24 aprilie 2024
ActualitateNicusor Damian nu este de gasit in Bacau / Cu arcanul dupa...

Nicusor Damian nu este de gasit in Bacau / Cu arcanul dupa fratii Damian

Nicusor Damian, patronul de la Tracorom, a fost dat in consemn la frontiera. El a disparut de acasa, inainte ca politistii bacauani sa ajunga cu mandatul de retinere. Valeriu Damian a fost luat cu duba de la sediul firmei sale Helios si condus la Penitenciar. Fratii Damian si Daniel Pirgariu, cel din urma administrator la SC Dani Love SRL, au fost condamnati la cate trei ani de inchisoare pentru comiterea infractiunii de dare de mita.

Mandatele de arestare pentru fratii Nicusor si Valeriu Damian ca si pentru Daniel Pirgaru au ajuns in Bacau abia marti dimineata. Imediat ce au intrat in posesia lor, politistii bacauani s-au grabit sa le puna in aplicare. Valeriu Damian a fost gasit la firma sa “Helios&#8221 , care are sediul pe strada Milcov. El nu a protestat, atunci cand i s-au pus catusele la maini, dar nici nu si-a putut stapani lacrimile. Fara probleme s-a desfasurat punerea in aplicare a mandatului de retinere pentru Daniel Pirgaru. El a fost gasit acasa si nu s-a opus, atunci cand a primit “invitatia&#8221 sa urce in masina ce avea ca destinatie Penitenciarul Bacau. Surpriza mare a venit din partea lui Nicusor Damian, care nu era acasa. Sotia lui nu a putut da prea multe amanunte despre locul unde patronul de la “Tracorom&#8221 se afla in acel moment. Se stie doar ca pana in ziua de 29 septembrie, Nicusor Damian a fost internat la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. Dupa acea data, patronului de la Tracorom i s-a pierdut urma. Politistii inclin sa creada ca este vorba doar de o simpla coincidenta si nu de un act voit. Tinand cont de sanatatea sa precara, e posibil ca Nicusor Damian sa fie spitalizat la vreo unitate din tara. Insa pentru evitarea oricaror surprize, el a fost dat in consemn la frontiera. Intre timp, lucratorii de politie ii verifica periodic domiciliul, in cazul in care Nicusor ar aparea pe nepusa masa. Daca nu va fi de gasit in urmatorul interval de timp, patronul de la Tracorom va fi dat in urmarire generala.

Au incercat sa mituiasca un procuror



In urma cu doi ani, Nicusor Damian a fost arestat preventiv pentru afaceri necurate cu petrol. Din rechizitoriul intocmit de procurorii de la Ministerul Public, rezulta ca Damian, administratorul firmei Tracorom, a prejudiciat Ministerul Transportului cu 8,933 miliarde de lei, iar prin schimbarea calitatii unor produse petroliere a avut un castig de 7,190 miliarde de lei. Dupa ce a scapat de arest, Nicusor a contactat un procuror de la PNA, caruia i-a oferit bunuri si bani, cu conditia sa treaca cu vederea ilegalitatile comise de el, de fratele sau Valeriu Damian, patronul societatii Helios si de un alt asociat Daniel Pirgariu, administrator la SC Dani Love SRL Bacau. La data de 1 aprilie, fratii Damian i-au oferit procurorului suma de 100.000 euro. Apoi, procurorul a mai fost cautat si de Daniel Pirgariu. Acesta i-a promis reprezentantului PNA ca ii va da suma de 15.000 , pentru a da o solutie favorabila intr-un dosar in care era cercetat pentru mai multe infractiuni economice. Celor trei li s-au organizat un flagrant ca in filme, fiind prinsi cu mata in sac. Fratii Damian si Pirgariu au fost judecati pentru comiterea infractiunii de dare de mita. In plus, in sarcina lui Nicusor Damian s-a mai retinut si evaziune fiscala, din dosarul “Petrolul&#8221. Initial, cei trei inculpati au fost condamnati la trei ani cu suspendare, insa PNA a facut recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. In ziua de 14 septembrie 2005, instanta superioasa a decis ca fratii Damian si Pirgariu sa fie privati de libertate pentru trei ani. In cazul lui Nicusor Damian lucrurile sunt mai simple pentru ca el a stat deja opt luni in arest preventiv si mai are de executat doar 2,4 ani. Asta numai in cazul in care in momentul de fata nu-si pregateste “libertatea&#8221, motivata de sanatate. Pentru ceilalti doi, ziua de azi este deja a treia petrecuta dupa gratii.Scris de Lili ADOCHITEI

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri