20 aprilie 2024
ReportajMilioane de euro nerambursabili, atrasi de primarii si intreprinzatorii de pe Valea...

Milioane de euro nerambursabili, atrasi de primarii si intreprinzatorii de pe Valea Trotusului

Peste 1,9 milioane de euro, finantare nerambursabila, a reusit sa ii atraga Grupul de Actiune Locala (G.A.L.) „Valea Trotusului”. Banii au fost obtinuti in Programul LEADER, in perioada 2012-2015, si au fost utilizati pentru realizarea unor diverse investitii in teritoriul G.A.L-ului „Valea Trotusului”. „Suntem la inchiderea primului mandat. Am incercat sa valorificam potentialul zonei, calitatea vietii, calitatea mediului, si, poate cel mai important, sa dezvoltam relatiile de colaborare intre primari, intre primari si privati, intre beneficiari si echipa tehnica, de departe cel mai important produs al acestor ani”, a declarat Stefan Talamba, presedintele G.A.L. „Valea Trotusului”. Cu fondurile atrase prin G.A.L. „Valea Trotusului”, s-a reusit, printre altele, realizarea de terenuri de sport, asfaltarea unor drumuri de interes local si construirea de poduri . In plus, s-au achizitionat utilaje pentru executarea lucrarilor în domeniul forestier sau pentru întretinerea drumurilor.

Si mediul privat si-a luat partea sa din finantare. Catalin Dima, din Manastirea Casin, a reusit sa obtina aproape 10.000 de euro, bani cu care a dezvoltat o afacere in domeniul recreational.

„A fost destul de dificil, pentru ca a fost foarte, foarte mult de umblat dupa aprobari, documente etc. Pâna la urma, e bine ca am reusit. Cu banii primiti am achizitionat doi cai din rasa Semigrea, din judetul Harghita, precum si doua sei, doua hamuri, o caleasca si o sanie, din judetul Bistrita. Aceste achizitii le voi folosi in activitatea agroturistica si de agrement. Insa, dorinta mea e de a construi o pensiune agroturisitca, cel mai probabil prin noul PNDR”, a declarat Catalin Dima.



Tot in aceasta categorie s-a inscris si Tica Geana (foto), artist popular din Soveja, care a primit peste 12.000 de euro nerambursabili, bani pe care i-a utilizat pentru dezvoltatea unei activitati mestesugaresti.

„Am achizitionat niste utilaje care ma vor ajuta sa pregatesc mai usor lâna, nu cum o lucram pâna acum, la mâna, din batrâni, ci mai automat un pic. Am cumparat o masina de scarmanat, un razboi performant, cu lemnul tratat, caci cele vechi au fost distruse de cari, plus o masina de tors, pentru covoare”, a explicat Tica Geana. Tot in domeniul privat, cu finantarile obtinute de G.A.L. „Valea Trotusului”, s-a mai reusit modernizarea exploatatiilor agricole, prin achizitionarea de utilaje, amenajarea unui atelier pentru reparatii auto si utilaje agricole , a unui cabinet stomatologic, achizitionarea de costume populare si instrumente muzicale, pentru promovarea zonei etnografice Trotusul inferior, precum si dotarea cu echipamente pentru activitati fotografice si pentru activitati de tiparire si servicii conexe.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri