duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1378

Focar de pestă porcină, la gospodăriile din Pârjol

    Pesta porcină africană a ajuns la Pârjol. În plus, alte patru cazuri au fost depsitate la mistreții din fondurile cinegetice din județ, ridicând la 156 numărul total de infectări.
    Veterinarii băcăuani anunță identificarea unui nou focar de pestă porcină la porcii domestici, de data asta în gospodăriile populației din comuna Pârjol.

    În plus, au mai fost raportate oficial alte patru cazuri noi de pestă porcină la mistreții vânați în urma acordării permisiunii de reducere a numărului de porci sălbatici, în fondurile cinegetice afectate din județ. „La această dată, la nivelul județului, sunt active 156 cazuri de pestă porcină la mistreți, situații în care se aplică restricțiile conform legislației sanitare veterinare în vigoare, în domeniu”, au trasmsis reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău.

    În aceste condiții, populația trebuie să cunoască o serie de reguli care musai trebuie respectate, în scopul evitării transmiterii mai departe a periculosului virus. Astfel, porcii de la privați nu pot părăsi exploatația în care sunt ținuți, până la stingerea focarelor de pestă porcină africană și ridicarea măsurilor de restricții din zona afectată. În plus, toţi porcii morţi sau bolnavi dintr-o exploataţie trebuie imediat declaraţi medicului veterinar și DSVSA, în scopul investigării. Mai mult, trebuie respectate și măsurile de biosecuritate de către toate persoanele care vin în contact cu porcinele sau care intră sau ies în/din exploatație, precum și în cazul utilizării mijloacelor de transport.

    Sacrificarea porcinelor, doar cu avizul veterinarului

    De altfel, autoritățile publice locale au obligația de a amenaja dezinfectoare individuale, la intrările și ieșirile din gospodăriile populației care dețin porci în perimetrul infectat. Altfel, dacă autoritățile sanitare veterinare vor depista „exploataţii de contact“, riscul este ca toți porcii din acea zonă să fie exterminați, reducându-se astfel riscul răspândirii bolii. „Se interzice cu desăvârșire sacrificarea porcinelor fără avizul DSVSA. Sacrificarea se poate face doar în prezența medicului veterinar, care va proceda la efectuarea examenului ante și post mortem.

    În cazul în care există semne clinice sau morfopatologice care ar putea fi atribuite pestei porcine africane, se va preleva un număr suficient de probe de la animale, pentru a confirma sau infirma prezenţa virusului pestei porcine africane în aceste exploataţii”, au subliniat specialiștii Ditrecției Sanitare Veterinare. În plus, se interzic inclusiv circulația şi transportul porcilor pe drumurile publice sau private, cu excepția tranzitului de porci pe cale rutieră sau feroviară, însă fără descărcare sau oprire, și evident, însoțite de documente legale. De altfel, în această perioadă, sunt programate controale în trafic, cu spijinul echipajelor de poliție.

    În acest context, autoritatea sanitară veterinară atenționează populația să nu cumpere porci din locuri necunoscute, de la intermediari sau de la mijlocitorii de animale, fără a fi identificați (cu crotalie) și fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar, pentru că există pericolul introducerii de porci bolnavi în gospodărie.

     

    A murit poetul Lucian Avramescu, autorul versurilor melodiei „Bună seara, iubito!”

      Lucian Avramescu, poetul care a știut să spună în locul nostru „Bună seară, iubito!”, a pierit dimineață, în cele mai frumoase ceasuri ale duminicii din 12 decembrie.

      A fost seară și a fost dimineață; ziua a șaptea.

      Cunosc casă țărănească a lui Avramescu din Singeru, unde s-a petrecut asta.

      Ne-a ospatat odată acolo, într-un pridvor, la etaj, pe toți membrii Consiliului de Onoare al Clubului Român de Presă, la care eram amîndoi membri fondatori, (pînă cînd m-au dat afară destrămații, încălcînd Statutul, prin 2001, după moartea lui Dumitru Ținu, – Avramescu a ținut cu mine și a votat contra mașinatiei imaginate de Cristian Tudor Popescu care, pe atunci, îl servea fără rușine pe Adrian Sîrbu; mai tîrziu, acesta i-a vîndut ziarul falimentar „Gîndul”, care a trecut în surle și fanfare ca publicație on line).

      Am fost prieten cu Avramescu, pentru că era prietenos și generos – a donat Clubului Român de Presă un teren acolo, la Singeru (nu știu dacă donația s-a finalizat, dar ei, de fapt, nu o meritau) – era om cu stare și cu mînă largă.

      Rîdea cu poftă și rîdea și cînd înjură.

      Am fost abonat la agenția să de știri A.M.Press.

      În 2006, purtaram o polemică: el a susținut (în România Liberă) că Zinedine Zidane și-a compromis întreagă carieră cînd i-a dat un cap în gură/în piept italianului Marco Materazzi, în finală Campionatului Mondial de Fotbal de la Berlin; eu am susținut (în BURSA) că Zidane mi-a cîștigat admirația, pentru că nu s-a lăsat șantajat cu pierderea onoarei de fotbalist, cînd nemernicul i-a călcat în picioare onoarea familiei.

      Într-un rînd, Lucian Avramescu mi-a cerut un text în care să spun ce calități și ce defecte cred eu că am, pe care să-l publice într-un volum de caricaturi desenate de fratele lui, Marian Avramescu, alături de autocaracterizarile altor 100 de politicieni, artiști și ziariști (în total, 101).

      Volumul s-a numit „Cum mă vezi și cum te văd”, editat de AM Press.

      Am întocmit textul cu atîta grijă, încît, pe cînd cartea deja începuse să se tipărească, l-am rugat pe Avramescu să o scoată din tipar ca să-mi schimbe un cuvînt.

      A făcut asta și de aceea merită să reproduc textul aici și să i-l dedic; mi-a spus că i-a plăcut și chiar dacă textul era despre mine, sînt convins, acum, că i se potrivește și lui.

      Citiți integral în BURSA

      Lucian Bogdănel va fi următorul prefect

      Organizația județeană Bacău a Partidului Social Democrat a organizat duminică, 12 decembrie, o ședință în care s-a votat nominalizarea la funcția de prefect a județului Bacău. Cu unanimitate a fost aprobată nominalizarea lui Lucian Bogdănel. Imediat după această ședință, conducerea filialei județene a PSD a susținut o conferință de presă în care s-a anunțat această numire.

      „În cadrul ședinței au mai fost și alte nominalizări, însă Lucian Bogdănel a întrunit toate condițiile” a explicat președintele organizației județene a PSD, europarlamentarul Dragoș Benea care a subliniat că Lucian Bogdănel nu este membru de partid dar este un apropiat și un colaborator al PSD Bacău.

      „Mulțumesc pentru sprijinul organizației județene a PSD Bacău. Este o perioadă complicată, complexă, cu provocări sub anumite aspecte, de la criza epidemiologică până la cea economică ce se profilează. Sunt convins că vom face treabă foarte bună în noua coaliție.

      Probabil săptămâna viitoare se va consemna și instalarea propriuzisă în funcția de prefect”, a fost prima declarație a lui Lucian Bogdănel.

      La întrebările jurnaliștilor prezenți, Dragoș Benea a declarat că cele două funcții de subprefect ar trebui să revină câte una celor două formațiuni politice din coaliție, respectiv PSD și PNL, dar, în opinia sa nu se justifică două asemenea funcții, una fiind mai mult decât suficientă, funcție ce ar trebui în această situație să fie deținută de PNL.

      Întrebat de primele trei obiective pe care le are ca prefect, Lucian Bogdănel a precizat că acestea ar fi trecerea în condiții cât de cât rezonabile peste sezonul rece, având în vedere scumpirile anunțate mai ales la gaze, pregătirea valului al V-lea al pandemiei „care trebuie tratat cu seriozitate”.

      „Ca priorități ale organizației politice din care fac parte și care m-a nominalizat la această funcție, aș sublinia restartarea autostrăzii A13 Bacău-Brașov, implimentarea aplicației POIM 470 de milioane de euro -41 de UAT-uri beneficiare de investiții apă și canalizare între care și municipiul Bacău, și nu în ultimul rând organizarea Spitalului Județean pentru că sănătatea e cea mai importantă”, a declarat în conferință de presă Lucian Bogdănel.

      Onești:presiune redusă pe Calea Bacăului

        Pentru executarea lucrărilor de remediere a unui branșament avariat, de pe Calea Bacăului din orașul Onești, județul Bacău, echipele RAJA au fost nevoite să reducă presiunea furnizării apei potabile către consumatorii de pe Calea Bacăului, precum și către cei din cartierele Belci și Slobozia, astăzi – 12 decembrie 2021, în intervalul orar 13.00 – 17.00.

        Ne cerem scuze tuturor abonaților afectaţi, pe care îi asigurăm că echipele RAJA fac tot posibilul pentru remedierea avariei şi reluarea furnizării  apei potabile în parametrii optimi, în cel mai scurt timp.

        Biroul de Comunicare

        ”Judecata lui Cain”, debut editorial pentru un elev de liceu

        În apropierea sărbătorii de Sfântul Nicolae, am asistat la un debut editorial, ce a avut ca scenă Teatrul Fain din Bacău. Matei Boholțeanu, elev la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, și-a lansat aici, pe 4 decembrie, în cadrul evenimentului ”Fain de iană”, romanul “Judecata lui Cain”, publicat la Editura Rovimed Publishers. Familia, prietenii și colegii autorului au făcut ca spațiul să pară neîncăpător iar seara să fie faină de tot.
        Matei Boholțeanu stabilește prin opera sa o nouă punte de comunicare, competentă, incitantă și cu dreaptă judecată. Partenerul său de dialog din cadrul acestei lansări a fost domnul profesor Adrian Jicu. De la el am aflat despre călătoria lui Matei (Cain) spre noi, spre sine, spre cititorul din generaţii diferite, aparent incompatibile.

        ”Judecata lui Cain” este, am aflat în timpul lansării, un roman de ficțiune, realizat după toate regulile literaturii polițiste, ceea ce face lectura foarte captivantă. Are personaje bine definite, analize psihologice discrete dar excelent punctate și situații pline de suspans, așa cum cere acest gen literar. Dialogurile sunt într-o dinamică naturală, iar numeroasele întâmplări creează o poveste plină de suspans multicolor. Este atent la detalii, iar ritmul rămâne antrenant fără a lăsa loc de pauze lungi.

        Domnul profesor Adrian Jicu a spus în cadrul prezentării că tânărul scriitor Matei Boholțeanu se dovedeşte prin cartea sa un exemplu de urmat al “generaţiei de astăzi”. Iar de pe coperta a patra a romanului, aflăm de la Petre Isachi, istoric şi critic literar, că “autorul reconfigurează mitul adolescentului miop, (detaşându-se fără complexe de Mircea Eliade) prin viziunea postmodernistă, realist-naturalist-dostoievskiană asupra adolescentului-victimă, predestinat, parcă, să-şi creeze călăii şi să fie pedepsit diabolic, de o societate de tip mafiot, ce proliferează sinucigaş mitul lui Cain(…).”

        La finalul evenimentului, Matei Boholțeanu a oferit autografe participanților care i-au cumpărat cartea.

        Tudor Pascu Mihail, elev, în clasa a V a, la Colegiul Naţional “Gheorghe Vrănceanu” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

        Hublou / Autopersiflare marca Woody Allen

        Se spune despre actori că sunt printre cele mai narcisiste persoane , și asta nu e departe de adevăr. Unii reușesc însă să rămână simpatici, chiar în această ipostază foarte egoistă. Roger Moore, celebrul Sfânt (din serialul cu același nume), cu nostima lui ridicare din sprânceană și surâsul ștrengăresc și seducător, avea un deosebit simț al umorului, după cum se poate vedea din următoarea declarație: „ eu și soția mea împărtășim aceeași dragoste – pentru mine”

        Din lumea filmului, un alt tip plin de umor, de nuanță intelectuală, care include și multă autoderiziune, este Woody Allen, totodată criitor și scenarist cunoscut.Recent, a publicat o carte autobiografică, „Apropo de nimic”, în care ne livrează portretul unui individ cu o personalitate dificilă, complexă, complicată, mai bine zis.Se prezintă ca un tip nevrotic, imatur, nonconformist, angoasat, pradă depresiilor, dar care știe să facă haz de toate aceste neajunsuri. Nu încetează nicio clipă să se ia peste picior și să ridiculizeze categorisirea lui drept creator „intelectual”, afirmând că, în capul lui nu este nici urmă de neuron de acest fel.

        Spune că oamenii s-au lăsat induși în eroare de ochelarii lui cu ramă groasă și de citatele din surse erudite pe care le-a tot folosit, „prea profunde ca să le pot înțelege”, pentru a-l lua drept ceea ce el nu este. Modul ăsta de a nu se lua prea în serios, autoironia m-au atras întotdeauna la oamenii importanți. În schimb, nu suport genul înțepat, gomos, și îi găsesc penibili, aproape grotești pe indivizii care vorbesc de parcă ar fi deja instalați pe un soclu de statuie. Simpatizez mult cu artiștii care știu să facă oamenii să râdă, cred despre ei că sunt oameni buni și calzi (mă rog, așa mi-i imaginez eu), iar Woody Allen face parte dintre aceștia.

        Îl înțeleg și atunci când spune cât de nesuferite îi sunt festivitățile, chestiile formale, ceremonioase și plictisitoare, pentru că și eu simt la fel. Și îmi place micuțul domn și pentru afirmația că puțin îi pasă de ceea ce va urma după dispariția lui din viață. La naiba cu posteritatea, el trăiește așa cum vrea, aici și acum, fără să-l preocupe prea mult părerea celorlalți. „Decât să trăiesc mai departe în inima și în mintea publicului, prefer să trăiesc în apartamentul meu”. În fine, pentru că filmele lui mi-au dăruit multe momente de încântare, la fel și vorbele lui de duh, am aflat cu satisfacție că a fost achitat în procesul intentat de fosta soție, Mia Farrow, sub acuzația de pedofilie și agresiune sexuală, o istorie foarte urâtă, care mi-a înnegrit de tot imaginea cineastului, nemaivrând, o vreme, să aud de el. Verdictul clar a fost de nevinovat, iar ceea ce m-a impresionat în cartea sa autobiografică a fost faptul că se apără cât poate mai bine, dar nu caută să se răzbune cu tot dinadinsul pe Mia, care i-a fost multă vreme muză, parteneră în filme și soție, încercând să înțeleagă gesturile, atitudinea, acțiunile ei.

        De altfel, Woody Allen este deosebit de sensibil la specificul, la farmecul feminin, actrițele care au jucat în filmele lui având partituri foarte ofertante, roluri aducătoare, mai întotdeauna, de premii importante. Am să-i amintesc câteva filme în final, pe care eu le revăd, uneori, descoperind mereu ceva care mă încântă: „Soți și soții”, „Annie Hall”, „Manhattan”, „Hannah și surorile ei”, „Blue Jasmine”, „Vicky Cristina Barcelona”, „Vacanțe romane”, „Miezul nopții la Paris”. Și vestea bună este că, la 86 de ani, lucrează, „nemulțumit că nu a reușit să facă un film mare, dar încă mai încearcă”.

        Ascunși la mare vedere

        EUROPOL a publicat recent un document căruia i-a dat un titlu care înnobilează armia polițienească: ,,Ascunși la vedere”. Se vede că instituția are printre căutătorii de nelegiuiți și spirite cu aplecări lingvistice speciale. Trec puțin cu vederea peste faptul că aceștia s-au înfruptat un pic (și) din titlul romanului ,,Ascuns la vedere”, semnat de cel mai important prozator african al momentului, Nuruddin Farah.

        Acest mic plagiat nu cred că este un motiv pentru ca pofticioșii lingviști să fie trecuți pe lista amintită a EUROPOLULUI, căci aceasta nominalizează câteva zeci de otrepe căutate, de mai multă vreme, prin toată lumea. Secăturile au în portofoliul nelegiuirilor fraude, trafic de droguri, jafuri, omoruri etc. EUROPOL precizează un amănunt care ne spune că, pe lângă lingviști, au și psihologi sau sociologi care, deși nu și-au trecut în CV absolvirea unor mioritice precum Academia Națională de Informații sau Colegiul Național de Apărare, simt otrava din venele societății. Aceștia ne spun că mulţi dintre cei căutaţi desfăşoară activităţi care nu dau nimic de bănuit. Trăiesc undeva prin lume, chiar în coasta noastră, intră în relaţii normale cu oameni care nu îi suspectează de nimic. Interesant, pe această listă nu se află decât o singură femeie. Misoginism sau acesta o fi raportul dintre fărădelegile mari săvârșite în lume de cele două entități, M și F?…

        Sugerez ca EUROPOL să elaboreze grabnic un ,,Ascunși la vedere II” Sau, pentru a nu crea confuzii, să-l intituleze ,,Ascunși la mare vedere (Mioritica)”. Documentul, întrucât ar trebui să conțină numele și prenumele multora dintre cei care au trecut sau sunt acum prin Cotroceni, Palatul ,,Victoria”, Parlament și alte instituții fundamentale ale statului de drept hărșit în netrebnicii, va fi lung; mai lung decât o zi de post negru. Există în aceste instituții potențiali clienți ai EUROPOL atât de ascunși la… mare vedere, încât ne zgârie cronic nu doar retina, ci și sufletul. Și nu doar sufletul individual, ci chiar și sufletul bietei noastre republici care tot sărbătorește câte ceva doar cu lacrima-n broboadă.

        A, să nu uit! Mai există un roman intitulat ,,Ascuns la vedere”, cel semnat de Jeffrey Archer. Toată aventura acestui bestseller este plasată în Londra. Poliția Metropolitană, consumatorii și traficanții de droguri pun suspansul în operă. Scârnăviile care sfidează legea sunt gulere albe apretate cu ștaif intelectual. Au studiat la universități grozave, sunt pasionate de lectură și artă și atinse fericit de gloria financiară. Armatele lor de avocați îi costă ceva, dar tezaurele încropite din jafuri rămân de top. La noi, scârnăviile amintite, chiar dacă au CV-uri bogate precum ciorchinii strugurilor care vor să intre în Guinness World Records, nu prea sunt școlite decât prin periferiile culturii, dar au ca vedetă nedeclarata școală a jafului (neo)banditesc, un amalgam al ,,virtuților” mafiei siciliene și mafiei americane, cu interesante nuanțe dâmbovițene. EUROPOLUL ar avea de mâncat o pâine bună pe această relație. Numai de n-ar fi mioritizat în contactul cu ai noștri, așa cum s-a întâmplat cu armii întregi de anchetatori indigeni. Există și pericolul ca totul să rămână literatură, dar vânătoarea, măcar ca ardoare inițială, ar fi un început.

        † DUMINICA a 3-a din Advent: Ce trebuie să facem?

        Evanghelia duminicii ce urmează, în continuare cu cea a duminicii trecute, ne prezintă predica lui Ioan Botezătorul în pustiu.
        „Ce trebuie să facem?” Aceasta este întrebarea pe care i-o adresează pe rând fiecare grup. Iar îndemnul lui Ioan este unul foarte concret: el le cere o revizuire radicală a vieţii plecând de la principiul etic al iubirii faţă de aproapele.
        Mulţimilor le spunea: „Cine are două haine să împartă cu cel care nu are, şi cine are provizii de alimente să facă la fel“.

        Ioan Botezătorul ne cere să ne examinăm raportul cu aproapele în ceea ce priveşte iubirea, caritatea, solidaritatea, împărtăşirea bunurilor, egalitatea, excluderea oricărui abuz de putere. Nu putem să-l acuzăm pe Ioan de lipsă de claritate. Rugăciunile şi devoţiunile sunt importante, necesare, bune, cu condiţia însă să nu fie folosite ca motiv de a se sustrage de la ajutorul pe care trebuie să-l dăm celor nevoiaşi.

        Venim cu plăcere în biserică pentru a ne ruga, pentru a cânta, dar când ni se cere să punem la dispoziţia aproapelui bunurile pe care le posedăm, întreg entuziasmul nostru religios dispare. Şi totuşi, Ioan Botezătorul este înţelegător cu slăbiciunea umană. Spune el: „Cine are două haine să împartă cu cel care nu are“. Isus va cere de la ucenicii săi mult mai mult: „Pe cel care-ţi ia mantia nu-l împiedica să-ţi ia şi tunica” (Lc 6,29).
        În cea de-a doua parte a Evangheliei, Ioan Botezătorul reia limbajul său aparent dur, aproape intolerant. Vorbeşte de separarea grâului de pleavă şi vesteşte arderea ei în focul cel veşnic. Modul de a se exprima al lui Ioan poate nu e plăcut sensibilităţii noastre, cu toate acestea el vrea să transmită un mesaj de speranţă şi de bucurie. Dacă citim cu atenţie textul vedem că el nu promite nici o pedeapsă a lui Dumnezeu, ci vorbeşte de venirea Duhului Sfânt.

        Putem înţelege imaginea focului. Isus ne spune: „Am venit să aduc foc pe pământ, şi cât aş vrea ca el să ardă!” (Lc 12,49). Nu e focul pregătit pentru a pedepsi păcatele celor care nu se pocăiesc. Unicul foc pe care Dumnezeu îl cunoaşte este cel adus de Isus pe pământ. Acesta va coborî din cer şi-i va uni pe toţi oamenii într-o singură limbă, cea a iubirii.

        Pr. Richardo-Dominic Baciu

        Pol al cultivării limbii române

        Etichetă cu vechime

        A primit-o Universitatea „Vasile Alecsandri” în ceas de sărbătoare, la început de decembrie 2021, fără să aibă aerul unui gest convenţional. Aşadar, s-a spus, nu centru (acela este unul), ci punct sau pol al interesului pentru limba română la toate vârstele ei.

        De şaizeci de ani

        Chiar de la începuturile lui, Institutul Pedagogic de 3 Ani din Bacău (cum s-a  numit în 1961 actuala Universitate „Vasile Alecsandri”) a acordat disciplinelor filologice în general o atenţie specială. Margareta Fînaru, martoră a acelor vremuri (s-a născut în 1924 şi deţine o memorie neobişnuită), mi-a descris recent atmosfera debutului ei ca profesoară de limba română la Facultatea de Filologie din anii ’60, în Bacău. Se punea bază nu atât pe volumul de informaţii cât pe valoarea instrumentală a acestora. E ceea ce exprimăm uneori: nu e important ce ştii, ci mai ales ce ştii să faci cu ceea ce ştii.

        Profesorii-publicişti

        Din 1964, când a apărut seria nouă a Revistei „Ateneu”, filologii băcăuani au fost atraşi de forţa cuvântului tipărit şi au devenit colaboratori ai publicaţiei fondate de Grigore Tabacaru şi George Bacovia în 1925. Maria Gabrea (cu contribuţii la Gramatica Academiei), Stela Marica-Ionescu, Valerian Ciubotaru, Dumitru Alistar, Constantin Călin, Dragoş Şesan, Constantin Cojocaru ş.a. au semnat articole de lingvistică generală, de gramatică istorică sau descriptivă ori de limba română contemporană. În 1972, de pildă, consemnăm apariţia unui volum de „Studii şi cercetări ştiinţifice (Ştiinţe sociale)”, coordonat de conf. univ. dr. Traian Cantemir, de la Catedra de limba şi literatura română. Aici D. Alistar descrie calcurile lingvistice din limba franceză la scriitorii paşoptişti. Absolvenţii Filologiei de atunci recunosc că exigenţa şi stilul aplicat didactic al dascălilor le-au prins bine în munca de la catedră.

        Rubrica „Pentru limba noastră”, din „Ateneul” de azi, are o vârstă notabilă.

        Punem corect accentul?

        O secvenţă din programul aniversar (6-10 dec.) a adus în atenţie sintagma professor emeritus. Prin anii ’80 circula o glumă: „Cum se accentuează corect: profésor sau profesór?” Răspunsul era dur: „Pe profesor nu se pune accent deloc”.  În cazul nostru, professor (din latinescul professor, –oris) nu-şi va schimba locul accentului la nominativ, pentru că în limba latină nu există cuvinte accentuate pe ultima silabă.

        Dar alumnii? 

        Am auzit rostit corect termenul în combinaţia Gruparea Alumni, adică în două silabe (a-lumni), şi nu în trei (a-lum-ni), pentru că e ca orice substantiv masculin: un alumn, doi alumni, după modelul un elev, doi elevi. Asta şi înseamnă alumn: „discipol, învăţăcel”. Lipseşte din DEX (2016), dar îl deducem din alumnat: „Denumire dată în Germania şi în Statele Unite ale Americii internatului şcolar”. Ioan Dănilă

         

         

         

        A onora o invitație la Cină…

        Se simte apropierea Betleemului în duminica de după prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Pe de o parte, suntem asezați în lumina binecuvântat rânduită a atenției noastre, ce trebuie îndreptată către fragilitatea nevoinței Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, spre discreția Sfântului Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, și decența cărturarului Sfânt Dosoftei, mitropolitul Moldovei, cinstiți cuvioși ai acestor zile de început de lună Decembrie. Pe de altă parte, suntem țintuiți invitației la cea mai de preț nevoință adresată de către Dumnezeu firii umane întru această zi: chemarea la Cina Împărăției. Un soi de colind-chemare spre a progresa duhovnicește, de a ne umple sufletele de sensuri nou descoperite și vădit legate mai mult de Cer, decât de pământ.
        Alegoria zilei ne descoperă ceva, cu totul neașteptat.

        Că există, pentru fiecare dintre noi, o onorantă chemare la Cina Părintelui Ceresc (Luca 14) și o mulțime de moduri și mofturi de a dezerta de la părtășia deplinei bucurii. Bogățiile lumii (țarina), simțurile subjugate păcatului (cele cinci perechi de boi) și idolatria carnală (femeia) pot oricând rupe legăturile de suflet. Reacția evanghelică, la refuz, este de ținut minte: ”niciunul dintre cei care au fost chemați nu va mai gusta din cina mea” (Luca 14, 24).

        Iar Hristos face boieri din amărâți. Sunt domniți cei care, deși nu dețin veșminte potrivite, au capacitatea de a mânca și bea de dragul Domnului, deci posedă disponibilitatea de a vibra și de a răspunde la chemare, renunțând la bunurile și preocupările proprii. Mântuitorul condamnă nebucuria participării, penibilele răspunsuri primite, schimbarea centrului de greutate de pe grija față de suflet pe grija față de trup a celor care, plictisiți de prea multă îmbuibare, se consideră a fi nemuritori. Scriitorul francez Honoré de Balzac construiește, în romanul Eugenie Grandet, personajul Moș Grandet, un nefericit atât de preocupat de cele ale acestei lumi, încât în momentul morții, atunci când fiica-i cere: ”Tată binecuvintează-mă înainte de a te stinge!”, în loc de grație, se răstește: ”Bagă de seamă, păstreză bine, nu da nimănui nimic din bunurile pe care ți le-am lăsat. Am să-ți cer socoteală dincolo, când vei veni, despre ce ai făcut cu ele. Să nu le risipești, să nu dai nimănui nimic…”.

        Împărăția cerurilor este asemeni unei cine, prilej de bucurie, comuniune și comunicare. Nimeni nu ajunge în Împărăția lui Dumnezeu, în viața de dincolo, la Cina Domnului, dacă nu reușește șă intre mai întâi, de aici, întru bucuria păcii și a părtășiei cu celălalt. Mulți sunt chemați, dar puțini aleși. Fericiți sunt cei puțini!

        Inspector scolar,
        pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

        Două autoturisme furate din Anglia și Italia, găsite pe străzile din județ

          La data de 10 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale au acţionat pentru combaterea traficului internațional de autovehicule furate.

          Cu ocazia activităților desfășurate, a fost identificat un autoturism înmatriculat provizoriu în România, în posesia unui bărbat de 66 de ani, din comuna Sascut, vehiculul figurând furat, fiind căutat de autorităţile judiciare din Italia.

          Totodată, a fost identificat un autoturism înmatriculat în România, aflat în posesia unui bărbat de 43 de ani, din comuna Măgura, vehiculul fiind căutat de autorităţile judiciare din Marea Britanie.

          În ambele cazuri se efectuează cercetări în vederea clarificării situaţiei juridice a autovehiculelor, valoarea estimată a celor două vehicule fiind de 50.000 de lei,

          O tânără a împrumutat aproape 200.000 de lei de la cunoscuți invocând probleme de sănătate

            Polițiștii din Comănești efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune față de o tânără din localitate.

            O femeie și un bărbat din Comănești ar fi fost înşelaţi de o tânără de 29 de ani, prin împrumutul de la aceștia a mai multor sume de bani invocând probleme familiale şi de sănătate, cauzând astfel, un prejudiciu de 25.000 de lei în cazul bărbatului şi 170.000 de lei în cazul femeii.

            La data de 09 decembrie a.c., polițiștii din Comăneşti au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa tinerei, din Comăneşti, ocazie cu care în imobil au fost identificate înscrisuri care au condus la probarea unei părţi din prejudiciul cauzat, precum şi un autovehicul, în valoare de 6.000 de euro, ce a fost sechestrat şi lăsat în custodie.

            Urmărit național și internațional, depistat de polițiști

              La data de 10 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale şi cei ai Postului de Poliție Dealu Morii, au efectuat o descindere domiciliară pe raza comunei, ocazie cu care a fost depistat un bărbat, de 37 de ani, din localitate, împotriva căruia a fost instituită măsura urmăririi la nivel național și internațional.

              Cel în cauză se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Polonia, pentru comiterea infracţiunilor de participare la o organizaţie criminală sau la un grup constituit pentru săvârşirea de infracţiuni şi introducere în comerţ de valori provenind din surse ilegale sau nedezvăluite, fapte prevăzute de Codul Penal polonez.

              Bărbatul a fost încarcerat în Arestul I.P.J. Bacău, iar în continuare se efectuează demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile poloneze.

              3,5 kg de bijuterii confiscate de polițiștii de la economic

              În zilele de 7 și 10 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu lucrători din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecția Consumatorilor și cei ai Direcţiei Metale Preţioase – SST Bacău au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea contrabandei şi a comerţului ilicit cu metale şi pietre preţioase pe raza judeţului Bacău.

              Astfel, au fost verificate 23 de societăţi comerciale verificate, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale conform O.U.G 190/2000, privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, în valoare de 12.000 de lei.

              Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 766 de bijuterii (lanţuri /coliere /inele/brăţări/broşe/ pandative/ seturi) din metal alb comercializate ca bijuterii din argint, în greutate de aproximativ 3.500 g, cu o valoare cumulată a preţurilor de vânzare expuse de operatorul economic de 50.346 lei, 4 piese tip pandantiv, având aplicat pe ele un simbol ce poate fi interpretat ca fiind ale titularului de drepturi ale unei mărci consacrate, în greutate totală de aproximativ 22 g.

              Ca urmare a efecturii verificărilor economice s-a constatat că la punctul de lucru al unei societăți comerciale din Comănești, magazin de bijuterii, se comercializau bijuterii din metale preţioase fără a avea aplicată viza pentru anul 2021 pe autorizaţia de vânzare metale preţioase eliberată de ANPC. Prin urmare, au fost ridicate în vederea continuării verificărilor 766 de bijuterii (lanţuri/coliere /inele/brăţări/broşe/pandative/seturi) din metal alb comercializate ca bijuterii din argint, în greutate de aproximativ 3500 g, cu o valoare cumulată a preţurilor de vânzare expuse de operatorul economic de 50.346 lei, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

              Weekend plin în Piața Tricolorului – UPDATE

              Din cauza condițiilor meteo, spectacolul de deminică se mută la Teatrul de Vară. Intrarea liberă, în baza certificatului verde!
              Duminică, 12 decembrie, începând cu orele 14.30:
              14.30 – 15.00 Palatul copiilor Cercul de muzica ușoară
              15.00 – 16.00 Club canto
              16.00 – 17.00 Palatul copiilor Cercul de muzica ușoară
              17.00 – 18.00 Club Artis Daio
              18.00 – 18.45 Palatul copiilor Cercul de muzica ușoară
              18.45 – 19.45 Fundația teatrală Neghiniță
              Evenimentele se vor desfășura cu respectarea tuturor regulilor referitoare la conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19) și vor fi transmise live și pe pagina de facebook Municipiul Bacău.

               

              =======================================

              În acest sfârșit de săptămână, ”Magia sărbătorilor de iarnă” va continua în Piața Tricolorului din Municipiul Bacău.

              Sâmbătă, 11 decembrie, începând cu orele 14.00, pe scena special amenajată în fața Casei de Cultură va avea loc următorul program artistic:
              14:00 – 14:45 Colinde specifice de sarbatori
              14.45 – 15.00 “Cantissimo” – Lungu Ariana, Hanga Melissa, Fulga Georgiana
              15.00 – 15.50 Grup vocal „Florile Siretului”
              15.50 – 16.30 Grup vocal „Suflet românesc”
              16.30 – 17.10 Grupul vocal „Florile Moldovei” CNAGA
              17.10 – 17.30 Ansamblul „Teisorul” CNAGA
              17.30 – 18.30 Cercul de folclor, Palatul copiilor Bacău
              18.30 – 19.00 Ansamblul de dansuri „Drag de neam”.

              Duminică, 12 decembrie, orele 13.30, în Piața Tricolorului va avea lor următor program artistic:
              13.30 – 14.00 Palatul copiilor Cercul de muzica ușoară
              14.00 – 15.00 Club canto
              15.00 – 16.00 Palatul copiilor Cercul de muzica ușoară
              16.00 – 17.00 Club Artis Daio
              17.00 – 17.45 Palatul copiilor Cercul de muzica ușoară
              17.45 – 18.45 Fundația teatrală Neghinita

              Evenimentele se vor desfășura cu respectarea tuturor regulilor referitoare la conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coronavirus (COVID-19).

              Atenție la trafic! Sfaturi de la Poliția Rutieră

                Poliţia rutieră recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere, să adopte o manieră preventivă de condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.

                Întrucât au fost anunțate schimbări ale vremii caracterizate prin precipitații sub formă de ninsori și lapoviță concomitent cu răcirea vremii, conducătorii de autovehicule sunt sfătuiți să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranță.

                În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini, trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile!

                Pentru a putea opri în condiții de siguranță atunci când autovehiculul care circulă în față frânează brusc, trebuie mărită distanța în mers.

                Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

                În condiţiile unui trafic aglomerat, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.

                 

                În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii, lapoviţei sau ninsorii, folosirea luminilor de toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. În aceste condiţii, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.

                În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

                Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! Nu folosiți telefonul sau alte dispozitive mobile în timp ce conduceţi.

                Şi pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

                Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic  – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.

                Modificări legislative la regimul armelor. Cine trebuie să obțină permisul de port-armă

                  La data de 15 noiembrie a.c. a intrat în vigoare Legea nr. 272/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, potrivit căreia la articolul III (1) În termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele fizice autorizate să dețină arme neletale, dintre cele prevăzute în categoria D pct. 2 și 3 din anexa la Legea nr. 295/2004,republicată, cu modificările și completările ulterioare, (supuse notificării, pistoale de semnalizare sau de start), au obligația de a se prezenta la organul de poliție care le are în evidență, în vederea :

                    -înscrierii acestora din certificatul de deținător în permisul de armă/autorizația de folosire, în cazul celor care posedă un asemenea document;

                    -obținerii permisului de armă/autorizației de folosire, în cazul celor care nu posedă un asemenea document, cu respectarea condițiilor stabilite de Legea nr. 295/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la autorizarea portului și folosirii armelor neletale din categoria celor supuse autorizării.

                  Punctele 2 și 3 din categoria D se referă la pistoalele de semnalizare și pistoalele de start, folosite în competițiile sportive.

                  Articole pirotehnice comercializate ilegal

                    La data de 09 decembrie a.c, în intervalul orar 17.00-20.00, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acţiune pe raza municipiului Bacău, pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 126/1995 privind comercializarea articolelor pirotehnice.

                      În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au depistat un bărbat de 45 de ani, din Bacău, care oferea spre vânzare articole pirotehnice din categoriile P1, F2 și F3, fără a fi autorizat în acest sens.

                      Polițiștii au identificat o baterie de artificii, 1260 de emiţătoare de sunet și peste 2.800 de petarde.

                      Întreaga cantitate de articole pirotehnice în valoare totală de 2.000 de lei, în greutate de aproximativ 30 de kg, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

                      În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

                    Un fals angajat al unei firme de gaze a furat 20.000 de lei dintr-o casă

                    Polițiștii de investigații criminale au depistat și identificat un bărbat de 34 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost reținut.

                    La data de 04 decembrie a.c., polițiștii Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat de 45 de ani, din localitate, despre faptul că, o persoană necunoscută i-a sustras bunuri din locuinţă, vecinei sale.

                    În baza sesizării, la faţa locului a fost dirijată o patrulă de siguranţă publică, care a identificat păgubita, o femeie de 79 de ani, care le-a declarat polițiștilor că, în jurul orei 13.20, o persona necunoscută ar fi bătut la uşa ei sub pretextul că lucrează la o firmă de distribuție gaz metan, ar fi pătruns în locuinţă şi ar fi sustras o poşetă de pe o masă din locuinţă, în care se afla suma de 20.000 lei.

                    Cazul a fost preluat de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Bacău, iar în urma activităţilor specifice desfășurate au stabilit că, un bărbat, de 34 de ani, din comuna Orbeni, ar fi păgubit-o pe bătrână.

                    Împotriva acestuia a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

                    Pentru a nu deveni victima acestei categorii de infractori, poliţia vă recomandă:

                    • acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dvs. sau pe care le introduceţi în casă!
                      dacă persoana necunoscută se prezintă într-o calitate oficială, solicitaţi legitimaţia de serviciu şi notaţi datele de pe document!
                    • verificaţi cu atenţie persoanele care sună la uşă sub pretextul unor reparaţii de orice fel, încasarea unor taxe, deratizare sau cele care solicită să le închiriaţi o cameră!
                    • nu primiţi în casă cerşetori, negustori ambulanţi sau orice alte persoane necunoscute!

                    A fost primit și omenit de un gospodar. Apoi și-a înjunghiat binefăcătorul și s-a aruncat într-o fântână

                    Un bărbat de 37 de ani din comuna Letea Veche, care cerșea, a vrut, neapărat, să ilusteze vechea zicală cum că nici o fapta bună nu rămâne nepedepsită.

                    El a fost cules de pe strada de un gospodar de 58 de ani, din localitatea Berești – Bistrița și pus la masă. În casă, bărbatul de 37 de ani a început să devină violent cerând, insistent, alcool și bani.

                    Gazda i-a replicat că religia sa nu-i permite să bea alcool si că nu are bani în casă. În fața acestui refuz, cerșetorul a pus mâna pe un cuțit și l-a înjunghiat de mai multe ori pe proprietarul casei.

                    După aceea, a ieșit din casă și s-a aruncat într-o fântână.

                    Mai multe echipaje d epoliție, pompieri și ambulanță au ajuns la fața loclui. Pompierii au scos cerșetorul din fântână si ambii au ajuns la spital.

                    Proprietarul casei a rămas internat în stare gravă la ATI iar agresorul a fost trimis la Iași, acuzând probleme la coloana vertebrală.