28 martie 2024
CulturăO piesa greu de digerat in interpretarea elevilor de la "Vranceanu"

O piesa greu de digerat in interpretarea elevilor de la “Vranceanu”

Ne credem normali si-i consideram pe cei care nu se aliniaza ideii noastre despre lume a fi “anormali”. Noi, cu nevrozele noastre, nu tragediile familiare, fara viata personala dar atenti la imaginea publica, vom considera mereu ca suntem superiori unei femei care bantuie prin parc si despre care am auzit tot felul de povesti.

Dar daca tocmai femeia din parc este cea normala iar noi, cu povestile noastre care ne macina suntem cei anormali?

Piesa “Crash. Test. Dummy” scrisa de George Stefan vine sa ne arunce in aer echilibrul psihic. Cinci monologuri despre cinci cazuri de persoane aparent “normale” ne demonstreaza, insa, ca fiecare are demonii sai.



Fie ca e vorba de managerul de succes parasit de sotie, de “stirista” TV aparent fara griji dar si fara prieteni, de studentul la teologie care nu-L mai gaseste pe Dumnezeu, de angajata buna la toate de care a profitat profesorul ei pe cand avea doar 14 ani sau de inginerul a carei sotie a descoperit ca relatia lor e monotona si-si cauta scaparea in bratele altui barbat.

“De obicei jucam piese clasice insa ne-am gandit acum sa cautam ceva psihologic. Dintre sutele de piese citite am ales-o pe aceasta pentru ca in zilele noastre oamenii sunt extrem de superficiali si nu mai apreciza ceea ce au” – spune Adina Antohi, regizorul piesei jucate de trupa Transparency a Colegiului National Gheorghe Vranceanu.

“Ne-am gandit ca, poate, in felul acesta, putem sa transmitem un mesaj puternic”, a mai completat eleva de clasa a XI-a.

Au interpretat, astazi, pe scena Teatrului Municipal Bacovia, elevii: Andrei Manea, Andreea Horoiu, Stefan Bargaoanu, Andreea Vantu, Diana Tamas, Denisa Cioca, Radu Ungureanu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri