luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1179

Cursaru. Cătălin Marcel Cursaru

Duminică se împlinesc 22 de ani de când Cătălin Marcel Cursaru pășea triumfător în Liga I, dărâmând poarta Stelei, chiar în Ghencea. Și tot vara asta se fac 20 de ani de când porțile- mai întâi cele ale echipelor adverse și apoi cele ale primei ligi- au început să se închidă în fața lui Cursaru.

Într-un anumit fel, parabola lui Cursy-gol este parabola FCM Bacău de după 2000. Acum sus, gata să înscrie din foarfecă împotriva lui Dinamo, iar în momentul următor jos, fără a se mai putea ridica vreodată. Și când te gândești că un fotbalist precum Cursaru a avut toate cărțile în regulă pentru a face carieră cu adevărat. Începând cu povestea venirii sale la FCM Bacău în iarna dintre 1999 și 2000.

Deși la mijloc era vorba doar de un jucător de Divizia C, știrea a ținut prima pagină a ziarelor. Tam-tamul era pe deplin justificat pentru că, după ce-l ochise la Chimia Brazi, președintele FCM-ului, Chivorchian reușise să-l aducă la Bacău, învingând concurența Stelei Și asta într-o perioadă în care la Steaua veneau fotbaliști de fotbaliști, nu glume de genul celor ce poposesc azi pe la Palatul lui Gigi Becali.

De partea lui Cursaru s-a așezat apoi istoria cu Petrolul, clubul care-l formase și care nu ajungea în ruptul capului la un acord de transfer cu FCM Bacău. Chiar dacă a pierdut jumătate de sezon, atacantul de 21-22 de ani a câștigat interesul publicului băcăuan care de-abia aștepta să-l vadă jucând. Iar când a început să joace, Cătălin Marcel Cursaru nu s-a mai oprit decât la „The Play of the Day” pe CNN.

Două goluri fabuloase cu Steaua, în prima etapă și apoi un hat-trick de poveste contra Oțelului în runda secundă, la Bacău, în fața unui stadion care scanda necontenit „Cur-sa-ru! Cur-sa-ru!”. Până și numele îl ajuta: nume de atacant rapace. Alături de nume și de renume, Cătălin avea execuții stilate, un sprint ucigător și o teribilă foame de gol. La drept vorbind, totul a început să se sfârșească cam atunci când s-a terminat și foamea.

Ca și rebelul Eddie din videoclipul lui Tom Petty „Into the Great Wide Open”, pe Cursy nu l-a ajutat deloc lumina reflectoarelor, iar aici nu vorbim despre nocturna din Ghencea ori cea de pe „Dumitru Sechelariu”. După un al doilea sezon en-fanfare, ce i-a adus titlul de golgheter dar nu și un transfer, FCM Bacău refuzând oferta de aproape 2 milioane de dolari din partea Herthei Berlin, Cursaru s-a stins.

Încet, dar iremediabil. Niciun ziar nu a titrat „Eddie Axed”, poate și pentru faptul că lui Cătălin Marcel Cursaru îi plăceau manelele și nu rock-ul. Pe ritmuri de „Of, viața mea”, cariera lui Cursaru s-a scurs apoi pe la Vaslui și Breaza, dar și azi, la 20 de ani distanță, reușitele sale cu Dinamo, Steaua, Oțelul sau Rapidul păstrează în și ca fundal tunurile din „For Those About to Rock”.

Centenar / Marin Preda şi Bacăul

Se împlinesc, la 5 august, 100 de ani de la naşterea „Celui mai iubit dintre pământeni”, cu care timpul s-a dovedit atât de nerăbdător (a trăit doar 58 de ani). Legăturile cu urbea lui Alecsandri şi Bacovia nu au fost vizibile, dar au existat prin întâmplarea fericită ca unul dintre fraţii săi, Alexandru (Sae) Preda, să fi fost concitadinul nostru. Locul lui între ceilalţi fraţi este unul pregnant, devenind personaj literar.

Dovada este dedicaţia pe volumul „Delirul”: „Lui Sae, ale cărui «spirite» şi alte ziceri au trecut şi în această carte («Pe ce te bazezi?»); cu afecţiune frăţească, Marin// Dec. 77// Mogoşoaia”. Printre alţii, Savu I. Dumitrescu, şoferul său, relatează câteva momente din viaţa celor doi fraţi, mai expresiv fiind cel legat de moartea mamei lor („Bâta”). Coroana depusă de aceştia avea 700 de garoafe roşii, iar pe panglica de mătase albă scria: „Pentru mama noastră bună, Marin şi Sae”.

„Atunci a fost pentru prima oară, după şapte ani de când mă aflam alături de dânsul, când l-am văzut pe Marin Preda plângând” (Zece ani alături de Marin Preda, Buc., Ed. „Cartea Românească”, 1985, p. 145). Un număr special (8/1991) din „Ateneu” i-a fost dedicat prozatorului (semnează printre alţii Sorin şi Marin A. Preda, fiii lui „nea Sae”), iar C. Călin îl portretizează în unul dintre volumele sale.

Am propus ca evocarea scriitorului să aibă loc la Galeriile de Artă „Alfa” Bacău (din strada Războieni) vineri, 5 aug., la ora 11. Motivul e previzibil pentru unii băcăuani: în acelaşi bloc, la etajul I, a locuit Sae Preda. În urmă cu mult timp, l-am vizitat împreună cu Aurel Stanciu. Am realizat o discuţie (înregistrată pe bandă), iar în final l­-am rugat să-mi dea un obiect care ar aminti de scriitor. Mi-a dăruit „scaunul de lângă uşă”, pe care stătea de obicei Marin, când venea din Capitală la fratele său. Va intra în patrimoniul Casei-Muzeu „Vasile Alecsandri” din Bacău. Miercuri, 3 august, i-am relatat episodul lui Iulian Pruteanu, la Casa Muzeelor din Iaşi.

Bărbat îngropat sub un mal într-o carieră de piatră la Slănic Moldova

Salvatorii băcăuani au fost solicitați să intervină în satul Cerdac, orașul Slănic Moldova, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență, care anunța faptul că o persoană a fost surprinsă sub un mal într-o carieră de piatră.

De urgență, la locul indicat s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Onești, o descarcerare grea și containerul multirisc de la Detașamentul de Pompieri Bacău.

La fața locului acționează și SVSU Slănic Moldova și este prezent și un echipaj SAJ.

Persoana a fost găsită. Echipajele de la fața locului au acționat pentru extragerea acesteia.

Victima se afla în stop cardio-respirator, fiindu-i aplicate manevrele de resuscitate. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, a fost declarat decesul.

 

 

A fost desemnat constructorul pentru încă 2 tronsoane din A7: UMB

    Vicepremierul Sorin Grindeanu spune că ambele contracte pentru construcția a două din cele 4 tronsoane care compun Autostrada Buzău-Focșani au fost atribuite astăzi unui constructor român:
    Tronsonul 1: (4,60 km), Buzău-Vadu Pașii, la suma de 689,99 milioane de lei (fără TVA);
    Tronsonul 2: (10,94 km), Mândrești Munteni-Focșani Nord, la suma de 763,72 milioane de lei (fără TVA).
    Constructorul care a câștigat licitațiile este UMB.
    Contractele sunt finanțate prin PNRR, iar, după semnare, antreprenorul are la dispoziție 20 de luni pentru finalizarea lucrărilor.

    Sâmbătă, OPEN RIDE 4 la Târgu Ocna

      Motoare turate, adrenalină și un spectacol memorabil, sâmbătă, 6 august, la Târgu Ocna. Iubitorii de natură și senzații tari sunt așteptați la un show de zile mari cu ATV-uri, SSV-uri și motociclete enduro, în cadrul celei de-a patra ediții a reuniunii OPEN RIDE.

      Startul distracției se va da dimineață, când este programat briefingul participanților, în parcarea Grill Station, de lângă Salina, unde va fi amenajat și parcul tehnic.

      Vizitatorii îi vor putea admira „la lucru” pe unii dintre cei mai buni rideri din zonă, în două probe spectaculoase. Întâi, de la pra 11,00, participanții trebuie să „învingă” traseele dificile din pădure, într-o zonă de o frumusețe rară, cu obstacole naturale, după care de la ora 16,00 urmează trialul, în parcarea Grill Station, probă care constă în depășirea unor obstacole create de organizatori și care va solicita la maxim îndemânarea și atenția piloților.

      Peste 50 de rideri, unii dintre ei cu experiență la cel mai înalt nivel, acumulată în competiții oficiale FRAS, au confirmat deja prezența.

      OPEN RIDE IV este un important mijloc de susținere a turismului și de promovare a orașului Târgu Ocna, pentru care Primăria s-a alăturat organizatorilor: ATVrom Piatra Neamț, Închirieri ATV Onești, Gironap, Roger & Bunghez, Măcelăria La 2 Frați, Casa Cărnii, Eugenio Catering, BRU Specialty Coffee, Legal Lira Construct și Fotoclipa.

      Amfitrionul reuniunii va fi omul de radio Alin Asavei, iar vizitatorii vor avea parte, pe lângă spectacolul moto, de bere rece, grătare încinse, muzică și voie bună. Ziua se va încheia cu un super-party.

      Polițiștii au vorbit, la Răchitoasa, despre violența în familie

        Una dintre prioritățile polițiștilor băcăuani pentru anul 2022 este prevenirea violenței în familie. Astfel, poliţiştii monitorizează cazurile pentru cunoaşterea fenomenul în raza de competeță, înregistrează cazurile sesizate (indiferent de gravitatea lor) şi intervin când situaţia o impune, conform competenţelor.

        Cu fiecare activitate desfășurată polițiștii își propun identificarea cazurilor de violenţă domestică şi a factorilor declanşatori sau favorizanţi specifici fiecărui caz în parte, promovarea unor măsuri educativ-preventive și informarea populaţiei cu privire la prevederile legale în domeniul prevenirii violenţei domestic și are ca grup țintă potenţiale victime, agresori, dar și întreaga comunitate.

        Violența în familie, fie ea emoțională, fizică sau de orice altă natură, provoacă traume victimelor și celorlalți membri ai familiei. Astfel, Poliția Română intervine pentru protejarea grupurilor vulnerabile și pentru sensibilizarea cetățenilor contribuind astfel la schimbarea mentalităţii care perpetuează comportamentul abuziv în familie.

        Ieri, 03 august a.c., polițiștii de prevenire, împreună cu cei din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Pudu Turcului și ai Postului de Poliție Răchitoasa, cu sprijinul Primăriei comunei Răchitoasa au inițiat o activitate pentru prevenirea violenței în famile.

        Polițiștii s-au întâlnit cu peste 40 de cetățenii din comuna Răchitoasa, au discutat diferite situații de violență în familie în care au fost implicați atât minori, cât și adulți și au subliniat consecințele unor astfel de fapte asupra tuturor.

        Cei prezenți au primit informații cu privire la consecințe legale, psihologice și comportamentale care pot rezulta dintr-un comportament violent, dar și despre modalități de combatere a acestuia, noile modificări legislative și informații despre ordinul de protecție provizoriu, ordinul de protecție sau ce consecințe decurg din încălcarea acestuia.

        Având în vedere importanța temei supuse discuției, cât și interesul manifestat de persoanele participante, polițiștii vor continua astfel de activități și în alte localități de pe raza județului Bacău.

        Polițiștii vă sfătuiesc ce să faceți dacă sunteți victima violenţei domestic!

        Să vă faceți un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care puteți discuta despre abuz, care vă pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care vă pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le puteți da spre păstrare documentele importante, bani etc, numerele de telefon la care puteți apela la nevoie, lista cu obiectele de care aveți nevoie în cazul în care trebuie să plecați.

        Să vă prezentați la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal. Încadrarea juridică a faptei se face în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale.

        Să vă prezentați imediat la Poliţie pentru a depune plângere.

        Să vă adresați Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor.

        Să nu vă retrageți plângerea.

        Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care vă apăra de agresor.

          Apelați număr de urgență 112!

        Proiect de aproape 3 milioane de lei pentru pentru reducerea birocrației la primăria Bacău

        Primăria Municipiului Bacău a anunțat implementarea, în calitate de beneficiar, a unui proiect cu o valoare de peste 2,9 milioane de lei prin care va fi eficientizată activitatea administrației locale în relația cu cetățenii. Anunțul lansării proiectului a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă organizată, joi, 4 august, în sala de consiliu din cadrul Centrului de Afaceri „Mircea Cancicov” Bacău.

        Astfel, în cadrul conferinței, au fost prezentate activitățile care se vor derula în cadrul proiectului, metodologia de implementare, rezultatele așteptate și beneficiile grupului țintă, care derivă din implementarea proiectului. Proiectul, denumit „SIASCoP Bacău – Sistem informatic de automatizare a serviciilor cu competențe partajate”, are o valoare de peste 2,9 milioane de lei, și va fi derulat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 2020, Axa Prioritară 2 „Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente”, Obiectiv Specific 2.1 „Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP”.

        „Practic, este o continuare au unui demers, inițiat încă din 2017 de primăria municipiului Bacău, de informatizare a instituției și conceretizat prin realizarea Centrului de Informare pentru Cetățeni prin care se derulează activitatea de registratură și relații cu populația municipiului, dar și a platformei informatice cu componente back-office și front-office unde pot fi accesate electronic mai multe servicii care țin de Direcția de urbanism, Direcția de Taxe și Impozite Locale, autorizații comerciale ori plata taxei de liberă trecere. De altfel, contextul pandemiei a demostrat că aceste servicii au fost un succes, întrucât cetățenii municipiului au putut să le acceseze din fața calculatorului, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la sediile acestor instituții”, a declarat Dana Nastasă, manager de proiect.

        În esență, va fi realizat un sistem informatic de automatizare a altor servicii publice pentru care municipalitatea deține competențe partajate, respectiv cele oferite de Direcția de Asistență Socială a municipiului Bacău, Direcția de Patrimoniu și Poliția Locală. Se dorește, astfel, digitalizarea fluxului de documente și reducerea timpului de furnizare a serviciilor publice derulate prin intermediul acestor entități din cadrul primăriei Bacău.

        „Cetățenii municipiului Bacău care, până acum, se deplasau la aceste instituții, fie pentru a depune dosarul pentru alocație, pentru indeminzația de creștere a copilului ori dosarul necesar persoanelor cu handicap, vor putea face acest lucru de acasă, de pe un calculator. La fel și tinerii care au un contract pentru o locuință ANL vor putea actualiza dosarul tot din fața calculatorului. În plus, Poliția Locală nu va mai fi nevoie să se deplaseze la diferite entități pentru a face o verificare legată de autorizația de funcționare ori pentru a semna vreun proces verbal de constatare, ci va folosi un echipament prin care va putea accesa în timp real baza de date a primăriei în scopul finalizării acțiunii”, a mai spus managerul de proiect Dana Nastasă. Proiectul include și o componentă prin care circa 40 persoane din cadrul municipiului Bacău vor fi instruite pentru utilizarea și administrarea platformelor informatice implementate.

        Durata de derulare a proiectului este de 16 luni, implementarea acestuia urmând a fi încheiată la sfârșitul lunii septembrie 2023.

        Dr. Bianca Purcărin: Ministerul Sănătății a finalizat procedurile pentru ca medicii de familie să poată accesa banii europeni din PNRR

        Ministerul Sănătății a finalizat procedurile pentru ca medicii de familie să poată accesa banii europeni din PNRR, pentru modernizarea cabinetelor medicale. Ministrul Sănătății devine astfel unul dintre primii membri ai Guvernului care accesează fondurile europene atribuite României prin Planul Național de Reziliență și Redresare. Numărul mare de medici de familie care s-au înscris imediat după lansarea apelului, arată interesul acestora pentru acțiunea ministrului Alexandru Rafila.
        Peste 180 milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență sunt puse la dispoziția medicilor de familie pentru investiții privind dotarea cabinetelor cu echipamente medicale.
        În doar 2 ore de la lansarea aplicației, peste 750 de medici s-au înscris pentru a accesa banii europeni. Dosarele de finanțare se pot depune în continuare pe platforma www.proiecte.pnrr.gov.ro, până pe 30 decembrie 2022.
        În final, 3000 de medici de familie sau asocieri de cabinete medicale de medicină primară vor avea posibilitatea de a realiza investiții în renovarea și dotarea cu echipamente medicale și mobilier (ex: electrocardiograf digital, ecograf portabil, echipamente IT, monitor funcții vitale: frecvență cardiacă, tensiune arterială non-invazivă, pulsoximetrie, temperatură, spirometru digital, etc).
        Finanțarea va fi acordată cu prioritate cabinetelor medicale din:
        Zonele defavorizate;
        Mediul rural;
        Zonele din urbanul mic;
        Pentru dotare cu echipamente și mobilier fiecare cabinet medical sau asociere de cabinete poate accesa fonduri în valoare de 45.000 euro fără TVA, în timp ce pentru renovare pot fi solicitate fonduri de până la 15.000 euro fără TVA

        Peste 600 de misiuni executate de jandarmii băcăuani în luna iulie

          În luna iulie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ” Stefan Cel Mare ” Bacău au executat peste 600 de misiuni pe timpul cărora au constatat 16 fapte penale și au aplicat peste 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 88.200 de lei.

          Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, asigurarea și menținerea ordinii și liniștii publice, precum și depistarea, identificarea și dispunerea măsurilor legale față de cei care comit fapte antisociale sunt principalele obiective care stau la baza planificării, coordonării și executării activităților și misiunilor jandarmilor băcăuani.

          Mizând în principal pe caracterul preponderent preventiv al misiunilor desfășurate și prevenirea faptelor antisociale, jandarmii au executat în luna iulie, conform atribuțiilor ce le revin, peste 600 misiuni, în mediul urban și rural. Acestea au fost executate atât independent, cât și în colaborare /cooperare cu alte instituții și au vizat asigurarea și menținerea ordinii publice, intervenții ca urmare a sesizărilor la 112, activități preventive și punerea în aplicare a mandatelor de aducere.

          La apelurile primite prin sistemul național de urgență „112” sau telefonic, la dispeceratul inspectoratului, jandarmii băcăuani au intervenit în mai mult de 140 de cazuri, cu luarea măsurilor legale care s-au impus față de cei care au încălcat prevederile legale.

          Principalele fapte antisociale sancţionate de jandarmi au fost: tulburarea ordinii și liniștii publice, utilizarea intenționată și nejustificată a numărului 112, pescuit fără permis,consumul de băuturi alcoolice în locurile publice, altele decât cele special amenajate, provocare și participare la scandal, refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale, precum și alte fapte ce au adus atingere normelor de convieţuire socială.

          În ceea ce privește faptele de natură penală, jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală în cazul a șase infracţiuni constatate independent, iar pe timpul acțiunilor desfăşurate în cooperare cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, jandarmii au acordat sprijin la constatarea unui număr de 11 infracţiuni.
          Recomandăm cetățenilor să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine şi siguranţă publică când situația o impune, iar în cazuri de urgenţă să apeleze numărul unic 112.

          DEFINITIVAT 2022, rezultate finale: 165 de candidați au promovat și obținut definitivarea în învățământul preuniversitar

          După soluționarea contestațiilor, rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2022, la nivelul județului Bacău este de 77,5%, în creștere cu 3%, comparativ cu rezultatele inițiale, când rata a fost de 74,6%, dar o rată cu mult peste cea națională, care este de 73,82%. Această rată de promovare situează Bacăul pe locul II în regiunea Moldovei, foarte aproape de primul loc, județul Vrancea, care a înregistrat o rată de promovare de 77,8%.

          Astfel, după rezolvarea celor 42 de contestații depuse, 165 candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, au fost declarați promovați 159 de candidați.

          Reamintim că, la nivelul județului Bacău, în această sesiune a examenului de Definitivat au fost înscriși 241 de candidați și admiși pentru a susține proba scrisă 232 dintre ei, după ce fiecare a efectuat și inspecțiile/probele practice la clasă, la trebuiau să obțină, pentru a fi declarați admiși la următoarea probă, cel puțin nota 7 (șapte). Dintre candidații admiși la proba scrisă, care a avut loc în data de 20 iulie la Colegiul „N.V. Karpen”, s-au prezentat 222 de candidați (95,7% rata de participare), iar 9 s-au retras în timpul susținerii lucrării, din motive personale, ceea ce înseamnă că numărul lucrărilor evaluate a fost de 213. Niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă în centru de examen și nicio lucrare nu a fost anulată în centrul de evaluare.

          După afișarea rezultatelor finale, numărul candidaților care au promovat examenul cu media maximă 10 (zece) a rămas același de 3, respectiv un candidat din învățământul preșcolar (educatoare), unul din învățământul primar (învățător) şi un candidat de la disciplina de examen asistent medical generalist, iar 20 de candidați au medii de promovare între 9,50 și 9.99 (număr nemodificat față de prima afișare). Cu medii sub limita de 8 (opt), deci declarați nepromovați la acest examen, sunt 48 de candidați.

          Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului. Astfel, dacă un candidat obţine nota 10 la ambele inspecţii şi la portofoliu, ca să promoveze examenul naţional pentru definitivare în învăţământ, respectiv pentru a obţine media 8 (opt), trebuie să obțină minimum nota 7.15 la proba scrisă. Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin obținerea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare. Acest examen poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu inclusiv pentru obținerea gradelor didactice.

          Măsuri de ordine cu ocazia desfăşurării competiției sportive RALIUL MOLDOVEI 2022, în perioada 05-07.08.2022

            Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, va asigura, împreună cu I.P.J Bacău, I.S.U.J. Bacău, Poliția Locală Bacău și Poliția Locală Moinești, măsurile de ordine la cea de-a XII-a ediție a Raliul Moldovei Bacău, organizată de Federației Română de Automobilism Sportiv.

            Programul de desfășurare a competiției sportive este structurat astfel:

            1. Vineri, 5 august, proba de „Shakedown” la Valea Budului, în intervalul orar 14.00-19.00 și de la ora 20.30, festivitatea de deschidere – Start festiv din Piața Tricolorului, municipiul Bacău;

            2. Sâmbătă, 6 august, în intervalul orar 10.00-18.00, probele speciale în localitățile Zemeș, Moineşti și Vermeşti, din județul Bacău;

            3. Duminică, 7 august, în localitățile Hemeiuș și Trebeș, precum și la Pista de Karting „Speed Park” Bacău, probele speciale, în intervalul orar 09.00-17.00, iar de la ora 20.30 se va desfășura festivitatea de premiere, în Piața Tricolorului din municipiul Bacău.

            Jandarmii din Gruparea Mobilă Bacău vor fi prezenți în zonele adiacente traseelor stabilite pentru desfășurarea competiției sportive, pentru a asigura securitatea tuturor persoanelor prezente în spațiul public.

            Pentru buna desfășurare a acestei manifestări sportive, vă recomandăm respectați îndrumările și recomandările organizatorilor și ale forțelor de ordine prezente în zonă, precum și să adoptați un comportament civilizat și să manifestaţi înţelegere faţă de măsurile luate cu privire la restricționarea circulației rutiere și pietonale în zonele stabilite pentru a se desfășura probele de concurs, în intervalele orare stabilite de organizator.

            Pentru siguranța dumneavoastră, facem următoarele recomandări:

            nu staționați niciodată în exteriorul virajelor, lângă săritoare sau vârfuri de pantă, aflate pe traseul de concurs;

            nu pătrundeți în zonele restricționate spectatorilor și pe traseul de concurs pe timpul desfăşurării probelor;

            evitaţi conflictele de orice natură, prin delimitarea de persoanele care tulbură ordinea publică.

            Vă reamintim că puteți sesiza orice incident sau problemă personalului de ordine aflat în zonă sau prin apel la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

            Viceprimarul Ghingheș propune ca băcăuanii să ia în gestiune spațiile verzi

            Zeci de cereri prin care băcăuanii solicită să aibă grijă de spațiul verde din jurul blocurilor lor au fost adresate Primăriei Bacău în ultimele luni. Mai mult, cei care fac deja asta au fost amenințați cu amenzi doar pentru că îngrijeau gazonul de sub geam, afirmă viceprimarul Cristian Ghingheș.

            „Astfel, pentru a veni în sprijinul băcăuanilor care vor să adopte un spațiu verde, în proiectul Regulamentului spațiilor verzi (REGISVER) am gândit un mecanism de colaborare între municipalitate și asociațiile de proprietari, proprietarii individuali din blocurile de locuințe colective, agenții economici, asociațiile, fundațiile și instituțiile publice pentru amenajarea și/sau întreținerea zonelor verzi din vecinătatea acestora”, a mai spus acesta. Protocolul de colaborare pentru gestionarea spațiului verde din vecinătate va putea fi încheiat pentru o perioadă de 2 ani, iar procedura include 3 pași:

            – 1. depunerea solicitării împreună cu schița-model cu amenajarea propusă și o descriere detaliată a modificărilor propuse pentru respectivul spațiu verde + fotografii cu situația existentă.

            – 2. cererea este analizată și aprobată de Comisia locală pentru spații verzi, după care un reprezentant al primăriei se va deplasa la fața locului pentru a identifica necesitățile reale și pentru a instrui petentul cu privirile la lucrările ce trebuie realizate;

            – 3. se încheie un protocol de colaborare între solicitant și primărie, care va fi însoțit de un plan de amplasament care va cuprinde toate intervențiile aprobate (vegetație și mobilier urban), dar și de un ghid de întreținere.

            Mecanismul este un voluntar, iar cei care îl vor accesa vor avea posibilitatea de a monta unul sau două panouri informative de mici dimensiuni (50x20cm) pe terenul ce face obiectul protocolului, conform regulamentului propus. Spațiile verzi care vor fi luate în gestiune pentru amenajare și întreținere vor rămâne de folosință generală, fără a fi alterate cu împrejmuiri sau construcții. Orice modificare și/sau completare va trebui adusă la cunoștința Comisiei locale pentru spații verzi, care va fi înființată odată cu aprobarea REGISVER.

            Surorile Odagiu au făcut furori la antrenamentele de la Splash! Vedete la apă

            Teoretic rivale în cadrul emisiunii „Splash! Vedete la apă“, în realitate, surorile Odagiu s-au comportat ca o echipă. Actrițele s-au susținut atât la antrenamente, cât și înainte de săritura pregătită intens pentru cel mai răcoritor show al verii. Ana Odagiu i-a impresionat pe toţi cei prezenţi la bazinul olimpic de la Bacău prin curajul său şi, deşi, sora sa mai mică a avut câteva episoade de ezitare, a știut exact cum să o motiveze.

            Întrebată dacă are fobie de apă, Monica Odagiu a mărturisit că nu există așa ceva, nici din partea ei, nici din partea surorii sale. Ulterior, vedeta a dezvăluit că, în copilărie, tatăl ei a fost cel care a învățat-o să înoate – acesta făcând la acea vreme înot de performanță. La lecțiile de înot a fost prezentă și Ana Odagiu.

            „Tatăl nostru ne-a învățat să înotăm de mici, el a făcut înot de performanță și nu avem nicio frică în ceea ce privește apa, dar în ceea ce privește săriturile… nu știu ce să spun! Oricum, ne-am depășit niște limite aici (n.r.: în timpul filmărilor pentru «Splash! Vedete la apă»)“, a declarat Monica Odagiu. „Știu să înot, nu mi-e frică de apă, dar mi-e frică de căzături în apă. Am făcut o singură săritură acum 20 de ani și m-am lovit foarte tare de fundul piscinei. În momentul ăla, am spus: «Ok, nu o să mai fac niciodată asta!»“, a povestit Ana Odagiu. Cum se vor descurca artistele, telespectatorii vor putea afla urmărind premiera Splash! Vedete la apă, joi, 11 august, de la 20:00, la Antena 1.

            Cel de-al cincilea sezon „Splash! Vedete la apă“ aduce cu el mai multe surprize. În fiecare săptămână, vor exista ediţii de calificări, în urma cărora primii doi concurenţi cu cel mai mare punctaj vor ajunge direct în finala difuzată duminica, de la 20:00, la Antena 1, unde vor lupta pentru premiul săptămânal pus în joc: 10.000 de lei.

            Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Mărin şi Cosmin Natanticu vor urmări salturile și vor nota pe lângă tehnică și curaj, și evoluția participanților din prima zi de antrenament și până în clipa săriturilor efectuate în cadrul concursului. Lor le vor fi alături şi prezentatorii show-ului, Monica Bîrlădeanu, Ramona Olaru şi Răzvan Fodor, care le vor oferi ultima doză de curaj înainte de salturile de pe platformele de 3, 5, 7 sau chiar și 10 metri ale bazinului olimpic de la Bacău. În noul sezon va fi prezent și cuplul comic format din Paula Chirilă şi Romică Ţociu – cei doi se vor asigura că atât cei prezenți pe platourile de filmare, cât și telespectatorii își vor lua doza necesară de zâmbete/serotonină.

            La fel ca în sezoanele trecute, Claudia Tiu, Cătălin Cozma și Bogdan Ioniță sunt cei trei antrenori de la „Splash! Vedete la apă“ care îi vor ajuta pe concurenți să își perfecționeze săriturile, dar și să își învingă fricile.

            Salturile, poveștile nespuse, dar și fobiile concurențiilor vor putea fi urmărite în cadrul celui mai nou sezon „Splash! Vedete la apă“ din 11 august, joi şi vineri, de la 20:30 şi sâmbătă şi duminică, de la 20:00, la Antena 1.

            Pambac devine sponsor oficial al Cupei României

            Federația Română de Fotbal a semnat un parteneriat cu Pambac prin care compania românească cu o tradiție de peste 50 de ani devine sponsor oficial al competiției Cupa României.

            Brandul Pambac, susținător al Echipei naționale U21 a României în ultimii ani, se alătură competiției-spectacol din fotbalul românesc prin noul parteneriat care se va întinde pe o perioadă de 4 ani.

            Din sezonul 2022/23, Cupa României are un nou format, mai atractiv și cu mai multe dueluri tari, care propune și o fază a grupelor inedită în momentul în care vor rămâne în competiție 24 de echipe.
            „Mă bucur că Pambac, o companie românească de tradiție, continuă în rolul de susținător important al fotbalului românesc prin acest nou parteneriat dedicat Cupei României. O competiție pe care începând cu acest sezon am reușit să o revitalizăm prin trecerea la un nou format mai spectaculos. Prin acest pas ne-am propus, printre altele, creșterea calității jocurilor, a numărului de spectatori la meciuri, a audiențelor TV și, implicit, a veniturilor din sponsorizări. Sunt sigur că noul partener va contribui și el la creșterea acestei competiții de tradiție în anii următori”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

            “A devenit o tradiție pentru Pambac promovarea, în special in rândul tinerilor, a unui stil de viață sănătos, atât prin alimentație, cat şi prin mişcare. Considerăm orientarea spre performanță un ingredient de bază în dezvoltarea unui psihic echilibrat, a unei vieți active și armonioase. Sportul de performanță oferă un exemplu de viață orientată spre valorile în care credem şi, din acest motiv, ne dorim să contribuim la susţinerea tinerilor talentați, selecționați în echipa U21. O facem deja de 2 ani şi, animați de spiritul sportiv al acestor tineri, ne-am decis să le fim alături şi în continuare pe drumul creşterii lor. Suntem încântați de noul format propus de organizatori pentru Cupa Romaniei şi sperăm ca astfel această competiție de tradiție să aibă un impact mai puternic în rândul tinerilor, pentru crearea şi promovarea unor modele de succes”, a spus Dănuț Degeratu, președintele Consiliului de Administrație al Pambac SA.

            DESPRE PAMBAC

            Înfiinţată în 1968, în Bacău, Pambac a devenit unul dintre cele mai cunoscute nume pe piaţa de morărit panificaţie și paste făinoase din România. Pambac este povestea unui business românesc de succes, probată de-a lungul a peste 50 de ani de existența, în care societatea a trecut prin diverse etape de creștere și transformare. Încă de la înființarea să, în anul 1968, Pambac a ales să ofere oamenilor, bucuria de a mânca produse sănătoase și gustoase, și de atunci și până în prezent, și-a respectat zilnic această promisiune. Țelul Pambac este de a deveni o firmă puternică, atât pe plan național cât și european. Cu ajutorul unei echipe dedicate și profesioniste, a oamenilor care pun pasiune în ceea ce fac, Pambac menține standardele ridicate ale companiei, iar prin investiții planificate și susținute se află într-o continuă dezvoltare și transformare.

            Fosele septice trebuie declarate la Primărie iar calitatea apelor uzate din ele trebuie analizata anual

              Au aparut HOTĂRÂREA nr. 714 din 26 mai 2022 cu privire la CRITERIILE din 26 mai 2022 pentru autorizarea, construcţia, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea şi întreţinerea sistemelor individuale adecvate de colectare şi epurare a apelor uzate.

              Pe scurt ce insemnă apariția acestui act normativ :

              – definiția sistemelor individuale adecvate de colectare şi epurare ape uzate spune ca sunt sisteme de colectare şi epurare a apelor uzate care asigură un nivel de protecţie a mediului corespunzător, similar cu cel al sistemelor publice centralizate de canalizare şi epurare, şi care îndeplinesc condiţiile tehnice, de mediu şi de reglementare conform standardizării şi legislaţiei specifice din domeniul apelor uzate şi gospodăririi apelor adică FOSELE ETANȘE VIDANJABILE cât și FOSELE SEPTICE ECOLOGICE care folosesc evacuarea apei uzate in câmpuri de drenaj;

              – vom folosi termenul de ”fosă” pentru o mai ușoară parcurgere a problematicii actului normativ;

              – ”fosele” vor putea fi construite doar cu autorizație de construcție cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 50/1991;

              – fosele septice ecologice vor trebui autorizate cel puțin din punct de vedere a gospodărârii apelor și vor trebui analizate calitatea acestor ape uzate evacuate cel puțin o dată pe an;

              – primăriile vor trebui în termen de 90 de zile să înfiinţeze şi să întreţinea un registru de evidenţă al ”foselor”;

              – proprietarii ”foselor” in termen de 180 de zile trebuie să se înscrie în registrul mai sus menționat;

              – orice operație făcută la aceste ”fose” trebuie ulterior menționată în registrul pe care îl ține primăria;

              – în vederea asigurării unei evidenţe corespunzătoare a volumelor şi locaţiilor de colectare, respectiv a volumelor şi locaţiilor de descărcare a apelor uzate, firmele specializate în prestarea serviciului de vidanjare vor dota vidanjele cu instalaţii de determinare a volumului de apă, sisteme de raportare şi localizare GPS;

              Pentru cei interesati gasiti actul normativ la https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/25577

              Noile legi ale Educației pot schimba din temelii învățământul din România

                Propunerile din Legea Educației sunt rezultatul celei mai ample consultări naționale din domeniu și reprezintă fundația primei reforme autentice a sistemului educațional din România. Peste 10.000 de specialiști au lucrat în ultimii ani pentru a crea un cadru menit să ducă educația din România la un nou nivel – mai eficientă, mai accesibilă, mai flexibilă, mai incluzivă, mai bine pliată pe cerințele pieței, dar și pe nevoile elevilor, studenților, ale părinților și profesorilor. Iar România are nevoie ACUM de reforma sistemului de educație. Există șansa de a reconstrui pe principii solide, sănătoase, în acord cu problemele și nevoile celor direct implicați, în acord cu vremurile pe care le trăim, în acord cu nevoia României de a avea generații de tineri bine pregătiți.

                Potrivit propunerilor, Educația va primi 15% din bugetul general consolidat. Se va acorda o atenție burselor sociale și de merit. Pe componenta socială, se vor crea programe speciale pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar. Principiul este simplu: fiecare elev trebuie să aibă asigurat dreptul la educație, indiferent din ce mediu provine. Urmărirea traseului și a progresului unui elev vor fi mai ușor de făcut prin apariția portofoliului personal educațional. Acesta va începe de la grupa mijlocie din grădiniță și va fi folosit pentru a se vedea orientarea pe viitor a elevului, dar și care au fost problemele, provocările ori performanțele. La finalul gimnaziului, consilierul școlar și dirigentele vor emite părinților o recomandare care va avea în vedere opțiunile educaționale și profesionale ulterioare. Această recomandare va avea un caracter orientativ (nu unul obligatoriu). Ea va fi întocmită prin consultarea profesorilor de la clasă, a fișei matricole și a unei evaluări specifice.

                Totodată, potrivit legii, profesorii vor avea un grad mai mare de autonomie în predare, pentru că își cunosc cel mai bine elevii, aptitudinile și nevoile acestora. Viitoarele cadre didactice vor da un examen la finalul stagiaturii și apoi vor putea susține concursul național pentru titularizare. Există în proiectul de lege o îmbunătățire clară. Profesorul debutant va avea un salariu egal cu cel mediu brut pe economie. Prin urmare, putem vorbi despre un salariu care se poate apropia de 4. 000 RON. O atenție sporită va fi acordată Centrului Național pentru Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică, ce va asigura continuarea formării profesorilor și a creșterii calității în actul educației. Astfel, aptitudinile profesorilor vor putea fi actualizate cu cerințele momentului.

                O temă care a generat dezbateri este a titlurilor academice. În noua lege, plagiatul se sancționează cu retragerea titlului de doctor și sunt prevăzute mecanisme mai eficiente pentru identificarea abaterilor din doctorate. Iar regula generală este aceasta: etica și integritatea sunt priorități. La capitolul verificarea doctoratelor, schimbarea majoră este următoarea: se va înființa Comisia Națională de Etică a Titlurilor Universitare (CNETU), ca instanță supremă academică pentru verdicte în materie de abatere de la etica acordării de titluri. Concret, eventualele plagiate nu vor mai fi verificate de către CNADTCU, ci de către această comisie, dar după universitatea care a acordat titlul de doctor.

                După constatarea plagiatului de către Comisia Națională de Etică a Titlurilor Universitare, Ministerul va avea obligația să formuleze acțiune în instanță pentru anularea ordinului prin care s-a acordat titlul de doctor. Explicația este una simplă: instituțiile de învățământ superior au solicitat în repetate rânduri modificarea legislației în sensul asumării de către universități a acordării titlurilor de doctor, în acord cu responsabilitatea universităților în formarea la nivel de
                Licență/Master/Doctorat, precum și în acord cu practicile internaționale.

                Legea Educației prevede și reducerea abandonului universitar prin instituirea unui program naţional de prevenire: Programul Naţional de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU). Va exista și programul ”A doua şansă”, dar și implicarea cadrelor didactice, astfel încât studenții să nu abandoneze cursurile. Conform Ministerului Educaţiei, (PNRAU) ar urma să beneficieze de o finanţare anuală de 200 de milioane de lei.

                Dar nu putem vorbi despre reforma învățământului superior fără o reformă a funcțiilor din acest domeniu. Astfel, potrivit noilor prevederi, mandatul de rector va fi de 5 ani, cu o limită de mandate asumată de fiecare universitate. Principiul autonomiei universitare manifestat în spiritul libertății academice trebuie să garanteze comunității universitare dreptul de a–și alege rectorul. Nicio altă funcție de conducere aleasă din universități nu are o limită de mandate prevăzută în lege. Nici președintele senatului universitar, nici prorectorii, nici decani, nici prodecanii, nici directorii de departament, nici membrii senatului universitar nu au un număr limitat de mandate.

                Așadar, există suficiente modificări în proiectul propus, atât pentru mediul preuniversitar, cât și pentru mediul universitar, care pot duce Educația din România la standarde foarte înalte!

                ,,Curios lucru – când Dumnezeu trebăluiește te miri ce, fredonează și El ceva, așa, ca noi?”

                –  Interviu cu Leo BUTNARU, scriitor, Republica Moldova –

                 

                – Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul pe care-l sculptați  în Operă?

                – Cuvântul e dintre valorile supreme ale vieții și devenirii mele, esență întrupată în destin pământesc și, care, posibil, pe o anume durată, să prelungească ecoul acestui destin, care, presupun, va peripatetiza în Câmpiile Elizee. Nu este exclus, chiar de-a dreapta domnului Aristotel-eternul, sub îndrumarea lui. Pe pământ, am avut norocul să trec prin locurile, prin care filosofau peripateticii, să pășesc pe același paviment dintre colonatele ateniene. Era prin 1994, iar sentimentul de atunci îl retrăiesc, periodic și… peripatetic, uneori el soldându-se cu câte un poem de azi inspirat de vremurile aezilor și faptele filosofilor, precum și acesta: „Locuind departe de grădinile prin care/ se plimba peripatetic Aristotel/ mă plimb maieutic prin propria grădină din/ comuna Negureni (Basarabia) și/ zornăitoarele scăfârlii de homunculi ale/ măciuliilor de maci/ căpățânile de marțieni ale verzelor/ (și verzilor de la ecologie)/ îmi stimulează imaginația ce/ mă izbește să presupun cum că astăzi/ în timpurile neștiutorilor de carte dar/ știutorilor de computer/ ceva – deocamdată neclar ce anume –/ este foarte absurd; neclar precum/ nu-mi este limpede prin ce anume se/ manifestă în mod obligatoriu/ influența lui Alexandru Macedon asupra/ destinelor noastre alfabetizate”. O, întreaga Grecia pare a fi izvorul Castalia, al inspirației, de la Delfi, la poale de Parnas, din care am văzut cum confrații mei, scriitori români de pretutindeni, luau apă în căușul palmelor și beau, cu oarece speranță, probabil…

                – Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?

                – Mi s-a întâmplat să scriu și poemul Întoarcerea fiicei risipitoare. Se întâmplă exact ca în Scriptură, numai că în locul fiului risipitor e o fiică nenorocoasă și nenorocită, care se reîntoarce în casa părintească. Reproduc finalul: Iar fiica mai mare venită de la arie s-a mâniat/ și nu voia sa intre; dar mama sa o ruga./ Iar ea, răspunzând, a zis:/ Iată, de atâția ani vă slujesc și niciodată nu v-am călcat porunca,/ mamă și tată. Și mie niciodată nu mi-ați dat o iadă,/ ca să mă veselesc cu prietenele;/ dar când a venit această fiică a ta, mamă,/ care ți-a mâncat averea cu desfrânații,/ pentru ea ai înjunghiat vițelul cel îngrășat…// Iar mama i-a zis: Fiica mea, tu totdeauna ești cu mine/ și toate ale mele ale tale sunt./ Trebuie însă să ne veselim și să ne bucurăm,/ căci această soră a ta moartă era/ și a înviat,/ pierdută era/ și s-a aflat./ Amin”. Prin urmare, aș putea spune că mi se lipesc de suflet toate ființele nenorocoase, păguboase, risipitoare până la un moment, dar care găsesc calea reîntoarcerii și a refacerii de sine, sub zări ceva mai senine…

                – Stați uneori la taclale, la o șuetă cu Dumnezeu?

                – Nu doar eu, ci îmi imaginez pe mai mulți oameni, intrând în vorbă cu Supremul. Ce frumos și cald sufletește, și omenește, se spune în Faptele (17/27-28)! – „…ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi și L-ar găsi, deși nu e departe de fiecare dintre noi, căci în El trăim și ne mișcăm și suntem, precum au zis și unii dintre poeții voștri: căci ai Lui neam suntem și noi”.

                Pe când eram copil, alergam, alergam din răsputeri întru întâmpinarea Lui, și nimeni nu ar fi cutezat să-mi spună că nu aș alerga în direcția cea bună, pentru că Dumnezeu e pretutindeni. Mă gândeam eu, copilul, ce să-I spun, când o fi să-L întâlnesc pe Domnul Dumnezeul Nostru! Iar înaintând în vârstă și în lumea cuvintelor, îmi imaginam aievea, ca întâmplate, cele ce zicea-încondeia apostolul Ioan: „…Iar Isus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ”… Pentru că aceasta îți vine în gând, omule, poetule, în timp ce contempli urmele tale din praful drumului… Parcă tu nu ai putea fi ca și cum un simplu vreasc, cu care mai scrie ceva Dumnezeu?… Omule-poetule care spre limba maternă ai venit din limba paternă – Tăcerea Dumnezeiască… Omule-poetule care, în inspirația ca ardoare sau în plină zi de vară dogoritoare, simți că, precum sub o lupă, creștetul prinde a te frige, și atunci presupui că privirea Lui Dumnezeu e strict perpendiculară, iar respirația Lui, a Domnului, sporește presiunea atmosferică și sensul cuvântului care a fost la început… Și că pentru tine, omule-poetule, nu există doar cele nouă ceruri, ci și al zecelea cer, unde se află poezia, –cerul gurii lui Dumnezeu…

                – Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?

                – Sunt poveștile care vor rămânea în urma noastră. În complicata, totuși, existență pământească, în alternanțele imprevizibile bucurie-tristețe, speranță-disperare și altele din categoriile dihotomiei inevitabile. În bucuria sau suferința sa, în imaginație și… aspirație, omului i se întâmplă, parcă involuntar, să-și traducă discursul și cursul vieții din limba raiului în limba iadului și viceversa în chip de (sau nu) glosă la Cartea traiului (să reținem, noțiunea trai o include pe o alta, rai; de altfel ca și grai), dar și la Cartea morților din străvechile mitologii de la „Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde”.

                Dar cine nu visează să ajungă în rai?!… Nu face excepție nici cel care vă mărturisește, aici, acum și astfel, și care în poemul „Toamnă în Biblie” se vede prezent și trebăluind în grădinile fericirii eterne: „Perechi, Adami și Eve au ospătat sub meri/ Și Ele au purces gravide, ca-n legendă./ E toamnă. Cade frunza, cum a căzut și ieri –/ Un fapt banal trecut de Domnu’ în agendă.//Azi, de-auziți un aspru, nervos și repetat/ «Hârști! Hârști!» de târn spinos la ceas cam nepermis –/ Iertați! Vă deranjez chiar eu, bard onorat/ De-a fi măturător de străzi în Paradis”. De ce nu ar fi un titlu: Poetul, măturător în Paradis? Numai acolo, pentru că nu e de crezut că în iad există măturători…

                – Când ați trădat, uneori, ce-ați simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?

                – Mai aproape de nefasta întâmplare, sau peste ani, am încercat adânci remușcări. Dar asta este existența: se întâmplă trădări chiar și atunci, când omul luptă cu propriile sale gânduri, principii. Uneori renunță, fuge de pe câmpul de confruntare. Alteori, inamicul care nu se predă poate fi chiar propriul tău alter ego. De altfel, tot el poate fi și prietenul/fratele care nu trădează.

                – Dac-ați putea cârpi  esențial ceva din zămislirea Facerii, ce ar viza acest petic?

                Am multe metafore pe această Temă a Temelor (și Teamă a Temerilor), Facerea. Inclusiv poemul, „Drept de autor”, parcă relativ lămuritor în prezentul context: „Doamne Dumnezeule Atoatecreator/ dacă din întâmplare/ îți place cumva vreun oarecare poem/ de-al oricărui pământean (sau/ subpământean…)/ Te implorăm – ia și versurile lui drept/ infim/ nevrednic/ umil/ dar prea sincer drept de autor în contul/ de-a pururi neprețuitei/ Faceri a Lumii”.

                De multe ori mi se duce gândul spre El, iar uneori chiar mă întreb: Curios lucru – când Dumnezeu trebăluiește te miri ce, fredonează și El ceva, așa, ca noi? Într-un alt caz, la orizont apare o stare-așezare de nori, care-ți creează impresia că Dumnezeu și-ar sufleca mânecile; mai are, mai are de muncă la ducerea la capăt a facerii lumii…

                – Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…

                – Cine știe care anume, la diferite vârste au fost altele, pe potriva experienței, înțelegerii sau, poate, a ceva înțelepciune ce s-a(u) adunat, ca sinteză sau alchimie, în firea mea de om și truditor la cuvânt, cu cuvântul, cu multul sau puținul pe care îl poate el spune. Am editat trei volume de leologisme, fraze, posibil, unele adagii. Le-am definit drept literatură… la minut. Ei bine, cuvântul, rostit aparte, e literatură-blitz, literatură la… clipită… Sau chiar secvență de clipită…

                Iar coincidența face că întrebarea dvs. vine chiar în ziua, în care duc spre sfârșit de relectură și studiu, pentru un eseu, „Scrisorile către Luciliu” ale lui Seneca, în care apare frecvent și problema importanței citatelor, preluărilor, utilizării lor, în fiecare caz autorul căutând o formulă, o figură de stil, o frază alegorică, prin care se referă la ele. Filosoful și strălucitul eseist Seneca a prins firul, cum se mai spune, că poate crea și formule în jocul sau ecuația dar, împrumut, (pe) datorie, achitare, răsplată, taxă, vamă, rată a datoriei etc. (precum numește citatele preluate și aplicate în propriile texte). La un moment dat, Seneca îi scrie lui Luciliu: „Poeziile și povestirile istorice sunt pline de asemenea maxime. De aceea, să nu crezi că sunt ale lui Epicur: sunt ale tuturor și mai ales ale noastre”. Așadar, considerându-le ale tuturor, adică în lipsa… dreptului de autor (pe atunci), Seneca folosește în deplină libertatea, creator, ideile altora, ajungând a-și elabora o adevărată tehnică în preluare, abilitate, măiestrie în a comenta maximele, pentru a le descoperi nuanțele sensurilor și a le dezvolta conform propriei viziuni filosofice. Într-o retro-proiecție, din avangarda începutului de secol XX spre anticul început de secol I e.n., am putea spune că, pe atunci, maximele, cuvintele înaripate țineau avant la lettre de ce avea să proclame manifestul futurist al lui Marinetti: cuvinte în libertate.

                Astfel că, iată, la rândul meu, aici, uneori m-am achitat cu ce am împrumutat de la iluștrii elini. Toți împrumutăm de la ei și le rămânem îndatorați.

                 

                 

                 

                 

                 

                 

                Urs capturat la Slănic Moldova

                  Unul dintre urşii care – în ultimele săptămâni – au dat mari bătăi de cap autorităților din Slănic Moldova a fost capturat, miercuri noapte, în cuşca achiziționată de primărie în acest scop şi amplasată în zona „Păstrăvărie”. Exemplarul a fost tranchilizat şi relocat în zona Borsec, transportul fiind facilitat de o persoană fizică din localitate.

                  Un al doilea urs – care a fost pe punctul de a surprinde echipa de intervenție în timp ce tranchiliza ursul din cuşcă, în vederea pregătirii animalului pentru transport – a fost împuşcat pe loc, prevenindu-se astfel producerea unei tragedii. Exemplarul împuşcat a fost ridicat şi predat ocolului silvic.

                  „Remarc faptul că autoritățile locale şi-au însuşit clarificările transmise în cadrul discuțiilor de acum două săptămâni de la Prefectură, vizând ultimele modificări legislative pe linia prevenirii & combaterii atacurilor de urs brun, iar intervenția de miercuri noapte s-a încheiat cu bine, prin înlăturarea celor două animale sălbatice din stațiune.

                  Siguranța concetățenilor şi #integritatea lor sunt prioritare, iar în cazul particular al Slănicului trebuie să-i avem în vedere şi pe turişti & familiile lor, a căror siguranță este la fel de importantă.

                  Solicit vigilență din partea autoritățor administrației publice locale şi reiterez că, doar prin munca în echipă, vom putea să contracarăm – eficient – acest risc major la nivelul județului Bacău”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

                  „Miercuri noapte echipa de intervenție – reprezentanți primărie, jandarmi montani, echipaj SMURD, paznic de vânătoare & medic veterinar – a acționat corespunzător, într-un mod pe care îl doresc reprodus şi la nivelul celorlalte unități administrativ teritoriale care se confruntă cu prezența ursului brun. Nu trebuie să aşteptăm producerea unei tragedii pentru a ne asuma măsuri preventive cu urmări concrete!

                  Reamintesc că nerespectarea prevederilor legale în vigoare înseamnă contravenție, valoarea acesteia fiind stabilită de legiuitor între 7000 şi 10.000 lei”, a mai spus prefectul județului.

                  Turneul național „Orgile României” ajunge în Bacău

                  ​Turneul național „Orgile României”, susținut de tânărul organist Eduard Antal, ajunge pe 7 august în Bacău, la Biserica Romano-Catolică „Fericitul Ieremia”, unde va avea loc cu acest prilej inaugurarea orgii acestei biserici. Concertul va începe de la ora 19,00. Turneul „Orgile României”, aflat la a patra ediție, se află la a doua sa etapă și va fi organizat în luna august în Moldova și în Transilvania. În total, turneul are zece concerte.

                  ​​ Programul muzical al concertelor cuprinde lucrări de Louis-Nicolas Clérambault (1676-1749) – Suite du Deuxiéme Ton, Johann Pachelbel (1653-1706) – Chaconne în re minor P. 41, Juan Cabanilles (1644-1712) – Corrente italiana, Girolamo Frescobaldi (1583-1643) – Aria detta la Frescobalda, F 3.32, Padre Davide da Bergamo (1791-1863) – Elevazione in Re minore

                  Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Fantezia în sol major, BWV 572, Theodor Grünberger (1756-1820) – Nach der Epistel și Béla Bartók (1881-1945) – Șase dansuri românești.

                  „Consider – spune Eduard Antal – că este o mare șansă pentru orice artist să se simtă apreciat în patria sa, iar eu mă simt unul dintre cei privilegiați. Abia aștept să revin în Moldova, zona mea natală, și să susțin cele trei concerte programate la Bacău, Cacica și Iași. La Bacău va fi un concert premieră pentru turneu, deoarece voi avea bucuria de a susține concertul de inaugurare a noii orgi de la Biserica Fericitul Ieremia. Un astfel de eveniment implică un anume tip de repertoriu, motiv pentru care am ales să prezint publicului și alte lucrări decât cele anunțate anterior.”

                  ​În bisericile din România există peste 1.500 de orgi clasice cu tuburi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. Repertoriul ales de Eduard Antal propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru „Regina Instrumentelor” în secole de istorie a muzicii, cu lucrări adaptate sau scrise în original pentru orgă din repertoriul universal și românesc.