Reprezentanți ai Filialelor Județene Bacău din cadrul Asociației Veteranilor de Război, Asociației Naționale Cultul Eroilor și Asociației Militarilor în Rezervă și în Retragere din MApN au participat, într-un cadru solemn și plin de emoție, la o dublă manifestare dedicată memoriei și onoarei: comemorarea generalului Nicolae Șova, fiu al acestor meleaguri, erou național al Armatei Române, și sărbătorirea venerabilei Măndița Șova, văduvă de veteran de război, care a împlinit onorabila vârstă de 100 de ani.
Evenimentul a avut loc cu sprijinul familiei Șova și al autorităților locale, în prezența a numeroși invitați, membri ai comunității și militari în rezervă.
În discursul său, colonelul Costel Ciupercă a adus un elogiu personalității generalului Nicolae Șova, subliniind că acesta a fost „un ofițer model al Armatei Române, apreciat pentru calitățile sale de comandant, pentru bravura în luptă, pentru rigoarea și demnitatea sa, pentru cunoștințele sale militare și culturale solide și pentru curajul opiniilor exprimate cu fermitate”.
Colonelul a evocat cu respect și cuvintele generalului Vasile Atanasiu, care îl considera pe Nicolae Șova „printre marii noștri generali de război, care vor fi înscriși în istoria neamului și al cărui nume va fi aflat printre eroii săi”.
Cu profund respect, participanții au salutat-o pe doamna Măndița Șova, văduva veteranului de război și rudă apropiată a generalului, dorindu-i sănătate și ani senini în liniște și demnitate.
În cuvântul său, doamna primar Diana Narcisa Miclăuș a transmis un mesaj de recunoștință și a promis sprijinul administrației locale pentru organizarea, în luna noiembrie, a unei ceremonii speciale dedicate celor 140 de ani de la nașterea generalului Nicolae Șova.
Manifestarea s-a încheiat cu mulțumiri adresate plt. adj. pr. George Vizițiu, pentru organizarea impecabilă, devotamentul și implicarea sa în reușita evenimentului.
Cinstirea eroilor noștri este un act de memorie națională și de educație pentru generațiile viitoare.