marți, 9 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1231

Tânără din Bacău, rănită într-un accident pe E85

    O tânără în vârstă de 22 de ani, din judeţul Bacău, a fost rănită după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune, vineri seara, cu un TIR, pe drumul european E85, în localitatea Secuieni.

    La faţa locului s-au deplasat un echipaj de pompieri cu modulul pentru descarcerare şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

    „În urma impactului, autoturismul a părăsit partea carosabilă. Toate persoanele care se aflau în cele două autovehicule s-au autoevacuat până la sosirea forţelor de intervenţie. O femeie în vârstă de 22 de ani, conducătoarea autoturismului, a fost preluată de echipajul de la SAJ şi transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Roman”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

    Potrivit IPJ Neamţ, accidentul s-a produs după ce autoturismul condus de tânără a acroşat, în depăşire, TIR-ul.

    Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

    Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

    Profesorul Ștefan Antohe a primit titlul de Cetățean de Onoare al Bacăului – VIDEO

      Printre atâtea contre inutile, discuții sterile, voci ridicate, în Consiliul Local mai apar și momente excepționale. Unul dintre acestea s-a consumat vineri, când profesorului Ștefan Antohe i s-a decernat titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Bacău.

      „Nu festivitatea în sine, momentul emoționant la care am participat cu toții, cât mai ales cuvintele domnului profesor. O veritabilă lecție de decență, echilibru, și modestie, o lecție nu de matematică ci de viață.

      Vă mulțumim, distinse domnule profesor, pentru că ne-ați arătați ce conteză cu adevărat în viață. Nu mai avem cum fi olimpici la matematică, asemeni zecilor, sutelor de elevi pe care i-ați șlefuit, dar încă putem absolvi cu brio disciplina numită viață”, a declarat viceprimarul Liviu Miroșeanu.

      Domnul profesor Stefan Antohe s-a nascut in comuna Filipeni din judetul Bacau, urmand cursurile scolii primare si gimnaziale in comuna natala si in scolile din fostele raioane Bacau si Negresti-Vaslui, cursurile Liceului Teoretic din Tecuci si apoi a
      absolvit Facultatea de Matematica din cadrul Universitatii „Al.I.Cuza” Iasi in anul 1965.

      Si-a inceput activitatea la catedra de matematica a Liceului Pedagogic din Bacau in anul 1965, iar din anul 1976 si pana la pesionare a predat la Colegiul National „Ferdinand I”, a indeplinit si functile de inspector scolar de specialitate, inspector
      general sau director adjunct al Colegiului „Ferdinand I”, educand generatii de tineri, carora le-a insuflat dragostea pentru matematica si stiintele exacte

      Apocalipsa orătăniilor! Populația județului a tăiat 2 din cele 3 milioane de păsări în luna martie

      În luna martie a acestui an, din gospodăriile populației au dispărut aproape două milioane de păsări, după cum constată datele Direcției Județene de Statistică Bacău. Este cea mai mare scădere a numărului de păsări din gospodăriile populației în luna martie față de februarie a ultimilor ani.

      La finele lunii martie, în județ existau 3,8 milioane de păsari, din care 2,74 milioane la persoanele juridice iar 1,01 milioane, la persoanele fizice. Confost DJS, în luna martie, în cazul persoanelor juridice s-a înregistrat o scădere cu 253.000 de păsări iar la persoanele fzice această a fost de 1,996 milioane.

      Datele statistice indică faptul că, în luna februarie 2022 au existat în județ nu mai puțin de 6,058 milioane de păsări, în condițiile în care din 2015 până în 2021 numărul total al păsărilor crescute în județ a variat, în această lună, între 3,4 și 4 milioane. La fel și pentru lunile martie, se remarcă faptul că soldul la finalul lunii a variat între 3,69 milioane (2016) și 3,9 milioane (2015, 2020) cu un maxim de 5,04 milioane în martie 2021.

      Mai mult, de obicei, în luna martie, numărul de păsări din gospodăriile populației creștea, nu scădea, de la 36.000 (2018) la 456.600 (2017), singurul an în care s-a înregistrat o scădere fiind 2016, dar a fost vorba doar de 22.700 de capete, nu 2 milioane ca acum.

      De ce au renunțat, brusc, băcăuanii la 2 milioane de capete de păsări? Mai ales că, dacă raportă strict pe structura de proprietate, cele 2 milioane reprezinta 2/3 din totalul numărului de pasări deținute de persoanele fizice.

      Calculul este clar: persoanele fizice au avut, în martie, 1.015 milioane de pasari, cu 1,996 milioane mai putin decât în februarie 2022.

      Dacă luăm în considerare că, la finele lunii martie 2022, s-a ajuns la un număr de păsări aproape egal cu cel dinaintea „pandemiei”, putem să presupunem că, în timpul celor doi ani de restricții, populația rurală a decis să-și facă rezerve de hrană, crescând numărul păsărilor deținute.

      După eliminarea restricțiilor, lumea a decis că nu mai are nevoie de aceste păsări suplimentare. Mai ales că a început să poată să facă rost de porci, în martie 2022, persoanele fizice având în proprietate 35.700 de capete, cu aproape 7.000 mai mult față de martie 2021.

      Adolescentă dispărută. Dacă o vedeți, sunati la Poliție!

      Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia numitei LUPAN SPERANȚA DANIELA de 13 ani, din municipiul Bacău, județul Bacău.

      La data de 27 mai a.c., în jurul orei 07.30, tânăra ar fi plecat voluntar de la adresa de domiciliu, însă nu a revenit până în prezent.

      SEMNALMENTE

      Înălţime 1,60 m, greutate 40 de kilograme, constituție astenică, ochi căprui, fața ovală, păr lung.

      Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Poliția Municipiului Bacău, tel. 0234.202056, Dispeceratul IPJ Bacău, tel.0234202000 sau să apeleze 112.

      Aleșii județeni și-au dat mâna pentru salvarea „Casei Alecsandri”

      Întruniți vineri, 27 mai,  în cadrul ultimei ședinte din această lună,  consilierii județeni au aprobat, aproape în unanimitate, asocierea cu municipalitatea Bacău, în scopul reabilitării „Casei Alecsandri”, aflată într-un procent avansat de degradare. Valoarea estimativă a lucărilor se ridică la peste 3,9 milioane de lei.

      „Pentru realizarea obiectului asocierii, contribuția Municipiului Bacău constă în finanțarea în procent de 50% din totalul lucrărilor de execuîie, restul finanțării fiind asigurat de către Județul Bacău”, se precizează în referatul de aprobare a proiectului. De reținut că imobilul a fost cumpărat, în 2019, de către Consiliul Județean, plătindu-i 132.000 de euro unui cetățean italian care îl cumpărase de la moștenitoarea familiei Alecsandri, instituția având obligația, ca proprietar, să îl protejeze și să-l reabiliteze, atât în conformitate cu prevederile din contractul de vânzare-cumpărare, cât și în concordanță cu legea referitoare la monumentele istorice.

      „Asocierea cu Municipiul Bacău în vederea realizării în comun a obiectivului de investiții la imobilul «Casa Vasile Alecsandri» este necesară și impune urgentarea demersurilor de asigurare a fondurilor pentru restaurarea, conservarea și consolidarea monumentului istoric, scopul final fiind consolidarea structurii imobilului existent, restaurarea elementelor arhitecturale autentice și implementarea elementelor funcționale necesare pentru eventuala reconversie a imobilului în centru cultural și muzeu memorial”, mai aflăm din referatul de aprobare a proiectului de hotărâre.

      Vot aproape unanim

      „Încă de când a fost cumpărată «Casa Alecsandri», am depus eforturi, inclusiv pentru obținerea autorizațiilor, mai ales după ce, în 2020, am primit un aviz negativ de la Comisia Națională a Monumentelor Istorice, și a trebuit să refacem documentațiile. Or, toate aceste cheltuieli, cu achiziția și cu realizarea documentației tehnice etc, au fost suportate de Consiliul Județean”, a arătat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.

      După zeci de minute de dezbateri, consilierii județeni au aprobat aproape în unanimitate (doar reprezentantul USR, Laurențiu Boca, s-a abținut de la vot) proiectul de asociere a Consiliului Județean cu municipalitatea Bacău în vederea salvării de la distrugere prin degradare a casei în care s-a născut marele poet și om politic, Vasile Alecsandri.

      Serate muzicale, expoziții sezoniere, conferințe în „Casa de sfat și cetire”

      Prin refacerea „Casei Alecsandri” se dorește asigurarea unor standarde europene de funcționare a clădirii. În acest sens, se vor face investiții atât la „Casa memorială Vasile Alecsandri”, cât și la centru cultural care va amenajat aici. Întregul asamblu se va numi „Casa de sfat și cetire” (denumire dată, inițial, de gen. Dragomir Badiu, fost proprietar al clădirii, care a înființat primul așezământ de cultură din orașul Bacău), unde vor putea fi programate expoziții sezoniere, cursuri de perfecționare, conferințe, serate muzicale etc.).

      Vor fi executate lucrări de consolidare, reabilitare a fundației și zidurilor, lucrări de restaurare a coloanelor, tâmplăriei, pardoselilor, a finisajelor interioare și exterioare, dar și de refacere a învelitorii, hidroizolare, termoizolare, precum și refacere integrală a racordurilor de utilități și a terenului aferent imobilului. La final, reținem și faptul că imobilul, cu o importanță istorică majoră, i-a atras atenția inclusiv Prințului Charles, care prin intermediul reprezentantului său, aflat în trecere prin Bacău, în urmă cu doi, a transmis autorităților locale dorința de a se implica în refacerea obiectivului.

       

      O cățelușă și cei 5 pui ai săi au fost plasați în adăpost de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor

        La data de 26 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară pe raza comunei Cașin, la domiciliul unui tânăr de 27 de ani.

        La fața locului au fost identificate 10 exemplare canine. În urma examinării medicale s-a constatat faptul că, 3 câini de rasă și 5 pui de rasă comună aveau secționate ultimele vertebre coccigiene (codotomie).

        De asemenea, polițiștii au identificat și obiectul folosit la secționarea ultimelor vertebre coccigiene, respectiv un foarfece de tuns oile, ce a fost ridicat cu ocazia percheziției domiciliare.

        Având în vedere prevederile art. 24^1 din Legea 205 din 2004 privind protecția animalelor, a fost emis ordin de plasare al animalelor în adăpost pentru exemplarul adult femelă de rasă comună și pentru cei 5 pui ai acesteia, fiind transportate la un adăpost din mun. Onești.

        Cercetările continuă cu privire la săvârșirea infracțiunii de intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților, faptă prevăzută și pedepsită de art. 25, alin. 1, lit. f din Legea 205/2004 privind protecția animalelor, iar pedeapsa prevăzută este de la 6 luni la 3 ani, sau amendă.

        Cu o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat a provocat eveniment rutier  

          La data de 26 mai a.c., în jurul orei 19.00, Poliția orașului Buhuși a fost sesizată, prin 112, despre faptul că, pe strada Florilor din localitate a avut loc un eveniment rutier.

          Polițiștii rutieri au constatat că, un tânăr de 23 de ani, din Buhuși, în timp ce conducea un autoturism pe strada Florilor, a acroșat două autovehicule parcate.

          În urma testarii conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

          Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

          Polițiștii au fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta alcoolului.

          Polițiștii de ordine publică continuă activitățile pe linie de silvicultură

                        Aproximativ 140 de m.c. de material lemnos confiscaţi şi 10 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 50.000 de lei au aplicat polițiștii de ordine publică, în urma unor controale pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităților ce se pot comite în domeniul silviculturii, pe raza judeţului Bacău.

            În perioada 23-25 mai a.c., sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică Bacău polițiștii, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Suceava şi cei ai Direcţiei Silvice Bacău, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău, au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a ilegalităților referitoare la fondul forestier.

            În cadrul activităților desfășurate au fost verificate mai multe instalații de debitat material lemnos, partizi aflate în exploatare și vehicule care efectuau transporturi de masă lemnoasă.

            În urma neregulilor descoperite, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 50.000 de lei.

            Ca măsură complementară, au fost confiscaţi aproximativ 140 de m.c. material lemnos, în valoare de 40.000 de lei.

            A furat bijuterii în valoare de 400.000 de lei

            Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bacău au identificat, depistat și condus la audieri un bărbat, de 35 de ani, din localitate, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat.

             

            Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției mun.Bacău, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 35 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt, pe raza municipiului, în perioada decembrie 2021- mai 2022.

            Din cercetări s-a stabilit că, bărbatul ar fi pătruns fără drept, în mai multe imobile de pe raza municipiului Bacău, de unde ar fi sustras bani și bijuterii, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 400.000 de lei.

            La data de 26 mai  a .c., în baza a 3 mandate de percheziţie emise de Judecătoria Bacău, polițiștii de investigații criminale, împreună cu luptătorii pentru acțiuni speciale și,criminaliști, au acționat la imobilul bănuitului și în alte locații de interes, de unde au ridicat telefoane mobile și mijloace materiale de probă.

            Bărbatul în cauză a fost condus la sediul poliției pentru audieri, iar Judecătoria Bacău a emis pe numele acestuia, mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
            Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Brigăzii Operațiuni Speciale Bacău și Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Bacău.

            Mai mulți angajatori și salariați

            În timp ce criza generată de războiul din Ucraina, declanșat de Rusia, se manifestă din ce în ce mai grav, surprinzător mediul privat de afaceri din județul Bacău are o evoluție pozitivă. Astfel, ultimele date statistice, pubicate pe site-ul său de către Casa Națională de Pensii Publice, arată că atât numărul angajatorilor cât și salariul mediu brut au crescut în primul trimestru al acestui an, și în județul nostru.

            Mai exact, dacă în ianuarie 2022, la bugetul asigurilor sociale de stat, destinat plății pensiilor din sistemul public, 10.164 agenți economici au virat bani pentru salariații lor, în martie numărul angajatorilor a ajuns la 10.889. Așadar, în doar 3 luni, au apărut 725 societăți comerciale noi. Firesc, în primul trimestru și rândurile salariaților s-au îndesit. În ianuarie, angajatorii au virat contribuția de asigurări sociale de stat (CAS) pentru un număr de 124.935 salariați, iar în martie, pentru 129.228 lucrători.

            Prin urmare, numărul contribuabililor, cu contract de muncă, la sistemul public de pensii, a sporit în primele 3 luni din acest an cu 4.347 persoane. Dar și salariul mediu brut pentru care s-a achitat contribuția individuală a fost mai mare decât în ianuarie. Mai exact, în prima lună a anului fondul de salarii pentru care s-a virat CAS-ul a fost de 508.836.574 lei, iar în martie, de 558.468.368 lei. Din aceste sume a rezultat că în martie, salariul mediu brut a fost de 4.320 lei față de 4.073 lei, în ianuarie.

            Lecții cu…drona

            „Educație la Înălțime” înseamnă lecții multidisciplinare care dau aripi profesorilor. La propriu. Cu ajutorul dronelor, profesorii își poartă elevii la sute și mii de km distanță în locuri de vis, spectaculoase și relevante în procesul de învățare. În locuri menite să îi inspire pe copii și să le arate că lecțiile pot fi un adevărat spectacol de culori și de interactivitate. Imaginați-vă o lecție specială în care elevii intră în direct cu un loc extraordinar, de unde urmăresc imagini transmise cu o dronă, iar un profesor entuziast le răspunde la întrebări, în direct, chiar de la fața locului. Așa a început proiectul-pilot „Educație la Înălțime”, în 2020, în județul Hunedoara, unde elevi din trei școli rurale din munții Orăștiei au intrat în direct cu profesori aflați în locuri spectaculoase din diferite colțuri ale țării.

            În primăvara 2021 proiectul a fost extins la nivel național datorită parteneriatului cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului României. În anul 2021 au fost realizate nu mai puțin de 15 lecții din toate zonele României. Sezonul lecțiilor din 2021 a fost încheiat cu o premieră absolută la nivel mondial: prima lecție transmisă cu profesorii aflați într-o țară, iar elevii în alta. Echipa „Educație la Înălțime” a zburat înapoi în timp ca să aducă în clasele elevilor din România un loc de legendă: Troia. O lecție eveniment care a cuprins elemente de istorie, mitologie, geografie și… cibernetică.

            „Conceptele cheie pentru acest proiect național sunt colaborarea, interactivitatea și dinamismul. Echipa are un nucleu de bază, alcătuit din profesioniști în producție media pentru televiziune și este completat cu profesioniști din domeniul educației, profesori din toată țara. Acestora li se alătură invitați de excepție din domeniile abordate și desigur elevi. Fiecare lecție-emisiune aduce de fiecare dată alte trei clase de elevi în legătură directă cu prezentatorii. Elevii sunt implicați activ în desfășurarea emisiunii, participând la concursuri și adresând întrebări invitaților. Complexitatea emisiunilor este redată atât de temele abordate cât și de metodele variate de prezentare, de la experimente științifice, până la jocuri de rol și reconstituiri istorice”, a explicat Nicu Bujor, unul din profesorii „Educație la Înălțime.

            În prezent este în desfășurare un nou sezon de emisiuni început în data de 20 mai, un adevărat tur de forță al echipei, cu 9 lecții în 20 de zile. Drona „Educație la Înălțime” zboară deasupra unor cetăți și monumente impunătoare, peste orașe și construcții gigantice, peste munți, lacuri și delte, cucerind clasă cu clasă școlile din România și chiar din Republica Moldova.

            „Sezonul al treilea aduce un suflu nou, deoarece suntem în continuă dezvoltare. Echipa de producție a asigurat upgrade-ul tehnic, cu echipamente de ultimă generație, care permit acum transmisia live din orice colț al țării, din câmpiile Bărăganului până pe crestele cele mai înalte ale Făgărașului. În plus, avem și un upgrade de resurse umane, din acest sezon lecțiile fiind concepute și prezentate de doi profesori, aspect care accentuează caracterul multidisciplinar al emisiunii”, a adăugat Nicu Bujor.

            Profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Bacău, Nicu Bujor s-a alăturat echipei Educație la Înălțime în octombrie 2021, în urma unui proces de selecție la nivel național. Acesta va prezenta în noul sezon o emisiune care are ca subiect central o capodoperă muzeală, Casa Muzeelor din Iași, alături de un nume cu greutate din domeniul educației, profesorul Doru Căstăian, premiat în Gala Merito 2018, profesor de filosofie şi ştiinte socio-umane la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați.

            „Luni, 30 mai, de la ora 11.00, invităm profesorii, elevii și chiar părinții să urmărească în premieră o lecție realizată într-un cadru fascinant, cu decoruri spectaculoase, de la un complex muzeal unic în România. Vă vom conduce pașii pe urmele poeților din Muzeul Poezie(i), vom reconstitui atmosfera anilor trecuți în Muzeul Copilăriei din Comunism și vom pune în lumina reflectoarelor aspecte importante din istorie și literatură”, transmite învățătorul Nicu Bujor.

            „Educație la Înălțime” a ajuns la o participare de peste 3000 de școli din toate regiunile țării, dar și din Republica Moldova, lecțiile cu drona dovedind că tehnologia și educația pot fi îmbinate într-un mod inovator care să atragă și să inspire copiii acestor timpuri. Emisiunile reprezintă o resursă educațională deschisă, sunt disponibile pe canalul de Youtube al proiectului și pot fi accesate oricând și utilizate atât în cadrul lecțiilor la clasă, cât și în cadru nonformal.

            Dans Sportiv: Buzduganul de aur

            Orașul Brno din Cehia a găzduit weekend-ul trecut o puternică competiție de dans sportiv, „Grand Prix Austerlitz” la care au participat peste 300 de perechi de dansatori sportivi din Europa. România a fost reprezentă de un număr considerabil de sportivi, cu toții cu dorința de a-și măsura puterile în competiții înaintea participării la evenimentele sportive marcante cum ar fi „europenele” sau „mondialele” pe diferite categorii de vârstă programate în viitorul apropiat de către federația mondială de specialitate.

            Dansatorii sportivi români au avut o evoluție convingătoare, încununată cu calificări spectaculoase în finale disputate precum și o serie impresionantă de medalii. Între protagoniștii acestei reușite se numără și perechea Sabin Buzdugan – Erika Kerkenyakova, pereche legitimată la CDS Adamas Bacău, sportivi care s-au impus la categoria WDSF Open Latin Juniori II (14-15 ani), adjudecându-și medaliile de aur în fața unor sportivi bine cotați din Ungaria, Ucraina, Slovacia sau țara gazdă, locul III fiind ocupat de o pereche câștigătoare a faimosului Blackpool.

            Trebuie subliniat că, Sabin și Erika sunt campionii naționali ai României la categoria Latino Juniori II, titlu pe care l-au câștigat luna trecută, chiar dacă cei doi formează o echipă doar de câteva luni.

            Dialoguri literare, la o întâlnire de poveste…

              În stațiunea Slănic-Moldova, a avut loc, timp de trei zile (23 – 25 mai), prima ediție a manifestării literare ,,Topos literar-artistic, postmodern”, cu subtitlul ,,Din penumbra Atelierului de Creație al Revistei `13 Plus`”. Evenimentul a prilejuit întâlnirea unor nume cunoscute ale poeziei, prozei, dramaturgiei, criticii și istoriei literare, din județele Bacău, Neamț și Vrancea: Viorel Savin, Ștefan Munteanu, Ion Fercu, Petre Isachi (inițiatorul acestui proiect), Dumitru Brăneanu (președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România), Alexandru Dumitru, Mihai Botez Stîncaru, Adrian Lungu, Ionica Bandrabur, Limona Rusu, Gheorghe Mocanu, Adrian Matei, Camelia Popovici.

              Dialogurile literare ale primei zile au fost deschise de primarul stațiunii, Gheorghe Baciu, care le-a mulțumit participanților și organizatorilor că s-au gândit ca acest proiect să se nască și să trăiască ani cât mai mulți la Slănic-Moldova, drept pentru care i-a asigurat pe toți de sprijinul comunității și pentru edițiile viitoare.

              Ca o încălzire ușoară pentru cele ce urmau să se petreacă, profesorul și scriitorul Ion Fercu – moderatorul întâlnirii, a prezentat în fraze scurte dar elocvente, o serie de reviste literare și cărți semnate de scriitorii și poeții prezenți la manifestare, după care, scriitorul Mihai Botez Stîncaru, a intrat direct în tematica reuniunii, cu o abordare a postmodernismului, ca fenomen cultural-artistic și spiritual global, dar și cu o parodie poetică menită să persifleze oarecum tendințele unui postmodernism tot mai prezent în viețile noastre.

              Interferențe, lecturi din creația proprie și alte dezbateri au încheiat prima zi a manifestării, nu înainte ca mai fiecare dintre interlocutori să răspundă la întrebarea: De ce scriu? De ce pictez?

              Iată și câteva răspunsuri: ,,Ca să mă găsesc și să mă regăsesc în ceea ce fac și ce spun”, ,,Ca să rămână ceva după mine”, ,,Ca să mă salvez”, ,,Încerc să umplu un gol din suflet”, ,,Scriu pentru bucuria cititorului”, ,,Scriu ca să pot muri și să mă mai nasc o data”, ,,Scriu din dragoste de viață și de oameni” etc.

              Cea de-a doua zi a continuat cu dezbateri și intervenții pe teme din universul creației eminesciene susținute de Petre Isachi, cu o temă despre ,,Canonul occidental – Canonul eminescian” și Ștefan Munteanu, cu ,,Noi însemnări privind filosofia  eminesciană din `Epigonii` și  `Luceafărul`”, din care nu a lipsit evocarea unuia dintre eminescologii de prestigiu, George Popa, despre care Ștefan Munteanu concluziona: George Popa ne oferă, mai ales în lucrarea `Spațiul poetic eminescian`, o perspectivă ideală pentru continuarea căutărilor asupra felului în care Eminescu înțelege relația dintre poezie și filosofie. Pentru că, nu filosofia lui Eminescu trebuie să ne intereseze, ci viziunea sa privind legăturile dintre poezie, filosofie și existența umană. Eminescu a înțeles ca nimeni altul, că doar prin conjugarea poeziei cu filosofia, omul se poate apropia mai mult de Absolut. Eminescu a înțeles că are libertatea să fie original în abordarea acestei problematici”.

              Mai târziu, o ,,delegație” a scriitorilor și poeților au participat la o întâlnire cu elevi și profesori ai Școlii Generale Nr. 1 din Slănic-Moldova, în cadrul căreia Viorel Savin, Alexandru Dumitru, Dumitru Brăneanu și Petre Isachi și-au prezentat câteva dintre lucrările publicate, au făcut mărturisiri și au răspuns întrebărilor elevilor, întâlnirea devenind un dialog viu al vârstelor, despre artă,  literatură, creație, receptare a cărții, a culturii în societate actuală. Un astfel de moment a demonstrat încă o dată că școala poate însemna experiențe culturale deosebite și că atunci când scriitorul coboară ,,în cetate” și descoperă elevi care citesc, tineri interogativi, curioși, inteligenți și cu simț critic, dialogul nu poate fi decât unul deschis și captivant pentru ambele părți.

              După-amiaza și seara celei de-a doua zi au continuat cu o vizită la casa de creație a poetei și pictoriței Ionica Bandrabur, cu alte ,,interogații, mirări și lecturi libere”, precum și cu ,,polemici estetice cordiale”, căci, nu-i așa, nimic nu poate fi mai frumos, decât întâlnirile cu poezia, proza și creatorii lor.

              În continuarea întâlnirii de la Slănic-Moldova, discuțiile din cea de-a treia zi s-au axat cu precădere pe stabilirea tematicii și perioadei în care se vor desfășura ,,Întâlnirile de la Văratec” (ediția a IV-a), astfel că, în urma celor stabilite, acestea vor avea loc în perioada 29 – 31 august, cu următoarele teme incluse în programul manifestării: ,,Eminescologi contemporani despre filosofia lui Mihai Eminescu”, ,,Actualitatea lovinesciană” și ,,Constantin Ciopraga, personalitate a literaturii române”.

              Demn de menționat este și faptul că printre participanți s-au aflat și doi scriitori încoronați cu Premiul ,,Ion Petrovici” al Academiei Române: Ion Fercu și Ștefan Munteanu. Și că, programul artistic al evenimentului a fost asigurat de scriitorul Gheorghe Mocanu, care a interpretat melodii vechi și noi din muzica românească și internațională, ca și de poeta Ionica Bandrabur, care a expus o părticică din colecția sa de picturi.

              Și nu în ultimul rând, toți cei prezenți la Slănic-Moldova au adresat mulțumiri dlui Vasile Busuioc, patronul pensiunii unde s-au întâmplat cele atât de frumoase, demne de poveste…

              Toposul literar de la Slănic-Moldova a fost organizat de Revista de Cultură ,,13 Plus”, în parteneriat cu Asociația Culturală ,,Renașterea” din Buhuși și Biblioteca ,,George Bacovia” din Buhuși.

              Romulus-Dan BUSNEA

               

               

               

               

               

               

               

               

               

              Program Happy Cinema Bacau, 27 mai- 2 iunie

              Vineri,27 Mai
              12:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
              12:30 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
              13:00 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              13:30 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              14:00 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              14:40 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              15:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              15:30 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              16:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              17:00 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
              17:30 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              18:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              19:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              19:20 Downton Abbey: A New Era – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AG
              20:00 Firestarter – Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
              21:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              22:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              22:00 Doctor Strange în Multiversul Nebuniei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Thriller, Normal, AP12
              22:10 Firestarter – Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15

              Sâmbătă,28 Mai
              10:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
              10:20 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              11:00 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              11:30 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              12:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
              12:30 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
              13:00 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              13:30 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              14:00 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              14:40 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              15:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              15:30 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              16:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              17:00 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
              17:30 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              18:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              19:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              19:20 Downton Abbey: A New Era – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AG
              20:00 Firestarter – Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
              21:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              22:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              22:00 Doctor Strange în Multiversul Nebuniei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Thriller, Normal, AP12
              22:10 Firestarter – Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15

              Duminică,29 Mai
              10:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
              10:20 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
              11:00 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              11:30 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              12:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
              12:30 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              13:00 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              13:20 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              14:00 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              14:40 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
              15:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              15:10 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              16:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              17:00 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              17:20 Downton Abbey: A New Era – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AG
              17:40 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              18:40 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              18:50 Firestarter – Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
              20:00 Doctor Strange în Multiversul Nebuniei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Thriller, Normal, AP12
              20:30 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              21:00 Firestarter – Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
              21:30 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12

              Luni,30 Mai
              12:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
              12:30 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              13:00 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              13:30 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
              14:00 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              14:30 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              15:00 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              15:40 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              16:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              16:50 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              17:30 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              18:00 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Normal, N15
              18:40 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              19:00 Downton Abbey: A New Era – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AG
              20:30 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              21:00 Doctor Strange în Multiversul Nebuniei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Thriller, Normal, AP12
              21:30 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              21:40 Firestarter – Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15

              Marţi,31 Mai
              11:00 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              12:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
              12:30 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              13:00 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              13:30 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
              14:00 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              15:00 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              15:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              15:40 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              16:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              17:00 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              17:40 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              18:00 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Normal, N15
              18:40 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              19:00 Downton Abbey: A New Era – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AG
              20:30 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              21:00 Doctor Strange în Multiversul Nebuniei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Thriller, Normal, AP12
              21:30 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              21:40 Firestarter – Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15

              Miercuri,1 Iunie
              10:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
              10:20 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
              11:00 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              11:30 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              12:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
              12:30 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              13:00 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              13:20 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              14:00 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              14:40 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
              15:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              15:10 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              16:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              17:00 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              17:20 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              17:40 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              18:40 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              18:50 Firestarter – Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
              20:00 Doctor Strange în Multiversul Nebuniei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Thriller, Normal, AP12
              20:30 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              21:00 Firestarter – Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
              21:30 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12

              Joi,2 Iunie
              12:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
              12:30 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              13:00 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              13:30 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
              14:00 Fireheart – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
              14:30 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              15:00 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              15:40 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
              16:00 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              16:50 Dreambuilders – Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, Familie, Fantastic, Premiera, AG
              17:30 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              18:00 Doctor Strange în Multiversul Nebuniei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Thriller, Normal, AP12
              18:40 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              19:00 Downton Abbey: A New Era – Dramă, Romantic, Dragoste, Normal, AG
              20:30 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              21:00 R.M.N. – Dramă, Avanpremiera, AP12
              21:30 Top Gun: Maverick – Acţiune, Dramă, Premiera, AP12
              21:40 Firestarter – Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15

              Ședința Consiliului Local Bacău – LIVE

              Ordinea de zi

              1.Proiect de hotărâre privind acordarea Titlului de ”Cetățean de onoare al Municipiului Bacău” domnului profesor Ștefan Antohe
              2.Proiect de hotărâre privind acordarea „Diplomei de Onoare” și plata unui premiu în valoare de 1.000 lei, celor 50 de familii din municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de căsătorie și care au depus cerere până la data de 17.05.2022
              3.Proiect de hotărâre privind aprobarea actelor procedurale pentru punerea în aplicare a Legii nr. 350/ 2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general
              4.Proiect de hotărâre privind aprobarea contribuției pentru anul 2022 la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău, aferentă Municipiului Bacău
              5.Proiect de hotărâre privind mandatarea împuterniciților Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acționarilor Societății Thermoernergy Group S.A. Bacău în vederea aprobării Situațiilor financiare aferente anului 2021 și a repartizării profitului obținut în anul 2021
              6.Proiect de hotărâre privind mandatarea Soc. Thermoenergy Group S.A. pentru aducerea la îndeplinire a H.C.L. Bacău nr. 125/31.05.2004
              7.Proiect de hotărâre privind prelungirea mandatului Consiliului de Administrație al Societății Thermoenergy Group S.A. Bacău pe o perioadă de 2 (două) luni, dar nu mai mult de data finalizării procedurii de selecție a noilor administratori, organizată în condițiile legii
              8.Proiect de hotărâre privind declararea unor terenuri ca bunuri de uz și interes public local
              9.Proiect de hotărâre privind scoaterea unor construcții din domeniul public al Municipiului Bacău
              10.Proiect de hotărâre privind darea în administrare către Poliția Locală a Municipiului Bacău a unor bunuri –mijloace fixe(sistem de supraveghere video) aflate în domeniul privat al Municipiului Bacău
              11.Proiect de hotărâre privind aprobarea dreptului de uz și servitute către DELGAZ GRID SA asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău.
              12.Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unor imobile(parcele și amplasament) situate în municipiul Bacău, pentru desfășurarea activității comerciale
              13.Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitație publică, a unui teren aflat în domeniul privat al municipiului Bacău, situat în Parcul Nord, str. Hatman Berescu, f.n. în vederea amplasării unui modul (construcție provizorie) pentru desfășurare activitate comercială
              14.Proiect de hotărâre privind închirierea prin licitație publică a unui spațiu situat în incinta P.T. nr. 10 (C.T. 5 Cremenea) din Bacău, str. Milcov nr. 128 E
              15.Proiect de hotărâre privind aprobarea listei cu blocurile de locuințe care urmează a fi înscrise în ”Programul local multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe” din municipiul Bacău
              16.Proiect de hotărâre privind aprobarea schimbului de locuințe pentru tineri deținute prin contracte de închiriere, de către domnul DURA FLORIN, doamna COȘULEANU ALINA MIHAELA, doamna MUNTEANU IOANA, domnul TUCANU NICOLAE MARIUS, doamna PETREA MIOARA ELENA, doamna LACATUȘU MARIANA DANIELA, domnul LUPAN IOAN și domnul BULIGA DRAGOȘ cu locuințe vacante, între doamna ȚEPEȘ OANA și doamna VERMAN ELENA BEATRICE și încheierea de contracte de închiriere
              17.Proiect de hotărâre privind aprobarea listei nominale de repartizare pe locații a locuințelor pentru tineri destinate închirierii
              18.Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al bugetului local pe anul 2021, al Consiliului Local al Municipiului Bacău
              19.Proiect de hotărâre privind aprobarea BUGETULUI de VENITURI și CHELTUIELI al fondului forestier pentru anul 2022, proprietate publică a municipiului Bacău
              20.Proiect de hotărâre privind trecerea unor terenuri din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Bacău
              21.Proiect de hotărâre privind includerea în domeniul privat al Municipiului Bacău, a unui bun imobil-teren și aprobarea închirierii acestuia prin licitație publică
              22.Proiect de hotărâre privind includerea în domeniul privat al Municipiului Bacău, a unor bunuri imobile-terenuri
              23.A.Proiect de hotărâre privind asocierea de principiu a U.A.T. Municipiul Bacău cu U.A.T. Județul Bacău în vederea realizării lucrărilor aferente obiectivului de investiții ” Închidere Celula 1 din cadrul Depozitului conform de deșeuri Bacău”.
              23.B.Proiect de hotărâre privind asigurarea resurselor financiare din bugetul local pentru susținerea costurilor transportului urban cu mijloace de transport în comun unor categorii de persoane defavorizate din municipiul Bacău și încheierea în acest sens a unor convenții cu S.C. Transport Public S.A. Bacău și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău.
              23.C.Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL intocmit pentru CONSTRUIRE SPATIU COMERCIAL PARTER + 1E; LUCRARI TEHNICO-EDILITARE; IMPREJMUIRE TEREN, AMENAJARE ACCESE INCINTA, PARCARI; ORGANIZARE A EXECUTIEI LUCRARILOR; AMPLASARE FIRME LUMINOASE SI TOTEM, in Calea Romanului, nr. 5 din Municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate privata BENEFICIAR: S.C. ILBA GRUP S.A.
              23.D.Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului Bacău, pentru activităţi nonprofit de interes general, aferent anului 2022.
              23.E.Proiect de hotărâre privind punerea la dispoziție cu titlu gratuit pe o perioadă determinată, a sălii Teatrului Municipal ”George Bacovia” , Fundației Teatrale ”Neghiniță” Bacău în vederea organizării unui eveniment cultural pentru copii.
              23.F.Proiect de hotărâre privind desființarea Centrului Bugetar Creșe Bacău
              23G.Proiect de hotărâre privind reorganizarea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău și aprobarea Organigramei, a numărului de personal și a Statului de funcții ale acesteia.
              23.H.Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr.147/2022 privind asocierea dintre Municipiul Bacău și Colegiul Național de Artă ,,George Apostu” Bacău în vederea organizării în comun a evenimentului MUSIC BOX desfășurat în perioada 01.06.2022-31.07.2022, în Parcul Catedralei din municipiul Bacău, modificată și completată prin H.C.L. nr.215/2022.
              23.I.Proiect de hotărâre privind mandatarea împuterniciţilor Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acţionarilor Societăţii de Servicii Publice Municipale Bacău SA în vederea aprobării Situaţiilor financiare aferente anului 2021.

              A condus un autoturism, deși consumase alcool

                La data 26 mai a.c, în jurul orei 23:30, o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa au depistat în flagrant delict, un bărbat de 34 de ani, din com. Ghimeş-Făget, în timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, pe raza localității, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

                Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                Președintele CJ anunță controale la centrele DGASPC

                  Președintele Consiliului Județean Bacău a declanșat, acum 4 luni, un control de fond în cadrul DGASPC, pornind de la aspectele sesizate în misiunea de audit efectuată în această instituție.

                  Acum, acesta a prezentat sintetic factorilor de conducere, rezultatele acestui control de fond cât și măsurile care trebuiesc luate în cel mai scurt timp, respectiv necesitatea implementării unui sistem de control managerial intern funcțional care să asigure gestionarea eficientă, economică și eficace a fondurilor publice.

                  „Am stabilit, ca și indicator cuantificabil în managementul instituției, o creștere a standardele de calitate în ceea ce privește asigurarea serviciilor sociale oferite beneficiarilor.

                  De asemenea, am avut o întâlnire cu liderul de sindicat al DGASPC pentru a analiza și soluționa problemele semnalate de către angajații care lucrează direct cu beneficiarii și care își desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă.

                  Voi continua verificările în toate centrele DGASPC, pentru a monitoriza implementarea măsurilor stabilite în urma controlului efectuat, în vederea creșterii calității serviciilor sociale, având în centrul atenției beneficiarii și respectarea drepturilor acestora”, a declarat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.

                  Totodată, a fost elaborat și publicat un regulament care să asigure o finanțare echitabilă pentru toți furnizorii privați de servicii sociale licențiate pentru copii. Finanțarea este destinată copiilor instituționalizați în cadrul fundațiilor & asociațiilor precum și celor din centrele de zi din comunitate.

                  Cronicile presei: Cultura și cum m-a readus SOV în presă, fără să știe

                  După ce m-am trezit fără job în presă, că m-a mâncat să fiu sindicalist fără sindicat (găsiți amintirea în episodul trecut), am revenit în gazetărie într-un moment surprinzător. Exact după vremea când am făcut pe bodyguardul la cafeneaua de la Teatrul Bacovia și pe detectivul privat fără nicio treabă cu meseria, în afară de cărți și filme. Zonă bănoasă din care m-am retras pentru că m-au sunat câțiva foști securiști și milițeni, care aveau astfel de firme și nu suportau concurența.

                  Sorin Ovidiu Vîntu, salvatorul de ocazie

                  La începutul anilor 90, sediul revistei Ateneu se afla pe strada Vasile Alecsandri într-o clădire mica și cochetă. Aveai impresia că intri în altă lume, în una a boierilor culți, cu care puteai sta la o pipă de vorbă. Iar cele mai lungi și plăcute discuții au fost cu scriitorul Sergiu Adam, care a condus publicația între 1990-2002.

                  În acea perioadă de degringoladă profesională, mergeam întâmplător pe strada cu pricina, când l-am văzut pe Sorin Ovidiu Vîntu coborând șontâc dintr-un jeep prăfuit. Era un bișnițar de renume, chiar și-n acea perioadă de începuturi pentru el, când adunase peste 100 de milioane de dolari din transporturile cu tirurile pline de marfă nemaivăzută de românii struniți de chingile comunismului. Fără să-l cunosc personal, l-am salutat și l-am întrebat dacă a cumpărat ceva în Bacău. Mi-a arătat sediul revistei și mi-a povestit că nu-i va lăsa pe scriitori fără sediu, ci le va închiria un apartament.

                  Mi s-a părut o blasfemie și atunci m-am repezit în biroul redactorului-șef care mă concediase și i-am zis: M-ai angaja din nou dacă ți-aș da o știre bombă? El: da. Ce știre? I-am povestit și i-a plăcut exclusivitatea. Așa că am revenit în presă. Am ales însă secția culturală, pentru că mi-am dat seama că investigațiile s-ar putea să mă coste mereu locul de muncă.

                  Măcelărirea culturii

                  În momentul în care m-am înfipt în secția de cultură, am simțit că revin acasă. Citisem mult, scriam poezii și făceam grafică, deci eram cumva la porțile unui domeniu fantastic. Aveam patru pagini de ziar mare la dispoziție, iar puținii reporteri se străduiau să le umple zilnic. Povestea însă n-a durat foarte mult.

                  Au început să vină reclamele buluc, iar conducerea editorială s-a gândit că aici sunt pagini de sacrificat și de făcut bani în loc de povești despre lansări de carte, interviuri cu artiști, știri culturale și cronică de artă. Întâi au fost trei pagini, apoi două și una, din care uneori era doar jumătate. Tot pentru publicitate.  Nu mai aveai loc să scrii, iar bătaia pentru a publica un articol (mulți eram plătiți la bucată) era infernală, mai ales că șeful secției avea și el materiale de strecurat la gazetă.

                  În următorul episod voi povesti despre ultimul interviu cu peripeții c-un mare scriitor și cum am ajuns iar la anchetele care m-au făcut să demisionez, din nou. 

                  Despre autor pe scurt

                  Tiberiu Lovin lucrează de 30 de ani în presă, a debutat la Deșteptarea, a scris la cele mai importante ziare ale timpului, iar de 12 ani este freelancer, colaborează la diverse publicații și conduce un site de știri și anchete din Transilvania: Ceasul Cetății.

                   

                   

                  Ședința Consiliului Județean Bacău – LIVE

                  Ordinea de zi:
                  1. Aprobarea procesului- verbal al şedinţei extraordinare din data de 16.05.2022;

                  2. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei extraordinare convocată de îndată din data de
                  20.05.2022

                  3. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate, precum şi a celorlalte structuri funcţionale din cadrul Consiliului Judeţean Bacău, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr.204/2021, cu modificările ulterioare;
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  4. Proiect de hotărâre privind modificarea hotărârii Consiliului Judeţean Bacău nr 200 din 2020 privind desemnarea unor persoane în organele de conducerere ale unor organisme prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes judeţean, cu modificările ulterioare;
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  5. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Judeţului Bacău;
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de încheiere al exerciţiului bugetar al Judeţului Bacău şi a situaţiilor financiare anuale, pentru anul 2021;
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea actualizării Programului judeţean de transport public de persoane prin servicii regulate pentru perioada 2014-2022;
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  8. Proiect de hotărâre privind atribuirea directă prin măsuri de urgenţă pe perioadă determinată, a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public judeţean de persoane şi eliberarea licenţei de traseu pentru traseul cod 127 Bacău-Ruşi Ciutea-Siretu cuprins în programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, în Judeţul Bacău;
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  9. Proiect de hotărâre privind asocierea Județului Bacău cu Municipiul Bacău în vederea realizării în comun a obiectivului de investiții Lucrări de intervenție pentru imobilul “Casa Vasile Alecsandri”situat în municipiul Bacău, str. George Apostu nr. 9, județul Bacău;
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  10.Proiect de hotărâre privind constituirea unui drept de uz şi a unui drept de servitute asupra terenului în suprafaţă de 1550 m.p. din zona drumului judeţean DJ 119, situat în sat Gura Văii, comuna Gura Văii, din judeţul Bacău, aflat în domeniul public al Judeţului Bacău şi în administrarea Serviciului Public Judeţean de Drumuri Bacău, în favoarea
                  S.C.DELGAZ GRID S.A ;
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  11.Proiect de hotărâre privind darea în administrare către Consiliul Local al Comunei Săuceşti, a unui sector din drumul judeţean DJ 207F, de la km 5+250 la km 7+344, situat pe raza administrativ-teritorială a comunei Săuceşti;
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  12.Proiect de hotărâre privind validarea ca membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Bacău, în mandatul 2020-2024 a domnului colonel Babiş Adrian, împuternicit şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău;
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  13.Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii ,,Punerea în siguranţă şi amenajarea imobilului Casa nr.2 din municipiul Bacău, str. Henri Coandă nr.2 (arhivă + spaţii de depozitare) – rest de executat” ;
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  14.Proiect de hotărâre privind asocierea Judeţului Bacău cu Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, pentru organizarea şi desfăşurarea proiectului Concurs regional pe teme economice ,,Ion Ionescu de la Brad”;
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  15.Proiect de hotărâre privind plata cotizaţiei anuale a Judeţului Bacău, în calitate de membru, către Asociaţia Grupul de Acţiune Locală ,,Valea Muntelui” pentru anul 2022.
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  16.Proiect de hotărâre privind plata cotizaţiei anuale a Judeţului Bacău, în calitate de membru, către Asociaţia Grupul de Acţiune Locală ,,Ulmus Montana”, pentru anul 2022;
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  17.Proiect de hotărâre privind plata cotizaţiei anuale a Judeţului Bacău, în calitate de membru, către Asociaţia Grupul de Acţiune Locală ,,Colinele Tutovei”, pentru anul 2022;
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  18.Proiect de hotărâre privind plata cotizaţiei anuale a Judeţului Bacău, în calitate de membru, către Asociaţia Grupul de Acţiune Locală ,,Cetatea Tamasidava”, pentru anul 2022;
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  19.Proiect de hotărâre privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrărilor de utilitate publică de interes judeţean ,,Consolidare drum cu zid de sprijin DJ 252, Buhoci-Bibireşti, km 121+630, judeţul Bacău”;
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  20.Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziţionării de servicii juridice de specialitate în vederea acordării de consultanţă,asistenţă şi reprezentare de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.
                  Iniţiator: dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                  Ultrascurte

                  De ce sunt atât de interesate SUA de grâul Ucrainei și de ce România trudește zi și noapte ca să scoată grâul din Ucraina și să-l încarce pe vapoare la Constanța? „Însamânțarea cu grâu de primăvară în SUA avansează în cel mai lent ritm din ultimii 20 de ani și a fost finalizată în proporție de doar  49% până duminică. Media pentru această dată este de 83%. Minnesota are doar 11% însămânțat față de 90% cât a fost media ultimilor ani. Dakota de Nord 27% față de o medie de 80%. Aceste două state furnizează două treimi din recolta SUA”, scrie analistul Reuters Karen Braun.

                  Oleksandr Turchynov, fost șef al Parlamentului de la Kiev și al serviciilor secrete, acuzat că a făcut afaceri necurate împreună cu Poroșenko, a fost citat să se prezinte pentru declarații la SBU. A refuzat, spunând că totul este un „PR polituic” prost iar el n-are timp de asta, fiind pe frontul de sud-est… Lucrurile încep să devină cu adevărat interesante…

                  Adio, sare ucraineană! Românii vor trebui să cumpere sare din producția națională. Artyomsol, cea mai mare companie europeană de extragere a sării, nu mai funcționează, fiind situată în Soledar, unde au loc, în prezent, ostilități.

                  În vreme ce la noi, militarii ajunși la 50 de ani se pregătesc de pensie, Rusia a aprobat creșterea la 50 de ani a vârstei pentru încheierea primului contract de serviciu militar. Este vorba despre militarii angajați pe baza de contract și nu e neapărat vorba despre infanteriști ci despre domeniile pentru care deprinderile se formează cu greu în timp: suport medical, inginerie, întreținere, operare drone, comunicații, de exemplu.

                  – Domnule Dionisie, și cum v-ați dat seama că individul este spion?

                  – Domniță, mi s-a părut suspect că un chelios întră intr-o frizerie…

                  2439 de militari ucraineni s-au predat la Mariupol, inclusiv comandanții Azvov și ai trupelor regulate. Sau, după cum spune presa occidentală, „au fost evacuați”. Bătălia de aici s-a încheiat. A nu se disprețui propaganda rusească. Când s-a luat decizia de a nu se mai da asaltul și a se aștepta predarea, probabil s-a avut în vedere și efectul propagandistic al predării miilor de soldați din subterane…

                  -Domnule Dionisie, ce ne puteți spune despre variola maimuței?

                  -Domniță, atât vă pot spune: follow the monkey!

                  Jocul preferat încă din copilărie: uniți punctele… Deci madama numită șef la Ministerul Adevărului în SUA – Nina Jankowicz – presta în campania electorală a lui Zelensky… Informație oficială, din Washinghtgon Post.

                  În unele state americane s-a ajuns la 7 dolari galonul de benzină/motorină. La circa 9,25 lei litrul, prețurile au ajuns mai mari decât în România…

                  O femeie transgender candidează la titlul de Miss Paris 2022. De aia întreba baciul din creierul munților pe ăla venit la stână dacă e fată sau băiat. Știa moșul ce știa!