vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1043

Daruri de Crăciun de la polițiști

    În această perioadă polițiștii și-au intensificat acțiunile operative pentru siguranța cetățenilor, efectuând activități specifice pentru un climat de ordine, linişte şi siguranţă publică.

    Totodată, în spatele uniformei polițiștii sunt oameni, sunt părinți, sunt frați, sunt copii mari sau poate chiar bunici tineri.

    În spiritul Crăciunului polițiștii din cadrul Poliției Tg Ocna au privit mai departe de bunăstarea propriei familii și, împreună, au organizat și îndeplinit misiuni caritabile.

    Astfel, polițiștii din Tg Ocna au donat alimente către Protoieria Onești, în cadrul proiectului ”Masa Bucuriei”. Prin acest proiect Protoieria Onești își propune sprijinirea persoanelor defavorizate și oferirea de ajutor celor în nevoie.

    Zâmbetele celor întâlniți, implicarea și altruismul, au adus polițiștilor starea de bine în care trebuie să ne găsim cu toții, mai ales în această perioadă.

    Vă dorim tuturor un Crăciun Fericit cu bucurii și speranță!

    Recomandările polițiștilor de Sărbători

      Pentru a petrece în siguranță minivacanța de Crăciun, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău vin în sprijinul cetățenilor cu o serie de sfaturi: 

      Adoptați un comportament responsabil și respectați normele de conviețuire socială! 

      Nu intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate! Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri”. De cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni! 

      Nu consumați, în exces, băuturi alcoolice. Comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul exagerat de alcool! 

      Nu răspundeți la provocări cu violență! Încercați să aplanați conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi la S.N.U.A.U. 112- apelul este gratuit! 

       Nu ascultați muzică la un volum ridicat! Respectați-vă vecinii! 

      Nu comunicați oricui date despre plecarea dumneavoastră și nu postați pe rețelele de socializare mesaje sau fotografii din care să reiasă absența de la domiciliu. Puteți deveni cu ușurință victima hoților din locuințe! 

      Asigurați-vă corespunzător locuința și anexele gospodărești. 

      Evitați să depozitați în locuință sume importante de bani sau obiecte cu o valoare însemnată. 

      Nu folosiți obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice decât în condiţiile şi în locurile permise de lege. Deţinerea ilegală a acestora se pedepseşte cu închisoare!

       Dacă plecați cu trenul, fiți prudenți în gară! Hoții de buzunare pot acționa în locurile aglomerate. Nu vă lăsați bagajele nesupravegheate și nu aveți încredere în persoanele abia cunoscute! Nu împrumutați telefonul mobil sau alte gadgeturi persoanelor necunoscute!

       În cazul călătoriei cu avionul, păstrați bunurile de valoare la dumneavoastră sau în bagajele de mână (documente de identitate, bijuterii, telefoane, etc.)!

       Bagajul de cală trebuie să fie asigurat corespunzător, preferabil și înfoliat întrucât pe durata manipulării sau a zborului este posibil să sufere deteriorări, iar conținutul lui să fie expus. Astfel, o bună securizare a bagajului de cală va diminua riscul ca persoane neautorizate să umble în ele!

       Pentru a nu vi se sustrage bagajul din zona benzilor de ridicare bagaje, de la sosiri, prezentați-vă cât mai repede în această zonă pentru a-l recupera. Puteți aplica și un semn distinctiv pe bagajul de cală, care să vă atragă atenția imediat când apare pe bandă!

       Pentru prevenirea furturilor din genți sau din buzunare, fiți vigilenți în zona restaurantelor, de check-in, în aglomerație, chiar dacă vă grăbiți sau sunteți obosiți!

       Dacă plecați cu autoturismul, interesați-vă despre condițiile meteo prognozate pentru zona pe care urmează să o tranzitați. Dacă pe traseul respectiv sunt anunțate fenomene meteorologice periculoase, vă recomandăm să amânați călătoria.

       Înainte de a pleca la drum, asigurați-vă de buna funcționare a mașinii, verificați valabilitatea asigurării obligatorii (R.C.A.) și a inspecției tehnice periodice. Echipați-vă autoturismul cu anvelope de iarnă și cu dispozitive antiderapante.

       Alegeți ruta cea mai eficientă. Luați în considerare că valorile de trafic pot crește considerabil pe anumite trasee.

       Circulați cu o viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană, fiți politicoși și respectați-vă partenerii de drum. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule!

       Conduceți prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase!

       Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau dacă vă simțiți obosiți. Purtați centura de siguranță și concentrați-vă în permanență asupra traficului!

       Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, șofatul pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere!

       Pietonilor le recomandăm să traverseze drumul numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. De evitat folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă! În astfel de situații, purtați articole de îmbrăcăminte cu accesorii reflectorizante!

         Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău vă urează Sărbători în siguranţă!            

      Articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiști

        La data de 21 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au depistat, la o societate comercială de pe raza comunei Stănișești, un bărbat de 27 de ani din localitate, în timp ce deținea și oferea spre comercializare, articole pirotehnice, fără a fi autorizat în acest sens.

        Polițiștii au identificat 9647 bucăți de emiţătoare de sunet.

          Întreaga cantitate de articole pirotehnice în valoare totală de 2.000 de lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

                       În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, conform Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.

        Eroii Revoluției Române, comemorați astăzi la Bacău

        În contextul Zilei Victoriei Revoluției și a Libertății, reprezentanți ai Bazei 95 Aeriană au comemorat astăzi, 22 decembrie, eroii Revoluției din decembrie 1989.

        La 33 de ani de la Revoluția care a dus la sfârșitul regimului comunist în România, printr-o ceremonie militară și religioasă, am rememorat jertfa celor care au făcut din această zi un simbol al democrației și libertății.

        Activitatea s-a desfășurat la Monumentul Eroilor Revoluției din Cimitirul Central Bacău, unde a fost intonat Imnul Național al României, oficiată o slujbă de pomenire a Eroilor Revoluției și depuse coroane de flori.

        S-a semnat contractul pentru renovarea Palatului Administrativ din Bacău

          A fost semnat contractul de finanțare vizând renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a Palatului Administrativ din Bacău .

          Reabilitarea acestei clădiri emblematice a oraşului nostru se va realiza cu finanțare europeană, asigurată prin Planul Național de Redresare şi Reziliență.
          Valoarea totală a finanțării se ridică la 6,4 milioane euro (fără TVA).

          „Este încununarea unui efort la care m-am angajat încă din primele zile ale mandatului de prefect, dar nu puteam clădi nimic în acest demers administrativ fără fundația pusă, în urmă cu 3 ani, de fostul prefect Valentin Ivancea, care a realizat expertizarea tehnică a clădirii (una din piesele de bază din aplicația pe care am depus-o pe componenta C5 – Valul Renovării din PNRR).

          Greul de abia acum începe, pentru că implementarea celor 6,4 milioane euro va testa capacitatea administrativă a Instituției Prefectului – Județul Bacău: nu suntem singuri în această cursă contracronometru a absorbției fondurilor europene, având – în baza unui parteneriat consfințit prin hotărâre – suport tehnic din partea Consiliului Județean.

          Ca absolvent şi pasionat de Istorie, mă bucur că am făcut acest pas important şi necesar, speculând oportunitatea finanțării alocate prin PNRR şi cred că, în cele din urmă, este de datoria noastră, a celor de acum, să renovăm Palatul Administrativ pentru a-i asigura dăinuirea şi pentru următoarea sută de ani”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

          Cadou, de Crăciun, de la benzinari. Prețul carburanților, la nivelul de dinaintea războiului din Ucraina

          Petrom, cel mai mare comerciant de carburanți din țară, a decis să ieftinească semnificativ benzina standard, acest tip de combustibil lichid ajungând să fie vândul la un preț situat sub nivelul de 6 lei/litru.

          Bucurie mare pentru șoferii băcăuani, după ce prețul la carburanți a scăzut vertiginos, în ultima perioadă.

          Astfel, după ieftiniri repetate, care au început pe la jumătatea lunii noiembrie, carburanții sunt mai ieftini, în medie, cu 1,2 lei (benzina normală) și 1,3 lei (motorina standard), ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în istoria recentă. Prin urmare, în prag de Crăciun, litrul de benzină Premium a ajuns să coste sub 6 lei, preț care include și subvenția de 50 de bani. Înainte de această compensare (în luna iulie), un litru de benzină se vindea cu 8,06 lei, iar unul de motorină depăşea 9 lei.

          În Bacău, joi, 22 decembrie, cea mai ieftină benzină se găsea în stațiile Petrom – 6,47 lei/litru, clienții care alimentau la aceste benzinării (indiferent de localitatea din județ) plătind, la casă, fix 5,97 lei/litru. În rest, șoferii plăteau 6,52 lei/litru (6,02 lei/litru, pe bon), dacă alegeau stațiile LukOil, 6.53 lei/litru (6,03 lei/litru), la OMV, 6,58 lei/litru (6,08 lei/litru) la Rompetrol și MOL, cea mai scumpă regăsindu-se în stațiile Socar – 6,59 lei/litru (6,09 lei/litru). Și la motorina standard, prețurile erau tot în scădere, toate fiind aproape de 7 lei/litru. Astfel la Petrom, prețul afiașt era de 7,64 lei/litru (7,14 lei/litru, preț final), la Rompetrol și OMV – 7,70 lei/litru (7,20 lei/litru), la LukOil, 7,71 lei/litru (7,21 lei/litru), la Socar, 7,74 lei/litru (7,24 lei/litru), iar la MOL, 7,75 lei/litru (7,25 lei/litru).

          Posibile cauze ale ieftinirilor

          Asistăm, așadar, la cel mai scăzut nivel al prețurilor la pompă, din 2022. Or, aceste ieftiniri considerabile se manifestă pe fondul reducerii cotațiilor internaționale a produselor petroliere, dar și ca urmare a intrării în vigoare a embargoului impus de Comisia Europeană importurilor de petrol rusesc. Este vorba despre cantitățile de țiței transportate pe cale maritimă, cazuri în care plafonarea de preț este de 60 de dolari pe baril. Se pare că piaţa încearcă încă să înţeleagă care este impactul pe care plafo­narea petrolului rusesc l-ar putea avea în continuare.

          Cât va dura minunea

          Bucuria prețurilor mici este posibil să țină până la 1 ianuarie 2023, data la care, cel mai probabil, va dispărea reducerea de 50 de bani, acordată de stat, la înțelegere cu benzinarii. Guvernanții anunțau că vor lua o astfel de decizie la următoarea ședință de Guvern, a cărei dată încă nu se cunoaște.

          Așadar, este foarte posibil ca, anul viitor, să nu mai beneficiem de subvenţia de 50 de bani pe litru la carburanţi, tot mai multe voci din zona de guvernare susținând că nu ar mai fi nevoie de această compensare, după ce preţurile combustibililor au scăzut destul de mult în ultima perioadă.

          Prin urmare, judecând după comportamentul consumatorului român din trecut, pe final de 2022, s-ar putea să ne trezim cu aglomeraţie la pompă. Mai ales că salariile sunt încă la un nivel redus, în vreme ce prețul benzinei este cu 1,5 lei mai mare decât la finalul anului 2020.

          Consilierii demiși de la Cleja spun că vor face recurs

            Carol George Alexof

            După ce au pierdut procesele prin care contestau ordinele de prefect care i-a lăsat fără mandat, consilierii USR de la Cleja spun ca vor lupta mai departe si vor face recurs.

            Carol George Alexof, unul dintre consilierii demiși, nu regretă absența de la ședințele de consiliu: „Daca a bloca proiectele propuse de actualul primar inseamna a nu lua parte la ilegalitatile comise de acesta inseamna ca am facut bine ceea ce am facut. Decizia politica de a fi exclusi nu a avut un fundament si a fost luata „noaptea ca hotii”. Prefectul împreuna cu primarul au încercat in nenumărate rânduri eliminarea noastră deoarece nu votam la comanda.
            Nu s-a respectat codul administrativ,in dosarul pt eliminarea noastra au fost lipsa documente intenționat pt ca instanța să se pronunte in favoarea celor care impart banii publici dupa bunul plac si pt a se elimina toată opoziția care cerea baza legală pt toate acele acțiuni. Este un caz unic in România când este eliminată opoziția dintr-un consiliu local călcându-se în picioare tot ce ține de lege, eliminarea a 7 consilieri incomozi sub pretextul absenteismului este cam trasă de păr, se vede clar comanda politică demnă de vremuri pe care le credeam demult apuse.
            Primarul a încercat in nenumărate rânduri eliminarea noastră iar când ai suport politic in teritoriu și deții o funcție politica numita elimini tot ce îți sta in cale.
            Vom ataca in continuare decizia primarului Istoc si a prefectului Bogdanel si vom scoate la suprafată interesele care se ascund in spatele acestei actiuni”, se arată într-un comunicat primit la redacție și semnat de Carol George Alexof.

            În pragul sărbătorilor, cățelușa Ogepa își caută un nou cămin

              De 11 ani, casa ei a fost la Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău, iar prietenii ei au fost colegii noștri. Acum, Ogepa are nevoie de o nouă casă și noi prieteni care să îi poarte de grijă și să îi ofere dragostea lor.

              De-a lungul carierei ei militare, Ogepa a avut trei conductori care i-au oferit lecții de dresaj și alături de care și-a desfășurat activitatea. A participat la numeroase misiuni, fiind chiar în fruntea blocului de defilare de Ziua Națională sau de Ziua Jandarmeriei.

              Este jucăușă, răspunde comenzilor și își oferă întreaga prietenie, mai ales atunci când simte că e iubită.

              Din cauza vârstei ei, Ogepa nu mai îndeplinește condițiile necesare pentru a putea participa la misiuni. Suntem nevoiți să ne despărțim de ea, dar avem convingerea că prietena noastră își va găsi un cămin cald și va fi cel mai frumos dar de Crăciun pentru cineva care își dorește un prieten devotat.

              Dacă vă doriți ca Ogepa să facă parte din familia voastră, ne puteți contacta, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00, la numărul de telefon 0234.543.131 sau ne puteți scrie pe adresa de e-mail relatiipublice@jandarmeriabacau.ro.

              Moș Crăciun a varsat sacul cu daruri la Școala Gimnazială ,,Alecu Russo” din Bacău

                Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Școala Gimnazială ,,Alecu Russo” din Bacău a organizat un eveniment deosebit pentru micii colindători și totodată, pentru bunul Moș Crăciun. Iarna este anotimpul cel mai îndrăgit de copii, mai ales prin prisma cadourilor. Cine poate să ne aducă cadouri, dacă nu bunul Moș Crăciun?

                Dar în acest an, Moșul a fost ajutat de 2 spiriduși inimoși, care conduc 2 firme de construcții din Bacău, și anume, Țigler Daniel (Motris Company) și Opincă Mihai (Darmacom Edil). Inițiativa celor doi a adus bucurie în sufletele a aproximativ 300 de elevi din ciclul primar și gimnazial din cadrul Școlii Gimnaziale ,,Alecu Russo”.

                Copiii au primit numeroase dulciuri și l-au încântat cu dansuri și colinde pe Moș Crăciun. Piesa de rezistenta a spectacolului a fost „Capra” celor mari, care a ilustrat perfect vechea tradiție populara românească. Implicarea acestor 2 firme într-o activitate școlară a oglindit importanta colaborării cu mediul privat in domeniul educațional. Elevii au fost impresionați de darurile primite și au promis Moșului ca anul viitor vor fi mai cuminți și mai silitori.

                „Moș Crăciun este o emblemă morală a acestei perioade, iar dărnicia lui nu poate decât să motiveze copiii pentru o implicare educațională și mai bună pe viitor. Suntem profund recunoscători celor care l-au ajutat pe Moșul să fie astăzi alături de noi, Motris Company și Darmacom Edil, iar programul nostru artistic sperăm să le fi răsplătit, măcar emoțional, gestul lor frumos. Am încheiat astăzi cel de-al 2-lea modul din acest an școlar in spiritul sărbătorilor de iarnă, iar Moșul sa aducă tuturor copiilor, părinților și cadrelor didactice sănătate și numai gânduri bune! Sărbători binecuvântate!”

                Director, prof. Maria Abaza

                Prevenirea îmbolnăvirilor prin consum exagerat de alimente și băuturi alcoolice cu ocazia sărbătorilor de iarnă

                  După postul îndelungat al Sărbătorilor de Iarnă şi din experienţa anilor trecuţi, tentaţia de a consuma alimente în exces, mai ales carne de porc şi preparate tradiţionale (tobă, cârnaţi, caltaboş, şuncă), maioneze, dulciuri, etc, poate duce la: dispepsii gastro-intestinale (indigestii), crize de ulcer, acutizarea colecistopatiilor cornice, pancreatite, infarct de miocard, etc.

                  În acest sens, Direcția de Sănătate Publică Bacău face următoarele recomandări:
                  -Cumpăraţi produse numai din surse autorizate sanitar-veterinar şi în termen de garanţie, ţinând cont că există riscul apariţiei: toxiinfecţiilor alimentare, salmonelozelor ( prin folosirea ouălelor de raţă la maioneze şi creme ), trichinelozei ( prin consum de carne de porc netestată trichineloscopic);

                  -Dacă petreceţi sărbătorile în unităţi de alimentaţie publică evitaţi consumul preparatelor care au aspect, gust sau miros neplăcut.
                  Asigurarea Asistenței Medicale de Urgență Prespitalicească și Spitalicească
                  DSP Bacău menționează că în perioada sărbătorilor de iarnă, asistența medicală de urgență prespitalicească şi spitalicească va fi asigurată 24 de ore din 24 pentru toate specialităţile medico-chirurgicale şi stomatologice de către următoarele structuri medicale:

                  – Spitalele publice au activitate permanentă, vor funcționa cu linii de gardă de profil și vor acorda asistență medicală de urgență, după cum urmează:

                  Spitalul Județean de Urgență Bacău – tel: 0234.511.065 – Unitate de Primiri Urgențe;
                  Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti – tel: 0234.362.520 – Compartiment Primiri Urgențe,
                  Spitalul Municipal Sf. Ierarh Luca Oneşti – tel: 0234.314.389– Compartiment Primiri Urgențe,
                  Spitalul Orasenesc Buhuşi – tel: 0234.262.220 – Compartiment Primiri Urgențe,
                  nSpitalul Oraşenesc Ioan Lascăr Comaneşti – tel: 0234.374.215 – Camera de gardă.

                  – Centrele de Permanență vor asigura asistența medicală de urgență în următorul program de lucru: zile lucrătoare: 15.00-08.00; sâmbăta, duminica, sărbători legale: 08.00-08.00:Centrul de Permanenţă Ghimeş –Palanca, Centrul de Permanenţă Stănişeşti, Centrul de Permanenţă Agăş – Cotumba, Centrul de Permanenţă Moineşti, Centrul de Permanență Slănic Moldova.

                  Spitalul municipal Moinești. Unul dintre numele excelenței: Adrian Cotîrleț

                  Spitalul municipal din micuțul Moinești este unul dintre cele mai renumite din România. Această unitate sanitară uimește prin calitatea actului medical pe care îl prestează, în nu mai puțin de 40 de specializări, cu personal competent si dotare la standarde europene. În ultimii ani s-a observat o creştere a adresabilităţii, argumentată de prestarea serviciilor medicale către asiguraţii care provin în proporţie de 18,28% din municipiul Moinești, 66,98% din  judeţul Bacău, 14,74% din alte judeţe și 0,02% din alte state.

                  Chirurgul îl ține pe manager, nu invers

                  Ascensiunea spitalului din Moinești a început din 2001 și l-a avut ca vârf de lance pe Prof. univ. dr. Adrian Cotȋrleț, un chirurg de mare valoare, dar și un manager cu vocație, care s-a adaptat învățând legislație și economie, iar cunoscând în detaliu resorturile umane și sistemice ale domeniului medical, și-a putut pune în aplicare viziunea. Cele două calități ale sale, de chirurg și manager, s-au completat fericit pentru Spitalul Moinești și în mod normal s-ar putea crede că munca în management prevalează pentru dr. Adrian Cotȋrleț, dar omul anului 2022, în viziunea cotidianului Deșteptarea, ne contrazice.

                  „Mie îmi place cel mai mult chirurgia. Am refuzat orice funcție care nu îmi permitea să-mi  desfășor activitatea de chirurg. Și există un paradox, de fapt sunt multe în Spitalul Municipal de Urgență Moinești. Și anume că chirurgul Cotȋrleț îl ține pe managerul Cotȋrleț, nu invers, cum se întâmplă în multe cazuri asemănătoare. Faptul că vin bolnavi la o oră foarte matinală – pentru că eu sunt chirurg de la ora 5, deoarece programul meu este foarte riguros structurat -, îmi dă un imbold foarte puternic. Pentru că din punct de vedere al managerului Cotȋrleț, pot spune că de la asta am plecat la 1 martie 2001, de la un pariu cu mine  însumi, că se poate face un adevărat spital în Moinești. El ar fi doar un spital normal. Nu este așa, din cauza mai multor lucruri ce se petrec în sistemul spitalicesc din România. Și le spuneam colegilor mei de aceeași vârstă că trebuie să ne formăm o echipă, având nevoie de zece ani pentru asta. Au trecut, bineînțeles, zece ani, dar am și câștigat pariul”.

                  Cifrele sintetice ale ascensiunii Spitalului Municipal de Urgență Moinești înseamnă 414 de paturi, cu 101 mai multe ca în martie 2001, peste 35 de cabinete în ambulatoriu, față de 21 în urmă cu 21 de ani, peste 100 de medici, față de doar 36 în 2001. Ca instituţie emblematică a sistemului sanitar, SPITALUL MUNICIPAL DE URGENȚĂ MOINEȘTI a trebuit să facă faţă unor provocări majore în privinţa rolului şi locului său în cadrul sistemului de sănătate, chiar și trecându-se prin reforma din 2010 – cu închiderea multor spitale din România, precum și din perioada 2020-2021, cu pandemia de Covid-19. Spitalul a fost nevoit să-și gândeasca viitorul nu numai la nivel de supraviețuire, ci și ca ofertant de servicii de calitate și diversificate pentru utilizatorii din ce în ce mai diverși și cu noi așteptări. Spitalul are și un departament de cercetare acreditat de Academia de Științe Medicale, favorizând continua actualizare și adaptare la ultimele noutăți, mărind astfel capacitatea de asistență. La Moinești se pot face acum tehnici chirurgicale complexe, prelevări de organe – care necesită competență și tehnici speciale, dr. Adrian Cotȋrleț fiind promotorul care a realizat în 1995 prima intervenție laparoscopică. Pentru a evolua în această tehnică a urmat stagii în Europa și în America, prezentând lucrări științifice, din care amintim și participarea la SAGES 2016, Boston, Massachusetts. Împreună cu colegii chirurgi au efectuat peste 15.000 de intervenții chirurgicale laparoscopice în două decenii, iar rezultatele au fost prezentate la congrese naționale si internaţionale, prin participarea cu lucrări ştiinţifice care ne-a oferit posibilitatea de a ne face cunoscută propria activitate, inclusiv permanenta preocupare pentru modernism și ancorare în tendințele actuale internaționale. În perioada 2001-2022 au fost finalizate în toate secțiile spitalului proiecte de dezvoltare și dotare modernă însumând peste 13 de milioane de euro.

                  Sunt mulți indicatori care pot vorbi despre performanțele spitalului moineștean și, în particular, ale doctorului Adrian Cotȋrleț, dar argumentul suprem este încrederea pe care o răspândesc, de la om la om, pacienții care s-au tratat acolo. Iar asta este una dintre satisfacțiile care îi fac pe medici să meargă mai departe în meseria lor.

                  „Pretențiile celor care te judecă – iar pe noi ne judecă pacienții – sunt foarte mari. Faptul că Spitalul Municipal de Urgență Moinești a căpătat o notorietate și a fost deschis în perioada pandemiei pentru rezolvarea urgențelor chirurgicale, a atras un număr foarte mare de bolnavi. Sunt oameni cu mari probleme medicale, care au fost și prin alte spitale, iar acum vin la noi cu o încredere chiar dacă boala de care suferă este în stadiu avansat. Speranța moare ultima. În acest an, volumul mare de muncă pe care l-am depus s-a putut face numai în echipă. Eu și Comitetul Director vedem actul medical ca pe o muncă de echipă, adică a întregului personal medical. Iar calitatea echipei depinde de doi factori foarte importanți, primul este pregătirea profesională a personalului medical, iar a doua – dotarea cu aparatură tehnică. Din fericire, 2022 a însemnat pentru personalul spitalului nostru definitivarea unor proiecte foarte importante de dotare cu aparatură medicală și de îmbunătățire a infrastructurii, prin care s-a asigurat un mediu de lucru prielnic, pentru ca noi să putem pune corect un diagnostic și să avem o conduită terapeutică riguroasă”.

                  Dezvoltarea Spitalului merge înainte!

                  Dezvoltarea unei unități medicale este un proces continuu și nu ar trebui să se oprească niciodată. Ușor de zis, greu de făcut, dar la Moinești s-a putut și se va putea în continuare.

                  ”Cine  s-ar fi gândit în urmă cu ceva ani că vom putea asigura spectrul tuturor intervențiilor chirurgicale, unele dintre ele singulare la nivel de județ. Avem în continuare încă trei proiecte în derulare. Unul dintre ele este extinderea spitalului cu blocul materno-infantil, o construcție nouă, de peste 7500 mp, proiectul fiind depus pentru finanțare la Compania Națională de Investiții. Mai avem două proiecte pentru achiziționarea de aparatură medicală și un proiect de reabilitare a întregii instalații electrice din spital.”

                  Recunoaștere la nivel european

                  Om al anului 2022 sau al oricărui an, Adrian Cotȋrleț este un profesionist prin excelență, dedicat întrutotul medicinei și chirurgiei. Iar recunoașterea valorii sale se alătură pariului pe care l-a câștigat atunci când a preluat funcția de manager al Spitalului Municipal de Urgență Moinești. În ce s-a concretizat această recunoaștere? Prin zeci de certificate de specializare, titluri și de distincții, prin apartenența la organizații profesionale, cu o mare autoritate și notorietate pe plan național și internațional în domeniul medicinei. Poate și de aceea Zilele Medicale ale Spitalului Moinești au devenit un eveniment de largă recunoaștere, iar asta este o mare victorie pentru           dr. Adrian Cotȋrleț și pentru întreaga comunitate moineșteană. La fel cum munca colectivului condus de Prof . Dr. Adrian Cotȋrleț este citată la marile reuniuni cu tematică medicală.

                  ”Rezultatele muncii noastre au fost puse în evidență la congrese internaționale și naționale. Un congres de suflet, în ceea ce mă privește, a fost cel al Academiei Naționale de Chirurgie a Franţei, unde am avut onoarea  să prezint activitatea de chirurgie laparoscopică din Spitalul Moinești, iar lucrarea s-a bucurat de aprecieri, inclusiv din partea dlui. Prof. Dr. Jacques Marescaux, președintele Institutului European de Chirurgie Laparoscopică, el fiind și un vizionar și un pionier în chirurgia laparoscopică și cel care în 2001, împreună cu echipa sa de la IRCAD, a schimbat lumea chirurgiei cu Operația Lindbergh: prima operație telechirurgicală din lume, în care a coordonat de la New York o echipă robotică ce opera un pacient aflat la mii de km distanță la Strasbourg – Franta, realizând intervenția cu deplin succes.”

                  „Cea mai ușoară operație”

                  Nu am mai putea spune despre acest mare specialist și conducător al lumii medicale decât că poartă cu el, în fiecare moment, povara responsabilității față de viețile altor oameni apăsați de suferințe.

                  ”Știți care este cea mai  ușoară operație? Cea pe care o suferă altul – asta din punct de vedere al pacientului. Dar pentru asta, noi trebuie să operăm totul cu succes, pentru a insufla o astfel de încredere și de percepție că o intervenție chirurgicală  este simplă. În realitate, nu este deloc ușor, niciodată, pentru  că implică multă cunoaștere, pricepere și consum nervos, de multe ori în luptă cu timpul”.

                  Datorită dlui dr. Adrian Cotȋrleț, ca medic chirurg, șef de echipă și manager de spital, mulți oameni s-au însănătoșit ori și-au prelungit viața, din situații cu puține speranțe. Doctore, salvează-mă!, este refrenul zilnic de pe toate meridianele pământului. Câți dintre noi au un contact atât de apropiat cu ceea ce este cel mai important pentru fiecare om de pe pământ: sănătatea și supraviețuirea?

                  Marius Fundulea

                   

                   

                   

                  Cu sprijinul Crucii Roșii Bacău, sărbătorile de Crăciun devin mai luminoase

                  Sărbătorile de Crăciun reprezintă un moment de bucurie pentru fiecare dintre noi, și în special pentru prichindeii din jurul nostru. Nu trebuie să uităm însă că există numeroși copii care nu se pot bucura de aceste momente speciale din cauza posibilităților financiare reduse ale familiei. Este important să dăruim din inimă celor cu care viața nu a fost prea generoasă, și tocmai de aceea echipajele Crucii Roșii Bacău se află pe teren pentru a aduce bucurie pe mesele și în sufletele semenilor noștrii mai puțin norocoși.

                  Caravana de Crăciun a Crucii Roșii Bacău, din nou la drum prin județ

                  Inimoșii voluntari, alături de angajații Crucii Roșii Bacău, pleacă zi de zi pe diferite trasee, atât în mediul rural, cât și în mediul urban. Caravana de Crăciun, aflată la cea de-a șaisprezecea ediție, și-a propus să-i sprijine și anul acesta pe băcăuanii cu venituri reduse și să le asigure cele necesare în perioada sărbătorilor de iarnă.

                  Pentru a aduce câte puțin din spiritul Crăciunului, Crucea Roșie Bacău cu sprijinul partenerilor, a ajutat până în acest moment 1 000 de familii nevoiașe din tot județul. Traseele au cuprins în acest an următoarele localități: municipiile Bacău, Moinești și Onești, orașele Buhuși, Comănești, Slănic Moldova și Tg. Ocna, precum și comunele Agăș, Asău, Balcani, Buhoci, Bogdănești, Brusturoasa, Colonești, Corbasca, Gărleni, Hemeiuș, Izvoru Berheciului, Măgura, Motoșeni, Nicolae Bălcescu, Oituz, Palanca, Răchitoasa, Roșiori, Săucești, Seciueni și Zemeș.

                   

                  Parteneriate în sprijinul comunității

                  Activitățile Crucii Roșii Bacău sunt sprijinite constant de parteneri și colaboratori, cu ajutorul cărora faptele bune se pot materializa. Sunt în vigoare în acest moment parteneriate cu Consiliul Judetean Bacău, cu Consiliul Local Bacău și cu Instituția Prefectului, instituții cu care Crucea Roșie colaborează foarte bine.

                  ”Scopul nostru este acela de a asigura băcăuanilor aflați în dificultate o viață mai bună. Suntem foarte bucuroși că în județul Bacău există un parteneriat pentru umanitate cu toate aceste instituții și cu diferite companii, care ne susțin activitățile, și cărora doresc să le mulțumesc pe această cale.

                  Mulțumiri speciale adresăm companiei DEDEMAN, cu care colaborăm deja de mai mulți ani în cadrul Proiectului “Respect pentru seniori”, ce ne oferă posibilitatea să susținem 50 de persoane vârstnice cu pachete alimentare și cu îngrijiri la domiciliu. Un alt proiect în sprijinul persoanelor vârstnice este cel finanțat de Consiliul Local Bacău în perioada lunilor octombrie-decembrie, în cadrul căruia echipa Crucii Roșii a oferit asistență socială și psihologică, a oferit sprijin material (produse alimentare de bază și produse igienice), îngrijiri socio–medicale la domiciliu și sprijin în gospodărie”, ne-a declarat Irina Florea, Președintele Crucii Roșii Bacău.

                   

                  O atenție deosebită se acordă educației pentru sănătate și cursurilor de prim-ajutor

                  Copiii pot acorda primul ajutor și pot salva viața unui membru al familiei sau a unui coleg de școală. În plus, copiii înșiși se confruntă cu un risc ridicat de rănire neintenționată, prin urmare este esențial ca aceștia să știe cum să reacționeze într-o situație de urgență.

                  Tocmai de aceea, echipa Crucii Roșii Bacău derulează lunar lecții de prim-ajutor și educație pentru sănătate în numeroase școli din județ. Instructorii insistă asupra exersării abilităților practice, iar elevii sunt foarte încântați de cunoștințelor acumulate. În plus, cei mici învață reguli esențiale de igienă și principiile unei alimentații sănătoase.

                   

                  La mulți ani, Deșteptarea!

                  ”Doresc să felicit trustul media Deșteptarea pentru împlinirea a 33 de ani de existență. De peste trei decenii, sunteți o prezență echilibrată și responsabilă în peisajul media băcăuan, un adevărat punct de reper al jurnalismului de calitate.

                  Parteneriatul cu dumneavoastră este unul de suflet pentru Crucea Roșie Bacău și vă mulțumim că reflectați activitățile noastre și le aduceți în atenția publicului. La mulți ani, Deșteptarea!

                  Irina Florea, Președintele Crucii Roșii Bacău

                   

                  „Sărbători magice, la Orbeni” VIDEO

                  O, ce veste minunată

                  Din Betleem, ni se-arată,

                  Căci pe Poarta Cerului,

                  Vine Fiul Domnului !

                  Bun găsit în prag de mare  sărbătoare, dragi băcăuani! Sufletul omenesc nu va înceta să înflorească, atâta timp cât în el, strălucește lumina credinței în Mântuitorul nostru, Iisus Hristos !

                  Pentru a sărbători cum se cuvine miraculoasa naștere a pruncului Iisus, ne-am adunat cu mic cu mare în Sala Centrului pentru Tineret din Orbeni, într-un decor magic, pentru a ne bucura  împreună, de colinde, obiceiuri tradiționale si cântece frumoase. Căprița copiilor, Jocul Căluților din Orbeni si al ursuleților au creat momente de nedescris în simple cuvinte. Momente emoționante trăite cu intensitate de toți participanții. Acestea toate, îzvorâte fiind din cele mai pure și gingașe inimi, ale copiilor prezenți la Orbeni, unde domnul primar Costache Popa ne-a primit pe toți, cu atâta bunătate și căldură sufletească.

                  Ne-a fost alături și a ținut o slujbă de binecuvântare un sobor de preoți, din parohiile Orbene dar si preoți-părinți ai ”boboceilor”. Grupurile reunite, „Spic de grâu” din Orbeni, „Floricica și Boboceii”, elevi ai Școlii Populare de Arte și Meserii din Bacău, Ariana și Nicu Cojocaru, Erika Iacomi, Erika Măriuț, Alina Ghiniță, Sofia și Antonia Angheluță, Raisa Ciobanu, Daria Martiș, Denis Sabău, Violeta și Maria Hanganu, Alesia Dumitru, Mara Rău, Iustin Cernat, Bianca Nistor, Denis Lupescu, Amalia Spoială, Sarra Motoca, Teodor Motoca, Cosmina Pascal, Erica Mateeș, Eduard Pavel, Larisa Urdea, George Bîndac, Denisa Pavel, Delia Dumitru, Alexandra Bejan, Maria Tiliță, Mirabela Diaconu și Carina Paragină. Au cântat si foștii mei elevi, Mădălina Hîlborea, Mădălina Petrache, Denisa Pavel, Mioara Ciobanu, Cosmin Timofte, Elisabeta Unguru, Adrian Olaru și Diana Sîrbu.

                  Copiii din Orbeni și din alte localități ale județului Bacău, au confirmat că tradițiile  nu vor pieri, atâta timp cât sunt OAMENI care vor și pot,să le însufle dragostea pentru tot ce-nseamnă valoare Românească și să-i sprijine pentru ca acestea să perpetueze prin minunații copii ai acestui ținut.

                  După ce micii artiști au colindat, „Moșul” generos i-a răsplătit cu daruri. Doresc să mulțumesc și să felicit, părinții elevilor mei, care s-au întrecut pe sine în decorarea magică a scenei, dar și celor care au adus bucate gustoase și au pregătit masa de sărbătoare din care toți participanții au gustat.

                  În special, familiei Anghelută, Adinei Ștefania Lupescu, vreau sa mulțumesc.

                  Mulțumiri aducem pentru decor Ramonei Andrei iar Siminei Ciobanu pentru make-up!

                  Nu în ultimul rând, mulțumim domnului primar Costache Popa și stafului său, care a pus suflet în tot ce s-a realizat la Centrul de Tineret din Orbeni. Menționez că evenimentul a fost înregistrat si se va transmite la Favorit Tv în zilele de 27 decembrie și 10 ianuarie 2023.

                  Vă doresc tuturor cititorilor ziarului Deșteptarea, spor în toate, masa plină cu bucate, la multi ani cu sănătate, iar anul care ne vine,  să ne-aducă numai bine! Liniste și Pace să avem, oameni buni!

                  Maria Șalaru

                  ”Vreau să vă felicit pentru evenimentul minunat pe care l-ati organizat, la care am avut plăcerea să particip. Colindele au fost de o frumusete si emotie iesite din comun si ne-au facut să simtim mai intens spiritul acestor sărbători și intr-un mod cu totul special. Multumim pentru tot efortul depus si pentru că ne-ati oferit ocazia de a fi parte din acest moment minunat. La mulți ani ziarului Deșteptarea, multe articole frumoase si interesante pentru cititori. Vă dorim un Craciun fericit si un An Nou plin de bucurii, dragi băcăuani!”- Cosmin Timofte

                  „Felicit pe toți cei care au pus umărul la realizarea acestui spectacol și bineînțeles minunatei noastre d-na Maria Salaru care aduce în casa d-voastră prin intermediul Televiziunii Favorit, sărbătorile de iarna așa cum numai la noi romanii se sărbătorește. Revederea cu colegi și oameni dragi a fost de o mare bucurie. Dumnezeu să ne ocrotească iar sărbatorile de Crăciun să vă aducă multă sănătate și fericire!

                  La mulți ani ”Deșteptarea!”-Mioara Ciobanu

                  ”Sincere felicitări pentru faptul ca ati adunat la un loc artiști de vază ai Bacăului pentru publicul din Orbeni, dar și tineri aspiranți la titlul de „artist”. Cuvintele care definesc organizarea evenimentului sunt: implicare, efort și profesionalism, amprenta unicei Maria Șalaru, artist iubit și apreciat, unul dintre cei mai importanți promotori ai folclorului și tradițiilor locale și nu numai”. La multi ani și succes în continuare echipei de adevărați jurnalisti ai ziarului Deșteptarea, la cea de a 33-a aniversare! Cât mai multe articole interesante și frumoase,  în care să promovați mereu, bogăția spirituală a băcăuanilor. – Diana Sîrbu

                  ”Alături și cu doamna profesor Maria Salaru, nu ai cum să te simți altfel decât împlinit dar  și învățăcel totodată. Îi mulțumesc, Bunului D-zeu pentru darul de a învăța de la cine trebuie cântecul și respectul pentru cântec. Orice filmare sau spectacol organizat de dumneaei este o creație de artă realizată cu multă migală și dragoste, deoarece nu-I „scapă” nici cel mai mic detaliu, având o atenție distributivă. În ceea ce privește , evenimentul realizat de doamna profesor Maria Salaru la Orbeni , totul fost o încântare pentru noi cei prezenți, cu siguranță și pentru telespectatorii care vor urmări emisiunea la Favorit Tv. Mulțumim cu recunoștintă și multă dragoste, pentru că iată ne ține aproape mereu, așa cum o face o mamă. Mama cântecului popular băcăuan – doamna Maria Șalaru! Mulțumesc ziarului Deșteptarea pentru că mi-a dat întotdeauna posibilitatea de a-mi promova realizările și doresc întregului colectiv redactional, la multi ani și multe împliniri profesionale!”- Mădălina Hîlborea.

                  ”Doamna Maria,vă felicit din suflet pentru o nouă reusită, acum in pragul  sarbatorilor de iarnă și mă bucur că  v-am fost alături. Organizarea, ca intotdeauna,  a fost impecabilă,iar eu m-am simțit atât de bine,  fiind partașa la realizarile  dvs.! Crăciun binecuvantat doresc tuturor  băcăuanilor si colegilor mei dragi. La multi ani Deșteptarea!” Mădălina Petrache

                  ”O vorbă din popor spune că „omul sfințește locul” iar o alta zice că „unde-s multi puterea crește”! Exact asta am văzut eu la acest eveniment: doi oameni destoinici și o comunitate unită, ai carei membri și-au dat mâna și au realizat atât pentru comuna Orbeni cu al sau minunat „Spic de grâu” cât și pentru ”boboceii”și ”floricele” doamnei Maria Șalaru,  dar și pentru noi, foștii ei elevi,  două emisiuni minunate, ce vor fi difuzate în sfintele sărbători. Totul a fost minunat; decor, costume, coregrafie, repertoriu, organizare impe- cabilă și bucate delicioase! Mulțumesc doamnei Maria Șalaru pentru invitație, iar pentru 33-ul magic, 33-ul Cristic și 33 de ani ai mei cat si ai ziarului Deșteptarea, aș putea spune că suntem din aceeași generație, că am crescut împreună și am trecut prin toate etapele vieții pentru a ajunge la această frumoasă aniversare. Mai pot spune că ziarul Deșteptarea este ziarul copilăriei și al adolescentei mele. Îmi amintesc și acum, diminețile când  în drum spre școală, mă opream la chioșc să-mi cumpăr un ziar, cel mai citit cotidian al urbei noastre. Mă fascinau in mod special articolele despre oamenii de seama ai Bacăului,  pe care mi i-am luat drept exemplu de urmat, ca mai apoi, fără să fi gândit vreodată, să ajung să îmi citesc și eu numele în același ziar ce astăzi este la ceas aniversar! Multi ani cu jurnalism de calitate vă doresc, articole veridice, pentru informarea corectă și obiectivă  a băcăuanilor”- Elisabeta Unguru

                  La acestea toate deja spuse,  eu nu mai pot să adaug decât , să fiți sănătoși, deștepți și fericiti, dragi băcăuani.

                  Tiraj maxim! DEȘTEPTAREA, Bacău! – Maria Salaru

                  La Slănic Moldova a fost marcat „Centenarul dr. Romulus C. Busnea”

                    În stațiunea Slănic Moldova a fost marcată aniversarea a 100 de ani de la nașterea medicului balneolog, publicist și fost director al stațiunii dr. Romulus C. Busnea (1922-1994). Evenimentul a fost organizat de familie împreună cu Primăria orașului Slănic Moldova chiar în ziua în care s-au împlinit cei 100 de ani de la nașterea medicului și a fost intitulat „O viață dedicată semenilor”. 

                    La acest eveniment au venit, alături de economistul, jurnalistul și publicistul Romulus Dan Busnea – fiul celui aniversat și omagiat, primarul orașului Slănic Moldova – Gheorghe Baciu, consilieri locali și foști colegi sau prieteni ai medicului, dar și un grup de scriitori, istorici și ziariști băcăuani. În acest grup i-am remarcat, între alții, pe dramaturgul Viorel Savin, pe ziaristul și scriitorul Cornel Galben, pe istoricul Vilică Munteanu, pe scriitorii Petre Isachi, Ioan Dănilă, Ion Moraru și Dan Sandu și pe maximafilistul și scriitorul Mihai Ceucă.

                    „Am organizat și pe 1 decembrie un eveniment dedicat medicului Romulus C. Busnea, pentru a-i decerna, post-mortem, titlul de Cetățean de onoare al orașului Slănic Moldova” – a spus în deschiderea reuniunii Gheorghe Baciu.

                    Personalitatea și activitatea medicului omagiat au fost evocate de Gheorghe Baciu, de Viorel Savin – care a fost și director al Casei de Cultură a orașului Slănic Moldova -, de Cornel Galben, de Petre Isachi, de Mihai Ceucă, de Vilică Munteanu – care a prezentat și numeroase medalii din colecția sa personală bătute cu portretele unor personalități care au vizitat stațiunea Slănic Moldova -, de Ioan Dănilă, de Dan Sandu și de Dante Cotescu – fost primar al orașului stațiune. Cu acest prilej au fost făcute referiri și la istoricul și dezvoltarea stațiunii Slănic Moldova, dar și la numeroasele inițiative de a se organiza în stațiune, de-a lungul anilor, remarcabile activități culturale. Iar la final poeta Ionica Bandrabur a recitat una dintre creațiile personale, dedicată omagierii memoriei medicului Busnea. 

                    Propunere: Sanatoriul balnear să poarte numele medicului Busnea 

                    Un mesaj a transmis reuniunii și asistentul medical Vlad Marin – Marinică, cel care a fost mai mulți ani coleg de serviciu la Întreprinderea Balneo-Climaterică Slănic-Moldova cu medicul omagiat. „Doctorul Busnea – s-a arătat în mesaj – a fost un foarte bun profesionist, a fost un cercetător împătimit al factorilor de cură din Slănic Moldova, a condus cu mult tact Serviciul Medical Balnear, a avut un comportament civilizat în relațiile cu toți colegii și cu subalternii, a fost un foarte bun formator de personal pentru cadrele medii și auxiliare sanitare și un foarte bun sfătuitor pe linie profesională. De aceea, propun ca Sanatoriul Balnear de Recuperare Medicală din stațiune să-i poarte numele”.

                    Tot cu acest prilej au fost prezentate, într-o miniexpoziție, mai multe diplome, certificate, copii după documente personale, scrisori personale, fotografii și articole apărute în diferite publicații care amintesc de medicului omagiat. 

                    Câteva repere biografice 

                    Medicul Romulus C. Busnea s-a remarcat și ca autor a peste 50 de lucrări științifice pe teme de balneologie și fizioterapie medicală, dar și ca cercetător al trecutului istorico-literar din zonele Slănic-Sat, Cerdac și Cireșoaia, de unde a cules și publicat „Legenda Nemirei”. Romulus C. Busnea a publicat, în 1981, împreună cu Yolanda Nicoară, un ,,Mic îndreptar turistic și medical” (Editura Sport-Turism). A publicat, de asemenea, articole în numeroase reviste și ziare și a susținut și promovat mai multe proiecte dedicate dezvoltării stațiunii Slănic Moldova și a unor organizații și asociații sportive și culturale.

                    Medicul Romulus Busnea a profesat în Slănic Moldova din anul 1965, iar în perioada 1966-1970 a fost și director al stațiunii.

                    Printre prietenii apropiați ai doctorului Busnea s-a numărat preotul Constantin Cartas, renumitul compozitor, dirijor și orchestrator de muzică ușoară și muzică de jazz, Edmond Deda, dar și italianul Innamorato Francesco, membru marcant al Partidului Socialist Italian și președinte al Federației Socialiste din Provincia Bari, fost sindicalist și luptător politic antifascist, prieten cu Sandro Pertini, fost președinte al Italiei în perioada 1978-1985.

                    „Biserica Călătorilor”, în stil maramureșean, de la Berești Bistrița VIDEO

                      Pe E85, în drumul spre Roman, la câteva sute de metri de la ieșirea din Dumbrava, o biserică ortodoxă, din lemn, construită în stil maramureașean, așteaptă să fie vizitată de creștini. Obiectivul a fost ridicat de o echipă de meșteri maramureșeni, în urmă cu mai bine de zece ani.

                      De fiecare dată, în clătoriile mele spre nordul Moldovei, m-am întrebat care este povestea bisericii care se înalță mândru, pe drumul spre Roman,  amintind mai mult de meleagurile oșanilor, din nordul țării. Este un obiectiv neobișnuit, dar care atrage privirile oricui, chiar și ale celor mai grăbiți dintre noi. Un lăcaș de cult inedit, amplasat la doar 14 kilometri de Bacău, pe drumul național DN2, între localitățile Dumbrava şi Filipeşti. Creștinii și nu numai o cunosc drept „Biserica Călătorilor”, de rit ortodox, făurită în stil maramureșan, în anul 2010, în scopul ocrotirii drumeților, dar și întru pomenirea celor care s-au prăpădit neîmpărtășiți, în urma accidentelor rutiere. La ideea mea, fratele meu care are o mică afacere în zonă, a convins niște oameni darnici, din apropiere, dar și din alte părți, să facă un lăcaș sfânt, de rugăciune, așa cum am mai văzut prin străinătate.  Stilul maramurașan l-au ales meșterii din Bistrița care au acceptat să ne ajute lucrând din lemn micul nostru lăcaș sfânt”, îmi explică preotul Isăilă. E biserica aproape neștiută, a tuturor – atât a călătorilor pe drumuri, cât și a drumeților prin astă lume zbuciumată, dar care, simt, deopotrivă, nevoia de a se reculege în brațele primitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos. Un loc sfânt de unde poți trimite spre cer gândurile care te apasă, dar și cele bune, mai ales rugăciunile pentru sine și pentru toți, inclusiv cei răposați – cunoscuți și necunoscuți – în drumurile lor spre casă.

                      Meșteri în cultura lemnului

                      La ridicarea micii biserici, au muncit meșterul Petru Bârsan, din localitatea Bârsana, Maramureș, împreună cu echipa sa de profesioniști bine cunoscuți, nu numai în țară, ci și peste hotare, pentru arta prelucrării lemnului, moștenită, peste secole, din tată în fiu. Aici, a fost ideea mea, dincolo de aserțiunea că «Românul e frate cu codrul». Mi se pare că lemnul are o anumită căldură, e mai propriu poporului nostru care, de-a lungul istoriei, n-a avut voie sau n-a avut posibilitatea să ctitorească biserici din alte materiale. Lemnul are în el și modestie, și căldură, noblețe. Plus că i-am auzit pe oameni deseori spunând că nu se pot ruga în catedralele mari, simt că-i apasă cumva, nu au aer. Pe de altă parte, tatăl meu mi-a zis că aici a fost o linie de front și au murit foarte mulți oameni. Iar, eu ca preot care a umblat peste tot, prin țară, am văzut mulți oameni prăpădindu-se neașteptat în urma accidentelor de circulație. Mai ales pe DN2. Or, scopul bisericii este să-i convingă pe oameni să lase mai moale piciorul pe accelerație, cuprinși de un gând mai bun”, ne-a declarat părintele Isăilă, îndumnezeit să slujească în această biserică.

                      Impunătoare, pe dinafară, caldă și primitoare, la interior

                      Maiestuoasă, mai ales când privești spre turla înaltă și zveltă care pare că nu se mai termină în drumul său spre Dumnezeu, dar și când mângâi lemnul frumos sculptat al pridvorului spijinit pe coloanele amintind, parcă, de creația infinită a lui Brâncuși. E prispa pe care orice călător se poate opri, un bob zăbavă, pentru odihnă, înainte de a pătrunde prin pronaos în micuța biserică din lemn, vegheată de sfinții care privesc spre oaspeții de peste tot. Pe fațadă, stă scris un mesaj de întâmpinare, în română, dar și în trei limbi străine – engleză, germană și rusă. „Biserica călătorilor”, pe cât de impunătoare este pe dinafară, pe atât de intimă și de caldă se manifestă la interior,  aici adunându-se creștinii, la vreme de bucurie, la nunți și botezuri, dar și la marile sărbători de peste an. În ea stă ascunsă o lume întreagă, pe care drumeagul o poate cunoaște doar apropiindu-se cu grijă, răbdare și discreție, unde musai trebuie să rostească o rugăciune menită a-l ocroti tot drumul pe care s-a pornit, aducându-l acasă, nevătămat. Interiorul este fabulos, impresionant de-a dreptul, lemnul din care este construită biserica ducându-te, inevitabil, cu imaginația spre arca pe care Noe a folosit-o pentru a-și salva familia de potopul de 40 de zile și 40 de nopți care avea să pună capăt revoltei îngerilor. Mai reținem și că biserica are două hramuri – Sfinții Împărați Constantin şi Elena și Sfantul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Sfânta Liturghie este săvârșită duminica și în celelalte sărbători. Duminica trecută, sfântul lăcaș a fost plin, până la refuz, de oameni veniți de peste tot, din țară.

                       

                      GRUPUL DE LA DEȘTEPTAREA este Statul Paralel al Bacăului

                      O grupare constituită acum un sfert de secol în Bacău a reușit să își întindă tentaculele în aproape toate structurile societății. Investigațiile redacției au scos la iveală că aceasta are peste 40 de membri. Indivizi extrem de bine pregătiți, aceștia au ajuns de-a lungul anilor să ocupe poziții de vârf în mai multe domenii importante ale vieții publice. Gruparea pare a fi un fel de Stat Paralel, despre care presa scria nu cu mulți ani în urmă. Presa este, de altfel, și liantul dintre cei care au constituit această grupare. I s-ar putea spune Grupul de la Deșteptarea, pentru că toți membrii acestuia au acționat împreună, cam în perioada 1995 – 2005, la ziarul Deșteptarea.

                      Aurelian Chiscop

                      Cel puțin la nivelul județului Bacău, membrii Grupului de la Deșteptarea au ajuns extrem de bine poziționați și influenți în administrația locală, în companii private mari sau mai mici, în cultură, în sistemul de învățământ, în mass-media, în ONG-uri și în sport.

                      Cristian Călin a pătruns la vârful uneia dintre cele mai mari afaceri locale. La Agricola Internațional SA Bacău, de ani buni, el este Corporate PR Manager. Pe românește, se ocupă de imaginea companiei și de campaniile publicitare pe care noi le vedem zilnic la televizor. Tot în domeniul privat evoluează Constantin (Tinel) Murad, ce se dovedește foarte bun și ca inginer la propria firmă, Dana Munteanu (acum McAllister), Lucian Berdilă și Carmen Șerban (acum Iordache) care își conduc propriile afaceri. Tot spre business s-a orientat și Monica Gașpar (acum Păduraru), care deține acum un restaurant și o sală de evenimente în Piatra Neamț. După o scurtă carieră în politică, Dorin Ciulină a ales și el să lucreze în domeniul privat.

                      Nici domeniul sănătății nu a scăpat. Mirela Romaneț a devenit unul dintre cei mai căutați membri ai grupării, prin prisma funcției de purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bacău.

                      Învățământul băcăuan este și el infiltrat. Roxana Neagu (acum Cerghici) a ajuns pe o funcție-cheie în Inspectoratul Școlar Județean Bacău. Oficial, ea este responsabilul cu difuzarea informațiilor publice. Practic, se ocupă de comunicarea și de imaginea instituției care conduce cel mai mare sistem public din județ. Tot în învățământ îi găsim și pe Ion Fercu și Liliana Adochiței, profesori și directori de școli.

                      În administrație publică și politică, Grupul este reprezentat de Ionuț Tomescu. După 12 ani ca purtător de cuvânt al Primăriei Bacău, a decis să facă pasul spre București, iar acum îl găsim la Senatul României. Și Ionuț Tene, corespondent de Onești, a avut un început de traseu similar. A fost purtător de cuvânt al Primăriei Onești, dar apoi a ales să se ocupe de cultură. Așa că astăzi este directorul Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti” din Onești. Marius Cerghici a intrat și el în administrație, fiind o piesă importantă în Agenția de Dezvoltare Locală, instituție aflată în subordinea Primăriei Bacău.

                      Constantin Călin, Ioan Dănilă și Cornel Galben, nume cu mare greutate în critica și istoria literară, au lăsat urme adânci și la ziarul Deșteptarea. O traiectorie aparte au urmat Simona Lazăr și Valentin Țigău, care astăzi formează o familie și lucrează împreună în radio, social media și editare de carte în București. Cât despre traiectoria lui Victor Eugen Mihai – VEM, aceasta a depășit demult granițele nu doar ale județului, ci și ale României, ale Uniunii Europene și ale NATO. Este un caricaturist premiat la zeci de saloane internaționale, din Mexic până în Coreea de Sud. Trebuie menționat că primul album de caricatură l-a scos chiar în anul în care a devenit membru al grupării. Acum, în timpul liber lucrează pentru Centrul de Cultură ”George Apostu”.

                      Nici ONG-urile nu au rămas în afara influenței grupării. Cristi Aioanei este vicepreședintele Asociației ”Cultul Eroilor”, după ce ani buni a lucrat la cancelariile prefectului și președintelui Consiliului Județean. Florin Crețu, alt membru al Grupului de la Deșteptarea, s-a infiltrat în domeniul asistenței sociale.

                      Mijloacele de informare, așa cum era de așteptat, sunt aproape în totalitate dirijate de membrii Grupului de la Deșteptarea.

                      În presa scrisă, pe de o parte, din acei ani și până astăzi au rămas pe poziții la ziarul Deșteptarea Gheorghe Bălțătescu, Dan Sion și Ioan Bîșcă. Au revenit Răzvan Bibire și Florentin Radu, tot din presă, și Nelu Broșteanu, din funcția de consilier la Camera Deputaților. Adrian Ionescu a revenit doar un pic, pentru că scrie doar o dată pe săptămână, restul timpului activând în domeniul consultanței juridice, insolvenței etc. Reclama firmei lui poate fi văzută pe site-ul ziarului.

                      Pe de altă parte, alți jurnaliști au ocupat celelalte poziții de pe piața presei scrise. În calitate de patroni și ziariști, Florin Popescu și Gabi Mihai se identifică astăzi cu Ziarul de Bacău. Patron și jurnalist, la Unu pe Trotuș, este și Marius Mihalcea. Pescar și jurnalist a rămas și Florin Crăciun, care acoperă site-ul Jurnal de Bacău.

                      Și televiziunea este dominată membrii acestei grupări. Cătălin Bejan este asociat la stația locală TeleMoldova Plus. În plus, activează și în social media, cu site-ul De Bacău. Un alt jucător semnificativ este Sebi Șufariu, cel care deține televiziunea Tele 1 Bacău și site-ul cu același nume.

                      Astfel, se poate spune că membrii Grupului de la Deșteptarea controlează cam tot ce înseamnă știri din județul Bacău.

                      Cum se spune la teleshopping, dar asta nu e tot! Următoarea generație de jurnaliști băcăuani vine puternic din urmă, îndrumată, firește, tot de cineva din Grup. Laura Huiban face o treabă foarte bună ca profesor-coordonator al Cercului de Jurnalism de la Palatul Copiilor, ai cărui membri publică deja articole în presa locală.

                      Un alt membru al grupării, Cristi Sava, conduce fotbalul băcăuan. A început ca arbitru și ”a fluierat la centru” – cum ar fi scris dacă rămânea ziarist – chiar și în meciuri internaționale. Acum este președintele Asociației Județene de Fotbal Bacău. Tot în domeniul sportiv este și Cornel Pinter, un veritabil om-orchestră, ce poate fi întâlnit atât la Sala Sporturilor, cât și în social media.

                      Ocuparea unor poziții dominante în diferite domenii a fost, în cazurile de mai sus, o acțiune individuală. Există însă două situații în care membrii Grupului de la Deșteptarea au acționat în tandem.

                      Primul caz de acțiune în tandem este cel de la revista de cultură Ateneu, condusă de ani buni de Carmen Mihalache (director) și Ștefan Radu (secretar general de redacție). Faptul că ei provin din Grupul de la Deșteptarea explică în mare parte de ce publicația are conținut de foarte bună calitate și arată impecabil.

                      Al doilea caz, mai recent, este cel al Primăriei Mărgineni. Aici, fostul prefect al județului, Dorian Pocovnicu, a ajuns recent primar al comunei unde locuiește de ani buni. El a refăcut tandemul de la Deșteptarea cu Aurelian Chiscop (semnatarul acestor rânduri), pe care l-a numit în funcția de consilier la Cabinet, făcându-l să renunțe la postul de la Camera Deputaților.

                      Aceste dezvăluiri se referă doar la membrii grupării care acționează astăzi în viața publică, nu și la cei plecați din țară, la pensie sau la Domnul. Se demonstrează astfel, în pofida percepției de astăzi, că jurnaliștii ”vechi” sunt căutați pentru viziune și experiență în cele mai importante domenii. (Aurelian CHISCOP)

                      De 30 de ani pe piața românească de bricolaj

                      La sfârșitul anului 2012, avea 30 de magazine și 6.000 de angajați. În anul 2017 ajunge, pentru prima dată, la peste 10.000 de salariați. La finalul anului 2022 are nu mai puțin de 59 de magazine, 5 centre logistice, parc auto propriu, iar numărul angajaților este de aproape 13.000. Vorbim despre compania DEDEMAN, care a devenit lider național în retailul materialelor de construcții și al amenajărilor interioare încă din anul 2010. În ultimii 10 ani de activitate, compania cu capital integral românesc și-a dublat atât numărul magazinelor, cât și cel al salariaților. Compania – care în anul 2022 a împlinit 30 de ani de activitate – pune oamenii în centrul preocupărilor sale, indiferent dacă este vorba despre clienți, angajați ori parteneri. În același sens, al interesului față de societatea în care trăim, DEDEMAN se implică într-o serie de proiecte în sport, educație, cultură, dar și în numeroase initiațive pentru comunitate și mediu. Toate acestea sunt parte integrantă a proiectului de responsabilitate socială “Planuri de bine”. (Alexandra ZAHARIA)

                      Teatrul Municipal Bacovia – „O instituție de cultură deschisă comunității!”

                      Cea mai importantă instituție teatrală din județul nostru încheie anul 2022 cu numeroase proiecte în derulare, pe lângă spectacolele care au ieșit la public pe parcursul anului. Este vorba despre premierele spectacolelor „Zăpezile de altădată”, regia Marius Gîlea – martie, „Pinocchio”, regia Gabriel Apostol – martie, „Cenușăreasa” , regia Atilla Vizauer – iulie, „Insecte” – regia Mădălin Hîncu – septembrie, „Păcală”, regia Ciprian Huțanu – octombrie.

                      Iar publicul spectator a apreciat din plin producțiile teatrului, dacă este să contabilizăm cele 170 de spectacole care au avut loc de la începutul anului. Peste 24.000 de persoane au fost în sala de spectacole în acest an, atât la producțiile teatrului, cât și la spectacolele invitate în festival.

                      Tot în 2022, instituția a recuperat și modernizat spațiul în care a funcționat până acum Cafe de Theatre. Acesta este și anul în care festivalul de monodrame a fost reluat în format fizic, iar la capitolul evenimente culturale, instituția mai punctează de Ziua Mondială a Teatrului vernisarea expoziției „Teatrul Bacovia, o istorie în imagini”, cu fotografii din arhivă, dar și din spectacolele curente ale teatrului. În acest an, instituția a încheiat mai multe protocoale de colaborare, oferind cu titlu gratuit bilete la spectacole vârstnicilor de la Club 60 plus, membrilor Asociației Nevăzătorilor și cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. La începutul anului, instituția de cultură și-a deschis larg ușile pentru cei care au fugit din calea războiului din Ucraina. Timp de o lună de zile, mai multe grupuri de părinți și copii refugiați au fost la spectacolele de animație, traducerea fiind asigurată de una dintre actrițele vorbitoare de limba rusă, Daniela Vrînceanu. Pe lângă spectacolele oferite săptămânal, teatrul găzduiește aproape zilnic spectacole organizate pentru grupuri de elevi, adolescenți, cadre didactice. „Înțelegem că misiunea noastră ca instituție nu este doar de a oferi spectacole de teatru, ci și de a fi alături de comunitate, ori de câte ori avem ocazia. De aceea, și în anul 2023 vom continua să îmbinăm spectacolele de teatru cu proiecte prin care să îi determinăm pe băcăuani să iubească teatrul, actorii, cultura. Vreau să le mulțumesc celor care au făcut posibil parcursul teatrului în acest an: colegilor mei, echipa artistică și cea tehnică, partenerilor noștri instituționali, sponsorilor care ni s-au alăturat anul acesta și nu în ultimul rând, spectatorilor, pentru care facem toate acestea”, a conchis managerul. (Andreea GAVRILĂ)

                      Balul pe care o să-l organizez odată

                      Acum ceva vreme, cineva a avut inițiativă care, atunci, mi s-a părut și veselă și genială: să organizăm un „bal al veteranilor și invalizilor de presă”. Și făcusem o listă lungă cât o zi de post. Eram de-o sală de nunți. Acum amintirea asta doare, iar din listă a rămas un ciot, care ar încăpea și pe spatele unui pachet de țigări. N-aș vrea să fac vreo nedreptate sau să rănesc vreun orgoliu, dar eu țin minte că Nicoleta Bichescu a venit cu ideea, care nu s-a mai realizat niciodată. În anul acela a murit Poe, apoi Ovidiu Pauliuc, apoi Nicoleta. N-am mai apucat. Cinic aș putea spune că n-am mai apucat decât parastase.

                      Unii au „dezertat” în învățământ și sincer sunt tare mândru de ei, pentru că acolo unde dăscălesc acum o fac cu aceeași pasiune cu care făceau presă pe vremuri și se văd rezultatele. Alții au afacerilor lor proprii în agricultură, comerț, industrie alimentară sau servicii. Unii activează cu mai mult sau mai puțin profesionalism în presa centrală. Sunt câțiva care au sărit oleacă gardul și sunt patroni de presă aici în Bacău sau în alte părți (new-media, print, quality, radio, tv). Totodată își onorează și statutul de jurnaliști. Alții au ales calea PR-ului, care oricât ar părea de comodă e una absolut ingrată pentru un fost jurnalist care a dat libertatea de haiduc pe simbria de arnăut, oricât ar fi ea de bună. Fraza asta nu-i valabilă pentru toți lucrătorii din presă.

                      Din lista inițială de ziariști băcăuani acum abia dacă mai faci de-o masă bună la care încap lejer și corespondenții de presă centrală. Nu caut vinovați pentru că am susținut întotdeauna că Bacăul are politicienii pe care îi merită și presa de care are nevoie. De atâta presă are nevoie astăzi Bacăul. Sigur că este și multă impostură, dar asta a fost tot timpul sub diverse forme. În cele din urmă piața reglează totul.

                      Acum ceva vreme, cam pe când se vorbea despre ”balul veteranilor și invalizilor de presă” se năștea un proiect de presă numit generic „DeBacău” și care a căpătat forma unui ziar on-line și a unei emisiuni TV, produsă inițial pentru pentru Kit TV Onești. Claudiu Banea și Dorin Bejenaru au avut inconștiența să mi se alăture în acest proiect. Între timp Claudiu s-a franțuzit (a ales să se mute cu familia într-un frumos orășel din Franța). Astăzi, după ce am trecut prin două cicluri electorale și o pandemie pot spune că proiectul este într-un continuu proces de dezvoltare. Am mizat pe investiții în echipamente, am ales o nișă mai puțin dezvoltată la vremea respectivă, cea a transmisiilor live. Suntem singurii din județ și printre puținii din zona Moldovei care realizăm transmisii live în 4 până la 8 camere, pentru o televiziune națională. Sigur că le realizăm în continuare și pe cele pentru diverse canale pe internet (youtoube, facebook, etc) dar, zicem noi, la o calitate net superioară concurenței. Spectacole, manifestări publice, concursuri sportive, chiar și meciuri de fotbal, in-door sau aut-door fac parte astăzi din portofoliul „DeBacău”.

                      Deasemenea, emisiunile realizate în studioul nostru de către Andreea Gavrilă sunt transmise live pe TeleMoldova Plus și pe internet. Cel mai probabil și eu mă voi întoarce în fața camerelor să moderez o emisiune pentru TeleMoldova Plus, însă abia din toamna anului viitor.

                      Până atunci pentru „veteranii și invalizii de presă” ușa noastră rămâne larg deschisă pentru fie doar o cafea bună sau un ceai fierbinte, fie, de ce nu, pentru organizarea balului. (Cătălin Bejan)

                      Biblioteca municipală „Radu Rosetti” din Onești, centru cultural al Văii Trotușului

                      Rolul bibliotecii publice este mereu în schimbare, în pas cu o o eră frământată și în căutare de noi informații. Misiunea bibliotecilor publice  de a asigura accesul la informație, educație și implicare civică rămâne aceeași, mijloacele prin care bibliotecile își îndeplinesc misiunea se schimbă și se vor schimba încontinu. Biblioteca municipală „Radu Rosetti” Onești este un exemplu al înțelegerii acestor transformări. Instituția oneșteană este, de câțiva ani, un adevărat centru de cultură al comunității și cu reverberații la nivel regional. În căutarea unor noi mijloace de atragere și implicare în viața comunității a oneștenilor, indiferent de vârstă, Biblioteca și-a creat un portofoliu impresionant de activități ce depășește rolul inițial de informare și educație prin împrumuturi de cărți și publicații.

                      Stagiunea muzicală, expoziții și vernisaje, lansări de cărți, Caravana filmului românesc, Concursul Ex-libris, Concursul național de proză scurtă Radu Rosetti, Ludoteca, Navigator 50+, Code Kids, Atelierele de vacanță, sunt doar câteva exemple pentru ceea ce se întâmplă la Biblioteca din Onești.

                      „Mi-am propus, încă de la început, ca Biblioteca Radu Rosetti să devină un model prin diversitatea proiectelor, implicarea în viața comunității, atragerea unui număr cât mai mare de oneșteni, de la elevi la seniori”, mărturisește Ionuț Tenie, directorul instituției. Dacă ținem cont de dosarul de presă din ultimii ani, regional și național, de numărul impresionant de utilizatori, de multitudinea și diversitatea proiectelor, Ionuț Tenie poate spune că a reușit.

                      Urmează cea mai mare provocare, amplul proces de modernizarea bibliotecii. Proiectul „Lucrări de modernizare și dotare a Bibliotecii Municipale Radu Rosetti”  vizează reabilitare prin izolarea termică a fațadei, înlocuirea tâmplăriei, refacerea fațadelor, reabilitarea instalațiilor interioare, refacerea finisajelor, achiziție de dotări IT și sisteme informatice pentru modernizarea activității de bibliotecă. Termenul de finalizare a investiției este 31.12.2023, iar valoarea totală este de aproape 16 milioane de lei, fără TVA, fonduri europene. (Cristian BIBIRE)

                      Mereu Numărul 1!

                      Perioada în care emisiunea Deșteptarea de Seară, de la TV Bacău a fost numărul 1 nu am uitat-o. Cred, de fapt sunt convins, că serile în care băcăuanii alegeau o televiziune locală în detrimentul a orice altceva m-au învățat ca sinceritatea pe “sticlă” este esențială. Îmi aduc aminte ca regretatul Dumitru Sechelariu îmi spunea că sunt puțin nebun în ceea ce fac. Asta era o laudă, cred, el fiind unul din nebunii frumoși ai Bacăului. De fapt, aici vorbim despre Trustul Deșteptarea, loc în care am găsit colegi care au trudit alături de mine să facă o meserie în care ai nevoie de nervi tari. Pentru că nu este ușor să te numești jurnalist. Acum, după un deceniu de televiziune la nivel național, pot doar să mulțumesc Deșteptarea si Bacăului că m-au învățat tot ce trebuia să știu despre această meserie. Mai mult, știu că și acum cotidianul Deșteptarea este numărul 1, știu că este unul din puținele care mai ies pe print, știu că patronatul se încăpățânează pozitiv să ducă mai departe un vis frumos! Așadar, la mulți ani, Deșteptarea!, și tuturor foștilor și actualilor “truditori” din presa locală! Mulțumesc că incă mă determinați să spun cu mândrie că sunt băcăuan! Sunt cu ochii pe voi! Sper că și voi sunteți cu ochii pe mine. (Laurențiu BOTIN)

                      Ultimul ”video-mohican”?

                      Am intrat în media băcăuană în anii 90. Operator-imagine. Dar pot să spune că anii cei mai frumoși și productivi au fost cei petrecuți în Trustul de Presă Deșteptarea. Îmi aduc aminte foarte bine că postul Alfa TV al Trustului Deșteptarea fusese o adevărată școală pentru foarte mulți. Unii au ajuns să lucreze în televiziunile naționale, fie ca reporteri, fie ca moderatori de emisiuni sau editori-imagine. Prin Alfa Tv, practic, media băcăuană a intrat în era digitală.Se investise mult în aparatură de ultimă generație, adică erau create toate condițiile atât pentru a învăța, cât și pentru a susține presă, emisiuni, live-uri de calitate.

                      Acum sunt operator-imagine (cameraman) la Euro Tv, iar de patru ani conduc acest post. Suntem o echipă foarte mică, dar avem colaboratori constanți și inimoși, alături de tinerii dornici să afle tainele televiziunii.Pe cât am putut, i-am ajutat să descopere, să se descopere, să-nțeleagă fenomenul media, de la filmarea în sine, la procesul de editare, de montaj.

                      Am amintiri frumoase și importante. Nu mai sunt tânăr, dar pasiunea pentru imagine, pentru televiziune nu s-a estompat niciodată și probabil voi rămâne ultimul operator-imagine din teren. Le sunt recunoscător  tuturor colegilor de atunci și mulțumesc celor care au rămas, fie în presa locală scrisă, fie în televiziune, alături de mine. (MariuS CURUCLI)

                      Mă identific cu libertatea

                      Cine sunt? Ce sunt? Ce vreau să fiu? Se vorbește mult despre identitate, în ultimul timp, așa că o să intru în acest joc lingvistic pentru a-mi defini drumul profesional. Dintre toate profesiile pe care le-am practicat până în prezent – jurnalist, profesor, secretar literar, P.R., copywriter – cel mai mult mă identific cu profesia de jurnalist (chiar dacă toate celelalte mi-au adus și/sau îmi aduc satisfacții), pentru că, în esență, mă identific cu libertatea. De conștiință, de exprimare, de acțiune, de mișcare.

                      Am început acest drum profesional în anul 2003, la Trustul de Presă ”Deșteptarea”, ca redactor la Secția ”Cultură – Învățământ”, coordonată de domnul Ștefan Olteanu, primul meu mentor în jurnalism profesionist. Au urmat zece ani de presă scrisă, care mi-au construit și definit personalitatea (timp în care am făcut și un masterat în jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării București). Dar spre anul 2013, care m-a prins la un alt ziar din Bacău, climatul presei se schimbase foarte mult, munca nu mai era plătită la valoarea ei, presa nu mai era ”a patra putere în stat”. Și am ales, din nou, libertatea. Și respectul de sine.

                      Așa că mi-am schimbat total cariera, am dat Concursul Național de Titularizare, și am intrat în învățământ, ca profesor al Palatului Copiilor Bacău, instituție de învățâmânt non-formal, subordonată Ministerului Educației. Dar jurnalismul era deja în sângele meu. Așa că, începând de atunci, coordonez cursurile de Jurnalism și Public Speaking, adresate copiilor cu vârste între 7 și 18 ani, pe care îi pun, în funcție de nivel, în contexte reale de practică jurnalistică. Merg pe teren, scriu articole, iau interviuri, fac fotografii. Cele mai bune materiale sunt publicate în ziarul ”Deșteptarea”, care ne-a fost partener în ultimii ani, gest de noblețe profesională, pentru care îi mulțumim.

                      Nu îi ”pregătesc” neapărat să devină jurnaliști – deși sunt elevi care au urmat studii universitare în domeniu și acum practică jurnalismul la nivel național – ci le ofer aceste contexte care să îi formeze, cum m-au format pe mine. Ca mai devreme sau mai târziu să se identifice și ei… cu libertatea. De conștiință, de exprimare, de acțiune, de mișcare. Cu respectul de sine, cu dreptul de a ști, de a oferi și de a cere adevărul. Cu privirea sigură a unui om care nu poate fi mințit, o privire care spune: ”Don’t insult my inteligence! I know.”  (Laura HUIBAN)

                      Inspectoratul Școlar Județean Bacău oferă „a doua șansă” elevilor care au abandonat sistemul de educație

                      În prezent, Inspectoratul Școlar Județean Bacău derulează două proiecte cu finanțare europeană care au ca principal obiectiv creșterea numărului de tineri NEETs șomeri, cu vârsta între 16 și 29 de ani, care se întorc în educație, prin programe de tip a doua șansă, inclusiv prin programe de formare profesională inițială.

                      Toate activitățile din proiecte sunt gândite astfel încât să răspundă cât mai eficient nevoilor identificate, să ducă la creșterea accesului la educație pentru tineri NEETs, să îi sprijine în finalizarea educației de bază din cadrul învățământului și să ofere suport individualizat, pentru fiecare beneficiar, în vederea asigurării unei integrări durabile a acestora, atât în educație, cât și pe piața muncii.

                      Practic, se oferă o „a doua șansă” celor peste 800 de tineri, din categoria NEETs, identificați prin aceste două proiecte, de a-și continua studiile și chiar de a finaliza învățământul minim obligatoriu, conform legislației specifice din România, așa cum reiese chiar din titulatura celor două proiecte, respectiv „You NEET education – Măsuri de educație de tip a doua șansă pentru tinerii NEETs din județul Bacău” și „REEDU – Activarea tinerilor NEETs”. Implementarea acestor activități de susținere educațională, psihologică și socială a beneficiarilor se desfășoară până la finalul anului 2023. Roxana Cerghici (Neagu)

                      Fotbal după model german

                      În anul 2015, Asociația Județeană de Fotbal Bacău a devenit o asociație europeană, grație parteneriatului încheiat cu Asociația de Fotbal și Atletism din Westfalia, a doua cea mai mare asociație din Germania. De atunci și până azi, colaborarea cu partea germană a cunoscut etape importante, începând cu participarea zecilor de tineri din Bacău și Buhuși la Ruhr Games, cel mai mare festival de sport și tineret din Europa, și continuând cu prezența altor câtorva zeci de copii care au fost prezenți la diferite activități fotbalistice în campusul din Kamen-Kaiserau, acolo unde-și are sediul asociația germană parteneră.

                      Și județul Bacău a fost o gazăa primitoare pentru echipele de arbitri din Germania, dar și pentru conducătorii acesteia. În plus, în perioada Pandemiei, asociația din Westfalia a trimis către fotbalul băcăuan, în mai multe rânduri, echipament sportiv Adidas. Anul 2023 va reprezenta o nouă bornă în cadrul acestui parteneriat, în sensul în care, la Bacău, vor fi prezenți doi-trei antrenori germani, de la loturile naționale de fotbal, care vor interacționa cu antrenorii băcăuani.  (Cristian SAVA)

                      Identitate asumată

                      În vremurile astea când am adus la nivel de artă meşteşugul de a ne înşela creierul mă încăpăţânez să cred că mai există niscaiva repere palpabile. Ne extaziem când gustăm îngheţată „cu aromă de căpşuni”, cînd mâncăm „topping pentru pizza” în loc de mozzarella sau când „vizităm Luvru” folosind o cască de realitate augmentată. Când nu am mai găsit răspuns la întrebarea „cui foloseşte”, am renunţat să mai rătăcesc printre fake-urile nebuniei cotidiene şi am ales informaţia care construieşte.

                      Pentru că asta este Revista ATENEU: spaţiul în care promovăm mare parte din ceea ce defineşte identitatea Bacăului. Este o publicaţie care apără (uneori cu îndărătnicie!) reperele stabilite cu aproape o sută de ani în urmă (în 1925, nu uitaţi!)  de cei doi întemeietori care marchează în mod incontestabil spaţiul cultural băcăuan: George Bacovia şi Grigore Tabacaru. Acum, când ni se propune jurnalismul on-line „cu aromă de presă”, iată că „Ateneul” rămâne „o publicaţie print” care încă „mai iese de sub tipar”, cu „fani” care aşteaptă poştaşul ca să le aducă abonamentul şi cu „scrisori primite la redacţie”.

                      Ne apropiem de cea de-a 60-a aniversare a seriei noi (2024). Colaboratorii şi cititorii noştri – adică prietenii adevăraţi şi vii! – nu ne dau like-uri; ei ne sună sau ne trimit depeşe prin poştă pentru a ne critica sau pentru a ne felicita. Ei ştiu că există o redacţie unde pot să vină ca să discute faţă-n faţă cu semnatarii articolelor. Direct, nu ascunşi în spatele unui avatar sau sub protecţia unui pseudonim. Ne place să fim împreună, să „tocăm” subiectele până ne punem de acord. Avem convingerea că astfel contribuim la definirea măcar a unei infime părţi din identitatea acestei minunate comunităţi băcăuane căreia îi aparţinem. (Ştefan RADU)

                      Dar unde sunt zăpezilede altădată?

                      Nu știu cum, dar și după douăzeci și ceva de ani de când am plecat de la ”Deșteptarea”, în mintea mea redacția a rămas tot în sediul vechi, acolo unde sunt acum ”Taxele și Impozitele Locale”. Acu’ câțiva ani, chiar am urcat spre fostul birou ”Sport” – o mică feudă pe care o stăpâneam în devălmășie cu Dan Sion și Cristi Sava, un falanster ciudat unde nu intrau decât arar poștașul care ne aducea bănuții de la colaborăriile din presa centrală, soțiile, prietenele noastre și sticlele de Traminer ori bere, după chef și sezon. Holurile erau acum albe, ca de spital. Mie îmi plăceau coridoarele alea mai gri, cu iz de cinematograf vechi unde miroase a hârtie de ziar și a fum de țigară, acum era prea multă lumină, prea clar, prea nu știu cum altfel…

                      Ce mic era, mi-am zis după ce am deschis ușa. Unde naiba or fi încăput trei, nu, stai!, patru birouri? Cel mai ordonat era a lui Cristi Sava, probabil că de aia a ajuns el arbitru și ulterior șef al Asociației de Fotbal. Tocmai de aceea dacă aveam un musafir, mai ales feminin, biroul lui, in absentia, evident, îl putea găzdui cu eleganță… Al meu și a lui Sion era birouri mai… futuriste. Dacă așa se pot numi cupele de alamă sau nichel pe care le foloseam pe post de scrumiere, borcanele de muștar în loc de porțeleanuri de Servers… Fumam pe atunci ca niște turci, articolul și țigara, nici nu mergea altfel. Mai jucam tenis – poate mă ajută ei, foștii colegi, nu mai știu cu ce, globuri de Crăciun poate, între birouri, partide serioase, cu arbitru și patimi sportive pe măsură.

                      Dincolo de boemă, umblam mult pe atunci prin tot județul, ba chiar și prin țară, iar vreme de ani buni n-am avut prea multe sâmbete ori duminici libere. Eram însă tineri, acum mi se pare neverosimil de tineri și nu conta prea mult. Zeci, sute, mii de ore de documentare pe teren, prin săli de sport, cu frustrantul chin de a alcătui câte un clasament la diviziile A, B, dar mai ales la C și D, unde, pe vremea aceea, ”sursa” scorului era vreun paznic uitat pe la Petrolul Moinești sau Minerul Comănești care sărea gardul să ne spună din jumătate în jumătate de oră, la un telefon fix, cât mai e scorul… Hei, hei, ce vremuri, când o mica omisie de golaveraj îți ducea pe Apa Sâmbetei un clasament întreg!
                      După peste douăzeci de ani, tot în presă, dar în cea audio-video, la TELE 1. O altă poveste construită cu migală, pas cu pas, astăzi foarte aproape de un nou început, loc unde chiar mi-am propus să invit, rând pe rând, la un podcast, foștii colegi și, evident, în primul rând pe Dan și Cristi. Poate facem și un tenis de masă, globuri avem acum destule. De fumat m-am lăsat în schimb. Și ei, din câte știu. Dar de băut aș bea cu băieții un pahar cu vin, un Traminer, Dane, ca pe vremuri și ghici ce piesă aș pune, o, nu nu pe casetofonul ăla vechi care funcționa cu un cuțit pe post de antena, ci pe vreun lap-top, telefon, etc. Cum ce melodie? Cat Stevans: father and son, îți mai amintești? Ce bine se mai potrivesc acum versurile acestea: ” It’s not time to make a change/Just relax, take it easy/ You’re still young, that’s your fault/There’s so much you have to know…”

                      La mulți ani, ”Deșteptarea”, la cât mai multe numere și timp de depănat amintiri, ziarul ăsta este, vrem nu vrem, parte din legenda personală a multora dintre noi, parte din istoria unui oraș! Să ne trăiți! (Sebi ȘUFARIU)

                       

                      (Victor Eugen Mihai- VEM)

                       

                       

                      Facilități pentru angajații, încadrați cu salariul minim

                        După ce Guvernul României a decis creșterea salariului minim brut pe țară de la 2.550 lei la 3.000 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2023, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) vine cu precizarea că, potrivit OUG 168/2022, art.XXXVII, pentru 200 lei din retribuția respectivă nu se datorează impozit pe venit, iar această sumă nu va fi cuprinsă în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale (CAS) obligatorii.

                        Dar această scutire este acordată, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, două condiții. Astfel, beneficiarul trebuie să-și desfășoare activitatea, cu normă întreagă, în virtutea unui contract individual de muncă, iar nivelul salariului de bază brut lunar (fără sporuri și adaosuri), înscris în actul menționat, trebuie să fie egal cu cel minim pe țară (3.000 lei).

                        Pentru domeniul construcțiilor, în perioada 1 ianuarie 2023-31 decembrie 2028, salariul de bază minim brut garantat în plată a fost majorat de la 3.000 lei la 4.000 lei (fără indemnizații, sporuri și alte adaosuri). Așadar, și la această sumă, pentru 200 lei nu vor fi reținute contribuția socială, la sistemul public de pensii, și nici impozitul. Dar suma de 200 lei va fi luată în considerare, în ambele situații, la calculul punctajului lunar necesar stabilirii pensiei.

                        De scutirea menționată mai sus, și din județul Bacău se vor bucura zeci de mii de persoane. Potrivit statisticilor afișate de către CNPP pe site-ul ei, la începutul lunii noiembrie, în județul Bacău, erau 131.731 persoane asigurate în sistemul public de pensii. Marea majoritate a asiguraților sunt angajați, iar dintre aceștia foarte mulți sunt încadrați cu salariul minim brut pe economie.

                         

                        Cum a tras șeful poliției poloneze cu o rachetă în propriul birou și cum, de fapt, nu e el de vină, ci rușii

                        Precum se știe, acum câteva zile, șeful poliției poloneze a ajuns la spital după ce în biroul său a avut loc o explozie. Mai târziu s-a aflat că chiar șeful politiei a provocat explozia, după ce a tras cu un lansator primit cadou de la un comandant ucrainean. Inspectorul general Jarosław Szymczyk a povestit pentru Rzeczpospolita cum s-a întâmplat fenomenul. Ceea ce e mai interesant este faptul că ditamai șeful poliției recunoaște senin că a încălcat o grămadă de reguli care se regăsesc nu doar în legislația privind armele și munițiile dar care țin pur și simplu de bunul simț.

                        El povestește cum a primit de la comandantul șef al Poliției Naționale a Ucrainei un tub al unui lansator de grenade, care – după cum a spus el – era un tub gol, folosit, transformat într-un difuzor care poate fi utilizat prin Bluetooth. Ulterior, șeful Serviciului de Stat al Ucrainei pentru Situații de Urgență, generalul Serhiy Kruk, cu care s-a întâlnit a doua zi, i-a arătat camera unde au fost strânse diverse arme și muniții utilizate de serviciul lor. „Acestea sunt obuze neutralizate, lansatoare de grenade, elemente de tancuri și avioane. La sfârșitul conversației, generalul Bondar (adjunctul lui Kruk) a spus că are un astfel de suvenir pentru noi. Era un tub similar de la un lansator de grenade folosit”. Polonezul spune că a întrebat dacă echipamentul este în siguranță și dacă îl pot  transporta. Li s-au dat asigurări că da, pentru că acest dispozitiv este fără explozivi, este fier vechi. „Știu că ucrainenii oferă cadouri de acest tip altor reprezentanți ai serviciilor, tot din Europa. Oricum, adjunctul meu a primit un element similar, uzat, în timpul vizitei recent în Ucraina, iar în iunie am primit și un element dezarmat ca suvenir. Cadourile au fost puse într-una din mașinile noastre. De la Kiev am plecat direct în Polonia, fără cazare, au fost doar două opriri pentru realimentare. Nu ne-am lăsat niciodată mașinile nesupravegheate”.

                        Pe 14 decembrie, când a ajuns la birou, polonezul spune ca tuburile stăteau pe podea, într-o cameră îngreunând circulația. „Mi-am scos haina și am vrut să le rearanjez. Am prins tubul lansator de grenade din partea inferioară, m-am aplecat ușor și l-am ridicat într-o poziție verticală. Când l-am pus jos, a fost o explozie uriașă. Am fost asurzit, am auzit un țipăit mare și un șuierat în urechile mele. Un element s-a dus la podea, iar altul a explodat, motiv pentru care două etaje sunt distruse – podeaua și tavanul – într-o linie verticală”.

                        Șeful poliției crede că lansatorul a fost schimbat pe parcurs și, în locul celui folosit, i s-a pus unul nefolosit doar pentru a-l compromite deoarece a solicitat șefului Interpolului excluderea Rusiei din structurile acestei organizații. „Dacă mă pot învinovăți pentru ceva, este că am avut prea multă încredere. Dar nu îmi pot imagina că nu am încredere în serviciile cu care lucrăm într-un astfel de parteneriat. Nu acceptăm transporturi ambalate, iar dacă ar fi să le verificăm pirotehnic, am înnebuni. Nu sunt un iubitor de gadgeturi, dar în timpul călătoriilor în străinătate primesc diverse cadouri. Am vrut să dau aceste tuburi goale de lansator de grenade ca suvenir. Sunt convocat la o audiere în calitate de victimă, lucru pe care vreau să îl subliniez”.

                        Un scurt bilanț

                          Zilele acestea se încheie un an greu din multe puncte de vedere. O perioadă cu un război la granițele țării noastre, cu criză economică și multe provocări interne și internaționale ce ne-au tulburat liniștea de toate zilele.

                          Conform credinței populare însă înnoirea anului conține în sine ideea speranței în mai bine, iar noi ca buni creștini suntem datori să menținem vie și curată această speranță! Încrederea aceasta în viitor are nevoie de susținere prin solidaritatea comunității noastre, prin generozitatea specifică nouă, băcăuanilor, prin întrajutorarea semenilor mai puțini norocoși. Toate aceste gesturi ne fac mai puternici!

                          Când sărbătorile bat la ușă este și o ocazie bună de a face un bilanț față de aspirațiile noastre de a lăsa o lume mai bună decât cea pe care am primit-o. Putem să spunem cu conștiința împăcată că am muncit concret cu toții în anul ce se încheie pentru a crea o comunitate mai bună, mai prosperă și mai demnă. Însă mai sunt multe de făcut, iar pentru asta îmi doresc să ne revedem sănătoși în 2023!  Vă mulțumesc fiecăruia în parte pentru că m-ați ajutat, într-un fel sau în altul, de-a lungul acestui an greu, cu multe sfaturi, dar și cu multe critici contructive.

                          Vă doresc sincer ca Nașterea Domnului să vă aducă sănătate, împliniri și pace! Un An Nou mai bun, cu mai puţine necazuri, cu mai multă speranţă şi încredere că ne va fi tuturor mai bine! 

                          Liviu Miroșeanu

                          Președinte PNL municipiul Bacău, viceprimar al municipiului Bacău

                          „Îmi doresc să avem pace, sănătate, forța și voința comună de a continua modernizarea Bacăului!”, spune primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu

                            Anul 2022 a însemnat numeroase proiecte administrative. Municipiul Bacău este acum un șantier, datorită investițiilor care se fac la rețeaua de iluminat public, la coridoarele nemotorizate, la demolarea garajelor sau lucrările la Cinema Orizont, Creșele 9 și 3. La ce să ne așteptăm în anul 2023, discutăm cu primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, într-un interviu de sinteză.

                            -Domnule primar, cum ați descrie anul 2022 din punct de vedere al proiectelor derulate? 

                            -Anul 2022 a însemnat debutul unor proiecte la care s-a muncit intens în primărie, unele inițiate anterior, altele în ultimii doi ani. Cred că în acest an s-au deschis șantiere importante, cu rezultate care se vor vedea începând cu 2023. Am continuat și seria investițiilor punctuale care au însemnat confort și condiții de trai mai bune pentru băcăuani.

                             

                            -La ce vă referiți?

                             

                            -Cred că proiectul cu cel mai mare impact în acest moment este demolarea garajelor. Anul acesta, am reușit să facem documentația și să demolăm peste o mie de garaje –  așa cum ne-am și propus, iar planul nostru include tot atâtea anul viitor, dacă și consilierii locali vor fi de acord.

                            În locul „catacombelor”, (pentru că am găsit ceva de neimaginat în aceste garaje – alte construcții, beciuri), așa cum s-a văzut, fie s-au făcut reparații și amenajări punctuale de noi locuri de parcare, fie am intrat cu proiecte de investiții. Suntem aproape de a finaliza primul mare proiect de resistematizare, în zona Bradului-Tipografilor. În locul celor 17 garaje demolate în luna ianuarie, s-au realizat peste 90 de locuri de parcare, 16 pentru motociclete, 70 de locuri de biciclete, două puncte de încărcare a mașinilor electrice, spații de joacă și de socializare.

                            Iar dotările vor fi înconjurate de spații verzi, mare parte dintre arbori și arbuști urmând să fie plantați în primăvară. Sistemul de iluminat a fost modernizat.

                            Sunt convins că este o schimbare așteptată de cetățeni și care le va aduce confort tuturor celor care locuiesc în zonă, nu doar celor care dețineau garaje.

                             

                            -Cred că se mai execută un alt proiect similar și în alt cartier.

                             

                            -Al doilea proiect de același tip este între străzile Ardealului, Martir Horia, Cloșca Martir și Mioriței.

                            La fel, zona va beneficia de  instalații de supraveghere video și instalații de iluminat stradal și  arhitectural, platformele de gunoi existente vor fi reamenajate, vor apărea zone verzi, un loc de joacă pentru copii, dar și un spațiu pentru relaxare ce se va mobila cu elemente de mobilier urban din beton și un loc de agrement pentru adulți, cu echipamente pentru sport.

                            În locul celor 46 de garaje, apare o zonă cu multiple funcționalități pentru toți cei care locuiesc acolo și126 de locuri de parcare, 13 locuri pentru motociclete și un rastel pentru 40 de biciclete.

                            Ca și pe Tipografilor-Mioriței, suprafețele verzi reprezintă o componentă importantă a proiectului: 5.200 mp de spații verzi vor fi reabilitați.

                            Se vor amenaja trotuare în suprafață de 1.134 mp. Contractul are o valoare de 4,6 milioane de lei, iar termenul de execuție este de 6 luni.

                            Este modelul pe care îl vreau replicat în zonele unde au fost demolate garaje și spațiul permite.

                            Sper că utilitatea, frumusețea și avantajele acestui tip de resistematizare urbană îi vor determina pe consilierii locali să voteze proiecte asemănătoare și pentru alte cartiere din Bacău.

                             

                            -De ce? Întâmpinați probleme?

                             

                            -Până acum, m-am lovit de refuzul unor consilieri de a vota trei proiecte similare în zonele unde au dispărut bateriile de garaje: Logofăt Tăutu – Neagoe Vodă – Banca Națională; Slănicului – Neagoe Vodă – Logofăt Tăutu; Ștefan cel Mare – Iosif Cocea – 22 Decembrie. Costul acestor proiecte este de 4 milioane de euro, însemnând parcări, locuri de joacă, sistem de iluminat, spații de relaxare pentru cetățeni, plantarea de arbori și arbuști, parcări pentru biciclete și stații de încărcare a mașinilor electrice. 447 de locuri de parcare auto, 62 pentru motociclete, 102 pentru biciclete și 2.286 metri pătrați de suprafețe amenajate pentru cetățeni – toate acestea s-ar putea realiza dacă și consilierii locali ar vota favorabil. Până acum, au refuzat invocând diverse motive, toate legate de o logică electorală, sunt convins!

                             

                            -Iar pe parte de infrastructură?

                             

                            -Aici, pe lângă contractele cadru pe care le-am semnat cu două firme mari pentru asfaltări, reparații, trotuare, aș menționa că au început lucrările la primul coridor de deplasări nemotorizate. Este vorba despre cel care va lega centrul orașului de zona de sud, respectiv până la strada Aeroportului. Acest proiect, care a început deja, include, pe lângă amenajarea pistelor de biciclete, și amenajare peisagistică și foarte important, reabilitarea Pasajului subteran Letea. Vreau ca această subtraversare să fie cu adevărat funcțională, atât pentru pietoni, cât și pentru persoanele cu dizabilități, bicicliști, pentru ca să nu se mai practice traversarea ilegală și mai ales periculoasă a căilor ferate.

                            Totul se completează cu  instalarea a 39 de sisteme LED și 14 sisteme de iluminat de siguranță. Investiția este de circa 2.8 milioane de euro, fonduri europene pe POR.

                            Sunt convins că, prin crearea infrastructurii necesare, vom încuraja deplasarea cu bicicleta prin oraș, ceea ce va mai reduce din valorile de trafic și aglomerație.

                            Al doilea contract pe care l-am semnat vizează coridorul de pe străzile Gării, Mioriței, Vadu Bistriței și Nicu Enea. Investiția este de 1.2 milioane de euro, pentru același lucru: piste de biciclete, modernizarea trecerilor de pietoni, mobiler urban, indicatoare piste velo și separatoare de benzi.

                            Așteptăm să găsim un contractor pentru traseul Parcul „Cancicov” – Stadion – Bazinul de înot -Universitatea „Vasile Alecsandri”. Sunt încrezător că asta se va întâmpla cât mai curând, astfel încât anul viitor să se lucreze la acest proiect important pentru comunitatea băcăuană.

                            Și, nu în ultimul rând, am reușit să semnăm și contractul pentru Sistemul de management inteligent al traficului. Știu că se vorbește în Bacău despre un astfel de sistem de circa 10 ani de zile. Practic, 58 de intersecții și 30 de treceri de pietoni din Bacău vor avea semafoare noi, camere de supraveghere și sisteme moderne de fluidizare a traficului. Valoarea contractului este de 17,7 milioane de euro, tot fonduri europene.

                            Vor fi instalate automate de dirijare a circulației, vor fi montate echipamente care să permită comunicarea între intersecții, dispozitive acustice și dispozitive push-button, în carosabil vor fi introduse bucle inductive de trafic/senzori wireless pentru monitorizarea traficului și vor fi montate camere video și echipamente de transmitere a datelor.

                            Proiectul va reprezenta o mare provocare, mai ales în contextul celorlalte lucrări care se desfășoară în prezent în oraș sau care vor deschise în viitorul apropiat. Cea mai mare preocupare a noastră este stabilirea unei bune coordonări între acest proiect, cel al modernizării iluminatului public și cel al pistelor de biciclete.

                            Am convingerea că echipa din primărie va reuși să gestioneze această provocare și rezultatul va fi unul pe măsura eforturilor depuse.

                             

                             

                            -Sunt și o serie de șantiere deschise în clădiri. Care sunt cele mai avansate?

                             

                            -Cred că reabilitarea fostului Cinema Orizont care va deveni Hub pentru tineret este în cea mai avansată fază. Acolo, termenul de predare este începutul anului viitor. Și aici se lucrează cu fonduri europene, 2.1 milioane de euro. Clădirea va avea o utilitate publică: spații de lucru pentru tinerii la început de drum în antreprenoriat și spații pentru workshopuri, expoziții, ateliere, prezentări, o cafenea publică cu grădină la etaj și chiar posibilitatea de a avea proiecții de film, adică menirea inițială a clădirii.

                            Continuăm renovarea și modernizarea spitalului TBC –  proiect de 4 milioane de euro, tot fonduri POR și contribuție de la bugetul local.  Clădirea destinată spitalizării de zi va fi finalizată curând.

                            Continuă reabilitarea, consolidarea și supraetajarea Ambulatoriului și a Centrului Radiologic. Este cea mai importantă și completă investiție făcută în acest spital de la construcția acestuia în anul 1958. Investiția va fi încheiată la finele anului viitor.

                            Unitatea spitalicească va avea, pentru prima oară, un aparat radiologic mobil și un computer tomograf.

                            Mă bucur că, în tot acest timp, activitatea medicală nu a fost întreruptă nicio clipă. Echipa medicală a fost relocată în cele 12 module amenajate și dotate corespunzător în zona denumită „orășelul medical”.

                            Am susținut financiar și finalizarea lucrărilor de la parterul și de la subsolul (secția Anatomie Patologică) Spitalului Municipal „Sf. Maria”. Etajele superioare 4 și 5 sunt operaționale și utilizate de Spitalul Județean pentru cazurile de COVID și boli infecțioase. În toamna acestui an, așa cum știți, consilierii locali au decis să transferăm clădirea Spitalului Municipal „Sf. Maria” către Consiliul Județean Bacău, unde se speră finalizarea prin fonduri guvernamentale sau PNRR.

                             

                            -Există investiții și în infrastructura școlară.

                             

                            -Așa este. Printre șantierele de care m-ați întrebat se numără și cele două reabilitări și modernizări ale creșelor 9 și 3. Creșa 9 din cartierul CFR este finalizată, se face momentan recepția ei. Proiectul a fost în valoare de 455 de mii de euro, fonduri europene.

                            Se lucrează în prezent și la Creșa nr. 3, de pe str. Pictor Andreescu. Valoarea proiectului este de aproximativ 500.000 de euro.

                            Investiția presupune creșterea eficienței energetice a clădirii, reparații, igienizare, refacerea completă a interioarelor, modernizarea spațiilor de serviciu, reabilitarea blocului alimentar și dotarea sa, realizarea unei scări metalice exterioare de incendiu și, evident, dotări pe măsura noului spațiu.

                            Din suma totală a proiectului, 98 la sută este acoperită de finanțarea nerambursabilă.

                            Există și câteva elemente surpriză, descoperite odată cu intrarea în șantier, dar cred că și constructorul înțelege urgența realizării lucrărilor, pentru a fi pregătiți în toamna anului viitor să readucem copiii de vârstă antepreșcolară într-o creșă conformă cu noile cerințe europene.

                            Și tot anul viitor încep lucrările la o creșă nouă în cartierul Șerbănești. Ar fi prima realizată în acea parte a orașului. Licitația pentru proiectarea și construcția creșei de 110 locuri din cartierul Șerbănești s-a încheiat, a fost desemnat un constructor și s-a semnat contractul. Investiția va avea o valoare de 2.7 milioane de euro și se realizează prin Ministerul Dezvoltării. Am spus de la bun început că sunt un susținător al măsurilor pe termen lung, care aduc beneficii pentru toți părinții, în sensul de a-i sprijini să își crească copiii armonios.

                            Iar la capitolul învățământ, dacă îmi permiteți să completez, am finalizat și livrarea echipamentelor în proiectul de digitalizare a învățământului. Am distribuit deja tablete, laptopuri, table inteligente, routere și proiectoare, în valoare de circa 3,8 milioane de euro. Suntem primul municipiu reședință de județ care a semnat un contract de finanțare europeană  în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba despre „Renovare integrată a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” – Bacău, în valoare de cca. 6 milioane de euro, la care se lucrează deja, având o mare provocare, de a găsi spații pentru derularea în bune condiții a cursurilor pe perioada lucrărilor.

                            La aceste mari investiții se adaugă o serie de dotări punctuale în cantinele de la școli și grădinițe. Și evident, plata burselor elevilor, un efort bugetar lunar de 1,52 milioane de lei pentru 105 burse de performanță, 4.177 burse de merit, 1.214 burse de studiu și 2.292 burse de ajutor social.

                             

                            -Pentru pensionari a fost un an dificil, la fel se anunță și pe viitor.

                             

                            -Așa este, iar vârstnicii au fost mereu în atenția noastră. Am susținut și anul acesta acordarea tichetelor de sărbătorile pascale și cele de Crăciun. Circa 12.000 de tichete valorice au ajuns la aceste familii cu venituri modeste. Iar în semn de respect față de cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, am dublat valoarea premiului de la 500 de lei, la 1.000 de lei. Pentru vârstnicii de la Căminul de bătrâni de pe str. Aleea Ghioceilor, în ultimii doi ani am făcut investiții ce depășesc 500.000 de lei.

                            Pentru prima oară a fost modernizat ascensorul de persoane din incintă. Au fost renovate și modernizate grupurile sanitare de la parter, precum și instalația de alimentare cu apă de la bucătărie. Au fost achiziționate 15 paturi medicale și alte echipamente medicale, precum și aparatură pentru modernizarea bucătăriei, noptiere, lenjerii și huse impermeabile pentru toate camerele. Fiecare cameră a fost dotată cu frigider și televizor propriu.

                            Totodată, pentru pensionari am susținut integral sau parțial abonamente la transportul în comun.

                            -La ce ne așteptăm în 2023?

                             

                            -Continuă proiectul de modernizare a iluminatului public. Au fost înlocuite câteva mii de corpuri de iluminat cu unele de tip led, s-au montat sute de stâlpi metalici și s-au modernizat 59 de puncte de aprindere. Economiile sunt semnificative, având în vedere că după ora 24.00, intensitatea scade, drept urmare și consumul.

                            Parcurile Nord și Spicul trec în aceste zile printr-o modernizare necesară și așteptată. Sunt primele, sper eu, dintr-o serie de investiții care se vor face etapizat de anul viitor. Avem 44 de locuri de joacă la care avem studii DALI finalizate. Proiectele presupun amenajarea terasamentelor, turnarea unui nou covor de protecție din tartan și dotarea cu echipamente noi de joacă. Iar aceste prime două parcuri sunt doar un exemplu care va fi replicat anul viitor, în limita bugetului pe care îl vor aproba consilierii locali.

                            Fostul sediu al Bibliotecii Județene „C. Sturdza”, clădire în care funcționează actualmente Starea Civilă, a intrat într-un amplu proces de reabilitare care se va finaliza tot anul viitor.

                            Proiectul, în valoare de 289.969 de lei, prevede îndepărtarea umezelii și a igrasiei, înlăturarea vopsitoriei exterioare, refacerea tencuielii și aplicarea unui strat nou de var.

                            Clădirea a fost reabilitată în urmă cu 12 ani, o investiție la acea dată de 2.5 milioane de lei.

                            Între timp fațada imobilului s-a deteriorat considerabil, motiv pentru care am considerat că se impun lucrări urgente pentru refacerea acesteia.

                            Trebuie să înceapă și șantierele pentru coridoare, așa cum am spus, dar și alte investiții necesare. Și evident, îmi doresc să avem votul consilierilor pentru resistematizările urbane de care vorbeam la început!

                             

                            -Care este mesajul dumneavoastră pentru băcăuani?

                             

                            -Anul 2023 este unul al provocărilor pentru noi toți. Pentru fiecare familie, Pentru noi toți, ca și comunitate. Pentru că acesta este rostul administrației, să lucreze pentru cetățeni și pentru bunăstarea lor.

                            Ca de fiecare dată, ne dorim să realizăm multe lucruri, iar pentru asta vom avea nevoie de bani, pe care vrem să îi atragem din mai multe surse, de la bugetul de stat, fonduri europene sau PNRR.

                            Sunt un optimist moderat, dar le pot promite băcăuanilor că voi face tot ce se poate pentru a finaliza ceea ce am început și să pornim noi investiții. Sunt convins că orice proiect care se concretizează va aduce, pe lângă confort cetățenilor, noi locuri de muncă și perspective de dezvoltare pentru afaceri. De aceea, vreau să le mulțumesc băcăuanilor pentru răbdare și împreună vom vedea materializate proiectele care fac din orașul nostru unul modern, cu servicii de calitate.

                            Le doresc tututor  un An nou 2023 cu sănătate, bucurii și pace! Dumnezeu să binecuvânteze băcăuanii!