Răzvan Bibire

De vreo câteva zile ni se bagă pe gât o madamă venită din străinătate ca să candideze la președinție. Cum sunt prea bătrân ca să mai cred în coincidențe și în alte prostii din astea, am decis să o ignor pe madam Brucewillis sau cum o fi chemând-o.

La fiecare porție de alegeri prezidențiale apare câte o figură din asta care se dorește a ne fi prezentată drept salvatoarea nației, neapărat „de afară” pentru că, dacă nu știați, în străinătate lumea e mai deșteaptă, mai devreme acasă și mai puțin coruptă. Și, mai ales, cu urmele bine șterse, ca să nu se vadă cine trage sforile.

Este, însă, interesant că, de ceva vreme, ni se bagă pe gât ideea că un român din România nu poate conduce țara, nu se pricepe, nu are competențe, experiență sau nu cunoaște pe cine trebuie. Am avut, în istorie, experiența veacului fanariot și ne dăm seama că, da, străinii se pricep al dracului să ne fure, mult mai bine decât românii.

A venit, apoi, momentul scurt de redeșteptare națională și s-a pus repede capac trăgându-se iar pe ideea că nu e bine cu români la butoate, ne trebuie neapărat străini. Ar fi foarte interesant, însă, o analiză istorică a modului cum această idee a apărut în zonă, în contextul, în care, de exemplu, Austria redesena hărțile înaintând spre Balcani. Revenind, propaganda e foarte simplă și eficace: ni se repetă obsesiv că nu ne putem administra țara, că suntem corupți, leneși, murdari și așa mai departe.

Drept pentru care ar fi bine să ni se dea un guvernator străin care să ne conducă. Bine, nu cu cuvintele astea, dar ați prins ideea. Acum, ca să fim sinceri, cam de mulți ani pârghiile nu mai sunt în mâna noastră; cei pe care-i considerăm conducători neavând decât opțiuni limitate, în vreme ce adevărata administrare a teritoriului și a resurselor se face din altă parte.

Dar, chiar și așa, mai există riscul ca, din când in când, să apară câte o eroare și să se trezească vreun român care să încerce să schimbe lucrurile. De aceea, trebuie să fim învățați că avem nevoie de stăpâni externi care să ne spună mereu ce avem și ce nu avem voie.