24 aprilie 2024
Actualitate„Ca să modifici clasa politică, trebuie, ca și cetățeanul să meargă să...

„Ca să modifici clasa politică, trebuie, ca și cetățeanul să meargă să discute cu alesul”

Interviu cu deputatul Cristian Ichim

Oamenii sunt mărturii ale timpului iar acțiunile lor se văd sau se vor vedea în… timp. Toată lumea zice că pentru a realiza ceva, bun și trainic, trebuie să fii priceput, dar și bine pregătit. Noi, în vâltoarea lucrurilor citadine, întâlnim oameni și oameni. Oameni ai locului care de cele mai multe ori doresc să facă ceva.

Astăzi ne-am oprit la un băcăuan pe care opinia publică îl cunoaște de o bună bucată de vreme, de când ne reprezintă în Parlamentul României, deputatul Cristian Ichim, cu care am stat la un ceai de vorbă.



 

-Înainte de toate sunteți sută la sută băcăuan…

-Sunt… Sunt născut, crescut și trăiesc în Bacău. Mai exact în partea de sud a orașului, la URA, așa cum spun ai noștri. Școala generală am făcut-o la Nr.15, actuala „Dr. Șafran”, iar ca fapt divers, copiii mei tot aici au învățat.

-Și au mai avut vreunul din profesorii dumneavoastră?

-Doar cel mai mare a mai prins un pic, pentru că foștii mei profesori din gimnaziu fie s-au transferat la alte școli, fie au ieșit la pensie. Apoi am făcut liceul la „Bacovia”, actualul „Ferdinand I”, promoția 1993. Iar după, am urmat cursurile Universității „Vasile Alecsandri”, profil economic, și am o licență în marketing.

Cum să câștigi de trei ori Balul Bobocilor

-Erau vremuri frumoase. Aveți amintiri de atunci?

-Au fost multe, cum e în studenție. Dar îmi amintesc cu drag de toate plecările pe munte, pe Ceahlău. Ne organizam, ceea ce nu prea vedem la tinerii din ziua de azi. Noi parcă interacționam mai mult. Mai mergeam la o discotecă, mai era moda ca să luăm cursurile de la fete ceea ce nu știu dacă mai e valabil și astăzi. Era o altă dinamică, să spun așa… Era mai multă unitate și distracție pe măsură. Am câștigat și Balul Bobocilor cu o colegă. Eram la Universitatea „Vasile Alecsandri” și am participat cu o colegă care a ieșit Miss. Apoi, mai era și Universitatea „Bacovia”, nou înființată, și „Petre Andrei”, și am participat și la acele Baluri, iar partenerele cu care am participat au câștigat titlurile de Miss.

-Deci ați fost de trei ori…Mister Boboc?

-Nu. Pe vremea aia nu era așa. Doar fetele erau încoronate. Noi băieții doar le însoțeam și le ajutam la probe, mai ales la dans.

-Am înțeles că ați cochetat și cu sportul…

-Da, am făcut sport de performanță. Am făcut aproape 8 ani de judo cu prof. Chelaru. Din păcate am avut o fractură la calcaneu și părinții m-au obligat să renunț. Am reușit câteva rezultate bune. Am avut cupe, medalii, locul I, II și III. Și de atunci am amintiri frumoase, când plecam cu trenul la competiții… Plecam de la 4 dimineață din gară, veneam de la URA pe jos, uneori erau zăpezi, sunt amintiri foarte frumoase.

-Și după ce ați terminat facultatea, care a fost primul job pe care l-ați avut?

-Eu nu m-am angajat propriu-zis. În anii facultății ai mei și-au deschis o firmă de comerț iar eu i-am sprijinit alternând studiile la Universitate cu ceea ce făceau ei. După ce am terminat facultatea am continuat la firma lor, iar ceva mai târziu mi-am deschis și eu ceva, în standuri la Bistrița. La un moment dat a venit un prieten cu propunerea să plecăm în străinătate. Un an de zile s-a ținut de mine și până la urmă am plecat în Anglia.

Aventura engleză

-În ce an ați decis să faceți acest pas?

-În 1999. Era pe vremea când se mergea cu vize și chiar am fost refuzat de mai multe ori. Am reușit până la urmă și am stat în Anglia până în 2007. La Londra am lucrat în construcții unde am învățat foarte bine partea de rigips, iar într-un an am ajuns chiar site-manager, iar după alți doi ani jumătate eram contract-manager la o companie. Am avut contracte de gestionat atât în Londra cât și în afara orașului. Eu am lucrat la cele 8 blocuri de la Royal Artillery Quiz pe malul Tamisei. Am avut multe proiecte acolo iar la un moment dat am deschis o firmă și am avut vreo 25 de angajați, români, polonezi, nemți, englezi…

-Înseamnă că aveați prosperitate…

-Da. Mergea bine din punct de vedere financiar și chiar și social, ajunsesem la un nivel high. Dar, din motive personale, am renunțat la tot și m-am întors acasă, în Bacău, pentru că am considerat că este mai bine pentru mine și familia mea.

-Și nu a fost grea reacomodarea?

-Nu. Am venit cu acumulările și experiența de acolo, am revenit în firma părinților, dar în mod special m-am dedicat copiilor. Acum am trei copii, toți băieți. Cel mai mare e student la București acum, cel mijlociu este elev la „Pedagogic” în clasa a XII-a iar cel mai mic e clasa a XI-a la „Ferdinand I”.

-Deci urmează doi ani de foc cu bacalaureat și admitere

-Așa a fost și când au intrat la liceu, avem experiență…

-Tot ce ați muncit a fost în „privat”…

-De asta și dorința de deschidere și ceea ce spun întotdeauna, muncă, performanță, rezultate și plata să fie pe măsura implicării în orice activități.

Drumul spre cariera parlamentară

-Și cu toate acestea, la un moment dat ați ales un alt drum.

-Au crescut copiii, și a apărut cumva curentul ăsta cu plecatul în străinătate. Care sunt posibilitățile și oportunitățile în România? Ce pot să fac eu pentru ei? Și, dintr-odată mi-am dat seama că eu trebuie să fac ceva pentru ca, copiii mei și nu numai ei să nu aleagă varianta de a pleca din țară. Apoi a apărut proiectul „România 100” al lui Dacian Cioloș și am zis că trebuie să mă implic măcar civic. Nu am crezut la început că totul se va transforma într-un proiect politic, de aceea nu am fost atât de sigur, că este o idee bună să mă implic în politică. Până la urmă am luat decizia să încerc, m-am implicat și am început să interacționez cu oamenii din județ. Și așa ne-am format o echipă și am mers mai departe. Am ajuns președinte de filială la PLUS, pe care am încercat să o gestionez cât mai bine. Aveam ședințe săptămânale aici la sediu cu zeci de oameni. Ne întâlneam, discutam proiecte, acțiuni, am ieșit în stradă și am încercat să convingem oamenii că trebuie să se implice civic în viața comunității. Au urmat alegerile locale și cele parlamentare. Am obținut votul și acum îi reprezint pe băcăuani în Parlamentul României. Mi-am construit o echipă de profesioniști cu care lucrez…

-Sunteți la primul mandat. Înainte nu prea știați despre ce e vorba. Cum e să fii parlamentar?

-E altfel decât îmi imaginam. Nu e vorba de greutăți, pentru că greutățile sunt acolo ca să poată fi trecute. Deși sunt un reprezentant al cetățenilor în Parlamentul României, consider că prerogativele și instrumentele pe care le are la îndemână nu sunt suficiente pentru a reprezenta cu adevărat cetățenii, băcăuanii. Pentru că ele se duc în mâna coaliției de guvernare acolo unde este și executivul. Mai departe merg spre instituții și eu ca parlamentar pot să pun întrebări, interpelări, pot să cer acces la anumite informații. Dar, dacă nu ești într-o anumită coaliție de guvernare este foarte greu să scoți rezultate. Asta nu înseamnă că este imposibil. Însă, printre multe altele, am întâlnit o lipsă totală de interes pentru modernizarea legislativă, cum ar fi implementarea Directivelor Europene care se face cu întârziere sau se încearcă rezolvarea în stil românesc.

-Sunteți relativ nou în politică. Credeți că ar trebui reformată clasa politică? Ce i-ar trebui politicii românești ca să avem rezultate bune?

-Ca să ajungi în Parlament… În primul rând se merge pe liste de partid și oamenii votează o listă, nu cunosc persoanele respective. Ceea ce nu este corect din punctul meu de vedere, pentru că tu trebuie să știi exact pe cine votezi, pe cine trimiți în Parlament. Care este viziunea, pentru că se vorbește mult despre viziuni. Viziunea este de fapt foarte importantă pentru că în spate este o echipă cu care lucrezi. Nu poți să le faci tu, chiar dacă ai funcție, pe toate. În schimb, pe domeniile pe care ți le-ai asumat, poți să lucrezi cu echipa ta, să implementezi niște măsuri și să aduci niște îmbunătățiri. În condițiile în care tu nu cunoști persoana care te reprezintă, doar un partid, nu știi dacă votezi pe cine dorești și nu știi dacă rezonezi cu omul respectiv. Eu consider că trebuie să fie o mai mare interacțiune. De ambele părți. Ca să modifici clasa politică, trebuie, ca și cetățeanul să meargă să discute cu alesul.

-Ce îi trebuie unui român să fie un bun politician?

-Aș spune că, în primul rând, mai mult bun simț. Bun politician? Avem noi politicieni buni? Ca să fii un bun politician cred că trebuie să muncești mai mult, poate. Trebuie să vii cu lucruri clare, care să vorbească cu „actorii”, cu cei care iau decizii, dar și cu cetățenii, pentru că tu reprezinți oamenii în general, nu o categorie profesională. Tu reprezinți oamenii și când iei o decizie sau dai un vot undeva, Votul Acela trebuie să fie asumat. Decizia pe care ai luat-o s-ar putea ca la un moment dat să influențeze pe toată lumea.

-Ce vă doriți pe mai departe din punct de vedere politic?

-În primul rând, îmi doresc să am cât mai multe întrevederi cu băcăuanii, întâlniri care să fie fructuoase, pe domenii lor de interes, pentru că unele sunt de interes local, unele județean și altele național. E vorba de interacțiunea umană, pentru că eu îi reprezint și trebuie să duc la Tribuna Parlamentului mesajul băcăuanilor, cetățeni români. Dacă vorbim despre continuitate, în următorii ani de mandat, voi continua cu proiectele de infrastructură și siguranță rutieră, pentru îmbunătățirea și modernizarea legislației și voi ține un ochi foarte atent pe proiectele de dezvoltare a infrastructurii rutiere, feroviare și nu numai.  Avem A7, A13, A8… Nu totdeauna informațiile care circulă sunt și reale. Cu A13 se știa de aproape un an că sunt probleme și au trecut mai bine de 9 luni până când s-a luat o decizie. Modelul ăsta prin care tot promitem și la sfârșit doar un pic realizăm, ca să-i ținem pe oameni sub capac, ar trebui să înceteze. Ai stabilit că faci niște lucruri, ai promis, demonstrează că te ții de ele. Revenind la ce mă voi axa mai departe, pe lângă domeniul de siguranță rutieră, mai sunt și domeniile siguranța cetățenilor, educație și sănătate.

-Chiar aveți încredere că vor fi finalizate autostrăzile de care ați pomenit?

-A7 eu zic că se va face. Acolo lucrează Umbrărescu și e om serios. Face treabă bună. Există fonduri pentru acest tronson și sunt convins că se va face. Cu A13 este o întreagă discuție. Fonduri s-au dat doar pentru studiu de fezabilitate. Așteptăm și un lot, sau două din A8, dar e prea puțin. Sunt multe discuții, dar vom vedea.

Deputatul băcăuan Cristian Ichim face parte din cel mai nou proiect politic din România, REPER, care și-a deschis sediul oficial în Bacău la începutul lunii, pe str. Banca Națională nr. 25. REPER este în curs de formare în județul Bacău, iar la începutul anului viitor va organiza primul Congres.

Lista principalelor proiectelor depuse de deputatul Cristian Ichim, circumscripția 4 – Bacău

1.Separarea examenului teoretic de examenul practic: (PLx 580/2022 ): Propunerea legislativă propusă are mai multe scopuri:

-eliminarea timpilor foarte mari de așteptare de la promovarea examenului teoretic până la participarea la examenul practic de obținere a permisului de conducere;

-creșterea responsabilității instructorilor auto în actul de pregătire a viitorilor participanți la trafic;

-oferirea posibilității pentru candidații la obținerea permisului de conducere de a participa la examenele teoretice și practice oriunde în țară.

2.Sistemul de monitorizare video al traficului rutier: ( PLx 11/2022): Scopul principal al sistemului video de monitorizare a traficului rutier și constatare automată a abaterilor rutiere pe drumurile publice este de prevenire a accidentelor rutiere pe drumurile cu cele mai dese și mai grave accidente. Astfel s-ar reduce numărul accidentelor cauzate de încălcarea regimului legal de viteză, depășiri neregulamentare, neacordarea priorității de trecere pietonilor și viteza neadaptată la condițiile de drum. Sistemele video de monitorizare a traficului rutier și constatare automată a abaterilor rutiere pe drumurile publice vor fi amplasate, cu prioritate, pe drumurile cu o rată mare a accidentelor rutiere conform hărții cu „punctele negre” existente la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. Indicatoarele de avertizare a prezenței dispozitivului de detecție se instalează înaintea locului dispunerii dispozitivului de detecție, la o distanță de maximum 50 m în localități, între 100 m si 250 m în afara localităților, respectiv între 500 m si 1.000 m pe autostrăzi si drumuri expres.  De asemenea, dispozitivul de susținere a aparatului va fi vopsit într-o culoare reflectorizantă vizibilă de la distanță.

3.Toaletarea copacilor din zona drumurilor naționale ( PLx 460/2022 ): Prin modificările propuse se stabilește cadrul legal care permite administratorului drumurilor de interes național sau a drumurilor de interes județean realizarea promptă a intervențiilor necesare în situații potențial periculoase pentru siguranța circulației rutiere.

4.Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere – RAR ( PLx 533/2022). Principalele modificări propuse de proiectul de lege

-Eliminarea disfuncționalităților de organizare și desfășurare a examenului de atestare și certificare profesională, a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere;

-Se asigură condițiile de securitate a procesului de examinare prin introducerea unui sistem de monitorizare și securitate al procesului;

-Se gestionează într-un singur loc Registru Național al Cursanților – R.N.C pentru obținerea autorizațiilor și a certificatelor de competență profesională, precum și pentru dobândirea permisului de conducere

-Se elimină comisiile de examinare care erau remunerate și își desfășurau activitatea în afara programului de lucru (sâmbăta și duminica), rezultând reducerea cheltuielilor cu personalul. Fondurile încasate vor fi folosite în dezvoltarea sistemului de monitorizare și securitate al procesului de examinare sau în alte investiții care sunt necesare Autorității Rutiere Română – A.R.R. De asemenea, examenele se pot da și in cursul săptămânii

-Se definește „inspectorul examinator” ca fiind personalul de specialitate din cadrul ARR, având calificarea de “evaluator de competențe profesionale ”  sau de “evaluator de evaluatori” precum și deținători ai diplomelor de licență în domeniul tehnic și cu o vechime de minim 3 ani în domeniu. Personalul aferent procesului de examinare (inspectorii examinatori) pentru obținerea autorizațiilor, atestatelor și certificatelor de calificare profesională din domeniul transporturilor rutiere, beneficiază de un spor de 10% din salariul de bază, pentru integritate și etică profesională.

-Se definește „școala de conducători auto” ca fiind o unitate autorizată în vederea pregătirii teoretice și practice pentru obținerea permisului de conducere, care face parte din cadrul instituțional național în domeniul siguranței rutiere

5.AMENDAMENTE la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr.119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei (PL-x nr. 551/2022). Scopul principal al amendamentelor este introducerea în rândul beneficiarilor prevăzuți de OUG, alături de consumatorii casnici care au încălzirea pe gaz natural, lemn, brichete din lemn și peleți să fie incluși și cei care au încălzirea folosind centralele electrice.

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri