Cu duminica ce urmează, prima din Advent, începe un nou an liturgic. Să punem la începutul acestui an smerenia ca temelie a vieţii noastre spirituale şi fiecare să se considere ca un elev de clasa I, care păşeşte pentru prima dată pragul şcolii. Rupt din mediul familial face cunoştinţă cu trei lucruri: cartea, colegii şi învăţătorul. Toate aceste trei lucruri vor trebui transpuse în viaţa sa, pentru a deveni om matur, o personalitate nouă.
Cât timp trăieşte omul, vrea să ştie multe: de ce răsare soarele, de ce apune; ce este viaţa şi ce este moartea; ce este timpul şi ce-i veşnicia; cât cântăreşte cea mai mică părticică de materie şi cât de mare este universul; cine, ce şi unde este Dumnezeu etc. Să recunoaştem cu sinceritate: avem tot felul de cărţi, dar nici una nu ne învaţă ceea ce propune biblia. De mii de ani se scriu cărţi şi oamenii le învaţă, dar se pare că se întâmplă tocmai contrariul, şi anume: nu numai că plugurile se prefac în săbii şi secerile în suliţe, dar chiar cartea este luată din mâna copiilor şi pâinea de la gura lor pentru a fi schimbate în rachete şi bombe atomice. Unde au învăţat aceşti oameni arta războiului? Ce manuale de şcoală au folosit? Ce învăţători au avut? Cu toată siguranţa că nu s-au urcat pe muntele Domnului şi n-au primit cartea de rugăciuni din mâna Domnului. Răspundeţi voi, neamuri ale pământului, voi, conducători ai popoarelor, voi, oameni de ştiinţă, aţi avut vreodată în mână Sfintele Scripturi, cartea în care cuvântul Domnului vă invită la iubire şi pace? Poate, dar aţi rămas repetenţi…
Dacă manualele, pe care le poartă elevii la şcoală, îi fac colegi fiindcă le învaţă împreună, cartea noastră, Sfânta Scriptură, ne face mai mult decât colegi, ne face fraţi. Avem multe de învăţat de la colegi, dar avem şi mai multe de învăţat de la fraţii mai mari care în spirit de iubire au umblat cuviincios.
Când am păşit pentru prima dată pe pragul şcolii, învăţătorul m-a primit zâmbind, nu ştiam că mă voi izbi de atâtea probleme greu de rezolvat. Învăţătorul m-a avertizat să încep bine, cu toată seriozitatea, deoarece la fiecare sfârşit de an cei buni vor trece clasa, cei leneşi vor rămâne repetenţi. Acelaşi lucru face şi Isus cu noi: ne avertizează că viaţa este o şcoală grea şi vor reuşi numai cei care iau lucrurile în serios.
Pr. Richardo Dominic Baciu
Toate au început în Dumnezeu
EMOȚII ȘI BUCURIE DE THANKSGIVING DAY
Vineri, 25 noiembrie, elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi, comuna Gârleni, coordonați de doamna dirigintă Anamaria Domnina Gînju, profesor de limba engleză și italiană, au ales să sărbătorească THANKSGIVING DAY- ZIUA RECUNOȘTINȚEI alături de părinții de la clasă. Activitatea extrașcolară tematic-demonstrativă, cu un pronunțat caracter interactiv, a avut ca scop competența de comunicare în limba străină, dar și sensibilizarea, exprimarea culturală, prin identificarea elementelor definitorii ale acestei sărbători, realizarea de lucrări în contextul vizat, cu susținerea unui program artistic la final.
Sub directa îndrumare a doamnei diriginte, elevii clasei a VI-a A, au decorat clasa în spiritul sărbătorii care aduce cu sine și sfârșitul toamnei, cu ghirlande luminoase, frunze uscate, coș cu fructe de sezon, panouri cu citate și desene depre Ziua Recunoștinței, dar și prezentarea unui power- point cu semnificația acestei sărbători americane, printr-o incursiune în timp (Ce este Thanksgiving/ Ziua Recunoștinței? Unde și când este sărbătorită?, despre James I și decizia pelerinilor de a migra spre Nordul Americii, despre indienii Wampanoag și contribuția lor, despre ambarcațiunea Mayflower, prima iarnă pe tărâm străin, prima lor cină, drept recunoștință îndreptată divinității, dar și simboluri și citate semnificative pentru această sărbătoare). După expunerea bilingvă a materialului power-point în fața auditoriului, elevii au suținut un mini-recital cu poezii și cântece, în limbile engleză, italiană și franceză (Gratitude Song, Harvest Song, L’autunno, etc) pentru a marca sărbatoarea americană, dar și sfârșitul de toamnă.
La final, elevii au răspuns pe rând la întrebarea ”What are you thankful for? (Pentru ce ești recunoscător/recunoscătoare?)”, moment plin de sensibilitate și trăiri autentice care a înduioșat inimile tuturor prezenți la frumoasa activitate.
A sosit bradul în Bacău. Începe decorarea VIDEO
Aseară a sosit bradul și va începe decorarea lui.
„Ne-am apucat din timp de montat decorațiuni luminoase în tot orașul, iar în zilele următoare ne vom concentra pe zona centrală.
Anul acesta am ținut să aducem magia sărbătorilor în mai multe cartiere din oraș, astfel că, pentru prima dată, au fost decorate și străzile Narciselor, Aprodu Purice, Stadionului, Alecu Russo, Ciprian Pintea, Vasile Alecsandri și George Bacovia. Urmează să instalăm lumini festive noi și pe străzile Republicii și Milcov.
Au fost, de asemenea, decorate parcurile, sensurile giratorii, podurile și insula de agrement”, a declarat primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.
Vor fi amplasate două scene montate în Piața Tricolorului și în Parcul Catedralei, unde vor fi spectacole de colinde.
„Vom începe sărbătoarea pe 1 decembrie, când fanfara militară și cântăreți de muzică populară ne vor introduce în atmosfera festivă a Zilei Naționale. Vom continua pe 4 decembrie, când vom aprinde, în mod oficial, luminile bradului din centrul orașului și vom asculta împreună colinde.
Urmează apoi ca întreaga lună decembrie să avem animatori, colindători, lumină și magie în oraș. Vor fi amplasate și cutii poștale, unde copiii iși pot duce scrisorile către Moș Crăciun”, a mai declarat primarul Bacăului.
Simpozion „1 Decembrie – Ziua Naţională a României”
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău organizează în data de 29 noiembrie 2022, începând cu ora 11.00, simpozionul cu tema „1 Decembrie – Ziua Naţională a României”. La realizarea activităţii au colaborat: Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” – Filiala Bacău, Arhivele Naţionale Bacău, Fundaţia Cultural-Ştiinţifică „Iulian Antonescu” şi Garnizoana Bacău.
În cadrul simpozionului vor fi prezentate următoarele comunicări: „Făuritorii României Mari – istorie şi destin”, prof.dr. Anton Coşa (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău); „Paşi spre Marea Unire”, dr. Marius-Alexandru Istina (Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău); „Contribuţia învăţătorilor din judeţul Bacău la înfăptuirea Marii Uniri”, Valentin Ioan (Arhivele Naţionale Bacău); „Situaţia României la sfârşitul Primului Război Mondial”, prof. Mihaela Băiţan (Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” – Filiala Bacău); „Medaliile Marii Uniri”, prof. Vilică Munteanu (Fundaţia Cultural-Ştiinţifică „Iulian Antonescu”).
În cadrul manifestării, Muzica reprezentativă a Garnizoanei Bacău va susţine un recital.
PNL Bacău se pregătește de câștigarea alegerilor în 2024. Toma Constantin, ales președinte al Ligii Aleșilor Locali Bacău
Partidul Național Liberal Bacău se pregătește de câștigarea alegerilor în 2024. Astăzi a avut loc Liga Aleșilor Locali Bacău, unde Toma Constantin, primarul din Dărmănești, a fost ales noul președinte.
La evenimentul de la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” Bacău au fost prezenți 400 de primari și consilieri locali și județeni ai PNL Bacău, dar și președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, liberalul care în 2020 a reușit să îl învingă pe baronul PSD Marian Oprișan.
„Toma Constantin este unul dintre primarii noștri care nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare în județ. A câștigat în 2020 cu cel mai mare scor dintre primarii liberali din Bacău, ceea ce demonstrează că oamenii au încredere în el și în ce poate realiza. La fel am și eu. Și îl felicit pentru noua funcție, o merită pe deplin și sunt convins că echipa de aleși locali PNL Bacău va performa mai bine ca niciodată în 2024 sub îndrumarea sa. Primarii liberali din județ sunt cei mai performanți și asta se vede în cifre și în proiecte. În 2024, vom crește numărul de administrații liberale din județ și vom dezvolta cu adevărat Bacăul”, a declarat deputatul Mircea Fechet, președintele PNL Bacău.
„Le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru încrederea acordată astăzi. Ne propunem ca în 2024 echipa liberală să fie una puternică, unită, pregătită să câștige! Avem oameni foarte buni în partid, oameni competenți, care vor arăta că au cele mai bune soluții pentru comunitățile din județ. În 2016, când am câștigat alegerile, am vorbit cu oamenii, am aflat ce își doresc și am făcut un program în acest sens. În 2020, am luat 76% din voturile din Dărmănești, tocmai pentru că am fost consecvenți și ne-am îndeplinit promisiunile față de cetățeni. Ce vă îndemn pentru 2024 este să credeți în voi, în echipa liberală, să fiți serioși și devotați față de comunitate.”, Toma Constantin, primarul din Dărmănești și președintele LAL Bacău
La eveniment, a luat cuvântul și președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, liberalul care a reușit o mare victorie împotriva PSD în 2020:
„În Vrancea, în 2020, foarte puțini credeau că e posibilă o victorie. Dar iată că am reușit. Marian Oprișan a pierdut Consiliul Județean și acesta a fost câștigat de liberali. Consiliul Județean Bacău e sechestrat de PSD de 30 de ani. A venit momentul să îl scoateți de sub sechestru și să le redați oamenilor încrederea că se poate mai bine. Îmi doresc foarte mult ca, în 2024, să vin aici și să dau mâna cu noul președinte CJ Bacău în persoana domnului Mircea Fechet.”
Cătălin Toma
Scopul Ligii Aleșilor Locali este dezbaterea și analiza problemelor legate de administrația locală, precum și elaborarea de propuneri, strategii și programe de sprijin a comunităților locale. Structura din cadrul PNL este și cea care se ocupă de desemnarea candidaților și organizarea alegerilor locale.
Noua conducere a LAL Bacău aleasă astăzi:
Președinte: Toma Constantin;
Prim-vicepreședinți: Gheorghe Baciu, Viorel Miron, Valentin Vieru, Liviu Miroșeanu;
Vicepreședinți: Cătălin Apetrei, Ionică Câdă, Dumitru Cosmin David, Sorin Gherghelucă, Petrică Lungu, Claudiu Petrișor, Bernadin Tamaș, Răzvan Tudosă, Petre-Cezar Olteanu, Neculai Nechita;
Membri: Norocel Călin Ciubotaru, Iordache Costraș, Edmond Leonard David, Victor Diaconu, Adriana Enache, Nicu-Ciprian Enea, Dănuț Florea, Sorin Ichim, Cristian Iștoc, Petru Iștoc, Vasile Lupu, Elena Pașcu-Apăvăloaie, Constantin Sava, Nicolae Talabă, Gheorghe Tilibașa, Ilie Bîrzu
USR a lansat „Cartea neagră a guvernării PSD-PNL”
În urma declarațiilor făcute de președintele organizației județene a PNL Bacău, Mircea Fechet, la adresa primarului USR Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, acesta, împreună cu membrii de freunte ai USR au organizat sâmbătă, de la ora 10.00, o conferință de presă la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău.
În cele 100 de pagini din cuprinsul cărții prezentate, este analizată în subtitlu „Oferta PSD-PNL: Cele mai mari scumpiri din ultimii 19 ani.”
După fotografia de grup, primarul bacăului și-a început discursul, exemplificând:
„Astăzi marcăm un an de guvernare dezastruoasă PSD-PNL. Românii trăiesc mai prost decât trăiau acum un an de zile, în cadrul acestei guvernări nefirești. 85% dintre cetățeni consideră că țara noastră se îndreaptă într-o direcție greșită. Avem cea mai mare inflație din ultimii 19 ani, iar prețurile la alimentele de bază au crescut semnificativ. Deciziile haotice luate în domeniul energiei ne-au adus cele mai mari facturi la energia electrică, gaze și carburant din Uniunea Europeană.
Astăzi, USR lansează Cartea neagră a guvernării PSD-PNL, o analiză critică asupra dezastrului guvernării țării din ultimul an de zile.”
Detalii despre conținut a oferit senatorul Sebastian Cernic. Au fost luate în vizor cele 4 mari proiecte ale României, „ratate sistematic”: Legile învățământului, Legile Securității, Noi spitale sau autostrăzi rămase la stadiul de dorință, și principala sursă de modernizare a României pe termen scurt – Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Întrebat de jurnaliști despre conflictul din Consiliul Local cu cei de la PNL, primarul Viziteu a afirmat:„
Eu cred că această coaliție care există acum va funcționa și în următorii 2 ani de zile. Nu este adevărat ce se vorbește. Nu am niciun interes să plec de lângă colegii mei, cu care sunt atât de mândru în USR. Cred că cea mai bună soluție pentru băcăuani, la nivelul municipilui, la nivelul județului și altor orașe și comune în anul 2024, va fi în continuare o alianță de dreapta.”
La nivel de sondaje pentru orașul Bacău, suține actualul primar, candidatul USR pentru Primăria Bacău ar bate și un candidat comun PNL-PSD.
Împortant este ca în următorii 2 ani de zile, să se continue în mod accelerat dezvoltarea municipiului Bacău, să se finalizeze la termene proiectele aflate în lucru. Și un mesaj pentru colegii din PNL? O altă întrebare pusă: „Îi aștept alături de mine să facem treabă bună pentru băcăuani!”
Strângere de fonduri pentru reabilitarea Sălii Unirii din Chișinău
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău a lansat o campanie pentru strângerea de fonduri în proiectul „Reabilitarea și amenajarea Sălii Memoriale a Sfatului Țării – Sala Unirii” din acest oraș.
Este vorba de sala în care Sfatul Țării a votat, pe 27 martie 1918, unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima provincie aflată sub ocupație străină care s-a unit cu vechiul regat. Au urmat celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – spre sfârșitul anului 1918, fiind creată România Mare. Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a ocupat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.
Unirea de la 27 martie 1918 a început procesul de constituire a României moderne.
Sala se află, acum, în clădirea Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău.
Donațiile pot fi făcute în lei moldovenești, în euro sau în lei românești.
Ziua Națională a României marcată la Colegiul „Mihai Eminescu”
Apropiata Zi Națională a României a fost marcată la Colegiul ,,Mihai Eminescu” din Bacău cu mare entuziasm de elevii claselor a IX-a B, a X-a B și D, a XI-a B și C și a XII-a C. Ei au pregătit o frumoasă expoziție de desene, completată de un program cu momente poetice și artistice deosebite. Elevii au fost coordonați de profesorii Mariana Iancu, Adriana Călugăru, Alina Borțun, Alexandra Crăciun și de bibliotecara Lupu Ramona. Alături le-au fost directorul Petru Bâzu, directorul adjunct Andreea Laura Șuhan și prof. Maria Lupașcu – responsabila „Ariei Om și Societate”.
„Alocuțiunile elevilor – ne-a informat prof. Mariana Iancu – au avut ca teme Semnificația zilei naționale, Marea Adunare de la Alba Iulia, Făuritorii Marii Uniri, Rolul Reginei Maria în anii de război, Fragment din testamentul Reginei Maria și Încoronarea de la Alba Iulia”.
În program a fost cuprinsă și Parada uniformelor militare din Primul Război Mondial, prezentată de elevul Colbu Ștefan de la clasa a XII-a C, îndrumat de col. (rtr) Stelian Cojocaru, președintele Asociației Tradiții militare românești ,,Regimentul 3 Artilerie 1877” din Bacău. Cântecele ostășești, interpretate de corul liceului, au introdus auditoriul în atmosfera cadenței și energiei trupelor armatei române.
De asemenea, a fost organizată și o expoziție de carte istorică din fondurile bibliotecii școlii, cu lucrări despre momentul istoric de la 1 Decembrie 1918, între care s-a aflat și Jurnalul Reginei Maria. Iar melodiile populare românești interpretate de Elisa Pricop, din clasa a XI-a C, au încheiat activitatea.
Elevii Colegiului vor participa, cu un frumos program artistic, și la activitățile dedicate Zilei Naționale organizate marți, 29 noiembrie, în Parcul Catedralei, la Monumentul Regilor României Mari, și joi, 1 decembrie, la manifestările oficiale ale urbei.
Deputatul Cristian Paul Ichim: „Reînnoiesc solicitarea către primarul Viziteu să sprijine medicii de familie și să nu mai ignore necesitățile lor”
Deputat Cristian Paul Ichim
„Maratonul ideilor pierdute”, eveniment cultural la Buhuși
Într-o atmosferă intimizantă, creată chiar de protagoniști, la Biblioteca Orășenească „George Bacovia” din Buhuși a avut loc un interesant „maraton al ideilor pierdute” pe care organizatorii l-au supranumit „Interferențe culturale”. Cinci scriitori băcăuani, dar și din județele Vrancea și Neamț au venit să prezinte cinci cărți proaspăt lansate pe piață de tot atâția autori. Moderatorul maratonului a fost cunoscutul și apreciatul scriitor, ziarist și profesor Ion Fercu. Ziarul Deșteptarea a fost partener media al evenimentului.
La manifestare au venit și alți scriitori și ziariști băcăuani, dar și iubitori de literatură și de eseistică buhușeni, între care și un grup de elevi. Alături de participanți s-au aflat și primarul orașului Buhuși, Vasile Zaharia, viceprimarul Dan Teslariu, șeful Serviciului Cultură și Sport al primăriei, Adrian Păduraru, și președintele Filialei județene a Uniunii Scriitorilor din România (USR), Dumitru Brăneanu.
Lucrările prezentate au fost cărți de eseuri, de critică și istorie literară, dar și un roman polifonic și un roman polițist de investigații. Iar autorii și cărțile lor au fost Petre Isachi – „Conversații în oglindă cu Mircea Eliade” (vol. II, Exilul-Între farsă tragică și destin), Ioan Holban – „Literatura română de azi. Poezia. Proza” (ed. a III-a), Ștefan Munteanu – „O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu” (vol. III), Mihai Stîncaru – „Panopticum la purtător. Eseuri narative. Narațiuni eseistice” și Petru Nica – „InfrActori și InfrAcțiuni”.
Despre aceste cărți, dar și despre altele și chiar despre unele idei și tendințe în literatura română, în literatura și eseistica zilelor noastre, au vorbit scriitorii Ion Dinvale (despre romanul polifonic „Conversații în oglindă cu Mircea Eliade”), Viorel Savin (despre „O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu”), Adrian Matei (despre „InfrActori și InfrAcțiuni”), Petre Isachi (despre „Panopticum la purtător. Eseuri narative. Narațiuni eseistice”) și Aurel Ștefanache (despre „Literatura română de azi. Poezia. Proza” și despre cartea lui Cristian Livescu „Un veac de poezie românească”). Chiar și autorii au susținut discursuri despre cărțile lor.
Alte două romane, scrise de nemțeanca Alina Șova (acum aflată în Franța) – „Două linii roșii” (apărută în 2013) și „Oameni la pescuit” (2021) – au fost prezentate de profesorul băcăuan Pavel Șova.
O apreciere asupra sesiunii de prezentare de cărți, dar și a vieții spirituale și culturale de la Buhuși, a fost formulată, la final, de Dumitru Brăneanu. „E o încântare spirituală și una sufletească – a spus președintele Filialei USR. Se vede că, totuși, Filiala Bacău este o școală de literatură, cu scriitori adevărați și critici literari asemenea.” Un rol important în conturarea unui asemenea tablou cultural îi revine, evident, scriitorului și ziaristului Ion Fercu, el însuși autor al unor importante opere de profil. Astfel, „Interferențele culturale” organizate acum au însemnat, în fapt, nu „un maraton al ideilor pierdute”, ci unul al unor idei regăsite și împărtășite auditorului.
Veteranul Dragoș Dulhac, campion mondial WFC
Băcăuanul Dragoș Dulhac a cucerit la Milano titlul de campion mondial WFC! Românii care știu box au auzit de Dragoș Dulhac. Ei știu că a fost un foarte bun pugilist al SCM Bacău, antrenat de Relu Auraș, cucerind titluri de campion la nivel de Tineret, pe la mijlocul anilor 90. Dar, imediat ce a devenit senior, Dragoș a trecut la profesionism, fiind printre primii care a disputat meciuri pentru centurile naționale. Și a cucerit una, administrându-i un KO spectaculos unui boxer bucureștean care se bucura atunci de o mare publicitate, fiind considerat favorit. Acum, după vreo 25 de ani de la acel moment, Dragoș Dulhac a cucerit titlul internațional WFC, într-o competiție desfășurată la Milano, care a adunat la start peste 300 de boxeri din zeci de țări ale lumii.
„Un suflet de aur”, „întruchipează spiritul boxului”
Relu Auraș, antrenorul pe care l-a avut Dragoș Dulhac, își amintește: „Ceea ce l-a evidențiat în raport cu cei mai mulți dintre ceilalți boxeri era curajul lui deosebit, ferocitatea în luptă. Dragoș Dulhac nu avea emoții nici înainte de vreun meci, nici în timpul vreunei reprize, așa cum au 95 la sută dintre boxeri. Era un sportiv ideal, prin modul în care se antrena, prin spiritul său de echipă, prin faptul că ajuta pe oricine. Are un suflet de aur – iar asta o spune toată lumea care îl cunoaște. Cred că ar fi făcut o carieră mare de tot la amatori, dar a ales să treacă la profesionalism. Faptul că se antrenează foarte serios și acum, cel puțin două ore zilnic – iar eu cred că, dacă ar fi lăsat să boxeze, ar fi deveni campion național la categoria lui -, spune că întruchipează însuși spiritul boxului. Este, concomitent, coleg de antrenament și antrenor, ajutându-i pe cei mai tineri, nu doar sub aspect sportiv, ci chiar material, scoțân-d bani din buzunar pentru boxerii mai nevoiași.
Categoric, are stofă de antrenor și de manager. Pregătește, din pură plăcere, o grupă de băieți și fete, cu care a avut rezultate prin multe locuri din lume. Ca om, o spun din nou, jos pălăria! Are o familie frumoasă, cu doi copii – o fată și un băiat -, iar soția sa, Mădălina, l-a înțeles și l-a susținut în toată activitatea sa sportivă. Eu îl felicit călduros, pentru tot ceea ce a făcut până acum și pentru acest titlu”.
În plus față de ceea ce spune Relu Auraș, o mare personalitate a boxului, despre Dragoș Dulhac, nu avem ce adăuga, decât FELICITĂRI, CAMPIONULE!
Umbrărescu va construi și sectorul Focșani – Bacău din A7 (Autostrada Moldovei)
Vineri, 25.11.2022, după finalizarea procesului de evaluare a ofertelor în cadrul celor trei loturi ale sectorului Focșani – Bacău din A7 (Autostrada Moldovei), CNAIR a comunicat rezultatul pentru procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică pentru ”EXECUȚIE LUCRĂRI AUTOSTRADA FOCȘANI – BACĂU”.
Ofertantul desemnat câștigător în cadrul celor trei proceduri de achiziție publică este ASOCIEREA SPEDITION UMB SRL – SA&PE CONSTRUCT SRL – TEHNOSTRADE SRL.
Contractele prevăd construcția celor trei loturi ale autostrăzii Focșani – Bacău, astfel:
- Lotul 1: (Focșani – Domnești Târg) în lungime de 35,60 km
- Lotul 2: (Domnești Târg – Răcăciuni) în lungime de 38,78 km
- Lotul 3: (Răcăciuni – Bacău) în lungime de 21,52 km
Valoarea totală a contractelor este de 6.513.554.258,24 lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată din PNRR.
Perioada de execuție a lucrărilor pentru fiecare lot va fi de 30 de luni.
Pe traseul autostrăzii vor fi construite 91 de poduri și pasaje.
De asemenea, amintim că autostrada va mai avea și următoarele dotări:
Menționăm că pe această secțiune de autostradă vor fi realizate și o serie de poduri și pasaje, după cum urmează:
- Lotul 1: 32 poduri/pasaje, în lungime totală de 4.909,50 m, dintre care pasajul superior peste Canal Siret – Baragan și peste CF500, Km 4+750 (1177,90m) având o complexitate tehnică ridicată.
- Lotul 2: 35 poduri/pasaje, în lungime totală de 3.691,80 m, dintre care pasajul superior peste DN 2 și CF500, Km 36+449 (909,75 m)
- Lotul 3: 24 poduri/pasaje, în lungime totală de 3.581,20 m, dintre care pasajul superior peste CF500, drum local și canale, Km 83+548 (1.215,70 m)
Semnarea contractelor de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea contestaților/ plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.
Generalul Ion Procopie a îmbrăcat ținuta de iarnă la 103 ani
Conducătorul Asociației Naționale a Veteranilor de Război din Moinești, generalul Ion Procopie, în vârstă de 103 ani, a primit ținuta de iarnă și a venit la primăria din localitate
„Domnul general Ion Procopie este o prezență firească în primăria municipiului nostru – domnia sa încă este conducătorul ferm al filialei locale a Asociației Naționale a Veteranilor de Război.
Aflat la o vârstă venerabilă (în 5 decembrie va împlini 103 ani!!!), domnul general în retragere a fost astăzi foarte bucuros să îmbrace noua ținută de iarnă tocmai primită datorită demersurilor întreprinse personal de către domnul primar Valentin Vieru”, se arată într-o postare pe pagina de FB a Primăriei Moinești.
„Vom sărbători pe 1 decembrie, ca în fiecare an, Ziua Națională a României împreună, la monumentul Centenarului din Parcul Central – iar domnul general Ion Procopie va fi, desigur, oaspetele cel mai important! Iată-l azi probând cu mândrie ostășească ținuta de iarnă cu însemnele de general și noii bocanci militari! Îi urăm să se bucure de acestea cât mai mult timp – avem nevoie de astfel de personalități exemplare în municipiul nostru!”
Valentin Vieru,
primarul orașului Moinești
Așa va arăta „Athletic Park”!
Arhitectul danez Flemming Overgaard a prezentat ieri, la Sala Mare a Prefecturii, proiectul final al parcului atletic ce va fi construit în Bacău. Finanțat în proporție de 95 la sută de Consiliul Județean Bacău și cinci la sută de municipalitate, aceasta din urmă punând la dispoziție și terenul de patru hectare aflat în zona fostelor unități militare din proximitatea pasajului subteran Gen. Ștefan Gușe, parcul se prezintă ca o „zonă de sport și agrement” și se estimează că va fi terminat în doi ani
Un parc public activ. Așa a fost definit viitorul „Athletic Park” din Bacău de către arhitectul danez Flemming Overgaard, cel care a prezentat vineri, la Sala Mare a Prefecturii, proiectul final al construcției ce se va întinde pe un teren de aproximativ patru hectare aflat în zona fostelor unități militare din proximitatea pasajului subteran Gen. Ștefan Gușe și pus la dispoziție de municipalitatea băcăuană. Finanțat în proporție de 95 la sută de Consiliul Județean Bacău (restul de cinci la sută fiind suportat de municipalitate), „Athletic Park” se va adresa atât sportivilor de performanță, cât și publicului larg.
„Va fi o zonă de sport plus agrement ce propune un nou concept: să trăim activ din punct de vedere fizic”, a subliniat președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, care estimează că întreaga construcție va fi gata în doi ani. Proiectul final prezentat vineri de Flemming Overgaard a reunit cele mai importante elemente din cele trei variante („Pădurea activă”, „Poiana sportivă” și „Parcul sportiv urban”) dezbătute în septembrie de un auditoriu compus din reprezentanți ai administrației locale, CSM Bacău, SCM Bacău, CS Știința, AJ Fotbal, AJ Atletism și ai Universității „Vasile Alecsandri”.
„În această variantă de final am lucrat mai mult cu peisajul. Parcul va fi realizat pe mai multe niveluri. Iar pentru ca el să fie fi folosit pe tot parcursul anului, adică și în sezonul rece, am studiat inclusiv diagrame ale vântului din zonă. Constatând că cele mai reci și puternice vânturi bat dinspre Nord- Nord-Vest, am decis să ridicăm un deal în această zonă care să aibă și rol de protecție”, a explicat arhitectul danez, care a solicitat ca și acest proiect de final să fie dezbătut, pentru a suporta modificări în caz de nevoie. Singura modificare este una marginală și privește mărirea spațiului alocat terenului de aruncări de la 70 ma la peste 90. În rest, s-a considerat că această variantă de proiect va fi și cea care va da viață parcului atletic.
Așa cum s-a dorit, „Athletic Park” va fi o oază de verdeață, cu copaci, dar și cu un lac în zona centrală. El îmbină în mod inspirat zonele de promenadă, recreere și socializare cu multitudinea de spații pentru diferite discipline sportive: piste de alergare pe teren plan și variat (aceasta din urmă va urca și va coborî dealul pe un traseu cu două culoare și va sfârși într-o centrifugă), un teren de baschet, unul de volei pe plajă amplasat pe nisipul de lângă lac, zonă pentru sărituri, zonă pentru aruncări etc. Nu lipsesc nici spațiile interioare, care includ și un tunel de acces pentru a face legătura cu terenul de aruncări ce va fi împrejmuit cu un gard înalt pentru evitarea accidentelor.
„Athletic Park are la bază un proiect neconvențional, care avea nevoie de sprijinul unei categorii cât mai diversificate de persoane”, a punctat Flemming Overgaard. „Urmează evaluarea proiectului, scoaterea la proiectare și execuție a lucrării și, firește, licitația. Adevărata provocare va fi proiectarea și execuția deoarece este o lucrare de o complexitate aparte, însă am convingerea că vom duce lucrurile la bun sfârșit astfel încât în doi ani Bacăul să beneficieze de acest parc”, a concluzionat președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea.
Accident rutier la Nicolae Bălcescu
Două persoane au suferit răni ușoare în urma coliziunii a doua autovehicule în localitatea băcăuană Nicolae Bălcescu.
La fața locului au ajuns pompierii de la ISU +Bacău, cu o autospecială cu apă și spumă, o unitate de descarcerare și o autoutilitară de primă intervenție și comandă, precum și două ambulanțe SAJ.
Nu au rezultat persoane incarcerate, persoanele implicate in accident (conducatorii auto) au suferit politraumatisme, fiind preluate de catre ambulantele SAJ.
Femeile de afaceri din Bacău au un potențial uriaș în zona antreprenoriatului feminin
1. Cine este Mirabela Bujor Vaslovanu și ce reprezintă ea în comunitatea băcăuană?
Hmm, o întrebare pe cât de simplă pe atât de complicată. Cred că cel mai greu îmi este să vorbesc despre mine, dar încep prin a spune așa: în primul rând sunt soție și mama a doi copii minunați de 7 și 5 ani și asta este cea mai mare realizare a mea din această viață. În al doilea rând, sunt femeie de afaceri în plină ascensiune, aș zice eu, absolventă a Universității Al Ioan Cuza Iași, specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune, a unui master în Contabilitate, expertiză și Audit, membră a Corpului Experților Contabili și a Contabililor Autorizați din România, membră a Camerei Auditorilor Financiari din România, membru și coordonator în cadrul Organizației Femeilor Antreprenor din cadrul UGIR. Cu o vastă experiență profesională dobândită încă de la terminarea facultății în 2008, când am avut norocul să lucrez pentru grupul de firme Iulius Holding din Iași plecând de la postul de economist și până la funcția de director economic al SC IULIUS MALL IAȘI. După 2013. Viață m-a purtat înapoi pe meleaguri băcăuane, de această dată având onoarea de a lucra că Șef Serviciu Implementare Proiecte în Direcția de Dezvoltare Durabilă și Managementul Proiectului din cadrul Consiliului Județean Bacău, iar din 2021 pentru o scurtă perioada de timp am fost Șef resurse umane în cadrul DGASPC Bacău. După ce am experimentat diferite domenii mi-am concentrat întreagă activitate în domeniul financiar contabil, domeniu care mă reprezintă, mă definește și care mă provoacă zi de zi. Cine sunt eu? Am să răspund prin prisma unei cliente, “un altfel contabil” care promovează o contabilitate “next level”, care se pliază pe nevoile clientului, care este disponibilă, zâmbitoare, care este mereu acolo.
2. Ce servicii oferiti si cum va pot contacta oamenii?
Societatea pe care o reprezint se numeste Maris Cont Bacau, este o societate de contabilitate, expertiza contabila , audit si servicii de consultanta in domeniul financiar contabil, membra a Corpului Expertilor Contabili si al Contabililor Autorizati din Romania si a Camerei Auditorilor Financiari din Romania, cu o experienta in domeniul financiar-contabil de peste 10 ani ce ofera de servicii externalizate companiilor in domeniul contabilitate, salarizare, resurse umane, consultanta fiscala, auditare situatii financiar contabile si auditare fonduri europene. Ma puteti contacta telefonic sau prin intermediul canalelor facebook, instagram pe Expert contabil Mirabela Bujor Vaslovanu sau pe site la adresa la www.mirabelabujor.ro
3. Ati amintit mai sus ca sunteti membra a organizatiei femeilor antreprenor, puteti sa ne spuneti despre ce este vorba?
Da, asa este, sunt membru al OFA UGIR (Uniunea Generala a Industriasilor din Romania) si coordonator al OFA UGIR la nivelul judetului Bacau.
Organizatia Femeilor antreprenor este o organizatie patronala din cadrul UGIR, este persoana juridica de drept privat, fara scop patrimonial, apolitica, nonguvernamentala si non-profit.
4. Cine face parte din aceasta organizatie patronala si care sunt obiectivele ei?
Din Organizatia femeilor Antreprenor pot face parte toate doamnele si domnisoarele care cocheteaza cu business-ul, care detin o afacere si care isi doresc sa se implice cat mai mult in activitatea de business women.
OFA UGIR are ca scop crearea unui mediu în care femeile antreprenor din toate industriile să-și poată promova la nivelul decidenților, soluțiile la diversele probleme ce apar în activitatea economică.
Obiectivul central al organizatiei noastre, constă în creșterea importantei rolului femeii în dezvoltarea societății romanești, sprijinirea, dezvoltarea, promovarea femeilor antreprenor și susținerea inițiativelor de business care generează produse și servicii inovatoare, atât pe plan național cât și la nivel european.
Ne dorim o Romanie cu o administratie publica locala integra si competenta, care să acționeze pe baza principiilor solidarității și cooperării teritoriale, care să câștige respectul și încrederea cetățenilor prin onestitate și transparență în gestionarea resurselor publice în interes local, prin servicii publice de calitate, onorarea promisiunilor și asumarea rezultatelor activităților.
Urmărim cu atenție proiectele finanțate din fonduri europene. Deoarece acestea reprezinta o oportunitate pentru Romania de a recupera decalajele față de standardele europene. Doar printr-o reformă fundamentală și de durată a gestionării lor, vom putea fructifica această șansă la potențialul său maxim.
În același timp, ne dorim ca fiecare cetatean sa aiba sansa la o viata de calitate in Romania prin acces la servicii sociale de calitate, prin egalitate de șanse și de tratament, solidaritate între generații și sprijin instituțional simplificat, accesibil și deschis dialogului.
Cultura si turismul, sunt domenii de interes pentru noi, având în vedere rolul unificator și de expresie a valorilor spirituale, umane. Multe dintre membrele noastre au ales să-și desfășoare activitatea în aceste domenii, adunând în jur comunități și dezvoltându-le armonios.
5. De cand exista organizatia si ce v-a determinat sa faceti parte din aceasta organizatie?
Organizatia a luat fiinta in anul 2020 la initiativa unei doamne deosebite Mirabela Miron, care este presedinta organizatiei si pe care o cunosc de foarte multi ani, cred ca 2011-2012, cu scopul de a creste importanta rolului femeii in dezvoltarea societatii romanesti.
Ce m-a determinat sa fac parte din orgaizatie? Am fost invitata de presedinta OFA UGIR Mirabela Miron la o conferinta nationala desfasurata in Targu Neamt, avand ca tema „Tinerii – o soluție pentru România într-o perioadă a crizelor suprapuse”. Atunci a fost momentul cand am decis ca si comunitatea femeilor antreprenor din Bacau trebuie sa cunoasca avantajele si beneficiile acestei organizatii si evident sa fim si noi reprezentate, Bacaul fiind printre putinele judete care nu au o astfel de filiala.
6. Cum te vezi tu si OFA UGIR peste 5 ani?
Ooo, da, o intrebare de viitor. Imi doresc ca OFA BACAU sa fie cunoscuta fiecarei femei antreprenor, imi doresc ca din aceasta organizatie sa faca parte cat mai multe femei antreprenor din Bacau, imi doresc sa organizam evenimente cum a fost cel de la Targu Neamt, imi doresc sa ne sustinem, sa ne promovam reciproc si sa creem o comunitate frumoasa a femeilor de afaceri din judet. Femeile de afaceri din Bacau au un potential urias în zona antreprenoriatului feminin, exista aptitudini, creativitate, știintă, determinare și cu toate astea nu exista o comunitate de business unită, cu o voce puternică și unitară în mediul antreprenorial feminin din tara noastra
O voce care sa pledeze ca egalitatea de gen să fie respectată și sa nu mai fie umbrită de misoginismul comunitar / politic / instituțional. Trebuie să eliminăm barierele între bărbați și femei și să încercăm să trăim într-o lume cordială, plină de oportunități pentru toți. În acest context, OFA UGIR își propune să fie vocea unitară la nivel național cu scopul de a sprijini femeile din mediul de business românesc.
7. Cum poti veni in ajutorul femeilor antreprenor din Bacau?
Prin organizarea de intalniri periodice, grupuri de lucru, conferinte. Putem spune că preocupările membrelor OFA UGIR acoperă toată plaja socio-economică. Şi anume:
– Antreprenoriat – Fonduri europene și guvernamentale;
– Agricultură – Sănătate – Turism – Dialog Social;
– Relații externe -Diaspora – Fiscalitate – Energie;
– Mediu – Cultură – Educație și formare profesională;
– Social și Dezvoltare Comunitară.
Bacăul este destul de definit in aceasta zona a antreprenoriatului feminin dar știi cum suntem noi femeile, multifuncționale, mame, doctori, bone, business women și din aceasta cauza avem reticente atunci când trebuie sa ieșim în fata. Aici intervin eu și OFA UGIR, noi te ajutam sa te exprimi, sa evoluezi, sa investești în tine.
8. Ati amintit mai sus ca organizati intalniri, grupuri de lucru si conferinte, pe cand
astfel de activitati in Bacau?
In Bacau deja a fost organizata o prima intalnire in data de 21.11.2022 la Hotel C&C Karo
Restort Bacau, unde au participat Mirabela Miron presedinta OFA UGIR, Amalia Georgescu vicepresedinta OFA UGIR si Mihaela Pascariu Managing partner grupul de firme Avisso – consultant fonduri europene, dar si femei de afaceri locale: Iuliana Petrunjel – APIUM FOOD, Coculeana Alupei – Imagecenter, Madalina Bejenaru – Expresii Florale, Diana Simona Lupu – SpaMasaj, Lidia Chirila – psihoterapeut, Beatrice Prisecaru – cosmetolog-Beauty Life si distribuitor official Kangen, Mariana Tanasa – Fundatia Neghinita, Cristina Popa – Eco-Lab Bacau, Creanga Mirela -Floraria Miru Mirela, Iulia Ardeleanu Voineag – cosmeticiana si trainer Juliette Armand, Violeta Bujor – expert contabil Brivcont Consulting, Madalina Boatca – Winmeeth-producator tamplarie PVC. Intentionez sa organizez lunar astfel de intalniri la care sa participe cat mai multe femei antreprenor, sa identificam problemele cu care se confrunta, sa gasim solutii impreuna si sa ne sustinem, iar anul viitor cu siguranta vom organiza o conferinta nationala cu invitati speciali.
9. Ce le-ai spune doamnelor care inca sunt reticente sa vina la o astfel de intalnire?
În primul rând le-as sugera doamnelor antreprenor sa fie open-mind, sa fie deschise la oportunități, aceasta reticenta de cele mai multe ori este o piedică în calea evoluției personale cât și a businessului.
OFA UGIR nu este un partid politic, nu se achita taxa de participare la întâlniri, este o oportunitate pentru fiecare business în parte unde poți afla informații noi și după cum știm informația face diferenta, informația este putere.
Participând la o astfel de întâlnire, ai doar de câștigat: bagaj informațional nou, ajutor reciproc, promovare, susținere.
10. Puteti sa ne spuneti 5 motive pentru care o femeie de afaceri sa se prezinte la o astfel
de intalnire?
1. Informație;
2. Mentorat;
3. Oportunitate;
4. Consiliere;
5. Upgrade professional.
Campania națională de împădurire prevăzută de Planul Național de Redresare și Reziliență
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor coordonează investiția „Campania națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane” din cadrul PNRR. Investiția are ca obiectiv realizarea de împăduriri și reîmpăduriri pe o suprafață de
56.700 ha.
Măsura de investiții „Sprijin pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri” vizează înființarea de către orice deținător public sau privat de teren pretabil pentru împădurire, precum şi de către formele asociative ale acestora, a următoarelor tipuri de plantații forestiere pe terenuri agricole:
trupuri de pădure cu o suprafață de cel puțin 0,5 ha;
perdele forestiere de protecție ce acoperă minimum 0,1 ha.
Prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor a fost aprobată Schema de ajutor de stat, cu o valoare de 500 milioane euro, cu o sesiune de depunere a cererilor de finanțare de tip apel deschis, pe principiul „primul venit, primul servit”, până la epuizarea alocării financiare totale, dar nu mai târziu de luna februarie 2026.
Suplimentar, se va acorda o primă de sechestrare forestieră în valoare de 456 euro/an/ha pentru o perioadă de 20 de ani de la înființarea plantației, persoanelor fizice și juridice, precum și unităților administrativ-teritoriale.
În vederea implementării cât mai eficiente a schemei, a fost creată aplicația informatică „Program de gestionare a împăduriri PNRR”, care poate fi accesată de toți cei interesați consultând adresa
https://impaduriripnrr.mmap.ro.
O nouă cale de acces care face legătura între drumul județean 116D și drumul național 12A
Președintele Consiliului Județean bacău a fost pe teren, zilele trecute, împreună cu primarul comunei Dofteana- Ioan Bujor, consilierul județean- Vasile Budacă și prefectul județului- Lucian Bogdanel, la drumul care face legătura între DN 12A și DJ 116D. Începutul săptămânii marchează începutul lucrărilor pentru modernizarea acestei artere.
Importanța acestei investiții este dată de faptul că va prelua o parte din traficul rutier și va asigura condiții de tranzit între localități dar mai ales spre o zonă cu potențial agro-turistic, cu efect direct asupra economiei locale.
Pe o lungime de 2,5 km se vor executa lucrări de asfaltare, amenajare parapeți, rigole, podețe de acces dar și alte elemente specifice pentru asigurarea siguranței rutiere. În următoarea perioadă, intervențiile se vor efectua în funcție de condițiile meteo.








































