18 mai 2024
ActualitateMoineștiul și-a premiat veteranii de război și cuplurile ajunse la jubileul căsătoriei

Moineștiul și-a premiat veteranii de război și cuplurile ajunse la jubileul căsătoriei

Ziua a doua a manifestărilor „Zilele Municipiului Moinești”, organizate în perioada 6-8 septembrie, a fost dedicată în principal ceremonialului „100 ani de la Marea Unire – 100 ani de viață”, organizat la împlinirea unui an de la dezvelirea, în Parcul Central, a Monumentului „100 de ani de la Marea Unire”. La ceremonialul cu onoruri militare a fost sărbătorit și veteranul de război col. (retr.) Ioan Procopie, care în luna decembrie va împlini 100 de ani. De asemenea, au fost premiate și 33 de cupluri care au împlinit 50 și 60 de ani de la căsătorie, dar și doi elevi care au obținut nota 10 la Evaluarea Națională.

La eveniment au fost prezenți prefectul Maricica Luminița Coșa, senatorul Viorel Ilie și deputatul Constantin Avram, primarii localităților Slănic Moldova, Târgu Ocna, Dărmănești și Măgirești, reprezentanți ai Filialei Bacău Cultul Eroilor, comandanții Centrului Militar și Garnizoanei Bacău și ai unor unități militare băcăuane, consilieri locali și județeni.

Onorurile militare au fost date de plutoane ale Jandarmeriei și Inspectoratului Județean de Urgență, de Muzica Militară a Garnizoanei Bacău, dar și de o grupă de elevi echipați în uniforme militare din primul Război Mondial de Asociația „Tradiții Militare Românești – regimentul 3 Artilerie 1877” condusă de col. (retr.) Stelian Cojocaru. Un sobor de preoți ortodocși, condus de protopopul Costel Mareș, dar și un preot romano-catolic au susținut o slujbă de mulțumire.



„Suntem, a spus în deschidere primarul Valentin Vieru, la 101 ani de la Marea Unire. Pe harta de pe frontispiciul Monumentului dedicat Marii Uniri apar cei trei domnitori care au realizat Marea Unire, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza și regele Ferdinand. Dar sărbătorim și o sută de ani de viață a unuia dintre veteranii de război de la noi, Ioan Procopie, alături de alți doi veterani ajunși la vârste respectabile, oameni care au făcut atât de mult pentru patrie. Nu uităm că ne aflăm în preajma zilei prăznuirii Nașterei Maicii Domnului, 8 septembrie, când sărbătorim și Ziua Petroliștilor și, deci orașul Moinești, orașul petroliștilor”.

Col. (retr.) Ioan Procopie a descris asistenței, cu lux de amănunte, experiența sa de luptător pe frontul celui de Al Doilea Război Mondial. „Am trecut prin multe în viață, a spus veteranul. Încă de la vârsta de trei ani, de când am rămas orfan de mamă. Apoi, la tinerețea mea au urmat ororile războiului. Eram student când a început conflagrația. La finalul ei am fost și noi, tinerii, încorporați și așa am prins și ziua de 23 august 1944, dar și ultimele lupte care au urmat după ea.

Iar noi am fost acolo.” Dovedind o memorie uimitoare, venerabilul veteran a recitat, la final, cu patos, și câteva versuri din poeziile lui Mihai Eminescu. Veteranul ajuns la centenarul vieții a primit de la primarul Valentin Vieru o distincție, dar și un premiu de 1.000 de lei și a fost înaintat, onorific, la gradul de „General al municipiului Moinești”. Sărbătoritul a fost venerat, în scurte alocuțiuni, de Maricica Luminița Coșa, de Viorel Ilie, de Constantin Avram, de comandorul Gabriel Baraboi – comandantul Garnizoanei Bacău și de col. (r) Vasile Ilie, vicepreședinte al Filialei Bacău Cultul Eroilor.

Din partea Instituției prefectului veteranul a primit diploma „Vârsta de aur”, iar din partea altor instituții și structuri militare, din partea IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului și a Protoieriei Moinești, apoi și a Bisericii romano-catolice, dar și din partea Asociației Cultul Eroilor Bacău și a Asociației Veteranilor de Război, veteranii au primit, distincții și diplome de onoare și de excelență. Distincții și diplome au primit și veteranii ȘtefanAsandei și Traian Vătafu.

La finalul ceremoniilor s-au depus flori la Monumentul „100 de Ani de la marea Unire” din partea Senatului României, a Camerei Deputaților, a Primăriei Moinești, a Consiliului Local, a Prefecturii Bacău, a Garnizoanei Bacău, a asociațiilor Cultul Eroilor și a Veteranilor de Război, a primarilor prezenți și a preoților ortotodocși și romano-catolici. Tot la final, Muzica militară și profesoarele Otilia Purcaru și Irina Pashalov au susținut un scurt program artistic, iar militarii de la ISU au executat, în fața moineștenilor, un exercițiu de descarcerare.

„An de an m-am aflat în mijlocul moineștenilor, ca și acum la moment de sărbătoare. În fața domnului Ioan Procopie m-am înclinat. Și cei care au împlinit 50 și 60 de ani de căsătorie sunt oameni calzi, frumoși și le urez ani mulți și buni împreună. Indiferent unde ne va duce viața eu voi fi cu drag alături de moineșteni și de băcăuani.”
Maricica Luminița Coșa, prefectul județului Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri