19 martie 2024
EvenimentOneștenii nu au apă la robinet de trei zile. UPDATE

Oneștenii nu au apă la robinet de trei zile. UPDATE

Lucrările de remediere a celei de-a patra avarii au fost finalizate. În jurul orei 12:00 au fost inițiate procedurile de umplere a conductei de aducțiune . Programul de furnizare al apei potabile în orașul Târgu Ocna pentru astăzi , 15.09.2019 va fi reluat, începând cu orele 19:00, dupa umplerea rezervoarelor.

… M. M
De trei zile oneștenii dar și locuitorii din Târgu Ocna, Târgu Trotuș, Pârgărești și Cașin (localități ce sunt racordate la conducta de aducțiune cu apă potabilă de la Barajul Valea Uzului), trăiesc un adevărat calvar deoarece la robinete nu curge nici o picătură de apă. În cursul zilei de vineri 13 septembrie o avarie produsă în zona Parcului Măgura din Târgu Ocna a lăsat localitățile menționate fără apă. Inițial oneștenii au fost anunțați de către operatorul apei potabile din municipiu (de Centrul Zonal RAJA Constanța) că în cursul serii de vineri vor putea beneficia de apă potabilă pentru o scurtă perioadă de timp. Așteptările locuitorilor Oneștiului (al doilea municipiu al județului Bacău) au fost zadarnice și faptul că ”lucrările de remediere a avariei apărute sunt de o complexitate deosebită și se desfășoară în condiții grele” – după cum se menționa în comunicatul transmis de RAJA Constanța duminică 15 septembrie în jurul orei 13), a făcut ca pe aceste meleaguri trotușene să fie trei zile de când apa potabilă este oprită.

Mai mult, RAJA menționează că a fost informată de către Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) că ”se prelungește durata remedierii avariei pe o perioadă ce nu poate fi determinată”.



Este de subliniat faptul că pentru remedierea avariei lucrează echipe mixte de la Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) și RAJA Onești, dorindu-se punerea în funcțiune a unei conducte de by – pass (de ocolire) deoarece lucrările de intervenție de pe conducta de aducțiune solicită un timp de lucru mai lung.

Această situație îi disperă pe locuitorii Oneștiului, ei fiind nevoiți să stea la izvoarele din preajma municipiului cu bidoane goale la cozi la care sunt zeci de persoane! Într-o situație alarmantă, fără apă, sunt persoanele bolnave, oamenii în vârstă, care nu se pot deplasa pentru a-și aduce apa necesară dar și mamele cu copii mici.

”Comunicatele RAJA în care se menționează că <> nu ajută la nimic! Unde este rezerva de la Cuciur, că nu am primit nimic? Această situație este una de urgență”, a menționat Gheorghe S. (51 ani, din municipiul Onești). El a precizat faptul că la nici o avarie ce depășește peste 10 ore în Onești nu se intervine pentru a fi asigurată apă în municipiu, prin rezevoare de fibră de sticlă amplasate pe străzi ori cu aducerea unor cisterne cu apă în cartierele din oraș.

Referitor la această situație oneștenii așteaptă și luarea unei atitudini de către autoritățile locale și de primarul municipiului, Nicolae Gnatiuc, considerând că ”este o bătaie de joc ceea ce se întâmplă!” Locuitorii municipiului consideră că este și o lipsă de comunicare, ei solicitând, după vizionarea unei postări de pe o rețea de socializare, de la locul avariei, să se menționeze dacă sunt echipele în teren ca să remedieze situația! ”Nu îmi aduc aminte de o avarie atât de mare în ultimii ani! Dar orice problemă ar avea, se poate estima un număr de ore pentru reparații”, a menționat Carmen A. în timp ce pe străzile municipiului Onești se vorbește că în situația aceasta ”oamenii se pot spăla cu apă plată, cumpărată din supermarket-uri!”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri