joi, 18 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1239

Valentin Ivancea: Târgu Ocna se modernizează cu ajutorul fondurilor europene și al Consiliului Județean!

Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a verificat, astăzi, împreună cu vicepreședintele CJ- Gelu Panfil și prefectul județului- Lucian Bogdanel stadiul implementării proiectelor aflate în etapa de execuție la Târgu Ocna.

Modernizarea infrastructurii în stațiune, proiect derulat în cadrul POR, cu o valoare de aproximativ 24 milioane lei. Această investiție respectă criteriile obligatorii impuse de UE cu privire la:
– Construcția pistelor de biciclete;
– Modernizarea și extinderea trotuarelor;
– Amenajarea spațiilor verzi, construcția unor zone de recreere & agrement și amenajarea aleilor pietonale.

La Școala nr.1, se implementează un proiect pentru modernizarea și extinderea unității de învățământ, în vederea acordării unor noi facilități pentru copii. Printre lucrările decontate prin POR se numără:
– Sala de sport, construcție absolut impresionantă, cu o proiectare de excepție și o execuție pe măsură, care poate oricând concura cu proiecte similare din UE;
– Echiparea cu mobilier școlar adecvat, table smart și calculatoare a sălilor de clasă și a laboratoarelor;
– Reabilitarea și realizarea instalațiilor termice, electrice și sanitare;
– Amenajarea și dotarea unei săli pentru derularea proiectului „Școală după școală”.
Valoarea totală a acestor investiții, care vor transforma școala din oraș, este de aprox. 20 milioane lei.

Prin Administrația Fondului pentru Mediu, s-a obținut finanțarea de aproximativ 1 milion lei necesară pentru modernizarea sistemul de iluminat public, prin montarea de aparate de iluminat stradale cu LED-uri eficiente din punct de vedere energetic.

În derulare se află și proiectele pentru reabilitarea infrastructurii rutiere, aprobate prin asocieri ale CJ cu orașul Târgu Ocna, cu o finanțare substanțială de la județ. Consider esențială asigurarea unor condiții de trafic care să contribuie la extinderea facilităților de acces atât pentru locuitori cât și pentru turiști.

„În mod cert, sub gospodărirea primarului PSD, Cristian-Aurelian Ciubotaru, orașul stațiune va căpăta o altă față, modernă, demnă de un oraș turistic, atractiv atât pentru cetățenii din Târgu Ocna cât și pentru cei din județ și nu numai”, a declarat Valentin Ivancea.

Două femei au reușit să obțină, cu acte false, credite de peste 110.000 de lei

    Două femei au fost cercetate de polițiștii de investigare a criminalității economice, fiind bănuite de comiterea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată.

    Din cercetări a reieșit faptul că, o femeie de 51 de ani, din județul Neamț, în perioada 06.11.2017-07.11.2018, ar fi indus în eroare o instituție financiară de acordare de împrumuturi, cu ocazia încheierii unui număr de 10 contracte de credit în numele unor persoane care nu ar fi avut cunoștință despre acestea sau ar fi avut reprezentarea că au calitatea de giranți.

    În acțiunile sale, bănuita ar fi beneficiat de ajutorul dat de o femeie de 61 de ani, din orașul Buhuși, care, în calitate de agent vânzări s-ar fi folosit de adeverințe de salariat despre care ar fi cunoscut că sunt false, prin care atesta nereal că solicitanții realizau venituri, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de aproximativ 113.000 de lei, reprezentând soldul restant al împrumuturilor,

    Polițiștii Serviciului de investigare a Criminalității Economice Bacău au finalizat dosarul penal în care au efectuat cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și l-au înaintat unității de parchet competente.

    Solonț: Tânăr bătut și tâlhărit într-un bar. Făptașii au fost reținuți

      Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Moinești au identificat și depistat doi bărbați, din comuna Solonț, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore.

      La data de 21 mai a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii din Moinești au fost sesizați telefonic despre faptul că, un tânăr de 27 de ani a fost agresat fizic pe raza comunei Solonţ.
      La fața locului, polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti au identificat tânărul de 27 de ani, care a declarat că, în seara zilei de 21 mai a.c, în timp ce se afla la un bar de pe raza comunei Solonţ, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost lovit de către două persoane necunoscute, care i-ar fi sustras aparatură electronică, fără a putea preciza semnalmentele acestora.

      Persoana agresată a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

      Având în vedere probatoriul administrat de polițiști, au fost identificați doi bărbați, de 28 și 62 de ani, ambii din comuna Solonț, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

      Faţă de cei doi s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind escortaţi şi depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J Bacău.

      Concursul de educaţie rutieră

        Elevi din municipiul Bacău vor reprezenta județul la faza națională a concursului de educaţie rutieră ce va avea loc la Buzău în cursul lunii iunie.

        La data de 25 mai a.c., la Colegiul Tehnic Dumitru Mangeron din Bacău s-a desfășurat faza județeană a concursului național de educaţie rutieră şi îndemânare pe bicicletă, ediția 2022.

        Concursul a fost reprezentat de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar.

        La competiție au participat elevi de gimnaziu, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani.

        Concurenții de gimnaziu au fost punctați pentru cunoștințele de legislație rutieră acumulate și pentru îndemânarea în conducerea bicicletei în poligon.

        Elevii din cadrul școlii Gimnaziale Miron Costin Bacău vor reprezenta județul la faza națională a concursului de educaţie rutieră şi îndemânare pe bicicletă, ediția 2022, în luna iunie, la Buzău.

        Concursul “EDUCAȚIE RUTIERĂ” se desfășoară anual, în scopul promovării unui mod de viaţă sănătos, de a preveni producerea accidentelor rutiere în rândul elevilor prin însuşirea corectă a regulilor de circulaţie şi de a verifica gradul de pregătire al elevilor în parcurgerea poligonului tehnico-aplicativ.

        O croială strânsă sau largă pe picior – ce blugi de bărbați vor fi la modă în această primăvară?

        Blugii pentru bărbați sunt unul dintre cele mai alese modele de pantaloni. Sunt incredibil de versatile și confortabile în același timp. O pereche de blugi, indiferent de model, va funcționa atât pentru ținute de zi cu zi, sport și streetwear, cât și pentru a crea o ținută smart casual pentru job. În continuare îți sunt prezentate cele mai populare modele de blugi bărbătești, pentru a te putea decide ce să porți în acest sezon.

        Ce tipuri de blugi pentru bărbați poți alege – o croială strânsă sau largă?

        Vei găsi disponibile în magazine numeroase modele și tipuri de  blugi bărbați și se poate spune chiar că acești pantaloni clasici sunt cei mai populari în întreaga lume de peste 100 de ani. Dintre diferitele modele existente, se pot distinge:

        • Blugi skinny- croială strânsă, picioare înguste înclinate în jos. Cel mai adesea sunt aleși de bărbați cu o construcție subțire, fără kilograme în plus.
        • Blugi drepți – croiala simplă și cea mai populară a blugilor pentru bărbați. Vine în versiuni cu talie joasă și înaltă. Aceștia sunt blugi clasici care pot fi purtați cu aproape orice, indiferent de forma corpului. Toată lumea arată bine în ei. Sunt mult mai largi decât pantalonii skinny și, prin urmare, oferă mult mai multă libertate de mișcare, câștigând popularitate maximă printre bărbați.
        • Blugi slim – un model care se încadrează între blugii skinny și drepți. Sunt pantaloni mulați, dar nu prea strâmți pe corp. Arată grozav împreună cu o cămașă sau o jachetă elegantă, dar poți crea cu succes și o ținută sport tipică cu ei.
        • Blugi conici- celebrii blugi, ale căror picioare se îngustează în jos de la înălțimea genunchilor. Acești pantaloni îți permit să maschezi coapsele prea mari și să extinzi optic picioarele. Combină nonșalanța și confortul, motiv pentru care sunt perfecți pentru purtarea de zi cu zi.
        • Blugi largi – cu o croială lejeră, aceste modele sunt iubite de bărbații care apreciază libertatea de mișcare. În astfel de pantaloni poți conta pe libertate în jurul șoldurilor, coapselor, genunchilor până la glezne. Blugii largi sunt modele pentru  bărbați la modă, cu găuri sau abraziuni. Designerii au creat aceste modele, în special pentru stilizări streetwear sau pentru tineri, de aceea, dacă îți plac, merită să verificați blugii pe Answear

        Ce stiluri de blugi pentru bărbați sunt la modă?

        Blugii sunt elementul de bază al stilului de zi cu zi pentru mulți bărbați. Sunt perfecți pentru serviciu, pentru o plimbare, pentru o escapadă cu prietenii, pentru o cină, pentru o excursie sau o întâlnire. Tot ce ai nevoie este un top selectat corespunzător și accesorii pentru a crea un aspect complet diferit chiar și cu aceeași pereche de pantaloni.

        În fiecare zi, poți pune un tricou în culoarea ta preferată sau cu un imprimeu interesant, plus un hanorac larg sau o cămașă de flanel în carouri și pantofi comozi, în versiune clasică sau plini de culori. Amintește-ți că moda primăverii din acest an este plină de culori intense și modele interesante. Dar, este important să le alegi pe acelea în care te simți bine de pe site-ul https://answear.ro/k/barbati/imbracaminte/camasi.

        Dacă prețuiești eleganța sportivă, alege o cămașă și jachetă sport sau un cardigan bărbătesc cu blugi. Întreaga ținută va fi scoasă în evidență de o eșarfă lungă și o șapcă. Pentru un astfel de stil, poți opta atât pentru pantofi sport, cât și pentru mocasini comozi sau eleganți.

        În ultimii ani, creatorii de tendințe și designerii au încurajat cu tărie ca fiecare bărbat să-și creeze propriile stiluri și să le combine după propriile preferințe. Iar blugii pentru bărbați sunt elementul de bază perfect pentru a te juca cu moda. Așa că, alege modele de placul tău și combină-le după bunul plac.

        Parada absolvenților de la „Coandă”

        Emoții, speranțe, euforie, dar și nostalgie pentru elevii Liceului Teoretic „Henri Coandă”, promoția 2018-2022. Sfârșit de drum pentru o generație, început pentru alte generații ce vor păși pragul liceului în septembrie 2022.

        Ani frumoși, cu rezultate foarte bune la concursuri și olimpiade școlare, cu implicare în activități de voluntariat și proiecte extrașcolare. Ani de liceu cu zâmbete timide, cu euforie dublată de nostalgie, cu incertitudini metamorfozate în alegeri ferme și boboci deveniți, parcă peste noapte, absolvenți.

        „Este un moment încărcat de emoții, de trăiri autentice, unice, pe care fiecare absolvent le va păstra în suflet ca cei mai frumoși ani. Un final visat și dorit, cu oameni autentici, reuniți de necesitatea momentului retrospectiv și de convingerea că asumarea trecutului înseamnă pași fermi spre viitor. Final și început de drum, punct și de la capăt”, a declarat prof. Alis Mocanu, diriginte clasa XII-G.

        O promoție ce a reunit peste 160 de elevi, grupați în 7 clase de a XII-a, cu toții au răspuns prezent la ultima reuniune oficială a liceului, concretizată în binecunoscuta defilare și Cursul Festiv organizat la Ateneul „Mihail Jora”, miercuri, 25 mai.

        „Liceul pentru mine a fost precum un film Disney, mereu atât de complex, colorat, cu numeroase personaje, tipuri de caracter ce îți emană diferite stări sufletești. O cheie a maturizării spre un viitor prosper, susținut și îndrumat de diriginți, profesori și părinți”, a marturisit șefa de promoție Bianca Ilie, clasa a XII-a G, media 9.85.

        Concertul MozART va avea loc pe 10 iunie. Unde va fi și cât costă biletul

        Veste bună pentru fanii pieselor clasice din România. Grupul MozART format dintr-un cvartet celebru pentru abordarea sa unică asupra muzicii clasice va concerta în premieră în România în această vară.

        Concertul MozART a fost programat pentru 10 iunie 2022, la ora 19:00, la Sala Palatului. Cel mai ieftin bilet costă 80 de lei și are acces la categoria a IV-a din sală. Pentru categoria a III-a prețul ajunge la 120 de lei, la categoria I 190 de lei, iar la VIP 250 de lei.

        Inițial, concertul celebrei trupe MozART ar fi trebuit să aibă loc în luna martie a anului 2020. Pandemia de coronavirus a amânat evenimentul pentru 2021. Nici anul trecut nu s-a putut ține din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19.

        Astfel, după doi ani de așteptare celebra echipă poloneză vine la București să încânte publicul cu o interpretare unică a unor celebre piese clasice și pop, care sunt presărate cu umor.

        Istoria MozART Group

        Din cvartet fac parte: Filip Jaslar (vioară), Michal Sikorski (vioară), Pawel Kowulak (vioară) și Boleslaw Blaszczyk (violoncel). Cei patru sunt instrumentaliști cu studii la prestigioasele academii de muzică din Varșovia și Lodz. Ei au decis să aibă o nouă abordare asupra muzicii clasice, presărată cu simțul umorului.

        Debutul oficial MozARTa fost în 1997, deși grupul a fost creat încă din 1995. Primul concert a avut loc în cadrul competiției PAKA, în Cracovia. Cei patru muzicieni au concertat în sute de țări din toată lumea, fiind prezenți în țări din Asia, America de Nord (Statele Unite ale Americii și Canada) și Europa. Printre premiile prestigioase obținute se numără Marele Premiu al celui de-al XVIII-lea Festival de Satiră și Comedie de la Lidzbark, distincție acordată de comunitatea de cabaret din Zielona Gora.

        În iulie 2010, grupul MozART a primit un premiu special din partea Ministerului Culturii din Polonia pentru realizările de-a lungul anilor și pentru aniversarea a 15 ani de existență a grupului.

        De asemenea, în martie 2013 grupul MozART a avut onoarea de a intra în posesia celor trei premii principale în cadrul celui de-al zecelea „Festival des Artes Burlesques” din St.Etienne (Franța): Marele Premiu al Juriului, Premiul Publicului și Premiul din partea Presei.

        O altă realizare importantă a avut loc pe 11 decembrie 2021. Atunci, MozART Group a concertat pentru a 150-a oară la Paris în decurs de șase ani. Evenimentul a avut loc la teatrul Bobino din Montparnasse. Astfel, cvartetul polonez a devenit primul din istorie care a susținut un număr atât de mare de concerte în capitala Franței.

        Polonezii de la MozART Group sunt recunoscuți și pe rețelele sociale. Pe Youtube, spre exemplu, au 193.000 de abonați, în timp ce pe Facebook peste 18.000 de oameni urmăresc postările lor. Pe lângă concertele pe care le susțin în fața publicului, membrii grupului MozART au fost invitați și la emisiuni TV importante din numeroase țări sau la gale internaționale.

        Percheziții într-un caz de contrabandă cu aur

          Procurorii DIICOT şi poliţiştii din Călăraşi efectuează, miercuri, peste 200 de percheziţii în 18 judeţe şi municipiul Bucureşti, fiind vizat un grup infracţional specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu aur.

          Potrivit unui comunicat transmis de Biroul Teritorial Călăraşi al DIICOT, descinderile au loc în judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Braşov, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.

          „În cauză s-a reţinut că începând cu luna iulie 2021 a fost constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat până în luna mai 2022, în scopul comiterii infracţiunii de contrabandă cu bijuterii din aur provenite din Turcia. Astfel, profitând de experienţa lor acumulată în domeniu (în calitate de deţinători ai unei societăţi comerciale cu profil amanet în municipiul Medgidia, judeţul Constanţa), liderii grupului infracţional organizat au sesizat potenţialul uriaş de obţinere a unor câştiguri ilicite, prin introducerea în ţară, prin punctele de trecere a frontierei, a unor cantităţi mari (de ordinul kilogramelor) de bijuterii din aur, eludând astfel plata taxelor prevăzute de lege (TVA şi taxe vamale)”, se arată în comunicat.

          Membrii grupului infracţional organizat se deplasau în Turcia, unde vedeau marfa de contrabandă, negociau cantităţile şi preţurile, apoi o expediau cu alte autocare decât cele cu care călătoreau ei. Au fost stabilite relaţii cu şoferi de încredere care, în schimbul unor sume de bani, au fost de acord să ascundă coletele cu aur în autocarele conduse de ei.

          „Din judeţul Constanţa, municipiile Constanţa şi Medgidia, s-au efectuat în mod constant numeroase curse cu autocarul către Turcia, fiind introduse în ţară de către membrii grupului, săptămânal, uneori de mai multe ori pe săptămână, colete cu aur în vederea comercializării ‘la negru’. Grupul infracţional organizat a avut o activitate infracţională intensă, dezvoltând o adevărată reţea de distribuţie de bijuterii de aur, folosind în acest scop multe alte persoane dispuse să ia parte la aceste activităţi ilicite, în schimbul obţinerii de venituri ilegale generoase”, precizează DIICOT.

          Pe parcursul anchetei au fost depistate două transporturi, efectuate în septembrie 2019 şi februarie 2022, fiind indisponibilizată o cantitate de aproximativ 2,3 kilograme de bijuterii din aur.

          Din cercetări a rezultat că membrii grupului infracţional organizat au desfăşurat şi activităţi de camătă, acţionând în special în municipiul Medgidia şi localităţile limitrofe din judeţul Constanţa. Ei au acordat diverse sume de bani cu titlu de împrumut, operaţiunile derulându-se în afara cadrului legal, fiind folosită casa de amanet din Medgidia.

          „Banii proveniţi din infracţiunile de contrabandă, camătă, evaziune fiscală şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, au fost investiţi în imobile sau schimbaţi şi transferaţi în scopul ascunderii şi al disimulării originii ilicite al acestora. Toţi membrii aflaţi în eşaloanele superioare ale grupării deţin autoturisme de lux, imobile, bani în conturi, se deplasează constant în vacanţe de lux, etalând un mod de viaţă opulent, existând o disproporţie vădită între veniturile obţinute în mod legal şi stilul de viaţă afişat”, se mai menţionează în comunicat.

          Guvernul a aprobat indicatorii economici ai autostrăzii Bacău – Pașcani

          Indicatorii tehnico-economici ai autostrăzii Bacău – Pașcani (77 km), parte din viitoarea A7 „Autostrada Moldovei”, au fost aprobați în ședința de Guvern de astăzi. Urmează scoaterea la licitație a acestui sector, în vederea desemnării antreprenorului care va realiza lucrarea a cărei durată de execuție este fixată la 30 luni.

          Alături de tronsonul Bacău – Focșani (96 km), pentru care Executivul urmează să aprobe indicatorii tehnico-economici, autostrada Bacău – Pașcani va consolida poziția județului Bacău ca punct nodal în regiune în materie de infrastructură rutieră majoră. „Contratimpul pe care ministrul Sorin Grindeanu și echipa social-democrată îl fac la Transporturi, pentru a implementa acest proiect de autostradă integral finanțat prin PNRR (a cărui termen limită e 2026), trebuie remarcat la justa sa dimensiune umană, tehnică și birocratică în ultimă instanță”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.

          „Am spus tot timpul că documentațiile tehnice prost făcute, imprecise și lacunare, sunt principala cauză a stagnării și chiar compromiterii proiectelor de autostradă, dar eficiența & ritmul cu care implementarea A7 (Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani) se realizează la nivelul Ministerului Transporturilor îmi dau încrederea că ne aflăm în fața unui lucru făcut cu simț de răspundere”, a mai adăugat europarlamentarul.

          Acesta mai spune sectorul Bacău – Pașcani va porni cu cei 16 km de autostradă deja realizați prin șoseaua de centură a Bacăului, în timpul guvernării PSD 2017 – 2019: destinul a făcut ca tot PSD, prin ministrul Grindeanu, să pună în operă cel mai avansat proiect de autostradă din regiune, care va conecta Moldova de zona Capitalei.

          Așa cum rezultă din Nota de fundamentare a Hotărârii adoptate de Guvern, autostrada Bacău – Pașcani va fi alcătuită din 3 tronsoane (loturi distincte) – respectiv UAT Săucești-UAT Trifești (30 km), UAT Trifești-UAT Gherăiești (18,99 km), UAT Mircești-UAT Pașcani (28 km) – urmând să deservească o medie zilnică de peste 50.000 de vehicule aflate în tranzit pe acest sector. Valoare investiției este estimată la 7,44 miliarde lei, din care construcții/montaj – 6,38 miliarde lei.

          „Știu că nu trăim cele mai optimiste vremuri și că domeniul construcțiilor traversează o criză prelungită, însă proiectele capitale pentru zona Moldovei trebuie să meargă mai departe, dacă avem în vedere nevoia de dezvoltare a regiunii. Mulțumesc secretarului de stat Gabriel Bunduc, a cărui muncă meticuloasă dusă la Transporturi începe să-și arate roadele, și – nu în ultimul rând – echipei de parlamentari PSD Bacău care, prin rotație, a „supervizat” mersul acestui proiect în cadrul ședințelor de lucru organizate la CNAIR”, a mai spus europarlamentarul Dragoș Benea.

          Defilarea absolvenților de la „Mangeron”

          În sunet de vuvuzele, cei aproape 200 de absolvenți ai Liceului Tehnologic „Dumitru Mangeron” și-au dat întâlnire miercuri, 25 mai 2022, în Piața Tricolorului. După câteva ședințe foto, elevii din clasele terminale de liceu, școală profesională și seral de la „Mangeron” au plecat într-un marș prin centrul orașului.

          Coloana a fost deschisă de cele două directoare, prof. Nela Dumea și prof. Claudia Benchea, după care au urmat clasele în ordine alfabetică. Parada a făcut o „escală” în fața Primăriei acolo unde absolvenții au fost așteptați de viceprimarul Liviu Miroșeanu.

          După o serie de fotografii, coloana și-a continuat deplasarea pe la Casa de Sănătate și a coborât scările spre Universitatea „George Bacovia” acolo unde s-a desfășurat cursul festiv. Promoția 2022 de la Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” are doi șefi de promoție, Adriana Luchian cu media 9,85 pentru studii de liceu și Bianca Elena Bosuioc cu media 9,72 pentru studiile de școală profesională.

          Scriitorul Varujan Vosganian: ”Cititori vor exista întotdeauna, câtă vreme vor exista oameni singuri”

          Sunt Tudor Pascu Mihail, elev al Colegiului Naţional ”Gheorghe Vrănceanu” (clasa a Va) şi al Cercului de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, coordonat de profesoara Laura Huiban. Astazi, stăm de vorbă cu domnul Varujan Vosganian, care în cadrul evenimentului “Provocări colocviale”, organizat de Centrul de Cultură “George Apostu Bacău”, vineri, 20 mai, a propus spre dezbatere o temă extrem de actuală: “Literatura, în era digitală”.  Varujan Vosganian este prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România iar operele sale au fost traduse in peste douăzeci de limbi străine.

          Tudor Pascu Mihail: V-a fost teamă vreodată că lectura va dispărea?

          Varujan Vosganian: Nu am avut niciodată această frică, deoarece întotdeuna cărţile au supravieţuit în istorie – fie că erau scrise pe tăbliţe de argilă, pe papirusuri, în manuscrise, în cărţi sau pe e-book-uri – şi îşi nasc proprii cititori. Există lectură, chiar dacă nu întotdeuna pe format tipărit, există lectură pe ecrane şi sunt convins că cititori vor exista întotdeauna, câtă vreme vor exista oameni singuri.

          Tudor Pascu Mihail: Credeţi că tinerii din ziua de azi citesc destul?

          Varujan Vosganian: Eu cred că unii tineri au citit destul, alţii au citit mai puţin, dar cred că omenirea nu se schimbă iar tinerii vor deveni şi ei maturi şi, la rândul lor, vor privi cu neîncredere către tinerii zilelor lor, care vor deveni şi ei maturi şi vor spune că tinerii nu sunt ca şi noi. Cu toate acestea, eu cred că toţi suntem la fel, chiar dacă părem schimbaţi. Am mare încredere în tinerii de astăzi şi în copiii de astăzi. De exemplu, fata mea, când era de vârsta ta, citea.

          Tudor Pascu Mihail: Ce părere aveţi despre cărţile digitale?

          Varujan Vosganian: Cărţile digitale sunt foarte bune, câtă vreme într-o singură tabletă se poate depozita o bibliotecă întreagă şi uşurează accesul la lectură. Nu am nimic împotriva lor, deşi farmecul cărţii răsfoite nu poate fi înlocuit de parcurgerea digitală a paginilor.

          Tudor Pascu Mihail: Ce mesaj aţi transmite tinerilor pentru a încuraja lectura?

          Varujan Vosganian: Mesajul pe care vreau să-l transmit tinerilor este că atunci când citeşti te împrieteneşti cu personajele pe care le întâlneşti în lectură. Și în viaţă este foarte bine să ai mulţi prieteni.

          Foto credits: Tudor Pascu Mihail

          Lovitură dură dată samsarilor de mașini second hand

          Registrul Auto Român a lansat RAR eXpert, un serviciu prin care, înainte de a fi cumpărate, mașinile la mâna a doua pot fi verificate amănunțit. Astfel, se pot descoperi, printre altele, eventualele kilometraje măsluite sau defecțiunile ascunse.

          Nu mai este niciun secret pentru nimeni că, de zeci de ani, samsarii de mașini vând pe piață autovehicule ieftine, achiziționate din afara țării, de multe ori cu daune majore în urma unor accidente. Pentru a-i păcăli pe naivi sau pe necunoscători, acești comercianți de ocazie „cosmetizează” autovehiculele în mod grosolan, de cele mai multe ori la limita legii. Lucru confirmat chiar și de autorități care avertizează că două din zece mașini care se prezintă la Registrul Auto Român au probleme de identificare, de la cele mai simple, cum ar fi serii de motor ilizibile, lipsa codului de motor sau lipsa plăcuței producătorului, până la cele mai grave precum modificarea seriei de caroserie/șasiu. Însă, cele mai frecvente „manevre” ale samsarilor, menite să-i păcălească pe cei fără o pregătire de specialitate în domeniu, sunt kilometrajul modificat sau defecțiunile ascunse (reparațiile neconforme la structura de rezistență). Or, dacă un cumpărător ar recunoaște unele dintre aceste neconformități, în mod evident, ar refuza să mai cumpere astfel mașini cu probleme. „Neconformitățile legate de elementele de identificare pot determina respingerea definitivă a mașinii la inspecția RAR și blocarea acesteia, de regulă, fără posibilitatea readmiterii în circulație”, precizează specialiștii RAR.

          Expertiza care poate face diferența

          În aceste condiții, Registrul Auto Român a lansat un serviciu – RAR eXpert – prin care le oferă cumpărătorilor posibilitatea de a verifica identitatea reală a mașinii la mâna a doua. „Inginerii RAR au văzut, de-a lungul timpului, cât de vulnerabili sunt clienții atunci când cumpără un autovehicul. Pentru că nu au pregătirea de specialitate necesară, oamenii pot fi ușor păcăliți de cei care, cu rea credință, pun la bătaie mașini cu defecțiuni ascunse, cu kilometrajul măsluit sau, și mai grav, cu probleme de identificare. Acestea din urmă îi pot pune în situația nedorită de a cumpăra un autovehicul pe care să nu îl poată folosi”, au subliniat reprezentanții Registrului Auto Român. Autoritățile promit că, folosind RAR eXpert, se va putea face o verificare amănunțită a autovehiculului. Deocamdată, serviciul este disponibil doar pentru sediul central al RAR, urmând ca facilitatea să fie extinsă la nivelul tuturor reprezentanțelor din țară, inlcusiv Bacău.

          Tarife, de la 150 de lei

          Pentru a beneficia de acest serviciu, cel interesat va trebui să se programeze la RAR, telefonic sau direct de pe site-ul instituției, unde obligatoriu va trebui adusă mașina, împreună cu documentul de identitate al persoanei care prezintă mașina. Nu este necesară prezența proprietarului vehiculului și nici aducerea, în original, a cărții de identitate a vehiculului sau a certificatului de înmatriculare, fiind acceptate și copii ale acestor documente. Clientul va avea de ales între trei pachete sau combinații de pachete de oferte. „Cele trei pachete se referă la elementele de identificare ale vehiculului, la starea tehnică a acestuia și la verificarea numărului de kilometri înregistrați în unitatea de comandă a OBD”, transmit specialiștii RAR. În funcție de pachet, tarifele sunt de la 150 de lei până la 700 de lei. La finalul verificării, solicitantul va primi un raport de expertiză, având valabilitate nelimitată, cu mențiunea că acesta reflectă starea vehiculului la momentul verificării de către inspectorii RAR.

          Lupte greco-romane: Băcăuanii „rad” tot

          Luptele băcăuane continuă să-și pună la podea adversarii. Ultimele succese- ambele pe plan internațional- nu reprezintă decât o nouă confirmare a plusului de valoare manifestat, de ani buni, de școala de lupte „made in Bacau”.

          La finalul săptămânii trecute, luptătorii de la Sport Club Municipal și Clubul Sportiv Municipal Bacău au reprezentat cu succes România pe două fronturi: la turneul internațional Under 20 „Dumitru Pârvulescu și Vasile Iorga” de la București și la Gimnaziada desfășurată în localitatea franceză Deauville. Turneul de la București a reunit peste 300 de sportivi de la 16 țări participante, iar România a ocupat locul 3 pe echipe. Bronzul de la general a fost obținut de tricolori și datorită reușitelor semnate de băcăuanii Denis Mihai, Vasile Cojoc (ambii legitimați la SCM) și Igor Botez (CSM).

          Confirmând medalia de bronz luată la Europenele Under 23 desfășurate în această primăvară, în Bulgaria, Denis Mihai și-a adjudecat aurul la  categoria 55 kg a turneului bucureștean și a demonstrat, dacă mai era nevoie, că rămâne unul dintre principalii candidați la o medalie continentală la Campionatul European Under 20 ce va avea loc luna viitoare în Italia, la Roma.

          Un alt luptător antrenat de maestrul Ion Butucaru, Vasile Cojoc a urcat pe treapta a doua a podiumului la 82 kg în cadrul turneului internațional Under 20 „Dumitru Pârvulescu și Vasile Iorga”, în timp ce Igor Botez a cucerit bronzul la 72 kg. Super-reușite și la Gimnaziada organizată de Federația Internațională a Sportului Școlar și găzduită de localitatea normandă Deauville în perioada 14-22 mai.

          La Gimnaziada la care au participat 3200 de sportivi de la diferite discipline, România a cucerit patru medalii (un aur și trei de bronz) la lupte greco-romane. Dintre acestea, jumătate au fost adjudecate de luptătorii băcăuani Florin Ionuț Manolache (CSM) și Nicolas Ignătescu (SCM). Astfel, Manolache a ocupat locul 1 la 92 kg, iar Ignătescu s-a laureat cu bronz la 80 kg.

          Clovnii de serviciu, buni și ei la ceva

          Pesemne, mulți s-au gândit că, alegând în Parlament un activist care, ulterior, și-a făcut partid de extremă stângă, țara o va duce mai bine. Să zicem că, pentru ei, nu prea a fost alternativă, sătui să vadă aceleași mutre de 30 de ani. Aș fi curios să aflu ce este acum în mintea susținătorilor extremistului, mai ales după execrabilele mascarade, demne de un clovn, inclusiv de la tribuna parlamentului, de unde clamează într-una „Hoțul Virgil!”, în direct, pe Facebook. A mai fost unul, fie-i țărâna ușoară!, care, la fel, urla și spumega, ba arunca și cu apă în fața executorului venit să-l evacueze din sediul partidului.

          Măcar, Tribunul era băiat deștept, o enciclopedie ambulantă, deși deseori mai dădea și el rateuri. Admit că mi-e simpatic doar atunci când le mai trage câte un șut în dos ungurilor, mai ales când îi vede cum (încă) le curg balele după Ardeal, aidoma varanilor din insula Komodo. Despre cel de-acum care, pare-se că i-a luat locul poetului slugarnic, nici n-am ce să spun, atât de limitat l-am perceput. În toate, dar mai ales în discurs. Bine, nu toată lumea știe să vorbească, mai ales în public.

          Dar, mă gândesc, așa cum Mihaela Rădulescu îl învăța limba română pe revoluționarul Dan Iosif, pe când îi era secretară, așa și Don Simone ar fi putut măcar să-și ia niște consilieri (în care să și aibă încredere și să nu-i mazilească după o săptămână) care să-l învețe cum se face politică, chiar și de opoziție. Că, de-acum, nu mai este activistul pe care-l bumbăcea ungurii la cimitirul de la Valea Uzului.

          E ditamai parlamentarul care, vorb-aceea, tre’ să-i reprezinte măcar pe românii care și-au pus ștampilele în dreptul numelui de pe buletinul de vot. Oare ce va face fratele renegatei Șoșoace, peste vreo doi ani, când, așa cum prevăd ghicitoarele din Strehaia, nu va mai pupa niciun loc la Casa Poporului? Și cine-i va plăti amenzile ori daunele morale din urma proceselor de calomnie pe care le pierde. Căci, în rest, de clovni, toată lumea are nevoie. Din când în când.

          Ultima zi de depunere a Declarației Unice, la Fisc

          Astăzi, 25 mai 2022, este ultima zi când băcăuanii persoane fizice mai pot depune la Fisc Declaraţia Unică (DU) privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale – Formularul 212. Potrivit Codului Fiscal, această obligație revine celor care, în anul de impunere, au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuții sociale obligatorii. „Declarația se completează și se depune și de către persoanele fizice care nu realizează venituri și care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, au preciat reprezentanții Ministerului de Finanțe.

          Documentul poate fi depus prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, respectiv prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV) sau pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

          Celor care nu se descurcă la completarea şi depunerea declarației unice, le este recomandat Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor – Call – center, la numărul de telefon 031.403.91.60 sau adresa de e-mail, accesând Formularul de contact disponibil pe portalul https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spațiul Privat Virtual. „Reamintim că, atât prin Formularul 230, cât și prin intermediul Declarației Unice, contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private”, au subliniat responsabilii ministerului de resort.

          Șansa de a o lua de la capăt

          Acum mai bine de zece ani scriam, într-un articol, că singura șansă pentru ca românii să se trezească și să se apuce de construit o țară este ca peste noi să se abată o mare suferință. Numai astfel românii ar putea deschide ochii și să vadă realitatea; așa cum alte popoare au trecut prin astfel de situații și au pornit munca grea de construire a unei națiuni și noi suntem condamnați să facem acest lucru abia după ce vom fi loviți greu de soartă. Iar acel moment se apropie.

          Din punctul meu de vedere, drumul pe care merge țara de ani de zile este un drum înfundat. Mergem către prăpastie și mergem veseli, convinși că am tras lozul câștigător. E inutil să mai încercăm să schimbăm ceva sau să imaginăm căi prin care actualul traseu al țării va putea fi corectat pentru ca resursele noastre să fie folosite în interesul nostru, nu pentru îmbogățirea altora. Pur și simplu nu mai este posibilă nici o intervenție de vreme ce toate centrele decizionale au fost acaparate de agenți străini.

          Tot ceea ce ne rămâne este să trasăm ideile pentru ceea ce ne dorim să construim după prăbușirea actualei stări de fapt. Prăbușire care poate fi o criză economică devastatoare, un război, orice eveniment care implică distrugeri masive sau / și pierderi teritoriale. Este vremea să ne împăcăm cu ideea: actuala Republică este pe moarte și este ținută în viață de aparate doar pentru că mai există resurse de exploatat.

          Majoritatea românilor trăiesc într-un MATRIX și nu-și dau seama că existența lor este planificată doar pentru a susține o iluzie de democrație menită să mențină o minimă pace socială care să permită jaful economic.

          Mai devreme sau mai târziu, valul schimbărilor declanșate de revolta Eurasiei față de hegemonia americană ne va mătura. Lumea începe să se împartă între SUA + aliații săi și restul mapamondului iar noi vom fi pe linia de demarcație.

          Desigur, vor urma vremuri cumplite. Pe care, probabil, nu le vom depăși cu toți. Sunt șanse să ne amintim cu nostalgie de greutățile și restricțiile din vremea așa-zisei pandemii. Dar există o șansă că, după această perioada întunecată, să o putem lua de la capăt. Iar pentru această ar trebui să ne gândim cum vrem să arate țara.

          Manifestări ample la Simpozionul Școlii Sanity

            Aproximativ 900 de absolvenți ai Școlii Sanitare Postliceale „Sanity”, din Bacău, cadre didactice și reprezentanți ai celor mai importante instituții cu profil medical sau educațional au participat, timp de trei zile, la simpozionul „Sănătate prin Educație”, ediția a noua. Evenimentul a fost organizat de Consorțiul Sanity și de Asociația pentru Promovarea Învățământului European (APIE) și a venit cu noutăți semnificative: înființarea Universității „Sanity Academy” și a specializării de asistent medical cu predare în limba italiană la Școala „Sanity”.

            Au fost alături de Sanity partenerii săi locali sau internaționali – companii cu renume din domeniul medical, responsabili din sfera educației, dar și din instituțiile statului, între care inspectorul general în Ministerul Educației, Cătălin Pâslaru. Spitalul Județean Bacău, Spitalul de Urgență Moinești și Spitalul „Profesor Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși au fost reprezentate de echipele manageriale.

            În prima zi, invitații au fost primiți cu tradiționala pâine și sare, pe muzica Cvartetului „Romance” de la Colegiul Național de artă „George Apostu” din Bacău, și au primit miere de albine ambalată în recipiente speciale marca SANITY. De asemenea, a fost vizitată o expoziție de carte medicală veche (1681-1962) și instrumentar medical, organizată de vicepreședintele APIE, dr. Codrin Rebeleanu. Au avut loc și prezentări de produse medicale, cosmetice și suplimente, de diverse produse locale alimentare.

            Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț a prezentat ceea ce a fost calificat drept „ Miracolul de la Moinești”, iar managerul Constantin Poiană a susținut „Rolul spitalelor municipale, orășenești, mono-specialitate în îmbunătățirea calității actului medical, prezent și viitor”. Iar dr. Carla Amigoni, dr. Nistor Tache și Claudia Budea, reprezentanți ai unor companii-partenere internaționale, s-au adresat viitorilor absolvenți, pentru a-i motiva și pentru a le solicita participarea la corpul european comun de asistenți medicali.
            „Există situații în care reprezentanții învățământului particular depun eforturi uriașe în realizarea propriei misiuni, pe când alții ard aceste etape, așteptându-se la rezultate similare. În ceea ce privește Școala Sanitară Postliceale „Sanity”, vă felicit din suflet! Peste tot unde am fost în țară, această școală, bunele practici și rezultatele sale au fost prezentate și celorlalți competitori sau colegi.” – a apreciat Cătălin Pâslaru.

            În ziua a doua a continuat susținerea articolelor și a avut loc Festivitatea și Balul absolvenților. Absolvenții au defilat din Piața Tricolorului până la Sediul Sanity. Șefii de promoție a anului III au predat ștafeta și „cheia succesului” șefilor de promoție din anul al II-lea.

            Sâmbătă, 21 mai, organizatorii au făcut o invitație la mișcare partenerilor, elevilor și comunității local. Piața Tricolorului a găzduit activitatea recreativ-sportivă, coordonată de instructori și antrenori entuziaști.
            Materialele expuse la Simpozion sunt integrate într-un compendiu anual îngrijit și prezentat de editura Stagira.

            Prof. dr. Lăcrămioara Mocanu, președinta APIE: „Școala Sanitară Postliceală Sanity aniversează 9 ani, dar sunt nu mai puțin de 30 de ani de activitate dedicată educației și comunității. Cu fiecare an am crescut și nu ne vom opri aici! Nu am fi reușit singuri, astfel că le mulțumim partenerilor noștri, cei care sunt parte din ființa și din povestea noastră.”

             

            Conferința Internațională OPROTEH organizată de Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău

              Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează, în perioada 25-27 mai 2022, Conferința Internațională OPROTEH (Constructive and Technological Design Optimization in the Machines Building Field), ediţia a XVII-a. Evenimetul reunește specialiști de renume din țară și din străinătate care vor dezbate cele mai actuale teme din domeniul Științelor Inginerești în 7 secțiuni.

              Deschiderea oficială va avea loc joi, 26 mai 2022, ora 10.00, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.
              Manifestările științifice din acest an omagiază împlinirea a 61 de ani de învățământ superior în Bacău și a 46 de ani de învățământ tehnic superior.

              Evenimentele de amploare s-au transformat într-o adevărată carte de vizită pentru Facultatea de Inginerie, prin intermediul cărora sunt dezvoltate noi relații de colaborare, atât pentru programele de studii în domeniul Ingineriei, cât și în domeniul cercetării științifice.

              Informații suplimentare se găsesc pe site-ul conferinței: http://oproteh.ub.ro/

               

              Non umanii nu pot fi discriminați 

              ,,Câinii s-au întors la măcelărie” , astfel că implementarea terapiei genetice continuă. Razboiul din proximitatea noastră a încetinit vaccinarea, dar procedura nu se oprește. Începând din 16 mai 2022, în cabinetele de medicină de familie ,,…se poate efectua, la cerere, cea de – a patra doză de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech. Pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARN mesager. Vaccinarea cu doza a 4-a se poate efectua la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze. …”  ne anunța situl official al gvernului RO https://vaccinare-covid.gov.ro/administrarea-dozei-a-4-a-de-vaccin-comirnaty-pfizer-biontech-dupa-recomandarile-ema-si-ecdc/  și continua ,, toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani se pot vaccina împotriva COVID-19, în interes individual și al sănătății publice…”  Așa cum știți, probabil, Comisia Europeană a propus  prelungirea cu un an, până la 30 iunie 2023, a sistemului de certificate digitale ale UE privind COVID. După situl ofcial al UE,  https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/ip_22_744, scopul declarat al acestei prelungiri ar fi acela de; ,, asigurare a faptului că certificatele de vaccinare indică numărul total corect de doze administrate în orice stat membru, nu doar în statul membru care eliberează certificatul. Scopul acestei măsuri este de a răspunde preocupărilor practice exprimate de cetățeni (??? ) cu privire la faptul că certificatele pot indica un număr incorect de doze atunci când dozele de vaccin au fost făcute în state membre diferite…... Această măsură urmărește să încurajeze continuarea dezvoltării și a studierii vaccinurilor (!!!??s.n.) împotriva COVID-19…” Cu alte cuvinte, Comisia Europeană ne spune că trebuie să fim încă un an cobaii unui experiment vaccinal !!! Și mai mult de atât, pt. a te putea injecta cu doza nr.4  trebuie musai să fi fost injectat anterior cu cele trei doze, ori să te injectezi din 4 în 4 luni, în compensare, indiferent de faptul că inițial am fost asigurați că imunitatea o conferă și o doza unică de Johnson & Johnson. Însă forma inițială a virusului nu mai există, de aceea condiția celor trei injecții preliminare nu are nici o noimă. E ca și cum ai cere unui pacient care niciodată nu a făcut vreun vaccin antigripal să facă toate vaccinurile anuale antigripale ce au existat de la data nașterii sale păna in momentul în care doreste sa se vaccineze antigripal. Toate acestea par să aibă, după sursele ,,conspiraționiste” o singură rațiune, aceea a unei intervenții genetice asupra populației la nivel global. Deja lucrurile avansează în ritm alert, OMS pregătește modificarea tratatului pe care îl menține cu statele sale membre. Acest lucru îi va oferi putere de decizie totală, control total asupra politicilor de sănătate, uzurpând suveranitatea fiecărui stat membru în materie de sănătate. Mișcarea va transforma lumea într-un apartheid permanent pentru sănătate. Pe de altă parte, UE, trecând peste voința suverană a cetățenilor europeni, a dat undă verde pentru încheierea acestui tratat ,,….în care OMS să fie autoritatea de coordonare în materie de sănătate la nivel mondial – abordarea de tip <<O singură sănătate>>, care stabilește conexiuni între sănătatea oamenilor, a animalelor și a planetei noastre…. Un astfel de instrument poate consolida cooperarea internațională într-o serie de domenii prioritare, cum ar fi supravegherea, alertele și răspunsul,…spune oficialul https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/coronavirus/pandemic-treaty/ . Dincolo de războiul cald de la granița noastră un altul mai insidios continuă, condus de oameni care nu-și mai ascund țelurile. Știm acum ce pot face instituțiile suprastatate cu libertatea noastră. Este posibil ca injecțiile de ARNm COVID-19 să fi fost primul experiment la scară largă în manipularea genetică a genomului uman, dar cu siguranță nu va fi ultimul. Tehnocrații din vârful Forumului Economic Mondial, precum Yuval Noah Harari , consilier principal al lui Klaus Schwab, spunea în  https://rumble.com/vwb4ab-march-3-2022.html  că; „…nu doar computere, putem sparge ființele umane și alte organisme. Așadar, se vorbește mult în aceste zile despre piratarea computerelor și a conturilor de e-mail și a conturilor bancare și a telefoanelor mobile, dar de fapt dobândim capacitatea de a pirata ființe umane .”  Și omul știe ce spune. Vaccinurile COVID nu sunt vaccinuri după nicio definiție convențională (de aceea CDC și-a schimbat definiția oficială peste noapte ); sunt terapii experimentale cu gene ARNm, fără date de siguranță pe termen lung.  Cum sa nu credem atunci ca injecțiile repetate pt. tulpini de virus existente în urmă cu doi ani, în numele sănătății globale,nu escamotează adevăratul punct final al revoluției transumaniste, transformarea oamenilor. În pas cu noile tehnologii, nici legislația nu stă pe loc. Datorită unor politici ,,vizionare”, unele state implementează noutăți legislative ce par excentrice la prima vedere. Astfel  Legea 21.422 publicată la jumătatea lunii februarie a.c., interzice „discriminarea în muncă împotriva mutațiilor sau modificărilor materialului genetic”(!?!). Prevederea „interzice solicitarea oricărui certificat sau test pentru a verifica dacă lucrătorul nu are astfel de modificări sau mutații în genomul său uman”. Regula stabilește că „nici un angajator nu poate condiționa angajarea lucrătorilor, permanența acestora sau reînnoirea contractului lor, ori promovarea sau mobilitatea în angajare, de absența mutațiilor sau modificărilor genomului acestora”. Legea a apărut în Republica Chile, stat care nu excelează, cel puțin la nivel vizibil, ca având performanțe specifice în tehnologia  de manipulare genetică. Legea poate fi găsită în publicația oficială chiliană aici;  https://www.diariooficial.interior.gob.cl/edicionelectronica/index.php?date=16-02-2022&edition=43180 De ce Chile interzice discriminarea împotriva mutanților și a persoanelor modificate genetic? Cine sunt acești oameni și care este rațiunea din spatele necesității acestei prevederi? Ce tendință nouă justifică această inițiativă? În prezentarea sa la Forumul Mondial pentru Libertate, medicul argentinian Chinda Brandolino a rezumat situația medicală și juridică a celor „vaccinați” cu terapia genică Covid-19 și a avertizat asupra situației legale care se profilează: cei vaccinați care supraviețuiesc, conform legislației în vigoare,  vor fi oameni modificați genetic.  Adică vor deveni transumani, dar cel mai dramatic dintre toate este că, pentru că sunt transumani, nu vor mai avea drepturile omului pe care le cunoaștem”. Prezentarea aici; https://diariodevallarta.com/en/chinda-brandolino-en-world-freedom-forum/ În toamnă se profilează un nou virus ucigaș, ,,Italia, Suedia, Spania, Portugalia, SUA și Canada, precum și Marea Britanie – unde a fost raportat primul caz european – se numără printre țările care au confirmat cazuri de variola maimuței. Duminică, Grecia a anunțat și ea că are în observație o suspiciune de variola maimuței, la un turist din Marea Britanie”, spunea ediția online a DIGI  pe 22 mai. În aceeași zi, Ministerul Sănătății ne avertiza, pe pagina sa https://www.ms.ro/2022/05/22/informare-organizatia-mondiala-a-sanatatii-variola-maimutei/ ,  despre pericolul care ne paște și anume că; ,, variola maimuței este o infecție virală rară, cu infectare umană accidentală, care apare, de obicei, în principal în părțile împădurite din Africa Centrală și de Vest, în urma contactului cu rezervorul animal.  De asemenea, se poate răspândi de la persoană la persoană.”  Aceasta e introducerea, mai târziu vor apărea mutațiile, cam prin toamnă, când vor difuza pe toate posturile tv aservite, decesele atribuite variolei maimuțești și vaccinurile salvatoare pentru cei care vor să călătorească ori să socializeze. OMS va dicta politica medicală și conduita socială. Politicienii noștri se vor spăla pe mâini, arătând cu degetul spre cei cărora le-au vândut libertatea noastră, pentru un nou mandat.

              Jr. Adrian M. Ionescu

               

               

               

               

              CS Bronx Powerlifting Club, bronz la CN U15 Sibiu 2022

              Sala Transilvania din Sibiu a găzduit sâmbăta trecută Campionatul Național de Judo pentru categoria U15, adunând 337 de competitori de la 78 de cluburi din toată țara. CS Bronx Powerlifting Club Bacău a concurat cu un număr de 4 sportive, fetele luptând la subcategoriile de 44, 52 și 57 de kilograme. Meciurile au fost strânse, iar sportivele au dat tot ce au avut mai bun pentru a-și înfrânge adversarele. Diaconu Animona este, însă, singura care s-a întors acasă cu o medalie de bronz.

              Animona visează să devină antrenoare de judo, iar pentru ea, fiecare competiție e, în primul rând, o luptă cu ea însăși. Oricât de greu este meciul, sportiva luptă până la capăt și nu se lasă înfrântă, pentru că, cel mai mult, își dorește să fie un exemplu pentru ceilalți, temându-se să nu-i dezamăgească pe cei care cred în ea.

              „Animona e, la fel ca ceilalți copii din Bronx, o luptătoare. Sunt mândru de ei, pentru că visează înalt, muncesc cât un adult, uneori chiar mai mult, atât în sala de antrenament, cât și înafara ei… și nu se lasă bătuți până nu ajung acolo unde își propun, chiar dacă nu le iese din prima. Suntem în plin sezon competițional, iar sportivii promit multe”, a declarat Daniel Zodian, antrenor CS Bronx Powerlifting Club Bacău.