fiind redusă la mai puțin de jumătate din cea proiectată. „Se întâmplă, din cauza infrastructurii proaste, a șinei, traversei etc., multe dintre ele fiind învechite, dar și a lucrărilor de artă, însemnând poduri, podețe etc.  Calea ferată merge mai mult din inerție, cu ceea ce s-a făcut prin anii ’80. Or, ca să atragem călătorii, oferindu-le un minim de confort, este nevoie de investiții, atât în infrastructură, cât și în parcul de vagoane, în parcul de locomotive etc. Calea ferată este o ramură strategică a economiei, fiind ecologică, economică și sigură”, a mai arătat liderul Ionel Guler. De altfel, neoficial, din alte surse, am aflat că  s-au produs deraieri, relativ recent, chiar în zona triajului din Bacău, se pare, din cauza defecțiunilor apărute la terasament, respectiv au cedat traversele din lemn care, în loc să fie din esență tare (fag sau stejar), erau din lemn de … plop. La închiderea ediției, încă niciun tren nu circula prin Gara Bacău. Sindicaliștii nu exclud ca protestul lor să se prelungească dou-trei zile, ajungând chiar și la o lună, ca în anii ’90, dacă nu li se vor îndeplini doleanțele. Între timp, ceferiștii, din toată țara au oprit lucrul, deciși să blocheze întregul sistem, dacă va fi cazul.

 

Vin banii pentru ajutorul de încălzire cu lemne

    Zeci de mii de familii și persoane singure vor beneficia pentru iarna 2021-2022 (perioada noiembrie-martie) de ajutorul de încălzire pe bază de combustibili solizi ori lichizi, care se acordă potrivit Legii 226/2021 a consumatorului vulnerabil. Mai exact este vorba despre 25.800 beneficiari din toate cele 93 de orașe și comune care compun județul. Pentru ei vor fi alocați 31.900.000 lei (pentru toată iarna), în care intră ajutorul de încălzire și suplimentul de energie de 20 lei/lunar.

    Vineri, 17 decembrie, conducerea Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială a emis deja ordinul de plată, astfel că luni, 20 decembrie, toate primăriile din județ pot să ridice banii de la Trezorerie. Prin urmare, până la Crăciun, toți cei îndreptățiți la acest tip de ajutor, care se achită o singură dată pentru toată iarna, respectiv 5 luni, ar trebui să-și primească suma de bani cuvenită. Amintim că, potrivit Legii 226/2021, consumator vulnerabil este considerat cel cu un venit mediu net lunar de cel mult 1.386 lei/membru component, în cazul familiei, și de maximum 2.053 lei în situația persoanei singure.

    Cuantumul ajutoarelor de încălzire se stabilește prin compensare procentuală aplicată unei valori de referință diferențiată în funcție de sistemul de încălzire. Compensarea procentuală este de 100 la sută pentru cei cu cele mai mici venituri (0-200 lei/persoană) și descrește în raport de acestea ajungând la minimum 10 la sută, pentru cei care se află la limita maximă a resurselor financiare (2.053 lei), precizată de lege. Valorile de referință la care se aplică compensarea procentuală sunt de cel puțin 250 lei/lună pentru gaze naturale, 500 lei pentru energie electrică și 320 lei pentru combustibili solizi și petrolieri.

    Pentru energia termică, valoarea de referință se va stabili în limita consumului mediu definit de lege și în funcție de prețul local al gigacaloriei. Prin urmare, harta României a fost împărțită în 3 zone de temperatură (rece, temperată și caldă), pentru fiecare zonă stabilindu-se un consum mediu lunar în sezonul de iarnă, pe tipuri de locuință (cu 1, 2, 3 și 4 sau mai multe camere). Județul Bacău este inclus în zona rece. Familiile cu un venit mediu lunar de cel mult 1.386 lei/membru component și persoanele singure care au până în 2.053 lei vor beneficia și de un supliment lunar care va fi de 30 lei pentru consumul de energie electrică, 10 lei-gaze naturale sau energie termică și 20 lei-combustibili solizi și petrolieri.

    Acest tip de ajutor va fi plătit direct furnizorului, cu excepția celui dat pentru combustibil solid sau petrolier, care îi va fi achitat titularului de drept. Dacă singura sursă de energie utilizată este cea electrică, atunci cuantumul suplimentului se majorează la 70 lei. Să mai notăm că pentru încălzirea centralizată ori pe bază de gaze naturale sau energie electrică, ajutorul va fi plătit în ianuarie 2022.

     

     

    Program de răscumpărare de acțiuni la EVERGENT Investments

    EVERGENT Investments, compania de investiții financiare din Bacău cu o experiență de 30 de ani în piața românească de capital, propune acționarilor un program suplimentar de răscumpărare de acțiuni proprii. Consiliul de administrație al companiei convoacă astfel acționarii la Adunarea Generală Extraordinară din 20/21 ianuarie 2022.

    „Ne-am programat ca obiectiv major să reducem discountul dintre activul net și prețul de tranzacționare EVER – precizează Claudiu Doroș, presedinte și director general al EVERGENT Investments. Prin noul program de răscumparare a acțiunilor proprii, al șaselea, urmărim acest obiectiv și continuăm să oferim acționarilor beneficii cum ar fi creșterea cererii de acțiuni EVER, cu efect asupra lichidității și a profitului pe acțiune ori creșterea ponderii deținerii în capitalul social al acționarilor care decid să nu vândă. De asemenea, posibila creștere a cotației bursiere va contribui la randamentul de tip total return pentru portofoliile acționarilor noștri (apreciere de capital plus dividend)”.

    Pe Ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare sunt înscrise:
    1. Aprobarea modificării și completării Actului constitutiv al EVERGENT Investments SA.
    2. Aprobarea reducerii capitalului social de la 98.121.305,10 lei la 96.175.359,20 lei, respectiv cu suma de 1.945.945,90 lei, ca urmare a anulării unui număr de 19.459.459 acțiuni proprii dobândite de către societate, în conformitate și motivat de Hotărârea AGEA nr. 3 din 29.04.2021.
    3. Aprobarea unui program de răscumpărare în vederea reducerii capitalului social, prin anularea acțiunilor, a unui număr de maxim 23.100.000 acțiuni, reprezentând 2,402% din capitalul social, care va rezulta după reducerea capitalului social prezentată mai sus (Programul 6).

    Compania recomandă acționarilor să consulte materialele de pe site www.evergent.ro, care se referă la aprobarea unui nou program de răscumparare de acțiuni proprii prin operațiuni în piață, reducerea capitalului social cu acțiunile răscumparate în programul anterior și modificarea Actului constitutiv al EVERGENT Investments în concordanță cu principiile de guvernanță cuprinse în autorizarea ca fond de investiții alternative.

    Claudiu Doroș: „Suntem hotarâți să creștem performanța companiei și a acțiunii EVER prin investiții responsabile și profitabile, dar și conform principiilor Codului nostru de guvernanță corporativă, care prevede programe de răscumparare urmate de reducerea capitalului social în cazul unui discount de tranzacționare mai mare de 25% pentru o perioadă mai mare de un an. Principiul care ne ghidează este să situăm interesele acționarilor în centrul a tot ceea ce facem printr-o disciplină a procesului decizional și un accent constant pe performanța pe termen lung.”

     

    Pașii către apocalipsă

    «Selco» este un supraviețuitor al războiului civil bosniac. Timp de un an a trăit într-un oraș asediat. Numele său este destul de cunoscut pe forumurile de supraviețuire deoarece povestea sa a devenit rapid virală și a fost, în multe rânduri, solicitat să ofere sfaturi pe acest subiect. El povestește că în orașul său nu mai există  armată sau forță de poliție organizată, erau doar grupuri de apărători; de fapt oricine care avea o armă, lupta pentru propria casă și pentru propria familie.  Unii dintre locuitori erau mai bine pregătiți, dar majoritatea familiilor aveau mâncare pentru câteva zile, unii aveau pistol, puțini aveau AK-47 când totul a început. După o lună sau două, bandele au început să acționeze, spitalul arăta ca o măcelărie, poliția a dispărut, 80 la sută din personalul spitalului a plecat acasă.

    „Am avut noroc, familia mea era mare pe vremea aceea (15 membri într-o casă mare, 5-6 pistoale, 3 kalașnikoave) așa că am trăit și am supraviețuit, cei mai mulți dintre noi. Am făcut schimb de lucruri, piața neagră a funcționat. Câteva exemple: pentru o conservă de vită puteai avea o femeie pentru câteva ore. Se tranzacționau lumânări, brichete, antibiotice ,combustibili, baterii, muniție pentru arme și bineînțeles mâncare, ne luptăm ca animalele pentru asta. Într-o astfel de situație, multe lucruri se schimbă, majoritatea oamenilor s-au transformat în monștri, a fost urât. Puterea era în cifre, dacă erai singur în casă, erai jefuit și ucis, oricât de bine înarmat ai fi fost”, povestește el.

    Mai interesante decât sfaturile sale de supraviețuire este grila folosită de el pentru a descrie modul în care situația dintr-o țară se deteriorează până ajunge în punctul SHTF – when shit hits the fan – un acronim care descrie o situație de criză care necesită aplicarea unor procedee speciale de supraviețuire.

    Așadar, etapele prin care o țară ajunge de la pace la SHTF sunt descrise astfel:

    – Lucrurile care diferențiază oamenii devin din ce în ce mai problematice (probleme de rasă, religie, opinii politice).

    – Polarizarea devine, evident, mai puternică.

    – Oamenii vor să vină în țara ta, dar nu vor să fie asimilați sau să contribuie la binele mai mare. Ei doresc să-și păstreze modul de viață, care este adesea în contradicție cu modul în care funcționează societatea.

    – Rezolvarea politică a acestor probleme eșuează adesea, pentru că, în esență, acele probleme sunt greu de rezolvat într-un mod democratic.

    – Libertățile tale se „micșorează” ca urmare a acestui fapt.

    – Apar tot mai puternice solicitări pentru „soluții radicale” de rezolvarea a problemelor.

    – Mass-media face absolut o treabă murdară și este greu de aflat care este adevărul.

    – Dintr-o dată, oameni și evenimente din istorie sunt „aduși înapoi”, astfel încât oamenii să poată judeca și să se certe, să rescrie istoria, să construiască mituri uneori.

    Nu vreau să vă panichez, dar multe din punctele grilei au fost deja bifate în cazul nostru.

     

    Se lansează prima enciclopedie a stațiunii Slănic Moldova

      Complexul „Panoramic” din stațiunea Slănic Moldova va găzdui, joi, 23 decembrie, de la ora 13,00, lansarea enciclopediei „Slănic Moldova – «Perla» Carpaților Orientali”, al cărei autor este cunoscutul profesor Corneliu Stoica.

      Bogat ilustrată cu imagini de epocă din colecția de cărți poștale a colecționarului Mihai Ceucă, dar și cu imagini actuale ale stațiunii, enciclopedia, apărută la Editura Magic Print din Onești, impresionează prin volum (456 de pagini) și realizare grafică în excelenta tipografie a editurii oneștene, sub coordonarea managerului acesteia, Maria Dohotaru.

      Lucrarea a fost realizată la inițiativa și sub coordonarea primarului Gheorghe Baciu, cu sprijinul Consiliului Local, și va fi prezentată de lect. univ. dr. Adrian Jicu („De la primul dicționar geografic al județului Bacău [Ortensia Racoviță, 1895], la prima enciclopedie a unei stațiuni balneoclimatice de renume [Corneliu Stoica, 2021])”, de inginerul și colecționarul Mihai Ceucă („Viața curge, ilustratele rămân”) și de profesorul și colecționarul Vilică Munteanu („Personalități românești din istoria Slănicului în medalistică”).

      În holul de recepție al Complexului Panoramic se va afla și o expoziție de cărți poștale ilustrate și albume de epocă despre Slănic Moldova, cu tema „Viața curge, ilustratele rămân”, organizată de Mihai Ceucă.

      Născută din iubire

       

      Dacă privești scena din exterior, poți să vezi cum cel întrebat se topește brusc. De fapt, este o întrebare banală: ,, Sigur ți-e bine…?”

      ,, Nici o minte de calitate nu e scutită de un dram de nebunie”, zice Aristotel. Pentru că, într-adevăr bunătatea nu-i un dar pentru toată lumea, ci un privilegiu pentru cei ,,aleși”. Știu,  ispita cea mai puternică e să faci totul pe dos. Socotiți că a vă lipsi periodic de a face fapte bune e o normalitate. Dar și liniștea sufletească trebuie încărcată, nu-i așa? A vă deosebi de toți ceilalți care se asigură să facă acest lucru, înseamnă să vă familiarizați încă din fragedă pruncie cu acest firesc de abordare.

      ,,Dorința de a face bine e o artă” atunci când inteligența este stimulată. Inteligența deplină ne determină să căutăm mental modalitățile și mijloacele necesare efectuării oricărui lucru. Indiferent de natura și intensitatea ei, inteligența este o formă de eficiență dovedită. Însă, înainte de asta, ca să te poți pregăti pentru reușită, reține un lucru: inteligența se dobândește și se cultivă. Nimeni nu se naște înzestrat. Oamenii pe care îi cunoști și care radiază de fericire, care și-au învins grijile, care se simt minunat mereu și oriunde, și-au dobândit inteligența treptat, puțin câte puțin. Acum ei sunt privilegiați. Știți cum se traduce? Inteligentul nu face nimic forțat și totuși nu lasă nimic nefăcut. Omul lipsit de inteligență face mereu tot felul de lucruri împins de la spate și tot îi mai rămân multe lucruri de făcut.

      Cea mai mare satisfacție este să acționezi fără ca sinele tău să conștientizeze imediat fapta bună. Altfel spus: să faci totul într-un mod firesc.

      Acum eu te întreb: ce legătură să fie între inteligență și succesul tău în viață? Iubirea oglindește inteligența. Când ești înzestrat cu iubire, acționezi mereu cu inteligență.  Absolut totul faci cu iubire. ,,Ce vrei să spui? Iubirea este cea care conturează inteligența?” Da! O face mai puternică, o încarcă mereu cu energie greu de stăpânit. E ca și cum te-ai trezi dis-de-dimineață cu o dorință arzătoare de a alerga prin parc. Să alergi și să nu te mai oprești decât atunci când picioarele ți se vor împletici printre alei. Abia atunci iei o pauză, privești cerul și rostești: ,,Tare îmi este bine! Chiar aveam nevoie de o gură de aer proaspăt”. Este magnific! O satisfacție de nedescris. Exact așa este și sentimentul atunci când faci o faptă bună. Ține seama de aceste indicii subtile cu privire la dobândirea unui statut de privilegiat. Felul în care oamenii se ajută între ei, îi definește pe ei înșiși. Dacă ești adesea răutăcios, ranchiunos, arogant, leneș și așa mai departe, poți să tragi concluzia rațională că aceste obiceiuri se vor repercuta și în starea ta generală. Cu alte cuvinte, vei fi mereu un nefericit și un neîmplinit.

      Eu acum asist la întâlnirea dintre un om inteligent și un suflet pierdut. Cel dintâi transmite o senzație de admirație pentru viață, în timp ce celălalt privește în gol de parcă ar fi ultima secundă din această lume. O stare de teamă de nedescris îl inundă pe de-a-ntregul și acesta dispare ca și cum nu ar fi fost aievea. Ceea ce într-un fel e, – cum spuneam- ,,binele într-unul și răul în celălalt”.

      Cred cu tărie că inteligența va avea puterea să selecteze valorile și să fie conștiința intrasigentă a comportamentului uman. Un comportament plin de înțelepciune și dragoste nemărginită. În traducere liberă: este ziua pe care nu o vom uita niciodată, Ziua Inteligenței. Astăzi 21 decembrie 2021. O inteligență aparte, născută din iubire.

      Carmen Barcan, terapeut

      SPORT CLUB MUNICIPAL BACĂU și CLUBUL SPORTIV NAUTICA BACĂU colaborează și punctează

      Începând din acest an, cele două cluburi au demarat o colaborare bazată pe profesionalism,  încredere și speranța că natația băcăuană se va menține în topul disciplinelor sportive de renume, cu rezultate la cel mai înalt nivel, așa cum au fost obișnuiți iubitorii sportului din Bacău.

      ”Un club privat așa cum este CLUBUL SPORTIV NAUTICA BACĂU, are rolul de a descoperi printr-o selecție continuă și de a forma sportivi de performanță până la un anumit punct, când eforturile părinților, principalii susținători ai activităților sportive, au nevoie de o susținere și din partea cluburilor de tradiție așa cum este SPORT CLUB MUNICIPAL BACĂU.

      Dezvoltam colaborarea cu SCM BACĂU unde am găsit înțelegere și conduită profesionistă din partea dlui director ION ȘARBAN, care ne-a asigurat de sprijinul său pentru înotătorii care demonstrează că vor să ajungă pe cele mai înalte culmi ale performanței sportive.

      Rezultatele nu au așteptat prea mult, numeroasele clasări pe podium și recordurile naționale obținute în luna decembrie 2021 la Campionatele Naționale de seniori, tineret si juniori din 7-10 decembrie desfășurate la Miercurea-Ciuc, Cupa României la cadeți care a avut loc în perioada 15-18 decembrie la Brașov  dar și un concurs internațional din calendarul LEN (Liga Europeană de Natație) Ed. a XV-a Gyor Open desfășurată în 15-18 decembrie, au dat startul colaborării noastre și dorim să le prezentăm în continuare:” (Ovidiu Galeru)

       

      1. Campionatele Naționale în bazin scurt (25m) seniori, tineret, juniori din 7-10 decembrie desfășurate la Miercurea-Ciuc

      COZMA ȘTEFAN (16 ani)

      seniori (locul 3 – 200m Liber)

      tineret (locul 2 – 100m Spate, locul 3 – 50m Spate, locul 3 – 100m Liber, locul 3 – 200m Liber)

      juniori (locul 1 – 100m Spate, locul 1 – 50m Spate, locul 2 – 100m Liber, locul 2 – 200m Liber, locul 2 – 200m Fluture)

      Locul 3   Clasament general juniori pentru cea mai bună performanță în proba 200m Liber

      COJOCARU CAROL (15 ANI)

      seniori (locul 2 – 200m Spate)

      tineret (locul 2 – 200m Spate)

      juniori (locul 1 – 200m Spate, locul 1 – 400m Mixt, locul 3 – 200m Mixt, locul 3 – 100m Spate)

      Record Național la categoriile 15, 16, 17 ani în proba 200m Spate.

      ADAM ROBERT (16 ani)

      juniori (locul 1 – 200m Bras, locul 1 – 200m Mixt, locul 3 – 400m Mixt, locul 3 – 100m Fluture,  locul 3 – 50m Fluture, locul 3 – 100m Bras)

      BĂLĂIȚĂ DRAGOȘ (16 ani)

      juniori (locul 2 – 200m Mixt)

      ȘTAFETA 4x50m Mixt (Cojocaru Carol, Adam Robert, Hriscu Rareș, Cozma Ștefan)

      tineret  – locul 2

      juniori  – locul 1

      ȘTAFETA 4x50m Liber (Cozma Ștefan,  Adam Robert,  Bălăiță Dragoș, Hriscu Rareș)

      juniori  – locul 1

      1. Cupa României la cadeți din 15-18 decembrie desfășurată la Brașov

      COJOCARU FLAVIUS (14 ani)

      locul 3 – 200m Bras, locul 3 – 100m Bras

      DELEU MIHNEA (14 ani)

      locul 4 – 100m Fluture, locul 4 – 1500m Liber

      ȘTEFURĂ INGRID (13 ani)

      locul 5 – 100m Spate, locul 5 – 200m Spate

      1. XV Gyor OPEN (Ungaria) 15-18 decembrie desfășurată la Gyor

      COJOCARU CAROL (15 ani)

      juniori – locul 1 – 200m Spate, locul 2 – 400m Mixt

      Sportivii mai sus menționați au crescut de mici în cadrul clubului NAUTICA și sunt îndrumați în pregătire de către antrenorii Sabin Jitaru și Ovidiu Galeru, iar sprijinul părinților sporesc, fără doar și poate, succesul acestor copii muncitori și dornici de a-și realiza visurile.

      “Suntem foarte determinați să dezvoltăm o natație băcăuană valoroasă, sportivii Nautica și ai SCM-ului sunt de fapt copiii Bacăului, trebuie să fim mândrii de ei și să le asigurăm tot suportul de care au nevoie pentru a-și atinge potențialul maxim și pentru a duce culorile comunitații noastre peste tot în lume” (Ion Șarban)

      Korfball, un prieten al sănătății

      Trei buhușeni, voluntari ai Asociației ,,Liber la Educație, Cultură și Sport”, împreună cu familiile lor, promovează sportul ca alternativă de păstrare/ câștigare a sănătății prin mișcare.

      Cu profesii diferite – Oana Barcan Șiclovan – profesoară de limba și literatura română, Marta Movileanu – medic stomatolog, Mircea Șiclovan – inginer –, voluntarii au organizat în context pandemic un turneu în cadrul proiectului Erasmus Plus Sport, ,,Korfball For Gender Equality” (,,Korfball pentru egalitatea șanselor”).

      Echipe formate deopotrivă din fete și băieți au participat la meciurile de korfball (un joc asemănător baschetului, disputat pe un teren asemănător celui de fotbal, cu dimensiuni adaptate), cu scopul de a atrage atenția semenilor că sănătatea prin sport este la îndemâna tuturor, indiferent de gen sau vârstă.

       

      Sinecuriștii

      De la un timp, polițiștii de la „Economic” sunt cei care prestează, cu succes, activități de combatere a evaziunii, în locul multora care, culmea, sunt plătiți regește ca să facă o această treabă. Nu am o statistică, dar numai citind comunicatele pe care le trimite poliția, pot ușor trage concluzia asta, fără a mă simți cumva vinovat că am greșit. Serios! Pe polițiști i-am văzut mai activi decât oricine, chiar și când am stat închiși în case, la început de pandemie. Cred că doar cei din Sănătate, pompierii și jandarmii i-ar mai putea concura la capitolul ăsta, al implicării.

      Nu la fel pot vorbi și despre angajații Fiscului, cei de la Control fiscal. Altfel, mă gândesc că aș fi primit comunicate în care să se laude cu cifre amețitoare recuperate din economia subterană. Ce să vezi? Ei nu sunt în stare să-mi trimită răspuns la adresele oficiale, dovedindu-mi, încă o dată, cât sunt de incapabili. În fine. V-amintiți, cred, despre Antifrauda Fiscală, la momentul când a făcut ochi, luându-i loc defunctei Gărzi Financiare, coruptă până-n măduva oaselor.

      Și de cum făceau ei pe zmeii, cu pistoale la vedere, în uniforme fistichii, băgând spaima în comercianți. Acum, vitejii de la Antifraudă Fiscală au trecut mai mult pe online, urmărindu-i pe utilizatorii cu mii de urmăritori împrăștiati pe diverse rețele de socializare (influencerii de genul YouTuber, Instagramer, blogger, în limbajul criminalilor limbii române) care nu și-au declarat veniturile. Sau pe furnizorii de energie care, zice-se, au distorsionat piața de profil. Și asta, după ce, prin primăvară, erau călare pe cei de la Bolt sau Uber. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, poliția le face și treaba celor de la Protecția Consumatorilor care, acum, la umbra pandemiei, stau închiși în spatele porților zăvorâte pe la interior. De-ai da cu berbecul în ușă, și tot nu intri în globul lor de sticlă. Sunt ca într-o enclavă, de-ai putea să juri că-s în Transnistria sau Lesotho.

      Nu calci acolo nici cu ordin judecătoresc, deși ajungi la ei ca să ți se facă dreptate, nicidecum să le vezi nuanța ochilor. Aș putea înțelege că trăim în mileniul III și că, nah, cam totul trece pe online. Guvernanții o numesc digitizare. Cât se poate de corect, doar că noi trăim în spațiul real, nu în cel virtual, de pe internet, iar problemele se întâmplă în viața reală, acolo unde sunt toți șnapanii care caută cu orice chip să se îmbogățească fără justă cauză, pe seama naivilor fără voie. Mă întreb, ce mă fac cu mamaia care, să ne fie cu iertare, chiar nu are telefon deștept sau tabletă ori computer, astfel încât e musai să ajungă cu jalba în proțap, ca să-și apere bruma de bani?

      Aș putea continua cu exemplele celor care preferă să-și câștige salariile grase în spatele ușilor capitonate, cufundați în fotoliile moi, călduroase, decât să-și miște fizicul după nemernicii care par să se fi înmulțit exponențial, de când e pandemie. Dar, aștept să-și termine tirul de înjurături cei pe care i-am încondeiat. Sau să treacă la treabă, dacă mai au conștiință, dovedind că nu degeaba ocupă acele funcții la stat, sinecuri în toată regula.

      Un bătrân de 67 de ani, lăsat de polițiști fără cutiile de Arbidol. Acum este cercetat pentru condrabandă

      Un bătrân de 67 de ani a rămas fără cele șase cutii de Arbidol pe care le avea asupra sa după ce polițiștii de la Secția 2 Bacău l-au depistat cumpărând medicamentele precum și 100 de pachete de țigări netimbrate.

      La data de 19 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat un bărbat de 67 de ani care a achiziţionat cantitatea de 100 de pachete de ţigarete fără timbru fiscal şi 6 cutii ce conţin câte 10 capsule cu o substanţă susceptibilă a fi medicament pentru care nu există autorizaţie de comercializare şi consum pentru populaţie emisă de către autorităţile statului Român, pe care le deţinea într-o cutie de carton aflată în autoturismul proprietate.

      După preluarea cazului, organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunilor de deţinere si transport a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

      Bunurile deţinute în vederea comercializării au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

      Umifenovir, vândut sub numele de marcă Arbidol, este un medicament antiviral pentru tratamentul infecției gripale, utilizat în Rusia și China. Studiile rusești și chineze au arătat că este eficient și este aprobat în ambele țări.

      Arbidolul nu este aprobat în Uniunea Europeană, însă a fost inclus de Ministerul Sănătății din România în protocolul de tratament al pacienților cu forme ușoare și medii de Covid-19.

      Concert de Crăciun

      Stabilită din 1998 la Viena, Catarina Coresi Lal este absolventă a Universității Naționale de Muzică din București. Apare pentru prima oară pe scena Filarmonicii Mihail Jora din Bacău din timpul studenției, în anul 1995, sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan. Soprana, cu un impunător palmares artistic, ne mărturisea că de atunci a rămas strâns legată sufletește de această instituție, de minunații ei muzicieni și de căldurosul public băcăuan și că revine aici constant cu mare bucurie.
      Catarina, o voce de neconfundat, din 1999 solistă a orchestrei Hofburg, este invitată în teatre și festivaluri din întreaga lume, cu un repertoriu extrem de variat. A participat în 2005 la concertul omagial organizat cu ocazia înscăunării Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea, in cadrul „Festivalo dell’ Arte”, Castel Gandolfo.

      Solist al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, tenorul Mihai Urzicana este absolvent de master la Universitatea Națională de Muzică București, al Seminarului Teologic Ortodox Constanța și al Facultății de Teologie, Secțiile Artă Sacră și Pastorală.

      Ca solist de operă, tenorul Mihai Urzicana a câștigat numeroase premii naționale și internaționale, iar ca solist al Coralei Armonia din Constanța, a susținut concerte în toată lumea și a câștigat Medalii de Aur la competiții mondiale corale din S.U.A, Letonia, Austria, Germania, Rusia.

      În concertul de sărbători, ce va avea loc marți, 21 decembrie, ora 18.30 la Teatrul De Vară Radu Beligan – sub egida Consiliului Județean, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău – dirijat de maestrul Ovidiu Bălan, personalitate de marcă a artei muzicale, cu un palmares ce ar putea fi consemnat în foarte multe pagini, evoluează și clasele de balet ale Colegiului Național de Artă George Apostu, îndrumate de prof. Simona Baicu. Un concert ce nu trebuie ratat, din care nu vor lipsi arii, uverturi, dansuri și valsuri din creația lui: P.I Ceaikovski, G. Gimenez, Augustin Lara, Fr Lehar, J. Strauss, Emmerich Kalman, G Rossini.

      Cu ocazia acestui ultim concert al anului 2021, urăm tuturor colaboratorilor, spectatorilor, prietenilor Filarmonicii Mihail Jora, Crăciun fericit și La mulți ani!

      Ozana Kalmuski Zarea

      S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate pentru reabilitarea Stadionului municipal. Studiul costă 154.000 de lei

      Primarul Bacăului a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate la proiectul privind reabilitarea Stadionului municipal. Este vorba despre un contract de aproximativ 154 de mii de lei, cu termen de predare 4 luni. Firma Dico și Țigănaș Birou de proiectare din Cluj, care a realizat, printre altele Cluj Arena, Stadionul Ion Oblemenco din Craiova și Stadionul Tg.Jiu, va realiza acest studiu de fezabilitate.

      Stadionul municipal este în paragină din 2013, de când adminstrația locală a promis reabilitarea acestuia și a suprafețelor de joc.

      „Așa cum am mai declarat, cred că Bacăul trebuie să aibă o arenă sportivă la standarde europene și știu că stadionul face parte din istoria acestui oraș, care a avut și trebuie să aibă o tradiție în fotbal și în alte sporturi, în egală măsură”, spune primarulLucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

      După realizarea studiului de fezabilitate, urmează documentația de avizare a lucrărilor de intervenție și se va ști și suma necesară realizării stadionului.

      Dosare penale întocmite de polițiști la regimul rutier

        La data de 18 decembrie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Sectiei 3 Poliție Rurală Onesti, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza comunei Cașin, au depistat pe drumul comunal, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din localitate.
        Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0.42 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
        Tânărul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

        La data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 02:20, polițiștii din cadrul Poliţiei Staţiunii Slănic Moldova, au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe direcţia Slănic Moldova către Târgu Ocna.
        La volanul autoturismului se afla un tânăr de 23 de ani, din Târgu-Ocna, care a fost testat cu aparatul etilotest ocazie cu care s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
        Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, sub influenţa alcoolului.

        La volan, fără permis și cu o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat

        La data de 20 decembrie a.c., în jurul orei 01.00, un bărbat de 30 de ani, din comuna Bârsăneşti, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia de mers Târgu- Ocna-Oneşti, a pierdut controlul direcţiei de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp.

        În urma verificărilor efectuate, a rezultat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

        Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.

        Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și fără permis de conducere.

        Vânzător ilegal de materiale pirotehnice, depistat de jandarmii băcăuani

          Ieri după-amiază, un echipaj de jandarmerie a depistat un barbat care oferea spre comercializare materiale pirotehnice, fără a deține autorizație legală în acest sens.
          Constatarea a avut loc pe raza comunei Măgura din județul Bacău, în urma verificărilor efectuate jandarmii ridicând în vederea confiscării mai multe obiecte pirotehnice de tip P1, F2 și FP2.

          Jandarmii au întocmit actele procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, conform prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, dosarul fiind înaintat polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanţe Periculoase, în vederea continuării cercetărilor.

          Poliția avertizează asupra pericolelor schimburilor valutare ilegale

            Lipsa de experienţă de viaţă şi încredere de multe ori nejustificată în necunoscuți, pot duce la situaţii mai mult decât neplăcute

            Pentru a înșela cetățenii, infractorii și-au diversificat abordarea și opresc pe stradă persoane interesate să efectueze tranzacții valutare sub pretextul de a le oferi o sumă mai mare de bani față de cursul valutar autorizat. În realitate, la numărarea banilor, oamenii sunt păcăliți și constată, ulterior, că le-au fost sustrase diverse sume de bani la momentul efectuării schimbului.

            Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de înșelăciune prin metoda ȘMEN, poliţiştii vă recomandă să vă adresaţi, pentru efectuarea de schimburi valutare doar unităţilor autorizate în acest scop, să consultaţi cu atenţie cursul valutar afişat, să verificaţi cu atenţie suma primită la schimb şi să solicitaţi chitanţă pentru efectuarea operaţiunii. Nu aveţi încredere în „binevoitori”, oricât de avantajos pare a fi „cursul” oferit de aceştia.

            În cazul în care vă confruntaţi cu astfel de situaţii, poliţiştii vă sfătuiesc să reţineţi cât mai multe amănunte referitoare la persoanele care vă abordează (vârsta aproximativă, detalii legate de fizionomie, vestimentaţie, etc.), tipul, marca şi numărul de înmatriculare al mijloacelor de transport cu care circulă şi direcţiile de deplasare.

            Sesizaţi Poliţia când aveţi date despre persoane bănuite sau victime ale unor astfel de infracţiuni!

            Întreținerea mașinii: ce aspecte nu trebuie să ignori pentru a te bucura mult timp de autovehicul

            Oricine deține un autovehicul își dorește ca acesta să aibă o durată de viață lungă și să funcționeze în parametri optimi. Pe lângă aspectele tehnice, trebuie să acorzi atenție și aspectului general al mașinii. Este foarte important cum se prezintă aceasta din punct de vedere vizual.

            O mașină bine întreținută își va păstra valoarea, iar tu te vei bucura de aceasta ori de câte ori ai nevoie fără a îți face griji privind funcționarea acesteia. De asemenea, într-o mașină care arată bine și este menținută curată vei avea o stare de spirit mereu bună.

            Pentru a te folosi de mașină timp îndelungat este recomandat să nu ignori câteva aspecte importante privind întreținerea acesteia.

            Exteriorul mașinii

            În ceea ce privește exteriorul mașinii trebuie să fii atent la aspectul general al întregii structuri. Deteriorările pot apărea când te aștepți mai puțin, dar analizând fiecare parte a mașinii cât mai des te vei asigura că nu ai de ce să-ți faci griji și vei evita alte situații neplăcute. Verifică starea ștergătoarelor și modul de funcționare al acestora. Un alt aspect important sunt farurile care trebuie să funcționeze în parametrii optimi. Astfel, este necesar să vezi cum se comportă acestea și dacă nu există probleme de intensitate ale luminii.

            Interiorul mașinii

            Un aspect care nu trebuie ignorat sub nicio formă este interiorul mașinii. Acesta trebuie să arate cât mai curat și organizat posibil. Felul în care se prezintă interiorul îți va influența inevitabil starea de spirit încât o să petreci mult timp în trafic. În acest caz este necesar să acorzi atenție scaunelor, covorașelor, podelei, portbagajului, ceasurilor de bord, volanului și schimbătorului de viteze. Toate acestea trebuie menținute curate prin efectuarea unei curățări periodice de praf și alte lucruri care pot strica aspectul interiorului mașinii. Pentru a asigura rezistența și aspectul scaunelor mult timp poți apela la niște huse calitative. În ceea ce privește podeaua, poți cumpăra covorașe auto de la AutoGedal.ro care sunt ușor de curățat și împiedică acumularea mizeriei. Asigurând curățenia și întreținerea corespunzătoare vei avea parte de o experiență plăcută și un confort sporit, atât tu cât și restul pasagerilor.

            Starea generală de funcționare

            După ce te asiguri că autovehiculul tău se prezintă impecabil atât la exterior, cât și la interior trebuie să fii atent la starea generală de funcționare a acestuia. Observă modul în care se comportă mașina în timp ce conduci și efectuezi diverse manevre. În cazul în care identifici o mică eroare sau auzi un sunet care nu ar trebui să existe este indicat să mergi la un service auto pentru o revizie. Dacă te ocupi din timp de orice neregulă pe care o sesizezi vei preveni înrăutățirea situației și vei ieși mult mai câștigat și din punct de vedere financiar. În plus, astfel te asiguri că ești în siguranță și nu riști să pui viața nimănui în pericol.

            Dacă ești atent la toate aspectele descrise mai sus te vei bucura de automobilul tău o lungă perioadă de timp. Ai grijă de mașina ta așa cum ai avea grijă de tine și de sănătatea ta.

            Sursa foto: Pexels.com