25 aprilie 2024
EvenimentNu se circulă între Conțești și Urechești

Nu se circulă între Conțești și Urechești

În județul Bacău, traficul a fost închis pe DJ 119 A Urechești – Sascut, între localitățile Conțești și Urechești.

„Nu se circulă pe un tronson de aproximativ patru kilometri, dar există varianta ocolitoare Urechești – Adjud”, a precizat ing. Lenuța Ardeleanu, directorul Serviciului Public Județean de Drumuri (SPJD) Bacău.

Pe celelalte drumuri județene se circulă în condiții de iarnă. E important ca mașinile mari – TIR-uri, camioane etc. – să fie dotate cu lanțuri de iarnă, lipsa acestora generând probleme pe drumurile în pantă, atunci când greutatea este mare, a mai precizat șefa SPJD.



La fel ca în iernile trecute, prin hotărârea Consiliului Județean, mai sunt închise alte șase tronsoane de drum cu trafic foarte redus: DJ 207 F Pădureni-Ilieși (pentru care este disponibilă varianta de ocolire Berești Bistrița-Pădureni-Racova-Ilieși), DJ 252 Ocheni-Găiceana (cu varianta de ocolire Huruiești-Ocheni-Dealu Morii-Găiceana), DJ 156 H Runc-graniță Neamț (drum închis, impracticabil, DJ 156B Blăgești-Băsești (drum închis-pod avariat), DJ 252 B Gioseni-Bazga (cu varianta de ocolire Chetriș-Gioseni-Horgești-Bazga), DJ 252F Bărtășești-Brad (cu varianta ocolire Iz. Berheciului-Brad).

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri