duminică, 15 iunie 2025

Motociclist din Bacău, rănit într-un accident provocat de o șoferiță în vârstă de 72 de ani, pe DN2 E85

Un accident rutier soldat cu rănirea unui motociclist s-a produs vineri, în jurul orei 10:45, pe DN2 E85, între localitățile Călimănești și Haret, în județul Vrancea.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, evenimentul rutier a fost provocat de o femeie în vârstă de 72 de ani, din comuna Cotești, care, din neatenție, a intrat pe contrasens cu autoturismul pe care îl conducea și a lovit un motociclist care circula regulamentar.



„Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că o femeie în vârstă de 72 de ani, din comuna Cotești, aflată la volanul unui autoturism, ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o motocicletă care se deplasa regulamentar din direcția Bacău către Buzău”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.

Motociclistul, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din județul Bacău, a fost preluat conștient de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.



spot_img