„Nadia «Miss Perfect», povestea unei mari campioane”- o carte de nota 10!

    Jurnalistul Ștefan Olteanu recompune cu migală și măiestrie într-un volum care trebuia să apară încă de acum 45 de an și pe care-l puteți găsi azi în chioșcurile Deșteptării, istoria „Zeiței de la Montreal”, Nadia Comăneci și a întregii gimnastici oneștene

    Nadia căzând de pe bârnă. O dată, de două, de trei ori! Și de fiecare dată, la același exercițiu. Nadia cade, dar echipa de gimnastică a Oneștiului ridică trofeul de campioană republicană. Știați? Nu știați? Nadia evadând prin ușa unei case de bilete din sala de la Skien unde tocmai s-a laureat, la vârsta de 13 ani, cea mai tânără campioană europeană. Așa-i că n-o știați nici pe asta? După cum, probabil, nu știați nici povestea cu „Nadejda”, filmul sovietic care i-a inspirat pe soții Comăneci în alegerea unui nume de botez ce va deveni, în timp, simbolul perfecțiunii.

    Ei bine, tot ce știați și nu știați despre Nadia Comăneci este cuprins într-un volum cu valoare de enciclopedie: „Nadia «Miss Perfect», povestea unei mari campioane”. Autorul nu putea fi altul decât jurnalistul Ștefan Olteanu, patriarhul-condeier al gimnasticii noastre. Cel care a scris primul articol dedicat Nadiei, în octombrie 1969: „Fetița care poate câștiga numai acasă”. Și cel care, în ajunul Olimpiadei de la Montreal, pronostica în revista ieșeană „Cronica” succesul total al gimnastelor antrenate de Bela Karoly. Poate că nu mulți sunt cei care știu și faptul că această carte trebuia să vadă lumina tiparului încă de acum 45 de ani. Predată în iunie 1976 Editurii Sport Turism și completată cu „capitolul Montreal” la finalul lunii august, după Olimpiada canadiană, lucrarea intitulată la vremea respectivă „Nadia Comăneci, de la speranță la perfecțiune. O cronică a devenirii” a fost blocată în mai multe rânduri de cenzura comunistă.



    Tentativele ulterioare ale autorului au fost sortite eșecului, iar fuga din țară a antrenorului Bela Karoly a pus practic cruce cărții, care a rămas astfel doar la stadiul de manuscris. „Un manuscris drag inimii mele, pentru că în el se află toată istoria perioadei de aur a «Promoției Comăneci»”, mărturisește Ștefan Olteanu în prefața cărții pe care, la aproape jumătate de veac distanță, o oferă, în sfârșit, „cititorilor pasionați de gimnastică”. De data aceasta, într-o versiune revizuită și extinsă, pe care o găsiți la chioșcurile de difuzare a presei SC Deșteptarea sub denumirea „Nadia «Miss Perfect», povestea unei mari campioane”. Este povestea Nadiei, dar nu doar a Nadiei.

    În ea găsim și „zeii petrochimiei” cântați la „orgi colosale” de Geo Bogza, și atmosfera micuței săli din TCR, primul leagăn al gimnasticii oneștene, și păpușile Dorinei Ungureanu. Regăsim și vinul negru al lui Bela Karoly- „Puterea ursului!”- dar și acel „Trăiască Partidul Comunist! Rămân!” pe care l-a scris sau nu l-a scris Marcel Duncan, primul antrenor al Nadiei.

    Dincolo de atâtea episoade neștiute, care fac deliciul cititorului, „Nadia «Miss Perfect», povestea unei mari campioane” se impune prin exactitatea, cursivitatea și competența cu care este descris, vorba confratelui Cornel Cepariu, „un fenomen, cel al gimnasticii din Onești, care, depășind optimismul fondatorilor, a devenit un laborator de concepere și lansare a unor valori multiple, ca nume ori performanțe tehnice în gimnastica mondială”. Minuțiozitatea și priceperea, pasiunea și puterea de muncă l-ar fi recomandat pe Ștefan Olteanu pentru o carieră de succes în arheologie. Din fericire, nea Fănică, așa cum i-am spus întotdeauna noi, colegii mai tineri din readacția Deșteptării, a ales jurnalismul.

    Dăruindu-ne, după ce l-a scos la iveală, cu migală, vreme de mai bine de 50 de ani, un „Pompei al gimnasticii” acoperit nu de lavă, ci de pulberea de magneziu a amintirilor. Citiți „Nadia «Miss Perfect», povestea unei mari campioane”! Este o carte de nota zece. Nota Nadiei. Și a lui Ștefan Olteanu.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"