De altfel, în expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal se arată că modificarea concepţiei privind existenţa infracţiunii continuate numai în ipoteza unităţii de subiect pasiv a fost generată de incompatibilitatea totală între această formă a unităţii legale şi pluralitatea subiecţilor pasivi, în condiţiile în care infracţiunea continuată a fost creată ca o excepţie de la aplicarea tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la extinderea nejustificată a domeniului de incidenţă al acesteia, în situaţii în care este vorba de o pluralitate de infracţiuni. Ulterior, însă, prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-a acceptat compatibilitatea limitată, în cazul anumitor categorii de infracţiuni, susceptibile de comitere în mod continuat, condiţia unităţii subiectului pasiv considerându-se îndeplinită şi atunci când “bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane” sau “infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, iar subiectul pasiv principal este unic” (art. 238 din Legea de punere în aplicare a noului Cod penal).
Deci schimbarea de optică a legiuitorului penal cu privire la unitatea şi pluralitatea de infracţiuni, în raport cu vechea codificare, afectează doar îndeplinirea condiţiilor de existenţă ale infracţiunii continuate, singura pentru care s-a introdus o cerinţă suplimentară, fără ca aceasta să influenţeze regimul juridic al celorlalte forme de unitate legală, precum şi de unitate naturală, inclusiv în ceea ce priveşte infracţiunea continuă, de esenţa căreia nu este unitatea de subiect pasiv, ci prelungirea, în mod natural, a acţiunii sau inacţiunii ce formează elementul material al laturii obiective, după momentul consumării.
În acelaşi context este de menţionat că, din modul de redactare a normei de incriminare cuprinse în art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, care face referire la “cel îndreptăţit la întreţinere”, aparent ar rezulta că legiuitorul a urmărit sancţionarea distinctă a făptuitorului pentru neplata pensiei de întreţinere faţă de fiecare creditor, însă o asemenea interpretare nu poate fi primită, întrucât calificarea activităţii ilicite ca unitate sau pluralitate de infracţiuni nu se realizează doar prin prisma unui singur criteriu, cum ar fi pluralitatea de subiecţi pasivi, ci şi prin raportare la alţi factori şi elemente de conţinut ale infracţiunii.
În primul rând, trebuie avute în vedere valorile sociale a căror proteguire s-a urmărit a se realiza prin trecerea în sfera ilicitului penal a unor fapte prin care subiectul activ aduce atingere normelor de convieţuire în societate.
În condiţiile în care incriminarea faptelor care se circumscriu infracţiunii de abandon de familie a avut ca scop apărarea relaţiilor sociale care privesc familia şi care impun respectarea obligaţiilor şi îndatoririlor de sprijin material şi moral faţă de membrii acesteia, îndreptăţiţi legal la întreţinere, rezultă că norma juridică protejează, cu prioritate, un interes general, mai mult decât unul individual, astfel încât persoanele care au dreptul la pensie de întreţinere sunt subiecţi pasivi secundari, în timp ce societatea, prin stat, este subiect pasiv principal.
Aşadar, pluralitatea de subiecţi pasivi secundari nu atrage existenţa unei pluralităţi sub forma concursului, ci a unei unităţi naturale de infracţiune, în cazul de faţă, a infracţiunii continue omisive, în condiţiile în care valoarea socială lezată de făptuitor este unică, şi anume familia, indiferent de numărul membrilor acesteia care sunt văduviţi prin neplata drepturilor băneşti ce li se cuvin şi care au fost stabilite prin aceeaşi hotărâre judecătorească.
Tot în legătură cu obiectul juridic trebuie menţionat şi faptul că inacţiunea debitorului constând în neplata pensiei de întreţinere fixată pe cale judiciară aduce atingere, în mod adiacent, şi relaţiilor sociale care asigură autoritatea hotărârilor judecătoreşti, motiv pentru care infracţiunea de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, poate fi asimilată unei forme speciale de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, reglementată distinct în cadrul infracţiunilor contra familiei.
Această împrejurare întăreşte concluzia anterior menţionată că persoanele îndreptăţite la plata pensiei de întreţinere, stabilită prin aceeaşi hotărâre judecătorească, sunt doar subiecţi pasivi secundari ai infracţiunii.
În al doilea rând, poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de conduita ilicită adoptată şi urmările pe care aceasta le produce se raportează la obligaţia de întreţinere instituită în sarcina sa şi concretizată prin hotărârea judecătorească de stabilire a pensiei, şi nu la persoana celui/celor îndreptăţit/îndreptăţiţi la plata acesteia, astfel încât are un caracter unitar, chiar dacă pensia de întreţinere a fost fixată în favoarea mai multor creditori.
Materialul informativ are la bază decizia nr. 4/20.03.2017 a Î.C.C.J. – COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII, publicată în Monitorul Oficial nr. 360/16.05.2017 și a fost realizat de avocat Blăjuț Dragoș – Tiberiu din cadrul Cabinetului de Avocat Dan Nițu.
